Sunt multe obiecțiuni de principiu, fundamentale (doctrinare, politice, ideologice, economice), la adresa aberantului sistem comunist din România (1945-1989). Dar din punct de vedere social (și cu implicații economice), probabil că nimic n-a fost mai tembel ca lipsa autostrăzilor, urbanizarea forțată și demolarea caselor oamenilor în orașe, mai ales ale celor care erau proprietari. Efectele lor negative le resimțim și astăzi din plin. Motivarea demolărilor prin lipsa de locuințe este mincinoasă, pentru că România are destul teren pentru a construi locuințe pentru toată lumea, Chiar și acum, după 30 de ani și după ce am vândut suprafețe mari de teren străinilor, avem imense suprafețe nefolosite în extravilan și intravilan. Scopul adevărat este evident: distrugerea coeziunii sociale, dezrădăcinarea și sărăcirea oamenilor. Referitor la autostrăzi, dacă ar fi avut rațiune și viziune, comuniștii ar fi văzut că Europa Occidentală se motoriza și se dota cu autostrăzi în toată perioada deceniilor 7-9, iar în România pământul era integral în proprietatea statului, cu o valoare de evidență de 1 leu/mp, deci n-ar fi fost probleme juridice, financiare și ecologice de expropriere (naționalizare) pe motiv de utilitate publică. În schimb, au ales să construiască șosele proaste, periculoase, cu copaci pe margine, care au făcut mai multe victime decât coliziunile frontale între automobile (justificare medievală: să asigure umbră călătorilor!), cu o singură bandă pe sens și fără separatoare de siguranță, care străbăteau localități și pe care circulau de-a valma autoturisme de mare viteză, automobile de intervenție, autobuze, autocare, microbuze, automobile lente, transporturi agabaritice, tractoare cu remorcă, utilaje agricole, căruțe, cotigi, biciclete, vite, pietoni… 2. TÂMPENIA ȘI CRIMA DEMOLĂRILOR O prelungire a tembelismului comunist am moștenit până la sfârșitul deceniului 10, când un individ dubios, submediocru și supralicitat, în calitatea lui de ministru al Transporturilor, ne asigura că România nu are nevoie de autostrăzi pentru că nu avem un flux de 15.000 de automobile pe șosea pe zi, ca și cum Germania Kaiserului Wilhelm al II-lea îndeplinea acest criteriu în 1912 când a început construcția celebrei rețele Autobahn, finalizată în 1948… Acum (2020) prostia și corupția sunt justificate prin rațiuni geostrategice. În ceea ce privește demolările, ele au apărut datorită nevoii urgente pentru un număr mare de locuințe ieftine, pe fondul urbanizării rapide și forțate, al distrugerii satelor și mutării masive la oraș a unor oameni spoliați prin cooperativizare și dezrădăcinați, care au încetat să fie țărani, dar n-au devenit niciodată orășeni. Au apărut astfel grave probleme: juridice (de transformare a unor proprietari în chiriași prin despăgubiri nedrept de mici), antropologice (schimbarea modului tradițional de locuire), psihologice (mutarea în spații reduse ca volum și suprafață, ceea ce produce stres, impresie de lipsire de libertate/captivitate, blocarea viziunii și creativității), sociologice (distrugerea țesutului microcomunităților din cartiere și mutarea aleatorie în bloc cu niște oameni necunoscuți, adeseori necivilizați și ostili, sociopați, crearea dependenței de cei rău platnici ai utilităților, etc.). Procesul de retrocedare a proprietăților nu s-a încheiat nici după 30 de ani. 3. ABERAȚIA APARTAMENTELOR (POST)COMUNISTE Scopul urbanizării și demolărilor a fost deci evident: distrugerea satului românesc, a instinctului de proprietate și a microcomunităților urbane (cartiere), cu toate efectele negative juridice, psihologice, sociologice, etc. Neaplicarea principiului din Dreptul Tradițional Românesc, dreptul obștei sătești și apoi dreptul medieval (dreptul de protimis = dreptul de întâietate/preferință, ofertarea mai întâi către locatari a vânzării sau închirierii unui apartament de pe scară și, în caz de dezinteres al acestora, solicitarea acceptului acestora, pentru vânzarea sau închirierea către terți, la același preț) a încordat și mai mult relațiile sociale de conviețuire între vecini. De precizat că acest