Tema 8.

ANALIZA TEHNICĂ A PIEŢEI VALORILOR MOBILIARE

1. Esenţa analizei tehnice

2. Metodele analizei tehnice
2.1. analiza tehnică tradiţională (chartismul)
2.2. Analiza tehnică modernă
2.3. Analiza tehnică filozofică.

Cuvinte-cheie:
Trendul urşilor, trendul taurilor, trendul lateral, analiza tradiţională, analiza
modernă, analiza filozofică.

1. Esenţa analizei tehnice

Analiza tehnică a pieţei hârtiilor de valoare presupune studierea informaţiei
interne a bursei de valori, construirea şi analiza graficelor de modificare a
volumului tranzacţiilor şi nivelului cursurilor acţiunilor în scopul prognozării
mişcării preţurilor de scurtă durată şi, în baza acesteia, elaborarea recomandărilor
referitoare la timpul efectuării tranzacţiilor, sau la un anumit tip de acţiuni, sau de
piaţă, în general.
Analiza tehnică se bazează pe trei axiome:
1. Mişcările pieţei iau în considerare totul. Esenţa axiomei constă în faptul că
toată informaţia necesară pentru adoptarea unei decizii investiţionale raţionale se
conţine în preţul de piaţă al acţiunii. De aceea, analiza tehnică se deosebeşte
cardinal de cea fundamentală. Ultima prevede că, pentru a accepta o decizie
investiţională, trebuie să se ţină seama de un număr maxim de factori care
influenţează preţul de piaţă al titlurilor. Analiştii tehnici susţin că întreaga
informaţie există în graficul mişcării cursurilor care trebuie doar studiat atent.
2. Preţurile se mişcă în mod orientat. Această afirmaţie stă la baza tuturor
metodelor analizei tehnice. Termenul trend înseamnă tendinţă, adică o anumită

1
direcţie de mişcare a preţurilor. Sarcina principală a analizei tehnice constă tocmai
în determinarea trendului (adică a caracteristicilor lui din momentul formării şi
până la sfârşit) pentru utilizarea lui în comerţ.
Există trei tipuri de trenduri:
 trendul taurilor (bullish) – mişcarea ascendentă a preţurilor;
 trendul urşilor (bearish) – mişcarea descendentă a preţurilor;
 trendul lateral (sideways, trading range) – preţul, practic, nu se mişcă.
3. Istoria se repetă. Aceasta are loc, fiindcă la baza fluctuaţiei cursurilor stă
psihologia comportamentului investitorului pe piaţa hârtiilor de valoare, care se
repetă în condiţii de piaţă asemănătoare. Analiştii tehnici afirmă că, dacă o anumită
metodă de analiză a funcţionat în trecut, ea va funcţiona şi în viitor, căci acest lucru
este bazat pe psihologia omenească neschimbată. Cu alte cuvinte, din punct de
vedere al analizei tehnice, înţelegerea viitorului se bazează pe cunoaşterea
trecutului.
Obiectivele urmărite de analiza tehnică pot fi reprezentate prin schema din
figura 10.1.1.

Obiectivele analizei tehnice

Proiectarea în viitor a comportamentului anterior şi actual al cursului titlului.

Cercetarea şi urmărirea mişcărilor ciclice ale pieţei.

Urmărirea tendinţei actuale pentru a stabili când o variaţie de preţ va indica

un punct de întoarcere.

Figura 10.1.1

2. Metodele analizei tehnice

Analiza tehnică reprezintă o totalitate de instrumente tehnice independente
care permit investitorului să-şi determine acţiunile ulterioare. Analistul este în

2
drept să lucreze cu unul sau cu câteva instrumente concomitent, numărul acestora
fiind destul de mare. Astfel, pot fi distinse trei mari categorii de metode, apărute şi
dezvoltate mai mult sau mai puţin simultan:
 analiza tradiţională;
 analiza modernă;
 analiza filozofică (teoria lui Elliot).

