1

ELEMENTE DE SURDODIDACTICA

Copiii sunt o categorie sociala care, daca sunt lasati sa creasca fara ajutorul de
care au nevoie, personalitatea viitorului adult are cu siguranta de suferit.
Este important ca integrarea fiecarui copil cu handicap sa fie foarte serios
studiata, ea necesita introducerea de schimbări în construcţii, organizare scolara,
pedagogie, metode de evaluare , etica scolara, recrutare de personal precum si in
activitatile extrascolare.
In decursul timpului au fost formulate multe principii de invatamint. Formularea
principalelor norme didactice a fost realizata de catre Ian Amos Comenius, primul mare
pedagog al Renasterii.

Principii generale si speciale ale surdodidacticii

Surdodidactica-parte integranta a pedagogiei speciale.

“Didactica face parte din sisstemul stiintelor pedagogice. Didactica este o ramura a
pedagogiei, la fel cum surdodidactica este o ramura a pedagogiei generale pentru
deficienti.”*
“Pedagogia este stiinta care studiaza conducerea educatiei la om”**, ea
cereceteaza educatia , de aceea este denumita stiinta educatiei.
“Didactica este stiinta ce studiaza practica si metododele pedagogiei.”***
Disciplinele ce studiaza problemele subiectului anormal sau deficient sunt:
pedagogia speciala si defectologia sau pedagogia curativa.

(*,**,***: Liliana Dragan; Anca Vacarescu: “Elemente de surdodidactica”)

 2

“Surdodidactica studiaza scopul si sarcinile procesului de invatamint in conditiile

deficientei de auz, factorii care determina acest proces, continutul , principiile,
metodele si formele de organizare, utilizarea mijloacelor surdotehnice, rolul, calitaile
si pregatirea profesorilor, a educatorilor si a parintilor.” ( Liliana Dragan; Anca Vacarescu:
“Elemente de surdodidactica”)

Se urmareste prin procesul educativ, transformarea si apropierea de idealul

educativ al elevului.
Principiile de invatamint sau didactice sunt niste cerinte generale, a caror
respectare asigura obtinerea de rezultate bune.
Principiile specifice surdo-didacticii includ si aspectul intuitiv al educatiei.
-Principiul practicarii active si constiente
Profesorul nu ofera cunostintele pe tava, ci elevul trebuie sa-le insuseasca prin effort
propriu.
In invatamintul pentru deficientii de auz, partciparea activa este foarte importanta,
deoarece astfel este oferita posibilitatea contactului direct cu situatia de invatare,
perceperea ei concreta si integraera lor.
-Principiul unitatii dintre senzorial si ational, dintre concret si abstract
Acest principiu asigura copiilor un suport perceptiv in cunoastere.
Intuitia este un izvor de informatii pe baza caruia se elaboreaza generalizari si se
formeaza reprezentari cu care opereaza deficientul de auz pe plan mintal, jucand un rol
compensator, de a crea imagini active, cu care se poate opera in plan conceptual.
-Principiul sistematizarii, strucurarii si continuitatii
Ocuparea locului logic a notiunilor noi insusite de elevi este sistematizarea. Notiunile
trebuie sa fie integrate treptat , in sisteme tot mai cuprinzatoare.
Repetitia , reamintirea, in cazul deficientilor are un efect benefic si nicidecum de frina.
La deficientul de auz, memoria are aproximativ aceleasi caracteristici cu ale
auzitorului in sfera activa si motorie., pe cand memoria cognitiv-verbala se dezvolta
mai lent., insa memoria este mult mai exersata decat la auzitorii de aceeasi varsta. La
deficientul de auz, redarea mecanica este obtinuta in urma unui efort foarte mare dar este
o memorizare constienta. De o mare importanta este cunoastera intereselor copiilor si
legare noilor informatii de aceste interese.
 3

Continuitatea: cu cat este o mai buna legatura intre cunostinta noua si cea veche,
cu atit aceasta se fixeaza mai bine in memorie.
-Principiul imbinarii teoriei cu practica
Aplicarea in practica a cat mai multe cunostinte de la diferite discipline scolare este
cerinta acestiu principiu.Cu cea mai mare asiduitate trebuie sa fie urmarita aplicarea celor
din domeniul limbajului.
-Principiul insusirii temeinice si a durabilitatii rezulatatelor obtinute
Insusirea priceperilor, cunostintelor si deprinderilor trebuie pastrate cat mai mult timp,
deoarece ele sunt suportul pentru formare a noilor deprinderi, priceperi.

Pentru realizarea unei ordonari si incadrarea in sisteme al cunostintelor in vederea

posibilitatii de actualizare este nevoie de:
-punerea accentului pe intelegerea continutului cunostintelor;
-aplicare acunostintelor in practica;
-repetitia;
-fixarea informatiei in contexte variate;
-solicitarea elevilor de a expune cu cuvinte proprii ;
-evaluarea permanenta atit partiala, pe parcurs cat si finala.
-Principiul accesibilitatii
Asimilarea continutului care corespunde varstei elevilor, cat si particularitatilor lor
individuale poate fi realizat prin :
“ a)Respectarea particularitatilor psihice determinate de deficienta
b)Cunoasterea particularitatilor pe care le prezinta dezvoltarea fizica si psihica a
elevilor la fiecare varsta
c)Tratarea individuala sau individualizata a elevilor in procesul de invatamint.”****

(****: Liliana Dragan; Anca Vacarescu: “Elemente de surdodidactica”)

In capitolul 5 al cartii:“Elemente de surdodidactica “, de Liliana Dragan si Anca
Vacarescu, mai intilnim informatii foarte pretioase despre surdodidactica, si anume care
sunt aptitudinile si abilitatile necesare care-i sunt cerute profesorului-educatorului , acesta
 4

avind rolul de indrumator al elevilor, spre insusirea valorilor sociale in vederea adaptarii
si integrarii lor in societate.

