Professional Documents
Culture Documents
Rolul Asistentei Medicale in Ingrijirea Bolnavului Cu Sifilis
Rolul Asistentei Medicale in Ingrijirea Bolnavului Cu Sifilis
MOTIVAŢIA LUCRĂRII.....................................................................................................................1
CAPITOLUL I. PARTEA GENERALĂ...............................................................................................2
1.1. Bolile cu transmitere sexuală......................................................................................................2
1.2. Sifilisul.......................................................................................................................................3
1.2.1. Generalităţi...........................................................................................................................3
1.2.2. Problematica sifilisului pe plan social..................................................................................4
1.2.3. Istoricul sifilisului.................................................................................................................5
1.2.4. Etiologie...............................................................................................................................8
1.2.5. Epidemiologie.....................................................................................................................11
1.2.6. Modul de transmitere..........................................................................................................13
1.2.7. Evoluţia şi standardizarea infecţiei sifilitice.......................................................................14
1.2.7.1. Incubaţia......................................................................................................................15
1.2.7.2. Sifilisul primar............................................................................................................16
1.2.7.3. Sifilisul secundar.........................................................................................................17
1.2.7.4. Sifilisul latent..............................................................................................................20
1.2.7.5. Sifilisul terţiar..............................................................................................................21
1.2.8. Metode de determinare şi cercetare a treponemelor...........................................................23
1.2.9. Particularităţi clinice...........................................................................................................23
1.2.10. Diagnostic.........................................................................................................................26
1.2.11. Tratamentul sifilisului.......................................................................................................28
1.2.11.1. Tratamentul preventiv................................................................................................28
1.2.11.2. Tratamentul curativ....................................................................................................29
1.2.12. Prevenţia...........................................................................................................................31
1.3. Rolul asistentului medical în îngrijirea pacienţilor cu sifilis....................................................33
1.3.1. Asistarea medicului în timpul examenului clinic al bolnavului.........................................33
1.3.2. Explorarea paraclinică specifică afecţiunii.........................................................................34
1.3.3. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative......................................................................35
1.3.4. Urmărirea funcţiilor vitale ale bolnavului..........................................................................36
1.3.5. Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor indicate.................................37
CAPITOLUL II. PARTEA SPECIALĂ. ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU SIFILIS.......................39
2.1. Caz clinic..................................................................................................................................39
CONCUZII..........................................................................................................................................52
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................54
1
MOTIVAŢIA LUCRĂRII
Cu toţii contactăm diferite boli într-un moment sau altul al vieţii din cauza neglijenţei noastre
sau a altora: gripă, răceli, guturai, pojar, etc. Infecţiile cu transmitere sexuală, spre deosebire de
primele, reprezintă urmarea neglijenţei noastre. şi nu numai. Iniţial expresia „boală venerică”
desemna atât infecţia sifilitică, cât şi cea generică, considerate ca fiind o singură afecţiune. În timp s-
a dovedit că sunt două afecţiuni diferite şi s-au descoperit şi alte boli (peste 20) ce pot fi transmise
pe cale sexuală.
Infecţiile cu transmitere sexuală sunt cauzate de agenţi patogeni a căror transmitere se fac pe
cale directă, prin contact sexual, contact direct cu zona afectată sau prin fluidele infectate ale
corpului: sânge, spermă, secreţie vaginală.
Termenul desemnează afecţiunile infecţioase transmise, în principal, prin contact sexual
vaginal, oral, sau anal şi ale căror simptome se localizează în special în zona genitală. Spun că sunt
transmise, în principal, prin act sexual fiindcă pot fi transmise, dar într-o măsură mai mică şi pe alte
căi: contactul cu zona infectată, contactul cu obiecte infectate sau de la mamă la făt şi spun că
simptomele se localizează în special în zona genitală fiindcă pot fi localizate şi în alte zone, cum ar
fi bucală, gâtul, ochii.
Sifilisul, una dintre cele mai grave boli venerice, este o boală complexă cu evoluţie cronică şi
cu complicaţii foarte grave, mergând până la moarte. În trecut a făcut foarte multe victime, dar este
de preferat să nu se contacteze.
Îngrijirea medicală este o activitate efectuată de oameni pentru oameni. Cadrul medical îşi va
centra activitatea asupra consecinţelor stării de boală având ca scop restabilirea stării normale a
pacientului. Pentru acesta pacientul va fi ajutat să îşi regăsească modul normal de existenţă, cea ce
înseamnă că unii pacienţi vor fi capabili să se îngrijească complet pe sine însuşi, iar suportul medical
rămâne însă în cazul pacienţilor cronici.
Graţie lucrărilor Virginiei Henderson, care a descris necesităţile fundamentale ale omului, ca
bază a îngrijirilor putem realiza relaţia dintre cel îngrijit şi cel ce îngrijeşte. Pentru descrierea acestor
necesităţi este important să intrăm în relaţie cu persoana îngrijită.
1
CAPITOLUL I. PARTEA GENERALĂ
2
(disurie). Prezenţa tuturor acestor simptome nu este obligatorie - unele dintre ele dispărând de la
sine, deşi infecţia rămâne în organism până la tratare sau cronicizare.
Primul pas în tratarea bolilor cu transmitere sexuală este consultul medical şi diagnosticarea
corectă. Nu este recomandat tratamentul empiric sau ca urmare a consultării altor surse de informare
neoficiale, care pot fi, de cele mai multe ori, incorecte. Medicul căruia trebuie să i se adreseze
pacientul, poate fi medicul de familie care va îndruma pacientul la un specialist în boli dermato-
venerice; acesta, la rândul sau, pe baza examinării clinice şi a rezultatelor investigaţiilor paraclinice
va recomanda tratamentul corespunzător.
Acest tratament trebuie continuat pe toata perioada recomandată, chiar dacă simptomele
dispar, iar actul sexual poate fi reluat după 3 zile de la încetarea tratamentului în conformitate cu
recomandările medicului specialist.
Riscul de infectare in cazul bolilor cu transmitere sexuala, în speţă - sifilis - este cu atât mai
mare cu cât numărul partenerilor sexuali este mai mare.
1.2. Sifilisul
Sifilisul este o boală / infecţie cu transmitere sexuală, care netratată poate produce
complicaţii majore. Infecţia are perioade alternative de activitate şi inactivitate (perioade de latenţă).
Simptomele apar în timpul perioadelor de activitate; în perioadele de latenţă nu există nici un
simptom, cu toate ca infecţia este prezentă în organism. Oricine vine în contact cu o persoană
infectată cu sifilis se poate îmbolnăvi. Nu este necesar contactul sexual pentru a fi transmisă infecţia,
aceasta se poate realiza şi prin simplul contact cu gura, rectul sau organele genitale ale unei persoane
infectate.
1.2.1. Generalităţi
Sifilisul este o infecţie determinată de Treponema pallidum subspeciile pallidum, transmisă
de obicei sexual şi caracterizată prin episoade de boală activă alternând cu perioade de latenţă. După
o perioadă de incubaţie în medie de trei săptămâni, apare o leziune primară, care este adesea asociată
cu limfadenopatie regională. Leziunea primară va apărea la locul inoculării, persistă între 2 şi 6
săptămâni, după care se va vindeca spontan. Treponema pallidum poate fi pusă în evidenţă, în acest
moment, în materialul biologic prelevat din leziunea sifilitică.
Stadiul secundar bacteriemic este asociat cu leziuni mucocutanate generalizate şi
limfadenopatie generalizată, urmat de o perioadă latentă de infecţie subclinică, cu o durată de mai
mulţi ani.
3
În aproape o treime din cazurile netratate, stadiul terţiar este caracterizat prin leziuni
mucocutanate distructive progresive, musculoscheletice sau parenchimatoase, aortita sau boala
simptomatică a sistemului nervos central.
5
J. de Bethancourt denumeşte boala cu termenul de lues venera (lues = plagă). În jurul anului
1530 medicul italian G. Francastro înlocuieşte termenul cu denumirea de sifilis. Considerată la
început ca fiind rezultatul desfrâului, boala a fost neglijată. Din aceste considerente nu a existat un
tratament corect al acestei boli. Astfel ca in acea perioada, mercurul, lemnul de gaiac, preparatele
din plante erau principalele mijloace terapeutice folosite.
Richard Hughes, în 1838, deosebeşte sifilisul de blenoragie (gonoree), făcând şi o descriere
precisă a bolii. Fournier descrie evoluţia, pe perioade a sifilisului; în 1905 Fr. Schaudin şi E.
Hoffman stabilesc agentul patogen al sifilisului - Treponema pallidum, iar Wasserman descoperă
reacţia serologică. La scurt timp, în 1910 apare tratamentul sifilisului: arsenicul şi bismutul, iar în
1943 penicilina.
Dezbaterea asupra originii bolii are două tabere: şcoala europeană care susţine că boala
există printre băştinaşii americani şi a fost transmisă de femeile lor marinarilor lui Columb, care au
adus-o în Spania, de unde ulterior s-a răspândit în toată Europa, şi şcoala americană care susţine că
boala a existat înainte pe continentul european, dar a trecut nebăgată de seama sau a fost
diagnosticată greşit, iar oamenii lui Columb au dus boala în „Lumea Nouă”.
În momentul actual este general acceptat de către istorici şi antropologică sifilisul a fost
prezent în rândul popoarelor indigene din America, cu mult timp înainte ca europenii să descopere
„Lumea Nouă”. În urma cercetării oaselor fosilizate ale unui urs ce a trăit în Indiana în urmă cu
11.500 de ani, s-au găsit găuri minuscule şi mici protuberanţe identice cu cele regăsite şi în cazul
victimelor de sifilis.
Există unele dovezi că boala exista în Imperiul Otoman în Antichitate, fiind etichetată în
mod eronat lepra sexuală. De altfel, se bănuieşte că multe cazuri de sifilis au fost diagnosticate ca
fiind lepră. Au fost descoperite câteva schelete în Pompei, Italia, care prezentau nişte leziuni
asemănătoare celor cauzate de sifilisul congenital. Unii cercetători cred că simptomele au fost
descrise de Hipocrate în lucrările lui.
Deoarece agentul etiologic al sifilisului este aproape identic cu agentul patogen ce provoacă
framboesia (boală infecţioasă endemica de origine subsahariană, produsa de Treponema pertenue, ce
provoacă leziuni cutanate), este posibil ca originea lui să fie în Africa, la fel cum probabil este şi
cazul virusului HIV, de unde ulterior s-a răspândit atât în America (prin indigenii Indiilor de Vest),
cât şi în Europa (prin intermediul negustorilor şi al sclavilor).
