Economie şi Ecologie – paradigma secolului XXI

22 aprilie 2011

Comunicare la Conferinţa ştiinţifico-practică “Economia Mediului şi Dezvoltarea Durabilă”,

consacrată Zilei Mondiale a Pămîntului, desfăşurată în incinta Academiei de Studii Economice, 21
aprilie, 2011.

“Realităţile care ne înconjoară ne demonstrează fără rezerve că umanitatea, civilizaţia noastră, a

intrat într-un conflict direct cu natura, cu mediul înconjurător.

Criza Ecologică dezlănţuită pune problema elaborării unei noi paradigme a existenţei noastre ca
oameni.

Cea mai aproape de realitate pare a fi paradigma economiei prin ecologie sau în altă formulă, sub
aspect practic si realizabil – Dezvoltarea Durabilă. Aceste două formulări se întîlnesc în cîmpul
informaţional al Economiei Mediului, domeniu care tinde să se generalizeze şi să se integreze în toate
programele de guvernare ale societăţii.

Suntem convinşi că soluţia, poate fi găsită doar la intersecţia abordării economice a mediului şi
abordării ecologice a economiei. Această stare de valori şi principii, ca să se traducă în viaţă, solicită
din partea tuturor actorilor sociali un efort sustinut şi constant, aşa cum, societatea se găseşte de
acum în criză de timp.

De-a lungul anilor, obiectivul principal al tuturor ţărilor lumii se reducea la realizarea unei creşteri
economice şi asigurarea unui înalt nivel de viaţă. Problemele ecologice şi consecinţele acestora
asupra dezvoltării socio-economice a ţărilor lumii nu reprezentau nici pe departe o preocupare.

Toată atenţia era îndreptată spre descoperirea unor noi activităţi industriale, a unor noi teritorii de
exploatare şi a tehnologiilor consumatoare de resurse, în primul rînd neregenerabile, care în final au
înregistrat un impact puternic asupra factorilor de mediu şi asupra nivelului de sănătate a populaţiei.
Toate aceste acţiuni, evident, au dus la formarea unor ţări înalt dezvoltate, dar imperfecte din punct
de vedere al modelului economic utilizat. Este bine ştiut că pentru orice economie, în mod normal
sunt înregistrate anumite limite de creştere, depăşirea cărora, la un moment dat, va întrerupe orice
efort de dezvoltare, dacă nu acceptă schimbări de sistem.

Dezvoltarea economică desfăşurată pîna în deceniul 8 al secolului trecut, a supus mediul inconjurător
unor riscuri majore, precum:

- Epuizarea resurselor naturale neregenarbile şi în special a celor de origine fosilă;

- Deteriorarea solului, erodarea acestuia şi extinderea deşertificării;

- Ameninţarea biodiversităţii planetare;

- Poluarea apei şi aerului la nivelul întregii planete, în special în zonele puternic industrializate şi
urbanizate;

- Prezenţa unor afecţiuni patologice, ce influenţează imunitatea şi rezistenţa organismului uman, în

special în zonele defavorizate;

- Extinderea fenomenului de ploi acide cu consecinţe grave asupra ecosistemelor şi a populaţiei;

- Efectul de seră şi impactul acesta asupra climei planetei.

Cauza dezechilibrelor om-natură, în această perioadă este determinată de aplicarea unor modele de
creştere economică neeficiente, devoratoare de resurse, din moment ce nu au luat în consideraţie
caracterul epuizabil şi limitat al resurselor utilizate în cantităţi enorme pentru satisfacerea cerinţelor
şi necesităţilor societăţii, în lipsa constientizării importanţei păstrării unui mediu sănătos şi pentru
generaţiile viitoare. Problema Dezvoltării Durabile, in sens orientativ, în raport cu cea a creşterii
economice a fost pusă încă în 1970 de către Clubul de la Roma, în lucrarea “Limitele Creşterii”.

Din acest moment, se conştientizează ca concept că, mediul economic, mediul natural şi cel social,
îmbinaţi raţional, sunt pilonii de bază a dezvoltării durabile. Fiecare societate trebuie să studieze
capacitatea productivă a potenţialului său natural şi uman, după care, să decidă în mod corect
alegerea acelui model socio-economic care v-a înregistra cel mai mic impact asupra dezvoltării
societăţii în ansamblu. Dezvoltarea economică şi protecţia mediului sunt de cele mai multe ori
contradictorii, odată ce orice activitate economică, într-o măsură mai mare sau mai mică, va genera
un impact asupra factorilor de mediu si sănătăţii populaţiei.

