JOC SI JOACA

Jocul este activitatea desfășurată cu scopul de destinde, de a distra, de a relaxa. Este o acțiune specifică celor
mici, copiilor. Această definiție este similiară cu cea a noțiunii de joacă. Opiniile pe aceasta tema variaza foarte
mult de aceea le-am sintetizat pentru a oferi o explicatie cat mai simplista a subiectului discutiei. Originea
cuvantului joc, se afla in latinescul „jocus” iar a verbului sau in limbajul popular al aceleiasi limbi „jocare”.

Din punctul meu de vedere este relativ dificil sa dau un inteles exact acestei notiuni abstracte cu o sfera atat de
larga de referinta. In opinia mea termenul joc cuprinde toate bucuriile copilariei, amintirile si experientele care
m-au indrumat pe calea maturizarii, mi-au calauzit pasii spre implinirea ca persoana, formarea unui caracter si
dezvoltarea unor principii pe care se vor baza deciziile mele in viitor. Prin joc am descoperit lumea iar mai apoi
am inteles-o.

Inca din primele clipe de viata ne insusim actiunea aceasta prin care ne este asigurata evolutia atat la nivel social
cat si cultural si intelectual. Imaginile sunt un joc de culoarea, lumea e un joc de sunete si de senzatii cu care ne
obisnuim pas cu pas. Am descoperit aceste mozaicuri ce ne alerteaza simturile explorand labirintul picioarelor de
scaune si mese, tarandu-ma prin padurea covorului pufos.

Unii copii poate au avut o singura jucarie, altii poate au avut zeci de animalute din plus, avioane, masinute,
papusele. Eu ma numar printre cei din a doua categorie si la varsta de cativa anisor imi creeam propria lume in
care aveam perfectiunea la indemana, un mic univers fara griji, unde mascotele se supuneau intocmai dorintelor
mele copilaresti. Coloram si desenam stangaci ca orice omulet de care nu se afla de prea mult timp pe Pamant,
dar cu fiecare linie de culoare imi trasam ruta copilariei si-mi mazgaleam cu fantezie carticica vietii. Atunci cand
am mai crescut jocurile ca baba oarba, ursul doarme si viseaza, v-ati ascunselea, mijit-a, leapsa si altele erau
obisnuite in micul grup de la gradinita. In clasele primare cercul de prieteni s-a largit si cu ocazia aceasta si
multitudinea de idei de distractie si amuzament. Odata cu dezvoltarea mea, gradul de dificultate s-a marit. De
asemenea tehnologia si-a pus amprenta. Daca m-as intreba cati copii vad afara in zilele de azi, sarind coarda sau
batand mingea raspunsul ar fi dezamagitor comparativ cu ani in urma cand industria computerelor nu luase
amploare. In ciuda acestora televiziunea mai ales, poate avea un efect benefic pentru copii. Desenele animate
care nu contin violenta stimuleaza creativitatea si de asemenea pot determina invatarea mai rapida a limbii si
imbogatirea vocabularului. Astazi de la prescolar la adultul cu responsabilitati, toti pot cadea victime ale
dependentei de jocuri pe PC. Insa acest lucru depinde de vointa fiecaruia si de puterea lui de autocontrol.

La adolescenti se intalneste des o imbinare de jocuri intelectuale cu cele ale copilariei. Cati dintre noi nu au mai
trecut cu vederea parerea celorlalti si s-au prins intr-un joc de 10 gardieni la stop sau prinselea, alergatelea? Eu
stiu ca am cazut prada amintirilor de multe ori si m-a dedat rolului meu de vanator in celebrul „ Ratele si
vanatorii” doar pentru a mai satisface o data un moft de copil rasfatat. In serile lungi de duminica, atunci cand
stii ca se apropie o noua saptamana cu noi cerinte, nu vrei decat sa te relaxezi pentru a intra in forta in mijlocul
problemelor care se bat cap in cap. Este momentul in care eu de obicei apelez la „ Adevar si provocare”,
„Psycho” , „Telefonul nebunilor” sau chiar „Telefonul fara fir”. Se numara printre cele mai bune jocuri care pot
destinge atmosfera tensionata si care pot aduce un zambet pe fata oricui. Insa nici renumitul „Fazan” nu este de
inlaturat. Iti pune mintea sa caute prin bagajul de cunostiinte in speranta gasirii catorva cuvinte salvatoare si iti
ascute simturile prin atentia de a nu te repeta. Pana la acest stadiu am evoluat eu ca si persoana a societatii.
Insa, continuand firul varstelor, omul ajunge la maturitate. Aici timpul de joaca este redus. Cu toate acestea fiind
o necesitate nu se renunta intru totul. Jocul de-a mama si de-a tata se schimba in realitate. Responsabilitatile
devin unul din principiile dupa care se ghideaza orice om matur. Pentru a se destinde si se relaxa adultii folosesc
spiritul umoristic in principal, insa alaturi de copiilor lor traiesc aceleasi momente de inocenta. Isi indruma
odraslele si redescopera pasii pe care ei insisi au calcat odata. Prin intamplarile pe care le are de-a lungul anilor
omul isi joaca rolul pe scena timpului, construieste din cuburi castelul vietii, isi pregateste singur destinul.

