Acceptarea necondiționată

 Introducere in psihoterapie:
 Psihologie clinică:
Acceptarea pozitivă necondiţionată a clientului
 Terapeutul manifestă o atitudine caldă, de acceptare a clientului, îşi arată consideraţia pentru
el ca persoană.
 Raportarea poate să fi bazată pe un sentiment asemănător cu cel simţit de părinţi pentru copil.
 Acest sentiment nu este în nici un fel condiţionat de comportamentul actual al clientului, care
poate fi perturbat. Psihoterapeutul este ajutat de înţelegerea faptului că acest comportament
perturbat a constituit cea mai bună soluţie pe care a avut-o la dispoziţie clientul la un moment
dat pentru a se confrunta cu problemele de viaţă
 Terapeutul se manifestă deschis faţă de client, indiferent de sentimentele pe care acesta le
exprimă.
 El respectă persoana ca pe un tot unitar, necondiţionat, fără reţineri şi evaluări (prejudecăţi). În
acest sens, diagnosticul nu interesează în niciun fel, nu constituie un obiectiv.
Sentimentul securităţii
 În atmosfera emoţională caldă a relaţiei terapeutice, clientul începe să trăiască sentimentul
securităţii – orice trăire emoţională ar exprima, ea este înţeleasă şi acceptată de către terapeut.
 Această trăire emoţională securizantă îi permite să acceseze experieneţe dureroase,
inconfortabile, neclare din propria existenţă (actuale sau trecute, sau chiar planuri de viaţă) şi
să caute pentru prima oară sensul şi scopul unor aspecte ale trăirilor lui.
 Acest sentiment de siguranţă şi de acceptare este esenţial pentru ca şi clientul să accepte şi să
se deschidă către situaţiile în care s-a simţit neajutorat, incapabil, rănit, lezat, hărţuit, jignit,
respins.
A descoperi acceptarea în persoana celuilalt
 Această percepţie mai clară este în sine tulburătoare şi generatoare de anxietate.
 Văzând însă că terapeutul percepe Eul subiectului aşa cum el şi-l ştia şi că îl accepta, că
percepe aspectele contradictorii pe care el a refuzat să le conştientizeze şi că le acceptă şi pe
acestea ca fiind ale personalităţii sale, clientul va descoperi acceptarea în persoana celuilalt.
 Clientul poate prelua această atitudine şi-şi va accepta aceste aspecte ale Eului său, chiar dacă
această nouă percepere a Eului său aşa cum este el în realitate va implica şi nevoia de
schimbare. Deschiderea psihoterapeutului de a accepta aspectele etichetate ca negative, părţile
respinse ale propriei persoane constituie un model pentru client.
 Ceea ce facilitează această perspectivă pentru psihoterapeut este o viziune fenomenologică:
omul este în continuă schimbare, ca şi realitatea, şi deci manifestările negative sunt temporare,
la fel cum sunt şi circumstanţele de viaţă. El acceptă clientul şi cu aspectele negative, dar şi cu
potenţialul de creştere.
  Nevoia de acceptare necondiţionată a persoanei este o condiţie a capacităţii acesteia de a-şi
înfrunta trăirile în profunzimea lor, indiferent de semnificaţie.
 Prin acceptare necondiţionată îi oferim clientului responsabilitate, îi acordăm libertatea de a-şi
exercita responsabilitatea în diferite decizii. Acest lucru are implicaţii foarte mari asupra
gradului de maturitate al clientului.
Cum transmitem în cadrul terapiei acceptarea necondiţionată?
1. Atenţia acordată clientului, interesul, respectul pe care terapeutul i-l acordă. Acest lucru se
transmite prin toată gama comunicării:
 verbale – verbalizări,
 nonverbale:
 tonalitatea vocii,
 postura corporală (nu atât printr-o postură deschisă, cât prin rezonanță).
2. Nondirectivitatea – să i se acorde clientului libertatea să-şi relateze problemele aşa cum crede
el de cuviinţă, fără a dirija procesul prin întrebări prea specifice, ci doar pentru a aprofunda
procesarea experienței, conștientizarea ei, pentru a susține clarificarea.
3. Indiferent ce relatează clientul, atitudinea pozitivă şi respectul faţă de el nu se modifică cu
nimic.
Modalităţi de abordare a celuilalt prin care îi comunicăm LIPSA acceptării necondiţionate
1. dirijarea, instruirea, sfătuirea,
2. ameninţarea, atenţionarea,
3. lecţiile, predicile,
4. propuneri, soluţii oferite de-a gata, şabloane,
5. argumentarea,
6. criticile, acuzarea.
7. certarea sau etichetarea clientului,
8. interpretarea, analiza, constatările,
9. lauda, aprecierea pozitivă,
10. încurajarea, consolarea, manifestarea sprijinului,
11. interogarea,
12. ironizarea, formularea de bancuri pe baza celor relatate, cu intenţia de a detensiona situaţia.
Raportarea paradoxală
(Milton Erickson)
 Există o situaţie când acele elemente prin care clientul ne pune la încercare capacitatea de
acceptare necondiţionată pot fi folosite în slujba demersului terapeutic – raportarea
paradoxală.
 Psihoterapeutul își menține atitudinea de acceptare pozitivă necondiționată, înțelegând că
experiența de viață a clientului l-a învățat să nu aibă încredere în ceilalți astfel încât să-și
dezvăluie dificultățile.
 I se spune clientului: Ştiu că nu-mi poţi spune totul de la început. Te rog să-mi relatezi ceea ce
crezi de cuviinţă.
 Avantajul terapeutic este dublu:
 Înlătură posibilitatea clientului ca prin denaturarea informaţiilor sau prin oferirea de
informaţii lacunare să controleze situaţia.
 Apare un element sugestiv (un fel de programare): a nu spune acum totul înseamnă că
urmează acea şedinţă viitoare în care va spune.
 0 7
Absenţa acceptării necondiţionate Acceptare necondiţionată maximă

