6

Diagnoza satului contemporan românesc
Cercetarea satului românesc contemporan presupune stabilirea unor criterii care, transformate în indicatori, surprind evoluţiile sale în perioada tranziţiei.Criterii menţionate sunt următoarele: fizico-geografice; de echipare tehnică a localităţilor rurale; demografice; economice; sociale; de locuire; ecologice. Indicatori concreţi pe criterii: • fizico – geografice: formele de relief; principalele categorii de zone geografice; factori de risc ai zonelor cercetate

Sociologie economică rurală

• demografice: numărul de locuitori pe km2; analiza comparativă a evoluţiei populaţiei în perioadele ’66-’90 şi ’90 – ’97; rata medie a natalităţii, morbidităţii şi migraţiei nete; indicii de îmbătrânire a populaţiei şi cei de înnoire a forţei de muncă. • economice suprafaţa de teren agricol/locuitor; structura folosirii terenurilor agricole; încărcătura de animale la 100 ha; suprafaţa forestieră/locuitor; gradul de activitate turistică; gradul de prelucrare a producţiei agricole; suprafaţa medie a exploataţiei: individuale, de tip asociativ juridic şi asociaţii familiale; gradul de exploatare a terenurilor; ponderea proprietăţii private în totalul suprafeţei agricole; populaţia activă ocupată la 1000 de locuitori; populaţia activă la 100 ha teren agricol; ponderea populaţiei neagricole în totalul populaţiei agricole în zona respectivă. •de locuire: suprafaţa locuibilă /locuitor; ponderea locuinţelor din materiale durabile; ponderea locuinţelor realizate după 1970; ponderea locuinţelor construite în perioada 1990 – 1997; ponderea locuinţelor cu instalaţii de apă în interior. • de echipare tehnică a localităţilor rurale: apă potabilă distribuită consumatorilor în m3 pe locuitor şi pe an; gradul de electrificare a gospodăriilor de pe teritoriul comunei analizate; nivelul accesului la reţeaua rutieră şi feroviară. • social: numărul locuitorilor ce revin unui medic; numărul de elevi pentru un cadru didactic; număr de abonamente TV la 1000 de locuitori.

Există desigur mai puţini indicatori numerici pentru aceste zone. formele de relief sunt suportul analizei criteriale a evoluţiei satului. luncă. dar legile votate în perioada tranziţiei au stabilit tipurile în care pot fi clasificate: a) rezervaţii ale biosferei şi parcuri naturale de interes naţional cu rol de integrare în patrimoniul mondial. deltă. deal. S-au propus mai multe criterii care să releve zonele cu caracteristici omogene ale diverselor comunităţi susceptibile de analiză. Zonele protejate au o densitate mai mare în zona montană carpatică şi subcarpatică. Apartenenţa unor localităţi la aceste zone le influenţează dezvoltarea socio-economică. lipsa apei şi a precipitaţiilor naturale. b) zone cu rezervaţii şi monumente ale naturii de interes naţional aproximativ 10% din teritoriul ţării. Zonele naturale protejate se află în cadrul formelor de relief cercetate: monumente sau rezervaţii naturale luate în calcul ca factor ce poate favoriza dezvoltarea economică a zonei. impunând o intervenţie a statului în sprijinirea respectivelor unităţi rurale. solurile afectate de factorul de limitare a calităţii nivelului de deforestare sau de uscare a pădurilor din totalul suprafeţei forestiere a localităţii. cu precădere. în regiunile de câmpie şi podiş. Poziţionarea localităţilor rurale are un caracter orientativ pentru cercetare. seismicitatea.Diagnoza satului contemporan românesc • ecologic: calitatea aerului cu depăşirea nivelului admis de poluare. cu o densitate mai mică de elemente naturale protejate. Formele de relief au fost analizate prin marile unităţi de relief: munte. Factorii de risc naturali pot fi definiţi ca: alunecări de teren cu frecvenţă şi intensitate mare. dar cu valoare peisagistică – 15.8% din suprafaţa ţării. unde prezenţa monumentelor naturii şi zonelor protejate e mai rară. devenind repere din perspectiva atractivităţii turistice a acestora. reprezentând 4% din suprafaţa ţării. Criteriile fizico – geografice vizează cadrul natural al comunităţilor rurale. În selectarea lor s-a urmărit relevanţa acestor criterii în redarea potenţialului natural al comunelor în condiţiile tranziţiei. pentru a se sublinia potenţialul specific de dezvoltare al comunităţilor plasate în aceste zone. d) zone dominant agricole situate. c) zone cu complexitate mare de resurse naturale. podiş. . calitatea apei cu depăşirea nivelului admis de poluare.

Pentru caracterizarea studiului demografic al ruralului poate fi utilizat următorul criteriu: evoluţia populaţiei ce poate fi analizată comparativ pentru perioadele '66 – '90 şi '90 – '97. nivelul dezvoltării socio-economice a localităţilor. unde factorii fizico-geografici nu se manifestă cu intensitate mare. teritorii în care se cumulează acţiunile mai multora dintre ei şi care nu deţin elemente valoroase de cadru natural. Categoriile de zone delimitate au fost stabilite astfel: a) zone cu cadru natural valoros. ceea ce face ca aprecierea lor să fie mai dificilă decât în cazul zonelor omogene. caracterul migraţiei interne şi externe. Intensitatea procesului de depopulare. fenomen cuprinzând majoritatea absolută a localităţilor. Diagnoza cadrului natural se finalizează printr-o tipologie a localităţilor rurale cu caracteristici relativ omogene ale factorilor fizicogeografici. situate în general în regiunile montane şi de litoral. alunecările de teren se pot produce şi într-o zonă cu mare seismicitate sau fără resurse de apă. nivelul ei de dezvoltare economico-socială.Sociologie economică rurală Zonele cele mai expuse factorilor de risc pot fi considerate cele în care aceştia sunt cumulaţi. în ultima perioadă existând o mare influenţă a schimbărilor socio–economice generate de tranziţie. Din perspectiva acestei dualităţi. relaţiile lor cu urbanul. Caracteristicile locale ale acestor zone sunt extrem de variate. b) zone cu factori de risc cuprinzând. mărimea şi localizarea ariilor sale sunt diferite în teritoriu. Analizând indicatorul numit putem observa că în perioada 1966 – 1990 reducerea populaţiei rurale a fost de aproximativ 17%. Criteriul demografic este un factor esenţial în analizarea unui teritoriu pentru că reflectă sintetic condiţiile de viaţă ale populaţiei. analiza criteriului demografic poate fi structurată pentru evidenţierea potenţialului demografic al ruralităţii. în special. c) zone cu cadru natural de favorabilitate medie cuprinzând teritorii cu largă răspândire. unde prezenţa rezervaţiilor naturale şi a ariilor protejate nu este anulată de acţiunea factorilor de risc. . Cele mai mari cumulări de astfel de factori de risc sunt zonele subcarpatice şi de podiş. întrucât sunt influenţate de: caracteristicile tradiţionale ale fenomenului geografic. 80% dintre comune. Orice populaţie este concomitent un factor de acţiune şi un factor de consum.

