Planta este lânat-tomentoasă, înaltă de 5 – 20 cm, cu inflorescențe compuse din capitule,

înconjurate de numeroase bractee lungi, alb - argintii, lânos - păroase.[1]. Dacă în România planta
ajunge doar până la înălțimea de maximum 20 cm, ea poate crește în alte țări până la 50 –
80 cm.[2]Inflorescența este îmbrăcată cu frunze păroase, unele mai mari, altele mai mici și care iau
forma unei steluțe.Aceasta este formată până la zece inflorescențe cu numeroase și minuscule flori,
încadrate de 5-15 bactee albe, dispuse radiar, ce dau întregului ansamblu înfățișarea unei flori.
Planta este acoperită cu peri catifelați, argintii, ce îi conferă o eleganță deosebită. Perioada de
înflorire este iulie - august.

Habitat[modificare | modificare sursă]

Crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. La noi crește
în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 [2] și ocrotită. Floarea reginei poate fi
întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele
Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului
românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din
Asia Centrală și de Est.

Denumiri[modificare | modificare sursă]

Mai este cunoscută și ca Floare-de-colț (denumire introdusă în perioada comunistă) sau cu
denumirea germană, Edelweiß.
Conform Dicționarului de sinonime, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există și
următoarele denumiri: albumeală, albumiță, floare-de-colț, (rar) edelvais, (reg.) flocoșele (pl.),
steluță, floarea-doamnei.
La români are mai multe denumiri, ca floarea reginei, albumeală, albumiţa, edelvais,
flocoşele, steluţă, floarea-doamnei, siminic, tudeliţă, floarea Bucegilor, sau, pur şi simplu,
Floarea, nume care concentrează importanţa sa printre toate celelalte flori.
Interesant este că, în jurul anului 1900, floarea de colţ era cunoscută în România şi ca
Floarea Reginei, denumire dată în cinstea Reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Mai
târziu, însă, comuniştii au interzis această denumire, din dorinţa de a şterge definitiv din
conştiinţe tot ceea ce ţinea de Regalitate şi monarhie.
Simbol al dragostei la români
Raritarea acestei flori a transformat-o, în folcorul românesc, într-o comoară, un test suprem
pentru cei care au curajul şi şansa de a o găsi. Tradiţional, este şi un simbol al dragostei, iar
bărbaţii îşi demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munţilor pentru a culege o floare
de colţ şi a o dărui apoi fetei dragi.
Considerate şi flori ale zânelor, sunt simboluri ale purităţii, curăţeniei, tinereţii, iar mai recent
şi un simbol al iubitorilor munţilor.
FLOAREA-DE-COLŢ. Legendele florii de colţ Legenda românească a florii de colţ este
asociată cu momentul naşterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre
Bethleem şi-a considerat încheiată misiunea şi a dorit să coboare pe pământ. Tot căutând
un loc de odihnă a găsit un loc ca nici unul altul, semeţ şi cufundat în pace, Bucegii. În
căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluţe care au dat naştere florii albe ca lâna,
floarea de colţ.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc îşi are origini într-un fulg din lâna unui miel,
care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei
Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de
spiriduşi.
Din lacrima crăiesei s-a născut o steluţă argintie, prima floare de colţ. Din nefericire,
raritatea acestei flori o face extrem de vulnerabilă în faţa turiştilor. În urmă cu ani buni,
creştea şi pe pajiştile montane, însă a fost culeasă fără discernământ şi este ameninţată cu
dispariţia. Pe timpul lui Ceauşescu, cei care o culegeau făceau închisoare, pe când în
prezent, în ciuda amenzilor uriaşe, de până la 3.000 de lei pentru o singură plantă, continuă
să fie „vânată“, dispărând cu o repeziciune uimitoare din anumite zone.
FLOAREA-DE-COLŢ. Floarea de colţ este atât de apreciată, încât a fost adoptată ca
simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizații de stat. De exemplu, în armata
elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colț. Este, de
asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și românești. În România,
floarea de colţ se află şi pe bancnota de 50 de lei.