Jocul este mai vechi decat cultura. La aceasta concluzie s-a ajuns cu mult timp in urma. De ce ne jucam? O facem
dintr-un instinct mai elaborat. Este ceva natural. Nu putem numi aceasta actiune ca fiind specifica omului.
Oriunde te-ai uita in jur, in oricare specie a regnului animal vei observa detaliul care te va convinge. Dar,
comparativ cu celelalte vietati, fiinta umana a dezvoltat de-a lungul sutelor de ani acest capitol, joaca, la extins si
l-a imbogatit. Asa au aparut jocurile de cultura generala, de strategie, de iscusiinta, de istetime, de observare si
deductie, etc. Ele au ca scop aprofundarea unor informatii, antrenarea unor capacitati, dezvaluirea si instruirea
unor calitati. Printr-un asemenea joc iti poti descoperi talente ascunse sau inclinatii spre anumite arte care mai
tarziu e posibil sa devina o reala meserie. Printre jocurile mele preferate din acest domeniu se numara: cele de
memorie, conquiztador, Sudoku, integramele, problemele de logica si inteligenta care se bazeaza pe spiritul de
observatie precum si pe deductie s.a. In opinia mea cele mai interesante creatii in acest spectru le are cultura
chineza. Gama larga de posibilitati de alegere pe care o ofera, consolideaza idee ca intr-adevar s-a pus accent pe
dezvoltarea capacitatilor intelectuale de-a lungul istoriei acelui popor. Un alt exemplu dar dintr-o cultura diferita
de cea a Chinei si totusi asemanatoare este celebra arta japoneza a plierii hartie, in traducere origami. Ea este
evidentiata de necesitatea unei indemanari deosebite in jocul degetelor pe imbinarile de celuloza. Este o
nascocire fantastica intr-o lume a orezului.