potrivit statisticilor. de cele mai multe ori. scădere explicabilă pe fondul reducerii generale a populaţiei totale şi a unei creşteri nesemnificative a populaţiei urbane. existente şi înainte. de la 11% (în 1990) la 87% (în 1997). Constanţa. Diminuarea populaţiei în perioada 1990 – 1997 păstrează. rata medie a natalităţii în rural a fost de 12.5%. dar şi de condiţiile socio-economice. După statistici. . Rata natalităţii exprimată prin numărul mediu de născuţi vii la 1000 de locuitori este principalul indicator relevant în evoluţia capacităţii de regenerare naturală a populaţiei. Pentru factorii de creştere a populaţiei pot fi utilizaţi trei indicatori: − rata natalităţii. ele manifestându-se. − rata migraţiei nete. rata medie anuală fiind însă în scădere. Valoarea acestui indicator este dependentă de structura pe vârste a populaţiei active şi este influenţată de modelul comportamental demografic tradiţional. Procentul reducerii populaţiei este situat. în zonele montante şi submontane ale Carpaţilor Orientali şi de curbură. Pentru perioada 1990 – 1997. Variaţiile natalităţii în teritoriu indică o păstrare a modelului pronatalist în estul ţării. în special în zone cu natalitate ridicată. până în 1997. de la 13% la 12. creşterile de populaţie în perioada '66 – '90 au fost reduse. mai ales. În condiţiile migraţiei spre urban. Cele mai frecvente creşteri ale populaţiei se întâlnesc în imediata apropiere a centrelor urbane mari: Iaşi. în special în jumătatea estică a Moldovei.9% mai mare decât cea din urban – 9. în genere. după ultimele statistici. Distribuţia teritorială a comunelor cu acelaşi tip de evoluţie demografică implică o tendinţă de concentrare a populaţiei rurale. − rata mortalităţii. Această scădere s-a manifestat în perioada 1990 – 1997 mai acut în urban. Acest fenomen indică faptul că în prezent există un anume proces de înnoire a populaţiei rurale. în jurul valorii medii pe ţară. între 15 şi 30%.Diagnoza satului contemporan românesc Zonele cu cele mai accentuate reduceri de populaţie sunt. pentru rural regresia fiind mult mai mică. Poate fi remarcată totuşi o extindere a ariilor în care se manifestă unele creşteri de populaţie. Nivelul mediu pe ţară al natalităţii a fost aproximativ 11%. rata natalităţii în Moldova continuă să fie de două ori mai mare decât cea din sud şi vest. aceeaşi distribuţie teritorială ca cea din perioada 1966 – 1990. scăderea populaţiei rurale a continuat după 1990.6%. Bucureşti. Transilvania şi Banatul şi regiunile de câmpie din sudul şi estul ţării.

populaţia fiind deja îmbătrânită. Scara de variaţie a nivelului oscilează între valori subunitare. impusă intens în perioada '66 .Sociologie economică rurală Rata mortalităţii – numărul de decese la 1000 de locuitori indică gradul de scădere naturală a populaţiei. migraţia populaţiei de la rural spre urban. fiind corelat. cât şi perspectivele de evoluţie ale volumului şi structurii populaţiei acesteia. Indicele de îmbătrânire a populaţiei din mediul rural este.22 ori mai mare decât în mediul urban. după ultimele statistici.8%. a continuat la o cotă de intensitate mult mai scăzută. Criteriul îmbătrânirii demografice este exprimat prin indicele de îmbătrânire al populaţiei. Rata migraţiei nete se exprimă prin soldul schimbărilor de domiciliu din perimetrul localităţilor rurale. se poate face previziunea că efectele migraţiei vor afecta puternic structurile demografiei existente. totuşi peste 80% din comune au continuat să piardă populaţie datorită migraţiei. cât şi nivelului de îmbătrânire a acestei populaţii. ce implică populaţia preponderent tânără şi supraunitare. dar situarea centrelor de atracţie în teritoriul rural este relativ dispersată. de 1. în genere.'90. Cluj. atât datorită condiţiilor de viaţă. în cazul populaţiei vârstince. în exces în cazul Moldovei care este un izvor de forţă de muncă pentru toată ţara. de 8. Acest indice exprimă concomitent capacitatea de degenerare demografică a unei colectivităţi. o pondere de 35% din populaţia rurală românească înregistrează la acest . aproape dublă faţă de cea înregistrată în mediul urban. Pentru perioada 90 – 97 rata medie a mortalităţii în mediul rural a fost de 15%. cât şi în unele zone din Transilvania. cele mai multe fiind grupate în vecinătatea centrelor urbane. cu fenomenul de îmbătrânire şi.'97. Un fapt semnificativ pentru această epocă este apariţia de atracţie în mediul rural. indirect. unde. Analizele statistice au arătat că nivelul mortalităţii înregistrează mari variaţii în teritoriu. Soldul indică atractivitatea sau neatractivitatea respectivelor localităţi. adică raportul dintre populaţie de 60 ani şi peste această vârstă şi populaţia cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani. Rata cea mai înaltă a mortalităţii se înregistrează în vestul ţării şi în zonele de câmpie ale Olteniei şi Munteniei. cu natalitatea medie. O rată a mortalităţii sub medie s-a înregistrat în majoritatea comunelor din Moldova şi zonele montane ale Olteniei şi Munteniei. Plecările cele mai semnificative se înregistrează în zonele cu creştere demografică şi populaţie tânără. Pentru perioada '90 . Alba.

fiind de circa 10 ori mai mică decât în mediul urban. Densitatea sub 50 locuitori/km2 se întâlneşte în Transilvania şi Banat. Reducerea migraţiei spre urban poate avea ca efecte reechilibrarea structurii demografice şi. Zonele cele mai dens populate. Pentru evaluarea resurselor demografice pot fi utilizaţi indicii volumului populaţiei şi al înnoirii forţei de muncă. Comunele mici şi foarte mici (sub 2000 locuitori) reprezintă 16. în sudul Olteniei şi Munteniei. cu precădere. iar zonele cu densitate sub 30 locuitori/km2 sunt cele montane şi din Dobrogea de Nord.2% din totalul comunelor şi sunt situate mai ales în vestul ţării. mai ales. având indice de îmbătrânire peste 1. Populaţia tânără are pondere în unele zone mai restrânse din rural. de 39800 de locuitori. respectiv din judeţele: Suceava.Diagnoza satului contemporan românesc indicator valori medii.5 ori mai mică decât populaţia medie în regiunile administrative care este. dar şi a celor cu populaţie redusă. Densitatea populaţiei este exprimată prin numărul de locuitori pe km2 şi permite identificarea zonelor de concentrare a populaţiei. în viitor. sunt situate. o reducere treptată a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei rurale. Cele mai multe comune – 62% –. Comunele mari şi foarte mari – 22% din total. sunt frecvente în Moldova (excepţie judeţele Vaslui şi Vrancea) şi în centrul şi sud-estul Munteniei. unde sunt 484 locuitori/km2 şi jumătate din densitatea medie a populaţiei totale.8%. în vestul Transilvaniei. 28% din localităţile rurale au o densitate sub 100 de locuitori pe km2. au dimensiuni medii de 2000 – 5000 locuitori. Constanţa.7 locuitori pe km2. de 10.5. de 94. Volumul populaţiei este exprimat prin numărul locuitorilor cu domiciliu stabil în localităţile rurale. Densitatea medie este 47. în România. excluzând Bucureştiul. în afara arcului carpatic. sunt situate. După ultimele analize. Bistriţa-Năsăud. Zonele în care se poate considera că populaţia este îmbătrânită. fiind deci specifice zonelor de câmpie şi de podiş de mică altitudine. putând fi identificat potenţialul uman al respectivelor localităţi. Mărimea medie a unei comune în România este de 3782 locuitori. cele mai mari concentrări regăsindu-se în regiunile subcarpatice din Moldova şi Muntenia şi în comunele din apropierea capitalei. Maramureş. cu densitate în comune peste media din rural. .