Cert este că după călătoriile lui Columb, boala s-a răspândit în toată Europa, într-o formă
extrem de virulentă. Datorită faptului că bacteria care provoacă boala a fost într-un mediu nou şi a
întâlnit gazde cu imunitate scăzută, mortalitatea a ajuns să fie extrem de ridicată. Practic, a fost
6
reversul medaliei faţă de răspândirea variolei în Lumea Nouă de către oamenii lui Cortez, boală care
a decimat aproape complet populaţia băştinaşă. Pandemia a început în 1494 când regele Carol al
VIII-lea, după asediul oraşului Napoli, şi-a destrămat armata de 30.000 de soldaţi. Aceştia s-au
răspândit practic în toată Europa, trăind aceeaşi viaţă libertină din punct de vedere sexual, cu care
fuseseră obişnuiţi în timpul campaniilor. Însuşi Carol a murit de sifilis virulent 3 ani mai târziu, la
vârsta de 28 de ani.
Faptul că nu a existat încă un leac a făcut ca persoanele infectate să fie izolate, fiind trimise
în leprozerii, deşi adesea bolnavii de lepră refuzau să fie asociaţi cu sifiliticii, considerându-i
purtători ai unui stigmat mai ruşinos decât al lor. Astfel încât au apărut casele de sifilitici, aşa-
numitele Blatternhausen. În Paris, de exemplu, se estima că o treime din populaţie era infectată.
Singura măsură preventivă era, bineînţeles în afară de abstinenţă, folosirea unui prezervativ, dar
variantele timpurii ale acestuia nu prezentau absolut nici o garanţie, mai ales că de multe ori erau
refolosite până se rupeau sau uneori nu erau nici măcar spălate după folosire. În mod logic, sexul a
devenit o acţiune temută, lucru de care biserica a profitat la maxim, argumentând că boala este
pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcatele trupeşti.
Primul leac a fost găsit din întâmplare de medicii de duminică, şarlatani care storceau bani de
la pacienţi, administrându-le tratamente fictive, din toate ierburile şi alifiile pe care le aveau în
arsenal. Aceştia au observat că dădea rezultate tratamentul cu mercur folosit pe atunci la vindecarea
râiei. Acesta era administrat oral, direct pe piele sau prin injectare. Într-una din metode, pacientul era
scufundat într-un butoi ce conţinea o sulfura de mercur toxică. Acesta era încălzit până la cea mai
ridicată temperatură suportată de pacient pentru ca, astfel tratamentul să pătrundă în toate leziunile.
Şedinţele erau lungi şi frecvente până când mercurul ucidea, fie sifilisul singur, fie sifilisul cu tot cu
pacient. Tratamentul cu mercur a dat naştere unei zicale foarte celebre în epoca noastră: „O noapte
în braţele lui Venus, duce la o viaţă întreagă în braţele lui Mercur”.
Primul antibiotic folosit pentru vindecarea sifilisului a fost dezvoltat de abia în anul 1908 de
către Sahachiro Hata. După primul secol de luptă, bacteria a scăzut în eficienţă, dar după cum ştim
foarte bine, nu a dispărut nici în zilele noastre. La momentul apariţiei a reuşit, practic, să schimbe
atitudinea întregii generaţii faţă de sex, ducând practic la sfârşitul unei epoci libertine din acest
punct de vedere.
1.2.4. Etiologie
Sifilisul este o infecţie contagioasă sistemică produsă de Treponema pallidum, omul fiind
singura gazdă naturală.
7
Descoperirea Treponemei pallidum în materialul sifilitic, a fost făcută de Schaudinn şi
Hoffman în anul 1905. Treponema pallidum este unul dintre numeroasele microorganisme în formă
de spirală care se autopropulsează prin răsucirea în jurul axei longitudinale proprii.
Spirochetele includ trei genuri care sunt patogene pentru om şi pentru o varietate de animale:
Leptospira, care determină leptospiroza umană
Borrelia inclusiv Borrelia recurrentis şi Borrelia vicentii care determină febra recurenta şi
respectiv angina Vicent şi Borrelia
Borrelia Burgdorferi, agentul cauzal al bolii Lyme.
Alte specii de treponeme sunt întâlnite în cavitatea bucala, mucoasa genitală şi tubul digestiv,
dar nu au un rol patogen dovedit. Aceste spirochete pot fi confundate cu Treponema pallidum la
examinarea în câmp întunecat.
Agentul infecţios este achiziţionat de obicei în cursul activităţii sexuale, prin contactul cu
leziunile sifilitice de pe mucoase sau arii cutanate deschise.
Mai rar, infecţia poate fi transmisă şi prin contactul non-sexual, cu leziunile infecţioase de
sifilis sau prin expunere la fluide biologice.
Gravidele infectate cu Treponema pallidum pot transmite infecţia fătului pe cale
transplacentară.
Există patru specii patogene pentru om în cadrul genului Treponema:
Treponema pallidum, subspecia pallidum, agentul etiologic al sifilisului venerian
Treponema pallidum, subspecia endemicum, agentul etiologic al sifilisului nevenerian
Treponema pallidum, subspecia pertenue, agentul etiologic al pianului
Treponema carateum, agentul etiologic al pintei.
Ultimele trei specii nu circula pe teritoriul naţional, fiind endemice în zonele tropicale. Deşii
tablourile clinice sunt diferite, cele patru specii sunt identice din punct de vedere morfologic,
antigenic, biochimic şi genomic (secvenţiere ADN).
Testele serologice pentru sifilis sunt uniform reactive şi pentru celelalte trei afecţiuni. Nici
una dintre cele patru specii nu este cultivabilă.
Treponema pallidum posedă receptori pentru fibronectina intra şi extra-vasculară, care îi
mediază aderarea la pereţii interni sau externi ai vaselor. Odată aderate, cu ajutorul unor enzime de
tip mucopolizaharidoză şi hialuronidază, situate mai ales la extremităţi, pot disemina din sectorul
tisular în cel vascular şi invers.
8
Treponema pallidum manifestă tropism maxim pentru ţesuturile bogate în colagen, unde se
multiplică cu predilecţie, producând distrugeri celulare prin acţiunea directă a porinelor şi enzimelor
de tip hemolizine sau prin pătrunderea activă intracelulară.
În sifilisul dobândit sau congenital, leziunile histologice fundamentale,sunt vasculita şi
consecinţele ei, necroza şi fibroza.
Recent, o Treponema orală nouă a fost descrisă de Riviere şi colaboratorii săi. Acest
microorganism este foarte asemănător cu Treponema pallidum din punct de vedere antigenic şi este
semnificativ asociat cu periodontita şi gingivita acută necrozată ulcerativă.
Structura.
Treponema pallidum este un bacil spiral cu lungime de 5 - 20 microni şi grosime de 0,1 - 2
microni. Are 8 - 14 spirale egale, regulate, cu o amplitudine de 0,2 – 0,3 microni şi o distanţă între
ele de 1,1 microni, caracteristică care se menţine şi după fixare.
9
Filamentul axial este format din 6 - 8 fibre elastice răsucite în jurul protoplastului, fiind
responsabil de forma helicoidală a treponemei.
Peretele celular conţine diferite proteine imunogene şi este alcătuit la rândul lui din trei
straturi. Cel mai important este stratul intern compus din peptidoglicani care alcătuiesc un
microschelet cu rol de menţinere a formei şi protecţiei a citoplasmei faţă de agresiunile fizice.
Treponema pallidum este înconjurată de un strat extern amorf format din mucopolizaharide,
care protejează împotriva fagocitozei.
Şase endoflageli se mişcă în jurul corpului celular în spaţiul dintre peretele celular intern şi
membrana externă, aceştia putând fi elementele responsabile pentru motilitate.
Metabolism şi cultivare
Treponema pallidum este un organism facultativ anaerob. Are capacitate de a metaboliza
glucoza şi piruvatul şi posedă sistemul citocromic. În condiţii optime, în vitro, replicarea se produce
prin fisiune, la interval de 30 - 33 ore. Este sensibilă la temperaturi mai mari de 38oC ceea ce explică
eficacitatea piretoterapiei utilizată înaintea descoperirii penicilinei.
Tulpinile virulente nu pot fi cultivate în vitro, ci numai prin inocularea în testicule de iepure.
Acesta dezvoltă orhită şi treponemele pot fi recoltate după 6-10 zile de la inoculare.
Incapacitatea de a cultiva treponeme patogene în vitro, a stânjenit analiza antigenelor
treponemice. Încercările de a induce imunitatea la sifilis prin vaccinare nu sunt foarte promiţătoare,
deşii injectarea repetată a iepurilor cu tulpini mobile iradiate cu Raze Gamma a conferit imunitatea
la o inoculare ulterioară.
Membrana externă a Treponemei pallidum conţine puţine proteine membranare integrale şi
nici un antigen de suprafaţă nu a fost definitiv identificat. Multe dintre antigenele majore sunt
lipoproteine asociate probabil prin intermediul cozilor lipidice cu membrană internă, proiectându-se
în spaţiul periplasmatic. Nici unul dintre aceste antigene identificate nu s-a dovedit a induce
imunitate protectoare.
Până când un vaccin practic şi eficient va fi realizat, prevenirea sifilisului va depinde de
folosirea prezervativelor şi de detectarea şi tratarea cazurilor de îmbolnăvire.
Evidenţiere
Evidenţierea treponemelor se realizează prin mai multe etape:
ultramicroscopia: microscopia în câmp întunecat. Se examinează serozitatea leziunilor sau
aspirantul de la nivelul ganglionilor limfatici vaginali. Treponemele apar albe, strălucitoare,
cu mişcările lor caracteristice. Leziunile sifilitice care se pretează optim la acest simplu şi
expeditiv diagnostic microbiologic sunt: sancrul primar, papulele secundare cutaneo-
10
mucoase erodate, comdiloamele late, eroziunile secundare bucale şi mult mai puţin gomele şi
tuberculii terţiari exulceraţi
coloraţia Giemsa - treponemele au culoare roşie - palidă pe fronturi (metoda Fontana-
Tribondeau) sau pe secţiuni histologice (metoda Levaditti)
impregnare argentică: treponemele apar negre pe fond gălbui
coloraţia cu roşu de Congo: treponemele apar albe, refringente pe fond roşu
coloraţia cu tuş de China: treponemele apar albe, refringente pe fond negru
Mobilitate
Mobilitatea treponemica este caracteristică şi are importanţă diagnostică. Se pot identifica
trei tipuri de mişcări:
De lateralitate cu caracter de pendulare
helicoidala, de înşurubare sau tirbuşon
de translaţie sedimentară asemănătoare cu serpentine sau cu mişcările omizilor.
1.2.5. Epidemiologie
Aproape toate cazurile de sifilis sunt contractate prin contact sexual, datorită unor leziuni
infectate (şancrul, leziunea mucoasei, erupţia pielii sau condiloame late). Modalităţi mai puţin
frecvente de transmitere, includ contactul personal non-sexual şi infecţia intrauterină sau
transplacentară sau posttransfuzională.