Terapeutul didactic în atitudine, care încearcă Terapeutul ce tolerează opiniile clientului,

să convingă şi confruntă opiniile sale cu ale evitând întotdeauna să-şi introducă propriile
clientului. păreri în discuţie.

Terapeutul plictisit, indiferent, care ratează Terapeutul care dă dovadă de angajament şi

intervenţiile prin verbalizare. depune efort.

Uită ce spune clientul. Interes real pentru problemele clientului.

Dirijează discuţia după propriile concepte, Se orientează după client.

scheme, obligând clientul să discute teme pe
care n-ar dori să le abordeze.

Laudă, critică, condamnă. Se abţine de la orice apreciere sau evaluare.

Păstrează distanţa, evită contactul profund cu Este capabil să stabilească o relaţie profundă şi
clientul, este detaşat, situat deasupra serioasă.
problemei.

Obiectiv, rece şi impersonal. Înţelegător, capabil de a manifesta căldură

afectivă la adresa clientului.

Vorbeşte mult, intervine cu frecvenţă foarte Răbdător, nu-şi zoreşte clientul.

mare, manifestă nerăbdare, înţelege prea
repede (nu-i dă posibilitatea clientului de a-şi
relata problema).

Exemplul 1 (după C. Rogers):

P: Nu ştiu de ce mă simt aşa, simt că toată lumea de acolo se aşteaptă ca eu să fiu sufletul petrecerii şi
eu sunt singurul care nu se aşteaptă la asta. Simt că niciuna dintre glumele mele nu este potrivită şi că
toată lumea se uită la mine ca şi cum am spus ceva stupid. Întotdeauna sfârşesc prin a spune ceva
stupid.
T: Mie mi se pare că eşti destul de aspru cu tine.
P: Mă face să mă simt patetic faptul că nu pot şi eu să merg la o petrecere şi să mă distrez şi să vorbesc
cu oamenii. Faptul că trebuie să fiu atent la fiecare cuvânt pe care îl spun şi apoi sfârşesc prin a nu
spune nimic.
T: Mie mi se pare că eşti mai degrabă speriat decât patetic.
P: Îmi este teamă că voi spune ceva greşit. Simt că toţi ceilalţi ştiu cum să se poarte în societate cu
excepţia mea, ca şi cum nu aş fi primit vreun manual sau aşa ceva.
T: Eu cred că aproape toată lumea s-a simţit aşa la un anumit moment.
Explicaţie:
 Terapeutul răspunde la remarca de autodevalorizare (“Întotdeauna sfârşesc prin a spune ceva
stupid”) cu o reformulare suportivă (“Mi se pare că eşti cam dur cu tine însuţi”).
 Clarifică (şi interpretează) în mod suportiv şi cu acceptare necondiţionată următoarea remarcă
a clientului, transformând “patetic” în “speriat”.
 Ultima intervenţie a terapeutului este suportivă, prin universalizarea experienţei clientului.
Exemplul 2:
P: Simt că există oameni cărora le pasă de mine şi mă acceptă. Eu cred, dar...
T: Dar persoana care nu te poate accepta şi valoriza eşti chiar tu (integrând mesajul non-verbal).
P: Da, de cele mai multe ori.
T: Se pare că persoana care este cea mai dură cu tine eşti tu.