FLOAREA-DE-COLŢ. crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți

sau pe stânci. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 și
ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele
Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara
spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați,
Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.
Mai este cunoscută și ca Floare-de-colț (denumire introdusă în perioada comunistă) sau cu
denumirea germană, Edelweiß.
FLOAREA-DE-COLŢ. Conform Dicționarului de sinonime, pentru floarea-reginei
(Leontopodium alpinum) există și următoarele denumiri: albumeală, albumiță, floare-de-colț,
(rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluță, floarea-doamnei.

Floarea-de-colţ, regina Carpaţilor şi cum o

poţi avea în gradina de acasă
FLOAREA-DE-COLŢ. Una din minunile munţilor noştri, Floarea-de-colţ este una din
plantele protejate. A o rupe de pe stâncile Bucegilor este o crimă. Poţi însă să-i culegi
semintele care se formează în septembrie. Plantate într-un sol sărac, calcaros, în curţile
caselor de la munte şansele să crească şi să înflorească sunt maxime.

Floarea-de-colţ se întâlneşte din Pirinei până-n Himalaya. Creşte în munţi calcaroşi, pe

versanţii abrupţi şi însoriţi, pe solul sărac de pe stânci. Denumirea ştiinţifică este
„Leontopodium alpinum“, şi este rudă cu floarea-soarelui şi margareta.
Floarea-de-colţ este o inflorescenţă, înconjurată de un înveliş de frunze protectoare cu
aspectul unor raze, care sunt confundate cu petalele. Spre deosebire de petale, care cad
după înflorire, frunzele protectoare din jurul inflorescenţelor persistă până la fructificare, de
aceea par nişte flori nemuritoare.
FLOAREA-DE-COLŢ. Întreaga plantă şi frunzele din jurul inflorescenţei sunt acoperite de
peri lânoşi albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, uscăciunii şi a radiaţiei
ultraviolete.
La noi în ţară, Floarea-de-colţ creşte în Munţii Carpaţi, şi este declarată monument al naturii
din 1933 şi ocrotită. Specialiştii mai spun că în Carpaţi se întâlneşte, în special, pe stâncării
la altitudini mari şi este destul de uşor de identificat chiar şi de cei mai puţin interesaţi de
cunoaşterea plantelor.
FLOAREA-DE-COLŢ. Floarea-de-colț face parte din flora spontană, astfel că este extrem
de viguroasă şi pote să vegeteze şi la altitudini mai joase, în gradinile de la munte. În
regiunile muntoase din România planta ajunge doar până la maximum 20 centimetrim
înălţime, dar există în alte condiţii climatice până la 50 – 80 centimeri înălţime.
Floarea-de-colţ înfloreşte în iulie – august. Secretul supravieţuirii în captivitate pentru
Floarea-de-colţ este frigul. Planta trebuie să stea la temperaturi negative, suporta vântul şi
nu are nevoie de udare. Floarea-de-colţ renaşte la sfârşitul lui februarie, când gerul se
înmoaie. Nu are nevoie de îngrijire specială, unica nevoie fiind un pământ sărac, amestecat
cu praf de calcar.
FLOAREA-DE-COLŢ. Crescută în grădină Floarea-de-colţ poate fi tăiată şi uscată pentru
că se păstrează la fel de frumoasă ca şi imortelele.
Nu rupe Floarea-de-colţ! Poţi culege, cu grijă, fără să rupi plantele şi fără să le scoţi din sol,
semintele. Rădăcina este mult ramificată şi la suprafaţă, astfel ca bobitele cu seminţe
trebuie adunate cu atenţie fără să deranjezi planta.
Seminţele pot fi plantate la suprafaţa solului, la finele lui octombrie, după ce cade bruma, la
adâncime mică de cel mult doi-trei centimetri şi trebuie acoperite cu pamat care trebuie bine
bătătorit şi udat. Vor face concurenţă ghioceilor, în februarie-martie!

FLOAREA-DE-COLŢ. Atenţie! Floarea-de-

colţ e o floare rară! E protejată prin lege şi
ruperea lor este o faptă penală!
Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată
monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colt este protejată în
rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba.
Floarea de colț este de secole un simbol național în Austria și Germania, fiind prezentă în
arta populară, în basmele și legendele vechi de secole, în tradițiile păstrate de la o
generație la alta.