b) zone afectate de declin demografic cu slabă capacitate endogenă de regenerare. Moldova se distinge prin predominanţa tinerilor.Sociologie economică rurală Înnoirea forţei de muncă este exprimată prin indicele de înnoire a ei. prin apelul la regiunile istorico-geografice: Ţara Oaşului. ceea ce indică faptul că fenomenele demografice sunt ample în spaţiul rural românesc. reprezentarea vizuală demonstrând că răspândirea lor este relativ compactă. sau arealelor. care sunt destul de răspândite pe teritoriul ţării. Oltul Superior. Zonele nu au o distribuţie teritorială compactă. Acest indice este relevant în estimarea evoluţiei pieţei rurale a forţei de muncă. Depresiunea Caşinului. Diagnoza demografică a spaţiului rural s-a finalizat deci într-un indice complex rezultat din agregarea indicilor caracteristici ştiinţei demografice şi a potenţialului resurselor umane. realizându-se o tipologie a comunelor pe trei categorii de favorabilitate ale caracteristicilor demografice. Valoarea medie pe rural a indicelui de înnoire a forţei de muncă indică apariţia unui excedent de tineret ce poate constitui un potenţial necesar revitalizării ruralului după tranziţie. dar nu apar în grupuri omogene. De la tipologia comunelor se poate trece la una a zonelor. Valorile indicilor agregaţi pot fi grupate pe trei intervale. Rodna. în genere. . Aceste zone cuprind suprafeţe relativ întinse. Aceste zone cuprind comune cu dinamism demografic şi capacitate de regenerare de intensităţi maxime şi medii. Ele pot fi găsite mai ales în vestul Transilvaniei şi sudul ţării. Zonele respective sunt constituite.44 ani. Câmpiei Bărăganului şi centrul Transilvaniei. Valoarea acestui indice diferă foarte mult în teritoriu. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi în câteva zone restrânse din partea centrală a Munteniei. Sunt situate în estul ţării şi le putem desemna. în principal. Siretul Inferior şi Dobrogea de Sud. din comune cu caracteristici demografice nefavorabile. cu caracteristici demografice relativ omogene: a) zone cu dinamism demografic şi capacitate mare de regenerare demografică. c) zone cu diamism şi capacitate de regenerare medii. Bazinul Trotuşului. Moldova de Nord. Bărăgan. adică raportul dintre populaţia din grupa de vârstă 15 – 29 ani şi cea de 30 . Astfel.

egală cu 0.40 ha/locuitor. datorită ponderii de 62% a terenului agricol. în genere. în linii generale. cât şi în identificarea factorilor cu rol important în dezvoltarea endogenă a zonelor. superior mediei naţionale. se apreciază că există o structură avantajoasă a fondului funciar. indicatori aferenţi Identificarea punctelor de contact dintre strategia sectorială şi cea a dezvoltării rurale are. c) Încărcătura de animale la 100 ha se calculează prin raportarea numărului de animale. determinat prin raportul dintre suprafaţa agricolă a comunelor cercetate şi populaţia acestora.1 Criteriile economice. întregul efectiv al animalelor. b) Structura folosinţei agricole – constă în gruparea terenurilor agricole pe categorii de folosinţă. Acest indice caracterizează. Gruparea comunelor după tipul de structură a folosinţei agricole indică o preponderenţă a celor de teren arabil de peste 50%. în cadrul acestuia. fiind determinat de condiţiile fizico-geografice şi de variaţiile densităţii populaţiei. de la . acest fapt impune imprimarea unui caracter intensiv producţiei agricole. exprimat în UVM. se propun următorii indicatori: 1. La nivel naţional. la totalul terenurilor agricole pe comune. elaborată de Consiliul Naţional de Statistică: a) Teren agricol pe locuitor. calculaţi pe baza datelor din fişa localităţii. Distribuirea teritorială relevă o strânsă dependenţă între condiţiile de relief şi ponderea terenului arabil.ul – unitate de vită mare – este o unitate convenţională prin care se poate evalua. În prezent. a stării şi a potenţialului economic al zonei rurale.Diagnoza satului contemporan românesc 6. De aceea. potenţialul de producţie agricolă. Acest indicator oferă informaţii despre potenţialul agricol şi poate avea o funcţie de orientare a strategiei agricole a zonei.60 ha/locuitor. exprimat prin indice de arealitate. iar. de evaluare. Pentru diagnoza economică a ruralului agrar. valoarea medie a indicelui de arealitate în rural este de 1. la nivel mondial. analiza economică va fi structurată în două etape de evidenţiere. diversificare şi intensificare a agriculturii şi profilul general de producţie. Un astfel de indice are variaţii? mari în teritoriu. Potenţialul agricol ce poate fi nuanţat în trei indici. apreciată ca fiind redusă în raport cu media europeană. terenurile arabile şi cele cultivabile cu vii şi livezi ocupă o suprafaţă însemnată. direcţiile de specializare. o dublă utilitate. UVM . atât în dezvoltare.

În plan teritorial pot fi evidenţiate comunele din zonele montane. Ilfov. s-a constatat că peste jumătate din numărul comunelor româneşti dispun de potenţial turistic. Alba şi Mureş. În urma analizelor. aproximativ 500. a staţiunilor balneare de importanţă naţională sau locală şi a satelor incluse în circuitul turismului rural. Pe teritoriul ţării. Distribuţia în teritoriu a potenţialului forestier arată că există o concentrare a acestuia în zonele montane şi submontane. Acest indicator reflectă relaţia existentă între potenţialul agricol animal şi cel vegetal şi reprezintă aspectul cantitativ al sectorului zootehnic. elaborat de URBANPROIECT '97 – '98. Această încărcătură este foarte scăzută în comunele din Câmpia Română. exprimat prin gradul de atractivitate turistică. Argeş. Dobrogea. având resurse mari şi foarte mari pentru dezvoltarea comunităţilor turistice. În mediul rural. se poate apela la proiectul “Zone de interes turistic deosebit”. 0. După ultimele date furnizate de Consiliul Naţional de Statistică. Timiş. este un indicator construit prin însumarea informaţiilor privind prezenţa în teritoriul comunelor a zonelor protejate natural sau construite. Potenţialul turistic. litoral şi Deltă. − comune cu potenţial turistic mediu. 3. Clasificarea comunelor după potenţialul turistic a evidenţiat patru categorii: − comune fără potenţial turistic.60 ha/locuitor. valori optime ale gradului de încărcare cu animale la 100 ha se întâlnesc izolat doar în judeţele Suceava. unele judeţe din Transilvania şi Banat. − comune cu potenţial turistic. prin transformare în indicatorul încărcătură la 100 ha. media naţională este de 0. 2. ceea de reprezintă o apropiere de nivelul mediu din spaţiul european. Pentru date exacte. valoarea aproape dublă a indicelui mediu. − comune cu potenţial turistic mare. .28 ha pădure pe locuitor. Suprafaţa forestieră include totalitatea zonelor împădurite destinate atât producţiei. de 55. media la nivel naţional a României este de 59 UVM/100 ha şi cea din mediul rural. ceea ce indică un deficit general al sectorului zootehnic. Nivelul optim al indicatorului “încărcătură de animale la 100 ha” este de 100 UVM/100 ha. Tulcea. evidenţiază un potenţial ridicat al comunelor în administrarea exploataţiilor forestiere.Sociologie economică rurală bovine până la păsări. cât şi protecţiei mediului. Potenţialul forestier este evaluat prin suprafaţa forestieră pe locuitor.3 UVM/100 ha. Dâmboviţa.

5% din totalul comunelor.9 ha pe ansamblul ruralului reprezintă un nivel foarte redus comparativ cu suprafaţa medie a fermei comunitare. 5.2% dintre acestea neavând nici un potenţial industrial şi doar 8. potenţialul industrial al comunelor este destul de scăzut. b) Gradul de prelucrare a produselor agricole. valoarea medie a acestui indicator este de 431 ha pe asociaţie. panificaţie) au o pondere de 21. cu menţiunea că în jumătate din numărul de comune nu există exploataţie de acest tip.Diagnoza satului contemporan românesc 4. exprimat sintetic prin relaţia existentă între potenţialul agricol al localităţii şi gradul de prelucrare a produselor sale. b) Suprafaţa medie a exploataţiei de tip asociativ-juridic. de aproximativ 10% şi sunt plasate mai ales în zonele montane din Carpaţii Orientali şi Meridionali. în perioada de tranziţie. La nivelul întregului rural. Asociaţiile familiale sunt prezente în 39. comunele care au dezvoltată cel puţin o activitate industrială (morărit. 50. plecând de la date furnizate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei: a) Suprafaţa medie a exploataţiei individuale – indicator relevant în caracterizarea structurilor organizatorice ale producţiei În contextul economic actual. Suprafaţa medie a acestui tip de asociaţie este de 134. Potenţialul exploataţiei agricole poate fi analizat prin patru indicatori. .5 ha. După datele furnizate de Ministerul Industriilor şi Comerţului şi cel al Agriculturii şi Alimentaţiei. relevând structura activităţii de acest tip din mediul rural. Comunele cu exploataţie medie a suprafeţelor agricole mai mare de 5 ha au o pondere scăzută. Potenţial industrial. indicator relevant pentru procesul de modelare al structurilor organizatorice de producţie din agricultură.3% în totalul acestora. nu există cadru legal care să favorizeze spiritul antreprenorial. c) Suprafaţa medie a exploataţiei de tip familial este un indicator relevant pentru comportamentul asociativ manifestat de producători.7% realizând o activitate comercială complexă ce implică prezenţa a cel puţin două ramuri de activitate industrială. poate fi exprimat prin doi indicatori: a) Gradul de complexitate a activităţii industriale. cele mai multe exploataţii fiind prezente în zone de câmpie. Valoarea acestui indicator la nivelul comunelor indică o largă răspândire în teritoriu a exploataţiilor agricole cu suprafaţe apropiate de medie de 1 – 3 ha. fiind preponderente în sudul şi sud-estul ţării. Zonele care se remarcă prin suprafeţe medii reduse în exploataţiile agricole sunt cele situate cu precădere în nordul Munteniei şi al Olteniei. De aceea. suprafaţa medie a exploataţiei individuale de 2.