2. 1. Analiza tradiţională
Analiza tradiţională, numită şi chartism, este cea mai veche (sfârşitul
secolului XIX), dar şi cea mai practică. Această analiză se bazează în totalitate pe
studierea graficelor. Prima regulă a acestei metode este că titlurile de valoare nu
evoluează întâmplător, ci au anumite tendinţe, care se vor modifica. Rolul
analistului constă în identificarea acestor tendinţe în aşa fel, ca să poată trasa două
drepte sau linii de tendinţă (trend):
 linia suport/sprijin, obţinută prin unirea a două puncte reprezentând cel
mai scăzut nivel de curs;
 dreapta de rezistenţă, care se obţine prin unirea punctelor indicând cel
mai ridicat nivel al cursului.
O tendinţă crescătoare se caracterizează printr-o succesiune de puncte, fiecare
dintre ele situându-se la un nivel superior faţă de cel precedent. Dreapta de
tendinţă va trece cel puţin prin două puncte, situate la cel mai jos nivel (figura
10.2.1). Tendinţa descrescătoare se trasează similar, cu excepţia că dreapta
tendinţei trebuie să treacă prin cele mai ridicate puncte, situându-se deasupra liniei
cursului (figura 10.2.2).
După trasarea tendinţelor, se obţine un tunel, în al cărui interior titlurile
evoluează liber (figura 10.2.3).
Importanţa tunelului depinde de durata în care s-a format şi de numărul de
zile, săptămâni, luni sau ani, în care linia-suport sau dreapta de rezistenţă a fost
atinsă. În cadrul canalului de evoluţie, pot apărea linii-suport şi drepte de rezistenţă
minore.

3
 Curs Curs

Timp Timp

Fig. 10.2.1. Linie de tendinţă Fig. 10.2.2. Linie de tendinţă

ascendentă descendentă

Curs Dreapta de rezistenţă

Dreapta-suport

Timp (zile, luni etc.)

Figura 10.2.3. Nivelurile de rezistenţă şi suport/sprijin

Când tendinţa intervalului este crescătoare, operatorul va cumpăra titlurile la

începutul formării acestora, pentru a le vinde în faza finală. Operatorul va acţiona
invers, dacă tendinţa intervalului este descrescătoare. În cadrul intervalului de
evoluţie, pot fi identificate două situaţii de rupturi:
a) când tendinţa este confirmată (linia cursului iese din tunel prin partea
superioară a acestuia, dacă tendinţa este crescătoare, şi invers);
b) când tendinţa este infirmată (indică o schimbare a tendinţei previzibile).
După ce tendinţa a fost determinată, analiştii cercetează semnalele care să
confirme prin stabilirea pe grafic a unor zone de formă fixă.
Principalele configuraţii, care pot apărea, sunt:
 configuraţia "triunghi" şi figurile derivate;

4
  configuraţia "cap-umeri" şi reciproca ei;
 configuraţia "zig-zag" etc.
Configuraţia triunghi apare în fazele de consolidare a pieţei, când linia
vârfurilor şi linia abisurilor au tendinţa de a se uni formând un unghi ascuţit.
Fiecare vârf coboară din ce în ce mai jos, iar fiecare abis urcă din ce în ce mai sus
faţă de cele precedentele. Valorile tind astfel către un punct de echilibru.
Acest tip de formaţii grafice se produce în momente diferite: la sfârşitul unei
creşteri sau al unei scăderi, ori pe durata fazei intermediare a unei tendinţe primare
care se va prelungi. Când una din cele două drepte este surmontată, echilibrul se
rupe şi este posibil să se precizeze tendinţa ulterioară a cursurilor bursiere.
Dacă dreapta este cea superioară, tendinţa va fi de creştere, indicând semnalul
de cumpărare (figura 10.2.4).
Dacă dreapta este cea inferioară, tendinţa va fi orientată către o scădere a
cursurilor, indicând semnalul de vânzare (figura 10.2.5).
Curs Curs

Timp Timp

Figura 10.2.4. Semnal de cumpărare Figura 10.2.5. Semnal de vânzare

În general, în teorie se susţine că, dacă titlul a intrat în „triunghi”, în partea

inferioară a acestuia, va ieşi apoi prin partea superioară. În realitate, se constată
abateri de la această regulă în proporţie de 30%-40%.
Configuraţia zig-zag reprezintă vârfuri superioare sau inferioare. În cazul
figurii cu două vârfuri superioare, graficul seamănă cu litera M (figura 10.2.6), iar
în cazul celor cu două vârfuri inferioare, seamănă cu litera W (figura 10.2.7).

