Dobândirea cetățeniei Moldovei prin investiție

Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la dobândirea cetățeniei prin

investiție, care reglementează valoarea minimă și modalitatea contribuției la
Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă și a investiției în unul din
domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova, modul și condițiile de
verificare a bunei reputații economice și financiare a persoanelor care dobândesc
cetățenia, dar și condițiile de evaluare și monitorizare a investiției în scopul
obținerii cetățeniei.

Regulamentul mai prevede crearea și funcționarea unei Comisii de examinare a

dosarului pentru obținerea cetățeniei prin participarea la programul de investiții în
RM.

Legea cu privire la cetățenie a fost modificată și s-a stipulat posibilitatea acordării

cetățeniei persoanei care va face investiții în Republica Moldova, a informat
viceministrul Justiției, Nicolae Eșanu.

Conform legii menționate de viceministru, cetățenia RM poate fi acordată, la

cerere, cetățeanului străin sau apatridului care cunoaște și respectă prevederile
Constituției, are o bună reputație economică și financiară, nu prezintă pericol sau
risc pentru ordinea publică și securitatea statului, varsă contribuții la Fondul de
investiții publice pentru dezvoltare durabilă sau a efectuat, timp de 60 luni,
investiții în domeniile de dezvoltare strategică.

Astfel, potrivit Regulamentului adoptat de Guvern, valoarea minimă a contribuției

nerambursabile la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă constituie
echivalentul a 100 mii euro, iar valoarea minimă a investiției, în cel puțin unul
din domeniile de dezvoltare strategică a Republicii Moldova, constituie
echivalentul a 250 mii de euro.

Documentul indică cele două domenii de dezvoltare strategică:

— Dezvoltarea sectorului imobiliar prin procurarea și deținerea în proprietate,

pentru o perioadă neântreruptă de cel puțin 60 de luni, a unui sau mai multor
bunuri imobile cu valoare de piață totală, la data efectuării investiției, de cel puțin
250 mii de euro

— Dezvoltarea sectorului financiar public și a investițiilor publice prin procurarea

și menținerea în proprietate a valorilor mobiliare de stat emise în acest scop, pentru
o perioadă de cel puțin 60 de luni, în valoare de cel puțin 250 mii de euro.
 Capitolul II
Dobîndirea cetăţeniei Republicii Moldova
Articolul 10. Temeiurile dobîndirii cetăţeniei
(1) Cetăţenia Republicii Moldova se dobîndeşte prin:
a) naştere;
b)recunoaştere;
c) adopție; d) redobîndire;
e) naturalizare.
(2) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi dobîndită şi în temeiul acordurilor
internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Articolul 11. Dobîndirea cetăţeniei prin naştere
(1) Este considerat cetăţean al Republicii Moldova copilul:
a) născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul naşterii copilului, este
cetăţean al Republicii Moldova;
b) născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi apatrizi sau beneficiari de
protecţie internaţională;
(2) Copilul găsit pe teritoriul Republicii Moldova este considerat cetăţean al ei, atît timp
cît nu este dovedit contrariul, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani.
Articolul 12. Dobîndirea cetăţeniei prin recunoaştere
(1) Sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care au dobîndit şi au
păstrat această cetăţenie potrivit legislaţiei anterioare, precum şi persoanele care au
dobîndit cetăţenia conform prezentei legi.
(1 ) Persoanele cu vîrsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Republicii Moldova, care
1

nu sînt luate în evidenţă de autoritatea competentă ca cetăţeni ai Republicii Moldova şi

care nu deţin dovada cetăţeniei sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova, iar data
dobîndirii cetățeniei se consideră data exprimării consimțămîntului în scris în acest sens.
În cazul în care persoana nu este de acord cu data dobîndirii cetăţeniei, la solicitarea
acesteia, autoritatea competentă determină data dobîndirii cetăţeniei în temeiul
documentelor care confirmă că persoana respectivă întrunea sau întruneşte condiţiile
prevăzute de legislaţia în vigoare sau de cea anterioară în materie de cetăţenie, prin care a
fost declarată cetăţean al Republicii Moldova.
(2) Sînt recunoscute ca cetăţeni ai Republicii Moldova persoanele care şi-au exprimat
dorinţa de a deveni cetăţeni ai Republicii Moldova şi anume:
a) persoanele născute în străinătate care au cel puţin unul dintre părinţi, bunici sau
străbunici născut pe teritoriul Republicii Moldova;

b) persoanele care pînă la 28 iunie 1940 au locuit în Basarabia, în Nordul Bucovinei, în

