Conceptul de Metanoia in Canonul Cel Mare

CONCURSUL DE PATROLOGIE
„Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”
Sensul şi întrebuinţarea
conceptului de metavnoia
în Canonul cel Mare
al Sfântului Andrei
Criteanul
Prelipcean Alexandru
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul
Justinian”
BUCUREŞTI
2006
Sensul şi întrebuinţarea conceptului de metavnoia în
Canonul cel Mare
al Sfântului Andrei Criteanul
0
- planul lucrării -
I. Introducere ……………………………………………………………………………………2
II. Stadiul cercetărilor în teologia ortodoxă românească …………………………………….. 3
III. Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – mistagogul pocăinţei... ……………………………… 4
IV. Opera Sfântului Andrei Criteanul. Date despre Canonul cel Mare ……………………… 9
V. Conceptul de „pocăinţă” în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul …………. 16
VI.1. Etimologia termenului metavnoia; analiza structurilor în care este folosit ………...
16
VI.2. Sensul conceptului de metavnoia …………………………………………………..
19
VI. Modele ale pocăinţei în imaginile Canonului Mare ………………………………………. 23
VII. Concluzii …………………………………………………………………………………….. 26
VIII. Lista de abrevieri …………………………………………………………………………… 27
IX. Bibliografie ………………………………………………………………………………………. 28
1
Sensul şi întrebuinţarea conceptului de metavnoia în
Canonul cel Mare
al Sfântului Andrei Criteanul
I. Introducere
Moto:
„Vino, ticăloase suflete, împreună cu trupul tău, de te
mărturiseşte (ejxomologou` ) la Ziditorul tuturor … şi adu
lui Dumnezeu lacrimi de pocăinţă (evn metanoiva/
davkrua) ”1
Canonul cel Mare este unul dintre cele mai de seamă realizări imnografice ale
Ortodoxiei, care domină viaţa liturgică din prima săptămână a Postului Mare. Prilejuirea
oferită de a studia sensul şi întrebuinţarea conceptului de metavnoia în Canonul cel Mare
al Sfântului Andrei Criteanul este una care mi-a oferit posibilitatea de a intra în contact
direct cu această capodoperă imnografică şi de a descoperi o viziune eminamente
penitenţială, ţesută in jurul imaginilor vetero şi neo-testamentare.
Datorită unor cercetători străini, precum Simeon Koutsas, Panaghiotis Hristou,
Theodoros Xidis, Panayotis Nellas, Olivier Clément şi a altor teologi contemporani, teologia
mistică a Sfântului Andrei Criteanul a ajuns astăzi să fie cunoscută, fiind obiectul a
numeroase studii – unele dintre acestea apărute şi în ţara noastră.
Teologia Canonului cel Mare este una „spinoasă” şi inepuizabilă, fapt datorat fie
multitudinilor de variante ale acestuia, fie multitudinilor de ipoteze care s-au ţesut în jurul
lui.2 Datorită bogăţiilor incomensurabile profund-mistice, Canonul cel Mare poate fi aşezat
oricând în rând cu scrierile filocalice ale marilor Părinţi. Sperăm că acest studiu va reuşi să
sublinieze aspectele pocăinţei, care va stârni interesul pentru dezvoltarea în cadrul teologiei
patristice româneşti a operei spirituale a Sfântului Andrei Criteanul – „vestitorul preales al
pocăinţei”.3
Canonul Sfântului Andrei Criteanul, considerat cel mai profund imn închinat pocăinţei în literatura
noastră creştină, este recomandat tuturor acelora care vor să-L afle pe Hristos şi prin aceasta să-şi rezolve
problema destinului uman, dobândirea mântuirii. Adevărata cunoaştere de sine a omului presupune un proces
metanoetic, o schimbare a minţii în sensul convertirii ei continue pe calea vieţii în Hristos. Iată de ce
antropologia patristică, exprimată poetic în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi sintetizată
sistematic la sfârşitul aceluiaşi secol (al VIII-lea) de către Sfântul Ioan Damaschin concitadinul său, în
Dogmatica are drept cheie de rezolvare a problemei omului pocăinţa (metavnoia). Aceasta este centrală în
Triod şi în Canonul cel Mare (numit şi Canonul de pocăinţă), rezumând etapele întoarcerii la Dumnezeu:
conştientizarea, întoarcerea la sine, mărturisirea şi iertarea. Imnografii bizantini dezvoltă pe larg importanţa
pocăinţei şi a mărturisirii păcatelor (ejxomologiva tw`n aJmartivwn) în perioada Triodului, care este
înainte de toate timp şi vreme a pocăinţei.4
1
CM C1 tr.3; P.G. XCVII, 1332 A; Cf. *** jAnqolovgion tw`n iverw`n ajkolouqiw`n tou` olou ejniautou`, tovmo~
A v. jEpimeleiva/ Kwn. Papagiavnnh prwtopresbutevrou, jEkdovsei~ «ORQODOXOS KUYELH»,
Qessalonivkh, 1992, p. 983 = citat mai departe: *** jAnqolovgion.
2
Ierom. Sebastian PAŞCANU, Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - după izvoare greceşti, Editat de
Schitul Crasna-Prahova , 1997, p. 5.
3
CM C3 c2 tr. Sf.; P.G. XCVII, 1345 A; Cf. *** jAnqolovgion, p. 994.
4
CM C1 tr. 17; P.G. XCVII, 1353 B; *** jAnqolovgion, p. 985. Cf. Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, Triodul explicat.
Mistagogia timpului liturgic, traducere diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 64.
2
Prin sentimentul profund al pocăinţei din suflet ne apropiem de Taina Pocăinţei sau a Mărturisirii
păcatelor, acesta având ca urmare „iertarea păcatelor, fărădelegile, greşelile cele de voie şi cele fără de voie,
cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, cele prin călcare de poruncă şi prin neascultare”. 5 Dar, în acelaşi timp Pocăinţa
privită ca Taină instituită direct de Mântuitorul Iisus Hristos (Mt 18,18; In 20,22-23) dă putere şi ne îndeamnă
permanent la o pocăinţă lăuntrică, când în pustiul inimii îl căutăm pe Creatorul, Proniatorul, Mântuitorul şi
Judecătorul nostru.
Acestea sunt câteva premize de la care pornim în elaborarea acestei lucrări de cercetare. În rândurile ce
urmează ne vom opri asupra conceptului de metavnoia în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
După o scurtă introducere, un capitol special îl vom dedica rezumării contribuţiei teologilor români la
înţelegerea şi interpretarea Canonului Mare. Înainte de a intra în miezul problemei, analiza teologică va fi
precedată de una istorico-aghiografică, în care vom alătura informaţii noi pe lângă linia aghiografică
stereotipă. Un scurt rezumat se va opri asupra aspectelor generale legate de această perlă de aur a Sfântului
Andrei Criteanul – Canonul cel Mare: apariţia acestuia, timpul compunerii, o scurtă analiză internă. Miezul
central al studiului nostru îl constituie înţelegerea pocăinţei – privită şi ca taină şi ca sentiment profund care
sondează sufletul – în inegalabilul Canon de pocăinţă al autorului cretan. Perioada Postului Mare este una
eminamente a pocăinţei trăită în acelaşi timp cu bucuria întâlnirii cu Hristos şi pătrunderea în Lumina Învierii
Domnului, aceasta fiind deznodământul „dramei” pe care o „pătimeşte” omul în Canonul cel Mare. Nu vor fi
uitate nici modele vetero şi neo-testamentare reliefate în Canonul cel Mare, modele care ne arată că singura
cale de întoarcere spre Dumnezeu şi primirea iertării nu se poate realiza decât numai prin şi în pocăinţă, acest
„burete” care şterge întinăciunea din sufletul uman. În acelaşi timp drepţii din Vechiul şi Noul Testament nu
sunt numai pilduitori, ci şi rugători şi îndemnători permanenţi de a merge pe aceeaşi cale pe care ei au
parcurs-o: calea pocăinţei şi via lacrima însoţite permanent de practicile ascetice.
Întâlnirea deosebită dintre dumnezeiesc şi uman, dintre Necreat şi creat, dintre divin şi terestru este
posibilă în Canonul cel Mare prin pocăinţă şi mărturisire, ambele eliberându-l pe om de pe calea păcatului şi
urcându-l permanent spre Dumnezeu.
II. Stadiul cercetărilor în teologia ortodoxă românească
În teologia ortodoxă românească s-au elaborat o serie de studii şi articole teologice pe seama
Canonului Mare, multe cu caracter omiletic. În revistele de specialitate regăsim un număr de zece articole. 6
Primul aparţine lui Al. I. Ciurea7 urmat apoi la un an de cel al diaconului Nicolae (Corneanu).8 La scurt timp
va apărea şi articolul celui mai mare patrolog român - Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, 9 publicat în 1958. După 13
ani un alt articol ia naştere – cel al ierodiaconului Mitrofan Băltuţă, 10 urmat la puţin timp de cel al lui P. Diac –
5
*** Aghiasmatar, cuprinzând slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din viaţa creştinilor , Editura
IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 52.
6
Le vom prezenta în ordinea cronologică a apariţiei lor. Nu ne vom referi aici la acele lucrări care conţin vagi informaţii despre
Andrei Criteanul şi nici la traducerile din limba greacă: Sfântul Andrei CRITEANUL, „La Bunavestire a Preasfintei Stăpânei
noastre Născătoare de Dumnezeu (P.G. XCVII, 881-913)”, traducere de Pr. Olimp N. Căciulă, în G.B., anul XV (1956), nr. 3-4, pp.
97-107; Idem, „La Duminica vameşului şi fariseului”, traducere de Pr. Olimp N. Căciulă, în G.B., anul XIX (1960), nr. 1-2, pp. 35-
44; Idem, „Cuvânt la Tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos şi la Sfântul Vasile (P.G. XCVII, 913-932)”, traducere de Pr.
D. Fecioru, în M.O., anul XX (1968), nr. 1-2, pp. 98-102; Idem, „La Înălţarea Sfintei Cruci (P.G. XCVII, 925-926)”, traducere de
Drd. Visarion Bălţat, în Telegraful Român, anul 137 (1989), nr. 35-38, p. 2.
7
Pr. Conf. Al. I. CIUREA, „Cuvânt la Marele Canon al Sfântului Andrei Criteanul”, în G.B., anul XIV (1955), nr. 3-4, pp. 169-172.
8
Diacon Nicolae (CORNEANU), „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”, în M.B., anul VI (1956), nr. 4-6, pp. 40-44.
Republicat în volumul: Nicolae CORNEANU, Mitropolitul Banatului, Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri
creştine, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1987, pp. 213-217. Ediţia a II-a revăzută, Editura Polirom, Iaşi, 2001, pp. 173-
176.
9
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, „La Sfântul Andrei Criteanul (17 octombrie)”, în G.B., anul XVII (1958), nr. 9, pp. 818-820.
Întâlnim o greşeală în titlul Pr. Ioan G. Coman: data de prăznuire a Sfântului Andrei Criteanul nu este 17 octombrie, ci 4 iulie! La
data de 17 octombrie este prăznuit Cuviosul Mucenic Andrei Criteanul, şi nu Sfântul Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei!
10
Ierod. Mitrofan BĂLTUŢĂ, „Gânduri pe marginea canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul”, în M.M.S., anul XLVII (1971),
nr. 3-4, pp. 225-228.
3
Hurezi,11 apoi de cel al lui Ieronim Motoc.12 Din 1979 şi până în 1991 nu a mai apărut nici un studiu despre
Canonul cel Mare. În 1991 apare studiul Pr. Dumitru Moca, 13 urmat în 1993 de cel al Pr. Prof. M. Şesan. 14 Cel
mai recent studiu îl oferă P.S. Sebastian Paşcanu.15
Nu avem nici o lucrare publicată16 exclusiv despre Canonul cel Mare până în anul 1997, când
ieromonahul Sebastian Paşcanu publică: „Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul -
după izvoare greceşti”.17 Lucrarea considerată o premieră pentru Teologia noastră românească18 prezintă două
aspecte deosebit de importante: imnograful şi opera şi comentariul propriu-zis. Lucrarea este însoţită de un
aparat critic de înaltă ţinută ştiinţifică şi prezintă o bibliografie cu lucrări apărute în Grecia. Pe lângă acestea
autorul încearcă pe alocuri să propună o traducere mai exactă a textului.
Trebuie subliniat şi faptul că în ultimii ani I.P.S. Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei,
Crişanei şi Maramureşului, a întreprins o revizuire a textului românesc cu oferirea unor trimiteri marginale
care subliniază textele scripturistice de unde se inspiră Andrei Criteanul. Autorul remarcă asupra acestei
revizuiri: „textul de faţă nu este o traducere, ci doar aducerea lui la vârsta de acum a limbii române”, 19 într-o
ediţie de probă.
III. Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – „mistagogul pocăinţei”
11
P. Diac-HUREZI, „Importanţa duhovnicească a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”, în B.O.R., anul XCV (1977),
nr. 5-6, pp. 357-360. Acest articol aparţine de fapt părintelui diacon Petre I. David, care a semnat sub acest pseudonim.
12
Ieronim MOTOC, „La denia de Miercuri seara din a cincea Săptămână din Postul Mare. Despre Canonul cel Mare al Sfântului
Andrei Criteanul”, în G.B., anul XXXVIII (1979), nr. 3-4, pp. 225-228.
13
Pr. Dumitru MOCA, „Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Consideraţii liturgice şi pastorale”, în A.B., anul XLI (1991), nr. 4-6,
pp. 49-59.
14
Pr. Prof. M. ŞESAN, „Cuvânt la Marele Canon al pocăinţei din Postul Sfintelor Paşti”, în M.A., anul XXIII (1993), nr. 4-6, pp. 10-
12.
15
Ierod. Sebastian PAŞCANU, „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Prezentare”, în G.B., anul LI (1995), nr. 1-5, pp.
56-64; Ibidem, partea a II-a, în G.B., anul LII (1996), nr. 1-4, pp. 45-55. Aceste două articole au format primul capitol (intitulat
“Imnograful şi opera”) din cartea ierodiaconului Sebastian Paşcanu (v. Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., pp. 7-20).
16
Nu luăm aici în considerare diferitele lucrări de seminar sau teze de licenţă susţinute la Facultăţile de Teologie şi nepublicate.
17
Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., 117 p.
18
Ibidem, p. 5.
19
Canonul cel Mare. Alcătuire a Sfântului Andrei Criteanul, Text diortosit de Bartolomeu Valeriu Anania, ediţie de probă, Editura
Renaşterea, 2004, p. 3. În lucrarea noastră ne vom ghida după ediţia a II-a. v. Sfântul Andrei CRITEANUL, Canonul cel Mare,
Text diortosit de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului. Pentru folosul oricărui creştin, Editura Renaşterea, Cluj-
Napoca, 2006, 68 p, în continuare: Canonul cel Mare, text Bartolomeu. În această ediţie au apărut câteva greşeli, pe care dorim să le
îndreptăm. Prima greşeală ar fi plasarea anilor între care a vieţuit Sfântul Andrei Criteanul: „Autorul, Sfântul Andrei Criteanul, s’a
născut la Damasc în anul 760 şi a murit la Erisso, pe insula Lesbos, în 840” (p. 5). La câteva rânduri mai jos ni se precizează: „În
jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop al Cretei”, fapt care nu poate fi verosimil, pentru că nici nu era născut – dacă preluăm
prima informaţie. Cel mai probabil, aici este vorba de o greşeală de tehnoredactare. Textul îndreptat ar suna astfel: „Autorul, Sfântul
Andrei Criteanul, s’a născut la Damasc în anul 660 şi a murit la Erisso, pe insula Lesbos, în 740”, fiind în consonanţă cu a doua
informaţie. O altă greşeală ar fi numărul troparelor Canonului Mare: „El se numeşte Canonul cel mare sau Marele Canon, pentru
trei raţiuni principale: adâncimea gândirii, frumuseţea expresiei şi numărul troparelor (în total, 211)” (p. 6). În primele manuscrise
Canonul cel Mare avea 234 de stihiri, la care s-au mai adăugat cu timpul alte 16 tropare introduse cu stihurile Fericirilor, care
constituie cea de-a doua parte a cântării a şasea. v. Prof. Hristou PANAGHIOTIS , JEllhnikhv Patrolologiva, vol. 5, Tesalonic,
1992, p. 651 apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 9. Deci nu putem afirma că are doar 211 tropare, cu atât mai mult cu cât
majoritatea autorilor afirmă că acest Canon de pocăinţă are 250 de tropare. Un aspect important din introducerea la Canonul cel
Mare ar fi stabilirea zilelor în care se citeşte acesta: „Cu vremea, s’a hotărât ca el … să fie cântat - sau citit - şi în prima săptămână a
Postului Mare, şi anume în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri” (p. 6). Această stabilire a zilelor când se citeşte Canonul cel Mare
este după modelul liturgic, diferit de cel calendaristic. Alte ediţii ale Canonului Mare în limba română: Canonul cel Mare, cu un
Cuvânt înainte de † DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Editura Trinitas, Iaşi, 1999 (în continuare: Canonul cel Mare,
Trinitas); Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos, 2000.
4
Numele Sfântului Andrei Criteanul este unul cunoscut în literatura bisericească, ocupând „un loc de
vază în istoria literaturii greceşti din perioada bizantină” 20 legat fiind şi de apariţia unei noi forme a literaturii
patristice – canonul, el fiind primul alcătuitor de canoane.21
Demersul nostru de a creiona pe scurt viaţa Sfântului Andrei Criteanul este unul deosebit de greu.
Diferitele materiale aghiografice pe care le deţinem îi plasează diferit fie anii naşterii (între cca. 635/645 - 660), 22
fie anii morţii (713-740).23 Informaţiile care ne-au parvenit, referitoare la activitatea sa, sunt fie contradictorii,
fie incomplete. Metodologia cercetării se bazează pe o analiză obiectivă şi profundă a tuturor izvoarelor
existente la care se adaugă ca o „încununare” literatura secundară care confirmă sau infirmă unele ipoteze, ce
au fost schiţate în jurul bio-bibliografiei Sfântului Andrei Criteanul. Am căutat o distanţare faţă de acele
izvoare sau studii aghiografice care încearcă să susţină anumite idei preconcepute sau de acele studii care
forţează prea mult unele ipoteze. Izvoare importante care se pot adăuga pentru cunoaşterea vieţii Sfântului
Andrei Criteanul sunt şi sinaxarele bisericeşti24 alături de troparele închinate în cinstea Sfântului Andrei
Criteanul, atât acelea din Minei25 cât şi cele din Canonul cel Mare.26
20
Pr. Arcadie VINOGRADOV, „Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul şi Mitropolit al Cretei (Schiţă aghiografică)”,
traducere din ruseşte de Pr. Vladimir Grosu, în Luminătorul, anul LXXII (1932), nr. 2, p. 114. Acest articol este singurul - din cele
pe care le deţinem - care priveşte sub un alt „unghi” viaţa şi activitatea autorului cretan. „Noutatea” lui constă în plasarea anilor de
naştere între 635-645 (p. 120), iar minusul acestei lucrări îl presupune lipsa unui aparat critic de înaltă ţinută ştiinţifică, care ar ajuta
cititorul la identificarea izvoarelor şi a literaturii secundare folosite. Vom folosi acest studiu în măsura în care nu contrazice extrem
demult linia deja definită pentru viaţa Sfântului Andrei Criteanul sau aduce unele informaţii care completează şi explică mai bine
unele evenimente.
21
Chiar unii dintre teologii contemporani au realizat studii despre acest aspect. Spre exemplu, în teologia ortodoxă grecească
Theodoros Xidis a scris un articol despre apariţia canoanelor, legându-o de primul alcătuitor de canoane – Sfântul Andrei Criteanul.
v. Theodoros XIDIS, „ jAndrea~ oJ Krhvth~, oJJ prw`to~ kanonogravfo~ [Sfântul Andrei Criteanul, primul scriitor de
canoane]”, în Nea Estia, anul XLV (1949), pp. 292-298.
22
Am încadrat această perioadă după compararea diferitelor studii şi articole bio-bibliografice asupra Sfântului Andrei Criteanul.
Astfel, perioada naşterii sale între 635-645 am preluat-o după studiul Pr. Arcadie Vinogradov (v. Pr. Arcadie VINOGRADOV, art.
cit., p. 120), iar cea spre anul 660 după compararea mai multor studii şi articole. În general, majoritatea patrologilor şi cei care s-au
ocupat de viaţa Sfântului Andrei Criteanul au încadrat data naşterii cam „pe la 660”, „în jurul anului 660”. v. Pr. Prof. dr. Ioan G.
COMAN, Patrologia, Sfânta Mânăstire Dervent, 1999, p. 194; Idem, art. cit., p. 818; Berthold ALTANER, Patrologie, Freiburg Im
Breisgau, Herder & Co. G.M.B.H. Verlagsbuchhanlung, 1938, p. 343; Dom BAUDOT, „André de Crète (St)”, în Dictionnaire
d’hagiographie, p. 55; P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 357; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu
DUMITRAŞCU, Patrologie. Manual pentru seminariile Teologice, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 301 etc. Alţii au plasat
naşterea „pe la mijlocul secolului al VII-lea”, putând ca naşterea să fie socotită şi înainte de 650. v. E. MARIN, „André de Crète
(Saint)”, în DThC, I/1 (1923), col. 1182; F.G. HOLWECK, „Andrew of Crete”, în A Biographical dictionary of the saints with a
general introduction on hagiology, p. 71; G. BARDY, „André de Crète”, în DSp, col. 554.
23
Anul morţii Sfântului Andrei Criteanul plasat ca fiind 713 l-a precizat pentru prima oară în literatura teologică română G.
Erbiceanu, în 1883. v. G. ERBICEANU, Andrei Criteanul, în studiul „Imnologia epocii până la Damascen”, din B.O.R., anul VII
(1883), nr. 3, p. 139. Linia istorico-aghiografică deja formată pentru anul morţii sfântului Andrei este între 720-740 (cei mai mulţi
optează pentru anul 740). v. *** St. Andrew of Crete, http:// www.newadvent.org/cathen/01473b.htm (31/03/2006); *** Saint
Andrew Archbishop of Crete, http://www.fatheralexander.org/booklets/english/saints/andrew_crete.htm (31/03/2006); *** Saint
Andrew, Archbishop of Crete, http://www.stjohndc.org/russian/english.htm (31/03/2006); *** Vie de St. André de Crète,
http://www.orthodoxa.org/FR/orthodoxie/synaxaire/StAndredeCrete.htm (31/03/2006); *** „Andrew of Krete, St.”, în The Books of
Saints. A dictionary of Servants of God canonized by the Catholic Church: Extracted from the Roman & other martyrologies , p. 49;
*** „Andrew of Crete”, în ODByz, p. 92; *** „Andrew of Krete, St.”, în ODChC, p. 50.
24
Ne referim aici la Sinaxarul din Canonul cel Mare, preluat în P.G. XCVII, 1361B – 1364D. Alt Sinaxar important este cel tradus
în limba română după Simion Metafrastul şi publicat în: *** Vieţile sfinţilor, pe luna iulie, Editura Episcopiei Romanului, 20032, pp.
63-68.
25
Vom lua în considerare unele tropare din Mineiul pe luna iulie, ziua a patra, când este cinstit autorul cretan. v. *** Mineiul pe
iulie, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002, pp. 32-43.
26
În Canonul cel Mare, după fiecare cântare există un tropar închinat Sfântului Andrei Criteanul, intercalat între ultimul tropar la
Cuvioasa Maria Egipteanca şi doxasticon. Singurul aspect pe care le subliniază aceste 9 tropare (de fapt, doar troparele Cântării a 3-
a, a 6-a şi a 9-a, celelalte lăudându-i viaţa virtuoasă) este poziţia ierarhică a Sfântului Andrei de „arhiereu al Cretei”. v. CM C3 c2 tr.
Sf., P.G. XCVII, 1345 A, *** jAnqolovgion, p. 994 (w` jAndreva, Krhvth~ provedre); CM C6 tr. Sf., P.G. XCVII, 1360
D, *** jAnqolovgion, p. 1004 (th`~ Krhvth~ se poimevna provedron); CM C9 c3 tr. Sf., P.G. XCVII, 1385 C, ***
jAnqolovgion, p. 1018 (poimh;n th`~ Krhvth~). În afara acestor tropare, textul Canonului ne mai oferă un singur aspect din
viaţa autorului cretan: bătrâneţea acestuia. În troparul 13 al Cântării întâi, autorul însuşi afirmă: „cel puţin acum, la bătrâneţe [mhv
me ajporjrJivyh/~] nu mă lăsa în iad deşert” (CM C1 tr. 13; P.G. XCVII, 1333 A; *** jAnqolovgion, p. 984; în corelaţie cu
CM C1 tr. 20: „Din tinereţe, Mântuitorule, poruncile Tale le-am lepădat şi mi-am petrecut toată viaţa cu pofte … măcar la sfârşit,
5
În limba greacă, s-au redactat destul de multe lucrări care analizează cronologic viaţa Sfântului Andrei
Criteanul.27 Una din aceste lucrări ne-a parvenit şi nouă. Este vorba de lucrarea arhimandritului Simeon
Koutsas: Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul,28 lucrare deosebit de importantă
prin cantitatea informaţiilor oferite şi prin comentariul la fiecare tropar al Canonului.
Anumite traduceri din Chronographia Theophanus (tomul 108)29 care-l pune uneori în lumină negativă pe
autorul Canonului, vor fi preluate după studiul tradus din limba rusă a Pr. Arcadie Vinogradov: Viaţa Sfântului
Andrei Criteanul, arhiepiscop şi mitropolit al Cretei. Schiţă biografică.
Conform biografiei greceşti, Sfântului Andrei Criteanul s-a născut în jurul anului 660, 30 în localitatea
Damasc, din părinţi iubitori de Dumnezeu, Gheorghe şi Grigoria. 31 Tradiţia ne spune că până la vârsta de 7 ani
a fost mut,32 iar darul vorbirii l-a primit atunci când s-a împărtăşit pentru prima oară cu Dumnezeieştile Taine.
Studiile şi le-a realizat în localitatea natală, făcându-se „îndrăgitor fierbinte al adevărului şi al dumnezeieştii
înţelepciuni”.33 La vârsta de 14-15 ani, după vizita făcută la Locurile Sfinte 34, cere părinţilor să-l afierosească
Domnului. Astfel, de tânăr Sfântul Andrei va fi îmbrăcat în chipul monahicesc la mânăstirea Sfântului Sava,
de lângă Ierusalim şi apoi la Sfânta Înviere.35 Se pare că aici şi-ar fi redactat cea mai mare parte a operei sale,
inclusiv opera sa fundamentală Canonul cel Mare.36 Tot aici la Ierusalim, va fi ales de către Teodor secretar pe
lângă locţiitorul scaunului patriarhal 37, lăsându-i-se apoi în grijă copiii orfani. 38 Prin adâncirea vieţii sale
duhovniceşti, prin cultura teologică, prin darurile sale speciale şi prin faptul că va deveni reprezentativ în
Ierusalim, el va purta denumirea de „Ierusalimiteanul”.39
mântuieşte-mă”), text interpretat de unii cercetători (Ioanou FOUNTOULIS, „Mevga" Kanw;n”, în Logikhv Latreiva [Cultul
duhovnicesc], EKDOSEIS APOSTOLUKHS DIAKONIAS THS EKKLHSIAS THS ELLADOS, volumul 5, Qessalonivkh~,
1984, pp. 56-57) ca fiind referinţă pentru timpul redactării Canonului Mare.
27
Pentru bibliografie în limba greacă, a se vedea: Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., pp. 114-115.
28
Arhim. Simeon KOUTSAS, jAdamiai`o~ qrh`no~. JO Mevga~ Kanwvn jAndrevou tou' Krhvth~ [Plânsul lui
Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul], EKDOSEIS APOSTOLUKHS DIAKONIAS THS EKKLHSIAS THS
ELLADOS, Qessalonivkh~, 1988, 280 p. O altă lucrare în limba greacă - tradusă de curând în limba rămână - care realizează
scolii la toate troparele Cântării întâi, a doua şi a treia este cea a Arhiepiscopului Mirelor, Ioan LINDUL: Comoara pocăinţei.
Smerita interpretare a troparelor Marelui Canon al Sfântului Andrei Criteanul (traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea
Ortodoxă / Editura Egumeniţa, Galaţi, 2005, 301 p.).
29
*** Chronographia Theophanus. Cursus completus. Series graeca, tomul 108 este singurul document oficial care aminteşte de
participarea la Sinodul monotelist a Sfântului Andrei Criteanul de la Constantinopol din 712. În afara acestui document „nu mai este
nici o însemnare istorică care, mai mult sau mai puţin, să statornicească timpul şi împrejurimile de viaţă ale Sf. Andrei” (Pr. Arcadie
VINOGRADOV, art. cit., p. 114).
30
Vezi nota 22. Vom încerca ca în aparatul critic al lucrării să oferim şi locurile paralele la datele biografice.
31
S. VAILHÉ, „André de Crète”, în Eor, V (1902), p. 380; *** Vieţile sfinţilor, pe luna iulie, p. 63.
32
Ibidem.
33
O ipoteză cel puţin interesantă este lansată de P. Diac-HUREZI, care considera că Sfântul Andrei Criteanul a studiat în tinereţea
sa cultura veche şi, în special, religiile Indiei, Chinei, Persiei, Imperiului roman şi civilizaţiei elene: v. P. Diac-HUREZI, art. cit., p.
357; Cf. Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu DUMITRAŞCU, op. cit., p. 301.
34
P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 357; Cf. Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu DUMITRAŞCU, op.
cit., p. 301; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 818; Karl KRUMBACHER, Geschichte der Byzantiniscen litteratur von
Justinian bis zum ende des ostrőmischen reiches (527-1453), München, 1897, p. 165. După informaţia oferită de Berthold Altaner
(op. cit., p. 343), Sfântul Andrei s-ar fi închinoviat în 678, deci la vârsta de minim 18 ani.
35
Unele texte consideră că a intrat în „Frăţia Sfântului Mormânt” (v. Canonul cel Mare, Trinitas, pp. 7-11).
36
J. TIXERONT, op. cit., p. 411; Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 148. În textul lui Tixeront apare o exagerare în ceea ce
priveşte numărul anilor de monahism la Ierusalim. Dacă a intrat în monahism pe la 674-675 şi în 680 a fost trimis la Sinodul VI
Ecumenic această perioadă de 5-6 ani nu ni se pare a fi egală cu expresia lui Tixeront: ”[a fost] călugăr multă vreme (subl. n.) la
Ierusalim” (J. TIXERONT, op. cit., p. 411).
37
Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 149; Ioan ŞOŞU, „Andrei Apostolul, Andrei Criteanul şi Andrei Şaguna”, în Anuarul
Academiei Teologice «Andreiană» Ortodoxă română din Sibiu, anul V, 1928-1929, p. 105; *** Saint Andrew of Crete, http://www.
www.fatheralexander.org/booklets/english/saints/andrew_crete.htm (31/03/2006). Alte surse ne precizează că a fost şi hirotonit
diacon de către Teodor. v. Ioan ŞOŞU, art. cit., p. 105; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 818; Dr. Gherasim TIMUŞ, „Andrei
Arhiepiscopul Cretei”, în Dicţionar aghiografic cuprinzând pe scurt vieţile Sfinţilor, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti,
1898, p. 68; S. VAILHÉ, art. cit., p. 380; *** St. Andrew of Crete, http:// www.newadvent.org/cathen/01473b.htm (31/03/2006). În
notele următoare vom vedea că această informaţie este doar o ipoteză, neconfirmată de nimic.
38
Drd. C. STRUGARU, Andrei Criteanul, în studiul: „Imnografii Triodului. Studiu liturgic”, în M.M.S., anul LVIII (1982), nr. 1-2,
p. 35.
6
Când erezia monotelită – care considera că în Iisus Hristos nu a existat şi o voinţă umană, ci numai
una divină – s-a extins, a fost absolut necesar ca Părinţii Bisericii să se întâlnească pentru a combate erezia.
Sinodul VI Ecumenic din Constantinopol (681), sub conducerea împăratului bizantin Constantin al IV-lea
Pogonatul (668-685) a luat în discuţie şi a combătut această erezia. Teodor, vicarul patriarhal al Patriarhiei de
Ierusalim,40 neputând participa la întrunirile Sinodului a trimis pe tânărul Andrei, împreună cu alţi doi
monahi,41 ca reprezentanţi direcţi ai patriarhiei de Ierusalim. Rolul Sfântului Andrei la Sinodul VI Ecumenic
nu a fost unul important, chiar dacă s-ar vrea să i se acorde o importanţă majoră. El a fost mai mult un
„ajutor” pe lângă cel care a luat cuvântul în Sinod şi a semnat actele Sinodului VI Ecumenic ca reprezentant
oficial: „Gheorghe, smeritul presbiter şi deţinătorul locului iubitului de Dumnezeu, presbiter şi păstrătorul
scaunului apostolic al Sfântului oraş al lui Hristos Dumnezeu lui nostru, Ierusalim, a iscălit …”.42 Rolul său
redus la Sinodul VI Ecumenic se datorează faptului că nu era în rândul clericilor, fiind doar un simplu monah,
el nu a putut lua cuvântul, la acestea adăugându-se şi lipsa semnăturii sale din actele oficiale.
Dorinţa noastră de a sublinia viaţa Sfântului Andrei intră din nou într-un moment de impas. A rămas
sau nu Sfântul Andrei Criteanul în Constantinopol după terminarea Sinodului VI Ecumenic? Răspunsul nostru
poate fi considerat doar o ipoteză, dacă am lua în considerare informaţiile care ne precizează că a plecat de la
Ierusalim la Constantinopol „cu treburi” pe la 685.43 Este posibil, totuşi, ca după Sinodul din 681 să se fi
