Injecţiile

Injecțiile sunt manopere simple prin care se introduc în organism pe cale pare în Terra ală
diverse preparate sub formă de soluții sau suspensii pentru a obține o acțiune locală sau
generală ele reprezintă principala modalitate de tratament în medicină veterinară injecțiile
permite administrarea completa 20 cu costuri reduse efectul este rapid și ușor de realizat fără
dotări speciale
INSTRUMENTAR ȘI MATERIALE NECESARE
seringi de diferite tipuri și mărimi confecționate din metal sticlă sau material plastic
sterilizate refolosibile sau deUnică întrebuințare tip l-or
Există seringi automate pentru tuberculinare vaccinări sau tratamente la efective mari la care
se schimbă numai acele după administrare seringile proiectil pentru a ne animale sălbatice sau
agresive se dirijează cu mâna de la distanță sau arme cu aer comprimat s-ar Bacale
Aparatele de perfuzie pentru administrarea unor cantități mari de soluții nutritive electrolitice
sau substituenți sangvin cu tuburi relax stice și racorduri flexibile
Acele de siringa de mărimi și forme diferite adaptate tipurilor de siringa pe care le însoțesc
acul prezintă o parte cilindric ascuțit la un capăt care pătrunde în țesuturile organismului
numită Biz ou iar la capătul opus porțiunea care se adaptează la seringa se numește Ambo la
acele de unică întrebuințare a boul este din material plastic transparent pentru injecțiile
intravenoase pentru administrare pe tata intravenoase sau pentru perfuzii existat ce prevăzute
cu o teacă din material plastic bran ule asemănătoare trucare lor care după introducerea în
venă partea metalică rigidă se retrage și română ca nu la flexibilă ce se poate introduce și
mențin În lumenul vasului fără riscul lezării acestuia sau injectare Perry vascular
Instrumente și materiale necesare pentru pregătirea locului de lecție tundere radere dezinfecție
Produsele de injectat se prezintă în flacoane pentru administrat sau se prea pare un flacon sau
seringă substanțele care nu prezintă incompatibilități fizico chimice sau farmacologice se pot
asocia în seringă sau flacon dar este recomandabil ca piept care preparat să se injecteze
separat cu respectarea posologiei.

TEIINIC A INJECTHLOR
Conditii ~enerale
Prcparatele med icamcntoase tipizutc ~i omologate, past rate in condit i, opt i me, trebuie sa
corespunda norrnelor de prezentare, ell ambalajele ~i etichetele integre cu mentionarea datei
de fabricatie sau a termenului de va la b i I irate, continutul, concentrat ia, cantitatca ~i
rcstricti i lc rcferitoarc la consumul produselor alimentare provenne de \a animate de interes
economic in perioada de tratarnent.
Manevrarea instrumentelor ~i a medicnmcntelor S~ face ell respectarea severa a normelor de
asepsie pentru a nu transforma locul de electie in poarta de intrare pentru microhi.
Penrru evitarea complicatiilor, se \’41 respecta raportul de solubilitate sau amestec, precum si
cantitatile pcrmisc in unul sau mai multe locuri de e le-cj ie,
Se va tespccu: alternanta locurilor de elcctie in cazul rcpctarii i njecti i lor .. pentru a permite
absorbtia complcta si refacerea tesuturi lor dupa adrninistrarea prcccdenta.
I,.jectia intradernlici\ (i.d.)
Sohrtia de injcctat se introduce in grosimca dermului. Se foloscsc nurnai cant it ati mic i (O ..
1-<t5 rnl dntoritti dcnsita\ll mari ~I grosirnii rcduse a dcrmu lu i , l njcc ti i lo intradermice se
practica tn scop de diagnostic substante rcvclatoarc (tubcrculina. Malcina ) pcntru teste
alergice sa u ancstczice locale. Se foloscsc seringi mici de 1-2 ml ~i ace subtir i si scurtc
(20xO.2 mrn ) S3U serj ng i autornate Mcintosh.
Locul de electic se a\~g~ tn func\\c de scopul urmarit:
Cabal inc: pentru rnnlcinarc .. pleoapa inferioara
 Bovine: fata laterala a gatutui pentru tuberculinare, pliul coz.ii pen tru rcactia Casson i
Porcine: la baza urechi i
P<tsari: bar-bile sau membrana interdigi tala.
Tchnico iuicctle]. Se prcg.~\\c~\c locul de clcctie, apoi se face un pliu transversal. Acul
introducandu-se ell bizoul spre extertor, paralct cu epidcrmu t .. dupa care sc injcctcaza,
Aparitia unui buton dermic percept ibi 1 1,\ palpare indica adrninistrarea corecta.
Tehnicc.J dejectuoost’r. Te~\\\m:ea soh.\\\e\ sau injectare subcutanata. Sc repeta administarea.

I njectille suhcutantc (s.e.)

Se adrninistreaza medicamente pentru actiune locala (anestezicc, antiinflamatoare) sal!
Sisternica, tesutul conjunctiv lax, abundent la animate (cu exccptia porcinclor) pcrmitc o buna
d i Iuzibi 1 irate si absorbtic a soluti ift)r medicamentoase neiritante. Preparatele se dilueaza
Intre ele sau ell scr fiziologic, ancstezicelc locale si hialuonidaza maresc capacitatea de
absorblie si toleranta, La animalelc mici, pcntru rcechilibrare hidro-clcctrolitica se \)\)’ ad min
istra cant ita \ i Ioarte mar; daca nu este accesibi tr, calea intraveuoasa. 1 ntr-o sin gura ad min
istrarc sc ponte iujccta max imum 15-20 rnl la animalclc mici, 50- 100 mila animalele
mijlocii si \ SO-200 rnl la animalele mari, Penrru cantitflti mai mari de lichid se recomanda
injectarea in mai multe l ocuri.
l.ocuri de electie: \nlec\\\\e subcutanate sc practica in regiunile corporale ell pielea mobila,
evitandu-se locurile ell vase, nervi SHU r i In fonod II ri irnportante sau un de actioneaza
hamasamentele.
Cabaline regiunea cervicală superioară pre scapulară la salbă
o vină și caprine regiunea tora cu abdominală laterală și fata media la gambei sau coapse
la câine și pisică suprafețele dori s-o laterale ale corpului
la păsări regiunea pectorală și Prey -ul cutanat al aripilor

TchnicCI de Iucru. A.cu\ se introduce de sus in jos, perpendicular, la baza unui pliu cutanat
transversal.
Se veri fica pozitia acului prin miscare lejera in spatiul subcutanat si se i njecteaza solutia
usor, fara a Intampina rezistenta. Cantitatile rnari se i njecteaza lent pentru a evita d i laccrarca
bruta Ii\. A [esuturilor si rupturi le vasculare, iar cant i tat i te mici (vaccinuri, antibiotice), se
pot injects rapid” in t i rnp ce progreseaza acu 1.
Dura injectare, acul se retrage sub un tampon ell dezinfectant, se maseaza locul pentru a
favoriza difuziunea lich idului ~i a impiedica refularea acesmj a pe traiectul Iasat de ac.
Accidente ~ i compl iccit i i :
Ruperea acuhri, injectarea sub fascie, lezarea unui vas de sangc sau nervi; cauze: neatentie,
contentie defecluoas:
Necroza cutanata; cauze: solutii prca concentrate, astringcnte, cannrati prca rnari intr-un
singur punct care produc ischemic prin d istensit! Cxagerata;
Tleglllo3llC: asepticc .. de obice i i ndurate, determinate de soluti i sau suspensii iritante:
septice .. purulente in conditt; precarc de asepsie.

Fnjecti i Ie intranlusculare (Lm.)

