DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL Lect. univ. dr.

MARIAN BRATIŞ CUPRINS CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL Secţiunea I Evoluţia şi necesitatea Arbitrajului Comercial Internaţional 1. Evoluţia 2. Necesitatea Noţiunea, caracterele şi natura juridică 1. Noţiunea 2. Caracterele 3. Natura juridică Clasificarea arbitrajului comerţului internaţional 1. Arbitraj instituţional şi arbitraj ocazional 2. Arbitraj în drept şi arbitraj în echitate 3. Arbitraj naţional, străin sau internaţional Convenţii internaţionale cuprinzând norme uniforme aplicabile arbitrajului comerţului internaţional

Secţiunea a IIa

Secţiunea a III-a

Secţiunea a IV-a

Secţiunea a V- Rezolvarea conflictelor de jurisdicţie în materie de a arbitraj comercial internaţional 1. Caractere specifice ale conflictelor de jurisdicţie în materie 2. Soluţionarea conflictelor de jurisdicţie în conformitate cu prevederile convenţiei arbitrale 3. Soluţionarea conflictelor de jurisdicţie în cazul unei convenţii arbitrale în alb.

1

CAPITOLUL II LITIGIUL ARBITRRAL DE COMERŢ INTERNAŢIONAL Secţiunea I Secţiunea a IIa Secţiunea a III-a Noţiunea şi caracterul arbitral al litigiului de comerţ internaţional Categorii de litigii în comerţul internaţional Legea aplicabilă litigiului de comerţ internaţional 1. Desemnarea de către părţi a legii aplicabile 2. Legea aplicabilă contractului în lipsa unei opţiuni a părţilor 3. Legea aplicabilă contractelor încheiate prin corespondenţă 4. Domeniul de aplicare a legii contractului. CAPITOLUL III INVESTIREA INSTANŢEI DE ARBITRAJ Secţiunea I Convenţia de arbitraj 1. Noţiunea şi formele convenţiei de arbitraj 2. Condiţii de formă şi de fond ale Convenţiei de arbitraj 3. Efectele Convenţiei de arbitraj Efecte de natură contractuală Efecte de natură procedurală Legea aplicabilă Convenţiei arbitrale 1. Alegerea legii aplicabile prin voinţa părţilor 2. Determinarea legii aplicabile în lipsa unei opţiuni a părţilor 3. Domeniul de aplicare a legii care guvernează Convenţia arbitrală.

Secţiunea a II-a

2

CAPITOLUL IV LEGEA APLICLABILĂ PROCEDURII Secţiunea I Secţiunea a IIa Determinarea legii aplicabile Domeniul de aplicare a legii procedurale

CAPITOLUL V FORME ALE ARBITRAJULUI INSTITUŢIONAL Secţiunea I Curtea de arbitraj comercial internaţional Bucureşti (C.A.B.) 1. Trăsături caracteristice 2. Competenţa 2.1. Competenţa Teritorială 2.2. Competenţa materială 3. Procedura arbitrală 3.1. Acţiunea, întâmpinarea, cererea reconvenţională 3.2. Autoverificarea competenţei Curţii de Arbitraj 3.3. Completul de arbitri şi arbitrul unic 3.4. Participarea terţilor în litigiul arbitral 3.5. Pregătirea litigiului 3.6. Comunicarea înscrisurilor 3.7. Măsuri de asigurare şi măsuri vremelnice 3.8. Şedinţele de dezbateri 3.9. Administrarea probelor 3.10.Fazele procedurii arbitrale. 4. Hotărârea arbitrală 4.1. Modul de soluţionare a litigiului 4.2. Soluţionarea litigiului prin sentinţă 4.3. Încheierea de închidere a procedurii arbitrale 4.4. Reglementări comune 4.5. Rectificarea şi completarea hotărârii 4.6. Caracterul definitiv şi obligatoriu al hotărârii
3

I.R. Executarea silită. Cererea de reexaminare 5. Organizare şi funcţionare Secţiunea a II-a Secţiunea a III-a CAPITOLUL VII RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ARBITRALE Secţiunea I Reglementarea în dreptul român 1.2.I. Trăsături generale 2.1. Căi de atac şi executare 5. CAPITOLUL VI FORME ALE ARBITRAJULUI OCAZIONAL Secţiunea I Arbitrajul ocazional reglementat de dreptul român 1.5. Executarea de bună voie 2. Investirea hotărârii cu formulă executorie Secţiunea a III-a Secţiunea a IV-a Curtea de arbitraj de pe lângă CCIP C.3. Exequatur-ul Secţiunea a II-a Bibliografie Reglementări interneţionale privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale Arbitrajul ocazional UNCITRAL reglementat de normele Arbitrajul ocazional reglementat de Convenţia de la Geneva din 1961 4 .D. Contestaţia la titlu 5.

C. Bucureşti/Curtea de Arbitraj Internaţional Bucureşti Camera de Comerţ şi Industrie a României Camera de Comerţ Internaţional Paris Comisia Economică Europeană a Organizaţiei Naţiunilor Unite Centrul Internaţional de la Washington pentru reglementarea diferendelor referitoare la Investiţii Codul de procedură civilă Hotărâre Decret Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare Regulament Reguli de procedură Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comerţului Internaţional C.C. C.pr.D. Hot.O.I. C. B.I. O.de pr.C.R. Reg.N.E.I.C. UNCITRAL 5 . Reg. C.D.I.P.I.A.I. Decr. C.civ. Arbitraj Comercial Internaţional Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.R.D.U.B.E.LISTA DE ABREVIERI A. C.E.

b) raporturile juridice izvorâte din fapte juridice (licite sau ilicite) conexe raporturilor de comerţ internaţional şi de cooperare economică internaţională.Specificul dreptului comerţului internaţional În vederea asigurării celerităţii şi securităţii tranzacţiilor şi creditului comercial. au fost adoptate norme de drept material şi conflictual uniform. Ansamblul de norme ce alcătuiesc dreptul comerţului internaţional se plasează la limita de contact dintre ordinea juridică naţională şi ordinea juridică internaţională. Normele dreptului comerţului internaţional depăşesc cadrul intern. prin care se reglementează raporturile de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică stabilite între participanţii la circuitul mondial de valori şi cunoştinţe. cu două sau mai multe sisteme de drept naţionale.Obiectul dreptului comerţului internaţional Dreptul comerţului internaţional are ca obiect: a) raporturile comerciale internaţionale. 2. deşi formal aparţin domeniilor altor ramuri de drept. precum şi cele care decurg din cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. Definiţia noţiunii dreptului comerţului internaţional Dreptul comerţului internaţional este ansamblul de norme conflictuale. a certitudinii juridice a raporturilor comerciale în general şi a celor de comerţ internaţional în special. c) orice alte raporturi juridice care. respectiv de norme de drept internaţional public. d) arbitrajul comercial internaţional. naţional al unui stat şi au aderenţe internaţionale. precum şi norme naţionale specifice care urmăresc următoarele deziderate: a) Simplificarea şi accelerarea operaţiilor comerciale – se realizează prin înlăturarea condiţiilor formale şi simplicitatea cerinţelor de 6 . 3.CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE 1. norme de drept civil. de drept comercial şi de drept material uniform. prezintă interferenţe cu operaţiunile de comerţ internaţional.

sub un astfel de regim juridic al probelor. Fac excepţie. actele constitutive ale societăţii comerciale în cazul în care dreptul naţional. de regulă.Com. care.).Formalităţile cerute pentru validitatea actului juridic sunt minime şi uşor de îndeplinit. normele dreptului comerţului internaţional permit încheierea.Civ. executarea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate.). Astfel. fax). ci recunoaşte acordul verbal. . constituirea de garanţii mobiliare sau imobiliare. conţinute atât de sistemele naţionale de drept comercial. supun acestor exigenţe contractele sinalagmatice).încheiere a operaţiunilor de comerţ internaţional. pentru valorile mobiliare date în gaj nu este necesară notificarea acestei operaţii către debitorul creanţei. indiferent de valoarea economică a contractului. împreună conduc totodată la rapiditatea acestor operaţiuni. preconstituirea probei.Civ. Astfel.N. modificarea sau stingerea acordurilor şi tranzacţiilor nu numai folosind forma scrisă. încrederea reciprocă. Proba formulei „bun şi aprobat” şi formalitatea dublului exemplar nu sunt necesare (D. ad solemnitatem) nu este cerută.N.Se consacră principiul probei libere. pe de altă parte. se poate face prin orice mijloc de probă. şi anume de jurisdicţia exercitată de arbitrajul comercial internaţional. la comunicarea. forma autentică.N. direct sau prin mijloace moderne de comunicaţie (telefon. constituirea gajului comercial nu comportă cerinţa înscrisului. perfectarea tranzacţiilor comerciale internaţionale se realizează în condiţii de rapiditate şi de simplitate a datelor de încheiere a lor. în orice mod. ca şi imperativele certitudinii juridice care trebuie să domine operaţiunile de comerţ internaţional. iar. . identic regimului probator al contractelor comerciale. paralelă sistemelor de jurisdicţie statale. – D. chiar prin martori şi prezumţii. Un atare arbitraj este organizat sub diverse forme şi 7 . art. Dar. (ad validitatem. – D. . Dovada datei certe. Normele juridice prin care sunt reglementate raporturile dreptului comerţului internaţional consacră următoarele reguli privind simplificarea şi accelerarea operaţiunilor comerciale: . registrele comercianţilor constituie probe chiar împotriva lor. sisteme informatice. în calitate de lex societatis prevede forma autentică a acestor înscrisuri (D. securitatea tranzacţiilor şi a creditului comercial. în principiu. cât şi de sistemul dreptului comerţului internaţional. uneori.civ.Formalitatea punerii în întârziere a debitorului obligaţiei se rezumă. – D. a unei informări sau poate rezulta din înţelegerea tacită a părţilor când ajungerea la scadenţă constituie şi momentul punerii în întârziere (D.Soluţionarea conflictelor juridice izvorând din operaţiuni de comerţ internaţional beneficiază de o jurisdicţie proprie. fac obiectul reglementării prin norme juridice riguroase. Aceasta pentru că. potrivit căruia dovada contractului comercial se poate face prin orice mijloc de probă.1179 şi 1180 C.

celor de drept comun. – D. . sau chiar a unor norme cutumiare. general recunoscute.. reorganizarea judiciară. li se recunoaşte dreptul de a interveni asupra substanţei pretenţiilor şi. superior celui practicat în sistem naţional. . se realizează prin anumite norme ale dreptului comerţului internaţional referitoare la: . judecătorii pot interveni asupra contractului pentru a-l adapta sau reface. instanţele pot micşora preţul. de regulă. Prin consecinţă. instituirea unor proceduri simplificate de recuperare a creanţelor comerciale având ca obiect sume de bani.aplicabilitatea în domeniul dreptului comercial internaţional a unor uzanţe comerciale. reduse ca timp şi eficienţă juridică (D. D. administrarea sub control specializat. desigur.N. în interesul părţilor contractante. dacă se invocă neexecutarea parţială a acestora. . astfel de proceduri constând în declanşarea insolvenţei comerciale.Com. instituirea unei proceduri de executare colectivă asupra patrimoniului debitorului. facilitatea realizării gajului comercial de către creditorul gajist. Cuprindem sub acest titlu: instituirea prezumţiei legale de solidaritate a codebitorilor. somaţia de plată. mult mai severe decât în dreptul privat comun. instanţelor de arbitraj sau. în procent. după caz.funcţionează pe baza unor proceduri simplificate. înscrierea în registrul comercianţilor a faptelor care atrag nedemnitatea comerciantului etc. arbitrii sau.uzanţele comerţului internaţional şi regulile cutumiare au. Astfel. lichidarea judiciară a patrimoniului. pe motiv că marfa livrată este necorespunzătoare calitativ sau cantitativ obligaţiilor asumate.. cum ar fi în sistemul nostru de drept. b) Ocrotirea creditului comercial. .garanţii speciale constituite în favoarea creditorului. pentru a răspunde eficient nevoii practice de a asigura echilibrul contractual între părţi. investite cu soluţionarea unui astfel de dezechilibru al pretenţiilor contractuale.I. prevalenţă chiar în raport cu legea scrisă.C.estimarea dobânzilor comerciale în această materie. neacordarea termenelor de graţie în favoarea debitorului de către judecător.principiul executării cu bună-credinţă a contractelor şi teoria aparenţei în drept dobândesc în materie comercială valenţe noi.L 139/1990. uneori. 8 . pentru datoriile comerciale ale acestuia. – arbitrajele). cu scopul de a neutraliza riscul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiei asumate de către debitor. după caz. C.

din punct de vedere al izvoarelor interne ale dreptului comerţului internaţional . Astfel.Di). legea comercială naţională şi uzanţele. ordinii juridice internaţionale. în primul rând reglementările comerciale române. Totuşi. ansamblul normelor juridice care formează obiectul de reglementare al dreptului comerţului internaţional.2 din această lege supune obiectului său de reglementare raporturile comerciale cu element de internaţionalitate pe care le declară raporturi de drept internaţional 9 . Primele sunt definite izvoare internaţionale ale dreptului comerţului internaţional. şi anume: . devine izvor al dreptului comerţului internaţional numai în măsura în care primeşte incidenţă. Constatarea rezultă din prevederile art. în parte. Dreptul comun general. Aşadar. care poate complini aceste reglementări. 105/1992 are o legătură directă cu raporturile de comerţ internaţional. Legea comercială naţională desemnează. care statuează că acolo unde legea comercială nu dispune. iar secundele sunt desemnate izvoare interne ale dreptului comerţului internaţional. care având o largă aplicare constituie împreună dreptul comun comercial. în completarea unei legi cu caracter comercial. de legea civilă. iar acestea alcătuiesc domeniul normelor comerciale speciale.2 C.norme cu vocaţie de aplicare numai într-un subdomeniu determinat al comerţului.1 alin. Preliminarii Normele juridice care alcătuiesc împreună ansamblul normativ ce formează obiectul de reglementare al dreptului comerţului internaţional aparţine. B. art. .com.1 alin. (Ex. 2. Legea nr. se aplică legea civilă. iar acestea alcătuiesc dreptul comun comercial. Izvoarele interne Izvoarele interne ale sunt: dreptul comun general. A. pot constitui izvoare interne ale dreptului comerţului internaţional. Din rândul acestora din urmă. Dreptul comun general este reprezentat. iar în parte ordinii juridice naţionale a statelor. Acest ansamblu de norme juridice cuprinde două categorii de norme comerciale.norme cu vocaţie de generală aplicare în întreg domeniul comerţului. lato sensu. reglementările specifice domeniului comercial sunt cuprinse în mod sistemic în Codul Comercial şi legile comerciale ordinare.CAPITOLUL II IZVOARELE DREPTULUI COMERŢULUI INTERNAŢIONAL 1.

Clasificarea. faptele juridice licite şi actele nelicite. diferite tipuri de contracte.Convenţiile bilaterale sunt perfectate între două state ca titulare de suveranitate. problematica cambiei. statutul juridic al persoanei fizice şi al persoanei juridice. Cele trei condiţii trebuie întrunite cumulativ. act final. condiţiile de formă şi de publicitate ale contractului. aranjament. Posibilitatea ca o lege naţională de acest gen să fie aplicabilă la un raport juridic de comerţ internaţional concret. Convenţia internaţională este principalul izvor internaţional al dreptului comerţului internaţional. Convenţia internaţională. răspunderea pentru produse şi pentru concurenţa neloială. Astfel de reglementări sunt întâlnite şi în legislaţiile naţionale ale altor state . 105/1992 se regăsesc norme ce reglementează precis: problematica juridică a obligaţiilor contractuale şi extracontractuale (condiţiile de fond ale contractului. determinarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. . este dependentă de următoarele circumstanţe: a) subiecţii raportului juridic să nu fi desemnat ca lex contractus o altă lege naţională sau o normă juridică de drept material uniform. arbitrajul internaţional etc. Convenţiile internaţionale pot fi clasificate după anumite criterii. Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional Sunt considerate izvoare internaţionale în această materie. a transportului internaţional. transmiterea şi stingerea obligaţiilor). A. prin care se reglementează aspecte ale raporturilor dintre statele semnatare. Terminologie. Convenţia internaţională desemnează înţelegerea convenită de două sau mai multe state sau organizaţii internaţionale pentru reglementarea anumitor probleme internaţionale. biletului la ordin şi cecului. 10 . În textul Legii nr. are în practică diferite denumiri: tratat. prin care se reglementează raporturi interesând dezvoltarea acelor state. precum şi a regulilor pe care acestea se obligă să le respecte. pact etc. convenţia internaţională şi uzanţele internaţionale aplicabile raporturilor de drept al comerţului internaţional. Definiţie. c) aplicarea legii naţionale vizată să fie acceptată de ambii subiecţi ai raportului juridic de comerţ internaţional. acord. cartă.Convenţiile multilaterale se încheie cu participarea mai multor state ca titulare de suveranitate. b) unul dintre subiecţii acelui raport juridic să fie resortisant al ţării din ordinea juridică naţională a cărei lege naţională se aplică. protocol. 3. astfel: a) După numărul statelor semnatare se disting convenţiile bilaterale şi convenţiile multilaterale.privat. .

astfel: a) În raport de criteriul sferei de cuprindere se disting: .uzanţele locale sunt determinate pe baza unui criteriu geografic în sensul că aplicarea lor este limitată la o anumită piaţă comercială. . . În literatura de specialitate se propune clasificarea uzanţelor practicate în comerţul internaţional după mai multe criterii. prin: adoptarea de condiţii uniforme cu caracter general. . localitate. încheiată la Viena (1980). . iar altele tind la crearea unui drept material uniform. includerea în contracte a unor condiţii generale de livrare. acestea se grupează în convenţii prin care se formulează norme de drept material şi convenţii prin care se instituie norme de drept conflictual uniform.Convenţia de la Haga (1955) asupra legii aplicabile vânzărilor internaţionale de bunuri corporale.Convenţia de la Geneva (1961) pentru arbitrajul comercial internaţional.Convenţia de la Haga (1964) referitoare la legea uniformă asupra vânzării internaţionale de bunuri mobile corporale.Convenţia de la Geneva (1930) prin care se reglementează unele conflicte de legi în materie de cambie şi bilet la ordin. Fac parte din prima grupă : . . prin definiţie. . port sau regiune.Convenţia de la New York (1958) privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine. sunt izvoare internaţionale ale dreptului comerţului internaţional receptate ca reguli devenite astfel prin folosirea repetată a unor clauze contractuale. elaborarea de contracte model referitoare la anumite grupe de mărfuri. Prin convenţiile internaţionale ce interesează dreptul comerţului internaţional se urmăreşte remedierea dificultăţilor decurgând din marea diversitate a reglementărilor naţionale: unele dintre acestea tind la uniformizarea regulilor de drept internaţional privat.uzanţele speciale care se grupează pe baza criteriului ce are în vedere obiectul contractelor de un anumit tip sau al unei zone de activităţi 11 .b) După criteriul ce vizează natura normelor instituite prin convenţiile internaţionale. .Convenţia de la Haga (1964) stabilind legea uniformă asupra formării contractelor de vânzare internaţională de bunuri mobile corporale. Fac parte din a doua grupă : .Convenţia de la Geneva (1931) reglementând conflictele de legi în materie de cecuri. în armonie cu obiceiurile practicate în diverse centre comerciale şi pe care practica comerţului internaţional le-a pus în valoare operând o anumită standardizare şi unificare a lor. Uzanţele comerciale internaţionale. B.Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri.

ajungând să fie răspândite într-un număr nedeterminat de situaţii convenţionale şi acceptate. Definiţiile Revizuite de Comerţ American Exterior – RAFTD 1941. conferindu-le înţeles standardizat. incertitudinea generată de diversitatea conţinutului unor contracte poate fi evitată. în timp.uzanţe normative. ca regulă de conduită. independent de vreun criteriu de departajare. Consacrarea judiciară a acestor uzanţe a operat o trecere treptată de la o stare de fapt la o stare de drept. precum şi de alţi comercianţi. Primele reguli se aplică. Uzanţele normative îşi trag geneza din uzanţele convenţionale. Aceste uzanţe se prezintă sub forma unor clauze uniforme având rolul de a interpreta termenii raportului juridic obligaţional din cadrul contractului de vânzare comercială internaţională. sunt cele care îşi au izvorul juridic în conţinutul contractului încheiat între parteneri. Uzanţele convenţionale dobândesc forţa juridică a clauzelor contractuale ceea ce înseamnă că aceste uzanţe nu au caracter de normă juridică aparţinătoare unui sistem de drept şi nu pot îndeplini funcţia de lex causae . În aceste modalităţi. Astfel de clauze au fost standardizate în două documente: Regulile Internaţionale pentru Interpretarea Uzanţelor de Comerţ – INCOTERMS 2000. b) După forţa lor juridică uzanţele se grupează în: . Convertirea în timp a acestora din urmă în uzanţe normative s-a realizat ca urmare a consacrării repetate.comerciale (exemplu: uzanţele în comerţul cu cafea. cu zahăr. iar secundele sunt utilizate pe continentul nord american. 4. cu cereale sau cu privire la exercitarea unei profesii în domeniul comercial). sunt cele care îşi au forţa juridică într-o jurisprudenţă bine stabilită.uzanţele generale vizează ca domeniu de aplicare zona comerţului în totalitatea ei. în mod preponderent. . un rol important îl deţin uzanţele standardizate. 12 . aceste reguli reprezintă un ansamblu de termeni/clauze prin care se determină în detaliu drepturile şi obligaţiile părţilor într-un contract de vânzare comercială internaţională. Prin conţinutul lor. codificate.uzanţe convenţionale. În cadrul uzanţelor comerciale internaţionale. Regulile INCOTERMS 2000 Regulile INCOTERMS în vânzări internaţionale sunt definite ca fiind un set de reguli internaţionale pentru interpretarea termenilor comerciali uzuali folosiţi în raporturile comerciale internaţionale. iar datorită satisfacţiei pe care o dau cocontractanţilor sunt reluate între aceiaşi parteneri. Aceste reguli au la bază uzanţe şi practici curente în materie comercială formate de-a lungul timpului şi uniformizate. . care le conferă autoritate normativă şi o putere similară normei de drept. în zona europeană. vreme îndelungată a uzanţelor convenţionale de către instanţele judecătoreşti.

În varianta din 1 ianuarie 2000.. ambalaj ce trebuie marcat corespunzător. 13 . furnizând pe cheltuiala sa ambalajul necesar pentru transportul mărfurilor. Conform acestor reguli vânzătorul are următoarele obligaţii: . . marfa convenită de părţi. Regulile INCOTERMS cuprind interpretarea unui număr de 13 termeni comerciali.să acorde cumpărătorului.Regulile au fost elaborate de Camera de Comerţ Internaţional Paris în anul 1936 şi apoi revizuite în anii 1953. Aceşti termeni sunt împărţiţi în 4 grupe distincte. Ele conţin unele clauze consacrate în practica internaţională prin faptul că exprimă în mod sintetic şi sistematic întreaga operaţiune juridică efectuată de părţi pe baza acordului lor de voinţă.să suporte toate riscurile de pierdere/deteriorare a mărfurilor până la data la care acestea au fost puse la dispoziţia cumpărătorului. 1990 şin 2000 . Grupele sunt delimitate de prima literă a fiecărui termen comercial definit. sprijinul necesar pentru obţinerea licenţei de export sau a altei autorizaţii oficiale pentru exportul mărfurilor. astfel: E F C D. la locul de livrare stipulat în contract. pe riscul şi cheltuiala acestuia. tot sprijinul necesar pentru obţinerea documentelor/mesajelor electronice de care cumpărătorul ar avea nevoie pentru exportul/importul mărfurilor şi dacă. când cumpărătorul solicită. Grupa E 7. . .să plătească toate cheltuielile ocazionate de operaţiunile de verificare necesare pentru punerea mărfurilor la dispoziţia cumpărătorului.să livreze informaţiile şi să furnizeze factura comercială şi orice atestare de conformitate impusă prin contract.să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de import/export şi să îndeplinească formalităţile vamale de import/export. 1967. Ultimele revizuiri din anii 1990 şi 2000 au fost determinate de necesitatea de a adapta aceste reguli la dezvoltarea sistemului electronic de date şi la evoluţia tehnicilor de transport moderne. pe riscul şi cheltuiala acestuia. . este cazul. Cumpărătorul are următoarele obligaţii: . vânzătorul poate să-i furnizeze şi toate informaţiile necesare efectuării asigurării. la cerere. la cere. . Clauza EX WORKS – franco fabrică. şi cele impuse de tranzitarea mărfurilor printr-o ţară terţă. . Principalele reguli se referă la tipurile fundamentale de livrări practicate în contractul de vânzare comercială internaţională.să pună cumpărătorului la dispoziţie. pentru tranzitarea acestora printr-o ţară terţă.să plătească preţul stabilit în contract.să avizeze cumpărătorul asupra datei şi locului în care marfa va fi pusă la dispoziţia sa. dacă va fi cazul.1. În unele situaţii.să asigure cumpărătorului. .

O. Potrivit acestei clauze.2. . atestarea de conformitate impusă de contract şi să livreze mărfurile. 14 .să plătească toate costurile legate de mărfuri.să livreze mărfurile la bordul vasului desemnat de cumpărător.să avizeze cumpărătorul că marfa a fost livrată la bordul vasului. . . . documentele pot fi înlocuite cu mesajul electronic echivalent. obligaţiile vânzătorului sunt: . .să plătească cheltuielile legate de operaţiunile legate de verificarea necesară pentru punerea mărfurilor la dispoziţia cumpărătorului şi să furnizeze pe cheltuiala sa ambalajul necesar transmiterii mărfurilor cu marcaj corespunzător. .. .să suporte toate riscurile de pierdere/deteriorare a mărfurilor în momentul în care acestea au trecut balustrada vasului în portul de încărcare convenit.să stabilească termenul livrării în cadrul perioadei convenite cu vânzătorul şi să-l avizeze pe acesta cu privire la acest termen. .să suporte toate cheltuielile legate de mărfuri până în momentul în care acestea au trecut bordul vasului.să restituie vânzătorului toate costurile şi cheltuielile efectuate de acesta pentru obţinerea eventualelor licenţe.să furnizeze factura comercială.să furnizeze vânzătorului toate documentele corespunzătoare care atestă că şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale în preluarea mărfurilor. din momentul preluării lor de la vânzător şi să plătească alte cheltuieli suplimentare generate de faptul că nu a preluat mărfurile de îndată ce a fost avizat de către vânzător că acestea se află la dispoziţia sa. Clauza F. în portul convenit la data/în cadrul perioadei stabilite de cumpărător.să încheie pe cheltuiala sa contractul pentru transportul mărfurilor la locul convenit. .B.franco la bord port de încărcare convenit. .să preia mărfurile de îndată ce acestea au fost puse la dispoziţia sa de către vânzător. . pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de export şi să îndeplinească formalităţile vamale necesare pentru exportul mărfurilor. . Grupa F 7.să furnizeze cumpărătorului pe cheltuiala sa documentaţia care face dovada livrării mărfurilor iar dacă cei partenerii contractanţi au convenit să comunice prin mijloace electronice. .să obţină. .să plătească taxele vamale şi costurile pentru efectuarea formalităţilor vamale de import şi export precum şi cele de tranzit printr-o ţară terţă.

. numele vasului.port de destinaţie convenit. locul încărcării şi termenul de livrare necesar.să plătească costurile legate de inspectarea prealabilă şi încărcarea mărfurilor.să încheie pe cheltuiala sa contractul de transport a mărfurilor de la portul de încărcare convenit. alte taxe şi cheltuieli pentru îndeplinirea formalităţilor vamale de import şi cele legate de tranzitul mărfurilor printr-o ţară terţă.să furnizeze cumpărătorului la cerere toate informaţiile necesare pentru efectuarea asigurării mărfurilor. .. la cerere. .3. obligaţiile cumpărătorului sunt: . Clauza CFR . pentru tranzit printr-un stat terţ.să preia mărfurilor conform condiţiilor prevăzute în contract. . cumpărătorul suportă toate riscurile de pierdere/deteriorare a acestora de la data convenită sau de la expirarea perioadei prevăzută pentru livrare. .să plătească orice alte cheltuieli suplimentare care rezultă din faptul că vasul desemnat de cumpărător nu s-a prezentat în totalitate util şi nu se poate proceda la încălcarea mărfii sau încărcarea nu poate fi efectuată în cadrul termenului convenit de părţi.să plătească taxele vamale.să plătească preţul prevăzut în contract.să acorde cumpărătorului.să plătească toate costurile legate de marfă din momentul în care aceasta a trecut balustrada vasului în portul de încărcare convenit. .să accepte dovada livrării efectuate de vânzător. inclusiv pentru inspectarea dispusă de autorităţile din ţara exportatoare. cu condiţia ca mărfurile să fi fost individualizate sau identificate ca fiind mărfurile ce constituie obiectul contratului. obligaţiile vânzătorului sunt următoarele : 15 . să avizeze vânzătorul.să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de import şi să îndeplinească formalităţile vamale de import/export pentru tranzitul mărfurilor printr-o ţară terţă. .să plătească toate costurile şi cheltuielile pentru obţinerea documentelor de import-export şi să restituie vânzătorului cheltuielile ocazionate pentru sprijinul acordat în vederea obţinerii acestor documente. Grupa C 7. În mod corelativ. . pe riscul şi cheltuiala acestuia sprijinul necesar pentru obţinerea documentelor de care cumpărătorul ar putea avea nevoie pentru export/import. Conform acestei clauze. Dacă vasul nominalizat de cumpărător nu se prezintă în timp util pentru a se proceda la încărcarea mărfurilor sau încărcarea mărfurilor nu se efectuează în cadrul perioadei stabilite. . . din momentul în care acestea au trecut balustrada vasului în portul de încărcare convenit.

să suporte riscurile de pierdere/deteriorare a mărfurilor până în momentul în care acestea au trecut balustrada vasului.să livreze mărfurile la bordul navei în portul de încărcare convenit la data/în perioada stabilită. Aceste documente trebuie să îndeplinească unele cerinţe.. .să furnizeze cumpărătorului. potrivit aceleiaşi clauze sunt: . va suporta toate riscurile de pierdere/deteriorare a 16 . Obligaţiile cumpărătorului.să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de export/import şi orice altă autorizaţie oficială şi să îndeplinească formalităţile vamale necesare pentru exportul/importul mărfurilor. .să livreze mărfurile şi să furnizeze factura comercială. Dacă nu avizează vânzătorul. .să preia mărfurile la portul de destinaţie convenit. . în portul de încărcare.să suporte costurile legate de mărfuri până în momentul în care acestea au fost livrate şi cheltuielile transportului şi încărcării mărfurilor la bordul vasului. cum sunt: să menţioneze obiectul contractului. . precum şi orice atestare de conformitate impusă de contract. să furnizeze cumpărătorului pe cheltuiala sa documentele de transport pentru portul de destinaţie convenit. aceleaşi documente să permită cumpărătorului să solicite marfa de la cărăuş şi în ipoteza când nu s-a convenit s-o vândă în tranzit. . din momentul în care acestea au trecut balustrada vasului în portul de încărcare. .să suporte toate riscurile de pierdere şi deteriorare a mărfurilor. . . de o navă maritimă de tipul celei utilizate în mod uzual pentru transportul mărfurilor care constituie obiectul contractului.să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţele de import şi să îndeplinească toate formalităţile vamale de export precum şi cele necesare tranzitului mărfurilor pe teritoriul unui stat terţ. la cerere.să plătească cheltuielile privind formalităţile vamale de export. taxele vamale/alte taxe percepute la export. Dacă nu s-a convenit altfel. . mesajul electronic conform contractului. cât şi ce descărcare în portul de destinaţie. să fie datate în cadrul perioadei convenite pentru încărcare. astfel încât cumpărătorul să ia măsurile necesare preluării mărfurilor.să avizeze cumpărătorul cu privire la livrarea mărfurilor la bordul navei şi să comunice orice alte date. respectiv să individualizeze mărfurile.să plătească preţul prevăzut în contract.să plătească cheltuielile legate de operaţiunile de verificare necesare pentru livrarea mărfurilor şi să furnizeze pe cheltuiala sa ambalajul necesar pentru transportul mărfurilor. .să încheie pe cheltuiala sa contracte de transport a mărfurilor la portul de destinaţie convenit pe ruta obişnuită. informaţiile necesare pentru efectuarea asigurării mărfurilor. . care va fi marcat corespunzător.

să plătească toate cheltuielile pentru obţinerea documentelor/mesajelor electronice de import şi să restituie vânzătorului costurile suportate de el cu ocazia acordării sprijinului solicitat. cu condiţia ca mărfurile să fi fost individualizate ca obiect al contractului. toate cheltuielile suplimentare generate de depăşirea datei convenite sau de expirarea perioadei de încărcare. inclusiv cheltuielile ocazionate de încărcarea mărfii la bordul navei.să avizeze cumpărătorul că marfa a fost livrată la bordul navei şi să comunice orice date care permit cumpărătorului să ia măsurile ce se impun pentru preluarea mărfii.să furnizeze factura comercială.să furnizeze cumpărătorului pe cheltuiala sa documentele de transport pentru portul destinaţie convenit.să suporte toate cheltuielile legate de marfă din momentul în care aceasta a fost livrată. . .4. .să plătească taxele vamale. .să suporte toate costurile legate de marfă până când aceasta a fost livrată. documentele ce trebuie să individualizeze marfa şi să fie datat în cadrul perioadei stabilite de părţi. .să livreze marfa. vânzătorului îi revin următoarele obligaţii: . 7.să plătească. .să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de export.. . 17 . . Conform acestei clauze. cheltuielile pentru îndeplinirea altor formalităţi vamale de import şi de tranzitare a mărfurilor. precum şi orice documente de atestare a mărfii.să suporte riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii până în momentul în care aceasta a trecut balustrada vas în potul de încărcare. .cost asigurare navlu port de destinaţie convenit. .să accepte documentele de transport conform contractului şi să plătească toate costurile legate de inspecţia încărcării mărfurilor. .să avizeze vânzătorul corespunzător despre data încărcării mărfurilor şi portul de destinaţie. .să încheie pe cheltuiala sa contracte pentru transportul mărfii la portul de destinaţie convenit pe ruta obişnuită şi cu o navă maritimă de tipul celei utilizate uzual pentru transportul mărfii ce constituie obiectul contractului. . . .să livreze marfa la bordul navei în portul de încărcare convenit la data sau în cadrul perioadei stabilite. Clauza CIF .mărfurilor de la data convenită sau de la data expirării perioadei stabilite pentru predare.să obţină pe cheltuiala sa asigurarea mărfii şi să furnizeze cumpărătorului poliţa de asigurare. dacă nu a avizat vânzătorul.

. 1 Fraht = document utilizat pentru transportul internaţional de mărfuri.fraht1 plătit până la…(se indică locul de destinaţie).. a documentelor consulare şi. Obligaţiile vânzătorului. sunt: . Clauza CPT . . Obligaţiile cumpărătorului.să obţină licenţa de export şi să îndeplinească formalităţile vamale. . dacă acestea nu au fost incluse în navlu.să furnizeze pe cheltuiala sa ambalajul necesar pentru transportul mărfii şi marcarea corespunzătoare. . care face proba încheierii contractului de transport. .să obţină pe cheltuiala sa licenţa de import.să plătească cheltuielile de descărcare a mărfii.să suporte riscurile mărfii din momentul trecerii balustradei navei în portul de încărcare convenit. conform clauzei CPT. .să plătească cheltuielile legate de operaţiunea de verificare necesară pentru livrarea mărfii.să suporte cheltuielile suplimentare ivite în cazul rezervării unui termen de încărcare sau al alegerii portului. dacă nu dă toate instrucţiunile necesare vânzătorului. a celor de import şi de tranzit a mărfii. 18 .să procure pe cheltuiala şi la cererea cumpărătorului certificatul de origine. . . a predării mărfii de către cărăuş şi a respectării termenului de expediere a mărfii. . documente de import şi de tranzit al mărfii printr-un stat terţ. de origine a documentelor de transport sau mesajul electronic echivalent. după caz.să încheie pe cheltuiala sa contractul de transport al mărfii la punctul convenit la locul de destinaţie pe o rută obişnuită sau să aleagă punctul de destinaţie care-i convine.să achite cheltuielile legate de obţinerea certificatului de origine.să îndeplinească formalităţile vamale de import şi de tranzit a mărfii.să plătească preţul. când acesta nu este stipulat în contract. 7.să preia marfa în portul de destinaţie convenit şi să suporte toate cheltuielile în legătură cu marfa pe parcursul călătoriei maritime până în portul de destinaţie.să predea marfa în custodia cărăuşului pentru a fi transportată la locul de destinaţie convenit la data sau în perioada stabilită. potrivit aceleiaşi clauze. . . sunt următoarele: .să achite integral taxele şi eventualele impozite vamale. .5. . .să prezinte cumpărătorului setul complet.să livreze marfa şi să furnizeze factura comercială.

7.să plătească toate cheltuielile legate de marfă din momentul în care aceasta a fost livrată. frahtul şi alte cheltuieli. suplimentar. . vânzătorul are aceleaşi obligaţii ca şi cele menţionate anterior în cadrul clauzei CPT dar. sunt: . 19 .să preia marfa de la cărăuş la locul de destinaţie convenit. pe riscul şi cheltuiala acestuia . trebuie să efectueze asigurarea pentru acoperirea riscului de pierdere SAU deteriorare a mărfii pe parcursul transportului.sprijinul necesar pentru obţinerea de documente sau mesaje electronice echivalente necesare importului şi tranzitului mărfii. Obligaţiile cumpărătorului. dacă aceasta este conformă contractului.să plătească taxele vamale şi alte taxe percepute la export. . precum şi să furnizeze cumpărătorului informaţiile indispensabile asigurării mărfii.să suporte riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii din momentul în care aceasta a fost livrată iar dacă nu se avizează vânzătorul. În temeiul clauzei CIP. . El încheie contractul de asigurare şi plăteşte prima de asigurare. potrivit clauzei CPT. să suporte riscul mărfii de la data convenită sau de la expirarea perioadei stabilite pentru efectuarea livrării. . .să plătească taxele vamale şi cheltuielile pentru formalităţile vamale de import şi de tranzit a mărfii. . inclusiv cheltuielile de descărcare. . inclusiv cele de vânzare şi descărcare la locul de destinaţie care au fost efectuate în baza contractului de transport.să suporte toate costurile legate de marfă până la livrare. dacă nu s-au inclus în fraht.să plătească cheltuielile ocazionate de operaţiunile de verificare necesare pentru livrarea mărfii şi să furnizeze ambalajul pentru transportul mărfii.6.fraht şi asigurare plătite până la locul de destinaţie convenit.. . .să acorde cumpărătorului. precum şi cele ocazionate de tranzitul mărfii.să accepte documentaţia de transport. şi pe cele legate de marfă pe parcursul tranzitului până la locul de destinaţie convenit. . .să avizeze cumpărătorul că marfa a fost livrată şi să comunice alte date care să-i permită să ia măsurile necesare pentru preluarea mărfii. Clauza CIP. .să obţină pe cheltuiala sa licenţa import.să îndeplinească formaţiunile vamale de import.să furnizeze cumpărătorului pe cheltuiala sa documentele de transport sau mesajul electronic. .să plătească preţul conform contractului. .să suporte toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii până când aceasta a fost livrată.

în funcţie de prevederile contractuale. . Clauza DES .să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului la bordul navei în punctul de descărcare din portul de destinaţie convenit nevămuită pentru import. clauza CIP poate fi utilizată pentru orice modalitate de transport. Marfa trebuie pusă la dispoziţia cumpărătorului la data convenită sau în cadrul perioadei convenite. . . În fine.să plătească toate cheltuielile legate de marfă în momentul livrării şi cheltuielile privind formalităţile vamale de export. Conform acestei clauze.să avizeze cumpărătorul în legătură cu termenul aproximativ de sosire a navei în portul de destinaţie convenit în contract. astfel încât să poate fi descărcată pe navă cu echipamentul corespunzător naturii mărfii.7. sunt următoarele: .livrat pe navă.să furnizeze ambalajul pentru livrarea mărfii. 20 . Obligaţiile vânzătorului. certificatul de origine. inclusiv pentru unul multimodal.să livreze marfa şi să furnizeze factura comercială.Obligaţia vânzătorului de a obţine contractul de asigurare a mărfii vizează doar o asigurare pentru acoperire minimă.8.să încheie pe cheltuiala sa contractul pentru transportul mărfii la locul de destinaţie convenit pe ruta obişnuită şi conform uzanţelor comerciale. port de destinaţie convenit. .să plătească toate cheltuielile legate de operaţiunile de verificare. 7. Această clauză e utilizată în special în transportul rutier sau pe calea ferată dar şi în alte modalităţi de transport.să procure toate documentele la cererea şi pe cheltuiala cumpărătorului impuse de livrarea mărfii. locul convenit. . .să furnizeze cumpărătorului documentele de transport sau mesaje electronice echivalente. potrivit acestei clauze. vămuită pentru export la punctul şi locul convenit la frontieră dar înainte de punctul vamal al frontierei ţării limitrofe. Grupa D 7.să obţină pe cheltuiala sa licenţa de export sau tranzitare printr-un stat terţ. Clauza CIP poate impune vânzătorului să asigure şi vămuirea mărfii la export. factura. . . Clauza DAF – livrat la frontieră. taxele vamale şi eventualele taxe de tranzit a mărfii printr-o ţară terţă. . . obligaţia de livrare a vânzătorului e considerată îndeplinită în momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului.să suporte toate riscurile de pierdere sau deteriorare a mărfii până în momentul în care aceasta a fost pusă la dispoziţia cumpărătorului.

să plătească toate cheltuielile pentru inspecţia prealabilă a mărfii. .să avizeze cumpărătorul cu privire la data aproximativă de sosire a navei şi să-i furnizeze alte informaţii pentru a putea lua măsuri corespunzătoare pentru preluarea mărfii.să suporte toate riscurile şi toate cheltuielile din momentul în care marfa a fost pusă la dispoziţia sa şi să suporte cheltuielile suplimentare dacă nu preia marfa pusă la dispoziţia sa. impozitele şi taxele aferente operaţiuni de import a mărfii.să plătească toate cheltuielile ocazionate de operaţiunile de verificare impuse de autorităţile din ţara importatoare. Clauza DEQ . . .să plătească taxele vamale şi orice alte cheltuieli privind formalităţile vamale de import. 21 . cu condiţia ca importul sau tranzitul să aibă loc înainte de momentul livrării.să avizeze vânzătorul despre termenul de livrare sau locul de preluare ori de câte ori e îndreptăţit să le determine. Dacă punctul de livrare n-a fost precis determinat în contract. .să obţină pe riscul şi cheltuiala sa licenţa de import.să suporte toate riscurile şi costurile mărfii până când aceasta a fost livrată.Obligaţiile cumpărătorului în cadrul clauzei DES: . . de tranzit a mărfii pe teritoriul unui stat terţ. .să preia marfa care i-a fost pusă la dispoziţie de vânzător. .să furnizeze cumpărătorului pe cheltuiala sa ordinul de livrare sau documentele de transport care să permită cumpărătorului să preia marfa de pe chei.să plătească toate cheltuielile pentru obţinerea documentelor de import. . . cu excepţia cazului când aceasta e dispusă de autorităţile din ţara exportatoare. . .livrat la chei.să furnizeze ambalajul necesar pentru transport în raport cu natura mărfii care constituie obiectul contractului. sub rezerva că aceasta s-a făcut conform contractului.să plătească preţul mărfii conform contractului.9.să accepte ordinul de livrare sau documentele de transport furnizate de vânzător. după caz. vânzătorul e abilitat să aleagă punctul de la portul de destinaţie stabilit în contract de părţi. . . la cheiul portului de destinaţie convenit. Obligaţiile vânzătorului în ipoteza acestei clauze sunt: . port de destinaţie convenit. . .să obţină pe riscul şi cheltuiala sa contractul de transport pe ruta obişnuită. 7.să livreze marfa şi să furnizeze factura comercială.să plătească taxele pentru importul mărfii şi.să pună marfa la dispoziţia cumpărătorului pe chei în portul de destinaţie convenit la data sau în cadrul perioadei stabilite. care îi este cel mai favorabil. .

. trebuie să avizeze în mod corespunzător printr-o notificare scrisă aceste elemente vânzătorului.să acorde vânzătorului pe riscul şi cheltuiala sa sprijinul necesar pentru obţinerea documentelor sau mesajelor electronice echivalente necesare vânzătorului pentru a pune marfa la dispoziţia cumpărătorului.în cazul în care cumpărătorul este îndreptăţit să determine termenul de livrare în cadrul perioadei convenite cu vânzătorul sau să desemneze şi locul de livrare.să acorde vânzătorului pe riscul şi cheltuiala acestuia tot sprijinul necesar pentru obţinerea licenţei de import. Aceste reguli nu se preocupă de reglementarea transferului dreptului de proprietate asupra mărfii de la vânzător la cumpărător. . Obligaţiile cumpărătorului. Scopul acestor reguli este de a oferi un set de reguli internaţionale standardizate pentru interpretarea celor mai utilizaţi termeni 22 .să procure cumpărătorului pe cheltuiala sa toate documentele care sunt necesare pentru ridicarea mărfii de cumpărător de pe chei în portul de destinaţie convenit. .să preia marfa de îndată ce aceasta a fost pusă la dispoziţia sa.să plătească cheltuielile e inspecţie prealabilă a mărfii.să suporte cheltuielile suplimentare când nu a preluat marfa la data la care a fost notificat de către vânzător.să accepte ordinul de livrare sau documentele de transport. regulile INCOTERMS se aplică. potrivit clauzei DEQ sunt: . În finalul acestui examen se impun unele precizări După cum se poate constata din simpla lecturare a clauzelor analizate. termenii relativi la livrarea mărfii. cu excepţia situaţiei în care această inspecţie se efectuează de către autorităţile din statul exportator.să plătească preţul conform contractului.să suporte toate riscurile şi cheltuielile aferente mărfii din momentul în care aceasta a fost pusă la dispoziţia sa pe chei. . Regulile INCOTERMS reglementează.. Înscrierea unei clauze INCOTERMS în contractul de vânzare de către partenerii contractuali delimitează obligaţiile părţilor contractante fără a fi necesară introducerea în contract a unor stipulaţii suplimentare. . Eventualele probleme de acest gen rămân supuse regimului juridic desemnat de lex contractus. Aceste norme standardizate se referă numai la raporturile contractuale dintre vânzător şi cumpărător. în ansamblul său. . momentul transferului riscurilor de la vânzător la cumpărător şi repartizarea cheltuielilor operaţiunii. în principal. în mod preponderent. între partenerii contractanţi. . . iar nu şi la obligaţiile asumate de una sau alta dintre părţi în cadrul contractelor de asigurare a mărfii sau a celui de transport. contractului de vânzare internaţională de mărfuri .

