APLICATII ALE REFLEXIEI TOTALE FIBRA OPTICA

Reflexia internă totală

Când lumina trece printr-un mediu dens și întâlnește o limită de demarcație cu unghi abrupt (mai mare decât unghiul
critic al suprafeței), lumina va fi reflectată în întregime. Efectul este folosit în fibra optică pentru a păstra lumina în miez.
Lumina se deplasează prin fibră reflectându-se de o parte și de alta a limitei cu teaca. Deoarece lumina trebuie să
lovească limita de demarcație la un unghi mai mare decât cel critic, doar lumina care intră în fibră într-o anumită gamă
de unghiuri poate traversa fibra fără a ieși din ea. Această gamă de unghiuri se numește con de acceptanță al fibrei.
Dimensiunile conului de acceptanță depind de diferența de indice de refracție între miez și teacă.
În termeni simpli, există un unghi maxim față de axa fibrei sub care lumina poate intra în fibră astfel încât să se propage
prin miez. Sinusul acestui unghi maxim este deschiderea numerică a fibrei. Fibra cu deschidere numerică mare necesită
mai puțină precizie la tăiere și la lucru decât cea cu deschidere mică. Fibra monomodală are deschidere numerică mică.

Mecanisme de atenuare
Atenuarea în fibra optică, denumită și pierdere de transmisie, reprezintă reducerea de intensitate a razei de lumină în
raport cu distanța parcursă printr-un mediu de transmisie. Coeficienții de atenuare utilizează în general ca unitate
dB/km din cauza calității relativ mari a transparenței mediilor optice moderne. Mediul este de regulă o fibră din sticlă de
silicat care păstrează raza de lumină incidentă în interior. Atenuarea este un factor important de limitare a transmisiei
unui semnal pe distanțe mari. Astfel, s-au făcut numeroase cercetări atât pentru limitarea atenuării, cât și pentru
maximizarea amplificării semnalului optic. Atenuarea este cauzată în primul rând de împrăștiere și absorbție.
Împrăștierea luminii

Propagarea luminii prin miezul unei fibre optice se bazează pe reflexia internă totală a undei de lumină. Suprafețele
neregulate, chiar și la nivel molecular, pot reflecta razele de lumină în direcții aleatoare. Aceasta se numește reflexie
difuză sau împrăștiere, și este caracterizată de regulă de o mare varietate de unghiuri de reflexie.
Împrăștierea luminii depinde de lungimea de undă a luminii împrăștiate. Astfel apar limite ale scării de vizibilitate, în
funcție de frecvența undei incidente și de dimensiunea fizică a centrului de împrăștiere, care este de regulă o trăsătură
microstructurală specifică. Întrucât lumina vizibilă are o lungime de undă de ordinul sutelor de nanometri și micronilor,
centrele de împrăștiere vor avea dimensiuni similare.
Astfel, atenuarea provine din împrăștierea incoerentă a luminii pe suprafețele de contact interne. În materiale
(poli)cristaline cum ar fi metalele sau ceramica, pe lângă pori, majoritatea suprafețelor interne sunt de forma limitelor
intergranulare care separă regiuni mici de cristal. Dacă dimensiunea centrului de împrăștiere se reduce sub dimensiunea
lungimii de undă, împrăștierea nu mai are o amploare semnificativă. Acest fenomen a dat naștere producției de
materiale ceramice transparente.
Similar, împrăștierea luminii în fibră de sticlă este cauzată de neregularitățile la nivel molecular ale structurii sticlei.
Sticla este văzută de unii fizicieni ca un simplu caz-limită de solid policristalin. În acest context, „domenii” ce prezintă
diverse grade de ordine pe scară redusă devin blocurile de construcție ale metalelor și aliajelor, precum și sticlei și
ceramicii. Există defecte microstructurale distribuite printre și în cadrul acestor domenii, defecte ce furnizează
majoritatea punctelor ideale pentru apariția împrăștierii luminii. Același fenomen se observă ca factor limitator al
transparenței domurilor de rachete cu infraroșii.[18]
La puteri optice mari, împrăștierea poate fi cauzată și de procesele optice neliniare din fibră.[19][20]
Telecomunicații prin fibră optică[modificare | modificare sursă]

Fibra optică poate fi utilizată ca mediu de telecomunicații și rețele deoarece este flexibilă și poate fi strânsă în cabluri.
Este deosebit de avantajoasă pentru comunicații pe distanțe mari, deoarece lumina se propagă prin fibră cu atenuare
mică în comparație cu cablurile electrice. Aceasta permite acoperirea de distanțe mari cu doar câteva repetoare. În plus,
semnalele luminoase propagate în fibră pe fiecare canal pot fi modulate la viteze de până la 111 gigabiți pe
secundă.[13] Fiecare fibră poate transmite mai multe canale independente, fiecare folosind o altă lungime de undă a
luminii (multiplexare cu diviziune a lungimii de undă). Rata de transfer netă (fără octeți de overhead) este rata de
transfer efectiv de date înmulțită cu numărul de canale (de regulă în număr de până la 80 pentru sistemele cu
multiplexare densă în lungimea de undă la nivelul anului 2008). Recordul de transmisie prin fibră optică în laborator
este deținut de Laboratoarele Bell Labs din Villarceaux, Franța, cu multiplexarea a 155 canale, fiecare de câte 100 Gbps pe
o fibră de 7000 km.[14].
Pe distanțe scurte, cum ar fi rețeaua unei clădiri, fibra optică economisește spațiu în conductele de cablu deoarece o
singură fibră poate transporta mai multe date decât un singur cablu electric. Fibra este imună și la interferențele
electrice; nu există cross-talk între semnalele de pe cabluri diferite și fibra optică nu culege zgomote electromagnetice
din mediu. Cablurile de fibră optică nu conduc electricitate, aceasta fiind o bună soluție pentru protejarea
echipamentelor de comunicații aflate în medii de înaltă tensiune cum ar fi centralele electrice, sau structurile metalice
de comunicații vulnerabile la trăsnet. Ele pot fi utilizate și în medii în care sunt prezente gaze inflamabile, fără pericol de
explozie. Interceptarea comunicațiilor este mai dificilă prin comparație cu conexiunile electrice, și există fibre cu miez
dublu concentric care fac interceptarea și mai dificilă.
Desi fibra optică se poate face din plastic transparent, sticlă, sau o combinație de cele două, fibrele optice utilizate în
telecomunicații pe distanțe mari sunt întotdeauna din sticlă, din cauza atenuării optice mai mici. Atât fibrele
multimodale cât și cele monomodale sunt utilizate în telecomunicații, cea multimodală fiind folosită pentru distanțe
mici, de până la 550 m, iar cea monomodală la legături pe distanțe mari. Din cauza toleranțelor mai mici necesare pentru
cuplarea luminii între fibrele monomodale (cu diametrul miezului de aproximativ 10 micrometri), transmițătoarele,
receptoarele, amplificatoarele și alte componente monomodale sunt în general mai costisitoare decât cele multimodale.
Senzori cu fibră optică[modificare | modificare sursă]