5
 Curs Curs

Timp Timp

Figura 10.2.6. Graficul configuraţiilor zig-zag (în M)

Curs Curs

Timp Timp

Figura 10.2.7. Graficul configuraţiilor zig-zag (în W)

Interpretarea figurii 10.2.6. conduce la concluzia că titlul mobiliar a încercat

să depăşească un anumit nivel maxim, dar nu a reuşit. Este probabilă o a doua
încercare, iar, câteodată, investitorii trebuie să se aştepte şi la a treia creştere a
cursurilor, care va provoca reacţia cumpărătorilor.
Durata care separă două vârfuri succesive este de două săptămâni şi maximum
de o lună. Graficele cu două sau trei vârfuri inferioare reprezintă mişcări simetrice
ale tendinţei cursurilor bursiere indicând o reacţie inversă.
Configuraţia cap-umeri, care se formează pe parcursul unei perioade de
două-trei luni, este considerată o configuraţie normală, întrucât, pentru formarea
acesteia, nu este necesară trasarea unei drepte de tendinţă.
Semnalul de vânzare este căderea liniei cursului sub linia umerilor (figura
10.2.8).

6
 Cap
Curs
Umăr drept

Umăr stâng.

Semnal de vânzare

Linia gâtului

Timp

Figura 10.2.8. Configuraţia cap-umeri directă

Din reprezentarea grafică, rezultă că atunci când linia cursului întâlneşte linia
umerilor, în partea dreaptă a graficului, urmează o scădere. Dacă scăderea, în
raport cu această linie, depăşeşte 3%, atunci se manifestă semnalul de vânzare
(deoarece se anticipează o scădere viitoare).
Configuraţia „cap-umeri inversată” este o figură specială ce reflectă tendinţa
crescătoare a cursului acţiunii (figura 10.2.9).
Pentru a fi acceptate, aceste configuraţii urmează să corespundă anumitor
reguli:
 să existe un echilibru între linia umerilor şi cea a capului;
 panta dreptei pe care se formează configuraţia trebuie să fie lină (10%).

Curs

Semnal de cumpărare

Linia gâtului

Umărul drept

Umărul stâng Cap

Timp
Figura 10.2.9. Configuraţia cap-umeri inversată
7
 Analiza grafică prin metoda punctelor şi crucilor (O şi X) este cea mai veche
metodă de analiză tehnică, denumită şi analiza OX
Pentru utilizarea acestei metode trebuie:
 să nu se ţină seama de elementul timp;
 să nu fie luate în considerare variaţiile nesemnificative de curs.
O problemă esenţială, în cadrul acestei metode, este cea a determinării scării
pentru valorile reprezentate de fiecare pătrat şi pentru modificările de tendinţă.
Fiecare pătrat reprezintă o unitate de preţ (curs). Ca semn grafic, crucile sunt
utilizate pentru a reprezenta modificările şi creşterile de curs, iar punctele
reprezintă modificările în sensul scăderii cursului.
Când acţiunea creşte cu o sumă egală sau superioară valorii definite în avans,
în grafic se pune o cruce deasupra semnului similar precedent. Dacă modificarea
următoare reprezintă o scădere superioară sau egală cu valoarea definită în avans,
atunci se pune un punct în coloana situată în dreapta semnului precedent.
Astfel, crucile şi punctele nu apar în aceeaşi coloană. La fiecare schimbare de
tendinţă a cursului, se începe o nouă coloană, care se deplasează la dreapta.
Semnalul de cumpărare apare când în coloana dată se inserează un X superior
celui mai de sus X al coloanei precedente.
Un semnal de vânzare este dat în cazul în care în coloana actuală apare un O
inferior celui mai de jos nivel al coloanei precedente.

