You are on page 1of 48

MINISTERUL EDUCAŢIEI

CENTRUL REPUBLICAN
AL REPUBLICII MOLDOVA
DE ASISTENȚĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ

19 ianuarie, 201

Tehnici de lucru cu copiii cu


comportament agresiv

Natalia Rotaru, psiholog,


SAP Nisporeni
Tehnici în lucrul cu copilul
 Desenul
 Colajul
 Modelajul
 Teatrul
 Basmele şi povestirile terapeutice
 Jocul
 Dansul/muzica.
Tehnica ABC
A - Antecedentele comportamentului sunt elementele
contextului spaţio-temporal care apar înainte de
realizarea comportamenului şi cresc probabilitatea
apariţiei lui.
B - Comportamentul copilului, ceea ce face, spune,
simte copilul.
C - Consecinţele comportamentului - sunt stimulii
care apar după realizarea comportamentului şi au rolul
de a creşte sau de a scădea probabilitatea apariţiei unui
comportament.
Tehnica ABCDE
Este un instrument cognitiv care ne oferă
cinci paşi de rezolvoltare eficientă a
problemelor.
A.Abordarea problemei (Întreabă care
este problema)
B. Brainstorming cu soluţii posibile
C. Considerarea consecinţelor emoţionale
D. Decizia asupra unei opţiuni de testat
E. Evaluarea eficienţei soluţiei
Instrument de cunoaştere a sinelui
şi a celorlalţi – Fereastra Johari
Fereastra Johari permite:
-a-i cunoaşte pe ceilalţi:
observându-i, stimulându-i,
oferindu-le încredere, pentru ca ei să
se descopere şi să-şi deschidă
propria arie ascunsă;
-a se cunoaşte pe sine mai bine: a-şi
descoperi aria oarbă şi aria
necunoscută, ascultându-ipe ceilalţi,
observându-i, solicitând feedbackuri,
acceptând critici şi sfaturi;
-a-i ajuta pe ceilalţisă se cunoască:
observând şi dându-le feedbackuri
constructive.
DESENUL/PICTURA
Desenul şi pictura la copii
Culoarea are o valoare expresivă. Fiecare culoare are
efecte proprii.
Culorile reci, în particular tonurile albastre,au
tendinţa să se concentreze, să “fugă” din faţa privirii
noastre, pe cînd tonurile de roşu iradiază, tins să
“avanseze” spre noi.
Culorile neutre caracterizează copiii închişi în sine,
independenţi şi adesea agresivi.
Roşu, culoarea preferată de copii mici, mai tîrziu va
exprima manifestări de ostilitate şi dispoziţii agresive.
Negru exprimă inhibiţie, teamă şi s-ar asocia unui
comportament depresiv.
Portocaliu - o stare de fericire, de relaxare.
Verdele - o reacţie faţa de disciplina prea riguroasă.
Violetul - tensiuni conflictuale.
Suprapunerea culorilor exprimă conflictul dintre diverse
tendinţe; izolarea acestora exprimă rigiditate şi teamă;
amestecul fără discriminare ar exprima imaturitate şi
impulsivitate.
Desenul/Pictura cu degetele
Subiecte folosite:
• Fă un desen despre starea ta emoţională
(cînd eşti trist/vesel/fericit etc)
• Fă un desen despre mînia ta
• Fă un desen despre ce te îngrijorează pe tine
• Fă un desen despre visurile tale
• Fă un desen despre coşmarurile tale
Activitatea” Starea mea actuală”
Descriere:
Desenaţi în
cerc starea
actuală.
 Scrieţi 5-10
asociaţii.
Daţi-i
desenului un
nume
Desenează faţa...
”DESENUL/POVESTEA GRUPULUI”