23 . Conflictul între două uzanţe convenţionale invocate de către părţi: . C.conflictul se rezolvă prin aplicarea legii imperative deoarece aceasta are forţă juridică superioară legii supletive.are aplicare uzanţa convenţională deoarece dă expresie voinţei părţilor.are aplicare uzanţa convenţională întrucât. . D. Conflictul între o uzanţă convenţională şi o lege imperativă existente concomitent: . această uzanţă are caracter special în raport cu legea supletivă.are prioritate uzanţa care se plasează în timp cel mai aproape de data perfectării contractului. de completare a legii şi de suplinire a voinţei părţilor. astfel. 5. între uzanţe şi legile civile sau între uzanţe şi legile comerciale. legea supletivă este destinată să completeze voinţa părţilor iar în cazul în care părţile contractante au recurs la uzanţa convenţională pentru a-şi exprima voinţa. Conflictul între o uzanţă convenţională şi o uzanţă normativă: . A. ca şi în ipoteza anterioară. B. este înlăturată de voinţa părţilor exprimată prin uzanţa convenţională. Astfel. are prioritate în aplicare uzanţa existentă la contractare (regula tempus regit actum). şi se aplică prioritar. incertitudinile generate de interpretarea diferită a unor termeni contractuali în dreptul material naţional aplicabil partenerilor contractanţi.uzanţa normativă completează o lege (civilă sau comercială) supletivă . Conflictul între o uzanţă normativă şi o lege imperativă (civilă sau comercială): Se disting următoarele situaţii: . aplicarea acesteia nu poate fi înlăturată de uzanţa convenţională care are doar forţa juridică a unei stipulaţii contractuale. Ipoteze şi soluţii privind conflictele între uzanţe. Conflictul între o uzanţă convenţională şi o lege supletivă existente concomitent: . în considerarea faptului că părţile au înţeles să se refere la acea uzanţă.comerciali din contractele internaţionale şi de a evita.când în intervalul de timp dintre momentul perfectării contractului şi momentul executării contractului s-a produs înlocuirea uzanţei existente la încheierea contractului cu o altă uzanţă. Uzanţa normativă având caracterul unei norme supletive. E.are prioritate legea imperativă deoarece între cei doi termeni ai conflictului (legea imperativă şi uzanţa convenţională) există o importantă diferenţă de forţă juridică în favoarea legii imperative.

înlătură aplicarea uzanţei comerciale.când o uzanţă normativă ce completează o lege comercială imperativă vine în conflict cu o altă lege comercială imperativă. uzanţa comercială având o forţă juridică egală cu a legii respective. de asemenea. se aplică cu prioritate uzanţa comercială.rezolvarea conflictului dintre acea uzanţă şi o altă lege (civilă sau comercială) imperativă se va face după regulile aplicabile conflictelor dintre legi imperative.convenţia expresă a părţilor înlătură aplicarea uzanţei comerciale (normativă sau convenţională).uzanţa normativă completează o lege (civilă sau comercială) imperativă . 24 . . F.când conflictul priveşte o uzanţă normativă şi o lege civilă imperativă.se aplică uzanţa comercială întrucât legea uniformă are caracterul unei legi supletive iar prin introducerea uzanţei părţile au înţeles să renunţe la incidenţa legii supletive. deoarece aceasta are caracterul unei reglementări speciale comparativ cu legea civilă (lex specialia generalibus derogant). se va rezolva după regula primatului legii care în raport cu cea de-a doua lege are caracter special şi prioritar.dispoziţiile de ordine publică. astfel: . Uzanţa are şi în acest caz caracter special faţă de legea supletivă. . Conflictul între o uzanţă comercială (normativă sau convenţională) şi convenţia expresă a părţilor sau a dispoziţiei publică.. . Conflictul între o uzanţă comercială şi o lege uniformă . G. acest conflict fiind în realitate unul între două legi imperative.

A. specificul şi premisele raportului juridic de comerţ internaţional 1. Acest criteriu face aplicarea unei prezumţii de comercialitate. reguli şi norme autonome. potrivit căreia sunt calificate ca fiind comerciale toate actele şi faptele pe care le săvârşeşte un comerciant în exerciţiul comerţului său. persoane fizice şi persoane juridice. Definiţia raportului juridic de comerţ internaţional Raportul juridic de comerţ internaţional este raportul patrimonial reglementat prin normele dreptului comerţului internaţional.Italian). 25 . subiecţi de drept aflaţi într-o deplină egalitate juridic în cadrul cooperării economice internaţionale şi al schimbului mondial de valori şi cunoştinţe. nu toate sistemele naţionale de drept cunosc delimitarea dreptului comercial. ca sistem normativ de reglementare numai a raporturilor juridice patrimoniale şi personal nepatrimoniale (Ex. potrivit normelor de drept internaţional privat. Astfel.CAPITOLUL III RAPORTUL JURIDIC DE COMERŢ INTERNAŢIONAL Secţiunea I: Definiţia. şi D. Mai mult. specific dreptului german şi anglo-saxon. de dreptul civil. dacă subiectul participant la un asemenea raport are calitatea de comerciant. conform căruia un raport juridic este reglementat de norma comercială şi. nici sistemele de drept naţional care cunosc delimitarea dreptului comercial de cel civil nu utilizează aceleaşi criterii pentru a determina caracterul comercial al unui raport juridic. care se stabileşte între participanţii la comerţul internaţional sau la operaţiunile de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică. D. 2. constituie lex cause. Totuşi. deci. legislaţiile naţionale folosesc în scopul menţionat următoarele criterii de distincţie: a) Criteriul subiectiv. are caracter comercial. Comercialitatea Raporturile juridice de comerţ internaţional sunt calificate ca şi comerciale prin referire la normele dreptului naţional. care.N. ca ansamblu de principii. Caracterul comercial al unor asemenea raporturi se determină prin opoziţie cu caracterul civil pe care îl reflectă legea în substanţa raporturilor ce cad sub incidenţa sa. Specificul raportului juridic de comerţ internaţional Elementele de specificitate ale raportului de comerţ internaţional sunt: comercialitatea şi internaţionalitatea.

Conform acestui criteriu. se consacră regula potrivit căreia aceloraşi acte sau fapte juridice trebuie să li se aplice aceleaşi exigenţe legale. Acte al căror caracter comercial decurge din însăşi forma lor: cambia. Dar reflecţia emisă de persoana comerciantului asupra actelor sau faptelor în care este implicată poate fi întreruptă. depozit. prezumţia de comercialitate este înfrântă. deci. pe principiul conform căruia astfel de reglementări vizează comerţul şi nu o clasă aparte de subiecţi de drept. totuşi. b) Criteriul obiectiv. Astfel. nu va primi calificarea de operaţiune comercială. asigurările etc. acţiunile şi obligaţiunile emise de societatea comercială pe acţiuni etc. potrivit căruia comercialitatea unui raport juridic este dată de obiectul reglementării juridice. obiect constituit din acte şi fapte de comerţ calificate astfel prin lege. pe care le enumeră cu titlu enunţiativ şi nu 26 . totodată. după ce art. în sistemele de drept care consacră concepţia obiectivă. cum sunt cele enumerate de lege: cumpărarea efectuată în scopul revânzării bunurilor mobile şi imobile. considerată necesară vieţii comerciale. cumpărarea spre închiriere precum şi închirierea în scopul reînchirierii bunurilor. prin dovada că actul sau faptul săvârşit de persoana comerciantului nu are caracter comercial şi nu face obiectul de reglementare al normei comerciale. Totuşi. întrucât normele de drept fixează cu prioritate categoria persoanelor având calitatea de comerciant. iar sistemul de drept astfel consacrat devine un drept al comercianţilor (jus mercatorium). Criteriul obiectiv este suplinit în sistemul de drept comercial român de criteriul subiectiv. biletul la ordin. II. În acest caz. caracterul comercial al actelor şi faptelor juridice şi. a raportului juridic este reflectat de natura operaţiunii. cât şi în cel civil. astfel: I. de subiecţi comercianţi sau necomercianţi. vânzare. supus reglementării comerciale. deoarece se fundamentează pe un raţionament subiectiv. conform căruia comercialitatea coboară de la persoană spre act şi penetrează în substanţa lui. Pe fundamentul criteriului obiectiv se pot distinge două grupe de acte sau fapte de comerţ.com. mandat. comercianţii. Este motivul pentru care trebuie cercetată calitatea părţilor implicate.Prezumţia enunţată are caracter legal. specific dreptului român. Actul încheiat de aceştia din urmă.3 C. Tot astfel. operaţiunile de bursă. Prin consecinţă. dreptului francez şi dreptului spaniol. Astfel. Prezumţia are. făcându-se abstracţie de calitatea subiectului care le săvârşeşte. caracter relativ (juris tantum). numeroase acte juridice se regăsesc atât în circuitul comercial. statuează că legea consideră ca fapte de comerţ anumite operaţiuni. fie că acesta este CEC. actul de comerţ săvârşit cu titlu de profesiune obişnuită de un necomerciant este. reglementarea actelor şi faptelor comerciale este conţinută în coduri comerciale şi legi comerciale. Acte al căror caracter comercial decurge din obiectul concret al operaţiunii.

necesare.com. Codul Activităţilor din Economia Naţională (C. operaţiunile de bancă şi schimb valutar.07. operaţiunile de tranzacţionare a instrumentelor financiare şi a altor titluri care circulă pe piaţa de capital.). Totuşi. raportul juridic de comerţ internaţional trebuie să conţină şi caracterul internaţionalităţii. Prin consecinţă. contractul de agenţie. dispune că „se socotesc. acesta va intra în sfera de interes juridic al dreptului comerţului internaţional. Internaţionalitatea Raporturile comerciale care se nasc şi îşi consumă întreaga existenţă juridică sub regimul juridic conferit de un singur sistem de drept naţional nu au relevanţă pentru dreptul comerţului internaţional. nr. şi anume H. de comercialitate cu privire şi la alte acte ale comerciantului. actele normative care reglementează cu titlu special unele acte de comerţ. activitatea de asigurare. B. locul executării obligaţiilor generate prin acel act.limitativ. cum sunt: locul încheierii actului juridic. două societăţi comerciale înfiinţează o nouă societate comercială pe teritoriul naţional 27 .E. cetăţenia străină diferită a contractanţilor este irelevantă ca element de internaţionalitate. Astfel. modificarea sau stingerea raportului respectiv. În concluzie. celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant. Spre exemplu. ca fapte de comerţ. sediul social statutar sau sediul real al părţilor dacă se află situat pe teritorii statale diferite. ca element de extraneitate.3 C. art. Sediul sau domiciliul ori reşedinţa. Se instituie aşadar prezumţia legală.G. Atributul internaţionalităţii este conferit de elementul de extraneitate care intervine în chiar structura raportului juridic sau numai cu privire la una din circumstanţele de care depind naşterea. Numai în măsura în care un raport comercial dobândeşte aderenţe internaţionale.4 C. juris tantum.1964). Soluţia este consacrată de legea uniformă asupra vânzării internaţionale de bunuri corporale adoptată prin Convenţia de la Haga (1. precum şi de Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri (Viena. dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăşi actul”. nu conferă întotdeauna şi atributul internaţionalităţii. 1980). afară de acestea. cercetând unele acte normative apărute după anul 1990. cum sunt: operaţiunile de leasing. Câteva precizări sunt. decât cele prevăzute de art. care enumeră faptele de comerţ cu privire la care pot fi autorizate persoanele fizice. alături de caracterul comercialităţii. 201/1990. totuşi.A. dreptul comercial român a adoptat prin Codul comercial o concepţie mixtă asupra criteriilor de determinare a comercialităţii actelor şi faptelor juridice.N. reasigurare şi intermedierea în asigurări. franciza.com. constatăm că opţiunea contemporană a legiuitorului este pentru consolidarea criteriului obiectiv de calificare a comercializării actelor şi faptelor juridice.

pentru ca un raport comercial să primească valenţe internaţionale. Raportul juridic societar cade sub incidenţa lex societatis a statului care va avea jurisdicţia asupra noii societăţi astfel constituită. să aibă sediul sau domiciliul în state diferite. internaţionalitatea este dată de sediul sau domiciliul (reşedinţa) în state diferite a contractanţilor. În contractele având ca obiect prestaţii de a face. Aceste criterii diferă de la un contract la altul. În materia vânzării internaţionale de mărfuri. cum ar fi cazul contractului de factoring şi al leasing-ului financiar internaţional. În contractele de intermediere. În contractele ce implică o finanţare a operaţiunilor comerciale. elementul de internaţionalitate este grefat pe condiţia ca cel puţin doi dintre cei trei subiecţi – reprezentantul şi reprezentatul – implicaţi în realizarea activităţii de intermediere. elementul de internaţionalitate decurge din faptul obiectiv al transferului. Astfel. elementul de internaţionalitate este dat de factorul de import a finanţării. 3. în funcţie de natura şi specificul fiecărei convenţii. Convenţiile internaţionale şi legile uniforme ce reglementează numai raporturi juridice cu caracter internaţional definesc ele însele asemenea raporturi. şi o normă aparţinând dreptului comerţului internaţional. precizând totodată şi criteriile pe baza cărora se delimitează obiectul lor. este necesar să se cerceteze un element suplimentar. este necesar. totodată. subsumate generic noţiunii de fapt juridic. În cazul contractelor ce implică transferul bunurilor de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat. elementul de internaţionalitate rezultă din faptul obiectiv al executării prestaţiei pe teritoriul a două sau mai multe state. pe teritoriul altui stat. normele dreptului comerţului internaţional neavând aplicare. ca obiectul vânzării să se afle în situaţia de a fi transportat de pe teritoriul unui stat. Premisele raportului juridic de comerţ internaţional Apariţia acestui raport de drept se datorează unui număr de două premise: un act sau fapt de comerţ internaţional. cum este transportul internaţional de mărfuri şi persoane. Numai în prezenţa ambelor condiţii contractul este calificat ca fiind convenţie de vânzare internaţională. Raportul juridic de comerţ internaţional nu este sinonim cu un raport de drept internaţional privat. în contractele ce nu implică transferul bunurilor dintr-o ţară în altă ţară. 28 . în calitate de normă juridică reglementatoare.al uneia dintre ele sau pe teritoriul unui stat străin. în afară de condiţia ca stabilimentul părţilor să se afle în state diferite. În prezenţa acestor elemente de extraneitate.

totuşi. Fondul Monetar Internaţional etc. calitatea de subiect de drept aparţinând ordinii juridice internaţionale. Au de asemenea. de navigaţie ş.1 din Decr. agricole. cum ar fi: cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică între state şi naţiuni. în funcţie de apartenenţa lor la o anumită ordine juridică. Statul participă la raporturile de comerţ internaţional în dubla sa calitate: de titular de suveranitate şi de subiect de drept civil. de regulă. Statul este. în două categorii: a) subiecţi aparţinând ordinii juridice internaţionale. dar participarea lor la raporturile de comerţ internaţional este determinată de anumite necesităţi economice. implementarea unor programe de dezvoltare pe termen lung sau a unor investiţii de mare anvergură. prin intermediul Ministerului Finanţelor.. 1. potrivit art. Aceste entităţi politico-juridice nu au. care îl reprezintă. c) subiecţi aparţinând ordinii juridice comunitar – europene. Statele Statele sunt subiecţi originari ai ordinii juridice internaţionale. persoană juridică şi participă la raporturi juridice. 29 .a. Subsecţiunea I: Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice internaţionale Sunt astfel de subiecţi statele şi organizaţiile interguvernamentale. unele entităţi juridice create ‚în temeiul unor acorduri internaţionale. nr.25 alin. efectuarea de investiţii de capital străin în economia ţărilor mai puţin dezvoltate pentru realizarea unor obiective industriale. calitatea de comercianţi. 31/1954. b) subiecţi ce aparţin ordinii juridice naţionale. cum sunt: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.Secţiunea a II-a: Participanţii la raportul juridic de comerţ internaţional Participanţii la raporturile juridice de comerţ internaţional pot fi grupaţi.

Subsecţiunea a II-a: Subiecţi de drept aparţinând ordinii juridice comunitareuropene 1. Capacitatea juridică a acestor organizaţii este determinată prin convenţia internaţională de constituire a lor. 3. în raport cu cea dintâi categorie de participanţi. Astfel.M. Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (A.criteriul finalist .I. Geneza acestor entităţi juridice se datorează unor acorduri sau tratate internaţionale adoptate în vederea susţinerii unor obiective financiareconomice de o largă aspiraţie internaţională. Organizaţiile internaţionale au o dublă capacitate juridică. .I.desfăşurarea unei activităţi de interes pentru mai multe state.existenţa unui act constitutiv consfinţit printr-o convenţie sau tratat având natură internaţională. Societatea Financiară Internaţională (S. subiecţii aparţinând ordinii juridice comunitar-europene se diferenţiază prin 30 .I. convenţia conţinând. fiind create prin acordul de voinţă al statelor interesate.I. prevederi cu privire la structura şi scopurile acestora.criteriul formal . create în vederea atingerii anumitor finalităţi.). cât şi în planul raporturilor de drept internaţional privat.D. Organizaţiile interguvernamentale Organizaţiile interguvernamentale sunt subiecţi de drept derivaţi ai ordinii juridice internaţionale.D.2. Note distinctive Aceşti participanţi la raporturile juridice de comerţ internaţional se delimitează de participanţii aparţinând ordinii juridice internaţionale.F.criteriul obiectiv . . Se cuprind în rândul acestor entităţi juridice internaţionale: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (B. totodată.). precum şi de subiecţii cuprinşi în ordinea dreptului naţional prin anumite note de specificitate.participarea pluristatală la geneza acestora.).).R. care se manifestă atât în planul raporturilor de drept internaţional public. Entităţile juridice internaţionale Astfel de entităţi juridice sunt subiecţi de drept aparţinând ordinii juridice internaţionale sau comunităţilor de state. Fondul Monetar Internaţional(F. Criteriile pe baza cărora organizaţiile interguvernamentale dobândesc atributul internaţionalităţii sunt următoarele: .

proiectul a fost amendat în 1975. Vallee. a fost necesară amendarea proiectului pentru a răspunde noilor perspective de expansiune a întreprinderilor economice. fiind desemnat un nou grup de lucru care şi-a exercitat prerogativele până în 1982.E. A se vedea. a prins contur încă din anul 1959 când Comisia Europeană a desemnat un grup de experţi din statele membre pentru a propune un proiect al unei astfel de entităţi societare. 31 . societăţile cooperatiste de tip european. în principiu. grupul de interes economic european (GIEE). Ideea creării unei Societăţi Europene. Societatea comercială de tip european „Societas Europaea” (S. 1 . La 16 martie 1989. legea naţională a statelor membre ale Uniunii se aplică numai relativ la cerinţele de publicitate şi de diseminare a informaţiilor referitoare la constituirea. Proiectul a fost adoptat de Comisie în 1970. Fac parte din această categorie a participanţilor la raporturile de comerţ internaţional societăţile comerciale de tip european (S. Paris. T. şi numai dacă legea naţională este armonizată cu prevederile normelor comunitare în această materie. În 1967 acest grup de experţi a trasat regulile generale ale unui proiect ce acoperea toate aspectele de drept ale societăţii clasice. emanată de juriştii francezi. Ed.) 2. prin intermediul Regulamentelor şi Directivelor. 2. organizează şi funcţionează potrivit propriului act constitutiv şi normelor adoptate de autorităţile legislative ale Uniunii Europene. La 8 iunie 1988 Comisia Europeană a adoptat un memorandum al Societăţii Europene.Istoric.). când proiectul a fost pus în discuţia Consiliului de Miniştri al Statelor membre. 1991. pe larg.următoarele note distinctive: se constituie. Astfel. modificarea şi extincţia acestor entităţi juridice.E. al eliminării barierelor transfrontaliere. în special. dar ca urmare a evoluţiilor înregistrate în privinţa lărgirii uniunii economice europene şi. La Société Anonyme Européenne. Parlamentul European a aprobat iniţiativa Comisiei. première edition. urmat în luna noiembrie a aceluiaşi an de avizul Comitetului economic şi social.1. beneficiază de personalitate juridică. Delmas. iar la 24 ianuarie 1991 a aprobat proiectul de statut al Societăţii europene propus de Comisie1.

2.2.Reglementare. Societatea Europeană a primit reglementarea prin Regulamentul Consiliului European nr.2157/2001 privind statutul unei Societăţi Europene1. Principiile reglementatoare ale unei astfel de entităţi societare sunt următoarele: este creaţie originală de drept comunitar2; entitatea societară europeană are forma juridică a societăţii de capital caracterizată prin răspunderea limitată a asociaţilor şi abilitatea de a emite titluri negociabile; Societatea Europeană se constituie numai prin asocierea unor structuri societare naţionale preexistente; Societatea Europeană are regimul juridic special creat prin Regulamentul care o guvernează şi actul său constitutiv, norme care se completează cu directivele adoptate în domeniul societar; dreptul naţional se aplică într-un cadru restrâns, numai relativ la modul de înregistrare şi publicare a societăţii, dar şi aceasta în măsura în care dreptul naţional al sediului este armonizat cu dreptul comunitar societar. 2.3.Modalităţile de constituire a Societăţii Europene. Regulamentul prevede patru modalităţi de constituire, şi anume: a) prin fuziune; b) prin constituirea unui holding; c) prin constituirea unei filiale comune; d) prin transformarea în Societate Europeană a unei societăţi pe acţiuni naţionale. a) Constituirea prin fuziune are loc prin participarea a două sau mai multe societăţi comerciale pe acţiuni având sediul social în spaţiul Uniunii Europene, dacă cel puţin două dintre societăţile promotoare se află sub jurisdicţia unor state membre diferite (art.2.1). Procedura fuziunii va urma regulile prevăzute de Directiva nr. 78/855/CEE din 9 octombrie 19783 (art. 17). Drept urmare, o atare fuziune se va putea realiza fie prin absorbţie, fie prin contopire. Indiferent de modalitatea
1 2

. Publicat în J. O. U. E. nr. L 294 din 10 noiembrie 2001. . A se vedea C. Gheorghe, Drept commercial comunitar. Instituţii de drept comunitar din perspectiva dreptului român. Ed. Logistico, Bucureşti, 2005, p. 150. 3 . Publicată în J. O.C.E. nr. L 295/CEE/20.10.1978.

32

aleasă pentru fuziune, societăţile comerciale implicate vor urma anumite etape descrise de regulament, şi anume: - întocmirea unui proiect de fuziune de către organul administrativ al societăţilor implicate, proiect care trebuie să conţină datele relevate de art. 20 din regulament1; - publicarea proiectului de fuziune în modul prevăzut de legislaţia fiecărui stat membru ce guvernează societăţile promotoare, în conformitate cu prevederile art.3 din Directiva nr.68/151/CEE2, la care se adaugă, potrivit regulamentului, publicarea unor date specifice fuziunii transfrontaliere, cum sunt: registrul de publicitate la care actele supuse publicităţii se află depuse pentru fiecare societate fondatoare, precum şi numărul de înregistrare în acest registru; condiţiile ce determină data la care fuziunea şi constituirea Societăţii Europene primesc efect; modalităţile de exercitare a drepturilor creditorilor societăţilor fondatoare, conform dispoziţiilor naţionale armonizate cu prevederile Directivei nr.78/855/CEE din 9 octombrie 1978; denumirea şi sediul viitoarei Societăţi Europene (art.21); - redactarea raportului de către organele administrative sau de direcţie ale fiecărei societăţi implicate, care trebuie să detalieze explicativ şi justificativ, din punct de vedere juridic şi economic, proiectul de fuziune şi toate particularităţile raportului de schimb a acţiunilor; - examinarea raportului scris de către unul sau mai mulţi experţi independenţi, desemnaţi pentru fiecare societate promotoare de autoritatea naţională a fiecărui stat membru relevant (instanţă, notar sau autoritate
1

. Proiectul trebuie să cuprindă date referitoare la: forma, denumirea şi sediul social al societăţilor fondatoare, precum şi cu privire la Societatea Europeană; raportul de schimb al acţiunilor şi, după caz, totalul sultelor; modalităţile de remitere a acţiunilor Societăţii Europene; data la care deţinerea acestor acţiuni dau dreptul de participare la beneficii precum şi orice modalităţi relative la acest drept; data la care participaţiile la oricare dintre operaţiunile societăţilor promotoare sunt considerate din punct de vedere contabil ca îndeplinite în contul Societăţii Europene; drepturile asigurate de Societatea Europeană acţionarilor având drepturi speciale şi posesorilor de alte titluri decât acţiunile sau măsurile propuse în această privinţă; toate avantajele particulare atribuite experţilor însărcinaţi cu controlul operaţiunilor fuziunii, precum şi membrilor organelor administrative, de direcţiune, de supraveghere sau de control aparţinând de societăţile fondatoare; modul de respectare a cerinţelor europene referitoare la implicarea salariaţilor în procesul decizional al fuziunii, conform prevederilor Directivei nr. 2001/86/CE; actul constitutiv al Societăţii Europene. 2 . Publicată în J. O. C. E. nr. L 65/CEE/14.03.1968.

33

administrativă) şi prezentarea acestui aspect cu observaţiile experţilor către acţionari (art.22)1; - aprobarea proiectului de fuziune şi actului constitutiv al Societăţii Europene de către adunarea generală a fiecărei societăţii promotoare (art.23). În vederea pronunţării în deplină cunoştinţă asupra fuziunii, acţionării au dreptul de a se informa, la sediul social al societăţii din care fac parte, asupra proiectului de fuziune, rapoartelor întocmite de organele administrative şi de experţi, precum şi asupra conturilor anuale şi situaţiilor financiare ale tuturor societăţilor implicate în fuziune2; - controlul operaţiunilor fuziunii, în conformitate cu legea naţională a fiecărei societăţi promotoare, precum şi cu legea statului membru pe al cărui teritoriu îşi va avea sediul social Societatea Europeană. Acest control este efectuat asupra operaţiunilor fuziunii de autorităţile naţionale competente, anterior datei pentru care este prevăzută fuzionarea societăţilor promotoare. În prima fază, fiecare autoritate naţională de la sediul societăţii implicate, constatând legalitatea operaţiunilor va emite un certificat care atestă îndeplinirea procedurilor fuziunii. În faza a doua, legalitatea fuziunii este verificată de autoritatea competentă a statului membru al viitorului sediu a Societăţii Europene. La această din urmă autoritate, societăţile participante vor depune certificatele eliberate de autorităţile lor naţionale precum şi o copie a proiectului de fuziune aprobat; - înregistrarea Societăţii Europene se efectuează în registrul reglementat de statul membru în care şi-a stabilit sediul social, potrivit dreptului naţional al acestui stat; - încheierea fuziunii şi constituirea Societăţii Europene se produce de la
1

. Societăţile implicate în fuziune pot recurge la unul sau mai mulţi experţi independenţi care să efectueze lucrările pentru toate societăţile promotoare. Raportul experţilor trebuie să prevadă următoarele: declaraţia dacă, sub avizul lor, raportul de schimb este sau nu pertinent şi rezonabil; indicarea metodei sau metodelor ce vor urma pentru determinarea raportului de schimb;precizarea dacă aceste metode sunt adecvate şi menţionarea valorilor la care astfel de metode au condus, punându-se accent pe importanţa dată acestor metode în determinarea valorii reţinute. 2 . Dreptul la informare al acţionarilor este fundamentat prin Directiva nr. 78/855/din 9 noiembrie 1978 şi transpus în Regulamentul Societăţii Europene.

34

19. A se vedea. o altă Societate Europeană. tome 2. La constituirea prin fuziune a unei Societăţi Europene pot participa numai societăţi comerciale constituite. ansamblul patrimonial. Répertoire de Droit Communautaire. Dalloz. . . .Societatea Europeană va funcţiona potrivit actului său constitutiv şi normelor comunitare izvorând din regulament şi directivele aplicabile3.29). Pentru societăţile implicate în fuziune. prin fuziune sau prin crearea unei societăţi holding4. Gheorghe. Societatea Europeană. . 2000. cit. o Societate Europeană poate crea cu altă Societate Europeană sau cu societăţi pe acţiuni constituite potrivit dreptului unui stat membru şi având sediul lor statutar şi administrativ central în Uniunea Europeană. Directive. cu activul şi pasivul său. Répertoire de Droit Communautaire. p.atât în varianta absorbţiei. potrivit dreptului naţional. De asemenea. . 68/151/CEE (art. . Effet direct du Droit communautaire. op. se transmite de la societăţile promotore la Societatea Europeană care are rolul de societate nou rezultată2. Condiţiile de publicitate sunt cele prevăzute de Directiva nr. 3 . A se vedea. Vallee..data înregistrării în registrul statului membru relevant pentru sediul social al acesteia. Relativ la incidenţa directivelor în ordinea juridică naţională a se vedea Guy Isaac. C. cât şi în cea a contopirii. . Paris.societăţile absorbite sau contopite îşi pierd existenţa. tome 2. sub forma juridică a societăţilor pe acţiuni. 3). Efectele fuziunii în acest final sunt următoarele: . Denys Simon. 158.. cit. 35 . Paris. 2000.25-27)1. Encyclopédie juridique.dreptul naţional de la sediul social al Societăţii Europene se aplică doar în măsura uniformizării acestuia cu dreptul societar comunitar. având personalitate juridică proprie. Répertorie de Doit communautaire. 1 2 . T.acţionarii societăţii promotoare devin acţionarii Societăţii Europene. Dalloz. raporturile juridice de muncă se vor transfera asupra Societăţii Europene de la data înregistrării acesteia (art.naşterea unui nou subiect de drept. încheierea fuziunii va fi publicată potrivit dreptului naţional aplicabil (art. 4 . Encyclopédie Juridique. p.în baza acordurilor încheiate cu salariaţii de către societăţile promotoare. op.

C.32)1. p. Acţionarii acestor societăţi au la dispoziţie un termen de trei luni pentru aşi exprima opţiunea. procent ce nu va putea fi inferior pragului de 50% din drepturile de vot exprimate în adunarea generală a fiecărei societăţi promotoare (art. având sediul principal şi administrativ central într-un stat membru şi sunt constituite potrivit legii acestui stat. termen care curge de la data definitivării proiectului de constituire în condiţiile în care a fost depus la sediul societăţii relevante pentru a fi studiat. Raportul va fi examinat de experţi independenţi. A se vedea. Acţionarii care nu şi-au exprimat opţiunea vor avea posibilitatea participării cu acţiuni la formarea holdingului într-un nou termen de o lună după expirarea 1 2 . 36 . T. Vallee. fiecare societate promotoare va întocmi un proiect de constituire a holdingului şi un raport al organelor administrative însoţit de situaţiile financiare şi de informaţiile relevante. respectiv aprobarea proiectului de constituire de către adunarea generală a acţionarilor fiecărei societăţi promotoare. cit. În aceeaşi perioadă. dacă cel puţin două dintre societăţile promotoare se află sub jurisdicţia a două state membre diferite sau cel puţin două dintre ele au avut pentru cel puţin doi ani câte o filială sau o sucursală înfiinţată într-un alt stat membru potrivit legii acelui stat (art. Urmează publicarea proiectului şi raportului conform dreptului naţional al fiecărei societăţi promotoare.. mutatis mutandis. cuprinde aceleaşi etape necesare procedurii reglementate pentru Societatea Europeană formată prin fuziune3.. op. A se vedea. armonizat cu Directivele nr. 68/151/CEE şi 78/855/CEE. Astfel.2). Câteva aspecte deosebite de operaţiunea fuziunii se remarcă totuşi.b) Constituirea prin crearea unei Societăţi Europene Holding se realizează prin participarea a două sau mai multe societăţi pe acţiuni sau/şi cu răspundere limitată. care au dreptul de a verifica orice documente şi informaţii referitoare la operaţiunea de iniţiere a holdingului. p. op. 20. Gheorghe.32. cit. Procedura constituirii Societăţii Europene Holding este prevăzută de regulament şi. . 3 . Astfel. acţionarii acceptanţi vor transforma procentul de acţiuni prevăzut în proiect ca o condiţie pentru constituirea holdingului. proiectul de constituire a holdingului întocmit de fiecare societate promotoare va indica procentul din acţiunile societăţilor participante cu care acţionarii vor contribui la formarea noii entităţi societare. 161. Scopul economic al unei asemenea creaţii este de a facilita participarea acţionarilor societăţilor promotoare la rezultatele holdingului2.

1 .Societatea Europeană va dobândi calitatea de acţionar în cadrul societăţilor promotoare în temeiul acţiunilor ce i-au fost transferate. din momentul înregistrării sale conform Directivei nr. unele măsuri de protecţie cu privire la aceste categorii de persoane (art. 37 . Dreptul naţional poate dispune. Societatea Europeană Holding se va înregistra şi va face public actul de constituire conform prevederilor regulamentului.societăţile promotoare continuă să existe în paralel cu entitatea societară nou creată. neatinse1. . . Încheierea constituirii holdingului este supusă publicităţii conform dreptului naţional al fiecărei societăţi promotoare. . în anumite limite. . iar în măsura în care aceste transferuri s-au efectuat în mod majoritar. precum şi. în principiu. 68/151/CEE. salariaţilor şi terţilor faţă societăţile promotoare rămân. totuşi.Societatea Europeană Holding dobândeşte personalitate juridică proprie. 34 din Regulamentul nr.prin operaţiunea de constituire a Societăţi Europene Holding nu se produce transferul activului şi pasivului patrimonial de la societăţile promotoare la noua societate.drepturile şi obligaţiile societăţilor promotoare nu se transferă asupra Societăţii Europene Holding.acţionarii care au contribuit cu acţiuni la constituirea holdingului vor deveni acţionari ai Societăţii Europene Holding şi în consecinţă vor primi în schimbul acţiunilor aportate noi acţiuni emise de Societatea Holding. care fac trimitere la Directivele comunitare nr. Efectele constituirii Societăţii Europene Holding sunt următoarele: . . creditorilor. În fine. acţionarii care nici după termenul de o lună nu şi-au exprimat intenţia de a participa la constituirea holdingului ori s-au opus acestei operaţiuni rămân acţionari ai societăţilor promotoare. Societatea Holding va controla societăţile promotoare. .celui de trei luni.interesele acţionarilor. 68/151/CEE şi 78/855/CEE. dreptului naţional de la sediul său social. 2157/2001).

23. iar pe de altă parte. . filiala comună – Societate Europeană se poate forma astfel: 1. p. operaţiunile de formare se vor supune normelor care reglementează constituirea societăţii pe acţiuni conform dreptului naţional al sediului social a viitoarei filiale – Societate Europeană (art. mai trebuie observat că pot fi înfiinţate filiale europene de către o Societate Europeană sau de un Holding European. Indiferent de modalitatea aleasă.48). op. de un Holding European împreună cu o societate comercială sau cu o altă entitate juridică economică.36). Sub aspectul modalităţilor de constituire.c) Constituirea sub forma unei filiale comune – Societate Europeană beneficiază de o deschidere mult mai largă decât fuziunea. cit. În final. din multiplele modalităţi de constituire ale filialei – Societate Europeană1. A se vedea. 3. T. pe de o parte. 38 . Pot participa la crearea unei filiale comune societăţile comerciale indiferent de forma lor juridică. fără participarea altor societăţi sau entităţi juridice.. persoanele juridice de drept privat sau de drept public care exercită o activitate economică sau cu finalitate economică (art. Nu se poate însă constitui o filială – Societate Europeană de către două sau mai multe filiale – Societăţi Europene. indiferent că au personalitate juridică sau nu. de o Societate Europeană împreună cu altă Societate Europeană sau cu societăţi sau entităţi juridice de altă natură2. din libertatea de participare la constituirea acesteia a oricăror subiecţi de drept privat sau public. Aşadar este oprită constituirea de Societăţi Europene în cascadă. 4. Vallee. 2. de către o entitate fondatoare din spaţiul Uniunii Europene dacă deţine două filiale ce funcţionează sub legea a două state membre diferite. 1 2 . Ibidem. p. de către două entităţi fondatoare având sediul social şi administrativ principal în cadrul Uniunii Europene sub jurisdicţia a două state membre diferite. 24. ceea ce rezultă.

78/855/CEE. astfel: . Transformarea unei societăţi pe acţiuni într-o Societatea Europeană nu are ca efect dizolvarea societăţii preexistente şi crearea unei noi societăţi comerciale cu personalitate juridică distinctă5. 3 . . conform dreptului naţional de la sediul social al Societăţii Europene armonizat cu prevederile Directivei nr. 68/151/CEE. precum şi publicarea actului constitutiv. Experţii independenţi se numesc de autoritatea prevăzută de legea statului sub a cărui jurisdicţie se află societatea relevantă.publicarea proiectului cu cel puţin o lună înainte de întrunirea adunării generale a acţionarilor1. În vederea realizării unei atare transformări se vor urma etapele obişnuite ale creării oricărei Societăţi Europene.înregistrarea Societăţii Europene în registrul naţional sub această formă juridică. . . 77/91/CEE. C. 165. 77/91/CEE. 68/151/CEE. vor certifica faptul că societatea are un activ net cel puţin egal cu capitalul social şi rezervele legale nesupuse distribuirii3. Acest mod de constituire este rezervat numai societăţilor pe acţiuni preexistente având sediul social şi administrativ central pe teritoriul Uniunii.. Gheorghe.întocmirea de către organele administrative a unui proiect de transformare şi a unui raport justificativ.d) Transformarea unei societăţi pe acţiuni într-o Societate Europeană se poate realiza dacă societatea fondatoare constituită conform dreptului naţional al unui stat membru are de cel puţin doi ani o filială înfiinţată într-un alt stat membru care funcţionează potrivit legii acestui din urmă stat. după caz. . În privinţa publicării se aplică în mod corespunzător prevederile Directivei nr. .aprobarea proiectului de transformare. p. A se vedea. 5 . 78/855/CEE şi nr.examinarea proiectului şi raportului de către experţi independenţi2. Condiţiile relative la activul net sunt impuse de prevederile Directivei nr. Dimpotrivă. în conformitate cu prevederile Directivei nr. cit. 37)4. În vederea adoptării hotărârii se aplică principiul majorităţii drepturilor de vot în condiţiile prevăzute de dreptul naţional armonizat cu dispoziţiile Directivelor nr. precum şi a actului constitutiv al Societăţii Europene de către adunarea generală a acţionarilor din cadrul societăţii relevante (art. care vor verifica şi. 39 . op. 4 . are loc doar o novare a 1 2 .

să primească statutul de filială – Societate Europeană. Grupurile de Interes Economic (G.E. să i se poată aplica şablonul comunitar. de Societate Europeană. Conform legislaţiei române şi a unor convenţii internaţionale la care România este parte contractantă. Între aceşti subiecţi. Ca o consecinţă a finalizării cu succes a operaţiunii de transformare. nu are implicaţii pentru definirea ca Societatea Europeană a societăţii comerciale astfel transformate. dobândirea şi recunoaşterea atributelor de identificare ale 40 .I. societăţile cooperatiste. tradiţională de participanţi la raporturile de comerţ internaţional. 1. astfel încât aceluiaşi subiect de drept. Organizaţiile cooperatiste de tip european 4. societatea în cauză. Componenta sediului social. Societăţile comerciale Analiza acestei categorii de subiecţi participanţi la raporturile de comerţ internaţional urmează a dezvălui aspectele esenţiale ce ţin de statutul juridic naţional al societăţilor comerciale. care poate rămâne acelaşi sau schimbat. regiile autonome. fac parte din această categorie societăţile comerciale. la rândul ei.) şi comercianţii persoane fizice. filiala societăţii supuse acestei operaţiuni va putea.construcţiei societare aşezată pe dreptul naţional al unui stat membru. companiile şi societăţile naţionale. cum sunt: formarea societăţilor comerciale. cea mai consistentă participare la astfel de raporturi juridice o deţin societăţile comerciale. Aceşti subiecţi alcătuiesc categoria majoritară. Grupul de interes economic european Subsecţiunea III – a: Subiecţii de drept ce aparţin ordinii juridice naţionale Precizări prealabile. iar calitatea lor juridică este dată de dreptul intern al statului care le guvernează statutul juridic. 3.

I.1. sociale. 1. condiţiile de constituire.2 din Legea nr.2.personalităţii lor juridice. de legea naţională. DI. culturale sau de altă natură. Legile naţionale incidente în materie statuează. 105/1992). să se integreze condiţiilor prevăzute de legea română referitoare la exercitarea activităţilor economice. Prin consecinţă. Statutul juridic al societăţilor comerciale În toate sistemele de drept. Naţionalitatea societăţilor comerciale se stabileşte. Potrivit art. În baza acestui criteriu. potrivit actului constitutiv. DG). totuşi. determinant pentru identificarea naţionalităţii societăţii este sediul real. 105/1992). de regulă. În virtutea acestei recunoaşteri societăţile străine. în calitate de lex societatis. dacă sunt constituite valabil în statul a cărui naţionalitate o au. DF. D. sediul social (art.40 alin. 105/1992 persoana juridică străină are toate drepturile care decurg din legea statului său organic. chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acţionari sau asociaţi aflaţi pe teritoriul altor state (art. 1. DI. DI). Dacă societatea are sedii pe teritoriile mai multor state. Apartenenţa societăţilor la un sistem de drept naţional este dată. de asemenea. potrivit criteriului subiectiv.). Activităţile desfăşurate de o asemenea societate pe teritoriul statului român trebuie. pot să participe la acte şi fapte de comerţ pe teritoriul României fără a fi necesară vreo autorizare în acest sens sau vreo condiţie de reciprocitate între statul român şi statul căruia îi aparţine societatea străină. cu excepţia celor pe care statul pe al cărui teritoriu se desfăşoară activităţile societăţii le refuză (Ex. societăţilor comerciale li se recunoaşte calitatea de comerciant şi de persoană juridică.1 din Legea nr. Prin sediu real se înţelege locul unde se află centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare. Prin sediu social statutar se înţelege locul în care se află centrul administrativ şi de conducere al societăţii. DI. 41 . DF. 44 din Legea nr. 43 din Legea nr. naţionalitatea societăţii se identifică în raport de sediul social statutar (Ex. structurile societare ce pot fi create de societăţile comerciale şi fixarea statutului juridic al unor astfel de structuri. 105/1992 recunoaşte de plin drept personalitatea juridică a societăţilor comerciale străine. organizare şi funcţionare a societăţilor comerciale (Ex.40 alin. în principiu. DE. societatea are naţionalitatea statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit. Recunoaşterea personalităţii juridice a societăţilor comerciale Legea română. prin art.