Numărul total de cazuri raportate anual în SUA a scăzut constant de la 575.593 cazuri în
1943, la 64.621 cazuri în 1987, o scădere de 88%, dar a crescut apoi la 134.255 în anul 1990.
Comparativ, numărul cazurilor de sifilis în România în 1990, era de 5375, conform
Ministerului Sănătăţii şi al Familiei.
Numărul cazurilor noi de infecţie sifilitică a atins un vârf în 1947 şi apoi a scăzut la
aproximativ 6.000 în 1956, de atunci a existat mai degrabă o creştere constantă a sifilisului infecţios,
punctat de 4 cicluri de până la 10 ani, fiecare cu o creştere rapidă şi scădere a incidenţei cu vârfuri în
1965, 1975, 1982 şi 1990. Din 1990, numărul cazurilor de infecţie sifilitică raportate a scăzut din
nou cu mai mult de 50%. În 1994 erau raportate la 20.627 de cazuri de sifilis primar şi secundar, şi
32.012 cazuri de sifilis latent timpuriu.
Populaţia cu cel mai înalt risc de contaminare s-a modificat între 1977 şi 1982; aproximativ
jumătate dintre toţi pacienţii cu sifilis precoce din SUA erau bărbaţi homosexuali sau bisexuali. În
mare parte, datorită modificării practicilor sexuale în această populaţie din cauza epidemiilor de
SIDA, proporţia cazurilor de sifilis primar ce afectează bărbaţii homosexuali sau bisexuali a scăzut.
11
Epidemia curentă de sifilis apare predominant la homosexuali negri, bărbaţi şi femei, mai
ales în zonele urbane, unde infecţia sifilitică este corelată semnificativ cu prostituţia.
Vârful de incidenţă al sifilisului apare în grupa de vârstă 15 - 34 ani. Incidenţa raportată a
sifilisului este mult mai mare la negrii decât la alte grupe etnice, şi în mediul urban este mai mare
decât în mediul rural.
Incidenţa sifilisului congenital o urmează cu aproximaţie pe cea a sifilisului infecţios la
femei. Creşterea dramatică a incidenţei sifilisului primar şi secundar la femei în anul 1986 până în
anul 1990 a determinat o creştere proporţională a numărului de sugari născuţi cu sifilis congenital,
până la 3.275 copii în 1991. Este important de remarcat totuşi, că definiţia de caz pentru sifilisul
congenital a fost lărgită în 1989 şi acum include toţi copiii vii sau nou născuţi din femei cu sifilis
netratat sau tratat incorect la naştere.
Aproximativ 1 din 2 indivizi care sunt contacţi sexuali ai persoanelor cu sifilis devin
seropozitivi. Mulţi dintre contacţii sexuali au deja manifestări vizibile de sifilis la prima consultaţie
şi aproximativ 30% dintre contacţii aparent neinfectaţi, examinaţi în primele 30 de zile de la
expunere, sunt de fapt în stadiul de incubaţie şi vor dezvolta infecţia sifilitică dacă nu sunt trataţi.
Din această cauză, identificarea şi tratarea epidemiologică a tuturor contacţilor sexuali expuşi recent
a devenit un aspect important al controlului sifilisului. Este de asemenea importantă, identificarea
persoanelor infectate, prin testarea femeilor gravide, a celor ce se internează în spital, a recruţilor
militari şi a persoanelor controlate în cabinete medicale.
Aceasta infecţie afectează între 700.000 şi 1,6 milioane de sarcini pe an, rezultând avorturi
spontane, născuţi morţi şi sifilis congenital.
În SUA rata de sifilis, începând cu anul 2007, a fost de 6 ori mai mare la bărbaţi decât la
femei, în timp ce în anul 1997 rata de sifilis a fost aproape egală, afro-americanii reprezentând
majoritate în ambele cazuri în 2010.
Sifilisul a fost frecvent în Europa în secolele XVIII si XIX. În lumea dezvoltată din timpul
secolului al XX-lea, infecţia sifilitică a scăzut rapid, ca urmare a utilizării pe scară largă a
antibioticelor, până în anii 1980 - 1990. Începând cu anul 2000, ratele de sifilis au fost în creştere şi
în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia şi Europa, în primul rând la bărbaţii homosexuali. Rata
de sifilis în rândul femeilor americane, a rămas stabilă în această perioadă. Şi în rândul femeilor din
Marea Britanie rata a crescut dar mai puţin decât în rândul bărbaţilor.
Rate crescute în rândul heterosexualilor au avut loc în China, Rusia,începând cu anii 1990.
Acest lucru a fost atribuit la practicile sexuale nesigure,cum ar fi prostituţia.
Netratat, acesta are o mortalitate de 8 – 58%, cu o rată de deces mai mare la bărbaţi.
12
Comparativ cu alte ţări, în România cazurile de sifilis au scăzut de la 12.000 de cazuri în
2002 la 2.209 în 2011, dar rămâne o preocupare şi anume aceea ca în continuare se înregistrează un
număr important de cazuri la populaţia activă sexual.
Numărul cel mai mare de cazuri se înregistrează la grupa de vârsta 15 - 45 de ani ajungând la
un maxim de 30 de cazuri la 100 000 de locuitori la aceasta grupă.
13
Sifilisul primar începe să se exprime după o perioada de incubaţie de aproximativ 21 de zile
şi durează între 4 şi 8 săptămâni, până la apariţia primelor semne şi simptome. Principalul semn este
apariţia şancrului sifilitic (leziune frecvent superficială, unică, rotundă, de culoare roşie, care nu are
secreţii, şi nu doare), împreună cu adenopatia satelită.
14
Figura 1.3. Sifilis secundar
Sifilisul latent este o perioadă lipsită de orice manifestare, dar în care agentul infecţios există
în organism şi se poate transmite.
Sifilisul terţiar este ceea ce se manifestă după acalmia celui latent şi poate dura între 2 şi 30
de ani. Apar la nivelul pielii numeroşi noduli duri, nedureroşi, de culoare roşie, grupaţi, cuprinzând
cu predilecţie faţa, spatele şi membrele. Mai pot apărea noduli şi la nivelul limbii, mucoasei bucale,
buzelor şi apoi pe organele interne: inimă, ficat, splină, oase şi, cel mai important, pe creier,
determinând chiar demenţa.
16
Diagnostic diferenţial: herpes simplex, şancru moale, ulcere traumatice, limfogranulomatoza
veneriană, infecţii bacteriene, carcinom spinocelular, boala Behcet, erupţii postmedicamentoase, alte
cauze de balanită erozivă (psoriazis,sindrom Reiter, lichen plan).
1.2.7.3. Sifilisul secundar
Este stadiul de septicemie treponemică, caracterizat prin semne şI simptome sistemice şi
manifestări cutaneo-mucoase tranzitorii şi polimorfe.
În perioada de tranziţie de la luesul primar la cel secundar, treponemele diseminează pe cale
hematogenă şi limfatică. Indiferent de locul unde s-au cantonat iniţial, treponemele se multiplică şi
în 3 - 6 săptămâni de la apariţia şancrului, determină manifestările de lues secundar.
Leziunile cutaneo-mucoase caracteristice stadiului secundar se numesc sifilide. Ele sunt
iniţial simetrice, dar pe măsura evoluţiei bolii, capătă tendinţa la asimetrie şi grupare. Sifilidele sunt
de obicei nepruriginoase, pruritul fiind mai frecvent la imunosupresaţi. Cu sau fără tratament se
vindecă în 2 – 10 săptămâni fără a lăsa cicatrici.
Sifilide maculare (rozeola luetică) - reprezintă cea mai precoce manifestare cutanată a
luesului secundar şi constituie circa 10% din erupţiile de secundarism. Erupţia rozeolică apare la 9 -
10 săptămâni de la infecţie şi este formată din macule rotund-ovalare, cu diametrul de 1 - 2 cm, de
culoare roz-pal (ca floarea de piersic), discrete, cu margini estompate. Maculele sunt nescuamoase,
nepruriginoase şi dispar la vitropresiune. Se localizează mai ales pe trunchi, rădăcina membrelor şi
uneori pe zonele flexoare ale extremităţilor.
Respectă de obicei faţa şi gâtul, dar pot afecta orice zona, inclusiv palmele. Există
numeroase variante morfologice ale erupţiei rozeolice: în plăci mari, punctiformă, urticată,
granulară, nigricantă. Rozeola de recidivă se caracterizează prin dimensiuni mai mari, leziuni mai
grupate, limitarea la una sau mai multe regiuni topografice, evoluţie mai lentă, rezistenţă mai mare
latratament.
Sifilide papuloase - apar între 4 şi 12 luni de la debutul bolii. Pot fi intricate cu rozeola sau
separate de aceasta printr-o perioadă de câteva luni.
Au mai multe forme clinice:
sifilide papuloase lenticulare: leziuni discoide, rotund - ovalare, cu diametrul de 3 – 10 mm,
de culoare roşie-arămie, ferme la palpare, nedureroase; suprafaţa poate fi strălucitoare sau
acoperită de scuame fine, a căror detaşare centrală lasă un guleraş periferic (coleretul Biett).
Leziunile se pot distribui simetric pe întreg corpul său afectează numai unele regiuni (faţă,
palme şi plante). Cele localizate palmo - plantar sunt hiperKeratozice şi infiltrate, putând fi
confundate cu dermatomicoze sau calozităţi (clavi sifilitici). Sunt sensibile la palpare.
17
Erupţia evoluează în puşee, ceea ce face să coexiste elemente de vârste diferite. Se remit în
câteva luni lăsând macule pigmentate
sifilide papuloase seboreice (localizate pe zonele seboreice: frunte, nazogenian, presternal,
interscalpular) şi sifilide papulo - erozive (localizate în zonele intertriginoase: comisura
bucală, şanţul nazo-labial, retroauricular)
sifilide papulo-scuamoase: sunt asemănătoare sifilidelor papuloase, dar scuamele sunt mai
evidente şi au uneori aspect psoriaziform
sifilide foliculare: sunt papule eritematoase foliculare care apar în puşee pe faţă şi
extremităţi. Se întâlnesc mai ales la alcoolici şi debilitaţi
sifilide pustuloase: sunt unele dintre cele mai rare manifestări de sifilis secundar. Apar
diseminate pe trunchi şi extremităţi, şi afectează frecvent faţa,mai ales fruntea. Pustulele au o
bază eritematoasă infiltrată. Involuează lent, dând naştere la eroziuni sau ulceraţii, unele
acoperite de cruste groase, pluristratificate (sifilide rupioide). Erupţia are mai multe variante
morfologice:sifilide pustuloase miliare, sifilide acneiforme, sifilide impetigoide, sifilide
ectimatoase
sifilide corimbiforme: sunt o variantă rară, care apare în sifilisul secundar tardiv, la 6 - 8 luni
după infecţie. Aspectul tipic este de papulă mare,centrală, înconjurată de leziuni papuloase
satelite. Par a fi mai frecvente la bolnavii cu tulburări neurologice
sifilide inelare: sunt mai frecvente la negri. Se localizează mai ales pe obraji, în apropierea
comisurilor bucale. Sunt constituite din papule mici, turtite,acoperite de scuame fine, grupate
inelar sau circinat, putând mima sarcoidele inelare. Toate tipurile de sifilide sunt spontan
rezolutive. Pustulele se pot vindeca cu hipo - sau hiperp-igmentări. Hipopigmentarea este
rezultatul inhibării parţiale a melanogenezei şi se observă mai frecvent în zona gâtului, de
obicei la femei (colierul Venerei sau leucodermia sifilitica S). Maculele depigmenatate sunt
înconjurate de o areola hiperpigmentată şi se aseamănă cu leziunile din vitiligo. Sunt posibile
şi alterări ale ţesutului elastic, datorate distrugerii elastinei de către procesul inflamator,
având drept consecinţă formarea de leziuni anetodermice.