Aptitudini si abilitati ale profesorului

Cadrul didactic trebuie in primul rand sa fie intr-o stare buna de sanatate, sa aibe
un sistem nervos echilibrat.
Din punct de vedere intelectual, profesorul trebuie sa fie apt de a acumula
cunostinte noi si obligatoriu sa manifeste intuitie psihologica.
Ca si insusire afectiva, profesorul tebuie sa fie capabil sa-si iubeasca elevii, astfel
ei devin sinceri si deschisi, totodata este necesar sa manifeste optimismul pedagogic,
pentru a oferi baza activitatii didactice in reusita actiunilor educative.
Profesorului i se mai cere vointa si caracter, multa rabdare, comportare morala
exemplara.
Tactul si maiestria pedagogica sunt in conceptia pedagogica moderna, necesare
pentru o buna proiectie si organizare a actului educational.
Profesorul specialist trebuie sa cunoasca tot ce tine de aspectele psihice, conceptiile si
principiile de baza ale pedagogiei moderne, transmiterea si adapatarea in functie de
diverse particularitati, strategii didactice necesare in domeniul respectiv.
Capacitatea manageriala a profesorului este o necesitate obiectiva in munca de
educator.
Relatia profesor -elev
Copii sunt cei care analizeaza si evalueaza foarte bine competenta, caracterul si
slabiciunile profesorilor.
Mentinerea disciplinei, relatia cordiala, respectul fat de copii, abilitatea de a “conduce”
clasa, realizarea relatiilor pe termen lung sunt calitati care dau rezultate foarte bune in
educatia copiilor.
Organizarea clasei; stabilirea obiectivelor; comportamentul profesorului; regulile
adecvate; relatiile parinti-profesori –toate acestea formeaza si modeleaza comportamentul
elevilor , care invata si copiaza pe profesor si pe parinti in primul rand.
“Profesorul ideal” pentru o clasa de deficienti de auz
 5

Mediatorul dintre elevi si lumea inconjuratoare este profesorul, in cazul

deficientilor de auz, in a carui educatie acesta trebuie sa stie ca: mimico-gesticulatia are
un rol foarte important, de aceea ea aduce un aport mare in a i se comunica elevului cu
imaginea labiala si expresiile fetei. Astfel profesorul va trebui sa faca astfel incat sa stea
cu fata la elevi, sa fie mereu la vedere si nu foarte mobil, sa lasa sa i se vada fata, ochii,
gura; vorbirea sa fie naturala, destul de lenta, vocea sa fie normala pentru a nu deforma
mimica; sa rosteasca numai o sintagma; sa repete si sa reformuleze; sa fie sugestiv; in
dialogul cu copilul sa vorbeasca acesta mai mult; sa fie rabdator; sa incurajeze verbal
copilul; sa raspunda unei afirmatii gesite ale elevului dand varianta corecta, sa puna
intrebari prin care sa “invite” copilul la raspuns; sa puna intrebari in scopul de a da
copilului posibilitatea de a raspunde , nu neaparat de a obtine un raspuns ”corect”; sa
exerseze uitandus-se in oglinda , sau sa “ghiceasca” ce se vorbeste la televizor cand
acestuia i se inchide sonorul; sa tina in mina obiectul despre care se vorbeste sau sa indice
imagine lui in poze; sa evite “ah”-urile, “mmm”-urile sau tusitul, care sunt lipsite de
inteles pentru elevii cu deficienta de auz; sa stea permanent la nivelul copilului cu care
sta de vorba…etc.

In concluzie, modalitatile multiple de abordare trebuie sa corespunda atit

cerintelor diverse pe care le au elevii cu deficienta de auz, cat si potentialului creativ al
profesorului.
Au fost enumerate in linii mari princilpiile generale si speciale ale
surdodidacticii precum si aptitudinile si abilitatile profesorului care educa copii cu
deficienta de auz, pentru a sublinia necesitatea particularitatea si reponsabilitatea in
educarea acestor copii , atit din partea profesorilor, cat si din partea parintilor , care daca
sunt preocupati realmente in a-si ajuta cu maxima eficienta copilul, vor trebui sa invete
de la profesori modalitatile si procedurile speciale, pe care acestia le folosesc.

Asa cum spun autoarele (Liliana Dragan si Anca Vacarescu ) acestei carti*: ”Limitele
copilului deficient de auz sunt, in mare masura, consecinta atitudinii celor din jur. Cei
care stabilesc aceste limite suntem chiar noi, dar, cu cat stim mai multe despre surditate,
despre metodele de lucru cu aceasta categorie de deficienti, cu atit ne este mai usor sa ne
 6

alungam temerile si ingrijorarile, invatind in schimb sa intelegem si sa ne asumam

responsabilitati.”

*“Elemente de surdodidactica”

Bibliografie:
-“Elemente de surdodidactica”, de Liliana DRAGAN si Anca VACARESCU
-Editura ORIZONTURI UNIVERSITARE-Timisoara-2002