Valoarea medie a gradului de asociere în exploatarea terenurilor atinge o pondere de 20%. 18. Valoarea medie a acestui indicator este de 403. 2) Indicatorul populaţiei active la 100 ha este relevant pentru exprimarea presiunii populaţiei active asupra suprafeţei agricole. în Transilvania şi în Dobrogea. în medie. comunele ce au mai mult de 50% din suprafaţa agricolă privatizată reprezintă 86% din totalul comunelor. Acest indicator este relevant în surprinderea unor fenomene socio-economice specifice diverselor zone geografice ale ţării. după datele Consiliului Naţional de Statistică. potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în '99.5 persoane la 1000 locuitori. iar cele mai multe dintre acestea au ponderea suprafeţei private cuprinse între 50% şi 80%. deal. 6. zone ce au cunoscut cel mai ridicat grad de colectivizare de tip socialist. Nivelul mediu de repartizare a terenului agricol din mediul rural este. podiş. În plan teritorial. . calculaţi pe baza datelor furnizate de Consiliul Naţional de Statistică '98: 1) populaţie activă la 1000 locuitori.2 Indicii economici ai satului contemporan • Indicele structurilor de proprietate Pentru definirea structurilor de proprietate poate fi utilizat ca indicator ponderea suprafeţei agricole private în totalul suprafeţei agricole. S-a constatat o preponderenţă a comunelor cu valori ale acestui indicator situate în jurul mediei de 300 – 500 persoane ocupate la 1000 locuitori. Ele sunt situate cu precădere în zonele de câmpie. Se calculează prin raportarea suprafeţei agricole lucrate în exploataţie de tip asociativ la totalul terenului agricol. Exploatarea terenurilor agricole private în regim asociativ este prezent în 55% din totalul comunelor şi se întâlneşte mai frecvent în zonele de câmpie şi podiş.Sociologie economică rurală d) Gradul de asociere în exploatarea terenurilor – exprimă proporţia terenului agricol aflat în proprietate privată. dar lucrat în exploataţie de tip asociativ. de 62.4 persoane active la 100 ha. Cel mai ridicat grad în exploatarea terenurilor caracterizează comunele din sudul şi sud-estul ţării.9%. În spaţiul rural revin. gradul cel mai redus de ocupare a populaţiei se află în vest şi sud-vest. • Indicele gradului de ocupare a populaţiei este exprimat prin doi indicatori. 2) populaţie în agricultură pe 100 ha teren 1) Primul indicator populaţia activă la 1000 locuitori este relevant în aprecierea dimensiunii cantitative a resurselor umane din rural.

b) comune cu stare economică medie sau slabă şi resurse potenţiale într-o economie medie diversificată. Tipologia comunelor rezultată în urma evaluării indicelui complex evidenţiază trei categorii: a) comune cu stare economică bună sau medie şi resurse potenţiale într-o economie rurală diversificată. doar 14. de la recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992. Comune cu presiuni moderate şi mari se înregistrează frecvent în Moldova. industria înregistrând valori situate sub 7 şi peste 60 persoane active la 100 ha. Acest indicator a fost calculat după datele statistice ale CNS. Gradul de diversificare a activităţii economice este într-o relaţie de cauzalitate cu structura utilizării terenurilor. gradul de asociere în agricultură şi tipul de agricultură practicat (intensiv. în zonele carpatice şi subcarpatice şi în zonele rurale limitrofe marilor oraşe.4 % înregistrând valori importante de peste 80 persoane active neagricole la 100 persoane active. aceleaşi . În urma calculelor. Gradul scăzut de diversificare a activităţii este caracteristic deci majorităţii comunelor din ţară. de 76. în consecinţă zonificarea teritorială pe criterii economice cuprinde câteva arii întinse. c) comune cu stare economică medie sau slabă şi resurse potenţiale predominant agricole. Banatului şi Dobrogei. Diagnoza economică a mediului rural poate fi realizată printr-un indice complex constituit prin agregarea indicatorilor selectaţi pentru a caracteriza starea şi resursele economice potenţiale. adică comune cu condiţii economice nefavorabile. deci cu condiţii economice considerate favorabile. cu precădere.Diagnoza satului contemporan românesc În plan teritorial se înregistrează variaţii mari ale presiunii populaţiei active asupra terenurilor agricole. extensiv). valoarea medie în rural era de 53. • Indicele de diversificare a activităţii economice poate fi evaluat prin indicatorul ponderii populaţiei active neagricole din totalul populaţiei active în rural.1 persoane active neagricole la 100 persoane active. O presiune extrem de scăzută este caracteristică zonelor Transilvaniei. Teritoriile cu un grad mediu şi superior de diversificare a activităţii economice se află.4 persoane active neagricole la 100 persoane active. gradul de industrializare. adică mult mai puţin decât media pe ţară. Distribuţia comunelor în teritoriu prezintă un caracter relativ compact pe zone foarte întinse. având. în genere.

s-a utilizat ca sursă recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 1992. Teleorman. de lipsa materialelor de construcţie rezistente şi de structura demografică a gospodăriilor.p. în regiuni de câmpie. puterea economică a populaţiei. clasificate pe trei categorii: a) zone rurale cu stare economică medie şi resurse potenţiale pentru o economie diversificată. în acea zonă casele fiind spaţioase. • Indicele suprafeţei locuibile este relevant pentru aprecierea confortului locuirii şi are ca indicator suprafaţa locuibilă pe locuitor.p. Vaslui. mai mare de trei persoane pe gospodărie. Explicaţia constă atât în modul de locuire tradiţional. resursele localităţilor pentru materiale de construcţie. Botoşani. şi 14 m. care sunt zonele cele mai întinse. Situaţia este determinată de nivelul scăzut al veniturilor populaţiei. Pentru prezentarea situaţiei satului românesc actual. plasate. pe locuitor. în genere.p. În majoritatea comunelor. valorile indicatorului sunt situate între 6 m. La nivelul comunelor. pe locuitor. c) zone rurale cu resurse potenţiale pentru o economie diversificată şi stare economică medie. b) zone rurale cu stare economică slabă sau medie şi resurse potenţiale predominant agricole. pe locuitor. calculată în metrii pătraţi. suprafaţa locuibilă medie care revine pe locuitor este de 11. caracteristici socio-demografice. aproximativ 63%.Sociologie economică rurală caracteristici economice. de modelul tradiţional de realizare al locuinţelor. În plan teritorial. Ele se întâlnesc. cel mai frecvent.p. în regiuni montane şi submontane.58 m. cât şi în caracteristicile demografice specifice (număr mai mic de persoane pe gospodării şi natalitatea în scădere). cum ar fi: modele culturale tradiţionale. pot fi utilizaţi mai mulţi indicatori. Olt. şi evidenţele statisticilor anuale privind indicele de locuinţe în rural.54 m.. Constanţa. . Cele mai mici suprafeţe locuibile pe locuitor – sub 10 m. până în 1999. cu precădere. predominant.p. La ora actuală. prelucrat de Consiliul Naţional de Statistică. pe locuitor şi 18 m. se înregistrează suprafeţe locuibile medii între 10 m. – se înregistrează în judeţele: Iaşi. • Indicele criteriului de locuire – modul de locuire în spaţiul rural – prezintă diferenţieri importante în ansamblul teritoriului. în regiuni de câmpie. ce cuprind aproximativ jumătate din numărul total al comunelor plasate mai puţin omogen în teritoriu. în mediul rural. plasate. În caracterizarea acestui criteriu. apropiindu-se sensibil de cea din mediul urban – 11. poate fi remarcată o frecvenţă ridicată a comunelor cu suprafeţe locuibile pe locuitor peste medie în Banat şi în zonele sudice ale Transilvaniei.p. modul de locuire este definibil prin mai mulţi factori de locuire.p.

