Scribd Logo
Upload

Welcome to Scribd!

  • Michel Foucault, Ordinea Discursului PDF

    Uploaded by

    Andreea Costin
    10 views32 pages

    Original Title

    Michel Foucault, Ordinea discursului.pdf

    Copyright

    © © All Rights Reserved

    Available Formats

    PDF or read online from Scribd

    Did you find this document useful?

    Is this content inappropriate?

    Report this Document

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    10 views32 pages

    Michel Foucault, Ordinea Discursului PDF

    Uploaded by

    Andreea Costin

    Copyright:

    © All Rights Reserved
    Download as PDF or read online from Scribd
    Flag for inappropriate content
    of 32
    «...presupun ed in orice societate producerea discursulul este deopotriva controlati, selectionati, organizaté #1 redistribuiti prin intermediul unui anumit numar de pro- ceduri care au rolul de a-i conjura puterile si pericolele, de ai stipini evenimentul aleator, de a evita cople- Un discurs despre discurs Michel Foucault Michel Foucault ORDINEA DISCURSULUI Un discurs despre discurs Traducere de Ciprian Tudor EUROSONG & BOOK 188, Redactor: Anda Sontes “Tehnoredactare computerizati: ADISAN Computers. ©1998 EUROSONG & BOOK Aceast carte a fost editaté cw spinal MINISTERULUI FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE ial [AMBASADEI FRANTEL IN ROMANIA, Michel Foucault L'ORDRE DU DISCOURS Gallimard BI Despre contextul aparitiei » Ordinii discursului® {In 1955, la Insticutul cultural francez din Uppsala un post de lector igi agteptattulaul. Printr-un concurs de im- prejuriri, Georges Dumeril — marele istoric si filoso al re- ligilor—este pus in siuaya dea recomanda un tind absol- vent al Scolii Normale din Paris pentru respectivul post ‘vacant; dar renumitul savant nu cunoate generatile mai noi de ,normalieni* asa inci, atunci cind un prieten fi vorbeste despre un tindr flosof extrem de dotat, G. Dumezil i trans- mite acestuia din urma cé, in masura in care il intereseaza, postul din Suedia i sti la dispozitie. Uimi de propunerea veniti din partea unei personaltayi culturale atit de marcan- te si nerabdator si pariseasci micar pentru o vreme viata social francezd, Michel Foucault Rindca despre el ete vorba — se hotirgte si dea curs invitaic. In august 1955 este primit la Maison de France d'Uppsala ca lector de franceza fara sa fi avut inc’ ocazia de a-lintdlni pe Dumezil pentru ai mulgumi, Prima intilnire dintre celebrul profesor de la Collage de France si Foucault se va produce un an mai tirziu, Pen tru putea lucra in inigte, Dumezilavea obiceul dea petre- ce dova sau tre luni pean in Suedia, dupa terminarea cursu- lui de la Colegiu; iar Foucault, pe parcursul celor tei ani suedezi, profit de sejurul anual al profesorului vizitindu- cu regulartate si indelung. fntre cei doi se va lega o priete- nie profunda in ciuda celor aproape treizeci de ani care fi despart ca virstd. Foucault are 0 mare admiratie pentru ‘opera specialistului in mitologiiindo-europene; gla fel de mare este admiratia lui pentru cercetitor, pentru acest om pe care il consideri un model de rigoare, de rabdare si de temeinicie in tot ceea ce face. Prietenia dintre cei dot seamné, in bun misurd, 0 puternica si benefica influent intelectual suferita de Foucault: de fecare dati cind are ‘ocazia (in interviuri, in prefata primei editii a Istoriei ne- buniei in epoca clasia sau in Ordinea discarsulu) filosoful francez tine si-siexprime admirayia sau recunostinga fata de Dumezil gi de opera sa. Dar, la randul siu, Dumeail gt totdeauna cum si-gi arate pretuirea pentru mai tandrul lui prieten. Probabil ca, dacd mu Lar fi inci (mai mult sau mai putin intimplator) pe acest eminent profesor, dacé nu -ar fi impresionat prin atitudinea inteligengei si prin stralucirea proiectelorfilosofice, Michel