 Atât de fragedă

 Ce suflet trist
 Ce te legeni?
 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
 Crăiasa din povești
 De ce nu-mi vii?
 De-aș avea
 De-or trece anii…
 Departe sunt de tine
 Din valurile vremii…
 Dorința
 Floare-albastră
 Freamăt de codru
 Glossă
 Horia
 La mijloc de codru
 La steaua
 Lacul
 Lasă-ţi lumea…
 Luceafărul
 Mai am un singur dor
 Melancolie
 O, rămâi
 Odă (în metru antic)
 Pajul Cupidon…
 Pe aceeași ulicioară….
 Revedere
 Rugăciunea unui dac
 Sara pe deal
 Scrisoarea I
 Scrisoarea II
 Scrisoarea III
 Scrisoarea IV
 Și dacă…
 Singurătate
 Somnoroase păsărele
 Sonet I
  Sonet II
 Sonet III
 Speranța
v\aragiale pe lângă „O noapte furtunoasă”, „D-ale carnavalului”, „Conu Leonida față cu reacțiunea”, opere în
care scriitorul urmărește surprinderea moravurilor societății burgheze din acea perioadă. Ca procedee artistice
întâlnim satira, sarcasmul, ironia, comicul. Caragiale e un fin observator al societății burgheze în care trăiește,
astfel în opinia lui Garabet Ibrăileanu acesta „face concurență stării civile”, formula sa artistică fiind „realismul
tipic” (T. Vianu). Piesa a fost jucată în premieră, pe scena Teatrului Național din București, la 13
noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de public însă nu a fost bine primită de criticii
literari ai vremii.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

Textul este o comedie, o specie epică în care comicul (procedeu artistic fundamental aici) se amestecă cu
tragicul, în care este evidențiat un conflict superficial, soluționat de obicei într-un final fericit. Satirizând realități
sociale nepotrivite sau moravuri individuale ea se definește în funcție de tipul de comic utilizat și poate fi de
situații, de moravuri, de caracter, de intrigă, de salon, ori bulevardieră (vodevilul), eroică sau tragică etc.
Putem încadra textul în curentul clasicism tocmai prin critica moravurilor, caracterul satiric (o perspectivă
ironică asupra burgheziei și a societății politice românești din sec al XIX-lea), prin susținerea valorilor clasice de
bine, frumos, adevăr, căpătând astfel și un scop didactic, moralizator dar și prin respectarea regulii celor trei
unități de timp (loc- „capitala unui județ de munte”, timp- sec al XIX-lea, acțiune). Ține și de realism prin
impresia de veridicitate pe care o creează, prin utillizarea tehnicii detaliilor prin ironie și prin construcția
personajelor tipologice (Zaharia Trahanache- tipul încornoratului, Zoe T.- tipul amorezei cochete etc.).
2. Tema și viziunea despre lume
Tema o reprezintă viața distorsionată a burgheziei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea descrisă
minuțios în toate aspectele ei (intimitate, politică, administrație etc.). Discuția inițială este secvența ce reflectă
specificul raporturilor dintre autoritățile statului. Ghiță, dă umil raportul prefectului despre rondul zilei executând
cu slugărnicie și servilism ordinele primite. Corupția și abuzul în serviciu sunt trecute cu vederea, Tipătescu
este conștient de leafa mică a polițaiului și nu reacționează la steagurile pe care acesta le fură. Într-o
altă secvență, Zoe îl convinge pe Tipătescu, printr-un șantaj emoțional, să-și dea votul, de dragul reputației ei,
candidatului aflat în opoziție, exprimând astfel imoralitatea vieții personale dar și instabilitatea deciziilor politice.
Viziunea despre lume este una clasică prin critica adusă unor moravuri sociale ale vremii: imoralitate, abuz în
serviciu, incultură, demagogie, parvenitism.
3. Elemente de structură
Titlul constituie motivul central dar și intriga piesei. Prima este o scrisoare de dragoste a Zoei către Tipătescu,
găsită de cetățeanul turmentat, sustrasă de la acesta prin vicleșug de Cațavencu, pierdută apoi de acesta cu
ocazia marii adunări dinainte de alegeri, regăsită de cetățeanul turmentat și înapoiată Zoei. O altă scrisoare
este tot una compromițătoare prin care Agamemnon Dandanache își câștigă postul de deputat. Aflat la
începutul și la finalul piesei motivul dă o simetriei operei. La nivel simbolic scrisoarea devine o armă de șantaj
folosită pentru preluarea puterii politice, denotând parvenitismul și lipsa de scrupule a personajelor.
Compoziție
Piese este organizată în 4 acte. În primul act ni se prezintă contextul social, economic și politic în care ne
aflăm. Astfel acțiunea are loc în „capitala unui județ de munte”, în zilele noastre (respectiv sfârșitul secolului al
XIX-lea). Primele personaje care apar în scenă sunt Tipătescu și polițaiul Pristanda, omul său credincios. Din
discuțiile lor deducem raporturile de opoziție sau coaliție dintre celelalte persoanje, detalii referitoare la situația
politică sau familială ale altora. Apoi își face apariția Zaharia Trahanache, venerabil om politic, președinte de
comitete și comisii și anunță existența unei scrisori de amor compromițătoare, aflată în mâinile adversarului
politic Cațavencu dar pe care, în naivitatea lui, o crede o plastografie. Cei doi amor