întors la Ierusalim, sa-i fi prezentat lui Teodor hotărârile Sinodului şi apoi să fi fost trimis într-o delegaţie din
nou în Constantinopol, prin 685 ca să-i transmită împăratului bizantin Constantin al IV-lea Pogonatul
adeziunea Bisericii de la Ierusalim faţă de hotărârile Sinodului Ecumenic cu privire la erezia monotelită 44 sau
pentru a-i transmite felicitările Bisericii din Ierusalim pentru modul în care s-au desfăşurat întrunirile acestuia
şi pentru că a susţinut Sinodul. 45 Ceea ce este cert e faptul că după 685 îl întâlnim în Constantinopol, hirotonit
aici diacon46 - probabil pe seama bisericii Sfânta Sofia - fapt datorat şi calităţilor sale oratoriceşti. Aici la
Constantinopol se dedică totalmente îngrijirii bătrânilor şi a orfanilor (orphanotropos).47 Probabil a slujit o
perioadă de timp la Sfânta Sofia unde se remarcă prin „predica faptei şi cateheza înţelepciunii” 48, cântând
pentru prima oară şi opera sa fundamentală – Canonul cel Mare, iar de aici va fi preluat de Biserica din
Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi apoi în întreg Imperiul bizantin.49 Nu ştim când şi unde a fost hirotonit
39
Karl KRUMBACHER, op. cit., p. 165; Ieronim MOTOC, art. cit., p. 226; L’Abbe M. MIGNE, „André de Crète”, în NEnTh, vol.
20, col. 355; E. MARIN, art. cit., col. 1183; Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 149.
40
Deşi unele texte îl numesc patriarh, aceasta nu este în acord cu adevărul istoric. În anul 637 Omar cucereşte Palestina. Cel care a
predat Oraşul Sfânt a fost bătrânul patriarh Sofronie, care va şi muri la scurt timp (638). Scaunul Patriarhiei de Ierusalim a rămas
vacant până în anul 705, astfel că în perioada 638-705 el a fost ocupat rând pe rând de „locţiitori” de patriarh, aleşi din rândul
episcopilor sau a presbiterilor. Până la Sinodul VI Ecumenic s-au perindat la scaunul patriarhal trei episcopi: Serghie, episcop de
Ioppe, Ştefan, episcop de Doren şi Teodor. Această idee este susţinută şi de Pr. Prof. Ioan G. Coman, care-l numeşte pe acesta din
urmă „vicar patriarhal al scaunului apostolic de la Ierusalim” (Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 818; cf. Pr. Arcadie
VINOGRADOV, art. cit., p. 149, nota 2).
41
Drd. C. STRUGARU, art. cit., p. 35; G. ERBICEANU, art. cit., p. 139; Ioan ŞOŞU, art. cit., pp. 105-106; Karl KRUMBACHER,
op. cit., p. 673; E. MARIN, art. cit., col. 1183; Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 149; *** Vieţile Sfinţilor, pe luna iulie, p.
39; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 818.
42
Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 149.
43
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, op. cit., p. 194; Canonul cel Mare, text Bartolomeu, p. 5.
44
Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 818; *** Andrew of Crete (of Jerusalem), http://www.saintpatrickdo.org/ss/0704.htm
(7/04/2006).
45
*** St. Andrew of Crete, http:// www.newadvent.org/cathen/01473b.htm (31/03/2006); Diaconul Nicolae (CORNEANU), art. cit.,
p. 40; M. JUGIE, „Saint André de Crète et l’Immaculée Conception”, în Eor, XIII (1910), p. 129; Idem, „Andrea di Creta, santo”, în
EnCat, vol 1 (A-Arn), coll. 1195-1196; Canonul cel Mare, text Bartolomeu, p. 5 („Avea numai douăzeci şi cinci de ani când
patriarhul Ierusalimului l-a trimis cu o misiune bisericească la Constantinopol.” Dacă anul naşterii este 660 la care se adaugă 25 de
ani, ar reieşi anul trimiterii sale - 685).
46
Ioan ŞOŞU, art. cit., p. 106; P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 357; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 819; Arhid. Prof. Univ. Dr.
Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu DUMITRAŞCU, op. cit., p. 301; J. TIXERONT, op. cit., p. 411; Berthold ALTANER,
op. cit., p. 343; Dr. Gherasim TIMUŞ, op. cit., p. 68; F.G. HOLWECK, art. cit., p. 71; Diaconul Nicolae (CORNEANU), art. cit.,
pp. 40-41; Pr. Cicerone IORDĂCHESCU, Istoria vechii literaturi creştine (epoca de la 461 la 636/750), Partea III, Editura
Moldova, Iaşi, 19962, p. 86; Canonul cel Mare, text Bartolomeu, p. 5; M. JUGIE, „Saint André de Crète…”, p. 129.
47
*** „Andrew of Crete”, în ODByz, p. 92; Diaconul Nicolae (CORNEANU), art. cit., p. 41; Canonul cel Mare, text Bartolomeu, p.
5; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 819; Pr. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 149.
48
P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 357.
49
Ibidem; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu DUMITRAŞCU, op. cit., p. 302.
7
preot.50 Datorită vieţii sale curate şi vrednice de numele de creştin, datorită devotamentului şi dragostei
profunde pentru Biserica lui Hristos şi pentru semeni a fost ales pe la 710-711 arhiepiscop la Gortynei, cetate
a insulei Creta.51 De la insula Creta va primi cognomenul de „Cretanul” sau „Criteanul”. În anul 712, când
arabii au încercat asedierea insulei, Sfântului Andrei Criteanul organizează lupta de apărare a locuitorilor de
aici.52
Un moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul este participarea sa la Sinodul monotelist din
anul 712.53 Urcarea la treapta de arhiepiscop al Cretei este legată de Teofan în „Cronica” sa de urcarea la tron
al lui Filipikos Bardanes, care l-a ucis pe Justinian al II-lea şi i-a ocupat tronul, dorind cu toată ardoarea
instalarea monotelismului în tot Imperiul bizantin. 54 Hotărârile Sinodului au fost semnate de Andrei şi de
Gherman (cel care va ajunge mai târziu episcop al Chiziciei). „Cronica” lui Teofan, scrisă pe la 810-811, deci
cu o sută de ani după sinod, ar fi putut pune în eroare „prin cine ştie ce acte false ale monoteliştilor, în
interesul cărora era să introducă, în rândurile partizanilor lor, pe vestiţii ierarhi ai Bisericii”. 55 Dintr-o altă
perspectivă, Sfântul Andrei Criteanul poate fi considerat un trădător şi un eretic, deoarece „nimeni din ei [din
episcopii prezenţi, n.n.] n-a ridicat glasul împotriva împăratului eretic”.56
Într-adevăr, Sfântul Andrei a cedat presiunilor imperiale de a semna actele Sinodului monotelist, însă
în interiorul său a rămas devotat credinţei ortodoxe, el nu a fost un partizan fervent al monoteliştilor. 57 Însuşi
Ioan al Constantinopolului, participant şi el la Sinod afirma: „Această hotărâre nu este erezie sau îndepărtarea
părinţilor Sinodului de la credinţa lor”.58 Dacă ar fi să facem o comparaţie între actul Sfântului Andrei
Criteanul şi Aron, fratele lui Moise - care a realizat un viţel de aur pentru ca poporul să i se închine, s-ar
observa la bază acelaşi motiv: presiunea poporului, în cazul Sfântului Andrei Criteanul – cea a împăratului.
După această scurtă perioadă de „monotelist”59 el a retractat, scriind cu acest prilej stihurile iambice,60
adresate arhidiaconului Agaton. Sub împăratul bizantin Leon Isaurul (717-741) va fi un antiiconoclast
convins.61 Nu ştim ce l-a determinat pe Sfântul Andrei să plece într-o vizită la Constantinopol, pe la 740. La
50
Cel mai sigur ar fi tot în capitala Imperiului, între 685-692.
51
J. TIXERONT, Précis de patrologie, Onzième édition, Librairie Lecoffre J. Gabalda et C ie, Paris, 1934, p. 411; Ierod. Sebastian
PAŞCANU, art. cit., p. 56; Ioan ŞOŞU, art. cit., p. 106; Drd. C. STRUGARU, art. cit., p. 35. Oricum, perioada când a fost ridicat la
rangul de arhiepiscop rămâne pentru mulţi cercetători 692-711, deci sfârşitul secolului VII şi începutul secolului VIII. v. Pr. Prof. Dr.
Ioan G. COMAN, op. cit., p. 194; Pr. Cicerone IORDĂCHESCU, op. cit., p. 86; *** „Andrew of Crete”, în ODByz, p. 93.
52
Drd. C. STRUGARU, art. cit., p. 35. Omiliile sale fac aluzie la invazia din Scytia şi a „triburilor supuse lui Hagar (conducătorul
arabilor)”. v. *** „Andrew of Crete”, în ODByz, p. 93. La această invazie se face referire şi sinaxarul lui Simeon Metafrastul: ***
Vieţile sfinţilor, pe luna iulie, pp. 67-68.
53
Unii cercetători au considerat că acest moment neplăcut din viaţa Sfântului Andrei Criteanul ar fi dus la apariţia Canonului Mare.
v. Prof. I. FOUNTOULIS, op. cit., pp. 56-57; V. ILJINE, „Le mystère de la pénitence et le Grand Canon de Saint André de Crète”,
în Messager de l’Exarchat du Patriarche Russe en Europe Occidentale, VI (1955), pp. 8-16 apud Ierom. Makarios
SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 365, nota 82. Împotriva acestor speculaţii s-a ridicat Sebastian Paşcanu. v. Ierod. Sebastian
PAŞCANU, art. cit., p. 59; Idem, op. cit., p. 13.
54
Cf. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 150; F.G. HOLWECK, art. cit., p. 71.
55
Cf. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., pp. 150-151.
56
Cf. ibidem, p. 151.
57
Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 365.
58
Cf. Arcadie VINOGRADOV, art. cit., p. 151.
59
Perioadă considerată a fi de un an.
60
P.G. XCVII, coll. 1437-1444. Din păcate, netraduse în limba română.
61
J. TIXERONT, op. cit., p. 411; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p. 819; Diaconul Nicolae (CORNEANU), art. cit., p. 41.
Troparele închinate Sfântului Andrei mărturisesc acest adevăr: „…ai înfruntat pe cei fără de Dumnezeu, căci ai arătat adevărul
închinării la cinstitele icoane, învăţătorule de cele sfinte”( Ut ca C6 tr. 1, *** Mineiul pe iulie, p. 38).
8
întoarcere, ajungând în insula Mitilene, la locul numit Eresos şi-a dat obştescul sfârşit la 4 iulie 740 62,
rămânând a fi cinstit ca „nou David”63 şi ca „lăudă a părinţilor”.64
IV. Opera Sfântului Andrei Criteanul. Date despre Canonul cel Mare
Opera lui e alcătuită din proză şi versuri. În proză are 24 de predici: 8 în cinstea Maicii Domnului, deşi
nu toate autentice. Deosebite sunt: predica despre Buna – Vestire şi 3 despre mutarea la cer a Fecioarei
Maria.65 În versuri scrie idiomele şi e creatorul canoanelor, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungi în
comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A
scris canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf.
Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. 66 A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în
care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.67
Opera clasică a Sfântului Andrei Criteanul este Canonul cel Mare, un vast poem, remarcabil prin
profunzimea evlaviei şi a pocăinţei. Din punct de vedere etimologic cuvântul „canon” (kanwvn) nu provine
din limba ebraică, ci mai degrabă este un împrumut semit în limba greacă. În limba ebraică apare scris
hn<q;;;;; (qāneh = trestie de măsurat)68 dar apare asemănător în akkadiană qanu, în ugarită qn şi punică
qn’,69 în aramaica imperială qn (la fel nevocalizat), în aramaica iudaică ay:nÒq® (qanyā’).70 Probabil că
grecii l-au preluat din aramaică, folosită de exemplu în Imperiul persan ca limbă de stat (aramaica imperială).
De exemplu, Pierre Chantraine nu se pronunţă exact din ce limbă ar proveni, doar că e un împrumut semitic,
venit prima dată în substantivul grecesc kavnna/-kavnnh (fr. „roseau”).71 „Pe tărâm spiritual [canonul,
n.n.] înseamnă o normă pentru viaţa noastră, o regulă pentru gândirea noastră”,72 iar părintele Teofil Pârâianu
– mergând şi el spre acelaşi sens – afirma într-un interviu acordat la mânăstirea Brâncoveanu că pentru
Ortodoxie canonul înseamnă îndreptare şi nu chinuire, un canon în care te chinuieşti ca să realizezi ceva sau te
62
Nici data morţii nu este sigură. Încadrarea pe care o putem face este între 720-740, cei mai mulţi optând pentru 740. v. Drd. C.
STRUGARU, art. cit., p. 35; Ioan ŞOŞU, art. cit., p. 106; P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 359; Pr. Prof. Ioan G. COMAN, art. cit., p.
819; Idem, op. cit., p. 194; Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin VOICU / Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu DUMITRAŞCU, op. cit., p. 302;
Dom BAUDOT, art. cit., p. 56; Berthold ALTANER, op. cit., p. 343; Arhiepiscopul Mirelor Ioan LINDUL, op. cit., p. 8, nota 7; Pr.
Cicerone IORDĂCHESCU, op. cit., p. 86; Diaconul Nicolae (CORNEANU), art. cit., p. 41; Ieronim MOTOC, art. cit., p. 226; E.
MARIN, art. cit., coll. 1183; Everett FERGUSON, „Andrew of Crete”, în EnECh, p. 52; L. PETIT, „André de Crète”, în DACL,
coll. 2034-2041; Remus RUS, „Sfântul Andrei Criteanul”, în Dicţionarul enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu,
Editura Lidia, Bucureşti, 2003, p. 48.
63
Vc stihira, *** Mineiul pe iulie, p. 32.
64
CM C4 c3 tr. Sf.; P.G. XCVII, 1352 D; *** jAnqolovgion, p. 999.
65
Un scurt fragment din catehezele închinate Maicii Domnului se găseşte pe site-ul: ANDREAS Krhvth~,
http://www.myriobiblos.gr/texts/greek/andreas_xaire.html (8/04/2006).
66
Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, op. cit., p. 194. Întreaga operă a Sfântului Andrei Criteanul se găseşte în P.G. XCVII, col. 805-
1444. După profesorul N. Tomadakis opera Sfântului Andrei Criteanul e mult mai complexă, ea cuprinzând 322 de creaţii: 58 de
cuvântări, 66 rânduri de irmoase, 47 idiomele, 34 stihiri, 59 de canoane. Pentru unele dintre ele Tomadakis are unele rezerve că ar
aparţine autorului cretan. v. N. TOMADAKIS, H Buzantinhv uvmnografiva kaiv poivshTesalonic, 1993, pp. 197-209
apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 7, nota 1. Sfântul Andrei Criteanul este considerat unul din autorii secundari ai
Triodului, alături de Cassiana Monahia şi Cosma Melodul. v. Drd. C. STRUGARIU, art. cit., pp. 35-36. Lucrările Sfântului Andrei
Criteanul în Triod sunt: un canon complet la utrenia de miercuri din săptămâna brânzei, un canon complet la Pavecerniţa Sâmbetei
lui Lazăr, un canon patrucântare la Pavecerniţa din Duminica Floriilor, canoane tripesneţ în lunea, marţea, miercurea şi joia
Săptămânii Patimilor, la Pavecerniţă, alături bine-nţeles de Canonul cel Mare (împărţit în prima săptămâna a postului în patru părţi
şi total în joia săptămânii a cincea, la denie).
67
P.G. XCVII, coll. 1437-1444.
68
În textul ebraic apare de mai multe ori; de exemplu Iez 40,3 cu sensul de prăjină de măsurat: „ … el avea în mână o sfoară de in şi
o prăjină de măsurat [hD:Mih'' hn«««q;W, u-qānēh hammiddāh]…”.
69
Cele douã cuvinte au notate doar consoanele, nu se ştie exact cum se pronunţau.
70
Cf. Ludwig KOEHLER / Walter BAUMGARTNER, Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament, Leiden, 1994-2000 CD-
ROM edition; Gerhard KITTEL, Gerhard FRIEDRICH, The Theological Dictionary of the New Testament, (Grand Rapids, MI:
Wm. B. Eerdmans Publishing Company), CD-ROM edition 2000.
71
Cf. Pierre CHANTRAINE, Dictionnaire étymologique de la langue grecque, Paris, 1990, p. 165.
72
Pr. Ioan CONSTANTINESCU, Studiul Noului Testament, Editura Credinţa noastră, Bucureşti, 2001, p. 14.
9
chinui pentru că ai făcut ceva rău, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunătăţire sufletească, de
ceva care te ajută să te faci din rău bun sau să fii preocupat de îmbunătăţire.73
Vom încerca să prezentăm pe scurt diferite aspecte despre ceea ce înseamnă canonul în imnografia
ortodoxă, când a apărut şi ce aduce nou în spaţiul răsăritean-bizantin.
Canoanele liturgice au apărut la sfârşitul secolului al VII-lea şi începutul secolului al VIII-lea,
înlocuind în mare măsură imnurile liturgice numite condac.74 Canoanele au fost compuse la început de
creştinii sirieni elenizaţi din Palestina; sunt mai sobre din punct de vedere muzical 75 şi au conţinut dogmatic
ridicat. Andrei Citeanul a fost considerat drept „părintele canoanelor” 76 fiind deci primul alcătuitor de canoane
şi iniţiatorul acestei specii imnografice în Biserica grecească. 77 Condacele nu au dispărut total din cult
deoarece se folosesc între cântarea a 6-a şi a 7-a urmat apoi de un icos.
Canonul liturgic are nouă cântări formate din mai multe stihiri scurte, iar aceste nouă se intercalau la
început cu cele 9 cântări biblice folosite în viaţa liturgică răsăriteană:
1. Cântarea lui Moise (Is 15, 1 – 19);
2. Noua cântare a lui Moise (Deut 32, 1 – 43);
3. Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (I Rg 2, 1 – 10);
4. Rugăciunea profetului Avacum (Avac 3, 2 – 19);
5. Rugăciunea lui Isaia (Is 26, 9 – 20);
6. Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3 – 10);
7. Rugăciunea celor 3 tineri;
8. Cântarea celor 3 tineri;
9. Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Lc 1, 46 – 55) şi rugăciunea lui Zaharia, tatăl Sfântului
Ioan Botezătorul (Lc 1, 68 – 79).78
Autorul cretan realizează în Canonul său o aşezare chiastică a strofelor sale, urmând astfel îndeaproape
structura versetelor biblice. Un exemplu concludent este troparul 19 din Cântarea întâi:
Swthvr
ptaivsmatav mou
ta; eJkouvsia kai; ta; ajkouvvsia
kai; ta; fanera; kai; kruptav
kai; gnwsta; kai; a[gnwsta
pavnta sugcwrhvsa"
wJ" qeovv" iJlavsqhti kai; sw'sovn me79
Mântuitorule
greşelile mele
cele de voie şi cele fără de voie
cele vădite şi cele ascunse
cele ştiute şi cele neştiute
toate iertându-le
ca un Dumnezeu milostiveşte-Te şi mă mântuieşte
73
*** Despre Canonul cel Mare, http://biserica.org/Publicaţii/1996 /NoX/16_index. html (8/04/2006).
74
„Părintele” condacelor este Roman Melodul. v. Pr. P. VINTILESCU, Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântare
bisericească, Bucureşti, 1937, p. 6.
75
Prin folosirea excesivă a glasurilor 2 şi 6.
76
N. TOMADAKIS, op. cit., pp. 197-209 apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 10.
77
Dom BAUDOT, art. cit., pp. 55-56; J. TIXERONT, op.cit., p. 411.
78
Canonul cel Mare, Trinitas, pp. 7-11.
79
P.G. XCVII, 1333 C; *** jAnqolovgion, p. 985.
10
Fiecare cântare a Canonului începe cu un irmos80 se continuă cu stihiri mai scurte şi se încheie cu
doxasticonul81 şi cu theotokionul.82 Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Citeanul avea la început doar 243
de strofe, la canonul iniţial adăugându-se cele 16 tropare introduse cu stihurile Fericirilor, şi care constituie
cea de-a doua parte a cântării a şasea.83 În secolul XI – XII un canon de două stihiri pentru o cântare a fost
adăugat în cinstea cuvioasei Maria Egipteanca, din vremea în care Duminica a cincea din postul Sfintelor
Paşti a fost închinată acesteia.84 S-a adăugat, de asemenea, la fiecare cântare la sfârşit un tropar închinat
Sfântului Andrei Criteanul, precedat de stihul: „Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi”. 85
Se pare că textul a fost revizuit de imnografi, care au putut schimba sau adăuga în textul original diferite
cuvinte sau chiar expresii. Chiar şi aşa frumuseţea textului a rămas una deosebită.
Slujba Canonului e alcătuită din 9 ode,86 cuprinzând şi citirea vieţii sfintei maicii noastre Maria
Egipteanca împărţită în două stări, Fericirile pe glasul al 6 – lea „mod dulce şi propriu exprimării căinţei şi
zdrobirii inimii”,87 laudele, doxologia, rugăciunea sfântului Efrem Sirul. Se pare că Sfântul Andrei Criteanul a
dat de la început Canonului său o destinaţie cultică. 88 Această idee o putem deduce din împărţirea textului în
nouă ode pe care o face autorul, corelate cu cele nouă ode biblice. 89 Sensul aşezării Canonului cel Mare în
perioada Postului Mare este cel de înduplecare a omului spre a se îngriji de cele dumnezeieşti, de a lepăda
lucrurile întunericului şi de a se îmbrăca în haina dreptăţii şi a curăţiei. În asentimentul ideii este şi sinaxarul
din Triod: „Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii,
lenevindu-se să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în
cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon în care istoriseşte virtuţile
marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se
poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în faţă”.90
Însăşi titulatura de „cel mare” (mevga~) subliniază întinderea acestuia, un poem vast de 250 de
91
strofe , cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii. Citind sinaxarul din joia
săptămânii a cincea a Postului mare, alcătuit de Nechifor Calist Xantopol, aflăm scris: „Canonul lui Andrei
Criteanul se numeşte Canonul cel Mare datorită ideilor şi gândurilor înalte ce le cuprinde … dar şi pentru că
acest canon, spre deosebire de celelalte canoane, care au câte 30 de tropare şi chiar mai puţine, are 250 de
tropare şi fiecare din tropare produce deosebită plăcere”.92
80
O strofă dătătoare de ton.
81
Slavă … a Treimii, în limba greacă Doxa…
82
Şi acum … a Născătoarei, în limba greacă Kaiv nu`n ... qeotovkion.
83
Prof. Hristu Panaghiotis, jEllhnikhv Patrologiva ..., p. 651 apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 9. S-au mai adăugat
şi tricântări ale Sfântului Teodor Studitul († 826) şi Iosif de Sicilia († 886).
84
Se ştie că viaţa Sfintei Maria Egipteanca a fost scrisă de Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului († 638), pe baza unor tradiţii
orale, însă nu i se poate acorda şi cele două tropare închinate Sfintei Maria Egipteanca. Se pare că aceste două tropare au fost
alcătuite fie de Teodor Studitul, fie de fratele său mai mic Iosif. v. Prof. Hristu PANAGHIOTIS, JO Mevga~ Kanwvn..., p. 11,
nota 1 apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., pp. 9-10, nota 10.
85
În Antologionul grecesc textul este precedat astfel: [Agie tou` Qeou`, prevsbeue uJper hJmw`n [Sfinte al lui
Dumnezeu, roagă-te pentru noi], fără a se preciza numele Sfântului Andrei. v. *** jAnqolovgionp. 986. Textul din P.G. nu este
însoţit de acest stih; ca semn distinctiv că este vorba de troparul Sfântului Andrei Criteanul se găseşte genitivul: jAndrevou (al lui
Andrei). Vezi, spre exemplu: P.G. XCVII, 1336 B.
86
Canoanele din Minei, Octoihul Mare şi Penticostar au 8 cântări, numărate ca nouă pentru că una lipseşte de obicei şi anume
cântarea a 2-a. În Triod există mai multe canoane care au toate cele 9 ode, printre care şi Canonul cel Mare.
87
88
Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 11.
89
Ibidem.
90
P.G. XCVII, 1361 B; *** Triod, ed. cit., p. 419.
91
În realitate sunt mai multe tropare. Astfel, oda 1 are 25 de strofe, oda a 2-a are 48 de strofe (29+19), oda a 3-a are 28 (9+19), oda a
4-a are 29 de strofe, oda a 5-a are 23 de strofe, oda a 6-a are 33 de strofe (17+16), oda a 7-a are 22 de strofe, oda a 8-a are 22 de
strofe, iar oda a 9-a 27 de strofe. În total 257 stofe + 11 strofe = 268 de strofe, în afara troparelor închinate Cuvioasei Maria
Egipteanca (2 . 9 = 18 strofe) şi cele 9 tropare închinate Sfântului Andrei Criteanul. La acestea se mai adaugă şi troparele celor două
„triode” pe glasul 8 de la începutul Cântării a 4-a, a 8-a şi a 9-a.
92
*** Deniile din Postul Mare, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1999, p. 93 (cf. *** Triod, Editura IBMBOR,
Bucureşti, 19868, p. 419).
11
Despre locul şi timpul scrierii nu putem vorbi sigur. Lipsa unei ediţii critice asupra Canonului Mare
care ar putea oferi istoria şi forma exactă a textului, transmiterea manuscrisă, genul literar al acestuia,
tendinţele din text, cunoaşterea autorului, ne duce la a prezenta doar diferitele teorii care s-au cristalizat. S-au
formulat în special două teorii: prima că autorul a compus Canonul cel Mare în cetatea Constantinopolului,
fie înainte de episcopat, fie după hirotonirea în episcop, când s-a întors în capitală în preajma strălucitei
victorii a bizantinilor împotriva arabilor93 din 717, iar a doua că textul Canonului a fost alcătuit în insula Creta
sau în Eresos la bătrâneţe. 94 Pe lângă aceste două teorii principale s-a creat o a treia teorie, secundară, conform
căreia autorul cretan ar fi redactat textul după reîntoarcerea de la monotelism la Ortodoxie ca expresie a
experienţei sale, a căderii în păcat şi a întoarcerii.95
Scopul scrierii e şi unul dogmatico – doctrinar, un răspuns la acuzele monotelite, dar şi să
caracterizeze în general expresia profundă de dragoste a omului faţă de Dumnezeu Creatorul, Proniatorul,
Mântuitorul, Judecătorul său şi viceversa, căci numai din sentimentul dragostei profunde „au izvorât imnurile
de slavă, doxologiile creştine şi toate formele la psalmi şi cântări din Vechiul Testament şi unele texte din
Noul Testament”.96 Scopul tuturor imnurilor creştine, ca şi al rugăciunii este deschiderea „uşilor raiului” în
care omul se bucură de comuniunea cu Dumnezeu.
La început, slujba Canonului era separată, apoi, începând din epoca patriarhului Fotie s-a introdus în
cadrul Pavecerniţei Mari.97 Se pare că însuşi autorul a împărţit poemul în canoane, stihiri, cântări, irmoase,
programându-l pentru prima săptămână din Postul Mare şi rezumându-l pentru săptămâna a cincea. 98 Citit în
părţi în prima săptămână a Postului şi integral în joia din săptămâna a cincea, Canonul cel Mare nu pare a
avea o importanţă considerabilă dar, datorită gândurilor înălţătoare pe care le posedă, temelor necesare în viaţa
fiecăruia (smerenia, pocăinţa, străpungerea inimii) precum şi a profunzimii sale el devine un îndreptar şi un
îndrumar pentru viaţa noastră. În acest sens, autorul cretan poate fi considerat „învăţător al pocăinţei şi
mărirea cuvioşilor”99 care-i conduce pe credincioşi pe cărarea strâmtă a mântuirii, însoţiţi în suflete de multă
pocăinţă, smerenie, străpungere a inimii pentru păcatele săvârşite fără de care nu poate exista îndumnezeirea.
Toate calităţile sus prezentate nu sunt principii anodine, ci sunt condiţii sine qua non pentru îndumnezeirea
omului.
Conţinutul Canonului Mare e cu siguranţă unul duhovnicesc, un profund dialog al omului păcătos cu
propria conştiinţă, care-i atrage atenţia asupra celor săvârşite. Se poate observa alternanţa a două planuri:
sufletul păcătos care-şi plânge păcatele că nu a urmat calea drepţilor, ci a urmat largul drum al rătăcirii şi care
din străfundurile inimii răcneşte: „Iartă-mă! Păcătuit-am la cer şi înaintea Ta!” şi cel al fiinţelor umane ajunse
la starea de îndumnezeire.
Textul nu a fost elaborat pentru cineva anume, ci el poate reprezenta o rugăciune de iertare adresată lui
Dumnezeu, un prinos de bună mireasmă duhovnicească. De asemenea, drama în care ajunge sufletul din cauza
căderii în păcat este minuţios şi cu mult rafinament psihologic prezentată. 100 În acest sens, autorul se
aseamănă foarte mult cu regele şi psalmistul David, care după ce cade în păcat compune ca rugăciune de
93
Prof. Hristu PANAGHIOTIS, JO Mevga~ Kanwvn…, apud Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 8. Această idee este în
special susţinută pe baza troparului „Cetatea ta păzeşte-o, Preacurată Născătoare de Dumnezeu”(CM C9 c 3 tr. N., P.G. XCVII,
1385 C; *** jAnqolovgion, p. 1018), autorul putându-se referi aici la capitala imperiului Bizantin. Convingerea că poate fi vorba
de cetatea Constantinopolului rezultă din continuarea troparului: ”şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe
vrăjmaşi şi îndreptează pe supuşii ei (subl. n.)” şi din faptul că cetatea Constantinopol avea drept protectoare pe Maica Domnului.
Deci se pare că textul este o rugăciune adresată de Sfântul Andrei Criteanul Maicii Domnului ca ea să apere cetatea de năvălirile
barbarilor, iar cei supuşi să se îndrepte şi să nu se răzbune, ci să fie supuşi stăpânirii. Se oferă ,astfel ideea de inexpugnabilitate a
cetăţii Constantinopol.
94
De asemenea această idee se sprijină tot pe textul Canonului. Astfel, autorul realizând introspecţia vieţii sale văzând cât de mult a
păcătuit în faţa Domnului „strigă” ca „măcar la bătrâneţe [Hristoase Dumnezeule, n.n.] nu mă lăsa în iad deşert” (CM C1 tr. 13; P.G.
XCVII, 1333 A; *** jAnqolovgion, p. 984). Mai mult el a lepădat poruncile divine încă din tinereţe (CM C1 tr. 20; P.G. XCVII,
1333 C; *** jAnqolovgion, p. 985) şi speră ca măcar la bătrâneţe să fie mântuit (CM C1 tr. 4; P.G. XCVII, 1332 A; ***
jAnqolovgion, p. 983).
95
Idee exprimată şi comentată pe scurt de Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 365.
96
Pr. Ene BRANIŞTE, Liturgica generală, vol. 1, Editura Episcopia Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 334.
97
P. Diac-HUREZI, art. cit., p. 358.
98
Ibidem.
99
CM C8 c3 tr. Sf.; P.G. XCVII 1337 C; *** jAnqolovgion, p. 1014.
100
12
iertare psalmul 50. Izvorul central folosit de Andrei Criteanul în alcătuirea operei sale este Sfânta Scriptură,
alături de tradiţiile orale. Acest fapt ne atrage atenţia asupra faptului cât de mult era cunoscută teologia şi
înţelesurile profunde ale Sfintei Scripturi de către toţi autorii patristici.
Folosirea exclusivă a verbelor la persoana I singular (eu)101 subliniază faptul că autorul, dintr-o
smerenie evidentă, se identifică rând pe rând cu cei care au greşit în faţa lui Dumnezeu. Monologând
permanent, el invocă mila şi îndurarea lui Dumnezeu,102 milă a lui Dumnezeu care trebuie să biruie dreptatea
Lui. Accentul central este pus pe pocăinţă, ca singurul şi cel mai evident mijloc de a implora mila lui
Dumnezeu. De aceia el îşi intitulează opera Canon de pocăinţă. Miezul central al Canonului este pocăinţa,
care alături de smerenia vameşului, lacrimile păcătoasei, de sentimentul profund al vinovăţiei de care a fost
cuprins tâlharul pe Cruce restaurează întreaga fiinţă, trup şi suflet deopotrivă.
Nu putem vorbi în textul lui Andrei Criteanul de intenţii polemice. Canonul său este un dialog profund
şi sincer cu Cel care l-a creat, cerându-i ca în Ziua Judecăţii să nu fie ars ca paiele. Pe lângă acest dialog cu
Dumnezeu, autorul duce de-a lungul întregului Canon un dialog şi cu propria conştiinţă, conştiinţă căzută în
păcat, dar care veşnic tinde spre Dumnezeu, văzându-L ca pe Unicul Mântuitor.
Din critica internă a izvorului vom observa permanent unirea tainică a celor două Testamente.
Troparele Vechiului Testament sunt dispuse cronologic, în timp ce cele ale Noului Testament sunt intercalate.
Prin unirea în Canonul cel Mare al troparelor vechi şi nou-testamentare Andrei Criteanul arată că Vechiul
Testament nu se împlineşte decât în Noul Testament şi prin urmare omul se întregeşte în Adam cel nou,
Mântuitorul Iisus Hristos. Imaginile vechi-testamentare sunt antitip-uri ale tip-urilor nou-testamentare. Puntea
de legătură reprezintă profeţii, prezentaţi adesea ca cei care au trezit din nou conştiinţa venirii unui
Răscumpărător. Putem oferi trei tipuri de compoziţie a cântărilor Canonului: unul, atunci când îl vedem
împărţit în cele nouă Cântări (ode), al doilea tip când îl privim unitar, iar alt tip când rezumăm fiecare Cântare.
Cântarea 1
Aspectele compoziţiei interne Exemplificare din Cântarea 1

