jvfjgfkfk

nhbjkhb
nbkhjbjjklnl
aqspaksaknsiohwswtyds
ksabkj
akvchgghghalor aparte de ceratya
dder

ghvhjgf
Kefermdu-se la modul cum trebuie să ne rugăm, în starea aceasta de priveghere,
patriarhul Calist II (1397), în ale sale „Capete despre rugăciune“, ne spune: „De
voieşti să afli cum trebuie să te r^gj> priveşte la sfîrşitul luării-aminte şi al
rugăciunii şi nu vei rătăci. Căci acest sfîrşit este, iubitule, străpungerea continuă,
zdrobirea inimii, iubirea faţă de aproapele, iar contrariul este, în chip vădit, gîndul
poftei, şoaptă a bîrfelii, ura faţă de aproapele CELE MAI
DFUNAMNXNZCDBKJSA90I23JHJK.SDF
SDASD
ASA
Luarea-aminte, adică trezvia, şi rugăciunea sint deci „poarta vieţii şi a morţii“ 38.
După cuvîntul de mvaţatura al aceluiaşi părinte al Bisericii, „luarea-aminte şi
rugăciunea adevărată şi neînşelătoare constă în aceea, ca mintea să pazeasca inima
în vremea rugăciunii şi să se întoarcă neîncetat înăuntiul ei şi din acel adine să-şi
înalţe cererile către Domnul“39.
ASXASBDJASB89234
32ASJCXBKSJABCDJKSABCFDJKSBFJKDSBFCDS
rugăciunea este de trei feluri: a) de laudă (doxologică); b) de mulţumire: c) de
cerere. Prin
mhhvhjvv
mjcvng
După învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, rugăciunea creştină trebuie să fie de
preamărire a lui Dumnezeu, de mulţumire pentru binefacerile primite şi de căinţă
pentru păcatele noastre42. în general, se cunosc două feluri de rugăciuni. e
mulţumire arătăm aducerea asa a,m gfdghyfyut87tutdygh
âghfxgfxgf
t4re4hghghhh
587574
jjhjajajajuyhfv
gda
â
Una, prin care cerem de la Dumnezeu împlinirea dorinţelor noastre, şi alta prin
care cerem ca voia lui Dumnezeu să fie satisfăcută în firea şi existenţa noastră.
După cuprinsul ei, rugăciunea doxologică, binecuvîntăm şi preamărim pe
Dumnezeu pentru slava Sa cea mare (Psalmul 144, 2 ; Isaia 6 3 ; Luca 2, 14). Prin
rugăciunea d
9llșk,
asa se afzscaghvsjkaskl;d
Asas
tind face singura acest
VIII. Felurile rugăciunii.
5r
7
lucru“37.
şi toate cele asemenea acestora“.40.
Sfinţii Părinţi ne învaţă ca în vremea rugăciunii, atunci cînd plecăm
genunchii noştri, să nu lăsăm să intre în sufletul nostru nici măcar gîndul bun, fie
aflat el într-o carte sau împărtăşit de la cineva, ci să avem în minte şi să ne
concentrăm doar asupra cererii ce-o adresăm lui Dumnezeu 41.
Timpul potrivit pentru rugăciune este întreaga noastră viaţă, ca să nu
intrăm în ispită (Matei 26, 41). Trebuie deci să priveghem, în toată vremea,
rugîndu-ne (Luca 21, 36), aşa cum ne-a poruncit Mîntuitorul Iisus Hristos.
aminte de toate binefacerile primite de la Dumnezeu. „Neîncetat vă rugaţi,
întru toate mulţumiţi — ne îndeamnă Sfîntul Apostol
Pavel’____ căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus
spre voi“ (I Tesaloniceni 5, 18). Prin intermediul rugăciunii de cerere, cerem de la
Dumnezeu tot ceea ce ne trebuie pentru viaţa
37Metoda sfintei rugăciuni fi atenţiuni, trad. Pr. prof. D. Stăniloae. în „Filocalia", voi. VIII.
Bucureşti. 1979, p .528.
38. Ibidem. ^
40 Ale6preafericitului Calist Patriarhul Capete despre rugăciune, in
Filocalia'* voi VIII, p. 232-233.
41 ’ cj cînci stăm la rugăciune şi plecăm genunchii să nu îngăduim
nicidecum' nici unui gind să intre, nici alb nici negru nici din dreapta, nici din stingă, nici scris, nici nescris, afară de cererea către Dumnezeu şi de iluminarea si de raza de
