See discussions, stats, and author profiles for this publication at:

https://www.researchgate.net/publication/332370986
Particularități psihologice ale dezvoltării comportamentului altruist în copilărie
Chapter · April 2014
CITATIONS
0
READS
379
1 author:
Some of the authors of this publication are also working on these related projects:
Psychological effects of social media on university students' quality of life View project
International Investigation of Parental Burnout View project
Elena Stanculescu
University of Bucharest
27 PUBLICATIONS 279 CITATIONS
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Elena Stanculescu on 07 July 2019.
The user has requested enhancement of the downloaded file.
Stănculescu, E. (2014). Particularități psihologice ale dezvoltării comportamentului altruist în
copilărie. În D. Opriş, I. Scheau și O. Moșin. (Coord). Educaţia din perspectiva valorilor. Tom VI:
Summa Pedagogica. Cluj Napoca: Editura Eikon.
ISBN 978-973-757-730-6
-8-
PARTICULARITĂȚILE PSIHOLOGICE ALE DEZVOLTĂRII COMPORTAMENTULUI ALTRUIST
ÎN COPILĂRIE
Elena Stănculescu,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București
It is accepted in the literature that the emergence of the altruistic behavior depends on
psychological and social factors. The purpose of this paper is to present the findings related to
the psychological mechanisms underlying the caring about others needs and altruistic acting.
These aspects suppose social cognition, affective processes, and motivation to help other in
need. Social cognition fosters understanding of moral norms that govern good relationships and
necessity to take care about others’ difficulties. Affect dimension of altruistic behavior suppose
empathetic skills, that permit to understand others’ emotions or internal states. Motivation
contributes to the decision to help others in need. Specialists are agreed that parents-children
talk of emotions enhances children’s awareness and complex understanding of their own and
others feelings or internal states. It has been concluded that the quality, not frequency of
parents-children discussion about emotions matters for early altruistic behavior. Educators have
to design programs of interventions in order to develop the concern about others’ emotions,
needs and desires. Feeling connected to others, overriding egotistical self-interest, willingness
to care about others needs, and altruistic behaviors contribute to the sense of fulfilled life and
psychological well-being.
Introducere
Viața socială armonioasă presupune printre altele, comportamente orientate către ceilalți
(opusul celor egocentrate), denumite sub termenul generic de comportamente prosociale.
Relațiile pozitive și acceptarea de către ceilalți depind de capacitatea de a ține cont de nevoile
altora, ajutându-i atunci când se află în dificultate. În literatura de specialitate (Dunfield et al.,
2011) se menționează următoarele subseturi ale comportamentului prosocial: a) ajutorul
(helping); b) liniștirea, alinarea
-9-
celorlalți (comforting); c) împărțirea propriilor bunuri (sharing); d) cooperarea și e) altruismul. De
subliniat că atenția cercetărilor s-a concentrat în special asupra studiului comportamentului
prosocial în adolescență și la vârsta adultă. A fost mai puțin explorată emergența și traseele
evolutive ale acestui tip de comportament în copilărie. S-a observat că orientarea către ceilalți
(împărțirea mâncării și jucăriilor, conștientizarea faptului că o persoană are nevoie de ajutor) se
manifestă foarte timpuriu. S-au ridicat numeroase semne de întrebare legate de factorii care
contribuie la apariția acestui tip de comportament. Este vorba despre o predispoziție nativă sau
de ceva dobândit, în contextul experiențelor socializatoare? Rezultatele cercetărilor au
confirmat existența ambelor tipuri de influențe. De fapt manifestările comportamentului prosocial
au ca fundament interacțiunea dintre predispoziții, trăsături de personalitate, experiențele socio-
emoționale și modelele persoanelor semnificative.
1. Puncte de vedere referitoare la apariția comportamentului prosocial în copilărie
Întrucât comportamentul prosocial presupune dimensiuni cognitive, afective și motivaționale,
este firesc să ne întrebăm cum este posibilă manifestarea foarte timpurie a acestuia. Celia A.
Brownell (2013) menționează că la 12 luni copii sunt capabili să sesizeze că ceilalți au nevoie
de ajutor, la 18 luni împart spontan mâncarea sau jucăriile, iar în jurul vârstei de doi ani oferă
ajutor (nu pentru că le solicită adulții acest lucru sau pentru eventuale recompense). S-a ajuns
la concluzia că manifestările primare ale acestor tipuri de comportamente sunt favorizate de
suportul afectiv oferit de părinți. Cu alte cuvinte, cu cât relația de atașament îi crează copilului o
stare securizantă din punct de vedere afectiv, cu atât mai mult acesta va avea disponibilitatea
de a coopera și ajuta pe ceilalți, de a împărți spontan mâncarea sau jucăriile.