Tesutul muscular ofern conclj ti] bune pcntru 0 absorbtie usoara s i rapida (5-14 rnj rr.) dator
itn vascularizatiei capitare, cu 0 reactivitate ma i sdizuta decdt a tcsuttrltri conjunctiv,
pcrmitfmd adrnhristrarea unor solut i i ulcioase. Suspcnsii sau solutii obi~nllitc In conccntrati
i mai mari decal In cclc subcutanatc, Nu sc pol aclrrt i n i stra ‚in acclasj loc cantit ati mai
rnari de 20 tll\ fa anirnalcle mar] ... I () 1111 fa nnimalc lc mij locii salt 5 1111 la ccle mieci,
LOCI,,”; de t’l cctie:
‚(~ cmimulcle muri; muscutatura cervicala .. fata postero-laterala a coapsei, regi linea
nnconnti I()r si uneori a crupci:
/(,1 lIninullele mijloc ii Si mic i: n~g\\\nca coapsei .. fesei, gallllui~ ancona til <.)r~
F (I ptls(-II”i·. „’\.\Sc\.\\a\\.\tCl pcctorata ,
Tehnictl de lucru: Sc fo\oscsc ace de 6~12 em in luuc tic IJ ill func tic de tali a an i mal i.rl u i
.. iar pentru so hrti i le uleioase sau suspensii, grosimea ponte ajunge la 2 mm in diarnetru.
Acul se introduce perpendicular pe masa musculara 1 <1 o profunzime variabi la .. in functie
de grosimea acesteia (1-10 ern). Prin inlpingere tenta sau loviturf scurta. Daca este detasat de
scringa. Mai ales In an imale lc mari. Se verifier, prin aspiratie daca S-3 patnms intr-un vas
pemru a evita injectarea intravasculara si se apasa pistonul moderat, dupa adaptare corecta la
ac, flxfind amboul lntrc dcgcte, rcgiunca musculara tiind rclaxatnAcul se rctrage sub
compresiunea unui tampon imbibat intr-o solutie dezin Iectanta pentru piele ~i se maseaza
locul usor pcntru a favoriza clifuzj unea substanrclor adrnj n istrate.
Acddenff! ~i cornpl icnti i’, $\\\\\ cdc descrise la injectiile subcutanatc, cu consecinte rna i
grave datorita prolunzimii. La care se mai adauga riscul Ina; mare al introducerii unor solutii
uleioase SHU suspensii direct in torentul circuf a tor.
L’ljectiilc intra\’cnoase (Lv.)
Realizate corect, injectiile intravenouse prezinta numeroase avantaje in comparatie ell alte cai
de administrarc, fiind prefcrate in majoritatca situnt] i lor, iar in a Itt! Cazuri este singura
moda] irate de real izare a l ra t a III C 11 t til u i :
Permite introducerea unor cant itati rnari de solutii;
Efectul este prompt si constant
Dozele sunt rnai reduse, mcdicamcntelc 0” SC mai cantoneaza la
.ocur de adrninistrare; IlU esie dureroasa, animalul nu se impotriveste ~i permitc mentinerea
locului de electie accesibi 1 un I imp indclungat
Pentru sofut i ile ell indicutia „strict intravenos calc, lipsita de riscuri (c lorul h idrat,
barbituricc, cpontol, clorura de calciu .. sulfatiazol 200/u etc.).
Locuri de cleqie. Veneie supcrfic\a\c sunt ahordabile la orice nivel pe traiectul lor, anumite
pozi\ii fiind 1l1a1 avantajoase, jar cele prolunde sunt accesibile numai intraoperator sau
necesitn mai Illulla experienta din partea executantu lui.
La cCII: vena jugulara, subcutanata toracala. Cefalica antebrahiala, sa fe na i nterrra;
1(1 ncmcgiHourde mur i’, vena jugu\ara superficiala, safena, cefa I ica antebrah ia ln, iar la
vaca si vena mamura anrcrioara;
1(J rtunegaroorcle mic}; vena jugulara superficiala sau vena s aforra ;
/(1 pore ~; iepure: vena auriculara externa ~i jugulara la tincret sau la cele cu tesut adipes
rcdus;
To t’uine: vena safena, subcutanate antebrahiale .. cefal ica brah i ala .. jugulara etc.:
La pisic(;: safena exterua, subcutanate antebrahiale .. jugulara
I (,t p(I.,\uri·. Vena cubita \a .. rad ia la, humera la.
Tehniru de lucru: Loc\l\ de clectic se tundc uniform sau chiar sc rade Ia an imale le mici ..
apoi se dezinfecteaza punc\ia venei (flebocenteza) se face rna; usor daca animalul este Iin ist
it ~i bine contentional .. se folosesc potrivite pentru fiecare specie. Iar vasul sc a tla Intr-o
stare de turgesccn \5 realizata prin staza cu un garou sau compresiune digit3 lit
Acll’ Sf? Introduce tiber sau adaptat la seringa, oblic si apoi paralcl ell ~ vena in lumen cat
rnai mult pentru a se mentine fa miscarile animalului. Se ridica staza ~i apoi sc injccteaza lent
solutra la 0 temperatura cut T11”1 apropiata de cea corporala, Pentru injectarea unor cantita\i
mari de I ichid<:: este bine sa se rcalizeze un montaj cu racord elastic intre seringa si ac, acu l
tip fluture fiind foarte practic si cficient. Acestea se arnorseaza ~i se el it1l1n[\ aerul in
totaJitate inainte de injectare, El j minarea compteta a aerulu] din tubul cu care este prcvazut
se realizeaza prin umplerea acestuia cu 11111.<,\ inaintc de inceperea pcrfuziei sau ell sange
in momen tu I penetrari i i venoi.
 t)1l1plerea tubufui ell sange venos este riscanta deoarece coaguleaza daca flux u] j utravenos
al lichidului de perfuzat IlU se stab i leste rapid ITIai ales in caz de hemoconcentratie, La
sfar~it, acul se retrage hrusc, compresand vena ell un tampon cateva minute fa locul punctiei.
Daca s-au folosit solutii i ritante. Resturi Ie din ac vor ti etiminatc prin aspirutic sau curgere
libcra si apoi se retrage pentru a preveni compticatirtc locale,
Accle speciale (Mitchell) san lranulcle de plastic pot fi mentinute mai Inuit tirnp in vena,
capatul ramane amorsat ell solutia de injcctat, care, Ia reluare, se elirnina impreuna cu cateva
picaturi de sange, toate rnanoperele efectudrrdu-se in cond it i i severe de asepsie.
Cateterele venoase permit perfuzii indclungate de pana la 48 de ore, protejand Iurnerurl
vasului datorita flcxib it it at ii. Catctcrul sc alcgc dupa marime, compoz iri.a lichidului de
perluzat, rata perfuziei ~i grosimca venei,
I den t i ficarea grosim i lor catetcrelor venoase este usurata prin cod i ficarca calibrelor pe
culori care corespund unui anumit flux maxim care poate strabate lumenul cateterului in
unitatca de tirnp tiind notate G (gauge): 24 G galben (0,6 mm diametru interior), 22 G
albastru (0,8 mm), 20 G roz (1 mm), 18 G verde (1,2 mm), 17 G alb (1,4 mm), 16 G gri (1,6
mm), 14 G portocaliu (2 mm).
Rentru lri dratarea anirnalclor mi ci CU soluti i elcctrolitice, pentru adrninistrarca de glucoza
sal! Vitarnine h idrosolub ilc la 0 rata mai mica de 2()() 1’1 ... l/h este suficicnt a rnontarca
unui catcter 22 G. Pentru transfuzia de sfingc, solutii c oloidale sau pentru 0 viteza mai
nccesarc catcterc de 1 R (1 – 14 G sau2-J simultnn.
Acc idcure ~i Colllpli<.:’utii-_
Lcrntc« vasutui ell hematom perivcnos cand se folosesc 3l:C r rca grease sau prea subt iri,
contentia este deficitara sau pregat srca I (_)cului de clectie nu este corcspunzatoarc:
Tchnica dcfectuoasrs _..,: ernbo I i i .. tromboze: tchn ic f’ defectuoasa;
Peri flcb’ita si tromboflcbita adeziva: injcctarea perivenoasa a imor solu\ iii r itantc:
Tromboflcb ita supurativa: asepsie deficitara;
hCJ110Iiza. Edemul pulmonar: cantita\i mari de solutii hi potonc .. 13 tcmpcraturi scazute,
viteza prea mare de perfuzie
I njectiile intraarteriale (i.a.)
Sunt mai dificilc datorita topografici acestor vase, lumcnului ma] redus ~i elast ici tut i i
crescute. In mod exceptional .. se practica pentru injectarea unor substante de contrast In
angiogra fii, auestezice. Anti ierflamatoare, anribiotice, in scop experimental sau terapeutic
pentrn dozare strictu in tcritori u l dcservit de vasut respectiv.
1.0(.’ de clectie: Se r”,\(.)sesc artcreic: carot ida., mctatarsicncmetacarpiene, med ia na ..
femura Hi.
Tcirnic{; de? Iucru: Se renereaza vasul tara stazii, Lxtragcrca acului sc face printr-o miscare
brusca, sub cornprcsiunc puternica mentinuta cateva minute pcntru a prevcni tormarca unui
hematom. In acclas i scop se
Recomanda ca acul sa tie orientat ell varfu l in d ircctie ccntri fuga.
I njectiilc intracardiace (Lc.)
In aria de proiectie cardiaca printr-un spatiu intercostal stang se adrnin istreaza ana leptice
cardiace in cazuri de maxima lIrgenta S3U narcotice pentru euthanasic. La animate de
laborator se pot face recoltari de sange, T ehui(‚(l de lucru. Acu\ se introduce intraventricular,
observaudu-se jetul de sange sacadat s i miscarea acului sincron ell contractia sistolica, Se
recomanda un racord clastic intrc seringa ~i ac, dcoarece montaju 1 ri~ i ncornod ~i produce
leziuni cardiacc.
I njec(ia intrapcritoncalA (i.p.)
Se administreaza preparate medicamentaose diverse, pentru actiune Iocala sau gencrala,
peritoneul avand 0 mare capacitate de absorbtie, Datorita reactivita t i i acestuia, solut iile vor
avea 0 concentratie mai mica, iar dozele stint mai mari decat la injecti i \e intravenoase mai
ales in cazul subsiantelor I iposolubile care sunt cantonate in tesutul adipes retroperitoneal. Se
POL adrninistra antibiotice in peritonite sau anestezice generate, mai ales cand I1U esre
accesibi fa calea intravenoasa, la animate mici, porcine, pasari, anima le de lahorator.
An imalc mari: fosa paralombara stanga la cabal inc, dreapta Ia
Bovine sau tes itura Flancului; fa animale rnici pe linia alba sau paramedian, ell trenul
posterior rna i rid i cat.
Pentru C\’3ClIarCa lichidclor in ascitc, animalul sc contentioncaza ~ 1/’ decubit l ateral, iar
punc tia sc face deasupra nivelului median. Cvitand tan ~1I\ 1113111ar.
Te hnico de lucru, \)\.\\)a asepsie riguroasa, traversarca perete~’ abdomina I se face progresiv
p<lnf, apare scnzatia de „gol’\ Ia ‚latful con firrnata ~i prin patrundcrea lejera a solutiei. P
comun icari directc cu extcriorul, mai ales in ascite, se pot dcplasa II sor p lanuri le anatomice
superficialc ell mana inaintc de introducerca acului.
Accidente ~i con11)lic(Jtii:
Ieziun i viscerale: cand aC1I1 patrunde brusc, contemje defcctl,oa~rl. Foe de electie gresit ;
Peritonita: asepsia defectuoasa .. lezarea viscerelor tubului digesti-, vezica urinara, uter ell
continut purulent”, injectarea unor solu \; i i ritantc etc.
Lnje(.1ii’l! intrupleurnle ~i intrcpulmonare se lltat\ ~C.a ‚” f\\c\\r’t~ pleurezii sau pentru
euthanasie prin spautte intercostale $-8.