Foucault ar fi avut un alt des- tin, o altd opera sau, oricum, o ald traectorie cultural. Fiindci Georges Dumezil este cel care a adus in discuje, a sustinut gi a patronat de la distangs primiea lui Foucault la Collége de France; iar cariera universtarédesfigurat in cea ‘mai prestigioasi institutie de invayamant superior din Fran- {24 reprezentat prilejul elaboriri gi testi proiectelor fou- caultiene din anii saptezeci si optzec Cu discrete cu tact, Dumezil -ailesnit lui Foucault ‘obtinerea unei catedre Ia Collége de France, folosindu-g Prestgiul pentru a diminua ostilitatea cu care mediul uni- verstar il intémpina pe nelnistivorul, excentricu, priculo- sul filosof. Cici,inr-adevir, Foucalut avea — si urma sii pistreze — reputatia unui disident, unui ex-centric in raport ‘cu practcile sociale, politice si culeurale dominante: era me- eu neasimilabil, gisea mereu un sens intolerabil al normei cu pretentii absolute, punea tot timpul in discutie tocmai ‘ceca ce pirea indiscutabil. Aga incat, prietenia cu Georges Dumezil si eforturile acestuia de al face acceptat s-au dovedit foarte utile, pregi- tind teremul pentru titularizarea lui la College de France. Intr-adevir, cind in octombrie 1968 moare Jean Hyppolite lasind vacanti o catedra de filosofie, numirea lui pare sigu 14, cu atat mai mule cu cit J. Hyppolite insusi propusese tt. ularizarea lui Foucault ined din 1966 (sustinandu-| alituri de Dumezil pe autorul deja faimos al Cievintelor si lucruri- lor), Totusi, in 1969 trei candidagi intra in concurs pentru a ocupa catedra de filosofie: ficcare propune (printt-un re prezentant cu autoritate universitara) un proiect de curs si 0 denumire, adicé o ,catedri* proprie. Forul decizional al profesorilortrebuiesialeagd prin vot intre,catedra deflo- sofie a actiunit* propusi de Paul Ricoeur, ,catedra de isto- Tia gindiriraionale" propusi de Yvon Belaval si .catedra de istorieasistemelor de gindire* propusi de Michel Fou- cault. De-abia dupa un al doilea tur de serutin catedra lui Foucault obtine majoritatea ceruti. Astfel, la patruzeci si trei de ai, filosoful francez devine profesor la Collage de France. In fiecare miercuri siptimand de siptimang, pind Ja sfarsitul viegii, Foucault igi va tine cursul intr-o sala in ca- re raportul dintre numarul de locur si numérul auditoriului cra de tei sute la cinei sue gin care fascinatia se instal ti- Am considerat oportund aceasta scurtiistore a titula- Fiziri lui Foucault la Collage de France! fiinded d seama despre contextul in care apare Ordinea discursului. Dupa L’Ordre due discowrs este prelegerea inaugurala ‘ollege de France in data de 2 decembrie 1970. Textul acérui traducere o infitigim acum publicului comin este unul dintre cele mai clare, ma sinteice si mai frumoase ale lui Foucault. Prezentindu-i ait lucirileanterioare cit si proiecteleteoretce pe care urma s le desfisoare in cadrul cursului, Foucault ofera ctitorului un punct de reper, un comentariu asupra temelor si metodelor care i-au retinut atentia de-a lungul intregiopere. Tema sexualitti, a ne- buniei, a constituiri stiingelor umane, a constituirii medici- nei clinice si a practicilor punitive intr-o societate, toate acestea sunt inserate in Ordinea discursului. Cea ce in- seamné cd intr-un singur text sunt tratate impreund temele care, fiecare in parte, au dat nastere cite unei cart: cele trei volume din Istoria sexualitatii, storia nebuniei in epoca cla- sicd, Cuvintele si lucrurile, A supraveghea sa pedepsi. Cine ru a ctt nici una din aceste citi poate parcurge Ordinea discursulu ca pe un text introduetv; at cine a citt — ca pe ‘un comentariu, ca pe 0 explicitare. Cartea se adreseaza asadar atit celor care au un interes special pentru M. Foucault, cit si publicului larg. Editorul Bucuresti, 1998 " Penta o foarte deal biografe intelectual