2. După caracterul reglementării . Note definitorii ale societăţii comercială 1. Convenţia asupra recunoaşterii mutuale a societăţilor semnată la Bruxelles în 1968 de statele membre CE confirmă principiul recunoaşterii personalităţii juridice astfel cum a fost statuat prin Convenţia de la Haga.SNC . Principiul recunoaşterii de plin drept a personalităţii juridice a societăţilor comerciale este statuat prin Convenţia de la Haga din 1956 cu o singură condiţie: situarea sediului social principal şi realizarea formalităţilor de publicitate a constituirii şi de înregistrare a societăţii să se afle.SCA B.SCS . Regimul juridic al societăţilor comerciale în România 1.3.statutul juridic al sucursalei înfiinţate de persoana juridică într-o altă ţară este supus legii naţionale a persoanei juridice constituante. După obiectul activităţii comerciale 42 . După forma j.SA .Legea nr. mai multe drepturi decât cele ce i-au fost rezervate de lex societatis.societatea străină nu poate dobândi.de drept comercial Legea 31/1990 . 1. respectiv.3. şi nu a persoanei juridice care a creat-o. să se efectueze pe teritoriul aceluiaşi stat. .297/2004 . Clasificarea societăţilor comerciale A. astfel: . . De asemenea.în legi speciale – OUG 99/2006 .SRL .societatea străină nu poate dobândi în statul de recunoaştere drepturi pe care legea acelui stat nu le acordă societăţilor comerciale făcând parte din ordinea juridică internă a statului respectiv. 105/1992 face totuşi unele precizări cu privire la statutul organic al societăţilor comerciale şi structurilor societare înfiinţate de acestea. ca urmare a recunoaşterii personalităţii sale juridice. . .statutul juridic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu şi-a stabilit propriul sediu.OG 57/1997 C.1.Legea 32/2000 .3.

legea societăţii care a înfiinţat-o nu are nici un impact asupra statutului juridic al filialei constituită în ţară străină.societăţi naţionale – cap. Regulile generale de constituire a societăţilor comerciale S.de capital E.3.A.cu răspundere solidară şi nelimitată .C..S. Două sau mai multe filiale constituite pe teritoriul unor state europene diferite. 1. În raport de titlurile societare pe care le pot emite .societăţi deschise H. În raport de posibilitatea de tranzacţionare a titlurilor pe o piaţă de capital .A. pot forma o 43 .ales . social român + străin . exclusiv român .cu răspundere limitată F.N.special D. Filiala societăţii comerciale este o structură societară având personalitate juridică proprie.liber .emitente de titluri negociabile şi cesibile .soc. După elementul avut în vedere la constituire de către asociaţi . şi S. .3.societăţi mixte – cap.de pers.societăţi închise .L.C. S. constituită sub forma juridică prevăzută de legea statului pe al cărui teritoriu îşi va avea sediul social (lex fori). 4.3. – modalităţi S.C.fără aptitudinea de emitere G. – modalităţi S. 2. Structuri societare A. Înmatriculare şi publicitatea constituirii S.R.C. Drept urmare. După gradul şi întinderea răspunderii asociaţilor pentru obligaţiile sociale . În raport de originea capitalului social .societăţi străine – capital social exclusiv străin 1.

societate europeană având personalitate juridică distinctă de aceea a filialelor promotoare. în cadrul căreia integrarea societăţilor implicate este totală. Se formează astfel o entitate colectivă în cadrul căreia societăţile participante îşi pierd practic autonomia funcţională fiind subordonate conducerii centralizate. are controlul activităţii acestora. Gruparea de tip holding este o societate comercială care. legii aplicabile statutului organic al societăţii care a înfiinţat-o (lex societatis). în scopul câştigării competiţiei concurenţiale şi a concentrării capitalurilor. Sucursalele pot avea o anumită autonomie juridică şi pot sta în justiţie în temeiul delegării acestui atribut de personalitate juridică de către societatea-mamă. În funcţie de gradul de integrare a societăţilor în structura organizatorică a unor astfel de entităţi juridico-economice se disting trei tipuri de grupări de societăţi. B. ci acţionează fie ca şi comisionar. în virtutea deţinerii majorităţii acţiunilor uneia sau mai multor filiale. Gruparea de tip trust se constituie prin reunirea mai multor societăţi comerciale cu forţă economică relativ redusă. iar sub aspectul cerinţelor de înfiinţare şi publicitate. Reprezentanţa (agenţia) societăţii comerciale este o entitate juridică şi economică. iar aceeaşi organizare. Sucursala este supusă în ce priveşte obiectul său social. în Germania. B. încheind în mod corespunzător acte juridice în interesul societăţii care a înfiinţat-o. poartă denumirea de Konzern). A. constituită în ţara în care se află societatea-mamă sau într-o altă ţară. Grupările societare şi grupul de interes economic Grupările de societăţi comerciale exprimă în plan internaţional tendinţa de materializare a unor structuri organizatorice de amploare. cât şi de filială întrucât nu are ca obiect organizarea producţiei. care îndeplineşte funcţia specializată de intermediere între societatea care a creat-o şi partenerii contractuali ai acesteia. prestarea de servicii sau executarea de lucrări pentru clientela societăţii. fie ca şi mandatar. C. Reprezentanţa nu are personalitate juridică şi nici capacitatea de a sta în justiţie. obiectivele şi mijloacele de realizare a acestei activităţi (denumirea specifică este întâlnită în zona Nord-Americană. 3. Sucursala societăţii comerciale este o subunitate fără personalitate juridică. Exercitarea dreptului de control permite holding-ului să 44 . legii statului pe al cărui teritoriu se înfiinţează (lex fori). Reprezentanţa (agenţia) se deosebeşte atât de sucursală. care stabileşte direcţiile de activitate ale grupării.

Dreptul de control al societăţii tip holding nu anulează integral autonomia gestionară şi funcţională a societăţilor controlate. beneficiind de personalitate juridică şi având un scop determinat. şi G. potrivit căreia persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte.I.E. Persoana fizică Persoana fizică participă la raporturile de comerţ internaţional atât în calitate subiect de drept civil.E. 4. două condiţii.I. mai redus decât al societăţilor centrale. legea naţională guvernând şi condiţia juridică a comerciantului – persoană fizică. Capitalul social al unui holding este. în valoare însumată. constă în realizarea în comun a unor obiective comerciale şi economice în vederea facilitării realizării propriului obiect de activitate al societăţilor implicate.) este o entitate juridicoeconomică constituită potrivit legii naţionale. Scopul lucrativ al G. şi anume: G. C. în funcţie de sistemul de drept naţional care impune o atare calificare. Deosebirea dintre cele două forme juridice constă în participarea la fondarea G.E. concepţie potrivit căreia această calitate este recunoscută numai persoanei fizice care îşi înscrie o firmă în registrul comerţului. sistemele de drept naţionale de influenţă franceză consacră concepţia obiectivă.I. 45 . de management şi al comerţului desfăşurat. Societăţile comerciale implicate într-o asemenea grupare îşi păstrează autonomia funcţională şi de gestiune. sistemele de drept naţionale de inspiraţie germanică consacră concepţia subiectivă în calificarea calităţii de comerciant a persoanei fizice.I. Legea nr.influenţeze strategia societăţilor. în această ultimă ipoteză. .E. a unor societăţi comerciale din cadrul statelor europene singure sau împreună cu societăţi naţionale. lucrativ sau nelucrativ. cu caracter de continuitate şi au ca finalitate asigurarea unui avantaj economic pentru persoana care le săvârşeşte. Calificarea legală a calităţii de comerciant a persoanei fizice este diferită. În schimb. prin participarea mai mult societăţi comerciale.aceste acte sau fapte de comerţ sunt exercitate cu titlu profesional. precum şi atributele de personalitate juridică. cât şi în calitate de persoană comerciantă. de regulă. Astfel. înscrierea firmei având caracter constitutiv de persoană comerciantă. şi anume: .săvârşeşte in proprio nomine acte sau fapte de comerţ.E.E. Grupul de interes economic( G. cumulativ. 163/2003 reglementează două forme juridice ale unei astfel de grupări. să stabilească directive obligatorii pentru societăţile aflate sub controlul său în domeniile financiar.I.E.

D. cât şi felul registrelor.persoana fizică are obligativitatea de a ţine anumite registre.R. – Legea 359/2004 şi C. Subsecţiunea a IV-a: Conţinutul şi obiectul raportului juridic de comerţ internaţional 1. . .cit.persoana fizică are obligativitatea de a asigura evidenţa activităţilor. Capacitatea de a săvârşi astfel de acte sau fapte este reglementată de lex personalis. p. Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional Conţinutul raportului juridic de comerţ internaţional este format din drepturile dobândite de subiectul activ şi din obligaţiile asumate de subiectul pasiv1 1 M.com.Deleanu.. fie referitor la săvârşirea unor acte sau fapte de comerţ pentru care legea naţională impune restricţii sau cerinţe suplimentare de autorizare.) În afara calificării condiţiei juridice de comerciant. iar nu pentru a săvârşi acte sau fapte de comerţ. bunurilor şi veniturilor impozabile potrivit legii fiscale naţionale şi de a plăti taxele şi impozitele datorate. persoana fizică poate participa la raporturi de comerţ internaţional ca subiect de drept internaţional privat. Această capacitate este cerută pentru dobândirea calităţii de comerciant. legea naţională instituind atât obligaţia.persoana fizică să aibă capacitate de exerciţiu deplină. de legislaţia naţională aplicabilă subiectului de drept în cauză. Indiferent de sistemul de drept naţional care oferă calificarea de comerciant a persoanei fizice.În aceste sisteme de drept.88 46 .N. înregistrarea persoanei fizice în registrul comercianţilor nu are efect constitutiv cu privire la calitatea de comerciant a persoanei fizice astfel înregistrată (Ex. S. o astfel de persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi să se conformeze anumitor obligaţii prevăzute. fie cu privire la exercitarea profesiei de comerciant. care guvernează capacitatea civilă. astfel: . .persoana fizică să îndeplinească anumite cerinţe de autorizare prevăzute de legea naţională. şi unele şi altele. Costin. op.

Totuşi, raportul juridic de comerţ internaţional nu se prezintă static, rigid, invariabil, ci se analizează prin relevarea unor trăsături care îi sunt proprii, cum sunt: - reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor, în sensul că dreptului subiectului activ îi este corelativă obligaţia subiectului pasiv, dar şi că fiecare dintre subiecţii raportului juridic cumulează în persoana sa dubla calitate de creditor şi, totodată, de debitor faţă de celălalt subiect al raportului. Astfel, subiectul activ nu are numai drepturi iar subiectul pasiv nu are numai obligaţii, ci în mod reciproc, în poziţia fiecărui subiect se regăsesc atât drepturi cât şi obligaţii faţă de celălalt subiect; - diversitatea conţinuturilor raportului juridic de comerţ internaţional este dată, fie de multiplicarea operaţiunilor comerciale conţinute de raportul juridic, fie de existenţa conexă a altor raporturi juridice a căror existenţă se sprijină pe conţinutul raportului juridic principal, fie de complexitatea drepturilor şi obligaţiilor legale între doi sau mai mulţi subiecţi participanţi la raportul juridic de comerţ internaţional; - standardizarea desemnării drepturilor şi obligaţiilor subiecţilor raportului juridic de comerţ internaţional prin apel la uzanţele comerciale codificate (spre ex. INCOTERMS sau RAFTD). 2. Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional este prestaţia la care se îndatorează subiectul pasiv faţă de subiectul activ. Raportul juridic de comerţ internaţional are ca obiect numai prestaţii de natură patrimonială. Obiectul prestaţiei îl poate constitui numai o obligaţie de a da sau de a face. Cu titlu de excepţie, şi numai în considerarea caracterului conex sau integrat unei obligaţii de a da sau de a face, obiect al raportului juridic de comerţ internaţional poate constitui şi obligaţia de a nu face, cum sunt cele de abţinere de la acte de concurenţă neloială şi de nedesconspirare a secretului de fabricaţie ori de producţie. Obiectul raportului juridic de comerţ internaţional conţine, de regulă, o obligaţie de rezultat, ceea ce înseamnă că prestaţia la care se obligă debitorul se consideră executată numai atunci când creditorul obţine rezultatul executării obligaţiei.

47

CAPITOLUL IV CONTRACTUL DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1. Definiţia şi caracterele contractului de comerţ internaţional Contractul de comerţ internaţional este acordul de voinţă ce intervine între doi sau mai mulţi participanţi la comerţul internaţional, în vederea obţinerii unui beneficiu.
48

Contractului de comerţ internaţional îi sunt specifice aceleaşi trăsături care însoţesc şi raportul juridic de comerţ internaţional, şi anume: comercialitatea şi internaţionalitatea. Contractul de comerţ internaţional prezintă următoarele caractere: - este un contract cu titlu oneros; - este un contract sinalagmatic; - este un contract consensual; - este un contract comutativ, cu excepţia contractelor de asigurare, asigurare-reasigurare şi reasigurare internaţională de mărfuri care au caracter aleatoriu. 2. Clasificarea contractului de comerţ internaţional. Criterii de clasificare A. În funcţie de subiecţii participanţi la încheierea contractului de comerţ internaţional se disting: a) Contracte de comerţ internaţional încheiate între parteneri cu calităţi şi natură juridică similară, respectiv între persoane fizice şi juridice aflate sub ordinea juridică a diferitelor state; b) Contracte de comerţ internaţional încheiate între state sau organizaţii interguvernamentale, pe de o parte, şi entităţi aparţinând ordinii de drept intern, având o naţionalitate străină. B. În funcţie de obiectul de reglementare, se disting: a) Contracte translative de drepturi, cum sunt contractele de livrare de materii prime, materiale şi produse (spre ex. vânzarea comercială, licitaţia, contrapartida, schimbul), precum şi contractele prin care se transferă temporar dreptul de folosinţă asupra unui bun determinat (spre ex. contractul de exploatare de licenţă, de brevet de invenţie, de mărci de fabrică, de comerţ sau de serviciu, de programe informative)1. b) Contracte de prestări de servicii, cum sunt transportul, depozitul, comisionul, mandatul, serviciile bancare, asigurările; c) Contracte de executare de lucrări, precum antrepriza; d) Contracte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională; e) Contracte caracterizate prin specularea valorii titlurilor de capital, a instrumentelor financiare şi a emisiunilor valutare. C. În funcţie de modalitatea de executare, se disting: a) contracte de executare instantanee (uno ictu); b) contracte de executare succesivă, printr-o serie de prestaţii de acelaşi fel repetate la diferite intervale de timp; c) contracte de executare continuă, cum sunt contractele de furnizare de energie electrică sau gaze naturale.
1

B. Ştefănescu, op.cit,., p.104

49

D. c) contracte declarative de drepturi. având în vedere calitatea de comercianţi profesionişti a participanţilor la contractul de comerţ internaţional c) Obiectul contractului de comerţ internaţional desemnează prestaţia (acţiunea sau inacţiunea) la care părţile sau numai una dintre ele se obligă2. 2006. 31 50 . Eroarea de fapt ca viciu de consimţământ este mult restricţionată. au capacitate juridică de a contracta conform lex personalis. Eroarea de drept a contractului nu este obstrucţionată de prezumţia de cunoaştere a legii. Dreptul Comerţului Internaţional. Organizaţiile interguvernamentale au capacitate juridică subordonată realizării scopului avut în vedere la înfiinţarea lor prin Convenţia internaţională. Este admisă leziunea ca viciu de consimţământ a unei părţi contractante.N. aceste condiţii sunt: capacitatea părţilor. Ediţia a V-a. b)Consimţământul. Bucureşti. Statul. 3. În oricare dintre cele două modul de înfăţişare.Mazilu.cit. au capacitatea juridică de a contracta determinată potrivit lex societatis. p. Totuşi. consimţământul acestora.. cum sunt contractele de tranzacţie1.Condiţiile de validitate ale contractului de comerţ internaţional În mod similar oricărui contract. Costin. astfel: a) Capacitatea juridică. 1 A se vedea D. b) contracte translative de drepturi reale. un obiect determinat sau determinabil şi o cauză licită şi morală. ca parte contractantă. În funcţie de efectele pe care le produc. Editura Lumina Lex. Persoanele fizice. are un statut juridic special. se disting: a) contracte de comerţ internaţional constitutive de drepturi de creanţă.23 şi 24. op. Partea specială. Obiectul contractului de comerţ internaţional poate consta în prestaţii de natură sau în prestaţii pecuniare. Persoanele juridice. subiecţi de drept naţional. în ipoteza în care se invocă eroarea asupra normelor de drept dintr-un stat străin. obiectul contractului de comerţ internaţional poate fi determinat sau determinabil. unele dintre aceste elemente comportă anumite note de specificitate pentru contractul de comerţ internaţional. 2 M. p.

vor fi determinate. Costin. 4. prestaţiile în natură pot fi determinate numai pe baza unor criterii obiective.N.39 51 . Prin excepţie. pe baza criteriilor liber asumate de către părţile contractante. prin intermediul art.în subsidiar. d) Cauza. forma ad validitatem. Prestaţiile pecuniare. Dreptul român relevă două criterii orientative pentru stabilirea preţului. De asemenea. denumite preţ. acestea fiind următoarele: . conosamentul. iar nu ad validitatem. contractul se consideră valabil încheiat sub aspectul formei dacă: .Forma contractului de comerţ internaţional Forma contractului este guvernată de legea naţională care ăi cârmuieşte fondul. iar în lipsa unei burse. Acest element poate să lipsească pentru anumite acte juridice prin intermediul cărora se realizează operaţiuni de comerţ internaţional. biletul da ordin.1 şi art. 86 din Legea nr. 105/1992 M. p. Dreptul român cere forma scrisă ca o condiţie ad probationem. În subsidiar se apelează la criteriile orientative prevăzute de dispoziţiile legii supletive. preţul se va putea stabili prin orice mijloc de probă. . abstracte.în principal. au îndeplinit condiţiile de formă prevăzute de legea unuia dintre aceste state. cecul. warantul. Absenţa cauzei nu lipseşte actul juridic enunţat de efecte juridice. în principal. 1 2 Art.În această din urmă ipoteză se pune problema determinării în viitor a prestaţiei. care se găsesc la data când l-au încheiat în state diferite. .. cum sunt: cambia. prime de asigurare. Aceasta este regula. op. Astfel. şi anume în ipoteza actelor juridice necauzale. 71 alin. pe baza listelor de la bursa locului unde contractul s-a încheiat. iar dacă nici acest criteriu nu este posibil. pe baza preţului curent existent în acel loc. comision.reprezentantul părţii a îndeplinit condiţiile de formă ale statului unde s-a aflat în momentul încheierii contractului1.com.. dacă nu există bursă operaţională şi nici practica unui preţ curent (mercurial) se recurge la lista bursieră sau mercurialele oferite de locul cel mai apropiat celui în care s-a încheiat contractul. 40 C. ad solemnitatem este cerută atunci când raportul obligaţional de natură comercială se realizează prin intermediul unei operaţii juridice civile pentru a cărei valabilitate legea civilă prevede exigenţa formei autentice2.cit.părţile.

6. de regulă. printre care o limbă de circulaţie internaţională. Aceasta pentru a se evita retrimiterea în materie contractuală şi 52 . Clauza prin care părţile convin asupra legii aplicabile contractului lor poartă denumirea de „electio juris”. desemnată de către părţi cuprinde totalitatea normelor de drept material ale sistemului juridic ales. Părţile pot indica cu titlu de lex contractus. dreptul naţional al uneia dintre ele sau chiar o lege a unui stat terţ. de către părţile contractante. Acest principiu reprezintă norma conflictuală fundamentală de drept internaţional privat potrivit căreia condiţiile de fond – cu excepţia capacităţii părţilor – şi efectele obligaţionale ale contractului de comerţ internaţional sunt supuse legii alese de către partenerii contractanţi. legea aplicabilă va fi stabilită de organul de jurisdicţie. asupra eligibilităţii lex contractus este limitată în următoarele situaţii: . iar în cazul în care această determinare nu a avut loc. .Tot astfel. O astfel de determinare se realizează pe baza principiului lex voluntatis. Facultatea părţilor. Limba contractului Contractul de comerţ internaţional este redactat în limba pe care părţile contractante o aleg.lex contractus. Determinarea legii aplicabile (lex contractus) prin acordul părţilor. Limba contractului poate fi a unei părţi contractante. În această ipoteză părţile nu vor putea recurge la electio juris.1.Legea aplicabilă contractului de comerţ internaţional Legea aplicabilă contractului de comerţ internaţional se determină. 5. dar acestea pot conveni redactarea aceluiaşi contract în mai multe limbi. 6. exemplu în acest sens fiind actul constitutiv al societăţii comerciale pe acţiuni care se constituie prin subscripţie publică de capital şi contractul de societate comercială pentru constituirea căreia aportul în natură îl constituie un teren sau o construcţie. sunt situaţii de excepţie în care însăşi legea comercială naţională impune forma solemnă ca o cerinţă pentru validitatea actului juridic. dar nu şi normele sale conflictuale. după cum pot face trimitere la una sau mai multe norme conflictuale uniforme internaţionale care reglementează un astfel de contract.lex contractus este impusă în mod imperativ printr-o convenţie internaţională.

incertitudinile pe care le-ar putea avea aplicarea normelor de drept internaţional privat1. În schimb, părţile pot determina un singur sistem de drept ca lex contractus, care va guverna întreg contractul, după cum pot stabili ca anumite clauze să fie guvernate distinct de alte sisteme de drept. Lex contractus poate fi determinată expres sau tacit. De asemenea indicarea lex contractus se poate materializa prin preluarea expresis legis, în întregime a legii aplicabile, în conţinutul contractului, sau numai prin trimitere la denumirea acelei legi. Tot astfel, părţile în determinarea legii aplicabile contractului pot insera uzanţele standardizate sau pot încheia contracte tip, standardizate prevăzute de convenţiile internaţionale adoptate în domeniul respectiv. 6.2. Determinarea legii aplicabile de către organul de jurisdicţie În absenţa desemnării de către părţi a lex contractus, precum şi în lipsa unor norme uniforme imperative care să desemneze legea aplicabilă contractului, aceasta va putea fi determinată la cererea părţilor de organul de jurisdicţie – instanţă judecătorească sau arbitraj. Potrivit legii române referitoare la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat2, în aceste situaţii lex contractus se determină de organul de jurisdicţie reţinând următoarele criterii: - în principal, lex contractus este dată de legea statului în care debitorul prestaţiei caracteristice are, la momentul încheierii contractului, domiciliul sau, în lipsă, reşedinţa ori fondul de comerţ sau sediul social(art.77 alin.1); - în subsidiar, atunci când contractul nu poate fi localizat în funcţie de prestaţia caracteristică a uneia dintre părţi, legea aplicabilă contractului este dată de lex loci actus (art.79 alin.1). Totuşi, cele două criterii nu au caracter absolut, întrucât legea prevede posibilitatea ca partea interesată să facă dovada că din anumite circumstanţe aflate în strânsă legătură cu elementele caracteristice ale contractului rezultă că lex contractus urmează a fi determinată pe temeiul altor indici de localizare care conduc spre sistemul de drept al unui stat diferit. În acest scop, partea interesată va putea demonstra indici de localizare, cum sunt: locul executării prestaţiei (lex loci executionis), domiciliul sau naţionalitatea comună a părţilor, obiectul, forma ori conţinutul contractului. 6.3. Domeniul de aplicare a legii contractului

1 2

M.N. Costin, S. Deleanu, op.cit., p.52 Legea nr. 105/1992, publicată în M.Of. nr……….

53

Lex contractus se aplică, în principiu, asupra tuturor elementelor de fond şi de formă ale convenţiei, dar cu luarea în considerare a unor aspecte particulare, astfel: a) Referitor la condiţiile de fond: - capacitatea părţilor de a contracta este guvernată de legea naţională a persoanei fizice (art.11 din Legea nr. 105/1992), respectiv de legea sediului social real al persoanei juridice (art.40). Incapacitatea prevăzută de lex personalis nu poate fi opusă, iar contractul nu va fi invalid, dacă potrivit lex loci actus persoana era deplin capabilă şi partenerul contractant a fost de bunăcredinţă, în sensul că nu a cunoscut legea personală a cocontractantului său. Excepţia nu se aplică în cazul transferului de bunuri imobile (art.17); - consimţământul părţilor este guvernat de lex contractus. Valoarea juridică a tăcerii depinde însă de legea naţională a persoanei fizice sau de legea statutului organic al persoanei juridice (art. 81 şi 83); - obiectul şi cauza sunt guvernate de lex contractus (art.82), cu observaţia că prevederile contractuale ce contravin normelor cu caracter imperativ ale lex contractus vor trebui să respecte regimul juridic al multiplicării legii aplicabile, în sensul că asupra acestor prevederi lise aplică o lege diferită; - nulităţile sunt cârmuite de lex contractus, inclusiv în ce priveşte persoanele îndreptăţite să invoce nulitatea, calea de invocare şi posibilitatea de confirmare a actului anulabil (art.82 lit.d); - prescripţia extinctivă este guvernată de lex contractus (art. 147). b) Referitor la condiţiile de formă: - forma contractului este supusă lex contractus, cu observaţia că în situaţia în care legea aplicabilă condiţiilor de fond impune, sub sancţiunea nulităţii, forma solemnă, această cerinţă nu poate fi înlăturată de o altă lege (art.72); - atestarea procesuală, sub aspectul calităţii procesuale, obiectului şi cauzei acţiunii, inclusiv prezentarea mijloacelor de probă, este guvernată de legea contractului. În schimb, actele de procedură, termenele procesuale, procedura de judecată, administrarea probelor şi căile de atac sunt cârmuite de lex fori. c)Efectele contractului de comerţ internaţional. Lex contractus guvernează şi efectele contractului, cu luarea în considerare a unor nuanţări relativ la persoanele între care se produc efectele contractului, interpretarea şi executarea contractului, astfel: - referitor la persoanele faţă de care se produc efectele contractului, potrivit Legii nr. 105/1992, lex contractus reglementează efectele acestuia în raporturile dintre părţi, dintre acestea şi terţi, cesiunea de creanţă (art. 120), subrogaţia convenţională (art.121) şi delegaţia (art. 122), considerente ca operaţiuni aflate în legătură cu raportul obligaţional generat de contract;

54

- interpretarea şi determinarea naturii juridice a contractului sunt regizate de lex contractus. Totuşi, părţile pot prin însăşi contractul lor să definească astfel de termeni. De asemenea, în ipoteza uzitării unor termeni străini de lex contractus şi nedefiniţi de părţi, pentru lămurirea semnificaţiei lor juridice se poate apela la înţelesul acestora astfel cum este desemnat în legea ţării de unde au fost preluaţi; - adaptarea contractului, în situaţia intervenirii pe parcursul executării sale a unor evenimente imprevizibile, rezoluţiunea contractului şi executarea obligaţiilor rezultând din contract, inclusiv consecinţele neexecutării totale sau parţiale a acestor obligaţii ori a executării lor cu întârziere, sunt guvernate de lex cotnractus [(art.80 lit. b) – c)]; Punerea în întârziere a debitorului, răspunderea contractuală, prescripţia dreptului la acţiune, posibilitatea de a invoca excepţia de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus), invocarea forţei majore, condiţiile de acordare a despăgubirilor, criteriile de determinare a acestora şi regimul clauzei penale sunt statornicite de lex contractus, cu luarea în considerare a următoarelor observaţii: - forma punerii în întârziere a debitorului se supune şi principiului locus regit actum1; - dacă modul de evaluare a prejudiciului nu este statuat de lex contractus, se aplică lex fori; - modul de executare a obligaţiilor contractuale se conformează şi legii locului de executare (lex loci executionis); - dreptul de retenţie este guvernat atât de lex contractus, cât şi de lex rei sitae; - riscurile contractului şi modurile de stingere a obligaţiilor contractuale sunt cârmuite de lex contractus [art.91 lit.e) şi art.80 lit.d)]; - remiterea de datorie, tranzacţia, novaţia şi compensaţia convenţională sunt supuse legii contractului. Pentru compensaţia judiciară primeşte incidenţă lex fori. Legea aplicabilă contractelor bancare şi garanţiilor bancare este, în lipsa desemnării sale de către părţi, legea sediului băncii. De asemenea, în aceleaşi condiţii legea aplicabilă contractelor de asigurare împotriva riscurilor este legea sediului asigurătorului. 7. Formarea contractului de comerţ internaţional 8. Conţinutul contractului de comerţ internaţional 8.1. Noţiune
1

M.N. Coostin, S.Deleanu, op.cit., p. 58

55

Conţinutul contractului de comerţ internaţional se exprimă prin clauze. Lumina Lex. formă juridică pentru persoanele juridice). dintre care unele sunt considerate necesare şi. respectiv denumire. Tot această clauză va avea ca obiect de descriere datele privind identitatea şi calitatea reprezentanţilor partenerilor contractanţi. S. o condiţie de validitate a contractului respectiv. 8. Costin.N. cantitate). b) Clauze privind obiectul contractului. caracteristici tehnice. pentru stabilirea naturii juridice a contractului şi a conţinutului său economic3. comune tuturor contractelor de comerţ internaţional 2. prenume. executări de lucrări etc. p.). Dreptul comerţului internaţional.Conţinutul contractului de comerţ internaţional desemnează totalitatea drepturilor şi obligaţiilor manifestată de voinţa juridică a părţilor contractante. . sunt considerate clauze specifice contractelor de comerţ internaţional.calitatea mărfii. totodată. prin particularităţile pe care le prezintă. atunci când contractul se încheie prin reprezentanţi împuterniciţi în acest scop. locul şi modul de determinare a acestei calităţi. ceea ce constituie. prestări servicii. op.garanţiile aflate în sarcina furnizorului pentru calitatea mărfii. 2006. iar altele.cit. p.119 56 . sediu social. Această clauză se realizează prin prevederea în conţinutul contractului a atributelor de identificare a părţilor contractante (nume. categorie.72 3 Ibidem.precizări privind modul de distribuire între părţi a cheltuielilor ocazionate de îndeplinirea formalităţilor de control a mărfii. Bucureşti. precum şi documentul care o atestă. . Partea specială. c) Clauze referitoare la calitate. volum.Mazilu. . totodată. domiciliu în cazul persoanelor fizice. Clauzele necesare contractului de comerţ internaţional sunt stipulaţii contractuale având caracter esenţial pentru calificarea raportului juridic obligaţional. inclusiv precizarea termenelor de garanţie şi modalităţile în care urmează a fi 1 2 M. Ed.precizări privind controlul şi recepţia calitativă a mărfii. voinţă materializată într-un contract încheiat între subiecţii participanţi la comerţul internaţional1..Deleanu. prin care se indică elemente ce reliefează: . A V-a. gen.2. Aceste clauze se recomandă a descrie în concret obiectul prestaţiei prin indicarea elementelor de identificare şi de determinare ale acesteia (denumire.117 A se vedea D. Ed. p. Conţinutul clauzelor necesare: a) Clauza privind părţile contractante este impusă de necesitatea identificării prin contract a părţilor raportului obligaţional. prin care se indică prestaţiile la care se obligă părţile contractante în funcţie de operaţiunea comercială ce se doreşte a fi realizată (vânzare-cumpărare.

penalităţile de întârziere la care se va supune partea în culpă contractuală. fie la evitarea riscurilor contractului. încă din momentul încheierii contractului. dar prevăzute de către părţile contractante. Aceleaşi clauze trebuie să cuprindă precizări cu privire la preţul ambalajului şi la măsurile de protecţie a mărfii. recurgând astfel la electio juris. în scopul evitării incertitudinii pe care o prezintă conflictele de legi. fie la clarificarea regimului juridic al contractului şi jurisdicţiei aplicabile. b) Clauzele referitoare la soluţionarea litigiilor.3. termenele. d) Clauze privind modul de soluţionare a reclamaţiilor referitoare la cantitate şi calitate. documentele şi modalităţile de rezolvare a acestor incidente. dacă şi în ce condiţii trece în proprietatea cumpărătorului mărfii sau rămâne în proprietatea vânzătorului.1. participanţii la încheierea contractului de comerţ internaţional au facultatea de a include în contractul lor diferite clauzei menite să contribuie. care este termenul de restituire şi în sarcina cui se află cheltuielile prilejuite de această operaţiune. Aceste clauze trebuie să stabilească: termenele de livrare a mărfii sau de executare a prestaţiei sau lucrării. Clauze specifice contractului de comerţ internaţional În temeiul principiului libertăţii de voinţă (lex voluntatis). 8. documentele care atestă efectuarea livrării sau executarea pot fi refuzate de beneficiarul cocontractant. respectiv sancţiunea la care se expune debitorul acestor obligaţii în cazul încălcării ei. Clauze destinate să stabilească regimul juridic al contractului şi jurisdicţia aplicabilă Din această categorie fac parte următoarele clauze: a) Clauzele referitoare la dreptul aplicabil. f) Clauze referitoare la obligaţia de livrare a mărfii şi termenul de livrare. Referitor la marcaj. clauzele vor indica conţinutul marcajului şi limba sau codul în care se va face marcajul. prin care se stabilesc condiţiile. răspunderea furnizorului sau prestatorului pentru nerespectarea termenelor de livrare sau executare stabilite prin contract. sistemul de drept aplicabil contractului. iar în această ultimă ipoteză. sunt stipulaţiile convenite de părţi în conţinutul contractului de comerţ internaţional prin care acestea determină modul de conciliere asupra situaţiilor ivite în 57 . 8. Aceste clauze se întemeiază pe dreptul special al părţilor contractului de comerţ internaţional de a alege legea aplicabilă contractului (lex contractus). sunt acele stipulaţii prin intermediul cărora părţile stabilesc.3. iar clauza poartă denumirea de pactum de lege utenda. condiţiile în care aceste termene pot fi modificate. prin care se stipulează felul ambalajului.remediate deficienţele calităţii constatate de cumpărător. fie la preîntâmpinarea unor situaţii juridice noi. e) Clauze privind ambalajul şi marcarea. inclusiv condiţiile în care se poate cere rezoluţiunea contractului.

părţile contractante convin asupra unor măsuri specifice menite să asigure evitarea şi chiar neutralizarea unor riscuri contractuale1. clauzele de consolidare valutară. a formei arbitrajului (prin aplicarea strictă a normelor de drept sau numai în echitate). clauza de opţiune a monedei liberatorii.3. Astfel. Clauzele privind jurisdicţia aplicabilă contractului de comerţ internaţional determină organul de jurisdicţie competent să soluţioneze eventualele litigii ivite între părţile contractante. a) Clauzele de consolidare valutară au ca scop protejarea părţilor contractante împotriva riscului provocat de variaţia parităţii monedei de 1 M.1.3. în raport de alegerea efectuată. 8. Clauza prin care părţile supun litigiile lor spre soluţionare arbitrajului se numeşte clauză compromisorie sau clauză de arbitraj (negotium iuris). Clauze împotriva riscurilor valutare Aceste clauze sunt destinate să menţină valoarea contractului. Deleanu.cit. precum şi jurisdicţia aplicabilă soluţionării pe cale contencioasă a conflictelor juridice izvorând din raportul juridic obligaţional.Mazilu. Prin intermediul acestor clauze.2. op.82 58 . clauza de opţiune a locului de plată..cit. obligativitatea recurgerii la o procedură de conciliere directă prealabilă sesizării organului jurisdicţional etc. Clauze destinate să evite riscurile contractului de comerţ internaţional. urmând ca în caz de litigiu să complinească clauza compromisorie prin încheierea unei convenţii de arbitraj care să statueze asupra instanţei de arbitraj şi. p. Unele dintre aceste clauze au ca scop evitarea riscurilor valutare. Costin. D. p.2. Fac parte din această grupă: clauza aur. De asemenea. Astfel de activităţi pot consta în verificarea periodică a modului şi stadiului de realizare a contractului. părţile contractante pot conveni numai în principiu asupra formei jurisdicţionale. 131 şi urm. S. înlăturarea la timp a dificultăţilor în executarea obligaţiilor. În cadrul clauzelor referitoare la conciliere. 8. deci o anumită instanţă de judecată când competenţa teritorială alternativă prevăzută de lex fori o permite sau o anumită instanţă de arbitraj. iar altele sunt destinate să contracareze riscurile nevalutare.procesul de executare a obligaţiilor contractuale. op. informarea reciprocă asupra incidentelor de executare.. părţile pot indica organul de jurisdicţie în mod nominal.N. părţile contractante prevăd întreprinderea anumitor activităţi de natură să preîntâmpine declanşarea unor litigii şi să asigure executarea voluntară a obligaţiilor contractuale.

moneda de cont DSI (drepturile speciale de tragere) instituită de F.130 B. .de data aceasta. Cluj-Napoca. Fac parte din această categorie de stipulaţii contractuale clauzele monovalutare. b) Clauza aur este stipulaţia contractuală prin intermediul căreia preţul contractului se exprimă. Costin. Funcţionarea clauzei aur este dependentă de cerinţa ca moneda de plată să fie exprimată în aur printr-o paritate oficială. în cazul modificării cursului de schimb al monedei de plată în raport cu o altă valută considerată monedă de cont sau de calcul. Ajustarea monedei de plată operează automat. În prima ipoteză este desemnată clauza valoare – aur. op.11 3 M. Universitatea Cluj-Napoca. Costin. Facultatea de Drept. . părţile se rezumă la a face trimitere la moneda de cont determinată de un organ instituţional specializat pe baza unui curs valutar pe care acelaşi organ instituţional îl configurează şi. 1987. Dacă între cursurile avute în vedere la încheierea contractului şi cele constatate la data plăţii se constată diferenţe (pozitive sau negative) depăşind un anumit procent. 59 .N. p. acceptându-se ca şi cursuri de referinţă cele existente între această monedă şi alte câteva monede (35 monede) din ziua încheierii contractului. Partea generală. clauzele multivalutare bazate pe un curs valutar stabilit de părţi şi clauzele multivalutare bazate pe un curs valutar instituţionalizat. p. debitorul să achite suma datorată în funcţie de această modificare2. c) Clauza de opţiune a monedei liberatorii este stipulaţia contractuală prin care părţile exprimă preţul convenit în două sau mai multe monede de plată.Clauza monovalutară este clauza prin care părţile convin ca. Ştefănescu. Dreptul comerţului internaţional.cit. Aceste cursuri de referinţă urmează a fi comparate cu cursurile existente între aceleaşi monede la data plăţii.plată în raport cu moneda de cont desemnată de comun acord de către contractanţi1. fie direct în aur urmând a fi plătit în monedă aur3. prin intermediul lor părţile contractante stabilesc două monede – una de plată şi alta de cont – iar prin corelarea lor se determină reperul după care se vor conduce părţile pentru păstrarea echilibrului contractual. . Drept comercial internaţional. fie într-o valută luându-se aurul ca etalon al acelei valute. preţul se va recalcula în mod corespunzător.108 şi urm. prestabilit de părţi.I. 1987.Clauza multivalutară bazată pe un curs valutar instituţionalizat se caracterizează prin faptul că. apreciată ca stabilă. Editura Dacia.N. p.. totodată. De exemplu. stabileşte modul de calcul a monedei de cont. iar riscul valutar este preluat de debitor. iar în a doua ipoteză stipulaţia este denumită clauză monedă – aur.M.Clauza multivalutară bazată pe un curs valutar convenit de părţi este acea clauză prin care părţile precizează că preţul contractului exprimat în moneda de plată desemnată de părţi a fost convenit. Specific acestor clauze este faptul că. luând în considerare paritatea existentă între aceste monede la 1 2 M.

iar riscul privind ivirea unor situaţii noi prejudiciabile pentru debitorul obligaţiei poate fi îndepărtat prin convenirea unor clauze de adaptare a contractului la noile împrejurări.cit. astfel că debitorul prestaţiei de executat se află într-o situaţie contractuală net dezavantajoasă faţă de debitorii aceluiaşi creditor având ca domeniu de referinţă raporturi obligaţionale asemănătoare.denumită şi clauze de indexare a preţului1. Clauze destinate să contracareze riscurile nevalutare ale contractului de comerţ internaţional Astfel de clauze au ca scop evitarea sau. clauza examinată poate plasa riscul valutar fie în sarcina debitorului – când opţiunea aparţine creditorului. forţei de muncă sau a altor elemente semnificative avute în vedere la stabilirea preţului contractului. clauza ofertei concurente. op. iar debitorul îşi asumă obligaţia de a satisface opţiunea creditorului plătind în moneda locului ales de către acesta din urmă. oricare dintre părţi să fie îndreptăţită să procedeze la recalcularea preţului contractat. făcându-le mai anevoioase sau imposibil de executat.2. a unor împrejurări noi. sunt stipulaţii contractuale prin care părţile convin ca în situaţia în care între momentul încheierii contractului şi cel al expirării sale intervin modificări importante asupra preţului materiilor prime. să desemneze moneda liberatorie şi să pretindă debitorului să facă plata în moneda astfel aleasă. a) Clauzele de recalculare (revizuire) a preţului.3. fie în sarcina creditorului – dacă opţiunea revine debitorului.2. 8. Clauzele de recalculare a preţului se pot prezenta în trei variante. dreptul de opţiune poate fi stabilit în favoarea debitorului. neutralizarea unor riscuri privind preţul contractului sau apariţia. clauza de impreviziune (hardship). energiei. Prin urmare. clauza de forţă majoră etc. Riscul privind preţul contractului poate fi contracarat prin clauze de recalculare sau postcalculalre a preţului. după caz.. urmând ca la scadenţă creditorul să fie autorizat să aleagă între monedele convenite. Şi în acest caz. de natură să modifice condiţiile avute în vedere de către părţi cu privire la îndeplinirea prestaţiilor asumate de ele.data încheierii contractului. p. cum sunt: clauza clientului cel mai favorizat. Costin. d) Clauza de opţiune a locului de plată este stipulaţia contractuală prin care creditorul dobândeşte dreptul de a încasa la scadenţă valoarea creanţei sale calculată pe baza unei valute de cont prestabilită prin contract în locul ales de acesta dintre mai multe locuri convenite în acest scop.166 60 . astfel: 1 M. Dreptul de opţiune asupra monedei liberatorii poate fi stabilit şi în favoarea debitorului. pe parcursul executării contractului.N.

aceleaşi condiţii se vor aplica pentru viitor (ex nunc). beneficiar). precum tona de cărbune. luându-se în calcul în acest scop toate modificările factorilor economici de influenţare a preţului. care au intervenit între momentul perfectării contractului şi cel al executării lui sau. b) Clauzele de postcalculare a preţului sunt cele prin intermediul cărora creditorul (vânzător. considerate cumulativ (spre ex. din chiar momentul când ele au fost acordate terţului. Notificarea se poate efectua într-un termen convenit de părţi prin contract sau.clauza de recalculare cu indexare cumulativă.clauza de recalculare cu indexare unică. variantă în care preţul contractului este raportat la preţul curent al unei unităţi de măsură uzuale al unui produs de bază. după caz.. . tona de cereale. în lipsa unei astfel de prevederi. dacă vânzătorul sau furnizorul acordă unui terţ condiţii mai favorabile decât cele pe care le-a convenit cu partenerul său contractual.) este autorizat să procedeze la stabilirea preţului sau. într-o zonă geografică determinată cu suma de bani în care se exprimă preţul. împreună). referitor la contracte având acelaşi obiect. barilul de petrol etc. variantă în care preţul contractului este dependent de valoarea unei pluralităţi de elemente de referinţă. furnizor) se obligă să acorde partenerului contractant debitor (cumpărător. fără a fi necesare negocieri suplimentare. variantă prin care preţul contractului se raportează la valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor ce pot fi procurate. furnizor) care a consimţit condiţii mai favorabile unui terţ. beneficiar) cele mai favorabile condiţii pe care le-ar acorda eventual altor parteneri. stabilit de părţi la încheierea contractului.clauza de recalculare a preţului cu indexare generală. fie ulterior executării integrale a contractului. materii prime. fie la termene intermediare convenite de părţi. Procedura de aplicare a clauzei comportă notificarea de către partenerul contractant (vânzător. . după caz. această clauză acţionează automat. Kw/oră. Această variantă presupune adoptarea ca element de referinţă indicele statistic relevant pentru evoluţia preţurilor la nivelul macroeconomic al zonei geografice desemnate. de îndată ce s-a încheiat contractul cu terţul favorizat. şi în favoarea partenerului cu care a contractat iniţial. partenerul său cocontractant poate recurge la o astfel de notificare de îndată ce află din alte surse despre existenţa contractului mai favorabil încheiat de partenerul său cu un terţ. 61 . furnizor. al împlinirii termenului intermediar. Această metodă impune şi stabilirea unei formule de calcul adecvată finalităţii urmărită de părţile contractante. materiale şi forţă de muncă. la definitivarea lui (atunci când la încheierea contractului a fost doar estimat). În principiu. c) Clauza clientului cel mai favorizat este stipulaţia contractuală prin care creditorul (vânzător.. a acestei împrejurări celuilalt partener (cumpărător. Dacă contractantul obligat la notificare refuză efectuarea acestui demers. antreprenor etc. Prin intermediul acestei clauze.

contractul va fi suspendat pentru o durată de timp determinată. avute în vedere în momentul perfectării contractului. Clauza ofertei concurente poate fi stipulată şi în favoarea vânzătorului. e) Clauza de impreviziune (hardship) este stipulaţia contractuală prin care devine posibilă modificarea conţinutului contractului atunci când pe parcursul executării sale se produc. Vânzătorul are opţiunea între a alinia condiţiile sale la cele oferite de furnizorul concurent sau de a primi rezilierea contractului. într-un termen rezonabil.după momentul încheierii contractului să intervină o împrejurare imprevizibilă şi exterioară voinţei părţilor. astfel încât pentru una dintre părţi prestaţia să devină excesiv de oneroasă.părţile vor continua executarea contractului conform cu obligaţiile asumate la încheierea sa. în sensul că creează pentru unul dintre partenerii contractuali consecinţe mult prea oneroase pentru a fi echitabil ca acesta să le suporte singur1. astfel: . Costin.180 62 . pentru aceeaşi marfă. Este posibilă. Dacă părţile nu ajung la un rezultat convenţional. .d) Clauza ofertei concurente este stipulaţia contractuală prin care vânzătorul îşi asumă obligaţia de a acorda cumpărătorului aceleaşi condiţii pe care le-ar acorda acestuia din urmă.. alţi furnizori concurenţi. care poate fi: . însă.să provină de la un furnizor cunoscut şi serios.oferta să nu fie una de complezenţă. 1 M. şi soluţia suspendării contractului pe o durată determinată. op. Clauza de impreviziune poate fi invocată de oricare dintre părţile contractante. . Condiţiile de aplicare a clauzei de impreviziune sunt: . clauza conduce la adaptarea directă a preţului sau la rezilierea contractului.împrejurarea intervenită să afecteze în mod fundamental echilibrul contractual.N. asupra intervenţiei evenimentului imprevizibil şi a consecinţelor acestuia.cit. p. . .contractul va fi reziliat după un preaviz. Prin aceeaşi modificare se solicită adaptarea contractului într-un anumit termen şi se propun soluţii în acest sens. În ambele variante. perioadă în care cumpărătorul se poate aproviziona de la terţul ofertant. Procedura de aplicare a clauzei impune notificarea partenerului contractant. evenimente ce nu puteau fi prevăzute în momentul încheierii contractului. se va aplica soluţia arătată în clauza de impreviziune. Oferta furnizorului concurent trebuie să îndeplinească anumite cerinţe. fără culpa partenerilor contractanţi. dar care schimbă semnificativ elementele de echilibru ale raportului juridic obligaţional.

măsurile ce trebuie luate de către părţi pentru a reduce efectele unui atare eveniment. cu titlu de exemplu. clauze prin care se afirmă efectul extinctiv al împrejurării de forţă majoră asupra contractului. efectele acestei piedici să nu fi putut fi. prevenită sau depăşită şi.să existe o neexecutare a obligaţiei contractuale. părţile tind să evite dificultăţile ce decurg din deosebirile de calificare a cauzei de forţă majoră în legislaţiile diferitelor state.piedica intervenită să nu fie putut fi. Procedura de urmat în cazul ivirii împrejurării de forţă majoră impune efectuarea anumitor activităţi. condiţiile în care se poate adapta contractul ori se va putea decide suspendarea sa până la încetarea evenimentului.această neexecutare să se datoreze unei piedici independente de voinţa debitorului obligaţiei. constatând intervenirea împrejurării de forţă majoră. în mod rezonabil. părţile stabilesc evenimentele care pot constitui.părţile vor solicita unui terţ independent adaptarea contractului. Clauzele de forţă majoră pot fi grupate în două mari categorii. eventual după o perioadă de suspendare a contractului şi renegocierea obligaţiilor contractuale. convin menţinerea şi continuarea raporturilor contractuale. Condiţiile în care poate fi invocată împrejurarea de forţă majoră. pe parcursul executării contractului. f) Clauza de forţă majoră este stipulaţia contractuală prin intermediul căreia părţile contractante convin ca în cazul ivirii. în mod rezonabil. să prevadă o atare piedică în momentul încheierii contractului. având o forţă invincibilă şi datorită căreia debitorul obligaţiei nu îşi poate executa angajamentul asumat. . prevenite sau depăşite. rezultă din prevederile art.1 ale Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de mărfuri din 11 aprilie 1980 şi anume: . adaptarea contractului la noile condiţii sau rezilierea lui. . a unei împrejurări imprevizibile la momentul încheierii contractului. ceea ce semnifică rezilierea sa cu exonerarea de răspundere pentru daune a debitorului obligaţiei. şi anume: . obligativitatea notificării de către partea afectată.debitorul obligaţiei să nu fi putut. Notificarea se face în forma prevăzută în contract. împrejurări de forţă majoră. în condiţii rezonabile. termenul de notificare. şi anume: clauze prin care partenerii contractuali. Fixând clauza arătată. . Dacă s-a convenit un termen pentru 63 .. 79 paragr.notificarea imediată de partea contractantă afectată în scopul informării celeilalte părţi asupra ivirii împrejurării de forţă majoră. tot astfel. după caz. partea contractantă afectată să fie în măsură să solicite exonerarea de răspundere şi. Prin includerea clauzei de forţă majoră. informarea cocontractantului cu privire la efectele evenimentului asupra contractului.

