Discuții

Interesul internațional privind implanturile dentare a crescut în mod exponențial în

ultimele 3 decenii, începând cu anul 1982 la conferința din Toronto când profesorul
Branemark și grupul său de la Universitatea din Gothenburg au prezentat rezultatele lor
incredibile ale tratamentului cu implanturi osteointegrate. Indicațiile predominante inițiale ale
implanturilor fixe au început sa fie suplimentate și de alte opțiuni cum ar fi supraprotezarea pe
implanturi. Sunt foarte multe argumente care dovedesc ca supraprotezarea pe implanturi este
superioară tratamentului clasic, în special la nivelul mandibulei. Astfel s-a propus ca în
cazurile în care este posibil, supraprotezarea pe implanturi la nivelul mandibulei să fie prima
opțiune terapeutică pentru purtătorii de proteze ce prezintă dificultăți de adaptare.
Chiar dacă prevalența edentației este în scădere în majoritatea țărilor, încă există un
număr mare de edentați ce au nevoie de tratament. Majoritatea pacienților edentați total fac
parte dintr-un segment populațional cu posibilități financiare reduse, care nu își permit
tratamentul cu implanturi și care trebuie să accepte soluția protezei totale din aceste
considerente.
În cazul protezelor totale, situația care pune cele mai multe probleme de adaptare se
găsește la nivelul mandibulei. Soluția supraprotezării mandibulare cu 2 implanturi este mai
mică la preț decât soluția unei protezări fixe pe implanturi și astfel este disponibilă mai multor
pacienți. O altă cale prin care putem reduce costurile unui tratament prin implanturi și extinde
avantajele acestei soluții mai multor pacienți este prin a folosi un singur implant pe linia
mediană ca suport pentru proteza mandibulară. Rezultatele acestei variante au fost studiate
însa doar pe termen scurt, rezultatele evaluării pe termen lung încă nu există.
Stabilitatea și succesul rezultatelor pe termen lung pentru supraprotezarea mandibulară
cu 2 implanturi nu poate fi aplicată și la nivel maxilar. O supraprotezare pe implanturi la nivel
maxilar necesită un suport mai solid, de preferat de la 4 până la 6 implanturi legate prin
intermediul unei bare, pentru a prezenta rezultate similare supraprotezării mandibulare pe 2
implanturi.

Concluzii
Pierderea osoasă de la nivelul procesului alveolar după extracția dinților este variabilă la nivel
individual și este imposibil de preconizat în momentul extracției. Cea mai simplă cale prin
care putem preveni pierderea osoasă este prin evitarea extracției tuturor dintilor. A păstra
cațiva dinți pentru o supraprotezare cu suport pe dinți sau pe rădacinile dinților a demonstrat o
reducere substanțială a pierderii osoase.
Supraprotezarea mandibulară pe 2 implanturi a asigurat un succes remarcabil pe termen lung,
rezultând la satisfacția în rândul pacienților, îmbunătățirea funcțiilor cavității bucale și în acest
fel îmbunătățirea calității vieții. Pentru a reduce în continuare costurile, o soluție poate fi un
singur implant mandibular pe linia mediana. Supraprotezările maxilare au nevoie de mai mult
de 2 implanturi, și anume 4-6 implanturi legate prin intermediul unei bare.