a li Foucault, veife, Didier Eribon, Michel Foucault, Flammarion, 1989. ORDINEA DISCURSULUI Prelegere inaugural rostita la College de France pe data de 2 decembrie 1970 Din motive de orar, anumite pasaje «ax fost prescurtate si modificate in timpul lecturi. Ele au fost resabilive aici. (nota editorului francez) fs DISCURSUL pe care astizi trebuie si-I rostesc, ca $i ‘in cele pe care va trebuisile tin aici poate mai multi ani de acum incolo, as fi vrut si ma pot strecura pe furis. In oc siiau cuvintul, a5 fi vrut mai curand si fi invaluit de dl gi astfel, si fiu purtat dincolo de orice inceput posibil. Mi-ar fi plicut ca in momentul in care incep si vorbesc, si-m pot da seama ci'o voce fara nume ma precede de multa vreme deja; mi-ar fide ajuns atunci si reinnod, si prelun- ses fraza, si ma instalez discret in intersiile ei ca si cum 2 insigi m-ar fi indemnat si o fac, rimanind o clipd in aer. ‘Near mai exista prin urmare nici un inceput; iar ey, in loc de a fi acela din care provine discursul, a5 fi mai curind — in voia propriei sale deruliri — o mic intrerupere, punc- tl disparitei sale posible, Mi-ar i plicut si fie n spatele mew o voce (ce va filuat cuvintul de mult timp deja, dublind dinainte toate cuvin- tele mele) care si spund: , trebuie sd continui, ew nx pot continua, trebuie sd continai, trebuie sd spui cwvinte,atétea cite sunt, trebuie sie spui pind cand ele ma vor regasi and cind ele ma vor rosti; cudata nevoie, cindata lipsd, trebuie sd continui, poate ci deja cevintele m-au rostt, 13 Michel Foucault poate ca m-an adus pand in pragul propriei mele istoni, in fata us care se deschide spre istoria mea; m-ar mira ca caceastd usa sd se deschide™. Sunt mui, cred, cei care au o asemenea dorinta de a nu trebui si inceapa,o astfel de dorinté de a se gsi de la bun inceput de cealalté parte a discursului fara a fi nevoit si considere din exterior ceea ce ar putea fi in discus sin- gular, redutabil, malefic chiar. Acesteinevoi atit de comu- Ae, instituya fi rispunde la modul ironic fiinded transfor- ‘mi inceputurile in momente solemne, le inconjoara cu un cere de atente side tere gi le impune forme ritualizate ca sicum ar vrea si le evidentieze mai bine. Doria spune: 27H aj vrea sd fin nevoitd sd intru ew insémi in aceasta ordine primejdioasi a discursului;n-as orea si am de a face 1 ceea ce este transant si deciso in ea; as vrea ca aceasta ardine si fie in jurul men ca 0 transparenta calm, pro- funda, indefinit deschis, in care ceilalti ar raspunde astep- ‘arti mele i din care ar aparea, unul cite wnul, adevirari- le; n-ar mai trebui decit sd ma las purtat, in ea side care 4, ca 0 epavi fericita*, Si. insttuyia raspunde: .nw trebuie siti fie frict sé incepis suntem ow topit aici pentru acti arita cd discursul este in ordinea leglor; cd veghem demult asupra aparitiei sale; si cdi sa facut un loc care-l onoreazd dar il dezar- ‘meaza'; sic, daci se intampla sé aibd o anumita putere, de la noi $i numai de la noi a primit-o*, Dar poate ci aceasté institute gi aceasta dorinta mu sunt altceva decit doua replici opuse unei aceleiai nel gti: neliigtea cu prvire la ceea ce este discursul in real tatea lui materila de lucru vorbi gi scrs; nelnistea pri- 4 Ordinea discursului vind aceasta existent tranzitorie destinati, fara indoiala, disparitei stergerii, dar potrivit unei durate care nu ne apartine; nelinistea de a simti sub aceasti actvitate — in fond cotidiana si cenusie — puteri gi pericole pe care de-abia le putem imagina; nelinistea de a intrezari lupte, vietori, suferinte, dominati si servitui ascunse in atitea ccuvintetocite de indclungata lor folosire. Ce este agadar, atit de periculos in faptul c& oamenii vorbesc si ci discursurile lor prolifereaza indefinit ’ Unde este, deci, primejdia? Tata ipoteza pe care ag vrea s4 0 propun, in accasti