You are on page 1of 5
INSPECTORATULSCOLARJUDETERN COVASNA MINISTERUL EDUCATIEL NATIONA ROMANIA 6709 din 29 august 2018 PROCEDURA DE AMANARE A SUSTINERII EXAMENELOR PENTRU GRADELE DIDACTICE II SII Conform prevederilor O.M. 5561 din 07 octombrie 2011, privind Metodologia formarii continue a personalului didactic din invatimantul preuniversitar, cu modificarile si completirile ulterioare, aprobarea cererilor de aminare a examenelor pentru obfinerea gradelor didactice I si II este efectuata de cdtre inspectoratele scolare judetene. GRAFICUL ANULUI SCOLAR 2018-2019 |__ 1. AMANARE GRAD DIDACTIC I -Pot solicita amanarea pentru. SESIUNEA 2019 candidatii care: “a, au revenit din concediu de crestere a copilului, concediu fara plata, etc. -b. au fost inscrisi pentru 2018, dar din motive obiective nu s-au prezentat la examen, - Candidajii vor prezenta dosar complet, la care se anexeaz cele 2 procese i curente efectuate, -Inspectiile curente efectuate sunt valabile pe o perioada de 4 ani efecti catedri, de la efectuarea lor, pand la data examenului. -Figa de inseriere si celelalte acte vor fi completate la zi Predarea dosarelor: -Dosarele complete vor fi predate la I$ Covasna, conform graficului de predare a acestora, la sfarsitul lunii octombrie 2018, Graficul va fi publicat pe site-ul ISI -La dosar vor fi atayate, acte doveditoare care motiveazé_aménarea = copie de pe certificatul de nastere a copilului (autentificat la scoals) nu se accepta o simpli cerere cu “motive personale”( aménarea se acordi de edtre CA, al ISJ Covasna) in semestrul II al anului scolar 2018-2019 se va efectua inspectia speciala. 1 InsPECTORATUL sc AR JUDETEA ovASINA MEGYE TaNFEWGTELOsE MINISTERUL EDUCATIEL NATIONALE Naish ROMANIA Il, AMANARE GRAD DIDACTIC 1 Pentru a fi luate in evidenfa, cadrele didactice care pleacd in concediul de crestere al copilului depun la I$J Covasna . serviciul dezvoltarea resursei umane, 0 cerere, conform ANEXEI1 (cererea se depune Ja data plecarii in concediul de crestere al co} plecirii in concediul de nastere) Aménarea gradului didactic Ise poate efectua in urmatoarele situaii -concediul de crestere al eopilului-se poate continua demersul de susfinere a gradului didactic I incepand cu data revenirii in activitate -alfe eauze (boala, concediu fra plata, neacceptarea lucritii , etc) -se poate acorda amanare de 1 an, 0 singura dati, pe baz de acte doveditoare, lului, sinu la data Cadrele didactice care aménd sustinerea gradului didactic I trebuie s& depund la I$] COVASNA urmatoarele documente: 1. cerere catre I$ Covasna -formular in ANEXA 2 2. adeverinia de la centrul financiar, care atest vechimea efectiva de la sustinerea gradului didactic II-modelul din ANEXA 3 3. adeverinta despre calificativele anuale objinute dupa inscriere la grad did.L-acelasi model 4, adeverinja de la centrul de perfectionare colocviului 5. adeverinjd de la profesorul indrumator cu privire la faptul c& este de acord in continuare cu indrumarea candidatului copie xerox a certificatului de nastere a copilului (in cazul concediului de crestere a copilului- autentificat la centrul financiar) sau alte acte care justificd cererea de amanare-in original 7. copia xerox a certificatului de acordare a gradului didactic Il- autentifieat la centrul financiar, 1 privire la susfinerea Documentele vor fi depuse la I$J Covasna, serviciul dezvoltarea resursei umane, astfel: 1.) pentru cei care au fost in concediu de crestere a copilului imediat dupa