Irmos repetat de două ori Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie…
1-2 tropare cu caracter general CM C1 tr. 2-3
despre metavnoia
Grup de tropare care invocă CM C1 tr. 4-11
personajele Vechiului Personajele Vechiului Testament
Testament şi ale Noului invocate: Adam şi Eva, Cain şi Abel.
Testament legate de
metavnoia
Grup de tropare care evocă CM C1 tr. 12-16
evenimentele din Evanghelii Aluzii la pilda samarineanului milostiv
şi la pilda fiului risipitor
Grup de tropare privitoare la

căinţă, străpungerea inimii sau CM C1 tr. 17-24
frica de judecată
101
… păcatele pe care le-am făcut… (CM C1 tr. 11; P.G. XCVII, 1332 C; *** jAnqolovgion, p. 984), Eu sunt cel căzut între
tâlhari… (CM C1 tr. 14; P.G. XCVII, 1333 A; *** jAnqolovgion, p. 985), Vremea este a pocăinţei, iar eu vin către Tine… (CM
C1 tr. 18), … pentru aceasta strig Ţie, Mântuitorule… (CM C1 tr. 20; P.G. XCVII, 1333 C; *** jAnqolovgion, p. 985), …
pustiu sunt de virtuţi creştineşti şi, flămânzind, strig: Părinte al îndurărilor… (CM C1 tr. 21; P.G. XCVII, 1333 C; ***
jAnqolovgion, p. 985) , Mai mult decât toţi oamenii, eu însumi am greşit Ţie… (CM C2 c1 tr. 3; P.G. XCVII, 1336 C; ***
jAnqolovgion, p. 987), Lacrimile desfrânatei, Îndurate, şi eu le vărs … (CM C2 c1 tr. 5; P.G. XCVII, 1336 C; ***
jAnqolovgion, p. 987) etc.
102
…Te milostiveşte, Mântuitorule, ca un Dumnezeu, spre făptura Ta… (CM C2 c1 tr. 3; P.G. XCVII, 1336 C; *** jAnqolovgion,
p. 987), … milostiveşte-Te spre mine, Mântuitorule, cu îndurarea Ta… (CM C2 c1 tr. 5; P.G. XCVII, 1336 C; *** jAnqolovgion,
p. 987), … ci Te milostiveşte, Iubitorule de oameni … (CM C3 c2 tr. 17; P.G. XCVII, 1344 C; *** jAnqolovgion, p. 984) etc.
13
Două tropare închinate CM C1 tr. 25-26
Cuvioasei Maria Egipteanca
Troparul Sfântului Andrei CM C1 tr. 27
Criteanul
Troparul Sfintei Treimi CM C1 tr. 28
Troparul Maicii Domnului CM C1 tr. 29
În linii mari diferitele componente al alcătuirii interne sunt aproape identice pentru fiecare
Cântare.103Amintisem mai înainte că putem observa compoziţia internă şi în mod unitar, şi nu fragmentar. În
mod unitar, compoziţia odelor s-ar putea realiza după schema: facerea şi căderea omului, urmările păcatului,
imaginile şi exemplele despre păcătoşi şi drepţi în Vechiul Testament, 104 invocarea profeţilor,105 imaginile
Noului Testament:106
Crearea şi Imaginile şi
căderea Urmările exemplele Invocarea Imaginile Noului
omului păcatului Vechiului profeţilor Testament
Testament
Toate aceste aspecte sunt unite în special în Referiri
prima parte a fiecărei Cântări, deoarece concrete Unite sau uneori
partea a doua a canonului face referiri la despre ei în intercalate cu
imagini neo-testamentare.107 Singura Cântarea a imaginile vechi-
cântare care nu aduce în discuţii aspectele 8-a.109 testamentare.110
acestea este Cântarea a 9-a.108
În mare, cuprinsul Canonului poate fi subliniat şi rezumând fiecare cântare în parte:

1. Cântarea întâi. Se arată starea în care au fost aduşi oamenii din cauza păcatelor, dar prin „mărturisirea la
Ziditorul tuturor”111 şi prin „aducerea de lacrimi lui Dumnezeu” 112 fiecare poate lua „ajutor”.113 De la început
se observă o notă de optimism.
2. Cântarea a doua. Conştient de faptul că iertarea nu poate veni decât prin mărturisirea păcatelor, adică
prin debarasarea de starea păcătoasă, penitentul îşi începe mărturisirea păcatelor: „păcătuit-am ca şi
desfrânata”,114 „alunecat-am în desfrânare”115 ajungând în final să exclame că „nici lacrimi, nici pocăinţă nu
am, nici umilinţă”.116 Ca martor al celor săvârşite de păcătos este invocat „cerul şi pământul”, adică întreg
universul.117
3. Cântarea a treia. „Răsplata” pentru păcate nu este decât iadul. Icoana înfricoşătoarei judecăţi pare să
cuprindă şi mai mult contur. Autorul încearcă prin imaginile exemplificate să trezească conştiinţa umană de a
103
Mici diferenţe apar acolo unde într-o Cântare există şi tricântări.
104
Din cartea Facerii şi cărţile istorice.
105
Abia în oda a 8-a.
106
Toată Cântarea a 9-a , însă intercalate şi în celelalte Cântări.
107
Nu vom intra aici în a dezbate din nou referirile Vechiului Testament în acest Canon.
108
Singurul pomenit este Moise ca cel care a vorbit lumii despre facerea lumii. v. CM C9 tr. 3.
109
Sunt invocaţi proorocii Ilie, Ieremia, Iona şi Daniel. v. CM C8 tr. 3-13.
110
De obicei imaginile nou- testamentare formează partea a doua a fiecărei Cântări.
111
CM C1 tr. 2; P.G. XCVII, 1332 A; *** jAnqolovgion, p. 983.
112
Ibidem.
113
CM C1 irmos; P.G. XCVII, 1329 A; *** jAnqolovgion, p. 983.
114
CM C2 c1 tr. 21; P.G. XCVII, 1337 C; *** jAnqolovgion, p. 988.
115
CM C2 c1 tr. 23; ibidem.
116
CM C2 c1 tr. 25; P.G. XCVII, 1337 D; *** jAnqolovgion, p. 989.
117
CM C2 c2 irmos; P.G. XCVII, 1340 A; *** jAnqolovgion, p. 989.
14
„fugi” de păcatele sodomenilor 118 şi ale gomorenilor,119 de păcatul lui Ham120 sau de necredinţa femeii lui
Lot.121
4. Cântarea a patra. Dramatismul atinge punctul culminant. Deşi a avut atâta timp pentru pocăinţă,
penitentul simte că nu s-a pocăit suficient, simte că este încă „falnic” şi „semeţ”. 122 Atunci el strigă şi imploră
şi mai mult pe Iisus Hristos: „Ci Tu Însuţi, Mântuitorule, mă miluieşte”.123
5. Cântarea a cincea. Întunecimea păcatelor cuprinde întreaga fiinţă. Pentru a primi lumină penitentul se
mărturiseşte şi cu mai multă ardoare: „păcătuit-am, păcătuit-am”, 124 „păcătuit-am, păcătuit-am Ţie fără
măsură”. La final, penitentul îl roagă pe Hristos să cruţe zidirea Sa 125 şi să vadă cu gândul „Lumina cea mai
înainte de veci”.126
6. Cântarea a şasea. Necesitatea pocăinţei devină evidentă. Dacă noi suntem „drahma cea pierdută”127 Iisus
Hristos este Cuvântul care caută şi află chipul Său pentru a-l restaura. Omul este chemat spre a lupta
împotriva păcatului,128 ca prin eliberarea de patimi să primim mântuirea. Condacul cheamă la trezvie
duhovnicească.129
7. Cântarea a şaptea. Apropiindu-se de sfârşitul vieţii sufletul este îndemnat prin pilde şi sfaturi să
părăsească măcar acum păcatul care i-a cuprins întreaga viaţă. Strigătele către Dumnezeu sunt mai intense ca
niciodată, la fel ca şi îndemnurile date de autorul cretan: „întoarce-te”, „căieşte-te”.130
8. Cântarea a opta. Este readusă din nou în discuţie tema „înfricoşătoarei Judecăţi”. Hristos este Cel care va
arată slava cea înfricoşătoare,131 judecând cu dreptate fiecăruia. Pentru a scăpa de muncile iadului păcătosul
trebuie să aibă o permanentă metanoie, ca prin ea să devină „oaie în păşunea oilor” lui Hristos. 132 Dreapta
judecată va fi înfricoşătoare pentru sufletul nepocăit, de aceea Sfântul Andrei „recapitulează” întreg Vechiul
Testament, arătându-i omului pildele acestuia, ca prin ele să urmeze „faptelor iubite de Dumnezeu ale
drepţilor”133 şi să fugă „de păcatele celor vicleni”.134
9. Cântarea a noua. Constituie epilogul întregului canon.135 Imaginea judecăţii de apoi rămâne în faţa
penitentului. Este al unsprezecelea ceas, pentru sufletul nepocăit. Canonul se încheie într-o notă de nădejde
creştină. Este icoana omului care are speranţa că va primi iertarea, oferindu-se total Creatorului.136
Canonul cel Mare este o „artă poetică” (Sebastian Paşcanu) în care se întrepătrund cu o „forţă”
extraordinară ritmul şi măsura versurilor. La o simplă analiză se va putea observa imitarea primului irmos al
fiecărei cântări şi tricântări în ceea ce priveşte ritmul şi măsura cu celelalte tropare:
1. epi;;-th;n-ajj-sav-leu-ton-Cris-tevv 8 silabe, accentuate a treia şi a opta silabă;
2. pevv-tran-tw'n-ejn-to-lw'n-sou 7 silabe, accentuate prima şi a şasea silabă;
3. th;n- jEk-klh-sivvvv-an-sou-ste-revv-w-son 10 silabe, accentuate a patra şi a opta silabă.137
118
119
120
CM C3 c2 tr. 4; P.G. XCVII, 1344 A; *** jAnqolovgion, p. 992.
121
122
CM C4 c3 tr. 24; P.G. XCVII, 1352 B; *** jAnqolovgion, p. 998.
123
CM C4 c3 tr. 25; ibidem. Această sintagmă pare a fi lait motiv pentru Cântarea a 4-a. Ea se repetă şi la troparele 23, 25, 27-28.
124
CM C5 tr. 3; P.G. XCVII, 1353 B; *** jAnqolovgion, p. 999.
125
CM C5 tr. 16; P.G. XCVII, 1356 C; *** jAnqolovgion, p. 1001.
126
127
128
129
CM Condac; P.G. XCVII, 1361 A; *** jAnqolovgion, p. 1005.
130
131
132
133
134
Ibidem.
135
136
Alte analize ale compoziţiei interne vezi la: P. Diac-HUREZI, art. cit., pp. 358-360; Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., pp. 14-
16; Pr. Dumitru MOCA, art. cit., pp. 52-57.
137
CM C3 irmos; P.G. XCVII, 1341 C; *** jAnqolovgion, p. 991. Traducerea textului în limba română transformă numărul
silabelor, precum şi accentele: Pe piatra cea neclintită / a poruncilor Tale, Hristoase, / întăreşte Biserica Ta.
15
Comparat cu troparul 1 din Cântarea a treia:
1. pu'r-pa-ra;-Ku-rivv-ou-yu-chv 8 silabe, accentuate a treia şi a opta silabă;