abia în 1992 înregistrându-se o reluare a activităţii de construcţii.6% în mediul urban şi de 42. construcţia de locuinţe în rural a fost extrem de scăzută. precum şi la aprecierea puterii economice a populaţiei din zonă. Valorile medii pe ţară ale indicatorului arată o pondere scăzută a construcţiilor din materiale durabile în mediul rural. În această perioadă. construcţia de locuinţe în România a înregistrat o scădere accentuată. Ponderea cea mai ridicată. faţă de 66. a rezistenţei clădirilor în timp sau la acţiunea unui factor de risc (cutremur. Situarea în teritorii a acestor comune cuprinde arii largi din estul şi sudul Moldovei. acesta fiind anul în care.Diagnoza satului contemporan românesc • Indicele materialelor de construcţie a clădirilor de locuit este exprimat prin indicatorul ponderea clădirilor de locuit realizate din materiale durabile de tip beton. precum şi în Câmpia Română (Bărăgan). . în raport cu totalul clădirilor de locuit din mediul rural. • Indicele perioadei de construcţie a clădirilor a fost analizat prin indicatorul ponderea clădirilor de locuit realizate după 1970 din totalul locuinţe existente la sfârşitul anului 1992. După 1989. Este de remarcat numărul mare (764) al comunelor în care ponderea construcţiilor de locuinţe realizate din materiale durabile este scăzută. • Indicele numărului de locuinţe noi este exprimat prin indicatorul număr de locuinţe construite în perioada 1992 – 1999 la 1000 locuitori. vestul Banatului. Scala de variaţie a indicatorului calculată la nivelul comunelor este foarte largă. Crişana şi Dobrogea. mai mare de 60%.7%. Podişul Bărăganului şi sud-estul Transilvaniei. s-au construit mai multe locuinţe în rural decât în urban. la valori mai mari de 60%. publicate anual de Consiliul Naţional de Statistică. unde resursele naturale de materiale pentru construcţii sunt bogate. Zonele cu cele mai scăzute ponderi de construcţii sunt în Câmpia de Vest. Acest indicator este relevant în exprimarea puterii economice a localităţilor şi a atractivităţii unor zone rurale. de la valori sub 10%. faţă de 67% în municipii şi oraşe. în Podişul Transilvaniei şi zonele subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei. piatră. În profil teritorial pot fi remarcate totuşi ponderi ridicate ale construcţiilor noi în zonele montane şi submontane. respectiv 37. Datele pentru calculul acestuia au fost extrase din fişele statistice ale comunelor. estul şi sudul Munteniei. inundaţii).3% la nivelul întregii ţări. Ponderea locuinţelor realizate după 1970 în mediul rural este de aproximativ 20%. Indicatorul este relevant în aprecierea gradului de confort al locuinţelor. cărămidă. după mai multe decenii. a clădirilor din materiale durabile este întâlnită în comunele situate în zonele Carpaţilor Meridionali şi Occidentali.

9% în mediul urban. dar şi nivelul aspiraţiilor şi aşteptărilor. Diagnoza finală privind modul de locuire s-a realizat prin agregarea indicatorilor analizaţi. sub 2%.8 locuinţe noi la 1000 locuitori. deşi acestea sunt caracterizate printr-un mod de locuire deficitar. Acest aspect sugerează faptul că în mediul rural există rezerve de vitalitate şi dorinţa de îmbunătăţire a standardelor de locuire.3 locuinţe la 1000 locuitori din municipii şi oraşe. 7. Muntenia. la sfârşitul anului 1992 numai 11. Acest indicator este relevant în aprecierea gradului de confort şi igienă a locuirii frizând. în medie. reţeaua de alimentare cu apă potabilă în mediul rural era foarte puţin extinsă. O treime din totalul comunelor au o pondere a locuinţelor dotate cu instalaţii de apă extrem de scăzută. Cea mai bună dotare a locuinţelor cu instalaţii de apă se regăseşte în Transilvania şi Banat. printr-un nivel de locuire tradiţional mai confortabil decât restul ţării. peste 60%. puterea economică a gospodăriilor. Majoritatea comunelor. În urma punctajului obţinut de comune se constată o predominanţă a comunelor cu condiţii medii şi slabe. Distribuţia indică faptul că acestea se realizează în zonele cele mai dens populate din Moldova. comunele cu condiţii bune de locuit fiind în număr redus şi extrem de dispersate. în genere. Oltenia. adică gradul de cultură şi civilizaţie în mediul rural. Aceste zone pot fi delimitate. Olteniei. ce cuprind comunele cu condiţii de locuire medii şi superioare. faţă de 4. • Indicele dotării locuinţelor cu instalaţii de apă Este exprimat prin indicatorul ponderea locuinţelor dotate cu instalaţii cu apă în interior în raport cu numărul total de locuinţe surprins în recensământul din 1992.4% din numărul total de locuinţe fiind dotate cu instalaţii de apă în interior. zonele centrale ale Munteniei. concomitent. comunele având acest nivel de dotare scăzut sunt situate cu precădere în Moldova. În România. indicii despre existenţa reţelelor publice de alimentare cu apă. Tipologia comunelor pe trei trepte de favorabilitate relevă o mare răspândire în teritoriu a comunelor cu calitatea locuirii medie şi slabă. au un procent mai mic de 8% de locuinţe dotate cu instalaţii de apă în interior. . zone caracterizate. în special. Constatarea este susţinută şi de distribuţia teritorială a comunelor în care se înregistrează un volum mai mare de locuinţe noi. pe criterii geografice şi cultural-tradiţionale. revenind. Tipologia zonării comunelor după criteriul de locuire diferenţiază trei zone cu caracteristici relativ omogene: a) zone cu starea relativ bună a locuirii.Sociologie economică rurală Din cele 140000 de locuinţe noi realizate în perioada 1992 – 1999. un număr de 80000 s-au construit în mediul rural. faţă de 86.

reprezentând. 42. majoritatea comunelor (72%) având un grad de electrificare de 100%. Harghita. alimentarea cu energie electrică este asigurată în pondere de 98. în medie.1 – 50 m. situate pe suprafeţe extrem de extinse. În România. Cantitatea de apă distribuită în aceste comune a fost extrem de redusă. existând diferenţieri locale importante între regiunile vestice. sudice şi estice.Diagnoza satului contemporan românesc Ele cuprind arii relativ scăzute din regiuni montane şi submontane şi în teritorii limitrofe marilor oraşe. b) zone cu stare slabă a locuirii.5% în rural şi aproximativ 100% în urban. din numărul total de gospodării. c) zone cu stare medie a locuirii. cu o distribuţie în teritoriu relativ compactă. 38 m. Distribuţia teritorială prezintă variaţii mari. comunele cu apă potabilă fiind extrem de dispersate. Prahova. Comunele cu cele mai puţine gospodării racordate la reţeaua electrică sunt situate în zona munţilor Apuseni. statistic. Tulcea. Datele au fost preluate de la CNS. Scala de variaţie a indicatorului privind cantitatea de apă distribuită este 0. Moldova Centrală. O situaţie critică se înregistrează în judeţele din sudul ţării şi Moldova. Brăila. în mediul rural. exprimat prin ponderea numărului gospodăriilor racordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. . • În ceea ce priveşte indicele dotării cu apă potabilă în sistem centralizat. unde alimentarea cu apă în sistem centralizat este inexistentă sau foarte scăzută. • Indicele alimentării cu energie electrică – se utilizează indicatorul gradul de electrificare a gospodăriilor. La nivelul comunelor. cu medii sub media pe ansamblul ruralului. fiind situate cu precădere în judeţele Timiş./locuitor/an. fiind intitulate “Activităţi privind utilităţile publice de interes local în 1997”. s-a utilizat indicatorul metru cub pe locuitor şi pe an de apă potabilă distribuit consumatorilor prin instalaţii publice '97.c.c.7% din totalul comunelor. Dobrogea. valori maxime înregistrându-se doar în aproximativ 23% din comune. Arad. Câmpia Bărăganului. Argeş. Zonele unde se constată o mai bună alimentare cu apă potabilă sunt restrânse. Sibiu. revenind. Maramureş. Constanţa. Cluj. Situaţiile cele mai favorabile se află în judeţele Suceava. ponderea gospodăriilor racordate la reţeaua electrică variază între 65% şi 100%. Dâmboviţa. La baza determinării acestui indicator a stat un material elaborat de RENEL în anul 1997 privind situaţia alimentării cu energie a gospodăriilor săteşti. Maramureş. Numărul comunelor cu distribuţie de apă potabilă prin instalaţiile publice era de 1148. Dolj. repartizate mai puţin omogen în teritoriu. pe locuitor pe timp de un an.

