NEPRIHANIREA PRIN CREDINTA Sau Ce Este Adevarata Evanghelie Pastro Dennis Priebe-2 PDF

NEPRIHĂNIREA PRIN CREDINŢĂ sau Ce este Adevărata Evanghelie ?
NEPRIHĂNIREA PRIN CREDINŢĂ

sau
Ce este Adevărata Evanghelie ?
Pastor - Dennis Priebe
www.trei-solii-ingeresti.net
1
Cuprins
Introducere……………………………………………………………………………………………………3
Lecția 1 - Două definiții ale păcatului…………………………………………………………….5
Lecția 2 - Rezultatul păcatului şi pedeapsa păcatului…………………………………..10
Lecția 3 - Păcatul ca alegere………………………………………………………………………..15
Lecția 4 - Ce putem spune despre păcatul originar?.......................................20
Lecția 5 - Cuvântul S-a făcut trup…………………………………………………………………25
Lecția 6 - Hristos a luat natura noastră………………………………………………………..30
Lecția 7 - Fără obiceiuri păcătoase………………………………………………………………35
Lecția 8 - Cum a fost ispitit Isus?.....................................................................39
Lecția 9 - Îndreptăţirea declarată…………………………………………………………………42
Lecția 10 - Îndreptăţirea experimentată (împărtăşită)…………………………………50
Lecția 11- Sfinţirea Declarată (Atribuită)……………………………………………………..56
Lecția 12 - Sfinţirea experimentată (împărtăşită)…………………………………………60
Lecția 13 - Este desăvârşirea într-adevăr posibilă?.........................................66
Lecția 14 - Biruinţa asupra păcatului……………………………………………………………72
Lecția 15 - Generaţia finală………………………………………………………………………….79
Lecția 16 - De ce este atât de important?.......................................................86
2
Introducere
Învăţătura despre mântuire este simplă. Sau cel puţin aşa ar trebui
să fie. Dar realitatea este că de-a lungul celor două mii de ani s-au
dezvoltat versiuni diferite ale evangheliei în creştinism. Din păcate,
pentru că unele din aceste versiuni au fost promovate de figuri
importante ale istoriei creştine, versiunile false ale evangheliei au
câştigat prestigiu şi credibilitate, iar confuzia a fost inevitabilul rezultat.
Scopul acestui curs este acela de a studia elementele de bază ale

evangheliei direct din Biblie. Speranţa este că prin acest studiu procesul
mântuirii va deveni din nou clar şi simplu pentru studentul sincer al
Bibliei.
Studiul doctrinelor şi al profeţiei este un domeniu de studiu

fascinant şi productiv şi nu ar trebui să fie neglijat niciodată de cineva
care doreşte să înţeleagă voia lui Dumnezeu pentru viaţa sa. Dar baza
oricărei doctrine a Bibliei este modul cum Dumnezeu mântuieşte un
păcătos de vină şi condamnare şi cum îl pregăteşte pe acel păcătos
pentru viaţa veşnică într-o lume nouă unde păcatul nu îşi va mai arăta
niciodată capul urâcios. Noi nu ar trebui să „ghicim” cu privire la
modul în care funcţionează procesul mântuirii. Nu îndrăznim sa luăm
de bun cuvântul cuiva cu privire la acest subiect, oricât de influent sau
educat ar fi acel cineva. Trebuie să ştim clar pentru noi înşine ce învaţă
Biblia cu adevărat despre mântuire.
Cea mai bună introducere biblică la acest curs se găseşte în Romani

1:16 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos;
fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea
fiecăruia care crede”. Este dorinţa acestui curs aceea de a descoperi
semnificaţia şi puterea deplină a acestui text. Mai mult decât orice alt
subiect, vrem să înţelegem acest text în mod clar.
Acest curs va fi împărţit în patru secţiuni, fiecare având de a face cu

un aspect diferit al procesului mântuirii. Lecţiile şi subiectele sunt după
cum urmează:
3
Lecţiile 1-4 – Ce este păcatul?

Lecţiile 5-8 – Cum a trăit Hristos?
Lecţiile 9-12 – Ce sunt îndreptăţirea şi sfinţirea?
Lecţiile 13-16 – Ce este desăvârşirea biblică?
Pe măsură ce studiezi aceste lecţii, nu uita să ceri Duhului Sfânt să-ţi

călăuzească mintea înainte de a deschide Cuvântul lui Dumnezeu. Doar
Cel care a inspirat Cuvântul poate lumina înţelesul acestui Cuvânt
minţii noastre.
4
Lecţia 1
Două definiţii ale păcatului
Înainte de a începe studiul nostru biblic, va trebui să aducem în

atenţie câteva chestiuni de bază care ne vor călăuzi în toate studiile
viitoare. Subiectul central în orice studiu al Evangheliei este întrebarea
simplă: Ce este păcatul?
Ce a venit Isus să facă?

„…şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe
poporul Lui de păcatele sale. ” Matei 1:21
(A)_____Isus a venit pentru a fi un învăţător bun.

(B)_____Isus a venit să mântuiască omenirea pierdută.
(Un răspuns corect)
Păcatul este acela care ne-a dus la pierzare, iar Evanghelia este
vestea bună despre felul cum Dumnezeu ne mântuieşte din păcat.
Majoritatea dintre noi presupunem că ştim ce este păcatul, dar, la fel

ca în cazul oricărui lucru pe care îl presupunem fără a-l examina atent,
s-ar putea dovedi că presupoziţiile noastre au nevoie de o reexaminare.
Ajungând în acest punct, ne asemănăm cu un pacient care face o

programare la doctor. Cel mai important lucru pe care doctorul poate
să îl facă este să dea pacientului un diagnostic corect cu privire la ceea
ce nu este în regulă cu sănătatea lui. Dacă diagnosticul este greşit,
remediul prescris de doctor nu numai că nu va funcţiona dar s-ar putea
să aducă efecte nedorite. Dar dacă diagnosticul este corect, atunci şi
remediul are şanse bune de reuşită.
Exact la fel stau lucrurile şi în studiul nostru privind mântuirea.

Dacă diagnosticul este corect atunci Evanghelia, remediul pentru păcat,
va rezolva problema şi putem avea asigurarea deplină a mântuirii. Pe
de altă parte, dacă definiţia păcatului este nebiblică şi bazată pe
informaţii greşite, atunci evanghelia noastră este foarte probabil la fel
5
de nebiblică şi bazată pe secole de tradiţie creştină în locul Cuvântului

lui Dumnezeu.
Întrebarea crucială este: Care este natura păcatului pentru care omul
este vinovat, atât de vinovat încât, dacă nu este salvat prin harul lui
Dumnezeu, va trebui să piară în focul iadului? Trebuie să fim foarte
clari în definirea naturii acestui păcat, aşa încât vom şti exact din ce ne
salvează Evanghelia. De ce trebuie să fim iertaţi? Ce trebuie să fie
vindecat în noi ca să scăpăm de moartea veşnică?
Care este problema noastră cea mai mare?

„Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”
Romani 3:23
(A)_____Problema noastră este sărăcia.

(B)_____Problema noastră este lipsa educaţiei.
(C)_____Problema noastră este păcatul.
Dar adevărata întrebare este: Cum am păcătuit noi toţi? Din ce cauză
am ajuns lipsiţi de slava lui Dumnezeu? Răspunsul pe care îl dăm
acestei întrebări va afecta orice altă decizie pe care o luăm cu privire la
calea mântuirii.
Ştim că Adam a ales în mod voluntar să păcătuiască. Ştim că el a

devenit vinovat din pricina propriei alegeri. Dar cum stau lucrurile în
cazul nostru? Suntem vinovaţi din cauza păcatului lui Adam, pentru că
am fost născuţi ca urmaşi ai lui? Suntem vinovaţi pentru că am
moştenit o natură căzută de la el? Sau vinovăţia noastră stă în faptul că
am ales să repetăm păcatul lui Adam?
La această întrebare există două răspunsuri de bază care au fost date

în istoria creştină. Acestea vor fi clasificate în Definiţia A şi Definiţia B.
Definiţia A -- Condamnarea noastră înaintea lui Dumnezeu este

rezultatul a ceea ce este numit „păcatul originar”. Acest păcat originar
nu înseamnă alegerea lui Adam de a păcătui. Însemnă starea în care noi
6
ne naştem din cauza păcatului lui Adam. Din cauza păcatului lui Adam
noi ne naştem păcătoşi. Unii spun că noi suntem vinovaţi pentru că am
moştenit păcatul de la Adam. Că noi suntem vinovaţi şi condamnaţi
pentru că suntem născuţi ca fii şi fiice ai lui Adam, cel care a fost capul
familiei omeneşti. Sau că noi suntem vinovaţi, condamnaţi, pentru că
suntem născuţi într-o stare de înstrăinare. Suntem născuţi despărţiţi de
Dumnezeu şi despărţirea este vina noastră. Alţii susţin chiar că noi n-
am fi vinovaţi în mod personal pentru vreunul din aceste lucruri, dar
suntem născuţi condamnaţi fiind parte a unei rase căzute.
Numitorul comun al acestor vederi este că noi suntem vinovaţi sau

condamnaţi pentru că suntem născuţi în familia omenească.
Condamnarea noastră este bazată pe naşterea noastră într-o lume
căzută cu o natură căzută. Suntem pierduţi din naştere datorită faptului
că moştenim această fire căzută. Chiar dacă am alege să facem multe
lucruri greşite în viaţă, noi suntem păcătoşi pierduţi în primul rând
datorită naşterii noastre înainte ca vreo alegere să aibă loc. Păcatul
există în noi datorită naşterii într-o rasă căzută.
Întrebare pentru meditaţie: Care este soluţia acceptată pentru

această problemă?
Această definiţie a păcatului este motivul pentru care unii creştini

cred în necesitatea botezului pruncilor. Dacă noi suntem pierduţi din
cauza naturii noastre căzute pe care o moştenim la naştere, este extrem
de important să fim imediat botezaţi pentru a fi spălaţi de păcatul
nostru.
Definiţia B – Această definiţie spune tot ceea ce spune şi definiţia

anterioară cu excepţia unui lucru. Spune că atunci când Adam a
păcătuit, ceva s-a schimbat în natura lui, care a devenit dintr-o natură
desăvârşită, în armonie cu Legea lui Dumnezeu, o natură distorsionată,
orientată spre sine. Cu toţii moştenim această natură căzută de la
Adam, ceea ce însemnă că e mai natural să greşim decât să facem ce
este drept. Diferenţa în această definiţie faţă de cea anterioară este că
noi nu moştenim vinovăţia sau condamnarea. Noi moştenim tot ceea ce
Adam a putut transmite copiilor săi, dar nu suntem născuţi ca păcătoşi
7
condamnaţi. Devenim păcătoşi înaintea lui Dumnezeu, pierduţi şi

condamnaţi, când alegem personal să ne răzvrătim împotriva voinţei
descoperite a lui Dumnezeu.
Întrebare pentru meditaţie: Este botezul pruncilor necesar în

această definiţie?
Acestea sunt cele două definiţii clasice ale păcatului în creştinism. În

funcţie de definiţia pe care alegem să o credem, conceptele neprihănirii
prin credinţă arată diferit. Ceea ce credem cu privire la îndreptăţire,
sfinţire şi desăvârşire va fi diferit, depinzând de decizia pe care o luăm
cu privire la natura păcatului.
Definiţia A vine la noi cu acreditări impresionante. A fost dezvoltată

foarte devreme în istoria creştină. Din secolul patru aceasta este
credinţa de bază, acceptată de majoritatea creştinilor. De asemenea,
aceasta a fost credinţa acceptată în timpul reformaţiunii protestante a
secolului al XVI-lea. În mod inevitabil, aceasta a devenit concepţia
dominantă a majorităţii bisericilor de astăzi. Dar, la fel ca în cazul
oricăror credinţe general acceptate, trebuie să ne întrebăm: este această
credinţă bazată pe Scriptură sau pe tradiţie? Multe învăţături care au
devenit acceptate în creştinismul modern nu sunt bazate pe Scriptură ci
pe vechi tradiţii. Întrebarea noastră trebuie întotdeauna să fie: Ce
spune Dumnezeu?
Oricât de ciudat ar părea, două evanghelii sunt construite pe aceste

două definiţii ale păcatului. O evanghelie încearcă să rezolve problema
naşterii ca păcătos pierdut şi a trăirii constante într-o stare de păcat, în
timp ce cealaltă evanghelie se ocupă cu problema unei voinţe răzvrătite
şi a alegerilor negative. O evanghelie este preocupată cu natura pe care
o moştenim, în timp ce cealaltă evanghelie se concentrează asupra
caracterului pe care Dumnezeu vrea să îl dezvolte în noi.
Dacă vrem să fim siguri că noi credem şi urmăm adevărul,

Evanghelia Bibliei, atunci trebuie să fim foarte atenţi să învăţăm din
Biblie ce este păcatul cu adevărat, şi pe ce bază stăm noi ca păcătoşi
8
condamnaţi înaintea lui Dumnezeu. Acum suntem gata să deschidem

Biblia ca să învăţăm ce are să ne spună.
9
Lecţia 2
Rezultatul păcatului şi pedeapsa păcatului
Înainte de a înţelege ce este de fapt păcatul în experienţa noastră

personală, trebuie să privim înapoi când Adam şi Eva au păcătuit la
începutul istoriei omeneşti. Ce a făcut Dumnezeu în acea situaţie de
urgenţă când toate planurile lui Dumnezeu pentru rasa omenească au
fost stricate de alegerile primilor noştri părinţi?
Care a fost pedeapsa pentru păcatul lor?

"…dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci,
căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit."
Geneza 2:17
(A)_____Ei trebuiau să sufere durere.

(B)_____Ei trebuiau să trăiască mult.
(C)_____Moarte imediată.
Acesta este un verset care ne lasă nedumeriţi, pentru că ştim că

Adam şi Eva nu au murit imediat. Totuşi Dumnezeu a spus foarte clar
că moartea imediată trebuia să fie pedeapsa pentru neascultare.
De ce Adam şi Eva nu au murit imediat?

"...dela întemeierea lumii ... Mielului, care a fost jungheat."
Apocalipsa 13:8
"ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără
prihană. El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii,
şi a fost arătat la sfîrşitul vremurilor pentru voi"
1 Petru 1:19,20
(A)_____Dumnezeu a uitat ce a zis.

(B)_____Moartea lui Isus a salvat omul de moarte imediată.
(C)_____Dumnezeu S-a răzgândit cu privire la pedeapsa pentru păcat.
10
Adam şi Eva nu au murit în ziua în care au păcătuit pentru că un

Înlocuitor a fost pus între pedeapsa cu moartea a păcatului şi Adam
chiar în aceeaşi zi. Isus Hristos a luat locul lui Adam şi a plătit personal
pedeapsa pentru păcatul lui Adam prin moartea Sa pe cruce. Există o
profunzime remarcabilă cu privire la ce s-a întâmplat în grădina
Edenului în următoarele comentarii: "De ce nu a fost pedeapsa cu
moartea impusă de îndată în acest caz? Pentru că s-a găsit un preţ de
răscumpărare. Singurul Fiu al lui Dumnezeu S-a oferit voluntar să ia
păcatul omului asupra Sa şi să facă ispăşire pentru rasa căzută....Din
momentul în care omul a acceptat ispitele lui Satana, făcând tocmai
acele lucruri care a spus Dumnezeu să nu le facă, Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, a stat între morţi şi vii spunând 'Fie ca pedeapsa să cadă
asupra Mea. Voi sta în locul omului. Fie ca el să mai aibă o şansă'....
Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat şi Mântuitor....Îndată ce Adam a
păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat drept Garant pentru rasa
omenească, cu tot atât de multă putere de a îndepărta osânda
pronunţată asupra celui vinovat precum atunci când a murit pe crucea
de la Calvar. " S.D.A. Bible Commentary, vol. 1, pp. 1082-1085.
Ceea ce am învăţat este că moartea ispăşitoare a lui Isus a afectat în

mod direct pe Adam şi Eva şi întreaga rasă omenească. Isus a plătit
pedeapsa pentru păcatul lui Adam, exact aşa cum e menţionat în Gen.
2:17. Făcând asta, Isus a dat lui Adam şi Evei şi întregii rase omeneşti
şansa de a lua decizii diferite cu privire la ascultare şi neascultare.
Suferinţa şi mai apoi moartea experimentată de Adam şi de noi toţi a
fost rezultatul păcatului, mai degrabă decât pedeapsa pentru păcat.
Pedeapsa a fost plătită de Isus Hristos. Adam a oferit imediat un miel
de jertfă, arătând că a înţeles că pedeapsa cu moartea a fost plătită. Dar
rezultatul păcatului (blestemul păcatului) a fost partea existenţei
umane până în ziua de azi.
Implică vinovăţie orice fel de moarte?

"În vremea aceea au venit unii, şi au istorisit lui Isus ce se
întîmplase unor Galileeni, al căror sînge îl amestecase Pilat
cu jertfele lor. ,,Credeţi voi``, le-a răspuns Isus, ,,că aceşti
Galileeni au fost mai păcătoşi decît toţi ceilalţi Galileeni,
pentrucă au păţit astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă
11
pocăiţi, toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste
cari a căzut turnul din Siloam, şi i-a omorît, credeţi că au fost
mai păcătoşi decît toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în
Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi
pieri la fel.`` " Luca 13:1-5
(A)_____Ei au murit din cauza păcatelor lor personale.

(B)_____Ei au murit pentru că erau mai păcătoşi decât oricine
altcineva.
(C)_____Ei au murit pentru că trăiau într-o lume aflată sub blestemul
păcatului.
Vedem aici că moartea nu a fost rezultatul direct al păcatelor lor

personale. Ei nu erau mai vinovaţi decât alţii. Moartea de care ei au
murit nu era pedeapsa păcatului ci rezultatul păcatului care a afectat pe
toţi cei care au trăit pe acest pământ.
Implică suferinţa vinovăţie?

" Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere. Ucenicii Lui
Lau întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau
părinţii lui, de s'a născut orb?`` Isus a răspuns: ,,N'a păcătuit
nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s'a născut aşa, ca să se
arate în el lucrările lui Dumnezeu." Ioan 9:1-3
(A)_____Acest om era orb din cauza unei lumi blestemate de păcat.

(B)_____Omul era orb din cauza păcatului părinţilor săi.
(C)_____Omul era orb pentru că păcătuise înainte de naşterea sa.
Isus spune aici că orbirea nu este pedeapsa păcatului ci este

consecinţa blestemului păcatului care zace asupra pământului şi asupra
rasei umane. Este o diferenţa clară între pedeapsa pentru păcat şi
rezultatul păcatului.
12
Când putem dobândi viaţa veşnică?

" Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele,
şi crede în Celce M'a trimes, are viaţa vecinică, şi nu vine la
judecată, ci a trecut din moarte la viaţă. Adevărat, adevărat
vă spun, că vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd cei morţi vor
auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, şi ceice-l vor asculta, vor
învia." Ioan 5:24,25.
Avem viaţa veşnică atunci când________în Isus.
Observaţi că avem viaţa veşnică atunci când credem, ceea ce poate

însemna astăzi. Totuşi, chiar şi cei care cred şi au viaţa veşnică, ei vor
muri şi trebuie să fie înviaţi din moarte la a doua venire a lui Hristos.
Avem aici o distincţie clară între prima moarte, pe care Isus o numeşte
un somn, şi moartea a doua din care nu mai este înviere. Prima moarte
este rezultatul păcatului care domină acest pământ, în timp ce moartea
a doua este pedeapsa pentru păcat. În timp ce nu putem ocoli rezultatul
păcatului, putem scăpa de pedeapsa pentru păcat crezând în
Dumnezeu. Asta înseamnă că putem deţine viaţa veşnică chiar dacă
trebuie să murim de prima moarte. Astfel, prima moarte (şi toată
suferinţa) nu poate fi pedeapsa pentru păcat. Sau mai simplu spus,
viaţa veşnică exclude moartea a doua, care este pedeapsa păcatului.
Pentru aprofundare, citeşte 1 Ioan 5:12,13.
Concluzie: Aceasta înseamnă că trebuie să împărţim ideea de bază

a păcatului în două părţi separate --răul, şi vinovăţia. Răul include toate
lucrurile care sunt rezultatul natural al păcatului, inclusiv suferinţa şi
moartea. Vinovăţia include condamnarea şi moartea a doua. Deci avem
două consecinţe ale păcatului lui Adam. Pe de o parte este blestemul –
rezultatul natural al păcatului – pe care fiinţele omeneşti, animalele şi
întreaga natură le experimentează, şi care conduce la prima moarte. De
asemenea avem vinovăţia, experimentată doar de fiinţele omeneşti şi
care conduce la moartea a doua.
Lucrarea ispăşitoare a Domnului Hristos acoperă ambele consecinţe

ale păcatului dar în feluri diferite. Ispăşirea are de-a face cu vinovăţia
oferind iertare, şi cu efectele rele - recreând şi restaurând ceea ce
13
blestemul păcatului a făcut. Mai mult,iertarea poate fi a noastră astăzi,

în timp ce recreaţiunea trebuie să aştepte până la A Doua Venire.
Iertarea nu este necesară pentru rezultatele păcatului ci doar pentru
vinovăţia păcatului.
În acest sens, termenii iertare, îndreptăţire, neprihănire, sfinţire,

mântuire şi evanghelie se aplică în mod particular vinovăţiei şi
pedepsei păcatului. Există o diferenţă fundamentală între rezultatele
păcatului şi pedeapsa păcatului. Noi nu suntem vinovaţi sau
condamnaţi pentru că ne-am născut într-o lume păcătoasă. Noi suferim
multe rezultate ale păcatului lui Adam, inclusiv defecte fizice şi o natură
căzută. Dar nu acesta este păcatul pentru care noi suntem vinovaţi sau
condamnaţi. Păcatul pentru care vom fi pierduţi pentru veşnicie vine
din altceva, care va constitui subiectul următorului nostru studiu.
Acesta este motivul pentru care vinovăţia nu se aplică unei pisici

care torturează un şoarece până la moarte, în timp ce socotim vinovat
un om pentru torturarea cuiva. Pisica îşi urmează pur şi simplu
propriile instincte –natura sa căzută –fără vreo cunoştinţă a ceea ce
este drept sau greşit, în timp ce fiinţele omeneşti pot fi socotite vinovate
din pricina alegerii conştiente de a face răul. Toate animalele şi fiinţele
omeneşti suferă din cauza efectelor păcatului, dar nu sunt condamnate
în mod automat din cauza acestor efecte / rezultate. Vinovăţia se aplică
doar responsabilităţii morale pentru alegerile făcute. Vinovăţia necesită
cunoaştere anterioară şi răzvrătire voită.
14
Lecţia 3
Păcatul ca alegere
Este chiar adevărat că vinovăţia este rezultatul alegerii personale a

cuiva şi nu este rezultatul naşterii noastre ca fii ai lui Adam? Învaţă
Biblia că păcatul, vinovăţia şi condamnarea apar prin alegere şi nu din
faptul ca suntem născuţi în familia omenească asediată de rezultatele
moştenite ale păcatului?
Cum ştim ce este păcatul?