Sifilide mucoase: leziunile mucoase, prezente la 20 – 70% din pacienţi,sunt bogate în
spirochete şi foarte contagioase. Clasic se descriu următoarele forme:
plăci mucoase: prezente la 20% din cazuri. Sunt arii denutate, erodate, eritematoase sau
acoperite de depozitare cenuşii pseudomembranoase, care pot conflua în plăci. Sunt
nedureroase şi se pot localiza în regiunea cavităţii bucale (limbă, amigdale, faringe, gingii,
buze) sau genital (labii, vagin, cervix). Limba poate avea aspect depapilat. Datorită fricţiunii,
18
plăcile mucoase din regiunea genitală şi anală au caracter papulo-eroziv. Faringita luetică se
întâlneşte la 25% din cazuri. Este caracterizată prin eritem difuz faringo-amigdalian, asociat
cu edem şi eroziuni. Este nedureroasă. Se poate asocia cu amigdalita, epiglotita şi laringita,
manifestate prin disfagie
condiloama lată: sunt papule hipertrofice, roşii sau hipopigmentate, macerate, exudative.
Suprafaţa lor este netedă, rareori papilomatoasă. Apar de elecţie în regiunea genitală şi anală.
Rareori afectează comisurile bucale, axilele, regiunea submamară sau interdigitală. Când se
suprainfectează bacterian capătă un miros neplăcut. Trebuie deosebite de condiloamele
acuminate
Afectarea fanerelor. Alopecia apare la 3 – 7% din cazuri, este reversibilă şi se poate prezenta
sub doua forme:
alopecie „în luminişuri”: plăci alopecice neregulate, cu margini bine delimitate, localizate pe
întregul scalp, predominant parietal sau occipital. Ocazional afectează barba, genele şi alte
regiuni păroase
alopecie difuză: datorată efluviului telogen. Apare la 3 - 5 luni de la infecţie.
Modificări unghiale: sunt rare, se pot datora afectării matricei unghiale sau a repliului
unghial. La nivelul lamei unghiale au fost descrise: onicoliza, depresiuni punctiforme, fisuri, leziuni
distrofice. Lama unghială care creşte în timpul infecţiei poate fi casantă, îngroşată, închisă la
culoare, poate dezvolta liniile Beau sau onicomadeza. Repliul unghial poate fi inflamat (paronichie)
şi chiar ulcerat (ulceraţii în potcoavă). Unghia nouă care creşte este deformată.
Manifestări sistemice în sifilisul secundar. Majoritatea bolnavilor cu sifilis secundar au stare
generală bună. O parte pot prezenta fenomene de tip gripal: inapetenţă, cefalee, mialgii, antralgii,
rinoree. Febra se întâlneşte rar, de obicei preeruptiv.
Examenul clinic evidenţiază:
micropoliadenopatie: ganglionii sunt mobili, fermi la palpare, elastici,nedureroşi. Adenopatia
este bilaterală şi simetrică. Sunt afectaţi, în ordinea frecvenţei, ganglionii inghinali, axilari,
cervicali, epitrohleeni, femurali, supraclaviculari
splenomegalie: este de dimensiuni medii şi se observă inconstant
afectare musculară şi osoasă: sunt citate: artralgii, artrită, bursită, sinovită, tenosinovită şi
osteită. Durerile osoase pot fi un simptom important: afectează oasele lungi ale extremităţilor
(în special tibia) şi oasele craniului, generând cefalee persistentă. Examenul de radiologie
obiectivează modificările distructive osoase. Mialgiile generalizate sunt relativ frecvente şi
pot fi însoţite de astenie musculară care mimează o miopatie inflamatorie
19
afectare hepatică: modificările tipice se datorează invaziei ficatului de către Treponema
pallidum şi includ: hepatomegalie dureroasă, creşterea simptomatică a fosfatazei alcaline şi a
transaminazelor. Examenul histopatologic arată o hepatită reactivă nespecifică
afectare renală: ocazional s-a descris sindrom nefrotic reversibil sub tratament, datorat
glomerulonefritei luetice
afectare gastrică: durerile epigastrice şi vărsăturile sunt consecinţa leziunilor erozive sau
lucerate de la nivelul stomacului (gastrită luetica)
afectare oculară: bolnavii prezintă fotofobie, lacrimaţie, inflamaţie oculara, dureri. Cea mai
frecventa complicaţie este irita anterioară. Alte modificări citate sunt: coriretinita, uveita,
ocluzie vasculitică a vaselor centrale ale retinei
tulburări de auz: surditate senzorială
tulburări neurologice: frecvent se observă modificări izolate ale LCR. Acestora li se pot
asocia: meningita, paralizii de nervi cranieni, tromboze ale arterelor cerebrale.
1.2.7.4. Sifilisul latent
Netratat, sifilisul secundar, trece într-un stadiu asimptomatic, în care singura manifestare
sunt testele serologice pozitive. Datorită faptului că testele netreponemice pot fi fals pozitive,
confirmarea trebuie făcută cu teste treponemice specifice. Deoarece neurosifilisul şi sifilisul
cardiovascular pot fi paucisiptomatice şi dificil de depistat clinic, diagnosticul de sifilis latent
necesită un examen fizic atent, asociat cu examenul LCR şi cu alte examene paraclinice
(radiologice, ultrasonografice).
Starea de latenţa poate dura întreaga viaţă sau poate fi întreruptă de recăderi, cu simptome şi
semne specifice stadiului secundar, sau de trecerea în stadiul terţiar.
Vechimea infecţiei se determină prin istoric şi teste serologice anterioare. În scop terapeutic
şi epidemiologie, sifilisul latent este subîmpărţit arbitrar în:latent recent (sub 2 ani de la debutul
infecţiei) şi latent tardiv (peste 2 ani). Când nu există date referitoare la vechimea infecţiei se
foloseşte termenul de latenţa nedeterminată şi pacientul este tratat ca în sifilisul latent tardiv.
Simptomatologia poate dispărea ce desăvârşire sau să recidiveze prin apariţia sifilisului
terţiar.
Aproximativ 20 – 30% din cei infectaţi cu sifilis prezintă recăderi ale bolii în stadiul latent.
Recăderea înseamnă că o persoană care era asimptomatică,începe să prezinte din nou sipmtome.
Recăderile pot apărea de mai multe ori. Când recăderile nu mai apar, bolnavul nu mai transmite
boala prin contact. O femeie însărcinată care se găseşte în stadiul latent, poate transmite boala
fătului, poate avea un avort sau poate naşte un copil mort.
20
1.2.7.5. Sifilisul terţiar
Acesta este cel mai distructiv stadiu al bolii. El poate debuta la un an după infecţie sau în
orice moment al vieţii unei persoane infectate cu sifilis şi care nu este tratată. O persoană infectată
cu sifilis, poate să nu ajungă niciodată în stadiul terţiar. În cadrul acestui stadiu, boala poate produce
afecţiuni grave ale vaselor de sânge şi inimii, tulburări mentale, orbire, afecţiuni ale sistemului
nervos şi chiar moartea.
Manifestările cutanate din sifilisul terţiar apar la intervale variabile după stadiul secundar, de
obicei după 1 - 20 ani (cu limite între 6 luni şi 30 ani). Cu cât debutul este mai tardiv, cu atât
leziunile sunt mai puţine, mai izolate şi mai distructive, caractere explicate de faptul că în acest
stadiu imunitatea şi alergia faţă de antigenele treponemice sunt maxime.
Leziunile de terţiarism sunt localizate, asimetrice, cronice, cu tendinţa la extindere în zonele
cutanate adiacente, având mai mult aspect de infecţie locală decât de boală sistemică. Pot fi unice
sau multiple, superficiale sau profunde, nedureroase, cu tendinţă la ulcerare. Sunt sărace în
treponeme, care pot fi demonstrate prin imunofluorescenţă şi numai rareori prin impregnare
argentică. Chiar netratate, leziunile au tendinţa la vindecare parţială cu cicatrici neretractile, atrofice,
dar cu apariţia de noi leziuni la periferie.
Semnele clinice de lues terţiar sunt grupate didactic în:
cutanate
Sifilide nodulare şi nodulo-ulcerative (sufulide tuberculoase). Sunt papule sau noduli roşii-
bruni, arămii, fermi la palpare, de câţiva milimetri, acoperiţi de scuame sau cruşte aderente. Tind să
se grupeze inelar şi să involueze central, pe măsura apariţiei de noi leziuni în periferie. Formează
plăci mari (de zeci de cm). Nodulii pot evolua spre ulceraţii adânci de câţiva mm, nedureroase, cu
fundul neted şi marginile elevate. Se localizează mai ales pe zonele de extensie ale braţelor, toracele
posterior şi faţă. Se vindecă cu cicatrici, atrofice, hipo sau hiperpigmentate.
Diagnostic diferenţial : granulomul inelar, lupusul vulgar, sarcoidele.
Gome. Sunt noduli roz-roşii, de dimensiuni variate, unici sau multipli, de obicei unilaterali.
Pot fi dispuşi serpiginos, asemănător sifilidelor nodulare. Nodulii au iniţial consistenţă elastică, apoi
devin fluctuenţi odată cu acumularea de ţesut necrotic. Evacuarea necrozei centrale produce ulceraţii
„stanate”,acoperite de un depozit aderent, cenuşiu-gălbui. Se pot extinde, pot rămâne staţionare sau
se pot vindeca spontan. Se pot localiza mai ales în zonele expuse traumatismelor, dar pot afecta
orice regiune. Se întâlnesc mai ales pe scalp, frunte, fese, presternal, supraclavicular sau pretibial.
Gomele superficiale se pot vindeca cu cicatrici atrofice, cele profunde cu cicatrici rigide, deprimate.
