Piețe de

capital

1|Page
Cuprins
1. Piaţa de capital – concept, structura, functii si istoric

2. Piata de capital a romaniei

3. Instrumentele financiare

4. Participanţii pe piaţa de capital

5. Operaţiunile de piaţă

6. Cotarea valorilor mobiliare

7. Mecanisme de tranzacţionare pe pieţele reglementate din românia

8. Tranzactiile bursiere

9. Indicii bursieri

10. Crizele bursiere

2|Page
 CAPITOLUL I : PIAŢA DE CAPITAL. CONCEPT,
STRUCTURA, ISTORIC SI FUNCTII
1.1. Definire

Sursele de finanţare ale companiilor se împart, în esenţă, în două categorii: surse interne
şi surse externe.

Tradiţional, întreprinderile româneşti au apelat la bănci pentru a-şi acoperi nevoile de

finanţare.

Băncile sunt intermediari financiari care se interpun între agenţii economici cu capacitate
de finanţare de la care sunt colectate resursele şi agenţii economici cu nevoie de finanţare care
apelează la credite.

Piaţa de capital are ca misiune punerea faţă în faţă, într-o confruntare directă a celor care
economisesc cu cei care investesc.

Motivele celor care apelează la piaţa de capital pot fi extrem de variate.

Companiile apelează la piaţa de capital atât pentru a-şi forma şi majora capitalul social,
precum şi pentru a obţine capital sub formă de împrumuturi pentru diferite perioade de timp.

Societăţile care desfăşoară activităţi de interes public apelează la piaţa de capital mai ales
în scopul obţinerii de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.

Pentru a-şi putea desfăşura activităţile generale, administraţiile de stat centrale şi locale
apelează la piaţa de capital în scopul contractării de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung.

Piaţa de capital = ansamblul mecanismelor prin care capitalurile disponibile din

economie sunt dirijate către entităţile publice sau private care au nevoie de ele.

Piaţa de capital = emitenţii --->SSIF--->investitori

Piaţa de capital = întâlnirea ofertei de capitaluri cu cererea de capitaluri pe termen mediu

şi lung.

2 conceptii: concepţia anglosaxonă şi concepţia continental-europeană.

Conform concepţiei anglo-saxone piaţa financiară se clasifica în :

1. piaţa monetară

2. piaţa de capital

3|Page
 3. piaţa asigurărilor.

În concepţia clasică continental-europeană, piaţa de capital cuprinde:

1. piaţa monetară,

2. piaţa ipotecară

3. piaţa financiară.

Pe piaţa monetară au loc tranzacţii cu active monetare pe termen scurt sau foarte scurt, având
loc plasarea activelor monetare temporar disponibile de către deţinătorii de fonduri şi distribuirea
activelor financiare sub formă de credite către solicitanţii acestora.

Operatori pe piata monetara: băncile comerciale, banca centrală, guvernul, autorităţile locale,
societăţile de asigurare, alte instituţii financiare, întreprinderile, societăţile comerciale,
persoanele fizice

Instrumente principale: cambiile, certificatele de depozit, biletele de trezorerie, cecurile,

bonurile de tezaur, depozitele la vedere şi la termen.

Piaţa ipotecară are în vedere transferurile pe termen mediu şi lung de economii în schimbul
valorilor mobiliare (ipotecile) care atestă dreptul de creanţă asupra acestor economii.

Prin intermediul pieţei ipotecare se mobilizează fondurile necesare construcţiilor de locuinţe

Operatori: băncile specializate, societăţile comerciale, persoanele fizice.

Instrumente: obligaţiuni ipotecare tranzacţionabile pe pieţele reglementate în scopul obţinerii

de lichidităţi.

Pe piaţa financiară, se vând şi se cumpără active financiare fără a fi schimbată natura lor. Ea
exprimă o legătură directă între deţinătorul de capitaluri şi cel care are nevoie de ele.

În anumite ţări europene nu se face o separaţie clară între piata monetara si piata de capital.