V-ati intrebat vreodata de ce trebuie sa mergem la gradinita cand suntem mici? De ce, daca la fel de bine putem
invata si acasa cum sa punem cuburile astfel incat sa construim ceva durabil, de ce trebuie de desenam acolo, sa
cantam? Oare parintii sau bunicii nu ne puteau invata la fel de bine acesti pasi? Mi-am adresat si eu intrebarile
de mai sus, iar raspunsul a venit simplu intr-o zi: ca sa ne integram usor. Inca de mici copii avem nevoie de
semenii nostrii in apropiere ca sa le studiem comportarile, sa ne creem propriul caracter, sa invatam ce sunt
amicii, cum poti lega si mentine o prietenie, sa luam aminte la greselile altora si sa ne cladim increderea si
stapanirea de sine pe baza logicii. Incepem sa ne adunam o anumita experienta de viata care se imbogateste cu
fiecare zi petrecuta in mijlocul societatii. Scopul final este de a avea un trai fericit si linistit alaturi de cei dragi
noua si nu numai. Jocul ne leaga unii de altii cand suntem mici. Acum la adolescenta imi amintesc cu o calda
bucurie ce usor era sa iti faci prieteni atunci. Nu trebuia decat sa fii tu iar asta era de ajuns. Ca la gradinita.
Originali si totusi la fel. Ne jucam toti la un loc, fiecare aducandu-si contributia cu cate o papusa, un ursulet, o
masinuta. Era singurul principiu dupa care ma ghidam. Dar pe atunci nici nu stiam ce este acel un principiu...iar
in aceasta consta si simplitatea. Regulile noastre nu erau scrise. Erau doar bunele maniere care oricum erau in
curs de cizelare. Cand nu stiam cum sa fac, cum sa reactionez, ma ghidam dupa instinct. Nu intotdeauna
ajungeam teafara la liman. Nu scapam mereu de mustruluiala mamei sau a tatalui ce imi spuneau ca nu am facut
bine asta sau aia sau ca am spart iar o vaza si mi-am pierdut iar nu stiu ce jucarie. Dar cu fiecare fapta invatam
ceva. Ma jucam cu lumea micuta a copilariei al carei orizont limitat oferea la vremea aceea un sentiment de
siguranta. Marginile ei erau bratele mamei iar in centru tronau munti de jucarii. M-as intoarcea oricand acolo,
atunci, dar nu as mai putea privii cu aceeiasi ochi. Acum m-am maturizat.
Din vremuri innegurate se pastreaza inca o intrebare filozofica, una printre cate sute: cine este Creatorul acestei
lumi? De aici au pornit si alte nelamuriri si dorinte. Cum este sa fii creator? Ati incercat vreodata sa va puneti in
pielea acestui gen de personaj. Eu am reusit prin arta de a scrie. M-am jucat cu firul vietii in creatiile mele. Am
zamislit multe lumi, povesti, basme, personaje, intamplari care aveau ca punct de plecare un fapt al realitatii de
cele mai multe ori si sfarseau prin a contorsiona cursul intamplarilor incat devenea de nerecunoscut. Am jonglat
cu sute de cuvinte si am construit universuri noi. M-am simtit ca un demiurg copil, pusa-n rolul sau absolutist.
Acesta este scriitorul. Un zeu creator, un pantec cu idei si imaginatie, o sosie in miniatura a unui Dumnezeu
jucaus. Oferindu-l ca exemplu pe Tudor Arghezi in ale lui Tablouri biblice putem deslusi mai usor ideea de creatie
in comparatie cu textele din Vechiul Testament. Prin modul sau deosebit de vedea lumea si de aborda anumite
concepte el este pretuit in lumea copiilor deoarece explica la un nivel general dogmele bisericesti, folosind un
limbaj colocvial. Mentinand cursul evenimentelor el transpune mitul facerii intr-un basm pentru cei mici.
Atitudinea lui fata de primii oameni este incarcata cu sentimente de dragoste ce vor sa infatiseze un aspect
familiar,si amuzament si compasiune pentru nestiinta si neindemanarea lor. Adam si Eva au fost niste copii
stangaci si zburdalnici, care au sfarsit datorita unei fapte rele sa fie alungati din Rai, drept pedeapsa. Creatorul s-
a jucat cand i-a plamadit dar realizand niste fiinte diferite si interesante a decis sa pastreze zamislirile sale.

Un alt exemplu de joc in literatura se afla in poezia „Dupa melci” de Ion Barbu. Subiectul discursului liric este
povestea unui copil care in inocenta sa a invocat fara sa vrea in timpul unui descantec pentru un melc, fortele
naturii. Distractia sa l-a costat pe bietul animal viata deoarece atras de vraja el a iesit din cochilie si a fost rapus
de viscol. In cazul de fata este prezentat efectul negativ al jocului. Trista intamplare s-a datorat lipsei de
experienta a copilului. Fiind inca la inceputurile vietii, el nu a fost constient ca amuzamentul sau poate avea
consecinte nefaste. S-a jucat cu fortele naturii si astfel un suflet nevinovat a fost pierdut. Regretul survenit in
urma intamplarii nu a putut schimba cu nimic fapta este de folos de-a lungul vietii in luarea unor decizii.

Pe langa jocul obisnuit al copiilor mai exista si alte forme ale acestei actiuni. Jocul scenic care este unul dintre
caracteristicile importante in transmiterea mesajului piesei de teatru. Actorii trebui sa intre in pielea
personajului ca intreg ansamblul de actiuni sa para cat mai real, sa convinga spectatorul. Jocul de cuvinte are un
efect hilar in cursul vorbirii ce este datorat dublului inteles oferit de catre interlocutor expresiei formulate. O
forma periculoasa este jocul de noroc, practicat atat de des in cadrul societatii actuale incat tinde sa devina
obisnuit, insa nu este recomandat ca activitate de destindere deoarece poate avea consecinte grave pe termen
lung.

In concluzie jocul in larga sa sfera de actiune are un impact major asupra vietii oricarui individ luand parte la
evolutia lui pe scara sociala si nu numai, coferindu-i anumite caracteristici ce-l deosebesc de ceilalti. Este de o
importanta vitala in integrarea in lumea inconjuratoare si e indispensabil in supravietuirea din jungla urbana.