ţinutul Herţa şi în R.A.S.S.M., urmaşii lor;

c) persoanele deportate sau refugiate de pe teritoriul Republicii Moldova începînd cu 28

iunie 1940, precum şi urmaşii lor;
d) persoanele care la data de 23 iunie 1990 locuiau legal şi obişnuit pe teritoriul
Republicii Moldova şi care continuă să locuiască în prezent.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol nu pot fi recunoscute ca cetăţeni
ai Republicii Moldova în cazul în care, în procesul de recunoaştere, prezintă informaţii
false sau ascund unele date pertinente, a căror cunoaştere ar duce la respingerea cererii,
şi/sau în cazul în care cad sub incidenţa art. 20 alin. (1) lit. a)–e).
Articolul 13. Dobîndirea cetăţeniei prin adopție
(1) Copilul apatrid dobîndeşte automat cetăţenia Republicii Moldova prin adopție dacă
părinții adoptivi (părintele adoptiv) sînt cetăţeni ai Republicii Moldova.
(2) Asupra cetăţeniei copilului apatrid adoptat de soţi unul dintre care este cetăţean al
Republicii Moldova, iar celălalt cetăţean străin hotărăsc, de comun acord, părinții
adoptivi. În cazul în care părinții adoptivi nu cad de comun acord, asupra apartenenţei
copilului la Republica Moldova va decide instanţa de judecată, ţinînd cont de interesele
acestuia. În cazul copilului care a împlinit vîrsta de 14 ani, se cere consimţămîntul lui,
autentificat de notar.
(3) Copilul cetăţean străin adoptat de soţi ambii sau numai unul dintre ei fiind cetăţean al
Republicii Moldova sau unul fiind cetăţean al Republicii Moldova, iar celălalt cetăţean
străin sau apatrid poate deveni cetăţean al Republicii Moldova dacă renunţă la cetăţenia
statului străin, cu excepţia cazurilor prevăzute de acordurile internaţionale la care
Republica Moldova este parte.
Articolul 14. Cetăţenia copilului în cazul nulităţii sau
anulării adopției
În cazul declarării nulităţii sau al anulării adopției copilului apatrid sau cetăţean străin,
acesta este considerat că nu a fost niciodată cetăţean al Republicii Moldova dacă
domiciliază legal şi obişnuit în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în
străinătate.
Articolul 17. Condiţiile naturalizării
(1) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi acordată la cerere cetățeanului străin sau
apatridului cu domiciliul legal și obișnuit pe teritoriul Republicii Moldova, care cunoaşte
şi respectă prevederile Constituţiei, a susţinut testul pentru evaluarea nivelului de
cunoaştere a limbii de stat și are surse legale de venit, cu respectarea uneia dintre
următoarele condiții:
a) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova cel puţin în ultimii 10 ani. Pentru
apatrizi, refugiaţi şi beneficiarii de protecție umanitară și azil politic, termenul respectiv
este de 8 ani;
b) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova timp de 5 ani înaintea împlinirii
vîrstei de 18 ani;
c) este căsătorit cu un cetăţean al Republicii Moldova de cel puţin 3 ani şi a avut
domiciliul în mod continuu pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani;
d) are domiciliul pe teritoriul Republicii Moldova în ultimii 3 ani la părinţi sau la copii
(inclusiv părinți adoptivi sau copii adoptați) cetăţeni ai Republicii Moldova.
Capitolul III
Pierderea cetăţeniei Republicii Moldova
Articolul 21. Temeiurile pierderii cetăţeniei
Cetăţenia Republicii Moldova se pierde:
a) prin renunţare;
b) prin retragere;
c) în temeiul acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
 Articolul 22. Renunţarea la cetăţenie
(1) Renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova se aprobă solicitantului, cu condiţia
prezentării adeverinţei privind deţinerea sau dobîndirea cetăţeniei unui alt stat ori garanţiei
dobîndirii cetăţeniei unui alt stat.
(2) Dacă persoana căreia i s-a aprobat renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova, în pofida
garanţiei nu va dobîndi cetăţenia unui alt stat, adică va deveni apatridă, partea din decretul
Preşedintelui Republicii Moldova privind aprobarea renunţării la cetăţenia Republicii Moldova
referitoare la această persoană se va abroga în modul stabilit
Articolul 23. Retragerea cetăţeniei
(1) Cetăţenia Republicii Moldova poate fi retrasă printr-un decret al Preşedintelui Republicii
Moldova persoanei care:
a) a dobîndit cetăţenia Republicii Moldova în mod fraudulos, prin informaţie falsă , prin
ascunderea unor date pertinente sau în lipsa temeiurilor prevăzute de prezenta lege ori de
legislaţia anterioară în materie de cetățenie;

