Hemodializa 2016

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII
TINERETULUI ŞI SPORTULUI
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “...............”
PROIECT DE ABSOLVIRE
Calificarea: Asistent Medical Generalist
COORDONATOR: ABSOLVENT:
2016
ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR SUPUSI
DIALIZEI RENALE PRIN
HEMODIALIZĂ
Cuprins
Argument
Capitolul I. Aparatul excretor si excretia.Anatomie si fiziologie.
1.1. Notiuni de anatomie ale aparatului excretor

1.2. Notiuni de fiziologie ale aparatului excretor
Capitolul II. Hemodializa
2.1. Definiţie
2.2. Tipuri de hemodializa
2.3. Tipuri de acces vascular
2.4. Indicatii
2.5. Eficienta
2.6. Riscuri si accidente
2.7. Atentionari
Capitolul III. Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu Dializa renala prin
Hemodializa
3.1. Planul de ingrijire al pacientului cu afectiune renala

3.2. Tehnici specifice de ingrijire
Capitolul IV. Prezentarea cazurilor clinice
4.1. Caz clinic nr.1

4.2. Caz clinic nr.2
4.3. Cazclinic nr.3
Concluzii
Bibliografie
Argument
Unul dintre motivele pentru care mi-am ales această afecțiune, ca temă de studiu, este și
importanța pe care noi, cadrele medii, trebuie să o acordăm, mai întâi de orice, perioadei de
prespitalizare când șansa bolnavilor este în mâinile noastre.
Insuficienta renala este o patologie importantă, cu multiple modalităţi de manifestare, având

uneori consecinţe nefaste asupra pacienţilor.
Pentru pacienţii recent diagnosticaţi cu insuficienţă renală, perspectiva de a face dializă poate
fi o experiență înfricoşătoare. Pentru a scăpa de anxietatea produsă de tratamentul prin dializă,
este important să vă pregătiți din timp. În acest fel vă veți asigura că sunteți pregătit din punct
de vedere fizic, psihic şi emoţional pentru inceperea acestui, care are rolul de a vă susține
viața.
Astfel, sper ca aceasta lucrare sa-mi fie de mare ajutor in viitoarea mea profesie de asistent
medical generalist , pentru a opta in orice situatie si de a prveni recitivele bolii si daca este
posibil chiar sa-i dezvolt capacitatile fiziologice si psihologice.
Capitolul I. Aparatul excretor si excretia.Anatomie si fiziologie.
1.1. Notiuni de anatomie ale aparatului excretor
În mod normal se gasesc doi rinichi, drept si stâng.
Situatia topografica. Rinichii sunt situati în regiune cea mai profunda a cavitatii abdominale,
de o parte si de alta a coloanei vertebrale, proiectându-se pe o zona cuprinsa între ultimele 2
vertebre toracale si primele 3 vertebre lombare.
Rinichiul stâng este situat cu o jumatate de corp de vertebra mai sus decât cel drept.
Sunt organe retroperitoneale si ocupa un spatiu numit loja renala.
Configuraţia externă
Rinichiul are o lungime de 11 – 12 cm, lăţimea de 5 – 6 cm, grosimea de 3 – 4 cm.
El prezintă:
-2 feţe - faţa anterioară;
-faţa posterioară;
-2 margini - o margine laterală convaxă;
-o margine medială concavă;
- 2 extremităţi - o extremitate superioară numită polul superior;
- o extremitate inferioară numită polul inferior.
Faţa anterioară a rinichiului drept, vine în raport cu lobul drept al ficatului si cu

unghiul colic drept, iar faţa anterioară a rinichiului stâng vine în raport cu pancreasul, splina,
stomacul prin bursa omentală. Prin feţele posterioare rinichii vin în raport cu diafragmul, cu
coasta a 12-a, muşchiul psoas, muşchiul pătrat lombar şi o parte din nervii plexului lombar.
Pe marginea medială se află hilul renal, o despicătură alungită în axul rinichiului în
care se găsesc elementele pediculului renal (vase, nervi, căi urinare). Hilul se prelungeşte în
interiorul rinichiului printr-o scobitură numită sinusul renal, în care se găsesc: ţesut conjunctiv
gras, ramificaţiile şi porţiunile iniţiale ale căilor urinale.
Structura internă a rinichiului
În structura internă a rinichiului se delimitează:
 capsula renală – formaţiune conjunctivă care înveleşte rinichiul şi este uşor

detaşabilă;
 parenchimul renal sau substanţa proprie constituie o parte esenţială a
rinichiului.
El este alcătuit din două zone: o zonă periferică cu grosimea de 7-8 mm,
numită substanţa corticală şi o zonă centrală numită substanţa medulară.
Aceste două substanţe se întrepătrund, neexistând o delimitare netă între ele.
Secţiune longitudinală prin rinichi
La nivelul substanţei medulare se observă un număr de 15-18 formaţiuni,

asemănătoare unor piramide, fapt pentru care au fost numite piramidele Malpighi, care
prezintă striaţii radiale determinate de tubii renali colectori şi de vasele sanguine. Aceste
piramide Malpighi sunt separate prin cordoanele Bertin. Vârful fiecărei piramide are o
suprafaţă convexă, numită papila renală, pe suprafaţa căreia predomină 15-20 orificii numite
pori urinari, care reprezintă deschiderea tubilor colectori urinari în calice. De la baza
piramidelor Malpighi pătrund în substanţa corticală formaţiuni de substanţă medulară cu
aspect triunghiular (în secţiune) sau conic (în spaţiu) în număr de 400-500 de fiecare
piramidă, numite striaţii medulare/piramidale Ferrein. Substanţa corticală care pătrunde între
piramidele Ferrein constituie aşa numitul labirint format din vase sanguine, corpusculi renali
şi tubi contorti cu direcţii variate .
Din punct de vedere morfofuncţional, rinichiul se compune din lobi şi lobuli.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Malpighi cu toate formaţiunile care se află
deasupra ei până la capsula fibroasă (piramide Ferrein, labirinte). Numărul lobilor este egal cu
numărul piramidelor Malpighi.
Un lob renal este format dintr-o piramidă Ferrein şi din substanţa corticală care o
înconjoară (labirintul). Numărul lobilor este egal cu numărul piramidelor Ferrein.
Unitatea structurală şi funcţională a lobilor şi lobulilor este nefronul. Numărul
nefronilor este de 2.600.000 pentru ambii rinichi. În alcătuirea nefronului intră:
- corpuscul renal;
- tubul urinifer.
Corpuscul renal – formaţiune sferică de culoare roşiatică, care se găseşte numai în
substanţa corticală din labirint.
Un corpuscul renal se compune din:
- capsula Bowmann;
- glomerul vascular.
Tubul urinifer – este alcătuit din trei segmente:
- segmentul proximal ce continuă capsula Bowmann şi are o porţiune iniţială
mai lungă şi încolăcită numită tubul contort proximal şi o porţiune mai
scurtă fără sinozităţi. Segmentul proximal este cea mai lungă porţiune a
tubului urinifer (cca 14 mm), este situat în labirint, porţiunea lui încolăcită
înconjurând corpusculul renal;
- segmentul subţire ce continuă segmentul proximal, el nu are sinozităţi şi
este căptuşit cu un epiteliu format din celule turtite fără mergine, în perie.
Segmentul subţire şi porţiunea neîncolăcită a segmentului distal formează o
structură în formă de U numită ansa Henle;
- segmentul; distal este format dintr-o porţiune neîncolăcită, continuarea
segmentului subţire şi o porţiune încolăcită numită tubul contort distal.
Fiecare nefron se deschide prin segmentul distal în tubii colectori care prin fuzionarea
mai multora canale exceretoare ce se deschid în calicele mici de la suprafaţa papilelor prin
porii uriniferi.
Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului
Rinichiul este vascularizat de:
a) Arterele renale (stânga, dreapta) - ramuri directe în aorta. Artera stânga este mai scurta
decât cea dreapta.
Aceasta se divide în interiorul rinichiului, ajungând în final la nivelul glomerulului renal. Aici
se divide într-o vasta retea capilara care hraneste tubii contorti dupa care se varsa în venele
renale.
b) Venele - debuteaza în corticala rinichiului numite vene stelare . Aceste vene stelare se
grupeaza în vene lobulare (între piramidele Ferrein), se varsa în vene arcuate ce au traseu
invers arterei arcuate.
c) Circuatia limfatica - aparitia ganglionilor limfatici; iar inervatia este simpatica si

parasimpatica.
CAILE URINALE
Căile urinale sunt alcătuite din:

- calicele renale;
- bazinet;
- ureter;
- vezica urinară;
- uretra.
Calicele renale – reprezintă porţiunea iniţială a căilor urinale şi sunt de două feluri:
- calicele mici;
- calicele mari.
Calicele mici sunt formaţiuni cu aspect de cupă, care se află în jurul deschiderii
fiecărei papile renale, iar calicele mari sunt rezultate din confluarea calicelor mici şi sunt în
număr de trei: superior, mijlociu, inferior.
Bazinetul sau pelvisul renal este un organ cavitar de formă aproximativ triunghiulară,
care rezultă din confluarea calicelor mari. El formează împreună cu artera renală, cu
limfaticele şi cu nervii renali pediculul renal. Bazinetul se află parţial în sinusul renal
(porţiunea intrarenală) şi parţial în hilul renal (porţiunea extrarenală).
Ureterul – organ tubular lung de 25-30 cm ce se deschide de la bazinet, pe care-l
continuă până la vezica urinară, în care se deschide. El prezintă o porţiune abdominală, ce se
întinde de la bazinet până la intrarea în micul bazin, şi o porţiune pelviană care se întinde de la
micul bazin până al vezica urinară. Ureterul prezintă un calibru inegal, cu două regiuni mai
înguste:
- una situată imediat sub bazinet;
- alta la intrarea în micul bazin.
Pătrunderea ureterului în vezică este oblică, pe o distanţă de 1-2 cm, aceasta formând
cu peretele vezicii urinare un ascuţit, conformaţie ce explică de ce în timpul contracţiei vezica
urinară nu este împinsă înapoi în ureter (capătul ureterului din peretele vezicii este comprimat
şi orificiul lui se închide).
Vezica urinară – organ cavitar aşezat în micul bazin, în loja verticală. Ea este numai în
parte învelită în peritoneu. Vezica urinară este fixată în loja ei printr-un ligament peritoneal şi
prin continuitatea cu uretra şi ureterele. Are o formă variabilă, în funcţie de cantitatea de urină
care se găseşte în interiorul ei. Capacitatea vezicii urinare este de 250-300 ml. Din punct de
vedere al configuraţiei externe, vezica urinară prezintă un fund, un corp şi un vârf.
Fundul vezicii urinare este situat inferior. La nivelul fundului se găsesc cele două
orificii ale ureterelor şi orificiul intern al uretrei. Corpul vezicii urinare prezintă o faţă
anterioară, două feţe laterale şi o faţă posterioară. Vârful vezicii urinare situat superior, este
învelit, ca şi faţa posterioară a corpului vezicii, de peritoneul pelvian. El vine în raport cu
ansele intestinale.
.
URETRA
Uretra este un canal musculomembranos care diferă în raport cu sexul.