Goma solitară a penisului este denumită pseudosancru redux.
21
mucoase
Cele mai frecvente afectate sunt palatul, limba, fosele, nazale şi ulterior structurile
cartilaginoase şi osoase ale nasului. Ulcerele secundare gomelor produc mutilări care persistă şi
după tratament. Perforarea palatului dur este o caracteristică a luesului terţiar. La nivelul faringelui
şi laringelui poate să apară inflamaţie difuză, noduli gome sau ulceraţii care conduc la disfonie sau
afonie. Buzele şi mucoasa orală sunt rar afectate. Limba poate prezenta: glosită superfucială (papile
atrofice, ulcere neregulate, cicatrici netede strălucitoare) sau glosită intestinală (la palpare este
îndurată datorită sclerozei).
În stadii avansate se pot ajunge la macroglisie. Modificările linguale sunt leziuni
precanceroase, al căror potenţial malign se menţin chiar după tratament antiluetic adecvat.
5iagnosticul diferenţial al leziunilor linguale se face cu: limba scotală, glosită atrofică din anemii şi
avitaminoze, carcinoame, infiltraţii linguale din leucemii, boala Hodgkin, mzcozis fungoides.
neurologice (neurosifilis): tabes, paralizie generală progresivă
cardiovasculare: anevrism aortic, caronarită ostială, afectarea valvulelor aortice
alte manifestări:
Leziuni osteoarticulare: osteoliză gomoasă, periostită, osteită sclerozantă. Cele mai frecvent
afectate sunt tibia, clavicula şi humerusul, la nivelul cărora apar dureri osoase, predominant
nocturne. Manifestările articulare cuprind: artralgii, sinovită şi artrită. Sunt produse de periostită şi
de gomele osoase sau cutanate adiacente.
Alte leziuni: aproape orice viscer poate fi lezat în cadrul luesului terţiar. S-au descris gome în
tractul gastro-intestinal (în stomac mimează un ulcer sau un carcinom schiros), splină, pancreas,
rinichi, vezică urinară, tiroidă, suprarenale. Afectarea oculară se manifestă prin uveită cronică,
corioretinită, Keratită intestinală, atrofie de nerv optic. A fost descrisă şi orhita fibrozantă,
intestinală, cu evoluţie spre atrofie.
Diagnosticul se stabileşte prin date clinice, serologice şi histopatologice.
Diagnosticul diferenţial: tumori maligne, leucemide, sarcoidoza, sporotricoza. Sifilidele
ulcerate trebuie deosebite de scofuloderma, micobacterioze atipice, blastomicoza, leziunile orale de
carcinoame, lichen plan, actinomicoză, tuberculoza, iar gomele membrelor inferioare de eritemul
îndurat şi alte ulceraţii cronice neluetice.
22
Imunofluorescenţa: FTA-Abs (Fluorescent Treponemal Antibody Absorbtion Test); este
testul standard de imunofluorescenţă indirectă şi cea mai sensibilă reacţie serologică, dar şi cea mai
dificilă din punct de vedere tehnic. Este primul test serologic care se pozitivează în sifilisul primar.
Hemaglutinare: TPHA (Treponema pallidum haemagglutination assay) şi varianta sa, MHA-
TP (microhaemagglutination assay for antibody to Treponema pallidum). Este mai uşor de efectuat
decât FTA-Abs, are aceeaşi specificitate, dar sensibilitatea este mai redusă.
Imobilizare: testul de imobilizare a Treponema pallidum (TPI) sau testul Nelson, care
determină capacitatea anticorpilor şi a complementului de a imobiliza Treponema pallidum vii. Este
testul standard, însă este dificil de efectuat, fiind utilizat doar în cercetare.
Metode imunoenzimatice (ELISA, PTA); sensibilitatea şi specificitatea acestora sunt similare
cu cele ale FTA-Abs si TPHA.
25
Microscopul cu lumină directă (standard) poate fi echipat pentru examinare în câmp
întunecat prin înlocuirea condensatorului pentru lumina directă cu un condensator cu câmp
întunecat. Iluminarea pentru câmp întunecat se obţine când razele de lumină lovesc oblic preparatul,
astfel că în obiectivul microscopului nu intră raze directe ci numai razele reflectate de către obiect.
De aceea obiectul apare strălucitor pe un fond întunecat, de unde termenul de câmp întunecat. Când
un fluid conţinând particule, inclusiv bacterii, este pus pe o lamă, razele oblice sunt reflectate de pe
suprafeţe, ascendent şi aceste particule apar iluminate strălucitor pe un fond negru.
Microscopia cu fond întunecat se aplică microorganismelor vii, mobile, transparente,
invizibile în microscopia obişnuită.
La femeie, pentru leziuni cervicale, vaginale, se procedează la fel, utilizându-se pentru
vizualizarea leziunii un specul (bivalva). Este foarte importantă etapa de curăţire a leziunii înainte de
recoltare, pentru îndepărtarea resturilor tisulare, florei locale (inclusiv Treponema vaginalis).
Leziunile mucoasei bucale. Se insistă asupra curăţirii leziunii pentru îndepărtarea florei
locale, inclusiv Treponema denticola şi alte eventuale spirochete bucale sau faringiene. Dacă
examinarea microscopică a exudatului lezional este negativă se poate recomanda examinare.
Leziunile pielii. Se face o incizie liniară superficială cu vârful unui ac de seringă steril şi se
recoltează exudatul seros după îndepărtarea celui sangvinolent sau se injectează la baza leziunii 1 -
12 picături de SF steril, care apoi se aspiră şi se depune pe lama produsului de puncţie a ganglionilor
sateliţi superficiali.
La ultramicroscopie, treponemele apar argintiu-strălucitoare, cu mişcări caracteristice de
flexie şi rotaţie. Se deosebesc de treponemele saprofite prin dimensiuni, forma spirelor şi tipul
mişcărilor. Unele treponeme nepatogene umane sau animale sunt abundente în cavitatea orală şi de
aceea ultramicroscopia efectuată pe frotiuri recoltate din această regiune nu este recomandabilă,
având o specificaţie foarte redusă. Dacă în leziunea primară nu se găsesc treponeme, datorită
tratamentului antibiotic sau antiseptic local, se poate încerca efectuarea ultramicroscopiei pe
aspiratul din ganglionii afectaţi. Treponemele mai pot fi vizualizate la microscopul optic (ex:
impregnare argentică, coloraţie Giemsa sau cu roşu de Congo), la microscopul cu contrast de fază
sau la microscopul electronic. Aceste metode se folosesc rar în practica clinică.
Metode care detectează răspunsul imunologic al gazdei faţă de infecţie - metode serologice.
Metodele de diagnostic serologic se bazează pe detectarea anticorpilor dezvoltaţi ca răspuns la
infecţia luetică. După natura antigenelor utilizate se subîmpart în:
teste netreponemice
teste treponemice
26
teste netreponemice: (lipoidice, cardiolipinice), utilizează antigene lipoidice, nespecifice
treponemelor, şi prin urmare şi anticorpii pe care îi detectează sunt nespecifici. Principalul
antigen folosit conţine cardiolipină, colesterol şi lecitină.
Sunt de două tipuri: reacţii de fixare a complementului (reacţia Kolmer, Bordet -
Wasserman) şi reacţii de floculare (VDRL3 şi RPR4), cele din urmă fiind mai frecvent folosite
datorită simplităţii lor. Ambele tipuri pot fi efectuate calitativ sau cantitativ şi sunt utile pentru
screening şi pentru aprecierea eficacităţii tratamentului.
Testele netreponemice pot determina reacţii biologice fals pozitive. Acestea au o incidenţă de
0,025% şi sunt definite ca reacţiile pozitive apărute la persoane fără istoric sau manifestări clinice de
sifilis, în funcţie de durată se împart în acute, sub 6 luni şi cronice, peste 6 luni. Principalele cauze
ale reacţiilor pozitive acute sunt: vaccinări recente, gripă, mononucleoză infecţioasă, hepatită,
rujeolă, varicelă, limfogranulomatoza veneriană, malaria, sarcina. Reacţii fals pozitive cronice apar
în: lupusul eritematos sistemic, artrită reumatoidă, sindromul Sjogren, tiroidita, anemii hemolitice
autoimune.
Testele netreponemice se negativizează în timp, dovadă a tratamentului corect efectuat.
Testele treponemice utilizează antigene specifice treponemice şi de aceea au sensibilitate şi
specificitate foarte mare. Se împart în reacţii de fluorescenţă (testul FTA6 şi FTA-Abs7) reacţii de
hemaglutinare TPHA8, reacţii imunoenzimatice ELISA şi de imobilizare a treponemelor. Sunt utile
pentru clarificarea cazurilor în care serologică cardioplinică este negativă sau discordanţă. Sunt mai
scumpe decât testele cardiolipinice şi după infecţie rămân pozitive toată viaţa, ceea ce le limitează
utilizarea în programe de sreening sau pentru aprecierea eficacităţii terapiei.
Tehnica acestor teste poate fi modificată pentru a permite identificarea tipului de
imunoglobulină (IgM sau IgG) din structura anticorpilor antitreponemici. Prezenţa predominantă de
IgM semnifică la nou-născut sifilis congenital, iar la adult, sifilis recent dobândit. În sifilisul tratat
sau în cel vechi predomină IgG.
Testul de imobilizare a treponemelor (Nelson) se bazează pe identificarea anticorpilor
imobilizanţi prin inocularea serului de la bolnav cu o suspensie Treponama pallidum. Nu se mai
foloseşte datorită dificultăţilor tehnice şi a faptului că se poziţionează tardiv.
Cronologia testelor serologice. Ordinea poziţionării este următoarea:
FTA-Abs şi SPHA-IgM de la 25 - 30 zile
VDRL 30 - 40 zile
THPA 35 - 45 zile
testul de imobilizare a treponemelor (Nelson) 50 - 60 zile
27
Sensibilitatea testelor serologice este maximă în stadiul de sifilis secundar şi mai redusă în
stadiul primar şi cel terţiar datorită perioadei de latenţă în sinteza anticorpilor.
Diagnostic diferenţial al sifilomului: balanită erozivă, şancrul scabios, limfogranulomatoză
inghinală, şanctul moale, epiteliom spinocelular, herpes simplex.
28
sunt recomandate la femeile gravide. Ceftriaxona, un antibiotic din clasa cefalosporinelor de
generaţia a treia, poate fi la fel de eficientă ca şi tratamentul pe bază de penicilină.