Obiective:
• Respectarea cerinţelor, nevoilor, opiniilor membrilor grupului.
• Creşterea toleranţei la frustrări şi creşterea autocontrolului.
• Colaborarea cu colegii de grup.
DESCRIEREA EXERCIŢIULUI
”Aveţi în faţa voastră o coală mare de hârtie. Fiecare dintre voi îşi poate alege un loc pe
această coală. Este bine să vă alegeţi locul în aşa fel încât să- i lăsaţi şi colegului de lângă
voi un loc la fel de mare ca şi al vostru. Fiecare poate desena ce doreşte. Important este
să aveţi răbdare şi să utilizaţi spaţiul pe care l-aţi ales. Aveţi alături culorile, trei cutii de
creioane colorate, le puteţi folosi. Dacă aveţi nevoie mai mulţi de aceeaşi culoare, o veţi
folosi pe rând în ordinea pe care o veţi stabili împreună.” După ce fiecare copil şi-a
terminat desenul este bine să povestească, pe rând ce a desenat. Ceilalţi îl vor asculta şi îl
vor ajuta dacă va fi nevoie. În final, toţi copiii, în grup, vor da un nume acestui desen. Îşi
pot denumi separat propriul desen, scriindu-şi numele în dreptul lui, iar în final vor ajunge
la un acord privind denumirea întregului desen.
”Eu şi monstrul”
Obiective:
• Creşterea stimei de sine şi autocunoaşterea.
• Reducerea anxietăţilor, frustrărilor, stresului, descărcarea
tensiunilor.
Descriere:
Fiecare copil va primi câte o foaie de hârtie, fie una A4, fie una de desen,
apoi sunt rugaţi să deseneze un cap. Acest cap va reprezenta pe o jumătate
autoportretul iar cealaltă, „monstrul din noi”. După ce au desenat, fiecare
membru al grupului îşi poate prezenta desenul. Îşi va descrie portretul apoi
“monstrul”. Iată câteva întrebări pe care le puteţi folosi: „Când apare acest
monstru? Cum arată el? Ce face? Te sperie? Este prietenos sau nu? Cum este
el? Îl văd şi ceilalţi sau numai tu? Ce vrea monstrul de la tine? Cum faci ca
să-l alungi?”
Hoţul şi masca
Trăia odată un împărat înţelept cu fiica sa frumoasă. Cînd venise timpul să se căsătorească împăratul a poruncit
ca toţi mirii să sosească în împărăţia sa. Au fost puse două condiţii: reputaţie bună ( din partea împăratului) şi
frumuseţe (cerinţele prinţesei). Printre aceşti candidaţi era şi un hoţ.Viaţa lui plină de minciuni a lăsat amprente.
Ridurile au apărut ca reacţie la minciună şi trădările sale, căci cîndva el era frumos. Viclenia sa nu-l lăsa şi el a
decis să lupte pentru mîna prinţesei.
„ Voi vedea cum îî întrec pe ceilalţi, - spuse el.
În taină l-a vizitat pe cunoscutul făcător de măşti şi a comandat una, care să-i transforme chipul său în tînărul
nevinovat. Cu ajutorul măştii hoţul a trecut uşor prima etapă. Înainte, venind seara acasă, el rîdea de uşurinţa cu
care a minţit conselierii împăratului.
- Ce prostolani – gîndi el, privind în oglindă chipul său. Dar peste vreo cîteva săptămîni a înţeles că situaţia
nu este chiar aşa uşoară. El a rămas printre ultimii 20 de candidaţi la mîna prinţesei, deoarece fotografiile altor
pretendenţi erau publicate în ziar. Jurnaliştii stăteau tot timpul în faţa casei lui şi îi puneau întrebări la care el nu
dorea să răspundă. Hoţul se prefăcea modest şi răspundea că el nu va trece concursul, caci viaţa lui personală n-
are nici un interes. Hoţul nu risca să scoată masca nici noaptea şi trăia cu frica că va fi demascat. De curînd a
aflat că este în lista ultimilor trei candidaţi. Ştiind că în cazul în care va fi demascat el risca să fie executat,
decise să plece din ţară, dar cînd ieşise din casă îl aşteptau doi ostaşi trimişi de împărat. Era prea tîrziu.
În ultima zi de concurs hoţul s-a dus la palat, aşteptînd să se întîmple tot сe este mai rău. Şi totuşi avea speranţa,
că nu va fi el alesul prinţesei.
Dar domnişoara făcuse déjà alegerea şi nu dialoga cu nimeni decît din politeţe. Ea s-a apropiat de hoţ, l-a apucat
de mînă şi l-aprezentat tatălui. În disperare el a trecut cu împăratul într-o parte, spunîndu-i:
Se poate de anulat logodna pentru un an. Împăratul bucuros a căzut deacord. Maiestate, pentru