Specialiștii au ajuns la concluzia că primele manifestări ale comportamentului prosocial constau
în ajutorul instrumental (helping), care presupune înțelegerea nevoilor celui aflat în dificultate
(Thompson și Newton, 2013). Copiii de 4 sau 5 ani impart propriile jucării sau mâncarea cu
ceilalți, dar mai rar se implică în liniștirea sau alinarea celor care se confruntă cu o suferință
emoțională. Acestea din urmă presupun înțelegerea emoțiilor altora și transpunerea în situația
lor (empatizarea). Particularitățile dezvoltării emoționale și cognitive specifice vârstei menționate
nu includ astfel de competențe.
Așa cum am menționat mai sus, s-a ajuns la concluzia că un aspect important în manifestarea
comportamentului prosocial în copilărie îl au anumite trăsături de personalitate cum ar fi
timiditatea și
- 10 -
sociabilitatea. Într-un studiu (Hamlin, 2012), copiii erau puși în fața unei situații în care o
persoană necunoscută se confrunta cu o problemă. S-a urmărit dacă aceștia ofereau sau nu
ajutor și s-a observat că cei timizi aveau tendința de a se duce la părinți pentru a le comunica
ceea ce au văzut. Era vorba de un ajutor indirect. Celor care nu erau timizi le era mai ușor să
interacționeze cu persoanele străine pentru a le ajuta să-și rezolve problema.
2. Rolul cogniției sociale în manifestarea comportamentului altruist
Ajutorul necondiționat de nicio recompensă (comportamentul altruist) depinde din punct de
vedere cognitiv de înțelegerea stării de necesitate a celor care se confruntă cu o situație dificilă.
Copilul surprinde aspectele care țin de context, cauzele care au dus la problema respectivă,
evaluează nevoile și dorințele altora, înțelege ceea ce simt aceștia.
Un aspect interesant al dezvoltării comportamentului altruist în copilărie este cel referitor la
faptul că pe măsură ce cresc, copiii devin din ce în ce mai selectivi în acordarea ajutorului.
Astfel, ei oferă ajutor în mai mare măsură prietenilor sau cunoscuților decât străinilor sau cei de
care nu sunt legați afectiv. De asemenea au tendința de a-i ajuta mai mult pe cei de același sex,
precum și pe cei din grupul de apartenență, nu și pe cei din afara acestuia1. Această conduită
selectivă are legătură cu conștientizarea și interiorizarea unor aspecte ale vieții sociale (afectate
de idei stereotipe și prejudecăți), precum și interiorizarea așteptărilor de rol specifice genului. În
acest sens s-a observat că fetele au tendința de a împărți ceea ce au cu alții în mai mare
măsură decât băieții.
O altă caracteristică a traseului evolutiv al comportamentului altruist în copilărie, pe lângă cea a
selectivității, este creșterea frecvenței acestuia (Eisenberg și Fabes, 1990). Evident că această
transformare firească este de așteptat, dacă se ia în considerare că funcționarea socio-
cognitivă devine din ce în ce mai complexă. Funcționarea socio-cognitivă presupune
dezvoltarea gândirii morale (judecata morală devenind din ce în ce mai sofisticată, situațiile fiind
evaluate din perspectiva standardelor morale), precum și a capacității de recunoaștere a
perspectivei celuilalt și problem-solving social. Cu alte cuvinte, frecvența comportamentului
altruist este mai ridicată la copiii mai mari decât la cei mici datorită avansului cognitiv (care
permite o înțelegere mai profundă a normelor și principiilor morale), dar și a dezvoltării
competenței sociale (cu cât acumulează mai multă experiență, cu atât mai mult își vor lărgi setul
de cunoștințe, abilități și comportamente necesare pentru a-i ajuta).
1 În psihologia socială a fost descrisă tendința de favorizare a ingroup-ului și defavorizare a
outgroup-ului, care presupune o intensificare între 5 și 7 ani (Stănculescu, 2013).
- 11 -
Pe măsură ce cresc, copiii au experiența socială necesară pentru a conștientiza care sunt
nevoile altora în diferite contexte, sesizând semnele subtile ale distresului, făcând diferența
dintre stările emoționale reale și aparente.