2. Kuv-ri-o"-ej-pi-brevv-xa" 7 silabe, accentuate prima şi a şasea silabă;
3. th;n-gh'n-So-dovvv-mwn-pri;n-ka-tevv-fle-xen 10 silabe, accentuate a patra şi a opta
silabă.138
Pe lângă aceste elemente care definesc imnografia creştină se mai poate alătura aici scurte informaţii
despre rimă şi refren. Din punct de vedere al rimei aceasta nu este structurată în mod obligatoriu pentru două
versete, deşi o întâlnim frecvent aşa:
CM C1 tr. 19-20: … sw'sovn me / … sw'sovn me139;
CM C2 c1 tr. 17-18: … perivkeimai / … katakrivnomai140;
CM C3 c1 tr. 5-6: … mh; uJperivdh/" me / … mh; parivdh/" me141.
Uneori ea este folosită şi pentru trei versete finale, iar alteori între două tropare cu aceiaşi rimă se
găseşte intercalat un alt tropar cu rimă diferită:
CM C1 tr. 1, 16-18: … paraptwmavtwn a;[fevsin [… dă-mi iertare de greşeli]142;
CM C2 c1 tr. 24, 26: … h{martev soi / … metanoou'ntiv soi143
tr. 25: … wJ" qeo;" dwvrhsai.
Refrenul devine laitmotiv atât pentru fiecare Cântare în parte, cât şi în corelaţie cu alte tropare ale
Cântărilor:
a\ron to;n kloio;n ajp jejmou' to;n baruvn, to;n th'" aJmartiva" – ridică de la mine
lanţul cel greu al păcatului144;
ajll’ ejn metanoiva/ me paravlabe – şi întru pocăinţă primeşte-mă145;
yuchv mou – suflete al meu146.
Canonul cel Mare este un ocean de epitete, o mare a comparaţiilor şi un rău curgător de modele
exemplificate. Limba Canonului este specifică timpului când a fost redactată. De asemenea nu lipsesc nici
repetiţiile care, uneori „riscă să devină obositoare, iar o oarecare stereotipie în construcţia stihirilor – conform
căreia prima parte a acestora prezintă modelele biblice, iar cea de-a doua concluzia morală – poate genera o
uşoară monotonie”.147 Până la urmă Canonul cel Mare este unul din cele mai frumoase imne de laudă
închinate lui Dumnezeu. El devine puntea de legătură între om-Dumnezeu, îndemnându-ne permanent la
căinţă profundă.
138
CM C3 c1 tr. 1; P.G. XCVIII, 1341 C; *** jAnqolovgion, p. 991: Cu ploaie de foc de la Domnul, El, Domnul, a ars oarecând
pământul Sodomei.
139
v. P.G. XCVII, 1333 C; *** jAnqolovgion, p. 985.
140
v. P.G. XCVII, 1337 B; *** jAnqolovgion, p. 988.
141
v. P.G. XCVII, 1341 C; *** jAnqolovgion, p. 992.
142
v. P.G. XCVII, 1333 B; *** jAnqolovgion, p. 985. Traducerea inserată în textul troparului 16 din Cântarea întâi a Canonului:
dă-mi lacrimi de umilinţă în Canonul cel Mare, text Bartolomeu (p. 14) este total eronată, deoarece paravptoma, ato", tovv -
greşeală, iar a[fesi", ew", hJ - eliberare, iertare, de aici rezultând traducerea corectă dă-mi iertare de greşeli. Forma greşit
inserată ar fi trebuit tradusă după davkrjua katanuvxew". Deşi greşeala este observată şi de Sebastian Paşcanu ( op. cit., p. 29,
nota 5) ea nu este corectată nici în textul oferit de el.
143
v. P.G. XCVII, 1337 C-D; *** jAnqolovgion, p. 988. Există o diferenţă între textul din P.G. şi cel din Antologhionul
grecesc: ... wJ" ejgw; hJmartikev soi / … wJ" ejgw; h{martevsoi; … moi aujthn metanou'nti / … moi aujth;n
metanoou'ntisoi
144
Este regăsit în: CM C1 tr. 16-18, 22 (v. P.G. XCVII, 1333 B); CM C1 Sf. Treimi (v. P.G. XCVII, 1336 B); CM C1 tr. N. (v. P.G.
XCVII, 1336 B).
145
v. CM C4 c3 tr. 23, 25-27.
146
v. CM C3 c2 tr. 6-7, 9-10, 12, 14; CM C2 c2 tr. 4 (P.G. XCVII, 1340 B; *** jAnqolovgion, p. 989); CM C7 tr. 4 (P.G. XCVII,
1369 A; *** jAnqolovgion, p. 1008).
147
Ierom. Sebastian PAŞCANU, op. cit., p. 19. Ideea aceasta este exprimată iniţial la Ioannou Fountouli (op. cit., p. 59), din care se
inspiră Sebastian Paşcanu, fără a-l cita.
16
V. Conceptul de „pocăinţă” în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul*
V.1. Etimologia termenului metavnoia; analiza structurilor în care este folosit
În textul Canonului, Sfântul Andrei Criteanul îmbină armonios termenii centrali în limba greacă care
exprimă pocăinţa: metavnoia şi ejxomolovghsi", termeni care nu pot fi traduşi cu adevărat nici de
căinţă, nici de pocăinţă.148 Ambii termeni sunt substantive comune, însă exprimă lucruri cu nuanţe diferite:
metavnoia (a", hJ – substantiv feminin în a pur) desemnează „schimbarea minţii”149, pocăinţă (propriu-
zisă, aşa cum au intitulat-o Sfinţii Părinţi), 150 răzgândire, convertire;151 iar ejxomolovghsi" desemnează
mărturisire,152 recunoaştere. Pentru a înţelege şi mai bine sensul acestor termeni este necesar să analizăm şi
verbele: metanoevw şi ejxomologevomai.
Astfel, metanoevw (cu viitorul metenovhsa) – a se căi, a pocăi, a regreta; ejxomologevomai
( cu viitorul ejxomologhvsomai) e folosit cu trei înţelesuri: a mărturisi (a recunoaşte), a slăvi şi a fi de
acord (Lc 22,6).153 Pe lângă aceşti termeni extrem de utilizaţi, Sfântul Andrei Criteanul foloseşte şi alţi termeni
cu referire la pocăinţă. Astfel, întâlnim termenii: ejxaggevlw (a binevesti),154 katavnuxi" (ew", hJ,
înţepătură, pişcătură, sentiment sfâşietor, durere, şi în extensie cu umilinţă) 155 şi ejpistrefhvv (de la
*
Deşi iniţial ne propusesem să dezvoltăm înaintea acestui capitol Conceptul de pocăinţă în istoria religiilor lumii, în Sfânta
Scriptură şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi, pe parcurs am renunţat din două motive: primul motiv, limitarea acestei lucrări doar la 30
de pagini, iar al doilea motiv pentru că acest capitol s-a mai discutat şi în alte lucrări şi studii. v. Pr. Ilarion FELEA, Pocăinţa.
Studiu de documentare teologică şi psihologică, teză de doctorat, Editura Scara, Bucureşti, 2000 2, 282 p.; Jean-Claude LARCHET,
Terapeutica bolilor spirituale, traducere Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, pp. 262-270, 289-302; Ierom. Makarios
SIMONOPETRITUL, op. cit., pp. 64-75; Episcopul SILVESTRU de Canev, Teologia dogmatică ortodoxă, vol. V, Editura Credinţa
Strămoşească, f.a., pp. 7-46; Prot. Dr. Simion RADU, „Pocăinţa în religiile precreştine”, în M.A., anul X (1965), nr. 4-6, pp. 305-
347; Pr. D. STĂNILOAE, „Mărturisirea păcatelor şi pocăinţa în trecutul Bisericii”, în B.O.R., anul LXXIII (1955), nr. 3-4, pp. 218-
251; Pr. Prof. Athanase NEGOIŢĂ, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sophia, Bucureşti, 2004, pp. 200-203 etc.
148
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 156; Ierom.
Makarios SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 65.
149
William F. ARNDT / F. Wibur GINGRICH, A Greek-English Lexicon of the New Testament and other Early Christian Literature,
a translation and adaptation by Walter Baner, Chicago: Universitv of Chicago Press, 1971 4, pp. 513-514; L. Michel WHITE,
„Repentence”, în EnECh, p. 977 (autorul consideră că prin extensie termenul metavnoia ar însemna şi schimbarea inimii, a
vieţii); Pr. Prof. Dr. Ion BRIA, „Mărturisire”, în Dicţionar de Teologie Ortodoxă. A-Z, Editura IBMBOR, Bucureşti, 19942, p. 250
(metavnoia – schimbarea spiritului, înnoirea minţii); Pierre ADNÈS, „Pénitence”, în DSp, col. 943. Sensul de schimbare a minţii
reiese foarte clar din traducerea celor doi termeni care compun cuvântul metavnoia: metavv (în sens propriu: printre, în
mijlocul; în sens figurat: schimb, schimbare, modificare) şi nou'", noo;", oJ (gând, gândire, cuget, inteligenţă, raţiune, minte). v.
Lector Victor ILIESCU, „Meditaţii teologice. Semnificaţiile duhovniceşti ale Metanoiei”, în M.A., anul XXIV (1979), nr. 7-9, p.
626; Maurice CARREZ / François MOREL, Dicţionar grec-român al Noului Testament, traducere de Gheorghe Badea, Societatea
Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, pp. 184, 196.
150
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit., p. 156.
151
William F. ARNDT / F. Wibur GINGRICH, op. cit., p. 513. Această formă este exprimată şi de verbul metanoevw, iar
sensurile prezentate până acum se întâlnesc şi la Mt 3,8,11; Lc 15,7; FA 13,24; II Cor 7,9; Evr 6,1; II Tim 2,25 etc.
152
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit., p. 156; Pr. Prof. Dr. Ion BRIA, art. cit., p. 251; Pr. Dr. Ioan MIRCEA, „Pocăinţă”, în
Dicţionar al Noului Testament. A-Z, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 406; Paul EVDOKIMOV, Ortodoxia, traducere Dr.
Irineu Ioan Popa, arhiereu vicar, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 314.
153
Maurice CARREZ / François MOREL, op. cit., p. 107. Termenul ejxomolovghsi" va ajunge să însemne puţin câte puţin nu
numai Mărturisire ca Sfântă Taină, ci şi exerciţiul permanent al dezvăluirii gândurilor celor mai intime unui părinte duhovnicesc
(Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 68). Adeseori termenul ejxomolovghsi" este tradus în limba română şi cu
„mărturisirea credinţei” (Mt 3,6; Mc 1,5; FA 19,18; Filip 2,1).
154
Termenul ejxaggevlw provine din ejx-avggelo" (ou, oJ) şi are sens de vestitor care provine din interior, vestitor care
revelează un secret, iar prin extensie a dat substantivul a[ggelo" (ou, oJ – înger, vestitor). v. A. BAILLY, Abrégé du Dictionnaire
Grec-François, Paris, Libraire Hachette, 19134, p. 303 ; William F. ARNDT / F. Wibur GINGRICH, op. cit., p. 270.
155
Termenul katavnuxi", ew", hJ, poate fi tradus şi cu părere de rău, amorţire, umilinţă. Chiar şi Isaia foloseşte acest termen: Că
Domnul v-a adăpat cu un duh al părerii de rău [pneu'ma katanuvxew"] … (Is 29,10; cf. Rm 11,8). v. William F. ARNDT / F.
Wibur GINGRICH, op. cit., p. 416. Dacă am prelua primul sens acordat (cel de înţepătură) am putea considera că pocăinţa este
rezultatul „celui cuprins de remuşcări («înţepat în inimă») prin duhul Sfânt” (Arhim. Eusebiu STEFANOU, „Pocăinţa, cheia
renaşterii Ortodoxe”, traducere Pr. Romulus Radu, în A.B., anul XLIII (1993), nr. 10-12, p. 12).
17
ejpistrevfw – a întoarce spre, a îndrepta spre, a se întoarce spre, a se converti). 156 În cele ce urmează vom
încerca o analiză a folosirii termenului concept metavnoia şi a celorlalte sinonime în Canonul cel Mare.
În Cântarea întâi, conceptul de pocăinţă apare exprimat prin termenul de metavnoia (forma
metanoou'nta – cel ce mă pocăiesc şi metavnoia, a") de patru ori,157 de două ori prin katanuvxew"158
şi câte o singură dată cu forma ejxomologou'159 şi ejxaggevlw.160 Încă de la început autorul ne face o
„invitaţie” solemnă (vino) la a ne mărturisi păcatele şi a avea permanent în suflet lacrimi de pocăinţă (evn
metanoiva/ davkrua) pentru ca prin acestea să luăm „iertare de greşeli” (paraptwmavtwn a[fevsin).
Ceea ce este absolut remarcabil în această primă Cântare e unirea într-un singur tropar al celor două aspecte
ale Pocăinţei (ca Taină şi ca sentiment profund). 161 Este singurul tropar din Canonul cel Mare care vorbeşte
atât de expresiv de cele două aspecte „perihoretice” ale Pocăinţei, arătându-ne prin refrenul dă-mi iertare de
greşeli, rezultatul şi scopului acesteia în viaţa umană.
În Cântarea a doua, pocăinţa se „instalează” în fiinţa umană. Conştient de faptul că primirea harului
lui Dumnezeu nu poate veni decât prin pocăinţă, penitentul îşi începe mărturisirea păcatelor. Referiri la
termenul de pocăinţă apar în şapte locuri. Ca exprimând starea de fapt termenul concept apare de cinci ori sub
forma metavnoia / metanoou'ntav,162 o singură dată sub forma katavnuxin163 şi
ejjxomolovghsin.164 Funcţiile îndeplinite de termenul cheie este de complement direct, iar determinanţii
termenului concept se referă la fiinţa umană.
În Cântarea a treia termenul concept pare a fi omis total. Singurul loc în care-l întâlnim se referă la
pocăinţa ca Taină a Mărturisirii (exomologou'maiv soi, mărturisesc Ţie), reliefându-se acum Cel care
primeşte pocăinţa – Mântuitorul Iisus Hristos.165 Acest sens, este exprimat şi în singura referinţă asupra
conceptului de pocăinţă din Cântarea a cincea.166 Se poate, înţelege Cântarea a cincea ca o continuare a
Cântării a treia.
În Cântarea a patra dramatismul atinge punctul culminant, căci sfârşitul se apropie. Necesitatea
pocăinţei devine evidentă, ca prin ea să ne ridicăm de la moarte la viaţă. Cele şase întrebuinţări ale termenului
concept reflectă căinţa deosebită a omului care-l caută pe Dumnezeu, rugându-L ca să-i ofere smerenia şi
pocăinţa vameşului. Forma cheamă-mă şi întru pocăinţă primeşte-mă devine refrenul Cântării a patra.167
Chemarea şi primirea este oferită de Dumnezeu permanent, însă sufletul şi trupul trebuie să simtă vibraţia
chemării ca apoi să se bucure de primirea Tatălui.
În Cântarea a şasea nu întâlnim o referire la metavnoia / ejxomolovghsi" sau la derivate ale
acestor două cuvinte. Întâlnirea o avem o singură dată în cuprinsul stihirilor Fericirilor, vorbind şi
156
Sensul lui ejpistrofhv (h'", hJ) este cel de acţiunea de a face întoarcerea, acţiunea de a-ţi întoarce sufletul, acţiunea de
întoarcere. v. William F. ARNDT / F. Wibur GINGRICH, op. cit., p. 301; A. BAILLY, op. cit., p. 346.
157
Forma metanoou'nta (cel ce mă pocăiesc) apare de două ori: în troparul 10 şi în theotokion (v. P.G. XCVII, 1332 C; ***
jAnqolovgion, p. 984; P.G. XCVII, 1336 B; *** jAnqolovgion, p. 986), iar forma metavnoia, (a", pocăinţei, ejn… de
pocăinţă) tot de două ori: în troparul 2 şi în troparul 17 (v. P.G. XCVII, 1332 A; *** jAnqolovgion, p. 983; P.G. XCVII, 1333 B;
*** jAnqolovgion, p. 985).
158
CM C1 tr. 22; P.G. XCVII, 1333 C; *** jAnqolovgion, p. 985; CM C1 tr. Sf. Treimi; P.G. XCVII, 1336 B; ***
jAnqolovgion, p. 986.
159
160
161
CM C1 tr. 2: Vino, ticăloase suflete…
162
CM C2 c1 tr. 1 (P.G. XCVII, 1336 C; *** jAnqolovgion, p. 987); CM C2 c1 tr. 25-27 (P.G. XCVII, 1337 D; ***
jAnqolovgion, p. 988); CM C2 c2 tr. Sf. Treimi (P.G. XCVII, 1341 B; *** jAnqolovgion, p. 991). Traducere troparului 25 din
Canonul cel Mare, text Bartolomeu (p. 17) nu corespunde textului original, lipsindu-i traducerea oujde metavnoian e[cw –
nici pocăinţă n-am. De asemenea, troparul este al 23-lea în textul Bartolomeu şi nu al 25-lea cum ar fi după originalul grecesc.
163
CM C2 c1 tr. 25; P.G. XCVII, 1337 D; *** jAnqolovgion, p. 988 (oujdev katavnuxin, nici umilinţă).
164
CM C2 c1 tr. 2; P.G. XCVII, 1336 C; *** jAnqolovgion, p. 987 (ejjxomolovghsin, mărturisirea).
165
166
CM C5 tr. 3; P.G. XCVII, 1353 B; *** jAnqolovgion, p. 999 (exomologou'maiv soi).
167
v. CM C4 c3 tr. 23, 25-27 (P.G. XCVII, 1352 BC; *** jAnqolovgion, p. 998). Celelalte două folosiri ale termenului concept
se întâlneşte în CM C4 c3 tr. 11 (P.G. XCVII, 1349 A; *** jAnqolovgion, p. 996 metanovhson, pocăieşte-te) şi CM C4 c3 tr.
17 (P.G. XCVII, 1349 C; *** jAnqolovgion, p. 997 [dia;] metanoiva" [moi], prin pocăinţa mea).
18
îndemnându-ne la a imita pocăinţa tâlharului, care într-o clipă s-a făcut locuitor al raiului. 168 Dacă până acum
autorul cretan ne îndeamnă la pocăinţă, în Cântarea a şaptea el ne arată exemple de împlinitori ai pocăinţei:
regele David şi regele Manase. Termenul concept este folosit de şapte ori, toate utilizările îndemnându-ne la
pocăinţă şi umilinţă prin imitarea pocăinţei lui David şi Manase.169
Cea mai deasă întrebuinţare a termenului concept o întâlnim în Cântarea a opta, de şase ori sub forma
lui metavnoia,170 de două ori sub forma ejpistrofhn171şi o dată sub forma katavvnuxin.172 Ca şi în
Cântarea a şaptea, toate sensurile sunt legate de cei ce au împlinit pocăinţa, devenind paradigme vii ale
acesteia. În Cântarea a noua, termenul de referinţă apare sub forme ale cuvântului metavnoia în trei
tropare,173 sub forma katavvnuxin şi ejxomologou'n câte o singură dată.174
Aşadar, termenul de pocăinţă (metavnoia) este întrebuinţat în 48 de contexte. Concluzionând, putem
afirma că termenul concept este unul extrem de folosit, pe de o parte, vorbindu-se stăruitor de pocăinţă ca
sentiment profund, ca schimbare şi întoarcere la Dumnezeu, iar pe de altă parte, chemând tainic la
mărturisirea păcatelor în faţa lui Hristos.
V.2. Sensul conceptului de metavnoia
Debutul Postului Mare este unul fulminant. Încă de la început, omul este chemat să conştientizeze
necesitatea ascezei pentru purificare şi înaintarea sa spre împărtăşire de Lumină. Călătoria duhovnicească a
Postului Mare începe remarcabil: într-o atmosferă de doliu duhovnicesc, într-o atmosferă a întunericului şi a
goliciunii,175 omul este rechemat să retrăiască - prin Canonul cel Mare - „istoria duhovnicească a lumii”.176
Mai mult, această istorie duhovnicească se transformă într-un agiornamento, în care sufletul se identifică rând
pe rând cu personajele invocate în Canon. Domnirea întunericul în Biserică - care reprezintă vremea celei de-a
168
CM Fericiri, stihira 1; P.G. XCVII, 1365 A; *** jAnqolovgion, p. 1005 aujtou' th'" metanoiva", pocăinţa acestuia.
Interesant este textul theotokionului de după Fericiri: Ţie mă închin, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut mai presus de fire,
fără ca prin aceasta să se despartă slava cea după fire a Pruncului tău; că Cel Care este unul după Faţă, îndoit după fire Se
mărturiseşte [ditto;;" oJmologei'tai tai'" fuvsesin]. Aici termenul oJmologei'tai posedă din context înţelesul secundar al
verbului oJmologevw, adică acela de a mărturisi, a face cunoscut, a depune mărturie (Mt 7,23 ; In 9,22 ; FA 23,8 etc.) şi, deci, nu
sensul de mărturisire a păcatelor. De aceea, nu l-am trecut ca făcând parte din utilizarea termenului concept.
169
CM C7 tr. 2; P.G. XCVII, 1368 C; *** jAnqolovgion, p. 1008 exhgoreusav soi tw'// krith'// mou, le-am mărturisit
Ţie, Judecătorul meu; CM C7 tr. 5; P.G. XCVII, 1369 A; *** jAnqolovgion, p. 1008 (se foloseşte de două ori în acest tropar
termenul metavnoia, tradus odată cu pocăinţă [th;n mevtanoian], iar o dată prin căinţă [mh; metagnou'sta qew'/, fără
să te căieşti lui Dumnezeu]). Celelalte patru utilizări: CM C7 tr. 19; P.G. XCVII, 1372 B; *** jAnqolovgion, p. 1010
(epivstreyon şi metanovhson). Tot în acest tropar expresia descoperă ceea ce este ascuns, grăieşte-l lui Dumnezeu, Cel ce pe
toate le ştie (ajnakavluyon ta; kekrummevna levge qew'/// tw'/ ta; pavnta eijdoti) ar putea fi egală cu
ejxomolovghsi".
170
CM C8 c3 tr. 15; P.G. XCVII, 1376 A; *** jAnqolovgion, p. 1011 (textul Canonului din Antologhionul grecesc nu cuprinde
primele două tricântări ale Cântării a opta); CM C8 c3 tr. 7; P.G. XCVII, 1376 B; *** jAnqolovgion, p. 1012 th'///
metanoiva, la pocăinţă; CM C8 c3 tr. 8; P.G. XCVII, 1376 C; *** jAnqolovgion, p. 1012 meta noou'nta", s-au pocăit;
CM C8 c3 tr. 15; P.G. XCVII, 1377 A; *** jAnqolovgion, p. 1013 e[[rga metanoiva", fapte de pocăinţă; CM C8 c3 tr. 18;
P.G. XCVII, 1377 B; *** jAnqolovgion, p. 1013 fovbw/ metanoou'nta, cu frică mă pocăiesc.
171
CM C8 c3 tr. 10; P.G. XCVII, 1376 C; *** jAnqolovgion, p. 1012 prognou;" th;n ejpistrofh;n tw'n Nineui>twn,
preştiind întoarcerea [pocăinţa] Ninivitenilor; CM C8 c3 tr. 1; P.G. XCVII, 1376 A; *** jAnqolovgion, p. 1011 pro;"
ejpistrofhvn, spre întoarcere.
172
CM C8 c3 tr. 15; P.G. XCVII, 1377 A; *** jAnqolovgion, p. 1013 katavnixin meta; dakruvwn, umilinţă cu lacrimi.
173
CM C9 c3 tr. 6; P.G. XCVII, 1381 B; *** jAnqolovgion, p. 1015 (în acest tropar metavnoia apare sub trei forme: [ei;"]
metavnoian; metanovhson; metapoiouvmenoi); CM C9 c3 tr. 10; P.G. XCVII, 1381 C; *** jAnqolovgion, p. 1016
două întrebuinţări: metavnoian, [th;n] metavnoian; CM C9 c3 tr. 24; P.G. XCVII, 1385 A; *** jAnqolovgion, p. 1017
[axivou"] metanoiva", vrednice de pocăinţă.
174
CM C9 c3 tr. 4 (P.G. XCVII, 1381 A; *** jAnqolovgion, p. 1015 [pro;"] katavnuxin, la pocăinţă); CM C9 c3 tr. 11 (P.G.
XCVII, 1381 C; *** jAnqolovgion, p. 1016 [kai;] ejxomologou'nto [ta;" ajmartiva"], şi-au mărturisit păcatele).
175
Panayotis NELLAS, „Cadrele antropologice şi cosmologice ale unirii omului cu Dumnezeu. Studiu asupra rânduielii Canonului
Mare”, în Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie ortodoxă, studiu introductiv şi traducere: diac. Ioan I. Ică
jr, Editura Deisis, Sibiu, 20023, p. 172.
176
Alexander SCHMEMANN, „Călătoria Postului. 1. Începutul: Canonul cel Mare”, în Postul cel Mare, traducere de Andreea şi
Laurenţiu Constantin, Editura Doris, Bucureşti, 19982, p. 81.
19
doua veniri -,177 poposirea penitentului în centrul Bisericii - de unde de sus îl veghează şi coboară „până-n cele
mai de jos ale pământului” Iisus Hristos Pantocrator, grăbeşte sufletul la mărturisire sinceră, în care se reflectă
armonios smerenia şi plângerea - ca efect concret al pocăinţei: De unde voi începe plângerea ticăloaselor
mele fapte?,178 cu atât mai mult cu cât este vremea pocăinţei.179
Drama personală pe care o trăieşte deopotrivă sufletul şi trupul este intensificată de durerea cea mare:
lipsa lacrimilor, a umilinţei şi a pocăinţei,180 de aceea pentru întărire omul Îl cheamă pe Hristos, ca cel ce e
filantropos,181 ca Cel care este milostiv şi pururi iertător. Conştient că e alungat din Împărăţie, 182 că este plin de
gânduri rele, penitentul cheamă în ajutor şi pe Fecioara Maria, pe Sfinţii Apostoli, pe cuvioasa Maria
Egipteanca - a cărei viaţă citită înainte l-a sensibilizat şi i-a arătat necesitatea şi tăria pocăinţei – şi, nu în
ultimul rând pe autorul cretan, ca cel care a devenit nouă mistagogul pocăinţei. Alături de aceste modele
pentru suflet, penitentul prinde curajul de a se mărturisi Ziditorului, de a părăsi ţara păcatului şi de a aduce
permanent lui Dumnezeu lacrimi.183 Însă nu orice fel de lacrimi, ci lacrimi însoţite de pocăinţă,184 urmărindu-
se transformarea penitentului şi stropirea trupului şi sufletului cu lacrimi, care vor duce la rodirea în sufletul
penitentului a darurilor Duhului Sfânt.
Penitentul îşi începe „cursa maraton”185 de mărturisire a ceea ce a făcut: a fost neascultător, 186 şi-a ucis
cugetul şi sufletul,187 a ales viaţa iubitoare de lucruri materiale şi de averi 188 întrecându-i prin acestea, pe toţi
cei din Legea veche.189 Mărturisirea păcatelor se realizează în întregul Canon în legătura lor profundă cu
drama continuă a relaţiei omului cu Dumnezeu. 190 Fiind vremea pocăinţei,191 penitentul nu doreşte decât
purificarea şi îmbrăcarea lui din nou în haina luminii, prin ridicarea de pe suflet al lanţului cel greu al
păcatului.192 Astfel, în Cântarea întâi se dă „începutul” pocăinţei. Creionându-şi imaginile exclusiv din cărţile
Pentateuhului şi în special pe imaginea creării şi căderii omului în păcat, prin neascultare 193 şi consecinţele
căderii, pocăinţa ni se arată ca singurul mod prin care putem primi iertarea. Viaţa mea şi viaţa ta se identifică
cu cea a protopărinţilor, dar şi cu nostalgia regăsirii stării iniţiale: Râvnind la neascultarea lui Adam celui
întâi zidit m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea pururi fiitoare pentru păcatele
mele.194 Adâncind imaginile căderii omului în păcat şi pierderii darurilor dumnezeieşti, Sfântul Andrei
Criteanul aduce permanent în faţă chemarea pocăinţei. Încă de la început se reflectă „jocul” dintre pocăinţă şi
urmarea ei: plângerea-mărturisirea-lacrimile.195 Recunoaşterea păcatelor, care se raportează la mila lui
Dumnezeu şi întemeiază o relaţie cu El196 este reflectată adesea: Hristoase …Tu, însă ca un milostiv,197 Te
milostiveşti fierbinte…,198 … şi ca un milostiv dă-mi lacrimi de umilinţă.199 Imperativele200 devin porunci
pentru suflet ca să se mărturisească. Mărturisirea noastră nu se adresează nici cerului, nici pământului, ci este
177
Panayotis NELLAS, op. cit., p. 172.
178
179
180
181
CM C1 tr. 12-13; P.G. XCVII, 1333 A; *** jAnqolovgion, p. 984.
182
CM C1 tr. 13; ibidem.
183
184
Ibidem.
185
186
187
188
189
190
Alexander SCHMEMANN, op. cit., pp. 80-81.
191
192
CM C1 tr. 16-18; ibidem.
193
CM C1 tr. 3-4, 6; P.G. XCVII, 1332 A-B; *** jAnqolovgion, pp. 983-984.
194
195
CM C1 tr. 1-2; ibidem.
196
Christos YANNARAS, „Pocăinţă, transformare a morţii în înviere”, în Libertatea moralei, traducere Mihai Cantuniari, Editura
Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 152.
197
198
199
CM C1 tr. 16-18; P.G. XCVII, 1333 B; *** jAnqolovgion, p. 985.
200
Vino (CM C1 tr. 2, 14-15), mărturiseşte-te / îndepărtează-te / părăseşte-ţi (CM C1 tr. 2), milostiveşte-te (CM C1 tr. 22).
20
adresată şi primită de Ziditorul, Mântuitorul şi Judecătorul nostru.201 Astfel, pentru începutul Canonului
pocăinţa este o chemare tainică, dar şi un răspuns personal concretizat în dorinţa arzătoare de părăsire a
păcatului, care a deposedat fiinţa umană de frumuseţile dumnezeieşti.202
Chemarea pocăinţei din Cântarea întâi începe să se concretizeze în Cântarea a doua. Doar în
Dumnezeu omul îşi găseşte integritatea, armonia, frumuseţea şi fericirea, 203 pe care le-a pierdut prin
îndepărtarea conştientă. Veşmântul fericirii şi al armoniei s-a rupt, 204 frumuseţea chipului s-a îngropat,205 iar
acum omul zace gol şi ruşinat. 206 Pe de o parte, întâlnim evaluarea pe plan ontologic şi psihologic a îmbrăcării
protopărinţilor în veşmintele ruşinii,207 iar pe de altă parte, se reliefează dimensiunea păcatului care a dus la o
exilare a omului, o exilare în care se aude profund glasul lui Dumnezeu şi glasul conştiinţei noastre. Imaginea
antropologică pe care o schiţează Sfântul Andrei Criteanul nu este cea a omului care trăieşte cu nădejdea că se
va mărturisi şi se va pocăi cândva,208 ci a omului care doreşte imediat pocăinţa sau care îşi trăieşte clipele
vieţii sale scurte în pocăinţă. La actul pocăinţei este chemat ca martor întreg universul 209: Ia aminte, cerule, şi
voi grăi: pământule, în auz primeşte glasul celui ce în faţa lui Dumnezeu se pocăieşte şi-L laudă.210 Lupta şi
încordarea sufletului în raport cu păcatul va duce la o mărturisire plină de căldură,211 căldură care va străbate
întreaga fiinţă. Căldura de care vorbeşte arhiepiscopul Cretei nu poate sublinia decât o condiţie elementară
pocăinţei: ca ea să fie sinceră, pentru a duce mai târziu la Taina comuniunii. În această comuniune prin
pocăinţă, întregul univers este martor dar, în acelaşi timp ascultător şi cunoscător al tainei de negrăit, care
este omul.
Pentru a redescoperi drahma cea pierdută, adică chipul lui Dumnezeu din om,212 Hristos îl „caută” pe
om, confirmând încă o dată „valoarea omului”. 213 Taina aceasta a coborârii lui Dumnezeu până la om îl face
pe om să simtă cu adevărat că nici lacrimi, nici pocăinţă, nici umilinţă nu are.214 De aceea, penitentul îl roagă
la fiecare pas pe Hristos să-i primească pocăinţa. 215 Primele patru tropare din tricântarea a doua a Cântării a
doua par a fi răspunsul lui Hristos la cererea stăruitoare a noastră de a ne primi mărturisirea. Hristos ne arată
că El este Dumnezeu216 care a plouat mană şi a izvorât apă din piatră, întrebându-ne apoi: Cui te-ai asemănat,
mult-păcătosule suflet?.217 Dialogul profund şi sincer dintre Hristos şi suflet este continuat prin răspunsurile
pe care le dă sufletul: Vai mie: lui Cain celui de demult şi lui Lameh …m-am rănit, m-am vătămat, iată că
săgeţile vrăjmaşului mi-au rănit sufletul şi trupul.218 De aceea, pocăinţa nu este o poruncă ci o strictă
necesitate a sufletului şi a trupului pentru comuniunea cu Hristos.
Toate stihirile Cântării a treia interpretează învăţătura biblică după care pocăinţa, îndreptarea sau
mântuirea sufletului nu este posibilă fără o jertfă interioară. 219 Ni se reliefează jertfa interioară a lui Avraam şi
201
202
203
204
205
206
CM C2 c1 tr. 8; P.G. XCVII, 1337 A; *** jAnqolovgion, p. 987.
207
208
Împotriva acestei idei eronate pe care şi-o înlesnesc unii oameni se ridică Sfântul Nicodim Aghioritul, când zice: Multe sunt
pagubele unora ca aceştia ce păcătuiesc cu nădejdea de pocăinţă, fiindcă ei cugetă că numai într-o mărturisire cu oarecare puţină