principiu se aplică în țările dezvoltate din Europa și America de Nord. De exemplu, dacă acest principiu ar fi existat în legislația locativă și funciară românească (așa cum s-a aplicat pentru înființarea de societăți comerciale), 144 de clădiri de patrimoniu din centrul Timișoarei (și multe altele, clădiri și terenuri, pe tot teritoriul țării) n-ar fi fost acaparate abuziv. Sunt apoi grave probleme de tip social privind amputarea unor funcțiuni ale apartamentelor atât față de locuințele demolate, cât și față de apartamentele occidentale adevărate. În modul cel mai aberant cu putință, apartamentele construite după 1989 sunt la fel de meschine și nefuncționale, dar inaccesibil și nejustificat de scumpe. 4. EFECTELE SE RESIMT ÎN TIMPUL PANDEMIEI În țările dezvoltate, apartamentele obișnuite permit oamenilor o locuire, o dezvoltare individuală și o viață socială superioare: suprafețele și volumele apartamentelor sunt mult mai generoase, iar numărul de camere = numărul de dormitoare (cu o cameră mai mare și separată pentru adolescent), toate celelalte camere, dependințe și anexe fiind incluse de la sine (cameră de oaspeți, cameră de zi, sufragerie, bucătărie, birou-bibliotecă, mai multe băi, balcon, boxă, spațiu de parcare/garaj), iar blocurile au în componență un spălător-uscător pe scară și un spațiu social. O mențiune specială despre înălțimea redusă a apartamentelor comuniste, care inhibă viziunea, creativitatea, ridicarea ochilor spre Cer. Bonus: proiectele occidentale sunt avizate și de poliție, căile de acces fiind amplasate pentru o bună vizibilitate, în logica protecției anti-infracționale și desigur anti-teroriste. Deși aveam 3 fabrici constructoare de autoturisme, blocurile se construiau fără spațiu de parcare, ceea ce a dus după 1989 la amputarea spațiilor verzi pentru amenajarea de parcări. Memoria colectivă la noi nu este de nici un folos, pentru că nu ne place istoria: poporul român n-a trăit realitatea unei epidemii de la tifosul exantematic din Moldova (1914-1922). Deci acum (martie 2020), decontăm transgenerațional toate aceste greșeli ale trecutului: cu restricțiile de autoizolare în casele fără o curte sau grădină, fără funcțiuni sociale, cu restaurantele și barurile închise, unde ne putem întâlni cu prietenii, colaboratorii sau partenerii de afaceri? Pentru că nu toate problemele se pot discuta și rezolva prin telefon sau pe internet… 5. DIN PĂCATE ȘI DUPĂ 1989 SE CONTRUIEȘTE PUȚIN, MESCHIN (LA BLOC), PROST ȘI SCUMP Realitatea locativă românească a rămas deprimantă, meschină și de prost-gust și după 1989: 1. Au fost distruse în mod criminal și premeditat clădirile de patrimoniu, cu complicitatea autorităților incompetente, corupte și trădătoare. Asta când clădirile de patrimoniu n-au fost renovate cu termopane… 2. Mafia imobiliară a mărit cu lăcomie și nesimțire prețurile terenurilor, astfel încât suprafețele curților și drumurile de acces sunt insuficiente chiar și unde parcelările s-au făcut pe suprafețe imense (introduse recent în intravilan), iar dezvoltatorii imobiliari, arhitecții și constructorii au făcut restul (utilitățile și infrastructura de acces făcute mai târziu sau deloc, lucrări proaste, nesigure, nefuncționale, prețuri nesimțite/mp). 3. S-a construit înghesuit, în zone periculoase (a se vedea complexul de blocuri înalte de pe Spaiul Unirii, în zona inundabilă și pe un teren provenit din moloz), pe spațiile verzi (adeseori ilegal și în dauna domeniului public) și chiar în zonele de protecție a, le altor clădiri, cu stiluri arhitectonice, regimuri de înălțime și funcționalități incompatibile – exemplul alăturării Palatului CEC și Financial Plaza pe Calea Victoriei este emblematic. 4. Stilul arhitectonic este, în general, de cel mai jalnic prost-gust. Nesimțiții comanditari, proprietari, arhitecți și constructori nu știu sau nu le pasă că doar interiorul aparține locatarilor, exteriorul aparține orașului, comunității privitorilor! 5. Până și palatele din “cartierele” baronilor, polițiștilor, procurorilor, vameșilor și cocalarilor de la marginea orașelor sunt urâte și nefuncționale…