revenirea in activitate, indiferent de data. 2.) pentru amanari de 1 an, cei care nu au depus lucrarea pind la data de 31 august 2018, pot depune documentele, solicitind amnare pentru seria 2018-2020 in perioada 01- 12 octombrie 2018. INSPECTOR $COLAR GENERAL INSPECTOR $COLAR DEZVOLTAREA RESURSEI UMANE prof. Karda Adém MINISTERUL EDUCATIEL NATIONALE ROMANIA ANEXA 1 Model cerere la plecare in concediul de erestere al copilului-GRAD DIDACTIC I CATRE, INSPECTORATUL $COLAR AL JUDETULUI COVASNA. jul dezvoltarea resursei umane- ‘Subsemnatul(a), scadru didactic de specialitate la unitatea scolar din localitatea sunt inscrisa la susfinerea examenului de grad didactic I pentru seri ata specialitatea -Am participat Ja colocviu in ianuarie(februarie) la centrul de perfectionare incepand cu data de. MA AFLU iN CONCEDIU DE CRESTERE A COPILULUI SUB 2 ANI Din acest motiv rog aménarea predarii luerarii metodico-stiinjifice gi efectuarea inspectiei speciale, pentru o serie dupa revenirea in activitatea didactica. Am susfinut examenul de grad didactic I in anul Menjionez ca pentru gradul didactic I a fost efectuati___preinspectie ( 1 sau 2). Dupa revenirea din concediu voi anunta imediat la I$J, serviciul dezvoltarea resursei umane si voi depune actele solicitate. DATA SEMNATURA, TUL SCOLAR UDETEANC YE TANFELOGIELOSEGE SNA MINISTERUL EDUCATIEL NATIONALE ROMANIA ANEXA 2 CATRE INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN COVASNA, -serviciul dezvoltarea resursei umane- Subsemnatul (a) 5 aviind functia de la unitatea de invayamant din localitatea rog Sd aprobati AMANAREA sustinerii examenului de grad didactic I, pentru seria 2018-2020 -la specialitatea _ ” -la centrul de perfeetionare___ Mentionez c& am susfinut colocviul in ianuarie-februarie Motivul amanarii Anexez actele de la pagina 2 “se va trece, dupa caz: educatoare, invayator, profesor, inginer, maistru instructor ** in cazul cadrelor didactice din invayamantul prescolar si primar se va specifica: educatoare, institutor-educatoare, profesor-invayamant prescolar invaator, institutor-invayator, profesor-invaimant primar Data_ 2018 Semnatura. INSPECTORATULSCOLARJUDETEAN COVASNA Bali MINISTERUL EDUCATIEL NATIONALE ANEXA 3 MODEL ADEVERINTA VECHIME SI CALIFICATIVE CENTRUL FINANCIAR. Nr. Prin prezenta adeverim ca domnul (doamna) de specialitate . inscris(A) la susfinerea gradului didactic I, la central de perfectionare are vechime efectivai la catedra, de la sustinerea gradului didactic II , in sesiunea pand la revenirea din concediul de crestere al copilului (concediu fara plata, ete.), dupa cum urmeazi: Unitatea de Funefia | Perioada Total vechime in OBS. invatimant — | didacticd | activitate didacticd | _Ani_| Luni | Zile TOTAL: Evemplu de completare: Unlaten de av Fanetia Perioada “Tota vechime i activate ‘OBS. didacticn | ‘idactea | Rat [ Lai [Zi Ticeal Teor Mikes Kelemen | Profesor | OT 003017 T 7 = | Grad ddr 01.04 2013, Teal Teor Wikies Kelemen | Profesor 01082015 Conc oer cop 2003 2015 Twal Teor Mikes Kelemen | Profesor 31032015 7 3 Ww - 31.082017 Teal Teor Mikes Kelemen | Profesor 1.092017 ss T | Cacia ire plats Is Teal Teor Mites Kelemen | Profesor 1.092018 | Revent TOTAL: L cele: io Dupa inseriei ia gradul didactic I. a avut urmitoarele ¢: Anul seolar Calificative ive anuale: Prezenta adeverina serveste la continuarea demersurilor in vederea sustinerii lucrarii si efectuarea inspectiei speciale de grad didactic I. DIRECTOR, SECRETAR,

You might also like