2.2. Analiza tehnică modernă

Un sistem modern de analiză tehnică se caracterizează, în fond, prin
următoarea proprietate: acesta e bazat pe calculul matematic, şi anume – pe filtrajul
numeric.
Operaţiunea de filtraj constă în extragerea dintr-o mulţime de informaţii a
unei singure informaţii utile. Filtrajul reprezintă deci o metodă de calcul, care
permite o bună exploatare a semnalelor redate în formă numerică. Din punct de

8
vedere al analizei tehnice, aceasta permite determinarea unor măsuri instantanee,
care descriu modificările de curs. E vorba, de fapt, de analiza tehnică în timp real.
Analiza tehnică tradiţională furnizează recomandări de genul: cumpără sau
vinde acţiuni X. Prin analiza modernă, respectiv, a vitezei de modificare a preţului
acţiunii, se măsoară probabilitatea de creştere a valorii activului. Astfel, devine
posibilă şi utilă asocierea analizei fundamentale cu analiza tehnică, pentru a
formaliza mecanismul de constituire şi de evoluţie a cursului.
Există mai multe metode moderne de previziune a modificării cursului,
inclusiv:
Metoda mediilor mobile, care este una din cele mai populare şi practice în
domeniul analizei tehnice. Când se calculează o medie mobilă, se efectuează, de
fapt, o analiză matematică a preţurilor medii ale unei acţiuni peste o perioadă
prestabilită. O dată cu mişcarea preţului acţiunii, are loc şi o mişcare în sus sau în
jos a mediei mobile.
Regulile de aplicabilitate generală sunt:
 semnalul de cumpărare este dat atunci când, pentru prima dată, preţul
titlului este mai mare decât media mobilă;
 semnalul de vânzare este dat atunci când, pentru prima dată, preţul
titlului este mai mic decât media mobilă.
Alegerea celei mai bune perioade pentru determinarea mediei mobile se face
în funcţie de volatilitatea acţiunii analizate, precum şi de obiectivele şi orizontul de
gestiune ale operatorului.
Media mobilă se va calcula prin cinci metode. Ea se poate aplica la preţurile
de închidere, deschidere, maxim, minim, la volum sau chiar la altă medie mobilă.
Singura diferenţă constă în ponderile acordate fiecărei date din serie:
a) media aritmetică atribuie aceeaşi pondere tuturor datelor din serie;
b) media exponenţială şi media ponderată atribuie o importanţă mai mare
celor mai recente valori ale seriei;
c) media triunghiulară atribuie o importanţă mai mare valorilor din centrul
seriei;

9
 d) media variabilă se calculează în funcţie de volatilitatea preţurilor.
Utilizată pentru un anume titlu, media mobilă simplă nu serveşte doar pentru
determinarea tendinţei pe termen lung a variaţiilor de curs bursier, ci este, adesea,
considerată un instrument de previziune precisă, instrument ce poate indica
momentul oportun pentru vânzarea sau cumpărarea unui titlu.
Formula de calcul al valorii previzionate a cursului acţiunii, în acest caz, va fi:
N

C ( t i 1)
(10.3.1)
M ms  i 1
N
unde:
Mms reprezintă valoarea cursului acţiunii calculată după media mobilă
simplă;
Ct – cursul acţiunii în momentul t;
N – numărul de cursuri luate în calcul.
În acelaşi grafic sunt reprezentate atât evoluţia cursului, cât şi evoluţia mediei
mobile. Dacă graficul cursurilor bursiere reprezintă o pantă pozitivă şi superioară
mediilor mobile, înseamnă că există o cerere de titluri nesatisfacută, care conduce
la creşterea cotei titlului mobiliar respectiv. Şi invers, dacă panta cursurilor este
negativă şi inferioară mediilor mobile, piaţă prezintă o ofertă excedentară dintr-un
titlu, care conduce la scăderea preţului acestuia. Când cele două curbe se
intersectează, piaţa se află în echilibru.
În cazul mediei mobile ponderate, determinarea acesteia se face în baza
relaţiei:
N

 p *C i ( t  i 1)
M mp  i 1
N (10.3.2)
 pi
i 1

unde:
pi indică ponderea atribuită cursului i.