lumină ce-i vine părţii conducătoare a sufletului din cer“ (Culegere din Sfinţii Părinţi, Despre rugăciune ?i luare-aminte. în Filnmlin" VOl VIII, p. 391).
49 Ori tren ov cit., p. 288-289 ; Cf. Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, Iaşi. ¡642.' trad. prof. Al. Elian. Bucureşti. 1981, p. 111-112.
la jertfa lui Hristos, prezentată in continuare pentru noi, trebUj*
“ -Stf îtSŞÎ-l, MMK spirituală. *
mărturia Sfîntului Ignatie Teoforul. „... de rugăciune se depărtea^ cei ce se împotrivesc darului lui Dumnezeu 32, adică jertfei Sal, pe crucea de
pe Golgota.
Pentru primirea acestei jertfe, rugăciunea trebuie să fio făcută după cuvenita pregătire (Tit 2, 12 ; Coloseni 16; Mate; 6, 15, 23; Marcu 7, 6;
Psalmul 108, 6). Cel care vrea să strige ,,Avva, Părinte“ (Galateni 4, 6; Ioan 1» 12), trebuie să fie, în primul rînd, fiu al lui Dumnezeu „după har“
In al doilea rind, el trebuie să fie „fiu al Bisericii noastre, ortodoxe şi soborniceşti, pentru că cine nu recunoaşte Biserica drept maică a sa nu
poate să-L recunoască pe Dumnezeu drept Tatăl al său“ în al treilea rînd, rugăciunea trebuie „să se facă întru curăţie şi din adîncul inimii“
VI. Rugăciunea implică 86un act sinergetic— intre creştin Dumnezeu.Rugăciunea presupune ŞloSUCEVf,
MITROPOLIA MOLDOVEI stare de dăruire, de oferire voluntară în
mîinile Creatorului. Această stare de dăruire implică însă un proces sinergetic, între creştin şi Dumnezeu, pentru că „rugăciunea nu este numai o
cerere în folosul meu, ... ci şi oferirea mea de a mă face unealtă voluntară a lucrării lui Dumnezeu, expre sie a voinţei mele de a mă face
colaborator al lui Dumnezeu. Rugăciunea implică sinergia între mine şi Dumnezeu“ 36.
VII. Rugăciunea impune stare de priveghere, indepărtind orice grijă lumească.După cuvîntul de îndemn al Mîntuitorului, trebuie să ne
rugăm şi să priveghem ca să nu cădem în ispită, pentru câ „Duhul este... plin de rivnă, iar trupul neputincios“ (Matei 26, 41).
Rugăciunea trebuie făcută cu mintea întreagă, cu evlavie, cu stăruinţă şi cu cuget curat, lepădînd toată grija lumească. Numai aşa putem
cugeta la Dumnezeu şi obţine darul rugăciunii. Apostolul Pavel ne învaţă să fim veghetori la rugăciune (Coloseni 4, 2), pentru că numai prin
această stare de trezvie putem intra in comuniune cu Dumnezeu. Starea de veghe cere însă o pregătire anticipată. De aceea şi preotul
liturghisitor, înainte de rugăciune, pregăteşte sufletele creştinilor prin cuvintele : „Sus să avem inimile“ şi, în timp ce poporul dreptcredincios
răspunde: „Avem către Domnul“, sîntem preveniţi că nu trebuie să ne gîndim la nimic altceva decît la Dumnezeu. Sfîntul Simeon Noul Teolog ne
spune că „... trezvia şi rugăciunea sînt legate între ele ca sufletul ?■ trupul; lipsind una, nu poate sta nici cealaltă. Unirea lor se face în acest chip ;
întîi, trezvia se opune păcatului, ca un străjuitor >• înainte mergător; în urma ei, rugăciunea desfiinţează şi ş ter2I îndată gîndurile rele, împiedicate
de străjuitor, luarea-aminte nepII

I rf nMitropoli*?lian»î1’Moclurile Prezenţei lui Hristos in cultul

IInMuropolla Banatului“, XXXII (1982), nr. 7-8, p. 435-436.
 &pr0/‘ P* Stăniloae, Mărturisirea dreptei credinţe...,P- -..curenţi 1979} ^8^m,r,,eni* *n
«Scrierile Părinţilor Apostolici", voi. »•

Al. EIUnMB^U?i.tlCrp<'nt4â “ BiSeriC" Ortodoxe ,a

’ * 1612' t,ali' P'0t
34. ibidem, p.’ 114-115.'
Ibidem, p, 115.