1.1.

OBIECT, DEFINITIE, CONCEPTE

Psihologia este stiinta centrata pe om, pe personalitatea sa, urmarind modul cum acesta se
manifesta si actioneaza in mediul sau fizic, dar mai ales social. Psihologia este un sistem
multistratificat de discipline teoretice si practice, genetice si experimentale, de discipline
psihologice de ramura adecvate celor mai diverse genuri si forme ale activitatii umane.
Psihologia judiciara ca stiinta si practica, se adreseaza tuturor categoriilor de specialisti care intr-
un fel sau altul participa la infaptuirea actului de justitie si ale caror decizii au influenta asupra
vietii celor aflati sub incidenta legii. Aceasta reprezinta, de fapt, o imbinare intre psihologia
generala si psihologia sociala, fiind aplicata la domeniul infractionalitatii ca forma specifica de
activitate umana.
Psihologia generala este o disciplina prin excelenta teoretica si fundamentala pentru celelalte
ramuri din sistemul stiintelor psihologice. Ea evidentiaza conditiile si factorii care determina
desfasurarea vietii psihice. Studiind natura psihicului uman si procesualitatea acestuia, precum si
modalitatile sale specifice de manifestare, psihologia generala, ca stiinta, elaboreaza un sistem de
concepte psihologice corespunzatoare. Ea ofera acel cuantum de adevaruri esentiale si de fapte
reprezentative necesare pentru descrierea si explicarea fenomenelor psihice, punand la dispozitia
celorlalte ramuri psihologice un limbaj stiintific adecvat, un sistem de termeni consacrati si cai
principale de investigare a psihicului in diferite domenii concrete de activitate umana.
Psihologia sociala este o stiinta particulara, relativ independenta care studiaza fenomenele si
faptele psihosociale individuale, de grup, colective, care iau nastere din comunicarea si
interactiunea dintre oameni in toate activitatile lor sociale si se manifesta in conceptii, motivatii,
atitudini, convingeri, opinii, comportamente, mentalitati, traditii, stari de spirit, sentimente etc.
Psihologia sociala are in vedere atat studiul particularitatilor psihice ale oamenilor ca fiinte
socioculturale, al conduitelor lor in cadrul grupurilor sociale concret-istorice din care fac parte,
cat si studiul particularitatilor psihologiei de grup, colective si de masa, asa cum se manifesta ele
in trairi si comportamente comune.
Domeniul psihologiei judiciare il constituie in esenta devianta, conduitele care se indeparteaza de
la normele morale sau legale dominante intr-o cultura data.
Obiectul psihologiei judiciare il reprezinta studiul si analiza complexa a comportamentelor
umane implicate in procesul judiciar (omul intr-o ipostaza speciala).
Psihologia judiciara studiaza caracteristicile psihosociale ale participantilor la actiunea judiciara
(infractor, victima, martor, anchetator, magistrat, avocat, parte civila, educator etc.), modul in
care aceste caracteristici apar si se manifesta in conditiile concrete si speciale ale interactiunii lor
in cele trei faze ale actului infractional: faza preinfractionala, faza infractionala propriu-zisa si
faza postinfractionala (Bogdan, 1973; Bus, 1997 ).
Precizarea obiectivelor psihologiei judiciare trebuie sa se faca tinandu-se seama, in primul rand,
de cei ce vor beneficia si vor utiliza efectiv rezultatele cercetarii din acest domeniu.
Psihologia judiciara se adreseaza in primul rand specialistilor din justitie, care prin natura
activitatii lor au de-a face cu persoanele implicate in situatii infractionale si ale caror hotarari pot
influenta destinul acestora. Actul de justitie nu poate fi inteles si acceptat in afara dezideratului
care guverneaza intentia legiuitorului, si anume, aflarea adevarului. Numai asa poate fi garantat
scopul procesului penal: “constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie
infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit
vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala “(C.pr.pen., art.
1). Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a
drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor precum si la educarea cetatenilor in
spiritul respectarii legilor. Psihologia judiciara impune o serie de exigente fara indeplinirea
carora actul de justitie ramane un exercitiu steril, tehnicist, lipsit de credibilitate si forta.
In privinta metodelor, psihologia judiciara ca parte aplicata a psihologiei generale si sociale, si-a
preluat majoritatea elementelor din cadrul conceptual al acestora, utilizand tehnici si instrumente
de investigare specifice acestor discipline: observatia, experimentul, ancheta psihosociala si
ancheta judiciara ca metode specifice (pe baza de chestionar si interviu), metoda biografica,
metoda analizei produselor activitatii, sondajul de opinie etc.
Sistemul de categorii cu care opereaza psihologia judiciara apartine in mare masura psihologiei
generale si sociale, dar si altor discipline inrudite, conferindu-i un caracter interdisciplinar. In
organizarea si realizarea demersului sau teoretic si practic, psihologia judiciara utilizeaza notiuni
si din disciplinele psihologice de ramura, cum ar fi: psihologia experimentala, psihologia
diferentiala, psihologia cognitiva, psihofiziologia, psihologia medicala, psihopatologia,
psihologia militara, psihologia conduitei etc.
Demersul teoretic al psihologiei judiciare consta in: organizarea, dezvoltarea si perfectionarea
unui sistem conceptual operant; validarea unor modele conceptuale teoretico-explicative
elaborate de alte ramuri ale psihologiei, in urma testarii acestora pe domeniul specific activitatii
judiciare; elaborarea unor modele teoretico-explicative referitoare la etiologia unor fenomene
psihice din domeniul judiciar etc. (Butoi & Butoi, 2001).
Demersul practic-aplicativ al psihologiei judiciare presupune: elaborarea unei metodologii
specifice de investigare-cercetare a realitatii psihice din domeniul judiciar si evidentierea
legitatilor fenomenelor psihice specifice acestui domeniu; oferirea agentilor specializati din
domeniul judiciar a unor date informatii pertinente si utile cu privire la realitatea psihica din
sistemul judiciar, in vederea stabilirii adevarului; elaborarea unor programe psiho-sociale de
prevenire a infractiunilor si recidivelor; elaborarea unor strategii de terapie educationala a
infractorilor; elaborarea unor programe recuperative de reintegrare socio-profesionala a
infractorilor; acordarea de asistenta psihologica, materializata in expertizele de specialitate
oferite atat organelor judiciare, cat si infractorilor etc.