Cinci diferenţe între comunismul polonez şi

cel românesc

Sub aparenţa de monolit, regimurile comuniste au fost profund diferite între ele.

Evoluţia diferită a Poloniei şi a României în anii de după căderea comunismului poate fi explicată şi prin
premisele diferite de la care au plecat cele două ţări în anul 1989. Dincolo de aparenţa de monolit pe care
încercau să o comunice liderii comunişti, între statele cuprinse în „imperiul exterior" al URSS existau
diferenţe uriaşe. În parte, aceste diferenţe explică, cel puţin în parte, modul în care au evoluat, din punct
de vedere istoric, aceste ţări, după căderea regimului comunist. Tot aceste diferenţe explică şi de ce în
România elita comunistă din eşaloanele II şi III a reuşit să se menţină la putere, iar în Polonia nu. Tânărul
istoric Patryk Pleskot a fost invitatul Centrului Raţiu pentru Democraţie şi al Institutului Polonez din
România în cadrul unei conferinţe susţinute la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" din Cluj. El
a făcut o inventariere a diferenţelor dintre comunismul românesc şi cel sovietic. Iată cinci diferenţe
majore:

Sistem multipartid versus sistem monopartid

În Polonia, sistemul politic este unul multipartid. Nu era vorba de o pluralitate de opinii, ci de
nuanţe permise în interiorul sistemului socialist. Pe lângă formaţiunea comunistă care guverna
ţara, generalul Wojciech Jaruzelski a permis activitatea mai multor partide-satelit. În România,
Nicolae Ceauşescu a permis doar activitatea PCR. Acest aspect a dus la evoluţii politice diferite.
În Polonia, după victoria zdrobitoare a Solidarităţii în alegerile din anul 1989, partidele-satelit ale
comuniştilor s-au raliat grupării conduse de Lech Walesa şi au permis, astfel, transformarea
democratică paşnică a sistemului politic. În România, prăbuşirea sistemului politic a fost una
violentă. Totuşi, pe fondul Revoluţiei, mulţi dintre membrii eşaloanelor 2 şi 3 din PCR au format
FSN, cu scopul de a-şi păstra puterea. Au reuşit, până în anul 1996, să blocheze o serie de
reforme esenţiale pentru democratizarea României.

Proprietatea privată asupra terenurilor

În Polonia, cea mai mare parte a terenurilor agricole se afla în mâinile proprietarilor privaţi. În
România, foarte puţine suprafeţe au scăpat necolectivizate. Astfel, chiar după prăbuşirea
sistemului comunist, sectorul agricol polonez a continuat să producă, fără să fie afectat de prea
mari transformări. Mai mult, dreptul de proprietate privată asupra pământului a permis păstrarea
unei clase de ţărani sau de fermieri cu iniţiativă economică. În România, destrămarea CAP-urilor
ori a celorlalte forme de proprietate socialistă asupra terenurilor a provocat un adevărat dezastru
economic, din cauza lungilor litigii legate de dreptul de proprietate, a lipsei capitalului pentru
investiţii în agricultură şi fărâmiţării excesive a terenurilor.

Implicarea Bisericii în societate

În Polonia, Biserica Catolică majoritară a constituit o adevărată forţă socială independentă,

capabilă să se opună regimului comunist. Chiar dacă unii preoţi au fost arestaţi ori ucişi, iar unii
au fost recrutaţi de serviciile secrete comuniste, în ansamblu, Biserica Catolică a dovedit o mare
putere de rezistenţă. Alegerea ca Papă a cardinalului polonez Karol Wojtyla, care a devenit
suveranul pontif Ioan-Paul al II-lea, a reprezentat o grea lovitură pentru regimul comunist. În
România, în schimb, Biserica Ortodoxă a colaborat îndeaproape cu regimul comunist, încă din
momentul în care Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a instalat ca şef al Bisericii pe patriarhul roşu
Justinian Marina. Opoziţia faţă de regimul comunist s-a manifestat cu putere doar în cazul
cultelor minoritare, cum ar fi unele biserici neoprotestante ori Biserica Greco-Catolică, interzisă
de comunişti.

Rezistenţa societăţii civile

În Polonia, societatea civilă a fost capabilă să reziste, în con-diţii vitrege, presiunii exercitate de
regimul comunist. Exemplul sindicatului Solidaritatea, prima organizaţie anticomunistă a
muncitorilor dintr-o ţară subjugată de URSS, este ex-trem de cunoscut.

În România, societatea civilă practic nu a existat. Au fost acţiuni ale unor personalităţi
individuale, pre-cum Doina Cornea, însă nu a existat un nucleu de intelectu-ali capabili să se
organizeze şi să se opună regimului comunist.

Datoriile externe şi „potenţialul de şantaj" al Occidentului

Polonia lui Wojciech Jaruzelski era practic în stare de faliment. Statul se baza pe ajutoarele
financiare masive acordate de Occident. Multe state occidentale au condiţionat însă plata
subsidiilor cerute de comunişti de schimbări democratice. Practic, a existat un „potenţial de
şantaj" asupra comuniştilor polonezi, de care lideri occidentali precum Ronald Reagan şi
Margaret Thatcher s-au folosit cu inteligenţă. România, în schimb, a reuşit cu mari sacrifi-cii
suportate de populaţie, să îşi plătească datoriile externe, astfel că liderii occidentali nu au avut
această pârghie de a-l influenţa pe Nicolae Ceauşescu.