10
 Media mobilă exponenţială se calculează prin aplicarea unui procentaj al
preţului de închidere de azi la preţul de închidere de ieri. Media mobilă
exponenţială pune accent pe ultimele preţuri de închidere.
În practică, majoritatea analiştilor utilizează medii mobile standard, bazate pe
3, 5, 10, 20, 50 sau 200 de zile.
Există şi alternativa utilizării mai multor medii mobile, de mărimi diferite.
Într-un astfel de sistem, media cea mai lentă reprezintă tendinţa pe termen lung a
acţiunii, iar cea mai rapidă medie este utilizată pentru adoptarea deciziilor curente.
Metoda oscilatoarelor
Metoda oscilatoarelor este una dintre cele mai simple şi, totodată, cele mai
eficiente de prognozare a mişcării cursului acţiunilor.
Oscilatoarele pot fi utilizate pentru orice intervale de timp şi sunt deosebit de
utile în cazul şirurilor laterale. De asemenea, ele pot fi utilizate şi pentru şirurile cu
o direcţie pronunţată la semnalarea răsturnării pieţei.
De regulă, graficul mişcării oscilatoarului trebuie construit mai jos de graficul
mişcării preţului.
La baza metodelor oscilatoare stau noţiunile de “pieţe supracumpărate” şi
“pieţe supravândute”. Piaţa supracumpărată denotă situaţia în care preţul se află
lângă limita de sus, adică ridicarea preţului este imposibilă. Piaţa supravândută se
caracterizează printr-un preţ atât de scăzut, încât scăderea lui în continuare devine
imposibilă.
După determinarea situaţiei de supravânzare sau de supracumpărare, pentru
fiecare tip al oscilatoarelor, se stabilesc anumite niveluri. Când valoarea
oscilatorului se apropie de aceste niveluri, este semnalul de vânzare sau de
cumpărare.
Un alt indicator important este divergenţa dintre direcţiile mişcării preţului şi
curba oscilatorului. Divergenţa este un semnal de răsturnare a pieţei.
Momentul
Momentul este forma cea mai simplă de construire a oscilatorului.

11
 Valoarea momentului se calculează ca diferenţa dintre valoarea preţului de
încheiere în momentul curent, şi valoarea preţului de închidere din perioada
precedentă.
Formula de calcul este:
M  Pt - Px , (10.3.3)
unde:
P – preţul de închidere;
t – momentul curent;
x – perioada precedentă (ordinul).
Drept semnale pot servi scăderea sau creşterea valorii momentului faţă de
nivelul zero (nul). Valoarea pozitivă a momentului demonstrează o majorare
relativă a preţurilor. Şi, exceptând faptul că preţul poate continua să crească,
scăderea valorii momentului până la zero indică o posibilă consolidare, iar o
coborâre mai jos de zero –faptul că a venit timpul unui şir nou în scădere.
De aceea, mulţi analişti utilizează intersectarea curbei momentului cu nivelul
nul ca semnal al adoptării deciziilor investiţionale. Mişcarea mai sus de zero va fi
semnalul de cumpărare, iar mai jos de zero – semnalul de vânzare.
De menţionat că toate tipurile de oscilatoare sunt destinate activităţii în
direcţia şirului dominant. În condiţiile şirului evident al pieţei taurilor sau urşilor,
pot fi utilizate numai acele semnale, care indică, respectiv, cumpărarea sau
vânzarea.
Norma modificării
Norma modificării este o altă formă de aplicare a oscilatoarelor şi reprezintă
raportul dintre preţul curent de închidere şi preţul de închidere format într-o
anumită perioadă din trecut:
NM  (Pt / Px ) * 100%, (10.3.4)
Modul de aplicare este acelaşi ca şi la metoda precedentă, doar atât că în loc
de nivelul nul va fi utilizat nivelul de 50%, iar în loc de valorile negative sau
pozitive oscilaţiile vor coborî mai jos sau vor urca mai sus de 50.

