Asa se vaita un stir,

Pe camp aspru ca un zbir,

Pravalit, insingurat,

Si de toamna botezat.

Volbura cu fruntea uda,

Sopti in namol cu ciuda:

-Imprejur, toate-au murit…

Vantul, ploaia, m-au zgulit!

Stirita cu intriga:

-Ce mai toamna vitrega!

Stropi de tina au sarit,

Rochia ti-au murdarit!

-Sunt scunda… si-a lacrimat.

Un mohor pe chip grimat,

Si-a pierdut spicul si el,

Si catandu-l usurel,

A cascat si-a atipit,

Iar toamna l-a invelit,

Cu un snop de ciumafai,

Doarme ca un prunc in Rai!

-Hei! acum ma trec fiori,

Am bruma pe obrajori!