Uretra masculină – canal musculomembranos, lung de 15-20 cm, cu un traiect şi un
calibru neuniforme. Ea începe de la fundul vezicii urinare şi se termină la capătul penisului
printr-un orificiu numit meatul urinar. Uretra are rol dublu la bărbat: eliminarea urinei şi a
lichidului spermatic.
Uretra feminină – canal musculomembranos, lung de 4-5 cm, care începe de la fundul
vezicii urinare şi se termină în vestibulul vaginului. Ea are un calibru mai mare decât uretra
masculină. Rolul ei fiziologic se rezumă în exclusivitate la eliminarea urinei din vezica
urinară.
1.2. Notiuni de fiziologie ale aparatului excretor
Rolul fiziologic principal al aparatului excretor este menţinerea constantă a

compoziţiei chimice şi a proprietăţilor fizice ale mediului intern (sânge, lichid interstiţial,
mediu intracelular). Această menţinere în limite normale a diferitelor constante fiziologice ale
mediului intern poartă numele de homeostazie.
Formând urina, rinichiul, alături de celelalte elemente ce alcătuiesc aparatul excretor,
îndeplineşte o serie de funcţii ce pot fi structurate astfel:
- elimină substanţele inutile şi toxice rezultate din metabolismul proteinelor ce nu pot
fi oxidate până la stadiul de CO2 şi H2O cum ar fi:
- substanţe azotate ca: uree, creatinină, acid uric:
- fosfaţi organici rezultaţi din acizi nucleici;
- sulfaţi proveniţi din oxidarea sulfului din compoziţia acizilor sulfuraţi.
- menţine constanţa PH-ului care variază foarte puţin (7,35-7,45) în timp ce PH-ul
urinei are variaţii foarte largi (4,7-8,2);
- menţine constanţa presiunii osmotice a sângelui datorită capacităţii rinichiului de a
elimina atât apa cât şi sărurile în exces din organism;
- menţine concentraţia relativă şi absolută a constituienţilor normali ai plasmei
sanguine prin funcţia de reabsorbţie selectivă a substanţelor cu prag: glucoză, acizi graşi,
vitamine.
- menţine funcţia endocrină, secreţia de renină în stările de ischemie renală care pune
în joc mecanismul presor (hipertensinoger-angiotensina-aldosteron). Este corectată cu ajutorul
aparatului Jucxta glomerular.
Prin rolul lui de a elabora şi elimina urina, aparatul excretor menţine constantă
cantitatea de apă (izohidria), concentraţia diferiţilor cationi (izoionia), presiunea osmotică a
plasmei (izoosmia). Tot prin urină se elimină unele substanţe introduse în organism, ca de
exemplu: medicamentele.
FORMAREA URINEI
Mecanismele de formare a urinei se desfăşoară în doi timpi fundamentali: timpul

glomerular (filtrare şi difuzia glomerulară) şi timpul tubular (reabsorbţia tubulară şi secreţia
tubulară).
Timpul glomerular al formării urinei
a) filtrarea glomerulară – constă în trecerea tuturor componentelor plasmei, în afară de
proteinele cu greutate moleculară mare, din capilarele glomerulare în capsula lui Bowmann.
Ea se realizează prin procesul fizic de ultrafiltrare. Plasma astfel filtrată care se găseşte
în capsula lui Bowmann, poartă numele de urină primară sau filtrat flomerular. Urina primară
conţine toate componentele plasmei snguine, în afară de proteine. La procesul de ultrafiltrare
participă presiunea sanguină (PS), presiunea oncotică (PO) din capilarele glomerulare şi
presiunea din capsula Bowmann (PC). Presiunea efectivă de filtrare (Pf) va fi de 40 mm Hg; ea
rezultă din însumarea algebrică a celor trei presiuni:
Pf = PS – (PO + PC)
Pf = 75 – (30 +5) = 40 mm Hg.
b) difuzia glomerulară constă în trecerea activă a moleculelor dintr-o parte în alta a
membranei semipermeabile glomerulo-capsulare. În 24 h, la nivelul ambilor rinichi se
formează 170-180 litri de urină primară. Din această cantitate mare de urină primară se
elimină sub formă de urină definitivă mai puţin de 1/10. această diferenţă se datoreşte
activităţii tubilor renali care reabsorb 99 % din urina primară pe care o redau circuitului
sanguin.
Timpul tubular al formării urinei
Acest timp este reprezentat de procesele de reabsorbţie şi secreţie tubulară care se

produc concomitent.
a) reabsorbţia tubulară constă în trecerea apei şi a unor substanţe din urina primară
înapoi în sânge prin peretele tubului urinifer, proces care are ca rezultat concentrarea urinei
primare şi deci formarea urine definitive;
b) secreţia tubulară constă în trecerea unor substanţe din sânge în lumenul tubului
urinifer, atât la nivelul tubului contort proximal, cât şi la nivelul tubului contort distal.
Secreţia tubulară reprezintă un mecanism cu o importanţă mai mică în formarea urinei dar cu
rol deosebit în menţinerea echilibrului acido-bazic.
MICTIUNEA – act reflex aflat sub control cortical.
Actul micţiunii este declanşat 5-6 ori/zi de către creşterea presiunii intravezicale. Pe
măsură ce urina se acumulează în vezică, volumul ei creşte fără ca presiunea intravezicală să
depăşească 10-15 cm3 de H2O. Când cantitatea de urină acumulată în vezică atinge 300-400
ml presiunea intravezicală creşte brusc, ajungând la 18-20 cm3 de H2O. În acest moment
presiunea exercitată asupra pereţilor vezicali excită interreceptorii şi apare senzaţia de
micţiune.
Capitolul II. Hemodializa
2.1. Definiţie
Hemodializa este una din cele mai eficiente metode pentru tratamentul insuficienţei renale
avansate. Această procedura terapeutică este foarte populară şi ajută sute de mii de pacienţi să
îşi desfăşoare activităţile curente, să se bucure de viaţă şi să îşi exercite profesiile şi hobby-
uriule, în ciuda suferinţei renale cronice.
Boala renală cronică şi insuficientă renală acută sunt afecţiuni care reduc capacitatea
rinichilor de a-şi îndeplini în mod corespunzător funcţiile în organism, în principal cele de
metabolizare şi excreţie a unor substanţe cu potenţial toxic. Dacă aceste substanţe sau
metabolitii lor nu sunt eliminaţi prin urină, se pot acumula în interiorul organismului şi pot
influenţă nefavorabil alte organe şi sisteme.
Hemodializă este un proces care foloseşte o membrană artificila (făcută de om) pentru a:
- Elimina din organism produşi metabolici precum uree;
- Restabili echilibrul electrolitic în sânge;
- Elimina fluidele în exces din organism.
2.2. Tipuri de hemodializa
Principalele tipuri de hemodializa sunt:
- Hemodializă în centru: pacientul se prezintă pentru fiecare şedinţa de dializă la spital sau la
un centru medical specializat. Hemodializa este efectuată de obicei trei zile pe săptămâna şi o
şedinţa durează între 3 şi 5 ore;
- Hemodializă la domiciliu: pacientul îşi realizează dializa acasă, însă doar după ce este
pregătit într-un mod adecvat de către specialist. În această situaţie pacientul îşi poate face
dializă la două zile (în total 3 şedinţe săptămânale). În funcţie de sfaturile medicului şi
particularităţile clinice se va stabili durata unei şedinţe. Uneori şedinţele pot dura şi 6 ore şi
sunt influenţate şi de starea generală a pacientului;
- Hemodializă zilnică la domiciliu: se realizează de către pacient, doar după ce medicul
curant îi explică procedura. O astfel de procedura se poate face 5 - 7 zile pe săptămâna iar o
şedinţa durează aproximativ 3 ore;
- Hemodializă nocturnă la domiciliu: hemodializă în această situaţie se realizează de către
pacient (după o pregătire atent acordată de medic), se pot face 3 - 7 şedinţe nocturne pe
săptămâna. Şedinţele se fac peste noapte, şi durează între 6 - 8 ore. Înainte că tratamentul să
fie început, medicul trebuie să stabilească locul de acces pentru tuburi. Acesta se numeşte loc
de acces al dializei şi va fi folosit la fiecare sesiune de dializă. Accesul venos se stabileşte şi
în funcţie de cât de rapid trebuie iniţiat tratamentul.
2.3. Tipuri de acces vascular
Există mai multe tipuri de acces pentru hemodializă:
1. Fistula arteriovenoasa: este considerată principala cale de acces

Fistula este realizată de către un chirurg de chirurgie vasculară prin anastomozarea (realizarea
unei conexiuni) unei artere cu o venă. Deoarece astfel se sunteaza capilarele, sângele trece cu
o viteză mare prin fistulă, ceea ce poate fi simţit la palpare sub formă unui tril. Pacienţii şi cei
din jur aud şi un sunet specific datorat tot scurgerii rapide a sângelui prin anastomoză.
Adesea locul fistulei este la nivelul vaselor din membrul superior (antebraţ), însă întotdeauna
se alege membrul nondominant (care nu este folosit foarte mult). Cel mai adesea fistula este
realizată între artera radială şi vena cefalică (la nivelul antebraţului) sau între arteră brahială şi
venă cefalică (la nivelul cotului). O dată creată, fistulă permite accesul la fiecare şedinţa de
hemodializă. Trebuie precizat însă că uneori pot trece chiar şi câteva luni până când fistulă se
va matură. În timpul tratamentul în fistulă sunt introduse două ace: unul să scoată sânge iar
celălalt să îl readucă în vas.
Unul din cele mai importante avantaje ale acestei metode de acces este reprezentat de faptul
că fistulă nu se va bloca cu trombi şi cheaguri (nu se va obstruă) atât de des că alte cai de
acces. Este considerată drept cea mai eficientă metodă de acces pentru dializă şi cea mai
durabilă, în plus şedinţele durează mai puţin folosind această metodă deoarece viteză sângelui
este mai mare. Principalele complicaţii asociate formării ei sunt infecţii locale şi tromboză.
Uneori poate să apară sindromul de furt volemic (există un flux sangvin foarte crescut prin
fistulă, în timp ce vascularizarea restului membrului este redusă). Că urmare a acestui furt
pacientul poate prezenţa dureri, modificarea temperaturii locale şi chiar leziuni cutanate
importante.
2. Graft: este o metodă de acces vascular care foloseşte un tub sintetic implantat sub pielea
braţului
În mare este foarte similar fistulelor, cu excepţia că anastomoză arterio-venoasă este obţinută
prin intercalarea unui tub artificial. Se recomandă în cazul pacienţilor cu vene subţiri sau cu
calibru redus. Tubul montat devine astfel o venă artificială ce poate fi utilizat de mai multe ori
în vederea obţinerii accesului vascular (venos) în timpul hemodializei.
Graftul nu necesită perioada de măturare de care are nevoie fistula pentru a deveni în totalitate
funcţională, din acest motiv graftul putând fi folosit încă din prima săptămâna de la montare.
Spre deosebire de fistulă, graftul are mai multe complicaţii deoarece este un material străin, se
poate infectă sau bloca mult mai frecvent şi uneori trebuie înlocuit destul de des.
Grafturile se pot îngustă, mai ales în aval de zona de legătură cu venă, iar aceste modificări de
calibru sunt factori de risc pentu trombozare. Cel mai frecvent tip de graft folosit pentru
hemodializă este cel făcut din politetrafluoroetilen, însă se pot folosi şi vene sterilizate şi
tratate cu substanţe chimice speciale, aceste vene având provenienţă animală.
3. Cateter venos: cateterul este de fapt un tub

