Nuantarea vietii afective (6-10 ani)

Copilul este capabil in cele mai multe cazuri sa depaseasca fixatia

afectiva asupra unuia dintre parinti datorita progreselor intelectuale si in planul
socializarii. In aceasta perioada este cababil de sentimente cu un grad de
stabilitate mult mai mare, iubeste si se ataseaza de alte persoane dand dovada
de echilibru in cele mai multe situatii.

In debutul acestei perioade copilul este inca ambivalent afectiv, cu

tendinta spre extreme si acte excentrice, nepoliticos in unele situatii sociale in
care un anumit control ar fi de dorit. In jurul varstei de 10 ani exprimarea
starilor afective are la baza in mod evident imitarea adultului fiind retinut, iar
mimica castigand in expresivitate.

Capacitatea de simulare si empatia tind sa se evidentieze alaturi de

mecanismele defensive. Sentimentele morale devin din ce in ce mai puternice
influentand comportamentul scolarului. Sentimentul datoriei, al responsabilitatii,
rusinea, faciliteaza reusita in activitatea scolara.

Dorinta de reusita, de a fi laudat sunt premise ale dezvoltarii

sentimentului mandriei precum si ale simtului critic si autocritic. Activitatile
intreprise in scoala nu dezvolta numai intelectul ci si sentimentele estetice ca
etapa incipienta in aparitia unor produse originale (Schiopu si Verza,
1981; Anghelescu, 1989).

Insuccesele scolare repetate, dificultatile de adaptare si integrare in

scoala pot intretine stari de frustrare continua sau de anxietate si negativism
care vor avea consecinte negative asupra randamentului precum si asupra
atitudinii copilului fata de scoala (Pavelcu, 1972).

Cele mai importante schimbari in sfera afectiva la copil in perioada 6-10

ani pot fi sumarizate astfel:

- cresterea capacitatii de intelegere a emotiilor complexe cum ar fi

mandria si rusinea. Aceste emotii sunt internalizate si integrate dand
un sens responsabilitatilor personale;

- creste capacitatea de a intelege emotiile experentiate in situatii

particulare;
 - tendinta de a judeca reactiile emotionale ale altor persoane in functie
de evenimente;

- progreseaza capacitatea de a suprima sau de a tainui propriile reactii

emotionale negative;

- initeaza strategii pentru a redirectiona sentimentele.

In ultimii ani cele mai multe studii s-au focalizat asupra conceptului de
inteligenta emotionala la copii, care initial a fost considerata ca parte
componenta a inteligentei sociale aceasta sporind capacitatea de monitorizare a
sentimentelor proprii si ale altora, discriminarea dintre acestea si utilizarea
acestor informatii ca model sau ghid pentru gandire si actiune (Goleman, 1995).

Goleman descrie patru dimensiuni ale inteligentei emotionale:

(1) autocunoasterea sau constientizarea de sine, (2) managementul emotiilor,
(3) empatia - recunoasterea emotiilor la altii, si (4) abilitatile sociale.

In aceasta perioada de dezvoltare copilul incearca sa se cunoasca pe sine,

devine constient de ceea ce se petrece cu el la un moment dat, stie ce poate si
ce nu poate sa faca, intelege ce simte fata de un eveniment controversat sau
banal, important sau nu. Aceasta constientizare presupune o indreptare a
resurselor atentionale spre propriile emotii pentru a putea spune ce simte sau
ce gandeste despre un anumit lucru (Canary si Stafford, 1994)

Mania pare a fi cel mai greu de controlat, intr-o anumita masura ea este
seducatoare intrucat ofera o senzatie de energizare la nivel biologic si motive de
a fi exprimata (monologul interior care o insoteste are rolul de a oferi aceste
motive).

Radacinile maniei pot fi gasite in reactia de fuga sau lupta. Goleman (1995)
considera ca principalul factor care declanseaza mania este senzatia de
amenintare fizica sau simbolica (de pilda amenintarea stimei de sine sau a
demnitatii personale in urma unui tratament nedrept sau nepoliticos).

Empatia. La baza empatiei este autocunoasterea - cu cat copilul este mai

experimentat in recunoasterea propriilor emotii, cu atat ii va fi mai usor sa
recunoasca emotiile traite de altii. Daca pentru gandire principalul mod de
exprimare este cuvantul, pentru emotii acesta este reprezentat de aspectele
nonverbale. Cu alte cuvinte daca copilul doreste sa sesizeze "adevarul
emotional" al altei persoane trebuie sa fie atent mai degraba la felul in care se
exprima acea persoana decat la continutul celor spuse. Aceste aspecte ale
mesajului - anxietatea din tonul vocii sau iritarea tradata de o miscare prea
brusca - sunt sesizate adesea inconstient, fara sa i se acorde atentie naturii
mesajului, ci doar receptandu-l implicit si tot astfel raspunzand la el. Abilitatea
care ii ajuta sa fie eficienti sau ignoranti este si ea, de cele mai multe ori,
invatata implicit.

Studiile psihogenetice efectuate de Hoffman (apud Goleman, 1995)

demonstreaza prezenta primelor semne de empatie la varsta de 14-18 luni:
vazandu-si mama plangand, copilul isi sterge si el lacrimile pe care el nu le are.
Mai tarziu, la 3-4 ani, copii devin mai empatici daca in educatia pe care o primesc li
se atrage atentia la distresul pe care comportamentul lor gresit l-a produs asupra
altor copii ("fi atent cat de trista este fetita datorita purtarii tale") mai degraba
decat daca i s-ar spune: "nu este bine sa faci asta !"

Din imbinarea empatiei cu autocontrolul emotiilor rezulta capacitatea de a

influenta starea emotionala a altora. Un element cheie al acestei competente
sociale este exprimarea emotiilor. Ekman (1979) sustinea existenta
anumitor reguli sociale prin care membrii unei comunitati au stabilit de comun
acord sentimentele care pot sau nu pot fi exprimate in anumite situati. Una
dintre aceste reguli este substituirea - inlocuirea unui sentiment trait real cu
altul. De pilda imaginati-va ca de 1 Iunie bunicul aduce nepotelului sau de 5 ani
un cadou total nepotrivit pentru varsta lui. Copilul nu interpreteaza obiectul
primit ca pe un cadou si continua sa se joace. La un moment dat mama ii spune
"Multumeste bunicului pentru cadou !" mai mult datorita insistentei mamei,
copilul va "multumi" bunicului. Daca aceasta situatie se repeta copilul va deduce
o regula - anume: "Maschiaza-ti sentimentele reale cand ele jignesc pe cineva si
inlocuieste-le cu altele, nereale, dar mai putin vatamatoare." In concluzie putem
afirma ca exprimarea emotiilor depinde atat de regulile sociale din interiorul
cadrului cultural cat si de capacitatea individului de a-si controla aspectele
nonverbale ale exprimarii sale.