seari, pentru a fixalocul, sau poate doar scena provizorie 8 cercetarii mele: presupun cd in orice societate, produce- rea discursului este deopotriva controlata, selectionati, ‘organizata si redistibuité prin intermediul unui anumit rhumar de procedur care au rolul de a-i conjura puterile pericolele, dea-i stipani evenimentu aleator, de a evita co- plesitoarea, redutabila ei materialitate Intr-o societate ca a noastri cunoastem, fra indoiala, procedurile de excludere. Cea mai evidenté, de asemenea cea mai familiara este interdiotia, Se tie ci nu avem drep- tulde a spune totul, cé nu putem vorbi despre orice in or - care circumstant, in sfarsit, ci nu oricine poate vorbi de- spre orice. Tabu al obiectuli, ritual al circumstante, drept privlegiat gi exclusiva subiectului vorbitor. Avem aici jo- cul celor treitipuri de interdicti care se intersecteazi, se Intiresereciproc si se compenseaza formand o grilé com- plexa care se modifica neinceta. Voi remarca doar ed in 15 Michel Foucault 2ilele noastre, poryiunile cele mai dense ale grile, in care casuyele negre se multiplicd, sunt regiunile sexuali ale politic. Ca si cum, departe de a fi acl element trans- Parent si neutru in care sexualitatea se lniteste si politica se pacific, discursul ar fi unul din locurile in care acestea legiat puteri dintre cele mai redu- tabile. Desi discursul mu pare a fi mare lucr, totus inter- dictile care- afecteaza araté foarte curind, legiturile sale eu doringa rare in aceasti priving: pentru cd discursul — psihanaliza ‘ne-a aratat-o —nu este doar cea ce manifesta (sau ascun- de) dorinta; el este de asemenea obiectul dorintei; si pen- tru cd discursul — despre aceasta istoria ne invata mereu — nu este doar cel ce traduce luptele si sistemele de domina- tie ci este-acel ceva pentru care gi prin care se duce lupta: este chiar puterea care trebuie cuceritd Existé in societatea noastra gi un alt principiu de ex- cludere: nu o interdictie, de aceasta data, ci-un partaj si 0 respingere. Ma gindesc la opozitia dintre ratiune gi nebu- nie. Incd din Evul Mediu, discursul nebunului nu poate circula la fl ca discursul celorlali: se intémpla ca vorbele sale si fie considerate drept nule si neavenite, neavind nici adevar nici importangi, nedovedind nimic in justtie, ne- putind autentifica un act si un contract, neputind permite nici macar transsubstanfierea si taina euharistiei (in sacri ficiul messi). Se intampli pe de alta parte sai se atribuie nebunului puteri stranii: aceea de a spune un adevir as- uns, aceea de a ghicivitorul gi dea vedea ceea ce intelep- ciunea altora nu poate percepe. E curios si constatim e3, timp de secole in Europa, vorbele nebunului ori mu erau 16 Ordinea discursului ascultate, ori, daci erau, atunci erau ascultate ca fiind in- susi glasul adevarului. Ori se néruiau in neant — respinse de indati ce erau proferate — ori se descifra inauntrul lor © rafiune naiva sau agerd, mai cu minte decit cea a oameni- lor cu mintea intreaga. In orice caz, exclus sau in mod se- cretinvestt de citre ratiune, discursul nebunului nu exista in sensul strict al cuvintului, Nebunia nebunului se putea ‘ecunoaste tocmai prin vorbele lus aici yi gisea locul par- tajul dintre ratiune gi nebunie. Dar aceste vorbe nu erau cercetate deloc, nu erau nici micar ascultate. nainte de sfarstul secolului al XVIII-lea, nici un medic nua avutideea de a afla ce se spunea (cum se spunea, de ce se spunea) in acest discurs care era, totusi att de diferit, Discursul nebu- nnului era respins, redus la stadiul de galigie; iar lui nui se didea cuvantul decit in mod simbolic pe o scend de teatru unde, imblinzit si impacat,jucarolul adevarului cu masc. Mi se vaspune cd toate acestea au luatsfirsitastizi sat sunt pe cale de a se sfargi; ci vorbele nebunului nt mai sunt nule si neavenite; ci, dimpotriva, ne