El poate fi folosit temporar mai ales dacă nu este suficient timp pentru a se obţine un alt tip de
acces (un acces permanent). Cateterul este plasat de obicei într-o venă din regiunea cefalică,
toracică sau inghinală. Are de obicei două lumenuri (sau se pot pune două catetere separate),
şi se introduce într-o venă de calibru mare, ceea ce permite filtrarea unor cantitti crescute de
sânge. Sângele iese printr-un lumen, ajunge în dializor şi prin al doilea lumen se reîntoarce în
corp.
Deoarece cateterul se poate infecta sau se poate obstrua, el nu este considerat întotdeauna o
cale eficientă de acces pentru dializă şi este folosită de aceea doar rar. Dacă însă pacientul are
indicaţie imediată de dializă, cateterul poate fi o opţiune, cel puţin până când se realizează o
cale permanentă de acces. În cazul insuficienţei renale acute hemodializă se poate realiza până
când funcţia renală revine la parametri normali.
2.4. Indicatii
Hemodializa este o metode terapeutică recomandată mai ales după ce apar simptome grave
sau chiar complicaţii ale insuficienţei renale.
Aceste simptome sau complicaţii, care subliniază necesitatea dializei pot include:
- Simptome şi semne sugestive pentru sindromul uremic: greţuri, vărsături, diminuarea
apetitului, astenie, apariţia chiciurei uremice (tegumentele capătă aspect catifelat, şi la
suprafaţă lor se depune un material albicios);
- Simptome ale hiperkalemiei;
- Semne ale incapacităţii rinichilor de a elimina fluidele acumulate în exces: edeme
generalizate;
- Semne ale acidozei (acumulare de acid în sânge);
- Inflamatia pericardului (sacul fibros care adăposteşte inima) - pericardită.
Principalele afecţiuni care prin evoluţia lor cronică determina insuficientă renală sau
boală renală terminală, ambele cu indicaţie de hemodializă sunt:
- Diabetul zaharat (nefropatia diabetică);
- Hipertensiunea reno-vasculară;
- Glomerulonefrită;
- Vasculite;
- Boală polichistică renală.
Hemodializă este indicată şi când apar semne ale insuficienţei renale acute. Într-o astfel de
situaţie dializă este realizată cu foarte mare precauţie, deoarece ea poate scădea tensiunea
arterială, poate favoriza apariţia aritmiilor cardiace (tulburări ale ritmului normal) sau poate
induce apariţia altor modificări ce agravează insuficientă renală deja existenţa.
Hemodializă este indicată în momentul în care pacientul nu mai are decât 10 - 15% din rinichi
funcţional. Reducerea dramatică a funcţiei poate sau nu să fie anunţată prin simptome şi
semne de alarmă (precum cele prezentate mai sus). În mod normal, dacă pacientul se prezintă
la spital în vederea tratării şi tinerii sub observaţie a unor afecţiuni renale cronice, dializă este
începută cu mult înainte că starea rinichilor să se degradeze atât de mult încât să apară riscul
de complicaţii vitale.
Dializă poate ajută foarte mult organismul să facă faţă hipertensiunii arteriale şi să menţină un
echilibru acido-bazic şi hidroelectrolitic în limite normale, chiar şi în prezenţa afecţiunii
renale cronice. Medicul personal este cel care decide momentul din care se va realiza
hemodializă, în funcţie de mai mulţi factori printre care: starea generală de sănătate, stare
funcţională a rinichilor (determinată prin teste specifice - atât sangvine cât şi urinare), semne
şi simptome clinice, calitatea vieţii şi preferinţă personală a pacientului.
2.5. Eficienta
Hemodializa poate ameliora semnificativ calitatea vieţii pacienţilor şi poate creşte speranţa de
viaţă. Totuşi, hemodializă suplineşte doar 10% din funcţia renală. Nu poate să vindece boală
renală cronică şi nici să anuleze leziunile asociate evoluţiei îndelungate a acesteia.
Nu influenţează şi nici nu anulează evoluţia insuficienţei renale acute, însă este foarte
eficientă când apar probleme de natură hidroelectrolitică ce determina apariţia unor simptome
severe. Unii pacienţi care dezvoltă insuficientă renală acută rămân dependenţi de hemodializă
şi chiar şi în prezenţa acesteia vor dezvoltă în final insuficientă renală cronică.
2.6. Riscuri si accidente
Majoritatea complicatiilor asociate hemodializei pot fi prevenite sau tratate cu usurinta daca
pacientul este atent monitorizat in timpul fiecarei sedinte.
Complicatiile posibile pot include:
- Apariţia hipotensiunii arteriale: este considerată cea mai frecventa complicaţie a
hemodializei. Apare mai frecvent la femei şi la pacienţii cu vârstă de peste 60 de ani;
- Crampe musculare: dacă apar, caracterizează a două parte a şedinţei de dializă;
- Aritmii;
- Pericardită: apare dacă dializă nu este eficientă;
- Greţuri, vărsături, cefalee, confuzie (stare numită dezechilibru indus de dializă);
- Infecţii, mai ales dacă pacientul are un cateter venos că linie de acces pentru dializă;
- Formarea trombilor şi obstrucţia liniei de acces: mult mai frecvent pe cateter sau pe graft;
- Apariţia pruritului: este descris de foarte mulţi pacienţi şi se agravează adesea în timpul sau
imediat după finalizarea şedinţei;
- Tulburări ale somnului;
- Anemie: este una din complicaţiile frecvente ce apar atât că urmare a insuficienţei renale cât
şi a hemodializei;
- Afecţiuni osoase: apar că urmare a incapacităţii rinichiului de a se implică în metabolismul
vitaminei D. În plus, supraproducţia de parathormon, care apare în insuficientă renală, poate
scoate calciul din oase;
- Depresie, anxietate;
- Supraîncărcare volemică: în cazul în care pacientul nu respectă restricţiile dietetice impuse
de către medic;
- Hemoragii, uneori severe, în funcţie de tipul de acces;
- Infecţii sistemice, endocardite (infecţii ale vâlvelor cardiace), osteomielite (infecţii ale
osului), sau chiar sepsis;
- Complicaţii tehnice: emboli în dializor.
Complicatiile pe termen lung ale dializei pot include:

- Filtrarea inadecvată a sângelui (produsii de metabolism se pot acumula în organism);
- Blocarea completă a caii de acces prin trombi;
- Neuropatii;
- Apariţia unor afecţiuni cardiovasculare sau chiar accidente vasculare cerebrale;
- Amiloidoză: eneori dacă pacienţii sunt sub hemodializă mai mult de 5 ani. Amiloidoză
indusă de dializă este o afecţiune caracterizată prin depunere de proteine plasmatice în
tendoane, articulaţii, determinând apariţia imobilităţii, a durerilor articulare.
2.7. Atentionari
Alegerea între hemodializă şi dializă peritoneală este o opţiune care ţine seama şi de stilul de
viaţă al fiecărui pacient, de alte afecţiuni medicale coexistente, de particularităţi ale
organismului (greutate, înălţime). Pacienţii care au valori fluctuante ale tensiunii arteriale că
urmare a hemodializei (situaţie numită instabilitate hemodinamică) vor trebui chiar să
întrerupă acest tip de tratament şi se poate trece la dializă peritoneală.
Unii pacienţi sunt dializati până când se poate aplică o altă formă de tratament, în principal
până când pot primi un rinichi compatibil pentru realizarea unui transplant. În cazul în care
transplantul nu are succes, se va trece din nou la dializă.
Chiar dacă pacientul este hemodializat, acesta trebuie să îşi administreze tratamentul
medicamentos conform recomandărilor medicului, pentru a asigura succes global al terapiei.
Cât timp se realizează dializă, pacientul va primi un tratament specific. Acesta poate include
medicamente care să menţină echilibrul hidroelectrolitic al organismului, reglând în principal
concentraţia ionilor de sodiu şi potasiu.
Pentru prevenirea apariţiei cheagurilor sangvine (trombilor) care să blocheze calea de acces
pentru dializă se pot prescrie anticoagulante. Hipertensiunea trebuie şi ea controlată adecvat,
atât prin terapie cât şi prin regim dietetic şi pacientul poate primi şi eritropietina care să
stimuleze producerea medulară de eritrocite (celule roşii) pentru tratarea anemiei.
Capitolul III. Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu Dializa
renala prin Hemodializa
3.1. Planul de ingrijire al pacientului cu afectiune renala
Supravegherea pacientului din momentul internarii pana la externare si efectuarea tehnicilor

impuse de afectiune
2.1. Internarea pacientului in spital
Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege datele

