Tulburari de limbaj Tulburarile limbajului reprezinté rezultatul disfunctiilor intervenite in receptionarea, injelegerca, elaborarca si realizarea comunicarii scrise i orale din cauza unor afectiuni de natura organic’, functional’, psihologicd sau educational, care acfioneaza asupra copilului mic in perioada aparitiei si dezvoltarii limbajului. Avand in vedere importanja limbajului in structurarea si desfasurarea proceselor cognitive, orice afectare a acestuia ar putea avea influenta si calitatea operatiilor gandirii, relatiilor cu cei din jur si structurdrii personalititii copilului. Din acest motiv, cunoasterea si idemtificarea tulburarilor de limbaj reprezinta o prioritate a specialistilor in probleme de psihopedagogie, precizia i precocitatea diagnosticului acestor tulburari garantand reusita programului terapeutic i recuperator al copilului cu tulburdci de limbaj. Avand in vedere semnificafiile teoretice si practice, obiectivele logopediei se rezuma la urmatoarele aspecte fundamentale: + studierea si asigurarea unui climat favorabil al dezvoltirii si stimulatii comunicarii; + Identificarea si prevenizea cauzelor care pot determina tulburacile de limbaj; + studierea simptomatologiei tulburarilor de limbaj si a metodelor si procedeelor adecvate corectirii lor; + cunoasterea si prevenirea efectelor negative ale tulburarilor limbajului asupra comportamentului gi personalitatii logopatului; + depistarea populatiei cu deficiente de limbaj, incepand cu varsta prescolard, gi organizarea activititii pentru prevenirea si recuperarea tulburarilor de limbaj; + elaborarea strates lor si metodologiilor de diagnoza, prognozi si interventie diferentiata in logopedie; + formarea de specialisti logopezi, cu o pregatire psihopedagogica, teoretica si practic-aplicativa care sa stpneasca terapia tulburérilor de limbaj: studierea_si_ cunoasterea_diferitelor aspecie_ale_deficientelor senzoriale_mintale care influenteazsi constituirea structurilor limbajulut; + optimizarea activititii logopedice atat pentru terapia tulburarilor de limbaj, cat si pentru evitarea esecurilor scolare si comportamentale; + precizarea conceptelor operationale gi elaborarea unor teorii care si contribuie la dezvoliarea psihologiei limbajului.. 7.1. Clasificarea tulburarilor de limbaj Pentru clasificarea tulburarilor limbajului pot fi invocate mai multe criterii. E. Verza face o clasificare a tulburarilor de limbaj prin raportare simultand la criteriile anatomo-fiziologic, etiologic, lingvistic si psihologic. Astfel, sunt identificate urmatoarele categorii de tulburai a) tulburari de pronuntie: dislalia, rinolalia gi dizartria; b) —tulburdiri de rit si fluenté a vorbirii: balbdiala, tahilalia, bradilalia, logonevroza, aftongia si tulburari pe baza de core; ©) tulburdri de voce: afonia, disfonia si fonastenia; @) tulburari ale limbajului citit-scris: dislexia-alexia gi disgrafia-agrafia; e) tulburdri polimorfe: afazia $i alalia; £) tulburdri de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar gi ‘intarzierea in dezvoltarea generala a vorbirii; 8) tulburdri ale limbajului bazate pe disfunctit psihice (dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii etc.). Aceasti clasificare cuprinde, majoritar, zona foneticii si fonologiei (articulare, rium, fluent, voce, intonatie). Din perspectiva dezvoltirii limbajului s-au diferentiat urmitoarele tulburiri:limbaj intarziat, cu model patologic (limbaj nedezvoltat); limbaj intarziat, cu model normal; intreruperea dezvoltarii limbajuluis limbaj calitativ diferit de limbajul normal. Clasificarea modelelor dezvoltarii poate fi utilizata in depistarea modului de instalare a tulburérilor de limbaj, in copiliria mica si mijlocie, prin metoda anamnezei. Astfel se obtine un indicator pentru evaluarea rezistentei la interventia de corectare logopedica si se pot stabili metodele didactice si reeducare a vorhirii silimbajului. Patru cazuri ilustrative Cazul 1. Desi avea 4 ani, elevul nu a incercat sé vorbeasca si nu rdspundea la interpelirile anturajului, chiar dacé avea un auz normal. Tow: dieli gi fipete, pe care familia a invajat sd le ‘omunica prin moi interpreteze. (categoria: limbaj nedezvoltat) Cazul 2. Bunica a avut dreptate cand spunea c& va vorbi alunci cénd va fi pregatitt sd o facia. La varsta de 4 ani, limbajul ei era asemenea cu cel al vdrului de 2 ani, Mama era ingrijoratd, dar (fi din casa simyeau cd va deveni 0 buni vorbitoare, deoarece infelegea propozitii si fraze complicate si reactiona adecvat la ele, (categoria: limbaj intarziat pe model normal)Cazul 3, Elevul a fost un sugar vioi, care a inceput sii vorbeascé la 11 luni. La varsta de 2 ani, el formula propozitii scurte. La varsta de 4 ani, a contractat © boald contagioasd in forma gravd, cu febré mare, timp de doud saptimani, Cénd s divers acest fapt, (categoria: limbej intrerupt in dezvoltare) «a vindecat nu mai vorbea, Familia interpreteanit Cazul 4, Toatd copildria a vorbit, Parinfii erau mandri de eVea, dar ta gradinita educatoarea nu a fost incdntata de deprinderile luvei de limbaj. Ea spunea ca, desi participa frecvent la discuti, judecdjile sunt sdrace, foloseste jargonul si leaga nepotrivit cuvintele. Colegii erau iritati ca le repeté intrebdirile in loc s& rdspunda la ele, (categoria: limbaj calitativ diferit de limbajul normal) Primul caz face referire la corelatia dintre deficienta mintal& si tulburarea de limbaj. La copili cu deficient mintala, limbajul este mai afectat decat alte zone ale dezvoltarii (de exemplu, psihomotricitatea). Acestia au probleme de intelegere a limbajului (receptie) si de pronunjare a cuvintelor $1 propozitiilor (expresie). Tulburrile de limbaj sunt cu atat mai accentuate cu cit este mai sever’ deficienta mintal’, Aceste manifestéri diferentiazé o intarziere patologica de limbaj de o intarziere pe model normal. Copii cu intarziere pe model normal dau semne de infelegere a verbalizarilor din anturaj (infeleg inainte de a vorbi). Dupa ce vorbesc, intarzierea se manifesta in raport cu nivelul mediu al dezvoltirii vorbirii pentru varsta cronologica respectiva: vocabularul este mai sérac, redus la cuvinte uuzuale, iar posibilititile de formulare a propozitiilor sunt limitate. Cazul patru esteuzuale, iar posibilitatile de formulare a propozitiilor sunt limitate. Cazul patru este apropiat de ceea ce a fost definit drept handicap sociocultural; exista un decalaj intre criteriile familiale de apreciere si standardele impuse de gradi , generand 0 problema de interpretare, respectiv daci limbajul copilului prezint& un deficit sau o diferenfa culturalé, Pentru a reduce acest decalaj, mediul prescolar gi colar trebuie si ofere un cadru de participare activa a copilului la dezvoltarea si perfe lor sale lingvistice. narea capaci Alituri de stres si esecuri repetate, greselile educative pot declansa mutismul electiv (sau voluntar), care se manifesta prin refuzul de a vorbi cu anumite persoane, in anumite imprejurari sau, mai grav, cu tofi din jur si in orice imprejurare. Daca, in activitatile desfasurate in scoala, personalul didactic va persista in atitudinea de incurajare activi a exprimirii copiilor gi le vor oferi, in forme neagresive, dar ferme, modele bune de vorbire, atunci ei vor parisi formele incorecte (fonetice, morfologice, sintactice). Dintr-o alti perspectivi, putem clasifica tulburarile de limbaj in cinci categorii = tulburdri jonologice — persoana nu produce sunetele conform cu regulile lingvistice ale comunicarii: — tulburdirile morfologice — privesc consiructia cuvintelor ca forma, caz, mod, timp etc.; numar, gen, = tulburdtile sintactice — incalcari ale regulilor de codificare a mesajelor, in ceea ce priveste ordinea cuvintelor in propozitii si fraze (structura propozitiei sau frazei); = tulburdrile semantice — privesc simbolistica, acordarea de semnificatii, codificarea si decodificarea cuvintelor si frazelor; — tulburdrile pragmatice ~ combina discordant limbajul verbal cu comunicarea nonverbal’,Aceasta clasificare corespunde criteriului aplicat de L. Bloom dificultatilor de invajare a limbajului 1. Dificultatile de invajare a formei limbajului se referd la aspectele fonologice, morfologice gi sintactice: = invatarea fonologica presupune insusirea fonemelor, silabelor si prozodiei (accent, intonatie); — invatarea morfologica presupune insusirea de cuvinte (substantive, adjective, verbe, adverbe, conjunctii, prepozitii etc.); — _invatarea sintacticd presupune insusirea ordinii, ierarhi: conventional consacrate de logica lingyistica in limbé. i si raporturilor 2. Dificultajile de invatare a confinutului limbajului se refer’ la aspectele semantice ale limbii; asimilarea cuvintelor limbii (vocabularul, fondul lexical al limbii) nu se rezuma la memorarea etichetelor lingvistice, ci implica procese subiective de cunoastere a realitifii si de reprezentare simbolicd gi analitica (simboluri, concepte, judeca{i si rationamente); acest proces incepe in copilaria mica si continua de-a lungul viewii prin: = cunoasterea obiectelor si proprietijilor lor esentiale; — categorisirea obiectelor $i ierarhizarea lor; — cunoasterea fenomenelor (relatii intre obiecte, schimburi, apariti, disparitii, deplasari inlocuiti etc.); — categorisirea fenomenelor; —_relatii intre fenomene si relatii intre obiecte si fenomene. SS —*=E SSSAstfel, se invata codificarea, adic acordarea de semnificatii sistem: reprezentarea lumii externe in idei verbalizate. Codificarea si decodificarea sunt activitafi mintale complementare, complicate si vulnerabile in invajare. ¢ gi Prevenirea acestor dificultiti, frecvent intalnite si greu de ameliorat, incepe in copi educatorilor, inva{atorilor, profesorilor. i@ (de la 3-4 ani) si continud in scoali cu aportul paringilor, 3. Dificultatile in fnvditarea utilizdrii limbajului pot apiirea chiar dack elevul interiorizat forma si conjinutul acestuia, insd nu le utilizeaz’ eficient in comunicare. Un bun utilizator al limbajului sesizeaza intenjiile din limbajul partenerilor si se adapteaz’ la contextul comunicarii pentru a-si realiza propriile intenjii, Pentru prevenirea dificultigilor de utilizare a limbajului, programele scolare isi propun exersarea comunicarii, coordonata de educator si constientizatd de elev, Elevii cu dificultaji de utilizare a limbajului nu sunt capabili in suficienté masura: — si puna intrebari si si exprime diverse cerinte; — si obfina gi si retin’ informatii utile; = si aibi comentarii la obiect; — si susjind un monolog coerent, consistent si continu; — si beneficieze de atentia unui partener de discutie; = sideasens jurat unor exprimari; = si asculte concentrat; preia si sa dezvolte eile aluuia;= sdschimbe cursul discutiei tn direcjia dorita; — s& combatai rational ideile pe care nu le impartaseste, Cele trei aspecte ale limbajului (forma, continut si utilizare) functioneazd simultan gi corelat. Acestea sunt adesea solicitate in gcoul’, iar un limbaj deficitar creeaz elevului un grav prejudiciu. C. Paunescu identificd trei categorii de sindroame rispunzatoare de tulburari ale limbajului — _sindromul dismaturativ ~ conditionat fie de un ritm propriu de dezvoltare, fie de o incetinire a ritmului obisnuit de dezvoltare a vorb! cauzata de factori somatici, afectivi sau sociali, manifestat prin intarzierea simpla in aparitia gi dezvoltarea vorbiril, dislalia de evolutie, balbaiala fiziologica, dislexia- disgrafia de evolutie; — sindroame extrinsece limbajului si vorbirii — afecteaza rostirea prin interesarea laturii instrumentale a limbajului (malformayii periferice structurale, leziuni periferice motorii sau senzoriale, leziuni subcorticale); formele de manifestare sunt dislalia, disartria, disritmia (balbaiala, tahilalia, bradilalia); - sindroame intrinsece limbajului si vorbirii — caracterizate printr-o simptomatologie de tip afazic, cauzati de leziuni la nivelul structurilor cortico-subcorticale ale elahordrii ideationale a limbajului; in aceste conditii, limbajul si vorbirea sunt de tip disfazic (sindromul disintegrativ) sau de tip afazic (sindromul dezintegrativ). $i in acest caz cunoagterea specificului de manifestare clinic3 a principalelor tulburari de limbaj este o conditie fundamentala in stabilirea unui diagnostic diferengial, absolut necesar conturdrii programului terapeutic, precum gi inprognosticul tulburarn tiecarui copil in parte. 7.2. Etiologia si tabloul clinic si psihopedagogic ale tulburarilor de limbaj Etiologia tulburirilor de limbaj, la randul ei, este de o mare diversitate si cunoasterea cauzelor care determina tulburarea este 0 alti conditie de baz in stabilirea programului terapeutic gi a strategie’ de lucru cu copilul cu deficienta. Analiza cauzelor a putut stabili categoriile etiologice prezentate mai jos. 1. Cauze care actioneazé in perioada prenatal: a) boli infectioase ale mamei in perioada sarcinii; b) _incompatibilitatea Rh intre mamé si fit; ©) intoxicatii; dd) traume mecanice (care lezeazi fizic organismul fatului) sau psihice (stres, spaima, emofii intense resimite de mama); €) carente nutritive etc. 2. Cauze care actioneaza in timpul nasterii: a) traumatisme obstetricale; b) _nasteri prelungite care duc la asfixii si leziuni ale sistemului nervos central. 3. Cauze care actioneaza in perioada postnataldi a) cauze organice de natura centrala sau periferic’d: — leziuni ale sistemului nervos central provocate de unele traumatisme mecanice; = afectiuni ale aparatului auditiv si fonoarticulator care impiedi receptia si emiterea sunetelor (perforarea timpanului, anomalii ale buzelor, limbii, vilului palatin, maxilarelor etc.);— boli infectioase ale copilariei (encefalita, meningiti, scarlatina, tuberculoza, rujeola, pojar etc:); = incompatibilitate Rh, carente nutritive, factori care actioneaza la nastere (diverse tipuri de traume, anoxia, travaliile prelungite etc. — _intoxicayii cu substanje chimice, medicamente, alcool care pot afecta organic sau functional mecanismele neurofiziologice ale limbajului; b) —_cauze functionale — privesc sfera senzoriala (receptoare) si motorie (efectoare): tulburarea proceselor de excitatie si inhibitie la nivelul cortexului ' nale ale sistemului nervos central; insuficienge functi insuficiente motorii la nivelul aparatului fonoarticulator (spasticitate sau tonus scizut al musculaturii, afectiuni pe traiectul nervului motor etc); deficienfe ale auzului fonematic (hipoacuzii, discriminare senzoriala redusi etc.)s ©) cauze neuropsihologice ~ determina in special tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: = deficiente mintale; — tulburari ale memoriei, atenfiei, reprezentarilor vizuale si acustice; — tulburari in sfera personalitatii (neincredere in sine, timiditate, supraaprecierea imaginii de sine etc.);d) cauze psihosociopedagogice: — slaba stimulare a vorbirii copilului in ontogeneza timpurie; — carente pedagogice (stimulare deformata a vorbirii, imitarea unor modele cu vorbire deficitard, necorectarea la timp a tulburdrilor de vorbire); — suprasolicitare, stiri conilictuale, oboseal’, fenomenul de bilingvism (obligarea copilului de a invija o limba strdina inainte de a-si forma deprinderile necesare in limba materna etc.). Pornind de la tipologia si aspectele etiologice ale tulburatilor de limbaj, pot fi ficute urmitoarele considerajii _psihopedagogice cu privire la persoana i personalitatea unui subiect logopat: + Exist un anumit grad de fragilitate si instabilitate la nivelul unor trasaturi ale personalitétii din cauza interventiei unor factori perturbatori in relatiile cu stimulii externi care determina ertie in comunicare, teama de a pronunta cuvinte, manifestéri comportamentale anormale, rigiditate, izolare etc. + In functie de particularitatile temperamentale, varsta, educatia si dezvoltarea mintalé a logopatului, tulburatile de limbaj pot provoca si stari de excitatie psihomotorie manifestate prin agitatii permanente. fn alte situatii putem intAlni tulburari afectiv-emojionale si volitive care pot culmina cu stairi de depresie prelungite.La persoanele cu tulburdri de vorbire pot fi identificate contradictii in rezolvarea problemelor gi in studierea modalitatilor de actiune mintala gi practic’. Atunci céind aceste stiri se prelungesc si devin cronice, apar stdri conflictuale interne care influenteaz3 negativ formarea caracterului si dezvoltarea normala a proceselor psihice. Tulburarile de limbaj pot constitui un factor stresant atunci cénd persoana cu deficienta nu gaseste la cei din jur ingelegerea necesar’ faja de situayia sa sau cand nu intrevede perspectiva corectari acestor tulburari, In asemenea situafii, subiectul triieste stari de disconfort, nesiguran{a in vorbire sau alte activititi, surmenaj fizic gi intelectual, pe fondul cdrora se pot instala complexe de inferioritate, anxietate, izolare de cei din jur, reactii nevrotice. in cazul deficientelor de intelect, tulburirile de limbaj pot determina accentuarea tulburarilor psihice si de comportament ca urmare a deficitului functiilor de cunoastere gi de exprimare, a imaturitatii afective, a cresterii sugestibilitaqii, impulsivitatii si rigidititii psihomotorii, impiedicdnd recupera semnificativ aprecierea corecti gi adecvati a situafiilor de viofi cu efecte imediate in comportamentele adaptive la stimulii din ambianta, De asemenea, la copii cu deficienta mintala, decalajul dintre dezvoltarea limbajului si celelalte functii psihice este foarte evident, deoarece posibilitatile de injelegere gi de ideayie rman limitate, in timp ce capacitatea de exprimare ‘inregistreazd progrese interesante. Copilul cu deficient mintala are totusi posibilitatea sd-si insuseasca unele formule stereotipice pe care le utilizeaza in conversatii simple. Chiar daci expresiile lingvistice de argou sunt invajate fara eforturi gi sunt frecvent intalnite in limbajul cotidian, comunicarea nu se desfgoar’ dupa o anumiti logic’, deoarece ascciatiile (in planul ideatic) nu pot fi constientizate pe deplin si mu cuprind abstractizari si generalizari, Regulile gramaticale sunt descori utilizate defectuos, ceea ce scade claritatea mesajului_ sia comunicarii in general. Principala si cea mai stabilé caracteristicd 0 reprezinté imaturitatea vorbirii, care se accentueazé in raportcaracteristic’ © reprezintd imaturitatea vorbiri, care se accentueaz’ in raport cu gravitatea deficienfei mintale. La copilul de 2-3 ani, imaturitatea vorbirii nu este atat de evident, dar, cu timpul, diferenjele dintre vorbirea copilului normal gi cea a copilului cu deficien(a se accentueaza tot mai mult gi din cauza fenomenelor de perseverare caracteristice structurilor mintale neevoluate ale acestuia din urma, Fenomenele de perseverare care apar frecvent se extind de la nivelul sunetelor gi silabelor la cuvinte gi chiar propozitii, ceea ce di 0 nota dezagreabila vorbirii, iar comunicarea devine tot mai confuza. Conduita verbali a persoanelor cu deficiente mintale este dominati de caracteristicile emotional-afective care nu Tntotdeauna intregesc continutul semantic, ci, dimpotrivi, estompeazi activitatea cognitiva. La acestea se adauga multe elemente neesenfiale si redundante care ingreuneaza receptia informatiei de cdtre auditor gi determina ca intreaga comunicare s& fie centrata pe sens, si nu pe semnificatii. Ca 0 caracteristicd general, toate categoriile de persoane cu deficienje mintale intémpina dificultai tat in injelegerea contextului in care se desfigoari conduita verbal, cat si in plasarea comunicarii intr-un context organizat. Daca avem in vedere cele trei straturi contextuale, si anume: coniextul total, care nu este identic cu contextul situational, contextul explicit, care este mai evident in limbajul oral, si contextul verbal sau discursiv, de natura strict lingvistic’, observam ca ele nu sunt organizate in comunicare la persoana cu deficient mintali si nici nu apar e delimitate,+ Atunci cand tulburarile de limbaj apar pe fondul altor deficienje, precum cele senzoriale sau fizice, tulburirile personalitijii, deja existente, in mai toate cazurile se accentueaza, La persoanele cu deficienye de auz si de vedere, tulburirile de vorbire creeaz’ probleme suplimentare in procesul de integrare social’, din cauza absenei sau slabei infelegeri a vorbirli (in cazul celor cu deficient de auz) sau rolului compensator al cuvantului in structurarea teprezentarilor (la cei cu deficienfe de vedere), in ambele situafii existand riscul reducerit relagiilor sociale, date fiind dificultdjile de comunicare gi infelegere a mesajului intre interlocutori. + fn situatiile obignuite de viati, fiecare perscana foloseste un stil propriu de exprimare orald si scrisi, cu anumite particularitati strins legate de nivelul gi gradul su de cultura, La persoanele cu tulburdri de limbaj, chiar si atunci cAnd poseda un nivel de cultura avansat, se observa o anumita retinere in a-si prezenta ideile, gindurile in raport cu posibilitajile pe care le au, un argument ‘n plus pentru prevenirea si corectarea acestor tipuri de tulburati 7.3. Prevenirea si corectarea tulburarilor de vorbire Cercetirile experimentale si experienta practic’ au demonstrat c& activitatea de prevenire si corectare a tulburarilor de vorbire este fundementati pe o serie de principii logopedice:a) principiul intervenyiei timpurii — asigur’ eficienja terapiei logopedice, deoarece 1a varste mici automatismele psiholingvistice nu sunt inca bine consolidate gi pot fi ugor inlocuite cu deprinderi corecte de vorbire; tratarea tulburarilor de limbaj chiar din faza lor de debut (mai ales a tulburarilor cu caracter polimorf) permite inlaturarea unora dintre cauzele insuccesului scolar, respectiv cauzele de natura logopedic: b) _principiul parteneriatului in interventia terapeuticd — succesul interventiei logopedice presupune initierea factorilor educationali (familie, parinti, gridinija, coal) in activitatea logopedic’ gi consolidarea_unor parteneriate/colaborari intre profesorul logoped, educatori si parinti in scopul prelungirii interventiei logopedice gi in mediul scolar sau de viaya al copilulul; ©) principiul respectarii particularititilor de varsta si individuale ~ in domeniul logopediei, acest principiu are in vedere evitarea confuziilor (care pot sa apara tocmai din cauza varstei copiilor) intre tulburarile de limbaj propriu-zise gi cele pasagere, cauzate de insuficienta maturizare a organelor gi functiilor fonoarticulatorii; de asemenea, in terapia logopedica, activitatile si secventele de lucru desfasurate cu copilul trebuie adaptate varstei, nivelului de dezvoltare mintala gi particularitatilor personalitatii acestuia; 4d) principiul exercitiilor de scurté durata — in timpul exercitiilor de vorbire cu copiii, din pricina instaldril rapide a oboselii, se recomanda exersarea timp de doar céteva minute; in schimb, aceasti exersare pe perioade scurte poate fi repetata frecvent in aceeasi sedinga, pentru ca intre aspectul sonor corect al sunetului rostit si migcarile articulatorii corespunz3toare si se poati fixa legaturile necesare; ¢) _principiul utilizarii sunetelor ajutdtoare — pentru a evita aparitia tensiunilor {ntre controlul constient al miscarilor articulatorii si cel al pozitiei sunetelor, care pot afecta succesul intervenjiei logopedice, se recomanda folosirea sunetelor asemanatoare pe care copilul le poate pronunta si, treptat, si se tweaca la sunetele noi, corecte, care vor fnlocui sunetele gresit pronuntate;autocontrolului auditiv — daca dupa mai multe incercari si exerciii copilul nu poste distinge sunetele care fac parte din aceeasi grup de sunete, atunci logopedul va demonstra pe organele lui articulatorii si fi va arata copilului deosebirile dintre acestea (dezvoltarea autocontrolului se poate face si prin comparatia imaginii din oglinda cu cea demonstrata de logoped); g) principiul actiunii minime — este mai eficient ca sunete noi sa se exerseze la Inceputul exercitiilor cu vocea scizut’, fri exagerare; vocala se adauga la ‘nceput soptit $i abia mai tarziu se pronun{d cu voce tare, evitandu-se astfel migcirile insofitoare inutile si reducdnd durata interventiei logopedice. Metodele si procedecle generale utilizate in activitatea logopedic’ au un caracter profilactic si sunt clasificate astfel: 2) gimnastica generala — exercitiile fizice generale intaresc si relaxeaza musculatura implicata in actul vorbirii si contribuie la mentinerea sdndtatii organismului; se poate folosi o gama variat’ de exercitii: rotiri ale bratelor, rotiri gi aplecdri ale capului, migcari a nivelul trunchiului, migcari la nivelul palmei i degetelor, imitarea unor activitati din viata cotidiand etc.; b) —_gimnastica fonoarticulatorie — cuprinde mai multe serii de exerciqii de gimnasticd facial’, lingual, mandibulara, velopalatala si labiald care trebuie executate ritmic deoarece, pe langa antrenarea si tonifierea segmentelor aparatului fonoarticulator, au si menirea de a introduce ritmul in vorbirea copiilor; ©) gimnastica respiratorie — urméreste educarea echilibrului dintre inspiratie si expirajie cu ajutorul unor exercitii si procedee diverse (suflarea intr- luminare aprinsi, aburirea unei oglinzi, alternativ, cu nasul si cu gura, umflarea unui balon, formarea de valuri intr-un vas cu apa, suflarea in diferite instrumente muzicale etc.); in cadrul acestor activitifi se va acorda o mareInstrumente muzicale etc.); in cadral acestor activititi se va acorda o mare atentie expiratiei lungi, relaxate; a) educarea ouzului fonematic (rol fundamental in dezvoltarea autocontrolului auditiv) — prin stimularea perceptiei fonematice (legatura dintre sunet si imaginea modului de articulare corecti a sunetului respectiv), utilizind modelul