You are on page 1of 46
pee te a VERIVCea Lye (Bet Prefata Educatia juridica este o materie pentru elevii din invatamantul preuniversitar. Cei care o parcurg vor afla informatii elementare despre modul cum functioneaza institutiile statului care adopta legi, despre cum se regisesc drepturile in viata noastra cotidiana, despre cum pot fi aparate in concret libertatile omului, Nu ne-am propus si predim drept elevilor, ci si le transmitem minime cunostinte despre individ si lege, sa le indicam caile de parcurs in caz ca au probleme gi sa le imbunatatim perceptia despre institutiile statului. parte din informatiile cuprinse in manualul de fata se pot preda la orele de educatie sociala, educati civicd sau educatie pentru cetatenie democratica. Copiii si tinerii trebuie sa stie ca sunt importanti pentru societate. Exista institutii ale statului care vegheaza asupra modului in care sunt crescuti si educati inca de mici. Apoi, de la implinirea varstei de 10 ani ei pot sta de vorba cu un magistrat cu privire la interesele lor. La 14 ani primesc cartea de identitate si din acel moment pot fi amendati de un politist sau sanctionati de catre un judecator daca incalca reguli elementare. La 18 ani devin adulti si cetateni cu drepturi si obligatii depline. Putini stiu insa ca respectarea legilor este obligatorie. $i sunt aproape 10.000 de acte normative in Romania. Necunoasterea legilor nu poate fi invocata drept scuza. $i atunci...cum poate fi sanctionat un minor cAruia nu i se spun nici macar regulile din principalele legi cu care ne intalnim zi de zi?! Manualul de fata incearca si umple acest gol si si raspunda la intrebari pe care orice minor bine educat gi le pune: ce avem voie sa facem?, ce nu avem voie sa facem?, ce riscim daca incilcdm legea? Manualul cunoaste a treia editie, care este imbunatatita. El este distribuit in mod gratuit elevilor cu care ne intalnim, gratie fondurilor stranse de asociatia Voci pentru Democratie si Justitie www.vedemjust.ro. Intre timp, proiectele de educatie juridica se dezvolta: avem un site unde gasiti materiale utile www.educatiejuridica.ro. Avem o pagina de FB unde postim informatii de actualitate despre intalnirile pe care oamenii legii si studentii la drept le au cu elevii in scoli si in tribunale http://facebook.com/eduiuris. lar de curand am lansat serial pe teme de educatie juridica #0.1. (Organisme Inteligente). Judecitor Cristi Danilet Fondator VeDemJust Martie, 2018 Editia a3 1 Introducere PRINCIPII ALE DEMOCRATIEL Cine si cum ne conduce 4 Regulile din viata noastra 4 Suntem liberi respectnd legile 5 Legi si organe care le adopt 6 Respectarea legilor este obligatorie 7 Atitudinea fata de incalcarea legilor 8 COPILUL, TANARUL $I DREPTURILE Cine este “copil” 10 Apariia drepturilor copilului 10 Drept si drepturi ul Drepturile copilului si organele careleapari. 11 Cine este “tanar” 12 COPILUL $I DREPTULLA VIATA Nasterea 4 Moartea 4 COPILUL $I IDENTITATEA SA Numele copilului 16 Cartea de identitate 7 Cetenia copilului 18 Alegerea in functii publice sidemnititi 19 COPILUL SI FAMILIA DIN CARE FACE PARTE Dreptul de a cunoste parintii 20 Dreptul dea ficrescut siingrijt de ambi parinti 20 Parinti in strainatate 21 Parintii despartiti si cei divortati 21 Gradele de rudenie 2 Respectarea rudelor sia memoriei celor decedati 23 Familia extinsa 23 Pedepsele 23 Violenta domestica 24 Protejarea copiilor lipsiti de familie 25 Rapire si abandonare 25 COPILUL $1 SANATATEA Servicii medicale Alcoolul Tutunul Pastile, etnobotanice, droguri Mediu si nutritie Protectia consumatorilor SIVIATA SA INTIMA SI DE FAMILIE Sex si contraceptie Infectii venerice Agresiuni sexuale si corupere sexual a minorilor Violul Prescriptia raspunderii autorului Nastere si avort Concubinaj si casaitorie COPILUL $I SCOALA Invatamantul Pedepsele Violenta in scoala Bullying Drepturile si obligatiile elevilor Absente nemotivate Integritatea in educatie Dizabilitagi Nediscriminarea Minoritai c ii institutionalizati refugiati Dreptul la activitati extrascolare COPILUL, i CIRCULATIA SI CALATORIILE Codul rutier Circulatia ca pieton Circulatia cu bicicleta Circulafia cu scuterul si ATV-ul Circulatia cu vehiculul Calatoria cu taxiul 30 46 46 47 47 48 Calatoria cu metroul 48 Calatoria cu trenul 48 Calatoria cu autobuzul, troleul, tramvaiul 49 Calatoria cu avionul 50 lori peste granita 50 Calatorii in ,ari din UE 51 10. COPILUL, ACTELE $1 BUNURILE SALE Contul bancar 52 Alocatia de stat pentru copil 52 Obligatia de intretinere 52 Pensia de urmas 53 Actele si bunurile copilului 53 Animalele de companie 54 Bunuri gasite 55 TI. COPILUL SI MUNCA Contractul de munca 56 Activitatea ca zilier 57 Voluntariatul 57 Exploatarea copiilor 57 Somajul 59 12. COPILUL SI MULOACELE DE COMUNICARE Mass-media si social-media 60 Jocurile video 61 Internetul 61 Facebook 61 Mediul fizic 5i spatiu! cibernetic 62 Pericole legate de calculatoare si internet 62 Parolele 63 Telefonul si tableta 64 Dateledecomunicare sicontinutul comunicarilor 64 Agresorii online 65 Dreptul la propria imagine 65 18. COPILUL SIPARTICIPAREA LA LUAREA DECIZHLOR Libertatea de exprimare 66 Libertatea de asociere si reuniune pagnicd 67 Petrecerile 68. Alegerea in organismele unititilor scolare 68 Accesul la informatii publice o Libertatea de gandire, constiinta si religie 70 14. COPILUL $I ORGANELE LEGII Politia si Jandarmeria 72 Judecatorii 2B Procurorii 4 Avocatii si consilierii juridici 74 Grefierii 75 15. COPILUL IMPLICAT iN PROCESUL JUDICIAR Responsabilitate si raspundere 76 Prevenirea 76 Copilul victima 78 Copilul infractor 79 Copilul care nu raspunde penal 81 Copilul martor 81 Cum se desfagoara un proces penal 82 civil 83 Organisme si curti de justitie internationale 84 Cum se desfagoara un proc

You might also like