Dezvoltarea abilităților la copii și adolescenți de a sesiza și a cere ajutor în

situațiile de risc (abuzul).

Abuzul asupra copiilor este reprezentat de orice formă de violenţă fizică sau emoţională la care
sunt supuşi sau expuşi copii.
Săvârşirea abuzului implică acţiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existenţa şi
dezvoltarea copilului, indiferent de existenţa unui posibil consimţământ al copilului. Există
diverse tipuri de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea fizică, reducerea
alimentaţiei), emoţional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse ameninţări, abuzul verbal
prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului cu propria
familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producţia, răspândirea,
distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în scopuri
sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în
prezenţa copiilor). Aceste forme de abuz pot fi asociate şi cu neglijarea copilului sau cu diverse
forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violenţa intenţionată
împotriva copilului sau orice tratament dăunător.
Studiile în domeniu au relevat consecinţele pe termen lung ale abuzului asupra copiilor,
concretizate în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieţii de adult şi
riscul reproducerii acestor comportamente violente. Abuzul asupra copilului presupune existenţa
unor relaţii prin care abuzatorul deţine controlul sau poate influenţa/manipula acţiunile
copilului şi, în contextul realizării acestor relaţii, pune în pericol, în mod voit şi conştient,
integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viaţa copilului.
Copiii sunt neglijaţi, maltrataţi, mutilaţi, omorâţi. Această violenţă se manifestă în toate
spaţiile unde copiii ar trebui să fie în siguranţă. Copiii sunt vulnerabili şi, pentru a se dezvolta, ei
au nevoie de sprijinul adulţilor. Ei nu se pot apăra singuri şi sunt ultimii cărora li se cere părerea
Actele de violenţă împotriva copiilor se produc în patru medii:

1. Violenţa în casă şi familie

2. Violenţa în şcoală şi mediile educaţionale
3. Violenţa în instituţiile de îngrijire şi cele judiciare
4. Violenţa în comunitate şi pe străzi.
Apartenenţa la anumite subgrupe socio-demografice şi socio-economice ale societăţii este un
factor frecvent asociat cu prevalenţa abuzurilor şi a neglijenţei. Vârsta, sexul şi în mod
particular clasa de apartenenţa socială sunt variabilele considerate.
Principala variabilă socială pusă în relaţie cu abuzurile şi neglijenţa este totuşi clasa socială. Mai
multe studii au observat că persoanele provenind din medii socio-economice defavorizate sunt
supra-reprezentaţi în populaţia persoanelor abuzatoare, în condiţii concrete de viaţă: locuinţa
inadecvată, muncă istovitoare, şomaj, sub-stimulare, insecuritate economică, care devin tot
atâţia factori de risc ai abuzurilor şi neglijenţei, creând un mediu social şi o subcultură a sărăciei
care condiţionează deprinderea violenţei.
Sub-stimularea şi în particular şomajul sunt, de asemenea, asociate cu abuzurile şi neglijenţa.
Pierderea locului de muncă constituie un eveniment de viaţa stresant care poate conduce o
persoană la exprimarea violentă a frustrărilor sale în acel moment, la pierderea stimei de sine şi
la o agresivitate cronică.
Efectele pe care abuzul le produce ating toate nivelele de funcţionalitate normală.
Dezvoltarea personalităţii: copiilor maltrataţi le este greu să vorbească despre ei, în special
despre sentimentele lor negative, probabil pentru că au învăţat că acasă sunt pedepsiţi pentru
acest lucru. Analizând sentimentele lor pentru ei înşişi putem observa părerea proastă pe care o
au despre ei şi gradul ridicat de subapreciere.
Dezvoltarea socială: atracţia faţă de joacă este mică atât cantitativ cât şi calitativ, astfel
apărând rutina şi activităţile stereotipe. Dorinţa de joacă cu ceilalţi copii dispare. Copiii
maltrataţi manifestă mai puţină sensibilitate faţă de emoţiile celorlalţi, se aşteaptă la atitudini
negative din partea celor din jur şi au iniţiative slabe în realizarea şi menţinerea unei relaţii în
societate. Ei sunt mai mult predispuşi să-şi construiască stimuli agresivi şi să răspundă în acelaşi
fel. Cercetările actuale legate de relaţiile sociale ale acestora indică o scădere a competenţei, o
agresiune inexplicabilă la un gest prietenesc, o multitudine de gesturi agresive care duc la
izolarea copilului de grup. Există evidente care demonstrează că aceste comportamente sunt un
fel de "luptă" a copilului în urma experienţelor înfricoşătoare trăite.
Dezvoltarea cognitivă: atât limbajul cât şi abilităţile verbale sunt mai puţin dezvoltate decât la
ceilalţi copii, iar activităţile şcolare sunt foarte reduse. Acestea pot apare şi datorită a
numeroase mecanisme incluzând şi mediul nefavorabil din familie; capacitatea de concentrare şi
organizare a muncii şcolare este redusă, apare apatia şi lipsa unei motivaţii.

Întocmit
Ştefan Alina-Felicia, psiholog
Mai 2019