umilinţă, ar consta toată pocăinţa lor. Dar din pricina acestei uşuratice pocăinţe şi a nădejdii celei mincinoase, cad ticăloşii în
multe patimi… (v. Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Cuvânt despre pocăinţă, Editura Credinţa Strămoşească, 1999, p. 9)
209
210
211
212
213
Pr. Prof. Dumitru STĂNILOAE, op. cit., p. 440.
214
215
216
CM C2 c2 tr. 2-3; P.G. XCVII, 1340 A; *** jAnqolovgion, p. 988.
217
218
O nouă „replică” a lui Hristos la acest dialog ar fi: Pe toţi cei din Legea veche în fărădelegi întrecându-i, suflete, nu te-ai
asemănat lui Set… (CM C2 c2 tr. 4).
219
Pr. Dumitru MOCA, art. cit., p. 53.
21
cea a lui Lot, care a lăsat toate în urmă pentru a-şi salva sufletul. 220 Forme precum ai părăsit,221 ai ieşit,222 ai
fost izgonit223 vin să creeze în sufletul penitentului dimensiunea păcatului, care s-a transformat acum într-un
lanţ224 şi o povară care nu va putea fi rupt decât prin pocăinţă şi mărturisire. Pocăinţa declanşează în inima
păcătosului un nou „val” de umilinţă,225 şi astfel, dialogul va deveni din ce în ce mai deschis şi mai direct.
Imaginea simbolică a scării lui Iacov vine să ne arate scopul pocăinţei: urcarea penitentului treaptă cu treaptă
spre Dumnezeu şi ridicarea sa de la cele pământeşti la cele cereşti, prin practicarea virtuţilor. 226 Recunoaşterea
vinovăţiei se face cu adevărată zdrobire de inimă, iar cererea iertării cu sinceritate pe măsură.227
Viaţa umană este un drum permanent cu urcuşuri şi coborâşuri, în care clipă e fie cu Dumnezeu sau fie
fără El. Apoftegma patristică ai căzut de o mie de ori, ridică-te de o mie de ori, se împlineşte în Cântarea a
patra. Pocăinţa nu vine doar să acuze, ci ea naşte şi dă speranţă de mântuire, chiar dacă sfârşitul se apropie.228
Pocăinţa devine un urcuş lucrător al înălţării gândului229 spre Tatăl ceresc şi cel mai eficient medicament
pentru vindecarea de boli. Cunoscând că sfârşitul este aproape, penitentul se adresează conştiinţei sale cu
imperative profunde: ridică-te, trezeşte-te.230 Glasul lui Dumnezeu care cheamă la comuniune, adică la
împărtăşire, cunoaştere şi vedere este cel pe care omul trebuie să-l asculte. Pocăinţa este privită acum, ca şi în
celelalte Cântări ale Canonului însoţită la tot pasul de smerenie, stări catanictice şi de lacrimi care izvorăsc din
conştientizarea reală a stării de pervertire în raport cu bunătatea şi mila lui Dumnezeu.
În Cântarea a cincea şi a şasea pocăinţa e privită ca puterea care ne eliberează din sclavia păcatului şi
ne aduce la libertatea vieţii, care trebuie să fie cu şi în Hristos, Fratele nostru. Pocăinţa îşi găseşte refugiu şi
odihnă în mila lui Dumnezeu, ea transformă noaptea, întunericul şi negura adâncă 231 din suflet în lumină
dătătoare de viaţă, care-l conduce pe credincios spre teognosie, îl călăuzeşte şi veghează permanent. Clipita
pocăinţei cu care tâlharul de pe Cruce a „câştigat” raiul232 este pentru noi îndemn ca măcar şi în al
doisprezecelea ceas să fim conştienţi de necesitatea ei. Imnul redeschiderii raiului este un imn al dobândirii
pocăinţei. Cu şi în Hristos, alături de Hristos şi prin Hristos omul învaţă că este făptura cea de mult preţ
chemată permanent la vedere în sus.233 Dacă prin păcat vederea s-a ecranat, prin pocăinţă ceaţa de pe ochii
sufletului, se purifică şi se curăţeşte întreaga fiinţă umană, trup şi suflet, deopotrivă.
Dacă până acum autorul cretan ne-a arătat însemnătatea profundă a pocăinţei, ca o „atitudine
permanentă, un curent continuu de viaţă spirituală, un neîncetat flux şi reflux, apus şi răsărit, început nou şi
bun … o sondă aruncată la mari adâncuri, o incizie în sufletul bolnav”,234 începând cu Cântarea a şaptea el
vine cu exemple clare, pentru a-şi demonstra spusele într-un mod cât mai expresiv. Imaginea regelui David
ocupă un loc central, atât prin numărul troparelor în care-l întâlnim, 235 cât şi prin faptul că psalmii săi sunt
sursă pentru Sfântul Andrei Criteanul.236 Întregului proces metanoetic i se reflectă acum laturile: Întoarce-te,
220
221
222
223
224
CM C1 tr. 16; P.G. XCVII, 1333 B; *** jAnqolovgion, p. 985. „Chiar atunci când omul cade într-un păcat şi nu se grăbeşte să
îl îndepărteze din suflet prin pocăinţă şi prin mărturisire, acel păcat îl împinge spre alt păcat, şi acela spre altul, şi aşa mai departe,
până când, cu timpul, ajunge un lanţ greu de dus, un lanţ al păcatelor, de care omul nu poate să scape de unul singur, chiar să vrea”,
v. Arhiepiscopul Mirelor Ioan LINDUL, op. cit., p. 57.
225
226
227
228
CM C4 c3 tr. 2 (P.G. XCVII, 1348 B; *** jAnqolovgion, p. 995) CM Condac (P.G. XCVII, 1361 A; *** jAnqolovgion, p.
1005).
229
230
CM C4 c3 tr. 2-3; P.G. XCVII, 1348 B; *** jAnqolovgion, p. 995.
231
232
CM Fericiri, stihira 1; P.G. XCVII, 1364D-1365A; *** jAnqolovgion, p. 1005.
233
Expresie preluată după traducerea etimologică a substantivului a[nqrwpo", ou, oJ (om) - privitorul în sus.
234
Pr. Constantin GALERIU, „Sensul creştin al pocăinţei”, în S.T., anul XIX (1967), nr. 9-10, pp. 674-675.
235
Un număr de 6 tropare: CM C7 tr. 4-6, 8, 18-19.
236
CM C7 tr. 1, că întru păcate m-am zămislit - cf. Ps 50,5; CM C7 tr. 6, Ţie unuia am greşit - cf. Ps 50,4; CM C7 tr. 19, după mare
mila Ta, cf. Ps. 50,1.
22
căieşte-te, descoperă cele ascunse, grăieşte lui Dumnezeu Cel ce ştie toate 237- conştientizarea, întoarcerea la
Dumnezeu şi la sine, mărturisirea. Suntem invitaţi în întreg Canonul să conştientizăm că prin păcat ne-am
desprins de Dumnezeu, am părăsit casa Tatălui şi pribegim în lumea păcatului. 238 Conştiinţa noastră devine
tribunal de judecată: De aici m-am judecat, de aici m-am osândit, eu ticălosul, aceasta s-a făcut în propriul
meu cuget - mai apăsător decât tot ce este-n lume….239 Începutul căinţei propriu-zise e întoarcerea
credinciosului la el însuşi, iar căinţa efectivă se datorează mărturisirii, 240 care se cere a fi făcută sinceră şi fără
sfială.241 Aceste îndemnuri profunde întoarce-te, căieşte-te, descoperă, grăieşte este chemarea „la cea mai
simplă formă de mărturisire, la o minimă, dar suficientă încercare de a abandona povara păcatului”. 242
Penitentul care se mărturiseşte, glăsuieşte ca şi David din adâncul inimii: Miluieşte-mă!, iar iertarea primită
este rodul milostivirii, iar nu al căinţei, care niciodată nu poate fi suficientă.243
Apropiindu-se finalul Canonului, Sfântul Andrei face o transpunere impresionantă a pocăinţei. Dacă,
până la Cântarea a noua au abundat modelele şi imaginile Vechiului Testament, Cântarea a noua vine ca o
miniatură a celor patru Evanghelii. Mesajul central pe care-l propovăduieşte autorul cretan este în
conformitate cu mesajul evanghelic: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor (Mt 3,1). Pocăinţa
devine acum un izvor al bucuriei şi al nădejdii, care se opune totalmente deznădejdii în care am fi tentaţi să
cădem. Drama pe care o trăieşte penitentul îşi află deznodământul din viitor 244: participarea lui la Învierea lui
Hristos! Învierea reprezintă bucurie şi este trăită ca atare, la fel cum ar trebui să fie trăită şi pocăinţa, această
transformare a cugetului şi a minţii pe calea reîntâlnirii cu Hristos, o lucrare vie şi permanentă pe calea
mântuirii pentru a gusta din bunătăţile dumnezeieşti, în care Stăpânul se face hrănitor nouă. „Pocăinţa trebuie
să crească în bucurie şi lucrare. Fără acestea, ceea ce putea deveni pocăinţă se transformă în regret, regret
steril care de cele mai multe ori omoară forţa de viaţă în loc să o trezească, să o înnoiască”. 245 Acest adevăr
este în fond „linia” teologică a pocăinţei în Canonul cel Mare, o pocăinţă născătoare şi aducătoare de bucurie.
Care tată nu se bucură de întoarcerea fiului său? Sau care fiu nu se bucură de reîntâlnirea cu tatăl său? Este o
dragoste şi o bucurie care se manifestă reciproc: bucurându-te simţi vibraţia bucuriei celuilalt şi te
împărtăşeşti de ea.
Chiar dacă cuvântul pare îndrăzneţ marele Canon de pocăinţă al autorului cretan s-ar putea intitula
marele Canon al bucuriei şi al comuniunii, căci prin pocăinţa descrisă în amănunt omul ajunge să se
împărtăşească de Bucuria şi Dragostea divină.
VI. Modele ale pocăinţei în imaginile Canonului Mare
Ascetica şi mistica ortodoxă nu se rezumă doar la identificare păcatelor personale cu cel adamic. Ea îl
plasează pe penitent în cadrele efortului ascetic şi mistic, în cadrul părăsirii păcatului şi întoarcerea la
Dumnezeu, nu înainte de a conştientiza faptul că ne lipseşte Creatorul nostru. Dacă această virtute atât de mult
lăudată şi comentată în scrierile sfinţilor Părinţi ar fi lipsită de împlinitorii ei, aceste paradigme vii al
Ortodoxiei, ea nu ar convinge pe nimeni, s-ar transforma într-un sentiment pietist, lipsit de valoarea
237
CM C7 tr. 19; P.G. XCVI, 1372 B; *** jAnqolovgion, p. 1010.
238
„Păcatul este o revoltă, dar şi o îndepărtare, o plecare. Omul, prin păcat, pleacă de la Dumnezeu - Tatăl , se desparte de trupul
Bisericii, de familia lui Dumnezeu, nu mai este părtaş la bucuria casei”, v. Arhim. Nectarie ANTONOPOULOS, Spovedania. Calea
învierii sufleteşti, traducere Cristian Spătărelu, Editura Cartea Ortodoxă / Editura Egumeniţa , Galaţi, 2004, p. 13.
239
CM C4 c3 tr. 5; P.G. XCVI, 1348 C; *** jAnqolovgion, p. 995.
240
241
Pentru ce ţi-e ruşine să-ţi spui păcatul ? Când ai făcut desfrânare nu ţi-a fost ruşine? Când iei doctoria te ruşinezi? Când te
scapi de păcat te ruşinezi? Se cuvenea să te ruşinezi atunci când păcătuiai! Atunci trebuia să-ţi fie ruşine! Când ai ajuns păcătos nu
te-ai ruşinat şi te ruşinezi acum, când ai să ajungi drept? (v. Sfântul Ioan GURĂ DE AUR, Omilii despre pocăinţă, traducere Pr.
Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998, p. 162).
242
243
CM C7 tr. 19; P.G. XCVI, 1372 B; *** jAnqolovgion, p. 1010.
244
245
Mitropolitul ANTONIE al SUROJULUI, Bucuria pocăinţei, traducerea din ruseşte de Mihai Costiş, Cu un cuvânt înainte de
Protos. Savatie Baştovoi, Editura Marineasca, Bucureşti, 2005, coperta a IV-a.
23
duhovnicească. Inclusiv, Canonul cel Mare şi-a clădit sau are ca temelie pe cei pe care Scriptura ni-i
aminteşte,246 fie ei drepţi, fie nedrepţi.247
Rând pe rând, într-o ordine aproape cronologică, sufletul se identifică cu faptele şi păcatele celor
nedrepţi, se identifică cu cei neascultători şi călcători ai Legii lui Dumnezeu, se identifică cu cei care au lovit
aproapele sau în ei înşişi, prin nelegiuirile lor. Este strigătul sufletului care a imitat, dar în acelaşi timp a
întrecut în răutăţi pe Cain şi pe Lameh, 248 orgiile locuitorilor Sodomei şi Gomorei; 249 asemănându-se
ziditorilor turnului Babel,250 lui Esau (Esav) care şi-a vândut dreptul de întâi născut 251 şi ca Ruben ne-am
întinat patul.252 Ne-am vândut păcatului, imitând pe fraţii lui Iosif, care l-au vândut pe acesta rob; 253 am avut
inima împietrită ca faraonul Egiptului254 şi ne-am înecat în valurile păcatului ca egiptenii; 255 ne-am răzvrătit ca
evreii în pustiu împotriva lui Dumnezeu, 256 păcătuind apoi şi cu Abesalom, 257 Solomon,258 Ieroboam,259
Ahav260 şi Ozia261 şi cu toţi ceilalţi călcători de Lege. Această desfăşurare diacronică se va transforma treptat
într-una sincronică prin evocarea personajelor nou-testamentare pe care sufletul trebuie să le imite: magii care
s-au mântuit,262 păstorii care au fost chemaţi, 263 Zaheu vameşul,264 păcătoasa care a turnat cu alabastru cu mir
şi a uns picioarele Domnului şi cu părul capului le-a şters, 265 tâlharul de pe cruce care s-a pocăit, luând
dezlegarea greşelilor,266 credinţa cananeencei „pentru care cu cuvântul lui Dumnezeu s-a tămăduit fiica ei”.267
În cele ce urmează vom prezenta în mod sistematic cinci modele ale pocăinţei reflectate în Canonul
cel Mare: regele David, regele Manase, ninivitenii, tâlharul de pe cruce şi Cuvioasa Maria Egipteanca.268
Regele David – în pofida dublului său păcat: adulter şi crimă - a fost iertat de Dumnezeu fiindcă n-a
întârziat „să se căiască îndoit”: David, dumnezeiescul părinte, de a şi greşit oarecând îndoit, suflete al meu,
cu săgeata desfrâului săgetându-se şi suliţa robindu-se pentru pedeapsa uciderii; dar tu cu mai grele lucruri
boleşti, din pornirile cele de voia ta / Împreunat-a David oarecând nelegiuirea cu nelegiuire, că a amestecat
desfrâul cu uciderea; dar îndată îndoită pocăinţă a arătat. Iar tu, suflete, mai viclene lucruri ai făcut,
246
Ibidem.
247
248
CM C1 tr. 7(P.G. XCVII, 1332 B; *** jAnqolovgion, p. 983); CM C1 tr. 9 (P.G. XCVII, 1332 C; *** jAnqolovgion, p.
984).
249
250
251
CM C4 c3 tr. 11-12; P.G. XCVII, 1349A-B; *** jAnqolovgion, p. 996.
252
253
254
255
CM C6 tr. 5; P.G. XCVII, 1357 D; *** jAnqolovgion, p. 1003.
256
257
258
259
260
CM C7 tr. 13; P.G. XCVII, 1369 D; *** jAnqolovgion, p. 1009.
261
262
263
Ibidem.
264
CM C9 c3 tr. 17; P.G. XCVII, 1384 B; *** jAnqolovgion, pp. 1016-1017.
265
266
267
CM C9 c3 tr. 20; ibidem. Această prezentare am preluat-o pe alocuri după modelul oferit de ierom. Makarios
SIMONOPETRITUL, op. cit., p. 46. Pentru o împărţire a exemplelor vetero şi neo-testamentare, a se vedea: Ierom. Sebastian
PAŞCANU, op. cit., pp. 17-18; Idem, art. cit., p. 60; Pr. Dumitru MOCA, art. cit., pp. 56-57.
268
Ceea ce este absolut necesar de remarcat este lipsa vreunei referiri directe a Sfântului Andrei Criteanul în Canonul său despre
Cuvioasa Maria Egipteanca Troparele închinate Cuvioasei - introduse în Canon - au apărut în secolul IX, deci după cel puţin 60 de
ani de la moartea autorului cretan. Lipsa vreunei referiri directe / indirecte în Canon se poate înţelege prin faptul că pentru Părinţii
Bisericii personajele biblice aveau o putere mai mare de convingere, ele fiind folosite cu orice ocazie. Astfel, un exemplu
concludent ar fi Omilii-le la Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur, care nu fac nici o referire la Sfinţii martiri importanţi – deşi ei
existau. Scrierile Părinţilor se dovedesc a fi Scripturi în miniatură. Rolul deosebit de important pe care-l are Cuvioasa Maria
Egipteanca în Canon este preluat pentru Sfântul Andrei Criteanul de Fiul risipitor, care este un antitip al Cuvioasei Maria
Egipteanca.
24
necăindu-te către Dumnezeu.269 Conştiinţa păcătoşeniei şi ghimpele remuşcării l-a făcut pe împărat să-şi
dezvăluie înaintea lui Dumnezeu toate gândurile şi toate dorinţele, în nădejdea că va primi iertare: „Miluieşte-
mă, Dumnezeule, după mare mila Ta … şterge fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Căci
fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu e pururi înaintea Ta… Tu mă vei stropi cu isop şi eu mă voi curăţa
… Dă-mi să aud cuvânt de bucurie şi de veselie şi se vor bucura oasele mele cele zdrobite … Zideşte,
Dumnezeule, întru mine inimă curată şi duh drept înnoieşte înăuntrul meu …”(Ps 50). Câtă sinceritate şi câtă
frumuseţe cuprinde această recunoaştere a păcătoşeniei şi decăderii sale şi cât de smerit a ştiut psalmistul să
ceară de la Dumnezeu iertarea şi curăţirea de păcate! 270 Compunând psalmul 50 ca semn al căinţei, el s-a făcut
„învăţătorul pocăinţei”271 care îndeamnă pe fiecare să ne pocăim şi să nu deznădăjduim.272
Trebuie imitată pocăinţa împăratului lui Iuda – Manase, care „a făcut astfel de urâciuni, mai rele decât
tot ce au făcut Amoreii, care au fost înainte de el şi a vârât pe Iuda în păcat cu idolii lui” (IV Rg 21, 11), dar
care a fost restabilit în împărăţia sa după ce şi-a mărturisit păcatele şi s-a smerit înaintea lui Dumnezeu 273:
Păcatele lui Manase ţi-ai îngrămădit cu voinţa, suflete, punând ca nişte lucruri de scârbă patimile şi
înmulţind cele dezgustătoare; dar pocăinţei lui râvnind cu căldură, câştigă-ţi umilinţă.274
Imnografii creştini nu neglijează nimic pentru a însufleţi puterea celor ce se pocăiesc şi fac apel la
toate modelele vetero-testamentare ale căinţei. Din Vechiul Testament mai este amintită pocăinţa ninivitenilor,
care au adăugat la pocăinţă postul şi smerenia cu sac şi cu cenuşă.275
Tâlharul cel recunoscător care a fost răstignit împreună cu Mântuitorul şi care prin pocăinţa lui, chiar
şi în ultimele clipe ale vieţii sale, a fost mântuit, este unul dintre cele mai vii exemple ale pocăinţei în şirul
nesfârşit al celor care au auzit chemarea la pocăinţă. Imnograful evidenţiază atitudinea tâlharului pocăit, care
acolo sus pe cruce L-a strigat pe Mântuitorul: Pomeneşte-mă , Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.
Astfel, el devine primul cetăţean al Paradisului. El a luat-o înaintea lui Adam, care prin lemnul Raiului a
devenit cetăţean al celor dintru întuneric.276
În Canonul cel Mare modelul viu de urmat e Cuvioasa Maria Egipteanca, a cărei viaţă a fost scrisă de
Patriarhul Sofronie al Constantinopol-ului între 634-638. Viaţa acesteia e una tulburătoare, aproape că e
incredibil cum o persoană desfrânată ajunge o mare trăitoare, o sfântă. Dar iată viaţa ei: Maria Egipteanca s-a
născut într-un sat din Egipt şi din fragedă vârstă şi-a părăsit familia fiind atrasă de faima, luxul şi bogăţia
oraşului Alexandria cetate vestită, cu şcoli înalte, cetate în care trăiau gânditori renumiţi, filozofi cunoscuţi
pretutindeni prin concepţiile lor, cetate în care forfoteau neguţători de tot felul, în care se întâlneau şi roiau
oameni din trei continente, cetate în care se întâlneau însă nedreptăţi sociale şi rânduieli neomeneşti; alături de
unii oameni înstăriţi, de unii oameni care-şi duceau zilele în desfătări şi trândăvii, trăiau alţi oameni, semeni
de-ai lor, năpăstuiţi, desconsideraţi, trăiau oameni împresuraţi de nevoi şi de necazuri. Într-un astfel de climat
quasi – general al imoralităţii şi-a petrecut tinereţea Maria. Deşi aflată la vârsta de 15 - 16 ani era vestită în
Alexandria, vânzându-şi „onoarea şi cinstea cu oameni în vârstă, dornici de aventuri, dar putrezi de bogaţi şi
cu tineri decăzuţi, al căror principiu de viaţă era în exclusivitate mâncarea şi sexualitatea”. 277 Experienţa
dureroasă a acestei Sfinte a luat sfârşit într-o zi în chip cu totul neaşteptat. Plecând din Alexandria şi ajungând
la Ierusalim, a vrut din simplă curiozitate să intre în biserica Sfintei Învieri, dar s-a simţit respinsă în chip
tainic. Tânăra şi-a dat seama că era de fapt o mână dumnezeiască. Dintr-o dată, remuşcările pentru cele
săvârşite încep să-i cuprindă întreaga fiinţă, descoperind o lume nouă, un alt sens pentru viaţa sa. S-a rugat
269
CM C7 tr. 4-5; P.G. XCVII, 1369 A; *** jAnqolovgion , p. 1008.
270
I. ZĂGREAN, „Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta”, în M.A., anul XIX (1974), nr. 1-3, p. 137.
271
Ibidem.
272
CM C7 tr. 6, 19; P.G. XCVII 1369 A, 1372 B; *** jAnqolovgion , pp. 1008, 1010.
273
II Paralipomena 33, 12 – 13.
274
CM C7 tr. 16; P.G. XCVII, 1372 A; *** jAnqolovgion, p. 1010. Alte texte: „Greşit-am mai mult decât toţi oamenii, eu,
ticălosul, şi am păcătuit fără căinţă, ca Manase; fă-mi, Doamne, chipuri de pocăinţă, mai înainte de a mă topi moartea” (Jo Lbr Ut,
od 4 ca 2, tr. 4 de la Slavă…); „Precum ai mântuit Dumnezeule pe Manase care s-a pocăit, mântuieşte-mă şi pe mine, cel ce mă
pocăiesc amar cu lacrimi, şi nu mă lepăda pe mine robul Tău, că mi-am depărtat de la Tine sufletul, precum de demult Israel acela,
în toate zilele mele vieţuind întru dezmierdare” (Mc IV, Ut, od 9, ca 2, tr. 5).
275
CM C8 c3 tr. 8, 10; P.G. XCVII, 1376 C; *** jAnqolovgion, p. 1012.
276
Arhim. Simeon KOUTSAS, op. cit., p. 180. Alte tropare în care se întâlneşte aluzii la tâlharul pocăit: CM C8 c3 tr. 14; CM C9 c3
tr. 6, 21-22.
277
Diacon P. I. DAVID, „La Cuvioasa Maria Egipteanca”, în M.O., anul XX (1968), nr. 3 – 4, p. 300.
25
apoi fierbinte lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru a o lăsa să intre, învrednicindu-se astfel de
„binecuvântarea divină care i-a liniştit sufletul însetat de urmarea vieţii virtuoase”.278 Avea 30 de ani când s-a
hotărât să-şi schimbe modul de viaţă, de a urma calea ascezei de a părăsi lumea cu toate plăcerile ei.
Înţelegând cuvintele Eclesiastului haveil havalim hacol havel pleacă în pustiul Iordanului, unde a trăit
47 de ani, în cea mai aspră asceză. În pustiul Iordanului exista o mănăstire închinată Sfântului Ioan
Botezătorul în care vieţuiau călugări, care obişnuiau ca din prima Duminică a Postului mare, când se
împărtăşeau şi până în Duminica Floriilor să părăsească mânăstirea şi să înainteze cât mai adânc în pustiu,
pentru a petrece în rugăciune, în post şi alte practici. Între aceşti călugări se afla şi duhovnicul Zosima.
Retrăgându-se şi el în pustiu, într-un post al Paştilor, a întâlnit-o întâmplător pe Maria Egipteanca, înaintată în
vârstă, care i-a istovit viaţa sa, s-a spovedit şi a cerut Sfânta Împărtăşanie. Bătrânul Zosima s-a îngrozit de
cele auzite, dar a mulţumit lui Dumnezeu că l-a învrednicit să cunoască o astfel de fiinţă care şi-a plâns o viaţă
întreagă păcatele, ajungând la o schimbare radicală a cursului vieţii ei. Peste un an, călugărul a venit din nou
în locul în care vieţuia Maria, ca să-i aducă Sfânta Împărtăşanie. I-a găsit numai trupul mort, pe care l-a redat
pământului din care a fost plămădit.
Sfânta Maria Egipteanca e „unul din modelele cele mai izbitoare pe care monahul trebuie să le
păstreze necontenit în minte pentru a-şi îmboldi zelul în vederea pocăinţei”. 279 Pentru noi creştinii pilda
Cuvioasei Maria Egipteanca ne obligă să fim într-o permanentă stare de trezire.
Patriarhul Sofronie a dramatizat destinul Mariei, dar stilizarea făcută de el accentuează la extrem
contrastul din starea dinainte şi de după momentul pocăinţei; înainte, era Maria purtată de poftă carnală ca
apoi să fie „icoana vieţii îngereşti”.280 Astfel, este pusă în lumină violenţa pasională – „când pasiunea este
abolită şi are loc prefacerea pasiunii”281 şi „întoarcerea” care schimbă întreaga fiinţă. Relatarea patriarhului
Sofronie nu corespunde adevărului, şi totuşi „prin caracterul ei exemplar şi sugestiv a făcut din Maria
Egipteanca una din sfintele cele mai populare ale Bisericii Ortodoxe”.282
Viaţa ascetică a acestei cuvioase au ridicat-o la treapta cetelor îngereşti şi au făcut din ea un „înger în
trup” (aşa cum e numit de fapt monahul): Petrecând viaţa fără de trup, cuvioasă, fiind cu trup, ai luat mare
har de la Dumnezeu cu adevărat, ca să foloseşti celor ce te cinstesc cu credinţă. Pentru aceasta ne rugăm ţie,
izbăveşte-ne pe noi cu rugăciunile tale de toate încercările.283
VII. Concluzii
Perioada Postului Mare este una de profundă pocăinţă, de durere şi de bucurie, de întristare şi de
veselie. Începând de la Duminica vameşului şi a fariseului, continuând cu duminica Înfricoşătoarei judecăţi,
Duminica Sfintei Maria Egiteanca, cu Duminica Floriilor şi ajungând la slăvitul praznic al Învierii Domnului,
omul este invitat să ia parte şi să urce pe calea epectazei, să se cunoască pe sine, să-şi mărturisească păcatele
şi să se hristifice.
Sfântul Andrei Criteanul (cca. 660-740) reprezintă în imnografia ortodoxă o forţă teologică
incontestabilă, vie, permanentă. El reprezintă pentru noi un exemplu de sfinţenie şi de chemare permanentă la
imitarea vieţii sale.
Canonul cel Mare dezvăluie o zguduitoare realitate. El capătă în gura credinciosului ca strigăt
dimensiunile unui cutremur lăuntric. El zguduie sufletul adormit şi împovărat de păcate. S-ar putea spune că
mesajul Canonului Mare este exprimat în minunatul condac al Sfântului Roman Melodul: Suflete al meu,
suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vei să te tulburi. Deşteaptă-te dar, ca să se
278
Diacon prof. Emilian CORNIŢESCU, „La duminica a V-a din Post”, în M.M.S., anul LXIV (1988), nr. 2, p. 78.
279
280
Olivier CLÉMENT, Cântecul lacrimilor. Eseu despre pocăinţă, traducere Ileana Brie, Editura Patmos, Cluj-Napoca, 1999, p.
100.
281
Ibidem.
282
283
CM C4 c3 tr. 28; P.G. XCVII, 1351 D; *** jAnqolovgion, p. 1017. Un alt exemplu convingător este: „Toate cetele îngereşti şi
adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată, ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ar fi fost
fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut” (CM C9 c3 tr. 26).
26
milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindeni, şi pe toate la plineşte. Canonul cel Mare
este o picătură din oceanul slujbelor dumnezeieşti care nu o dată ci de şase ori în perioada Postului ne atrage
şi ne învaţă, ne cheamă tainic şi ne porunceşte, ne călăuzeşte viaţa şi ne îndeamnă la pocăinţă. Meritul
deosebit al acestui Canon de pocăinţă reprezintă urcuşul sufletului spre Dumnezeu, drumul epectazei fără de
sfârşit. Canonul cel Mare şi implicit autorul lui rămân puncte de referinţă atât pentru teologia patristică, cât şi
pentru viaţa Bisericii creştine, deoarece în el şi prin el descoperim atât profunzimea teologiei cât şi stăruinţa şi
trăirea duhovnicească a lui Andrei Criteanul. Opera profundă a lui Andrei Criteanul este una care dăinuie în
veac, este parfumul, aroma şi vigoarea unei vieţi trăite în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi în dăruirea
către semeni.
Scopul pocăinţei reflectat în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul nu este o descoperire
abstractă a păcatelor, ci este o depăşire continuă a acestora. Prin pocăinţă, omul nu se simte lezat din pricina
eu-lui rănit, ci prin faptul că în mod voit - prin păcat - s-a înstrăinat de Dumnezeu. În pocăinţă nu se mai
găseşte sentimentul de culpabilitate, care face ca sufletul să se întristeze, ci este sentimentul profund, este
receptarea şi trăirea vie şi conştientă a dragostei divine care coboară în adâncul fiinţei umane – sau aşa cum o
defineşte în Canonul cel Mare Sfântul Andrei Criteanul, în adâncul sufletului şi al trupului – ridicând făptura
din nou la locul menit. Pocăinţa este născătoare şi aducătoare de bucurie, căci finalul ei este comuniune şi
participare.
De aceea, să-l rugăm pe arhiepiscopul Cretei să aprindă în noi darul pocăinţei şi dorul iubirii celei
dumnezeieşti, pentru ca şi Dumnezeu să rodească în sufletele noastre virtuţile şi darurile cântate în acest
inspirat canon.
VIII. Lista de abrevieri
VIII.1. Index alfabetic al revistelor, enciclopediilor, lexicoanelor, colecţiilor patristice, edituri
*** jAnqolovgion = *** jAnqolovgion tw`n iverw`n ajkolouqiw`n tou` olou ejniautou`,
tovmo~ A j. jEpimeleiva/ Kwn. Papagiavnnh prwtopresbutevrou,
VEkdovsei~ «ORQODOXOS KUYELH», Qessalonivkh, 
A.B. = Altarul Banatului, Timişoara.
B.O.R. = Biserica Ortodoxă Română, Bucureşti, 1, 1874 –
DACL = Dictionnaire d’ Arhéologie chrétienne et de Liturgie, Paris, 1907 sq.
DSp = Dictionnaire de Spiritualité Ascetique et Mystique, Doctrine et histoire, Paris, 1937 sq.
DThC = Dictionnaire de Théologie Catholique, Paris, 1-15, 1903-1950 + Tables générales 1-3, 1951-1972.
Editura IBMBOR = Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
EnCat = Enciclopedia Cattolica, Città del Vaticano, 1951.
EnECh = Encyclopedia of Early Christianity. Second edition, New-York & London, 1998.
Eor = Échos d’Orient, Bucureşti (etc.), 1, 1897/98-39/40, 1940/42 (1942/43).
G.B. = Glasul Bisericii, Bucureşti, 1941 –
M.A. = Mitropolia Ardealului, Sibiu, 1, 1956 (?) –
M.B. = Mitropolia Banatului, Timişoara.
M.M.S. = Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1930 –
M.O. = Mitropolia Olteniei, Craiova.
NEnTh = Nouvelle Encyclopédie Théologique, Paris, 1865.
ODByz = The Oxford Dictionary of Byzantium, New York-Oxford, Oxford University Press, 1991.

