You are on page 1of 1

Ian Kershaw este un istoric renumit fiind cunoscut pentru studiile sale referitoare la

Germania nazistă. Cartea sa „Drumul spre iad- Europa, 1914-1949”, apărută în anul 2015,
înfățișează o privire de ansamblu asupra mai multor aspecte din diferite domenii în decursul
primei jumătăți a secolului XX. Cartea este structurată în zece capitole, iar la începutul
fiecăruia, autorul alege să introducă câte un citat reprezentativ asupra a ceea ce urmează a fi
dezbătut. Interesul său nu este doar de a descrie, acesta caută să interpreteze situațiile, reușind
totodată să îți transpună acea lume în fața ochilor, de multe ori relatând din prisma
personajelor. Ideea cărții aduce omul în prim-plan și cum acesta s-a îndreptat spre
dezumanizare ca mai apoi să-și dea seama de greșeala pe care a făcut-o. În acest sens
Kershaw, referitor la cele două Războaie Mondiale, surprinde evoluția gândirii, în cazul celui
de-al doilea Război Mondial nu mai era vorba de „pașii de somnambul”, acum teama îi făcea
pe toți să conștientizeze pericolul. Astfel, Kershaw concepe lucrarea în scopul de a contura un
ansamblu de imagini pentru a arăta cum omul își amenința chiar propria existență.

You might also like