I njecfiile intrasinovinle
Se practica in scop anestezic, terapeutic salt explorator, dupa asepsve rigllroas<l ~i conrerrtie.

Locuri de electie: Funduri\e de sac articulare sau tend incase. Teltnica tie 1I,(Tu”. P\ao\\r\\e
anatomice se deplaseaza usor ClI 1l1ana ~1 apoi se introduce acul ell atentie, fiirfi a leza alte
formatiuni, Pentru lav aje branule rlexibile din material plastic. Dupa retragerea acului, se
face 1l~1 rnasaj user, apoi se aplica un pansarnent pana Ia inchiderea cOinpletal a orificiului_
Acci<.lctltc ~i C()IlI,)lic(.lti i
Ruperea acului s i lezarca cornponcntclor articulare, daca nu se t~IC~ o content ie r iguroasa
Cornp l ic atii septice .. irit at i i , fi st u lc sinovia lc etc.
I njectiilc intratrahealc
Se admin istreaza substantc medicamcntoasc ‚in parazitismc traheobron~icc.
l.ocul de deC-fie: regiunea cervicala vcntrala in plan median.
~,fodul de lucru: g.atu\ an,\na\\\\\\; sc tine in cxtcnsie si se traverseaza I ;ga.ncntul i nterinclar,
Solut ia se injccteaza lent, pcntru a Illi produce obstructia cai lor respiratorii sau
bronhospasm. Accidente ~i cornplicati i: tuse, bronhospasm, complicatii scpticc. Alte injectii:
i ntrarnamarc, intralill1t~Jtice, subconjunctivale, retrobulburc, ell indicuti i specialc, se fac
respectand norrnele generate privind asepsia s i tehnica, in concordarua ell sc opu t urrnaru.