P: Da. Nimeni altcineva nu poate fi aşa de crud cu mine cum sunt eu.
T: Si să facă judecăţi aşa de dure. Eşti destul de dur cu tine. (Susține clientul în valorizarea,
simbolizarea propriei experiențe, chiar dacă, pentru moment, el se auto-blamează).
P: Da, nu mi-aş judeca prietenii aşa cum mă judec pe mine.
T: Nu, nu eşti un prieten prea bun pentru tine.
P: Nu, nu aş trata pe nimeni aşa cum mă tratez pe mine.
T: Poate pentru că poţi vedea ceea ce se poate iubi în ei, dar nu şi în tine. Pentru tine, tu eşti de neiubit.
P: Poate că sunt mici părţi din mine care pot fi iubite.
T: Deci sunt părţi din tine pe care le consideri OK, că merită să fie iubite. (susține acceptarea și a
părților respinse)
P: Da, cred. Copilul din mine. Copilul care s-a luptat şi a supravieţuit. Ea, eu, pot încă să fiu jucăuşă şi
amuzantă şi caldă.
T: Acestea sunt calităţi minunate.
P: Ea e puternică, o supravieţuitoare. (simbolizarea experiențelor tocmai conștientizate și susținerea
integrării lor în imaginea de sine).
T: Ea este partea din tine pe care te poţi baza.
P: Da.
T: Crezi că ea te-ar judeca aşa de aspru?
P: Nu, ea mă iubeşte.
T: Pentru acest copil special, parte a ta, nimic din tine nu e de neiertat.
P: Nu, ea mă iubeşte în întregime.
Explicaţie:
 Terapeutul o convinge pe clientă că merită respect şi iubire.
 Acceptarea necondiţionată a terapeutului o ajută pe clientă să se vadă pe sine aşa cum o vede
terapeutul – descoperirea acceptării în persoana celuilalt.
Exemplul 3
(clientă în terapie în urma decesului copilului său):
P: Simt că nu ştiu ce să mă fac fără el. El a fost singura persoană din viaţa mea pentru aşa de mult
timp.
T: Şi ţi-a lăsat un mare gol în inimă faptul că a murit şi te-a lăsat singură (acceptă trăirile negative și
neputința clientei).
P: Da, am încercat să-l protejez de lucrurile din viaţă care sunt aşa de rele, dar n-am putut. Ce am făcut
nu a contat în final.
T: Lumea poate fi un loc dur.
P: Oh, da.
T: Şi tu ai vrut să-l protejezi de ea (încet, se lărgește perspectiva pentru a conștientiza aspectele
pozitive ale persoanei relevate de aceeași situație).
P: Da, să o fac perfectă, ca şi cum dacă o minge l-ar fi lovit la şcoală, sau dacă ar fi căzut şi şi-ar fi
julit genunchiul, aş fi vrut să nu fi lovit. Orice, dar să nu fie rănit.
T: Cred că e greu să accepţi că nu poţi face mai bine (acceptarea necondiționată a experienței
clientului, dincolo de aspectele negative sau pozitive ale imaginii de sine).
P: (începe să plângă)
T: E foarte greu.
Explicaţie:
 Terapeutul îi comunică clientei înţelegerea experienţei sale prin simpla reflectare.
 Reflectarea acestui terapeut comunică un sentiment profund de înţelegere şi suport.
 El evită să interpreteze dependenţa clientei de fiul său, limitându-se la a comunica înţelegere şi
căldură.