b) s-a înrolat benevol în forţe armate străine;

c) a săvîrşit fapte deosebit de grave prin care se aduc prejudicii esenţiale statului;
d) nu respectă condițiile de efectuare și menținere a investiției, stabilite la art. 17 alin. (11) și
(6).
(2) Retragerea cetăţeniei nu se admite în baza temeiurilor prevăzute la alin.(1) dacă persoana
va deveni apatrid, cu excepţia celor de la lit.a).
(3) Retragerea cetăţeniei Republicii Moldova persoanei nu produce nici un efect asupra
cetăţeniei soţului şi copiilor ei.

1)Natiune

Prin națiune se înțelege:

Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de limbă,
de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în particularități
specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune. (DEX '98).

 Comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de limbă,

de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în particularitățile
specifice ale culturii. (NODEX)

2)Naționalitatea este un termen cu mai multe sensuri: 1.demografic-etnografic, 2. juridic.

Naționalitatea reprezintă:

 în sens demografic/etnografic: apartenența unei persoane la un grup etnic, fără legătură

neapărată cu cetățenia
 în sens juridic: apartenența unei persoane fizice la o anumită națiune - apartenență ce este
susținută prin cetățenie - (după accepțiunea termenului de origine franceză și folosit și în
țările anglo-saxone). Termenul este în mare măsură sinonim cu cel de cetățenie.

3)Popor
 Termenul popor (în limba greacă: demos) este folosit pentru un grup de oameni cu anumite
trăsături comune (în primul rând limbă și datini) care trăiesc împreună pe un areal geografic.

4)Populația reprezintă termenul generic ce exprimă numărul locuitorilor într-o anumită arie
geografică.

5)Grup etnic

Un grup etnic este definit ca o colectivitate în interiorul unei societăți mai mari, ai cărei
membri au, în realitate sau presupus, origine comună, amintiri comune, sau împărtășesc
același trecut istoric, și un punct de vedere cultural, asupra unuia sau mai multor elemente
simbolice, ca un rezumat al poporului lor. Exemple ale acestor elemente simbolice sunt:
sistemul de înrudire, înfățișarea fizică, confesiunea religioasă, limba

6)Diaspora

Grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.

Dreptul familiei
Articolul 2. Principiile de bază ale legislaţiei familiale
(1) Familia şi relaţiile familiale în Republica Moldova sînt ocrotite de stat.
(2) Numai căsătoria încheiată la organele de stat de stare civilă (denumite în continuare
organe de stare civilă) generează drepturile şi obligaţiile de soţi prevăzute de prezentul cod.
(3) Relaţiile familiale sînt reglementate în conformitate cu următoarele principii:
monogamie, căsătorie liber consimţită între bărbat şi femeie, egalitate în drepturi a soţilor
în familie, sprijin reciproc moral şi material, fidelitate conjugală, prioritate a educaţiei
copilului în familie, manifestare a grijii pentru întreţinerea, educaţia şi apărarea drepturilor
şi intereselor membrilor minori şi ale celor inapţi de muncă ai familiei, soluţionare, pe cale
amiabilă, a tuturor problemelor vieţii familiale, inadmisibilitate a amestecului deliberat în
relaţiile familiale, liber acces la apărarea, pe cale judecătorească, a drepturilor şi intereselor
legitime ale membrilor familiei.

