Professional Documents
Culture Documents
TESTAMENT
TESTAMENT
Tudor Arghezi
INTRODUCERE
Poezia “Testament” deschide volumul “Cuvinte potrivite” din 1927, publicat într-o
perioadă de efervescență culturală când în literatura română se manifestă două curente
literare: Modernismul, promovat de criticul E. Lovinescu la revista și cenaclul “Sburătorul”
și Tradiționalismul, manifestat în jurul revistei “Gândirea” a lui Nichifor Crainic. Poezia se
încadrează în modernism prin: viziunea asupra creației, estetica urâtului, ambiguitatea
mesajului, ipostaza eului de meșter artizan, de truditor al cuvintelor și prin caracterul de artă
poetică.
I. TRĂSĂTURI CURENT
O primă idee poetică este ilustrată în strofa I, se concretizează printr-o adresare directă
a eului către un fiu spiritual, metaforă pentru următoarele generații de cititori și poeți.
Verbul la forma negativă nu diminuează, ci unicizează valoarea moștenirii, căci opera
păstrează în eternitate gândurile autorului: ”un nume adunat pe o carte”. Metafora “seară
răzvrătită” reprezintă un punct de răscruce în evoluția literaturii, “o treaptă“ , o revoltă
împotriva mijloacelor poetice tradiționale. Eul consideră că opera sa nu presupune o ruptură,
ci o asimilare a experiențelor anterioare : “de la străbunii mei la tine”.
Ipostaza de creator este redată prin verbele de creație : “am ivit“, “am prefăcut“,
“făcui“, “am preschimbat”. Eul indică sursa limbajului ca fiind graiul popular “cu-ndemnuri
pentru vite“. Conceptul de estetică a urâtului este redat prin metafore din cele două câmpuri
semantice. Eul transformă “zdrențele” în “muguri și coroane” , “veninul“ în “miere“, iar
“mugurii“ , expresie a noutății, sugerează rezultatul creației, iar coroanele simbolizează
perfecțiunea.
Astfel, eul devine “stăpân” al cuvintelor, căci acestea i se supun și transmit mesajul
dorit de poet. Același cuvânt, “ocara” este determinat fie “să-mbie”, fie “să-njure”, în
funcție de intenția eului.
2
Tema creației presupune folosirea unor motive literare precum: testamentul, robul,
cartea. Motivul principal este cel al cărții definite ca o nuntă între slova de foc (talentul) și
slova făurită (meșteșugul, efortul creator, iar opera literară este comparată cu fierul cald
prelucrat în cleștele fierarului.