"... păcatul nu l-am cunoscut decît prin Lege. De pildă, n'aş fi
cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ,,Să nu
pofteşti!``... căci fără Lege, păcatul este mort. Odinioară,
fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar cînd a venit porunca,
păcatul a înviat, şi eu am murit." Romani 7:7-9
(A)_____Ştim ce este păcatul pentru că o simţim.

(B)_____Ştim ce este păcatul pentru că Legea ne-o spune.
(C)_____Ştim ce este păcatul pentru că suntem născuţi păcătoşi.
Cunoaşterea Legii lui Dumnezeu este aceea care ne face păcătoşi în

ochii lui Dumnezeu. Păcătuim când ştim voia lui Dumnezeu şi alegem
să nu ascultăm de El.
Ce a cauzat păcatul iudeilor din vremea lui Hristos?

"Dacă n'aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n'ar avea păcat; dar
acum n'au nicio desvinovăţire pentru păcatul lor....Dacă n'aş
fi făcut între ei lucrări, pe cari nimeni altul nu le-a făcut, n'ar
avea păcat; dar acum le-au şi văzut, şi M'au urît şi pe Mine şi
pe Tatăl Meu. " Ioan 15:22,24
Lumina (Isus) care a venit la ei a făcut ca ei să fie socotiţi vinovaţi de

păcat. Din cauza cunoştinţei cu privire la Isus şi ceea ce El a făcut, ei
erau responsabili pentru felul cum s-au raportat la El.
15
Când au fost fariseii vinovaţi de păcat?

",,Dacă aţi fi orbi``, le-a răspuns Isus, ,,n'aţi avea păcat; dar
acum ziceţi: ,Vedem.` Tocmai de aceea, păcatul vostru
rămîne.`` " Ioan 9:41
(A)____Fariseii au fost păcătoşi de la naştere.

(B)____Fariseii erau drepţi (neprihăniţi).
(C)____Fariseii au comis păcat prin respingerea luminii.
Isus spune poporului din vremea Lui că păcatul nu este socotit drept
vinovăţie când nu există ocazia de a cunoaşte adevărul. Fariseii erau cu
siguranţă născuţi cu aceeaşi natură omenească căzută cu care suntem
născuţi şi noi, dar aceasta nu i-a făcut păcătoşi în mod automat. Isus
spune că păcatul şi vinovăţia sunt dependente de cunoştinţe şi
înţelegere. Ceea ce face ca răul şi păcatele din ignoranţă să devină
păcat personal şi vină este lumina disponibilă şi înţeleasă. Când
înţelegem voia lui Dumnezeu şi alegem să nu ascultăm, suntem
păcătoşi vinovaţi în ochii lui Dumnezeu.
Când păcătuim?
" Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!"
Iacov 4:17
(A)_____Când ştim voia lui Dumnezeu, putem păcătui.

(B)_____Chiar dacă nu ştim voia lui Dumnezeu, totuşi putem păcătui.
(C)_____Păcatul nu are nimic de-a face cu ce cunoaştem.
Observaţi din nou că păcatul este legat îndeaproape de cunoştinţă.

Dacă nu ştim ce este drept şi ce este greşit nu există păcat personal
pentru care să trebuiască să dăm socoteală.
Care este diferenţa dintre ispită şi păcat?

" Ci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuş şi
momit. Apoi pofta, cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi
păcatul odată făptuit, aduce moartea." Iacov 1:14,15
16
(A)_____Păcătuim când suntem atraşi de poftă.

(B)_____Păcătuim când suntem momiţi.
(C)_____Păcătuim când pofta zămisleşte.
Definiţia A (păcatul ca natură omenească) plasează păcatul în sfera

atracţiei şi a momelii naturii noastre căzute, în timp ce Definiţia B
(păcatul ca alegere) plasează păcatul în sfera alegerii de a ceda
procesului de atragere şi momire. Atragerea sau impulsul naturii
noastre căzute este ispită, nu păcat.
O ilustrare clară şi simplă a acestui fapt este în următorul text:

"Păcatul vorbirii de rău începe cu nutrirea gândurilor rele…Un gând
necurat tolerat, o dorinţă nesfântă nutrită şi astfel sufletul este
contaminat, integritatea lui compromisă….În primul rând trebuie să fie
câştigat consimţământul său; sufletul trebuie să ia o hotărâre în
legătură cu actul păcătos, mai înainte ca pasiunea să domine asupra
raţiunii sau nelegiuirea să triumfe asupra conştiinţei. "
Mărturii, vol. 5, p. 177
Nu gândul necurat sau dorinţa nesfântă este ceea ce ne face păcătoşi.

Acestea sunt parte a naturii noastre decăzute pe care o moştenim şi nu
putem face nimic în privinţa aceasta. Nutrirea şi tolerarea acestor
impulsuri ale naturii decăzute este ceea ce constituie păcat.
O altă declaraţie este la fel de clară: "Dacă este dată o lumină şi

această lumină este lăsată la o parte sau respinsă, atunci urmarea este
condamnarea şi neplăcerea lui Dumnezeu; însă, înainte de a veni
lumina, nu este considerat păcat, căci ei nu au avut lumină pe care să o
respingă." Mărturii, vol. 1, p. 116.
"Chiar şi cel mai bun dintre oameni este tulburat de gânduri şi

simţăminte care îi sunt sugerate de Satana; dar, dacă nu este absorbit
de ele, dacă le respinge cu oroare, sufletul lui nu este contaminat de
vinovăţie şi nimeni nu va fi afectat de influenţa lor."
Minte Caracter şi Personalitate vol.2, p. 58 (RH, 27 martie 1888 ).
17
Nu suntem păcătoşi pentru că avem aceste gânduri şi simţăminte ca

rezultat al moştenirii unei naturi decăzute. Suntem contaminaţi de
vinovăţie doar când alegem să nutrim aceste gânduri.
Pentru care păcat suntem noi responsabili?

" Sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Fiul nu va purta
nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului
său!" Ezechiel 18:20
(A)_____Suntem vinovaţi pentru păcatele părinţilor noştri.

(B)_____Suntem vinovaţi pentru păcatele fiilor noştri.
(C)_____Suntem vinovaţi pentru propriile noastre păcate.
Cum procedează Dumnezeu cu păcatele din neştiinţă?

" Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi
porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se
pocăiască" Fapte 17:30
Cu toţii am participat în acţiuni greşite atunci când nu ştiam că ele

erau greşite. Dumnezeu, în marea Sa milă, nu ne socoteşte vinovaţi
pentru aceasta. El nu trebuie să ne ierte pentru aceste păcate din
ignoranţă ci alege să treacă cu vederea, să nu ţină seama de ele, pentru
că inimile noastre nu erau în răzvrătire faţă de El.
Concluzie: Conceptul de păcat, vinovăţie şi condamnare se aplică

răzvrătirii voite împotriva lui Dumnezeu, la fel cum s-a întâmplat în
grădina Edenului. Dumnezeu nu ne socoteşte responsabili pentru că
am moştenit un echipament prost. El este interesat cu privire la
atitudinea minţii noastre şi nu ne cere socoteală pentru defectele
naturii noastre. Păcatul ţine de răzvrătire şi alegere, nu de moştenire şi
echipament.
Sunt două concepte care nu funcţionează împreună – inevitabilitate

şi responsabilitate. Dacă păcatul este inevitabil –din pricină că am
moştenit o natură căzută – atunci eu nu sunt responsabil pentru
18
aceasta. Este problema şi vina altcuiva. Însă, dacă păcatul este alegerea
mea, atunci eu singur sunt răspunzător şi trebuie să mi-l asum îm mod
direct, mai degrabă decât să arunc vina asupra altcuiva.
Păcatul şi vinovăţia aparţin doar acelor facultăţi superioare ale

minţii responsabile pentru alegerea răului şi nu naturii inferioare care
suferă efectele legii naturale şi sunt parte a ciclului de păcat a
pământului. Păcatul, la rădăcina lui, este iubirea de sine. De aceea
păcatul este întotdeauna determinat de motivele noastre, în alegerea de
a pune sinele pe primul loc. Păcatul este alegerea de a ne separa de
Dumnezeu prin punerea pe primul loc al sinelui. Păcatul este alegerea
de a nutri răul. Păcatul este alegerea de a rămâne ignorant cu privire la
voia lui Dumnezeu. Păcatul este alegerea de a fi nepăsători cu privire la
capacităţile şi responsabilităţile noastre.
19
Lecţia 4
Ce putem spune despre păcatul originar?
Dacă Biblia nu învaţă că suntem păcătoşi prin natură, condamnaţi şi

păcătoşi pentru că ne-am născut într-o lume a păcatului, de ce a
devenit păcatul originar credinţa majorităţii între creştinii protestanţi
şi catolici? La fel ca în cazul majorităţii erorilor în doctrină, există
anumite texte care par să susţină doctrina păcatului originar. Această
lecţie finală va arunca o privire asupra acestor texte, pentru a vedea
dacă ele învaţă cu adevărat dacă suntem născuţi condamnaţi şi
pierduţi.
Ce înseamnă "în păcat"?

"Iată că sînt născut în nelegiuire, şi în păcat m'a zămislit
mama mea." Psalmi 51:5
Spune acest text că suntem născuţi condamnaţi şi

păcătoşi?__________
Observaţi că David nu spune că este un păcătos din naştere. Unde

altundeva ar fi putut David să se fi născut dacă nu în nelegiuire şi
păcat? Mama şi tatăl lui erau păcătoşi, iar el s-a născut în durere din
cauza păcatului lui Adam şi al Evei. David a fost născut într-o lume
păcătoasă din părinţi păcătoşi. Dacă un copil s-ar întâmpla să se fi
născut într-o familie de hoţi, unde furtul a fost practicat şi gândit de
către părinţi, atunci înseamnă că el a fost născut în hoţie. Faptul acesta
îl face pe el însuşi un hoţ însă? La fel, faptul că cineva s-a născut în
păcat nu îl face în mod automat un păcătos pierdut şi condamnat.
Totuşi circumstanţele în care s-a născut sunt extrem de nefavorabile şi
există mari şanse ca el însuşi să ajungă un păcătos.
Suntem noi "copii ai mâniei"?

"...şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi." Efeseni 2:3
Spune acest text că suntem născuţi condamnaţi şi păcătoşi

_________
20
Acest text spune clar că natura noastră căzută nu merită altceva

decât mânie. Natura noastră nu este neprihănită, şi singurul răspuns
drept la natura noastră este distrugerea. Moştenirea noastră de la
Adam în mod cert nu este bună. Avem nevoie însă să cercetăm un pic
mai profund Scripturile pentru a găsi o soluţie.
Suntem născuţi condamnaţi?

"...Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o
osîndă, care a lovit pe toţi oamenii..." Romani 5:18
Spune acest text că suntem născuţi condamnaţi şi păcătoşi

_________
Acest text spune clar că toţi oamenii sunt condamnaţi din cauza
păcatului lui Adam. Este exact ceea ce textul ne spune. Dar, încă o dată,
trebuie să cercetăm Scripturile un pic mai mult înainte de a trage o
concluzie finală.
Sunt câteva texte distincte în Noul Testament care vorbesc despre

lucrarea lui Hristos pentru întreaga rasă omenească. În cele ce urmează
avem câteva dintre acestea.
A murit Hristos pentru toţi oamenii?

"…dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit."
2 Corinteni 5:14
(A)_______Hristos a murit pentru cei neprihăniţi.

(B)_______Hristos a murit pentru toţi.
Într-un sens foarte important moartea lui Hristos a afectat toate

fiinţele omeneşti. Asta include pe Adam şi Eva, şi îi include chiar şi pe
Cain şi Hitler. Datorită morţii ispăşitoare a lui Hristos, într-un fel, toţi
au murit.
21
Ce alte texte vorbesc în mod asemănător?

"...care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al
celor credincioşi." 1 Timotei 4:10
"El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu
numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi."
1 Ioan 2:2
"Dumnezeu era în Hristos, împăcînd lumea cu Sine,
neţinîndule în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă
propovăduirea acestei împăcări.”
2 Corinteni 5:19
Lucrarea Răscumpărătoare a lui Hristos include nu doar păcatele

acelora care sau pocăit şi au crezut în Hristos, ci a făcut ceva cu privire
la toate păcatele care au fost comise vreodată. Lucrarea de ispăşire a
fost o lucrare de reconciliere - o îndepărtare a barierelor aflate în calea
părtăşiei şi dragostei. Cu alte cuvinte, nu au fost obstacole din partea
lui Dumnezeu pentru restaurarea omului la unitatea şi armonia
Edenului. Singura barieră ar rămâne din partea omului, dacă el refuză
să accepte ceea ce Hristos a făcut pentru el.
Ce primesc toţi oamenii de la Hristos?

"..Astfel dar, după cum printr'o singură greşală, a venit o
osîndă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr'o singură
hotărîre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărîre de
neprihănire care dă viaţa. " Romani 5:18
Acum ne întoarcem la textul care vorbeşte cel mai clar despre

paguba pe care Adam a adus-o rasei omeneşti, dar de data aceasta
trebuie să citim întregul verset. Câţi au fost condamnaţi din cauza
păcatului lui Adam? Toţi oamenii. Ce putem spune însă despre cei care
nu au auzit niciodată despre raportul biblic al creaţiunii şi căderii în
păcat? Sunt şi ei născuţi sub condamnare? În conformitate cu legea,
toţi oamenii –rasa umană –au fost nimiciţi prin păcatul lui Adam.
Indiferent de cunoaştere sau alegere, fiecare fiinţă omenească a fost
sortită pieirii de răzvrătirea lui Adam.
22
Este aceasta însă întreaga poveste? În chiar acest singur verset avem
imaginea completă. Cu toate că toţi oamenii au fost afectaţi de păcatul
lui Adam, totuşi toţi oamenii au fost afectaţi şi de viaţa şi moartea lui
Hristos. Aceiaşi "toţi oamenii " care au fost sortiţi pieirii de păcatul lui
Adam au fost eliberaţi de condamnare prin neprihănirea lui Hristos.
Sau mai simplu, ceea ce Adam a făcut pentru rasa omenească, Hristos a
desfăcut pentru aceeaşi rasă omenească. Ce putem spune însă despre
cei care nu au auzit niciodată despre raportul biblic al ispăşirii? Este
darul fără plată şi pentru ei? Toţi oamenii—rasa omenească—au fost
reconciliaţi în mod legal cu Dumnezeu prin viaţa şi moartea lui Hristos.
Indiferent de cunoştinţe sau alegere, fiecare fiinţă omenească a fost
împăcată (reconciliată) prin ispăşirea lui Hristos.
Cuvântul "îndreptăţire" în acest verset are înţelesul de "achitare,"

fiind absolvit de acuzaţiile aduse împotriva cuiva. În Romani 5 toată
omenirea este achitată de acuzaţia corectă de răzvrătire care a fost
adusă asupra întregii rase omeneşti. Cu alte cuvinte, rasa -- şi toţi
indivizii din rasă — nu se mai află sub condamnare. Condamnarea
corporativă adusă prin Adam este anulată de achitarea corporativă prin
Hristos. Din cauza păcatului lui Adam, suferim sub multe blesteme ale
păcatului, unul din ele fiind moştenirea unei naturi căzute, dar aceasta
nu constituie în sine însăşi separare, condamnare, sau pierzare.
Concluzie: Acum putem vedea întregul tablou. Dacă este adevărat

că toţi suntem condamnaţi prin Adam, este un adevăr cu mult mai
important că toţi suntem eliberaţi de condamnare prin Hristos. Dacă
prima parte este adevărată, atunci adevărul glorios este că partea a
doua este la fel de adevărată. La fel cum Adam a adus condamnarea
pentru toţi oamenii, Isus i-a eliberat pe toţi de condamnare, ambele în
afara implicării sau alegerii personale, şi ambele în acelaşi timp.
Tuturor fiinţelor omeneşti le-a fost dată o a doua şansă pentru a lua o
decizie cu privire la darul mântuirii personale.
Unii cred că textele despre primul Adam sunt suficiente să

dovedească că toţi suntem născuţi sub condamnare din cauza păcatului
lui Adam. Dar aceste declaraţii nu sunt suficiente. Ceea ce ar trebui să
avem, dacă ar fi adevărat că suntem născuţi în această lume ca păcătoşi
23
pierduţi, este un text care să spună clar că stăm condamnaţi din cauza
păcatului lui Adam. Fără această declaraţie, nu există susţinere pentru
credinţa că ne-am născut păcătoşi pierduţi.
Însemnătatea practică a tuturor acestora este realitatea că în timp ce

suntem născuţi într-o lume păcătoasă cu o natură căzută, nu suntem
totuşi născuţi ca păcătoşi pierduţi. Devenim păcătoşi pierduţi mai
târziu, alegând păcatul în mod voit atunci când ştim diferenţa dintre
bine şi rău. Din nefericire, o întreagă versiune a evangheliei se bazează
pe credinţa falsă că suntem născuţi păcătoşi. Această evanghelie falsă
schimbă învăţătura Bibliei cu privire la îndreptăţire, sfinţire şi
siguranţa prezentă a mântuirii.
Dar cu un diagnostic corect cu privire la ceea ce este păcatul cu

adevărat, suntem liberi să studiem Biblia mai departe pentru a înţelege
cum funcţionează procesul mântuirii. Evanghelia este plină de veşti
bune de la început la sfârşit. Un studiu fericit!
24
Lecţia 5
Cuvântul S-a făcut trup
De ce ar trebui ca în acest moment venirea lui Hristos ca fiinţă

umană în lumea noastră să facă obiectul nostru de studiu? Pentru că tot
ceea ce trebuie să ştii despre mântuire şi îndreptăţirea prin credinţă
poate fi învăţat printr-un studiu atent al vieţii lui Hristos. Cele mai
multe dintre neînţelegerile cu privire la modul în care o persoană este
mântuită pot fi uşor eliminate studiind modul în care Hristos a venit în
lumea noastră, cum a trăit viaţa de zi cu zi, şi modul în care a
întâmpinat ispitele lui Satana.
Deci, în următoarele patru lecţii, vom studia subiectul cel mai

important din lume. Ce fel de om a fost Isus? În ce natură S-a întrupat
El? În ce fel a fost El ca noi, şi în ce fel a fost diferit? Putem noi să trăim
într-adevăr cum El a trăit, sau pentru noi aceasta este ceva cu totul
imposibil?
De unde a venit Isus?

"El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuş n'a crezut ca
un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu"
Filipeni 2:6
(A)______Isus arata numai ca Dumnezeu.

(B)______Isus a fost pe deplin Dumnezeu.
(C)______Isus a fost un înger.
Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem despre Isus este că El nu

a început viaţa ca un copil în Betleem. Acest text ne spune că Isus nu a
trebuit să caute egalitatea cu Dumnezeu, cum Lucifer a încercat să facă.
Pentru Lucifer a fost un lucru de apucat, dar pentru Isus era a lui de
drept. "Cuvântul era Dumnezeu" ne spune Ioan 1:1. Dacă Isus nu ar fi
fost pe deplin Dumnezeu, jertfa Lui de pe Golgota n-ar fi fost de o
valoare mai mare decât moartea unui martir. El nu ar fi putut salva
nici un suflet de la condamnare şi moarte.
25
Ce a devenit Isus?
"ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob,
făcîndu-Se asemenea oamenilor. " Filipeni 2:7
(A)______Isus arăta doar ca o fiinţă umană.

(B)______Isus a fost o fiinţă umană adevărată.
(C)______Isus a devenit înger.
Al doilea lucru pe care trebuie să-l înţelegem despre Isus este că El a

devenit o fiinţă umană adevărată. El nu numai că a venit în lumea
noastră, dar El a devenit un om care să poată experimenta viaţa la fel
cum noi toţi o experimentăm. Pentru a deveni un om, Isus a trebuit „să
se dezbrace” (golească) pe Sine Însuşi de anumite calităţi divine pe care
El le-a exercitat în mod liber în existenţa Sa de Dumnezeu, înainte de
întrupare.
Ce a lăsat Isus în urmă?

" Eu nu pot face nimic dela Mine însumi" Ioan 5:30
(A)______Isus a folosit toate puterile Lui ca Dumnezeu.

(B)______Isus a folosit o parte din puterile Sale ca Dumnezeu.
(C)______Isus nu a putut face nimic de unul singur.
Lucrul cel mai uimitor pe care l-am învăţat despre întrupare este că
Isus a pus deoparte atotputernicia Lui când El a devenit om. Dacă Isus
urma să trăiască cu adevărat ca un om şi să acţioneze ca un om, El nu
ar fi putut acţiona ca un Dumnezeu atotputernic. El trebuia să trăiască
şi să acţioneze întocmai după posibilităţile de a trăi ale unei fiinţe
omeneşti normale. Orice a făcut pe pământ, El a făcut în acelaşi mod în
care noi toţi o facem. Din moment ce noi nu avem puteri speciale
asupra naturii şi a vieţii însăşi, El a renunţat la puterile Sale, cu scopul
de a experimenta viaţa la fel ca şi noi.
26
Cum a făcut Isus minunile Sale?

" Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui....
Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi
el lucrările pe cari le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari
decît acestea; pentrucă Eu mă duc la Tatăl" Ioan 14:10-12
(A)______Isus a făcut minuni prin puterea Tatălui.

(B)______Isus nu a făcut nici o minune.
(C)______Noi nu putem face ceea ce Isus a făcut.
Aceasta este una dintre declaraţiile cele mai uimitoare în Biblie. În

primul rând, Isus ne spune că lucrările pe care El le-a făcut nu s-au
realizat prin puterea sau capacitatea Lui proprie. El a depins de Tatăl
Său pentru putere, la fel cum putem face şi noi. Isus Şi-a suspendat în
mod voluntar exercitarea puterii Sale proprii şi astfel El a putut să ne
arate ce putere este la îndemâna tuturor fiinţelor umane. În al doilea
rând, Isus ne spune că dacă vom crede în El, putem face aceleaşi lucrări
pe care El le-a făcut - şi chiar mai mult! O dovadă a acestei făgăduinţe
poate fi văzută în multele miracole efectuate de către fiinţe umane
normale înregistrate în întreaga Biblie. Moise şi Elisei, Petru şi Pavel
nu au avut nici o putere mai mare decât oricare altă fiinţă omenească,
dar Dumnezeu a făcut minuni remarcabile prin intermediul lor.
Şi-a adus Isus aminte de existenţa Sa anterioară?

" Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai
plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor."
Luca 2:52
Ca şi copil Isus ştia toate lucrurile.

___Adevărat
___Fals
Pentru a creşte în înţelepciune, cineva trebuie să înveţe şi trebuie să

fie loc pentru a acumula mai mult. De aceea Isus ca om nu putea fi
atotştiutor, căci dacă ar fi ştiut toate lucrurile nu ar mai fi rămas nimic
27
de învăţat. „Chiar cuvintele pe care El însuşi le spusese lui Moise pentru

Israel, le învăţa acum de la mama Sa…El şi-a obţinut ştiinţa aşa cum o
putem obţine şi noi...El, care făcuse toate lucrurile, studia acum
învăţăturile pe care propria Sa mână le scrisese pe pământ, pe apă şi pe
bolta cerului.” Hristos, Lumina lumii, p. 70.
Pentru că nici o fiinţa omenească nu are memoria unei existenţe

anterioare, Isus a venit să trăiască în acelaşi mod, fără o cunoaştere
specială a trecutului. Treptat El a învăţat mai multe despre Dumnezeu
şi mântuire. Treptat El a conştientizat cine era El şi care era misiunea
lui. Dacă Isus s-ar fi bazat pe memoria existenţei Lui anterioare în
momentele de ispită, atunci experienţa lui de zi cu zi în a face faţă
problemelor omeneşti ar fi fost total diferită de situaţia noastră.
Cunoştea Isus viitorul?

" Cît despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici
îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl." Marcu 13:32
Cine este Singurul care cunoaşte viitorul?__________
În acest text Isus vorbeşte despre a doua Sa venire. Cât timp a fost pe
pământ, El nu ştia ziua când El urma să revină, pentru că Tatăl nu I-a
dezvăluit acest lucru. În timpul vieţii pe pământ, Isus nu a cunoscut
viitorul, cu excepţia a ceea ce Tatăl I-a descoperit. Încă o dată, deoarece
nici unul dintre noi nu cunoaşte viitorul, Isus a venit să trăiască în
aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi cunoştinţe în conformitate cu care noi
toţi trebuie să trăim.
La ce altceva a renunţat Isus?

" El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar
care iese dintr'un pămînt uscat. N'avea nici frumuseţă, nici
strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n'avea
nimic care să ne placă." Isaia 53:2
(A)______Isus a fost deosebit de frumos.

(B)______Isus a avut un loc frumos în care să crească.
(C)______Aspectul lui Isus a fost asemănător altor fiinţe omeneşti.
28
Isus a trebuit să lase în urmă slava maiestuoasă care era a Sa ca şi

Creator, pentru ca fiinţele umane să poată sta în prezenţa Lui. Când
oamenii Îl priveau nu vedeau nimic neobişnuit din punct de vedere fizic
cu privire la El. În cazul în care alegeau să-L urmeze, trebuia să fie
pentru învăţăturile Sale şi nu pentru aspectul Lui.
Concluzie: În rezumat, Isus a lăsat deoparte mai multe aspecte ale

dumnezeirii Lui. El a ales să nu utilizeze acele aspecte ale dumnezeirii
Lui care să-L distingă ca Dumnezeu. El trebuia să trăiască ca un om
printre oameni. Omul Isus a fost Acela care a luat decizii şi a
întâmpinat problemele vieţii de zi cu zi. Acesta este riscul imens al
Întrupării.
Cu toate că este corect să spunem că Isus nu a încetat să fie

Dumnezeu după ce a devenit om, Isus a pus deoparte acele atribute
prin care El a operat ca Dumnezeu, pentru ca astfel să poată trăi ca un
om obişnuit. În acest punct minunea Întrupării copleşeşte înţelegerea
noastră şi smereşte mândria noastră. În timp ce căutăm întotdeauna să
fim mai mult decât ceea ce suntem, Isus a pus deoparte cel mai mult
din ceea ce El a fost pentru a lua forma noastră. Isus într-adevăr S-a
"golit pe Sine Însuşi", pentru ca El să poată fi ca mine! El a
experimentat slăbiciunea şi neputinţele noastre naturale. Măreţul
Creator a devenit un om limitat, trebuind să depindă în totalitate de
Tatăl Său pentru tot ceea ce El a făcut.
Ce cadou extraordinar ne-a dat Dumnezeu în Isus! Putem să

răspundem la acest cadou dându-i slăbiciunile şi neputinţele noastre?
El este la fel de dispus să ne dea putere şi cunoaştere cum Tatăl Său a
fost dispus să ofere aceste daruri Fiului Său.
Are acest minunat cadou al lui Isus darul de a te inspira să îţi predai
inima ta Lui?
29
Lecţia 6
Hristos a luat natura noastră
Multe discuţii s-au învârtit în jurul controversei dacă Isus a luat

natura noastră căzută sau natura lui Adam înainte de cădere. Chiar
dacă acest lucru poate părea un punct lipsit de importanţă, el are de
fapt implicaţii uriaşe privind felul de viaţă pe care îl putem trăi zi de zi.
Ce fel de fiinţă umană a fost Isus? Ce fel de moştenire a primit El de

la Maria? A fost El exceptat de la legile ereditare cu care noi ne-am
născut? L-a atras natura Sa spre păcat la fel ca a noastră?
Ce fel de trup a luat Isus?

"Căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească
(Greceşte: carnea) o făcea fără putere-Dumnezeu a osîndit
păcatul în firea pămîntească, trimeţînd, din pricina
păcatului, pe însuş Fiul Său într'o fire asemănătoare cu a
păcatului" Romani 8:3
Adevărat___Fals___Isus a venit în asemănarea firii păcătoase.
Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem este faptul că în acest

text cuvântul „firea pământească”, la fel ca şi în multe alte referinţe ale
Noului Testament, înseamnă natura căzută, aşa cum o ştim, în natura
noastră omenească. Aceasta se referă la echipamentul de bază pe care îl
moştenim cu toţii ca urmare a păcatului lui Adam. Firea
pământească/carnea în acest verset înseamnă natura căzută pe care o
împărtăşim cu toţii chiar de la naşterea noastră.
Dar ce înseamnă când citim că Hristos a venit „într-o fire asemănare

cu a păcatului”? Ce înseamnă „asemănarea”? Înseamnă „real” sau
„asemănător cu”?
În ce asemănare a fost făcut Isus?

"ci S'a desbrăcat pe sine însuş şi a luat un chip de rob,
făcîndu-Se asemenea oamenilor. " Filipeni 2:7
30
(A)______Isus a fost făcut în asemănarea îngerilor.

(B)______Isus a fost făcut în asemănarea prinţilor.
(C)______Isus a fost făcută în asemănarea oamenilor normali.
Acelaşi cuvânt grecesc pentru „asemănarea” este utilizat în cele două

versete. A fost făcut Isus asemănător fiinţelor umane sau El a devenit o
fiinţă umană adevărată? Cred că toţi ar fi de acord cu faptul că atunci
când Isus a venit jos pe acest pământ, El a devenit un om adevărat. Nu
trebuie însă să ne bazăm pe bunul nostru simţ sau pe deduceri aici.
Cum a venit Isus pe pământ?

"Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice
duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de
la Dumnezeu; şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Isus, nu
este dela Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui
venire aţi auzit. El chiar este în lume acum." 1Ioan 4:2,3
(A)______Cei care cred că Isus a venit în carne şi oase sunt greşiţi.

(B)______Spiritul lui Antihrist, spune că Isus a venit în carne şi oase.
(C)______Cei care sunt ai lui Dumnezeu spun că Isus a venit în carne
şi oase.
Amintiţi-vă că firea păcătoasă (pământească) în Noul Testament

înseamnă natura noastră căzută. Aici avem dovezi concludente că Isus
a fost nu numai o fiinţă omenească cu carne şi oase, dar că într-adevăr
El a luat trupul nostru. În Filipeni 2:7 citim că Isus a luat chip de om.
În mod evident, aceasta înseamnă că Isus a devenit cu adevărat o fiinţă
umană. Aici "asemănarea" înseamnă "real". În Romani 8:3 citim că El a
venit "într-o fire asemănătoare cu a păcatului." Oare Isus arata ca şi
când ar fi avut carne păcătoasă, sau avea de fapt carne păcătoasă?
Cartea Expositors Greek Testament comentează cu privire la acest

verset: „Dar accentul... este pe asemănarea lui Hristos cu noi şi nu
neasemănarea Lui; ... ceea ce el (apostolul Pavel) vrea să spună prin
acesta este că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în această natură, care în
31
noi este identificată cu păcatul.”(Vol. 2, p. 645,646) S-ar părea că, dacă

suntem de acord să interpretăm asemănarea în Filipeni 2:7 ca natura
noastră umană reală, atunci noi trebuie să interpretăm asemănarea în
Romani 8:3 ca firea (carnea) reală păcătoasă .
Ce a făcut Isus de fapt?

"Astfel dar, deoarece copiii sînt părtaşi sîngelui şi cărnii, tot
aşa şi El însuş a fost deopotrivă părtaş la ele…" Evrei 2:14
Adevărat___Fals___Isus nu a luat carnea şi sângele nostru.
De fapt, Isus a luat acelaşi trup – carne şi sânge - pe care le primim

de la naşterea noastră. Această dezbatere despre natura a lui Hristos ar
putea fi uşor soluţionate cu câteva întrebări de bază. A fost Isus născut
cu aceeaşi „trup” cu care ne-am născut? Învaţă Biblia că El a avut o
scutire specială de la „trupul” nostru astfel ca El să poată avea un
caracter perfect fără de păcat?
Cât de mult a fost Isus la fel ca noi?

"Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul
seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene
fraţilor Săi în toate lucrurile... " Evrei 2:16,17
(A)______Isus a luat natura îngerilor.

(B)______Isus a luat natura lui Adam.
(C)______Isus a luat natura seminţei lui Avraam.
Dacă Isus s-a născut ca sămânţă (urmaş) a lui Avraam, atunci noi
trebuie doar să ne punem întrebarea: ce fel de natură a moştenit
întreaga sămânţă (urmaşii) a lui Avraam? În mod evident toţi au primit
la naştere natura omenească căzută. Observaţi, de asemenea, că textul
spune că Isus a fost făcut ca fraţii lui (noi), în toate lucrurile.
O altă referinţă inspirată sprijină această concluzie. „Pentru Fiul lui

Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape fără margini ca să ia natura
omului chiar şi atunci când Adam se afla în Eden, nevinovat. Dar Isus a
32
luat corp omenesc atunci când rasa umană fusese slăbită de patru mii
de ani de păcat. Ca orice copil a lui Adam, El şi-a asumat consecinţele
acţiunii legii eredităţii. Care erau consecinţele acestea se poate vedea în
istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o ereditate ca aceasta,
ca să împartă cu noi grijile şi ispitele şi să ne dea pildă de o viaţă lipsită
de păcat.” Hristos Lumina Lumii, p. 49. (sublinierile aparţin autorului)
Care sunt rezultatele legii eredităţii pentru noi? Ce natură au

moştenit strămoşii lui Isus? Răspunsul la aceste întrebări este mult
prea evident. Singura concluzie posibilă este că Isus a venit cu aceeaşi
ereditate pe care David şi Avraam au avut-o.
Concluzie: Nu există nici o dovadă inspirată că Isus a moştenit

doar rezultatele fizice ale căderii, cum ar fi foame, slăbiciune, sete,
mortalitate, dar nu şi trăsături de ordin dispoziţional. Aceste domenii
nu pot fi separate. În cazul în care legea eredităţii a fost operativă, a fost
operativă în totalitate. Dacă primim trăsături de ordin dispoziţional de
la părinţii noştri, atunci Isus a primit trăsături de ordin dispoziţional de
la mama sa, pentru că ea a fost o mamă pe deplin umană. Atâta timp
cât nu credem că ea a fost imaculat zămislită, atunci trebuie să credem
că ea a avut aceeaşi natură căzută pe care toate fiinţele umane o
dobândesc, şi că ea a transmis această natură Fiului ei. Nu există nici o
dovadă inspirată care să sugereze că lanţul eredităţii a fost rupt intre
Maria si Isus.
Singurul motiv pentru care aceste dovezi biblice clare sunt respinse
se datorează faptului că mulţi creştini cred că a avea o natură căzută
înseamnă a fi un păcătos condamnat. Prin urmare, spun ei, ar fi fost
imposibil ca Isus să fi primit o natură căzută de la Maria, pentru că asta
ar fi făcut din el un păcătos şi El nu ar fi putut Mântuitorul nostru fără
de păcat. Acesta este motivul pentru formularea doctrinei zămislirii
imaculate din Maria (Imaculata Concepţiune) - a proteja pe Isus de la
orice urmă de păcat. Acesta este motivul pentru care mulţi creştini
vorbesc despre Hristos fiind "scutit" de la legile normale ale eredităţii.
Problema reală aici este natura păcatului (Lecţiile 1-4). Acesta este
motivul pentru care am început această serie de lecţii privind
îndreptăţirea prin credinţă cu studiul despre păcat. Dacă nu înţelegem
33
definiţia biblică a păcatului, nu putem înţelege întruparea lui Cristos, şi

vom dezvolta o evanghelie falsă, bazată pe premize false cu privire la
păcat.
Dacă Hristos nu au coborât pe deplin la nivelul nostru, Satana ar fi

strigat imediat „Păcăleală!”, şi nimic nu ar fi fost realizat în numele
dreptăţii pentru a răspunde la întrebările de bază în planul de
mântuire. A plasa natura Lui umana mai presus de a noastră, trăind în
natura perfectă a lui Adam, înseamnă să ascunzi biruinţa uimitoare pe
care El a câştigat-o pentru noi.
Unde se află puterea ispitelor care ne încearcă? Desigur, în natura

noastră căzută. Hristos ştie prin experienţă ce înseamnă să fi ispitit din
interior. Ne putem bucura că Isus nu S-a dat la o parte de la urâţenia de
a fi născut într-o lume căzută, din părinţi căzuţi, cu o natură căzută.
Avem într-adevăr un Mântuitor, care este foarte aproape de noi. El nu
S-a pus la carantină de boala naturii căzute, dându-ne instrucţiuni prin
comunicare de la distanţă, ci El a păşit chiar pe câmpul de luptă cu noi.
El ne ia de mână şi ne va conduce din mlaştina în care ne aflăm, asta
doar în cazul în care noi nu ne împotrivim. Lăudaţi pe Dumnezeu
pentru un astfel de Mântuitor!
34
Lecţia 7
Fără obiceiuri păcătoase
Pe cât de important şi de liniştitor este să înţelegem că Isus a luat

natura noastră căzută când a venit în lumea noastră, mai există un alt
aspect al Întrupării pe care noi trebuie să îl studiem dacă vrem să
înţelegem corect cum a trăit în timpul ăn care S-a arătat formă
omenească. Isus într-adevăr a fost diferit de noi, în mai multe moduri,
iar noi trebuie să înţelegem aceste diferenţe, dacă dorim să avem o
imagine echilibrată a Întrupării. Erorile moderne în studiul Întrupării
sunt de obicei rezultatul accentuării exagerate, fie a felului in care
Hristos a fost ca noi, fie a modului în care El a fost diferit de noi.
De unde a venit Hristos?

" Căci un Copil ni s'a născut, un Fiu ni s'a dat, şi domnia va fi
pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu
tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. " Isaia 9:6
(A)______Isus a început în Betleem.

(B)______Isus este Părintele veşniciilor.
(C)______Isus a avut un început la un moment dat.
Acest text uimitor ne spune că este potrivit pentru noi să îl numim

pe Isus Tată veşnic. Deşi nu putem înţelege pe deplin aceasta, el ne
spune că Isus a existat din veşnicie la fel precum Tatăl. Aceasta este cea
mai semnificativă diferenţă între Isus şi fiinţele umane.
Ce a decis Isus înainte de a se fi născut?

" De aceea, cînd intră în lume, El zice: ,,Tu n'ai voit nici
jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup... Atunci am zis:
,,Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac
voia Ta, Dumnezeule!”" Evrei 10:5-7
(A)______Isus a decis să facă voia lui Dumnezeu.

(B)______Isus a decis să se nască într-un corp uman.
(C)______Isus a hotărât să rămână în cer.
35
(Două răspunsuri corecte)
Acest text este citat din Psalmul 40:8, care este o profeţie despre
Isus ca devenind parte a familiei omeneşti. Înainte de a-şi începe viaţa
pe acest pământ El a ales să fie supus Tatălui. Decizia care noi o facem
atunci când ne convertim sau suntem născuţi din nou, Isus a luat-o
înainte ca El să se fi născut. Prin urmare, El S-a născut sub puterea de
control a Duhului Sfânt. Voinţa Sa a fost predată lui Dumnezeu încă de
la naşterea Lui, în timp ce voinţa noastră este predată lui Dumnezeu
numai la naşterea din nou.
Pe cine a ales Isus ca mamă a Lui?

" Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia
îi vei pune numele Isus. " Luca 1:31
___Adevărat___Fals Înainte de a se fi născut, Isus ştia cine era

mama lui.
Îngerul a fost trimis la Maria pentru a o înştiinţa că ea urma să fie

mama pământească a lui Isus. Din moment ce acest lucru s-a întâmplat
înainte ca Isus să fi fost conceput în pântecele ei, este evident că Isus a
fost parte a procesului de planificare ceresc care a dus la naşterea Sa
din fecioară. Isus a avut privilegiul remarcabil de a alege părinţii Lui
pământeşti!
" Îngerul i-a răspuns: ,,Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine,

şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri." Luca 1:35
(A)______Iosif a fost tatăl lui Isus.

(B)______Un înger a fost tatăl lui Isus.
(C)______Duhul Sfânt a luat locul unui tată pentru Isus.
Nici o fiinţă umană nu a avut vreodată Duhul Sfânt drept Tată.

Adevărul naşterii din fecioară este una dintre faptele cele mai uimitoare
din Scriptură, pe care putem să îl credem chiar dacă nu îl putem
înţelege.
36
Care a fost rezultatul acestei naşteri miraculoase?

" De aceea Sfîntul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul
lui Dumnezeu." Luca 1:35
Adevărat____Fals____Isus a fost născut sfânt.
Aceasta este cea mai remarcabilă diferenţă dintre Isus şi celelalte

fiinţe umane. Nici o fiinţă umană nu este născută sfântă, cu toate că ne-
am născut liberi de vinovăţie. Isus a fost sfânt de la începutul intrării
Lui în lume, şi El a rămas sfânt pentru restul vieţii Sale.
" Pe Cel ce n'a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat

pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El."
2 Corinteni 5:21
Adevărat____ Fals____ Isus nu a păcătuit niciodată.
Din moment ce ştim că "toţi au păcătuit" (Romani 3:23), aceasta este

o altă diferenţă evidentă între Isus şi celelalte fiinţe umane. De la
naşterea până la moarte Sa, Isus nu a dat niciodată curs ispitelor lui
Satana sau imboldurilor naturii Sale căzute.
Concluzie: În timp ce noi nu vom fi niciodată în măsură să

explicăm în totalitate taina Întrupării, putem totuşi să confirmăm
câteva aspecte de bază. Naşterea lui Isus a fost în mod evident diferită
de a tuturor celor născuţi în această lume. Poate că diferenţa cea mai
semnificativă, a fost că Isus a ales ascultarea de Dumnezeu înainte ca El
să Se fi născut, şi astfel S-a născut sub puterea de control a Duhului
Sfânt. Pentru noi, aceasta nu se poate întâmpla până la convertire, când
alegem să predăm viaţa noastră lui Dumnezeu.
Rezultatul practic al acestei diferenţe a fost în cazul lui Hristos că El

nu a dezvoltat aceleaşi obiceiuri păcătoase pe care fiecare dintre noi le
dezvoltăm cât suntem copii mici. Caracterul lui nu a fost îndreptat spre
nesupunere şi rebeliune prin modele de comportament păcătos
dezvoltat de la o vârstă foarte tânără. Cu toate că natura lui a fost la fel
37
ca natura noastră, cu toate ca avea acelaşi potenţial pentru nesupunere

care este în natura noastră, caracterul lui a fost pur şi sfânt de la
naştere. După ce El a fost capabil de a alege pentru Sine, El întotdeauna
a ales să păstreze caracterul Său predat lui Dumnezeu.
Oare toate acestea oferă lui Isus un avantaj nedrept faţă de noi? În
nici un caz. Eu pot avea aceeaşi putere a Duhului Sfânt pentru control
şi aceeaşi victorie asupra păcatului, când am ales să îmi predau viaţa lui
Dumnezeu. Eu pot avea legătura lui Isus cu Dumnezeu şi caracterul Său
prin procesul naşterii din nou. Acesta este tot ceea ce Dumnezeu cere
de la mine. Nu mi se cere să trăiesc o viaţă fără păcat de la naştere până
la moarte, aşa cum Isus a trăit. Mi se cere doar să cred în Isus, să fiu
născut din nou din Duhul Sfânt, şi să accept ca Isus să fie Domnul vieţii
mele şi a tot ceea ce fac.
Cu toate acestea, dacă Isus nu a moştenit aceeaşi natură omenească

pe care eu am moştenit-o, aceasta îi dă lui Isus un avantaj nedrept faţă
de mine. Nu contează ce alegeri voi face, nu pot schimba natura mea
căzută. Nu contează cât de complet am să mă predau lui Dumnezeu, eu
nu pot avea caracter fără păcat aşa cum Adam a avut. În cazul în care
ascultarea perfectă a lui Isus s-a bazat pe faptul că El a avut o natură
necăzută, atunci El a avut un avantaj pe care eu niciodată nu îl voi avea.
În cazul în care o ascultare perfectă se limitează la cei care au o natură
necăzută, atunci eu nu pot asculta în mod desăvârşit. Unul dintre
argumentele majore a lui Satana a fost că legea lui Dumnezeu a fost
nedreaptă pentru fiinţele umane căzute, pentru că ei nu ar putea să o
asculte. Singurul mod în care Isus ar putea demonstra falsitatea acestei
minciuni a lui Satana a fost să ia natura noastră căzută şi să asculte de
Legea lui Dumnezeu, în această natură căzută.
Ca urmare a studiului nostru de până acum, putem concluziona că,

din moment ce ascultarea de Dumnezeu a lui Isus s-a bazat pe controlul
vieţii Sale de către Duhul Sfânt, atunci şi eu pot alege acel control
pentru viaţa mea, şi pot ajunge să trăiesc o viaţă de supunere totală faţă
de Dumnezeu. Eu pot avea acelaşi "avantaj" pe care Isus L-a avut!
38
Lecţia 8
Cum a fost ispitit Isus?
Pe baza ultimilor trei lecţii, putem ajunge acum la unele concluzii

practice. Vrem să ştim cum influenţează toate acestea viaţa noastră de
zi cu zi. Sunt încercat în mod constant, atât de ispite din exterior cât şi
din interior. Cum poate viaţa lui Isus să mă ajute în luptele mele de zi
cu zi? Aici este punctul unde putem lega acest studiu de subiectul
nostru de ansamblu al neprihănirii prin credinţă.
Cum a fost ispitit Isus?

