You are on page 1of 136
UNIVERSITATEA DE MEDICINA $I FARMACIE - CRAIOVA FACULTATEA DE MEDICINA GENERALA DISCIPLINA DE EPIDEMIOLOGIE Dr. VASILE MELINTE Sef disciplina Epidemiologie Medic primar boli transmisibile si epidemiologie Doctor in Stiinte Medicale Colaboratori: Dr. SORIN DINESCU Dr. ANCA VISAN EINDREPTAR PRACTIC PENTRU STUDENT] SI MEDICI DE FAMILIE EDITURA MEDICALA UNIVERSITARA CRAIOVA 2002 Cuvant inainte La finele secoului XX, Universitatea de Medicina si Farmacie din Craiova celebra trecdindu-si in revist’i succesele, progresul continua si de netigdduit inregistrat de-a lungul a 30 de ani de existent, situandu-se astfel la meritatul loc in peisajul institutiilor de invatamént medical, al universitatilor de medicin si farmacie din tard. Astfel, s-au dezvoltat treptat discipline precum epidemiologia bolilor transmisibile, pana la a-si cApata locul distinct, ca si in cazul celorlalte universitati de medicina gi farmacie din tara. Alinierea a fost posibila in primul rand datoritd efortului competent al cadrelor didactice (Catedra de Boli Infectioase si Contagioase) si a unor specialisti craioveni, care au facut fata solicitarilor presante de a acoperi ceea ce era din ce in ce mai pretentios de acoperit, nu numai predarea cursurilor, efectuarea lucririlor practice a studentilor, ci si formarea specialistilor viitori (prin rezidentiat) gi participarea la educatia si pregitirea continua. Telul cel putin la nivelul viitorilor medici, dintre care putini se vor specializa ca epidemiologi este reprazentat de inducerea “mentalititii de epidemiolog", care presupune viziunea complet’ a bolnavului sub influenta mediului si conditiilor socio-economice si comportamentale, precum si infelegerea tendintelor de viitor care fac deja din inceputul de mileniu secolul ecologici medicale si din epidemiologie - ecologia omului. Epidemiologia, si-a extins domeniul de activitate de la epidemiologia bolilor transmisibile la cele ale oricdrui fenomen morbid, a carci istorie naturala trebuie cunoscut’ pornind de la evaluarea starii de s&natate ale populatiei influentate de factorii genetici, biologici, ambientali, socio-economici, mod de viata si comportament, cunoastere care poate fundamenta interventiile corective precum si evaluarea acestora. invatamantul trebuie si contribuie la formarea acestor specialisti cea ce impune dezvoltari care si permita disciplinci s& raspunda pozitiv acestei tendinte. Colegul colonel doctor Melinte Vasile, doctor in medicin’, sef de lucriri si conducator al disciplinei, face un pas hotirdt si intémpind anul universitar al noului mileniu cu redactarea unui curs atat de necesar studentilor c&irora le este in primul rand adresat. Sunt expuse cu multi pricepere gi claritate elemente de epidemiologie generala, notiuni de bazd care trebuie si faci parte din cultura medicald a oricarui profesionist al lumii medicale, vizind astfel necesare rememorari si aduceri la zi destinate medicilor din asistenta primara, generalisti, medici de familie nu numai pioni si si veritabili piloni ai activitatilor de preventie cei prin al cdror efort, pentru a da un singur exemplu, se asigura controlul bolilor prevenibile prin imunizari, cei care prin nivelul inalt al acoperirii vaccinale ne asigurd linigtea epidemiologica in teritoriu. Primele trei capitole, din totalul de 11, sunt dedicate introducerii in domeniu si expunerii instrumentului utilizat de intreaga omenire, instrument validat si acceptat - Supravegherea Epidemiologica. in continuare sunt expuse notiuni de bazi in ceea ce priveste activitatea in focarul epidemic, cu misurile ce privesc bolnavii, suspectii si mediul ambiant, cdreia fi adauga4 in capitolul urmitor descriera investigatiei epidemiologice, a tipurilor de ancheta utilizate nu numai in focare, ci mai ales in cunoasterea starii de sanitate si a misurilor care decurg. in urmatoarele 5 capitole, autorul este constrains de programa si de numirul orelor alocate s& selecteze subiecte ce constituie modele pentru bolile clasificate epidemiologic dup& poarta de intrare respiratorie si digestiva, orientindu-se dupa ponderea acestora in patologia actuala. Consacra un capitol infectiei HIV/SIDA, veritabil flagel, care din pacate incepe s& fie periculos perceput ca 0 boala cronicd, tratabila dac& nu vindecabila, deplasarea atentiei fticindu-se citre tratamentul costitisitor si existenta bolnavilor, neglijandu-se inadmisibil profilaxia primar’. Ultimele trei capitole care constituie gi subiecte de lucrari practice: = profilaxia imund, generalitati, vacciniuirile din programul largit de vaccinare, evicenta concluzii = metodele de decontaminare, desinsectie si deratizare = notiunile de biostatistcd utilizate !n biologie De subliniat intrebarile de la finele fiecdrui capitol care permit studentului sa recapituleze gi s4-gi fixeze notiunile importante . Felicitiri autorului si totodatd urarea ca acest reusit inceput sa fie continuat. Prof. Dr. C. Ciufecu U.MF. Carol Davila Membru titular al Academiei de $tiinte Medicale

You might also like