You are on page 1of 2

ANAMNEZĂ

Subiectul s-a născut in anul 1949 (în prezent are vârsta de 67 de ani), de sex femeiesc;
provine dintr-o familie nucleară, fiind primul născut din cei doi copii ai familiei. Subiectul mai
are un frate, diferența de vârstă dintre cei doi fiind de 7 ani. Părinții subiectului au decedat, tatăl
la vârsta de 50 de ani datorită unei boli de ficat, subiectul nu își amintește prea mult referitor la
acest aspect, iar mama la 83 de ani.
Inițial poziția socială a familiei a fost de nivel mediu, tatăl fiind singurul care lucra,
subiectul afirmă că „aducea ceva bani în casă, lucra în agricultură”. Când subiectul avea vârsta
de 6 ani, tatăl a fost recrutat în armată și format ca aviator. Din acest motiv familia a fost nevoită
să își schimbe domiciliul frecvent. Schimbările frecvente de domiciliu au început când subiectul
avea vârsta de 4/5 ani. Spune că datorită lor nu a reușit să lege relații trainice de prietenie.
Atmosfera în femilie era lipsită de afectivitate, care mai târziu i-au cread dificultăți de
relaționare cu persoanele apropiate (prieteni,rude etc.), afirmă că își iubeste mult nepoții dar îi
este greu să îi îmbrățiseze și să își manifeste dragostea față de ei. Își amintește cu drag de tatăl
ei, de care era foarte atașată, relația dintre ei era specială, îl admira foarte mult (mai ales când era
îmbrăcat în uniformă). Din nefericire lipsea mult de acasă iar mama era o femeie rece,
dictatorială. Simțea că mama făcea diferențe între ea și fratele său mai mic, pe acesta din urmă
protejându-l în exces, oferindu-i lucruri pe care ____________ nu le oferea. Datorită atmosferei
din casă care nu era deloc confortabilă, subiectul dorea să își proclame independența.
Școala primară a urmat-o într-o localitate, iar liceul și postliceala (_________) în altă
localitate.
Se căstorește la vârsta de 19 ani cu un militar, acesta a cucerit-o rapid, era galant, purta
uniform militară (îi amintea de tatăl său). La scurt timp după căsătorie apare primul copil, la 21
de ani îl naște ce cel de-al doilea, iar mai apoi aurmat 2 sarcini pierdute. La 27 de ani se naște al
treilea copil. În primii 15 ani după căsătorie familia nu a reușit să aibă un domiciliu stabil
datorită misiunilor soțului. Dupa 35 de ani, reușeste în sfârșit să își stabilească domiciliu (zona
urbană) unde locuiește chiar și în prezent.
Despre viața de cuplu, subiectul spune că nu a fost pe deplin fericită dar se consideră
împlinită deoarce a reușit să-și întemeieze o familie frumoasă. Pe la 40 (vârsta subiectului),
relațiile extraconjugale ale soțului nu au mai fost ascunse moment în care subiectul s-a gândit
serios la divot, consultându-se cu copii. Când a pus problema divotului, soțul nu a fost deacord
spunându-i că „ nu va renunța niciodată la un pahar de vin, la o friptură de vită și la o femeie
frumoasă” dar „ nici familia nu se va destrăma”. Subiectul a rămas dedicat familiei, făcând totul
în casă astfel încât fiecare membru să fie mulțumit și să aibe tot ce-i trebuie. Respectă în
continuare doleanțele soțului legate de ordinea în casă, organizarea timpului, îi acceptă acestuia
chiar și micile „escapade”.
Rămâne văduvă la vârsta de 92 de ani, soțul a decedat din cauza cirozei hepatice. Nu a
încercat să își refacă viața dar afirmă ca ar putea oricând dar nu crede că va găsi persoana
potrivită. A ajuns să îndrăgrască să locuiască singură, singurele prietene fiind doar vecinele de
bloc. Copii (toți băieți) o caută destul de rar, se declară destul de nemulțmită de relația cu aceștia.
Are șase nepoți de care se bucură, când aceștia pleacă se întristează rău și de multe ori, înainte de
a avea programată o vizită la ei se gândește cum va fi când va pleca de la ei. Spune că îi este greu
să înteleagă deciziile copiilor cu privire la viața profesională și încearcă să le dea sfaturi, se
supără tare cu nu este luată în serios și își dă seama că mai bine rămâne în carapacea sa unde îi
este bine.
Iese zilnic, și-a făcut un program de plimbare, dar nici acest lucru nu o ajută foarte mult
atunci când este supărată. Nu are probleme grave de sănătate, ia medicamente pentru tensiunea
arterială care este fluctuantă. Plăcerea ei zilnică este un pahar sau două de vin la cină și cafeaua
de dimineață, făcută la ibric. Fumează de mai bine de 30 de ani.

You might also like