Există numeroase scheme de tratament, variabile de la o ţară la alta. În România, schemele
sunt stabilite de forurile medicale superioare şi sunt obligatorii. Tendinţa actuală este de a reduce
doza şi perioada tratamentului astfel:
pentru sifilisul recent (cu vechime mai mică de un an): 2,6 x 106 UI benzatin penicilină, doză
unică
pentru sifilisul tardiv (cu vechime mai mică de un an), exceptând neurosifisul: 2,4 x 10 6 UI
benzatin penicilină, repetat de 3 ori la interval de 7 zile
pentru neurosifilis: din cauza penetrării scăzute a penicilinei G la nivelul sistemului nervos
central, la persoanele afectate se recomandă administrarea unor doze mari de penicilina G 12
- 24 x 106 UI/zi, pe cale intravenoasă, timp de minimum 10 zile
pentru sifilisul congenital: penicilina G 50.000 UI/Kg/zi, timp de minimum 10 zile. Pacienţii
alergici la penicilină, exceptând gravidele şi copiii mai mici de 8 ani, vor fi trataţi cu
tetraciclină, 500 mg x 4/zi, timp de 15 zile în cazul sifilisului recent şi 30 zile în cadrul celui
tardiv.
Pacienţii care nu tolerează tetraciclina, gravidele şi copiii mici alergici la penicilină vor fi
trataţi cu eritromicină, în aceleaşi doze şi pe aceleaşi perioade ca în cazul tetraciclinei, sau se poate
încerca desensibilizarea la penicilină.
În caz de alergie, ca şi în caz de manifestare precoce a bolii, se pot utiliza doxicilină şi
tetraciclină, dar pe o perioadă mai lungă.
Reacţia Jarisch-Herxheimer este una dintre reacţiile adverse potenţiale ale tratamentului.
Aceasta se produce de obicei în decurs de o oră şi durează timp de 24 de ore, cu simptome de febră,
dureri musculare, cefalee, tahivardie, şi prin exacerbarea sau apariţia de noi leziuni cutanate.
Aceasta este provocată de endotoxine eliberate de către sistemul imunitar, ca răspuns la
lipoproteinele eliberate prin ruptura bacteriilor care provoacă sifilisul.
La gravide, poate produce contracţii uterine şi poate declanşa un avort sau o naştere
prematură.
Trebuie deosebită de o reacţie alergică la penicilină. În sifilisul primar şi secundar, dar şi în
sifilisul latent recent, tratamentul recomandat este: Moldamin intramuscular 1.200.000 U x 2/doză
unică repetată după 7 zile.
În cazul în care pacientul infectat cu sifilis primar şi secundar, dar şi cu sifilis latent recent,
este alergic la penicilină i se administrează:
29
Doxicilină po 100 mg x 2/zi, 15 zile
Tetraciclină po 2 g/zi, 15 zile
Eritromicină po 2 g/zi, 15 zile
În cazul sifilisului latent tardiv dar şi în sifilisul terţiar, tratamentul recomandat este:
Moldamin intramuscular 1.200.000 U x 2 / doză unică repetată după 7 şi 14 zile.
În cazul în care pacienţii infectaţi cu sifilis latent tardiv sunt alergici la penicilină, se
administrează:
Doxicilină po 100 mg x 2/zi, 30 zile
Tetraciclină po 2 g/zi, 30 zile
Eritromicină po 2 g/zi, 30 zile
În neurosifilis, tratamentul recomandat este:
Penicilină G cristalină intravenos 18-24.000.000 U/zi, 10 - 21 zile
Moldamin intramuscular 2.200.000 U x 2 / doză unică repetată după 7 şi 14 zile.
În sifilis congenital, tratamentul recomandat este:
Penicilină 1 cristalină intravenos 100 - 150.000 U / Kg corp x zi, 14 zile.
Toţi pacienţii cu sifilis precum şi contacţii acestora vor fi monitorizaţi serologic 1 - 2 ani,
pentru confirmarea eficienţei tratamentului.
Monitorizarea post-terapeutică. Penicilina este foarte eficientă, la 2 – 10% dintre pacienţi
poate fi necesară reluarea tratamentului.
Sunt considerate eşecuri terapeutice:
persistenţa sau recurenţa manifestărilor clinice
creşterea de patru ori a titrurilor testelor netreponemice
menţinerea unui titru constant, care nu s-a redus de cel puţin patru ori în primele 3 luni şi de
opt ori în primele şase luni de la tratament.
Monitorizarea clinică şi serologică se face:
la pacienţii ci sifilis recent sau congenital: lunar primele trei luni, apoi la 6 - 9 - 12 luni după
tratament
la pacienţii cu sifilis tardiv: timp de 24 luni după tratament
la pacienţii cu neurosifilis: minimum 36 luni, cu examinarea LCR la fiecare 6 luni.
Contacţii pacienţilor cu sifilis vor fi trataţi profilactic (ca în sifilisul recent) sau conform
stadiului bolii.
Pacienţii cu sifilis şi infecţie HIV vor fi trataţi cu penicilina G şi vor fi examinaţi repetat,
inclusiv LCR, pentru a depista un eventual neurosifilis.
30
1.2.12. Prevenţia
Sunt câteva lucruri foarte simple dar esenţiale ce trebuiesc ştiute pentru a nu deveni una
dintre multele victime pe care le face sifilisul. Educaţia şi informarea corectă a tinerilor despre
problemele pe care le pot întâlni în viaţa sexuală şi despre modul în care le pot evita, ar ajuta, în
mod sigur, la scăderea numărului de îmbolnăviri.
Iată câteva principii de urmărit:
sexul protejat 100%
folosirea prezervativul la orice contact sexual
cunoaşterea partenerului este foarte importantă
evitarea sexului cu parteneri ocazionali, necunoscuţi, deoarece aduce cele mai dese şi cele
mai neplăcute probleme
înainte de orice fel de angajament fizic sexual, chiar dacă partenerii sun împreună de mai
mult timp trebuie făcute analize
trebuie monitorizată orice fel de leziune care apare din senin pe piele şi mai ales în zona
organelor genitale. În cazul apariţiei unui semn suspect se va consulta de urgenţă un medic
fidelitatea reciprocă
De la an la an, se constată o scădere a eficienţei anchetelor epidemiologice. Numărul surselor
depistate din cele declarate este în scădere în ultimii ani: 101 în 2011, 92 în 2012, 74 în 2007.
Bolnavii de sifilis declară că au avut un contact sexual infectant cu o persoană necunoscută care se
prostitua, consumul de băuturi alcoolice fiind factorul favorizant.
Aproximativ 50% dintre partenerii sexuali ai indivizilor cu sifilis, vor dezvolta infecţia după
momentul expunerii. Riscul de infecţie la o expunere unică este mai scăzut. Încă nu s-a reuşit
realizarea unui vaccin eficient împotriva sifilisului, de aceea, cea mai bună metodă de prevenire
rămâne în continuare utilizarea corectă a prezervativelor precum şi depistarea şi tratarea cazurilor
infecţioase.
Depistat înainte de a ajunge în faza terţiară, sifilisul este complet vindecabil.
Evitarea expunerii la factori de risc previne eficient infecţia sau reinfecţia cu bacteria care
produce sifilis.
Profilaxia cuprinde:
contacte sexuale protejate: este recomandat ca numărul de parteneri sexuali să nu fie mare şi
atunci când partenerul este implicat în comportamente sexuale cu risc, să se folosească
prezervativul
31
folosirea corectă a prezervativului: trebuie verificată data expirării prezervativului înaintea
folosirii
prezervativul se aplică pe penis, în erecţie înainte de a începe contactul sexual şi se
îndepărtează la sfârşitul contactului sexual, când penisul se află încă în erecţie
cumpărarea de prezervative care întrunesc standardele de siguranţă: acestea trebuie păstrate
în ambalaj până la momentul folosirii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a propus 4 piloni ai strategiei de eliminare a sifilisului, iar
România a ratificat acest document care cuprinde:
asigurarea unui angajament politic susţinut
îmbunătăţirea accesului şi calităţii serviciilor de sănătate acordate mamei şi nou născutului
screening-ul şi tratamentul gravidelor şi al partenerilor lor
stabilirea unor sisteme de supraveghere, monitorizare, evaluare.
34
relative legate de starea generală şi de evoluţia bolnavului. Trebuie să raporteze medicului tot ce
observă în cursul zilei.
Asistenta trebuie să ştie să facă observaţii sistematice, metodice şi să cunoască ce anume
trebuie să observe. Asistenta trebuie să observe şi să urmărească atitudinea bolnavului în pat, poziţia
pe care o ia, expresia feţei, mişcările pe care le execută.
Expresia feţei bolnavului poate trăda anumite stări psihice, ca durere, spaimă, agitaţie,
depresie, bucurie.
Pentru evaluarea stării psihice a bolnavului asistenta se va orienta în primul rând dacă
bolnavul îşi păstrează cunoştinţa, dacă este sau nu obnubilat sau complet inconştient. Dezvoltarea în
timp şi spaţiu pot fi observate prima dată de asistentă.
Asistenta va urmări de asemenea pofta de mâncare a bolnavului şi dacă afirmaţiile acestuia
asupra lipsei poftei de mâncare sunt sau nu reale.
Va fi urmărit somnul bolnavului, atât cantitativ cât şi calitativ, precum şi punctul de vedere al
orarului. Se va urmări dacă somnul bolnavului este agitat sau liniştitor.
35
scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al
apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului
elementele de apreciat: tipul respiraţiei, amplitudinea mişcărilor respiratorii, ritm, frecvenţa
materiale necesare: ceas cu secundar, creion verde.
Măsurarea tensiunii arteriale
scop: evaluarea funcţiilor cardiovasculare
elemente de evaluat: tensiunea arterială sistolică şi diastolică
materiale necesare: aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale,stetoscopul biauricular,
tampon de vată steril, alcool medicinal, pix albastru.
Diureza. Urmărirea diurezei şi analiza urinii obţinute constituie o etapă obligatorie în
îngrijirea bolnavului
pentru a putea furniza datele necesare, asistenta va urmării: tulburările de emisie urinară,
cantitatea de urină emisă pe 24 de ore, caracterele calitative aleurinii
în cazuri patologice pot apărea următoarele tulburări: ploakiuria,ischemia sau retenţia de
urină, nicturia, disuria, incontinenţa urinară.
Scaunul
frecvenţa: normal la adult 1 - 2 pe zi sau unul la 2 zile. Orarul ritmic la aceeaşi oră a zilei,
dimineaţa după trezire.
37
CAPITOLUL II. PARTEA SPECIALĂ.
Fişa pacientului
Data întocmirii: 02.02.2014
Iniţialele numelui şi prenumelui: D.E.