RECOLTAREA l>E S,\.N(;E

Se rccolteaza cant itat i variab ilc de sangc in scop tcrapeutic, de diagnostic sau pentru
prepararea unor seruri h iperimune, penetrarea venei ( flebocenteza) se rca I izeaza ell ace de
vcn isect ie groase sau ace pcntru sangerare (trocare) ell diametrul de pana Ia 1 () 111111.
Sunt necesare si recipientc corespunzatoare scopulu i urmarit: baloane cu bile pentru defi
brinare, tuburi vacuumate Cll anticoagulant. Tuburi simple ell sau tara anticoagulant (heparina
sau citrat de sod ill) .. lantete pentru obi inerea sangelui capilar (ill picarura),
Locuri de decric’, sunt ceie mentionatc In injcctia intravcnoasa, la care se mai adauga varfu I
cozii, urcchea, creasta sau barbitele, in functie de specie .. talia anirnal ulu] ~i scopul urmarit
se pot recolsa cantitati veriabile de In cat eva pic iitur i la cativa titri. Cantitatca maxima de fa
bovine. 200-500 n11 la oaie, 200-60() m] la pore, 50-200 ml la caine, tar[\ a dcpa~i I 50/0 din
masa circulnrna.
 Tehnic« recoltt.rii ~iillg(!lui: ‚n general” sangele se poate recotva respectand tehnica injecti i
lor intraveuoase, mentinand staza, iar jctul sc oricnteaza spre peretelc recipientutui pcntru a
reduce spumarea ~i hcmoliza, in cazul venisecti i lor largi in scop tcrapeutic nu mai stint
nCCCS’H·C aceste prCC3lltii_ La porcine. Rccoltari Ie de sfinge sc pot face din con Ilucntul
jugular pt11l deprcsiunea sterno-prepcctorala (Carle ~i Dewhirst) sau prin punc ,~~ parastcrna
fa ill (.1 irec tie vertebra 15. Procedelll Carle si Dewhirst se realizeaza pe animalul
contentional. 1. N picioare. Un ac lung de 1 0-12 em adaptat Ia seringa se introduce de jos
sus. In rnij locul depresiun i i formate intre apendicele traselian articllla\ia scapvrlo-
hurnerala .. en mernbrul anterior de aceeasi parte in abducrie. Acul va avea 0 pozitie ohlica
spre planul median. Iar in seringa se creeaza 0 presume negauva prin asp iratie. Patrunderea in
vena cava craniala este rnarcata de unlp Jerea seringi i ell sarrge, Daca anima lu l se poate
contentiona in decubit dorsal, este mai comod procedeul Grigorescu la care acul se introduce
de sus in j05, 1a lnargln-ca craniala a primei coaste, langa apendicele traselran, pe tnasura ce
nell’ progreseaza in plan vertical, se t:1C aspirari repetate in seringa piuta ce apare sangele
care urnple seringa cu usurinta .. Piitnlnderea in trunchiu] bicarotic recoltarea sangelui arterial
nu estc considerata un accident dar riscul estc Ina; nlare. J 1 estc mai mare,

TRANSFUZIA SANGUINA.
Transfuzia sanguina (hcmotransfuzia ) este metoda cea mai cOlnplctrt de as igurare a cch i 1 i
brul tl i homeostazic pri n aportu t nutritiv, energetic si VolCI11ic _ in i ntoxicat i i grave. In s
indroame hcmo 1 nice $1 in sept iccmii, arsuri, cxanguino-transfuzia poate con st itui un
mijloc tcrapcutic deoscbit de cficicnt, cu rezultate spectaculoase. Rrin compensarea masei
sanguine pierdute, transfuzia sal1gtl i 11[1 are act i une antianemica, hemostat lea. Ant itox
ica ~ i i rrnrrro t()gic5.
I 11 timpul transjuziei, cat s] posnransjuzlonal se pot produce accidcute ~i cornplicati i gra\’c
care se termina adesea ell moartea anirnalului: ~OCLl’ hcmol itic precedat de
[zohcmaglutinare, edcm pulrnonar, embolii. Se po transrrrite noli parazitare sau infccrtoase
Pentru prevenirea acestor accidente, pe 15nga 0 tehnica aplicatn corect, se vor I ua
urmatoarele masuri: examenul sanftU\tii donatorului; detcrminarea Cofnpatibilit5tii.
Supravcgherca nernij locita ~i observarea reactiilor la pri ‚11 i tor. „1’oho compor i h i1 ;Ui( i
i este necesara datorita nurnarului mare de grupe sa(1gllinc la anirnalc ~i di ticulUitilor de
stabitire a acestora. I. Proh(1 dir(.’ct(i ~\n vitro). Pc o lama de sticla degresata, se amcsteca o
picaturft de ser sau plasma de fa primitor, ell 0 picaturn de sange de la donator. Agluriuarca
hcmatiilor este vizibila in 2-3 minute ~i in acest caz transfuzia nu sc poate cfectua. Dacft
amcstecul rjmane omogen, nemodi ficat, probcle sunt compatibilc si transfuzia se poatc
efcctua lara riscul unor accidcnte din accst punct de vedere, 2. Proha hi(}I()~icl’, ,n acest
C3Z. Indicatorul este rcprczcntat de an ima lu l primitor ~i complctcaza tcstul direct. Se
injcctcaza la tnceput cantitati rnici de sfinge de la donator si se observa reacutle in
urrnatoarele It)” 20 de minute, Dad~ nu apar reacti i la primitor (frisoane, transpiratic
agiratie), se repeta admin istrarea sangelui in l:antitati progrcsive. Suo observatie atenta. Se
incepe ell 3-5 n11 Ia caine, 30-50 m] In animalclc mari, ajungandu-se pana Ia 50() 1111
rcspectiv 3 .. 4 1 tara a supraincarca patLl\ vascular prin depasirea cantita\ii de sange pierdut,
cu S{ll1g~ transfuzat. Tehnic« lrun.sJu:ici. ‚Yf\!\:eTea saogc\u\ de la donator In primitor
poate realiza prin intcrmcdicrl unui tub (transtuzie din:cta continua) .. ajutorul seringilor
(transfuzia clirecta discontinua) sau cu &;Ilge conserv at dLJpa tehnica perfuz i i lor.
Trunsfu:iu dircettl ~i conrinu(t se tea\”L\!,rm en un tub steril de caucu prevazut ell ace de!
Venisectie la arnbele capete. La mijloc, se rcc()mall\\~’ interpunerea unui tub transparent de
stic l a pentru a urmar i trecerea sang~\l1i Donatorul se asaza pc un plan ma i ridicat sau
crestem presiunea in vella respective prin staza, Metoda este simpla, dar prezinta
inconvenientul (:C\ aprecierea cant i ta t i i de sange perfuzat este subject iva. TI”(Hl~Jirziu
direl’fa dis(.’ot1rinutl se „nate realiza ell ajutorul seringi Io r simple sau aspiro-respingatoarc,
adaugandu-se anticoagulunt ill ficcare. Seringjle speciale pentru hemotransfuzie sunt
prevazute ell sistem proprju de dozare a sotuj ie] anricoagtrlante (heparina sau citrat de sod
iu). Ell aj lltO.·ll 1 sering ilor sau cu sisteme de perfuzie prevazute cu fi ltru corespunzator,
Sangele se recolteaza pe anticoagulant s i dupa stab] \ izare se rH)I. Ate pastra in spatiu
frigorific la +411 c. Inainle de administrare se aduce la temperatura de 35-370 In unele situati
i se poate pregati autohemotransfuzia, cu sange recoltaa in prealab i I sau intraoperator ~i
conservat pana in momentul ad I rertectionarea tehnicilor de autotransfuzie ~i indeosehi a
111odalil~ti,or de recuperare s i prelucrare intraoperatorie a sangelui duce 1 ~ micsorare
riscurilor si a costurilor, Matcrno-hcmotcrapia poate (1. De asemenea, 0 al tcrnativd .. ell
sanse mari de reusita.