în mediul rural. Pentru acest indicator a fost luată în considerare prezenţa reţelei de distribuţie a gazelor în comune. Gorj. Indicatorul este relevant în aprecierea confortului locuirii în România şi a calităţii vieţii. Situaţiile cele mai grave sunt caracteristice judeţelor Alba. Sursa datelor este publicaţia CNS “Activităţi privind utilităţile publice de interes local 1997”. s-au extins unele sisteme telefonice neconvenţionale.Sociologie economică rurală • Indicele alimentării cu gaze naturale este exprimat prin indicatorul distribuţia de gaze naturale. . în general. Caraş-Severin. Transilvania şi judeţele sudice din Câmpia Română. totuşi. În restul comunelor. Hunedoara. dar dimensiunile sunt încă restrânse. sau 43% din numărul total. parţial. O cauză a acestei situaţii este reprezentată de condiţiile dificile de instalare a reţelei în zonele montane. Sursa indicatorului au fost evidenţele din 1998 ale Romtelecom. numărul de locuitori. posibilităţile financiare. completată cu lista comunelor pentru care este aprobată extinderea reţelei de distribuţie din '97. o situaţie mai favorabilă este în zonele centrale ale Olteniei. Cluj. • Indicele racordării la reţeaua telefonică a implicat utilizarea indicatorului gradul de racordare a satelor la reţeaua telefonică. Situarea în teritoriu a acestor comune este. cu precădere. reţeaua de telefonie este destul de scăzută în mediul rural. cu excepţia judeţului Mehedinţi. Accesul la reţeaua telefonică este o cerinţă majoră a vieţii moderne a populaţiei. ceea ce reprezintă doar a cincea parte din numărul total. în prezent. rutieră şi feroviară a localităţilor dintr-o comună. Banatului şi Maramureşului. considerându-se că astfel există posibilitatea extinderii reţelei. Timiş. racordul telefonic este realizat numai în satul de reşedinţă al comunei şi parţial în satele componente. Argeş şi celor din Moldova. Numărul comunelor în care există reţele de distribuţie a gazelor este foarte scăzut. care nu au nevoie de reţele. Extinderile reţelelor de telefonie în sate necesită studii de fezabilitate pentru stabilirea undelor telefonice cele mai eficiente în raport cu reţeaua de telefonie. reprezentând ponderea satelor în ansamblul reţelei telefonice şi numărul de posturi din satele fiecărei comune. aproximativ 481 comune. în centrul Transilvaniei. pot fi semnalate resurse de gaze naturale în toate judeţele ţării. dar principala cauză este lipsa de mijloace financiare. Datele Romtelecom au relevat că. au satele racordate la reţeaua telefonică. • Pentru indicele accesibilităţii căilor de transport indicatorul utilizat este cel al accesului la reţeaua majoră. În ultimii ani. respectiv 1157 comune. Izolat. Teritoriul cu situaţia cea mai favorabilă este cel din nord-vestul ţării şi. mai ales pentru stimularea activităţii economice şi sociale. în apropierea surselor de gaz metan.

din lipsa unor date statistice. Gradul de dispersie a comunelor cu echipament tehnic relativ bun a făcut extrem de dificilă delimitarea acestor comune. din raţiuni metodologice. care au cea mai mare întindere în teritoriu. totalizând o populaţie de 6250000 de locuitori. s-a putut aprecia că nu există comune cu o stare bună a echipării. decât în raport cu situaţia mediei pe ansamblul ruralului. Aceste zone sunt situate în câmpiile din sudul ţării şi în unele regiuni montane. acolo unde există. în genere. Datorită nivelului general foarte scăzut al echipării tehnice.Diagnoza satului contemporan românesc Accesibilitatea la căile de transport este un criteriu deosebit de important în aprecierea posibilităţilor de dezvoltare economico-socială a localităţilor. un indice sintetic. Grupând pe trei trepte valorile indicilor sintetici. învăţământul. Aceste dificultăţi sunt determinate. Numărul comunelor cu acces direct la reţeaua majoră de căi de transport este de 1462. Prin agregarea ponderată a indicatorilor s-a obţinut pentru fiecare comună. cele mai multe drumuri comunale fiind drumuri de pământ. Nu au fost analizate elementele referitoare la calitatea drumurilor. reprezentând 54. precum şi în Moldova. Diagnoza echipării tehnice a satului românesc presupune deci evaluarea stării actuale a echipării. Un acces direct la căile de transport majore şi cu o stare tehnică corespunzătoare asigură premise favorabile de dezvoltare a activităţii economice şi facilitează deplasarea populaţiei înspre locul de muncă. cum ar fi Carpaţii Orientali. în principal. comunicaţiile şi mortalitatea infantilă. deficienţă majoră a spaţiului rural românesc. utilizarea mai multor subcriterii: sănătatea. b) zone cu dificultăţi grave în echiparea tehnică. Acestea cuprind comune cu stare medie şi deficitară a echipării. . c) zone cu stare medie a echipamentelor. Cu toate că numărul comunelor străbătute de reţele majore de transport este relativ ridicat. se poate realiza o tipologie a comunelor care evidenţiază gradul lor de echipare tehnică. ele sunt în relaţie directă cu axele majore şi cu reţelele localităţilor urbane. Dimensiunile sunt relativ restrânse şi.4% din numărul total de comune. prezentând însă aspecte caracteristice locale foarte variate. sau spre satisfacerea unor servicii. cunoaşterea infrastructurii sociale rurale şi a fenomenelor specifice impun. Zonificarea teritorială privind echiparea tehnică a mediului rural a fost concepută astfel: a) zone cu echipare relativ bună. respectiv 61% din populaţia rurală a ţării. de starea precară a majorităţii căilor de acces spre drumurile naţionale sau căile ferate. accesibilitatea populaţiei la acestea implică o serie de dificultăţi. • Criteriile sociale (indicii). Aprecierile privind calitatea echipării tehnice trebuie privite în mod relativ.