Sex: masculin
Vârsta: 25 ani
Naţionalitatea: română
Starea civilă: necăsătorit
Copii: nu
Religie: ortodoxă
Ocupaţia: muncitor
Mediul de provenienţă: urban
Spitalizări anterioare: Nu
Intervenţii chirurgicale: Nu
38
Afecţiuni cardiace: Nu
Afecţiuni respiratorii: Nu
Afecţiuni renale: Nu
Alte afecţiuni: nu
Alergii cunoscute:
Medicamente: Nu reacţie: Nu
Alimente: Nu reacţie: Nu
Animale: Nu reacţie: Nu
Alte forme de alergie: Nu reacţie: Nu
Alimentaţia
Apetit normal
Număr de mese: două şi o gustare pe zi, la orele 10, 14, 18
Alimente preferate: ciorbă de burtă, carne prăjită, paste, ciocolată
Alimente pe care nu la poate consuma: murături
Băuturi preferate: cafea, vin, sucuri acidulate
Observaţii: pacientul a pierdut în greutate; iniţial avea o greutate de 75 de kg iar în decurs de
două luni, a scăzut circa l0 kg, în prima lună scăzând 6 kg, apoi în cea de-a doua 4 kg
Eliminarea
Urină
Cantitate: 1400 ml/24 h, hipercromă, 4-5 micţiuni
Scaun
Aspect normal, 1-2 scaune pe zi
Alte eliminări: Nu
Odihna-somnul
Somn agitat, insomnii: 4-5 ore pe noapte
Mod de petrecere a timpului liber: discută cu ceilalţi pacienţi
Alte probleme legate de somn: Somnul este insuficient cantitativ şi calitativ din cauza insomniei
manifestat prin ore puţine de somn şi treziri sau perioade de veghe în timpul nopţii, prin faţa
palidă şi ochi încercănaţi
39
Comunicarea
Influenţa bolii asupra vieţii pacientului: simte că îl limitează, ar dori să-şi poată desfăşura
activităţile zilnice în condiţii normale
Comportament: asertiv
Reacţia pacientului la informaţiile primite: are încredere în cadrele medicale şi în serviciile de
sănătate, dar îi este teamă de spitalizare
Preferă singurătatea: nu
Are posibilităţi de exprimare scrisă, verbală, nonverbală, paraverbală
Igiena personală
Îşi efectuează zilnic toaleta generală şi a cavităţii bucale, se îmbracă şi se dezbracă singur
Mersul (deplasarea)
Se deplasează autonom. Diminuarea interesului pentru mişcare din cauza afecţiunii organice
manifestată prin menţinerea timp îndelungat a unei stări de imobilitate.
Motivele internării:
Pacientul sesizează, în urmă cu trei săptămâni, apariţia unei leziuni la nivelul şanţului balano-
prepuţial şi greutate la decalotare. În urmă cu două zile, la o decalotare forţată a penisului, pacientul
este în imposibilitatea de a efectua recalotarea, urmată de instalarea progresivă a unui edem;
ANAMNEZA:
a. Antecedente heredo-colaterale: fără importanţă, familie afirmativ sănătoasă
b. Antecedente personale, fiziologice şi patologice: fără importanţă
40
c. Condiţii de viaţă şi muncă: bune, locuieşte singur într-o garsonieră, muncitor necalificat
d. Comportamente, factori de risc privind modul de viaţă: consumă ocazional alcool, bea 2
cafele pe zi, fumează 1 pachet de ţigări pe zi
ISTORICUL BOLII: din discuţia cu pacientul, aflu că acesta sesizează, în urmă cu trei
săptămâni, apariţia unei leziuni la nivelul şanţului balano-prepuţial şi greutate la decalotare. În
urmă cu două zile, la o decalotare forţată a penisului, pacientul este în imposibilitatea de a
efectua recalotarea, urmată de instalarea progresivă a unui edem. Se internează la Spitalul
Judeţean de Urgenţă, secţia dermato-venerologie pentru investigaţii şi tratament de specialitate.
41
Aspecte psihologice:
Starea de conştientă: pacientul este conştient, şi comunică verbal
Comportament: agitat, alternând cu momente de linişte şi nepăsare; anxios din cauza
incertitudinii diagnosticului.
Date de laborator şi imagistice la internare (în paranteze valorile normale ale laboratorului):
Hemoglobină = 12 g%; (12-14 g %)
Leucocite = 11.500 / mmc; (4200-8000/mm3)
Hematocrit = 47%; (45 mg %)
Eozinofile = 4%; (1-3%)
Limfocite = 41%; (20-40%)
VDRL ++++-; (Negativ)
TPHA +++-;
Teste: penicilină -;
Investigaţii complementare: EKG interpretare morfologic normală
Medicaţie: Penicilină G 200.000 UI în primele 24 de ore divizate la 6 ore (25.000 UI + 25.000
UI + 50.000 + 100.000 UI)
Apariţia reacţiei Heriheimer cu temperatură de 37oC a du la oprirea tratamentului pentru 24 de
ore. Tratamentul a fost reluat după administrarea unui flacon de 1.200.000 UI Retaerpen
Diagnostic de etapă: sifilis primar seropozitiv. Adenopatie inghinală bilaterală. Parafimoza
Aspecte sociale: pacientul este salariat, este muncitor necalificat în construcţii, locuieşte singur
într-o garsonieră închiriată; se teme de un diagnostic grav, precum şi de reacţia celor din jur şi a
familiei.
Nr.
Nevoia Dependent Independent
Crt.
1. Nevoia de a respira da
Nevoia de a bea şi a mânca - scăderea poftei de mâncare
manifestată prin scădere ponderală,
pacientul pierzând în greutate; iniţial
2. avea o greutate de 75 de kg iar în
decurs de două luni, a scăzut circa l0
kg, în prima lună scăzând 6 kg, apoi
în cea de-a doua 4 kg
3. Nevoia de a elimina da
Nevoia de a se mişca şi a avea o bună - diminuarea interesului pentru
postură mişcare din cauza afecţiunii organice
4.
manifestată prin menţinerea timp
îndelungat a unei stări de imobilitate
Nevoia de a dormi şi a se odihni - dificultate de adormire din cauza
anxietăţii manifestată prin somn
agitat, superficial;
- somnul este insuficient cantitativ şi
5. calitativ din cauza insomniei
manifestat prin ore puţine de somn şi
treziri sau perioade de veghe în
timpul nopţii, prin faţa palidă şi ochi
încercănaţi
6. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca da
Nevoia de a menţine temperatura da
7.
corpului în limite normale
Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-şi - diaforeza din cauza anxietăţii,
8. proteja tegumentele şi mucoasele manifestată prin transpiraţii şi
tegumente umede
9. Nevoia de a comunica - comunicare ineficace la nivel
afectiv din cauza neadaptării la noua
situaţie, manifestată prin închidere în
43
Nr.
Nevoia Dependent Independent
Crt.
sine
Nevoia de a evita pericole - tulburări de gândire din cauza
incertitudinii diagnosticului
manifestată prin comportament agitat
10.
alternând cu perioade de linişte;
- fatigabilitate manifestată prin
slăbire fizică, adinamie, lipsă de forţă
Nevoia de a acţiona conform da
11. propriilor credinţe şi valori, de a
practica religia
12. Nevoia de a se autorealiza da
13. Nevoia de a se recrea da
Nevoia de a învăţa cum să-şi păstrezi - cunoştinţe insuficiente despre
sănătatea satisfacerea nevoilor sale în perioada
14.
de convalescenţă şi a tratamentului în
perioada de recuperare
Priorităţi:
- Nevoia de a bea şi a mânca
- Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
- Nevoia de a dormi şi a se odihni
- Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a-şi proteja tegumentele şi mucoasele
- Nevoia de a comunica
- Nevoia de a evita pericole
- Nevoia de a învăţa cum să-şi păstrezi sănătatea
.
Posibilitatea de evoluţie:
Stabilizare, ameliorare: da, prin tratament medical.
Vindecare: da, prin tratament medical.
Agravare: da, prin apariţia complicaţiilor cum ar fi: obturarea căilor limfatice cu edemul
penisului.
Obiective de îngrijire:
44
Obiective globale: pacientul să înţeleagă importanţa spitalizării; să revină la nivelul optim de
sănătate; să aibă stabilit diagnosticul şi să fie de acord cu tratamentul medical pentru recaptarea
independentei funcţionale.
Obiective intermediare: să înţeleagă importanţa examenelor clinice şi de laborator pentru
stabilirea diagnosticului; la sfârşitul spitalizării, să fie capabilă să-şi recapete independenţa faţă
de nevoile afectate; să aibă încredere în personalul medical.
Obiective specifice: prevenirea complicaţiilor; să nu mai prezinte greutate la decalotare; să nu
mai transpire noaptea; să revină la programul normal al meselor, sa-i revină pofta de mâncare; să
fie echilibrat nutriţional şi hidro-electrolitic pentru a nu mai scădea în greutate; să nu mai
prezinte insomnii şi să nu mai aibă tulburări de gândire; să poată adormi mai uşor şi să aibă un
somn odihnitor; să-şi diminueze anxietatea
45
Diagnostic de
Nevoia Obiective Intervenţii proprii şi delegate Evaluare
Nursing
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
respira
Nevoia de a Alimentaţie Pacientul să fie În prima perioadă am administrat pacientului o dietă Pacientul este
bea şi a inadecvată echilibrat hidrică. Am efectuat bilanţul hidro-electrolitic şi am echilibrata hidro-
mânca manifestată prin hidroelectrolitic şi urmărit diureza. electrolitic.
inapetenţă, scădere nutriţional Am calculat zilnic raţia alimentară ţinând cont de Prezintă mucoase
ponderală, consum asigurându-se starea în repaus a pacientului. Am calculat zilnic umede.
redus de alimente şi regimul alimentar şi bilanţul hidric
lichide. să prezinte mucoase - intrări-1800 ml/.zi
umede. - ieşiri - 1400 ml.1 zi
Am explorat gusturile şi obiceiurile pacientului şi i-am
spus să consume alimente uşor digerabile.
Se suplimentează necesarul de lichide cu 1000 ml /zi,
repartizate astfel: la fiecare 3 ore câte 200 ml de
ceaiuri, sucuri neacidulate, compot.
Am lăsat pacientul să aleagă alimentele după gusturile
sale.
Am suplimentat necesarul de calorii cu 1000 cal / zi
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
elimina
Nevoia de a Diminuarea Pacientul să aibă Am încurajat pacientul să efectueze exerciţii fizice din Pacientul prezintă o
46
se mişca şi interesului pentru tonusul muscular trei în trei ore. postură normală, la
a avea o mişcare din cauza prezent şi să-şi Determin pacientul să participe cât posibil la nevoile sfârşitul celei de-a
bună afecţiunii organice menţină celelalte sale pentru a-i da sentimentul de control al situaţiei. doua zile de la
postură manifestată prin nevoi fundamentale Explorează cu pacientul mecanismele de adaptare pe internare.
menţinerea timp satisfăcute în 2 zile care acesta le poate folosi pentru a face faţă situaţiei
îndelungat a unei noi create.
stări de imobilitate. Stare de informare, reflectare, repaus, canalizarea
energiei.
