Sărbătoarea neînsemnătăţii

Să vorbeşti fără să atragi atenţia nu-i deloc uşor! Să fii tot timpul prezent cu vorbele tale
şi să rămâi totuşi neauzit, asta-ţi cere virtuozitate, nu glumă! p. 21

Când un tip strălucit încearcă să seducă o femeie, aceasta trăieşte cu impresia

concurenţei. Se simte obligată să strălucească şi ea. Să nu se predea fără rezistenţă. Pe
când banalitatea o eliberează. O scapă de precauţii. Nu cere nicio prezenţă de spirit. p. 22

În vocabularul meu de necredincios, un singur cuvânt e sfânt: prietenia p. 30

Cine se scuză se recunoaşte vinovat. Şi, dacă te recunoşti vinovat, îl încurajezi pe celălalt
să continue să te insulte, să te denunţe, public, până la moarte. Sunt urmările fatale ale
primului pardon. p. 52

Am înţeles de mult că nu mai e posibil să răsturnăm lumea asta, nici s-o remodelăm, nici
să-i oprim nenorocita goană înainte. Nu era decât un singur mod posibil de a-i rezista: să
n-o iei în serios. Dar constat că glumele noastre şi-au pierdut puterea. Te străduieşti să
vorbeşti pakistaneza ca să te-nveseleşti. Degeaba. Nu te alegi decât cu oboseală şi
plictiseală. p. 86

Nu ironia, nu satira, nu sarcasmul. Doar de pe înălţimile nesfârşitei bune dispoziţii poţi să

urmăreşti sub tine eterna prostie a oamenilor şi să râzi de ea. p. 88

Crezi că, dintr-o dată, i-a apucat pe toţi iubirea de Chagall? Sunt gata să meargă oriunde,
să facă orice, doar ca să-şi omoare timpul cu care nu ştiu ce să facă. Nu cunosc nimic,
deci se lasă dirijaţi. Sunt în mod superb dirijabili. p. 115

individualitatea e o iluzie. p. 117