Injecţiile sunt manopere prin care se introduc în organism soluţii medicamentoase,

anestezice sau preparate biologice (vaccinuri) în scop preventiv, curativ sau de diagnostic.
Injecţiile permit administrarea completă a dozei, cu costuri reduse, efectul este rapid şi uşor
de realizat fără dotări speciale. Acele de injecţie prezintă o parte cu care se adaptează la
seringă (ambou), o tijă cu lungime şi diametru variabil şi vârful (bizoul), care poate fi lung,
semilung şi scurt. La acele de unică folosinţă, amboul este din material plastic, transparent
pentru injecţii i.v. Pentru administrări i.v. se folosesc fluturaşii, care au adaptat la ac un tub de
plastic, iar pentru administrări repetate i.v. sau pentru perfuzii există ace prevăzute cu o teacă
din material plastic (branule), asemănătoare trocarelor, la care, după introducerea în venă,
partea metalică (rigidă) se retrage şi rămâne canula flexibilă, ce se poate introduce şi menţine
în lumenul vasului fără riscul lezării acestuia sau al injectării perivasculare. Branulele
(cateterele venoase) au grosimi şi lungimi diferite, codificarea calibrelor pe culori care
corespund unui anumit flux maxim care poate străbate lumenul cateterului în unitate de timp
fiind notată cu G (gauge): 24 G galben (0,6 mm diametru interior), 22 G albastru (0,8 mm), 20
G roz (1 mm), 18 G verde (1,2 mm), 17 G alb (1,4 mm), 16 G gri (1,6 mm), 14 G portocaliu
(2 mm). Lichidele care se administrează pe cale injectabilă trebuie să fie sterile şi compatibile
cu ţesuturile în care se injectează. Majoritatea formulelor medicamentoase sunt gata preparate
şi prezentate în fiole sau flacoane. Cele sub formă de pulberi se dizolvă extemporaneu,
respectându-se cu stricteţe condiţiile de solubilizare, respectiv raportul dintre solvent şi
substanţa activă. Se va evita în toate cazurile sprijinirea acului de fundul fiolei sau al
flaconului. Pentru solubilizarea produselor sub formă de pulbere se încarcă seringa cu soluţia
necesară, se perforează dopul de cauciuc al flaconului şi se introduce acul astfel ca vârful
acestuia să nu depăşească 2-3 mm partea interioară a dopului. După ce s-a realizat
solubilizarea completă se adaptează seringa cu pistonul puţin tras, pentru a se introduce în
flacon aer, creându-se astfel o presiune sub care soluţia va fi uşor aspirată în seringă. Seringa
încărcată şi cu acul adaptat se va ţine în mână în aşa fel ca pistonul să nu se deplaseze şi să nu
cadă brusc. La locul de injecţie se va efectua antisepsia prin pensulaţie cu tinctură de iod sau
alcool sanitar, iar la nevoie se va tunde. Se va respecta cantitatea maximă de soluţie care se
administrează într-un singur loc şi alternanţa locurilor de elecţie în cazul repetării injecţiilor,
pentru a permite absorbţia completă şi refacerea ţesuturilor după administrarea precedentă.

3.1. Injecţiile intradermice

 Se practică pentru inocularea unor cantităţi mici de lichid (0,1-0,5 ml) în grosimea
dermului, îndeosebi cu scop de diagnostic (tuberculinare, maleinare, reacţia Cassoni, teste
alergice) sau anestezie locală. Se folosesc seringi de 0,5-1-2 ml, divizate în zecimi de mililitru
şi ace scurte şi subţiri sau seringi automate. Se formează un pliu cutanat, în grosimea căruia se
introduce acul şi se injectează conţinutul. Injecţia s-a făcut corect când în timpul injectării şi
câteva minute după aceea la locul respectiv apare o mică umflătură circumscrisă (buton
dermic), care nu dispare la presiunea digitală, fiind deplasabilă odată cu pielea. Când soluţia
ajunge sub piele se repetă administrarea. Alegerea locului de elecţie este determinată de
scopul urmărit: intradermopalpebral, pleoapa inferioară (pentru maleinare), pe faţa laterală a
gâtului (pentru tuberculinare), în pliul cozii (pentru reacţia Cassoni), la baza pavilionului
urechii (la porc).

3.2. Injecţiile subcutanate

Se pretează pentru administrarea unor cantităţi mici sau mari de soluţii

medicamentoase izotone, neiritante şi uşor resorbabile (lichide rehidratante, vaccinuri, seruri,
anestezice, antiinflamatoare). Nu se indică pentru soluţiile iritante ale compuşilor metalici
(iod, mercur, bismut) şi pentru unele soluţii uleioase. Cu degetul mare şi cu cel arătător se
formează un pliu cutanat, la baza căruia se introduce acul de sus în jos. Poziţia acului în
spaţiul subcutanat se verifică prin mişcări de lateralitate, iar soluţia se injectează cu uşurinţă.
Cantităţile mari se injectează lent, pentru a evita dilacerarea brutală a ţesuturilor şi rupturile
vasculare, iar cantităţile mici se pot injecta rapid. Se folosesc ace de mărimi adecvate în raport
cu talia animalului.
După injectare, acul se scoate sub un tampon îmbibat în antiseptic, iar locul se
masează uşor pentru a împiedica refularea lichidului pe traiectul lăsat de ac şi pentru a
favoriza difuzarea soluţiei în ţesutul subcutanat. Atunci când cantitatea de lichid este mare, se
recomandă să se injecteze în mai multe locuri. De regulă, într-un singur loc se vor injecta
maximum 5-20 ml la animalele mici, 30-100 ml la cele mijlocii şi 150-250 ml la animalele
mari.
Injecţiile s.c. se fac în locurile cu piele mobilă şi ţesut conjunctiv lax abundent,
evitându-se locurile cu vase şi nervi: la animalele mari (în regiunea cervicală superioară şi
prescapulară), la ovine şi caprine (în regiunea toracoabdominală laterală, a iei sau pe faţa
medială a gambei), la porcine (la baza urechii, în regiunea latero-ventrală inghinoabdominală,
a iei şi pe faţa medială a coapsei), la carnasiere (în regiunea cervicală, toracoabdominală
laterală şi a iei).
Accidente şi complicaţii: (1) înţeparea şi traumatizarea unui nerv; (2) puncţionarea
unui vas (arteră, venă) şi consecutiv formarea hematomului (se schimbă locul, se aplică
pansament compresiv); (3) dislocarea masivă de ţesut subcutanat, cu ruperea capilarelor
sanguine şi limfatice (atunci când injectarea se execută brutal sau când se administrează
cantităţi prea mari de lichid într-un singur loc); (4) necroza sau gangrena cutanată (atunci când
se injectează cantităţi mari de lichide greu resorbabile, care prin compresiune împiedică
circulaţia sanguină normală sau când soluţiile conţin substanţe vasoconstrictoare –
adrenalină); (5) complicaţii septice (ex. abces, flegmon, atunci când nu se respectă regulile de
asepsie şi antisepsie).

3.3. Injecţiile intramusculare

Se pretează pentru administrarea unei game largi de soluţii sau suspensii

medicamentoase şi în general pentru soluţiile uleioase, care nu se pot administra i.v. Faţă de
administrarea s.c., are şi avantajul unei resorbţii mai rapide (3-15 minute), în funcţie de
caracteristicile lichidului injectat şi se pot administra concentraţii mai mari. Se folosesc ace de
diferite dimensiuni, în funcţie de talia animalului. Se palpează musculatura, pentru a se repera
cât mai exact locul de elecţie, apoi se antiseptizează şi se introduce acul 1-3 cm la animalele
mici, 3-5 cm la cele mijlocii şi 5-10 cm la cele mari. Introducerea acului se poate face adaptat
la seringă, în cazul animalelor cu pielea subţire şi separat de seringă, prin lovire, în cazul
animalelor mari, cu pielea groasă şi greu abordabile. Înainte de injectare se aspiră, pentru a
evita injectarea intravasculară, iar apoi se apasă pistonul moderat, după adaptarea corectă la
ac, fixând amboul între degete, regiunea musculară fiind relaxată. Se recomandă să se
injecteze într-un loc maximum 3-5 ml soluţie la animalele mici, 5-15 ml la cele mijlocii şi 20-
30 ml la cele mari. Acul se extrage sub compresiunea unui tampon antiseptic, iar locul se
masează uşor.
Ca locuri de elecţie, se preferă regiunile cu mase musculare bogate, cu inervaţie şi
vascularizaţie în profunzime: la animalele mari (în musculatura crupei, a fesei şi a gâtului), la
animalele mijlocii şi mici (în musculatura fesei, a coapsei şi a anconaţilor).
Ca accidente şi complicaţii, sunt posibile cele descrise în cazul injecţiilor s.c., însă de
o gravitate mai mare. Ruperea acului este un accident posibil atunci când contenţia nu este
corespunzătoare. Acest accident poate fi prevenit prin interpunerea unui cateter între seringă şi
ac, iar în situaţia în care totuşi acul se rupe, fragmentul rămas se va extrage chirurgical.