Unele din aceste prescurtări, precum şi indicarea locului şi anilor de apariţie au fost preluate după: Siegfried M. SCHWERTNER,
Theologische Realenzyklopedie, Abkűrzungsverzeichnis, 2. űberarbeitete und erweiterte Auflage, zusammengestellt von Siegfried
M. Schwertner, Walter de gruyter, Berlin/New York, 1994 apud Pr. Daniel BENGA, Marii reformatori luterani şi Biserica
Ortodoxă. Contribuţii la tipologia relaţiilor luterano-ortodoxe din secolul al XVI-lea, teză de doctorat, Editura Sophia, Bucureşti,
2003, pp. 457-460. Pentru indexul alfabetic al prescurtărilor liturgice am folosit: Ierom. Makarios SIMONOPETRITUL, op. cit., p.
391 sq.
27
ODChC = The Oxford Dictionary of the Christian Church, New-York-Toronto, Oxford University Press,
19973.
P.G. = Jacques Paul Migne, Patrologia cursus completus. Series greaca, Paris, 1844 – 55.
S.T. = Studii Teologice, Bucureşti, 1, 1929-30-8, 1940. 2. Ser. 1,1949. 3 Ser. 1, 2005 -
VIII.2. Index alfabetic al prescurtărilor liturgice
CM = Sfântului Andrei Criteanul, Canonul cel Mare