3. Dimensiunea afectivă a comportamentului altruist
Emoțiile joacă un rol considerabil în manifestarea comportamentului altruist. Din întreg registrul
afectiv, o contribuție specială în ajutorul dat celorlalți fără a se aștepta nicio recompensă îl au
empatia, simpatia și distresul resimțit în momentul în care este conștientizată neputința sau
suferința celuilalt. Dacă empatia îl face pe individ să simtă exact ceea ce simte cel care are
nevoie de ajutor, simpatia presupune părerea de rău și preocuparea pentru persoana care trece
printr-o situație dificilă. Distresul reprezintă o reacție resimțită la nivel fiziologic și psihic,
determinată de experiențe cu încărcătură emoțională negativă.
Într-un studiu realizat pe preșcolari (Eisenberg și Fabes, 1990) s-a constatat că aceștia
deveneau preocupați și aveau tendința de a acorda ajutor atunci când persoana în dificultate
(fotografia fusese distrusă) manifesta emoții negative. Când nu erau percepute niciun fel de
emoții (persoana nu părea să fie afectată), copiii nu ofereau ajutorul. Acest lucru certifică faptul
că ei erau capabili nu numai să recunoască starea internă a persoanei respective, ci și să
evalueze aspecte legate de contextul și cauza distresului2 acesteia.
Așa cum am menționat în prima parte, căldura parentală, precum și calitatea relației dintre
părinți și copii favorizează comportamentele altruiste. Calitatea atașamentului este importantă
pentru dezvoltarea sentimentului de conexiune cu ceilalți și valorizării altor persoane. S-a
observat că relația dintre căldura parentală și comportamentul altruist al copiilor este mediată de
stilul parental (Dekovic și Janssens, 1992). Stilul parental democratic (implică atitudinea
suportivă și legături afective strânse) alături de disciplinarea inductivă și educația pozitivă
(bazată pe încurajare și orientarea spre succes, nu pe critica sau sancțiunea neputințelor și
rezultatelor mai puțin bune) constituie corelate psihologice ale comportamentului altruist. În
cazul copiilor ale căror mame aveau un stil bazat pe control și metode
2 stres negativ – caracterizat de emoții iritative, cauzate de situații percepute de individ ca fiind
amenințătoare. Acestea din urmă duc la reacția ”luptă sau fugi” (fight or flight), prin care sunt
activate resursele energetice pentru a face față situației. Opusul distresului este eustresul sau
stresul pozitiv (generat de evenimente plăcute, benefice, care de asemenea necesită efort de
adaptare la modificările apărute în viața individului).
- 12 -
negative, se observa un nivel scăzut al empatiei. Fără aceasta nu pot fi surprinse trăirile și
emoțiile celor care au nevoie de ajutor.
Dezvoltarea altruismului s-a dovedit a fi influențată și de socializarea emoțiilor (Stănculescu,
2008, 2011), mai precis de modul în care părinții le vorbesc propriilor copii despre emoții,
despre ceea ce au simțit, gândit și cum au reacționat atunci când au fost veseli, triști, mânioși,
geloși, temători, dezgustați. Este vorba despre procesul complex de alfabetizare emoțională,
prin care copiii învață să descifreze semnificația trăirilor pozitive și negative, precum și efectul
lor asupra comportamentelor. Cercetările (Bandura et al., 2003) au evidențiat că altruismul
copiilor este influențat nu de frecvența discuțiilor despre emoții, ci de calitatea acestora (copiii
trebuie să aibă ocazia de a recunoaște o gamă cât mai largă de emoții, învățând treptat modul
de exprimare adecvată a celor negative – un prim pas spre dezvoltarea autoreglării emoționale).
4. Componenta motivațională a comportamentului altruist
Opinia specialiștilor este că motivația pentru a-i ajuta pe ceilalți se schimbă odată cu vârsta.
Bar-Tal, Raviv și Leiser (1980) au propus un model de dezvoltare stadială a comportamentului
altruist în funcție de natura motivației. Este vorba despre șase stadii. În primele trei motivația
pentru a-i ajuta pe ceilalți reflectă o morală relativ primitivă, bazată pe gândirea concret-intuitivă.
Sunt anticipate propriile câștiguri sau recompense materiale sau dimpotrivă, este evitată
pedeapsa. Următoarele două stadii reflectă complianța față de normele sociale și preocuparea
pentru aprobarea socială, dar și pentru ideea de reciprocitate. Stadiul final reprezintă altruismul
în adevăratul sens al cuvântului, ajutorul dat celorlalți fiind făcut fără ca să fie așteptată nicio
recompensă (actul este gratifiant prin el însuși – cel care oferă ajutorul se bucură pentru că a
contribuit la ameliorarea situației beneficiarului).