anamnetice de la bolnav sau însoţitor şi le va notă în foaia de observaţie, stabilind
diagnosticul prezumtiv necesar şi din punctul de vedere al dirijării bonavului în secţiile de
spital. În vederea examinării clinice, efectuată de medicul de garda, asistenţă medicală ajută
bolnavul să se dezbrace.
După stabilirea diagnosticului prezumtiv şi repartizarea bolnavului în secţie, asistenta
medicală însoţeşte bolnavul la baie, îl ajută să se dezbrace, observă tegumentele şi fanerele (la
nevoie deparazitează bolnavul), îl ajută să-şi facă baie (dacă acesta nu poate), apoi îl conduce
în camera de îmbrăcare unde îl ajută să se îmbrace cu hainele de spital (pijama, ciorapi,
papuci, halat).
Hainele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea înmagazinării,
eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie şi hainele vor fi
supuse deparazitării).
Astfel pregătit, asistenţă conduce bolnavul la salon unde îl prezintă celorlalţi
pacienţi, îl informează asupra regulamentului de ordine interioară a spitalului şi îl ajută să se
aşeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
După ce a fost culcat bolnavul în pat, asistentă medicală întocmeşte foaia de
temperatura, determina greutatea bolnavului, măsoară T0, pulsul, T.A., iar datele obţinute le
notează în foaie de observaţie.
Asistenta medicală va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicandu-le numărul salonului
în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor.
Primirea bolnavilor în secţie şi iniţierea lor în obiceiurile secţiei, reprezintă un
moment hotărâtor în câştigarea încrederii bolnavului în personalul medico-sanitar.
2.2. Asigurarea conditiilor de spitalizare
Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul
conduce bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod şi în poziţia indicată de medic în pat.
Bolnavului se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi
indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul
acestuia. Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltări de produse biologice şi
patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.
Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat că saloanele să
aibă o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatura de 18-20°C să fie curate, liniştite şi
bine aerisite cu aer umidificat.
2.3. Asigurarea conditiilor igienice pacientilor internati
Pregatirea patului si accesoriile lui
Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort a pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului să
se poată mişcă în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare din pat, să
poate stă în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie să permită
că asistentă să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţie şi tratament cât mai comod.
Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de ridicare şi la
nevoie apărătoare.
Patul va fi acoperit cu un cearşaf, muşama şi aleză. Pacientului i se oferă două perne şi o
pătură din lână moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai puţine
cusături. Cearşaful trebuie să fie destul de mare pentru a intră sub saltea.
Schimbarea lenjeriei de pat
Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu

permite ridicarea acestuia din pat. Înainte de a se schimbă lenjeria, se anunţă pacientul în
legătură cu ceea ce urmează să se întâmple. Această manevră se execută de obicei dimineaţă,
înainte de curăţenie, după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaletă pacientului, dar la
nevoie se execută de mai multe ori pe zi. În funcţie de starea pacientului lenjeria se poate
schimbă în lungime sau în lăţimea patului.
Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a pacientului
Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de baza, adică din îngrijirile acordate de asistenta
medicală cu scopul de a asigura confortul şi igienă bolnavului.
Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor
cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării .
Toaletă pacientului poate fi :
- zilnică pe regiuni ;
- săptămânală sau baia generală
În funcţie de tipul pacientului acesta :
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
Efectuarea toaletei generale pe regiuni a pacientului imobilizat
Obiective :
● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi impregnat cu

secreţiile glandelor sebacee şi sudoripare;
● deschiderea orificilor de escretie ale glandelor pielii ;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism ;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări plăcute de confort ;
● se verifică temperatura ambianţa, pentru a evita răcirea bolnavului ;
● se evita curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a uşilor
● se izolează bolnavul de anturajul sau ;
● se pregătesc în apropriere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei, a
patului şi a bolnavului pentru a preveni escarele ;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură ;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spala ;
● se stoarce corect buretele sau mănuşă de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau
pe bolnav ;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mâna fermă, fără brutalitate pentru a favoriza
circulaţia sanguină ;
● apă caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a
se lasă săpunul în apă ;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele
predispuse escarelor;
● ordinea în care se face toaletă pe regiuni: spălat, clătit, uscat ;
● se mută musamaua şi aleză de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm .
Observarea pozitiei pacientului
Asistenta va supraveghea bolnavul până la completa să trezire, trebuie să-şi dea seama dacă
operatul este prea palid, dacă anormal agitat, dacă operatul este într-o stare gravă, dacă
prezintă transpiraţii reci sau cianoză.
După trezirea bolnavului, asistenţă îi va pune pernă, îl va servi cu ceai sau apă dacă nu este
contraindicat. În caz de indicaţii îi va umezi limba, buzele cu comprese ude.
Schimbarea pozitiei si imobilizarea pacientului
Schimbarea poziţiei poate fi activă sau pasivă , cu ajutorul asistentei. La mobilizarea

pacientului trebuie respectate unele principii :
- sunt necesare două asistente
- prinderea pacientului se face precis şi sigur
- exerciţiile se fac întotdeauna înainte de mese
- aceste exerciţii fizice trebuie intercalate cu exerciţii de respiraţie
- mobilizarea se începe încet şi se continuă în funcţie de răspunsul fizic al pacientului
Scopul mobilizării este mişcarea pacientului în vederea prevenirii escarelor ce pot să apară din
cauza imobilizării şi pentru recâştigarea independenţei. Schimbarea poziţiei pacienţilor
imobilizaţi se face din 2 în 2 ore, masandu-se zonele de presiune predispuse escarelor.
Mobilizarea precoce a pacientului favorizează menţinerea mobilităţii articulare, normalizarea
tonusului muscular şi stimulează metabolismul. De asemenea favorizează circulaţia sângelui,
prevenind tromboflebitele.
Captarea eliminarilor
Scop : observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi descoperirea

modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului
Captarea materiei fecale

Se separă patul de restul salonului cu paravan, se îndepărtează pătura şi cearşaful care acoperă
pacientul. Patul se protejează cu musamaua şi aleză. Pacientul se dezbracă şi se introduce
bazinetul cald sub zona sacrală apoi se acoperă cu învelitoarea. Se efectuează toaletă regiunii
perianale şi se îndepărtează bazinetul cu atenţie. După ce se acoperă cu capacul se
îndepărtează din salon. Se îmbracă pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseşte şi se spală
mâinile pacientului. Scaunul acoperit se păstrează pentru vizita medicală în locuri special
amenajate.
Captarea urinei
Servirea urinarelor se face în mod asemănător cu a bazinetelor. După utilizare se golesc
imediat, se spală la jet de apă caldă şi se dezinfectează.
Nu trebuie ignorat cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indică unele diagnostice.
Captarea sputei
Se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate şi în care se pune soluţie lizol 3% sau fenol
2,5%, amestecată cu sodă caustică. Atunci când se recoltează în vederea unor analize de
laborator nu se foloseşte dezinfectant. Se instruieşte pacientul să nu înghită spută, să nu o
împrăştie, să folosească recipientul dat. I se asigura scuipători de rulaj pentru a se putea
schimbă la nevoie. După golire, se spală cu apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii special ţinute
în soluţie dezinfectantă. Se sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.
Captarea varsaturilor
Pacientul se aşează în funcţie de starea generală în poziţie şezând, decubit dorsal cu capul
întors într-o parte, decubit lateral (poziţie de siguranţă). Lenjeria de pat se protejează cu
muşama şi aleză, iar pacientul cu un prosop în jurul gâtului. Proteză dentară mobilă se
îndepărtează unde este cazul şi se oferă pacientului o tăviţă renală.
Se încurajează pacientul, i se oferă pahar cu apă să-şi clătească gură. I se oferă cuburi de
gheaţă, lichide reci în cantităţi mici.
2.4. Supravegherea functiilor vitale si vegetative
a. Pulsul
Poate fi luat pe orice arteră accesibilă palpării care poate fi comprimată pe un plan
osos(arteră radială,temporală,carotidă,femurală,humerală,pedioasa posterioară).
Pacientul va fi în repaus fizic şi psihic timp de 10-15 minute înainte de numărare.Se
reperează şanţul radial la extremitatea distală a antebraţului în continuarea policelui.
Palparea pulsului se face cu varful degetelor index,mediu şi inelar de la mana
dreapta. Se execută o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete pînă la
perceperea zvicniturilor pline ale pulsului. Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui
care îmbrăţişează antebraţul la nivelul respectiv.Numărarea se face timp de un minut cu
ajutorul unui ceas cu secundar.
Notarea în foaia de temperatura se face cu pix roşu, pentru fiecare linie orizontală
socotindu-se patru pulsaţii.
Valorile normale la adult fiind între 60-80 pulsaţii/minut.
b. Tensiunea arterială
Pentru măsurarea tensiunii arteriale pacientul va fi pregătit fizic şi psihic.
Se aplică manşeta sprijinită şi în extensie cu braţul,se fixează membrană
stetoscopului pe arteră humerală sub marginea interioară a mansetei.Se introduc olivele
stetoscopului în urechi, se pompează aer în manşetă pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc
pană la dispariţia zgomotelor pulsatile. Se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin
deschiderea supapei pană cand se percepe primul zgomot arterial care reprezintă valoarea
tensiunii arteriale maxime. Se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul
manometrului pentru a fi consemnată. Se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale
devenind tot mai puternice, se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul
manometrului în momentul în care zgomotele dispar,această valoare reprezentând tensiunea
arterială minimă.
Se notează în foaia de temperatura valorile obţinute cu linie orizontală de culoare
roşie,socotind pentru fiecare linie a foii o unitate de coloana de mercur. Se unesc liniile
orizontale cu linii verticale şi se haşurează spaţiul rezultat.
Valorile normale la adult fiind de: tensiune arterială maximă 115-140 mmHg iar
tensiunea arterială minimă 75-90 mmHg.
c. Respiraţia
În timpul măsurării respiraţiei pacientul va fi aşezat în decubit dorsal fără a explica
tehnica ce urmează să fie efectuată.Se numără inspiraţiile timp de un minut.Aprecierea
respiraţiei se poate face prin simplă observare a mişcărilor respiratorii prin ridicarea şi
revenirea toracelui la normal.
Pe foaia de temperatura se notează cu verde,fiecare linie orizontală reprezentînd două
respiraţii.
Valorile normale la adult: seară 20 respiraţii/minut, dimineaţă 18 respiraţii/minut.
d. Diureza
Pentru determinarea cantităţii de urină emisă în 24 de ore se va instrui pacientul să
urineze numai în urinar timp de 24 de ore.Vasele cilindrice gradate vor fi bine acoperite şi
ţinute la răcoare pentru a împiedică procesele de fermentaţie.
Alături de înregistrarea valorii diurezei se va nota şi cantitatea de lichide
ingerate.Raportul dintre cantitatea de lichide ingerate şi cele eliminate reflectă bilanţul
circulaţiei apei în organism.
Valoarea normală este circa 1500 ml/24 de ore.La bărbaţi este de 1200-1800 ml/24
de ore, la femei 1000-1400 ml/24 de ore.
2.5. Alimentatia bolnavului
Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale pentru a

putea fi înghiţit de bolnav, adesea el având probleme de deglutitie şi de masticaţie. În funcţie
de starea bolnavului ,alimentarea lui se face:
● activ
● pasiv
2.6. Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului
Administrarea tratamentului se face respectand condiţiile de igienă, doză

recomandată de medic şi orarul. Pentru o administrare lejeră se utilizează calea intravenoasă
cu ajutorul unei branule,această scutind pacientul de multiple înţepături.De
asemenea,asistenţă medicală va educa pacientul să evite automedicaţia.
2.7 Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune
-Pregătirea psihică a bolnavului:

Atitudinea faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajută; crearea
climatului favorabil; atitudinea apropiată constituie factorii importanţi ai unei bune pregătiri
psihice.
În preajma examinărilor de orice natură, asistenta medicală trebuie să lămurească
bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să reducă la minimum
durerile.
Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde încrederea în
noi.
-Pregătirea fizică a bolnavului:
Imbracarea si dezbracarea pacientului

Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţă oricărei examinări, însă
dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea cămăşii la gâtul
bolnavului nu trebuie practicată căci această poate ascunde o serie de simptome importante.
După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria de spital. Se
recomanda radiografie renala
2.9. Pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii
Pregatirea generala preoperatorie :

- examenul clinic - se efectueaza de medicul chirurg asistat de asistenta. Depisteaza
deficientele si bolile insotitoare completate de analize paraclinice si de laborator
- pregatirea psihica - bolnavul se informeaza asupra interventiei, se cere
consimtamantul personal, iar pentru minori, cea a parintilor.
- ingrijiri igienice - se efectueaza baia partiala pasiv (ajutat) sau activ in functie de
starea pacientului.
Pregătirea propriu-zisă se realizează de către asistentă la indicaţia directă a medicului.
- în seara precedentă operaţia directă a medicului;
- în seara precedentă operaţiei se va administra un barbituric (Fenobarbital) ce va asigura un somn
odihnitor şi fără vise;
- pregătirea tubului digestiv se va face cu alimente fără reziduu, cu o săptămână înaintea
operaţiei, cu un laxativ uşor cu doua zile preoperator, iar în seara dinaintea operaţiei o clismă evacuatoare;
Pregatirea din dimineata zilei interventiei chirurgicale

Alimentaţia se întrerupe cu cel puţin 12 ore înaintea intervenţiei chirurgicale. Părul va fi legat
sub bonetă, iar protezele dentare se îndepărtează. Bijuteriile vor fi date familiei cu proces
verbal. În caz că pacientul nu are familie, bunurile se vor preda la secretariat sau asistenţei
şefe sau medicului şef de garda, de asemenea însoţit de proces verbal de predare-primire. Se
îndepărtează lacul de pe unghii, fardul de ten şi buze. Golirea vezicii urinare se face spontan
sau cu ajutorul sondei Foley sau Demeure.
Ingrijirea postoperatorie a bolnavului
Asistenta medicală are un rol important în îngrijirea postoperatorie, ea efectuând atât îngrijiri autonome,
cât şi delegate la indicaţia medicului. Alături de asistenta participa o întreagă echipa.
Perioada postoperatorie este intervalul dintre sfârşitul operaţiei şi vindecarea completă a bolnavului. În
timpul operaţiei, asistenţă pregăteşte salonul şi patul pentru primirea pacientului, într-un salon cu paturi
puţine, cât mai izolat de zgomote; temperatura camerei să nu depăşească 20-22 ºC, lumina să fie cât mai
redusă; patul să fie cu lenjerie curată, prevăzut cu muşama şi aleză şi accesibil din trei părţi.
3.2. Tehnici specifice de ingrijire
Tehnica nr. 1. Radiografia renala simpla
Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor, poziţia rinichilor şi

prezenţa unor calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Materiale necesare
:cărbune animal;ulei de ricin; materiale necesare unei clisme evacuatoare.
1. Pregătirea materialelor necesare:
·se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
·se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii
pentru stabilirea diagnosticului.
3. Pregătirea alimentară a bolnavului:
-cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma un regim fără alimente care
conţin celuloză şi dau reziduri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase, pâine] şi ape
gazoase;
-în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
-înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va consuma lichide;
-după examen bolnavul poate consuma regimul sau obişnuit
4. Pregătirea medicamentoasă a bolnavului:

-cu două-zile înainte de examinare se administrează cărbune animal şi triferment câte 2 tablete
de 3 ori pe zi;
-în seara precedentă zilei radigrafiei se administrează 2 linguri de ulei de ricin.
-in dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu
apă caldă. Aerul din tubul irigator trebuie să fie completevacuat pentru a nu ti introdus în
colon.
înaintea examinării radiografiei bolnavului îşi va goli vezica urinară sau i se va efectua un
sondaj vezical.
5. Pregătirea pentru examinare:
-bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
-bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă;
Tehnica nr.2. Tehnica efectuării puncţiei venoase
Definiţie:
Puncţia venoasă reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui
ac de puncţie.
Scopul:
- explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator (biochimice,
hematologice, serologice şi bacterologice)
- terapeutic - administrarea unor medicamente sub forma injecţiei şi a perfuziei
intravenoase; executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui.
Locul puncţiei: orice vena ce poate fi puncționată

- venele de la plica cotului
- venele antebraţului
- venele de pe faţa dorsală a mâinilor
- venele subclaviculare
- venele femurale
- venele jugulare şi epicraniană
Pregătirea pacientului:
Psihică:
- se explică necesitatea şi în ce constă tehnica, precum şi faptul că nu este dureroasă
Fizică:
- se poziţionează confortabil pacientul
- se dezinfectează tegumentele
- se aplică garoul la o distanţă de 7-8 cm deasupra locului puncţiei, astfel încât să
oprească circulaţia venoasă
- se recomandă pacientului să stângă pumnul, venele devenind turgescente.
Materiale necesare :
- de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză
- dezinfectante
- instrumentar şi materiale sterile: ace, seringi, pense, mănuşi chirurgicale, tampoane
- alte materiale: garou, eprubete, etichete, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii
perfuzabile, tăviţă renală.
Tehnica:
- se spală mâinile şi se îmbracă mănuşile
- se poziţionează garoul la circa 7-8 cm mai sus de locul de elecţie, evitând
compresiunea arterei
- se fixează vena cu policele mâinii stângi la 4-5 cm sub locul puncţiei, exercitând o
uşoară compresiune şi tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine
- se pătrunde oblic cu acul, fluturaşul sau flexula traversând în ordine tegumentul, apoi
peretele venos trecând de rezistenţa elastică până când acul înaintează în gol
- se schimbă direcţia acului poziţionându-l orizontal, înaintând 1-2 cm. În lumenul
venei
- se aspiră pentru a controla prezenţa acului în venă
- se sistează staza venoasă – după recoltare, înainte de injectare
- se continuă tehnica în funcţie de scopul puncţiei
- se aplică tamponul îmbibat cu alcool şi se retrage acul brusc
- se comprimă locul puncţiei 1-3 minute
Incidente şi accidente:
- hematom
- perforarea peretelui opus
- ameţeli, paloare, lipotimie
Cistografia - este o metodă de exploatare radiologică a vezicii urinare care se poate executa
prin:
-radiografie simplă vezicală;
-radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanţe de contrast sterilă [iodura de sodiu 10-
20%, 250-200 ml cu ajutorul seringii Guyon], eventual amestecată cu aer.
Materiale necesare:
-materiale pentru efectuarea unei clisme;
-sonda Nelaton sterilă;
-soluţie sterilă de acid booric;
-seringa Guyon sterilă;
-substanţă de contrast, ioduri de sodiu 10% sau soluţie Odiston;
-pensă hemostatică;
-mănuşi de cauciuc sterile;
-tăviţă renală.
Pregătirea bolnavului:
-se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii;
-se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă;
-bolnavul este condus la serviciul radiologie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze în decubit
dorsal pe masa radiologică.
Participarea la cistografie:
-spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
-se îmbracă mănuşile sterile;
-se introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară şi se spală vezica cu soluţie sterilă de
acid boric;
-în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodura de Na sterilă sau Odiston şi se introduce în
vezică;
-se închide sonda cu o pensă hemostatică
-bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic;
-medicul execută imediat radiografia
Corectarea echilibrului hidroelectrolitic
-se va urmări şi nota cu foarte mare exactitate cantităţile de lichide pierdute şi se vor administra
lichide câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide administrate în
24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml;
-la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din băuturi sau
alimente, perfuzie, clisme;
-pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporală;
-aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi;
-când hidratarea orală nu este posibilă, cantitatea necesară de lichide se va introduce i.v. în
pefuzie lentă folosind glucoza 10-20%;
-calea de administrare şi compoziţia lichidelor în vederea menţinerii echilibrului
hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în funcţie de ionogramă;
Restabilirea diurezei în cazul oliguriei şi tratarea anuriei

-pentru restabilirea diurezei asistenta va administra la indicaţia medicului Manitol 60-80 ml şi
Furosemid 150 mg din 3 în 3 ore timp de 12 ore;
-asistenta va urmări şi nota dacă se reia sau dacă se produce o creştere a diurezei;
-se consideră că tratamentul este eficace numai dacă se produce o diureză de 40 ml/oră;
-diureticele se administrează numai după corectarea volemiei;
-asistenta nu trebuie să acţioneze independent în administrarea medicamentelor;
Hemodializa sau rinichiul artificial
Hemodializa este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală, epurează sângele în afara
organismului utilizând pentru dializă membrane de celofan sau cuprofan.
Pentru acest scop există mai multe tipuri de aparate:
a) aparat cu membrană dializantă în formă de tub;
b) aparat cu membrană întinsă între două placi din material plastic;
c) rinichi cu fibre capilare.
Elementul esenţial al rinichiului artificial este membrana dializantă. Aceasta permite
schimburile de substanţă între sânge şi lichidul dializant.
Principiul hemodializei se bazează pe epurarea extracorporaiă a sângelui introdus în aparat care

circulă în mod continuu în interiorul tubului ce este în contact cu membrana dializantă, după
care este introdus în organism printr-o venă.
1. Pregătirea aparaturii şi a materialelor:

-asistenta pregăteşte aparatul de hemodializa după o prealabilă sterilizare a tuburilor, pieselor şi
sticlăriei;
-pregătirea soluţiei dializane formată din: clorura de Na, clorura de K, clorură de Mg, clorura
ce Ca, bicarbonat de Na şi glucoza realizând un mediu uşor hipertonic;
-cantitatea de lichid dializant poate ajunge până la 100 1;
-se pregătesc 500 ml sânge izo-grup proaspăt;
-se pregătesc instrumentele şi materialele pentru anestezia locală, descoperirea chirurgicală a
vaselor la care se leagă aparatul.
2. Pregătirea bolnavului
-se face pregătirea psihică a bolnavului dacă starea generală o permite şi se administrează un
calmant;
-înainte de începerea intervenţiei, asistenta va recolta sânge pentru determinarea compuşilor
azotaţi, a rezervei alcaline, hemogramei şi hematocritului;
-bolnavul este aşezat într-un pat balanţă, comod, deoarece şedinţa poate dura 6-8 ore;
-capul şi toracele vor fi uşor ridicate, iar membrele superioare fixate în poziţii accesibile
denudării vaselor.
3.Efectuarea tehnicii
-se umple tubul de celofan cu sânge proaspăt conservat;
-se pregătesc câmpul operator şi se serveşte medicul pentru descoperirea chirurgicală a arterei
şi venei;
-medicul fixează şi racordează tubulatura aparatului la cele două canule;
-se dă drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat;
-pe măsură ce sângele bolnavului intră în aparat, sângele conservat din tubul de celofan intră în
vena bolnavului;
4.Rolul asistentei în timpul şedinţei de hemodializă

-asistenta controlează din 15 în 15 minute P, TA, R, T° urmărind comportamentul bolnavului;
-din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea Ht;
-administrează la indicaţia medicului mici cantităţi de heparină şi antibiotice;
-urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru excluderea incidentelor ce pot apărea;
-schimbă lichidul de dializă din 2 în 2 ore,
Printr-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism între 60-110 grame uree. Rinichiul
artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea substanţelor barbiturice sau altor substanţe
medicamentoase.
PREGĂTIREA PENTRU OPERAŢIE
Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în prevenirea_ infecţiilor

nosocomiale.
Se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de starea generală a pacientului
IN ZIUA PRECEDENTA
REPAUS ;
-regimul alimentar să fie uşor digerabil şi cu consum de lichide pentru menţinerea tensiunii
arteriale, dezintoxicarea şi mărirea diurezei, diminuarea setei şi acidozei postoperatorii.
Alte pregătiri pentru intervenţie:
-antibioterapice când se anticipează apariţia unei infecţii postoperatorii
IN SEARA ZILEI PRECEDENTE
Pregătirea pielii
-se face baia generală, la duş (după clisma evacuatoare) :
-spălatul părului, toaleta buco-dentară, toaleta nasului ;
-se verifică regiunea inghinală, ombilicul, axilele, unghiile (scurte, fără lac de unhii),
picioarele, spaţiile interdigitale.
Cu un aparat de ras propriu se rade părul cât mai larg în funcţie de zonă, cât mai aproape de
momentul intervenţiei pentru a evita proliferarea germenilor la nivelul escoriaţiilor cutanate şi se
badijonează cu un antiseptic regiunea rasă , aplicând apoi pansament antiseptic uscat. (în unele cazuri se
pot folosi creme depilatoare).
Pregătirea tubului digestiv :
-clismă evacuatoare (cu excepţia intervenţiilor pe colon),
-nu se dau purgative se face duş după clismă;
-alimentaţie lejeră : supă de legume, băuturi dulci sau alcaline.
IN ZIUA INTERVENŢIEI
-bolnavul nu mai bea
-se face eventual o clismă cu 4 ore înaintea intervenţiei,
-se îndepărtează bijuteriile,
-se îndepărtează proteza dentară care se păstrează în cana cu apă,
-se rebadijonează cu un antiseptic colorat regiunea rasă.
-se îmbracă pacientul cu lenjerie curată, în funcţie de intervenţie;
-se pregătesc documentele : foaia de observaţie, analize, radiografii, care vor însoţi pacientul.
Transportul bolnavului în sala de operaţie
*Se face numai însoţit de asistenta medicală, care are obligaţia să predea pacientul asistentei
de anestezie, împreună cu toată documentaţia şi alte observaţii survenite ulterior şi foarte importante
pentru intervenţia chirurgicală.
*Transportul se face cu un brancard, pat rulant, cărucior în funcţie de boală şi bolnav.
*Bolnavul trebuie aşezat confortabil şi acoperit .
În sala de preanestezie
-se verifică regiunea rasă şi se notează eventualele escoriaţii (eczeme, intertrigo etc.);
-se verifică starea de curăţenie : regiunea inghinală, ombilicul, axilele, spaţiile interdigitale,
unghiile;
-se verifică dacă s-a îndepărtat proteza dentară;
-se pregătesc zonele pentru perfuzie prin badijonarea cu antiseptice colorate;
-instalarea sondei urinare " a Demeure" (sau, după caz, se goleşte vezica urinară) de către asistenta de
sală, după spălatul chirurgical al mâinilor, îmbrăcatul cu echipament steril, câmp steril în zona
genito – urinară.
În sala de operaţie
-se execută ultima parte a pregătirii pacientului :

-se instalează şi se fixează pacientul pe masa de operaţie, monitorizarea funcţiilor vitale, obţinerea
unui abord venos (branulă, cateter) în funcţie de intervenţie şi de pacient,
-pregătirea câmpului operator.
Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării intervenţiei

chirurgicale, deci înainte ca acesta să fie transportat în ATI. Din acest moment, operatul
devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea spitalului.
O dată adus pacientul în terapie intensivă, asistentei medicale îi revine sarcina să-i acorde o
atenţie deosebită. Ea nu trebuie să uite că pacientul reacţionează la actul operator în funcţie de
tipul său reactiv. Trebuie să creadă şi să înţeleagă această reactivitate şi să caute să-i
liniştească pe pacienţi, să-i asigure că totul se va desfăşura în continuare în mod normal.
Asistenta medicală nu trebuie să uite că şi operaţia cea mai simplă poate să fie urmată de
complicaţii grave, de aceea, ea trebuie să acorde atenţie oricărui semnal de alarmă pe care îl
dă pacientul sau oricărui semn patologic pe care îl constată ea în starea generală a pacientului.
De aceea, odată ajuns în salon, pacientul va fi luat în primire de asistenta medicală, care va
ajuta ca el să fie pus în pat, se va îngriji să fie bine acoperit, să fie plasat comod. În general,
pacientul este adus în cameră însoţit de medicul anestezist şi de asistenta de anestezie, care va
urmări respiraţia, precum şi modul în care este transportat şi aşezat în pat.
Supravegherea pacientului operat se bazează pe date clinice şi pe rezultatele examenelor

complementare.
Date clinice:
Asistenta medicală va urmări aspectul general al operatului:
-coloraţia pielii, sesizând paloarea şi cianoza;
-starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor şi picioarelor;
-starea mucoaselor – limba uscată sau umedă, saburală sau curată – indică starea de
hidratare a operatului;
-starea de calm sau agitaţia – toropeala sau agitaţia extremă exprimă o complicaţie
chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie);
Asistenta medicală va monitoriza diferiţi parametrii fiziologici:
-tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele două ore după
operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în următoarele şase ore şi din două
în două ore pentru următoarele 16 ore, notând datele în foaia de reanimare;
-respiraţia: se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se sesizează medicul în caz

de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a respiraţiei va fi semnalată
anestezistului, care, în funcţie de caz, va indica o aspiraţie pentru a îndepărta
mucozităţile din faringe sau va recomanda administrarea de oxigen;
-temperatura: se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează în foaia de reanimare;

Asistenta medicală va urmări pierderile lichidiene:
-urina: reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn bun. La început,
cantitatea nu este abundentă, dar în două zile revine la normal. Se măsoară cantitatea şi
se observă aspectul. Dacă emisia de urină lipseşte, se practică sondajul vezical
-scaunul: se reia în următoarele 2 – 3 zile şi este precedat de eliminare de gaze.
-transpiraţia: dacă apare, se notează deoarece, în cazul în care este abundentă, poate
antrena pierderi de apă importante;
-vărsăturile: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă, alimentară,

sanguinolentă, fecaloidă – având în vedere că înainte de intervenţia chirurgicală astfel de
vărsături erau un semn important în diagnosticul dat);
Capitolul IV. Prezentarea cazurilor clinice
CAZUL I
-Numele pacientului: B.A.

-Domiciliu: Bucuresti
-Varsta: 55,
-Sexul : F
-Motivul internarii: Stare generala influentata, edeme masive, dispnee severa.
-Antecedente personale fizice patologice:
- diabet zaharat tip II insulino dependent
- IRC compensat
- nefrapsie diabetica clinic manifestata
-Interventii chirurgicale: hemodializa si efectuarea sedintelor de dializa
1.Nevoia de a respia:
-Pacienta se prezinta cu o dispnee si ortopnee foarte severa, polipnee, cu respiratii
abdominale
-pacienta este nefumatoare
-torace normal conformat
-starea generala fiind influentata
2.Nevoia de a se alimenta si hidrata

-starea de nutritie se prezinta prin obezitate
-pacienta este nefumatoare
-pacienta prezinta stari de voma
3.Nevoia de a elimina
- pacienta prezinta probleme din punctul de vedere al eliminarii urinei,
-tranzitul intestinal este prezent
4.Nevoia de a se misca si a pastra o buna postura
-conditiile de viata sunt corespunzatoara
5.Nevoia de a dormi si odihni

-pacienta sustine ca sunt perioade cand nu se poate odihni asa cum trebuie, si este obosita
6.Nevoia de a se inbraca si a se dezbraca

- pacienta necesita ajutor si nu poate indeplini aceasta nevoie singura
7.Nevoia de a-si mentine temperature corpului in limite normale

-pacienta se prezinta cu temperatura in limitele normale , aceste fiind 36.0 C - 37.0 C
8.Nevoia de a fi curat si a-si proteja tegumentele

-la internare pacienta sa prezentat cu edeme
-tegumentele sunt de culoare palida
-mucoasele se prezinta cu o culoare palida
-fanerele cu modificari degenerative
9.Nevoia de a evita pericolele

-pacienta are nevoie de ingrijire permanent
10.Nevoia de a comunica
-starea de constiinta este pastrata
-sistemul nervos se prezinta prin cecitate orientata temporar spatial
11.Nevoia de a actiona dupa credintele sale si valorilor sale

-pacienta este o persoana cu credinta in Dumnezeu
12.Nevoia de a se realiza
-pacienta nu prezinta probleme la aceasta nevoie
13.Nevoia de a recreea
-pacienta face plimbari zilnicee cu motivul recreerii
14.Nevoia de a invata
- pacienta nu mai este asa de dornica de a mai invata lucruri noi datorita starii genereal
nefavorabile.
Plan de ingrijire
ZIUA I
PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