Articolul 9. Încheierea căsătoriei

(1) Încheierea căsătoriei are loc la organele de stare civilă, precum și la alte organe abilitate
prin lege.
(2) Drepturile şi obligaţiile juridice ale soţilor iau naştere din ziua înregistrării căsătoriei la
organele de stare civilă.
Articolul 10. Declaraţia de căsătorie
(1) Declaraţia de căsătorie se depune personal de persoanele care doresc să se căsătorească
la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre ei sau al
părinţilor unuia dintre ei.
(2) În declaraţia de căsătorie, viitorii soţi trebuie să indice că nu există nici un impediment
legal la căsătorie.
(3) Depunerea declaraţiei de căsătorie şi înregistrarea căsătoriei au loc în modul stabilit
pentru înregistrarea de stat a actelor de stare civilă.
Articolul 11. Condiţiile de încheiere a căsătoriei
(1) Pentru încheierea căsătoriei este necesar consimţămîntul reciproc, neviciat, exprimat
personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii care se căsătoresc, precum şi atingerea de
către ei a vîrstei matrimoniale.
(2) Persoanele care doresc să se căsătorească sînt obligate să se informeze reciproc despre
starea sănătăţii lor.
Articolul 12. Modalitatea de încheiere a căsătoriei
(1) Încheierea căsătoriei se face în prezenţa persoanelor care se căsătoresc, după expirarea
unui termen de cel puţin o lună din momentul depunerii de către ele a declaraţiei de
căsătorie.
(2) Dacă există motive temeinice, la cererea persoanelor care doresc să se căsătorească,
persoana responsabilă din cadrul organului de stare civilă poate reduce termenul indicat la
alin.(1), iar în cazuri excepţionale (pericol pentru viaţă, graviditate, naşterea copilului etc.),
căsătoria poate fi încheiată chiar în ziua depunerii declaraţiei.
(3) Termenul maximal ce se stabileşte pentru încheierea căsătoriei nu va depăşi două luni
de la data depunerii declaraţiei de căsătorie.
Articolul 13. Examenul medical al persoanelor care doresc
să se căsătorească
(1) Persoanele care doresc să se căsătorească, la solicitare, pot efectua un examen medical
gratuit, în scopul depistării bolilor sau a agenţilor patogeni ce pot fi transmişi copiilor, cu
acordul informat al lor.
(2) Rezultatul examenului medical se comunică numai persoanei examinate.
(3) Modul, termenul şi limitele examenului medical sînt stabilite de Ministerul Sănătății,
Muncii și Protecției Sociale.
Articolul 14. Vîrsta matrimonială
(1) Vîrsta matrimonială minimă este de 18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vîrstei
matrimoniale, dar nu mai mult decît cu doi ani. Reducerea vîrstei matrimoniale va fi
încuviinţată de autoritatea tutelară locală în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul
persoanele care doresc să se căsătorească, în baza cererii acestora şi acordului părinţilor
minorului.
Articolul 15. Impedimente la căsătorie
(1) Nu se admite încheierea căsătoriei între:
a) persoane dintre care cel puţin una este deja căsătorită;
b) rude în linie dreaptă pînă la al IV-lea grad inclusiv, fraţi şi surori, inclusiv cei care au un
părinte comun;
c) adoptator şi adoptat;
d) adoptat şi rudă a adoptatorului în linie dreaptă, pînă la al II-lea grad inclusiv;
e) curator şi persoană minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatelei;
f) persoane dintre care cel puţin în privința uneia este instituită o măsură de ocrotire
judiciară (ocrotire provizorie, curatelă sau tutelă) şi lipseşte autorizarea prevăzută de lege
la încheierea căsătoriei;
g) persoane condamnate la privaţiune de libertate în perioada cînd ambele îşi ispăşesc
pedeapsa;
h) persoane de acelaşi sex.
(2) Orice persoană poate face opunere la căsătorie, dacă există un impediment legal ori
dacă nu sînt îndeplinite alte cerinţe ale legii, expunîndu-şi în scris motivele şi anexînd
dovezile invocate. Organul de stare civilă este obligat să verifice opunerile şi, dacă acestea
se confirmă, să refuze încheierea căsătoriei.
Capitolul 4
DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALE
ALE SOŢILOR
Articolul 16. Egalitatea soţilor în relaţiile familiale
(1) Toate problemele vieţii familiale se soluţionează de către soţi în comun, în conformitate
cu principiul egalităţii lor în relaţiile familiale.
(2) Fiecare dintre soţi este în drept să-şi continue ori să-şi aleagă de sine stătător
îndeletnicirea şi profesia.
(3) Soţii îşi determină domiciliul în mod liber şi independent.
(4) Relaţiile dintre soţi se bazează pe stimă şi ajutor reciproc, pe obligaţii comune de
întreţinere a familiei, de îngrijire şi educaţie a copiilor.
Articolul 17. Alegerea numelui de familie de către soţi
