Professional Documents
Culture Documents
ro/2014/01/traditia-isihasta-in-cehia-si-slovacia/
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţii germani au dărâmat Mănăstirea Sfântului
Iov din Ladomirov. Doar biserica Sfântului Mihail, acolo unde se păstrau Sfintele Moaşte ale
Sfântului Ioan Botezătorul, a fost salvată, ca prin minune. De atunci, mănăstirea nu a mai fost
restaurată niciodată, iar astăzi a rămas vie doar amintirea perioadei înfloritoare din timpul obştii
monahale a lui Ladomírov. Ultimul egumen al mănăstirii, Ignatie Čokin, a trecut la Domnul la
vârsta de 80 de ani, la o altă mănăstire, mai mică, pe care a ridicat-o el însuşi la Ulič Krive.
În Slovacia există astăzi o singură mănăstire. Aceasta se găseşte în oraşul Komarno şi se află
sub ascultarea conducerii bisericeşti locale. Ansamblul de clădiri al mănăstirii a fost ridicat de
sârbi ortodocşi care îşi părăsiseră ţara cu câteva secole mai înainte, pentru a se aşeza pe
teritoriul Imperiului Austro-Ungar.
Sfântul Nou Mucenic Gorazd
Cel care a adus tradiţia isihastă în Cehia, a fost Episcopul Gorazd (Pavlik) (†1942). El s-a
format duhovniceşte la Fruska Gora (o regiune din Serbia), acolo unde a şi fost tuns în
monahism în 1921. Mai apoi, va fi ales episcop în nou înfiinţata eparhie Moravsko-Slezska. În
acea perioadă, se gândea să ridice o mănăstire, după tradiţia mănăstirilor sârbeşti, la Stremičko,
în Moravia de nord, plan care nu va fi realizat în cele din urmă niciodată.
Următorul reprezentant al isihasmului în Cehia, a fost arhiepiscopul Savatie Vrabets, care se
afla sub ascultarea Patriarhiei Ecumenice. Chiar el a fost cel care a redactat Tomul de
Autocefalie al Bisericii sale, care a fost aprobat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice,
atunci când în scaunul Patriarhal se afla Melétios al IV-lea Mataxákis (1921-1923). Ca dar de
la Constantinopol, arhiepiscopul Savatie a primit o icoană făcătoare de minuni a Maicii
Domnului, pictată pe piele, pe care a așezat-o la Mănăstirea de maici Čumalevo.
În perioada care a urmat – perioadă de mari persecuţii împotriva Bisericii, mai ales în deceniile
şase şi şapte ale secolului al XX-lea – vrăjmaşii Lui Hristos nu au reuşit să închidă Mănăstirea
Čumalevo, care, mai mult de atât, a devenit Lavră, mănăstire-mamă pentru celelalte mănăstiri
de maici şi schituri din Cehoslovacia. Forţa tradiţiei duhovniceşti a acestei mănăstiri îşi avea
sursa în tradiţia duhovnicească isihastă. De asemenea, cu binecuvântarea arhiepiscopului
Savatie, a fost ridicată o mănăstire pe dealul Voznesenskoe. Arhiepiscopul Savatie a ridicat şi
alte mănăstiri în Ucraina subcarpatică (denumită Rutenia subcarpatică în vechime), cu ajutorul
duhovnicului său, Mitropolitul Antonie Chrapovitski.
Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului, Vilemov
După al Doilea Război Mondial, tradiţia isihastă a supravieţuit doar în acele eparhii unde
existau preoţi de dinainte (sau erau vizitate de preoţii din alte regiuni), fiindcă autorităţile
politice nu permiteau deschiderea de noi mănăstiri. Dar, în anii ’90 a slăbit controlul Statului
asupra Bisericii şi, astfel, a început o nouă perioadă de cultivare şi dezvoltare a tradiţiei isihaste
în ţara noastră, cu creşterea, în mod treptat, în ultimii ani, a numărului de mănăstiri, dar şi de
monahi, cât şi de monahii. Prima a fost o mănăstire de maici închinată Maicii Domnului, la
Vilemov. Chiar şi în zilele noastre, obştea acestei mănăstiri vieţuieşte după tradiţia
duhovnicească a părintelui român, Ilie Cleopa. Acest mare duhovnic, reprezentant de seamă al
monahismului românesc din zilele noastre, şi-a dat binecuvântarea pentru ridicarea unei
mănăstiri închinată Maicii Domnului, la Vilemov. Mai mult, de atât, mănăstirea urmează
tipicul specific tradiţiei isihaste româneşti.