3.4. Injecţiile intravenoase

Se utilizează frecvent în practică, deoarece prezintă o serie de avantaje faţă de căile

precedente: (1) se pretează pentru soluţii care pe cale s.c sau i.m. sunt foarte iritante şi care au
indicaţia de ,,strict intravenos” (clorură de calciu, suzotril, sulfatiazol, formol, clorhidrat,
sulfat de magneziu etc.); (2) efectul este rapid şi pot fi administrate cantităţi mari de lichide;
(3) dozele sunt mai reduse, iar medicamentele nu se cantonează la locul de administrare; (4)
injecţia este puţin dureroasă şi permite menţinerea locului de elecţie timp îndelungat.
Locurile de elecţie sunt practic toate regiunile cu vene superficiale abordabile: la cal
(vena jugulară şi în cazuri excepţionale vena cefalică antebrahială, vena subcutanată toracală
şi venele safene, externă sau internă), la rumegătoare (vena jugulară superficială, cefalică
antebrahială, safenă, mamară), la porc şi iepure (vena auriculară externă), la carnivore (vena
cefalică antebrahială, safenă, jugulară şi la nevoie vena sublinguală).
Se identifică vena, se antiseptizează local, se realizează staza venoasă, fie manual, fie
cu garoul şi apoi se face flebopuncţia. Acele pentru injecţie i.v. trebuie să fie bine ascuţite, dar
cu bizou scurt. Introducerea acului se face liber sau adaptat la seringă în unghi de 45°. După
ce acul a pătruns în venă, unghiul se reduce, introducându-se încă 1-3-5 cm în lumenul venos,
pentru ca în timpul administrării să se evite riscul injectării perivenoase. Se ridică staza şi apoi
se injectează lent soluţia, la o temperatură cât mai apropiată de cea a corpului. Pentru
injectarea unor cantităţi mari de lichide este bine să se realizeze un montaj cu racord elastic
între seringă şi ac, acul tip fluture fiind foarte practic şi eficient. Acesta se amorsează cu fluid
înainte de începerea perfuziei sau cu sânge în momentul penetrării venei. Umplerea tubului cu
sânge venos este riscantă deoarece coagulează dacă fluxul intravenos al lichidului de perfuzat
nu se stabileşte rapid şi cu atât mai mult în caz de hemoconcentraţie. În cazuri excepţionale
(hipovolemie, colaps venos), când flebopuncţia este greu de realizat, se recurge la
descoperirea şi cateterizarea venei.
După terminarea injecţiei, extragerea acului se face apăsând concomitent cu un
tampon pe locul puncţiei. Dacă s-a injectat soluţie iritantă, se lasă înainte de extragerea acului
să se scurgă câteva picături de sânge sau resturile de soluţie de pe ac se vor aspira cu seringa,
pentru a preveni complicaţiile locale. Acele speciale Mitchel sau branulele de plastic pot fi
menţinute mai mult timp în venă, capătul rămânând amorsat cu soluţie de injectat, care la
reluarea injecţiei se elimină împreună cu câteva picături de sânge. Cateterele venoase permit
perfuzii timp de mai multe ore, lumenul vasului fiind protejat datorită flexibilităţii tijei
cateterului.
Imposibilitatea de a puncţiona vena survine frecvent la animalele de talie mică şi în
general la animalele hipovolemice şi la cele cu stări vasoplegice. De asemenea, injectarea
perivenoasă este frecventă, mai ales atunci când contenţia animalului este necorespunzătoare.
Dacă este observat la timp, incidentul nu are urmări. Se opreşte imediat injectarea şi se caută
altă venă. Când s-au injectat perivenos soluţii iritante, pentru a se preveni flebita şi
tromboflebita, se vor efectua imediat infiltraţii cu procaină 0,5%. Hematomul perivenos apare
ca o complicaţie atunci când se lucrează cu ace proaste, când nu se face staza corespunzătoare
şi mai ales atunci când se puncţionează de mai multe ori vasul cu ace mari şi când extragerea
lor nu se face sub presiunea unui tampon. Flebita şi periflebita posttraumatică au în general
aceleaşi cauze.
Se pot înregistra accidente grave, date de injectarea unor soluţii incompatibile cu calea
i.v., a soluţiilor foarte reci sau foarte calde, a unor cantităţi mari de aer, care pot duce la
tulburări grave ale funcţiei cardiace şi la embolii în mica circulaţie, cu evoluţie mortală.
Şocul, hemoliza şi edemul pulmonar sunt complicaţii care apar când se administrează
cantităţi mari de soluţii hipotone, la temperaturi scăzute şi cu o viteză prea mare de perfuzie.

3.5. Injecţiile intraarteriale

Sunt mai dificil de executat, din cauza topografiei acestor vase, a lumenului mai redus
şi a elasticităţii crescute. Se practică rar, pentru angiografii, în terapia unor focare septice
periferice, în anestezii sau experimental. Materialul şi tehnica de lucru sunt asemănătoare cu
cele de la injecţiile i.v. Locul de elecţie se identifică prin palparea arterelor superficiale
(mediană, metacarpiană, femurală, carotidă etc.). După antisepsia riguroasă, se face
arterocenteza fără stază şi se injectează în direcţie centrifugă, cu o presiune suficientă pentru a
depăşi presiunea arterială. Extragerea acului se face rapid şi sub compresiune, care se menţine
mai multe minute, pentru a preveni formarea hematomului periarterial.

3.6. Injecţiile intracardiace

Se practică în stările de urgenţă date de stopul, sincopa sau fibrilaţia cardiacă, atunci
când se urmăreşte introducerea unor medicamente direct în cord, pentru a se obţine un efect
de maximă rapiditate (adrenalină, clorură de calciu etc.). În practică se mai recurge la injecţia
i.c. mai ales la animalele mici, pentru eutanasie şi la simpla puncţie pentru recoltarea de sânge
de la animalele de experienţă. Acul se introduce intraventricular şi se confirmă faptul că acul
se găseşte în cord (ventriculul stâng) prin scurgerea sângelui în jeturi sincrone cu sistola şi
prin mişcările acului. Se recomandă ca seringa să nu se adapteze direct la ac, ci prin
intermediul unui cateter, pentru a se evita traumatismul miocardic.