Caracteristicile acestei clauze sunt următoarele: . p.efectuarea notificării. a) Clauza primului refuz este stipulaţia contractuală prin care unul dintre contractanţi se obligă faţă de celălalt contractant să îi propună a realiza împreună.clauza conţine o condiţie suspensivă. S. După expirarea acestui termen. În schimb. . întrucât dreptul de preferinţă se va acorda beneficiarului numai dacă promitentul va hotărî încheierea contractului. iar nu de la partea contractantă care invocă forţa majoră. . Costin. după perioada de suspendare. contractul poate fi reziliat sau renegociat. iar în cazul unui refuz al beneficiarului ofertei. op. ci şi de alţi factori independenţi de o atare voinţă. Alte clauze utilizate în contractul de comerţ internaţional În temeiul principiului lex voluntatis. deoarece realizarea ei nu depinde exclusiv de voinţa promitentului.clauza instituie o condiţie potestativă simplă. partenerii contractuali pot conveni şi asupra altor clauze prin care să prefigureze raporturi contractuale viitoare sau. intervenirea evenimentului de forţă majoră nu conduce la rezilierea contractului. Clauza primului refuz se prezintă ca un antecontract unilateral.comunicarea de către partea afectată. pe viitor. efectele acestui eveniment asupra executării contractului. Deleanu. în comerţul internaţional.. eventual dacă sunt cunoscute. să îşi asigure măsuri particulare de protecţie în raport cu terţii raportului juridic obligaţional. fie odată cu notificarea. pentru un anumit termen.200 64 . 1 M. o anumită operaţie comercială cu preferinţă faţă de orice alt client. În principiu. clauza de confidenţialitate. încetarea evenimentului face posibilă prorogarea contractului. clauza de exclusivitate şi clauza de neconcurenţă. dacă evenimentul nu a încetat.conlucrarea părţilor contractante în scopul diminuării prejudiciilor şi adaptării condiţiilor contractuale în vederea reluării executării prestaţiilor. 9. prefigurat în viitor. calculul acestui termen are ca punct de pornire momentul în care partea a luat cunoştinţă de producerea evenimentului. cealaltă parte dobândeşte libertatea de a trata cu oricare alt client1. după caz.cit.N. pactul de preferinţă. fie ulterior acesteia a dovezilor care atestă producerea evenimentului de forţă majoră şi. precum şi în funcţie de specificitatea obiectului contractului de comerţ internaţional. prin intermediul căruia unul dintre partenerii contractului se obligă să acorde preferinţă cocontractantului său principal în beneficiul participării la o eventuală nouă operaţiune comercială. . Aceste stipulaţii contractuale sunt: clauza primului refuz. Aceste dovezi trebuie să provină de la autorităţi competente. ci la suspendarea lui.

S. 3 M.. a se vedea C.constituie o varietate a promisiunii de vânzare. Efectele pactului de preferinţă sunt identice cu cele ale clauzei primului refuz.205.207 65 .92 M.N. dacă beneficiarul clauzei acceptă oferta promitentului. promitentul este obligat să propună realizarea operaţiunii comerciale beneficiarului clauzei.Deleanu.cât timp condiţia suspensivă nu s-a realizat (pendente conditione) obligaţia promitentului de a acorda preferinţă este inactuală2. p.. Deleanu.Al. D. p. clauza devine caducă iar promitentul este liber să încheie contract cu un terţ.printr-o asemenea clauză părţile nu determină condiţiile viitorului contract.cit.beneficiarul să ofere promitentului condiţii similare celor oferite de terţi..cit.115. c) Clauza de confidenţialitate este stipulaţia contractuală prin intermediul căreia partenerul contractual care a primit informaţii confidenţiale prin oferta de a contracta sau prin însăşi contractul încheiat se obligă să nu le divulge. Dacă promitentul încalcă această obligaţie şi încheie contract cu terţul sau îi face unui atare terţ o ofertă de a contracta completă şi fermă a cărei acceptare simplă ar echivala cu perfectarea contractului. op. p.cit.. Pentru opinia care susţine inexistenţa obligaţiei.Bârsan. . beneficiarul este îndreptăţit să ceară daune-interese promitentului. op. 3 Trăsăturile caracteristice ale pactului de preferinţă sunt următoarele: . Efectele clauzei primului refuz pot fi desemnate astfel: . Această clauză presupune întrunirea a două cerinţe: . este convenţia prin care proprietarul unei cantităţi de marfă se obligă faţă de o altă persoană (beneficiarul promisiunii) ca în cazul în care va vinde acea marfă să-i acorde preferinţă la cumpărare. op.în ipoteza realizării condiţiei (eveniente conditione). 1 2 D. precum şi în cazul neexprimării opţiunii în termenul convenit sau în cel uzual. Clauza poate fi stipulată în sarcina ambelor părţi. Costin. 1 . .în ipoteza realizării condiţiei. p.N. în cazul în care beneficiarul refuză oferta. la un preţ egal celui oferit de către un terţ.promitentul îşi asumă numai o obligaţie de a face. astfel că pactul de preferinţă nu operează un transfer al dreptului de proprietate asupra mărfii. Sitaru. ceea ce deosebeşte obligaţiile asumate prin această clauză de obligaţiile ce revin promitentului care îşi asumă angajamentul de a contracta. Mazilu. S. . iar nu una de a da.în fine. b) Pactul de preferinţă. op..promitentul să nu ofere terţilor condiţii mai favorabile decât cele pe care s-a obligat să le ofere beneficiarului. contractul se încheie şi îşi produce efectele pentru viitor (ex nunc). . Costin.cit.

denumită concedent. de vânzare şi de producţie în sistem lohn. într-un teritoriu determinat. cu referire la un domeniu de activitate. principiul libertăţii comerţului. o categorie de clienţi sau un teritoriu determinat. o parte. denumită concesionar. având acelaşi obiect sau unul asemănător. sau la un teritoriu determinat. iar concesionarul se obligă la anumite prestaţii în cadrul perioadei de garanţie a bunurilor respective şi la efectuarea operaţiunilor de service necesare după vânzarea bunurilor. 3 Prin contractul de agent. vinde altei persoane. la un ansamblu de operaţiuni. contractul de concesiune exclusivă2 şi contractul de agent3. de consulting-engineering. cu referire. cum sunt: contractul de franchising1. cu referire la un teritoriu determinat sau la anumite mărfuri şi produse. În contractul de agent clauza de exclusivitate este fixată în beneficiul agentului. anticoncurenţiale raportat la operaţiunile comerciale derulate între părţile contractante. Clauza de exclusivitate este specifică unor contracte de comerţ internaţional. concesionează unei persoane independente. e) Clauza de neconcurenţă este stipulaţia contractuală prin intermediul căreia partenerii contractuali convin ca aceştia să se abţină de la anumite acte sau fapte de concurenţă neloială ori de la exercitarea unor practici abuzive. în sensul că franchisorul nu va încheia. Încălcarea unuia sau altuia dintre aceste principii fac inoperantă clauza de neconcurenţă. de comun acord determinat. cu titlu permanent. principiul concurenţei licite. fie în mod absolut. de acelaşi tip. împreună cu asistenţa tehnică. de asistenţă tehnică. cu un terţ.Această clauză este specifică pentru contractele de colaborare tehnico-ştiinţifică. marca sa de fabrică sau de serviciu. 2 Prin contractul de concesiune. În contractul de franchising clauza de exclusivitate este stipulată în favoarea franchisee-ului (beneficiarului). un alt contract de franchising şi se va abţine de la orice activitate concurentă. Efectele contractului de comerţ internaţional 1 În contractul de franchising producătorul sau prestatorul de servicii. să negocieze şi să perfecteze afaceri. bunuri pe care acesta din urmă le revinde propriilor săi clienţi. pe durata executării contractului. În contractul de concesiune exclusivă clauza poate avea ca obiect exclusivitatea de aprovizionare de la partenerul contractual-concedent sau exclusivitatea de livrare către partenerul contractual-concesionar. fie relativ. după caz. denumit franchisor. la o categorie de clienţi. după caz. metodele şi mijloacele de comercializare. o persoană. Concesiunea este exclusivă când concedentul se obligă să acorde concesionarului exclusivitatea vânzării bunurilor pe un anumit teritoriu. se obligă. Stipularea acestei clauze este mărginită de două principii: primo. secundo. denumită franchisee. în numele celeilalte părţi. în schimbul unei remuneraţii. denumită agent. ulterior încetării acesteia prin orice mod. denumită reprezentant. 10. d) Clauza de exclusivitate este stipulaţia contractuală în temeiul căreia părţile contractante convin să nu încheie un alt contract. în schimbul unei remuneraţii. 66 . precum şi.

În acord cu aceste principii. . efectele contractului de comerţ internaţional se materializează în drepturile şi obligaţiile pe care acesta le obiectivează în beneficiul şi. şi anume: . civ. Dreptul român şi doctrina clasifică regulile de interpretare ale contractelor în mai multe grupe.2 C.aplicarea regulilor de interpretare a contractelor potrivit lex contractus. neclare ori contradictorii.impactul contractului faţă de terţi. civ. 10.Similar oricărui contract. următoarele operaţiuni succesive. 10. Forţa obligatorie a contractului de comerţ internaţional Acest domeniu al efectelor contractului de comerţ internaţional se analizează sub triplu aspect. 983-985 C.constatarea validităţii contractului.existenţa unor efecte specifice contractelor sinalagmatice. şi anume: principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul relativităţii efectelor contractului.). respectiv. în mod necesar. în sarcina părţilor contractante.răspunderea pentru neexecutarea. faţă de organul de jurisdicţie şi faţă de terţi.). astfel: în raporturile dintre părţile contractante. .clauzele contractului sunt incomplete. pentru a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor. b) reguli de interpretare a clauzelor confuze sau contradictorii (art. 978-980. concordantă cu voinţa reală a părţilor.). . c) reguli de interpretare a clauzelor tacite sau implicite (art. . Interpretarea contractului de comerţ internaţional Această operaţiune este necesară în următoarele cazuri: .forţa obligatorie a contractului în raporturile dintre părţile contractante.executarea contractului. 67 .1. 981 şi 970 alin. art. Acţiunea şi întinderea efectelor contractului de comerţ internaţional sunt dominate de cele două principii cunoscute dreptului comun. civ. efectele contractului de comerţ internaţional urmează a fi cercetate sub următoarele aspecte: . . .2. 977 şi 982 C. executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a contractului. Activitatea de interpretare impune. conform voinţei lor reale. totuşi.interpretarea contractului. după cum urmează: a) reguli ce vizează stabilirea voinţei reale a părţilor contractante (art.voinţa declarată clar şi neechivoc prin clauzele contractuale nu este.calificarea juridică a contractului. . .

cu excepţia cazului în care părţile solicită expres desfiinţarea contractului. raportul contractual să se caracterizeze prin executarea simultană a obligaţiilor asumate de părţi1. Fac excepţie acţiunile creditorului părţii contractante debitoare împotriva contractelor încheiate de aceasta din urmă în frauda intereselor creditorului şi contractul în favoarea unei terţe persoane. a obligaţiilor contractuale asumate. .cit.prin natura sa. c) Obligativitatea contractului de comerţ internaţional faţă de terţi este limitată de principiul relativităţii efectelor contractului. 10.74 68 . 1 A se vedea.nici una dintre părţi nu poate revoca în mod unilateral contractul. dar importantă. Efectele specifice contractelor sinalagmatice de comerţ internaţional.neexecutarea obligaţiilor să nu se datoreze faptei cocontractantului care invocă excepţia de neexecutare.organul de jurisdicţie este îndreptăţit să interpreteze contractul conform regulilor de interpretare prevăzute de legea contractului. .Pop . . faţă de succesorii în drepturi şi obligaţii ai părţilor.să existe o neexecutare. după caz. se manifestă astfel: .obligaţiile neexecutate să fie reciproce şi să decurgă din acelaşi contract.3. L. Mijlocul juridic prin care creditorul opune debitorului neexecutarea obligaţiei asumate este excepţia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus). Condiţiile activării acestei excepţii sunt următoarele: .. . .a) Obligativitatea contractului de comerţ internaţional în raporturile dintre părţile contractante priveşte următoarele exigenţe: . . Aceste efecte se referă la: a) Dreptul creditorului de a refuza îndeplinirea propriei sale prestaţii dacă debitorul nu îşi execută obligaţia asumată. fie ea chiar şi parţială.organul de jurisdicţie nu are dreptul de a modifica contractul şi nici de a-l desfiinţa. conform căruia convenţiile nu au putere decât între părţile contractante şi. op.obligaţiile contractuale trebuie executate cu bună-credinţă. ci să fie determinată de o împrejurare ce nu îi este imputabilă. b) Obligativitatea contractului de comerţ internaţional faţă de organul de jurisdicţie investit cu soluţionarea litigiilor ivite între părţi.părţile contractante se obligă reciproc la executarea întocmai a prestaţiilor asumate. p.

4. îşi va modifica atitudinea şi va trece la executarea prestaţiei ce îi revine. b) Rezoluţiunea contractului în domeniul dreptului comerţului internaţional are un regim juridic diferit faţă de cel rezervat de dreptul comun. Executarea obligaţiei de către debitor (solvens) se face prin plată către creditorul (accipiens) acestuia.contractul se desfiinţează retroactiv (ex tunc). .. 10.în a doua situaţie – în cazul contractelor cu termen obişnuit de executare. iar prin specificul lor sunt incompatibile cu întârzierea executării. În acest caz. poate interveni de plin drept sau în temeiul unui pact comisoriu încheiat de părţi. astfel: .partenerul contractual care şi-a executat prestaţia asumată. Efectele rezoluţiunii. să dispună repunerea părţilor în starea anterioară desfiinţării contractului (restitutio in integrum). astfel că prestaţiile executate până în acest moment nu sunt supuse restituirii. Executarea contractului de comerţ internaţional Regula aplicabilă este aceea a executării directe. rezoluţiunea are caracter judiciar. din momentul încheierii sale.69 C. Rezilierea. indiferent că se produce în puterea contractului (convenţională) sau în temeiul unei decizii judiciare sunt următoarele: . prin situaţiile distincte pe care le guvernează. . are posibilitatea de a pretinde despăgubiri de la celălalt partener contractual pentru acoperirea prejudiciului suferit datorită neexecutării contractului.com. 69 .părţile sunt repuse în situaţia anterioară. Plata are ca obiect prestaţia convenită de părţi prin contract.în prima situaţie – ce vizează cazul contractelor a căror executare depinde de un termen considerat esenţial. ca şi rezoluţiunea.). Plata nu poate fi modificată unilateral iar cheltuielile întrebuinţate cu efectuarea plăţii sunt suportate de solvens. c) Rezilierea contractului priveşte desfiinţarea contractelor sinalagmatice cu executare succesivă. fără să-şi execute propria obligaţie. fiind necesară obţinerea unei decizii judiciare care să rezoluţioneze contractul şi. rezoluţiunea se produce automat. Plata trebuie efectuată în locul arătat în contract. voluntare a contractului.Invocarea excepţiei de neexecutare are ca efect suspendarea executării contractului până când partea care pretinde executarea obligaţiei. nefiind necesare formalităţi procedurale prealabile împotriva debitorului (art. rezoluţiunea operează de plin drept dacă debitorul nu respectă scadenţa convenită. după caz. deci din momentul în care a fost activată. . Sancţiunea rezilierii contractului operează numai pentru viitor (ex nunc). în puterea contractului.

fie independent de voinţa sa. Atunci când executarea voluntară nu a avut loc. la realizarea condiţiei suspensive. incasso-ul. relevant e lex loci actus (legea locului de încheiere a actului). fie din culpă. iar în al doilea caz. în acest sens. nu se ridică probleme de calificare a regimului juridic aplicabil asupra vânzării internaţionale. acreditivul. plata devine exigibilă la momentul naşterii raportului obligaţional. Convenţiile internaţionale şi legile uniforme în materia vânzării internaţionale de mărfuri nu fac deosebire între natura civilă şi comercială a operaţiunii. iar prestaţia nu a putut fi executată în natură nici în mod silit. În privinţa efectelor pe care le generează un contract de vânzare internaţional este aplicabilă lex contractus. după caz. Prin urmare. 70 . devizele (cum sunt: cecul. Cu privire la forma contractului. cambia. biletul la ordin). iar plăţile se fac prin deconturi bancare. Sunt relevante. deci al perfectării contractului. În primul caz. Aceasta este executarea indirectă sau prin echivalent a prestaţiei pe care debitorul nu a executat-o. Preliminarii Vânzarea internaţională de mărfuri constituie unul dintre principalele instrumente ale contractului de comerţ internaţional.1. creditorul are dreptul la daune-interese. dispoziţiile Convenţiei de la Haga asupra legii vânzării internaţionale de bunuri mobile corporale şi Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra vânzării comerciale internaţionale adoptată la Viena 1980. plata se efectuează numai la expirarea termenului sau. CAPITOLUL V CONTRACTELE SPECIALE DE COMERŢ INTERNAŢIONAL 1.Data plăţii diferă după cum obligaţiile generate de contract sunt pure şi simple sau sunt afectate de modalităţi. La baza plăţilor externe se află valuta în cont. Contractul de vânzare internaţională de mărfuri 1. Modalităţile de decontare în valută utilizate în practica plăţilor internaţionale sunt: ordinul de plată.

Întrucât aspectele generale ce vizează cerinţele de formă şi de fond ale contractului de comerţ internaţional au fost expuse în cadrul capitolului precedent. Pentru determinarea caracterului comercial al vânzării. predarea mărfii se desăvârşeşte în momentul remiterii acesteia primului transportator spre a o transmite cumpărătorului. Când una/ambele părţi contractante aparţin unui stat care nu a aderat la legea uniformă atunci devin incidente normele de drept internaţional privat competent. în cele ce urmează. 71 . legea personală a fiecăreia dintre părţi. transmiterea riscurilor contractului. 1.2. cum sunt: obligaţiile vânzătorului şi cele ale cumpărătorului. Când contractul vizează un corp cert sau un corp de gen ce trebuie prelevat dintr-o masă determinată. după caz. analiza se va concentra asupra elementelor particulare. Dacă operaţiunea implică un transport al mărfii. specifice ale contractului internaţional de vânzare-cumpărare. 31 din Convenţia de la Viena). să asigure conformitatea mărfii potrivit contractului. Obligaţiile vânzătorului Vânzătorul are. următoarele obligaţii: să predea marfa şi să transmită proprietatea cu privire la marfă. Dacă mărfurile nu sunt în mod clar identificate printr-un semn distinctiv pe mărfuri prin documentele de transport sau orice alt mijloc. a) Obligaţia de predare a mărfii şi de transmitere a dreptului de proprietate asupra acesteia semnifică transmiterea dreptului de dispoziţie juridică şi materială a mărfii. prin punerea ei la dispoziţia cumpărătorului în locul unde vânzătorul îşi declară stabilimentul său în momentul încheierii contractului sau în alt loc convenit de partenerii contractuali. în principal. soluţionarea conflictului de calificare se realizează potrivit lex fori. predarea mărfurilor urmează a se face prin punerea acestora la dispoziţia cumpărătorului în acel loc (art. Convenţia Naţiunilor Unite asupra contractului internaţional de vânzare de mărfuri indică drept unic criteriu pentru a determina caracterul internaţional al contractului faptul că părţile contractante îşi au stabilimentul lor în state diferite. care trebuie să fie fabricat ori produs iar la momentul încheierii contractului părţile ştiu că mărfurile se află ori trebuie să fie produse sau fabricate într-un alt loc. în cazul ivirii unor probleme de calificare juridică. să remită documentele referitoare la marfă. Cu privire la caracterul internaţional al vânzării comerciale.Capacitatea juridică a părţilor contractante e prevăzută de legea naţională sau. mijloacele juridice de care dispun părţile în vederea obţinerii executării prestaţiilor caracteristice.

astfel încât transportul să fie efectuat până la locul prevăzut în contract cu mijloace de transport adecvate circumstanţial şi în conformitate cu uzanţele comerciale referitoare la un astfel de transport. în raport de care vânzătorul are obligaţia de a preda marfa. Dacă în contract nu s-a stabilit concret felul documentelor pe care vânzătorul trebuie să le predea cumpărătorului şi nici modalitatea şi 72 . cum ar fi predarea unor documente. unde se precizează şi condiţiile în care poate fi invocată lipsa de conformitate a mărfii şi eventual termenul pentru promovarea unei acţiuni în daune.vânzătorul trebuie să transmită cumpărătorului un aviz de expediere cu specificarea mărfurilor individualizate. sub rezerva să fi avizat pe cumpărător despre aceste împrejurări. a fi făcute. de regulă. Convenţia de la Viena precizează actele pe care trebuie să le îndeplinească vânzătorul pentru a fi exonerat de obligaţia sa de predare a mărfii. termenul de predare începe să curgă de la data efectuării plăţii acontului. cu excepţia situaţiei în care. Data predării este determinată. În cazul în care vânzătorul are obligaţia de a lua măsuri pentru transportul mărfii. mai multe date fixe ori prin determinarea unei perioade de timp. cumpărătorul e abilitat să fixeze ulterior o dată a predării mărfurilor sau într-o altă perioadă stabilită de părţi. conform voinţei părţilor. Când se impune a fi eliberate anumite permise sau licenţe de import-export. termenul predării începe să curgă din momentul în care cumpărătorul şi-a îndeplinit această obligaţie. Termenul de predare poate fi stabilit la una sau. Toate problemele ce se ivesc în legătură cu lipsa de conformitate a mărfii se găsesc exprimate uzual în contract la clauza reclamaţii. după caz. prin contract. el trebuie să încheie contractele de transport necesare. Vânzătorul este obligat să remită cumpărătorului documentele referitoare la marfă. Unele precizări se cuvin. locul şi în forma/modalitatea prevăzută în contract. după caz. totuşi. de către părţi. vânzătorul are dreptul să modifice în mod corespunzător şi unilateral termenul de livrare şi să solicite despăgubiri pentru daunele efectiv suferite. b) Predarea documentelor. termenul predării mărfurilor nu poate să curgă înainte de obţinerea acestor autorizaţii impuse de autorităţile din ţara exportatorului sau. Când această obligaţie depinde de o faptă a cumpărătorului. importatorului. el trebuie să-şi execute această obligaţie la momentul. Când predarea mărfurilor este condiţionată de plata unui acont. Când prestaţia la care s-a îndatorat vânzătorul depinde de anumite prestaţii prealabile ce-i incumbă cumpărătorului iar el nu şi le-a îndeplinit în termenul convenit în contract. De asemenea.

iar dacă în contract se prevăd şi modalităţile de transport a mărfii. în lipsa unor dispoziţii contrare mărfurile sunt conforme contractului în următoarele situaţii: . .termenul de predare. în absenţa unor modele obişnuite.prezintă calitatea unor mărfuri pe care vânzătorul le-a prezentat cumpărătorului ca model sau mostră. cumpărătorul are obligaţia examinării mărfurilor într-un termen cât mai scurt. în mod obişnuit. . În cazul uzării anticipate. Vânzătorul trebuie să predea mărfurile libere de orice drept de retenţie din partea unui terţ. într-un mod propriu de ambalaj. Vânzătorul este responsabil de orice defecte de conformitate care au existat în momentul transmiterii riscurilor către cumpărător. Cumpărătorul e decăzut din dreptul său de a se prevala de un defect de conformitate dacă nu-l denunţă într-un termen rezonabil din momentul constatării sau din momentul în care ar fi trebuit să facă o asemenea constatare. fără a depăşi un termen maxim de 2 ani de la predarea mărfii . Conform Convenţiei. Conform Convenţiei de la Viena. în momentul încheierii contractului. fie să livreze cantitativ mărfurile ce lipsesc. Mărfurile trebuie predate libere de orice drept ori pretenţie ce se întemeiază pe un drept de proprietate industrială sau alt drept de proprietate intelectuală pe care îl cunoştea ori nu putea să nu-l cunoască la încheierea contractului. ceea ce constituie un veritabil drept de remediu asupra unor neregularităţi referitoare la conformitatea mărfii. Condiţia este ca în exercitarea acestui drept vânzătorul să nu producă cumpărătorului inconveniente serioase ori cheltuieli nerezonabile. vânzătorul are dreptul ca până la data înscrisă în contract ca dată a livrării. chiar dacă aceste defecte apar la un moment ulterior transmiterii riscurilor. Vânzătorul nu este răspunzător pentru un defect de conformitate pe care cumpărătorul îl cunoştea sau nu putea să nu-l cunoască în momentul încheierii contractului. .sunt proprii folosinţei pentru care servesc. mărfuri de acelaşi tip. fie altele ce nu sunt conforme cu contractul. c) Asigurarea conformităţii mărfii cu contractul. atunci vânzătorul trebuie să pună la dispoziţia cumpărătorului documentele tehnice existente conform practicii în sectorul industrial respectiv din ţara vânzătorului. cu excepţia cazurilor când cumpărătorul acceptă să le primească şi grevate de sarcini sau vizate de pretenţii din partea unor terţi.sunt proprii folosinţei speciale ce a fost adusă în mod expres sau tacit la cunoştinţa vânzătorului.sunt ambalate în conformitate cu modelul standard pentru mărfuri de acelaşi tip sau. Vânzătorul nu e ţinut de această obligaţie dacă s-a conformat specificaţiilor furnizate de cumpărător sau cumpărătorul cunoştea ori nu putea să 73 . verificarea acestora poate fi amânată de cumpărător până la sosirea transportului la destinaţie.

Dacă vânzătorul a predat numai o parte din marfă sau când numai o parte din marfă este neconformă cu contractul. El poate solicita livrarea unor mărfuri de înlocuire în cazul lipsei de conformitate a mărfii dacă nu există o încălcare esenţială a contractului şi dacă această livrare e solicitată în momentul denunţării lipsei de conformitate sau într-un termen rezonabil de la această denunţare.în caz de livrare tardivă. executarea conformă a contractului. existenţa dreptului de proprietate industrială sau al pretenţiilor terţilor. După acest moment vânzătorul răspunde pentru neconformitatea mărfii cu contractul numai dacă aceasta are drept cauză o faptă a vânzătorului sau a unei persoane pentru care acesta este răspunzător. 74 . Mijloacele juridice ale cumpărătorului în cazul în care vânzătorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile contractuale. 1. potrivit Convenţiei de la Viena. poate fi declarată de către cumpărător în următoarele cazuri: . Dacă vânzătorul a livrat marfa cumpărătorului. În cursul punerii în operă a contractului pot să apară disfuncţionalităţi referitoare la corecta îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de către vânzător. Executarea în natură nu poate fi dispusă de organul jurisdicţional decât dacă ar fi îndreptăţit s-o facă în virtutea propriului său sistem de drept. cumpărătorul este în drept să activeze anumite mijloace juridice pentru a obţine. acesta este decăzut din dreptul de a declara rezoluţiunea contractului. a) Acţiunea în executarea contractului.dacă vânzătorul nu livrează mărfurile într-un termen suplimentar acordat de cumpărător sau dacă vânzătorul declară că nu le va livra în termenul suplimentar acordat în acest scop. după caz. rezoluţiunea poate fi solicitată numai cu privire la partea de livrare neefectuată sau. Conformitatea contractului se determină în momentul transmiterii riscurilor contractului. după caz. adoptarea unor măsuri destinate să conducă la evitarea desfiinţării contractului sau acordarea de despăgubiri.dacă neexecutarea de vânzător a uneia dintre obligaţiile sale contractuale constituie o încălcare esenţială a contractului. rezoluţiunea acestuia. sub condiţia ca rezoluţiunea să fie cerută într-un termen rezonabil calculat din momentul cunoaşterii că livrarea s-a efectuat peste termenul contractual. În acest caz. cumpărătorul poate solicita rezoluţiunea şi în această ipoteză. b)Acţiunea în rezoluţiune a contractului. Totuşi. în sensul că produce celeilalte părţi un prejudiciu atât de grav încât o lipseşte de un rezultat material pe care era îndreptăţit să-l dobândească prin executarea contractului. .3.nu cunoască la momentul încheierii contractului. Cumpărătorul poate cere executarea contractului dacă nu s-a prevalat în prealabil de un alt mijloc juridic incompatibil cu executarea acestuia. neconformă. astfel: .

acordarea în beneficiul vânzătorului a unui termen suplimentar. când cumpărătorul nu i-a răspuns într-un termen rezonabil sau a declarat că nu acceptă executarea contractului în aceste condiţii. . Rezoluţiunea mai poate fi cerută în următoarele situaţii: .. în cadrul căruia vânzătorul să îndeplinească executarea obligaţiilor sale. actul rezoluţiunii contractului se aduce la cunoştinţa vânzătorului de către cumpărător prin intermediul unei notificări. Convenţia de la Viena prevede şi unele situaţii de rezoluţiune anticipată a contractului. inclusiv eventualele daune rezultate. Aceste dispoziţii nu-şi găsesc aplicarea când cealaltă parte a declarat expres că nu înţelege să-şi execute obligaţiile contractuale. dacă neexecutarea de către o parte contractantă a unei obligaţii referitoare la o livrare constituie o încălcare esenţială a contractului. c) Adoptarea unor măsuri destinate să evite desfiinţarea contractului. executarea contractului. rezoluţiunea poate prezenta unele note particulare. ea poate declara contractul desfiinţat pentru viitor. În toate situaţiile prezentate. în care i se prezintă părţii aflate în culpă contractuală cazul de rezolvire a contractului şi alte detalii ce privesc încetarea acestuia. cealaltă parte poate declara rezoluţiunea contractului. În situaţia contractelor caracterizate prin livrări succesive. dacă înainte de executarea contractului devine evident că o parte va săvârşi o încălcare esenţială a contractului. totuşi. cealaltă parte contractantă poate declara contractul desfiinţat numai cu privire la livrarea respectivă. Astfel de măsuri se constituie în mijloace intermediare pe care le are la îndemână cumpărătorul pentru a obţine. având o durată rezonabilă. sub cerinţa ca rezoluţiunea să fie cerută într-un termen rezonabil calculat din momentul luării la cunoştinţă sau de când trebuia să se ia cunoştinţă de încălcarea contractului.după expirarea oricărui termen suplimentar solicitat de vânzător cumpărătorului în vederea executării obligaţiilor contractuale.în cazul altei încălcări importante a contractului. în cadrul termenului 75 . Dacă neexecutarea de către una dintre părţi a unei obligaţii referitoare la livrare îi dă celeilalte părţi motive serioase pentru a considera că va exista o încălcare esenţială a contractului în privinţa obligaţiilor viitoare.după expirarea oricărui termen suplimentar acordat de cumpărător vânzătorului pentru executarea obligaţiilor sale contractuale. Astfel. Aceste măsuri sunt următoarele: . Partea contractuală care ar intenţiona să declare rezoluţiunea contractului trebuie să notifice aceasta în condiţii rezonabile pentru a se permite totuşi aprecierea bunei credinţe în executarea propriilor obligaţii contractuale asumate. cumpărătorul. În acest caz. Astfel.

Locul plăţii preţului se determină astfel: . . Sub rezerva dreptului de a solicita rezoluţiunea contractului.reducerea preţului. ceea ce poate fi solicitat de cumpărător când există o neconformitate totală sau parţială a mărfurilor cu standardele prevăzute în contract. Totuşi. cât şi pe aceea de a lua măsurile şi a îndeplini formalităţilor necesare. se va considera că părţile s-au referit la preţul obişnuit practicat în momentul încheierii contractului în domeniul comercial respectiv pentru aceleaşi mărfuri vândute în împrejurări comparabile.repararea defectelor şi în general a oricăror consecinţe negative intervenite ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către vânzător. nu poate să se prevaleze de unul dintre mijloacele de constrângere de care ar fi putut dispune în cazul încălcării contractului.dacă nu există clauză contractuală care să rezolve acest aspect. vânzătorul poate chiar şi după data livrării să repare pe cheltuiala sa orice lipsă provenită din neexecutarea obligaţiilor sale. cumpărătorul nu pierde dreptul său de a solicita dezdăunarea pentru întârzierea în executarea contractului. Preţul este cel din contract. conform contractului. cum sunt: să plătească preţul contractului şi să preia marfa. cumpărătorul poate solicita repararea defectelor de conformitate. .acordat. el pune la dispoziţia cumpărătorului mărfurile sau documentele 76 . .livrarea unor mărfuri de înlocuire. în reglementarea Convenţiei de la Viena.4. 1. atunci vânzătorul este în drept să primească preţul la momentul când. . Dacă vânzătorul îşi schimbă stabilimentul după încheierea contractului el trebuie să suporte orice mărire de cheltuială accesorie efectuării plăţii. în cazul lipsei de conformitate a mărfii cu contractul. Această obligaţie cuprinde atât sarcina de a presta preţul. a) Obligaţia de plată a preţului. determinat direct sau implicit prin referire la o dispoziţie legală care să permită determinarea exactă a lui. plata trebuie efectuată contra livrării documentelor sau livrării mărfii. atunci vânzătorul trebuie să primească plata la stabilimentul său. cumpărătorul având posibilitatea de a reduce preţul mărfii cu diferenţa dintre valoarea pe care marfa efectiv livrată o avea la momentul livrării şi valoarea pe care marfa conformă ar fi avut-o la acel moment. Obligaţiile cumpărătorului Contractul de vânzare internaţională de mărfuri relevă. un ansamblu de obligaţii şi în sarcina cumpărătorului. Dacă mărfurile nu sunt conforme cu contractul. Dacă vânzarea a fost încheiată valabil fără fixarea preţului în modul mai sus arătat. prevăzute în contract.dacă există o clauză în acest scop. cu excepţia situaţiilor când această solicitare nu e rezonabilă pentru vânzător. pentru a se putea efectua şi încasa plata.

nu a efectuat nici un act juridic de declarare a rezoluţiunii contractului. 77 .în cazul oricărei alte încălcări a contractului decât cea enunţată mai sus.5. Dacă mărfurile implică un transport al lor. acţiunea în rezoluţiunea contractului. vânzătorul poate să efectueze expediţia lor cu condiţia ca acestea să nu fie emise cumpărătorului decât contra plăţii. în toate cazurile plata preţului se efectuează la data prevăzută în contract. 1. Cumpărătorul nu e ţinut să plătească preţul înainte de a fi avut posibilitatea examinării mărfurilor pentru a determina dacă acestea sunt conforme cu contractul. dacă într-un termen rezonabil cunoscut de către vânzător.reprezentative ale acestora. În această ipoteză.când încălcarea de cumpărător a oricăreia dintre obligaţiile sale contractuale constituie o cerinţă esenţială a executării contractului. În privinţa datei plăţii. b) Luarea în primire a mărfurilor.dacă în cazul unei executări tardive de către cumpărător nu a notificat cumpărătorului faptul că nu înţelege să îi acorde un termen suplimentar de executare.când cumpărătorul nu-şi îndeplineşte obligaţia de a plăti preţul sau de a lua în primire marfa într-un termen suplimentar acordat de către vânzător ori declară expres că nu-şi va îndeplini această obligaţie în termenul suplimentar care i-a fost acordat. Această obligaţie a cumpărătorului se realizează prin îndeplinirea oricărui act ce are dubla semnificaţie de predare a mărfurilor de către vânzător şi de preluare a acestora de către cumpărător. vânzătorul poate să facă din plata preţului o condiţie a remiterii mărfurilor şi a documentelor aferente mărfurilor. vânzătorul e decăzut din dreptul de a declara contractul rezolvit în următoarele ipoteze: . fără a mai fi nevoie de altă formalitate din partea vânzătorului. adoptarea unor măsuri destinate să evite desfiinţarea contractului. . solicitarea de despăgubiri. Dacă preţul a fost plătit. b) Vânzătorul poate declara rezoluţiunea contractului în următoarele situaţii: . a) Vânzătorul poate solicita executarea contractului respectiv plata preţului şi luarea mărfii în primire dacă nu s-a prevalat de alt mijloc juridic incompatibil cu aceste solicitări. Sunt astfel de mijloace juridice aflate în exerciţiul vânzătorului: constrângerea partenerului contractant la executarea contractului în condiţiile convenite. Mijloacele juridice de care dispune vânzătorul în situaţia încălcării contractului de către cumpărător. .

pentru executarea obligaţiilor cumpărătorului. Această regulă prevăzută de art. ţinând seama în această apreciere de toate faptele pe care le-a cunoscut sau ar fi trebuit să le cunoască ca fiind drept consecinţe posibile ale încălcării contractului. pe care le poate lua vânzătorul sunt următoarele: . cu excepţia situaţiei când cumpărătorul a notificat expres vânzătorului faptul că nu-şi va executa obligaţiile nici în termenul suplimentar acordat de vânzător. .Cumpărătorul poate declara contractul rezolvit pentru o anumită livrare.în condiţiile în care în contract există obligaţia cumpărătorului de a specifica forma. Dacă vânzătorul efectuează el însuşi specificarea mărfurilor. Acest drept nu prejudiciază celelalte drepturi de care se poate prevala vânzătorul. cât şi lipsa de câştig suferită ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a clauzelor contractuale. pentru ca acesta din urmă să-l poată încunoştinţa pe vânzător că specificaţia efectuată nu este conformă cu cerinţele sale. partea ce solicită despăgubiri poate obţine diferenţa între preţul contractat şi preţul cumpărării de înlocuire sau de vânzare compensatorie. măsura sau alte caracteristici ale mărfurilor şi cumpărătorul nu a efectuat aceste specificaţii la data convenită în contract sau într-un termen socotit rezonabil. specificarea vânzătorului rămâne definitivă. Dezdăunarea nu poate fi superioară pierderii suferite şi lipsei de câştig. vânzătorul poate efectua el însuşi specificaţiile mărfurilor în concordanţă cu necesităţile cumpărătorului de care are cunoştinţă. trebuie să o aducă la cunoştinţa cumpărătorului într-un termen rezonabil. Atunci când marfa are un preţ curent. pe care partea a prevăzut-o sau ar fi putut să o prevadă în momentul încheierii contractului. 78 . În cazul în care contractul a fost desfiinţat iar cumpărătorul a procedat la o cumpărare de înlocuire sau vânzătorul a procedat la o vânzare compensatorie.acordarea unui termen suplimentar de o durată rezonabilă. c) Măsurile destinate evitării desfiinţării contractului. Dacă după prima comunicare cu specificaţia mărfurilor de la vânzător. situaţie în care el poate să solicite şi desfiinţarea contractului pentru livrările viitoare.74 din Convenţia de la Viena delimitează dezdăunarea la daunele previzibile în momentul încheierii contractului. d) Acţiunea în despăgubire este o consecinţă a încălcării obligaţiilor contractuale. vânzătorul nu se poate prevala de nici unul din mijloacele avute la dispoziţie în caz de încălcare a contractului. ce incumbă de altfel ambele părţi contractante. dezdăunarea la care poate fi obligată partea care a săvârşit încălcarea unei obligaţii contractuale cuprinde atât pierderea efectiv suferită. Mai înaintea expirării acestui termen. partea ce solicită despăgubiri poate obţine diferenţa dintre preţul contractat şi preţul curent la momentul rezoluţiunii contractului şi toate celelalte despăgubiri care i se cuvin. Ca regulă. cumpărătorul nu se prevalează de această posibilitate.

partea contractantă. care se află la dispoziţia părţilor. vânzătorul cunoştea/trebuia să cunoască faptul că mărfurile au pierit/au fost determinate şi nu a informat pe cumpărător de acesta. Al acesteia). Dacă în momentul încheierii contractului de vânzare. C. În toate cazurile riscurile nu sunt transmise cumpărătorului cât timp marfa nu a fost în mod clar identificat. 79 . aceştia pot stipula în contractul lor modalităţile de transmitere a riscului pe care o apreciază ca oportună în derularea raporturilor juridice. C. adică atunci când acesta a intrat în câmpul de acţiune al cumpărătorului. dacă partea ce declară contractul rezolvit a luat în posesie mărfurile. …………………………………………………………………………………… 1. În toate situaţiile dacă vânzătorul a săvârşit o încălcare esenţială a contractului.6.Totuşi.Transmiterea riscurilor Regula . Această regulă nu e aplicabilă în % situaţii : .dacă imposibilitatea de restituire a mărfii în condiţii identice nu se datorează unui act/omisiuni din partea cumpărătorului. Pr. Transmiterea riscurilor efect. pierderile/deteriorarea e imputabilă exclusiv vânzătorului. În tem. inclusiv câştigul nerealizat rezultat din această încălcare. riscul cumpărătorului din momentul predării mărfurilor către transportator pentru a fi predate cumpărătorului conform contractului. Dacă vânzarea poartă asupra unor mărfuri ce nu sunt încă individualizate se constată că mărfurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului numai când acestea au fost precis identificate în scopul executării contractului. nu-l scuteşte pe acesta de obligaţia plăţii preţului cu excepţia cazului când acesta e imputabil vânzătorului. ca orice alt ef. iar vânzătorul nu este dator să le remită într-un loc determinat prin contract. trebuie să ia toate măsurile rezonabile în raport cu circumstanţele contractului pentru a limita pierderea. dispoziţiile privind transmiterea riscului nu afectează mijloacele de care dispune cumpărătorul ca urmare a încălcării de către vânzător. Când implică şi un transport al mărfurilor.. care invocă o încălcare a contractului. În toate situaţiile. problema riscului e grevat de lex contractul (L. Autonomiei de v. partea cealaltă poate solicita o reducere a despăgubirilor egală cu pierderea care ar fi putut fi evitată.apl.riscurile se transmit de la vânzător la cumpărător în momentul predării mărfii. În absenţa unei stipulaţii contractuale exprese. se ţine cont de preţul curent de la momentul luării mărfii în posesie şi nu de preţul curent în momentul declarării rezoluţiunii. Dacă neglijează să efectueze măsurile care se impun de limitarea prejudiciului. Rezultă că pierderea/determinarea mărfurilor survine după transmiterea riscului la cumpărător.

Când cumpărătorul a primit marfa şi înţelege să exercite un drept pentru a le refuza în temeiul contractului/al Convenţiei el trebuie să ia toate măsurile pentru a conserva marfa în condiţii optime. vânzătorul dacă are marfa în posesia sa. atunci când plata preţului şi preluarea mărfurilor trebuie să se facă simultan. Cumpărătorul ce a pierdut dreptul de a declara contractul desfiinţat/de a solicita vânzătorului livrarea unor mărfuri de înlocuire păstrează dreptul de a se prevala de toate celelalte mijloace derivate din contract/din dispoziţiile conv.modul în care cealaltă parte contractantă se pregăteşte să execute/execută contractul.o gravă insuficienţă în capacitatea de executare a părţii responsabile sau o insolvabilitate a acesteia. El e îndreptăţit să le reţină – obţine de la vânzător rambursarea tuturor cheltuielilor conservării rezonabile şi efectuate pentru păstrarea mărfurilor. Excepţia de neexecutare a contractului./cantitat. Lor calit. Partea ce este datoare să ia măsuri pentru conservarea mărfurilor poate să le depună în magaziile unui terţ pe cheltuiala celeilalte părţi cu condiţia ca aceste cheltuieli să nu fie apreciate ca nerezonabile. Dacă în momentul în care aceste împrejurări devin evidente iar vânzătorul expediază deja marfa. . el se poate opune ca marfa să fie predată 80 . El e îndreptăţit să le păstreze – obţine de la cumpărător rambursarea cheltuielilor rezonabile pe care le-a efectuat cu această conservare a mărfurilor. O parte contractantă poate amâna executarea obligaţiilor sale când.când se află în imposibilitatea de a restitui total/parţial mărfurile/de a le restitui într-o stare sensibil identică aceleia în care le-a primit. De către cumpărător: .. . Dacă cumpărătorul întârzie să preia marfa şi nu plăteşte preţul.când trebuie să le restituie în totalitate/parţial. trebuie să ia toate măsurile pentru a le conserva în condiţii rezonabile.dacă mărfurile au pierit/s-au deteriorat total/parţial ca % a examin. după încheierea contractului se învederează că cealaltă parte contractantă nu va executa obligaţiile sale datorate următoarelor împrejurări: . Conservarea mărfurilor: Orice parte contractantă se poate afla în situaţia de a păstra mărfurile pentru cealaltă parte contractantă. cumpărătorul a vândut total/parţial marfa în cadrul unei operaţii comerciale normale. Cumpărătorul mai datorează vânzătorului echivalentul folosului pe care l-a avut ca % a predat mărfurile în % situaţii: .dacă înainte de momentul în care a constatat/ar fi trebuit să constate lipsa de conformitate. Când vânzătorul e ţinut să restituie preţul el trebuie să plătească şi dobânzi calculate din ziua efectuării plăţii.

aceste obligaţii trebuie îndeplinite simultan. Ef: liberarea celor două părţi contractante de obligaţiile asumate. 81-84 Conv. Partea ce trebuie să păstreze marfa poate în această situaţie să le vândă dacă cealaltă parte contractantă a întârziat în mod nerezonabil să ia în posesie mărfurile/să le preia în posesie/să plătească preţul/cheltuielile ocazionate de conservarea lor. Princ.cumpărătorului. 81 . Ef. În toate cazurile. partea ce solicită amânarea executării (indiferent că această solicitare intervine înainte/după expedierea mărfii) trebuie să notifice această împrejurare celeilalte părţi contractante şi să procedeze la executare sub rezerva ca cealaltă parte contractantă să-i confere asigurări suficiente că va executa întocmai obligaţiile asumate. ………………………………………………………………. I. Dacă ambele părţi contractante sunt datoare la restituiri reciproce. Rezoluţiunii contractului Art. Cumpărătorul pierde dreptul de a declara contractul desfiinţat sau de a cere vânzătorului livrarea unor mărfuri de înlocuire dacă se află în imposibilitatea de a restitui mărfurile deja livrate într-o stare sensibil identică celei în care le-a primit.. chiar şi când acesta ar deţine un document care să-i permită părţii să le preia. cu rezerva de a notifica celeilalte părţi intenţia de rezoluţiune. Ea nu are efect asupra stipulaţiei contractului referitoare la litigii/la drepturile şi obligaţiile părţilor precum şi cu privire la despăgubirile care se cuvin a fi datorate părţii ce a executat total/parţial contractul poate cere celeilalte părţi restituirea prestaţiilor pe care le-a furnizat şi a sumelor ce le-a plătit în executarea contractului.

I CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL Secţiunea – I – Evoluţia şi necesitatea arbitrajului comercial internaţional 1.ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL CAP. 82 . Existenţa lor juridică înceta odată cu pronunţarea hotărârii sau cu exprimarea termenului în cursul căruia trebuiau să decidă. Evoluţia arbitrajului Arbitrajul a reprezentat o modalitate de soluţionare a litigiilor de drept civil şi implicit de drept comercial încă din orânduirea antică. având o durată determinată (arbitrajul ad-hoc) fiind organizate potrivit iniţiativei părţilor şi funcţionând numai în vederea soluţionării litigiului cu care au fost investite de părţi. Forma tradiţională de arbitraj a constituit-o instanţele cu caracter ocazional.

precum şi de la aplicarea uniformă şi strictă a legii2.II. reglementări ce se înscriu într-un proces continuu de perfecţionare şi unificare a regulilor aplicabile arbitrajului3. Potrivit clauzelor de arbitraj conţinute în Protocol. Primele înţelegeri multilaterale s-au încheiat în cadrul Societăţii Naţiunilor şi este vorba de Protocolul de la Geneva din 1923 şi Convenţia de la Geneva din 19274. Astfel. Arbitrajul se poate desfăşura şi pe teritoriul altui stat decât acela de care depinde din punct de vedere jurisdicţional. p. p. 4 Protocolul şi Convenţia de la Geneva nu se mai aplică între statele contractante care au devenit părţi ale Convenţiei de la New York din 1958. IACOTA. Reglementarea restrictivă în materie de arbitraj comercial internaţional a fost impusă de sustragerea litigiilor de la examinarea de către instanţele judecătoreşti.272 3 I. Convenţia pentru executarea sentinţelor arbitrale semnată la 27 septembrie 1927 la Geneva6. şi deschisă numai participanţilor la Protocolul din 1923. prevede că statele contractante se angajează să recunoască pe teritoriul lor autoritatea unei sentinţe arbitrale pronunţate în temeiul unui compromis sau al unei clauze compromisorii. una din părţile contractante. Iaşi. Procedura de arbitrare şi constituirea completului arbitral sunt supuse voinţei părţilor şi legii statului unde are loc arbitrajul. întrucât arbitrajul nu oferea părţilor garanţiile justiţiei de stat1.După revoluţiile burgheze. datorită generalizării şi importanţei sale. sentinţa să emane de la un tribunal arbitral prevăzut de compromis sau de clauza compromisorie sau constituit în conformitate cu acordul părţilor şi cu 1 2 I. Vol. Executarea se acordă numai dacă sentinţa a fost dată pe teritoriul unuia din statele participante şi între persoane supuse jurisdicţiei unuia din ele. precum şi a clauzei compromisorii referitoare la contractele încheiate în materie comercială sau în orice altă materie susceptibilă de a fi supusă arbitrajului ori de a face obiectul unei tranzacţii5. legislaţiile naţionale au limitat posibilităţile de arbitrare. Statele contractante se obligă să asigure şi executarea. instituţia arbitrajului devine reglementată prin legi naţionale şi prin convenţii internaţionale. Bucureşti. Începând cu secolul al XX-lea. 50 din 1931 83 . Drept internaţional privat. De asemenea.NESTOR. MACOVEI. 1976. 5 România a ratificat Protocolul prin Legea din 21 martie 1925 6 Convenţia a fost ratificată de România prin Legea nr. Instituţii în dreptul comerţului internaţional „Editura Junimea”. a sentinţelor arbitrale pronunţate. p-354 M. Convenţia reglementează şi condiţiile ce se cer îndeplinite pentru recunoaşterea sau executarea sentinţei: obiectul sentinţei să fie susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului în raport culegea ţării unde se invocă. op.cit. în conformitate cu dispoziţiile lor legislative. precum şi executarea ei în conformitate cu regulile procedurale în vigoare în ţara unde se invocă. 1987. Statele participante se obligă să recunoască validitatea compromisului. atât bilaterale cât şi multilaterale. prin intermediul autorităţilor şi.392 şi urm. Editura didactică şi pedagogică. arbitrajul devine forma preferată de soluţionare a litigiilor decurgând din operaţiunile de comerţ internaţional.

Sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite au fost încheiate Convenţia de la New York din 1952 şi Convenţia de la Washington din 1965. 62 din 30 mai 1975 3 România a ratificat Convenţia de la Geneva prin Decr. Convenţia de la Washington din 1965 reglementează diferendele referitoare la investiţii între state şi resortisanţii altor state2. recunoaşterea sau executarea sentinţei să nu fie contrară ordinii publice sau principiilor de drept public din ţara unde a fost invocată. motivarea şi anularea sentinţei arbitrale. Prin Convenţia de la Washington s-a creat Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii – C. Tot astfel. Litigiile dintre părţi se soluţionează prin mijloace de conciliere şi de arbitraj. Domeniul de aplicare al Convenţiei îl constituie acordurile de arbitraj Încheiate. În determinarea legii care reglementează valabilitatea acordului arbitral. Tribunalul arbitral decide asupra diferendelor în conformitate cu regulile de drept prevăzute de părţi. Convenţia de la Geneva se referă la organizarea arbitrajului.R. 1961 Convenţia de la Washington a fost ratificată de România prin Decr. Nr. între persoane fizice sau juridice având reşedinţa lor obişnuită sau sediul în state contractante diferite.A.regulile de drept aplicabile procedurii de arbitraj.D. 186 din 21 iulie. legea aplicabilă fondului litigiului. Convenţia de la New York consacră principiul autonomiei de voinţă. După cel de-al doilea război mondial. în 1072.I. Dispoziţiile Convenţiei se aplică recunoaşterii şi executării sentinţelor arbitrale date pe teritoriul unui alt stat. statele membre 1 2 România a aderat la Convenţia de la New York prin Decr. Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional a fost semnată la 21 aprilie 1961 la Geneva3. pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţiuni de comerţ internaţional.I. decât acela unde se cere recunoaşterea sau executarea. dispoziţiile Convenţiei facilitează accesul la arbitrajul comercial internaţional. dezvoltarea comerţului internaţional a determinat adoptarea unor noi convenţii în materie de arbitraj. Pe aceeaşi linia Comisia Economică pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite a elaborat Convenţia de la Geneva din 1961.R. În absenţa unei alegeri se va aplica dreptul statului contractant parte la diferend şi principiile dreptului internaţional. Nr. procedura arbitrală. Nr. Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine a fost adoptată la 10 iunie 1958 la New York1. 281 din 30 mai 1963 84 . Reglementările aplicabile s-au îmbunătăţit şi prin unele acţiuni realizate pe plan regional. Prin înlăturarea unor dificultăţi generate de varietatea reglementărilor naţionale. sentinţa să fi rămas definitivă în ţara unde a fost pronunţată.E. Un exemplu în acest sens este Convenţia de la Moscova privind soluţionarea pe cale arbitrală a litigiilor de drept civil decurgând din raporturile de colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică încheiat între statele membre ale C.

De asemenea. arbitrajul comercial internaţional oferă posibilităţi de informare egală pentru împricinaţii proveniţi din ţări străine. în 1966. atât unor considerente de ordin practic cât şi dorinţei participanţilor la realizarea comerţului internaţional de a-şi soluţiona eventualele situaţii litigioase izvorâte din contractele lor economice şi de colaborare – cooperare tehnicoştiinţifică într-un cadru dinainte rezervat. arbitrajul care le convine. Iar organizaţia Statele Americane (O. Folosirea limbilor străine este facilitată chiar mai mult decât în instanţele judecătoreşti. În ceea ce priveşte procedura arbitrală. părţile au dreptul să desemneze prin opţiunea lor pe arbitri. având posibilitatea de a alege. Tratat de drept al comerţului internaţional. Astfel. ele asigură concordanţe între caracterul internaţional al raporturilor juridice aflate în litigiu şi cel al normelor care le reglementează. fiind dinainte informate asupra lor1.201 85 . 1985. spre deosebire de procedura jurisdicţiei de stat. într-o măsură tot mai mare. făcând aplicare doar asupra părţilor semnatare.) a adoptat în 1975. Şi. instituţie care în lumea contemporană s-a răspândit în toate continentele. convenţiile bilaterale au un rol mai restrâns în reglementarea arbitrajului. Editura Academiei.A. În primul rând.CAPATIMA. p. neînţelegerile dintre parteneri sunt supuse spre soluţionare. arbitrajului comercial internaţional. Convenţia europeană asupra legii uniforme în materie de arbitraj. prin acordul lor. Unele regulamente de arbitraj sunt difuzate pe larg în cercurile comerciale.ale Pieţei Comune europene au încheiat la Strasbourg. Necesitatea arbitrajului în comerţul internaţional Faptul că în relaţiile economice internaţionale. B. după cum se va vedea.ŞTEFĂNESCU. 1 O. Convenţia interamericană de arbitraj comercial internaţional. părţile în litigiu evită astfel riscurile unor eventuale decăderi sau nulităţi de ordin formal. asigură o rapiditate şi o celeritate sporită în soluţionarea litigiilor comerciale internaţionale. pe câtă vreme normele procedurale pe care le aplică judecătorii din ţara pârâtului pot fi mai greu de cunoscut de către partenerul extern. în sfârşit. 2.nu este lipsit de importanţă faptul că prin acordul lor. caracterul definitiv al sentinţei. oferă avantajul că. Deşi în raport cu înţelegerile multilaterale. pe care i-l conferă de regulă convenţia arbitrală. părţile pot alege un organ arbitral care prin situarea sa geografică să se afle la o distanţă acceptabilă pentru fiecare din ele.. se datorează. ceea ce nu se poate realiza în cazul judecătorilor. Mai amintim că regula confidenţialităţii dezbaterilor are şi în acest caz avantajul de a se putea ignora care din părţi a câştigat sau a pierdut procesul ceea ce va face ca reputaţia lor pe piaţa comercială să nu fie c u nimic afectată.S.

afirmaţia făcută despre arbitraj că se înfăţişează ca un „veritabil sistem judiciar al Comerţului internaţional”2 devine tot mai actuală.1975 LONSSOUARN Bredin. şi ale altor organizaţii internaţionale.Viii. CAPATINA. Natura juridică 1. op. În aceste condiţii. Se poate spune. 42 p. Vol. în final. 1985. dacă este cazul. executarea beneficiază de înlesniri şi simplificări faţă de ho9tărârile judecătoreşti care au un acces mai restrâns şi aceasta numai dacă între statele în cauză s-a încheiat un tratat bilateral corespunzător. Adunarea Generală a O.I.U.ŞTEFĂNESCU.69 3 O. SECŢIUNEA A II-A Noţiunea. recomanda difuzarea acestuia şi aplicarea sa cât mai largă în lume recunoscându-se încă odată ”utilitatea arbitrajului ca metodă de soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale”.92 din 12. Noţiunea Prin arbitraj comercial internaţional – denumirea generalizată de Convenţia de la Geneva din 1961 – se înţelege soluţionarea litigiilor de către arbitri desemnaţi pentru cazuri determinate sau de către instituţii permanente de arbitraj3. statele semnatare recomandă „organismelor. p. De asemenea. Caracterele. clauza de arbitraj în contractele comerciale şi în contractele de cooperare industrială sau în convenţiile speciale”1.N. Şi tot cu acest prilej. nr. trebuie avut în vedere că datorită convenţiilor multilaterale încheiate sub auspiciile O. 1 2 Actul este publicat în B. semnat la Helsinki în 1975 a înscris printre prevederile sale şi următoarele: „arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot să rezulte din tranzacţiile comerciale în domeniul schimburilor de bunuri şi de servicii şi din contractele de cooperare industrială”.07 partea I. pag. întreprinderilor şi firmelor din ţările lor să includă. B.203 86 . şi care funcţionează cu asentimentul statelor preocupate de participarea cât mai intensă în circuitul economic mondial.N.. că arbitrajul internaţional este o jurisdicţie specială şi derogatorie de la dreptul comun procesual. într-o Rezoluţie a sa prin care a adoptat Regulamentul de arbitraj elaborat de UNCITRAL.U.cit.În ceea ce priveşte executarea în străinătate a sentinţei arbitrale.203. Necesitatea şi avantajele pe care le oferă arbitrajul comercial internaţional sunt constatate şi printr-o serie de documente internaţionale: Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.

la fel ca judecătorii. 1987. exprimat într-un compromis sau o clauză compromisorie inclusă în contractul comercial sau de cooperare extern3. instanţa arbitrală. procedura căreia aceasta i se conformează în activitatea jurisdicţională. pe când dreptul reclamantului de a se introduce acţiunea judiciară decurge din lege. MACOVEI.III sect. TUDOR R. terţio. Caracterele Denumirea de arbitraj comercial internaţional este admisă în literatura de specialitate şi în practica internaţională. diferendul de rezolvat. însă această denumire implică unele precizări cu privire la caracterele sale definitorii2.503 şi urm.cap. Caracterul arbitral Arbitrii sunt împuterniciţi. p. secundo.Din cuprinsul acestei definiţii pot fi desprinse trei laturi constitutive ale instituţiei: primo. Editura Junimea.I 4 În acest sens. potrivit unei proceduri determinate.POPESCU. 1983. În primul rând. Dreptul comerţului internaţional. Spre deosebire de instanţele judecătoreşti. Prin excepţie. arbitrajul presupune acordul prealabil al părţilor interesate.ŞTEFĂNESCU. arbitrajul diferă de mediaţiune. Pe câne diferendul dintre părţi (res letigiosa). în cadrul căruia o instanţă este abilitată – de regulă în temeiul acordului de voinţă al părţilor –să soluţioneze. Având o esenţă convenţională. considerată ca o structură organizatorică. arbitrajul este obligatoriu când părţile trebuie să recurgă la această formă de jurisdicţie în temeiul unei convenţii internaţionale conţinând norme imperative. de a hotărî asupra pretenţiilor invocate de către părţi. prin care un 1 2 Ibidem P. Editura didactică şi pedagogică. De exemplu. Tratat de drept al comerţului 87 . Bucureşti. Pornind de la originea sa contractuală nu tr5ebhuie uitat că arbitrajul este totuşi un act jurisdicţional prin finalitatea sa. Raportând aceste componente la semnificaţia întregului. B. şi care constituie obiectul activităţii jurisdicţionale. putem spune că arbitrajul comercial internaţional se defineşte ca un sistem jurisdicţional derogator de la dreptul comun. pronunţând o hotărâre obligatorie în cauză. astfel de norme cuprinde Convenţia de la Moscova din 26 mai 1972. instanţa şi procedura.343 3 A se vedea infrc. arbitrajul este facultativ pentru părţile litigante. Instituţii în dreptul comerţului internaţional. un litigiu determinat1. se analizează ca elemente de formă. p. acţiunea arbitrală se introduce în baza acordului de voinţă al părţilor.. corelate între ele. Ei verifică ori constată o situaţie juridică preexistentă în legătură cu care a intervenit neînţelegerea dintre părţi. Aceasta înseamnă că. fără a fi necesar consimţământul părţilor. 2. Numai aşa vom putea înţelege deosebirea care există între arbitraj şi alte instituţii juridice asemănătoare4. constituie elementul de fond al arbitrajului. prin persoane desemnate în acest scop de reclamant şi de pârât.

arbitrajul se deosebeşte de tranzacţii care pune capăt sau preîntâmpină un diferend dintre părţi. pe lângă similitudini şi o serie de deosebiri esenţiale. Mediatorul lucrează în interesul său propriu. arbitrajul se diferenţiază de mandat. Vol. La fel cu judecătorul. facultative pentru părţi. B.203 şi urm. cu caracter obligatoriu pentru părţile în cauză. susceptibilă de executare silită în caz de împotrivire. arbitrajul se diferenţiază şi de orice procedură de conciliere. Ast6fel determinarea preţului în contractul de vânzare-cumpărare poate fi lăsată de către părţi la arbitrajul unei terţe persoane. manifestare ce este incompatibilă în materia tranzacţiei. Principalele note distinctive ale arbitrajului ar putea fi considerate următoarele: caracterul pur comercial (situaţiile litigioase supuse spre soluţionare arbitrajului comercial internaţional. În al patrulea rând. prin concesiune reciproce. CAPATINA. cât şi orice instanţă de drept comun. care nu este decât o simplă probă supusă aprecierii instanţei. intervenţia terţului are ca scop perfectarea unui contract incomplet.ŞTEFĂNESCU op. hotărârea pe care o pronunţă fixează definitiv drepturile împuterniciţilor. arbitrajul se deosebeşte de expertiză. arbitrul deţine împuternicirea de a stabili. părţile îşi exprimă voinţa de a supune un anumit litigiu judecăţii. În cadrul arbitrajului. Deşi legea utilizează denumirea de arbitraj1. în timp ce hotărârea arbitrală poate să consacre integral numai drepturile uneia dintre părţile contractante. dând o dezlegare finală litigiului. 1985. 1304 din Codul civil român 2 O. 1 A se vedea art. Editura Academiei Bucureşti. p. p. fiind independent de părţile contractante. În al treilea rând. tranzacţia presupune concesiuni reciproce ale părţilor. iar hotărârea nu trebuie acceptată de împricinaţi pentru a deveni obligatorie.intermediar pune în legătură două sau mai multe persoane în vederea încheierii unui contract. aceasta din urmă limitându-se la a propune formule de împăcare. arbitrul nu reprezintă părţile în litigiu. În sfârşit. dacă pretenţiile invocate de reclamant şi contestate de pârât sunt sau nu întemeiate. Dacă sentinţa dată de arbitri este obligatorie. decizia expertului fiind un act pregătitor nu se impune părţilor şi instanţei. Arbitrajul comercial internaţional prezintă însă numeroase asemănări cu instanţele judecătoreşti2. Sarcina încredinţată terţului de a estima preţul obiectului unui contract implică o activitate convenţională dar nu şi exercitarea unui arbitraj printr-un act jurisdicţional. chiar şi în cazul în care părţile au un mandatar comun. În al doilea rând.203 88 .I. Nota comună cea mai însemnată constă în natura jurisdicţională a activităţii pe care o desfăşoară atât arbitrul. fiind legate de fapte de comerţ şi acţiuni de cooperare tehnicointernaţional. cit. Paralela dintre instanţele judecătoreşti şi arbitraj relevă însă. Mai mult. Spre deosebire de mediator.

În literatura de specialitate se fac referiri şi la aşa-numitul arbitraj străin. Potrivit art. 1990.DOGARU. TUDOR R. cel naţional. sunt străine.1 din Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 prevede ca fiind străină sentinţa arbitrală dată pe teritoriul altui stat. par. arbitrajul internaţional se individualizează prin alegerea unor arbitri de cetăţenie străină. adică situaţia litigioasă. competenţa materială specializată. calitatea sui generis a persoanelor chemate să soluţioneze diferendul. Dintre instituţiile arbitrale. poate să fie naţional. Craiova. supunerea procedurii arbitrale unei legi stabilită de părţi. p. MARIA RUSU. 1 I. care funcţionează în cadrul unui anumit sistem de drept. arbitrajul comercial internaţional are ca obiect litigiile născute sau care se vor naşte din operaţiuni de comerţ internaţional. POPESCU.lit. un arbitraj naţional.MOCANU. care vine în contact cu un sistem de drept străin. publicate în Îndrumarul legislaţiei.350 2 A se vedea Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Editura Lumina. ea dobândeşte o competenţă internaţională2. criteriile proprii de individualizare a arbitrajului îndreptăţit din punct de vedere teritorial să decidă într-o acţiune dată (competenţa teritorială). Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României este o instituţie naţională însă din momentul investirii ei cu soluţionarea unui litigiu comercial internaţional.economică internaţională). poate avea un caracter internaţional. expresie consacrată de altfel şi prin unele convenţii internaţionale. durata efemeră a instituţiei arbitrale. Dar arbitrajul sesizat cu soluţionarea litigiului.V. Bucureşti. 1980. Vol. Astfel. Caracterul internaţional al organului arbitral poate fi configurat de anumite elemente. Fără a fi desprins de orice legătură cu organizarea şi legile unui stat.I.1. esenţa sa nestatală şi în principiu voluntară. născut din raporturi de comerţ internaţional sau alte asemenea raporturi dacă una din părţi sau ambele părţi. Editura Scrisul Românesc. litigiul arbitral este întotdeauna internaţional. 166 89 . fixarea locului unde se va ţine dezbaterea litigiului.1. Prin obiectul său. C. În acest sens. De exemplu. art. decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea ei. Caracterul comercial Caracterul comercial al arbitrajului este determinat de obiectul activităţii jurisdicţionale. p. Caracterul internaţional (nestatal) Caracterul internaţional este rezultatul faptului că arbitrajul se realizează în cadrul comerţului internaţional şi include un element de extremitate. par. Principii şi instituţii în dreptul comerţului internaţional. chiar dacă statele însăşi sau stabilimentele publice sunt părţi ale raportului juridic dedus spre soluţionare1.a din Convenţia de la Geneva din1961.

sau în cazul arbitrajului ocazional (ad-hoc). Competenţa specializată a arbitrajului O serie de centre de arbitraj permanente – cele organizate de asociaţii profesionale . dotat cu structuri administrative stabile. onorariul arbitrilor se acoperă din taxele percepute de centrul permanent de arbitraj care îi şi plăteşte. asentimentul prealabil şi explicit al celor în cauză.) îndeplinesc ocazional şi pe baza unei însărcinări. etc. în principiu. Astfel. Caracterul în principiu voluntar al arbitrajului De regulă.caracter internaţional deplin prezintă numai arbitrajul de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional din Paris. arbitrajul CIRDI de la Washington soluţionează numai diferende născute din contracte de investiţii internaţionale de capital. ei sunt persoane care pe lângă activitatea lor profesională (economişti. Spre deosebire de justiţia de stat.din rândul cărora face parte şi C. Durata efemeră a Instanţei arbitrale.se mărginesc să rezolve numai anumite situaţii ivite în domeniul respectiv de activitate. De asemenea. Chiar şi instituţiile de arbitraj cu competenţă largă. se debursează direct de împricinaţi.A. numai în temeiul convenţiei încheiate în acest scop (comercial sau clauza compromisorie). atribuţia de a soluţiona un anumit litigiu de comerţ internaţional.B. De asemenea. instanţa arbitrală nu supravieţuieşte procesului cu care a fost sesizată. în principiu nelimitată. arbitrajul implică. îşi desfăşoară activitatea 90 . ca o condiţie primordială pentru soluţionarea litigiului. Chiar şi atunci când este constituită în cadrul unui centru instituţionalizat de arbitraj. ceea ce înseamnă că introducerea acţiunii arbitrale devine posibilă. la Geneva funcţionează un arbitraj specializat În comerţul internaţional de seminţe. avocaţi. în privinţa retribuirii. care desfăşoară o activitate cu caracter de continuitate şi este competentă să soluţioneze un număr nelimitat de speţe. Calitatea persoanelor care soluţionează litigiul Arbitrii nu au calitatea de angajaţi ai statului. instanţa arbitrală se constituie în vederea rezolvării unui litigiu determinat şi încetează să mai existe odată ce a pronunţat hotărârea în cauză. Competenţă delimitată au şi arbitrajele maritime de la Moscova sau Londra.

iar a treia se particularizează prin caracterul intermediar. Unele dificultăţi pot să apară însă dacă s-a încheiat o c convenţie arbitrală incompletă. NATURA JURIDICĂ A ARBITRAJULUI Arbitrajul comercial internaţional se individualizează printr-un dublu aspect. 3. individualizarea arbitrajului îndreptăţit din punct de vedere teritorial să soluţioneze un anumit litigiu de comerţ internaţional depinde de clauzele convenite în acest scop. Practic. Datorită acestei situaţii specifice. Convenţia de arbitraj înlătură competenţa instanţelor de drept comun. Teza jurisdicţională Conform acestei concepţii. Sub raportul competenţei internaţionale teritoriale..C. Instituţia arbitrajului reprezintă astfel o formă de justiţie delegată. MACOVEI.jurisdicţională.I. Prin asimilare cu activitatea instanţelor judecătoreşti. activitatea legislativă jurisdicţională este monopol de stat. De asemenea. partea nemulţumită are dreptul de a folosi anumite căi de atac împotriva sentinţei arbitrale. justiţia pe un anumit teritoriu se realizează de către stat. criterii specifice ale instituţiei arbitrajului comercial internaţional care nu împrumută nimic din regulile de soluţionare a conflictelor de jurisdicţie dintre tribunale1. sentinţa arbitrală beneficiază de autoritatea lucrului judecat şi de posibilitatea executării silite. 91 . 3.. legată de soluţionarea numai anumitor categorii de litigii. litigiul fiind supus spre soluţionare unor persoane desemnate de către 1 2 A se vedea infra secţiunea a V-a cap. În asemenea cazuri. Din aceste motive. nu în orice materie. Dar puterea suverană poate autoriza părţile ca în unele domenii să recurgă la arbitraj. în toate cazurile în care compromisul sau clauza compromisorie cuprind indicaţiile necesare. colectic2. modul de identificare a arbitrajului competent se întemeiază în principal pe interpretarea voinţei părţilor.ŞTEFĂNESCU op. mixt. op. Rezolvarea conflicgtelor de jurisdicţie în A. opiniile privind natura juridică a arbitrajului s-au cristalizat în trei concepţii sau teze doctrinale: Prima atribuie arbitrajului o natură jurisdicţională. conflictele de jurisdicţie raţione leci sunt de plano excluse. care se exercită de către persoane care nu sunt angajaţi ai statului. pe prezumarea acesteia.CAĂATOMA B. cit.cit. I. a doua îi recunoaşte trăsături contractuale. iar în subsidiar. A se vedea P. În virtutea suveranităţii. ci numai în sfera diferendelor comerciale.I. neprecizând instanţa arbitrală sau forma de arbitraj (internaţională sau ad-hoc). atât contractual cât şi jurisdicţional. competenţa materială (ratione materiae) a arbitrajului apare ca una specială.1. Rolul decisiv îl are în această materia voinţa părţilor iar nu normele legale.

Teza mixtă (ECLECTICA) Majoritatea autorilor susţin ideea potrivit căreia arbitrajul comportă o natură bivalentă atât contractuală cât şi jurisdicţională. întemeiat pe puterea statală. modalităţile de executare. o vădită prioritate de aplicare în materie procedurală. dar finalitatea arbitrajului se reflectă tot într-o sentinţă definitivă şi executorie. În limitele recunoscute de lege. părţile au posibilitatea de a organiza soluţionarea litigiilor de către arbitri. oferta şi acceptarea ei. Această teză conduce la concluzia de a recunoaşte legii forului. unele prezintă o nuanţă pronunţat contractuală precum condiţiile de validitate ale Convenţiei arbitrale.părţi. Motivându-şi astfel susţinerile. mecanismelor de desemnare a arbitrilor. concepţia eclectică admite că arbitrajul este guvernat în principiu de legea aplicabilă compromisului sau 92 .3. 3. În conformitate cu cerinţele comerţului internaţional. Puterile arbitrilor şi competenţa lor jurisdicţională rezultă tot din voinţa părţilor litigante. părţile pot să determine. desfăşurarea dezbaterilor. căile de atac împotriva ei. teza contractualistă tinde să recunoască o sferă cât mai largă de aplicare în materia arbitrajului a legii care guvernează Convenţia arbitrală. În sfera jurisdicţională se includ îndeosebi elementele cererii de chemare în arbitrare. caracterul licit al arbitrajului. Teza contractualistă Potrivit acestei concepţii. Încrederea pe care părţile o au în arbitraj se explică prin caracterul său contractual. cum ar fi înscrisul autentificat al unui împrumut sau cambia. ale întâmpinării. în temeiul autonomiei de voinţă organul arbitral şi legea competentă. Cu toate că elementul autoritar. restrângând în acelaşi timp incidenţa legii forului. forţa executorie a sentinţei arbitrale nu presupune un caracter jurisdicţional.2. Hotărârea pronunţată de arbitri are caracter definitiv şi obligatoriu prin voinţa părţilor şi exprimată în convenţia arbitrală. este necesar. pronunţarea hotărârii. Tot astfel. Aceeaşi teză susţine că sentinţa arbitrală beneficiază de invocabilitate în raporturile dintre părţi şi nu de puterea lucrului judecat. Dintre componentele sale. adică sistemului de drept al statului unde îşi are sediul instanţa arbitrală. administrarea probelor. voinţa părţilor are valoare normativă. arbitrajul comercial internaţional se prezintă ca un ansamblu de acte juridice contractuale. întrucât există acte juridice contractuale care au valoare de titluri executorii. 3. Pornind de la atare disocieri.

În funcţie de structura lor organizatorică distingem arbitrajul instituţional de cel ocazional (ad-hoc). Convenţia de la Geneva din 1961 prevede că prin arbitraj se înţelege soluţionarea litigiilor nu numai de către arbitri numiţi pentru cazuri determinate (aşa numitul arbitraj ad-hoc) ci şi de către instituţii permanente de arbitraj. centre regionale (precum cel scandinav) în atribuţiile cărora intră diferendele ce interesează o anumită zonă geografică. 1. arbitrajul instituţional are constituit un mecanism specific de desemnare a arbitrilor.7. Mecanismul de desemnare a arbitrilor. Din punctul de vedere al competenţei materiale distingem arbitraje cu o sferă generală de activitate jurisdicţională în materie comercială şi arbitraje specializate în anumite categorii de litigii1. în modul lor de organizare. Deosebirea dintre cele două forme rezidă .A. a) Arbitrajul instituţional se defineşte prin structura sa permanentă şi prin autoguvernarea lui în conformitate cu un regulament propriu de funcţionare. care soluţionează litigii ivite numai între parteneri din cele două state contractante. puterile arbitrilor.clauzei compromisorii. în esenţă.. iar în funcţie de puterile arbitrilor vom deosebi arbitrajul în drept de cel în echitate.I. arbitrajul prezintă o varietate de forme. însă cu o serie de corective decurgând din latura sa jurisdicţională. la următoarele criterii: competenţa şi structura sa organizatorică.B. Pe planul competenţei teritoriale deosebim următoarele tipuri principale de arbitraj: cele cu caracter bilateral. Secţiunea a III-a CLASIFICAREA ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL Instituţie cu trăsături vădit originale. Funcţia 1 2 A se vedea supra. Ibidem 93 .P. care pot fi clasificate prin raportare în principal. cunoscut în general sub denumirea de appeinting authority. în fine arbitraje cu vocaţie internaţională care pot fi sesizate cu acţiuni formulate de reclamanţi din orice ţară2. În temeiul acestuia. poate fi un organ selectiv precum Curtea de arbitraj C. ARBITRAJUL INSTITUŢIONAL ŞI ARBITRAJUL OCAZIONAL Ambele forme sunt recunoscute de normele cuprinse în diferite documente internaţionale. lista lor nominală şi secretariatul. 2. sau o anumită persoană cum este preşedintele C. Cap. caracterul naţional sau internaţional al instanţei. Astfel.C.I secţiunea a II-a pct. care îndreptăţeşte incidenţa legii forului.

arbitrii CAB trebuie să examineze cauzele numai pe baza normelor dreptului material aplicabil. precum şi un minim de măsuri organizatorice. şi în fine. la anumite intervale de timp prevăzute de regulament. bineînţeles cu caracter facultativ. tip de arbitraj în care să se specifice toate condiţiile necesare pentru desfăşurarea normală a procedurii. în conformitate cu interesele lor. Odată constituit completul de arbitraj. părţile urmează să fixeze regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii. Lista arbitrilor cuprinde unele persoane nominalizate considerate a fi corespunzătoare să exercite o asemenea funcţie. aşa cum arată şi Convenţia de la Geneva din 1961. asigurând comunicarea actelor. la fel ca şi instanţele judecătoreşti. etc. emiterea citaţiilor. UNCITRAL adoptat în 1976. Ceea ce este caracteristic acestui fel de arbitraj. ARBITRAJ ÎN DREPT ŞI ARBITRAJ ÎN ECHITATE a) Arbitrajul în drept sau în jure. sau în înlocuirea acestuia în cazurile specificate de regulament. art. cum sunt cele pentru Europa (C. participarea la şedinţele de dezbateri.U. în acest sens. Secretariatul îndeplineşte multiple atribuţii de ordine administrative. este organizat şi structurat în fiecare caz concret prin acordul de voinţă al împricinaţilor. Ea trebuie întocmită periodic. Aceasta are caracter obligatoriu sau facultativ. ori de câte ori un diferend va fi supus unui arbitraj ad-hoc..E. să desemneze arbitrii sau să stabilească modalităţile potrivit cărora aceştia vor fi nominalizaţi în caz de litigiu. împreună cu cel al adversarului şi cu supraarbitrul cooptat de aceştia.E. În conformitate cu art. chiar dacă se admite soluţionarea litigiului şi în temeiul altor elemente cum sunt contractul şi uzanţele comerciale1. constă în desemnarea supraarbitrului. O altă atribuţie. să se ajungă la impas şi în final chiar la imposibilitatea soluţionării diferendului pe calea arbitrajului. este lipsa oricărui element de structură dinainte constituit. arbitrul chemat să decidă asupra litigiului. Bucureşti. de câte ori părţile refuză să-l desemneze. dacă arbitrii nu cad de acord în alegerea sa. PRECUM ŞI DE Reg. 356 din Codul de procedură civilă. 36 94 . 2. arbitrii vor da hotărârea lor întemeindu-se pe lege. de multe ori. Tot astfel. spre aşi putea alege. au fost elaborate încă din 1966. Acest risc poate fi evitat dacă părţile adoptă un reg. Reglementări.N. uzitată de asemenea. 1 A se vedea Reguli de procedură ale Curţii de arbitraj comercial internaţional. locul (sediul) arbitrării. de unele comisii economice regionale ale O. din cuprinsul ei.sa caracteristică rezidă în nominalizarea arbitrului. Astfel că. după caz. Inexistenţa elementelor prestabilite însă face ca. procedura se desfăşoară în modul stabilit de regulamentul instituţiei arbitrale sesizate. Lista este pusă la dispoziţia fiecărei părţi care s-a adresat centrului respectiv de arbitraj. soluţionează litigiile după lege.) sau pentru Asia şi Extremul Orient (CEAEO). b) Arbitrajul ocazional.

Deosebirea dinte mediatorii amiabili şi arbitrii ex seqquitate rezultă. arbitrajul are caracter naţional. şi care ar putea conduce la soluţii injuste. STRĂIN SAU INTERNAŢIONAL Această distincţie se referă la instanţa arbitrală şi la hotărârea pe care o pronunţă.356 din C. Instituţia arbitrajului ex sequo et bono deţine o poziţie intermediară între arbitrajul în jure şi cel încredinţat unor „amiabili mediatori” (expresie ce redă noţiunea din limba franceză „amiables compositeurs” cuprinsă în Convenţia de la Geneva din 1961). completul va putea soluţiona litigiul în echitate”.cit. ca arbitrii să fie îndrituiţi prin actul de compromis (convenţia arbitrală) de „a judeca numai după cugetul şi chibzuirea lor”. Rolul mediatorilor amiabili constă în găsirea unor soluţii tranzacţionale. care admite în partea sa finală. litigiul în această materia are. fără să fie îngrădiţi de dispoziţiile legale. Asemenea consecinţe exprimate de adagiul dura lex sed lex. destinat să înlăture soluţiile de ordin formal sau consecinţele rigide pe care. op. sunt incompatibile cu echitatea1. Cu alte cuvinte. funcţia acesteia constă în a modera aplicarea regulii de drept. ceea ce rezultă atât din cuprinsul art. Convenţia de la New York din 1 2 O. fiind din acest punct de vedere. Astfel. 3. iar în caz contrar este considerat străin. ARBITRAJUL NAŢIONAL. în afara dreptului. dacă sediul organului arbitral se află în ţară. drept fond raporturi de comerţ internaţional. CAPATINA. în principal. Acest criteriu este recunoscut în general şi în convenţii multilaterale. Arbitrajul în echitate nu se poate desfăşura. le implică textul legii. Arbitrajul în echitate este prevăzut şi de legiuitorul român. ţinându-se seama. utilizată în cazuri puţin frecvente.pr. internaţional. De procedură ale Curţii de arbitraj comercial internaţional Bucureşti care la aliniatul 2 dispune că „pe baza acordului expres al părţilor. eventual. totuşi. ŞTEFĂNESCU. în toate cazurile. iar nu şi la diferendul dezbătut2. Distincţia dintre arbitrajul naţional şi cel străin depinde în primul rând de locul unde se află sediul organului de jurisdicţie.36 din Reg. B. Într-adevăr. prin ipoteză.În absenţa unei stipulaţii a părţilor.215 Ibidem 95 . cât şi din cuprinsul art.civ. din întinderea atribuţiilor care le revin. p. Ea autorizează interpretarea acestora într-un anumit mod specific. prin luarea în considerare a circumstanţelor individuale ale diferendului. a) Arbitraj naţional sau străin. arbitrajul va fi potrivit regulilor de drept. reciproc avantajoase părţilor în cauză. Această formă de arbitraj reprezintă forma de jurisdicţie de drept comun în materie. evident. b) Arbitrajul în echitate constituie o modalitate procesuală derogatorie de la dreptul comun. Echitatea înseamnă altceva decât înlăturarea de plano a normelor de drept. de prevederile convenţiei şi uzanţele comerciale.

b) Arbitrajul internaţional. Aceeaşi convenţie consacră însă şi un criteriu subsidiar.1958. Semnând acest protocol. 1. de asemenea. Printre aceste cerinţe figurează compunerea plurinaţională a completului de arbitraj. adoptată tot în cadrul Societăţii Naţiunilor. În prezent se admite că astfel de condiţii sunt îndeplinite îndeosebi de arbitrajul de pe lângă C. statele se obligă să recunoască valabilitatea compromisului sau a clauzei compromisorii prin care părţile la un contract – supuse jurisdicţiei unor state diferite semnatare ale protocolului – sunt de acord ca eventualele litigii decurgând din contractele încheiate să fie supuse unui arbitraj. defineşte ca străină sentinţa arbitrală pronunţată pe teritoriul unui alt stat decât acela unde se cere recunoaşterea şi executarea ei. adoptat în cadrul Societăţii Naţiunilor se referă atât la contractele încheiate în materie comercială cât şi la cele din orice altă materie susceptibilă de a fi supusă arbitrajului. pe cale de rezervă. în adoptarea mai multor documente comune – de regulă în cadrul unor organizaţii internaţionale. Convenţia de la Geneva din 1927 pentru executarea sentinţelor arbitrale străine. Protocolul de la Geneva din 1923 – privind clauzele de arbitraj.P. posibilitatea de a supune procedura arbitrală unei legi străine convenite de părţile litigante. referindu-se la acest aspect. a determinat statele de pe mapamond să-şi intensifice preocupările de a elabora reglementări uniforme aplicabile acestei instituţii. atunci când dispune că sunt considerate.I. străin de ambele părţi contractante.C. Procedura de arbitrare şi constituirea completului de arbitrare sunt supuse voinţei părţilor şi legii statului unde are loc arbitrajul. vocaţia de a ţine dezbaterile în orice parte a lumii. 2. chiar dacă acesta s-ar desfăşura pe teritoriul altui stat. Secţiunea a IV-a CONVENŢII INTERNAŢIONALE CUPRINZÂND NORME UNIFORME APLICABILE ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNAŢIONAL Importanţa instituţiei arbitrajului pentru soluţionarea litigiilor decurgând din operaţiile de comerţ internaţional şi implicit pentru asigurarea certitudinii şi stabilităţii acestor operaţii. a fost deschisă 96 . sentinţe străine şi cele care nu sunt adoptate ca sentinţe naţionale în statul unde este cerută recunoaşterea şi executarea. eforturi care s-au materializat. îndeosebi în a doua jumătate a secolului nostru. statele semnatare având însă posibilitatea. Este considerat ca având un caracter internaţional arbitrajul (considerat ca organ de jurisdicţie) care îndeplineşte o serie de condiţii de natură să-l autonomizeze faţă de sediul său. să restrângă aplicabilitatea numai cu privire la contractele considerate drept comerciale de către legislaţia lor naţională.

În privinţa compromisului sau a clauzei compromisorii. pronunţate chiar şipe teritoriul unui stat străin sau statului unde se cere recunoaşterea şi executarea. Convenţia de la New York formulează o măsură uniformă deosebit de valoroasă în sensul că cere obligatoriu încheierea convenţiei de arbitraj în formă scrisă. 4. la 21 aprilie 1961. atât modalitatea de constituire a completului arbitral cât şi procedura arbitrală. 97 . România a devenit parte la această Convenţie în 1961 cu formularea unor rezerve. în sensul că se referă la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine. în cadrul ONU. În lumina convenţiei. În lumina aceleiaşi Convenţii. Convenţia a fost ratificată de România în 1931. Convenţia europeană privind arbitrajul comercial internaţional. indiferent că sunt pronunţate de arbitraje permanente sau de arbitraje ad-hoc. România a devenit parte la această convenţie în 1963. să fi rămas definitivă în ţara unde a fost pronunţată. a fost încheiată la Geneva. Potrivit Convenţiei de la New York din 1958. 3. în convenţia de arbitraj. şi recunoaşterea sau executarea să nu fie contrară ordinii publice sau principiilor de drept public din ţara unde sentinţa a fost invocată. de asemenea. sau constituit potrivit acordului părţilor şi regulilor de drept aplicabile procedurii de arbitraj.N.numai statelor semnatare ale Protocolului din 1923. ca ea să emane de la un tribunal arbitral prevăzut de compromis sau de clauza compromisorie. recunoaşterea sau executarea sentinţei presupune. Convenţia de la New York mai are meritul de a fi consacrat principiul lex voluntatis în determinarea legii care reglementează validitatea Convenţiei arbitrale. în sensul că această Convenţie trebuie să fie valabilă în temeiul legii ţării pe teritoriul căreia sentinţa a fost pronunţată. sentinţa arbitrală constituie în mâinile aceluia care a obţinut-o. Statele semnatare puteau face însă rezerve în momentul aderării cu privire la Prevederile Convenţiei. Prin această convenţie statele părţi se angajează să recunoască pe teritoriul lor autoritatea unei sentinţe arbitrale pronunţate în temeiul unui compromis sau clauze compromisorii valabile pe teritoriul altui stat străin de părţile contractante cu condiţia ca acesta să fie parte semnatară la Convenţie. inclusiv pe teritoriul unui stat care nu este parte la Convenţie. Convenţia de la New York din 1958 reprezintă un pas înainte faţă de reglementările existente până atunci. părţile litigante pot să prevadă. obiectul sentinţei să fi fost susceptibil de reglementare arbitrală şi în ţara unde se invocă sentinţa. Convenţia de la New York privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine. doar în tăcerea părţilor aplicându-se legea ţării unde are loc arbitrajul. a fost adoptată la 10 iunie 1958 în cadrul O. un titlu căruia trebuie să i se acorde credit. De asemenea. Convenţia acordă aceeaşi valoare sentinţelor arbitrale.U.