Categoriile în care se grupează valoarea indicatorului sunt rezultate în urma unei ierarhizări a unităţilor de învăţământ pe niveluri: a scăzut. Sursa datelor a fost fişa localităţii pentru anul 1976.5% din totalul unităţilor de învăţământ din mediul rural. . care surprind prezenţa sau absenţa infrastructurii necesare pentru desfăşurarea procesului educaţional. elaborată de CNS. în zonele montane şi submontane ale Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Pentru jumătate din comune. Caracteristic pentru mediul rural este predominanţa şcolilor primare şi gimnaziale. caracterizat prin prezenţa scăzută a unităţilor de învăţământ de tipul grădiniţelor. Sursa datelor o constituie fişa localităţilor întocmită de CNS în 1976.Sociologie economică rurală − Pentru subcriteriul sănătăţii indicatorul utilizat pentru evaluarea serviciilor de sănătate este numărul de locuitori pe un medic. ceea ce este o valoare apropiată de cea a nivelului naţional. indicator structurat pe trei subcategorii. c înalt. doar 6% din comune (sau 148) nu au nici un medic. populaţia ce revine la un medic depăşeşte de 2. Valori ale indicatorului sub media pe ţară se înregistrează. caracterizat prin prezenţa în plus a şcolilor profesionale. şcolilor primare şi gimnaziale. media urbană – 378 locuitori pe medic. revenind mai puţin de 599 de locuitori la un medic. în zona Carpaţilor de Curbură şi în judeţul Tulcea. reprezentând 92.1 ori valoarea pentru mediul urban. 6. iar valoarea mediei în rural depăşeşte de trei ori media urbană. iar cele liceale şi postliceale. Şcolile profesionale reprezintă mai puţin de 1%. Este un indicator relevant pentru aprecierea cantitativă a infrastructurii medicale exprimând accesibilitatea populaţiei rurale la asistenţă medicală calificată. b mediu.7 ori populaţia pe un medic la nivel naţional şi de 4. Distribuţia indicatorului pe comune indică la peste 12% din ele o situaţie relativ satisfăcătoare. − Pentru subcriteriul învăţământului s-a utilizat indicatorul gradul de complexitate al învăţământului. caracterizat prin prezenţa liceelor sau a unor şcoli postliceale. existând o pondere însemnată a medicilor care nu au rezidenţă în comune şi care nu pot asigura continuitatea actului medical. în genere.5%. Media naţională este de 565 locuitori pe medic. În plan teritorial se remarcă o distribuţie dispersată a comunelor cu acelaşi grad de accesibilitate la serviciile medicale. O frecvenţă sporită a comunelor fără nici un medic se remarcă în Moldova – Podişul Central Moldovenesc. Aspectul calitativ al infrastructurii medicale nu este surprins de acest indicator.

o răspândire uniformă în teritoriu. Comunele cu nivel ridicat de dotare (6%) au o distribuţie teritorială extrem de dispersată. − Subcriteriul comunicaţiilor a presupus utilizarea indicatorului numărul abonamentelor TV la 1000 locuitori. mergând de la 0 la 40 decese la 1000 născuţi vii pe an. calculată prin raportarea numărului deceselor copiilor sub un an. Acest indicator caracterizează dimensiunea cantitativă a procesului de comunicaţii şi gradul de accesibilitate comunicaţională din mediul rural. ca indicator. Mortalitatea infantilă este un indicator sintetic al caracteristicilor economice. În intervalul 1990 – 1996. − Subcriteriul mortalităţii infantile presupune. reprezintă 24% din totalul comunelor. de peste 20 decese la 1000 născuţi vii pe an. iar situarea lor este extrem de dispersată în teritoriu. sociale. mortalitatea infantilă a înregistrat totuşi o scădere. după 1996. culturale şi tradiţionale ale unei zone. condiţiile igienico-sanitare. situându-se în 1996 la jumătatea nivelului înregistrat în 1969. tendinţele de grupare apar doar în Banat. fişa localităţii pe 1996. Valoarea medie în rural a indicatorului este de 165. este extrem de dispersată. Crişana şi partea centrală a Munteniei (Prahova). Situaţii nesatisfăcătoare – sub 100 abonamente TV la 1000 locuitori − prezintă comunele din zonele montane şi submontane ale Carpaţilor Occidentali. peste 200 abonamente TV la 1000 locuitori. mortalitatea infantilă. În ultimii ani. nivelul de instruire a populaţiei. mortalitatea infantilă în rural a marcat din nou o tendinţă de creştere. elaborată de CNS. Aceste zone cuprind teritorii întinse din Moldova şi Dobrogea şi unele zone restrânse din sudul Munteniei şi al Olteniei. Deosebirile dintre modul de viaţă în rural şi urban se reflectă în discrepanţa dintre nivelul mortalităţii în cele două medii. Datele au fost furnizate de CNS şi s-au calculat pentru perioada 1990-1997. Nivelul mortalităţii infantile este cu 30-35% mai mare în rural decât în urban.Diagnoza satului contemporan românesc Comunele având un nivel scăzut de dotare cu unităţi de învăţământ reprezintă aproximativ 93% din totul comunelor şi au. existând unele zone în care mortalitatea infantilă se manifestă pe arii compacte. la numărul născuţilor dintr-un an. în consecinţă. din perspectiva acestui indicator. cunoştinţe de puericultură. şi în acest caz.6 abonamente TV la 1000 locuitori. La nivelul comunelor. variaţia este foarte mare. Distribuţia comunelor. Sursa datelor a fost. Comunele având un număr de abonamente relativ ridicat. . cum ar fi: calitatea locuirii. din sudul Transilvaniei şi zona Carpaţilor Meridionali. Majoritatea comunelor – 60% – au o mortalitate infantilă medie sau ridicată. cuantificând efectul unor cauze multiple.

emisiile anuale raportate la numărul locuitorilor sunt apropiate de modelele europene la principalele substanţe. Tipologia comunelor. în cazul căruia valorile româneşti sunt inferioare. care implică cuantificarea frecvenţei depăşirii limitei maxim admisibile de substanţe poluante în atmosferă. În genere. în Transilvania şi în nordul Olteniei şi al Munteniei. Piteşti. culturali şi economici. Işalniţa. extrem de dispersate. Zonificarea teritorială a impus următoarea tipologie: a) zone rurale cu stare socială relativ bună. Iaşi. de regulă. cum sunt: Baia-Mare. Pe ansamblul ţării. gradul de poluare atmosferică este mai mare în comunele situate în zonele adiacente centrelor urbane puternic . Pentru caracterizarea comunelor privind gradul de poluare. în partea centrală a Munteniei şi în Dobrogea. Giurgiu. Piatra Neamţ. Săvineşti. Slatina (ALRO). Situaţia actuală a factorilor de mediu impune măsuri imediate de redresare a calităţilor acestuia. s-au analizat ponderile indicatorilor pentru aer. se situează. s-a întocmit o scală pe trei categorii de poluare. datorită caracterului său sintetic. Borzeşti. Comunele cu poluare mare sau moderată sunt situate în zonele adiacente marilor combinate chimice şi metalurgice. c) zone rurale cu stare socială satisfăcătoare. Pentru determinarea stării ecologice a ruralului. b) zone rurale cu stare socială deficitară. cuprinzând comune cu stare bună şi satisfăcătoare. care sunt situate. respectiv 27%. aceste zone.Sociologie economică rurală Diagnoza stării sociale a ruralului s-a finalizat prin agregarea celor patru indicatori analizaţi. asigurând conservarea resurselor naturale pe termen lung. Zlatna. sau acelea care prelucrează substanţe organice: Brazi. semnalează o predominanţă de 46% a comunelor cu condiţii satisfăcătoare şi ponderi egale pentru cele cu stare socială deficitară şi relativ bună. având însă o pondere mai mare indicatorul mortalităţii infantile. ce cuprind comune cu stare satisfăcătoare şi slabă. Copşa-Mică. Astfel s-a constatat că un procent important – 62% din totalul comunelor – are aer nepoluat. pădure. de dimensiuni variate. Turceni. în general. Pentru aer. • Criteriile ecologice ale ruralului. sol. în Moldova. Indicatorul utilizat este calitatea aerului. se intersecţionează cu zonele clasificate mai înainte. apă. din perspectiva stării sociale. cu excepţia dioxidului de carbon. Un grad ridicat de poluare a atmosferei au şi zonele adiacente centralelor de termoficare de la Rovinari. Dezvoltarea rurală integrată impune interacţiunea dintre factorii de mediu şi cei sociali.