Cal Vacă Oaie Porc Câine Pisică Iepure

Nr. de 18 13 13 14-15 13 13 12
coaste
Aria
cardiacă 3-6 3-5-6 3-5 2-6 3-7 4-7 3-6
(între
coastele)
 Locul de s.i.c. s.i.c. s.i.c. s.i.c. s.i.c. s.i.c. s.i.c.
elecţie 5-6, 4, 4, 4, 6 6 4
6-8 6-8 4-5 4-5 2-5 1,5-2 0,5
cm cm cm cm cm cm cm
deasupra deasupra deasupra deasupra deasupra deasupra deasupra
sternului sternului sternului sternului sternului sternului sternului

@ Locurile de elecţie pentru puncţia cardiacă

3.7. Injecţiile intraperitoneale

Sunt folosite frecvent la animale pentru administrarea unor medicamente cu acţiune

locală sau generală, peritoneul având o mare capacitate de absorbţie şi mai ales pentru
tratamentul peritonitelor. Se pretează în general pentru aceleaşi soluţii care se administrează şi
pe cale i.v., însă în concentraţii mai reduse. De altfel, la utilizarea lor se recurge atunci când
calea i.v. nu poate fi abordată (animale retive sau de talie mică). Locuri de elecţie: la
animalele mari (flancul stâng la cabaline sau drept la bovine, în mijlocul fosei paralombare),
la animalele mici (pe linia albă, între ombilic şi pubis sau paramedian, cu trenul posterior mai
ridicat).
După antisepsie se introduce acul perpendicular prin peretele abdominal, până ce se
constată senzaţia de gol (lipsa de rezistenţă), apoi se lasă liber pentru a urmări mişcările, care
trebuie să fie sincrone cu cele ale peretelui. Dacă apar mişcări sincrone cu cele peristaltice
înseamnă ca s-a puncţionat un organ cavitar. Acest lucru se simte şi prin emisiunea de gaze
sau de conţinut cu miros caracteristic (intestin, rumen etc.). Înainte de injectare, se controlează
încă o dată poziţia acului prin aspiraţie şi prin mica rezistenţă la injectare.
Accidentele şi complicaţiile apar când nu se respectă tehnica de lucru. Se pot
înregistra perforaţii viscerale şi consecutiv peritonită localizată sau generalizată.

3.8. Alte injecţii

Injecţiile intrapleurale se practică în pleurite şi pleurezii, prin spaţiile intercostale 5-8.

Injecţiile intratraheale se folosesc pentru tratamentul unor parazitoze traheobronhice.
Se reperează o porţiune de trahee cervicală ventrală în plan median, mai puţin acoperită de
muşchi, unde se introduce acul prin spaţiul dintre două inele. Gâtul animalului se ţine în
extensie în momentul în care se traversează ligamentul interinelar. Injectarea se face lent,
pentru a nu declanşa reacţii de tuse şi bronhospasm reflex sau obstrucţii bronhice cu lichid.
Injecţiile intrasinoviale se fac cu scop anestezic, de diagnostic şi terapeutic. Locurile
de elecţie se stabilesc având în vedere topografia fundurilor de sac ale sinovialelor articulare
şi tendinoase la fiecare specie. Se antiseptizează riguros locul (se tunde şi se rade), acul se
introduce prin piele, se transpoziţionează locul cu 3-10 mm şi apoi se traversează peretele
sacului sinovial. Se adaptează la ac cateterul şi apoi la acesta seringa, iar în funcţie de scopul
urmărit, se aspiră conţinut sinovial sau se administrează medicaţia necesară. În general, se
recomandă să se injecteze un volum egal cu cel sinovial extras, pentru a nu produce
modificări de barostază intrasinovială. Pentru lavaje articulare se pot efectua concomitent
puncţii contralaterale şi se pot folosi branule flexibile din material plastic. Acul se scoate
brusc, sub presiunea unui tampon steril, după care se masează uşor locul, pentru a favoriza
închiderea traiectului lăsat de ac. Se recomandă aplicarea pansamentului steril pentru 24-48
ore.
Accidente şi complicaţii: ruperea acului, traumatizarea componentelor articulare,
complicaţii septice, fistule etc.
Injecţiile intraosoase se folosesc în scop terapeutic, pentru perfuzii lente, în stările de
hipovolemie, atunci când calea i.v. este inaccesibilă.
Se puncţionează epifizele oaselor lungi cu ajutorul unor ace prevăzute cu mandren.

4. Puncţiile

Puncţiile (centezele) sunt intervenţii operatorii simple, prin care se creează o

comunicare între o cavitate naturală sau neoformată şi exterior, cu scopul de a evacua
conţinutul sau de a introduce medicamente la acel nivel. Puncţiile se execută cu ajutorul
acelor de injecţie prevăzute cu mandren sau cu ajutorul acelor înarmate cu stilet.
Puncţiile exploratoare urmăresc depistarea produselor patologice existente în diferite
cavităţi, organe sau colecţii (cavitatea pleurală, peritoneală, articulară, subarahnoidiană,
hematoame, chişti, abcese). Prin această metodă, cu instrumente speciale, se recoltează
fragmente de ţesut din organele parenchimatoase pentru examen histologic (biopuncţie).
Ultimul procedeu este de un real folos în diagnosticarea unor boli ale limfonodulilor, splinei,
ficatului, rinichiului, măduvei osoase etc. Produsele obţinute prin puncţie se examinează din
punct de vedere chimic, bacteriologic etc., rezultatele servind la precizarea diagnosticului.
Puncţiile evacuatoare servesc la evacuarea lichidelor sau a gazelor.
Puncţiile terapeutice se fac după evacuarea conţinutului din interiorului cavităţii sau
al colecţiei, nivel la care se introduc medicamente, pentru a preîntâmpina infectarea şi pentru
a stimula forţele de apărare ale organismului (ex. antibiotice).
În executarea oricărei puncţii, după ce se stabileşte precis locul de elecţie, se
efectuează toaleta riguroasă a regiunii (tundere, radere, spălare şi dezinfectare).
Accidente şi complicaţii: (1) puncţia albă (apare fie din cauza conţinutului prea redus,
fie din cauza consistenţei exagerate); (2) puncţia hemoragică (indică perforarea unui vas
sanguin, fiind în general consecinţa unei elecţii greşite, caz în care se repetă puncţia,
schimbând locul de elecţie, iar în anumite cazuri şi direcţia de pătrundere); (3) infecţia (nu s-a
lucrat aseptic).

4.1. Puncţia rahidiană (rahicenteza)

Indicată în bolile sistemului nervos sau în anestezie, nu este periculoasă pentru animal
dacă se execută corect. În cazul înţepării măduvei sau a bulbului apare o ataxie care durează
câteva ore sau zile. Locul de elecţie poate să fie la nivele diferite: rahicenteza
occipitoatloidiană sau suboocipitală, atloaxoidiană sau cervicală, lombară şi sacrocodală.
Rahicenteza atloaxoidiană este mai recomandabilă decât cea occipitoatloidiană
deoarece se execută mai uşor şi pericolul atingerii centrilor bulbari este mai mic. Animalul se
ţine în decubit lateral, cu capul încapuşonat, iar locul de elecţie se află la intersecţia liniei
mediane cu linia transversală ce trece prin marginile posterioare ale aripilor atlasului.
Rahicenteza lombară are următoarele locuri de elecţie: (1) la cabaline (intersecţia
liniei mediane cu linia ce uneşte marginile anterioare ale unghiurilor interne ale iliumurilor
sau un deget înapoia apofizei spinoase a ultimei vertebre lombare); (2) la bovine (două degete
înapoia intersecţiei liniei mediane cu linia ce uneşte unghiurile externe ale iliumurilor); (3) la
câine (spaţiul dintre vertebrele lombare 6 şi 7, respectiv intersecţia liniei mediane cu linia care
uneşte unghiurile iliace anterioare). Se introduce în direcţie verticală acul cu mandrenul (la
animalele de talie mare 8-10 cm), până ce străpunge ligamentul intervertebral şi ajunge în
spaţiul subaranhoidian, după care se extrage cu seringa lichid cefalorahidian.
Rahicenteza sacrocodală se foloseşte rar, din cauza cantităţii mici de lichid recoltat.