CARACTERE SPECIFICE ALE CONFLICTELOR DE JURISDICŢIE ÎNMATERIE DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL Existenţa organelor de arbitraj permanentizate la nivel naţional şi a altora situate în diferite ţări străine. problema preliminară de a stabili care anume dintre ele are competenţa să1 Convenţia de la Moscova nu mai are în prezent aplicare. a Protocolului privind încetarea valabilităţii Tratatului de prietenie. toate structurile fostei organizaţii CAER au fost lichidate prin semnarea la Praga la 1 iulie 1991. în ambele cazuri însă arbitrii vor trebui să ţină seama de stipulaţiile contractului şi de uzanţele comerciale. colaborare şi asistenţă mutuală. UNCITRAL. 98 . Convenţia de la Geneva cuprinde dispoziţii speciale referitoare la dreptul aplicabil fondului litigiului. fie instituţionalizat. Spre deosebire de convenţiile anterioare.Convenţia de la Geneva din 1961 are în vedere numai arbitrajul de comerţ internaţional. precum şi organizarea unor forme de arbitraj la nivel regional sau internaţional ridică. de unele organisme specializate ale ONU – CEAEO. ca şi de instituţii nonguvernamentale – ILA. UNIDROIT. Secţiunea a V-a REZOLVAREA CONFLICTELOR DE JURISDICŢIE ÎN ARBITRAJUL COMERCIAL INTERNAŢIONAL 1. arbitrii vor aplica legea competentă. 19 din 16 martie 1992. Tot Convenţia de la Geneva reglementează posibilitatea arbitrilor de a judeca în calitate de „amiables compositeurs” dacă părţile au convenit în acest sens şi dacă legea care guvernează arbitrajul permite aceasta. precum Piaţa Comună şi Consiliul Europei. fie ad-hoc. în 1972. încheiată la Moscova. anularea acesteia. regulile procedurale de urmat în soluţionarea cauzei. Consiliul interamerican de jurisconsulţi – etc.. recunoaşterea şi executarea sentinţei arbitrale străine. competenţa instanţei arbitrale. Convenţia privind soluţionarea pe cale arbitrală a litigiilor de drept civil decurgând din raporturile de colaborare economică şi tehnicoştiinţifică. Convenţia statuează dreptul părţilor de a alege legea aplicabilă. Preocupări în direcţia codificării regulilor aplicabile arbitrajului comercial internaţional au fost evidenţiate şi de alte organizaţii internaţionale. 6. cuprindea prevederi referitoare la raporturile contractuale ce pot fi deduse judecăţii instanţelor arbitrale. vezi M. În acest sens. nr. şi cuprinde numeroase precizări referitoare la organizarea arbitrajului. 5. motivarea sentinţei. în cadrul fiecărui litigiu în parte. în cadrul CAER. semnat la Varşovia la 14 mai 1955. iar în tăcerea părţilor.Of. 41 din 1992. organul arbitral competent a-l soluţiona precum şi la recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale străine1. România a ratificat Protocolul prin Legea nr.

prin contractul încheiat de ele. iar prorogarea voluntară în favoarea unui organ de jurisdicţie dintr-un alt stat operează în limite restrânse – uneori fiind complet interzisă1 . o cerere reconvenţională. susţinând că partea adversă nu formulase vreo obiecţie. de la început. refuzând să le substituie reguli de dreptul comun procesual2. clauza arbitrală poate avea un caracter mixt. participanţii la diferitele raporturi de comerţ internaţional stipulează pe calea Convenţiei arbitrale (compromis sau clauză compromisorie) competenţa exclusivă a unui organ de arbitraj. Uneori. Astfel. orice conflict de jurisdicţie. Totuşi partea română a introdus acţiunea la CAB. dependentă de voinţa participanţilor la raporturile economice cu element de extraneitate. pârâtul introduce la rândul său. CAB a decis că nu poate reţine cauza spre a statua asupra fondului. atribuiseră competenţa. în principiu. În motivarea hotărârii s-a precizat în plus că „este exact că pârâta nu a invocat excepţia de necompetenţă. Nici în astfel de cazuri nu pot apărea conflicte de jurisdicţie. cu caracter imperativ. CAPATINA. dar aceasta 1 2 A se vedea O.în cadrul arbitrajului comercial internaţional Convenţia părţilor deţine rolul principal. o întreprindere română de comerţ exterior şi o firmă din New Yiok. nominalizându-l. ţara pârâtei fiind SUA. destul de frecvent. printr-un contract încheiat între o firmă comercială română şi o firmă comercială germană s-a atribuit competenţa organului de jurisdicţie din ţara pârâtului şi anume . Practica statornică a CAB a avut în vedere ca în soluţionarea unor asemenea probleme. 1978.l soluţioneze. să asigure respectarea strictă a clauzelor arbitrale. Prin asemenea clauze se înlătură. pe când regulile privitoare la competenţa internaţională a instanţelor judecătoreşti sunt prestabilite de legiuitor. astfel că se realizase o prerogare voluntară de competenţă teritorială. De asemenea. Editura economiei. valabilă potrivit legislaţiei noastre. Litigiul arbitral de comerţ exterior. Astfel într-un litigiu. Astfel. arbitrajul din ţara acestuia deţine competenţa internaţională de a se pronunţa asupra ei. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE JURISDICŢIE CONFORMITATE CU PREVEDERILE CONVENŢIEI ARBITRALE. 2. Criteriile utilizate pentru rezolvarea unor asemenea conflicte de jurisdicţie prezintă deosebiri faţă de cele uzitate de dreptul comun procesual. Respingând punctul de vedere al reclamantei. părţile cad de acord ca eventualele diferende dintre ele să fie soluţionate de către organul arbitral din ţara pârâtului. arbitrajului din ţara pârâtului. aşa cum s-a arătat. clauză care preîntâmpină şi ea conflictul de jurisdicţie. CAB a reţinut că părţile. ÎN De regulă. Curtea de arbitraj internaţional Bucureşti sau Tribunalului din Frankfurt pe Main. fără a exclude totuşi unele norme preexistente. adoptate mai ales prin acorduri internaţionale (interstatale). Competenţa internaţională a organelor de arbitraj este.50 Ibidem 99 . În măsura în care. p.

clauzele la care ne referim lasă în suspensie rezolvarea conflictului de jurisdicţie. reclamanta nu a făcut dovada că pârâta şi-ar fi retras această declaraţie de voinţă”. SOLUŢIONAREA CONFLICTELOR DE JURISDICŢIE ÎN CAZUL UNEI CONVENŢŞII ARBITRALE ÎN ALB Practica semnalează clauze contractuale care exprimă acordul părţilor de a supune eventualele lor litigii unui arbitraj fără însă a-l nominaliza. iar în ultimă instanţă Comitetului Special. p. actor sequitur forum rei nu intervine sub nici o formă în cadrul reglementărilor Convenţiei menţionate.a. În astfel de situaţii trebuie stabilit mai întâi dacă voinţa părţilor contractante a fost de a se adresa unui arbitraj comercial sau instituţional. 3.. atribuie preşedintelui Camerei de comerţ competente îndrituirea de a stabili organul arbitral competent. să acorde prioritate unui centru de arbitraj din ţara reclamantului. de fapt: reputaţia de obiectivitate şi competenţă. se va continua cu localizarea sediului acestuia şi tot pe baza unor consideraţiuni conccrete. dezlegarea problemei depinzând de individualizarea arbitrajului competent. iar în al doilea rând de a-i determina „naţionalitatea”2.CAPATINA op. pot în egală măsură. sarcina mecanismelor administrative va consta nu numai în localizarea în spaţiu a organului de 1 2 Hot. De altfel. Dreptul de apreciere şi decizie între arbitrajul ocazional şi cel instituţional se exercită în mod liber. Rezultă astfel că regula de bază a dreptului comun procesual.nici nu era necesar. profilul de specialitate al instituţiei arbitrale ş. uzanţele comerciale. CAB nr.IV al Convenţiei de la Geneva din 1961. a pârâtului sau dintr-un stat terţ. Convenţia de la Geneva din 1961. Dacă mecanismele administrative la care ne referim au ajuns la concluzia că prin clauze arbitrale în alb părţile au înţeles să supună litigiul lor unui arbitraj instituţionalizat. diferă şi în acest caz de regulile dreptului comun.52 3 Ibidem 100 . În consecinţă. Mecanismele administrative3 prearbitrale (preşedintele Camerei de comerţ sau Comitetul special) instituite prin art. Aceste organe intervin la solicitarea părţii interesate. ţinând seama de termenii categorici ai clauzei arbitrale. Prin conţinutul lor. şi altele asemănătoare.cit. Pot fi luate în considerare circumstanţe de fapt. în lipsa unui acord adiţional al părţilor. Modalitatea de a determina acest organ. încercând să dea o rezolvare unor astfel de dificultăţi. În ipoteza că s-a atribuit clauzei arbitrale în alb semnificaţia că părţile au voit să se adreseze unui arbitraj ocazional.3 din 23 februarie 1968 A se vedea O. gradul de tehnicitate al litigiului. Astfel de clauze poartă denumirea de convenţii în alb. Convenţia de la Geneva din 1961 nu indică criterii care să favorizeze o soluţie sau alta. precum interpretarea voinţei părţilor. CAB s-a desesizat1.

II LITIGIUL ARBITRAL DE COMERŢ INTERNAŢIONAL Secţiunea I Noţiunea şi caracterul arbitral al litigiului de comerţ internaţional Litigiul de comerţ internaţional poate fi definit ca fiind acel diferend care izvorăşte direct şi nemijlocit din contracte de comerţ internaţional şi de cooperare economică internaţională.jurisdicţie ales de părţi ci şi în determinarea regulilor de procedură ale acestuia (în măsura în care arbitrii nu le pot stabili ei). Cel de-al treilea moment se situează ulterior pronunţării soluţiei finale. datorită neexecutării sau executării necorespunzătoare a unor obligaţii asumate de părţi. CAP. poate să ridice într-adevăr probleme mult mai diversificate în planul dreptului comercial internaţional.4 lit. el trebuie să prezinte totuşi conexiuni cu un anumit contract spre a fi susceptibil pe care arbitrală. de la o legislaţie la alta. p.IV pct. iar soluţionarea în fond a unui litigiu să atragă incidenţa şi a altor norme conflictuale decât a celor de drept contractual. fiind legat de recunoaşterea şi executarea ei în străinătate. dacă este contestată de către una din părţi. unei instituţii permanente de arbitraj (art. de domiciliile arbitrilor sau sediile părţilor ş. la data încheierii convenţiei arbitrale.d) din Convenţia de la Geneva din 1961). Problema arbitrabilităţii se poate pune în trei momente diferite1. Varietatea raporturilor juridice pe care le întâlnim în activitatea de comerţ şi cooperare economică internaţională. O altă fază priveşte verificarea pendente lite a acestei condiţii.a.cit. Normele de procedură pot fi stabilite de către mecanismele administrative fie direct – elaborându-le chiar ele – fie prin referire la Reg. deşi. Aceasta din urmă este tocmai condiţia arbitrabilităţii litigiului şi care este deosebită de la o ţară la alta. Specifice însă arbitrajului de comerţ internaţional sunt litigiile de natură contractuală cu condiţia ca un astfel de litigiu să fie supus spre soluţionare unei instanţe arbitrale prin voinţa părţilor şi să fie susceptibil de soluţionare prin mijlocirea unei astfel de proceduri.95 101 . Pentru stabilirea sediului unui arbitraj ocazional se poate lua în considerare locul cel mai apropiat de obiectul litigiului. CAPATINA op. Iniţial. după cum 1 A se vedea O. Pornind de la oricare din aceste momente poate fi indicată şi legea aplicabilă litigiului în fond. Chiar şi atunci când diferendul ar avea o natură delictuală.

ci deopotrivă şi în cazul exercitării de către un organ arbitral a atribuţiilor sale decurgând din aşa numita Kompetenz – Kompetenz. În aceste condiţii. de a plăti preţul. deşi legate unul de altul. potrivit cărora existenţa sau valabilitatea unei convenţii arbitrale se stabileşte conform legii căreia părţile au supus-o însă „judecătorul sesizat poate să nu recunoască convenţia de arbitraj dacă. în continuare. Referirea pe care Convenţia sus citată o face cu privire la instanţa judecătorească nu trebuie reţinută în mod restrictiv. după legea forului. credem că în ce priveşte arbitrabilitatea litigiului de comerţ internaţional. litigiul nu este susceptibil de arbitraj”. Acest punct de vedere îşi găseşte sprijinul şi în prevederile art. substanţială. a) La data încheierii Convenţiei arbitrale. Opinia majoritară este aceea potrivit căreia pendente lite arbitrabilitatea se verifică prin coroborarea legii convenţiei arbitrale cu legea organului de jurisdicţie chemat să se pronunţe asupra validităţii compromisului sau clauzei compromisorii. necuprinzând în nici un fel elemente referitoare la arbitrabilitatea unui eventual litigiu care s-ar naşte din nesusţinerea întocmai a obligaţiilor asumate prin contract. arbitrabilitatea poate fi examinată spre a se verifica şi recunoaşte competenţa organului arbitral. iar nu cea care soluţionează fondul. va trebui determinată legea aplicabilă caracterului arbitral al litigiului. 1 Ibidem 102 . a legii care guvernează convenţia arbitrală sau. se aplică legea care cârmuieşte convenţia. punctele de contract fiind mai directe cu convenţia arbitrală. rezultă că arbitrabilităţii litigiului i se aplică legea căreia părţile au înţeles să o supună (lex voluntatis). se acordă prioritate legii forului organului jurisdicţional chemat să decidă. Delimitând obiectul convenţiei arbitrale de cel al contractului principal. b) În caza desfăşurării litigioase. vom constata că. acesta fiind unul dintre elementele componente ale obiectivului Convenţiei arbitrale şi totodată o condiţie de lideitate a obiectului ei1. de a transport. etc. dimpotrivă. obiectul contractului principal îl constituie obligaţia părţilor de a vinde. Fiind o cerinţă de fond. Problema care se ridică în acest moment cu privire la caracterul arbitrabil al litigiului este aceea care se referă la prioritatea. punându-se problema de a se respecta condiţiile care îi asigură validitatea. VI al Convenţiei de la Geneva din 1961. Convenţia arbitrală este aceea care dă dreptul oricăreia dintre părţile contractante de a cere prin mijlocirea unei instanţe arbitrale exercitarea obligaţiilor asumate de către cealaltă parte prin contractul principal. Se învederează astfel că arbitrabilitatea priveşte în mod direct obiectul Convenţiei arbitrale şi prin intermediul convenţiei menţionate şi pe cel al contractului principal.vom vedea. a convenţiei arbitrale. există o deosebire de specie între legea aplicabilă caracterului arbitral al litigiului şi legea aplicabilă pe fond aceluiaşi litigiu.

cooperarea în ştiinţă şi tehnică (vânzarea-cumpărarea licenţelor pentru folosirea brevetelor de invenţii sau a proiectelor şi procedeelor tehnologice).V al Convenţiei de la New York din 1958. etc. precum şiprospectările. b) Litigiile decurgând din activităţile de colaborare şi cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. proiectarea şi executarea de lucrări. 443 din 23.c) În faza recunoaşterii şi exercitării sentinţei arbitrale străine.1972 privind navigaţia civilă.).XI. revelator. care declară aplicabilă legea convenţiei arbitrale dar atribuie competenţă şi legii instanţei de execvatur. Aşadar inclusiv antecontractele (aşanumitele pacte de contrahendo. Secţiunea a II-a CATEGORII DE LITIGII DE COMERŢ INTERNAŢIONAL Luând în considerare competenţa materială specializată a organelor arbitrale în soluţionarea diferendelor ce izvorăsc din raporturi juridice de drept comercial internaţional vom putea deosebi între litigiile de comerţ Internaţional propriu-zis (stricto-sensu) şi cele de colaborare şi cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. tratativele şi înţelegerile privind asemenea operaţiuni. precum şi cooperarea în servicii (constituirea în comun de obiective economice. operaţiunile fiscal-valutare. Nr. asigurările şi în general orice acte sau fapte de comerţ. credem. Decr. c) Litigii asimilate celor de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională. cooperarea bancară şi în acţiuni de creditare. a) Categoria litigiilor de comerţ internaţional (stricto-sensu) cuprinde în principal litigiile născute din raporturi contractuale. Aplicarea cumulativă a celor două legi arătate se deduce din prevederile art. consignaţia sau depozitul. prestaţiile de servicii. schimbul de mărfuri. Vorvetrage) se închid în sfera raporturilor contractuale. Un exemplu în acest sens va fi. care a pronunţat sentinţa. transporturile şi expediţiile internaţionale. problema arbitrabilităţii implică atât raportarea la legea instanţei de execvatur cât şi luarea în considerare a legii aplicate de către organul arbitral din străinătate. societăţi mixte. reprezentarea sau comisionul. dispune că asistenţa acordată navelor sau aeronavelor aflate în pericol pe mare şi 103 . cooperarea în producţie (industrială). Astfel. precum şi cele asimilate acestora prin legislaţiile naţionale sau acorduri interstatale. demersurile. Noţiunea raporturilor contractuale înglobează aici vânzarea. ofertele. Astfel de litigii sunt atribuite spre soluţionare unor instanţe arbitrale în temeiul unor prevederi speciale cuprinse fie în legislaţia naţională a statelor fie în acorduri sau convenţii interstatale. cumpărarea.

la extinderea sferei litigiilor asimilate celor cu comerţ şi cooperare internaţională. cap. CAB din 23. izvorâte ca atare din contracte corespunzătoare. 111 C. după caz. ceea ce conferă acestor litigii o natură contractuală. vom vedea în cele ce urmează. 1. pe cale judiciară sau arbitrală. În rezolvarea acestui aspect părţile pot conveni asupra legii aplicabile contractului. De asemenea. precum şi salvatorului. pe lângă acţiunile în realizarea drepturilor. la o retribuţie. În sensul celor arătate s-a decis că o firmă din Paris se poate adresa CAB spre a constata că. fabricat în România1. Cuantumul retribuţiei precum şi repartizarea acesteia între salvatori se stabilesc pe baza acordului intervenit. DESEMNAREA DE CONTRACTULUI 1 2 CĂTRE PĂRŢI A LEGII APLICABILE Hot. în temeiul unui contract încheiat cu o întreprindere română de comerţ internaţional. Aceasta înseamnă că indicarea legii aplicabile pe fondul unor asemenea litigii implică determinarea în mod corespunzător a legii aplicabile contractelor din care s-au născut.pr. Ce se întâmplă însă când părţile nu îşi manifestă în nici un mod acordul de voinţă referitor la lex contractus precum şi în alte situaţii particulare.II secţiunea I 104 . Reg. potrivit art. izvorăşte direct şi nemijlocit din contracte de comerţ internaţional şi de cooperare economică internaţională. Anterior al CAB a admis în competenţa materială a instanţei arbitrale şi litigii referitoare la obligaţii extracontractuale în măsura în care acestea constituiau un accesorium al unor raporturi de comerţ sau cooperare internaţională. litigiile în materie de comerţ internaţional în imensa majoritate a cazurilor. Secţiunea a III-a LEGEA APLICABILĂ LITIGIULUI DE COMERŢ INTERNAŢIONAL Aşa după cum s-a mai arătat2. potrivit practicii aceleiaşi Curţi de arbitraj. reclamanta obţinuse dreptul de reprezentanţă generală exclusivă pentru vânzarea pe piaţa mondială a unui anumit produs. practica arbitrală a contribuit şi ea pe cale de interpretare. iar în lipsa unei asemenea înţelegeri. CAB a admis spre soluţionare şi pe cele în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.1962 A se vedea supra.V.salvarea lor dau dreptul celui care a acordat asistenţă. De asemenea.civ.

pe când cealaltă îl validează. dacă aceasta prezintă legături cu două legislaţii din state diferite. soluţia conflictuală pe care practica arbitrală o aplică constant este aceea potrivit căreia contractul va fi guvernat în principiu de lex loci actus – legea locului unde acesta s-a încheiat. ar întâmpina serioase greutăţi dacă unul dintre parteneri ar trebui să se conformeze cu stricteţe dispoziţiilor prestabilite de legislaţia sa. Este uzuală. în cadrul raporturilor juridice cu elemente de extremitate. De menţionat că atât legislaţia română cât şi practica arbitrală a CAB acordă părţilor. dintre care una îl anulează. în raporturile dintre subiecte de drept civil (comercial) acordul de voinţă dintre parteneri. în operaţiunile de comerţ internaţional şi cooperare economică internaţională. Părţile în cauză dispun. Într-adevăr. Astfel.60 105 . CAPATINA. de exemplu. Această soluţie conflictuală prezintă avantajul incontestabil că ţine cel mai bine seama de cerinţele comerţului internaţional1. fără să poată lua în considerare şi eventual accepta soluţiile propuse de către celălalt contractant.cit. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI ÎN LIPSA UNEI OPŢIUNI A PĂRŢILOR Determinarea legii competente a cârmui contactul încheiat între subiecte de drept civil (comercial). 2. opţiunea părţilor se consideră admisibilă dacă se justifică din punct de vedere raţional Nu la fel de îngăduitoare este legislaţia şi practica arbitrală română atunci când se încearcă a se frauda legea noastră. nici expres şi nici implicit. pare firesc să se considere că părţile au înţeles să o prefere pe cea din urmă. referirea la legislaţia engleză în transporturile maritime de mărfuri. părţile fiind sancţionate prin înlăturarea sistemului juridic fraudator. Concesiile reciproce. posibilitatea unei largi opţiuni în alegerea sistemului de drept care urmează să le guverneze raporturile juridice. În consecinţă. cu alte cuvinte. determinarea legii aplicabile contractului în aceste cazuri se realizează pe temeiul unor criterii obiective şi prestabilite. părţile au posibilitatea să adapteze contractul condiţiilor juridice variate ale diverselor pieţe străine. Astfel. de facultatea de a alege legea care să le guverneze contractul (lex voluntatis). voinţa de a supune contractul lor unui anumit sistem de drept. În acest ultim caz opţiunea părţilor se deduce din clauzele sau particularităţile contractului încheiat. Astfel. deoarece aceasta cuprinde o reglementare foarte competentă şi detailată în materie. conexiunea cea 1 A se vedea O.Majoritatea sistemelor de drept consideră că pentru determinarea legii aplicabile contractelor cu elemente de extremitate factorul esenţial îl constituie. în temeiul unui alt sistem de drept. prezintă aspecte noi în cazul în care părţile nu şi-au manifestat. pe care le implică orice tranzacţie comercială. Opţiunea părţilor referitoare la legea chemată să le guverneze raporturile contractuale poate fi manifestată fie expres fie implicit. Chiar dacă lex voluntatis nu ar avea o legătură nemijlocită cu contractul. op.. p.

Numai definind precis locul încheierii contractului. cât şi cu cel al acceptantului. norma 1 O. în materie de vânzare internaţională de mărfuri prevalează obligaţia vânzătorului de a furniza marfa. pentru a putea acorda prioritate unuia (sau unora) dinte ele. În concluzie. CAPATINA. telegrame sau telex. prin corespondenţă. Această realitate nu ridică probleme în ceea ce priveşte determinarea legii aplicabile unor contracte astfel încheiate dacă părţile au desemnat fără echivoc legea aplicabilă. care tratează de la distanţă. identificarea legii aplicabile în funcţie de locul executării nu se poate realiza. Dacă însă părţile unui contract încheiat prin corespondenţă nu şiau exercitat în nici un mod alegerea referitoare la legea aplicabilă. practica arbitrală acordă un rol prioritar legii locului încheierii contractului (lex loci actus) admiţând totuşi să se aplice şi legea locului executării obligaţiilor contractuale (lex loci executionis). se poate reţine că pentru determinarea legii aplicabile contractelor internaţionale în lipsa opţiunii părţilor. părţile încheie contracte de la distanţă. De pildă. De exemplu. acesta fiind de obicei cunoscut de la început şi rămânând neschimbat.. Teoretic el poate să coincidă atât cu sediul (domiciliul) ofertantului. p. în mod destul de frecvent. cit. dacă se coroborează şi cu alte circumstanţe de natură să-i justifice incidenţa. Uneori locul încheierii contractului constituie singurul punct de legătură care prezintă interes. fie că încheierea contractului are loc între persoane prezente sau între absenţi. existând cel puţin două asemenea puncte geografice. prin scrisori. revine legii forului deoarece „definirea locului încheierii contractului constituie o chestiune de calificare”1. op. Cu alte cuvinte. să fie aduse la îndeplinire. Îndreptăţirea de a identifica locul unde se consideră încheiat contractul dintre subiecte de drept civil (comercial) din ţări diferite. opţiunea părţilor produce efecte similare. prin corespondenţă. 3. LEGEA APLICABILĂ CORESPONDENŢĂ CONTRACTELOR ÎNCHEIATE PRIN Practica operaţiunilor comerciale şi de cooperare economică internaţională învederează faptul că.mai strânsă se regăseşte în mod frecvent între contract şi locul unde a luat naştere. faţă de obligaţia cumpărătorului de a plăti preţul fără analiza comparativă a obligaţiilor contractuale asumate de către părţi şi deplasarea centrului de greutate asupra obligaţiei principale a uneia din părţi. situaţia astfel creată prezintă anumite particularităţi deoarece norma conflictuală lex loci actus nu poate fi folosită mai înainte ca punctul geogr5afic unde s-au întâlnit consimţămintele să fie identificate.69 106 . care pot fi situate pe teritoriile unor state diferite. aflându-se la data perfectării înţelegerilor în ţări diferite.

aşadar la formarea. legea de la domiciliul (sediul) acestuia. executarea şi stingerea obligaţiilor 1 Hot. Legislaţia română. contractul este guvernat de dispoziţiile corespunzătoare ale legislaţiei române”1. ceea ce a atras incidenţa legii române. iar în cazul de excepţie a contractelor care implică executarea imediată de către acceptant. Un răspuns prealabil de acceptare nu era necesar.com. Locul încheierii contractului a fost fixat în aceste condiţii la sediul acceptantului din Bucureşti. Practica arbitrală ne oferă exemple şi în acest sens. într-un litigiu s-a pus problema de a se determina locul încheierii unui contract format pe baza unei comenzi scrise. deoarece momentul perfectării contractului localizează şi teritoriul pe care s-a desfăşurat această operaţiune. la domiciliul (sediul acceptantului.com. în cazul obligaţiilor contractuale care trebuie executate imediat. fără să reglementeze nemijlocit locul încheierii contractului prin corespondenţă. legea de la domiciliul (sediul) ofertantului.CAB nr. În speţă este vorba despre corelarea momentului perfectării acordului de voinţă cu un alt moment decât cel al informării ofertantului despre acceptare. În consecinţă.. în materia contractelor interne şi internaţionale. cu momentul începerii executării contractului de către acceptant şi aceasta având în vedere natura contractului şi raporturilor dintre părţi (art. dată fiind durata foarte scurtă a sezonului în care se recoltează caviarul.). nu oferă totuşi indirect soluţia. Astfel.conflictuală lex loci actus devine aptă să indice sistemul de drept care interesează.XII.com.7 din 5. dreptul român admite. prin dispoziţiile pe care le consacră momentului formării acordului de voinţă De altfel există o strânsă corelaţie între elementul spaţial şi cel temporal. 35 C.). Rezultă din cele arătate că în principiu contractul între absenţi se consideră format la domiciliul (sediul) ofertantului.1956 107 . formarea acordului de voinţă în momentul în care ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare (art. înlocuind-o. În concluzie. Corespunzător momentului fixat. norma conflictuală lex loci actus desemnează ca lege aplicabilă contractului încheiat prin corespondenţă. 36 C. 4. şi anume. trimisă unei întreprinderi române exportatoare de către o firmă din New York. Regula menţionată comportă însă şi o excepţie. Ţinând seama de specificul mărfii vândute (caviar) instanţa de arbitraj a apreciat că în speţă „contractul încheiat de părţi portulă executarea sa grabnică. între parteneri din state diferite. DOMENIUL DE APLICARE A LEGII CONTRACTULUI Lex contractus „se referă în principiu la ansamblul operaţiei juridice. Cât priveşte momentul încheierii contractului. rezultă că locul încheierii contractului dintre absenţi se află. în conformitate cu art. executarea contractului de către de către vânzător. efectele. ca regulă generală. 36 C.

fie un compromis”.217 108 . respectiv prin convenţia de arbitraj. secţiunea a II-a 4 O. iar altele intervin între 1 2 Hot. nici capacitatea părţilor contractante şi nici constituirea de drepturi reale pe cale contractuală”. B. 1982. Potrivit aceleiaşi soluţii citate. aşa cum s-a mai arătat3. Toate aceste elemente au o reglementare specifică în cuprinsul normelor de drept internaţional privat. convenţia arbitrală cuprindede în sfera sa două specii distincte.P. aşa cum precizează art. de fond şi de formă. I-II 3 A se vedea supra Cap. intervin între subiecte de drept civil (comercial) din state diferite.I. op cit. Drept Internaţional Privat. care este a instanţelor judecătoreşti. Soluţia citată este valabilă. CAP. Ele sunt „fie o clauză compromisorie înscrisă într-un contract.FILIPESCU.a din Convenţia de la Geneva din 1961.VII.I C2. Concept generic. lex contractus nu are însă ca obiect „nici forma exterioară a actului juridic.1970 A se vedea ION. derogatorie de la competenţa de drept comun. materie ce depăşeşte obiectul acestei lucrări2. fie că legea contractului a fost aleasă de părţi. NOŢIUNEA ŞI FORMELE CONVENŢIEI DE ARBITRRAJ Convenţia arbitrală poate fi definită ca o înţelegere prin care părţile supun spre rezolvare unui arbitraj instituţional sau ocazionat (constituit ad-hoc) un anumit litigiu de comerţ internaţional renunţând astfel la dreptul de a se adresa în acest scop organelor jurisdicţionale de stat4. investirea instanţei de arbitraj comercial internaţional cu soluţionarea unei cauze trebuie făcută într-o modalitate expresă. 1. CAB nr. Bucureşti.CAPATINA. a fost stabilită în subsidiar de organul de jurisdicţie. Speciile arătate se deosebesc între ele prin trăsături proprii. de asemenea.ŞTEFĂNESCU. deosebim. în lipsa unei asemenea desemnări. III INVESTIREA INSTANŢEI DE ARBITRAJ Secţiunea I CONVBENŢIA DE ARBITRAJ Competenţa instanţelor de arbitraj pentru comerţul internaţional de a soluţiona litigii născute în legătură cu operaţiile de comerţ şi cooperare economică internaţională reprezintă. o competenţă excepţională. fie că. Din punct de vedere al părţilor contractante. p. două categorii de convenţii arbitrale: unele (majoritatea). 22 din 7. Vol. În consecinţă.contractuale”1. lit.

b) Clauza compromisorie este o convenţie prin care părţile unui anumit contract de comerţ internaţional se obligă să supună unui arbitraj instituţional sau ocazional litigiile ce s-ar putea naşte între ele în legătură cu acel contract. aşa numitele „utilităţi convergente”. Prin natura sa. consensuale şi comutative. eventuala rezoluţie a acestuia nu se repercutează asupra convenţiei arbitrale. părţilor nefiindu-le cunoscut din moment ce clauza se referă la diferende încă nenăscute. De pildă legea aplicabilă convenţiei de arbitraj poate fi diferită de cea care guvernează contractul principal. Însăşi clauza compromisorie. În oricare dintre formele sale. cu o subordonare. ceea ce îi asigură autonomia2. nici determinarea obiectului litigiului. ceea ce înseamnă că clauza compromisorie poate avea în vedere doar litigii viitoare şi eventuale. a) Compromisul este convenţia arbitrală de sine stătătoare prin care părţile unui anumit contract de comerţ internaţional se obligă să supună unui arbitraj instituţional sau ocazional un litigiu preexistent. Această din urmă categorie. Clauza compromisorie nu poate avea ca obiect un diferend care ar exista deja la data când a fost semnată. (spre ex. op. desemnarea la timp a arbitrilor. Chiar în lipsa unei asemenea stipulaţii. viciile de consimţământ sau lipsa de capacitate) deoarece partenerii care au convenit atât asupra contractului principal cât şi asupra clauzei compromisorii sunt exact aceleaşi persoane. 109 . clauza compromisorie se înfăţişează ca o stipulaţie. această autonomie nu trebuie exagerată. deoarece cauza convenţiei arbitrale este distinctă de a celorlalte stipulaţii ale contractului comercial. convenţia arbitrală se încadrează în sfera contractelor bilaterale. Actul de compromis trebuie să determine diferendul în obiect şi să arate numele arbitrilor. fiind suficient să arate modul de a-i individualiza direct sau prin arătare la regulamentul unui centru permanent de arbitraj. un accesoriu al acestuia. există anumite motive de utilitate care le sunt comune. De asemenea. chiar dacă priveşte litigii eventuale. dar conexiunea arătată nu echivalează. Nu se cere. Totuşi. 1 2 Ibidem I.un stat şi o persoană fizică sau juridică având o altă naţionalitate. NESTOR.cit. care poate îmbrăca şi ea atât forma compromisului cât şi a clauzei compromisorii. impune părţilor numai obligaţii a căror întindere le este cunoscută încă de la data acordului de voinţă: soluţionarea pe cale arbitrală a diferendului. Ea dispare ori de câte ori părţile au solidarizat explicit clauza compromisorie cu contractul principal. în plan juridic. cuprinsă în contextul contractului de comerţ internaţional. Integrată în cuprinsul contractului internaţional. se particularizează prin unele efecte care decurg în principal din calitatea statului de a fi titular de suveranitate1. Clauza la care ne referim este valabilă fără să specifice numele arbitrilor. clauza constituie din punct de vedere material.

VI. realizează acordul cerut de lege 1.precum şi să aducă la îndeplinire de bună voie hotărârea pe care instanţa arbitrală o va pronunţa. CAB nr. dispune că săvârşirea unor acte procedurale echivalente. Soluţiile la care ne-am referit sunt conforme cu regimul instituit prin Convenţia de la Geneva din 1961. Potrivit art. la alin. telegrame 1 Hot. convenţia arbitrală trebuie să fie materializată într-un înscris.2 (a) orice categorie de convenţii arbitrale. declaraţia dată verbal de pârât la termenul de dezbateri şi consemnată în încheierea de şedinţă de la acea dată că acceptă arbitrarea. înţelegând prin aceasta necesitatea existenţei unui înscris unic semnat ca atare de părţile contractante. Forma scrisă a convenţiei cerută de norma juridică nu trebuie interpretată în mod rigid. Supunerea spre soluţionare arbitrajului internaţional a unui diferend juridic poate rezulta şi din alte circumstanţe. Astfel.b) din Regulamentul de procedură al CAB părţile supun litigiul dintre ele Curţii de arbitraj în mod obligatoriu. 21 dsin 19. practica arbitrală s-a pronunţat constant că. compromis sau clauză compromisorie. potrivit art. poate să îmbrace forma unui înscris sub semnătură privată. înlăturându-se exigenţa autentificării sau legalizării de semnătură. Acelaşi text admite ca atât compromisul cât şi clauza compromisorie să fie conţinute întru-un schimb de scrisori. Acelaşi articol. cum sunt. De asemenea.2 alin. 2.Condiţii de formă Fiind un „contract într-un contract” de comerţ internaţional.(3).1972 110 .1. Convenţia arbitrală se include totodată în categoria actelor de dispoziţie. în lipsa unei convenţii arbitrale încheiate anterior introducerii acţiunii. necesitate consacrată de altfel de legislaţia noastră. deoarece prin încheierea ei părţile renunţă implicit la garanţiile inerente justiţiei de stat şi se obligă să se conformeze hotărârii arbitrale. CONDIŢII DE FORMĂ ŞI DE FOND ALE CONVENŢIEI ARBITRALE 2. introducerea de către reclamant a unei cereri de arbitrare şi acceptare din partea pârâtului că această cerere să fie soluţionată de instanţa de arbitraj este echivalentă cu convenţia părţilor de a supune diferendul lor spre soluţionare arbitrală.(2) lit. ori de câte ori aceasta este statuat printr-un acord internaţional. nemaifiind necesară deci existenţa unei convenţii de arbitraj special înscrisă de către părţi la contractul lor.I pct.

civ. părţile trebuie să aibă capacitatea de a înstrăina cu titlu oneros. Conţinutul convenţiei de arbitraj este diferit după cum ea s-a materializat într-un compromis sau într-o clauză compromisorie1..pr.pr. 1537 C.III Secţ. consimţământul. orice litigiu de comerţ internaţional poate. Cuprinsul convenţiei de arbitraj variază şi în funcţie de natura arbitrajului ales de părţi. dispune că „drepturile asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie” sunt deopotrivă excluse din obiectul convenţiei arbitrale.civ. Adică susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului. tăcerea lor echivalează cu acceptarea tacită a statutului procedural respectiv. Convenţia de arbitraj fiind un act de dispoziţie. să determine locul arbitrajului şi să fixeze regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii.I 111 .2. 3 A se vedea supra CAP. în raporturile dintre ţări care nu impun forma scrisă pentru convenţia de arbitraj. S-a decis astfel că judecătorul sindic.civ.II Secţ. părţile se pot referi doar la regulamentul instituţiei desemnate. să formeze obiectul unei convenţii arbitrale. 340 C. În cadrul dreptului nostru.sau comunicări prin telex. Pentru a încheia valabil o convenţie de arbitraj. facultatea mandatarului de a consimţi o tranzacţie cuprinde şi dreptul de a încheia convenţia arbitrală. aceasta poate fi întocmită în condiţiile admise de legea ţărilor respective. în principiu. Pentru a constitui obiectul unei convenţii arbitrale. Prin excepţie de la această regulă.Condiţii de fond Elementele esenţiale pentru validitatea convenţiei arbitrale sunt capacitatea. Capacitatea părţilor de a încheia o convenţie de arbitraj se determină în funcţie de legea lor naţională. În cazul în care convenţia se încheie de către un împuternicit. 2. În conformitate cu art. fiind oprit de lege să încheie 1 2 A se vedea supra Cap. 341 C. 1706 C. Obiectul convenţiei de arbitraj constă în obligaţia părţilor de a supune soluţionarea litigiului cu privire la relaţiile lor contractuale unei proceduri arbitrale. art.1 pct. litigiul dintre părţi trebuie să fie arbitrabil3. În situaţia unui arbitraj ad-hoc. se cere ca mandatul să fie special. părţile trebuie să desemneze arbitrii ori să stabilească modalităţile de nominalizare a arbitrilor. Convenţia de la Geneva din 1961 prevede că. legislaţia noastră recunoaşte această posibilitate subiectelor de drept care au calitatea să participe în nume propriu la activitatea de comerţ internaţional. stabileşte că persoanele care au liberul exerciţiu al drepturilor lor pot să rezolve prin arbitri pricinile lor2. obiectul şi cauza. Dintre ele numai capacitatea şi obiectul prezintă unele derogări de la regimul de drept comun. iar dacă părţile au specificat doar instituţia arbitrală.1 A se vedea şi art. Spre exemplu.civ. În cazul opţiunii în favoarea unui arbitraj instituţionalizat. art. tolerând astfel explicabil contractarea verbală. Mai mult.

60/22. iar pe de altă parte. Printre succesorii în drepturi figurează de asemenea şi anumiţi succesori cu titlu particular. CAPATINA.V.II com. având calitatea de succesor universal sau cu titlu universal. ŞTEFĂNESCU.cit.124/27. complexă. în caz contrar expunându-se la sancţiuni economice.IV. constând în esenţă în obligaţia de a se supune arbitrajului pe care l-au consimţit.XI. acesteia i se substituie eo ipso unitatea care i-a preluat integral sau parţial patrimoniul.EFECTELE CONVENŢIEI DE ARBITRALJ Ca şi instituţia arbitrajului de comerţ internaţional. Această dualitate explică efectele.tranzacţii în numele falitului. Practica arbitrală a decis că atunci când unitatea română de comerţ internaţional nu a formulat nici o obiecţie referitor la succesiunea în drepturi ce a operat ca efect al reorganizării intervenită în ţara partenerului contractual.II.). nu poate nici să supună arbitrajului litigiile care îl privesc pe un asemenea debitor.1. dacă îşi stabileşte această calitate prin înscrisurile corespunzătoare.1981. convenţia de arbitraj produce efecte faţă de succesorii în drepturi ai părţilor originare. CAB a recunoscut legitimarea procesuală activă cesionarului care dobândise dreptul de acţiune.1981. 86/15. prin sentinţa din 28. o natură dublă.1982 112 . la rândul ei. iar în subsidiar la măsuri de executare silită. precum cesionarul acţiunii arbitrale. CAB nr. 3. chiar dacă ar avea ca obiect pretenţii izvorâte din activităţi de comerţ internaţional1. Sect. de la partenerul 1 2 În a acest sens s-a pronunţat Tribunalul Ilfov. Astfel. p.civ. 3. convenţia de arbitraj are. implicaţiile procedurale grefându-se pe o certă structură contractuală2. se creează între contractanţi o serie de îndatoriri specifice. Efecte de natură contractuală Deopotrivă cu orice alt contract. În al doilea rând. se consideră că a avut cu8noştinţă de acest fapt3. jurisdicţionale pe care le generează convenţia arbitrală. pe de o parte contractuale. 969 din C. în temeiul unui act întocmit conform legii engleze. B.220 3 Hot. op. În primul rând. Părţile se angajează de asemenea să execute de bună voie sentinţa care va fi pronunţată. Prezumţia nu este irefragabilă. mr. În cazul reorganizării persoanei juridice semnatare. nr. convenţia de arbitraj are „putere de lege” între părţile care au încheiat-o şi succesorii lor (art.1943 O.

nu o poate invoca în favoarea sa. În adevăr. Relativitatea efectelor convenţiei arbitrale explică în acest fel imposibilitatea de a aplica în litigiul arbitral. după ce a acceptat-o.) fiind în consecinţă inopozabilă terţelor persoane. o firmă cu sediul în Marea Britanie aflată în stare de lichidare. Câteva exemple din practica arbitrală vor fi. În consecinţă CAB nu este competentă în temeiul convenţiei arbitrale dintre vânzător şi cumpărător să rezolve acţiunea arbitrală introdusă de OCM împotriva cumpărătorului pentru plata unor servicii prestate. Validitatea actului de cesiune a fost stabilită în conformitate cu lex societatis. 5 din 9. prevederile C. La fel cu celelalte contracte.49-66). legea engleză1. care aşa cum ştim trebuie să nominalizeze persoana arbitrului. afară numai dacă acesta ar fi de acord2.I. în contractul de livrare a mărfurilor.contractual originar. nu este opozabilă vânzătorului care.1984 Hot. din identitate de raţiune. este recuzat sau decedează. nici Regulamentul CAB nu prevede sub nici o formă participarea terţilor cu interese în proces.civ.pr. controlul produselor. fără să fi generat nici o neînţelegere. numai inter partes. au fost îndeplinite integral. credem revelatoare: s-a decis. cât şi de unele cauze specifice naturii sale.(art. Vânzătorul are în acest sens calitate de terţă persoană faţă de contractul de navlosire.5 din 9. CAB nr. întreprinderea OCM în calitatea sa de terţă persoană care efectuează.II.civ. convenţia arbitrală produce efecte relative. Compromisul. clauza compromisorie din contractul de navlosire încheiat de cumpărător cu armatorul şi prin care s-a atribuit competenţă arbitrajului maritim din Londra. comune de altfel oricărui contract. devine caduc dacă acesta refuză însărcinarea sau. S-a decis de asemenea. Existenţa juridică a convenţiei arbitrale este afectată atât de cauze de nulitate sau de revocare prin mutuum dissensus. cu titlu de mandatar al cumpărătorului din străinătate. 3.1970 113 . Efecte de natură procedurală 1 2 Hot.I.973 C.1984 3 Hot. că în vânzarea maritimă FOB. că orice clauză compromisorie inserată într-un contract de vânzare internaţională producând efecte numai între părţile în cauză. CAB nr. a stipulat competenţa CAB3. 7 din 27. care reglementează participarea în proces a terţilor (art. Convenţia arbitrală rămâne fără obiect ori de câte ori obligaţiile de fond asumate de părţi prin contractul comercial.. Raţiunea acestei excepţii credem că este cea potrivit căreia nici o persoană nu poate fi chemată în proces în temeiul unei convenţii arbitrale la care nu este parte. CAB nr.2. de pildă.

acest efect poate fi dedus din art. necompetenţa instanţelor judecătoreşti este relativă întrucât este generată de convenţia de arbitraj încheiată prin acordul de voinţă al părţilor. se poate ca o parte să conteste validitatea convenţiei arbitrale în cadrul unei acţiuni judiciare. inoperantă sau nesusceptibilă de a fi aplicată.5 alin. fie ocazional. Din acest prim efect decurge şi un altul. Aşadar. care se întruchipează în îndreptăţirea arbitrilor de a decide asupra propriei lor competenţe. dacă nu constată că acea convenţie este caducă. Din cele arătate rezultă că efectul principal şi direct al Convenţiei arbitrale. fiind lipsiţi de imperium. care recunoaşte arbitrajul ca instituţie de sine stătătoare. În principiu. Un aspect edificator ni-l prezintă în acest context regimul invocării în instanţa judecătorească a excepţiei de arbitraj mai sus menţionată.3. îndreptăţirea CAB de a rezolva un anumit diferend rezultă din prevederile art.totuşi. sesizat cu un litigiu privind o problemă asupra căreia părţile au o convenţie de arbitraj. este tipică competenţa instanţelor judecătoreşti şi exclusivă în asigurarea executării hotărârilor arbitrale. că tribunalului unui stat contractant.Spre deosebire de alte contracte de comerţ internaţional. 341 C. II par. în art. pe care arbitrii. în acest caz excepţia de 114 . apelul la instanţele judecătoreşti în cursul litigiului arbitral. se învederează inevitabil. va îndruma părţile la arbitraj. În acest sens Convenţia de la New York din 1958 precizează. ori de câte ori trebuie să se recurgă la măsuri de constrângere. complementar şi indirect. suferă o serie de îngrădiri care decurg din plenitudinea de competenţă a justiţiei de stat. ori de câte ori în cuprinsul unui acord internaţional este prevăzut că eventualele litigii dintre părţile contractante să se soluţioneze pe cale arbitrală. în speţă de a exclude intervenţia judiciară. la cererea uneia din ele. Acest efect al convenţiei arbitrale operează în orice formă de arbitraj fie instituţional. consacrându-i în acest fel şi competenţa. În domeniul arbitrajului ad-hoc. competenţa instanţelor judecătoreşti este exclusă. deşi dreptul comun nu restrânge in terminis competenţa instanţelor judecătoreşti. efectul ei principal şi direct constă în excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti de a soluţiona litigiile care îi formează obiectul.civ. Excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti nu este însă totală şi absolută. a) Excluderea competenţei instanţelor judecătoreşti. pe calea aşa-numitei excepţii de arbitraj. De asemenea.2 Regulamentul de procedură potrivit căreia competenţa Curţii de arbitraj de a soluţiona un litigiu exclude pentru acel litigiu competenţa instanţelor de drept comun. În cazul arbitrajului instituţional. corelativ cu limitarea sferei de arbitri a judecătorilor. Mai mult. nu le pot ordona. În acest sens.pr. convenţia arbitrală produce şi unele efecte specifice de ordin procedural. De asemenea. Astfel.

par. în principiu. Suspendarea poate fi pronunţată numai la cererea părţii interesate2.CAPATINA. Convenţia de la Geneva din 1961.arbitraj trebuie formulată. Spre deosebire de legislaţia noastră. admiţând excepţia. trebuie să deosebim între regimul de drept comun din legislaţia noastră şi cel convenţional1. în anumite condiţii. Invocarea excepţiei de arbitraj în faţa instanţelor judecătoreşti poate avea loc fie în cadrul unei acţiuni preventive. convenţii internaţionale). instanţa judecătorească este îndreptăţită să treacă la soluţionarea excepţiei de necompetenţă. p. admiterea excepţiei echivalează cu constatarea validităţii. În această fază. Dacă acţiunea judiciară a fost introdusă înainte de sesizarea arbitrajului (ante litem). pendente lite sau post litem. În primul rând. În acest fel competenţa arbitrajului este exclusă în întregime. obligă pe judecători să reţină în continuare litigiul spre a-l rezolva în fond. iar părţile vor fi îndrumate să i se adreseze pentru soluţionarea litigiului. excepţia de arbitraj poate fi valorificată în tot cursul litigiului şi chiar din oficiu de către judecători. Convenţia de la Geneva din1961. Acesta este considerat regimul general al excepţiei de arbitraj. vor reţine litigiul spre judecare. Respingerea excepţiei de arbitraj dimpotrivă. venind să preîntâmpine eventualele conflicte pozitive sau negative de competenţă între arbitraj şi justiţia de stat. bazată pe existenţa convenţiei arbitrale.V. art.229 şi urm. de către partea interesantă in limne litis.cit. dacă acţiunea judiciară a fost suspendată. se consideră că necompetenţa judiciară are caracter absolut. afară de cazul când există motive grave. Efectele hotărârii pe care o pronunţă instanţa judiciară cu privire la excepţia de arbitraj diferă. În acest caz există interesul de a cere repunerea procesului pe rol numai dacă arbitrajul s-a declarat necompetent. în modul arătat mai sus. Instanţa judecătorească. după cum invocarea s-a făcut ante litem. va reţine cauza spre soluţionare. judecătorii se vor desesiza în favoarea arbitrajului. Drept urmare. B STEFĂNESCU. cu alte cuvinte constatând nulitatea convenţiei arbitrale.1 şi 2 115 . După pronunţarea hotărârii (post litem) instanţele judecătoreşti pot avea ocazia să examineze validitatea convenţiei arbitrale în mai multe situaţii. obligă instanţele judecătoreşti să suspende judecata asupra competenţei arbitrajului până la pronunţarea sentinţei. iar hotărârea judecătorească pronunţată beneficiază de putere de lucru judecat într-o eventuală instanţă arbitrală ulterioară. atunci când necompetenţa judiciară rezultă din reglementări legale (acorduri. Dacă acţiunea judiciară a fost introdusă după sesizarea arbitrajului( pendente lite). fie în timpul cât se desfăşoară procedura arbitrală iar. În conformitate cu dreptul comun. op. iar respingând-o. 1 2 O. Prin derogare de la acest regim. respingând excepţia de arbitraj. şi după ce arbitrii au soluţionat în fond litigiul cu care fuseseră sesizaţi. iar nu din simpla voinţă a părţilor.

de pildă.civ. În al doilea rând. În domeniul arbitrajului ad-hoc. instanţa arbitrală se desesizează în favoarea celor de drept comun. iar părţile să nu fi declarat definitivă şi obligatorie hotărârea arbitrilor. se aplică ambelor forme ale arbitrajului. În cadrul arbitrajului instituţional. referitoare la stabilirea competenţei. precum şi ulterior într-o procedură judiciară. nulitatea sau caducitatea convenţiei arbitrale pot fi invocate în cursul procedurii arbitrale. a cărui competenţă este contestată. în conformitate cu Reg. nu trebuie să se desesizeze de proces. Acest drept al arbitrului este admis însă sub rezerva controlului judiciar ulterior prevăzut prin legea forului. cel mai târziu în momentul prezentării apărărilor de fond. Corespunzător dublei naturi a arbitrajului o soluţie mixtă este preferabilă: legea contractului comandă cauzele de invaliditate ale convenţiei arbitrale. arbitrul va declara excepţia admisibilă dacă întârzierea părţilor în ridicarea ei se datorează unei cauze pe care o consideră întemeiată.V. C. dar pentru identitatea de raţiune. desigur cu dubla condiţie ca legea forului (lex fori) să o prevadă. instanţele judecătoreşti pot fi sesizate cu o cale de atac împotriva hotărârii arbitrale. Excepţiile întemeiate pe întinderea împuterniciţilor arbitrilor pot fi invocate de îndată ce se ridică. În primul rând. b) Autoverificarea competenţei instanţei arbitrale. în timp ce legea forului decide în ceea ce priveşte modul de abordare şi consecinţele de ordin procedural ale excepţiei de arbitraj.pr.3 al art. Tot Convenţia de la Geneva împarte excepţiile de incompetenţă în două grupe diferite şi anume: excepţii care atrag o incompetenţă totală şi excepţii care determină o incompetenţă parţială. Decăderea comportă însă două restrângeri. Pe plan internaţional. spre deosebire de cele 116 . localizat în România. dispoziţiile Convenţiei de la Geneva din 1961. nu se ocupă de această problemă. arbitrul. Îndreptăţirea acestei instanţe de a-şi stabili propria sa competenţă în litigiul cu care este sesizată (aşa numita Kompetenz-Kompetenz) ridică în primul rând problema dacă exerciţiul acestui prerogativ este guvernat de lex contractus sau de lex processualis fori. În situaţia în care convenţia de arbitraj este nulă. Excepţiile care nu au fost ridicate în termenele stabilite atrag decăderea părţii din dreptul de a le mai invoca în cursul procedurii arbitrale. deoarece priveşte întinderea puterilor conferite prin convenţia arbitrală. Excepţiile întemeiate pe inexistenţa.În al doilea rând. credem că şi acestei instanţe arbitrale îi este recunoscută posibilitatea de a se pronunţa asupra propriei sale competenţe. în procedura arbitrală. Conform par. excepţiile de ordine publică. CAB îşi verifică propria competenţă de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în această privinţă. de procedură al instituţiei arbitrale. el are dreptul de a hotărî asupra propriei sale competenţe şi asupra existenţei sau valabilităţii convenţiei de arbitraj sau a contractului din care face parte convenţia.

Secţiunea a II-a LEGEA APLICABILĂ CONVENŢIEI ARBITRALE 1. se ia în considerare legătura dintre convenţia de arbitraj şi contr5actul principal de comerţ internaţional. Principiul libertăţii de alegere este consacrat şi prin unele convenţii internaţionale. pot fi invocate oricând de către părţi şi chiar din oficiu. prevede că existenţa şi valabilitatea unei convenţii de arbitraj se apreciază conform legii căreia au supus-o părţile. spre a se aplica numai contractului principal de comerţ internaţional. referindu-se la faza iniţială a litigiului. În majoritatea sistemelor de drept. Corelaţia arătată devine însă neconcludentă în două situaţii. Potrivit acestui principiu. În al doilea rând. Tot astfel. Extinderea libertăţii contractuale în această materie este recunoscută şi în dreptul român. În absenţa unei alegeri a părţilor. ALEGEREA LEGII APLICABILE PRIN VOINŢA PĂRŢILOR Convenţia arbitrală este guvernată de legea stabilită prin acordul părţilor. este chemată să 117 . predetermină prin dispoziţii imperative instanţa arbitrală competentă. 2. condiţionează recunoaşterea şi executarea unei sentinţe arbitrale străine de validitatea convenţiei de arbitraj în virtutea legii căreia au subordonat-o părţile. lex voluntatis. Convenţia de la Geneva din1961. În primul rând.lăsate la facultatea părţilor în virtutea legii aplicabile. în ipoteza tăcerii părţilor. Astfel. În cazul în care părţile au indicat lex emtractus. Convenţia de la New York din 1958. dacă din clauzele stipulate rezultă că părţile au înţeles să restrângă lex voluntatis. DETERMINAREA LEGII APLICABILKE ÎN LIPSA UNEI OPŢIUNI A PĂRŢILOR. părţile beneficiază de o largă libertate de alegere în privinţa legii aplicabile convenţiei de arbitraj. Soluţia se întemeiază pe conexiunea dintre principal şi accesoriu. legea aplicabilă Convenţiei arbitrale se determină în conformitate cu anumite soluţii conflictuale. ale cărei reguli procedurale se aplică în mod obligatoriu în activitatea sa jurisdicţională. pare inacceptabilă se extindă în domeniul Convenţiei arbitrale legea care. condiţiile de validitate şi efectele convenţiei arbitrale sunt supuse legii desemnate de părţi. precum şi la clauzele de anulare a sentinţei arbitrale. Opţiunea părţilor poate fi limitată totuşi dacă pactul de compromis sau clauza compromisorie sunt guvernate de o convenţie internaţională care substituindu-se voinţei părţilor.

ŞTEFĂNESCU. intervenind în cursul procedurii litigioase. precum locul încheierii actului juridic sau cel al executării obligaţiilor. cele referitoare la forma sa extrinsecă scapă însă de sub incidenţa legii contractului aplicându-se regula locului unde s-a format actul (locul regit formam actus). fie că s-ar datora fapt posterior. În contextul soluţionării litigiului. elementele constitutive ale actului juridic – care îi conferă caliditatea. DOMENIUL DE APLICARE A LEGII CARE GUVERNEAZĂ CONVENŢIA ARBITRALĂ.cit. fie că ar interveni în temeiul unui viciu iniţial. a) Desemnarea arbitrilor. Dintre componentele convenţiei arbitrale. cad în mod firesc sub aplicarea legii convenţiei arbitrale. din punct de vedere al legii aplicabile. În schimb. Legea locului unde se soluţionează litigiul va fi aplicabilă în subsidiar şi convenţiei de arbitraj1. care încadrându-se în regimul statutului personal. nu este supusă legii contractului capacitatea părţilor. Dintre condiţiile de fond. B. consimţământul şi cerinţa existenţei unei cauze licite. efectele şi stingerea sa. Nominalizarea lor poate fi concomitentă cu încheierea convenţiei arbitrale sau ulterioară. convenţia de arbitraj va fi supusă legii ţării încât trebuie să fie pronunţată sentinţa. unele particularităţi.guverneze contractul principal în temeiul unor criterii subsecvente. locul arbitrajului coincide cu locul executării convenţiei de arbitraj. deopotrivă cu interpretarea. precum şi sancţiunile corelative. componenta jurisdicţională a convenţiei de arbitraj implică utilizarea ca punct de legătură sediul organului arbitral. este guvernată de legea naţională (lex patriae). Dacă ţara unde se va pronunţa sentinţa nu poate fi prevăzută în momentul în care se discută excepţia de arbitraj. Dacă părţile nu au indicat de fel legea contractului. CAPATINA. În cadrul reglementărilor internaţionale privind soluţiile subsidiare atât Convenţia de la New York din 1958 cât şi Convenţia din 1961 prevăd că în lipsa unor indicaţii ale părţilor. p. instanţa judecătorească sesizată va aplica legea competentă conform normelor sale conflictuale.238 118 . op. Legea aplicabilă Convenţiei arbitrale cârmuieşte în principiu. Această soluţie conflictuală se impune şi mai mult dacă litigiul urmează să fie soluţionat de către o instanţă permanentă de arbitraj şi care dispune de un sediu stabil. 1 O. 3. sub rezerva respectării cerinţei imperative a întocmirii unui înscris corespunzător. Şi avem în vedere în acest sens desemnarea arbitrilor şi puterile conferite acestora. Obiectul convenţiei arbitrale. precum şi unele dintre efectele ei prezintă însă.

caz în care modalitatea de nominalizare a arbitrilor. CAP. De aici ar decurge consecinţa potrivit căreia legea procedurală este competentă spre a decide în ce măsură puterile speciale cu care au fost investiţi arbitrii prin convenţia arbitrală ar suferi o diminuare corelativă. Convenţia de la Geneva din1961 oferă o dezlegare mai realistă a problemei în ultima ei înfăţişare. Doctrina mai nouă adoptă totuşi o soluţie conflictuală diferenţiată.IV LEGEA APLICABILĂ PROCEDURII ARBITRALE Secţiunea I DETERMINAREA LEGII APLICABILE 119 . autorizându-i să acţioneze ca mediatori amiabili ori să soluţioneze litigiul în echitate sau să efectueze anumite probe şi să ia măsuri provizorii de conservare a bunurilor în litigiu. Uneori părţile conferă puteri speciale arbitrilor. Prima categorie se consideră căs-ar situa sub incidenţa legii procedurale în timp ce a doua categorie de atribuţii ar depinde de legea aplicabilă convenţiei arbitrale. în cadrul procedurii litigioase. termenele de care părţile dispun în acest scop. b) Puterile conferite arbitrilor. calitatea arbitrilor de a acţiona ca mediatori amiabili. în funcţie de natura atribuţiilor exercitate de către arbitri. este supusă legii care guvernează actul juridic respectiv. prezentând conexiuni mai puternice cu desfăşurarea procedurii arbitrale. Din acest punct de vedere se face deosebire între acela atribuţii ale arbitrilor care au ca obiect procedura propriu-zisă de cele de fond constând în investirea arbitrilor ca mediatori amiabili. Desemnarea ulterioară a arbitrilor. dispunând că „arbitrii vor hotărî ca mediatori amiabili. prin care se vor stabili validitatea şi efectele juridice ale nominalizării arbitrilor. intră deopotrivă atât sub incidenţa legii aplicabile convenţiei arbitrale cât şi sub a celei ce guvernează procedura.Desemnarea iniţială a arbitrilor. Prin urmare. dacă aceasta este voinţa părţilor şi dacă legea care reglementează arbitrajul permite acest lucru”. comunicările ce se cer făcute inter partes şi faţă de organul arbitral sunt reglementate de legea procedurală. care sub incidenţa legii care guvernează procedura. lex voluntatis. În literatura de specialitate se susţine că exercitarea unor asemenea abilitări depăşeşte sfera convenţiei arbitrale. prin compromis şi mai puţin prin clauza compromisorie.

Normele de procedură ale arbitrajului ocazional sunt de cele mai multe ori stabilite prin convenţia părţilor. Secţiunea a II-a DOMENIUL DE APLICARE A LEGII PROCEDURALE Ca o enunţare generală se poate spune că această lege cârmuieşte desfăşurarea fazelor succesive ale litigiului arbitral. Voinţa părţilor. exprimată în convenţia arbitrală. fie cu normele procedurale stabilite de arbitri. regimul probelor. în măsura în care există lacune în convenţia arbitral. În mod uzual se consideră că arbitrii au ei însăşi competenţa să elaboreze regulile procedurale. În acest sens Reg. el se completează fie cu legea procedurală aleasă de părţi fie cu dispoziţiile de drept comun ale ţării unde se află centru de arbitraj. În ce ne priveşte.ă. inclusiv administrarea lor. recuzării şi revocării arbitrilor. stabilind printre altele dacă în exercitarea atribuţiilor lor acţionează sau nu principiul colegialităţii. nu poate să o influenţeze şi prin urmare nici legea care o guvernează nu cuprinde reglementări procedurale. În măsura în care Reg. de la sesizarea organului de jurisdicţie şi până la obţinerea sentinţei finale. În asemenea cazuri. considerăm că se impune să avem în vedere tipul organului arbitral sesizat.Dualitatea naturii juridice a arbitrajului influenţează şi determinarea legii care îi guvernează procedura. 120 . 52 că prevederile sale „se completează cu dispoziţiile de drept comun de procedură civilă română” în măsura în care acestea sunt aplicabile. ţinând seama de caracterul internaţional al competenţei Curţii de arbitraj şi de natura comercială a litigiilor arbitrale. caracterul său ocazional sau permanent. procedura cade sub incidenţa legii sediului organului arbitral. CAB precizează în dreptul art. centrului de arbitraj prezintă lacune. Normele de procedură ale unor centre permanente de arbitraj sunt în genere predeterminate printr-un Reg. Legea procedurală se aplică mai întâi desemnării. Aceeaşi lege determină conţinutul acţiunii şi cererii reconvenţionale. comunicările reciproce dintre părţi. Se prezumă în acest fel că părţile au înţeles să-i investească cu atare puteri. Teza contractualistă consideră că se aplică legea convenţiei arbitrale pe când teza jurisdicţională acordă prioritate legii sediului organului arbitral. cu caracter imperativ.

XI. 495/26. Ultima reaşezare a acestor instituţii s-a realizat prin emiterea Decretului-Lege nr. tot ce stabileşte modul cum se pronunţă hotărârea. În încheiere. Organizarea şi funcţionarea Camerei de Comerţ Exterior a R.1953 priv.B. Decr. 139 în 12 mai 1990. a instituţiei CCIB şi implicit şi a celei arbitrale aparţinătoare3.II.623/21.Termenele care pot fi acordate.1973. CAB funcţionează de atunci neîntrerupt pe lângă Camera de comerţ şi industrie Bucureşti (CCIB) fiind singura instituţie arbitrală de comerţ internaţional cu caracter permanent din ţară.XI. sub denumirea de Comisia de arbitraj1. organizarea şedinţelor. precum şi dacă sentinţa este sau nu definitivă. regimul căilor de atac şi determinarea condiţiilor în care sentinţa arbitrală poate fi pusă în executare.R. au determinat în timp. TRĂSĂTURI CARACTERISTICE Înfiinţată în 1953. caracterul oral sau închis al dezbaterilor sunt de asemenea sub incidenţa legii procedurale. CCIR şi 1 A se vedea Decr.18/3.1976 121 . dacă motivarea în fapt şi în drept are sau nu caracter obligatoriu. utilizarea unor forme noi de cooperare economică şi tehnică internaţională. examenul necesar în acest scop.P. 2 A se vedea supra CAP. Extinderea relaţiilor comerciale ale întreprinderilor române cu un număr tot mai mare de parteneri străini. Decr. act normativ care conferă.I sec-I 3 A se vedea în acest sens. mai multe perfecţionări şi reactualizări ale CAB ceea ce s-a realizat prin elaborarea unor acte normative special îndreptate spre reglementarea. CAP. în funcţie de condiţiile interne şi internaţionale existente. au făcut ca natura litigiilor deferite spre soluţionare acestei instanţe arbitrale să se diversifice. Toate acestea precum şi ratificarea de către România la o serie de Convenţii multilaterale privitoare la arbitrajul comercial internaţional2.A.) 1.V FORME ALE ARBITRAJULUI INSRITUŢIONAL Secţiunea I CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL BUCUREŞTI (C.nr. iar categoriile de participanţi la procesul arbitral de comerţ internaţional să se extindă.

Competenţa şi activitatea jurisdicţională a CAB sunt cuprinse în Regulile de procledură ale acestuia. Curtea este condusă de un colegiu. specialitatea şi titlurile ştiinţifice ale fiecărui arbitru. nr. 2 A se vedea Reguli de procedură ale CAB aprobate de Colegiul CAB la 27. Ei nu sunt reprezentanţii părţilor. În temeiul acestor prevederi adunarea generală a CCIR a aprobat la data de 16 iulie 1990 Reg.). Reg. p. Curtea nu are personalitate juridică. independentă în exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale ce îi revin potrivit competenţei sale Sediul Curţii de arbitraj este la Bucureşti. dintre persoanele cu înaltă edificare şi experienţă în domeniul dreptului comercial şi al relaţiilor economice internaţionale (art. Atribuţiile jurisdicţionale ale CAB se exercită prin complete de arbitraj formate din 3 membri sau printr-un arbitru unic2.1990 privind organizarea şi funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a României este publicat în M. 65/12 mai 1990. În acest context. la propunerea preşedintelui în funcţiune al CAB.CAB o emancipare cu adevărat internaţională1.V. Hotărârile Curţii de arbitraj sunt titluri executorii şi se execută în ţară fără investire cu formulă executorie.13 dispune că normele privind taxele arbitrale şi onorariile arbitrilor se aprobă de organul de conducere al CCIR. Tot art. merită arătat că decretul lege menţionat nominalizează pentru prima oară instanţa arbitrală română sub denumirea de „Curtea de arbitraj comercial internaţional”. inclusiv străini. dispune că aceştia sunt independenţi şi imparţiali în îndeplinirea atribuţiilor lor.166 122 . 1990. fără personalitate juridică.VII.Of. ca organizaţie permanentă de arbitraj. pe timp de 3 ani.13 că această Curte funcţionează pe lângă CCI a României. de a alege un arbitru de pe lista Curţii de arbitraj române. Partea străină într-un litigiu poate alege un arbitru ce figurează pe lista unei instituţii de arbitraj străină dacă şi părţii române i se recunoaşte acest drept. care aprobă Regulile de procedură ale Curţii de arbitraj.1990 apărute în „Îndrumar legislativ” Edit. se stabilesc de adunarea generală a CCI a României. Referindu-se la statutul arbitrilor CAB. 1 Decr. Curtea de arbitraj se compune din 35-40 arbitri.3 din Reg. Astfel. prevede că. numiţi de comitetul executiv al CCIR. neguvernamentală.-Lege 139/12. denumită în continuare Curtea de arbitraj.Lumina. aprobate de colegiul CAB. într-un litigiu de competenţa acelei instituţii. de organizare şi funcţionare a Curţii de arbitraj. cităm: „Curtea de arbitraj comercial internaţional de pe lângă CCIR.1 din Reg. Arbitrii sunt înscrişi într-o listă care cuprinde: numele. În cazul organizării unui arbitraj ad-hoc de către CAB părţile pot alege ca arbitri persoane care nu figurează pe listă. Acelaşi act normativ dispune în cuprinsul art. art. se organizează şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile prezentului Reg. Organizarea şi funcţionarea Curţii de arbitraj comercial internaţional. ocupaţia.

2 alin. Totalitatea arbitrilor înscrişi în lipsă de arbitri constituie plenul CAB.2 lit.cit.242 123 . Taxele arbitrale sunt destinate suportării cheltuielilor legate de activitatea de soluţionare a litigiilor inclusiv de secretariat. În acest mod se înlătură de la început orice conflict de competenţă teritorială internaţională cu un alt arbitraj.VII. CAB soluţionează litigii indiferent dacă reclamantul sau pârâtul sunt sau nu membri ai CCI a României1.1. Bazată în principiu pe o convenţie arbitrală.b) Reg. COMPETENŢA La fel cu alte centre permanente de arbitraj. CAPATINA. aceasta se autofinanţează din taxele arbitrale încasate. 1 A se vedea O. Totuşi. vicepreşedinte şi 3 membri. a) Clauzele arbitrale inserate în contractele de comerţ internaţional încheiate de unităţi de naţionalitate română cu parteneri străini. Una alt caracter general îl constituie accesibilitatea nerestrânsă a competenţei CAB. O altă trăsătură generală a competenţei CAB o constituie caracterul ei inderogabil. Prefigurată prin norme obligatorii. stipulează de multe ori competenţa exclusivă a CAB. de organizare şi funcţionare a CAB. Astfel. Colegiul ia hotărâri cu majoritatea absolută a membrilor ce îl compun.Curtea de arbitraj este condusă de un colegiu compus din: preşedinte. de procedură. Potrivit art. plata onorariilor arbitrilor şi documentării acestora precum şi de suportarea unor cheltuieli necesare funcţionării CAB. 2. COMPETENŢA TERITORIALĂ Criteriile care delimitează această competenţă variază după cum ea decurge din Convenţia arbitrală sau dintr-un acord internaţional. competenţa CAB se poate întemeia şi pe dispoziţii imperative cuprinse într-un acord internaţional (art. 2. spre deosebire de alte centre permanente de arbitraj comercial din străinătate care se mărginesc să rezolve doar diferende ale membrilor propriei corporaţii.11 din Reg. competenţa CAB se defineşte şi prin caracterul voluntar al abilităţii ce i se conferă de părţi în vederea soluţionării litigiului lor. p. op. CAB îşi desfăşoară activitatea jurisdicţională în cadrul unei competenţe materiale specializate. Curtea de arbitraj mai are şi un secretariat compus din asistenţi arbitrali şi alţi salariaţi. Normele privind taxele şi cheltuielile arbitrale sunt cele aprobate de Colegiul CCIR la 27. care funcţionează pe baza unui Regulament aprobat de Colegiul CAB.1990. părţile nu o pot modifica.

10 că „părţile contractante promovează soluţionarea prin instanţe de arbitraj a diferendelor dintre întreprinderile din cele două state”… Deşi Acordul nu prevede expres care anume instanţă arbitrală. prestarea de servicii productive. O asemenea clauză preîntâmpină de asemenea conflictele de competenţă teritorială internaţională. soluţionarea litigiilor născute din operaţii comerciale internaţionale (stricto sensu) având o natură contractuală. În al doilea rând.b) Destul de frecvent însă. părţile cad de acord ca eventualele diferende dintre ele să fie soluţionate de către organul arbitral din ţara pârâtului. O altă categorie de litigii de competenţa CAB sunt cele conferite acesteia pe 1 A se vedea Reg. română sau austriacă. Concretizând.VII.). dispune în cuprinsul art. competenţa materială a CAB cuprinde şi alte litigii asemănătoare celor de comerţ exterior în sens strict cum ar fi: diferendele născute din activităţi de colaborare cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională (cooperarea în comercializarea de mărfuri.1990 124 . operaţiuni financiar-bancare şi de credit. şi orice alte persoane juridice sau fizice române (art. Prin excepţie în competenţa sa materială se închid şi unele diferende născute din raporturi contractuale dintre societăţile comerciale în România cu participare străină sau cu capital integral străin. statele contractante pot consacra reguli obligatorii în materia competenţei teritoriale a curţilor de arbitraj.4)1. fie că au ca obiect introducerea în contextul contractului a unor clauze aflate în divergenţă între ofertant şi acceptant. etc. c) Prin unele acorduri internaţionale. îndreptăţirea de a decide asupra acesteia aparţine arbitrajului din ţara sa deja sesizat prin acţiunea reclamantului.de procedură CAB din 27. În eventualitatea în care pârâtul ar formula o cerere reconvenţională. Astfel.1).2 alin. CAB este competentă să soluţioneze litigiile patrimoniale născute din raporturi de comerţ exterior şi din alte asemenea raporturi dacă una sau ambele părţi sunt străine (art. vom putea arăta că în competenţa materială a CAB se închid în primul rând. Totuşi i se exclud din competenţa CAB aşa numitele diferende precontractuale. COMPETENŢA MATERIALĂ Activitatea jurisdicţională exercitată CAB are ca obiect cereri de natură contencioasă iar nu şi proceduri specifice de conciliere. Ambele clauze sunt operante pe deplin chiar în absenţa pârâtului şi independent de orice obiecţie a sa. va soluţiona diferendele se poate deduce că părţile contractante au înţeles să supună astfel de neînţelegeri unei instanţe arbitrale aparţinătoare. De pildă Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Austriei privind relaţiile economice bilaterale semnat la Viena la data de 10 decembrie 1991. fie că se cere obligarea uneia dintre părţi la încheierea contractului deşi îl refuză.

ACŢIUNEA. S-a admis astfel că în competenţa materială a CAB se înglobează şi litigii referitoare la obligaţii extracontractuale dacă îndeplinesc cerinţa esenţială de a prezenta legături cu o operaţie de comerţ internaţional.pr.1962 125 . Când proba se face cu înscrisuri. e) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea. b) numele şi calitatea celui care angajează sau reprezintă partea în litigiu. În acest sens. 111 C. Reg. Prin urmare s-a decis că o firmă din Paris se poate adresa CAB spre a constata că. Practica arbitrală a contribuit şi ea la rândul ei. semnată de reclamant.nr. se vor arăta numele şi domiciliul acestora. CAB a rezolvat acţiuni având ca obiect îmbogăţirea fără justă cauză. domiciliul ori reşedinţa lor.CAB din 23. (compromis sau clauză compromisorie ori indicarea acordului internaţional). de procedură a CAB mai prevede în competenţa acestei Curţi şi unele litigii lipsite de caracter internaţional. d) indicarea temeiului juridic al competenţei CAB. În aceste situaţii s-a considerat că pretenţiile constituiau un accesoriu al unor raporturi de comerţ sau cooperare economică internaţională. 3. Când se invocă o convenţie a părţilor se va anexa copia acesteia certificată de reclamant. care cuprinde: a) denumirea şi sediul părţilor sau în cazul persoanelor fizice. reclamanta obţinute dreptul de reprezentanţă generală exclusivă pentru vânzarea pe piaţa mondială a unui anumit produs. în temeiul unui contract încheiat cu o întreprindere română de comerţ exterior.V. acestea se vor anexa şi vor fi enumerate în cerere sau într-o listă ce se va ataşa la cerere. fabricat în România3. 443 din 23. PROCEDURA ARBITRALĂ 3. anexându-se dovada calităţii. tot practica arbitrală a avut în vedere pe lângă acţiunile în realizarea drepturilor şi pe cele în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept. se va anexa copie de pe dispoziţiile care interesează litigiul. c) obiectul cererii. cum sunt cele ivite în raporturile dintre societăţile comerciale mixte sau cu capital integral străin şi societăţile comerciale sau alte persoane juridice ori fizice române. ÎNTÂMPINAREA ŞI CEREREA RECONVEDNŢIONALĂ Procedura de arbitraj începe prin sesizarea CAB cu o cerere scrisă. pe cale de interpretare. făcând în acest sens aplicarea prevederilor art. pentru organizarea şi funcţionarea TIB 3 Hot. la extinderea sferei litigiilor asimilate celor de comerţ şi de cooperare economică internaţională. În sfârşit. izvorâte ca atare din contracte corespunzătoare. Când se solicită proba cu martori. Astfel de litigii sunt de competenţa CAB numai dacă părţile convin în acest sens.civ.baza unor dispoziţii legale prevăzute în unele acte normative1 sau regulamente2. În cazul în care reclamantul invocă o lege străină.XI. numele.1972 2 A se vedea Reg.1. g) numele arbitrului ales şi al supleantului său ori declaraţia reclamantului că înţelege ca arbitrul şi supleantul 1 A se vedea Decr. f) probele pe care se sprijină cererea. De asemenea.

va comunica numele arbitrului ales şi al supleantului ori. precum şi numele (arbitrului) şi cel al supleantului aleşi de reclamant sau desemnaţi de preşedintele CAB în condiţiile arătate. nu se va da curs cererii de arbitrare (art. Potrivit practicii arbitrale. tariful acesteia precum şi cazurile în care taxele arbitrale se reduc sau se restituie sunt prevăzută de Normele privind taxele arbitrale şi alte cheltuieli de acest fel ale CAB aprobate de Colegiul CCI a României la 27. litigiul a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni datorită inactivităţii reclamantului. Dacă cererea este însoţită de proba de marfă. Taxa arbitrală. se vor comunica 126 . părţile s-au împăcat. acestea se vor depune într-un singur exemplar. Dacă părţile au convenit asupra unui arbitru unic. Curtea de arbitraj poate obliga. în cazul în care reclamantul nu dă curs invitaţiei de a înlătura lipsurile cererii. La cerere se va anexa şi dovada plăţii taxei arbitrale (art. Totuşi. de procedură al CAB). de pr. iar dacă nu există înţelegere între părţi cu privire la persoana arbitrului unic. după caz. instanţa de arbitraj pronunţă o sentinţă sau închide procedura de arbitraj printr-o încheiere în cazul în care: reclamantul a renunţat la cererea sa. o va cere de la secretariatul CAB şi în termen de 15 zile de la primirea ei.VII. Cererea se depune în limba română sau în limba contractului dintre părţi ori în limba în care acestea au purtat corespondenţa. în mod corespunzător. acesta va fi desemnat de preşedintele CAB. făcându-se menţiune în cerere. Asistentul arbitral va întocmi un proces verbal de luare în custodie. un telex care cuprinde elementele arătate poate fi considerat o cerere valabilă de chemare în arbitrare.18 alin.18 din Reg.3 Reg. reclamantul va propune persoana acestuia de pe lisat de arbitri. i) semnătura. iar în cazul expedierii ei prin poştă. într-o altă limbă. litigiul rămâne în nelucrare. h) valoarea obiectului cererii arbitrale.al CAB). stăruind ca litigiul să se dezbată. cu condiţia ca reprezentantul legal al reclamantului să-l semneze în instanţă sau să-l confirme prin scrisoare recomandată semnată. Copii de pe cererea de arbitrare şi de pe anexe. care va cuprinde descrierea amănunţită a obiectelor depuse. Dacă taxa arbitrală nu este plătită conform acestor Norme.să fie desemnaţi de preşedintele CAB. plus un exemplar pentru Curtea de arbitraj. data prevăzută în ştampila oficiului poştal de expediere. Până la completarea cererii. Cererea împreună cu toate înscrisurile se depun în atâtea exemplare câţi pârâţi sunt. al arbitrului unic. Data introducerii cererii se consideră ziua înregistrării acesteia la CAB. Înscrisurile se depun în original sau în copii certificate de parte. În cazul în care cererea nu cuprinde toate menţiunile arătate. asistentul arbitral va invita pe reclamant să o completeze fără întârziere. Dacă reclamantul nu cunoaşte lista arbitrilor. eşantioane.1990. o listă a arbitrilor. din oficiu sau la cerere pe reclamant să prezinte o traducere a cererii şi a înscrisurilor în limba română sau când interesele examinării litigiului o cer.

fie desemnaţi de către preşedintele CAB în cazul în care părţile litigante nu se înţeleg cu privire la persoana arbitrilor propuşi spre alegere. Acest termen poate fi prelungit la cererea pârâitului.pârâtului.I. Dacă pârâtul are la rândul său pretenţii împotriva reclamantului. la fel cu hotărârile prin care soluţionează fondul litigiului. Arbitrii sunt fie aleşi.2. fie desesizându-se în caz contrar. de pr. În consecinţă. CAB a pronunţat o hotărâre interlocutorie (sau încheiere) care are. astfel că cererea reconvenţională poate fi soluţionată separat. În cazul în care arbitrii nu se înţeleg asupra persoanei supraarbitrului sau nu îl aleg în termen de 14 zile de la data alegerii 1 A se vedea supra CAP. AUTOVERIFICAREA COMPETENŢEI CURŢII DE ARBITRAJ. caracter definitiv. pct. răspunsul în fapt şi în drept la această cerere. fie de un arbitru unic.2. Aşa cum s-a arătat într-o altă parte a lucrării1. În acelaşi timp. asistentul arbitral înştiinţează pe pârât că trebuie să depună întâmpinare. Aceasta rezultă de altfel cu claritate din dispoziţiile art. Întâmpinarea împreună cu toate înscrisurile se depune în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt plus un rând pentru instanţă. Arbitrii aleşi sau.b 127 . Chiar şi atunci când pârâtul îi contestă îndreptăţirea de a soluţiona litigiul respectiv.5 din Reg. Cu prilejul autoverificării competenţei sale. probele propuse în apărare precum şi toate celelalte menţiuni prevăzute pentru cererea de arbitrare. după caz. dintre care doi arbitri şi un supraarbitru. instanţa arbitrală are îndreptăţirea de a-şi stabili propria sa competenţă în litigiul cu care este sesizată. cu excepţia cazului când numai cererea principală este în stare de a fi lucrată. fie considerându-se valabil investită potrivit legii forului. Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cererea principală. dreptul de a exercita această verificare aparţine nemijlocit Curţii de arbitraj. desemnaţi. CAB va decide ea însăşi asupra excepţiei formulate. Întâmpinarea cuprinde excepţiile privind cererea reclamantului.III secţ. 3. COMPLETUL DE ARBITRI ŞI ARBITRUL UNIC Litigiul se soluţionează fie de un complet de arbitraj format din 3 membri. aleg un supraarbitru care va prezida completul de arbitraj. le poate valorifica prin introducerea unei cereri reconvenţionale la CAB cel mai târziu până la încheierea dezbaterilor în cererea principală. ale CAB care prevăd că această Curte „îşi verifică propria sa competenţă de a soluţiona un litigiu şi hotărăşte în această privinţă”. câte unul de către fiecare parte. în termen de 30 de zile de la primirea cererii de arbitrare. Ea se soluţionează o dată cu cererea principală. 3.

chiar tardivă. desemnaţi dintre persoanele având această calitate şi sunt înscrişi pe lista de arbitri a CAB. arbitrul va fi desemnat de preşedintele Curţii. Reclamantul are posibilitatea de a consulta această listă înainte de introducerea cererii de chemare în arbitrare. ele vor alege un singur arbitru. după caz. o intervenţie principală prin care petiţionarul îşi valorifică un drept propriu. supraarbitrul sau arbitrul unic va fi ales sau desemnat în modul arătat mai sus. poate fi examinată. În caz de neînţelegere. fie cel desemnat de preşedintele CAB. poate fi introdusă la CAB numai dacă părţile principale din litigiul în cauză sunt de acord. Indiferent de orice cerere de recuzare. În consecinţă. De asemenea s-a decis că o chemare în garanţie a unui terţ În instanţa arbitrală este admisibilă numai dacă această persoană acceptă şi ea competenţa CAB.8 din Reg. ca fiind inadmisibilă cererea unei întreprinderi române de a chema în garanţie o altă 128 . dacă completul de arbitraj consideră ca fiind justificată cauza întârzierii. cerere reconvenţională ester necesar să fie nominalizat arbitrul ales de către reclamant respectiv. arbitrii. supraarbitrul va fi desemnat de preşedintele CAB. În acest sens s-a pronunţat CAB. Arbitrul unic este fie cel ales de părţi. recuzarea se soluţionează de către preşedintele CAB. sau dacă se învederează că acesta este personal interesat. totuşi. Cererea de recuzare trebuie făcută până la începerea dezbaterilor. supraarbitrul sau arbitrul unic pot declara că se abţin de la soluţionarea litigiului de câte ori se iveşte vreo cauză de natură să creeze îndoieli referitoare la imposibilitatea lor. Art. participarea terţilor în litigiul arbitral este subordonată consimţământului celor interesaţi.sau desemnării arbitrului pârâtului. Arbitrii sunt aleşi sau. Oricare dintre părţi poate cere recuzarea unui membru al completului de arbitraj sau a arbitrului unic. Recuzarea se soluţionează de către completul de arbitraj fără participarea arbitrului recuzat.de pr. Pârâtul ia cunoştinţă de lista de arbitri o dată cu comunicarea copiilor de pe cererea de chemare în arbitrare şi de pe celelalte înscrisuri depuse de reclamant la instanţă. De precizat însă că atât în cererea de arbitrare cât şi în întâmpinare sau. PARTICIPAREA TERŢILOR ÎN LITIGIUL ARBITRAL Dată fiind inopozabilitatea convenţiei arbitrale faţă de alte persoane decât cele care au încheiat-o. direct sau indirect în soluţionarea cauzei. Dacă cererea de recuzare ester admisă. În cazul în care cei doi membri ai completului de arbitraj nu ajung la un acord sau dacă se cere recuzarea a doi arbitri sau a arbitrului unic. ori declaraţia părţilor că înţeleg ca arbitrul (şi supleantul) să fie desemnaţi de preşedintele CAB. de pârât. după caz. dacă are îndoieli în ceea ce priveşte imparţialitatea lui. în lipsa unui asemenea acord. noul arbitru. dacă există un acord în acest sens. Dispune că dacă există mai multe părţi care au interese comune.

pr.II.unitate română. În acest scop. dispunând citarea părţilor. a admis însă intervenţia accesorie a terţului.1974 129 . precum şi completarea probelor. În primul caz. În orice caz. Tot CAB. În acelaşi sens sa decis că asigurătorul de răspundere civilă (ADAS) poate să participe în litigiul arbitral ca intervenient accesoriu. care nu urmăreşte decât să sprijine apărare a uneia dintre părţi. 49 C. sub 1 2 Hot. la adresa indicată de parte. Celelalte înscrisuri pot fi comunicate prin scrisoare recomandată sau simplă.1970 Încheierea interlocutorie a CAB din 24.7 din 27.civ. PREGĂTIREA LITIGIULUI După alcătuirea sa. 27 alin. şi aceasta independent de consimţământul reclamantului sau pârâtului2. supraarbitrul fixează termen pentru arbitrarea litigiului. se foloseşte fie transmisiunea poştală. COMUNICAREA ÎNSCRISURILOR Potrivit art. Totodată. trebuind însă a fi confirmate de către CAB în cel mult 3 zile prin scrisoare recomandată. înscrisurile procedurale pot fi înmânate şi personal părţii.1 din Reg. Citaţiile pot fi transmise şi telegrafic sau prin telex ori prin telefax. printr-o încheiere interlocutorie. Soluţia se întemeiază pe prevederile art. 63 din 30. în modul arătat.II. deoarece raporturile dintre astfel de categorii de organizaţii economice intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti1. de câte lori are ca obiect o cerere introductivă la instanţă. fie înmânarea directă. iar diferitele înştiinţări şi prin telegrraf sau telex ori prin telefax. În acelaşi mod se comunică şi sentinţele şi încheierile de închidere a procedurii arbitrale. astfel ca fiecare dintre părţi să poată dispune de timpul necesar pentru pregătirea litigiului şi a prezentării în şedinţă. completul de arbitraj are sarcina de a verifica stadiul pregătirii litigiului spre dezbatere. supraarbitrul va da indicaţii asistentului arbitral cu privire la pregătirea şi desfăşurarea dezbaterilor.1969 3 Hot. de pr. alături de asigurat (pârât) chiar dacă poliţia de asigure este neopozabilă reclamantului prejudiciat3. părţile vor fi înştiinţate despre data şi locul şedinţei arbitrare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de arbitrare.VIII. o întâmpinare sa u citaţie.CAB nbr. chiar dacă aceasta din urmă s-a declarat de acord. Dacă se apreciază că dosarul este complet.. comunicarea tuturor înscrisurilor litigiului se face prin grija asistentului arbitral. În oricare dintre modalităţile de citare. CAB nr. comunicarea se aduce la îndeplinire prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În acest scop va dispune măsurile socotite corespunzătoare pentru completarea dosarului putând cere părţilor explicaţii scrise cu privire la obiectul cererii şi faptele litigiului.

33). Dezbaterile litigiului are loc în limba română. Dezbaterile litigiului au loc în şedinţă închisă ceea ce rezultă de altfel din art.30 potrivit căruia la şedinţele de dezbatere a litigiului pot participa părţile în litigiu sau reprezentanţii acestora. supraarbitrului sau. şedinţele completului de arbitraj se desfăşoară la sediul CAB. serviciile unui traducător.4). potrivit art. nu se prezintă la termen. ŞEDINŢELE DE DEZBATERI De regulă. consilierii părţilor.1970 130 . interpreţii precum şi celelalte persoane chemate. În toate cazurile. fie înainte.semnătură. Dezbaterile trebuie consemnate într-o încheiere de şedinţă. la cererea şi pe cheltuiala ei. fie în cursul procedurii arbitrale. soluţionarea litigiului va fi suspendată. Completul de arbitraj poate însă dispune ca şedinţa să se desfăşoare în alt loc din ţară. Completul de arbitraj poate să dispună totuşi dezbater5ea litigiului în prezenţa părţilor dacă apreciază că probele prezentate nu sunt suficiente pentru soluţionarea cauzei pe fond. care a fost declarată în stare de faliment de către tribunalul competent din statul sediului său social.7 din 22. Înscrisurile comunicate părţilor se consideră înmânate şi în cazul în care destinatarul a refuzat primirea sau nu s-a prezentat la oficiul poştal pentru a le ridica deşi există dovada avizării sale (art. CAB nr. Părţile străine pot fi reprezentate sau asistate şi de străini. dacă este interesată. Părţile pot participa la dezbateri cu traducătorul lor. Părţile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanţii aleşi după voinţa lor şi împuterniciţi în modul cuvenit. a arbitrului 1 Hot. dacă o parter nu cunoaşte limba în care se desfăşoară dezbaterile. Dacă ambele părţi deşi legal citate. în afară de cazul în care s-a cerut amânarea litigiului sau soluţionarea în lipsă. cu condiţia să se refere la obiectul litigiului şi să fie aduse la cunoştinţa CAB de către solicitant. MĂSURI DE ASIGURARE ŞI MĂSURI VREMELNICE Competenţa de a dispune asemenea măsuri aparţine în mod exclusiv. iar nu Curţii de arbitraj.27 alin. pe baza actelor de la dosar. Cu acordul părţilor. În acest sens s-a decis că o întreprindere dintr-o altă ţară. completul de arbitraj asigură.II. Oricare parte poate cere adoptarea lor. Doar cu acordul părţilor şi cu încuviinţarea completului de arbitraj pot asista şi alte persoane. instanţelor judecătoreşti.27 alin. completul de arbitraj poate dispune ca dezbaterea să se facă în altă limbă (art.final). întocmită de către asistentul arbitral având următorul cuprins: a) indicarea Curţii de arbitraj a numărului dosarului şi al hotărârii. este valabil reprezentată în litigiul arbitral prin curatorul desemnat de acel tribunal1. precum şi al locului şi datei pronunţării ei. după caz.32. la sediul CAB (art. Oricare dintre părţi poate cere în scris ca soluţionarea litigiului să se facă în lipsa sa. b) numele arbitrilor.

e) susţinerile şi cererile părţilor. Însă raportul întocmit de către un expert din străinătate. 3. g) semnătura arbitrilor şi asistentului arbitral. nu poate fi luat în considerare ca o probă valabilă3.1980 Spre ex. completul de arbitraj are însă dreptul să ceară părţilor explicaţii suplimentare şi să dispună administrarea oricăror probe prevăzute de lege. CAB nr. 12 din 11. fiecare din părţi are sarcina să dovedească faptele pe care îşi întemeiază pretenţia sau apărarea în litigiu. pentru a avea valoare probatorie trebuie să se întemeieze în principal.I. poate cere unor4 terţe persoane prezentarea unor probe. registrele şi evidenţele întocmite regulat pot face dovada în favoarea părţii care le ţine1. 3. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierii şi să ceară copie de pe aceasta.34 din Reg. În virtutea rolului său activ. precum 1 2 Hot.CAB nr. numele reprezentanţilor părţilor precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului.10 FAZELE PROCEDURII ARBITRALE În faza iniţială. domiciliul sau reşedinţa lor.1970 3 Hot. CAB se poate adresa şi instanţelor judecătoreşti române pentru administrarea unor probe pe calea comisiei rogatorii. a suspendării litigiului sau a închiderii procedurii arbitrale. 25 din 13. La cererea părţilor. de procedură CAB.V pct. completul de arbitraj poate îndrepta sau completa încheierea de şedinţă printr-o altă încheiere. O expertiză contabilă. a măsurilor luate. care nu a fost desemnat de către CAB. d) o scursă descriere a desfăşurării şedinţei.unic precum şi al asistentului arbitral.2 131 . ADMINISTRAREA PROBELOR Potrivit art. urmează să se pronunţe asupra eventualelor excepţii prealabile ridicate de părţi.CAB nr. c) denumirea şi sediul sau. după caz.VII. pe documentele primare ale părţii verificate. Aprecierea probelor se face de către arbitri potrivit intimei lor convingeri. 12 din 11. Hot. completul de arbitraj verifică aşa cum s-a mai arătat dacă este competent să soluţioneze litigiul4. De asemenea. Administrarea probelor se efectuează în şedinţa completului de arbitraj. f) motivarea. Astfel.I. Telexurile necontestate de părţi ca şi telegramele se bucură de valoarea probantă ce le revine în temeiul legii2. Prin încheiere se poate dispune ca administrarea probelor să fie efectuată în faţa unui arbitru delegat în acest scop. În acest scop se poate adresa organelor de stat sau organizaţiilor din ţară pentru a obţine relaţiile necesare. Totodată. numele părţilor. a amânării dezbaterilor.1980 4 A se vedea supra CAP. după caz.