Mănăstirea Sfântului Nou Mucenic Gorazd
Un alt centru de cultivare a tradiţiei isihaste în cadrul Bisericii noastre este regiunea Chruba
Vr’bka. În cadrul comunităţii ortodoxe din această regiune s-a născut, în 1876, Gorazd, noul
mucenic despre care am pomenit mai devreme. De mai mulţi ani, acolo se întrunesc anual
sinoade bisericeşti locale. După o vreme, am reuşit să obţinem şi câteva clădiri pentru
îndeplinirea necesităţilor noastre bisericeşti. De asemenea, am ridicat un paraclis închinat
Sfântului Nou Mucenic Gorazd.
Arhimandriul Chiril Pospišil
Următorul pas a fost ridicarea Mănăstirii. Primul egumen al mănăstirii a fost Chiril Pospišil.
Obştea mănăstirii s-a inspirat atât din tradiţia duhovnicească rusă, cât şi din cea aghiorită. Mai
mult, ansamblul de clădiri al mănăstirii a fost sfinţit de un sobor de preoţi de la Mănăstirea
Símonos Pétras de la Sfântul Munte. Chiar şi astăzi, obştea mănăstirii atrage mulţime de mireni
pentru discuţii duhovniceşti. Se fac des privegheri, iar mănăstirea este şi un spaţiu unde au loc
frecvente întâlniri cu tinerii. Astfel, tinerii noştri învaţă foarte multe lucruri despre tradiţia
isihastă, şi, în general, despre viaţa duhovnicească.
Nu demult, a fost înfiinţată o nouă mănăstire de maici, la Luče, aproape de Karlovy Vary
(Cehia). Aici vieţuiesc maici care au venit de la Mănăstirea Čumalevo, şi care ţin rânduiala
rugăciunii neîntrerupte,. Această obşte urmează tipicul atonit. Pe dealul Dubsko, în ultimii ani
ai secolului al XX-lea şi începutul secolului XXI, a fost înfiinţat schitul ,,Sfântul Nicolae”,
unde, de ani buni vieţuieşte şi se roagă pustnica Nektaria. Lucrarea ei [duhovnicească] este
rugăciunea continuă. Ea este sprijin duhovnicesc tuturor celor care vin din satele dimprejur să
se închine, şi adevărat model duhovnicesc pentru toţi care au avut ocazia să o cunoască
personal, şi să ia, astfel, contact cu puterea tradiţiei isihaste.
Aşa cum am văzut, din studiul nostru rezultă că Biserica Ortodoxă din Cehia şi Slovacia îşi
datorează existenţa, în mare parte Bisericii Ortodoxe Ruse, dar s-a îmbogăţit duhovniceşte şi
din tradiţia Bisericii Ortodoxe Sârbe şi a Bisericii Ortodoxe Române. Astăzi, cel mai cunoscut
şi iubit sfânt este Sfântul Serafim de Sarov.
În perioada propagandei ateiste, credincioşii s-au hrănit spiritual din istorisirile pelerinilor şi
închinătorilor, care circulau sub formă de însemnări. Chiar şi atunci când nu existau preoţi şi
teologi, creştinii ortodocşi încercau să înveţe rugăciuni şi tradiţia vieţii ascetice din cărţi, care
se transmiteau din mână în mână. Astfel, s-au împlinit cuvintele profetice ale Sfântului Serafim
de Sarov, care spunea că ,,va veni o vreme când nu vor mai exista bătrâni [monahi] şi învăţători
[preoţi] iar credincioşii vor învăţa singuri despre viaţa duhovnicească, din cărţi, după
tradiţiile păstorilor duhovniceşti şi ale învăţătorilor”.
Deşi, în zilele noastre, se fac foarte multe pelerinaje la mănăstirile ortodoxe din Cehia şi
Slovacia, mulţi creştini ortodocşi cehi şi slovaci merg în pelerinaje şi peste hotare, în special în
Rusia, Serbia şi în România. Asemenea pelerinaje reprezintă o binecuvântare pentru toţi,
fiindcă, la întoarcere, cei care participă la aceste pelerinaje, împart cu ceilalţi impresiile şi
experienţele lor duhovniceşti pe care le-au trăit.