Încetarea creşterii economice, nu este soluţia cea mai raţională, din moment ce între ţările lumii
există discrepanţe în ce priveşte nivelul de dezvoltare economică, tehnologică, ştiinţifică, etc. Urmare
acestei discrepanţe, observăm tendinţa tărilor dezvoltate de a amplasa investiţii de capital în
ramurile nepoluante la ei acasă şi ramuri puternic poluante în ţările în curs de dezvoltare, fără
eforturi deosebite de implementare a tehnologiilor curate. Tot aici trebuie de menţionat şi consumul
unor cantităţi enorme de materii prime importate din ţările în curs de dezvoltare, preluate la preţuri
drizorii. Evident, că pentru ţările în curs de dezvoltare, soluţia nu poate fi căutată în stoparea creşterii
economice, dar în cautarea şi utilizarea unor instrumente economice şi politice, în primul rînd,
eficiente pentru a pune de acord cerinţele obiective ale creşterii economice cu cele ale protecţiei
mediului înconjurător, asigurînd astfel o alocare eficientă şi raţională a resurselor. Respectiv, cei care
consumă resurse şi poluează mediul trebuie să suporte restricţii economice prin preţuri mai ridicate,
prin taxe progresive şi alte instrumente, indiferent de unde vine investiţia şi unde ajunge.
Dacă nu va exista un sistem eficient de contabilizare a resurselor, deficitul ecologic, mai devreme sau
mai tîrziu, v-a împinge această societate în criză. Deşi o categorie de ţări dispune de anumite rezerve
ecologice, aceasta nu înseamna neaparat ca le şi gestionează corect. Aceasta o demonstrează
creşterea amprentei ecologice pentru unele tari europene, in timp ce indicele dezvoltarii umane nu a
urcat foarte mult.

Dezvoltarea sustenabila a tuturor tarilor lumii, presupune unirea eforturilor nu doar la nivel naţional
dar şi la cel global în vederea stabilirii unui compromis a acestora faţă de capitalul natural şi
modalităţile de exploatare a acestuia.

Dar pînă atunci, trebuie să înţelegem că omul este cel care trebuie să-şi schimbe comportamentul
faţă de mediu, devenind un protector al acestuia, şi după cum se afirmă să-şi găsească locul într-un
sistem ecologic ciclic, care este capabil de reproducere continuă a formei materiale. Raţionamentele
economice trebuie să rezulte în exploatarea tot mai redusă a unor substanţe utile şi cautarea unor
noi resurse substituibile, regenerabile, care să poată satisface nevoile mereu în creştere a populaţiei.
În cadrul acestui sistem este foarte importantă identificarea posibilităţilor de reciclare a deşeurilor
care pot genera economii importante de energie si materie primă.

Un model economic sustenabil presupune aplicarea unor standarte ecologice şi de calitate racordate
la cerinţele europene care au trecut examenul vremii, şi utilizarea în acelaşi timp a unor tehnologii de
producţie modernizate ce oferă o serie de avantaje concurenţiale, atît pe piaţa naţională cît şi cea
externă.

O soluţie optimală de remediere a situaţiei ar fi conlucrarea specialilştilor mediului şi economiştilor în

scopul identificării mărimii costului de distrugere a climei, al ploilor acide şi al poluării aerului,
asigurînd astfel restructurarea economiei globale în vederea restabilirii echilibrului între economie şi
ecosistemul în care este amplasată.

Insă, situaţia creată de-a lungul anilor, dovedeşte lipsa unei motivaţii economice serioase, ce ar
stimula utilizatorii de resurse naturale şi poluatorii de mediu în direcţia întreprinderii de acţiuni
hotărîte de micşorare a nivelului de poluare şi de ecologizare a producţiei.

În acelaşi timp, situaţia se agravează mult deoarece avantajele ecologice nu sunt reflectate în
beneficiile individuale ale poluatorilor, iar implementarea politicilor şi strategiilor ecologice ale
întreprinderilor rezultă a fi mult prea costisitoare. După cum se vede, problema nu este mărimea
costului suportat pentru realizarea acestei transformări, ci cît de mult ne va costa dacă nu reuşim să
realizăm această transformare.
Obligaţi să efecientizam şi să raţionalizăm tranziţia ţării noastre la economia de piaţă, aş vrea să aduc
în încheiere o expresie formulată de Oysten Dahle, şi care e bine să fie ştiută şi de politicienii noştri:
“Socialismul a colapsat din cauza că nu a permis preţurilor să spună adevarul economic. Capitalismul
poate colapsa din cauza că nu permite preţurilor să spună adevărul ecologic” – cîtă preîntîmpinare!

Deci, preţurile şi adevărul ecologic – deci, revenim la economie şi ecologie, deci am revenit la
paradigma secolului XXI, care, din punct de vedere practic ar însemnă: Dezvoltare Durabilă sau
Economizarea Mediului şi invers Ecologizarea Economiei.

Sper că impreuna v-om reuşi să ne apropiem de esenţa acestui obiectiv!”