" Căci n'avem un Mare Preot, care să n'aibă milă de
slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost
ispitit ca şi noi, dar fără păcat." Evrei 4:15
(A)_____Isus nu a fost ispitit pe căi asemănătoare cu noi.

(B)_____Isus nu a păcătuit pentru că El nu a avut ispitele noastre.
(C)_____Isus a fost ispitit pe aceleaşi căi în care suntem noi ispitiţi.
Începem acest studiu, cu textul cel mai important pe această temă.

Aici învăţăm că Marele nostru Preot este foarte aproape de noi şi simte
cu noi în luptele noastre. El are milă de slăbiciunile noastre, pentru că
El S-a luptat cu aceleaşi slăbiciuni. Isus a fost ispitit în toate lucrurile în
care suntem şi noi ispitiţi. Deoarece majoritatea ispitelor mele se nasc
din impulsurile naturii mele căzute, în cazul în care Isus nu a luat
această natură căzută, atunci El putea fi ispitit în alte lucruri decât sunt
eu ispitit, dar El nu ar fi putut fi ispitit în toate lucrurile în care Eu sunt
ispitit. El nu a putut fi ispitit în înclinaţiile mele spre egoism, mândrie,
mânie, descurajare, poftă, poftă excesiva de mâncare , neglijenţă,
rebeliune, precum şi o serie de alte ispite care decurg din natura mea
căzută.
Dar acest text spune că viaţa fără păcat a lui Isus nu se datorează
faptului că El a evitat 90% din ispitele mele neluând o natura căzută, ci
El a trăit fără păcat în ciuda faptului că a fost ispitit pe toate căile în
care sunt eu ispitit. Ce încurajare ar trebui să fie acest lucru pentru noi
39
cei care trebuie să trăim întreaga noastră viaţă luptând împotriva unei
naturi care vrea să ne distrugă. Datorită lui Hristos trăind cu noi, şi
luând natura noastră, avem speranţa că păcatul şi eşecul nu sunt
rezultatele inevitabile ale naşterii într-o lume păcătoasă, cu o natura
căzută.
Ce nu a făcut Isus?
"Eu nu pot face nimic dela Mine însumi: judec după cum
aud; şi judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac
voia Mea, ci voia Tatălui, care M'a trimes." Ioan 5:30
"căci M'am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia
Celui ce M'a trimes." Ioan 6:38
" Tată, dacă voieşti, depărtează paharul acesta dela Mine!
Totuş, facă-se nu voia Mea, ci a Ta." Luca 22:42
(A)_____Isus nu a urmat voia Lui.

(B)_____Isus a făcut ceea ce voinţa Lui i-a spus să facă.
(C)_____Isus a făcut voia Tatălui Său.
De ce ar fi fost necesar ca Isus să spună asta în cazul în care voia Lui

proprie a fost perfectă şi ar fi putut fi în mod implicit să se sprijine pe
aceasta, fiind parte dintr-o natură desăvârşită? Adam înainte de
căderea sa nu ar fi avut nevoie să rostească această rugăciune pentru că
voia sa şi voia lui Dumnezeu au fost în perfectă armonie. Nu ne-am fi
aşteptat ca Isus să caute atât voia proprie cât şi a Tatălui Său, din
moment ce într-o natură necăzută este de aşteptat ca acestea să
coincidă? Dar am găsit această rugăciune uimitoare a lui Hristos
repetată de mai multe ori în timpul lucrării Lui. Isus a văzut în mod
clar o diferenţă între voia Lui şi va Tatălui Său. Dacă Isus a luat natura
noastră căzută, atunci această rugăciune este normală şi uşor de
înţeles. Voinţa noastă face parte din natura noastră căzută, şi prin ea
însăşi această voinţă ne conduce spre a face alegeri proaste. De fapt,
voinţa noastră este, probabil, cea mai mare problemă căreia trebuie să
îi facem faţă zi de zi. În cazul în care voinţa este predată lui Dumnezeu,
noi Îl ascultăm. În cazul în care voinţa nu este predată, nu vom asculta.
Doar prin refuzarea voinţei noastre proprii putem avea o relaţie cu
40
Dumnezeu. Realitatea este că trebuie să ne rugăm această rugăciune a

lui Hristos în fiecare zi a vieţii noastre.
Gândul următor poate fi de ajutor în acest punct: "Voia omenească a

lui Cristos nu L-ar fi condus în pustia ispitirii ca să postească şi să fie
ispitit de diavol. Nu L-ar fi condus să îndure umilire, dispreţ, reproş,
suferinţă şi moarte. Natura Sa umană S-a cutremurat în faţa tuturor
acestor lucruri la fel cum natura noastră tremură în faţa lor .... Pentru
ce a trăit Hristos? Ca să facă voia Tatălui Său ceresc. "
Semnele Timpului, 29 octombrie 1894
Voia lui Isus şi natura Sa, în şi prin sine, nu au fost în armonie cu

voia lui Dumnezeu. A fost munca de zi cu zi a lui Hristos să nege acea
voie şi natură pe care El a moştenit-o de la mama Sa, şi să trăiască în
schimb voinţa Tatălui Său. Experienţa de zi cu zi a lui Isus în privinţa
neprihănirii prin credinţă este exact experienţa pe care noi trebuie să o
avem. Elementul-cheie al umblării noastre creştine de zi cu zi este
predarea voinţei şi dorinţelor noastre lui Dumnezeu, şi înlocuirea
voinţei noastre căzute cu voia lui Dumnezeu, care corespunde cu
controlul Duhului Sfânt asupra vieţii noastre. Restul îşi va găsi locul
destul de uşor în umblarea creştină. Ascultarea de Dumnezeu este într-
adevăr uşoară, atunci când voinţa este predată Lui.
Isus a venit pe acest pământ pentru a ne arăta modul cum să facem

faţă slăbiciunilor şi ispitelor noastre, iar voinţa noastră greşită este
principala slăbiciune. Dacă Isus a venit să trăiască într-adevăr, la
nivelul nostru, El trebuie să trăiască felul în care trăim. Isus,
Mântuitorul nostru a experimentat cu adevărat sentimentele, dorinţele
şi ispitele noastre. El ştia ce înseamnă să simţi ispita de a te revolta
împotriva lui Dumnezeu, iar acea ispită era trezită din natura Sa. Isus a
trebuit să întâmpine lupta ca şi noi. El trebuia să " să ducă lupta vieţii
aşa cum trebuie să o ducă orice vlăstar omenesc, cu riscul de a da greş
şi a pierde veşnicia" Hristos Lumina lumii, p. 49
De ce a fost Isus ispitit în acest fel?

" Şi prin faptul că El însuş a fost ispitit în ceeace a suferit,
poate să vină în ajutorul celor ce sînt ispitiţi." Evrei 2:18
41
(A)_____Isus a fost ispitit pentru a satisface pe Satana.

(B)_____Isus a fost ispitit să ne ajute.
(C)_____Noi nu ştim de ce Isus a fost ispitit.
"A veni în ajutor" înseamnă a ajuta, întări şi încuraja. Isus a trecut

prin adâncimile ispitei pentru ca să ne arate o cale de ieşire din eşec şi
disperare. El a venit să trăiască la nivelul nostru pentru a ne da
speranţa. Prin biruinţa Sa asupra naturii şi voinţei proprii, El ne poate
ajuta în luptele noastre identice.
Care ar trebui să fie atitudinea noastră?

" Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul
harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentruca să
fim ajutaţi la vreme de nevoie." Evrei 4:16
(A)_____Trebuie să ne fie frică să ne apropiem de Dumnezeu.

(B)_____Noi nu ştim dacă Dumnezeu ne va ajuta.
(C)_____Noi ştim că putem să găsim har şi ajutor de la Dumnezeu.
Pentru că Hristos este cu adevărat Fratele nostru mai mare şi a

trecut prin luptele noastre de zi cu zi, putem avea încredere deplină că
în Numele Lui ne putem apropia de tronul lui Dumnezeu şi ştim că
nevoile noastre vor fi satisfăcute. Pentru că Hristos a luat natura
noastră, şi a fost ispitit în toate punctele în care suntem ispitiţi, toată
teama dispare, iar noi ştim că există răspunsuri pentru toate
problemele noastre aparent de nerezolvat.
Concluzie: Isus a biruit prin dependenţa de puterea Tatălui Său.

El nu a folosit puterile proprii sau puterea unei naturi necăzute. "El nu
a folosit în dreptul Său vreo putere care să nu ne fie oferită în mod liber
şi nouă." Viaţa lui Isus, p. 24. Puterea unei naturi fără păcat nu ne este
oferită. Pentru Adam era firesc a face bine. Pentru noi este natural să
facem rău. În cazul în care Isus a posedat puterea naturii necăzute a lui
Adam, aceea ar fi fost o putere mare care nouă nu ne este oferită.
42
Biruinţa lui Isus a fost remarcabilă, nu pentru că fiind Dumnezeu El

a acţionat ca Dumnezeu, ci pentru că fiind om El nu a acţionat ca orice
alt om. Isus a trăit o viaţă despre care Satan a spus nu poate fi trăită. El
a trăit o viaţă care se presupunea că este imposibil de a fi trăită. Dacă
Isus ar fi trăit o viaţă fără de păcat la orice alt nivel decât nivelul naturii
noastre căzute, întrebarea "Ce dovedeşte aceasta?"nu ar fi primit
niciodată răspuns satisfăcător.
În cazul în care Isus a luat o natură desăvârşită El ar fi refăcut

puntea peste prăpastia dintre Dumnezeu şi om, dar peste prăpastia
dintre omul necăzut şi cel căzut ar fi trebuit în continuare să fie făcută o
punte. Dacă, totuşi, Isus a luat natura noastră căzută, atunci El a unit în
mod deplin prăpastia dintre omul căzut, aflat în nevoia sa disperată, şi
Dumnezeu.
Rezultatul practic al acestui studiu pentru noi este că acum ştim cum
funcţionează mântuirea. Putem experimenta neprihănirea prin
credinţă privind la Hristos. El a învins prin predare personală zilnică şi
rugăciune. El a permis Duhului Sfânt să preia controlul cu privire la
deciziile de zi cu zi ale vieţii. Şi fiecare membru al familiei omeneşti
poate avea acces la puterea lui Dumnezeu, asemenea lui Isus. Hristos
"S-a prins de tronul lui Dumnezeu, şi nu există nici un bărbat sau
femeie care să nu poată avea acces la acelaşi ajutor prin credinţa în
Dumnezeu. Omul poate deveni părtaş de natură divină."
Mărturii selectate, vol. 1, p. 409.
Mântuitorul şi Domnul nostru este atât Înlocuitorul nostru cât şi

Exemplul nostru. El ne dă atât asigurarea mântuirii cât şi puterea de a
trăi o viaţă mai presus păcat. El a demonstrat că nu mai este nevoie să
trăim în răzvrătire. Isus a dovedit că, alături de Dumnezeu imposibilul
devine posibil. Datorită lui Isus viitorul nostru este luminat de
speranţă. Datorită biruinţei lui Hristos în natura noastră căzută, calea
este acum pregătită pentru ca Dumnezeu să facă imposibilul în noi.
Ceea ce este cu totul imposibil dintr-o perspectivă umană este pur şi
simplu oportunitatea lui Dumnezeu de a realiza imposibilul încă o dată.
43
Dacă dorim cu adevărat să ştim ce este îndreptăţirea prin credinţă şi

cum lucrează ea, tot ce trebuie să facem este să privim îndelung şi
stăruitor la Isus. Este atât de uşor pentru noi să permitem presiunilor
vieţii de zi cu zi să îl ascundă pe Isus de ochii noştri. Îţi vei lua tu mai
mult timp să priveşti la Isus?
44
Lecţia 9
Îndreptăţirea declarată
Suntem cu toţii păcătoşi. Nu prin naştere, prin moştenire sau

ghinion, ci prin alegerile noastre de a face lucruri în felul nostru în loc
de a urma calea lui Dumnezeu, singura cale a fericirii şi păcii. Acest
lucru înseamnă că noi toţi, indiferent cât de culţi sau rafinaţi am fi,
suntem păcătoşi condamnaţi şi pierduţi. Doar înţelegând acest aspect
elementar privind viaţa într-o lume căzută putem spera la ceva mai
bun. Prin propriile noastre alegeri merităm să fim excluşi pentru
totdeauna de la viaţa care a fost iniţial planificată pentru rasa umană.
Numai dacă ne dăm seama de situaţia noastră disperată vom alerga la
Dumnezeu pentru a găsi izbăvire din situaţia noastră fără speranţă. În
următoarele patru lecţii vom explora soluţia lui Dumnezeu pentru
problema noastră foarte gravă. Dumnezeu a oferit o cale de ieşire din
dilema noastră, şi vrem să fie siguri că vom găsi remediul Lui, mai
degrabă decât vreun remediu inventat de om care ar putea sa ne facă să
ne simţim bine mergând înainte pe drumul spre distrugere.
Cât de mulţi au păcătuit?

" Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu."
Romani 3:23
______Adevărat______Fals Cele mai multe fiinţe umane au

păcătuit.
Biblia ne spune în multe feluri că fiecare om este un păcătos care

merită pe bună dreptate despărţirea de Dumnezeu, ceea ce înseamnă
distrugere. Nici unul dintre noi nu poate pretinde că este bun sau drept,
indiferent cât de acceptabile pot părea vieţile noastre din punct de
vedere moral, pentru că egoismul pe care l-am hrănit toată viaţa
noastră este adânc înrădăcinat în caracterul nostru. Trăim pentru sine
şi asta duce la auto-distrugere, fiind exact opusul căii lui Dumnezeu.
Singura mângâiere pe care o putem găsi este că toţi împreună suntem
în aceeaşi situaţie dificilă.
45
Ce trebuie să fac pentru a fi mântuit?

"Crede în Domnul Isus, şi vei fi mîntuit" Faptele Apost 16:31
(A)_____Suntem mântuiţi trăind vieţi mai bune.

(B)_____Suntem mântuiţi prin credinţa în Isus.
(C)_____Suntem mântuiţi dacă mergem la un preot sau pastor.
Din moment ce nu avem nici o cale de a rezolva problema noastră pe

cont propriu, Dumnezeu a oferit o cale de scăpare. El a făcut soluţia Lui
simplă şi clară, astfel încât nimeni să nu fie exclus de la soluţia lui din
cauza lipsei de educaţie sau de avere. Orice fiinţă umană, indiferent în
ce împrejurări se găseşte, poate apela la Isus pentru ajutor. Dacă vom
crede că Isus a trăit şi a murit pentru a ne salva, am făcut primul pas
pentru ieşirea din situaţia disperată în care ne aflăm.
Există mai multe căi pentru mântuire?

"În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici
un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi."
Fapte 4:12
(A)_____Mântuirea este posibilă numai prin viaţa şi moartea lui Isus.

(B)_____Există multe modalităţi pentru mântuire.
(C)_____Dacă vom face tot ce putem, vom fi mântuiţi.
Biblia este foarte exclusivistă cu privire la modul de mântuire. În

multe moduri diferite mi se spune că numai pe calea oferită de
Dumnezeu - viaţa şi moartea Fiului lui Dumnezeu - este posibilă
mântuirea. Nici un învăţător omenesc, filosofie sau religie nu ne poate
salva. Nu contează cât de multe milioane de oameni ar putea urma un
alt mod de mântuire, nu există nici o speranţă de scăpare dacă nu
urmăm calea lui Dumnezeu. Toate celelalte soluţii la problema
păcatului sunt unghiuri moarte, conducând doar la distrugere.
46
Ce putem spune despre cei care nu au cunoştinţă despre Isus?

" Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi
porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se
pocăiască" Fapte 17:30
(A)_____Cei care nu ştiu despre Isus vor fi pierduţi.

(B)_____Lui Dumnezeu nu-i pasă dacă suntem ignoranţi.
(C)_____Dumnezeu nu ne socoteşte responsabili pentru ceea ce nu
ştim.
Noi slujim un Dumnezeu foarte milostiv şi corect. În timp ce singura

cale de mântuire este viaţa şi moartea lui Isus, Dumnezeu nu-i
socoteşte pe indivizi păcătoşi şi responsabili pentru ignoranţa vârstei
sau culturii lor. El va lua în considerare circumstanţele vieţii unei
persoane, în special în ceea ce priveşte lumina sau adevărul disponibil
pentru acea persoană. Dacă o persoană Îi răspunde lui Dumnezeu şi I
se supune cu înţelegerea lui limitată despre El, sângele ispăşitor a lui
Isus va acoperi această persoană, atâta timp cât există o predare sinceră
şi completă lui Dumnezeu.
Ce este îndreptăţirea?
"Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care
Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. ,,Ferice``, zice
el, ,,de aceia ale căror fără de legi sînt iertate, şi ale căror
păcate sînt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine
Domnul în seamă păcatul!" Romani 4:6-8
(A)_____Îndreptăţirea este iertare.

(B)_____Îndreptăţirea este neprihănirea (dreptatea) care ne este
atribuită.
(C)_____Îndreptăţirea este libertatea de a păcătui.
Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegem despre îndreptăţire este

că Dumnezeu iartă păcatele noastre. Din moment ce nu putem face
nimic pentru a schimba alegerile noastre din trecut, Dumnezeu ne iartă
47
pur şi simplu. Noi nu mai suntem păcătoşi vinovaţi. Acesta este

aspectul declarativ al îndreptăţirii. A fi îndreptăţit înseamnă a fi graţiat,
a fi achitat, a fi socotit neprihănit. Dumnezeu mă declară iertat şi
graţiat, fără a-mi cere practicarea vreunei lucrări pentru a-mi câştiga
iertarea.
Cum a fost Avraam îndreptăţit?

" Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce
să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice
Scriptura? ,,Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s'a
socotit ca neprihănire." Romani 4:2,3
(A)_____Avraam ar putea fi mândru de îndreptăţirea sa.

(B)_____Avraam a fost îndreptăţit crezând în Dumnezeu.
(C)_____Avraam a fost socotit (considerat) neprihănit.
Faptele bune, chiar şi cele mai bune de lucrări, nu asigură sau

câştigă îndreptăţirea. Îndreptăţirea este un dar al harului lui
Dumnezeu, nemeritat şi necâştigat. Atunci când credem în
promisiunile lui Dumnezeu şi acceptăm viaţa şi moartea lui Hristos
pentru noi, suntem socotiţi neprihăniţi. Suntem îndreptăţiţi sau
declaraţi a fi neprihăniţi.
De ce este posibil să fim mântuiţi?

"Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru
dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi
în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos
(prin har sînteţi mîntuiţi)." Efeseni 2:4,5
_____Adevărat_____Fals Mântuirea este în totalitate prin harul

lui Dumnezeu.
Singura şansă pe care o are fiecare dintre noi pentru mântuirea este
faptul că Dumnezeu este dragoste. Numai datorită milei şi harului Său
faţă de noi avem vreo speranţă pentru o cale de scăpare de la
distrugere. Indiferent de ceea ce am învăţat despre îndreptăţire şi
48
sfinţire, noi nu trebuie să uităm că mântuirea este prin har, absolut

nemeritată. Putem coopera cu îndreptăţirea lui Dumnezeu, dar
niciodată nu putem contribui la îndreptăţirea noastră. Nimic din ceea
ce facem, nici chiar credinţa noastră, nu ne poate îndreptăţi.
Care este rezultatul îndreptăţirii?

"Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă,
avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos."
Romani 5:1
Marele dar al îndreptăţirii ne oferă ceea ce nici o faptă bună sau efort
vitejesc nu ne pot oferi - pacea cu Dumnezeu. Vinovăţia dispare, frica
dispare, incertitudinea dispare. Ele sunt înlocuite de pace şi bucurie,
pentru suntem socotiţi neprihăniţi de dragul lui Hristos.
"Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă,
credinciosul trece de la poziţia de rebel, un copil al păcatului şi al lui
Satana, în poziţia de supus loial al lui Isus Hristos, nu din cauza unei
bunătăţi inerente, ci pentru că Hristos îl primeşte ca şi copil al Său prin
adopţie .... Harul lui Hristos este dat în mod liber pentru a îndreptăţi pe
păcătos fără merit sau pretenţie din partea sa. Îndreptăţirea este o
iertare deplină şi completă a păcatului. Din momentul în care un
păcătos îl acceptă pe Hristos prin credinţă, din acel moment, el este
iertat. Neprihănirea lui Hristos îi este acordată, şi el nu mai trebuie să
se îndoiască de harul iertător al lui Dumnezeu. "
(SDA Bible Commentary, vol.. 6, p. 1071)
Îndreptăţirea prin credinţă este principiul de bază al Evangheliei.

Este temelia mântuirii. Dacă nu experimentăm îndreptăţirea, nu avem
nici o speranţă de mântuire. Îndreptăţirea este adoptarea în familia lui
Dumnezeu. Dumnezeu mă declară neprihănit.
49
Lecţia 10
Îndreptăţirea experimentată (împărtăşită)
La fel ca în fiecare aspect crucial al mântuirii, Satana a venit cu o

contrafacere a îndreptăţirii, prin care mântuirea este promisă dar nu
este oferită. Aşa cum existau evanghelii false travestite în adevăr în
zilele lui Pavel, tot aşa avem astăzi evanghelii false promiţând ceea ce
nu pot oferi. Şi o mulţime de creştini sinceri au cumpărat versiunea de
evanghelie a lui Satan, pentru că sună atât de bine. Ce este această
falsificare populară a adevăratei îndreptăţiri? Practic, este limitarea
îndreptăţirii la Lecţia 9 doar. Este restricţionarea îndreptăţirii la
declaraţia lui Dumnezeu că suntem neprihăniţi. Cu alte cuvinte, acesta
înseamnă a echivala jumătate de îndreptăţire cu evanghelia întreagă.
Mulţi creştini cred că îndreptăţirea este limitată doar la graţiere şi
declaraţia de iertare. În această lecţie vom vedea însă că există un alt
aspect vital al îndreptăţirii. Fără această dimensiune, îndreptăţirea este
goală şi nesatisfăcătoare.
Care este al doilea aspect al îndreptăţirii?

"El ne-a mîntuit, nu pentru faptele, făcute de noi în
neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii
din nou şi prin înoirea făcută de Duhul Sfînt, pe care L-a
vărsat din belşug peste noi, prin Isus Hristos, Mîntuitorul
nostru; pentruca, odată socotiţi neprihăniţi prin harul Lui, să
ne facem, în nădejde, moştenitori ai vieţii vecinice." Tit 3:5-7
(A)_____Îndreptăţirea este regenerare.

(B)_____Îndreptăţirea este reînnoire.
(C)_____Îndreptăţirea este doar declarare.
Să urmărim cu atenţie modul în care ne mântuieşte Dumnezeu.

Spălarea regenerării (a naşterii din nou) nu se referă la apa botezului, ci
la spălarea inimii. Aceasta este o experienţă a inimii - o transformare
deplină. Se petrece în minte şi schimbă toate valorile şi atitudinile
noastre. Duhul Sfânt înnoieşte mintea noastră. Interesul nostru nu se
50
mai concentrează asupra sinelui, ci asupra lui Hristos şi a semenilor.

Din acest moment, avem gândul lui Hristos.
Când această spălare şi reînnoire a fost realizată de către Hristos şi
Duhul Sfânt, atunci eu sunt îndreptăţit şi mântuit. Îndreptăţirea
implică mai mult decât a fi iertat de păcatele trecutului. Îndreptăţirea
este experimentată în viaţa lăuntrică. Este esenţial să se înţeleagă că
îndreptăţirea regenerare şi reînnoire.
Cum descrie Isus mântuirea?

"Drept răspuns, Isus i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun că,
dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui
Dumnezeu." Ioan 3:3
_____Adevărat_____Fals Naşterea din nou se întâmplă după ce

suntem mântuiţi.
Isus nu a folosit cuvântul îndreptăţire la fel de des ca Pavel pentru a

descrie lucrarea de mântuire, dar El a arătat foarte clar cum suntem
mântuiţi. El a spus că naşterea din nou este o condiţie esenţială pentru
mântuire. Imaginea cea mai comună prin care este descrisă
îndreptăţirea experimentată (împărtăşită) este naşterea din nou.
Naşterea din nou nu urmează îndreptăţirea, ea este îndreptăţirea.
Ce înseamnă a fi „în Hristos”?

"Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.)
nouă. Cele vechi s'au dus: iată că toate lucrurile s'au făcut
noi." 2 Corinteni 5:17
(A)_____A fi în Hristos însemnă a fi declarat nou.

(B)_____A fi în Hristos însemnă a fi declarat şi făcut nou.
(C)_____A fi în Hristos însemnă să doreşti înnoirea.
A fi în Hristos înseamnă a fi în stare de mântuire, sau a fi mântuit.

Cel care este "în Hristos" este o făptură nouă, o nouă persoană.
Dumnezeu creează o nouă persoană, cu motivaţii şi dorinţe noi. Isus
compară acest proces cu a fi născut din nou.
51
Ce trebuie să se întâmple cu "omul vechi"?

"Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună
cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea
lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a
murit, de drept, este izbăvit de păcat..... Tot aşa şi voi înşivă,
socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în
Isus Hristos, Domnul nostru." Romani 6:6,7,11
(A)_____Atunci când omul nostru cel vechi este crucificat, nu mai

păcătuim la fel de mult.
(B)_____Omul vechi este socotit drept mort.
(C)_____Omul vechi şi păcatul mor împreună.
Omul vechi este modul nostru de viaţă vechi condus de egoism şi

iubire de sine. Acest om vechi trebuie să moară şi să fie înlocuit cu noua
creatură care este produsă de către Hristos şi Duhul Sfânt în naşterea
din nou. Observaţi că a ne socoti morţi este aceeaşi lucru cu a fi de fapt
răstignit. A fi declarat mort înseamnă a fi de fapt mort. Şi când omul
vechi este mort, păcatul este mort în acelaşi timp. Aşa cum omul vechi
şi păcatul sunt sinonime, la fel făptura cea nouă şi ascultarea sunt
sinonime. Astfel îndreptăţirea şi ascultarea ar trebui să fie, de
asemenea, unul şi acelaşi lucru. Datorită faptului că acest lucru nu este
întotdeauna adevărat, vom începe să ne îndoim de experienţa noastră
şi ne întrebăm dacă suntem într-adevăr îndreptăţiţi. Într-un astfel
moment trebuie să ne bazăm din nou pe primul aspect al îndreptăţirii,
pentru că trebuie să fim iertaţi din nou pentru păcatele comise.
Cum procedează Dumnezeu cu această problemă de a păcatului?

"Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar
dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau
Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus
Hristos, Cel neprihănit." 1 Ioan 2:1
(A)_____Păcatul nu poate fi iertat după naşterea din nou.

(B)_____Este scopul lui Dumnezeu ca să nu păcătuim.
52
(C)_____Dacă păcătuim Isus ne poate ierta.

Datorită milei celei mari a lui Dumnezeu, El continuă să ne ierte

dacă păcătuim după naşterea din nou. Dar noi nu trebuie niciodată să
credem că păcatul este necesar sau inevitabil după ce am fost
îndreptăţiţi, deoarece este planul şi dorinţa lui Dumnezeu ca să nu
păcătuim. El vrea să fim cu adevărat morţi faţă de păcat, şi vii pentru
ascultare. Noi nu trebuie să confundăm niciodată mila lui Dumnezeu cu
planul lui Dumnezeu. În dragostea şi mila Sa, El face multe lucruri
pentru noi pe care El nu doreşte să trebuiască să continue a le face, şi
anume, să ne ierte continuu pentru păcătuire. Planul de îndreptăţire a
lui Dumnezeu include a ne face făpturi noi, ceea ce înseamnă a fi morţi
faţă de păcat.
Care este calea lui Dumnezeu de a atinge acest obiectiv?

"Să aveţi în voi gîndul acesta, care era şi în Hristos Isus"
Filipeni 2:5
_____Adevărat_____Fals Putem avea cu adevărat gândul lui

Hristos.
Dacă acest text este adevărat, atunci există o modalitate de a

participa la planul lui Dumnezeu. Dacă umblăm cu Hristos zi de zi şi
privim spre Hristos şi avem comuniune cu Hristos atunci, printr-un
miracol al Duhului Sfânt noi vom ajunge să gândim cu adevărat ca
Hristos, să luăm decizii cum ar fi luat Hristos şi să rezistăm păcatului
asemenea lui Hristos. Ceea ce era aparent imposibil devine o realitate!
Probabil avem nevoie să folosim mai mult timp şi energie pentru a
învăţa cum să avem gândul lui Hristos în fiecare zi.
Studiul suplimentar:"Iertarea lui Dumnezeu nu este un simplu

act juridic, prin care ne scapă de osândă. Nu este numai iertare de
păcat, ci smulgere din păcat. Este revărsarea iubirii răscumpărătoare,
care transformă inima. David avea adevărata idee despre iertare, când
se ruga: "Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un
duh nou şi statornic" (Ps. 51,10). " (Cugetări de pe muntele fericirilor,
53
p. 114) Iertarea lui Dumnezeu este mai mult decât o declaraţie, este
reabilitarea, restaurarea şi reînnoirea omului. Este crearea unei noi
inimi curate înlăuntrul nostru. Îndreptăţirea prin credinţă ne
transformă şi ne declară neprihăniţi, în acelaşi timp. Iertarea
(graţierea) este o transformare interioară.
"Făcându-ne neprihăniţi prin neprihănirea atribuită a lui Hristos,

Dumnezeu ne declară neprihăniţi şi ne tratează ca neprihăniţi .... 'Deci,
fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu
Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. ' "(Mărturii selectate, vol.
1, p. 394). Această afirmaţie nu este în armonie cu definiţia actuală a
îndreptăţirii în lumea creştină. Ea ne spune că Dumnezeu ne face
neprihăniţi chiar când ne declară astfel. A fi îndreptăţit prin credinţă
înseamnă a fi făcut neprihănit. Teologia creştină actuală spune că
îndreptăţirea înseamnă a fi declarat neprihănit iar a fi făcut neprihănit
urmează mai târziu, în sfinţire. Dar ceea ce am studiat ne spune că
îndreptăţirea ne face neprihăniţi din interior, la fel cum ne declară
neprihăniţi din punct de vedere legal.
"Când păcătosul, atras de puterea lui Hristos, se apropie de crucea

înălţată a Domnului şi se pleacă înaintea ei, el devine o făptură nouă.
Atunci, îi este dată o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus
Hristos….Dumnezeu Însuşi socoteşte 'neprihănit pe cel ce crede în Isus.
' Romani 3,26 " ( Parabolele Domnului Hristos , p. 163). Îndreptăţirea
înseamnă primirea unei noi inimi de la Dumnezeu, devenind astfel o
făptura nouă. Chiar acum există o încercare majoră de a separa puterea
transformatoare a Duhului Sfânt de experienţa îndreptăţirii; de a plasa
transformarea în totalitate în cadrul procesului de sfinţire. Dar ceea ce
găsim în aceste declaraţii este faptul că transformarea şi a fi făcuţi
neprihăniţi sunt experienţe care aparţin aceluiaşi proces de
îndreptăţire prin care Dumnezeu ne declară neprihăniţi. Îndreptăţirea
este pur şi simplu un alt nume pentru naşterea din nou, o făptură nouă
sau zidirea unei inimi noi.
"Primind neprihănirea Lui atribuită, prin puterea transformatoare a

Duhului Sfânt, noi devenim ca El." (SDA Bible Comentary, vol. 6,. P.
1098) Observaţi că atribuirea neprihănirii se realizează prin puterea
54
transformatoare a Duhului Sfânt. În zilele noastre, unii doresc să spună

că suntem îndreptăţiţi de Hristos şi sfinţiţi de Duhul Sfânt. Dar
inspiraţia nu susţine nicăieri această separare a lucrării lui Hristos şi a
Duhului Sfânt. Ambii sunt implicaţi atât în experienţa îndreptăţirii, cât
şi în aceea a sfinţirii. Prin urmare, este limpede faptul că atribuirea
înseamnă mai mult decât creditarea neprihănirii. "A fi iertat în modul
în care Hristos iartă nu înseamnă doar a fi absolvit de vină, ci a fi înnoit
în duhul minţii noastre. Domnul zice:"Vă voi da o inimă nouă". Chipul
lui Hristos trebuie să fie imprimat în adâncul minţii, inimii, şi a
sufletului. " (Review and Herald, 1890-08-19)
Concluzie: Prima parte a îndreptăţirii este absolvirea - iertarea - de

păcatele noastre. Cel de-al doilea aspect al îndreptăţirii este
transformarea trăită prin experienţa naşterii din nou. Îndreptăţirea
prin credinţă este atât declararea cât şi experimentarea. Cea mai
răspândită înţelegere la ora actuală despre îndreptăţire se limitează la
primul aspect. Cel de-al doilea aspect – naşterea din nou - este
considerat ca fiind parte a procesului de sfinţire. Aceasta înseamnă că
putem fi îndreptăţiţi şi mântuiţi înainte ca naşterea din nou să aibă loc.
Și chiar dacă experienţa naşterii din nou nu schimbă viaţa mea
dinăuntru în afară, totuşi eu sunt îndreptăţit şi mântuit. Această
separare nebiblică între a fi declarat neprihănit şi a fi făcut neprihănit,
mai mult decât oricare altă învăţătură, încurajează pe creştini să
tolereze păcatul în viaţa lor, deoarece ei cred că sunt îndreptăţiţi chiar
şi atunci când există păcate voite, deschise şi neiertate în vieţile lor.
Realitatea este că avem de-a face cu două evanghelii diferite aici,

ambele concurente pentru loialitatea noastră. Contrafacerea lui Satan a
Evangheliei este nu mai puţin reală şi distructivă decât contrafacerea
zilei de închinare a lui Dumnezeu. Trebuie să fim foarte siguri că ştim
din studiul şi experienţa proprie ceea ce este într-adevăr Evanghelia,
astfel încât să putem spune cu Pavel: "Căci mie nu mi-e ruşine de
Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru
mîntuirea fiecăruia care crede" Romani 1:16.
55
Lecţia 11
Sfinţirea Declarată (Atribuită)
Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt termeni pentru a descrie două aspecte

ale procesului de mântuire. Este extrem de important să înţelegem
relaţia lor reciprocă şi relaţia cu statutul aceluia care doreşte să fie
mântuit prin moartea ispăşitoare a lui Isus Hristos. Ce rol joacă
sfinţirea în procesul mântuirii? Două evanghelii diferite decurg din cele
două feluri de răspuns la această întrebare. Să examinăm dovezile
inspirate cu privire la sfinţire.
Ce înseamnă "a sfinţi"?

"Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o,
pentrucă în ziua aceasta S'a odihnit de toată lucrarea Lui, pe
care o zidise şi o făcuse." Geneza 2:3
(A)_____Adam a sfinţit ziua a şaptea.

(B)_____Dumnezeu a sfinţit ziua a şaptea.
(C)_____Dumnezeu binecuvântează ceea ce El sfinţeşte.
Sensul de bază al sfinţirii este: "pus deoparte pentru un scop sfânt."

Când Dumnezeu a terminat crearea pământului şi tuturor formelor de
viaţă pe el, El a pus deoparte ziua a şaptea ca un memorial al actului
Său creator. Dumnezeu a pus binecuvântarea Lui specială asupra
acestei zile, pentru că acesta urma să fie pusă deoparte pentru ca
neamul omenesc să o utilizeze într-un mod sfânt în toate vremurile.
Cine este autorul sfinţirii?

"Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: ,Să nu care cumva
să nu ţineţi sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi
urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sînt
Domnul, care vă sfinţesc." Exod 31:13
(A)_____Dumnezeu ne sfinţeşte.
(B)_____Omul se sfinţeşte el însuşi.
(C)_____Dumnezeu şi omul împreună fac sfinţirea.
56
Sabatul a fost pus deoparte ca o zi sfântă şi a fost instituit ca un

semn sau simbol care arată că aşa cum Dumnezeu a sfinţit ziua
Sabatului, El îşi sfinţeşte poporul. Poporul Său a fost de asemenea, pus
deoparte pentru un scop sfânt. Este foarte important de remarcat încă
de la început că Dumnezeu este Cel care sfinţeşte. El a sfinţit Sabatul si
El ne sfinţeşte pe noi. Este popular în prezent a crede că în vreme ce
Dumnezeu lucrează îndreptăţirea, sfinţirea este făcută de Dumnezeu şi
om împreună. Dar trebuie să înţelegem că procesul mântuii este
lucrarea lui Dumnezeu de la început la sfârşit, atât în îndreptăţire cât şi
în sfinţire. Avem şi noi un rol de jucat prin răspunsul pe care îl dăm
lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu. Noi credem, răspundem, ne
predăm, cooperăm. Dar acestea sunt numai răspunsurile noastre la
harul lui Dumnezeu. Nici unul dintre aceste răspunsuri însă nu câştigă
sau nu merită mântuirea noastră. În cel mai bun caz, răspunsul nostru
dă lui Dumnezeu permisiunea de a face lucrarea Sa de îndreptăţire şi
sfinţire în vieţile noastre.
Ce rol a jucat sfinţirea în sanctuar?

"Să ungi altarul pentru arderile de tot şi toate uneltele lui, şi
să sfinţeşti altarul; şi altarul va fi prea sfînt. Să ungi ligheanul
cu piciorul lui, şi să-l sfinţeşti....Să îmbraci pe Aaron cu
veşmintele sfinte, să-l ungi, şi să-l sfinţeşti, ca să-Mi facă
slujba de preot." Exod 40:10,11,13
(A)_____Aaron s-a sfinţit pe sine însuşi.

(B)_____Aaron a sfinţit altarul şi ligheanul.
(C)_____Dumnezeu a sfinţit altarul, ligheanul, şi pe Aaron.
Când Dumnezeu a instituit pentru Israel sistemul de la sanctuar,

primul lucru pe care El L-a făcut chiar înainte de săvârşirea vreunei
ceremonii, a fost să pună deoparte mobilierul şi preotul pentru un scop
sfânt. Înainte ca vreo jertfă pentru păcat să fie oferită la sanctuar,
Dumnezeu a sfinţit altarul pentru folosire sfântă. Este de asemenea
important de menţionat că Dumnezeu a sfinţit pe Aaron exact în acelaşi
57
mod în care El a sfinţit altarul. Lucrarea a fost a lui Dumnezeu de la

început până la sfârşit. Din acel moment începând, sanctuarul şi preoţii
au fost puşi deoparte pentru un scop sfânt.
Cum ne sfinţeşte Dumnezeu?

"Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi,
aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus
Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru." 1 Corinteni 6:11
(A)_____Sfinţirea este un rezultat al îndreptăţirii.

(B)_____Isus lucrează îndreptăţirea iar Duhul Sfânt lucrează sfinţirea.
(C)_____Curăţirea de păcat, sfinţirea şi îndreptăţirea sunt toate făcute
de către Dumnezeu.
Cel care este spălat de păcat, care a fost curăţit prin sângele lui Isus
şi este înfăţişat înaintea lui Dumnezeu ca fiind îndreptăţit şi iertat, este
de asemenea sfinţit, chiar prin acelaşi act. Când suntem îndreptăţiţi şi
spălaţi, noi suntem puşi deoparte pentru un scop sfânt. Dumnezeu
priveşte la noi, nu în hainele noastre întinate de păcat, ci îmbrăcaţi de
acum cu haina curată a neprihănirii lui Hristos. Suntem declaraţi a fi
sfinţi, sau puşi deoparte pentru sfinţenie. Aşa cum am fost declaraţi
îndreptăţiţi sau iertaţi de păcatele noastre, suntem declaraţi a fi sfinţi.
În acelaşi fel, tâlharul de pe cruce a fost atât îndreptăţit cât şi a sfinţit,
deoarece a fost pus deoparte pentru sfinţire. În treacăt, am putea
menţiona că Pavel plasează spălarea şi sfinţirea înaintea îndreptăţirii,
probabil tocmai pentru a scoate în evidenţă că acestea sunt toate
întradevăr parte a procesului de mântuire.
Ce spune Dumnezeu despre cei care sunt iertaţi?

"ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la
lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să
primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi
moştenirea împreună cu cei sfinţiţi." Faptele Apost 26:18
(A)_____Sfinţirea are loc doar după o perioadă lungă de timp.

(B)_____Sfinţirea este un rezultat al mântuirii.
58
(C)_____Iertarea şi sfinţirea apar împreună.

Când Isus a vorbit lui Pavel pe drumul spre Damasc, El i-a spus
acestuia că misiunea lui va fi de a vesti neamurilor iertarea de păcate şi
mântuirea. În cazul în care neamurile s-ar fi întors de sub dominaţia lui
Satana la Dumnezeu, ei ar fi fost declaraţi sfinţi prin credinţa în Hristos
(aceeaşi credinţă care i-ar fi îndreptăţit). La fel cum iertarea păcatelor
este posibilă numai prin credinţa în viaţa şi moartea lui Hristos,
sfinţirea este posibilă de asemenea doar prin aceeaşi credinţă în
Hristos. Atât îndreptăţirea cât şi sfinţirea sunt primite prin credinţă,
deoarece ambele sunt acte ale lui Dumnezeu şi decurg în totalitate din
harul lui Dumnezeu. Este esenţial să se înţeleagă că atât îndreptăţirea
cât şi sfinţirea sunt premisele necesare pentru mântuire. Biblia nu
învaţă că îndreptăţirea mântuieşte, în timp ce sfinţirea vine mai târziu,
ca rezultat al mântuirii.
La fel cum îndreptăţirea este declarată de Dumnezeu în momentul
convertirii, la fel este declarată sfinţirea de către Dumnezeu, în acelaşi
moment. Suntem puşi deoparte pentru sfinţenie, şi Dumnezeu se uită
la noi prin caracterul sfânt al lui Isus Hristos. În acest fel putem avea
asigurarea completă a mântuirii. Se spune adesea că această înţelegere
a Evangheliei ne privează de siguranţă, dar acest lucru este total fals.
Când inima este predată şi purtăm haina neprihănirii lui Hristos, avem
pace desăvârşită şi asigurarea vieţii veşnice, în timp ce continuăm să
creştem în Hristos.
59
Lecţia 12
Sfinţirea experimentată (împărtăşită)
Ceea ce am studiat în Lecţia 11 despre sfinţire nu este înţelegerea

obişnuită care ne vine imediat în minte. Vom examina în această lecţie
al doilea aspect al sfinţirii, care este mult mai familiar pentru noi. Cel
mai adesea ne gândim la sfinţire ca fiind procesul de creştere în care
umblăm zi de zi cu Hristos după ce am fost convertiţi. Acest aspect îl
vom avea în vedere în cele ce urmează.
Care este voia lui Dumnezeu pentru noi?

" Încolo, fraţilor, fiindcă aţi învăţat dela noi cum să vă
purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă
rugăm, şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi
tot mai mult în privinţa aceasta.... Voia lui Dumnezeu este
sfinţirea voastră" 1 Tesaloniceni 4:1,3
(A)_____Sfinţirea este o experienţă unică, care se întâmplă o dată.

(B)_____Sfinţirea este o experienţă progresivă, în creştere.
(C)_____Pavel nu a fost interesat de sfinţire.
Pavel a fost profund preocupat ca membrii bisericilor pe care le-a

întemeiat să nu rămână la stadiul de început al vieţii de creştin, ci să
crească şi să dezvolte caractere creştine puternice. Acest aspect de
umblare zilnică al sfinţirii este o experienţă progresivă, în care
înţelegem tot mai mult şi mai mult din voia lui Dumnezeu, iar
caracterul nostru se dezvoltă în conformitate cu aceasta.
Cum putem creşte?

" Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava
Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă
în slavă, prin Duhul Domnului." 2 Corinteni 3:18
(A)_____Creştem încercând din greu.

(B)_____Schimbarea este foarte dificilă.
(C)_____Devenim asemenea lui Isus privind spre El.
60
Pe măsură ce petrecem timp cu Dumnezeu, vedem mai mult şi mai

mult din slava Lui, şi devenim tot mai mult asemenea Lui în caracter.
Cu cât vom petrece mai mult timp în prezenţa Sa, cu atât viaţa noastră
va reflecta mai mult sfinţenia lui Dumnezeu. Sfinţirea nu înseamnă a
încerca mai greu şi mai greu să fim drepţi. Înseamnă a petrece timp de
calitate cu Isus, prin studiul Bibliei, rugăciune şi meditaţie inteligentă
în aşa fel încât să îi permitem lui Isus să ne schimbe şi să ne facă
asemenea Lui. Sfinţirea înseamnă a permite Duhului Sfânt să preia
controlul total al vieţii şi alegerilor noastre, pentru ca El să poate
realiza miracolul vieţuirii sfinte în noi. Acolo unde înainte voinţa
noastră orientată spre sine făcea alegeri egoiste şi păcătoase, acum
voinţa noastră condusă de Duhul Sfânt face alegeri altruiste în
ascultare de Dumnezeu.
"În fiecare etapă a dezvoltării noastre, viaţa noastră spirituală poate

fi desăvârşită şi totuşi, dacă trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu îl
are cu noi, atunci trebuie să aibă loc o continuă creştere. " (Parabolele
Domnului Hristos, p. 44). "Sfinţirea este o stare de sfinţire atât în afară
cât şi înlăuntru, fiind sfânt şi al lui Dumnezeu fără rezerve, nu în formă
ci în adevăr." (Înalta noastră chemare, p. 214) Este important să
reţinem că noi nu creştem înspre sfinţire, ci creştem în sfinţire. Din
starea de sfinţire în care Dumnezeu ne pune la convertire, noi avansăm
continuu în maturitate. Atâta timp cât nu permitem păcatului să ne
despartă de Dumnezeu, vom continua să creştem în sfinţenie.
Care a fost experienţa de zi cu zi a lui Pavel?

" Eu mor în fiecare zi." 1 Corinteni 15:31 (KJV)
"Sfinţirea lui Pavel a fost o luptă continuă cu eul. El a spus: "Eu mor
zilnic". Voinţa şi dorinţa lui intrau în conflict în fiecare zi cu datoria şi
voinţa lui Dumnezeu. În loc să urmeze înclinaţia, el a făcut voia lui
Dumnezeu, oricât de neplăcută era pentru natura lui." (Mărturii, vol.
4,. pag. 295) Natura căzută nu dispare de la convertire, iar experienţa
sfinţirii înseamnă că această natură, cu dorinţele şi înclinaţiile ei
egoiste, este dată morţii în fiecare zi. Poate că este important să ne
61
amintim că dorinţele şi înclinaţiile naturale sunt ispite, nu păcate, chiar

dacă ele rămân cu noi de la naştere până la moarte. Ideea esenţială este
pur şi simplu aceea că trebuie să murim în fiecare zi faţă de dorinţele şi
înclinaţiile noastre naturale. Atunci vom avea asigurarea mântuirii,
chiar dacă teologia în toate aspectele ei nu este înţeleasă pe deplin.
Natura noastră egoistă trebuie să fie crucificată în fiecare zi printr-o
nouă consacrare faţă de Domnul. Nesupunerea şi faptele egoiste nu
sunt niciodată o parte a sfinţirii şi, pentru a menţine o experienţă
autentică a sfinţirii, acestea trebuie să fie respinse zi de zi.
Cum putem trăi viaţa de sfinţenie?

" Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc... dar nu
mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o
trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui
Dumnezeu, care m'a iubit şi S'a dat pe Sine însuş pentru
mine. " Galateni 2:20
(A)_____Sfinţirea este Hristos trăind în mine.

(B)_____Sfinţirea este răstignirea vechii naturi.
(C)_____Sfinţirea este jumătate lucrarea mea şi jumătate a lui
Hristos.
Este absolut esenţial să înţelegem că sfinţirea nu reprezintă faptele

noastre bune şi nici faptele noastre combinate cu harul lui Dumnezeu.
Sfinţirea este lucrarea lui Dumnezeu de la început până la sfârşit. Este
harul Lui, puterea Lui, dreptatea Lui, toate împărtăşite ucenicului
dispus să le primească. Rolul nostru este de a ne supune lui Dumnezeu
voinţa noastră şi de a face lucrurile care să permită harului Său să
lucreze în şi prin noi.
Care este secretul succesului?

" cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este
bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume:
Hristos în voi, nădejdea slavei. " Coloseni 1:27
62
____ Adevărat ____ Fals Hristos locuind în noi este singura

noastră speranţă de succes.
Singura cale pentru a experimenta adevărata sfinţire este să-L

invităm pe Domnul Hristos să trăiască în noi prin Duhul Sfânt în
fiecare zi a vieţii noastre. I se spune taină deoarece aceasta este o
experienţă zilnică pentru atât de puţini oameni din lume, chiar şi
printre creştini. Noi nu putem explica cum funcţionează aceasta, dar o
putem experimenta, şi aceasta va face toată diferenţa dintre biruinţă şi
înfrângere în vieţile noastre.
Concluzie: Aşa cum există două aspecte ale îndreptăţirii - a fi

declarat iertat şi a fi transformat - există şi două aspecte ale sfinţirii: a fi
declarat sfânt şi a creşte în sfinţire. Primul aspect este declaraţia
(atribuirea); aspectul al doilea experienţa (împărtăşirea). Este incorect
să spunem că îndreptăţirea, fiind actul prin care Dumnezeu ne declară
neprihăniţi, constituie singura parte esenţială a mântuirii, în timp ce
sfinţirea este secundară deoarece este lucrarea noastră.
În îndreptăţire, partea noastră este să credem în Dumnezeu, să

alegem să-I slujim, să încredinţăm totul conducerii Sale şi să ne
mărturisim păcatele. Partea lui Dumnezeu este să ne ierte, să ne
socotească neprihăniţi (drepţi), să ne dezbrace de hainele pătate de
păcatul acumulat de-a lungul anilor şi să creeze o nouă făptură, ale
cărui valori şi dorinţe sunt complet diferite de cele ale "omului vechi".
În sfinţire, partea noastră este să alegem ascultarea de poruncile lui

Dumnezeu, să-I predăm zilnic natura noastră slabă şi degenerată şi să
ducem la împlinire orice face posibil Dumnezeu în vieţile noastre. Este
partea lui Dumnezeu să ne socotească sfinţi, să locuiască în noi în mod
constant, să împuternicească voinţa noastră pentru a realiza ceea ce am
ales, şi să ne dea posibilitatea şi tăria să-L ascultăm în toate domeniile
în care El cere ascultare. Pentru ceea ce Dumnezeu porunceşte, El
întotdeauna oferă puterea necesară. În esenţă putem spune: la fel ca
îndreptăţirea, sfinţirea este doar prin credinţă şi nu prin credinţă plus
fapte.
63
A devenit popular a spune că sfinţirea este un rod al Evangheliei. Cu

alte cuvinte, am fost mântuit numai datorită îndreptăţirii atribuite, iar
sfinţirea este rodul sau rezultatul faptului că suntem mântuiţi. După ce
mântuirea noastră a fost realizată "din start", procesul de sfinţire
continuă pentru tot restul vieţii noastre. Această credinţă este în
dezacord cu 2 Tesaloniceni 2:13: "Dumnezeu v'a ales pentru mîntuire,
în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului." Aici nici măcar nu este
menţionat ceva despre mântuirea prin îndreptăţire. Sfinţirea şi
credinţa sunt cele două premise pentru mântuire. Noi suntem mântuiţi
prin sfinţire. Cât de tragic este faptul că moartea ispăşitoare a lui
Hristos şi lucrarea Duhului Sfânt au fost separate, astfel încât (aşa cum
pretind unii) suntem îndreptăţiţi prin lucrarea lui Hristos şi sfinţiţi prin
lucrarea Duhului Sfânt. Realitatea este însă că îndreptăţirea nu este în
vreun fel mai importantă decât sfinţirea.
Sfinţirea este o parte vitală a procesului de mântuire. Este un factor

determinant şi nu doar un rezultat al mântuirii. În cazul în care (aşa
cum unii pretind) sfinţirea este doar un rod al Evangheliei, atunci nu
este esenţială pentru mântuire. Este frumos să existe, şi va apărea în
cele din urmă, dar nu este necesară pentru mântuire. Spus simplu, unii
cred ca îndreptăţirea mântuieşte, dar nu şi sfinţirea. Dar dacă sfinţirea
este o parte a procesului de mântuire mai degrabă decât un rod al
acestuia, atunci sfinţenia este esenţială atât pentru mântuirea în sine
cât şi pentru o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu. Moartea zilnică faţă
de eu nu este un rod de dorit al mântuirii, este o parte necesară a
acesteia. Ea nu doar apare la un moment dat, întrun târziu.
Fără sfinţire nu vom vedea pe Dumnezeu. Sfinţirea este atât o

însuşire atribuită cât şi o experienţă trăită. Dacă nu trăim o viaţă
sfântă, nu suntem mântuiţi. A privi sfinţirea doar ca un rod al mântuirii
înseamnă a crede că aceasta este un accesoriu la mântuire. Dar nu
putem fi mântuiţi fără să experimentăm pe deplin sfinţirea. Cuvântul
lui Dumnezeu ne spune că sfinţirea este o parte necesară a procesului
de mântuire. Îndreptăţirea şi sfinţirea sunt unite în acest proces. A le
separa şi a da uneia dintre ele o importanţă mai mare pentru mântuire
înseamnă a forţa şi a tâlhări Evanghelia lui Hristos.
64
Evanghelia falsă care învaţă că sfinţirea este secundară îndreptăţirii

conduce la concluzia că unele păcate sunt admisibile în experienţa
mântuirii. Dar Biblia ne învaţă că păcatul ne separă de Dumnezeu
(Isaia 59:2). Când păcatul este preţuit, Satana preia controlul asupra
inimii iar Duhul lui Dumnezeu este alungat. Cum am putea crede că
suntem într-o stare de mântuiţi în timp ce păcătuim? Auto-amăgirea şi
raţionamentele justificative sunt componente majore ale planului lui
Satana de a ne conduce într-un fals sentiment de siguranţă. Numai
atunci când păcatele noastre sunt mărturisite putem fi acceptaţi de
Dumnezeu. Unii cred că aceasta este o înţelegere foarte descurajatoare
a Evangheliei, din moment ce ne găsim în păcat atât de des. În lecţiile
finale al acestui curs vom studia acest aspect în detaliu.
Aş recomanda următorul sfat practic privitor la implicarea noastră

personală în procesul de îndreptăţire-sfinţire: " Depinde de tine să-ţi
supui propria voinţă, voinţei lui Isus Hristos; şi făcând lucrul acesta,
Dumnezeu te va lua imediat în stăpânire şi va lucra în tine şi voinţa, şi
înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Întreaga ta natură va fi adusă
atunci sub controlul Duhului lui Hristos şi chiar gândurile tale vor fi
supuse Lui. Tu nu-ţi poţi controla, nu-ţi poţi stăpâni impulsurile şi
emoţiile aşa cum ai dori; dar îţi poţi controla voinţa şi poţi să faci o
schimbare totală în viaţa ta. Supunându-ţi voinţa lui Hristos, atunci
viaţa ta va fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi aliată cu puterea care
este mai presus de toate domniile şi puterile. "
(Mărturii, vol. 5,. pag. 511)
Chiar dacă unele amănunte teologice ar putea fi dificil de înţeles,

putem face acest lucru. Putem supune voinţa noastră lui Isus. Putem să
Îi permitem să ia în stăpânire deplină viaţa noastră. Îi putem permite
să facă lucrarea Sa bună în noi. Numai în acest fel vom avea putere
asupra naturii noastre căzute şi a lui Satana. Dacă nu vom face nimic
altceva decât să predăm zi de zi voinţa noastră lui Isus, vom avea o
putere dincolo de capacitatea de a o explica, şi nu va trebui să ne bazăm
pe o evanghelie falsă care să ne dea o asigurare falsă de mântuire. Calea
lui Dumnezeu este întotdeauna mai bună decât născocirile omeneşti.
Fie ca Evanghelia lui Avraam, a lui Isus şi Pavel să fie Evanghelia
noastră astăzi.
65
Lecţia 13
Este desăvârşirea într-adevăr posibilă?
Desăvârşirea este un cuvânt tulburător. Ce înseamnă cu adevărat?

Ce nu înseamnă? Unii cred că nu este sănătos din punct de vedere
spiritual să accentuăm prea mult subiectul acesta al desăvârşirii.
Probabil o parte a problemei este că nu am definit cu atenţie termenii.
Să aruncăm o privire atentă la acest mult-evitat subiect pentru a vedea
dacă acesta este chiar aşa de înfricoşător pe cât pare. Desăvârşirea are
patru sensuri diferite, şi aceasta constituie unul din motivele pentru
care este înţeleasă greşit.
Cum este descris Dumnezeu?

"Căci Eu sînt Domnul, Eu nu Mă schimb" Maleahi 3:6
_____ Adevărat _____ Fals Dumnezeu se schimbă în mod

periodic.
Numai Dumnezeu poate fi descris în acest fel. Numai Dumnezeu nu

trebuie să se schimbe sau să Îşi adapteze gândirea sau acţiunile Sale pe
baza unor informaţii noi. Deoarece Dumnezeu ştie toate lucrurile -
trecut, prezent şi viitor - nu există nici o posibilitate ca El să fie surprins
de informaţii noi. Nici o fiinţă creată, nici măcar îngerii, nu pot fi
descrişi în acest fel, pentru că toţi sunt subiectul primirii de informaţii
noi care vor schimba ideile şi acţiunile lor. Lipsa de informaţii va
conduce întotdeauna la concluzii imprecise şi, probabil, greşite.
Cum este descris Isus?

"Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!" Evrei 13:8
_____ Adevărat _____ Fals Isus se schimbă în mod periodic.
Deoarece Isus este descris în acelaşi mod ca şi Dumnezeu, este clar

că El împărtăşeşte acest atribut unic al lui Dumnezeu. Aceasta este
DESĂVÂRŞIREA ABSOLUTĂ. Aceasta înseamnă că nu va exista
niciodată o greşeală sau o eroare de judecată bazată pe informaţii
eronate. Uneori se spune despre noi, ca fiinţe omeneşti că nu putem fi
66
niciodată absolut desăvârşiţi. Aceasta este adevărat, deoarece

desăvârşirea absolută îl descrie numai pe Dumnezeu. Nu există nici o
altă desăvârşire absolută. Aşadar, desăvârşirea absolută nu este
posibilă pentru fiinţele create de Dumnezeu – nici pentru fiinţele
omeneşti şi nici pentru îngeri. "Perfecţiunea angelică a eşuat în ceruri.
Perfecţiunea umană a eşuat în Eden." (Adevărul despre îngeri, p. 205)
Cum a fost creat omul?

"Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după
chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-
a făcut.... Dumnezeu S'a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau
foarte bune. " Geneza 1:27,31
(A) _____Omul a fost creat imperfect.

(B) _____Omul avea nevoie de multă dezvoltare.
(C)_____Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu - foarte bine.
Dumnezeu i-a creat pe Adam şi Eva în desăvârşirea deplină, atât cât

era posibil pentru nişte fiinţe finite. El a făcut omenirea după propria
Sa imagine - cât mai aproape de Dumnezeu cât putea fi posibil pentru
fiinţele create. Aceasta este DESĂVÂRŞIREA NATURII. Natura omului
era în completă armonie cu Dumnezeu şi cu restul creaţiunii. Mintea si
corpul lui funcţionau împreună într-o armonie desăvârşită. El nu a avut
de luptat cu simţăminte şi emoţii discordante. Impulsurile şi înclinaţiile
sale erau în echilibru şi în deplin acord cu legile lui Dumnezeu. Totul a
lucrat corect!
Ce se va întâmpla cu noi la înviere?

"Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este sămănat în
putrezire, şi înviază în neputrezire.... într'o clipă, într'o
clipeală din ochi, la cea din urmă trîmbiţă. Trîmbiţa va suna,
morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace
în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în
nemurire." 1 Cor 15:42,52,53
67
(A) _____ Primim nemurirea la înviere.

(B) _____ Primim nemurirea într-o clipă.
(C)_____Primim nemurirea atunci când murim.
Natura noastră umană pieritoare şi păcătoasă va fi schimbată de

Dumnezeu la a doua venire a lui Hristos într-o natură umană
incoruptibilă şi desăvârşită. După aceasta nu vor mai exista acele
porniri păcătoase dinlăuntrul nostru. Astfel, desăvârşirea naturii, care
implică îndepărtarea ispitei din interior, va avea loc numai la a doua
venire a lui Hristos. Înainte de acest eveniment noi nu putem
experimenta această desăvârşire a naturii.
Cât de mult din inima noastră cere Dumnezeu să îi predăm?

"Isus i-a răspuns: ,,Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu
toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău."
Matei 22:37
_____ Adevărat _____ Fals Dumnezeu cere toată inima şi mintea

noastră.
În momentul convertirii, atunci când ne predăm în mod complet

vieţile noastre lui Hristos, noi suntem socotiţi desăvârşiţi în Hristos. În
procesul convertirii acesta este singurul lucru pe care Dumnezeu îl cere
din partea noastră: să-i dăm Lui întreaga noastră inimă. El nu va
accepta o inimă împărţită, în care iubim pe Dumnezeu şi lumea în mod
egal. Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinim pentru a fi
mântuiţi este predarea totală şi completă a întregii noastre vieţi lui
Dumnezeu. El nu va accepta nimic mai puţin. Chiar dacă suntem doar
la începutul umblării noastre cu Hristos, El acceptă PREDAREA
CARACTERULUI nostru iar noi suntem socotiţi desăvârşiţi în Hristos.
Cum dezvăluie o plantă acest proces?

"Pămîntul rodeşte singur: întîi un fir verde, apoi spic, după
aceea grîu deplin în spic " Marcu 4:28
68
_____ Adevărat _____ Fals Firul verde este la fel de necesar ca

fructele coapte.
Chiar dacă o plantă este foarte imatură atunci când primul fir verde
apare deasupra solului, acesta nu este mai puţin important decât planta
dezvoltată pe deplin. Fără această creştere iniţială nu va fi posibilă nici
o recoltă. Firavul fir verde este desăvârşit, deoarece aceasta este tot ce
ar putea fi de aşteptat să fie. La fiecare stadiu de creştere planta poate fi
desăvârşită, deoarece creşte până la maturitate. La fel, atunci când
caracterul nostru este pe deplin predat lui Dumnezeu, aceasta este o
predare desăvârşită pentru acel momentul respectiv, potrivit
cunoştinţelor disponibile pentru noi în momentul respectiv. Suntem pe
deplin predaţi în măsura în care ne înţelegem pe noi înşine şi voia lui
Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu va accepta predarea completă a tot
ceea ce ştim despre noi înşine în acel moment. Astfel, predarea
caracterului nostru este desăvârşită, deoarece este socotită astfel de
Dumnezeu. De altfel, aceasta este singura cerinţă pentru mântuire,
acum sau în viitor. Dumnezeu nu cere înţelepciune, educaţie sau ani de
viaţă, lucru ilustrat în relatarea convertirii tâlharului de pe cruce.
Care este planul lui Dumnezeu pentru noi?

"pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei
Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea
staturii plinătăţii lui Hristos" Efeseni 4:13
(A) _____ Lui Dumnezeu nu-i pasă dacă creştem sau nu.
(B) _____ Dumnezeu aşteaptă ca noi să creştem până la maturitate.
(C) _____ Nu putem deveni maturi pe deplin.
În timp ce Dumnezeu este destul de îndurător încât să ne dea timp

pentru a învăţa şi a ne dezvolta şi ne socoteşte desăvârşiţi în tot acest
timp, El vrea ca noi să creştem până la deplina maturitate. El chiar
spune că noi putem să creştem până la statura plinătăţii lui Hristos.
Evanghelia este o imensă putere pe care Dumnezeu este dispus să ne-o
împărtăşească pentru a ne aduce la înălţimi pe care nu ne-am putea
imagina vreodată. MATURITATEA DE CARACTER este pur şi simplu
69
coacerea recoltei în viaţa individuală. Devenim maturi în Hristos atunci

când nu mai alegem să păcătuim împotriva lui Dumnezeu. Dacă Isus
locuieşte în noi prin procesul de îndreptăţire şi sfinţire, atunci El deţine
controlul vieţii noastre, iar noi nu păcătuim, pentru că în Hristos nu
este păcat.
Ce poate realiza Dumnezeu în noi?

"Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte,
pentrucă sămînţa Lui rămîne în el; şi nu poate păcătui,
fiindcă este născut din Dumnezeu." 1 Ioan 3:9
(A) _____Planul lui Dumnezeu este ca să nu păcătuim.

(B) _____Dumnezeu ştie că ceva păcat este inevitabil.
(C) _____Naşterea din nou face posibil să nu mai păcătuim.
Acest concept poate fi exprimat într-un mod simplu, dar clar.

Hristos în inimă – păcatul afară. Păcatul în inimă – Hristos afară. Nu
putem avea atât pe Hristos cât şi păcatul domnind în acelaşi timp pe
tronul vieţii noastre. Hristos nu va accepta o inimă împărţită. Într-un
caracter matur Hristos deţine controlul total şi, prin urmare, nu vom
face alegeri rebele. Vom alege să nu ne răzvrătim împotriva lui
Dumnezeu în gând, cuvânt sau faptă. Spunând aceste lucruri, ne
concentrăm pe ceea ce poate face Dumnezeu, nu pe ceea ce eu nu pot
face.
În definirea desăvârşirii, am constatat deja că cele două definiţii care

sunt importante pentru studiul nostru sunt acele categorii asupra
cărora noi avem un anumit control. Dacă credem că păcatul se
întâmplă prin alegere, vom crede de asemenea că putem alege să ne
supunem voinţa. Putem alege să ne predăm şi putem alege să creştem
până la maturitate. Deoarece Hristos ne dă putere pentru a birui, un
caracter perfect matur – la fel ca al lui Hristos - este posibil pentru toţi
creştinii consacraţi deplin.
Naşterea din nou aduce desăvârşirea în Hristos, care este

întotdeauna suficientă pentru mântuire. Suntem mântuiţi cu condiţia
70
predării complete. Problema apare când noi întrerupem această

predare a noastră lui Hristos. Puterea lui Hristos nu se schimbă, doar
predarea noastră lui Hristos nu este constantă. Aceste întreruperi sunt
cele care pot şi care trebuie să înceteze, pentru că noi ar trebui să
îngăduim lui Hristos să controleze complet viaţa noastră în orice
moment.
Prin natură noi vom fi totdeauna păcătoşi, până Hristos va veni. Dar
putem decide să nu facem nici o alegere împotriva voinţei lui
Dumnezeu. Putem avea de fapt un caracter fără de păcat într-o natură
păcătoasă. Dacă Hristos a biruit îndemnurile firii Sale căzute prin
controlul Duhului Sfânt, atunci aceeaşi putere este disponibilă pentru
noi.
71
Lecţia 14
Biruinţa asupra păcatului
În timp ce definiţiile sunt foarte importante în înţelegerea

desăvârşirii, este poate chiar mai important să căutăm în Biblie
modalităţi realiste şi practice de a experimenta ceea ce Biblia promite.
Aici este momentul în care avem nevoie de acea credinţă, acea
încredere totală care va accepta tot ceea ce spune Dumnezeu chiar dacă
aceasta pare imposibil. Ştim destule despre slăbiciunea noastră şi
eşecurile noastre. Ceea ce vrem să cunoaştem este puterea lui
Dumnezeu si promisiunile Lui.
Ce poate face Hristos?

"Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi
să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie
înaintea slavei Sale..." Iuda 24
(A)_____Hristos ne poate feri de cădere în păcat.

(B)_____Hristos nu ne poate feri de orice păcat.
(C)_____Hristos ne poate prezenta fără cusur în prezenţa Lui.
Este Hristos cu adevărat în stare să ne păzească de cădere? Sau,

până la urmă, păcatul este mai puternic decât Hristos? Sub inspiraţie,
Iuda spune că El este capabil! Astfel, căderea nu este o realitate
inevitabilă a vieţii noastre, indiferent care ar fi fost experienţa noastră
din trecut. Dacă Hristos este cu adevărat capabil, atunci de ce să nu-i
dăm o şansă să descopere puterea Lui în vieţile noastre?
Cât de mult putem face cu adevărat?

"Pot totul în Hristos, care mă întăreşte." Filipeni 4:13
_____ Adevărat _____ Fals Putem face cea mai mare parte
lucrurilor prin Hristos.
Credem noi cu adevărat promisiunile lui Dumnezeu? Sunt toate

lucrurile posibile prin Hristos? Este biruinţa asupra păcatului într-
72
adevăr posibilă? Observă cu atenţie că acest lucru este posibil numai

prin Hristos locuind în noi prin lucrarea de îndreptăţire şi sfinţire.
Ce altceva ne promite Dumnezeu?

"Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii
cucernici" 2 Petru 2:9
(A)_____Dumnezeu va izbăvi pe oricine din ispită.

(B)_____Dumnezeu va izbăvi pe cei evlavioşi (cucernici) din ispită.
(C)_____Dumnezeu va izbăvi pe nelegiuiţi din ispită.
Este important să reţinem că Dumnezeu va izbăvi doar pe cei care

privesc spre El şi cred în promisiunile Lui – cei pe care El îi numeşte
evlavioşi (cucernici). Acum, dacă suntem într-adevăr izbăviţi din ispită,
acest lucru înseamnă că nu am căzut în ispită - nu am păcătuit. În cazul
acesta, nu este necesar să cedăm în faţa ispitei, pentru că El ne poate
elibera din ispită. El ne va oferi o modalitate de scăpare, dacă noi
suntem dispuşi şi doritori să îl primim.
Cum ne va izbăvi Dumnezeu?

"Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu
puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va
îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu
ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s'o puteţi
răbda." 1 Corinteni 10:13
(A)____Unele ispite sunt prea puternice pentru noi.

(B)____Există o modalitate de scăpare pentru fiecare ispită.
(C)____Sunt ispitit mai mult decât alte persoane.
Dumnezeu a promis că nu va permite nici o ispită să vină asupra

noastră care să fie prea puternică, făcând căderea noastră inevitabilă.
Aceasta înseamnă că avem la dispoziţie o cale de scăpare pentru fiecare
ispită. Nu există nici o ispită care să vină la noi şi care să facă păcatul
inevitabil. Dumnezeu a promis că, dacă ne vom încrede in El, El ne va
73
arăta calea de ieşire din fiecare ispită. Unele modalităţi practice pentru
a găsi acea cale de scăpare pot fi uşor de găsit dacă ne luăm dinainte
timp să ne gândim. Când vine ispita, ne rugăm noi imediat sau
aşteptăm mai degrabă pentru mai târziu? Am memorat Scriptura astfel
încât să putem răspunde lui Satana cu "Stă scris", aşa cum Hristos a
făcut? Putem chiar găsi o modalitate de scăpare prin cântare. Ceea ce
este însă important este să ne îndreptăm gândurile de la ispită spre
sursa noastră de putere.
Cum a trăit Hristos?

"Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit
pentru voi, şi v'a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. ,,El
n'a făcut păcat, şi în gura Lui nu s'a găsit vicleşug”."
1 Petru 2:21,22
(A)_____Hristos nu a păcătuit deoarece El era Dumnezeu.

(B)_____Hristos nu Se aşteaptă să fim ca El.
(C)_____Hristos vrea ca noi să-L urmăm în a nu păcătui.
Ştim că Hristos a trăit o viaţă fără păcat, dar uneori nu vrem să

recunoaştem faptul că El este, de asemenea, Exemplul nostru şi El ne
cere să călcăm pe urmele paşilor Săi. Desigur, aceasta presupune că
Hristos a fost născut la fel cum ne-am născut noi, simţind ispitele
noastre şi experimentând izvorul din care se nasc dorinţele noastre.
Ce este posibil pentru noi?

"Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte,
nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. " 1 Ioan 3:6
_____ Adevărat _____ Fals Dacă rămânem în Hristos, nu vom

păcătui.
Dacă suntem în Hristos nu ne vom răzvrăti împotriva Lui, căci

păcatul este răzvrătire. Dacă rămânem în El nu vom păcătui, pentru că
în El nu este păcat. Dacă Hristos locuieşte în noi în mod constant, El nu
74
va păcătui în noi. Astfel, atâta timp cât rămânem în El nu ne vom

răzvrăti în gândire, cuvânt sau faptă.
Este biruinţa într-adevăr posibilă?

"Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu
de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl
Meu pe scaunul Lui de domnie. " Apocalipsa 3:21
(A) _____ Numai biruitorii vor fi în ceruri.

(B) _____ Biruinţa este posibilă numai în ceruri.
(C) _____ Biruinţa a fost doar pentru Hristos.
Modelul de biruinţă este Hristos iar noi putem birui păcatul aşa cum
El a biruit. Biblia este plină de astfel de promisiuni iar noi nu trebuie să
le ignorăm în încercarea de a scuza unele păcate care au mai rămas în
vieţile noastre.
Ce trebuie să se întâmple cu gândurile noastre?

"Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se
ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl
facem rob ascultării de Hristos." 2 Corinteni 10:5
(A) _____Majoritatea gândurilor sunt bune.

(B) _____Anumitor gânduri nu le putem rezista.
(C) _____Fiecare gând poate fi supus lui Hristos.
Aceasta este una dintre promisiunile cele mai puternice din Biblie.
Dumnezeu ştie că nu ne putem controla gândurile noastre cele mai
profunde, aşa că El ne oferă o cale de scăpare. Dacă vom preda imediat
acele gânduri lui Hristos, El promite să le ţină în captivitate, astfel încât
nu ele ne vor controla pe noi. Dar noi trebuie să luăm decizia să predăm
acel gând lui Hristos, mai degrabă decât să ne jucăm cu el şi să zăbovim
asupra lui. Dacă vrem într-adevăr să fim creştini, trebuie să luăm foarte
serios relaţia noastră cu Hristos. Fiecare gând trebuie să fie sub
controlul Lui în orice moment. Este de la sine înţeles că dacă Hristos
75
controlează toate gândurile noastre păcatul nu se va produce în vieţile

noastre.
Putem umbla în Duhul?

"Zic dar: umblaţi cîrmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele
firii pămînteşti." Galateni 5:16
(A) _____Dacă vom umbla în Duhul nu vom păcătui atât de mult.

(B) _____Dacă umblăm în Duhul nu vom păcătui.
(C) _____Dacă umblăm în Duhul nu vom fi ispitiţi.
În cazul în care Duhul Sfânt controlează vieţile noastre nu vom ceda

dorinţelor naturii noastre. Biblia este plină de promisiuni care ne
asigură că nu este nevoie să cădem şi să eşuăm mereu şi mereu.
Dumnezeu promite că putem birui şi că putem să obţinem în mod
constant biruinţe în lupta împotriva cărnii.
Care este singura noastră speranţă de biruinţă?

"Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de
toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o
inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din
trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne.
Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile
Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele." Ezechiel 36:25-27
(A)_____Dacă depunem eforturi mai serioase, putem birui păcatul.

(B)_____Este necesar un „transplant de inimă” pentru a asculta de
Dumnezeu.
(C)_____Numai Dumnezeu poate să ne cureţe de păcat.
Este extrem de important să înţelegem că biruinţa este o minune a

harului lui Dumnezeu, la fel de sigur precum umblarea lui Petru pe apă.
Nici o cantitate de autocontrol nu va contribui la biruinţa asupra
naturii noastre căzute. Acest lucru trebuie să fie un miracol al lui
Dumnezeu de la început până la sfârşit. El face curăţirea, El ne dă o
76
inimă nouă, şi El ne face să ascultăm de Legea Lui. Dacă există vreo

speranţă pentru împlinirea promisiunilor pe care le-am citit, atunci
trebuie să luăm foarte în serios acest text, şi să facem din aceasta un
subiect de rugăciune constant al vieţii noastre.
Studiu suplimentar: O evanghelie care a devenit foarte populară

printre creştinii contemporani spune că odată ce am fost îndreptăţiţi,
vom rămâne în aceasta stare de îndreptăţiţi sau mântuiţi, chiar în
condiţiile în care continuăm în păcat sau un păcat îndrăgit continuă să
apară în viaţă. În această evanghelie lipsa unei inimi sfinţite nu ne
descalifică pentru cer. Un autor scrie: "Faptul că ne poticnim şi cădem
în păcat, în timp ce suntem sub har, nu ne privează de îndreptăţire.
Nici nu aduce condamnare.."
Este destul de evident că această idee nu se armonizează cu textele

biblice care le-a studiat în ultimele câteva lecţii. Isaia 59:2 avertizează,
"ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul
vostru". Păcatul întotdeauna ne desparte de Dumnezeu. Când păcatul
este preţuit, Satana preia controlulasupra inimii şi Duhul lui Dumnezeu
este alungat. Cum am putea să gândim că suntem într-o stare de
mântuire în timp ce păcătuim? Auto-amăgirea şi raţionamentele sunt
componente majore ale încercării lui Satana de a ne adormi într-un fals
sentiment de siguranţă. Oricine te asigură că există siguranţă în
neascultare învaţă o evanghelie falsă, care este mult mai gravă decât o
zi falsă de închinare.
Toate acestea ar putea fi foarte descurajatoare pentru noi, cu o

singură excepţie – dragostea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este în
căutarea de noi modalităţi de a ne respinge. El este Dumnezeul care ne
căută, cel care nu ne va abandona, chiar şi atunci când suntem
răzvrătiţi împotriva Lui. În timp ce El nu ne poate mântui în păcat, El
va continua să ne iubească şi să ne atragă înapoi spre El. Vedem acest
lucru cel mai clar în 1 Ioan 2:1. "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca
să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor,
pe Isus Hristos, Cel neprihănit." În mod clar scopul lui Dumnezeu
pentru noi este ca să nu păcătuim. Dar imediat, în fraza imediat
următoare, vedem mila lui Dumnezeu. Când cădem în păcat datorită
77
nepăsării noastre, avem pe Cineva care înţelege slăbiciunile noastre

reprezentândune în faţa instanţelor cereşti. Dacă mergem la El cu
durere şi pocăinţă autentică, El va prelua cazul nostru imediat.
Trebuie să fim clari că numai atunci când păcatele noastre sunt

mărturisite, lucru care nu se poate întâmpla atâta vreme timp ce noi
participăm la ele, suntem acceptaţi de Dumnezeu. Când cădem, există
două modalităţi de a ne raporta la păcatul nostru.
Calea omenească - Calea lui Satana - este de a îndreptăţi păcatul şi a-
l scuza. Această cale ne separară de Dumnezeu, şi despărţiţi de El nu
poate exista mântuire. Calea corectă de a trata păcatul personal este să-
l recunoaştem ca atare de îndată ce se întâmplă în viaţa noastră.
Înţelegem că L-am dezonorant încă o dată pe Dumnezeu şi i-am dat
dreptate lui Satana, şi cădem în genunchi în adâncă pocăinţă. Un
singur lucru ar trebui să ne înspăimânte în viaţa aceasta muritoare, ca
nu cumva mâna noastră să alunece din mâna Tatălui nostru ceresc.
Imediat cerem lui Dumnezeu să vină şi să apuce mâna noastră care se
scufundă pentru a ne ridica şi a ne aşeza într-un loc sigur din nou.
Nimic altceva nu mai contează - nici ego-ul, nici reputaţia sau imaginea
personală - doar reluarea legăturii cu Dumnezeu. Atâta timp cât
legătura aceasta este menţinută, avem asigurarea deplină a mântuirii.
Aceasta înseamnă că trebuie să ne ocupăm de problema păcatelor
noastre personale, nu doar să presupunem că ele vor dispărea. Trebuie
să îi permitem lui Dumnezeu să rezolve problema păcatului din viaţa
noastră. "Imediat ce ai comis un păcat, trebuie să alergi direct la tronul
harului şi să-I spui lui Isus totul despre aceasta." (Semnele Timpului, 15
februarie 1892)
Să ne predăm astăzi voinţa noastră lui Isus şi să îi permitem să intre
în stăpânirea deplină a vieţii noastre. Dacă doar ne vom preda voinţa
noastră zilnic lui Isus, vom avea o putere dincolo de capacitatea noastră
de a o explica, şi nu va trebui să ne bazăm pe o evanghelie falsă care să
ne dea o asigurare falsă a mântuirii. Calea lui Dumnezeu este
întotdeauna mai bună decât născocirile omeneşti.
78
Lecţia 15
Generaţia finală
Pretutindeni în lumea care ne înconjoară evidenţele arată că trăim în

timpul descris în Biblie ca fiind timpul sfârşitului. Lumea noastră se
mişcă rapid spre punctul culminant al istoriei, iar Dumnezeu în curând
va lua conducerea în propriile mâini. Dacă suntem în viaţă atunci când
au loc aceste evenimente, atunci este important să ştim care vor fi
caracteristicile acestei generaţii finale şi, cel mai important, cum putem
fi de partea lui Dumnezeu atunci când lumea, aşa cum o cunoaştem, se
apropie de sfârşit.
Ce se întâmplă înainte de revenirea lui Isus?

"Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este
întinat, să se întineze şi mai departe; cine este fără prihană
să trăiască şi mai departe fără prihană. Şi cine este sfînt, să
se sfinţească şi mai departe! Iată, Eu vin curînd; şi răsplata
Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. "
Apocalipsa 22:11,12
(A)_____Oamenii vor continua să îşi schimbe loialitatea chiar până la

a doua
venire
(B)_____Caracterul este sigilat pentru totdeauna înainte de a doua
venire.
Acest text ne spune că, la un moment dat în timp, cei nelegiuiţi vor
rămâne mai departe nelegiuiţi, iar cei care sunt cei drepţi vor rămâne
drepţi. După acest moment, Isus va veni "curând". Noi numim acest
punct în timp încheierea timpului de probă sau închiderea harului,
pentru că acesta încheie perioada de timp în care fiinţele omeneşti pot
schimba loialitatea dintr-o parte la alta. Timpul de probă - timp pentru
a face alegeri pentru veşnicie - a luat sfârşit. Nu ni se spune cât va fi de
la încheierea timpului de probă până la a doua venire, cu excepţia
cuvântului "curând". Aceasta nu va fi o perioadă lungă, dar va fi o
perioadă importantă de timp.
79
Cum a descris Daniel acest timp?

"În vremea aceea se va scula marele voivod Mihail,
ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme
de strîmtorare, cum n'a mai fost de cînd sînt neamurile şi
pînă la vremea aceasta. Dar în vremea aceea, poporul tău va
fi mîntuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte."
Daniel 12:1
(A)_____Când Mihail se ridică, urmează un timp de necaz.

(B)_____Când Mihail se ridică, vom avea un mileniu de pace.
Capitolul 11 din Daniel descrie evenimente din istoria lumii din zilele
lui Daniel până la sfârşitul istoriei acestui pământ. După derularea
acestor evenimente, Mihail (un alt nume pentru Hristos) se ridică
pentru a începe o nouă etapă a planului lui Dumnezeu pentru pământ
şi rasa umană. În timp ce Hristos face acest lucru, va începe un timp
teribil de probleme pentru rasa umană. Încă o dată, nu ni se spune cât
durează acest timp de strâmtorare dar, din moment ce poporul lui
Dumnezeu va fi mântuit (eliberat) "în vremea aceea", nu poate fi o
perioadă lungă de timp.
Ce altceva se întâmplă în acest timp?

"Şi Templul s'a umplut de fum, din slava lui Dumnezeu şi a
puterii Lui. Şi nimeni nu putea să intre în Templu, pînă se
vor sfîrşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri. "
Apocalipsa 15:8
(A)_____Cele şapte plăgi au căzut asupra Egiptului pe vremea lui

Moise ".
(B)_____Cele şapte plăgi urmează să cadă pe pământ în viitor.
Timpul de strâmtorare descris de Daniel va fi fără egal în istoria

pământului, deoarece acest pământ nu a experimentat dezastre precum
plăgile descrise în Apocalipsa 16. Numai datorită mâinii protectoare a
80
lui Dumnezeu va reuşi poporul Său să supravieţuiască la ceea ce are să

vină pe acest pământ.
Cum se leagă aceasta cu încheierea timpului de probă?

" Apoi a venit un alt înger, care s'a oprit în faţa altarului, cu o
cădelniţă de aur. I s'a dat tămîie multă, ca s'o aducă,
împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur,
care este înaintea scaunului de domnie. Fumul de tămîie s'a
ridicat din mîna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună
cu rugăciunile sfinţilor. Apoi îngerul a luat cădelniţa, a
umplut-o din focul de pe altar, şi l-a aruncat pe pămînt. Şi
s'au stîrnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de
pămînt." Apocalipsa 8:3-5
(A) _____Tămâia şi rugăciunile vor continua la nesfârşit.

(B) _____Tămâia şi rugăciunile se vor sfârşi la un moment dat.
Aceste versete descriu lucrarea îngerilor de a aduce rugăciunile

noastre pentru iertare în atenţia lui Dumnezeu. Aici aflăm că la un
moment dat, nu vor mai fi oferite rugăciuni şi tămâie pe altarul de aur,
deoarece cădelniţa va fi aruncată pe pământ, unde vor fi probleme mari
din această cauză. Această perioadă corespunde cu încheierea timpului
de probă şi căderea celor şapte plăgi. La scurt timp înainte de revenirea
lui Isus, va exista un moment în care rugăciunile pentru iertare nu vor
mai fi acceptate de către Dumnezeu, şi nici nu va mai exista schimbare
de loialitate dintro tabără în cealaltă. Toate deciziile vor fi fost luate, şi
ele vor rămâne definitive. Cu siguranţă, acesta este timpul cel mai
solemn care a fost cunoscut vreodată în toată istoria pământului.
Ce perioadă de timp trăim noi chiar acum?

" După aceea am văzut patru îngeri, cari stăteau în picioare în
cele patru colţuri ale pămîntului. Ei ţineau cele patru vînturi
ale pămîntului, ca să nu sufle vînt pe pămînt, nici pe mare,
nici peste vreun copac. " Apocalipsa 7:1
(A)_____Îngerii ţin în frâu forţele de distrugere.
81
(B)_____Îngerii au dezlegat vânturile distrugerii.

Ne aflăm în acea perioadă de timp chiar înainte ca timpul final de

strâmtorare să se dezlănţuie pe pământ. Îngerii lui Dumnezeu au fost
însărcinaţi să ţină în frâu vânturile distrugerii, şi aceasta cu un scop
specific.
Care este acest scop?

" Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul
soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a
strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să
vatăme pămîntul şi marea, zicînd: ,,Nu vătămaţi pămîntul,
nici marea, nici copacii, pînă nu vom pune pecetea pe fruntea
slujitorilor Dumnezeului nostru!`` Şi am auzit numărul celor
ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din
toate seminţiile fiilor lui Israel." Apocalipsa 7:2-4
(A)_____Pământul nu va fi vătămat, până când slujitorii lui

Dumnezeu nu sunt sigilaţi.
(B)_____Noi nu ştim pentru ce este Dumnezeu în aşteptare.
Acesta ar putea fi cel mai important text din toate lecţiile noastre.
Dumnezeu spune că El nu va permite vânturilor distrugerii să vină
asupra pământului, până când poporul Său nu va fi sigilat. Aceasta
înseamnă că acum avem explicaţia motivului care reţine declanşarea
evenimentelor finale ale istoriei acestui pământ. Dumnezeu nu aşteaptă
pentru a se acumula mai mult rău. El nu aşteaptă pentru un templu
care să fie reconstruit în Israel. El nu este în aşteptarea unor declaraţii
ale papei de la Roma. Dumnezeu este în aşteptare pentru acel popor
deosebit pe care să îl poată sigila ca fiind al Său. Când El va găsi şi sigila
această generaţie finală, atunci evenimentele care vor culmina cu
sfârşitul istoriei acestei lumi vor urma rapid. (Apropo, nu te lăsa abătut
de întrebări interesante, dar neesenţiale, precum: sunt cei 144000 un
număr literal sau simbolic? sau, Cum ar putea exista 12000 din fiecare
trib?)
82
Cum descrie Dumnezeu acest grup?

" Apoi m'am uitat, şi iată că Mielul stătea pe muntele
Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru
de mii, cari aveau scris pe frunte Numele Său şi Numele
Tatălui Său." Apocalipsa 14:1
(A)____Dumnezeu vrea ca numele Său să fie scris în limba ebraică.

(B)____Dumnezeu vrea ca numele Său să fie scris pe frunţile
oamenilor.
Acum ştim ce înseamnă pecetea lui Dumnezeu. Aceasta este numele

Lui sau, altfel spus, caracterul Său, scris pentru totdeauna în mintea
poporului Său. Ei aparţin Lui în totalitate şi decizia lor este definitivă.
Ei au decis să fie drepţi şi sfinţi pentru totdeauna. Ei au terminat-o cu
răzvrătirea. Orice păcat, de orice natură, a dispărut pentru totdeauna
din viaţa lor.
Care este experienţa lor spirituală?

" Şi în gura lor nu s'a găsit minciună, căci sînt fără vină
înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu. "
Apocalipsa 14:5
(A)_____Ei au biruit cele mai multe dintre păcatele lor.

(B)_____Ei sunt fără vină înaintea lui Dumnezeu.
Acesta este o descriere incredibilă, aproape imposibilă pentru un

grup de fiinţe omeneşti – care au fost înainte păcătoşi ca noi toţi. Dacă
am putea avea vreo îndoială despre ceea ce înseamnă "fără vină", 1
Petru 1:19 şi Evrei 9:14 folosesc acest aceeaşi expresie (în greacă) cu
referire la Isus Hristos. Pur şi simplu nu există nici un păcat în viaţa
lor. Ei trăiesc de fapt o viaţă fără de păcat în naturi păcătoase, exact
ceea ce Satana a pretins că este imposibil. Acest lucru nu se va
întâmpla pentru că Dumnezeu ar apăsa vreun buton magic în creierele
lor sau pentru că El ar îndepărta natura lor căzută pentru a le face
83
supunerea mai uşoară, ci pentru că aceştia au permis Duhului Sfânt să

controleze viaţa lor atât de complet încât aceştia să poată trăi o viaţă de
aceeaşi calitate precum Hristos a trăit cât timp a fost pe pământ.
Concluzie: Dacă Biblia ne învaţă cu adevărat că există o încheiere a

timpului de probă şi că Dumnezeu are ceva special să demonstreze
după încheierea acestui timp de probă, se pare că va trebui să credem
de asemenea în maturizarea deplină a caracterului, ceea ce înseamnă
trăirea fără a da curs dorinţelor păcătoase. În cazul în care slujba
preoţească de iertare ajunge la final o dată cu încheierea timpului de
probă, înseamnă că nu va mai exista iertare a păcatelor după acea dată.
Dacă slujba de iertare păcatelor va fi sfârşită, atunci este imperativ din
partea celor care primesc sigiliul lui Dumnezeu ca aceştia să nu mai
păcătuiască. Dacă luăm în serios îndemnurile biblice de a birui păcatul,
realitatea încheierii timpului de probă, şi provocarea de a face parte
dintre cei 144000, atunci noi trebuie de asemenea să luăm în serios
adevărul privind viaţa fără păcat.
Acesta poate fi un gând copleşitor, care să dea loc mult pentru

pesimism şi descurajare. Chiar în acest punct, avem nevoie să revizuim
lecţiile precedente pe care le-am studiat. În primul rând, suntem
dependenţi de promisiunile şi puterea lui Dumnezeu, nu de abilităţile
noastre proprii. Dacă El poate crea lumea în şase zile şi să învie pe
Lazăr din morţi, atunci El poate şi în vieţile noastre să facă minuni. În
al doilea rând, faptul că iertarea s-a încheiat nu implică sfârşitul puterii
susţinătoare a lui Isus locuind în poporul Lui pe pământ. De fapt, vom
avea nevoie de El mai mult şi mai aproape decât oricând înainte.
Hristos locuind înlăuntru – în mod permanent - va fi singura noastră
speranţă de succes. În al treilea rând, viaţa fără păcat este ţinta -
rezultatul final. Noi trebuie să ne concentrăm asupra îndreptăţirii şi
sfinţirii, deoarece aceasta este metoda de a atinge viaţa fără păcat. Isus
ne iartă păcatele noastre. El vine în vieţile noastre cu putere şi biruinţă.
Pe măsură ce ne concentrăm asupra îndreptăţirii şi sfinţirii, rezultatul
final sau ţinta va urma în mod natural. Acesta va fi rezultatul firesc al
faptului că noi îi îngăduim lui Dumnezeu să Îşi facă pe deplin lucrarea
în inimile noastre. Precum un atlet care aleargă într-o cursă se axează
pe următorii câţiva metri în timp ce înaintea sa stă linia de sosire ca
84
sfârşit al alergării, la fel creştinul se concentrează asupra relaţiei sale cu

Hristos astăzi, în timp ce îşi aminteşte că există o ţintă la sfârşitul
cursei.
Dacă Dumnezeu este cu adevărat în aşteptarea unui grup special de

oameni înainte ca El să iniţieze evenimentele finale ale istoriei
pământului, nu ar trebui să folosim toate resursele noastre de timp si
energie pentru a învăţa cum să fim parte din acest grup special?
Aceasta trebuie să fie prioritatea noastră numărul unu, iar toate
celelalte subiecte interesante să fie, la mare distanţă, pe locul doi în
vieţile noastre. Să ne străduim cu toată inimă să fim parte a celor
144000 ai lui Dumnezeu.
85
Lecţia 16
De ce este atât de important?
Care a fost scopul tuturor acestor lecţii despre neprihănirea prin

credinţă? A fost doar acela de a parcurge unele învăţături biblice
interesante pe care să le punem în fişierele memoriei noastre? Pentru a
fi calificaţi la primirea unei diplome de absolvire a cursului? Dacă
aceasta este tot ce am dobândit, studiul nostru a fost o pierdere de
timp. Există probleme mult mai mari în joc aici şi trebuie să vedem
înainte imaginea de ansamblu, pentru a putea găsi apoi un sens în locul
pe care noi înşine trebuie să îl ocupăm în cadrul acesteia. (Această
lecţie finală nu va fi ca lecţiile precedente, cu întrebări care urmează să
primească răspuns din partea studentului. În schimb, este de aşteptat
ca studentul să reflecteze la fiecare text, punându-şi întrebarea: Cum se
aplică aceasta la viaţa mea de zi cu zi? Care este scopul real al existenţei
mele? Oare Dumnezeu are pentru mine un rol pe care să îl joc în aceste
ultime zile ale istoriei păcătoase a pământului? Va fi amânat planul lui
Dumnezeu, dacă nu reuşesc să duc la împlinire planul lui Dumnezeu
pentru mine?)
Păcatul nu are de-a face doar cu mine şi mântuirea mea. Păcatul îl

dezonorează pe Dumnezeu demonstrând că Satana are dreptate în
marea controversă dintre Dumnezeu şi Satana. Satana a susţinut
întotdeauna că Legea lui Dumnezeu este nedreaptă şi nu poate fi
respectată, în special de către cei care au o natură căzută. "Satana a
declarat că era imposibil pentru fiii şi fiicele lui Adam să ţină legea lui
Dumnezeu şi, astfel, L-a acuzat pe Dumnezeu de lipsă de înţelepciune
şi iubire. În cazul în care aceştia nu puteau respecta legea, atunci vina
ar fi fost de partea Legiuitorului."
(Semnele Timpului, 16 ianuarie 1896)
Problema reală care este aici în joc este veridicitatea şi

corectitudinea lui Dumnezeu. "Dumnezeu să fie găsit adevărat şi
toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi, după cum este scris: ,,Ca
să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale, şi să ieşi biruitor cînd
vei fi judecat.” Romani 3:4. Va fi înălţată şi reabilitată calea lui
Dumnezeu de a proceda cu problema păcatului, sau acuzaţiile lui
86
Satana vor avea câştig de cauză până la urmă? Va fi universul în

siguranţă pentru restul veşniciei cu guvernarea lui Dumnezeu? Este
Dumnezeu un despot arbitrar dar care are mai multă putere decât noi
restul, sau este El Dumnezeul iubitor aşa cum este descris în Biblie?
Acestea şi alte întrebări au nevoie de răspunsuri finale înainte ca lunga
experienţă a păcatului să poată ajunge la capăt.
Cum poate Dumnezeu să fie reabilitat atunci când poporul Său îi dă

dreptate lui Satana o bună parte din timp? Acesta este motivul pentru
care păcatele credincioşilor sunt mult mai grave decât păcatele celor
necredincioşi. Păcatele creştinilor par să spună că legea lui Dumnezeu
şi puterea Lui nu sunt pe măsura înşelăciunilor lui Satana. Dacă unirea
divinului cu umanul nu arată că harul lui Dumnezeu are mai multă
putere decât Satana, ce rost mai au toate acestea? Îndreptăţirea şi
sfinţirea sunt calea lui Dumnezeu de a dezvălui puterea Sa de a
transforma şi a reface, şi nu doar de a ierta şi a trece cu vederea.
Generaţia finală a lui Dumnezeu va avea un rol de jucat în

justificarea credibilităţii Cuvântului Său. "De aceea voi sfinţi
Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri,
pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor
cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd
voi fi sfinţit în voi sub ochii lor. " Ezechiel 36:23. Noi, şi multe
generaţii înainte de noi, am dezonorat numele lui Dumnezeu şi
guvernarea Sa prin păcătuirea noastră continuă. Înainte ca să se poate
încheia conflictul, trebuie să existe o rezoluţie la această problemă.
Dumnezeu trebuie să fie sfinţit sau reabilitat în noi, în faţa celor care
batjocoresc pe Dumnezeul cerului. De fapt, Dumnezeu Îşi va reabilita
propriul nume, prin punerea la dispoziţia poporului Său a puterii
divine de a se supune legii Sale în mod desăvârşit. "Dacă a fost vreodată
un popor care să aibă nevoie de o lumină din cer mereu crescândă,
atunci acesta este poporul pe care, în acest timp de primejdie,
Dumnezeu l-a chemat să fie depozitarul Legii Sale sfinte şi să apere
caracterul Său înaintea lumii. "(Mărturii, vol. 5, p. 743)
Astfel, caracterul desăvârşit dezvoltat de poporul lui Dumnezeu este

extrem de important în rezoluţia finală a marii controverse dintre
87
Hristos si Satana. Acesta este motivul real pentru a pune accentul pe

acest concept al desăvârşirii poporului lui Dumnezeu de la timpul
sfârşitului. Dumnezeu susţine că ascultarea totală este posibilă. Satana
susţine că o natură omenească păcătoasa face ascultarea imposibilă.
Cine spune adevărul? Numai generaţia finală a lui Dumnezeu poate
dovedi că Satana este un mincinos.
Aceasta generaţie finală este descrisă într-un mod foarte special: " Şi
balaurul, mîniat pe femeie, s'a dus să facă război cu rămăşiţa
seminţei ei, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu, şi ţin
mărturia lui Isus Hristos." Apocalipsa 12:17. Motivul pentru
care Satana este aşa de mâniat pe rămăşiţa finală este tocmai acela că ei
păzesc poruncile lui Dumnezeu, lucru despre care Satana susţine că
este imposibil. Problema ascultării este aceea cu privire la care bătălia
finală va fi purtată.
Motivul principal pentru existenţa acelei scurte perioade de timp

înainte de venirea lui Hristos în care nu există nici un Mijlocitor pentru
păcate este de a arăta înaintea universului realitatea puterii depline a
lui Dumnezeu asupra păcatului în vieţile celor a căror voinţă este în
totalitate şi pentru totdeauna unită cu voia Lui. Unii chiar dintre cei
care au trădat încrederea lor sacră, fiind de acord cu Satana că este
imposibil să se supună legii lui Dumnezeu, vor demonstra în cele din
urmă că nu există cu adevărat nici o scuză pentru păcat, că Dumnezeu
are mai multă putere decât ispitele lui Satana. Încheierea timpului de
probă va juca un rol important în demonstraţia finală pe care
Dumnezeu o face înaintea universului Său că, într-adevăr, este posibil
pentru omul căzut a se supune Legii lui Dumnezeu, care este dreaptă,
bună şi sfântă.
Concluzia finală: Desăvârşirea înseamnă o relaţie atât de strânsă

cu Hristos încât cel ispitit încetează să răspundă la îndemnurile externe
sau interne ale păcatului. Desăvârşirea înseamnă cooperarea deplină cu
Hristos. Desăvârşirea înseamnă moartea continuă faţă de sine printr-o
negare a propriei voinţe şi a înclinaţiilor naturale independente.
Desăvârşirea este respingerea totală a egoismului şi mândriei.
Desăvârşirea este o unire a voinţei omului cu voinţa lui Hristos astfel
88
încât Duhul Sfânt să deţină controlul deplin şi definitiv. Desăvârşirea

este o exercitare neîntreruptă a credinţei, care păstrează sufletul curat
de orice urmă de păcat sau de lipsă de loialitate faţă de Dumnezeu.
Desăvârşirea înseamnă asemănare cu Hristos, având o relaţie cu
Dumnezeu aşa cum Isus a avut şi descoperind acele calităţi ale
caracterului pe care El le-a arătat. Desăvârşirea este o viaţă matură în
Duhul Sfânt, plin de roadele Duhului şi, astfel, fără păcat. Desăvârşirea
înseamnă să nu mai dăm curs dorinţelor rebele şi păcătoase.
Când suntem mai preocupaţi de îndreptăţirea lui Dumnezeu în

marea controversă decât de mântuirea noastră, atunci avem cea mai
pură motivaţie de a trai o viaţă sfântă, şi Dumnezeu va onora acest
motiv, prin plasarea întregii puteri cereşti în mâinile noastre. Nu vom
mai avea incursiuni ocazionale în ţara auto-indulgenţei. Pentru a aduce
la tăcere ultimul semn de întrebare rămas şi anume că, poate, Isus a
fost fără păcat pentru că El era Dumnezeu, generaţia finală va dovedi
dincolo de orice umbră de îndoială că bărbaţi şi femei posedând o
natură căzută pot trăi fără păcat. Această demonstraţie finală va fi
ultimul pas în reabilitarea caracterului lui Dumnezeu, a guvernării
Sale, a dreptăţii şi milei Sale - iar marea controversă va fi foarte
aproape de încheiere.
"Domnul Hristos a luat natura umană şi a suportat ura lumii pentru

a le putea descoperi oamenilor că este posibil să trăiască fără păcat."
(Minte Caracter şi Personalitate vol.2, p. 150) Credem noi promisiunea
lui Dumnezeu? Putem accepta această provocare? Vedem noi acest
lucru drept cea mai glorioasă perspectivă aflată vreodată înaintea
poporului lui Dumnezeu? Dumnezeu să te binecuvânteze în continuare
în studiul Cuvântului Său, pe măsură ce alergi pentru a apuca
premiul înaltei noastre chemări în Isus Hristos.
89

NEPRIHANIREA PRIN CREDINTA Sau Ce Este Adevarata Evanghelie Pastro Dennis Priebe-2 PDF

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

NEPRIHANIREA PRIN CREDINTA Sau Ce Este Adevarata Evanghelie Pastro Dennis Priebe-2 PDF

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

NEPRIHĂNIREA PRIN CREDINŢĂ sau Ce este Adevărata Evanghelie ?

NEPRIHĂNIREA PRIN CREDINŢĂ

Pastor - Dennis Priebe

Scopul acestui curs este acela de a studia elementele de bază ale

Studiul doctrinelor şi al profeţiei este un domeniu de studiu

Cea mai bună introducere biblică la acest curs se găseşte în Romani

Acest curs va fi împărţit în patru secţiuni, fiecare având de a face cu

Lecţiile 1-4 – Ce este păcatul?

Pe măsură ce studiezi aceste lecţii, nu uita să ceri Duhului Sfânt să-ţi

Înainte de a începe studiul nostru biblic, va trebui să aducem în

Ce a venit Isus să facă?

(A)_____Isus a venit pentru a fi un învăţător bun.

Majoritatea dintre noi presupunem că ştim ce este păcatul, dar, la fel

Ajungând în acest punct, ne asemănăm cu un pacient care face o

Exact la fel stau lucrurile şi în studiul nostru privind mântuirea.

de nebiblică şi bazată pe secole de tradiţie creştină în locul Cuvântului

Care este problema noastră cea mai mare?

(A)_____Problema noastră este sărăcia.

Ştim că Adam a ales în mod voluntar să păcătuiască. Ştim că el a

La această întrebare există două răspunsuri de bază care au fost date

Definiţia A -- Condamnarea noastră înaintea lui Dumnezeu este

Numitorul comun al acestor vederi este că noi suntem vinovaţi sau

Întrebare pentru meditaţie: Care este soluţia acceptată pentru

Această definiţie a păcatului este motivul pentru care unii creştini

Definiţia B – Această definiţie spune tot ceea ce spune şi definiţia

condamnaţi. Devenim păcătoşi înaintea lui Dumnezeu, pierduţi şi

Întrebare pentru meditaţie: Este botezul pruncilor necesar în

Acestea sunt cele două definiţii clasice ale păcatului în creştinism. În

Definiţia A vine la noi cu acreditări impresionante. A fost dezvoltată

Oricât de ciudat ar părea, două evanghelii sunt construite pe aceste

Dacă vrem să fim siguri că noi credem şi urmăm adevărul,

condamnaţi înaintea lui Dumnezeu. Acum suntem gata să deschidem

Înainte de a înţelege ce este de fapt păcatul în experienţa noastră

Care a fost pedeapsa pentru păcatul lor?

(A)_____Ei trebuiau să sufere durere.

Acesta este un verset care ne lasă nedumeriţi, pentru că ştim că

De ce Adam şi Eva nu au murit imediat?

(A)_____Dumnezeu a uitat ce a zis.

Adam şi Eva nu au murit în ziua în care au păcătuit pentru că un

Ceea ce am învăţat este că moartea ispăşitoare a lui Isus a afectat în

Implică vinovăţie orice fel de moarte?

(A)_____Ei au murit din cauza păcatelor lor personale.

Vedem aici că moartea nu a fost rezultatul direct al păcatelor lor

Implică suferinţa vinovăţie?

(A)_____Acest om era orb din cauza unei lumi blestemate de păcat.

Isus spune aici că orbirea nu este pedeapsa păcatului ci este

Când putem dobândi viaţa veşnică?

Avem viaţa veşnică atunci când________în Isus.

Observaţi că avem viaţa veşnică atunci când credem, ceea ce poate

Concluzie: Aceasta înseamnă că trebuie să împărţim ideea de bază

Lucrarea ispăşitoare a Domnului Hristos acoperă ambele consecinţe

blestemul păcatului a făcut. Mai mult,iertarea poate fi a noastră astăzi,

În acest sens, termenii iertare, îndreptăţire, neprihănire, sfinţire,

Acesta este motivul pentru care vinovăţia nu se aplică unei pisici

Este chiar adevărat că vinovăţia este rezultatul alegerii personale a

Cum ştim ce este păcatul?

(A)_____Ştim ce este păcatul pentru că o simţim.

Cunoaşterea Legii lui Dumnezeu este aceea care ne face păcătoşi în

Ce a cauzat păcatul iudeilor din vremea lui Hristos?

Lumina (Isus) care a venit la ei a făcut ca ei să fie socotiţi vinovaţi de

Când au fost fariseii vinovaţi de păcat?

(A)____Fariseii au fost păcătoşi de la naştere.

(A)_____Când ştim voia lui Dumnezeu, putem păcătui.

Adevărat_Fals_Isus a venit în asemănarea firii păcătoase.