mine este o mare onoare, dar am nevoie de ceva timp pentru pregătire. La început i-a venit print
minte să fugă din ţară, dar era imposibil, deoarece mulţimea dorea să-l cunoască pe viitorul împărat.
El a devenit a doua persoană cunoscută în ţară. Era invitat să ţină cuvîntare, să fie prezent la
ceremonii şi să sărute micuţii. Dar el nu-i suporta. Şi totuşi el trebuia să-şi menţină demnitatea şi
bunătatea, străduindu-se să corespundă minciunii. El se blăstăma pe sine pentru ziua în care a
cumpărat masca. Anul întreg suporta chinurile şi nimănui nu-i trecea prin minte că după masca
aceasta se ascunde sufletul unui hoţ. A sosit ziua logodnii. Sigur pe faptul că îl aşteaptă demascarea
şi moartea sa el a sosit la palat cu sufletul tîng.
Prinţesa a ieşit să-şi întîmpine iubitul. Hoţul a rugat-o să stea puţin timp de vorbă cu el. Fata se
gîndea că el vrea să o sărute, dar el a îngenuncheat în faţa ei:
- Maiestatea Dumneavostră – plîngea hoţul. Eu trebuie să vă declar ceva şi rog să mă iertaţi. Şi
el i-a povestit toată istoria, că nu este prinţ, dar e un hoţ ordinar. S-a lăsat o linişte deplină. În
sfîrşit prinţesa a vorbit.Eu te rog să-mi îndeplineşti o condiţie. Scoate-ţi masca, şi arată-mi cum arăţi
în realitate. El cu greu a ridicat mîina, tremurînd de frică şi laşitate, a scos masca şi s-a întors la
prinţesă.
Monstrule! – a strigat ea şi i-a dat o palmă.
Da, da eu ştiu...eu merit asta....
Ce glumă proastă!? - a strigat ea. Ce vrei să obţii cu aceasta şi i-a dat oglinda.
El s-a privit în oglindă şi nedumerit tot privea ba spre mască, ba spre oglindă. Dar văzu acelaşi chip.
Datorită modului de viaţă bun pe care l-a avut timp de un an, faţa lui s-a schimbat, dar şi trăsăturile
de caracter, chiar dacă el nu sesiza acest fapt. Dar îndoieli nu erau: el s-a transformat.
Din fericire prinţesa a înţeles partea bună a
situaţiei şi a decis să nu accentueze cele întîmplate şi să plece la împărat. Cînd au devenit ei
conducătorii ţării, oamenii considerau fostul hoţ сel mai înţelept şi mai corect împărat din toţi.
Tehnica “Ţara sentimentelor”
Scopul: Studierea stării psihoemoţionale.
I etapa Meditaţia
Departe, departe, dar poate şi aproape există o Ţară a Minunilor şi locuiesc în ea sentimentele:
Bucuria, Satisfacţia, Frica, Vina, Obidă, Tristeţea, Furia şi Interesul. Aceste sentimente locuiesc în
căsuţe mici şi colorate. Fiecare sentiment locuieşte într-o căsuţă de anumită culoare. Cineva locuieşte în
căsuţă roşie, cineva – în albastră, cineva – în neagră, cineva – în verde... În fiecare zi, la răsăritul
soarelui, locuitorii Ţării Minunilor îşi îndeplinesc activităţile sale. Dar într-o zi s-a întâmplat o
nenorocire. Asupra ţării s-a năpustit furtună. Puterea vântului era atât de intens încât se smulgeau
acoperişurile şi se rupeau copacii. Locuitorii au reuşit să se ascundă. Însă casele au fost distruse. La un
moment dat vântul s-a liniştit şi locuitorii ieşind din ascunzişuri au constatat că căsuţele lor erau
distruse. Desigur ei erau întristaţi , dar plângând nu poţi rezolva nimic. Înarmându-se cu
unelte necesare, locuitorii în curând au restabilit căsuţele sale. O mare nenorocire – toate
borcănaşele cu vopsea au fost duse de vânt. Voi aveţi creioane colorate fermecate. Vă
rugăm, să ajutaţi locuitorii Ţării Minunii să coloraţi căsuţele. Mulţumesc vouă din partea
tuturor locuitorilor. Voi aţi restabilit Ţara.
Magicieni adevăraţi !!!
II etapa
Acum lor le este bine, deoarece este foarte important să-ţi
cunoşti casa. Cum vom călători prin Ţara Minunilor fără
hartă? Doar fiecare ţară îşi are teritoriul şi graniţelesale.
Teritoriul ţării se indicăpe hartă. Priveşte, iată harta Ţării
Sentimentelor (silueta omului). Ea nu are parametri,
coordonate. După restabilirea ţării harta nu este corectată. Ia
te rog creioanele fermecate şi cu ajutorul lor colorează zonele
în dependenţă de locul unde se află fiecarecasă.
Tehnica “Ciuperca albă”