4.2. Puncţia venei (flebocenteza)

 Flebocenteza serveşte pentru recoltarea de sânge din vasele superficiale. La
rumegătoare, recoltarea se face din vena jugulară superficială (externă), la limita dintre
treimea superioară şi mijlocie a gâtului, după efectuarea stazei. Acul se introduce oblic, pentru
a pătrunde în lumenul vasului, manopera executându-se fără brutalitate, doarece se poate risca
strangularea peretelui opus al venei, cu consecinţele respective (endo- şi tromboflebite). După
recoltare se ridică staza, se scoate acul brusc şi se face masajul regiunii cu un tampon îmbibat
în alcool sau tinctură de iod. La rumegătoarele mari se mai poate puncţiona vena mamară în
treimea ei anterioară, iar la cele mici, vena safenă externă, la faţa externă a gambei, deasupra
articulaţiei jaretului. La cabaline, recoltarea se face în acelaşi mod, din vena jugulară. La
suine se puncţionează fie venele jugulare (internă sau externă), fie confluentul jugular. Se
contenţionează animalul cu lonja bucală şi se determină locul de elecţie, situat înaintea
apendicelui traheal cu 1-3 cm şi la aceeaşi distanţă faţă de linia mediană a feţei inferioare a
gâtului. Acul se introduce în direcţie dorso-caudală şi cu o uşoară înclinare spre linia mediană,
pe o distanţă de 3-10 cm, în funcţie de talia animalului. La carnasiere şi la iepure, sângele se
recoltează din vena safenă externă, luând ca loc de elecţie faţa externă a gambei, deasupra
jaretului, unde vena se sprijină pe tibie.

4.3. Puncţia toracelui (toracocenteza)

Permite precizarea existenţei unor colecţii lichide pleurale şi nu prezintă nici un

pericol pentru animal dacă se respectă tehnica execuţiei. Ca instrumentar, se poate folosi
trocarul lui Billroth, prevăzut cu robinet de închidere sau cu un ac de seringă. Se indică
contenţia animalului în poziţie patrupodală. Locul de elecţie este dat de partea inferioară a
toracelui, deasupra venei toracice externe (vena pintenului): (1) la cal (spaţiul intercostal 7 în
stânga sau 6 în dreapta); (2) la rumegătoare şi la porcine (spaţiul intercostal 8 în stânga, 6 şi 7
în dreapta); (3) la câine (spaţiile intercostale 7 şi 8 în stânga şi 7 în dreapta). Puncţia se face
brusc, pe la marginea anterioară a coastei, pentru a nu răni cordonul vasculonervos. Se
introduce acul cu mandren 3-4 cm la animalele mari şi 1-2 cm la animalele mici (până ce se
observă o scădere a rezistenţei la înaintare). După terminarea puncţiei, acul se retrage brusc şi
se pensulează cu tinctură de iod.
Când acul pătrunde în pulmoni, el execută mişcări sincrone cu cele respiratorii şi apare
o spumozitate roşiatică. Dacă puncţia este albă, se verifică întâi permeabilitatea acului, după
care acesta se retrage sub piele şi i se dă o nouă direcţie.

4.4. Puncţia pericardului (pericardocenteza)

Se recomandă ca metodă ajutătoare în diagnosticarea colecţiei sacului pericardic. Se

execută în pericardita traumatică a bovinelor (pentru a evita deprecierea cărnii), în
hidropericard (pentru a degaja mişcările cordului) sau în scop terapeutic (se introduc in situ
medicamente).
Se duce o linie bisectoare în unghiul format de linia albă cu marginea posterioară a
ultimei coaste. Pe această linie bisectoare se face incizia, începând-o la 20 cm de apendicele
xifoidian şi continuând-o până la intersecţia cu perpendiculara ce coboară de la locul de
intrare a venei subcutanate abdominale („fântâna laptelui”). După incizia pielii se dilacerează
ţesuturile şi depozitul grăsos al pericardului cu degetul. Când şocul cardiac se simte bine, se
introduce trocarul (lung de 20-25 cm) pe lângă deget, oblic, din afară spre înăuntru şi înainte.
În acest procedeu se abordează cordul prin sinusul sternodiafragmatic, deci ocolind sacul
pleural, evitându-se astfel infecţia acestuia în caz de acumulări pericardice purulente sau
putride.
Un alt procedeu care ocoleşte sacul pleural indică puncţia la nivelul spaţiului
intercostal 6 stâng, în punctul cel mai decliv, imediat lângă stern, prin musculatura pectorală.

4.5. Puncţia abdomenului (paracenteza)

Este necesară în depistarea colecţiilor lichide peritoneale, evacuarea lor şi executarea

tratamentului in situ. Contenţia la animalele mari se face în poziţie patrupodală, iar la cele mai
mici, în decubit lateral. Se folosesc trocare speciale (Salmon, Kafletz), cu o canulă având
bizoul scurt şi un disc de oprire. În interiorul ei se află un ac bont, cu orificii laterale şi
mandren. În lipsa trocarului se poate întrebuinţa un ac de seringă cu bizou scurt.
Locuri de elecţie: (1) la cal (la jumătatea distanţei dintre apendicele xifoidian şi
ombilic); (2) la bovine (în treimea inferioară a flancului drept sau mai jos, pentru a evita sacul
ventral al rumenului, uneori se poate face şi pe linia albă); (3) la câine (la jumătatea distanţei
dintre graset şi ombilic, cu 1-3 cm lateral de furou sau mamelă, însă se poate face şi la nivelul
flancurilor); (4) la porc (în punctul cel mai decliv al abdomenului). Nu se extrage o dată o
cantitate mai mare de 10% din masa corporală a animalului, pentru a evita colapsul circulator
sau sincopa cardiacă.

4.6. Puncţia rumenului (rumenocenteza)

Este de mare folos în caz de timpanism şi utilizează un trocar pentru rumenocenteză

sau, la nevoie, un ac de venisecţie. Locul de elecţie este dat de centrul scobiturii flancului
stâng (mijlocul liniei orizontale ce uneşte unghiul extern al iliumului cu ultima coastă).
Trocarul se introduce oblic dinapoi spre înainte şi cu vârful în direcţia olecranului opus. Se
poate face în prealabil incizia pielii. Se scoate stiletul, care se reintroduce la scoaterea
trocarului.

4.7. Puncţia cecumului (cecocenteza)

Este indicată la cabaline în caz de acumulări de gaze la nivelul cecumului. Locul de

elecţie este dat de centrul scobiturii flancului drept, la jumătatea distanţei dintre mijlocul
protuberanţei externe a iliumului şi ultima coastă. Direcţia este înainte şi în jos, cu vârful
trocarului sau al acului îndreptat spre apendicele xifoidian. Acul sau trocarul vor fi înarmate
cu mandren (stilet) şi nu se vor ţine mai mult de o oră. Scoaterea lor se face brusc.

4.8. Puncţia articulaţiilor (artrocenteza)

Este indicată în scop de diagnostic, pentru introducerea unor soluţii anestezice sau
pentru îndepărtarea din cavitate a unui conţinut patologic, urmată de tratamentul
medicamentos in situ.
Se folosesc ace lungi, rezistente, cu mandren. Se face toaleta regiunii şi se deplasează
pielea, pentru a reduce pericolul infectării secundare şi al formării de fistule, din cauza
corespondenţei orificiului cutanat cu cel al capsulei articulare.
Acul se introduce orizontal, nu prea adânc, pentru a nu traumatiza cartilajul sau osul.
Ca loc de elecţie, se va folosi întotdeauna punctul cel mai proeminent al articulaţiei afectate.

4.9. Sinovicenteza

Prin sinovicenteză se înţelege puncţia tecilor sinoviale ale tendoanelor, efectuată cu

scopul de a evacua conţinutul acumulat în exces în aceste cavităţi şi de a introduce apoi
medicamente. Locul de elecţie este reprezentat de punctul cel mai decliv al tecii sinoviale.
Tehnica puncţiei este asemănătoare cu cea a artrocentezei. Şi în acest caz se va proceda în aşa
fel ca locul puncţiei pielii să nu corespundă cu cel de la nivelul tecii tendinoase.