TIPURI DE COMUNICARE.

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ

 un proces de comunicare care se desfasoară între persoane conştiente de diferenţele

lor culturale
 presupune atât comunicare interpersonală (directă, nemijlocită), cât și comunicare
mediatizată în diferitele ei forme (film, televiziune, radio, internet etc.)

„Interculturale sunt toate acele raporturi în care participanţii nu se raportează exclusiv

la propriile lor coduri, convenţii, puncte de vedere şi forme de comportament, ci în care vor fi
descoperite alte coduri, convenţii, puncte de vedere şi forme de comportament. În plus, acestea
sunt trăite şi/sau definite ca străine” (A. Bruck, 1994).

DEFINIȚIE DE LUCRU: Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care

descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene/
Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității.

Funcții ale teoriilor:

 sistematizează cunoştinţele acumulate la un moment dat într-un domeniu

 permit: realizarea de interconexiuni şi categorii; ierarhizarea variabilelor şi interconectarea lor;
clarificarea fenomenelor observate în vederea găsirii căilor către înţelegerea ştiinţifică; realizarea
predicţiilor şi a conexiunilor cauzale
 ajută la clarificarea ideilor şi găsirea celor mai bune modalităţi de exprimare a acestora, punând la
dispoziţie un vocabular specializat şi un cadru conceptual adecvat
 permit controlarea mediului înconjurător și evaluarea critică a experienţelor
 deschid noi căi pentru cunoaştere

ABORDARE OBIECTIVĂ: adevărul este unic și accesibil prin observație senzorială directă;
relații de tip cauză-efect (ex.: ce corelație există între cantitatea de bere vândută și expunerea
oamenilor la această reclamă)

ABORDARE INTERPRETATIVĂ: efortul lingvistic de a atribui înțeles sau valoare textelor

comunicative; există înțelesuri și adevăruri multiple (ex.: arhetipul mitic naștere-moarte-
renaștere)