12
 Indicele forţei relative
Indicele forţei relative este cel mai popular dintre toate oscilatoarele, iar
formula de calcul al curbei oscilatorii este:
IFR  100 - (100/(1(VMSx/VMJx))), (10.3.5)
unde:
x indică perioada luată în calcul;
VMSx – valoarea medie a preţurilor de închidere mai mari decât cele
precedente;
VMJx – valoarea medie a preţurilor de închidere mai mici decât cele
precedente.
Indicele forţei relative este utilizat în diapazonul dintre 0 şi 100 şi operează
cel mai eficace atingând extremele.
Drept criterii de evaluare servesc două linii construite, respectiv, la nivelurile
de 30 şi de 70. Se consideră că mai sus de 70 se află zona supracumpărării, iar mai
jos de 30 – zona supravânzării. De aceea, când IFR atinge şi apoi depăşeşte nivelul
70, apare pericolul micşorării preţurilor; mişcarea mai jos de nivelul 30 este
interpretată ca o avertizare că pericolul se apropie.
Liniile stocastice
Liniile stocastice au fost implementate de George Lein. Din toate variantele
propuse, cele mai viabile s-au dovedit liniile %K şi %D, care au primit denumirea
de linii stocastice ale lui Lein.
Construirea liniilor %K şi %D se bazează pe faptul că, în cazul creşterii
preţurilor, de regulă, ziua este închisă la nivelurile apropiate de limitele de sus,
stabilite în timpul zilei. În cazul şirului în scădere, are loc un proces invers. De
aceea, formula pentru calculul liniilor stocastice reflectă poziţia preţului curent de
închidere faţă de perioada selectată. În situaţii standard, linia %K este calculată
pentru un interval de 5 zile:
%K  100*(Ct-L5)/(H5-L5), (10.3.6)
unde:
Ct reprezintă preţul curent de închidere;

13
 L5 – nivelul cel mai scăzut pentru ultimele 5 zile;
H5 – nivelul cel mai înalt pentru ultimele 5 zile.
Această linie este mai sensibilă decât %D:
%D  100*CL3/HL3 , (10.3.7)
unde:
CL3 indică suma de trei zile (Ct-L5);
HL3 – suma de trei zile (H5-L5).
Liniile stocastice astfel construite se numesc linii rapide. Unii analişti preferă
să utilizeze o altă versiune, adică liniile stocastice lente. În asemenea caz, se
modifică întru câtva formulele ambelor curbe, dar esenţa rămâne aceeaşi. O astfel
de modificare a numărului de zile este asemănătoare cu utilizarea mediilor glisante
de diferite ordine.
Principiile de utilizare a liniilor stocastice:
1. Divergenţa dintre linia D şi preţul acţiunii constituie un semnal spre
tranzacţionare (trading). Dacă preţul se ridică mai sus de limita precedentă, iar
linia D, mişcându-se simultan, nu formează o limită nouă, acesta este un semnal
de vânzare. Dacă preţul coboară mai jos de nivelul precedent, iar linia D nu
reuşeşte să coboare, e vorba de un semnal de cumpărare.
2. Un alt semnal poate apărea la intersecţia liniilor K şi D. În asemenea caz, este
nedorită situaţia în care aceasta s-a întâmplat după semnalul dat de linia D.
Acest tip de intersecţie se numeşte intersecţie de dreapta.
3. Dacă linia K a intersectat linia D la începutul mişcării în sus, iar apoi a coborât
mai jos de ea, înseamnă că mişcarea în sus nu are forţă suficientă şi poate urma
în continuare o mişcare în jos. Situaţia inversă va confirma posibilitatea
continuării mişcării în sus.
4. Ca şi la alte tipuri de oscilatoare, nivelurile 30 şi 70 pot reprezenta confirmări
de supracumpărare şi de supravânzare.
Oscilatoarele pot fi determinate cu ajutorul mediilor glisante prin scăderea
dintr-o medie cu ordin mai mic a alteia cu ordin mai mare.

14
 Cel mai popular oscilator de acest tip este construit în baza a două medii
glisante exponenţiale cu ordinele corespunzătoare de 12 şi de 26 zile. Această
metodă se numeşte Convergenţă-Divergenţă.
Oscilatoarele pot fi construite pornind nu numai de la datele despre preţurile
hârtiilor de valoare, ci şi de la informaţia cu privire la volumul tranzacţiilor, ceea
ce uşurează determinarea momentelor de schimbare a direcţiei şirurilor.