În unele aplicații, se folosesc senzori care sunt ei înșiși fibre optice. În alte cazuri, fibra optică este utilizată pentru a
conecta un senzor cu sistemul de măsurare. În funcție de aplicație, fibra optică se poate folosi deoarece este mică, sau
pentru că în punctul îndepărtat de măsurare nu există energie electrică, sau pentru că astfel se pot multiplexa mai mulți
senzori pe lungimea unei singure fibre prin folosirea de lungimi de undă diferite pe fiecare senzor, sau prin detectarea
întârzierii suferite de lumină la trecerea prin fiecare senzor.
Fibra optică se poate utiliza ca senzor de măsurare a tensiunii, temperaturii, presiunii și a altor cantități prin modificarea
fibrei astfel încât cantitatea de măsurat să moduleze intensitatea, faza, polarizarea, lungimea de undă sau durata de
trecere a luminii. Senzorii care pot varia intensitatea luminii sunt cei mai simpli, deoarece sunt necesare doar o sursă și
un detector.
Senzorii extrinseci utilizează un cablu de fibră optică, în mod normal multimodal, pentru a transmite
lumină modulată fie de la un senzor de alt tip, fie de la un senzor electronic conectat la un transmițător optic. Un
beneficiu major al senzorilor extrinseci este abilitatea lor de a ajunge în locuri altfel inaccesibile. Un exemplu îl
constituie măsurarea temperaturii din interiorul motoarelor cu reacție ale avioanelor cu ajutorul unei fibre care
transmite radiații într-un pirometru aflat în afara motorului. Senzorii extrinseci pot fi utilizați în același fel pentru a
măsura temperatura internă a transformatoarelor electrice, unde câmpurile electromagnetice prezente fac imposibile
alte tehnici de măsurare. Senzorii extrinseci măsoară și vibrații, rotații, deplasări, viteze, accelerații, momente ale
forțelor și tensiuni mecanice.
Alte utilizări

Fibra optică este folosită și în iluminat, ca ghid de lumină în aplicații medicale și nu numai, în care este nevoie de lumină
puternică pe un punct ascuns. În unele clădiri, fibra optică este utilizată pentru a direcționa lumina solară de pe acoperiș
spre alte părți ale clădirii. Iluminarea cu fibră optică este folosită și în aplicații decorative, la indicatoare, lucrări de artă
și în pomi de Crăciun artificial. Magazinele Swarovski utilizează fibra optică pentru a ilumina cristalele expuse din mai
multe unghiuri cu o singură sursă de lumină.
Un grup coerent de fibre se utilizează, uneori împreună cu lentile, la un dispozitiv lung și subțire de achiziționat
imagini, numit endoscop, folosit pentru a vedea obiecte printr-o gaură mică. Endoscoapele medicale sunt utilizate
pentru proceduri chirurgicale neinvazive (endoscopie). Endoscoapele industriale sunt utilizate la inspectarea unor
puncte la care se ajunge greu, cum ar fi interioarele motoarelor cu reacție.
În spectroscopie, cablurile de fibră optică sunt utilizate pentru a transmite lumina de la un spectrometru la o substanță
ce nu poate fi pusă ea însăși în spectrometru, pentru a i se analiza compoziția. Un specrometru analizează substanțele
trecând lumină prin ele și reflectând lumină din ele. Cu fibră optică, un spectrometru poate fi folosit pentru a studia
obiecte prea mari pentru a încăpea în el, gaze sau reacții ce au loc în vase sub presiune.[15][16][17]
O fibră optică dopată cu anumite elemente rare, cum ar fi erbiul se pot folosi ca mediu de amplificare pentru
un laser sau amplificator optic. Fibra optică dopată cu elemente rare se poate folosi și pentru a amplifica semnale prin
tăierea unei scurte secțiuni de fibră dopată și introducerea ei într-o linie de fibră obișnuită. Fibra dopată este pompată
optic cu o a doua lungime de undă cuplată la linie. Lumina de ambele lungimi de undă se transmite prin fibra dopată,
care transferă energie de la a doua lungime de undă la unda purtătoare de semnal. Procesul care determină amplificarea
este emisia stimulată.
Fibrele optice dopate cu un deplasator de lungime de undă folosesc la colectarea luminii de la un scintilator în
experimentele de fizică. Fibra optică poate oferi alimentare cu energie (aproximativ un watt) unor dispozitive
electronice aflate într-un mediu electric dificil.