Nevoia de a Stare de disconfort Pacientul să-şi Am asigurat un climat de calm şi de securitate. Am Pacientul şi-a diminuat
dormi şi a manifestată prin faţă diminueze semnele ajutat pacientul să fie încrezător în propriile forte starea de disconfort,
se odihni palidă şi ochi de oboseală şi să explicându-i cu blândeţe că nu are de ce să se teamă şi precum şi temerile pe
încercănaţi. aibă o stare de bine. să aibă încredere în echipa medicală. care le avea, având
Dificultate în a Pacientul să aibă un Am instruit pacientul să practice tehnici de relaxare, încredere în personalul
dormi şi a se odihni, somn corespunzător exerciţii respiratorii cu 30 min. înainte de culcare. Am medical.
manifestate prin ore cantitativ şi calitativ, aerisit salonul, am schimbat lenjeria de pat şi de corp, Pacientul are un somn
de somn de 8 h pe noapte fără i-am oferit pacientului o cană cu lapte cald. liniştit fără întrerupere
insuficiente, somn întrerupere, timp de cu o durata de
agitat o zi aproximativ opt ore şi
jumătate.
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
se îmbrăca
şi dezbrăca
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
menţine
47
temperatura
corpului în
limite
normale
Nevoia de a Diaforeza din cauza Pacientul să nu mai Am şters tegumentele bolnavului şi am schimbat Pacientul nu mai
fi curat, anxietăţii, prezinte transpiraţii lenjeria de corp ori de câte ori a fost nevoie. Am transpiră abundent şi
îngrijit, de manifestată prin abundente în menţinut o temperatura optimă în salon de 20⁰C. se simte curat şi mai
a-şi proteja transpiraţii şi următoarele 24 de Am îndrumat pacientul să îmbrace lenjerie adecvată liniştit.
tegumentele tegumente umede ore microclimatului.
şi Am ajutat pacientul să se îmbrace şi să se dezbrace
mucoasele evitând mişcările bruşte.
Nevoia de a Comunicare Pacientul să se Am ajutat pacientul să înţeleagă că depresia, Familia şi prietenii au
comunica ineficace la nivel adapteze la noua îngrijorarea, sentimentul de neputinţă, sunt normale şi ajutat la determinarea
afectiv din cauza situaţie, să prezinte de aşteptat. pacientului să
neadaptării la noua încredere în sine şi în Am comunicat cu familia pacientului pentru a înţelege înţeleagă şi să accepte
situaţie, manifestată cei din jur pentru a că pacientul are nevoie de un suport emoţional şi situaţia prin care trece
prin închidere în face fata situaţiei moral suplimentar, din partea lor. Am pus pacientul în şi să comunice normal
sine existente în 12 ore. legătură cu alţi pacienţi diagnosticaţi cu sifilis care au cu cei din jur.
avut o evoluţie bună integrându-se rapid în mediul
socio-profesional.
48
Nevoia de a Anxietate moderată Pacientul să Am sfătuit pacientul să comunice cu echipa medicală Pacientul comunică cu
evita din cauza lipsei de beneficieze de şi familia şi am încurajat familia să comunice cu echipa medicală,
pericole cunoştinţe despre siguranţa psihologică pacientul, pentru a menţine un climat de optimism. familia şi colegii de
evoluţia bolii pentru înlăturarea salon, prezentând
manifestată prin stării de anxietate în ameliorarea stării de
nelinişte. următoarele 2 zile. anxietate.
Pacientul să-şi
diminueze durerile în
24 h.
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
acţiona
conform
propriilor
credinţe şi
valori, de a
practica
religia
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
se
autorealiza
Nevoia de a Nevoie satisfăcută
se recrea
49
Nevoia de a Cunoştinţe Pacientul să fie Am explicat pacientului şi familiei în ce a constat Pacientul a înţeles
învăţa cum insuficiente despre capabil să se intervenţia tratamentul administrat şi la ce efecte poate indicaţiile privind
să-şi satisfacerea nevoilor reintegreze în avea sifilisul în lipsa unui tratament corespunzător. regimul de viaţă pe
păstrezi sale în perioada de activităţile sociale şi Am lămurit pacientul că tratamentul este simplu, iar care trebuie să-l
sănătatea convalescenţă şi a profesionale, pe care boala se poate vindeca foarte uşor dacă pacientul urmeze, în vederea
tratamentului în le efectua anterior colaborează. unei recuperări cât mai
perioada de internării. Am explicat pacientului faptul că boala, după rapide şi în condiţii
recuperare vindecare, nu dă imunitate, deci este posibilă o favorabile lui.
reinfecţie.
Evaluare:
Pacientul D.E sesizează, în urmă cu trei săptămâni, apariţia unei leziuni la nivelul şanţului balano-prepuţial şi greutate la decalotare.
În urmă cu două zile, la decalotare forţată a penisului, pacientul este în imposibilitatea de a efectua recalotarea, urmată de instalarea
progresivă a unui edem. Se internează pentru diagnostic şi tratament.
Pe parcursul internării s-au urmărit şi s-au realizat următoarele obiective: refacerea echilibrului termic; refacerea eliminării renale;
creşterea gradului de cunoştinţe; reducerea riscului de răspândire a infecţiei; refacerea calităţii somnului; îmbunătăţirea relaţiilor sociale
S-a efectuat tratament antibiotic cu penicilină. Apariţia reacţiei Herixheimer cu temperatura de 37oC a dus la oprirea tratamentului
pentru 24 de ore. Tratamentul a fost reluat după administrarea unui flacon de 1.200.000 UI Retarpen.
Regim alimentar obişnuit.
Pacientul se externează vindecat clinic.
50
Pentru a preveni o nouă îmbolnăvire cu sifilis, pentru a preîntâmpina contactarea unei boli cu
transmitere sexuală, precum şi despre importanţa prevenirii acestor boli pentru sănătate, asistenta
medicală, la externare, face câte precizări şi anume:
sexul trebuie să fie 100% protejat
folosirea obligatorie a prezervativul la orice contact sexual
cunoaşterea partenerului de viaţă
evitarea relaţiilor sexuale cu parteneri ocazionali, necunoscuţi
efectuarea analizelor înainte de orice fel de angajament fizic sexual
monitorizarea oricărui fel de leziune care apare pe piele şi mai ales în zona organelor
genitale. În cazul apariţiei unui semn suspect se va consulta de urgenţă un medic
51
CONCUZII
Bolile cu transmitere sexuală reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, şi este una
dintre cele mai comune cauze de morbiditate şi chiar mortalitate în lume.
OMS estimează că anual apar 300 milioane cazuri noi de infecţie cu boli cu transmitere
sexuală, dintre acestea, sifilisul reprezentând încă o mare parte, aproximativ 20%. Ce trebuie ştiut
este că riscul de transmitere al unei infecţii nu trebuie privit din punct de vedere al dimensiunii lui,
ci numai a existenţei sau a inexistenţei lui. Atunci când există un risc, probabilitatea de 99% este la
fel de periculoasă precum cea de 1% şi oricât ar fi probabilitatea de scăzută trebuie să ţinem cont de
risc.
Este cunoscută teoria conform căreia, consumul de contraceptive orale pentru a preveni o
eventuală sarcină nedorită şi mai ales eliberarea lor gratuită în cabinetele de planning familial, a
făcut ca populaţia să practice din ce în ce mai des sexul neprotejat, ceea a dus la creşterea numărului
de îmbolnăviri cu boli cu transmitere sexuală şi implicit a sifilisului.
Interceptarea bolii este favorizată în cele mai multe cazuri de situaţiile economice precare şi
mai ales de contacte sexuale cu parteneri ocazionali, dubioşi sau chiar cu purtători sănătoşi
(persoane insuficient tratate sau nevindecate complet), de aceea o bună educaţie şi o informare cât
mai corectă în rândul populaţiei ar putea ajuta la prevenirea îmbolnăvirii.
Am convingerea că, prin cercetarea realizată, având drept finalitate proiectul de certificare a
calificării profesionale, voi contribui într-o modestă măsură la aprofundarea cunoaşterii
intervenţiilor şi a rolului asistentei medicale în îngrijirea pacienţilor cu sifilis.
52
BIBLIOGRAFIE
1. Alecu A., Dermato-venerologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010
2. Alecu M., Patologia moleculară a pielii, Editura Medicală, Bucureşti, 2006
3. Antonescu S., Dermatovenerologie, Bucureşti,1984
4. Borundel C., Tehnica Îngrijirii Bolnavului, Editura Medicală , 1978
5. Bucur G., Boli Dermatologice, Mică Enciclopedie, Editura Ştiinţă şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1987
6. Bucur G., Giurcăneanu C., Boli transmise pe cale sexuală, Editura Celsius, Bucureşti, 2000
7. Chiotan M., Boli infecţioase, Editura Naţional, 2006
8. Colţoiu A., Tratat de dermatovenerologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
9. Colţoiu A., Farsea D., Mateescu D., Popescu S., Dermatovenerologie, Editura Didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1993
10. Conu A., Dermato-venerologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972
11. Dimitrescu A., Dermatologia, Editura Naţional, 1996
12. Longhin S., Dumitrescu A., Medicaţia afecţiunilor dermatologice, Editura Medicală,
Bucureşti, 1970
13. Luca M.C., Boli infectioase (pentru studentii de medicină generală), Editura Tehnopress,
2007
14. Maier N., Dermatovenerologie, Cluj- Napoca, 1993
15. Marks R., Practical problemsin dermatology, Martin Dunitz, 1983
16. Nemeth J.A., Dermatologic Clinics, vol. II, no. 4, WB Sounders Company, Philadelphia,
London, Toronto, 1993
17. Pais V., Ultrastructura pielii, Editura Medicală, Bucureşti, 1983
18. Patrascu V., Dermato-venerologie. Nursing în dermatologie, Editura SITECH, 2008
19. Pegum J.S., Baker H., Dermatology, Bailliere Tindall, 1979
20. Rook A., Wilkinson A.S., Ebling F.J., Text book of dermatology, Editura Blackwel Science
Public, 1979
21. Titircă L., Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali, Editura Viaţa
Medicală Românească, 1997
22. Titircă L., Ghid de nursing cu tehnici de evaluare şi îngrijiri corespunzătoare nevoilor
fundamentale, Editura Viaţa Medicală Românească, 2002
53
23. Titircă L., Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii medicali, Editura Viaţa
Medicală Românească, 2003
24. www.srd.ro / Site-ul oficial al Asociaţiei Române de Dermatologie
25. *** Syphilis,Clinical Guidelines, OGCCU King Edward Memorial Hospital, OGCCU Perth,
Australia 2006
26. *** Curs Dermatologie, Facultatea de Asistenţă Medicală, Baia Mare
54