1973 Hot. b) când reclamantul renunţă la pretenţiile sale.2 şi anume: a) ori de câte ori arbitrii rezolvă litigiul în fond. fie român. 1 din 19. fie străin dar totodată arbitrii au obligaţia ca în soluţiile pe care le adoptă să se conducă după prevederile contractului şi ţinând seama de uzanţele comerciale (art. Din punct de vedere procedural. să disjungă cererea reconvenţională dacă se învederează că nu este în stadiul de a fi soluţionată odată cu acţiunea principală. etc. soluţia pe care o pronunţă arbitrii se întemeiază pe normele dreptului material aplicabil.1974 132 . respectiv cererea reconvenţională. litigiul ia sfârşit de regulă prin pronunţarea unei hotărâri (sentinţă sau încheiere de închidere a procedurii arbitrale. amânarea sau suspendarea dezbaterilor în condiţiile arătate deja (pct.III. din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi.).40 alin. prescripţia extinctivă. după caz). CAB nr.8. SOLUŢIONAREA LITIGIULUI PRIN SENTINŢĂ Pronunţarea unei sentinţe arbitrale intervine în cazu7rile specificate de art. După ce completul de arbitraj va considera că toate împrejurările cauzei sunt suficient lămurite.I. între care există o vădită legătură sau dimpotrivă. 23 din 26. Spre exemplu. admiţând acţiunea cu care sunt sesizaţi. Totuşi completul de arbitraj poate hotărî. ÎNCHEIEREA DE ÎNCHIDERE A PROCEDURII ARBITRALE. După administrarea probelor se trece la faza dezbaterilor.36). Poate decide de asemenea să conexeze două acţiuni aflate pe rol. HOTĂRÂREA ARBITRALĂ MODUL DE SOLUŢIONARE A LITIGIULUI În principiu. cu excepţia cazurilor în care arbitrarea are loc în lipsa lor. în funcţie de temeiurile de drept şi de fapt ale cauzei. dacă în cererea reconvenţională trebuie administrate probe suplimentare1 sau dacă nu sau plătit taxele arbitrale aferente2. caz în care are loc desistarea cu privire la dreptul material valorificat prin acţiune. 4.3. integral sau în parte. c) când părţile cer să se pronunţe o sentinţă care să consfinţească învoiala lor (tranzacţie). Finalizarea litigiului printr-o astfel de încheiere – fundamental diferită de încheierea de şedinţă – intervine în următoarele cazuri: 1 2 Hot. va declara închisă dezbaterea litigiului şi va intra în deliberare. precum şi de probele administrate. CAB nr.decăderile din drepturi. în cadrul căreia părţile pun concluzii asupra fondului litigiului.

Menţiunile pe care le cuprinde sunt cele prevăzute de art. dar îşi exprimă ultimul opinia. numele şi domiciliul părţilor. Hotărârea se pronunţă de completul de arbitraj în numele Curţii de arbitraj fiind considerată ca hotărâre a acestei Curţi. Dacă există opinie separată ea se va menţiona în dispozitiv. b) completul de arbitraj ia act că părţile s-au împăcat însă fără să fi cerut consfinţirea vreunei tranzacţii intervenită între ele. În termenul stabilit de completul de arbitraj. În litigiile rezolvate în complet de trei membri.a) dacă reclamantul renunţă la cererea sa arbitrală. O singură excepţie comportă pronunţarea încheierii de închidere a procedurii arbitrale care potrivit art. ordinea în care arbitrii îşi exprimă opinia referitor la soluţia finală. Preşedintele CAB poate prelungi aceste termene. a numărului dosarului şi al hotărârii precum şi al locului şi datei pronunţării ei. supraarbitrului sau. motiv pentru care le vom denumi în continuare sub forma generică de hotărâri. cvorumul de voturi necesare. d) lipsesc condiţiile pentru examinarea şi soluţionarea litigiului în fond. d) obiectul litigiului 133 . La deliberare poate fi prezent şi asistentul arbitral. după caz. Hotărârea se redactează şi se comunică în limba română. Dispozitivul se semnează de toţi membrii completului de arbitraj precum şi de asistentul arbitral. precum şi numele asistentului arbitral. supraarbitrul are un vot egal cu ceilalţi membri ai completului. al arbitrului unic. de această dată. li se comunică în scris. 45 alin. rectificarea şi completarea acestora inclusiv caracterul definitiv şi obligatoriu al sentinţei şi încheierii de închidere a procedurii arbitrale. c) litigiul a rămas în nelucrare mai mult de o lună. care se citeşte părţilor sau în cazul lipsei lor. comunicarea lor către părţi. din cauza inactivităţii reclamantului. Îndată după adoptarea soluţiei. numele reprezentanţilor părţilor precum şi al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului. ca obiect dreptul procesual la acţiune. desistarea având. modul de redactare al dispozitivului.43: a) indicarea Curţii de arbitraj. Deliberarea şi luarea hotărârii se face în şedinţă secretă. c) denumirea şi sediul sau după caz. b) numele arbitrilor. hotărârea arbitr4ală motivată trebuie să fie comunicată părţilor în scris.. termen care nu trebuie să depăşească 30 de zile. se întocmeşte dispozitivul hotărârii. sentinţa se ia prin votul majorităţii membrilor completului de arbitral.3 poate fi făcută de preşedintele CAB în cazul în care completul de arbitraj nu a fost încă format. REGLEMENTĂRI COMUNE Atât sentinţei cât şi încheierii de închidere a procedurii arbitrale li se aplică reguli comune în ceea ce priveşte secretul deliberărilor.

47 alin. 5. o hotărâre de completare. hotărârea arbitrală nu poate fi atacată pe calea recursului prevăzut de art. care trebuie să li se conformeze.46 hotărârea arbitrală este definitivă indiferent că se îmbată forma sentinţei arbitrale sau încheierii de închidere a procedurii arbitrale. aducându-le la îndeplinire de bună voie.44 alin.b1. Totodată hotărârile arbitrale au caracter obligatoriu.1978 134 .şi susţinerile pe scurs ale părţilor. În acest ultim caz.44 alin. 124 din 22.civ.proc. CARACTERUL DEFINITIV ŞI OBLIGATORIU AL HOTĂRÂRII Potrivit art. Dintre căile extraordinare de atac pot fi folosite numai reexaminarea şi contestaţia la titlu. de procedură: a) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile şi procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. 47 Reg. printr-o încheiere (art. RECTIFICAREA ŞI COMPLETAREA HOTĂRÂRII Dacă prin hotărârea pronunţată. e) motivele de fapt şi de drept ale hotărârii. se încadrează în dispoziţia legală prevăzută de art.1).XII.CAB nr. de precizat că este necesar a fi reunite. Aceasta se dă numai cu citarea părţilor (art. 1 Hot. CĂI DE ATAC ŞI EXECUTARE CEREREA DE REEXAMINARE Cererea de reexaminare se introduce la CAB pentru unul din următoarele motive prevăzute de art. g) semnăturile arbitrilor în acelaşi mod ca şi pe dispozitiv. 299 şi următorul C. Greşelile materiale din textul hotărârii arbitrale sau alte greşeli evidente care nu schimbă însă fondul soluţiei precum şi greşelile de calcul pot fi îndreptate.2). s-a decis că înlocuirea supraarbitrului care a semnat încheierea de dezbateri. c) completul de arbitraj s-a pronunţat asupra unui lucru ce nu s-a cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut. completul de arbitraj a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere. f) dispozitivul. imediat sau în termenul prevăzut în cuprinsul lor.1 lit. Ca urmare. d) se înfăţişează înscrisuri doveditoare de natură a schimba soluţia şi pe care partea din motive temeinice nu le-a putut depune la pronunţarea hotărârii. cumulativ toate cele trei condiţii instituite de textul citat. Hotărârea de completare sau încheierea de îndreptare fac parte integrantă din hotărârea iniţială. în termen de 30 de zile de la data când i-a fost comunicată. la cererea părţilor sau din oficiu. oricare dintre părţi poate solicita. Ele leagă părţile. Astfel. cu un alt supraarbitru care a semnat hotărârea arbitrală. b) sentinţa a fost dată de alţi arbitri decât cei aleşi sau desemnaţi potrivit procedurii.

În acest caz litigiul se rearbitrează. în tot timpul cât executarea acesteia este legal posibilă. Admiterea cererii de rearbitrare are ca efect desfiinţarea hotărârii atacate. fără investire cu formulă executorie. orice hotărâre arbitrală se execută de bună voie de către părţile în cauză.3. adică în limita termenului de 3 ani de prescripţie a dreptului de a solicita măsuri de urmărire silită..pr. Dacă totuşi se iveşte vreo opunere. p.civ.257 135 .cit. hotărârea poate4 fi executată în ţară.civ.C.1 C.CAB nr.1 Reg.CAPATINA op.1979 O. la cererea părţii interesate. 5. pronunţate de CAB şi este admisibilă exercitarea ei numai în temeiul dispoziţiilor art. dată fiind natura sa de cerere incidentă la executarea hotărârii arbitrale. 35 din 25. urmând a se pronunţa o nouă hotărâre arbitrală.Competenţa de a soluţiona cererea de reexaminare aparţine în mod exclusiv Curţii de arbitraj. Funcţia de autoritate administrativă este exercitată de către o Curte de arbitraj (art. Pentru aceasta hotărârea pronunţată de CAB trebuie să fie în prealabil investită cu formulă executorie (prev. revine legii din statul solicitat să decidă dacă este necesar şi execvaturul acordat de instanţele sale2 Secţiunea a II-a CURTEA DE ARBITRAJ DE PE LÂNGĂ C. CONTESTAŢIA LA TITLU Această cale de atac are ca obiect lămurirea înţelesului întinderii sau aplicării unei hotărâri arbitrale. Contestaţia la titlu poate fi formulată.pr. dacă se urmăreşte desluşirea semnificaţiei unei hotărâri care emană de la acest organ de jurisdicţie1. creditorul va recurge la executarea silită. EXECUTORIE În mod obişnuit. În cazul executării în străinătate a unei hotărâri arbitrale a CAB. 1 2 INVESTIREA HOTĂRÂRII CUFORMULĂ Hot.de art.I.P.I.399 şi 400 alin. 269 C. Competenţa de a soluţiona o asemenea cerere revine CAB.). Totuşi în cazul în care o parte refuză executarea. Cererea de reexaminare poate fi introdusă în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii arbitrale şi se judecă de acelaşi complet de arbitraj dacă părţile nu aleg alţi arbitri.) cel puţin în cazurile în care măsurile de urmărire silită se vor localiza în România. Termenul începe să curgă de la data pronunţării hotărârii arbitrale atacate.

Supraarbitrul sau arbitrul unic trebuie să provină dintr-un stat astfel decât cel al părţilor. are facultatea să cheme direct. părţile pot alege orice persoană pe care o preferă. ele hotărăsc sediul acesteia şi dacă diferendul va fi soluţionat de un complet de trei arbitri sau de un arbitru unic.Părţile litigante dispun de o largă facultate de decizie în organizarea instanţei arbitrale. 12-16). întocmesc.). Întrucât nu există o listă prestabilită de arbitri. înainte de a proceda la soluţionarea cauzei. iar cealaltă parte o persoană fizică sau juridică având naţionalitatea unui alt stat contractant. CCIP). De precizat că diferendul trebuie să fie în legătură directă cu o investiţie (art. un act care să le precizeze misiunea. Orice stat contractant poate să desemneze. un consiliu administrativ. în arbitrare statul cu care a contractat (art.13 Reg. nici una dinte ele nu va putea să-l retragă unilateral. Arbitrii astfel desemnaţi. pentru a figura în fiecare din aceste liste. deşi subiect de drept civil. 4 şi 9 din Convenţia de la Washington din 1965. CIRDI beneficiază de personalitate juridică internaţională (art. o colectivitate publică sau un organism depinzând de un stat contractant. Dacă însă părţile şi-au dat consimţământul să supună litigiul spre soluţionare CIRDI. deoarece numai după aprobarea lui de către Curtea de arbitraj se trece la dezbateri. care elaborează şi adoptă regulamentele de procedură ale instanţelor de conciliere şi un arbitraj. potrivit art.). Investitorul străin. înainte de a fi pronunţată (art. Hotărârea are caracter definitiv şi executor (art.36) fără ca acesta să poată invoca imunitatea sa de jurisdicţie.25). Proiectul sentinţei (hotărârii) este de asemenea supus spre aprobare Curţii. specificând îndeosebi punctele în litigiu (art. Dacă totuşi vreuna dintre părţile abţine. 136 . cât un secretariat. aflate în diferend. câte 4 persoane. Astfel. Curtea desemnează arbitrul acesteia.18).21 Reg. Din compunerea sa face parte. licitând în prealabil propuneri de la Comitetul naţional al Camerei de comerţ din ţara împricinatului respectiv. 3. în nume propriu.24 Reg. Centrul întocmeşte o listă de conciliatori şi o alta distinctă. Arbitrajul are caracter facultativ. Litigiile pot avea ca obiect neînţelegerile de ordin juridic în cadrul cărora una dintre părţi este un stat contractant. de arbitri (art. Secţiunea a III-a CENTRUL INTERNAŢIONAL DE LA WASHINGTON PENTRU REGLEMENTAREA DIFERENDELOR REFERITOARE LA INVBESTIŢII (CIRDI) Funcţia de autoritate administrativă (de nominare) este exercitată de către CIRDI. Acest act este foarte important.

Totuşi un stat contractant poate cere ca o condiţie a consimţământului său la arbitraj. În acest sens particularul lezat nu poate recurge la obţinerea protecţiei diplomatice din partea statului naţionalităţii sale afară doar dacă ”statul contractant nu se 1 A se vedea supra CAP.I pct. stipulând acest lucru în cuprinsul convenţiei arbitrale. Prin încheierea convenţiei arbitrale. Totuşi statul contractant poate condiţional consimţământul la arbitraj de epuizarea prealabilă a recursurilor administrative sau judiciare interne. b) Limitări aduse regulii epuizării recursurilor interne.26). în afara unei stipulaţii contrare.3 137 . şi altele constând în circumstanţierea sau excluderea unor reguli de drept internaţional public referitoare la imunităţile statului. Potrivit acestui efect al convenţiei arbitrale. încheiată la Basel în 1973. afară numai dacă prin convenţia arbitrală nu s-a prevăzut altfel. procedura arbitrală şi reformarea hotărârii. în lumina reglementărilor Convenţiei de la Washington din 1965 dar şi ale Convenţiei europene privitoare la imunitatea de jurisdicţie şi de executare a statului. subiectul de drept civil nu mai este obligat să uzeze de căile de atac administrative sau judiciare prevăzute de legislaţia statului contractual ci dimpotrivă.III sect. Consimţământul la arbitraj este considerat. Cu alte cuvinte. la epuizarea recursurilor interne şi la protecţia diplomatică. convenţia ar5bitrală produce pe lângă efectele uzuale de care ne-am ocupat1. O astfel de excludere se impune deoarece nimeni nu ar mai consimţi o convenţie arbitrală dară ar exista riscul să devină insuficientă pe temeiul excepţii de imunitate.27). ca recursurile administrative sau judiciare interne să fie epuizate (art. Se învederează astfel â. Încheierea convenţiei arbitrale simplifică în principiu litigiul dintre stat şi particularul de naţionalitate străină deoarece regula epuizării recursurilor interne devine inaplicabilă.12 că în arbitrajele dintre guverne şi subiecte de drept civil sau în cele referitoare la materii comerciale. fără nici o altă ingerinţă. că în raporturile contractuale (comerciale) dintre un stat şi un subiect de drept civil (comercial) având o naţionalitate străină. În acest sens Convenţia europeană sus citată prevede în art. are posibilitatea să se adreseze mai întâi unui organ de jurisdicţie internaţională. afară numai dacă părţile au decis altfel. statul este implicit de acord – dacă nu s-a inserat o clauză contrară – să nu se prevaleze de imunitatea sa de jurisdicţie în litigiul respectiv. nu poate fi invocată imunitatea de stat referitor la „validitatea sau interpretarea convenţiei arbitrale. c) Excluderea protecţiei diplomatic. a) Regimul imunităţilor de stat.Nici investitorul străin nu este autorizat să solicite protecţia guvernamentală a propriului stat (art. în raporturile sale cu statul contractant subiectul de drept civil (comercial) acţionează ca dominus litis. ca implicând renunţarea la orice alt recurs în statul de sediu al investiţiei.

Arbitrajul ocazional reglementat de dreptul român are o durată de funcţionare limitată. Tribunalul are deopotrivă facultatea de a decide în echitate. art.VI FORME ALE ARBITRAJULUI OCAZIONAL Secţiunea I ARBIRTRAJUL OCAZIONAL REGLEMENTAT DE REPTUL ROMÂN 1. se aplică dreptul statului contractant parte la diferend precum şi principiile dreptului internaţional. CASP. Ale CAB prevăd posibilitatea organizării unui astfel de arbitraj în cuprinsul art. Revenind la CIRDI vom arăta că tribunalul arbitral compus din arbitrii desemnaţi de părţi de pe lista ţinută de Centru.civ. iar statele contractante se obligă să-i acorde un regim de executare similar celui al hotărârilor pronunţate de propriile instanţe judecătoreşti.pr.conformează sentinţei pronunţate cu ocazia diferendului” (art. de pr. iar procedura este facultativă. TRĂSĂTURI GENERALE Funcţionarea unui arbitraj ocazional (ad-hoc) localizat în ţara noastră este reglementată de dispoziţiile Cărţii a IV-a. părţile trebuind să o aducă la îndeplinirea de bună voie. 50 şi următoarele. 138 . exprimată într-un compromis sau o clauză compromisorie. Temeiul juridic al arbitrajului ocazional îl constituie numai convenţia părţilor. dacă părţile sunt de acord. În lipsa unei asemenea înţelegeri. De asemenea Reg. nu prezintă o structură organizatorică preconstituită. Existenţa sa juridică încetează în momentul pronunţării de către arbitrai a hotărârii lor. 340-371 C. 27 Convenţia de la Washington din 1965). Sentinţa pronunţată are caracter obligatoriu. statuează asupra diferendului în conformitate cu regulile de drept pe care aceştia le-au adoptat.

documentele şi memoriile pe care le au în cauză. arbitrii nu pot fi revocaţi decât prin consimţământul tuturor părţilor. 343 din C.pr. persoanele între care există un litigiu pot să soluţioneze neînţelegerile lor prin arbitri. 340 C. care se pot face şi de judecători.). Acordul părţilor se concretizează prin încheierea unui compromis sau a unei clauze compromisorii. iar diferendul să se refere la probleme asupra cărora legea permite a se face tranzacţii. persoane care nu figurează pe lista de arbitri a CAB. cu adaptările corespunzătoare. Arbitrii se numesc printr-un act autentic (art. de pr. CAB)..Arbitrajul ocaziona este întotdeauna facultativ însă art. În cazul în care părerile arbitrilor sunt împărţite. 51 din Reg. de pr. 2. de pr.pr. Însărcinarea arbitrilor încetează prin pronunţarea hotărârii lor. În termenul stabilit. 50 din Reg. Reg. de arbitraj al UNCITRAL (ART. În timpul funcţionării lor. Arbitrii pot încuviinţa interogatoriul părţilor şi orice măsuri pregătitoare.civ. iar în litigiile de comerţ exterior. inclusiv străini. Părţile prin bună înţelegere vor pute însă. în afară de cazul în care părţile au convenit altfel. compromisul sau clauza compromisorie. În acest din urmă caz. Ele au dreptul de a se apăra prin viu grai. sub pedeapsa de nulitate. Dacă părţile nu au stabilit procedura..pr.civ. se va aplica în litigiile comerciale interne. supraarbitrul se pronunţă după ce ascultă părţile sau citeşte numai actele lor. Părţile aleg arbitrii dintr5e persoanele capabile. 51 ALIN. Arbitrajul mai încetează şi în următoarele cazuri: prin expirarea termenului 139 . CAB). CAB. nu pot face obiectul înţelegerii dintre părţi cu privire la forma de arbitraj. Părţile trebuie să aibă liberul exerciţiu al drepturilor lor. Potrivit art. personal sau prin procurator. a CAB dispune că litigiile care sunt de competenţa obligatorie a acestei Curţi în temeiul unui acord internaţional. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA Potrivit art. părţile vor depune la arbitri actele. atribuţiile autorităţii de nominare revin preşedintelui CAB.civ. va trebui să arate numele arbitrilor şi contestaţiile născute sau care s-ar pute naşte şi pe care arbitrii sunt îndrituiţi a le judeca. Arbitrii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii. Reg. dacă nu s-a făcut apărarea prin viu grai. indiferent de cetăţenie. să îndrituiască pe supraarbitru să ia parte la cercetarea pricinii împreună cu arbitrii şi să dea hotărârea odată cu ei. 342 C. Arbitrii dau hotărârea cu majoritate de voturi. de pr.3 Reg. Procedura de numire a arbitrilor şi de soluţionare a litigiului supus arbitrajului ad-hoc se stabilesc prin înţelegerea părţilor (art. Părţile pot alege ca arbitri.

pretinsa hotărâre s-a dat de unii arbitri neîndrituiţi să judece în lipsa celorlalte. Reg. iar clauza compromisorie nu trebuie întocmită în formă autentică1. Hotărârea arbitrilor. prin soluţiile pe care le-a consacrat viabilitatea şi eficienţa acestei jurisdicţii. contestaţie sau revizuirii. dacă părţile nu au renunţat la acest drept prin compromis sau prin act format posterior.pr. Secţiunea a II-a ARBITRAJUL REGLEMENTAT DE NORMELE UNICITRAL Organizând o formă de arbitraj facultativ. 348 C. hotărârea s-a dat asupra unor pricini care nu au fost supuse arbitrajului. Recuzarea arbitrilor. În situaţiile şi modurile prevăzute de art.. când moştenitorii săi vârstnici şi capabili nu voiesc să se mai judece cu arbitrii (art. Desfăşurarea procedurii arbitrale se asigură de către instanţele judecătoreşti dacă părţile nu s-au adresa CAVB care. arbitrii s-au pronunţat după expirarea termenului de arbitraj.civ. poate şi ea să organizeze arbitraj ad-hoc. hotărârea arbitrală se investeşte cu titlu executoriu de către instanţa judecătorească printr-o încheiere. recuzarea ori demisia unuia dintre Arbitri. investită cu titlu executoriu are efectele unei hotărâri judecătoreşti şi se execută în acelaşi mod. În situaţia în care nu se execută de bunăvoie. Instanţa judecătorească intervine în desemnarea supraarbitrului.220 şi urm.).p.1976. I MACOVEI opt.pr.).pr. hotărârea arbitrală poate fi atacată pe calea cererii de anulare.). 370 C. 360 şi art.civ. a urmărit să asigure. hotărârea se referă la cazuri pe care legea le opreşte a se judeca de arbitri (art. 346 C. opt.cic. 368 din C. prin revocarea arbitrilor cu acordul tuturor părţilor. 5 C.civ. Hotărârea arbitrală.pr. UNCITRAL adoptat de Adunarea Generală ONU las 15. hotărârea arbitrală se va depune la instanţa judecătorească de la domiciliul pârâtului conform art. împreună cu celelalte acte ale dosarului.civ. se va judeca tot de instanţa judecătorească (art.civ.pr. Nulitatea hotărârii arbitrale se poate cere în următoarele situaţii: persoanele care au dat-o nu au primit o asemenea însărcinare. 375 140 . 317-329 din C.pr.pr. 357 C.civ. în caz de neînţelegere. Dacă arbitrii nu se înţeleg asupra numirii unui supraarbitru sau nu au dreptul de a-l numi. Hotărârea arbitrilor este supusă recursului. prin moartea unei din părţi. după cum am văzut.civ.civ.însemnat în compromis sau prelungit de către părţi ori după trecerea a cinci luni de la data constituirii tribunalului de arbitri când nu s-a prevăzut nici un termen. 1 A se vedea O.XII. Precizând însă că în prezent înscrisurile se autentifică de către notariatul de stat. p.). el va fi desemnat de preşedintele instanţei judecătoreşti (art. se înaintează la grefa instanţei judecătoreşti care a autentificat actul de compromis (art. CAPATINA.).

În nici un caz Secretarul general al Curţii de îndeplineşte. Secţiunea a III-a ARBITRAJUL REGLEMENTAT DE CONVENŢIA DE LA GENEVA DIN 1961 În sistemul organizat de Convenţia de la Geneva din 1961. unei persoane fizice sau unui centru permanent de arbitraj. fie printr-o înţelegere ulterioară. UNCITRAL). oficiul de autoritate administrativă.32 Reg. După constituirea tribunalului arbitral. el. Atribuţiile respective pot fi încredinţate. iar în lipsa unei asemenea opţiuni. funcţionarea arbitrajului ocazional este independentă faţă de instanţele 2 „appointing authority” 141 . Acesta nu intervine decât în subsidiar şi numai la cererea părţii interesate. acesta reglementează modul de a soluţiona litigiul. Reg. obiectul litigiului. aplică legea aleasă de părţi. În lipsa unui acord corespunzător între părţi sau dacă organul administrativ pe care l-au ales nu acţionează. În vederea soluţionării litigiului. care trebuie transmis şi fiecărui arbitru. Reclamantul este obligat ca. fiind obligat să asigure egalitatea deplină între părţi şi să le dea posibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi de a propune măsurile pe car ele consideră necesare. părţile fiind obligate să o execute de bună voie (art. Hotărârea pronunţată. tribunalul arbitral ţinând seama de prevederile contractului şi de uzanţele comerciale. trebuie să fie motivată în scris: ea are caracter definitiv şi nu poate forma obiect al unor căi de atac. fie prin convenţia arbitrală. chemată să desemneze direct arbitrul. ci se mărgineşte în mod exclusiv să suplinească opţiunea pe care părţile litigante ar fi trebuit să o exercite spre a asigura funcţionarea normală a arbitrajului. să comunice pârâtului acţiunea (dacă nu este inclusă în cuprinsul notificării) iar pârâtul să-i aducă la cunoştinţă răspunsul său. legea desemnată de norma conflictuală pe care o consideră potrivită în speţă. în termenele stabilite de tribunalul arbitral. Procedura începe printr-o modificare de arbitraj. Ele se bucură în această privinţă de o largă opţiune. adresată de reclamant pârâtului şi cuprinzând individualizarea părţilor. specificarea numărului de arbitri şi alegerea unei anumite autorităţi de nominare. Tribunalul arbitral poate decide şi în echitate. dacă as fost expres autorizat de către părţi şi dacă legea aplicabilă arbitrajului o permite. UNCITRAL a rezervat dreptul de a-l desemna secretarului general al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga.Dreptul de a alege o autoritate administrativă (de nominare)2 aparţine în principal părţilor litigante.

revenindu-le sarcina în consecinţă. Camerele de comerţ ale statelor aleg fiecare câte un membru titular pe o perioadă de patru ani. în cazul în care părţile nu se înţeleg cu privire la nominalizarea arbitrilor. Convenţia dispune că arbitrii sunt abilitaţi să adopte aceste măsuri.IV ale Convenţiei de la Geneva nu se aplică între state membre ale Consiliului Europei. Dacă totuşi acesta rămâne pasiv. drepturile sale pot fi 1 Prevederile art. părţile la un acord de arbitraj sunt libere să prevadă că litigiul lor va fi supus spre soluţionare unor arbitri numiţi pentru cazuri determinate.1962 care dispune în Preambul că prevederile art. fie prin referire la regulament unui anumit arbitraj.IV)1. pe de altă parte. mecanismele administrative asigură luarea măsurilor necesare pentru organizarea arbitrajului. Procedura arbitrală se desfăşoară tot în condiţiile stabilite de părţi. Tot arbitrii au puterea de a stabili „norma conflictuală pe care ei o vor considera potrivită în speţă” (art. Astfel. Mecanismele administrative instituite de Convenţie sunt preşedintele Camerei de Comerţ competente şi Comitetul special. Comitetul special de la Geneva este format din trei persoane. de a determina locul arbitrajului şi de a fixa regulile de procedură pe care le vor urma arbitrii. La rândul lor mecanismele administrative avute în vedere la Convenţia de la Geneva conjtr5ibuie şi ele la funcţionarea normală a arbitrajului ocazional. de a fixa locul arbitrajului şi regulile de procedură aplicabile. Camera de Comerţ competentă poate fi din ţ Ara pârâtului sau din ţara unde se află locul ales de părţi pentru arbitraj. de regulă la cererea reclamantului. 142 . după caz. În lipsa unui acord al părţilor ori arbitrilor. doi membri titulari şi un preşedinte. A se vedea şi Aranjamentul semnat de satele membre ale Consiliului Europei la Paris în data de 17. Preşedintele este ales pe timp de doi ani prin rotaţie tot de camerele de comerţ. Ele au facultatea de a desemna arbitrii sau de a stabili modalităţile potrivit cărora vor fi desemnaţi arbitrii în caz de litigiu. Preşedintele Camerei de Comerţ competente sau Comitetul special pot să intervină atât la desemnarea arbitrului sau supraarbitrului. fie direct. preşedintele Camerei de Comerţ competentă sau Comitetul special de la Geneva. pe de o parte şi respectiv prin organizarea unor mecanisme administrative prearbitrale.VII(1)). În cadrul Convenţiei de la Geneva din 1961. Mecanismele administrative arătate acţionează. În absenţa unei înţelegeri între părţi asupra măsurilor necesare pentru organizarea arbitrajului. cât şi la stabilirea normelor procedurale ale instanţei arbitrale (art. rolul de autoritate de nominare îl exercită.IV din Convenţia de la Geneva din 1961 nu mai au azi aplicare deoarece ele se refereau la diferende ce s-ar fi putut ivi între persoane fizice sau juridice unele din ţări socialiste şi altele din ţări capitaliste.1.judecătoreşti. Autonomia arbitrajului a fost realizată şi prin extinderea puterilor conferite arbitrilor.

sancţiunea luată poate fi revocată. VII RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ARBITRALE Secţiunea I REGLEMENTASREA ÎN DREPTUL ROMAN 1. Prin executarea în mod voluntar al hotărârilor arbitrale se evită pierderile de timp şi unele situaţii defavorabile. în temeiul titlului lor executoriu. EXECUTAREA DE BUNĂ VOIE A HOTĂRÂRILOR ARBITRALE Hotărârile arbitrale pronunţate de instanţele arbitrale române sunt definitive şi obligatorii. imediat sau în termenul arătat în sentinţă. de pr. Principalele sancţiuni de care dispun organizaţiile profesionale sunt următoarele: publicarea numelui comerciantului sau firmei care nu respectă hotărârea arbitrală dată împotriva sa. Potrivit art. Sancţiunile se aplică de către organizaţiile profesionale şi au un rol preventiv. interdicţia de a se adresa arbitrajului. Cap. Împotriva părţii care refuză să execute o hotărâre arbitrală pot fi luate sancţiuni morale. CAB. Dacă 143 . suspendarea sau excluderea din asociaţia profesională. sentinţa (hotărârea) arbitrală se aduce la îndeplinire de bună voie de către partea împotriva căreia s-a pronunţat. hotărârile arbitrale pronunţate de CAB se execută în ţară în mod voluntar. Ea constituie titlu executoriu. care vor cere ei luarea măsurilor necesare. 2. În cazul în care hotărârea arbitrală este totuşi executată. A HOTĂRÂRILOR ARBITRALE Aşa după cum s-a mai arătat. Partea refractară trebuie informată despre existenţa unei cereri de sancţionare. interzicerea accesului la anumite burse sau pieţe. executarea hotărârilor fără concursul autorităţilor statale. 48 din Reg. depunea unei garanţii la intr5area în asociaţia profesională sau previziuni pentru acoperirea cheltuielilor de arbitraj.exercitate de către pârât sau de către arbitri. În practica internaţională. este asigurată printr-un sistem de măsuri specifice. pemniare sau disciplinare. EXECUTAREA SILITĂ (EXEQUATUR-UL).

hotărârea poate fi executată în ţară. Astfel. fără investire cu formulă executorie (art. Cererea pentru investire cu formulă executorie se poate introduce direct de partea interesată la instanţa judecătorească sau prin comisie rogatorie. Sub raportul competenţei materiale. Procedura prin care se încuviinţează executarea unei hotărâri poartă denumirea de exequatur. dacă litigiul nu poate fi supus spre soluţionarea arbitrajului. Îndreptăţirea de a investi cu formulă executorie revine instanţei judecătoreşti în circumscripţia căreia se va executa hotărârea arbitrală străină. Decurge de aici faptul că examinarea unei astfel de competenţe implică şi verificarea validităţii Convenţiei de arbitraj. În străinătate. în alt stat. hotărârea arbitrală străină nu poate fi executată. să nu încalce legile române de ordine publică. să existe între ţara noastră şi ţara unde a fost pronunţată hotărârea reciprocitate de executare. În absenţa unor dispoziţii contrare. Competenţa teritorială a instanţelor arbitrale străine se determină pe baza acordului dintre părţi sau a unei Convenţii internaţionale. sentinţa arbitrală străină care intervine în cauză este contrară ordinii publice în ţara noastră şi ca urmare executarea ei în România este inadmisibilă. dacă îndeplineşte următoarele condiţii: să fie dată de o instanţă competentă. devin hotărâri arbitrale străine. Totuşi. 48 alin. Procedura executării silite este cea prevăzută de dreptul comun. de pr. Sub aspectul conformităţii faţă de legile române de ordine publică. Astfel. Cererea de exequatur se rezolvă printr-o hotărâre. hotărârile arbitrale pronunţate de CAB se execută potrivit dispoziţiilor legale din ţara unde este invocată.2 Reg. Hotărârea arbitrală străină va fi investită cu formulă executorie.există însă o opunere. în cazul în care Convenţia arbitrală este nulă. în cazul în care o parte refuză executarea. Hotărârile arbitrale pronunţate pe teritoriul unui stat şi invocate.pr. la cererea părţii interesate. partea interesată va recurge la executarea silită. să fie definitivă. cererile de exequatur se rezolvă de către tribunalele judeţene şi Tribunalul Municipiului Bucureşti. Hotărârile arbitrale străine dobândesc forţă executorie în condiţiile art.civ. Secţiunea a II-a REGLEMENTĂRI INTERNAŢIONALE PRIVIND RECUNOAŞTEREA ŞI EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR ARBITRALE 144 . CAB). Executarea lor în România este supusă reglementărilor prevăzute de dreptul comun şi de convenţiile internaţionale. sentinţele arbitrale străine sunt asimilate hotărârilor judecătoreşti date în alte ţări. 375 C. litigiul trebuie să fi fost susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului. care poate fi atacată cu recurs de către partea nemulţumită.

contractual sau necontractual. sentinţa nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată sau suspendată de o autoritate competentă a ţării în care. Dacă aceste condiţii sunt respectate. sentinţa este contrară ordinii publice a acestei ţări. partea care invocă sentinţa spre a obţine recunoaşterea şi executarea ei trebuie să prezinte în faţa autorităţii competente şi următoarele acte: originalul sentinţei autentificat în mod cuvenit sau o copie a acesteia dar tot autentificată. recunoaşterea ei prealabilă. pentru un alt motiv. De asemenea recunoaşterea şi executarea sentinţei arbitrale străine vor putea fi refuzate dacă autoritatea competentă a ţării în care se cere exequaturul constată următoarele: obiectul diferendului nu este susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului. să-şi pună în valoare mijloacele sale de apărare. decât dacă aceasta face dovada în faţa autorităţii competente a ţării solicitate. lovite de incapacitate sau înţelegerea nu este valabilă potrivit legii căreia părţile au subordonat-o. toate cazurile de neregularitate arătate pot constitui totodată şi condiţii de valabilitate ale sentinţei arbitrale. partea împotriva căreia este invocată sentinţa nu a fost informată în mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor ori i-a fost imposibil. Acestea sunt următoarele: părţile la convenţia de arbitraj erau.III). în virtutea legii aplicabile lor. nefiind condiţionată de obţinerea unei autorizări în statul solicitat. potrivit legii ţării în care sentinţa a fost dată. Astfel.V al Convenţiei prevede că recunoaşterea şi executarea sentinţei nu vor fi refuzate. Recunoaşterea operează astfel de plin drept.Dispoziţiile din Convenţiile internaţionale fac distincţie între recunoaşterea hotărârilor arbitrale străine şi executarea lor. Art. sentinţa se referă la un diferend nemenţionat în convenţia de arbitraj. constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conformă cu acordul părţilor sau. în lipsa unor indicaţii în acest sens. referitor la o problemă susceptibilă de 145 . Noţiunea de recunoaştere înseamnă admiterea efectelor unei hotărâri arbitrale în afară de puterea executorie. că există vreuna din cauzele de nevaliditate enumerate în mod expres. în acest sens. originalul convenţiei scrise. în lipsa acestuia nu a fost conformă cu legea ţării unde a avut lor arbitrajul. Prevederile Convenţiei de la New York instituie şi o prezumţie de regularitate a sentinţei arbitrale străine. Executarea sentinţei arbitrale străine implică. la cererea părţii contra căreia ea este invocată. Convenţia de la New York din 1958 dispune că. sau după legea căreia. în conformitate cu legea acestei ţări. fiecare din satele contractante va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va acorda executarea acesteia conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul unde sentinţa este invocată în condiţiile stabilite de reglementarea uniformă (art. Cu alte cuvinte. prin care părţile se obligă să supună unui arbitraj toate diferendele sau anumite diferende care s-au ivit sau ar putea să se ivească între ele privind un raport de drept determinat. a fost dată sentinţa. ori.

Convenţia de la Washington consacră o inovaţie importantă în evoluţia progresivă a regimului juridic al hotărârilor arbitrale pronunţat în alt loc decât cel unde se invocă executarea.a fi reglementată pe calea arbitrajului sau o copie a acestui original întrunind condiţiile cerute pentru autenticitatea sa. IV al Convenţiei de la Geneva din 1961. prin dispoziţiile art. deoarece înlătură etapa intermediară de control al hotărârilor provenite din alte state sub aspectul regularităţii lor internaţionale.Aşa după cum se poate observa Convenţia de la Geneva din 1961 restrânge temeiurile de anulare a hotărârilor arbitrale în comparaţie cu cealaltă convenţie. nerespectarea dreptului la apărare. Având în vedere. partea va fi ţinută să aducă o traducere certificată de o persoană oficială. Recunoaşterea şi executarea sentinţei poate fi şi parţial respinsă dacă instanţa de arbitraj a depăşit prevederile convenţiei de arbitraj. însă tot Convenţia de la Geneva dispune în cuprinsul art. Prin urmare. Cu alte cuvinte. ca şi când ar fi vorba de o judecată definitivă a unui tribunal funcţionând pe propriul teritoriu. fiecare stat contractant recunoaşte orice hotărâre pronunţată în conformitate cu Convenţia de la Warhington şi asigură executarea obligaţiilor pecuniare pe care aceasta le impune. Convenţia de la Geneva din 1961 cuprinde şi ea unele prevederi referitoare la regularitatea sentinţelor arbitrale străine. Convenţia de la Geneva din 1961 cuprinde incidentul şi dispoziţii referitoare la regularitatea sentinţelor arbitrale. refuzul se va limita numai la dispoziţiile sentinţei privind problemele care nu au fost supuse arbitrajului. 54 al Convenţiei de la Washington care prevăd că pentru 146 . în special. depăşirea prevederilor convenţiei de arbitraj. 54 dispoziţii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale pronunţate în asemenea litigii. Prin aceasta. constituirea nevalabilă a instanţei arbitrale sau respectarea procedurii de arbitraj stabilită prin acordul părţilor ori. Hotărârile arbitrale date în străinătate beneficiază astfel de asimilare cu cele judecătoreşti interne. În cazul în care condiţiile de regularitate nu sunt îndeplinite sancţiunea constă în refuzul recunoaşterii şi executării sentinţei arbitrale străine în întregul ei. potrivit acestei Convenţii. Această concluzie se impune cu atât mai mult dacă cercetăm mai departe art. cât şi la Convenţia de la New York din 1958. stabilirea regimului juridic al convenţiei arbitrale şi regulamentarea procedurii corespunzătoare. IX că prevederile sale se aplică numai între statele care sunt părţi (prin ratificare sau aderare) atât la acest instrument internaţional. în subsidiar. Dacă sentinţa sau Convenţia nu este redactată în limba ţării unde se invocă hotărârea. Convenţia de la Washington din 1965 reglementând diferendele referitoare la investiţiile între state şi persoane fizice sau juridice ale altor state cuprinde în art. Astfel. Potrivit textului citat. cauzele de anulare a unei hotărâri arbitrale ar fi: nevaliditatea convenţiei de arbitraj. ele nu mai sunt tratate ca acte jurisdicţionale străine. de la New York din 1958.

OCTAVIAN CAPATINA. MIRCEAN COSTIN. înfiinţat prin Convenţia de la Washington şi având sediul la B. BRÎNDUŞA ŞTEFĂNESCU. 5. 6. 4. 3.obţinerea recunoaşterii şi executării unei hotărâri pe teritoriul unui stat contractant este necesar (doar) ca partea interesată să prezinte o copie certificată a acesteia înaintea tribunalului competent sau oricărei alte autorităţi desemnate de statul solicitat1. 1983. BIBLIOGRAFIE 1. 1987. Dreptul Comerţului Internaţional. Iaşi. 1992. OCTAVIAN CAPATINA. Editura Junimea. dispunând la art.I. Litigiul arbitral de comerţ exterior. Instituţii de dreptul comerţului internaţional. Nici o altă procedură care să prevadă măsurile de executare nu este prevăzută de convenţia menţionată. Tratat de drept al comerţului internaţional. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Bucureşti. Facultatea de Drept. IOAN MACOVEI. Cluj. Dreptul comerţului Internaţional. În privinţa urmăririi silite. 4. 2. Convenţia de la Washington adoptă soluţia aplicării legii forului. ION RUCĂREANU. ION P. 54 paragraful 3 că „executarea este reglementată de legislaţia privind executarea hotărârilor judecătoreşti în vigoare în statul pe teritoriul căruia se aplică o asemenea procedură”. 1986. 1978. Editura Academiei.D. BRÎNDUŞA ŞTEFĂNESCU. 1987. pentru uzul studenţilor.R. 147 . Drept Internaţional privat. Curs predat la Facultatea de Drept. Editura Academiei. FILIPESCU. 1 Certificarea pentru conformitate a copiei cu originalul trebuie să emane de la secretarul general al centrului internaţional pentru reglementarea diferendelor cu privire la investiţii.

7.V. Facultatea de Drept. Drept Internaţional Privat. Probleme privind arbitrajul pentru comerţul exterior în ţările socialiste europene.P. Editura Dacia. Decretul nr. FILIPESCU. 1962.M. Cluj-Napoca. MIRCEAN COSTIN. DRAGOŞ ALEXANDRU. 8. 11. Editura Academiei. ION P. 148 .1953 privind organizarea şi funcţionarea Camerei de Comerţ Exterior a R.1990 privind camerele de comerţ şi industrie din România. 1986. Drept Comercial Internaţional/Ghid aflabetic.XI. 10.R. IOAN NESTORA. Decretul Lege nr. Drept internaţional public. Bucureşti. Codul de procedură civilă român.S. 1976. Dreptul Internaţional Privat. Speţe şi soluţii din practica judiciară şi arbitrală pentru comerţul exterior. ACTE NORMATIVE Codul civil român. Bucureşti. SITARU. Editura Didactică şi Pedagogică. Decretul nr. 495 din 26.R.GRIGORE GEAMĂNU. 1987. JACOTA. Editura Academiei. 1987.1973 privind organizarea şi funcţionarea Camerei de Comerţ şi Industrie a R. A. 623 din 21.XI. Bucureşti. 139 din 12. 9.

Convenţia de la Washington din 1965 pentru reglementarea diferendelor privitoare la investiţii. CONVENŢII INTERNAŢIONALE Protocolul de la Geneva din 1923 privind clauzele de arbitraj. Convenţia de la New York din 1958 privind recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine. Convenţia de la Geneva din 1961 privind arbitrajul comercial internaţional.Regulamentul de organizare şl funcţionare şi Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti. 149 . Convenţia de la Geneva din 1927 privind executarea sentinţelor arbitrale străine.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Special offer for students: Only $4.99/month.

Master your semester with Scribd & The New York Times

Cancel anytime.