2.3. Analiza tehnică filozofică (teoria lui Elliot)

Această analiză tehnică este cunoscută, de asemenea, sub denumirea de Valurile
lui Elliot şi a fost elaborată în anii ’30 ai secolului trecut, plecându-se de la o teorie
formulată de Charles Dow. Conform acestei teorii, piaţa evoluează ca valurile unui
ocean, având perioade de flux (de creştere) şi de reflux (scădere). Evoluţia pieţei
acţiunilor poate fi divizată în trei mişcări temporale ale cursului:
 mişcarea „imediată”, constând în fluctuaţiile zilnice de creştere şi de
scădere ale preţurilor;
 variaţia „scurtă”, reprezentată de tendinţele care durează de la o
săptămână până la o lună;
 mişcarea principală, care reflectă o tendinţă pe termen lung şi poate dura
până la 4 ani.
20

15

10

0
Figura 10.4.1. Valurile lui Elliot

15
 Esenţa teoriei lui Elliot constă în faptul că valurile pieţei se descompun în
diferite cicluri suprapuse (figura 10.4.1). Ciclul complet include alternarea a două
perioade: prima de urcare şi a doua de coborâre. Prima fază (bull market) include
succesiunea a trei creşteri, întrerupte de două corecţii; cea de a doua (bear market)
înregistrează două scăderi, separate printr-o corecţie. Deci, în total, se produc opt
mişcări. Dar fiecare dintre creşterile fazei de urcare se descompune, la rândul ei, în
cinci mişcări, trei minicreşteri, întrerupte de două minicorecţii; la fel, cele două
scăderi ale fazei de coborâre se descompun în trei mişcări, două miniscăderi,
separate de o minicorecţie. Astfel, se poate ajunge de la variaţia generală la o
variaţie imediată cu anticiparea mişcării cursului chiar în următoarea oră.
Construirea graficului are la bază mişcarea după şirul numerelor lui Fibonacci,
când fiecare număr al şirului constituie suma celor două precedente.
Cea mai mare dificultate, legată de teoria lui Elliot, rezidă în faptul că punctul
de plecare al mişcărilor ascendente şi descendente este fundamental, dar, în acelaşi
timp, este greu de stabilit. De asemenea, sunt greu de stabilit şi punctele în care
piaţa îşi modifică tendinţa majoră.
În cazul pieţei acţiunilor, această teorie este aplicată rar, fiindcă acţiunile
constituie subiectul unui ansamblu de elemente (factori) perturbatoare nenaturale
(operaţiuni cu capital, dividende, informaţii privilegiate etc.), iar o psihologie reală
a pieţei nu există.
Instrumentele precedente erau legate de doi parametri: timp şi curs. Mulţi
analişti recomandă să se ia în considerare şi dinamica parametrului al treilea –
volumul de tranzacţionare. Indicatorii de volum, de regulă, sunt analizaţi în scopul
confirmării informaţiei privind schimbările de curs. De asemenea, analiza
dinamicii volumului e importantă şi din cauză că, uneori, previzionează
eventualele modificări ale preţului.
La studierea modificării volumului de tranzacţionare, au o mare importanţă
câteva situaţii standard, caracterizate de dinamica comună a preţului şi volumului
(vezi tabelul 10.4.1).

16
 Tabelul 10.4.1
Interpretarea modificării indicatorilor de volum
Volumul
Cursul Piaţa
de tranzacţionare
Creşte creşte „taurului”
Creşte scade „ursului”
Scade creşte „ursului”
Scade scade „taurului”
Sursa: Кузнецов М.В., Овчинников А.С. Технический анализ рынка ценных бумаг,
Инфра – М, Москва, 1996, стр.82.

Există multe alte metode de analiză tehnică, printre care „Lumânările

japoneze”, „Teoria ciclurilor” şi altele, toate aceste tehnici fiind descrise detaliat în
literatura de specialitate.

17