Mureşul şi Siretul. Bazinele hidrografice cu cele mai mari lungimi ale cursurilor de apă degradată. b) Cea mai importantă problemă o constituie eroziunea solului. Pentru apă. Neamţ. solurile sunt afectate de factori cum sunt: eroziunea. din cele 10 milioane hectare de terenuri arabile. precum şi funcţia sa ecologică. Pentru sol. Cele mai intens poluate zone sunt în judeţele: Alba. principalele cauze ale degradării în aceste zone. diversele forme . Sibiu. înmlăştinarea. respectiv categoria I. degradare puternică şi foarte puternică) s-au relevat următoarele aspecte: a) Pe 12 milioane hectare de teren. cu precădere. nu au putut fi obţinute date. Gradul de deteriorare a calităţii solului prin fenomenele de eroziune.5 milioane hectare de teren agricol. Constanţa. e) Comunele cu soluri degradate puternic şi foarte puternic reprezintă aproximativ 48% din totalul comunelor şi sunt situate. Ialomiţa. acidifiere. în apele curgătoare. indicatorul utilizat este calitatea apelor curgătoare. degradare moderată. aproximativ. exces de umiditate determină rentabilitatea acestuia pentru folosinţe multiple. determinat prin ponderea suprafeţelor afectate de factorul de limitare a calităţii. alcalinizare. în zonele de câmpie din sudul şi vestul ţării.7 milioane hectare. Caraş-Severin. Sursa de date a fost Sinteza Regiei Autonome a Apelor Române din 1996. sunt Someşul. 7 milioane hectare teren agricol şi manifestă tendinţă de creştere. solul are rezerve mici şi foarte mici de humus. că o treime sunt situate pe cursuri de apă de categoria I şi o altă treime. în categoria degradate sunt incluse aproximativ 3% din totalul comunelor. acidifierea. II. deci există o situaţie relativ bună. În urma analizei calităţii solului pe patru categorii de degradare (nedegradare. Hunedoara. poluarea chimică etc. cu referirile pentru 1996. Comunele au fost grupate pe patru categorii. indicatorul utilizat este calitatea solurilor. ce cuantifică frecvenţa depăşirii limitei maxim admisibile a conţinutului de substanţe poluante. d) O agricultură durabilă şi eficientă se poate aplica doar pe 3. urmărind situarea lor pe cursuri de râu. în schimb. c) Pe aproximativ 7.Diagnoza satului contemporan românesc industrializate. Oltul. Sursa de date este Institutul de Cercetări de Pedologie şi Agrochimie. Bistriţa. raportate la lungimile totală a râurilor principale. şi categoria degradate. care afectează. III. influenţând valorificarea solului pentru diverse culturi vegetale. sărăturarea. estimându-se. Astfel. Prutul. Pentru aproximativ o treime din numărul comunelor. după statistica Regiei Autonome a Apelor. din cele 16 milioane hectare de teren agricol. în total suprafaţă agricolă. Bacău. pe cursuri de apă de categoria a II-a.

în genere. reflectând. Pentru starea pădurilor indicatorul utilizat este suprafaţa împădurită neafectată sau afectată de poluare. sărăturarea. dar nepoluate. care reprezintă. poluarea având un caracter local. ridicarea apelor freatice. situate în teritoriile unde predomină comunele cu o stare ecologică bună. din acţiunea unor factori ca: eroziunea. 2 comune cu suprafeţe împădurite de la 1% la 49% din suprafaţa totală. 5 comune cu suprafeţe împădurite peste 50% din suprafaţa totală. Tipologia comunelor. iar. pentru anul 1996. dejecţiilor animale etc. de 11%. Diagnoza ecologică s-a finalizat printr-o zonificare teritorială. şi. poluate. corelat cu starea de sănătate a pădurilor.6% – şi bună – 46% –. Diagnoza ecologică a spaţiului rural relevă. compactarea şi acidifierea. nepoluate. gradul de împădurire a terenurilor. comunele au fost grupate în cinci categorii: 1 comune cu suprafeţe împădurite sub 1% din suprafaţa lor totală. Analiza acestui indicator a relevat predominanţa comunelor cu un grad mediu de împădurire şi lipsă de poluare. rezultă în urma activităţilor antropice de genul depozitării sau deversării reziduurilor industriale şi menajere. fenomenul de poluare a pădurilor. aproximativ. îndeosebi. îl reprezintă comunele cu un grad de împădurire ridicat – peste 50% – neafectat de poluare. Aceste comune sunt situate. Datele au fost furnizate de Ministerul Mediului.Sociologie economică rurală de poluare. care propune următoarele: 1 zone rurale cu o stare ecologică bună. situate în zonele adiacente centrelor urbane industrializate. într-o proporţie mai mică. pe de o parte. 72% din totalul comunelor. înmlăştinarea. 4 comune cu suprafeţe împădurite de la 1% la 49% din suprafaţa totală. din totalul comunelor. după starea ecologică. o stare relativ bună. indică o predominanţă a comunelor cu stare medie – 49. îndeosebi zonele montane. dar nepoluate. respectiv 39%. în zonele montane ale Carpaţilor Orientali şi Meridionali. . 3 comune cu suprafeţe împădurite de peste 50% din suprafaţa totală. După gradul de împădurire. Un procent însemnat. 2 zone rurale cu o stare ecologică slabă. poluate. pe de alta. cuprinzând comune cu stare ecologică slabă şi medie.

a modului defectuos de exploatare a terenurilor şi de valorificare a fondurilor agricole. Caracteristicile principale ale acestor zone constau în prezenţa unei game relativ largi de resurse naturale. Scopul acestei zonificări finale este fundamentarea politicilor de dezvoltare integrală a zonelor rurale. . În acest sens. la creşterea ponderii populaţiei active calificate şi a ofertei de locuri de muncă. Activităţile agricole au o eficienţă foarte scăzută din cauza numărului mic de exploataţii viabile. care au condus la dezvoltarea unor activităţi economice diversificate.Diagnoza satului contemporan românesc 3 zone rurale cu o stare ecologică medie. zone în care predomină factori favorizanţi ai dezvoltării. obţinându-se o imagine sintetică integrată a nivelului actual de dezvoltare a satului românesc. caracterizate prin sate şi comune cu stare ecologică variată. zone în care predomină factori restrictivi ai dezvoltării. se semnalează şi alte aspecte negative referitoare la infrastructura socială. forestiere. ele necesitând sprijin şi intervenţii urgente pentru evitarea deteriorării ireversibile. în genere. situate în regiuni de câmpie şi podiş. printr-un potenţial predominant agricol şi o lipsă de diversificare a activităţilor economice. Pentru a realiza o caracterizare completă a fiecărei comune. Având în vedere multitudinea problemelor de soluţionat în spaţiul rural. adică resurse agricole. b. slabei reprezentări a sectorului zootehnic. Aceste zone pot deveni. au fost identificate trei mari categorii de zone. forţe de antrenare a dezvoltării rurale regionale. în care sunt necesare sau posibile intervenţii prioritare. s-a procedat la agregarea tuturor informaţiilor furnizate de indicatori. în funcţie de predominanţa factorilor care favorizau dezvoltarea endogenă: a. s-a procedat la valorificarea unor tipuri de zone. prin eforturi relativ reduse. ceea ce determină o dependenţă excesivă faţă de agricultură. Sinteza indicatorilor a permis ierarhizarea comunelor în cinci trepte ale nivelului de dezvoltare. echiparea tehnico-edilitară. Existenţa unor similitudini de manifestare pe areale a permis conturarea unor zone cu caracteristici omogene. În aceste zone. trepte care permit o mai bună surprindere a intensităţilor intermediare ale fenomenelor cauzale. cuprinzând teritorii întinse. minerale şi elemente valoroase de cadru natural. Însumarea tuturor caracteristicilor şi indicatorilor prezentaţi permite o zonificare specifică a spaţiului rural. Aceste zone se caracterizează.

nordul şi sudul Dobrogei. sudul Olteniei. În principiu.Sociologie economică rurală accesibilitatea la reţeaua rutieră şi feroviară majoră. zone cu condiţii medii. pe baza cumulării indicatorilor stării satului românesc. estul Munteniei. ele reprezentând o slabă diversificare a activităţii economice şi un slab acces la infrastructura socială. repartizate neuniform în majoritatea regiunilor ţării. unul din cele mai scăzute niveluri de dezvoltare a ruralului din Europa. centrul Moldovei. că aceştia prezintă. se poate spune. Au fost delimitate aproximativ 11 zone de acest tip în nordul. nord-vestul Transilvaniei. c. . la începutul celui de al treilea mileniu.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful