See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/332370986

Particularități psihologice ale dezvoltării comportamentului altruist în copilărie

Chapter · April 2014

CITATIONS READS
0 379

1 author:

Elena Stanculescu
University of Bucharest
27 PUBLICATIONS   279 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Psychological effects of social media on university students' quality of life View project

International Investigation of Parental Burnout View project

All content following this page was uploaded by Elena Stanculescu on 07 July 2019.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 Stănculescu, E. (2014). Particularități psihologice ale
dezvoltării comportamentului altruist în copilărie. În D. Opriş,
I. Scheau și O. Moșin. (Coord). Educaţia din perspectiva valorilor.
Tom VI: Summa Pedagogica. Cluj Napoca: Editura Eikon.
ISBN 978-973-757-730-6
 PARTICULARITĂȚILE PSIHOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII COMPORTAMENTULUI
ALTRUIST ÎN COPILĂRIE

Elena Stănculescu,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

It is accepted in the literature that the emergence of the altruistic behavior depends on
psychological and social factors. The purpose of this paper is to present the findings related to the
psychological mechanisms underlying the caring about others needs and altruistic acting. These
aspects suppose social cognition, affective processes, and motivation to help other in need. Social
cognition fosters understanding of moral norms that govern good relationships and necessity to take
care about others’ difficulties. Affect dimension of altruistic behavior suppose empathetic skills, that
permit to understand others’ emotions or internal states. Motivation contributes to the decision to help
others in need. Specialists are agreed that parents-children talk of emotions enhances children’s
awareness and complex understanding of their own and others feelings or internal states. It has been
concluded that the quality, not frequency of parents-children discussion about emotions matters for
early altruistic behavior. Educators have to design programs of interventions in order to develop the
concern about others’ emotions, needs and desires. Feeling connected to others, overriding egotistical
self-interest, willingness to care about others needs, and altruistic behaviors contribute to the sense of
fulfilled life and psychological well-being.

Introducere

Viața socială armonioasă presupune printre altele, comportamente orientate către ceilalți
(opusul celor egocentrate), denumite sub termenul generic de comportamente prosociale. Relațiile
pozitive și acceptarea de către ceilalți depind de capacitatea de a ține cont de nevoile altora, ajutându-i
atunci când se află în dificultate. În literatura de specialitate (Dunfield et al., 2011) se menționează
următoarele subseturi ale comportamentului prosocial: a) ajutorul (helping); b) liniștirea, alinarea

-8-
celorlalți (comforting); c) împărțirea propriilor bunuri (sharing); d) cooperarea și e) altruismul. De
subliniat că atenția cercetărilor s-a concentrat în special asupra studiului comportamentului prosocial în
adolescență și la vârsta adultă. A fost mai puțin explorată emergența și traseele evolutive ale acestui tip
de comportament în copilărie. S-a observat că orientarea către ceilalți (împărțirea mâncării și jucăriilor,
conștientizarea faptului că o persoană are nevoie de ajutor) se manifestă foarte timpuriu. S-au ridicat
numeroase semne de întrebare legate de factorii care contribuie la apariția acestui tip de comportament.
Este vorba despre o predispoziție nativă sau de ceva dobândit, în contextul experiențelor socializatoare?
Rezultatele cercetărilor au confirmat existența ambelor tipuri de influențe. De fapt manifestările
comportamentului prosocial au ca fundament interacțiunea dintre predispoziții, trăsături de
personalitate, experiențele socio-emoționale și modelele persoanelor semnificative.

1. Puncte de vedere referitoare la apariția comportamentului prosocial în copilărie

Întrucât comportamentul prosocial presupune dimensiuni cognitive, afective și motivaționale,

este firesc să ne întrebăm cum este posibilă manifestarea foarte timpurie a acestuia. Celia A. Brownell
(2013) menționează că la 12 luni copii sunt capabili să sesizeze că ceilalți au nevoie de ajutor, la 18
luni împart spontan mâncarea sau jucăriile, iar în jurul vârstei de doi ani oferă ajutor (nu pentru că le
solicită adulții acest lucru sau pentru eventuale recompense). S-a ajuns la concluzia că manifestările
primare ale acestor tipuri de comportamente sunt favorizate de suportul afectiv oferit de părinți. Cu alte
cuvinte, cu cât relația de atașament îi crează copilului o stare securizantă din punct de vedere afectiv,
cu atât mai mult acesta va avea disponibilitatea de a coopera și ajuta pe ceilalți, de a împărți spontan
mâncarea sau jucăriile.
Specialiștii au ajuns la concluzia că primele manifestări ale comportamentului prosocial constau
în ajutorul instrumental (helping), care presupune înțelegerea nevoilor celui aflat în dificultate
(Thompson și Newton, 2013). Copiii de 4 sau 5 ani impart propriile jucării sau mâncarea cu ceilalți, dar
mai rar se implică în liniștirea sau alinarea celor care se confruntă cu o suferință emoțională. Acestea
din urmă presupun înțelegerea emoțiilor altora și transpunerea în situația lor (empatizarea).
Particularitățile dezvoltării emoționale și cognitive specifice vârstei menționate nu includ astfel de
competențe.
Așa cum am menționat mai sus, s-a ajuns la concluzia că un aspect important în manifestarea
comportamentului prosocial în copilărie îl au anumite trăsături de personalitate cum ar fi timiditatea și

-9-
sociabilitatea. Într-un studiu (Hamlin, 2012), copiii erau puși în fața unei situații în care o persoană
necunoscută se confrunta cu o problemă. S-a urmărit dacă aceștia ofereau sau nu ajutor și s-a observat
că cei timizi aveau tendința de a se duce la părinți pentru a le comunica ceea ce au văzut. Era vorba de
un ajutor indirect. Celor care nu erau timizi le era mai ușor să interacționeze cu persoanele străine
pentru a le ajuta să-și rezolve problema.

2. Rolul cogniției sociale în manifestarea comportamentului altruist

Ajutorul necondiționat de nicio recompensă (comportamentul altruist) depinde din punct de

vedere cognitiv de înțelegerea stării de necesitate a celor care se confruntă cu o situație dificilă. Copilul
surprinde aspectele care țin de context, cauzele care au dus la problema respectivă, evaluează nevoile și
dorințele altora, înțelege ceea ce simt aceștia.
Un aspect interesant al dezvoltării comportamentului altruist în copilărie este cel referitor la
faptul că pe măsură ce cresc, copiii devin din ce în ce mai selectivi în acordarea ajutorului. Astfel, ei
oferă ajutor în mai mare măsură prietenilor sau cunoscuților decât străinilor sau cei de care nu sunt
legați afectiv. De asemenea au tendința de a-i ajuta mai mult pe cei de același sex, precum și pe cei din
grupul de apartenență, nu și pe cei din afara acestuia1. Această conduită selectivă are legătură cu
conștientizarea și interiorizarea unor aspecte ale vieții sociale (afectate de idei stereotipe și prejudecăți),
precum și interiorizarea așteptărilor de rol specifice genului. În acest sens s-a observat că fetele au
tendința de a împărți ceea ce au cu alții în mai mare măsură decât băieții.
O altă caracteristică a traseului evolutiv al comportamentului altruist în copilărie, pe lângă cea a
selectivității, este creșterea frecvenței acestuia (Eisenberg și Fabes, 1990). Evident că această
transformare firească este de așteptat, dacă se ia în considerare că funcționarea socio-cognitivă devine
din ce în ce mai complexă. Funcționarea socio-cognitivă presupune dezvoltarea gândirii morale
(judecata morală devenind din ce în ce mai sofisticată, situațiile fiind evaluate din perspectiva
standardelor morale), precum și a capacității de recunoaștere a perspectivei celuilalt și problem-solving
social. Cu alte cuvinte, frecvența comportamentului altruist este mai ridicată la copiii mai mari decât la
cei mici datorită avansului cognitiv (care permite o înțelegere mai profundă a normelor și principiilor
morale), dar și a dezvoltării competenței sociale (cu cât acumulează mai multă experiență, cu atât mai
mult își vor lărgi setul de cunoștințe, abilități și comportamente necesare pentru a-i ajuta).
1
În psihologia socială a fost descrisă tendința de favorizare a ingroup-ului și defavorizare a outgroup-ului, care presupune o
intensificare între 5 și 7 ani (Stănculescu, 2013).
- 10 -
 Pe măsură ce cresc, copiii au experiența socială necesară pentru a conștientiza care sunt nevoile
altora în diferite contexte, sesizând semnele subtile ale distresului, făcând diferența dintre stările
emoționale reale și aparente.

3. Dimensiunea afectivă a comportamentului altruist

Emoțiile joacă un rol considerabil în manifestarea comportamentului altruist. Din întreg

registrul afectiv, o contribuție specială în ajutorul dat celorlalți fără a se aștepta nicio recompensă îl au
empatia, simpatia și distresul resimțit în momentul în care este conștientizată neputința sau suferința
celuilalt. Dacă empatia îl face pe individ să simtă exact ceea ce simte cel care are nevoie de ajutor,
simpatia presupune părerea de rău și preocuparea pentru persoana care trece printr-o situație dificilă.
Distresul reprezintă o reacție resimțită la nivel fiziologic și psihic, determinată de experiențe cu
încărcătură emoțională negativă.
Într-un studiu realizat pe preșcolari (Eisenberg și Fabes, 1990) s-a constatat că aceștia deveneau
preocupați și aveau tendința de a acorda ajutor atunci când persoana în dificultate (fotografia fusese
distrusă) manifesta emoții negative. Când nu erau percepute niciun fel de emoții (persoana nu părea să
fie afectată), copiii nu ofereau ajutorul. Acest lucru certifică faptul că ei erau capabili nu numai să
recunoască starea internă a persoanei respective, ci și să evalueze aspecte legate de contextul și cauza
distresului2 acesteia.
Așa cum am menționat în prima parte, căldura parentală, precum și calitatea relației dintre
părinți și copii favorizează comportamentele altruiste. Calitatea atașamentului este importantă pentru
dezvoltarea sentimentului de conexiune cu ceilalți și valorizării altor persoane. S-a observat că relația
dintre căldura parentală și comportamentul altruist al copiilor este mediată de stilul parental (Dekovic și
Janssens, 1992). Stilul parental democratic (implică atitudinea suportivă și legături afective strânse)
alături de disciplinarea inductivă și educația pozitivă (bazată pe încurajare și orientarea spre succes, nu
pe critica sau sancțiunea neputințelor și rezultatelor mai puțin bune) constituie corelate psihologice ale
comportamentului altruist. În cazul copiilor ale căror mame aveau un stil bazat pe control și metode

2
stres negativ – caracterizat de emoții iritative, cauzate de situații percepute de individ ca fiind amenințătoare. Acestea din
urmă duc la reacția ”luptă sau fugi” (fight or flight), prin care sunt activate resursele energetice pentru a face față situației.
Opusul distresului este eustresul sau stresul pozitiv (generat de evenimente plăcute, benefice, care de asemenea necesită
efort de adaptare la modificările apărute în viața individului).
- 11 -
negative, se observa un nivel scăzut al empatiei. Fără aceasta nu pot fi surprinse trăirile și emoțiile
celor care au nevoie de ajutor.
Dezvoltarea altruismului s-a dovedit a fi influențată și de socializarea emoțiilor (Stănculescu,
2008, 2011), mai precis de modul în care părinții le vorbesc propriilor copii despre emoții, despre ceea
ce au simțit, gândit și cum au reacționat atunci când au fost veseli, triști, mânioși, geloși, temători,
dezgustați. Este vorba despre procesul complex de alfabetizare emoțională, prin care copiii învață să
descifreze semnificația trăirilor pozitive și negative, precum și efectul lor asupra comportamentelor.
Cercetările (Bandura et al., 2003) au evidențiat că altruismul copiilor este influențat nu de frecvența
discuțiilor despre emoții, ci de calitatea acestora (copiii trebuie să aibă ocazia de a recunoaște o gamă
cât mai largă de emoții, învățând treptat modul de exprimare adecvată a celor negative – un prim pas
spre dezvoltarea autoreglării emoționale).

4. Componenta motivațională a comportamentului altruist

Opinia specialiștilor este că motivația pentru a-i ajuta pe ceilalți se schimbă odată cu vârsta.
Bar-Tal, Raviv și Leiser (1980) au propus un model de dezvoltare stadială a comportamentului altruist
în funcție de natura motivației. Este vorba despre șase stadii. În primele trei motivația pentru a-i ajuta
pe ceilalți reflectă o morală relativ primitivă, bazată pe gândirea concret-intuitivă. Sunt anticipate
propriile câștiguri sau recompense materiale sau dimpotrivă, este evitată pedeapsa. Următoarele două
stadii reflectă complianța față de normele sociale și preocuparea pentru aprobarea socială, dar și pentru
ideea de reciprocitate. Stadiul final reprezintă altruismul în adevăratul sens al cuvântului, ajutorul dat
celorlalți fiind făcut fără ca să fie așteptată nicio recompensă (actul este gratifiant prin el însuși – cel
care oferă ajutorul se bucură pentru că a contribuit la ameliorarea situației beneficiarului).
Se menționează că pe măsură ce se maturizează, copiii devin din ce în ce mai puțin centrați pe
sine, fiind mai sensibili la nevoile celorlalți. Motivele hedoniste (nevoia de aprobare socială) sunt
treptat înlocuite de motive internalizate (asumarea responsabilității sociale). De menționat că orientarea
hedonistă începe să se atenueze în preadolescență. Internalizarea principiilor și valorilor morale,
precum și preocuparea pentru consecințele propriilor comportamente asupra celorlalți contribuie la
creșterea frecvenței comportamentelor altruiste. Este necesar sa subliniem încă odată că maturizarea
cognitivă și morală nu reprezintă singurii factori care cresc probabilitatea de a oferi ajutor celor care se
află în situații dificile.

- 12 -
 5. Influențele educative sau socializarea comportamentului altruist

Întrucât realitatea tristă a zilelor noastre arată o creștere epidemică a tendinței de a încălca
regulile, în special la vârste la care ne-am aștepta ca în virtutea maturizării psihice acestea să se
diminueze, practicienii în educație ar trebui să acorde o mai mare importanță educației morale. Este o
nevoie acută de stimulare a conștiinței morale într-o lume în care pare firesc și deloc neobișnuit să
trișezi, să-i păcălești pe ceilalți, să fumezi și să consumi alcool sau etnobotanice, încă din
preadolescență, să-ți urmărești numai propriile interese, nepăsându-ți de cei aflați în dificultate, să te
conduci numai după bunul plac, făcând abstracție de principiile și normele sociale.
De subliniat că este surprinzător și îngrijorător în același timp faptul că asistăm în prezent la o
demonetizare a valorilor morale. Este descurajant să constați că în prezent valorile morale sunt prețuite
din ce în ce mai puțin, fiind considerate normale conduite care sunt de fapt de neacceptat. Toate acestea
sunt nu numai probleme morale, ci practice, care necesită căutarea de soluții. Prin urmare trebuie create
programe de sensibilizare a elevilor față de tot ceea ce contribuie la cultivarea bunelor relații. Sunt
necesare intervenții ale educatorilor prin care să stimuleze conștientizarea de către elevi a semnificației
valorilor morale fundamentale (binele, dreptatea, onestitatea, iubirea față de alții, generozitatea),
interiorizarea și aplicarea acestora în interacțiunea cu ceilalți. Astfel vor fi posibile: depășirea nevoii de
gratificare imediată a propriilor dorințe, refuzul de a-și urmări doar propriile interese (Stănculescu,
2012), orientarea spre ceilalți, diminuarea nepăsării în sensul sensibilizării față de cei aflați în
dificultate, generozitatea, altruismul, relații adaptative și armonioase.
Din punct de vedere psihologic trebuie stimulate cogniția socială (înțelegerea și interpretarea
corectă a intențiilor, intereselor, acțiunilor celor cu care interacționează), capacitatea de empatizare
(transpunerea din punct de vedere afectiv și cognitiv în situația celuilalt) și motivația pentru a depăși
tendințele egocentrice, de a rezona la nevoile celorlalți. Aceasta din urmă este stimulată în copilărie nu
numai de factori intrapsihici (cognitive, afectivi și motivaționali), ci și psihosociali (relațiile bazate pe
suport afectiv, părinții creând astfel copilului o stare securizantă; modelele avute de copii, menite să
contracareze influențele pseudo- sau contramodelelor). Studiile au evidențiat existența unei relații
pozitive între disponibilitatea manifestă a părinților de a-i ajuta pe ceilalți și empatia și altruismul
propriilor copii (Brownell et al., 2013).

- 13 -
 Concluzii

Ținând cont de realitatea lumii în care trăim, este o nevoie acută ca educatorii (părinții și
profesorii) să-i sensibilizeze pe copii față de nevoile celorlalți. Ei trebuie învățați de timpuriu să
coopereze și să-i ajute pe cei aflați în dificultate. Experiențele socializatoare (modelele oferite de
persoanele semnificative din viața copiilor, discuțiile referitoare la nevoile, dorințele, trăirile proprii,
dar și ale altora) contribuie la dezvoltarea altruismului. Evident, absența acestora generează accentuarea
tendințelor egoiste, care la limită vor duce la îndepărtarea de ceilalți. O consecință directă ar fi
diminuarea rețelei sociale și imposibilitatea satisfacerii trebuințelor de afiliere (acceptarea în grupul de
apartenență).
Fundamentul influențelor educative menite să stimuleze altruismul este menționat în A Doua
Epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului
nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumenzeul a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în
tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul, prin mângâierea cu
care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (Corinteni; 1.3, 1.4), precum și în Epistola către
galateni: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Galateni; 6,2). Dacă
foarte devreme copiii vor fi învățați să împartă ceea ce au cu ceilalți, să nu fie nepăsători față de cei
nevoiași sau aflați în dificultate, cu siguranță vor învăța să vibreze față de trăirile semenilor lor. Astfel
vor depăși limitele propriului eu, descoperind că fericirea personală nu înseamnă centrarea pe sine, ci
propria contribuție la fericirea celorlalți.
Cu cât adulții vor fi mai preocupați de dezvoltarea acestui aspect al vieții morale, cu atât vor
forma la rândul lor viitori adulți care vor avea bune relații cu ceilalți, însușându-și îndemnul din
Scriptura de a-și purta unii altora sarcinile. Efectele benefice ale comportamentului altruist asupra vieții
psihice au fost probate de rezultatele cercetărilor care au explorat relația dintre voluntariat și starea de
bine psihic (Son și Wilson, 2012). S-a constatat că persoanele implicate în acțiuni de voluntariat au
niveluri ridicate ale satisfacției de viață și stării de bine psihic. Este vorba despre bucuria pe care o
resimt atunci când sunt folositori semenilor lor aflați în dificultate.
Disponibilitatea și puterea de a te apleca spre cei care au nevoie de ajutor, pentru a-i asculta, a
le spune o vorbă bună, a-i sprijini ca să poată trece mai ușor peste greutățile din viața lor înseamnă cu

- 14 -
adevărat împlinire personală și maturitate psihică. Dincolo de rezultatele semnificative din punct de
vedere statistic obținute de către specialiști în studiile lor, să ne amintim gândurile de aleasă
profunzime ale Cuviosului Paisie Aghioritul – Dumnezeu face minuni atunci când cineva participă cu
inima sa la durerea celuilalt.

Bibliografie

***Biblia sau Sfânta Scriptură. (1988). Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Societatea Biblică Interconfesională
din România.
Bandura, A., Caprara, G. V., Barbaranelli, C., Gerbino, M. și Pastorelli, C. (2003). Role of
Affective Self-Regulatory Efficacy in Diverse Spheres of Psychosocial Functioning. Child
Development, 74(3), 769-782.
Bar-Tal, D., Raviv, A. și Leiser, T. (1980). The development of altruistic behavior: Empirical
evidence, Developmental Psychology, 16, 516-524.
Brownell, C. (2013). Early Development of Prosocial Behavior: Current Perspectives, Infancy,
18(1), 1-9.
Brownell, C., Svetlova, M., Anderson, R., Nichols, S. și Drummond, J. (2013). Socialization of
Early Prosocial Behavior: Parents’ Talk About Emotions in Associated With Sharing and Helping in
Toddlers, Infancy, 18(1), 91-119.
Dekovic, M. și Janssens, J. (1992). Parents’ child-rearing style and children’s sociometric
status. Developmental Psychology, 28, 925-932.
Dunfield, K., Kuhlmeier, V., O’Connell, L. și Kelley, E. (2011). Examining the Diversity of
Prosocial Behavio: Helping, Sharing, and Comforting in Infancy, Infancy, 16(3), 227-247.
Eisenberg, N. și Fabes, R. (1990). Empathy: Conceptualization, assessment, and relation to
prosocial behavior. Motivation and Emotion, 14, 131-149.
Hamlin, K. (2012). A developmental perspective on the moral dyad. Psychological Inquiry,
23(2), 166-171.
Sommerville, J., Schmidt, M., Yun, J. și Bums, M. (2012). The Development of Fairness
Expectations and Prosocial Behavior in the Second Year of Life. Infancy, 18(1), 40-66.
- 15 -
 Son, Joonmo și Wilson, John, Volunteer Work and Hedonic, Eudemonic, and Social Well-Being,
Sociological Forum, 27(3), 658-681.
Stănculescu, E. (2012). The self-conscious emotion of pride as mediator between self-esteem
and positive affect. Social and Behavioral Sciences, 33, 263–267.
Stănculescu, E. (2011). Self-reflexive emotions. Revista de Psihologie, 4, 340-348.
Stănculescu, E. (2008). Socializarea emoțiilor în copilărie. În S. Chelcea (Coord.). Rușinea și
vinovăția în spațiul public: pentru o sociologie a emoțiilor. (pp. 161-194). București: Humanitas.
Thompson, R. și Newton, E. (2013). Baby Altruists? Examining the Complexity of Prosocial
Motivation in Young Children. Infancy, 18(1), 120-133.

- 16 -

View publication stats