Hipertensiunea -combaterea -măsurarea tensiunii -tratament:
arterială hipertensiunii -administrarea Nifedipin 10 tb.,
arteriale tratementului Captopril 25 tb,
-TA: 210/100 mmHg
Respiraţii inadecvate -pacientul sa se -pacientul să prezinte -tratament cu o
manifestate de prezinte cu o o poziţie care să uşoară ameliorare
dispnee respiraţie favorizeze respiraţia
îmbunătăţită -la nevoie se va
administra oxigen.
Anxietate -pacientul să -pacientul trebuie să -somnul este liniştit,
beneficieze de un fie liniştit şi să i se dar încă mai există o
somn liniştit explice tot ce i se va teama de noul
face în continuare, în tratament
special efectuarea
sedinţelor de dializă
Mişcarea şi postura -pacientul să prezinte -asigurarea tuturor -bolnavul nu se poate
inadecvată o buna postură şi condiţiilor favorabile deplasa, este aşezat
mişcare unor stări de bine în pat după operaţie
Dificultatea în a se -pacientul să îşi -ajuta pacientul să se -pacientul începe cu
îmbraca şi dezbrăca satisfacă această îmbrace şi să se corespondenţă
nevoie dezbrace
Insuficienţa -educaţia pentru -respectarea - se externează fără
cunostinţelor despre sanatate în vederea tratamentuiui prescris complicaţii, urmând
evoluţia bolnavului externarii de medic la externare să se prezinte la
-anunţarea familiei control
despre data externarii
-respectarea
regimului alimentar
-să se prezinte la
medic la observarea
unei eventuale
complicaţii şi
controale medicale
Pansarea plăgii -vindecarea plăgii -se îndepărtează -plaga nu este
operate vechiul pansament vindecată complet,
-se curăţă plaga cu dar este curaţată şi
soluţie dezinfectantă pansată
cu: Rivanol, Alcool
iodat sau Betadină şi
se pansează din nou
cu pansamente sterile
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -glicemia:233
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei proterinuria:6,1
vegetative -ureea:132
-creatinina:5,8
-TA: 210/100mmHg
ZIUA II

nevoie dezbrace
Circulaţia inadecvată -tegumentele şi -la indicaţia - obiectiv realizat
manifestată prin mucoasele să fie medicului se
paloarea normal colorate administreaza prin
tegumentelor transfuzie sânge
Alimentaţia şi -refacerea -se administrează -rehidratarea
hidratarea echilibrului perfuzii cu ser bolnavului
hidroelectoritic fiziologic -să se respecte
-pacientul să -urmăresc respectarea regimul prescris de
beneficieze de o regimului alimentar medicul de
alimentaţie bogată în -aerisirea salonului specialitate
vitamine înainte de fiecare
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
cu: Rivanol, Alcool
Asigurarea unor -aerisirea salonului şi -deschiderea -curăţarea salonului
condiţii optime în curaţarea lui geamului, măturarea
salon şi spălarea podelelor
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei proterinuria:5,8
vegetative -ureea:165,8
-creatinina:6,1
-TA: 169/90mmHg
ZIUA III

nevoie dezbrace
Hipertensiunea -combaterea -măsurarea tensiunii -TA: 160/90mmHg
arterială hipertensiunii -administrarea
arteriale tratementului
administra oxigen.
Igiena bolnavului -efectuarea toaletei -pacientul să fie - tegumentele şi
stimulat să îşi mucoasele sunt
efectueze toaleta curate
singur
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -proterinuria:5,9
vegetative -ureea:129
-creatinina:5,7
-TA: 165/95 mmHg
ZIUA IV

nevoie dezbrace
Hipertensiunea -combaterea -măsurarea tensiunii -TA: 170/86mmHg
dispnee respiraţie favorizeze respiraţia !!!!!!
administra oxigen.
face în continuare, în tratament!!!!!
special efectuarea
nevoie dezbrace
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -creatinina:5,1
vegetative -TA: 160/80 mmHg
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
ZIUA V

nevoie dezbrace
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
Insomnie -combaterea -se administrează la -odihnirea bolnavului
insomniei indicaţia medicului noaptea
-respectarea
regimului alimentar
-să se prezinte la
medic la observarea
unei eventuale
complicaţii şi
controale medicale
cu: Rivanol, Alcool
vegetative -TA: 170/85mmHg
EVALUAREA FINALĂ
În urma îngrijirilor acordate în ultimile cinci zile, bolnavul se simte mai bine , dar va
urma să continue şedinţele de dializa pâna va putea face un transplant renal.
Pacienta a fost hidratată cu Glucoză şi ser fiziologic.
S-au urmărit şi s-au înregistrat zilnic funcţiile vitale şi vegetative. În urma celor cinci zile
starea pacientului s-a ameliorat.
CAZUL II
-Numele pacientului: I. L.
-Domiciliu: Bucuresti
-Varsta : 43
-Sex : F
-Motivul internarii: scaderea in greutate de aproximativ 4 kg/luna, astenie, dureri
retrostonale.
-Antecedente personale fizice patologice: rinichi drept absent, HTA esential
-Interventii chiriurgicale: hemodializa, si efectuarea sedintelor de dializa
1.Nevoia de a respira:
-prezinta freamat pectoral, sonoritate pulmonara in limite normale,

- starea de nutritie este relativ buna, talie 159, greutate 51 kg
3.Nevoia de a elimina
- este prezent un murmur vezical, un tranzit intestinal afirmativ incetinit, prezinta scaune
odata la doua zile

-pacienta nu prezinta probleme

- pacienta indeplineste aceasta nevoie in limitele normale

-Pacienta nu necesita ajutor
-pacienta se prezinta in limitele normale ale temperaturii (36C -37 C)

-pacienta se poate ingriji
-prezinta tegumente palide, edemioze la nivelul membrelor inferioare bilaterale submembrului
superior stang , si mucoase palide.
-tesutul conjunctival adipos se prezinta intr-un fel normal

-pacienta nu prezinta neputinta
- pacienta este deschisa pentru comunicare.
-starea de constienta este pastrata
11.Nevoia de a actiona dupa credintele sale si valorile sale

-Pacienta arata credinta in Dumnezeu si are o speranta pentru viitor.
-pacienta face iesiri zilnice.
- pacienta arata interesata sa invete si sa se recreeze in anumite moduri spre cultivarea
cunostintelor.
14.Nevoia de a realiza
- pacienta este prezinta stare de boala
ZIUA I

administra oxigen.
special efectuarea
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -ureea:275
vegetative -creatinina: 11,05
-TA: 180/90 mmHg
-respectarea
regimului alimentar
-să se prezinte la
medic la observarea
unei eventuale
complicaţii şi
controale medicale
Circulaţia inadecvată -tegumentele şi -la indicaţia - obiectiv realizat
manifestată prin mucoasele să fie medicului se
paloarea normal colorate administreaza prin
tegumentelor transfuzie sânge
hidroelectoritic fiziologic si glucoza -să se respecte
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
ZIUA II

vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -creatinina: 10,88
vegetative -TA: 180/100mmHg
special efectuarea
singur
mişcare unor stări de bine în pat după
intervenţia
chirurgicală
arterială hipertensiunii -administrarea Amlodipina
arteriale tratementului 2x10mg/zi
-TA: 180/100mmhg
dispnee respiraţie favorizeze resp.
îmbunătăţită
ZIUA III

Hipertensiunea -combaterea -măsurarea tensiunii -TA 150/80 mmhg
arterială hipertensiunii -administrarea -FC 92 b/ min
special efectuarea
nevoie dezbrace
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -creatinina: 5,032
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -temperatura: 37
vegetative grade Celsius
-TA: 150/80 mmHg
ZIUA IV

special efectuarea
singur
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -creatinina: 5,00
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -temperatura:
vegetative 37grade Celius
-TA: 155/85 mmHg

masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
cu: Rivanol, Alcool
ZIUA V

special efectuarea
singur
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -glicemia:
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -proterinuria:
vegetative -ureea:
-creatinina:
-temperatura:
-TA:
hidroelectoritic fiziologic si -să se respecte
-pacientul să glucoza!!!!! regimul prescris de
beneficieze de o -urmăresc respectarea medicul de
alimentaţie bogată în regimului alimentar specialitate
vitamine -aerisirea salonului
înainte de fiecare
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
cu: Rivanol, Alcool
EVALUAREA FINALĂ
În urma îngrijirilor acordate în ultimile cinci zile, bolnavul se simte mai bine , dar va
urma să continue şedinţele de dializa pâna va putea face un transplant renal.
Calmantul folosit în urma operaşiei a fost Piafenul.Pacienta a fost hidratată cu Glucoză şi
ser fiziologic.
S-au urmărit şi s-au înregistrat zilnic funcţiile vitale şi vegetative. În urma celor cinci zile
starea pacientului s-a ameliorat.
CAZUL III
Numele pacientului: A. Z.
Domiciliu: Bucuresti
Varsta : 52 ani
Sexul : M
Motivul internarii: pacientul se interneaza de trei ori pe saptamana pentru sedintele de dializa.
Diagnostic principal : rinichi polichistici automizal dominant IRCS in prag de dializa.
Diagnostic secundar : - cardioparie ischemica
- BY-pass artocoronarian
- Hepatita cronica postvirusala
- Flegmon voluminos la spate
1.Nevoia de a respira:
Pacientul nu prezinta probleme de respiratie

-pacientul este strict restrans de un regin alimentar
3. Nevoia de a elimina
-pacientul nu poate elimina urina deoarece nu mai are rinichii

-pacientul este slabit, si se deplaseaza cu dificultate

-pacientul nu se poate odihni suficient de bine in fiecare noapte, doar cu ajutorul somniferelor

-Pacientul necesita ajutor in tot ceea ce face

-Pacientul nu prezinta febra

-pacientul se poate ingriji singur din acest punct de vedere

-starea de constienta este normala
-pacientul este intr-o stare de comunicare mereu
11.Nevoia de a actiona dupa credintele sale si valorilor sale

- pacientul este un bun credincios, si are increderea atintita spre Dumnezeu
12.Nevoia de a se realize
-Pacientul este realizat din toate punctele de vedere
- pacientul nu se poate deplasa in concedii pentru ca este legat de sedintele de dializa
- Pacientul este dornic de a invata si de a fi invatat, in ciuda situatiei in care se afla
ZIUA I
PROTOCOLUL SEDINTEI DE DIALIZA

Prima sedinta:
Greutatea: 99 kg
Kilograme in plus: 3 kg
Temperatura: 36.5 C
Durata sedintei: 4 h
Pompa de sange: 250 ml/min
Debit: 250ml/ min
Restituire:ser fiziologic 1 fl.
Conectare: Ora 7: TA 140/80 mmhg
Ora 8: TA 140/80 mmhg
O ra 11: TA 130/70

arterială hipertensiunii -administrarea Tanakan
arteriale tratementului Nifedipin
Anxietate -pacientul să -pacientul trebuie să -tratamentul urmat
beneficieze de un fie liniştit şi să i se este Diazepamul
somn liniştit explice tot ce i se va
face în continuare, în
special efectuarea
singur
nevoie dezbrace
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -potasiu: 5,8
vegetative
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
Insomnie -combaterea -se administrează la -odihnirea bolnavului
insomniei indicaţia medicului noaptea
cu: Rivanol, Alcool
ZIUA II

A doua şedinţă
Greutatea: 99 kg
Kilograme in plus: 3.5 kg
Temperatura: 36.5 C (pe perioada dializei a urcat la 37C)
Durata sedintei: 4h
Pompa de sange: 250
Debit: 700ml/h
Restituire: ser fiziologic fl 1
Ora 13: TA 120/60mmhg
O ra16: TA 110/60 mmhg

arterială hipertensiunii -administrarea Izodinit,
arteriale tratementului Tanakan,Ranitidină
Anxietate -pacientul să -pacientul trebuie să -tratament: Diazepam
beneficieze de un fie liniştit şi să i se
special efectuarea
stimulat să îşi mucoasele sunt curate
efectueze toaleta
singur
Mişcarea şi postura -pacientul să -asigurarea tuturor -bolnavul nu se poate
inadecvată prezinte o buna condiţiilor favorabile deplasa, este aşezat în pat
postură şi mişcare unor stări de bine după operaţie
nevoie dezbrace
Urmarirea -cunoaşterea -măsurarea tensiunii -ureea:208
funcţiilor vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -creatinina:11,2
vegetative
Alimentaţia şi -refacerea -se administrează -rehidratarea bolnavului
hidratarea echilibrului perfuzii cu ser -să se respecte regimul
hidroelectoritic fiziologic si glucoza prescris de medicul de
-pacientul să -urmăresc respectarea specialitate
beneficieze de o regimului alimentar
alimentaţie bogată -aerisirea salonului
în vitamine înainte de fiecare
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
Pansarea plăgii -vindecarea plăgii -se îndepărtează -plaga nu este vindecată
operate vechiul pansament complet, dar este curaţată
-se curăţă plaga cu şi pansată
soluţie dezinfectantă
cu: Rivanol, Alcool
cu pansamente .
ZIUA III
PROTOCOLUL SEDINTEI DE
A treia sedinta
Greutatea : 99 kg
Temperatura: 36.5 C
Durata sedintei: 4h
Pompa de sange: 210 ml/h
Debit: 210 ml
Restituire: ser fiziologic 1 fl
O ra 11: TA120/70 mmhg

cu: Rivanol, Alcool
arterială hipertensiunii -administrarea Tanakan, Nifedipin
Anxietate -pacientul să -pacientul trebuie să -tratament :
beneficieze de un fie liniştit şi să i se Diazepam
special efectuarea
singur
nevoie dezbrace
vitale funcţiilor vitale şi -recoltarea glicemiei -ureea:198
vegetative -creatinina:10,5
ZIUA IV

A patre sedinta
Greutatea : 99 kg
Temperatura: 36 C
Durata sedintei: 4h
Debit:500
Restituire: ser fiziologic fl 1
O ra 16: TA 120/60 mmhg

cu: Rivanol, Alcool
nevoie dezbrace
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii
vegetative
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
arterială hipertensiunii -administrarea Nifedipin, Tanakan.
ZIUA V

A cincia sedinta
Greutatea : 100
Temperatura: 36 C
Durata sedintei:4 h
Restituire: Venofor 1 fl.
O ra11: TA130/80 mmhg

Hipertensiunea -combaterea -măsurarea tensiunii -tratament: Nifedipin
Anxietate -pacientul să -pacientul trebuie să -somnul este liniştit.
beneficieze de un fie liniştit şi să i se
special efectuarea
nevoie dezbrace
Urmarirea funcţiilor -cunoaşterea -măsurarea tensiunii
vegetative
masă
-se recomanda
consumul de legume
şi fructe
EVALUARE FINALĂ
În urma sedinţelor de dializă pacientul se simte mai bine. Pacientul este supravegheat
mereu, de-alungul orelor de dializă, masurându-se tensiunea şi temperatura. Pacientul va
primi ser fiziologic după fiecare dialida, si medicamente necesare de întreţinere cum ar fi:
Calciu, fier, etc.
Se mai urmăresc şi funcţiile vitale şi vegetative.
Concluzii
Majoritatea bolilor de rinichi evoluează pană în stadiile târzii fără durere, fără simptome
sau cu simptome foarte nespecifice (oboseală, dureri de cap, greaţă în cursul dimineţii, urinat
în cantitate mare în cursul nopţii etc). Însă cateva analize simple efectuate anual pot depista
din timp problemele renale.
„În România, controlul anual de rutină, efectuat prin medicul de familie, al unor parametri
simpli de sînge şi urină nu este o obişnuinţă încă. Acest lucru s-ar putea schimbă în viitorul
foarte apropiat, odată cu introducerea obligativităţii controlului anual al stării de sănătate. Că
urmare, multe boli renale mai puţin zgomotoase, însă evoluand spre distrugerea ireversibilă a
rinichilor, sunt subdiagnosticate si ca urmare, subtratate.
Chiar şi diagnosticate, bolile renale se asociază de cele mai multe ori unor boli
cardiovasculare semnificative, cele două categorii de boli agravandu-se reciproc. Din păcate,
pentru mulţi medici din România, reducerea chiar uşoară a funcţiei renale nu reprezintă un
motiv deosebit de alarmă. În fapt, prezenţa unei uşoare reduceri a funcţiei renale ( cateodată
deductibilă doar din calcule nu foarte complicate) este un factor de risc pentru o evoluţie
proastă a pacientului cu boală de inima sau de vase, mult mai mare decît, să zicem,
colesterolul din sînge", arată prof. dr. Adrian Covic.
Trebuie ştiut că bolile grave de rinichi, chiar protejate prin dializă sau transplant renal, sunt
agrevate de afectarea importantă a calităţii vieţii, dar şi de apariţia unor boli asociate severe
(în primul rând ale inimii şi ale vaselor). Că urmare, situaţia ideală este aceea în care bolile
grave de rinichi sunt evitate sau tratate din fazele iniţiale.
Bibliografie
1.IFRIM M. et al. – Atlas de anatomie umanã Vol III, Sistemul nervos organele de simt.
Editura Stiintificã si Enciclopedicã, Bucuresti 1985
2.R.ALBU –Anatomia si fiziologia omului,Editura Corint-Bucuresti 1998
3.C.BORUNDEL-Manual de medicina interna,Editura Corint-Bucuresti 1996
4.FL.CHIRU SI COLAB.-Ingrijirea omului sanatos si bolnav,Editura Cison-Bucuresti 2001
5.L.MORARIU SI COLAB.-Bazele teoretice si practice ale omului sanatos si bolnav,Editura
Universul-2002
6.Cursuri AMG si UMF
Anexe

Hemodializa 2016

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Hemodializa 2016

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII

Calificarea: Asistent Medical Generalist

Capitolul I. Aparatul excretor si excretia.Anatomie si fiziologie.

1.1. Notiuni de anatomie ale aparatului excretor

Capitolul II. Hemodializa

3.1. Planul de ingrijire al pacientului cu afectiune renala

Capitolul IV. Prezentarea cazurilor clinice

4.1. Caz clinic nr.1

Insuficienta renala este o patologie importantă, cu multiple modalităţi de manifestare, având

1.1. Notiuni de anatomie ale aparatului excretor

În mod normal se gasesc doi rinichi, drept si stâng.

Sunt organe retroperitoneale si ocupa un spatiu numit loja renala.

Rinichiul are o lungime de 11 – 12 cm, lăţimea de 5 – 6 cm, grosimea de 3 – 4 cm.

Faţa anterioară a rinichiului drept, vine în raport cu lobul drept al ficatului si cu

În structura internă a rinichiului se delimitează:

 capsula renală – formaţiune conjunctivă care înveleşte rinichiul şi este uşor

La nivelul substanţei medulare se observă un număr de 15-18 formaţiuni,

Vascularizaţia şi inervaţia rinichiului

Rinichiul este vascularizat de:

c) Circuatia limfatica - aparitia ganglionilor limfatici; iar inervatia este simpatica si

Căile urinale sunt alcătuite din:

Uretra este un canal musculomembranos care diferă în raport cu sexul.

1.2. Notiuni de fiziologie ale aparatului excretor

Rolul fiziologic principal al aparatului excretor este menţinerea constantă a

Mecanismele de formare a urinei se desfăşoară în doi timpi fundamentali: timpul

Acest timp este reprezentat de procesele de reabsorbţie şi secreţie tubulară care se

Principalele tipuri de hemodializa sunt:

2.3. Tipuri de acces vascular

Există mai multe tipuri de acces pentru hemodializă:

1. Fistula arteriovenoasa: este considerată principala cale de acces

3. Cateter venos: cateterul este de fapt un tub

2.6. Riscuri si accidente

Complicatiile pe termen lung ale dializei pot include:

3.1. Planul de ingrijire al pacientului cu afectiune renala

Supravegherea pacientului din momentul internarii pana la externare si efectuarea tehnicilor

2.1. Internarea pacientului in spital

Bolnavii vor fi examinaţi la internare de medicul de garda, care va culege datele

2.3. Asigurarea conditiilor igienice pacientilor internati

Pregatirea patului si accesoriile lui

Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu

Asigurarea igienei personale, corporale si vestimentare a pacientului

Efectuarea toaletei generale pe regiuni a pacientului imobilizat

● îndepărtarea de pe suprafaţă pielii a stratului cornos descuamat şi impregnat cu

Observarea pozitiei pacientului

Schimbarea pozitiei si imobilizarea pacientului

Schimbarea poziţiei poate fi activă sau pasivă , cu ajutorul asistentei. La mobilizarea

Scop : observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi descoperirea

Captarea materiei fecale

2.4. Supravegherea functiilor vitale si vegetative

Regimul alimentar va fi început numai cu lichid, apoi de consistentă moale pentru a

2.6. Administrarea medicamentelor si hidratarea organismului

Administrarea tratamentului se face respectand condiţiile de igienă, doză

2.7 Pregatirea pacientului si efectuarea tehnicilor impuse de afectiune

-Pregătirea psihică a bolnavului:

-Pregătirea fizică a bolnavului:

Imbracarea si dezbracarea pacientului

2.9. Pregatirea preoperatorie si ingrijirile postoperatorii

Pregatirea generala preoperatorie :

Pregatirea din dimineata zilei interventiei chirurgicale

Ingrijirea postoperatorie a bolnavului

3.2. Tehnici specifice de ingrijire

Tehnica nr. 1. Radiografia renala simpla

Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor, poziţia rinichilor şi