fac si stim la panda; cd le cercetim gi cdutim induntrul lor un sens, sau Schita sau ruinele unei construetis ci am ajuns s& surprin- dem aceste vorbe ale nebunului in ceea ce articulém noi ingine, in ruptura minuscula prin care ne scapi ceea ce chiar noi spunem. Dar toati aceasta atentie nu dovedeste cd vechiul partaj nu mai functioneaz4; ¢ suficient si ne ggindim la intreaga armétura de cunostinje cu care desci- frim acest discurs; esuficient si ne gindim la intreaga re- tea de instituii care permit cuiva — medic, psihanalist —s8 asculte aceste vorbe gi care in acelasi timp permit pacien- 7 Michel Foucault tului si divulge sau si igi retina cu disperare bietele sale cuvinte. E suficient sine gindim la toate acestea pentru a binui ci partajul, departe de afi disparut, se prezinté alt- fel, urmand alte directi, prin intermediul unor institu noi si cu efecte care nu mai sunt deloc aceleasi. Char gi atunci cand rolul medicului n-ar fi decit acela de a pleca urechea la 0 voce in sarsit liber, tot prin menginerea ce- zaurii se exercitd ascultarea. Ascultare a unui discurs care este investit de doringa si care se erede — spre enorma sa exaltare ori angoasa ~ impovarat de teribile puteri. Daca e nevoie de ticerearatiunii pentru a alunga monstri, sufi cient ca ticerea si fie in alerta si iata ca partajul rimane. ‘Ar fi poate imprudent si considerim opovitia dintre adevar gi fals ca un al trelea sistem de excludere,alaturi de cele doud despre care am vorbit pind acum. Cum am putea compara in mod rezonabil constrangerea exerctata de adevar cu acele partaje care sunt inci de la ineeput arbitra- re sau care, cel putin, se organizeazd in jurul unor contin- gente istorice; care sunt nu numai modificabile ci i intr-0 continua deplasare; care se sprijina pe un intreg sistem de institutt ce le impun si le reinnoiese; care, in sfrsit, ni clieri mu se exerciti fara constringere, fari un minim de violenga. Néindoielnic, daca ne situim la nivelul unei propozitii anume, in interiorul unui discurs, partajul dintre adevar gi fals nu este nici arbitrar, nici modificabil, nici insticuyional, nici violent. Dar daca ne situm lao alti scara, daca ne pu- nem problema de a afla in discursurile noastre o vointi de adevar constanti care strabateatiteasecole, gi daci ne pu- 18 Ordinea discursului nem problema de a sti care este tipul de partj ce determina aceasta voingi de adevar informa sa foarte general, atunci poate ci ceea ce vom vedea conturindu-se vai un sistem de excludereistoric, modificabil, institutional constrangitor. E vorba de un partaj cu siguranaistorie constitu. Cici, la poe greci din secolul al VI-lea, discursul adevi- rat — in sensul tare si valorizat al cuvntului — discursul adevarat care inspira respect si teroare, cel céruiatrebuia si i te supui pentru ci era atorputernic, era inca discursul pronuntat dupa un ritual impus, de citre cineva in drept si © faci; era discursul care ficea dreptate gi didea fieciruia ppartea sa; era discursul care, profetizand viitorul, nu doar anuna ce urma si se petreaci ci si contribuia la realizarea acestui vitor, aducea cu sine adeziunea oamenilor gi astfel se intreesea cu destinul. Or, iti cd un secol mai tiraiu, adevarul cel maiinalt deja nu mai rezida in ceea ce era dis- ccursul sin ceea ce el fea, ci in ceea ce spunea: venise vre- mea cind adevarul se deplasa dinspre atul rtualizat,efca- ce gi just, de enuntare, citre enunqul insu catre sensul, forma si obiectul sau, cate raporcul cu propria lui referin- ta Intre Hesiod si Platon s-a sabilit un anumit tip de par- taj, separind discursul adevarat de discursul fals; partaj nou, cici de acum incolo discursul adevarat nu mai este discursul pretis si dezirabil,intrucdt nu mai este discursul legat de exercitiul puter este alungat!, "Tn original: le sophie et chase. lnnruct verbul chaser ine seamné ga alunga" 1 a Vina” putem bina cd Foucault face 0 aluzie la dialogul platonician Sofistal in care argumentarea este con- ‘eputi cao vinitoare (ca incercuire wvnatuli") prnt-ocasad ‘de definisii menite si surprinda gi si fixeze natura ingelitoare a sofis- 19 Michel Foucault Firdindoial, acest partajistoric a dat vointei noastre de cunoastere forma sa general. Totusi, el a sufert o de- lasare continu: marile mutatiitiimyfie pot fi citte pro- Babi ca find consecngeleunei descoperin dar ele se pot citi de asemenea gi ca aparitii de noi forme ale voingei de adevar, Exist, cu sigurant, o voinyi de adevar a secolului al XIK-lea care, nici prin formele pe care le pune in joc, nici prin domenile de obiecte cérora lise adreseazd, nici prin tehnicile asupra cirora se apleacd, nu coincide cu oinya de cunoastere care caracterizeaza cultura clasica. Sa ze intoarcem putin in timp: la cumpana dintre veacurile al XVE-lea gi al XVI-lea (mai ales in Anglia) aparut o voin- {ide cunoastere care, anticipind asupra continuturilor sale actuale, schita planuri de obiecte posibile, observabile, misurabile, clasificabile; o voingé de cunoastere care im- ppunea subiectului cunoscator (cumva inaintea oricarei ex erienfe) o anumitd pozitie,o anumita prvire si o anumi nctie (a vedea mai curand decita cit, a verifica mai cu- rind decit a comenta); 0 voingé de cunoastere ce prescria. Gntr-un mod mai general decit ar fi putut-o face orice instrument determinat) nivelul ten la care trebuiay i vestite cunostingele pentru a fi verificabile gi utile. Ince- pind cu marele partaj platonicin, totul se petrece ca si fam vointa de adevar ar avea propria saistort, diferta de cea a adevirurilor constringitoare;istorie a planurilor de obiecte ale cunoasteri, istorie a functor gi pozitillor su- ui. Tntregul dialog echivaleaz4 — la un nivel linterpretarii — cu oon “Bfisult dn ceatea flosofic. Pentru Foucault acasth Shungare inseamnd instaurarea unui tip de ragonatate care va io- Feel gindvesfilsoia ccna (x0) 20 Ordinea discursului biectului cunoscitor, istorie a investirilor materiale, ins- ‘trumentale, tehnice ale cunoasteri Or, aceasté vointi de adevir, ca gi celelalte sisteme de cexcludere, se sprijind pe un suport institutional: ea este deopotriva consolidatd gi reinnoitd de o intreagi retca de practici ca pedagogia, bineinfles, ca sistemul de cir, de edigi, de biblioteci, ca societitile de savangi de ald data «a laboratoarele de astizi. Dar voinga de adevir este rein- noitd incd mai profund, fri indoiald, prin modul de func- tionare al cunoasterii intr-o societate, prin felul in care cunoasterea este valorizati, distribuiti, repartizaté si, intr-un anume fel, atrbuitd. Si amintim aici, doar cu tic simbolic, anticul principiu grec: aritmetica poate foarte bine si priveasca cetaile democratic cici ea instruegte despre raporturile de egalitate, dar numai geometria tre- buie invaqaté in oligarhii de vreme ce ea arati proportia in ing In sfargit, cred ci voinga de adevar astfel sprijinitd pe ‘un suport si pe o distribute insttutionale, inde si exercite asupra celorlalte discursuri — si mé refer la societatea noastri — un soi de presiune gi o putere de constringere. Mi gindesc la maniera in care literatura occidentald a tre- buit, de secole, sisi caute sprijn in natural, in verosimil, in sincertat, in ging’ de asemenea, pe scur, in discursul adevirat. Mi gandesc deopotrivd la maniera in care, ince- pind cu secolul al XVi-lea, practicile economice codificate ca precepte gi retete, eventual ca moral au incercat si se justifice, i se rationalizeze gi sé se intemeieze pe 0 teorie a bogitilor gia productiei; mai mult chiar, ma gindesc la ‘maniera in care o structurd atit de prescriptivi ca sistemul a Michel Foucault penal si-a ciutat fundamentele si justficarea mai inti intr-o teorie a dreptului,desigur, iar apoi, incepind cu se- colul al XIX-lea, intr-o cunoastere sociologicd, psiholo- gicd, medical psihiatricd; ca gi cum nici mécar cuvantul legit n-ar mai fi purut fi autorizat in socitatea noastra decit printr-un discurs despre adevar. Dintre cele trei mari sisteme de excludere care afectea- 24 discursul — vorbireainterzisi, partajul nebuniei si voin- jade adevir, despre aceasta din urma am vorbit cel mai mu. $i asta pentru cd, de secole, catre ea tind primele ddowa pentru ci ea incearcé din ce in ce mai mult si preia controlul asupra acestora, deopotriva pentru a le modifica $i intemeias pentru ci, pe misuri ce primele dova devin ‘mai nesigure, mai fragile mai adine traversate de voinga de adevir, aceasta in schimb, devine din ce in ce mai profun- a gi mai statornica. : Totusi, far indoialé ci despre ea se vorbeste cel mai putin, Ca gi cum, pentru noi, vointa de adevar si peripetile sale ar fi mascate de adevarul insug in desfaqurarea lui ne~ cesari, Probabil, motivul este acesta: desi inca de la grec, discursul adevirat nu mai e cel care rispunde dorinti gi cel, care exerciti puterea, otusi in vointa de adevar, in voinga dea articula discursul adevirat,cealtcevae pus in joc daca nu tocmai dorina gi puterea? Descitugat de dorin si el- berat de putere prin necestatea formei sale, discursul ade- vvirat nu poate recunoagte voinga de adevar care+I traver- seaza; iar voinga de adevar — aceea care ni s-a impus de- ‘mult —e de aga natura incat adevirul pe care il urmareste ‘nu poate decit si o mascheze 2 Ordinea discursului Astfel, privirii noastre nu i se ofera decit un adevir care ar fi bogitie, fecunditate, forté calm gi in mod insi- dios universal $i ignorim in schimb vointa de adevir ca Prodigioas’ masinarie cu rolul de a exclude. Tosi aceia care, din loc in loc in istoria noastra, au incercat si contu- reze aceasta vointd de adevir si si 0 repun’ in discutie im- potriva adevarului chiar acolo unde adevirul se exercité in sensul justficiriiinterzicerit si al definirit nebuniei, toti aceia, de la Nietzsche la Artaud gi la Bataille, trebuie si ne serveasca acum drept repere, superioare fara indoiala, in tot ceea ce vom face aici Evident, exista multe alte proceduri de control si de delimitare adiscursului Acelea despre care am vorbit pina acum se exercité cumva din exterior: ele functioneaza ca sisteme de excludere; ele privese, in mod sigur, acea parte a discursului care pune in joc puterea si dorinta. Cred cé putem si izolim un alt grup de proceduri Proceduri interne, intrucit chiar discursurile exercita pro- priul lor control; proceduri care joact mai degrabi rolul de principii de clasifcare, de ordonare, de distributic, casi ccum, de aceasta data ar fi vorba de a stipini o alt dim siune a discursului: aceea a evenimentului sia hazardului. In primul rand, comentariul. Presupun, fara si fiu ins foarte sigur, ci nu exist nici o societate care si nu dispuni de povestiri majore ce sunt repetate si supuse varatici Formule, texte, ansambluri ritualizate de discursuri care sunt recitate in circumstante bine determinate; lucruri spuse odati si pistrate ca atare intrucit lise atribuie ceva secret si o bogitie de semnificai.. Pe scurt, putem presu- pune ci existé de obice, in orice societate, un soi de deni- 2B Michel Foucault velar inte discursuri: discursuri care se zic* in devalmi- sia ilelor si dispar odata cu actul pronungiri lor; i dis- cursuri ce stau la originea unui anumit numér de noi acte de vorbire care le reiau, le transforma gi vorbesc despre ele, pescurt, discursurilecarein mod indefnit dincolo de for- smularea lor, ,sunt puse",riman spuse si sunt inci de spus. {In sistemul culturii noastre, le cunoastem: sunt textele religioase gi juridice, sunt de asemenea acele texte curioase 2 73 g 28

    You might also like