Se menționează că pe măsură ce se maturizează, copiii devin din ce în ce mai puțin centrați pe
sine, fiind mai sensibili la nevoile celorlalți. Motivele hedoniste (nevoia de aprobare socială) sunt
treptat înlocuite de motive internalizate (asumarea responsabilității sociale). De menționat că
orientarea hedonistă începe să se atenueze în preadolescență. Internalizarea principiilor și
valorilor morale, precum și preocuparea pentru consecințele propriilor comportamente asupra
celorlalți contribuie la creșterea frecvenței comportamentelor altruiste. Este necesar sa
subliniem încă odată că maturizarea cognitivă și morală nu reprezintă singurii factori care cresc
probabilitatea de a oferi ajutor celor care se află în situații dificile.
- 13 -
5. Influențele educative sau socializarea comportamentului altruist
Întrucât realitatea tristă a zilelor noastre arată o creștere epidemică a tendinței de a încălca
regulile, în special la vârste la care ne-am aștepta ca în virtutea maturizării psihice acestea să
se diminueze, practicienii în educație ar trebui să acorde o mai mare importanță educației
morale. Este o nevoie acută de stimulare a conștiinței morale într-o lume în care pare firesc și
deloc neobișnuit să trișezi, să-i păcălești pe ceilalți, să fumezi și să consumi alcool sau
etnobotanice, încă din preadolescență, să-ți urmărești numai propriile interese, nepăsându-ți de
cei aflați în dificultate, să te conduci numai după bunul plac, făcând abstracție de principiile și
normele sociale.
De subliniat că este surprinzător și îngrijorător în același timp faptul că asistăm în prezent la o
demonetizare a valorilor morale. Este descurajant să constați că în prezent valorile morale sunt
prețuite din ce în ce mai puțin, fiind considerate normale conduite care sunt de fapt de
neacceptat. Toate acestea sunt nu numai probleme morale, ci practice, care necesită căutarea
de soluții. Prin urmare trebuie create programe de sensibilizare a elevilor față de tot ceea ce
contribuie la cultivarea bunelor relații. Sunt necesare intervenții ale educatorilor prin care să
stimuleze conștientizarea de către elevi a semnificației valorilor morale fundamentale (binele,
dreptatea, onestitatea, iubirea față de alții, generozitatea), interiorizarea și aplicarea acestora în
interacțiunea cu ceilalți. Astfel vor fi posibile: depășirea nevoii de gratificare imediată a propriilor
dorințe, refuzul de a-și urmări doar propriile interese (Stănculescu, 2012), orientarea spre
ceilalți, diminuarea nepăsării în sensul sensibilizării față de cei aflați în dificultate, generozitatea,
altruismul, relații adaptative și armonioase.
Din punct de vedere psihologic trebuie stimulate cogniția socială (înțelegerea și interpretarea
corectă a intențiilor, intereselor, acțiunilor celor cu care interacționează), capacitatea de
empatizare (transpunerea din punct de vedere afectiv și cognitiv în situația celuilalt) și motivația
pentru a depăși tendințele egocentrice, de a rezona la nevoile celorlalți. Aceasta din urmă este
stimulată în copilărie nu numai de factori intrapsihici (cognitive, afectivi și motivaționali), ci și
psihosociali (relațiile bazate pe suport afectiv, părinții creând astfel copilului o stare securizantă;
modelele avute de copii, menite să contracareze influențele pseudo- sau contramodelelor).
Studiile au evidențiat existența unei relații pozitive între disponibilitatea manifestă a părinților de
a-i ajuta pe ceilalți și empatia și altruismul propriilor copii (Brownell et al., 2013).
- 14 -
Concluzii
Ținând cont de realitatea lumii în care trăim, este o nevoie acută ca educatorii (părinții și
profesorii) să-i sensibilizeze pe copii față de nevoile celorlalți. Ei trebuie învățați de timpuriu să
coopereze și să-i ajute pe cei aflați în dificultate. Experiențele socializatoare (modelele oferite
de persoanele semnificative din viața copiilor, discuțiile referitoare la nevoile, dorințele, trăirile
proprii, dar și ale altora) contribuie la dezvoltarea altruismului. Evident, absența acestora
generează accentuarea tendințelor egoiste, care la limită vor duce la îndepărtarea de ceilalți. O
consecință directă ar fi diminuarea rețelei sociale și imposibilitatea satisfacerii trebuințelor de
afiliere (acceptarea în grupul de apartenență).