bucurie satisfacţie interes frică vinovăţie ofensă tristeţe furie


Activitatea:”Ciupearca albă”
Scopul: studiu de relații emoționale în structura de personalitate, a crea
motivația, auto-determinare personală șiprofesională.
Introducere în activitate: O persoană interacționează cu mediul extern și pe fiecare om îl
tratează într-un ooarecare fel. Această experiență oferă o atitudine asupra propriilor sentimente și
emoții umane.Emoția este ca o experiență care poartă întotdeauna un caracter profund personal
legate de adevăratul "EU" .
В.Н. Мясищев include în structura de relatii emotionale personalitatea, împreună cu procesele
mentale, proprietăți și condițiile, precum și rolul pe care îl au de specii de fenomene psihice, care
determină formarea structurii personalității în activitatea individului. Având în vedere importanța
emoțiilor în conștiința umană și relațiile sociale, se poate argumenta că este imposibil să se
înțeleagă uman și relațiile sale cu lumea exterioară.
Tehnica folosește sistemul de creație originală imagini subiective, iar apoi efectuează o
schimbare în modul în care promovează schimbarea comportamentului și de gândire a
subiectului. In aceasta tehnica se folosesc concepte întrețesute și logică de psihanaliza, analiza
tranzactionala, psihologia umanistă.
Descriere:
Pregătiți echipament: foaie cu anexa 1, creioane colorate de cel puțin 12 de culori Participanții
sunt rugați să-și amintească de basmele citite și să discutăm despre emoțiile a personajelor
pozitive și negative.
I.Etapă: Alege culori care cum crezi reflecta cel mai bine proprietățile
sentimentelor de bucurie, surpriză, interes, frică, vinovăție, ofensă, tristețe
și furie. Vopsiți aceste culori dvs. "Palette".
II.Etapă: Se povestește participanților o istorie despre salvarea
oamenilor care au fost transformați toți de către extratereștri în ciuperci
albe, toata lumea este în necaz. Vrăjește ciupearca ta astfel să o transformi
în ceea ce a fost inainte de a fi transformat în ciupearcă,
• Dați-le un nume, pe cine ai salvat
• Scrieți ce simte ciuperca ta
• De ce are nevoie având starea de stres, soc blocaj
• Scrieți calitațile pe care considerați că le are ciupearca Dvs, in pofida
faptului că se află acum în dificultate. Exemplu: grijuliu, puternic…
• Scrieți de ce are nevoie ciuperca vrajită în acest moment greu.
Exemplu: caldură, miscare, apă, relaxare etc.;
• Identificați ce trebuie sa faceti ca să satisfaceți necesitățile lui
.Exemplu: sa învatati, sa incetati sa va fie teama, sa invatati sa aveti
gria de altii etc.
Exerciţiul „Tricoul cu deviză”
Scopul: realizarea unui proces de autocunoaştere şi cunoaştere prin intermediul
colegilor; crearea unei imagini de sine pozitive, dar realiste.

Descriere: Moderatorul anunţă: „Fiecare om se prezintă în fața celorlalți. Ați observat,


probabil, tricouri pe care găsim diferite desene, cuvinte, atât în față, cât și pe spate.
Partea din față, desigur, este destinată de a fi citită. Cu alte cuvinte, reprezintă
„Eul social” al persoanei. Iar partea din spate este „Eul ascuns”, partea personalității
dvs. ascunse de ceilalți oameni. Acum, vă rugăm, în partea din față a tricoului să
reprezentați personalitatea dvs. cum este văzută de alții, iar pe partea din spate –
reprezentați personalitatea dvs. așa cum este în realitate, dar ascunsă de ceilalţi.
Utilizați desene, simboluri, cuvinte, diferite culori pentru a reda emoțiile ce vreți să le
expuneți. Timp limită: 15 min. În continuare fiecare, pe rând, își expune tricoul
întregului grup. Iar ceilalți membri pot oferi imediat feedback, punând întrebări.

Reflecție: Cum ați lucrat? A fost ușor sau greu să vă prezentați în faţa grupului? Ce ați
simțit când vi s-a oferit feedback?
LUCRUL CU ARGILA
Lucrul cu argila
(exprimarea emoţiilor, efect catharctic)
Copilul este liber să creeze figuri care pot fi realiste, imaginare sau simbolice. Este
indicat lutul moale, să nu fie umed şi lipicios, de preferat de lucrat cu el pe podea
şi nu pe bancă. Este de folos şi alte instrumente de sculptat: spatule de lemn
(unealtă mică în formă de lopăţică), cuţite de plastic.

Materiale:
• Bucată mare de lut
• Foaie mare de hîrtie
• Şorţ de plastic
• Sîrmă pentru a tăia lutul
• Unelte de sculptat
• Un castron cu apă şi burete
• Acces la apă pentru spălat
Cum se lucrează cu argila
1.Începerea muncii (copilul se împrieteneşte cu lutul.
Îi spunem copilului ia o bucată de lut şi apoi ţine
lutul în mîinile tale şi închide ochii. Copilului i se dă
următoarele saricni:
 Fă lutul moale
 Turteşte-l
 Înţeapă-l
 Fă-l în mai multe bucăţi
 Strînge-l iar în palmă şi rulează-l din nou
 Găureşte-l cu degetul
 Rupe o bucată şi fă un şarpe
 Răsuceşte şarpele în jurul unui deget
Psihologul întreabă copilul: Te-ai împrietenit
cu lutul? Ce ţi-a plăcut să faci cel mai mult?
2.Folosirea argilei pentru problemele specifice
Încurajarea copilului să creeze o figură, care va
avea diferite scopuri.
Exemple de instrucţiuni:
Fă-mi o figură ca eu să pot şti că tu te simţi bineacum.
 Fă-mi o figură care să fie asemănătoare cu tine cînd erai copil
mic
 Fă-mi o figură care să fie asemănătoare cu tine cînd eşti
trist/supărat/mînios etc.
3.Crearea unui dialog între două sculpturi
După crearea unui model ce-l reprezintă, îi cerem
copilului să facă un al doilea model ce reprezintă o
persoană semnificativă din viaţa sa sau o emoţie care-l
tulbură. Îi cerem copilului să-şi imagineze un dialog
între cele 2 figuri.
4. Finalizarea/terminarea
Se ea o decizie despre ce să facă cu sculptura.
Copilul poate să o ia acasă, sau să o pună într-un loc
sigur pentru el, sau să o strice.
Activitatea în sine reprezintă o parte a sinelui copilului.
5. Folosirea argilei în grup
(nu trebuie să constrîngem copilul să vorbească despre sculptura
sa în grup).
Cînd se lucrează în grup, psihologul poate începe cu
instrucţiunea:
 Faceţi un model care permite celorlaţi copii din grup să ştie cum te simţi
azi.
 Faceţi o figură care să vă reprezinte pe voiînşivă.
 Găseşte pe cineva a cărui sculptură se potriveşte cu a ta
 Putem realiza o sculptură comună din cele realizate individuale
Reflecţie:
• Cum v-aţi simţit cînd aţi pus la unloc sculpturile?
• Ce aţi vrea să faceţi acum cu sculpturilre?
Exerciţii în lucrul cu copii cu
comportament asgresiv
Exerciţiul“ Urmele furiei”
Participanţii primesc cîte o inimă decupată.
Le precizez că, de cîte ori voi cita o emoţie negativă/disfuncţională care
declanşeaza agresivitatea, ei vor îndoi cîte o dată inima primită, iar la auzul citării
unei emotii pozitive/funcţionale o vor desface una cîte una îndoiturile anterioare.
Furios, trist, vesel, fericit, speriat, supărat, mîhnit, îngrijorat, panicat,
bucuros, enervat, indignat, fricos, mirat, încredere, stăpînpre, armonie, etc.
Concluzia (se desprinde cu ajutorul profesorilor): Chiar daca după o stare de
furie ne revenim, rămîn urmele, care atrag consecinţe negative. Exemple:
-Agresivitatea dăunează sănătăţii, contribuind la afecţiuni ca: ulcerul, insomnia,
oboseala, hipertensiunea....
- Agresivitatea poate influenţa negativ relaţiile noastrecu ceilalţi .
-Agresivitatea face mai dificilă atingerea scopurilor-cînd suntem furioşi gîndim şi
comunicăm mai puţin clar şi putem avea reacţiinegative
Roata emoţiilor ( CE, Cînd, Cum) ( 20 minute)
Desfăşurare: Dintr-un carton se realizează o roată împărţită în 8
părţi egale pe care sunt desenate 8 emoţii: bucuria, tristețea,
furia, indignarea, invidia, frica, surpriza, dezgustul. Această
roată va fi utilizată într-un joc în care cineva va învîrti roata și
cînd se oprește la o emoție, participantul va identifica și va
explica emoția si va descrie un moment din viața lui, în
care s-a simțit în acel fel. În cazul încare roata se va opri tot la
aceeași emoție, se va roti din nou, pentru a se putea discuta
toate emoţiile.
Participanții îşi vor exprima opiniile, în ce situaţii îşi au
manifestat anumite sentimente expuse pe disc şi faţă de ce
persoane au aceste sentimente.Acul se va roti pe disc şi se va
analiza situaţia dată.
“Copăcelul meu”
Fiecare participant desenează un copac, cel care îi
place cel mai mult (ca specie), cu rădăcini, trunchi,
crengi, frunze şi fructe. La rădăcini va scrie
calităţile şi capacităţile ce le are. În crengi, trunchi
- calităţile pozitive, lucrurile frumoase ce le face.
Frunzele şi fructele vor reprezenta succesele şi
triumfurile. La sfârşit se face “expoziţia”, pe
parcursul căreia fiecare va mai adăuga elementece
sunt indicate de grup.
Activitate. Călătoria cu trenul (30 min)
Explicați participanților că urmează să facă o călătorie îndelungată cu trenul, mai exact ce va dura o
săptămână. Ei au posibilitatea de a alege alte 3 persoane cu care vor calatori în cupeu, 3
persoane cu care vor cel mai mult să petreacă timpul. Apoi, rugații să aleagă şi 3 persoane cu care
nu doresc să călătorească.
Notă: Înștiințați participanții că nu au venit să judece pe cineva, doar să fie oneşti în
cadrul jocului.
Lista persoanelor:
• un poliţist;
• un bancher elveţian gras;
• o adolescentă abuzată sexual;
• o femeie africană care vinde piele;
• un tânăr artist bolnav SIDA;
• un rom;
• un cerşetor;
• un rapper german cu un stil radical;
• un acordeonist austriac orb;
• o tânără moldoveancă cu copil, având o problemă de viză;
• o feministă irlandeză;
• un skinhead rus beat;
• o prostituată poloneză din Berlin;
• un fermier francez ce vorbeşte doar franceză.
Joc energizant „Palmier, Elefant,
Taur”
Scopul: dezvoltarea atenţiei; dezvoltarea
capacităţii de stăpânire a impulsivităţii.
Descriere: Participanţii stau în cerc, iar
moderatorul stă în centrul cercului. El le explică
regulile: va arătala o persoană şi va numi una din
figurile jocului: „elefant”, „palmier”, sau „taur”.
În acest moment persoana şi cei doi vecini ai săi
vor arăta figura respectivă. Cel care va greşi, va
înlocui moderatorul şi va continua jocul. În
timpul jocului, moderatorul denumeşte un
animal, dar, pentru a încurca copiii, le arată
altceva.
Se solicită să reprezinte următoarele figuri:

„elefant” – cel din mijloc se apucă de nas cu mâna dreaptă, mâna stângă o
introduce în spaţiul format, iar vecinii – imită urechile lui;

„taur” – cel din mijloc se apleacă şi ţine degetele arătătoare ale ambelor mâini la
tâmple, imitând coarnele lui, iar vecinii mişcă piciorul de lângă persoana din
mijloc, imitând un taur înfuriat gata să atace;

„palmier” – cel din mijloc ridică mâinile în sus şi uneşte palmele deasupra capului,
iar vecinii imită crengile laterale, înclinând corpurile în direcţii opuse;

„crocodil” – cel din mijloc ţine mâinile întinse şi bate din palme, imitând gura, iar
vecinii„înoată”;

„mixer” – cel din mijloc ridică mâinile deasupra capetelor vecinilor, care se
învârtesc în jurul axei sale.
Exerciţiul “Poziţia incomodă”
Descrierre: Copii formează un cerc închis.
Sunt rugaţi să ia o poziţie incomodă cu ochii
închişi. Se dau cîteva instrucţiuni:
În momentul cînd simt o atingere, deschid
ochii.
 2 atingeri - schimbă potiţia pe alta comodă.
 3 atingeri - fac ce doresc
Jocul ”Vântul democrației”
Scopul: spirit de observație, cunoaștere interpersonală, relaxare.
Descriere: Participanţii se aşează, iar o persoană stă în picioare în mijlocul
cercului. Aceasta strigă „Soarele străluceşte peste...” şi numeşte o culoare sau
un articol vestimentar pe care unii membri ai grupului îl au, de exemplu,
”Soarele străluceşte peste toţi cei care poartă blugi albaştri”, „Soarele
străluceşte peste toţi cei care poartă ciorapi” sau ”Soarele străluceşte peste toţi
cei care au ochii căprui”. Toţi participanţii care posedă acel atribut trebuie să
se schimbe cu locurile între ei. Persoana din mijloc încearcă să ocupe unul din
locurile rămase libere, în timp ce participanţii se deplasează, astfel încât în
mijloc va rămane o altă persoană fără scaun. Noua persoană din mijloc
spune „Soarele străluceşte peste...” şi numeşte o altă culoare sau tip de
îmbrăcăminte.
Jocul ”Mersul”
Scopul: revigorarea participanţilor.
Descriere: participanţii sunt rugaţi să se ridice, într-un cerc
larg. Apoi, în şir indian, împreună cu trainerul, încep să
experimenteze diferite tipuri de mers. Consemnul este: ”acum
mergem prin nisip (30 sec )…….. mergem prin iarbă……..
mergem prin apă………. prin noroi……… pe pietre……
urcăm pe munte…. coborîm o pantă…….. mergem pe
burete…… pe un covor…….. pe marmură….. pe o podea de
lemn……… ne grăbim………ne grăbim mai tare…. din ce in
ce mai tare…….. (până începe alergarea. În acel moment jocul
se opreşte).
Jocul: Hoţii, poliţia şi oamenii
Mărimea unui grup este de la 10 până la 30 de participanţi.
Timp de desfăşurare: 5 minute.
Materiale: nimic.
Obiective: A stimula atenţia participanţilor.
Procedura: Jucătorii se numără de la 1 la 3. Numărul 1 vor fi poliţia, numărul 2 – oameni, iar
numărul 3 – hoţi. Animatorul va povesti o istorie despre aceste grupuri de oameni. De fiecare
dată,
când va rosti denumirea grupului, acesta trebuie să se ridice şi să se aşeze repede.
Exemplu de povestire:
Oamenii trăiau într-o casă. Într-o seară când oamenii au mers la culcare, au venit hoţii pentru a le
fura banii. În timp ce hoţii căutau banii, oamenii s-au trezit de la zgomotul pe care îl făceau ei. Hoţii
s-au speriat şi s-au ascuns. Oamenii au hotărât să sune la poliţie şi să comunice că în casa lor se află
hoţii. Poliţia a întrebat oamenii dacă ei ştiu unde se află hoţii. Oamenii au zis ca hoţii s-au ascuns în
subsol. Când a venit poliţia, hoţii au fugit din subsol în pod. Poliţia a început să-i caute pe hoţi.
Oamenii ajutau poliţia. Oamenii şi poliţia erau bucuroşi când i-au găsit pe hoţi. Hoţilor le- a părut
rău că au intrat în casa oamenilor şi ei au rugat să fie iertaţi. Hoţii au început să plângă.
Oamenii şi poliţia i-au iertat pe hoţi şi ei împreună au luat cina.
Activitatea „Antrenăm emoţiile”
Se propune elevilor să exprime următoarele emoţii:
Să te încrunţi: ca tata, ca o zi de toamnă, ca un nor,
ca un om ce a ridicat o povară;
Să te înfurii: ca un om supărat, ca un lup flămând,
ca vântul;
Să te sperii: ca un iepuraş, ca un motănaş în faţa
unui câine;
Să zâmbeşti: ca o vulpe şireată, ca o pisică la soare,
ca o floare soarelui, ca păsările primăverii, ca un
copil fericit.
Jocul energizant „Teatrul Kabuki”
Se formează 2 echipe. Membrii se înţeleg cine şi ce rol va juca: principesă,
dragon sau samurai. Moderatorul explică participanţilor gesturile caracteristice
pentru aceste roluri: principesa – cochet face o reverență, spunând „Ho-ho-ho”,
dragonul – ridică braţele în sus înspre cei din faţă, cu o înfăţişare groaznică şi
urlet „U-u-u!”, samuraiul – face mişcări cu sabia şi strigă tare „Ha!”. După ce
fiecare şi-a ales rolul, moderatorul va anunţa regulile: „Principesa îl cucereşte
pe samurai. Samuraiul îl ucide pe dragon. Dragonul o mănâncăpe principesă”.
Echipele se aranjează în 2 rânduri, unul în faţa altuia şi la semnalul
moderatorului îşi arată personajul ales. Echipa va primi câte un punct, dacă
rolul este mai avantajos. De exemplu: principesa şi samuraiul (1 punct
primeşte principesa, deoarece ea l-a fermecat). Samuraiul şi Dragonul (1 punct
primeşte samuraiul, deoarece el l-a ucis). Dragonul şi Principesa (1 punct
primeşte Dragonul, deoarece el a mâncat-o). Principesa şi Principesa,
Dragonul şi Dragonul, Samuraiul şi Samuraiul (nimeni nu primeşte nici un
punct). Câştigă echipa care acumulează cele mai multe puncte. Jocul se repetă
de mai multe ori.
Joc ”Apa, foc, furtuna” (Timp:10 min)

Desfăşurare: Aranjează scaunele în forma de


semicerc şi explică regulile: Cînd vei rosti “Apa”,
toţi vor urca pe scaune pentru a nu-şi uda picioarele.
Cand vei striga “furtuna”, toţi se vor aşeza în
pirostrii în mijlocul semicercului, iar la comanda
“foc”, participanţii vor fugi din semicerc. Alternează
comenzile de cîteva ori şi incheie activitatea pînă va
scădea energia grupului.
Exerciţiul „Atomii” Timp (10 minute)
Scopul: relaxare, reunirea grupului
Desfăşurarea: Participanţii se mişcă în
dependenţă de viteza pe care o numeşte
moderatorul. Dacă spune 100 0, ei se mişcă
foarte repede, 100 - foarte încet, 500 - mediu.
Cînd zice numărul 5, ei se unesc cîte cinci
formînd o moleculă. Moderatorul modifică
structura moleculei.
Exerciţiul „Palma” Timp (10 minute)
Scopul: Relaxare emoţională, autocunoaştere
Desfăşurarea: Elevul pe o foaie A 4 îşi
conturează palma sa. În interiorul fiecărui deget
scrie cîte o calitate a sa, care îi plac la sine.Apoi
foile se transmit în cerc şi fiecare elev,
completează acele calităţi pe care le preţuieşte la
colegul său.
Exerciţiul „Tronul” Timp (20-25 minute)
Scopul: Scăderea tesniunii şi îmbunătăţirii stării
emoţionale
Desfăşurarea: Se alege un elev, care se aşează pe
„scaunul tron”. Restul pe cerc Spun, ce le place la
această persoană, începînd fraza cu cuvintele „Mie
îmi place la tine...”. Ultimul pronunţă cuvintele
sale conducătorului, cu un efect susţinător şi
convingător. Apoi elevul care a stat pe tron, alege
următorul rege.
Exerciţiul „Soarele meu” Timp (20-25 minute)
Scopul: Determinarea calităţilor sale bune;
activizarea deprinderii de a gîndi pozitiv despre sine.
Desfăşurarea: Moderatorul îi propune elevului o
foaie A4 şi un set de creioane colorate. Condiţia este
ca elevul să deseneze în mijlocul foii un cerc şi să
scrie în mijloc cuvîntul „EU”. Imaginaţi-vă că acest
cerc sunteţi Dvs., iar razele soarelui sunt calităţile
pozitive ale Dvs. Pe fiecare rază scrieţi cîte o
calitate. Apoi fiecare elev îşi descrie soarelesău.
Exerciţiul “Sacul fermecat”
Scopul: dezvoltarea abilităţilor de control şi exprimarea emoţiilor
negative
Descriere: La începutul activităţii, copii sunt rugaţi să-şi
recunoască şi să verbalizeze starea, dispoziţia pe care o au. Fiecare
om trăieşte pe parcursul zilei diferite emoţii pozitive şi negative.
Emoţiilepozitive ne fac viaţa frumoasă şi interesantă, pe cînd cele
negative ne remarcă prin tristeţe, nemulţumire, ură, agresivitate.
Astăzi, avem posibilitatea să ne lipsim de acele emoţii care ne
dăunează. Elevul scrie emoţia pe o foaie de hîrtieşi o aruncă în
sacul fermecat. Fiecare spune emoţia pe care o aruncă, după care
psihologul leagă sacul şi roagă un copil să-l arunce în urna de
gunoi.
Metode de controlare a furiei:
1)Time-aut, părăsirea locului „fierbinte” (distanţa ajută).
2)Numărarea până la 10. Să numărăm până la 10, adăugând controlul respiraţiei. Când simţiţi că
începeţi să vă supăraţi, veţi face o inspiraţie adâncă şi pronunţaţi în gând cifra 1, apoi o expiraţie
adâncă şi relaxăm toţi muşchii. Repetăm procesul inspiraţie – expiraţie până ajungem la 10. Dacă
sunteţi tare înfuriaţi, continuaţi numărarea până la 25.
3) Umorul, gândurile pozitive „nimic nu merită să mă enervez”, muzica.
4) Relaxarea: aşezaţi-vă relaxat pe scaun, rostiţi cuvântul „relaxare… linişte… calm…
seninătate…” (sau alte cuvinte asemănătoare şi repetaţi-le); imaginaţi-vă mintea ca pe suprafaţa
unui lac în furtună, străbătut de valuri şi chinuit de zgomot, apoi talazurile tac, iar suprafaţa
lacului este netedă şi liniştită; amintiţi-vă cele mai frumoase şi mai calme peisaje pe care le-aţi
văzut vreodată (un apus de soare, lumina lunii, o poiană de flori).
5) Faceţi plimbări, gimnastică, jucaţi fotbal (mişcarea ajută).
6) Strigaţi în pernă, la întreceri sportive, sub sunetele apei curgătoare.
7)Lăsaţi de la Dvs. Puteţi să vă mulţumiţi cu ce vi se oferă sau faceţi un compromis Negociaţi.
Căutaţi un teren de înţelegere. Concentraţi-vă asupra subiectului, nu asupra personalităţii.
9)Nu fiţi categoric. Supravegheaţi-vă limbajul. Nu folosiţi cuvintele „niciodată”, „întotdeauna”.
Dacă veţi căuta cuvinte constructive şi pozitive în diferite situaţii, veţi gândi în mod constructiv şi
pozitiv: gândurile dvs. vă reprezintă.
10) Ascultaţi, undeva dvs. greşiţi. Veţi înțelege aceasta numai dacă veţi stopa iritarea dvs.
11) Cereţi-vă scuze. Greşelile sunt o parte naturală a vieţii noastre.
12) Cereţi ajutor. Eliminaţi suferinţa din mintea dvs. Duceţi-vă la cineva de încredere şi
destăinuiţi-i totul, până când nu va mai rămâne nimic rău în fiinţa dvs. Apoi daţi totul uitării.
Notă: sunt exersate punctele 2 şi 4.
Mulţumesc
pentru atenţie!

You might also like