(1) La încheierea căsătoriei, soţii, la dorinţă, îşi aleg numele de familie al unuia dintre ei
sau cel format prin conexarea numelor ambilor drept nume de familie comun ori fiecare
dintre ei îşi păstrează numele de familie pe care l-a purtat pînă la căsătorie, ori conexează
numele de familie al celuilalt soţ la numele de familie propriu.
(2) Conexarea numelor de familie nu se admite cînd cel puţin unul dintre ele este dublu.
(3) Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu implică schimbarea numelui de
familie al celuilalt soţ.
(4) În momentul înregistrării divorţului, soţii pot păstra numele de familie ales la încheierea
căsătoriei sau pot reveni la numele de familie purtat pînă la încheierea acestei căsătorii.
Articolul 18. Relaţiile nepatrimoniale ale soţilor
(1) Relaţiile nepatrimoniale ale soţilor sînt reglementate de prezentul cod.
(2) Soţii îşi datorează reciproc sprijin moral şi fidelitate conjugală.
Capitolul 5
REGIMUL LEGAL AL BUNURILOR SOŢILOR
Articolul 19. Noţiunea regimului legal al bunurilor soţilor
(1) Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei sînt supuse regimului proprietăţii
în devălmăsie.
(2) Regimul legal al bunurilor soţilor acţionează în măsura în care nu este modificat de
contractul matrimonial.
Articolul 20. Proprietatea în devălmăsie a soţilor
(1) Bunurile dobîndite de către soţi în timpul căsătoriei aparţin ambilor cu drept de
proprietate în devălmăsie, conform legislaţiei.
(2) Sînt proprietate în devălmăsie bunurile procurate din contul:
a) veniturilor obţinute de fiecare dintre soţi din:
- activitatea de muncă;
- activitatea de întreprinzător;
- activitatea intelectuală;
b) premiilor, indemnizaţiilor şi altor plăţi, cu excepţia celor care au un caracter de
compensare (ajutor material, despăgubire pentru vătămarea sănătăţii etc.);
c) altor mijloace comune.
(3) Sînt proprietate în devălmăşie a soţilor bunurile mobile şi imobile, valorile mobiliare,
depunerile şi cotele de participaţie în capitalul social din instituţiile financiare sau
societăţile comerciale, care au fost construite, constituite, procurate sau făcute din contul
mijloacelor comune, precum şi alte bunuri dobîndite în timpul căsătoriei, chiar dacă sînt
procurate sau depuse pe numele unuia dintre soţi.
(4) Dreptul la proprietate în devălmăşie se extinde şi asupra soţului care nu a avut un venit
propriu, fiind ocupat cu gospodăria casnică, cu educaţia copiilor sau din alte motive
temeinice.
(5) Sînt proprietate în devălmăsie a soţilor bunurile care au fost dobîndite din ziua încheierii
căsătoriei pînă în ziua încetării acesteia. Instanţa judecătorească este în drept, în baza cererii
soţului interesat care nu este vinovat de desfacerea căsătoriei, să declare bunurile dobîndite
de către el în perioada cît soţii au dus gospodării separate proprietate a acestuia.
Articolul 21. Dreptul soţilor de a poseda, folosi şi dispune
de bunurile comune
(1) Soţii, de comun acord, posedă, folosesc şi dispun de bunurile comune.
(2) Fiecare dintre soţi este în drept să încheie convenţii prin care să dispună de bunurile
comune, cu excepţia bunurilor imobile, acordul celuilalt soţ fiind prezumat.
(3) Convenţia contrară dispoziţiilor prezentului cod, prin care se micşorează ori se suprimă
comunitatea de bunuri, este declarată nulă de către instanţa judecătorească.
(4) Convenţia încheiată de unul dintre soţi poate fi declarată nulă de către instanţa
judecătorească, la cererea celuilalt soţ, dacă se va stabili că cealaltă parte a convenţiei a
ştiut sau trebuia să fi ştiut că al doilea soţ este împotriva încheierii convenţiei respective.
Cererea privind declararea nulităţii convenţiei poate fi depusă în termen de 3 ani din
momentul cînd celălalt soţ a aflat sau trebuia să fi aflat despre încheierea acesteia.
(5) Unul dintre soţi nu poate, fără consimţămîntul expres al celuilalt, să rezilieze contractul
de închiriere a spaţiului de locuit, să înstrăineze casa sau apartamentul ori să limiteze prin
acte juridice dreptul la locuinţă al celuilalt soţ.
Articolul 22. Proprietatea personală a soţilor
(1) Bunurile care au aparţinut fiecăruia dintre soţi pînă la încheierea căsătoriei şi bunurile
primite în dar, obţinute prin moştenire sau în baza altor convenţii gratuite de către unul
dintre soţi în timpul căsătoriei, sînt proprietate personală a fiecăruia dintre soţi.
(2) Lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia
bijuteriilor de preţ şi altor obiecte de lux, sînt proprietate personală a soţului care le
foloseşte, indiferent de timpul şi modul de dobîndire.