Fundamentul influențelor educative menite să stimuleze altruismul este menționat în A Doua
Epistolă către corinteni a Sfântului Apostol Pavel: „Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl
Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumenzeul a toată mângâierea, Cel ce ne
mângâie pe noi în tot necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot
necazul, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu” (Corinteni; 1.3,
1.4), precum și în Epistola către galateni: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea
lui Hristos” (Galateni; 6,2). Dacă foarte devreme copiii vor fi învățați să împartă ceea ce au cu
ceilalți, să nu fie nepăsători față de cei nevoiași sau aflați în dificultate, cu siguranță vor învăța
să vibreze față de trăirile semenilor lor. Astfel vor depăși limitele propriului eu, descoperind că
fericirea personală nu înseamnă centrarea pe sine, ci propria contribuție la fericirea celorlalți.
Cu cât adulții vor fi mai preocupați de dezvoltarea acestui aspect al vieții morale, cu atât vor
forma la rândul lor viitori adulți care vor avea bune relații cu ceilalți, însușându-și îndemnul din
Scriptura de a-și purta unii altora sarcinile. Efectele benefice ale comportamentului altruist
asupra vieții psihice au fost probate de rezultatele cercetărilor care au explorat relația dintre
voluntariat și starea de bine psihic (Son și Wilson, 2012). S-a constatat că persoanele implicate
în acțiuni de voluntariat au niveluri ridicate ale satisfacției de viață și stării de bine psihic. Este
vorba despre bucuria pe care o resimt atunci când sunt folositori semenilor lor aflați în
dificultate.
Disponibilitatea și puterea de a te apleca spre cei care au nevoie de ajutor, pentru a-i asculta, a
le spune o vorbă bună, a-i sprijini ca să poată trece mai ușor peste greutățile din viața lor
înseamnă cu
- 15 -
adevărat împlinire personală și maturitate psihică. Dincolo de rezultatele semnificative din punct
de vedere statistic obținute de către specialiști în studiile lor, să ne amintim gândurile de aleasă
profunzime ale Cuviosului Paisie Aghioritul – Dumnezeu face minuni atunci când cineva
participă cu inima sa la durerea celuilalt.
Bibliografie
***Biblia sau Sfânta Scriptură. (1988). Tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Societatea Biblică
Interconfesională din România.
Bandura, A., Caprara, G. V., Barbaranelli, C., Gerbino, M. și Pastorelli, C. (2003). Role of
Affective Self-Regulatory Efficacy in Diverse Spheres of Psychosocial Functioning. Child
Development, 74(3), 769-782.
Bar-Tal, D., Raviv, A. și Leiser, T. (1980). The development of altruistic behavior: Empirical
evidence, Developmental Psychology, 16, 516-524.
Brownell, C. (2013). Early Development of Prosocial Behavior: Current Perspectives, Infancy,
18(1), 1-9.
Brownell, C., Svetlova, M., Anderson, R., Nichols, S. și Drummond, J. (2013). Socialization of
Early Prosocial Behavior: Parents’ Talk About Emotions in Associated With Sharing and Helping
in Toddlers, Infancy, 18(1), 91-119.
Dekovic, M. și Janssens, J. (1992). Parents’ child-rearing style and children’s sociometric
status. Developmental Psychology, 28, 925-932.
Dunfield, K., Kuhlmeier, V., O’Connell, L. și Kelley, E. (2011). Examining the Diversity of
Prosocial Behavio: Helping, Sharing, and Comforting in Infancy, Infancy, 16(3), 227-247.
Eisenberg, N. și Fabes, R. (1990). Empathy: Conceptualization, assessment, and relation to
prosocial behavior. Motivation and Emotion, 14, 131-149.
Hamlin, K. (2012). A developmental perspective on the moral dyad. Psychological Inquiry,
23(2), 166-171.
Sommerville, J., Schmidt, M., Yun, J. și Bums, M. (2012). The Development of Fairness
Expectations and Prosocial Behavior in the Second Year of Life. Infancy, 18(1), 40-66.
- 16 -
Son, Joonmo și Wilson, John, Volunteer Work and Hedonic, Eudemonic, and Social Well-Being,
Sociological Forum, 27(3), 658-681.
Stănculescu, E. (2012). The self-conscious emotion of pride as mediator between self-esteem
and positive affect. Social and Behavioral Sciences, 33, 263–267.
Stănculescu, E. (2011). Self-reflexive emotions. Revista de Psihologie, 4, 340-348.
Stănculescu, E. (2008). Socializarea emoțiilor în copilărie. În S. Chelcea (Coord.). Rușinea și
vinovăția în spațiul public: pentru o sociologie a emoțiilor. (pp. 161-194). București: Humanitas.
Thompson, R. și Newton, E. (2013). Baby Altruists? Examining the Complexity of Prosocial
Motivation in Young Children. Infancy, 18(1), 120-133.
View publication stats