motric-kinestezic oferit de logoped si valorificdnd activititi diverse cu caracter ludic; e) _ educarea personalitatii — urmareste valorificarea unor strategii si procedee psihoterapeutice in scopul inlaturai secundare, a unor tulburari de conduita si personalitate determinate de prezenya tulburarilor de vorbire (timiditate exagerata, negativism, nervozitate, iritabilitate, inapetent& verbal’, sensibilitate mari fricd, neincredere, complex de inferioritate, autoizolare etc.). Ja copii a unor manifestari neuropsihice la observatiile celor din ju Metodele si procedeele specifice corespund fiecirei categorii de tulburari, iar alegerea lor se face in functie de fiecare caz in parte, de tipul de tulburare gi de gravitatea acestuia, de varsta si nivelul de dezvoltare psihicd a subiectului, de etiologia si simptomatologia tulburarii. De asemenea, metodele gi procedeele de lucru in logopedie corespund unor etape di tulburarilor de limbaj, tespectiv emiterea, consolidarea, diferengierea si automati incte in procesul de corectare a rea pronuntiei sunetelor:in etapa emiterii sunetelor se recurge mod curent la metoda demonstratiei articulatorii in fata oglinzii logopedice, la exercitii (articulatorii si fonatorii), la comparaie, precum gi la metoda derivarii sunetului nou din sunete corect emise anterior prin analiza si sinteza fonematic’ (metoda fonetic& analitico- sintetica); in etapa consolidérii sunetelor se recurge la metoda exercitiului si a comparatiei, prin efectuarea repetat a unor seri de exercitii, cit mai variate, destinate dezvoltirii deprinderilor de pronunjie corect’; in etapa diferentierii sunetelor se urmateste dezvoltarea auzului fonematic si a capacitajii de diferentiere fonematicd mai ales in cazul sunetelor foarte apropiate din punctul de vedere al locului si modului de articulare; cele mai utilizate metode sunt, si fn acest caz, exercitiul si comparatia; in etapa automatizdrii se face apel la metode ca: exercitiul, compunerea, povestirea, conversafia, integrand sunetele corectate in diverse situatii de comunicare scrisi sau oral pentru a incheia astfel procesul complex de corectare a tulburarilor de limbaj.Etapele, metodele si procedeele specifice de corectare a sunetelor sunt, dupa E. Jurodu gi N. Jurc’iu (1989), urmaitoarele: 1. Emiterea sunetutu': — demonstratia articulatorie — analiza misc&vilor articulatorii, sinteza migcdrlor articulatorii,articularea cu voce goptiti, articularea cu voce normala; = exerctiul — articulator, fonator gi ortofonic; — comparatia ~ sonora, grafic’, sonora plus grafica = derivata sunetului ~ din sunete apropiate ca loc si mad de artculare, din sunete care apar primele in ontogeneza. 2. Consolidarea sunetulut: = exercitiul — coarticulatie intre silabe (directe, indirecte, intermediare, logatomi, grupe consonantice), cuvinte (moni ‘si polisilabice), propoziti simple gi dezvoltate, fraze, analiza gi sinteza fonetica oral si scris& (silabe, cuvinte, propoziti, traze); = comparatia— sonora, graficd, sonora plus grafica. 3. _Diferentierea sunetului: = exercitiul — analiza fonematica, diferentierea motric-kinestezical, diferentierea sunetului nou si a unor sunete din grupe mai indepairtate, diferentierea sunetulu din sunete asemanatoare, analiza $i diferentierea grafica; — comparatia— sonora, graficd, sonora plus grafica. 4. Automatizarea sunetului: = exercitiul ~ oral (de analiza si sinteza fonematicd), scris (de analiza si sintezi fonematica = compunerea ~ dupa imagini date, cu inceput dat, analiza fonematica a textului compuneriiete.; = povestirea - dupa imagini date, dupa imagini video, dupa Inregistrare audio etc.; = conversatia — individual sau in grup.