Capitolul 6
REGIMUL CONTRACTUAL AL BUNURILOR
SOŢILOR
Articolul 27. Contractul matrimonial
Contractul matrimonial este convenţia încheiată benevol între persoanele care doresc să se
căsătorească sau între soţi, în care se determină drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale
acestora în timpul căsătoriei şi/sau în cazul desfacerii acesteia.
Articolul 28. Încheierea contractului matrimonial
(1) Contractul matrimonial poate fi încheiat pînă la înregistrarea căsătoriei sau, în orice
moment, în timpul căsătoriei.
(2) Contractul matrimonial încheiat pînă la înregistrarea căsătoriei intră în vigoare la data
înregistrării acesteia.
(3) Contractul matrimonial se încheie în formă scrisă şi se autentifică notarial.
Nerespectarea acestor prevederi atrage nulitatea contractului.
Articolul 29. Conţinutul contractului matrimonial
(1) Prin contractul matrimonial soţii pot modifica regimul legal al proprietăţii în
devălmăşie stabilit la art.20.
(2) Contractul matrimonial poate stabili că toate bunurile dobîndite de fiecare dintre soţi în
timpul căsătoriei sînt proprietate personală a soţului care le-a dobîndit.
(3) Contractul matrimonial încheiat în timpul căsătoriei nu are acţiune retroactivă. Bunurile
dobîndite pînă la încheierea contractului sînt supuse regimului legal prevăzut de prezentul
cod.
(4) Soţii sînt în drept să determine în contractul matrimonial drepturile şi obligaţiile privind
întreţinerea reciprocă şi modul de participare a fiecăruia la veniturile obţinute de fiecare
dintre ei şi la cheltuielile comune, bunurile ce vor fi transmise fiecăruia dintre soţi în caz
de partaj, precum şi să stabilească alte clauze patrimoniale, inclusiv sancţiuni patrimoniale
pentru soţul culpabil de desfacerea căsătoriei.
(4 ) Soţii pot include în contractul matrimonial clauza de mediere.
1

(5) Drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul matrimonial pot fi limitate la un anumit

termen sau pot fi puse în dependenţă de survenirea sau nesurvenirea anumitelor condiţii.
(6) Părţile nu sînt în drept să stipuleze în contractul matrimonial clauze care ar afecta
capacitatea juridică sau de exerciţiu a soţilor, dreptul lor de adresare în instanţa
judecătorească pentru reglementarea relaţiilor personale dintre ei, inclusiv a drepturilor şi
obligaţiilor dintre ei şi copiii lor, care ar limita dreptul soţului inapt de muncă la întreţinere,
care ar leza drepturile şi interesele legitime ale soţilor sau ale unuia dintre ei, precum şi
clauze care contravin principiilor şi naturii relaţiilor familiale.
Articolul 30. Modificarea şi rezilierea contractului matrimonial
(1) Contractul matrimonial poate fi modificat sau reziliat în orice moment, în baza
acordului dintre soţi. Acordul privind modificarea sau rezilierea contractului matrimonial
se întocmeşte în scris şi se autentifică notarial.
(2) Nu se admite refuzul unilateral de executare a clauzelor contractului matrimonial.
(3) La cererea unuia dintre soţi, instanţa judecătorească poate modifica sau rezilia
contractul matrimonial în modul şi temeiurile prevăzute de Codul civil.
Articolul 31. Încetarea şi declararea nulităţii contractului
matrimonial
(1) Clauzele contractului matrimonial se sting din momentul încetării căsătoriei, cu
excepţia celor care au fost stipulate pentru perioada de după încetarea căsătoriei.
(2) Contractul matrimonial, în baza temeiurilor prevăzute de Codul civil, poate fi declarat
nul, total sau parţial, de către instanţa judecătorească.
(3) La cererea unuia dintre soţi sau a autorităţii tutelare, instanţa judecătorească este în
drept să declare nulitatea, totală sau parţială, a contractului matrimonial dacă acesta conţine
clauze care lezează drepturile şi interesele unuia dintre soţi, ale copiilor minori ori ale altor
persoane ocrotite prin lege.

Capitolul 7
ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI
Articolul 33. Temeiurile încetării căsătoriei
(1) Căsătoria încetează în urma decesului sau a declarării pe cale judecătorească a decesului
unuia dintre soţi.
(2) Căsătoria poate înceta prin divorţ (desfacere), în baza cererii unuia sau a ambilor soţi
ori a tutorelui soţului în privinţa căruia s-a instituit măsura de ocrotire judiciară sub forma
tutelei.

Articolul 34. Limitarea dreptului soţului de a cere desfacerea

căsătoriei
În lipsa acordului soţiei, soţul nu poate cere desfacerea căsătoriei în timpul gravidităţii
acesteia şi timp de un an după naşterea copilului dacă acesta s-a născut viu şi trăieşte.
Articolul 35. Modalitatea de desfacere a căsătoriei
În cazurile prevăzute la art.36 alin.(1) şi (2), căsătoria se desface de către organul de stare
civilă, iar în cazurile prevăzute la art.36 alin.(4) şi (5) şi la art.37 - pe cale judecătorească.
Articolul 36. Desfacerea căsătoriei la organul de stare civilă
(1) În baza acordului comun al soţilor, în cazurile în care între aceștia nu există neînțelegeri
referitoare la partajul proprietății comune în devălmășie, la întreținerea, educația și
domiciliul copiilor minori comuni sau la întreținerea unuia dintre soți, căsătoria este
desfăcută la organul de stare civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre
soţi. Soții participă la desfacerea căsătoriei în condiţiile Legii nr. 100/2001 privind actele
de stare civilă.
(2) La cererea unuia dintre soţi, căsătoria poate fi desfăcută la organul de stare civilă dacă
celălalt soţ:
a) este supus unei măsuri de ocrotire judiciare;
b) a fost declarat dispărut;
c) a fost condamnat la privaţiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani.
(3) Desfacerea căsătoriei şi eliberarea certificatului de divorţ au loc după expirarea
termenului de o lună din ziua depunerii cererii de divorţ.
(4) În cazul apariţiei litigiilor între soţi cu privire la copii, la partaj sau la întreţinerea unuia
dintre soți, desfacerea căsătoriei se face pe cale judecătorească.

(5) Dacă, după desfacerea căsătoriei de către organul de stare civilă, între soţi apar litigii
referitoare la partaj, la întreținerea, educația și domiciliul copiilor minori comuni sau la
întreținerea unuia dintre soți, acestea se vor soluţiona pe cale judecătorească.

Articolul 37. Desfacerea căsătoriei de către instanţa judecătorească

(1) Dacă soţii au copii minori comuni și nu au ajuns la un acord privind întreținerea,
educația și domiciliul acestora sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, cu
excepţia cazurilor prevăzute la art. 36 alin. (2), desfacerea căsătoriei are loc pe cale
judecătorească.

(2) Desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească şi în cazurile cînd există acordul la
divorţ al ambilor soţi, însă unul dintre ei refuză să se prezinte la organul de stare civilă
pentru soluţionarea problemei.
(3) Instanţa judecătorească va desface căsătoria dacă va constata că convieţuirea soţilor şi
păstrarea familiei în continuare sînt imposibile.
(4) Dacă, în procesul examinării cererii de desfacere a căsătoriei, unul dintre soţi nu-şi dă
acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amîna examinarea cauzei, stabilind un termen
de împăcare de la o lună la 6 luni, cu excepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul
violenţei în familie confirmate prin probe.
 (5) Dacă măsurile de împăcare nu au dat efecte şi soţii continuă să insiste asupra
divorţului, instanţa judecătorească va satisface cererea respectivă.
Articolul 38. Soluţionarea litigiilor de către instanţa judecătorească
în procesul desfacerii căsătoriei
(1) La desfacerea căsătoriei, soţii pot prezenta instanţei judecătoreşti un acord privind
împărţirea bunurilor lor proprietate în devălmăşie şi plata pensiei de întreţinere a copiilor
şi a unuia dintre soți, indicînd mărimea acesteia, precum şi privind determinarea părintelui
împreună cu care vor locui copiii minori comuni.
(2) În cazul lipsei unui acord între soţi prevăzut la alin.(1) sau dacă se va dovedi că acordul
lezează drepturile şi interesele copiilor minori sau ale unuia dintre soţi, instanţa
judecătorească este obligată:
a) să împartă, la cererea soţilor (a unuia dintre ei), bunurile lor proprietate în devălmăşie;
b) să determine care dintre părinţi va plăti pensia de întreţinere a copiilor minori şi mărimea
acesteia;
c) să stabilească, la cererea soţului care are dreptul la pensia de întreţinere de la celălalt soţ,
mărimea şi modul de plată a acestei pensii;
d) să stabilească cu cine dintre părinţi vor locui copiii minori după divorţ.
(3) Litigiile, altele decît cele expuse în prezentul articol, nu pot fi soluţionate în procesul
de desfacere a căsătoriei, cu excepţia acţiunii de contestare a paternităţii la cererea soţului.
(4) Dacă, la împărţirea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor, vor fi atinse interesele
persoanelor terţe, instanţa judecătorească va dispune examinarea cererii respective într-un
proces aparte.
Capitolul 8
DECLARAREA NULITĂŢII CĂSĂTORIEI
Articolul 41. Declararea nulităţii căsătoriei
(1) Instanţa judecătorească va declara nulă căsătoria dacă aceasta:
a) a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art.11, 13, 14 sau 15;
b) a fost încheiată cînd soţii sau unul dintre ei nu a avut intenţia de a crea o familie
(căsătorie fictivă).
(2) Căsătoria declarată nulă se consideră ca atare din momentul încheierii ei.
(3) Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile de la data cînd
hotărîrea privind declararea nulităţii căsătoriei a rămas definitivă, o copie a acesteia
organului de stare civilă din raza teritorială a instanţei judecătoreşti.