You are on page 1of 2

Comunicat de presă

Data: 27/07/2020

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție


pentru toți” vă îndrumă în rezolvarea problemelor de natură juridică

Asociaţia pentru Implicare Socială, Educaţie şi Cultură, prin proiectul „Accesul la sistemul juridic
prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiție pentru toți”, vă pune la dispoziție informațiile
necesare în vederea protejării drepturilor și libertăților fundamentale. Dacă nu aveţi suficiente
resurse financiare pentru a face față costurilor unui proces, specialiştii proiectului vă îndrumă
astfel încât să beneficiaţi de asistenţă juridică gratuită.

Dreptul la asistență juridică este prevăzut de Art. 6 alin. (3) lit. (c) din CEDO și garantează dreptul
acuzatului de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu (..), dacă nu dispune de mijloacele
necesare pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justiției o cer.

De asemenea, Art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că‫ – ׃‬se
acordă asistență juridică gratuită celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care
aceasta este necesară pentru a asigura accesul efectiv la justiție. Ca atare, dreptul la asistenţă
juridică, în calitatea sa de parte indispensabilă a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, se
aplică atât cauzelor penale, cât şi celor civile, contravenţionale, de contencios administrativ etc.

În dreptul românesc, asistența juridică reprezintă activitatea profesională desfăşurată de avocaţi,


în scopul promovării şi apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice
şi persoanelor juridice, de drept public şi de drept privat.

Diverse activități de natură juridică precum‫ – ׃‬consultaţii şi cereri cu caracter juridic; redactarea
de acte juridice, asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de
urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor
judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane
juridice, în condiţiile legii; atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor
prezentate spre autentificare; apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a
drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu
autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină; precum și orice
mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii etc., pot fi
exercitate numai de avocați, dacă legea nu prevede altfel.

În scopul protejării drepturilor și intereselor persoanelor care nu dispun de mijloacele necesare


pentru a plăti un apărător, atunci când interesele justiției o cer, în cadrul fiecărui Barou de avocați
din România a fost înființat Serviciul de Asistenţă Judiciară (S.A.J.). De asemenea, o altă formă de
asistenţă acordată de stat este reprezentată de ajutorul public judiciar. Puteţi citi pe larg despre
condiţiile în care puteţi beneficia de servicii juridice gratuite accesând www.justitie493.ro.
Totodată, prin intermediul site-ului proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva
grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”, puteţi adresa gratuit întrebări de natură juridică, iar
experţi în domeniul dreptului vă vor oferi răspunsuri utile pentru a lua cele mai bune decizii.

Proiectul „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie pentru toţi”,
cod SIPOCA 493/MySMIS 125435, este co-finanțat din Fondul Social European prin Programul
Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, Axa prioritară 2. Administrație publică și
sistem judiciar accesibile și transparente, Obiectivul specific 2.3. Asigurarea unei transparențe și
integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității.

Proiectul este implementat în perioada 07.03.2019 – 06.10.2020 și are o valoare totală de 2.176.528
lei din care asistență financiară nerambursabilă 2.132.997,44 lei, iar contribuția proprie este de
43.530,56 lei.

Scopul proiectului „Accesul la sistemul juridic prin perspectiva grupurilor vulnerabile – Justiţie
pentru toţi” îl reprezintă facilitarea accesului la justiție al cetățenilor, în special al grupurilor
vulnerabile, prin activități de informare și promovare a drepturilor și serviciilor de care pot
beneficia, dar și prin îmbunătățirea calității serviciilor juridice.

Principalele rezultate atinse/aşteptate ale proiectului sunt:

 600 de practicieni ai dreptului care beneficiază de activități de dezvoltare/aprofundare


cunoștințe în domeniul protecției juridice a drepturilor omului;
 18 workshop-uri organizate online, la care vor participa peste 432 de avocați, pentru
consolidarea capacității avocaților privind acordarea asistenței juridice în cazurile de
discriminare;
 25 de sesiuni de informare în rândul cetățenilor cu scopul de a îmbunătăți accesul
cetățenilor la justiție, cu accent pe grupurile vulnerabile, la care vor participa peste 875 de
persoane;
 1 Ghid privind acordarea asistenței juridice gratuite și distribuirea acestuia către 500 de
persoane;
 Dezvoltarea unei platforme online cu resurse și informații juridice.

Pentru a afla detalii suplimentare legate de proiect, vizitați site-ul www.justitie493.ro. Persoana
de contact este: Alexandru Tăcină, responsabil comunicare și promovare; Telefon: 0734480662.

Proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate
Administrativă 2014-2020

You might also like