You are on page 1of 3

TEMATICA ŞEDINŢELOR CU PĂRINŢII

AN ŞCOLAR 2018-2019
GRUPA MARE "ISTEŢII"

ED. DOHOTARU CAMELIA

Potrivit spuselor lui Elinor Schulman Kolumbus cu referire la părinţii preşcolarilor:


"acestia se simt mult mai implicaţi dacă sunt facuţi să înţeleagă programul grădiniţei, modul şi
raţiunile după care el este alcătuit, dacă îi veţi face să se simtă parte importantă în activităţile ce
au loc."
Didactica preşcolară ne spune că este recomandată o programare a întâlnirilor cu părinţii.
Poate şi alte rude vor dori să ia parte.
Este bine a se organiza la aceste întâlniri un mic program - filme, diapozitive, ori chiar
jocuri de rol; părinţii îşi pot asuma în aceste jocuri chiar rolul de părinte, încercând în mod
indirect să găsească soluţii la problemele reale cu care eventual se confruntă în familie.
Discuâiile pot avea o foarte mare eficienţă, părinţii învăţând unul de la celălalt, ei simt că nu sunt
singuri într-o situaţie dificilă. Pe măsură ce părinţii îşi împărtăşesc ideile şi sentimentele, veţi
putea să aflaţi mai multe de la ei şi despre ei.
Activitatea dumneavoastră cu copiii, ca educatoare, va fi mult mai rodnică dacă veţi şti
mai multe despre modul lor de viaţă acasă.
Organizaţi cu părinţii lectorate despre nutriţie, dezvoltarea copilului, probleme speciale
ale copilăriei; o dată ce înţeleg problemele şi cum pot contribui la rezolvarea lor, părinţii pot
oferi un sprijin substanţial.
Nu toate contactele cu părinţii trebuie să aibă loc în contextul întâlnirilor de grup. Poate fi
aranjată o discuţie privată cu unul sau cu ambii părinţi. Oare ambii părinţi au aceleaşi opinii
privind dezvoltarea şi comportamentul copilului lor?
Nu este tocmai uşor să fii părinte de aceea ajutaţi-i pe cât puteţi! Dacă părinţii sunt
suficient de deschişi pentru a vă împărtăşi probleme personale, ascultaţi-i cu înţelegere şi respect;
dar întotdeauna păstraţi informaţia pentru dumneavoastră.
Menţineţi contactul cu părinţii pe tot parcursul anului. Este preferabil să aveţi mai multe
întâlniri scurte decât o adunare lungă şi plictisitoare o dată pe an!
De asemenea părinţii pot da o mână de ajutor efectiv în grădiniţă. Unii ar putea să lucreze
ca voluntari în clasă: să spună poveşti copiilor, să-i înveţe cântece; le pot descrie ori arăta
animale neobişnuite, etc.
Încurajaţii cât puteţi mai mult în aceste activităţi.
Înţelegerea şi participarea dumneavoastră afectivă va munca dumneavoastră să
beneficieze în urma acestora relaţii şi va dărui, de asemenea, copiilor, un an şcolar cald şi plăcut.
PLANIFICAREA ŞEDINŢELOR ŞI LECTORATELOR CU PĂRINŢII
AN ŞCOLAR 2018-2019
GRUPA MARE
PROF. INV. PRESC. DOHOTARU CAMELIA

Nr. Tema şedinţei Perioada Obiective Resurse


Crt.
1.  Aspecte privind începerea - să înţeleagă importanţa
grădiniţei de către preşcolarul frecventării cursurilor
de grupă mijlocie Septembri grădiniţei în viaţa - chestionar
 Probleme organizatorice e 2018 copilului; - referat
 Chestionar - să conştientizeze
 Referat: „ Părinţi şi importanţa implicării în
dascăli - parteneri în educaţie „ educaţia propriului
copil;
2.  "Cum vorbeşte copilul - să motiveze
meu? - discuţii libere Octombrie importanţa exemplului
 Referat: „ Recompense 2018 părinţilor în educarea -discuţii
pentru copilul dumneavoastră" copiilor; libere
- să conştientizeze - referat
importanţa unui bun
exemplu;
- să înţeleagă importanţa
folosirii recompenselor.
3.  Concluzii asupra - să cunoască succesele
adaptării şi muncii copiilor la Noiembrie şi insuccesele micuţilor; - referat.
grădiniţă 2018 - să cunoască eficienţa
 Referat: „ Educaţia unei educaţii bazate pe
bazată pe inteligenţa inteligenţa emoţională.
emoţională”
4.  Regimul zilnic al - să cunoască şi să
activităţilor copiilor; conştientizeze regimul
 În întâmpinarea lui Moş Decembrie zilnic al activităţii pe
Crăciun - probleme 2018 care o desfăşoară proprii -discuţii
organizatorice; copii; libere
 Referat: „ Relaţiile din - să conştientizeze - referat
familie şi comportamentul importanţa relaţiilor din
copilului". familie şi efectul
acestora asupra
comportamentului
propriului copil.
5.  Analiza muncii - copiilor - să conştientizeze
 Referat: „ Cei şapte ani Ianuarie rezultatele şi evoluţia - Graficul de
de acasă" 2019 copiilor în funcţie de progres/regres
munca depusă; al copiilor

2
- să înţeleagă cât este de - referat
important ca munca
începută de educatoare
în grădiniţă să aibă
continuitate şi acasă.
6.  Activitatea independentă - să conştientizeze
a copiilor Februarie importanţa stabilirii
 Referat: „De ce minte 2019 unui program adecvat - referat
copilul?" vârstei lor;
- să înţeleagă importanţa
şi beneficiile unui
climat familial potrivit
pentru creşterea
„ sănătoasă” a copilului
7.  Atitudinea în colectiv a - să identifice
copiilor Martie caracteristici ale - fişe
 Referat: „ O zi din viaţa 2019 colectivului; - referat
copilului meu! „ - să analizeze cât de
bine îşi cunosc copiii
8.  Analiza muncii copiilor Aprilie - să cunoască aspectele
 Consiliere: ” Părinţii 2019 pozitive şi negative ale - Chestionare
întreabă – Educatoarea autorităţii părinţilor; - să
răspunde” cunoască noi aspecte
privind propriul copil
9.  Educaţia sanitară – Mai 2019 - să înţeleagă Discuţii libere
sănătatea este cea mai bună necesitatea respectării
avuţie regulilor de igienă.
10.  Să ne recreăm împreună! Iunie 2019 - să înţeleagă importanţa
 „Uite ce mari ne-am recreării copiilor alături Chestionar
făcut!” de părinţi;
- să analizeze evoluţia
propriului copil.

BIBLIOGRAFIE:

 Mihaela Păişi Lăzărescu, Liliana Ezechil, Laborator preşcolar - ghid metodologic -


ediţia a V a revizuită, V&INTEGRAL, Bucureşti 2015;
 Elinor Schulman Kolumbus, Didactică preşcolară, traducere Magdalena Dumitrana,
Ediţia a III a, V&INTEGRAL, Bucureşti 2008;
 tim-tim-timmy.ro
 didactic.ro

You might also like