C … tr. … = Cântarea …, troparul … din Canonul cel Mare
C … c … tr. … = Cântarea …, oda … troparul … din Canonul cel Mare
ca = canon din slujba Utreniei
Lu, Mţ, Mc, Jo, V, Sb, Dm – pentru zilele săptămânii.
Lbr = Lunea Săptămânii brânzei.
od … = cântarea …
Slavă … a Tr. = Troparul Sfintei Treimi din Canonul cel Mare.
Tr. N = Troparul Maicii Domnului din Canonul cel Mare.
Tric … = tricântarea … din Canonul cel Mare.
Ut = Utrenie.
Vc = Vecernie.
IX. Bibliografie
IX. 1. Izvoare
*** Aghiasmatar, cuprinzând slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din viaţa
creştinilor, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1998.
*** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu
Valeriu Anania, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2001.
*** Deniile din Postul Mare, Editura Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, Iaşi, 1999.
*** Mineiul pe iulie, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002.
Sfântul Andrei CRITEANUL, Canonul cel Mare. Text diortosit de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul
Clujului. Pentru folosul oricărui creştin, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006.
Ibidem, cu un Cuvânt înainte de † DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Editura Trinitas, Iaşi, 1999.
Sfântul Andrei CRITEANUL, JO Mevga~ Kanw;;;n, în: *** jAnqolovgion tw`n iverw`n
ajkolouqiw`n tou` olou ejniautou`, tovmo~ A j Epimeleiva/ Kwn. Papagiavnnh
prwtopresbutevrou, JEkdovsei~ «ORQODOXOS KUYELH», Qessalonivkh, 
Ibidem, în: Jean P. MIGNE, Patrologia cursus completus. Series graeca, tom. XCVII, coll. 1329-1385.
Sfântul Nicodim AGHIORITUL, Cuvânt despre pocăinţă, Editura Credinţa Strămoşească, 1999.
Sfântul Ioan GURĂ DE AUR, Omilii despre pocăinţă, traducere Pr. Dumitru Fecioru, Editura IBMBOR,
Bucureşti, 1998.
*** Triod, Editura IBMBOR, Bucureşti, 19868.
*** Vieţile sfinţilor pe luna iulie, Editura Episcopiei Romanului, 20032.
IX. 2. Literatură secundară
IX.2.1. Lucrări generale
ALTANER, Berthold, Patrologie, Freiburg Im Breisgau, 1938.
28
ANTONIE, Mitropolit al SUROJULUI, Bucuria pocăinţei, traducerea din ruseşte de Mihai Costiş, Cu un
cuvânt înainte de Protos. Savatie Baştovoi, Editura Marineasca, Bucureşti, 2005.
ANTONOPOULOS, Arhim. Nectarie, Spovedania. Calea învierii sufleteşti, traducere Cristian Spătărelu,
Editura Cartea Ortodoxă / Editura Egumeniţa , Galaţi, 2004.
ARNDT, William F. / GINGRICH, F. Wibur, A Greek-English Lexicon of the New Testament and other Early
Christian Literature, A translation and adaptation by Walter Baner, Chicago: University of Chicago
Press, 19714.
BAILLY, A., Abrégé du Dictionnaire Grec-François, Paris, Libraire Hachette et Cie 79, 19134.
BRANIŞTE, Pr. Ene, Liturgica generală, volumul 1, Editura Episcopia Dunării de Jos, Galaţi, 2002.
CARREZ, Maurice / MOREL, François, Dicţionar grec-român al Noului Testament, traducere de Gheorghe
Badea, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999.
CHANTRAINE, Pierre, Dictionnaire étymologique de la langue greçque, Paris, 1990.
CLÉMENT, Olivier, Cântecul lacrimilor. Eseu despre pocăinţă, traducere Ileana Brie, Editura Patmos, Cluj-
Napoca, 1999.
COMAN, Pr. I.G., Patrologia, reeditare cu binecuvântarea Î.P.S. Lucian, Arhiepiscopul Tomisului, Sfânta
Mânăstire Dervent,1999.
CONSTANTINESCU, Pr. Ioan, Studiul Noului Testament, Editura Credinţa noastră, Bucureşti, 2001.
EVDOKIMOV, Paul, Ortodoxia, traducere Dr. Irineu Ioan Popa, arhiereu vicar, Editura IBMBOR, Bucureşti,
1996.
FELEA, Pr. Ilarion, Pocăinţa. Studiu de documentare teologică şi psihologică, teză de doctorat, Editura Scara,
Bucureşti, 20002.
FOUNTOULIS, Ioannou, „Mevga" Kanw;n”, în Logikhv Latreiva [Cultul duhovnicesc], EKDOSEIS
APOSTOLUKHS DIAKONIAS THS EKKLHSIAS THS ELLADOS , Qessalonivkh~, 1984, pp.
55-62.
IORDĂCHESCU, Pr. Cicerone, Istoria vechii literaturi creştine (epoca de la 461 la 636/750), Partea III,
Editura Moldova, Iaşi, 19962.
KOUTSAS, Arhim. Simeon, jAdamiai`o~ qrh`no~. JO Mevga~ Kanw;n jAndrevou tou'
Krhvth~ [Plânsul lui Adam. Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul], EKDOSEIS
APOSTOLUKHS DIAKONIAS THS EKKLHSIAS THS ELLADOS, Qessalonivkh~, 1988.
KRUMBACHER, Karl, Geschichte der Byzantiniscen litteratur von Justinian bis zum ende des ostrőmischen
reiches (527-1453), G. H. Beck’sche Verlagsbuchhahdlung, Műnchen, 1897.
LARCHET, Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, traducere Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti,
2001.
LINDUL, Arhiepiscopului Mirelor Ioan, Comoara pocăinţei. Smerita interpretare a troparelor Marelui
Canon al Sfântului Andrei Criteanul, traducere de Daniela Filioreanu, Editura Cartea Ortodoxă /
Editura Egumeniţa, Galaţi, 2005.
NEGOIŢĂ, Pr. Prof. Athanase, Teologia biblică a Vechiului Testament, Editura Sophia, Bucureşti, 2004.
NELLAS, Panayotis, „Cadrele antropologice şi cosmologice ale unirii omului cu Dumnezeu. Studiu asupra
rânduielii Canonului Mare”, în Omul – animal îndumnezeit. Perspective pentru o antropologie
ortodoxă, studiu introductiv şi traducere: diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 20023.
PAŞCANU, Ierom. Sebastian, Comentariu la Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - după izvoare
greceşti, Editat de Schitul Crasna-Prahova, 1997.
SCHMEMANN, Alexander, „Călătoria Postului. 1. Începutul: Canonul cel Mare”, în Postul cel Mare,
traducere de Andreea şi Laurenţiu Constantin, Editura Doris, Bucureşti, 19982.
SILVESTRU, Episcopul de Canev, Teologia dogmatică Ortodoxă, volumul V, Editura Credinţa Strămoşească,
f.a.
SIMONOPETRITUL, Ierom. Makarios, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, traducere Diac. Ioan I.
Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2000³.
STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002.
TIXERONT, J., Précis de patrologie, Onzième édition, Librairie Lecoffre J. Gabalda et Cie, Éditeurs Rue Bonaparte,
90, 1934.
29
VINTILESCU, Pr. P., Despre poezia imnografică din cărţile de ritual şi cântare bisericească, Bucureşti,
1937.
VOICU, Arhid. Prof. Univ. Dr. Constantin / DUMITRESCU, Pr. Conf. Univ. Dr. Nicu, Patrologie. Manual
pentru Seminariile teologice, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 2004.
YANNARAS, Christos, „Pocăinţă, transformare a morţii în înviere”, în Libertatea moralei, traducere Mihai
Cantuniari, Editura Anastasia, Bucureşti, 2004.
IX.2.2. Studii şi articole
BĂLTUŢĂ, Ierod. Mitrofan, „Gânduri pe marginea canonului alcătuit de Sfântul Andrei Criteanul”, în
Mitropolia Moldovei şi Sucevei, anul XLVII (1971), nr. 3-4, pp. 225-228.
CIUREA, Pr. Conf. Al. I., „Cuvânt la Marele Canon al Sfântului Andrei Criteanul”, în Glasul Bisericii, anul
XIV (1955), nr. 3-4, pp. 169-172.
COMAN, Pr. Prof. Dr. Ioan G., „La Sfântul Andrei Criteanul (17 octombrie)”, în Glasul Bisericii, anul XVII
(1958), nr. 9, pp. 818-820.
(CORNEANU), Diacon Nicolae, „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”, în Mitropolia Banatului,
anul VI (1956), nr. 4-6, pp. 40-44.
CORNIŢESCU, Diacon prof. Emilian, „La duminica a V-a din Post”, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, anul
LXIV (1988), nr. 2, pp. 78-79.
(DAVID), P. Diac-HUREZI, „Importanţa duhovnicească a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul”,
în Biserica Ortodoxă Română, anul XCV (1977), nr. 5-6, pp. 357-360.
Idem, „La Cuvioasa Maria Egipteanca”, în Mitropolia Olteniei, anul XX (1968), nr. 3 – 4, pp. 299-303.
ERBICEANU, G., Andrei Criteanul, în studiul: „Imnologia epocii până la Damascen”, din Biserica Ortodoxă
Română, anul VII (1883), nr. 3, pp. 139-140.
GALERIU, Pr. Constantin, „Sensul creştin al pocăinţei”, în Studii Teologice, anul XIX (1967), nr. 9-10, pp.
674-690.
ILIESCU, Lector Victor, „Meditaţii teologice. Semnificaţiile duhovniceşti ale Metanoiei”, în Mitropolia
Ardealului, anul XXIV (1979), nr. 7-9, pp. 626-631.
JUGIE, M., „Saint André de Crète et l’Immaculée Conception”, în Echos d’Orient, XIII (1910), pp. 129-133.
MOCA, Pr. Dumitru, „Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Consideraţii liturgice şi pastorale”, în Altarul
Banatului, anul XLI (1991), nr. 4-6, pp. 49-59.
MOTOC, Ieronim, „La denia de Miercuri seara din a cincea Săptămână din Postul Mare. Despre Canonul cel
Mare al Sfântului Andrei Criteanul”, în Glasul Bisericii, anul XXXVIII (1979), nr. 3-4, pp. 225-228.
PAŞCANU, Ierod. Sebastian, „Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Prezentare”, în Glasul
Bisericii, anul LI (1995), nr. 1-5, pp. 56-64.
Ibidem, partea a II-a, în Glasul Bisericii, anul LII (1996), nr. 1-4, pp. 45-55.
RADU, Prot. Dr. Simion, „Pocăinţa în religiile precreştine”, în Mitropolia Ardealului, anul X (1965), nr. 4-6,
pp. 305-347.
STĂNILOAE, Pr. D., „Mărturisirea păcatelor şi pocăinţa în trecutul Bisericii”, în Biserica Ortodoxă Română,
anul LXXIII (1955), nr. 3-4, pp. 218-251.
STEFANOU, Arhim. Eusebiu, „Pocăinţa, cheia renaşterii Ortodoxe”, traducere Pr. Romulus Radu, în Altarul
Banatului, anul XLIII (1993), nr. 10-12.
STRUGARU, Drd. C., Andrei Criteanul, în studiul „Imnografii Triodului. Studiu liturgic”, în Mitropolia
Moldovei şi Sucevei, anul LVIII (1982), nr. 1-2, pp. 27-40.
ŞESAN, Pr. Prof. M., „Cuvânt la Marele Canon al pocăinţei din Postul Sfintelor Paşti”, în Mitropolia
Ardealului, anul XXIII (1993), nr. 4 – 6, pp. 10-12.
ŞOŞU, Ioan, „Andrei Apostolul, Andrei Criteanul şi Andrei Şaguna”, în Anuarul Academiei Teologice
«Andreiană» Ortodoxă română din Sibiu, anul V, 1928-1929, pp. 101-111.
VAILHÉ, S., „Saint André de Crète”, în Echos d’Orient, V (1902), pp. 378-387.
30
VINOGRADOV, Pr. Arcadie, „Viaţa Sfântului Andrei Criteanul, Arhiepiscopul şi Mitropolit al Cretei (Schiţă
aghiografică)”, traducere din ruseşte de Pr. Vladimir Grosu, în Luminătorul, anul LXXII (1932), nr. 2,
pp. 114-120 şi nr. 3, pp. 147-153.
ZĂGREAN, I., „Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta”, în Mitropolia Ardealului,
anul XIX (1974), nr. 1-3, pp. 137-139.
IX.2.3. Articole preluate din bio-bibliografii, dicţionare, monografii şi enciclopedii
*** „Andrew of Krete, St.” în The Books of Saints. A dictionary of Servants of God canonized by the Catholic
Church: Extracted from the Roman & other martyrologies, Compiled by the benedictine monks of St.
Augustine's Abbey, Ramsgate , Fourth edition, revised and enlarged with a calendar of saints, Adam &
Charles Black, 4,5 & 6 Soho Square, London w. 1, p. 49.
*** „Andrew of Crete”, în The Oxford Dictionary of Byzantium, Prepared at Dumbarton Oaks, Alexander P.
Kazhdan (editor in Ghief), Aloce-Mary Talbot (executive editor), Anthony Cutler (editor for art
history), Timothy E. Gregory (editor for archaeology and historical geography), Nanci P. Ševčenko
(associate editor), Volume 1, New York-Oxford, Oxford University Press, 1991, p. 92.
*** „Andrew of Krete, St.” în The Oxford Dictionary of the Christian Church, Edited by F.L. CROSS, Ladz
Margaret Profesor of divinity in the University of Oxford and Canon of Christ Church, London,
Oxford University Press, New-York-Toronto , 19973, p. 50.
ADNÈS, Pierre, „Pénitence”, în Dictionnaire de Spiritualité Ascetique et Mystique, Doctrine et histoire,
publié sous la direction de Marcel Viller, S.J. Assisté de F. Cavallera – J. de Guibert, S.J. avec le
concurs d’une grand nombre de collaborateurs, tome I, AA. – Byzance, Beauchesne, Paris, 1937, coll.
943-1010.
BARDY, G., André de Crète, în Dictionnaire de Spiritualité Ascetique et Mystique, coll. 554 – 555.
BAUDOT, Dom, „André de Crète”, în Dictionnaire d’ hagiographie, Mis a jour a l’aide des travaux les plus
récents par Dom Baudot, Librarie Bloud & Gay. – Paris, 1934, pp. 55-56.
BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion, „Mărturisire”, în Dicţionar de Teologie ortodoxă. A-Z, Editura IBMBOR, Bucureşti,
19942, p. 250.
FERGUSON, Everett, „Andrew of Crete”, în Encyclopedia of Early Christianity. Second edition, Editor
Everett Ferguson, Associate editors Michael P. Mcthugh, Frederick W. Norris, Gerland publishing,
INC., A member of the Taylor & Francis Group, New-York – London, 1998, p. 52.
HOLWECK, F.G., „Andrew of Crete”, în A Biographical Dictionary of the Saints, with a general introduction
on hagiology, B. Herder book co. 17 South Broadway, St. Louis, Mo. And 68 Great Russell St.,
London, W.C., 1924, p. 71.
JUGIE, Martino, „Andrea di Creta, santo”, în Enciclopedia Cattolica, Ente per l’enciclopedia cattolica e per il
libro cattolico città del Vaticano, I (A - Arn), Romae, 1948, coll. 1195-1196.
MARIN, E., „André de Crète”, în Dictionnaire de Théologie Catholique, I/1 (1923), coll. 1182-1184.
MIGNE, L’Abbe M., „André de Crète”, în Nouvelle Encyclopédie Théologique, volumul 20, Paris, 1865, col.
355.
MIRCEA, Pr. Dr. Ioan, „Pocăinţă”, în Dicţionar al Noului Testament. A-Z, Editura IBMBOR, Bucureşti, 1995,
p. 406.
PETIT, L., „André de Crète”, în Dictionnaire d’archeologie chrétienne et de liturgique, Publié par le Rme dom
Fernard Cabrol, abbe de saint - Michel de Farnborough (Angleterre), et le R.P. dom. Henri Leclercq
avec le concours d’un grand nombre de collaborateurs, tome premier, Deuxiéme partie Amict –
Azymes, Paris, VI Librairie Letouzey et Ané 87, Boulevard Raspail, 87, 1924, coll. 2034 – 2041.
RUS, Remus, „Sfântul Andrei Criteanul”, în Dicţionarul enciclopedic de literatură creştină din primul
mileniu, Editura Lidia, Bucureşti, 2003, p. 48.
TIMUŞ, Dr. Gherasim, „Andrei Arhiepiscopul Cretei”, în Dicţionar aghiografic cuprinzând pe scurt vieţile
Sfinţilor, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1898, p. 68.
WHITE, L. Michel, „Repentence”, în Encyclopedia of Early Christianity. Second edition, p. 977.
31
IX.2.4. Articole preluate din reţeaua Internet
*** Andrew of Crete (of Jerusalem),