Piaţa financiară din România, construită după modelul anglo-saxon, a adoptat principiul
separaţiei obligatorii dintre piaţa monetară şi cea de capital.

Piaţa de capital facilitează legătura dintre emitenţi şi investitori a căror decizie urmăreşte
două ţinte: rentabilitatea cât mai mare şi lichiditatea cât mai ridicată.

Piaţa de capital = emisiunea şi tranzacţionarea instrumentelor financiare pe termen mediu şi

lung.

Piaţa de capital are următoarele caracteristici:

4|Page
 1. este o piaţă deschisă tuturor investitorilor.

2. instrumente financiare sunt tranzactionate pe termen mediu şi lung;

3. valorile mobiliare tranzacţionate aici sunt negociabile şi transferabile;

4. riscul investiţiei aparţine întotdeauna investitorilor şi nu emitenţilor.

Existenţa pieţei de capital este determinată de cererea de capital, fiind totodată condiţionată
de un proces real de economisire.

Cererea de capital --->societăţi comerciale, instituţii financiare, bancare şi de asigurări,

instituţii şi administraţii publice, organisme de pe piaţa internaţională

Cererea de capital:cerere structurală şi cerere conjuncturală.

Cererea structurală --->nevoia finanţării unor activităţi economice, finanţarea obiectivelor de

investiţii, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale organismelor naţionale şi
internaţionale.

Cererea conjuncturală --->restricţiilor intervenite în acordarea creditelor, absenţei

autofinanţării, deficitului bugetar şi a deficitului balanţei de plăţi externe.

1.2. Structura pietei de capital

I. Din punct de vedere al momentului finalizării tranzacţiilor, piaţa de capital se structurează

în:

- piaţa la vedere - este cea în care instrumentele fin. sunt tranzacţionate cu livrare şi plată
imediată

- piaţa la termen-este cea în care finalizarea tranzacţiei se realizează la o dată ulterioară.

II. Dpdv al obiectului tranzacţiei, avem:

- piaţa acţiunilor

- piaţa obligaţiunilor

- piaţa contractelor la termen- unde valorile mobiliare se tranzacţionează pentru livrarea şi

plata ulterioară.

- piaţa opţiunilor- unde se tranzacţionează valori mobiliare cu livrare condiţionată.

III.Dpdv al modului de formare a preţului instrumentelor financiare, piaţa de capital se

împarte în:

5|Page
 - piaţă de licitaţie – este o piaţă impersonală, organizată cu reguli de tranzacţionare fixate
unde cel care tranzacţionează este obligatoriu agent pentru servicii de investiţii
financiare.

- piaţă de negocieri-este o piaţă informatizată, localizată la sediile intermediarilor, în care

cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi volumul instrumentelor financiare,
fie direct, fie indirect prin intermediari.

IV. Dpdv al producerii şi comercializării valorilor mobiliare: piaţa primară şi piaţa

secundară.

Pe piaţa primară noile emisiuni de instrumente financiare sunt negociate pentru prima
dată iar pe piaţa secundară sunt tranzacţionate instrumente financiare deja aflate în circulaţie.

Piaţa primară de capital reprezintă emisiunea petru prima dată a valorilor mobiliare
pentru atragerea capitalurilor disponibile, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa internaţională.

Pe piaţa primară, emitentul original obţine bani cash, iar cumpărătorii intră în posesia
valorilor mobiliare care nu existau anterior.

Emitentul trebuie să stabilească natura juridică a instrumentului financiar emis si preţul

de vânzare asumându-şi riscul rezultat din lipsa de atractivitate a finanţării.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, emitentul poate să se bazeze pe expertiza proprie

sau poate apela la serviciile unei organizaţii specializate în plasamentul valorilor mobiliare pe
piaţa primară.

Piaţa secundară de capital este piaţa pe care instrumentele financiare îşi schimbă
deţinătorii, prin vânzare-cumpărare, fără ca emitentul să mai încaseze vreo sumă de bani din
această operaţiune.

Cursul bursier al instrumentelor financiare listate la bursă se stabileşte prin confruntarea

cererii cu oferta de instrumente financiare.

Obiectivele pieţei secundare sunt: protecţia investitorilor, lichiditatea pieţei şi stabilitatea

cursului.

Între piaţa primară de capital şi piaţa secundară de capital există o strânsă

interdependenţă, deşi ele au funcţii specifice.

Piaţa secundară nu poate exista fără piaţa primară şi, totodată, funcţionarea pieţei
primare este influenţată de capacitatea pieţei secundare de a realiza transferabilitatea
instrumentelor financiare şi transformarea lor în lichidităţi.

6|Page
 Piaţa secundară de capital este reprezentată în principal de bursa de valori, ca piaţă
organizată, reglementată şi publică, dar cuprinde şi piaţa extrabursieră (OTC), informatizată şi
neorganizată, nelocalizată, care prelucrează de fapt automat şi electronic tranzacţiile încheiate
(NASDAQ – S.U.A).

Piaţa extrabursieră este formată dintr-o reţea de dealeri/brokeri care negociază între ei şi
încheie tranzacţii prin telefon, telex, fax, şi prin reţele de calculatoare conectate între ele.

Ponderea capitalizării bursiere este diferită de la ţară la ţară în funcţie de natura pieţei şi de
gradul de dezvoltare economică a ţării respective.

• Anul 2017 nu a înregistrat perioade cu niveluri ridicate de turbulență, cel puțin prin
comparație cu evenimentele cu impact semnificativ din anul 2016, care au dus la
modificări ample ale prețurilor activelor financiare, respectiv cele două episoade de
turbulență care au avut loc pe fondul miediatizării problemelor de pe piețele financiare
din China (ian 16 și feb 16), și cel aferent rezultatului referendumului organizat în Marea
Britanie (iunie 2016).

1.3. Functiile pietei de capital

Modul în care au apărut şi au funcţionat pieţele de capital reflectă contribuţiile importante

pe care acestea pot să le aibă la dezvoltarea economică a unei ţări:

7|Page
 Asigură centralizarea tranzacţiilor, prin concentrarea ordinelor de vânzare şi cumpărare şi
permite accesul direct şi continuu la informaţiile de piaţă;

Facilitează obţinerea de fonduri pentru investiţii în active pe termen lung;

Evidenţiază starea conjuncturală a economiei (barometru al vieţii economico-financiare).

Cursul bursier al actiunilor şi indicii bursieri sunt consideraţi barometre ale stării ec. şi politice a
ţării respective;

Asigură eficienţa, competitivitatea şi solvabilitatea sistemului financiar.

Garantează lichiditatea economiei, prin transformarea rapidă a valorilor mobiliare în

capital bănesc.

Motor al vieţii economice prin faptul că valorile ajung de la cei care au surplus la cei care
au nevoie de ele.

 Piaţa de capital implică totodată şi anumite costuri şi alte dezavantaje pentru emitenţi şi
investitori:

- inevitabilitatea crizelor economice;

- costurile de intermediere ale instituţiilor pieţei de capital,

- perioadele de rată înaltă a dobânzii după perioade lungi de rate real negative,

- instabilitatea preţurilor şi ratelor dobânzii etc.

 Pieţele de capital eficiente obligă companiile să concureze pentru fondurile investitorilor,

preţurile fiind privite ca o „etichetă” pentru valoarea pe care investitorii o asociază
investiţiei lor.

1.4. Istoricul şi evoluţia burselor

• Premisele apariţiei şi dezvoltării pieţei de capital:

- dezvoltarea şi concentrarea schimburilor comerciale;

- dezvoltarea societăţilor pe acţiuni;

- apariţia şi dezvoltarea creditului comercial;

- organizarea şi funcţionarea bursei;

- dematerializarea tranzacţiilor.

• Pieţele de capital îşi au originile cu mult înaintea erei creştine, în perioada greco-romană.

8|Page
 „asirienii au realizat primele bănci, iar grecii au inventat moneda, romanii au imaginat
primele burse de valori”.

• Romanii au organizat primul sistem bursier.

Publicanii au înfiinţat societăţi în comandită pe acţiuni ale căror acţiuni se negociau de

către argentari în bazilici construite special în acest scop.

• Prăbuşirea Imperiului Roman a însemnat şi destrămarea primului sistem bursier pentru o

perioadă de aproximativ 500 de ani.

• Bursele, ca pieţe secundare, au început să se dezvolte începând cu anul 1100 d. Ch.

• Târgurile care se organizau periodic în marile oraşe jucau rol de „burse”.

• Dar datorită realizării unui comerţ la nivel mondial si a progreselor înregistrate,

importanţa târgurilor regionale a început să scadă ele fiind înlocuite de centre comerciale
specializate .

• Denumirea de „bursă” provine de la numele unei familii de hangii din Bruges

(Belgia),Van der Burse, care avea sculptat pe frontispiciul hanului trei pungi de bani
(bourses).

• Între secolele al XIII-lea şi al XVI-lea hanul ar fi servit ca loc de întâlnire a

comercianţilor care încheiau aici afaceri, negociind metale preţioase şi mai târziu hârtii
de valoare.

• Prima bursă s-a înfiinţat la Anvers, în 1531, unde se negociau mărfurile sau scrisorile de
schimb, ce urmau să fie livrate ulterior încheierii tranzacţiei.

• Apoi au apărut alte centre, pe lângă cel de la Anvers: Lyon, Paris, Londra, Amsterdam,
New York.

• În secolele XVI şi XVII s-au construit clădirile ce urmau să adăpostească bursele, tot de
atunci datând şi primele regulamente de funcţionare şi de încheiere a tranzacţiilor.

• Începând cu secolul XVII, evoluţiile bursei sunt uşor de urmărit, dar din păcate, nu există
înregistrări foarte clare şi nici reguli foarte stricte.

• Pana in secolul XVIII nu exista o separare a burselor de valori de bursele de marfuri.

• În secolele XVIII şi XIX s-au pus bazele unor regulamente mai stricte de tranzacţionare
şi organizare, precum şi de afişare a informaţiilor privind tranzacţiile încheiate şi preţul
acestora.

9|Page
• Tot atunci, au apărut agenţii de schimb, persoane specializate în intermedierea
tranzacţiilor bursiere.

• S-au dezvoltat burse de valori în majoritatea ţărilor europene, S.U.A. şi Japonia.

• În Anglia, prima bursă a fost inaugurată de regina Elisabeta I la 23 ianuarie 1571 sub
numele de „Royal Exchange”.

• În Franţa, prima societate pe acţiuni a fost constituită în anul 1250 de către locuitorii din
Toullouse.

• Abia la 24 septembrie 1724 se înfiinţează bursa din Paris, ulterior înfiinţându-se burse şi
în Lyon, Toulouse, Rouen, Le Havre etc.

• Împărăteasa Maria Tereza a stabilit, în anul 1771, prin decret imperial, prima delimitare a
burselor de valori de bursele de mărfuri şi a înfiinţat în anul 1773 bursa de valori din
Viena.

• După Anvers, bursa înfiinţată la Amsterdam în anul 1778 deţine mai bine de un secol
rolul de cea mai importantă piaţa financiară.

• În SUA, bursa de valori şi bursele de mărfuri au apărut aproximativ în acelaşi timp, la

mijlocul secolului al XVIII-lea.

• În data de 17 mai 1792, câţiva mici investitori americani care aveau obiceiul să se
întâlnească în partea de sud a New York-ului au înfiinţat instituţia care avea să devină cea
mai mare bursă a lumii „ NYSE”.

• Mult timp, până în secolul XX, piaţa de capital internaţională s-a confundat cu pieţele de
capital naţionale: Londra, Paris, New York.

• În prezent, nr. burselor de valori trece de 100, din care 18 sunt în SUA, 11 în Anglia, opt
în Germania, şapte în Franţa. Există azi peste 60 de burse futures şi de opţiuni răspândite
în 37 de ţări.

10 | P a g e