http://www.saintpatrickdo.org/ss/0704.htm (7/04/2006).
*** Despre Canonul cel Mare,
http://biserica.org/Publicaţii/1996 /NoX/16_index. html (8/04/2006).
*** Saint Andrew Archbishop of Crete,
http:// www.fatheralexander.org/booklets/english/saints/andrew_crete.htm (31/03/2006).
*** Saint Andrew, Archbishop of Crete,
http://www.stjohndc.org/russian/english.htm (31/03/2006).
*** St. Andrew of Crete,
http:// www.newadvent.org/cathen/01473b.htm (31/03/2006).
*** Vie de St. André de Crète,
http://www.orthodoxa.org/FR/orthodoxie/synaxaire/StAndredeCrete.htm (31/03/2006).
IX. 2.5. Dicţionare virtuale
KITTEL, Gerhard / FRIEDRICH, Gerhard, The Theological Dictionary of the New Testament, (Grand Rapids,
MI: Wm. B. Eerdmans Publishing Company), CD-ROM edition 2000.
KOEHLER, Ludwig / BAUMGARTNER, Walter, Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament,
Leiden, 1994-2000 CD-ROM edition.
32

Conceptul de Metanoia in Canonul Cel Mare

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Conceptul de Metanoia in Canonul Cel Mare

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

CONCURSUL DE PATROLOGIE

„Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman”

II. Stadiul cercetărilor în teologia ortodoxă românească …………………………………….. 3

III. Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – mistagogul pocăinţei... ……………………………… 4

V. Conceptul de „pocăinţă” în Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul …………. 16

VI.2. Sensul conceptului de metavnoia …………………………………………………..

VI. Modele ale pocăinţei în imaginile Canonului Mare ………………………………………. 23

VII. Concluzii …………………………………………………………………………………….. 26

VIII. Lista de abrevieri …………………………………………………………………………… 27

IX. Bibliografie ………………………………………………………………………………………. 28

II. Stadiul cercetărilor în teologia ortodoxă românească

III. Viaţa Sfântului Andrei Criteanul – „mistagogul pocăinţei”

Aspectele compoziţiei interne Exemplificare din Cântarea 1

Grup de tropare privitoare la

În mare, cuprinsul Canonului poate fi subliniat şi rezumând fiecare cântare în parte:

1. pu'r-pa-ra;-Ku-rivv-ou-yu-chv 8 silabe, accentuate a treia şi a opta silabă;

V.1. Etimologia termenului metavnoia; analiza structurilor în care este folosit

V.2. Sensul conceptului de metavnoia

VI. Modele ale pocăinţei în imaginile Canonului Mare

VIII. Lista de abrevieri

VIII.1. Index alfabetic al revistelor, enciclopediilor, lexicoanelor, colecţiilor patristice, edituri

VIII.2. Index alfabetic al prescurtărilor liturgice

CM = Sfântului Andrei Criteanul, Canonul cel Mare

IX. 2. Literatură secundară

IX.2.1. Lucrări generale

ALTANER, Berthold, Patrologie, Freiburg Im Breisgau, 1938.

IX.2.2. Studii şi articole

IX.2.3. Articole preluate din bio-bibliografii, dicţionare, monografii şi enciclopedii

*** Andrew of Crete (of Jerusalem),

IX. 2.5. Dicţionare virtuale

You might also like