You have downloaded a document from

The Central and Eastern European Online Library

The joined archive of hundreds of Central-, East- and South-East-European publishers,

research institutes, and various content providers

Source: Studia Universitatis Septentrionis. Theologia Orthodoxa

Studia Universitatis Septentrionis. Orthodox Theology

Location: Romania
Author(s): Laurenţiu Batin
Title: Caracterul confesional al mişcării haiduceşti condusă de Pintea Viteazul
The confessional character of the „Hajduk” movement led by Pintea the Brave
Issue: 2/2013
Citation Laurenţiu Batin. "Caracterul confesional al mişcării haiduceşti condusă de Pintea Viteazul".
style: Studia Universitatis Septentrionis. Theologia Orthodoxa 2:91-104.

https://www.ceeol.com/search/article-detail?id=588197
CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Caracterul confesional al mişcării

haiduceşti condusă de Pintea Viteazul

Dr. LaurenŃiu BATIN

Sighetu MarmaŃiei, Maramureş
ROMÂNIA

Abstract

Starting with the occupation of Transylvania by the Habsburg at the

end of the 8th century the balance of forces had to be shifted in favor of
Catholicism. Regaining of the economic, political and religious position could
have been achieved through enlarging the number of the catholic faithful
people.
After the death of the metropolitan Teofil al Ardealului, in the summer
of 1697, in his place Athanasie Anghel was chosen, who on the 7 April 1701
signed a humiliating declaration, an act of treason in 16 points through which
he promised to obey the Pope. Most times the ’’Catholicism’’ was made by
force and threats towards priests and country people.
In these parameters we have to consider the outlaw movement led by
Pintea Viteazul, who joined the curut rebellion for four reasons: the human
treatment manifested by the Prince Francisc Rakoczi the 2nd towards the
selfhood, the hope of the improving their social-economic position, the burden
of the new taxation promoted by the Austrians and last but not least, the
necessity to stop the religious proselytism.
From the material presented in this work, certainly results the fact that
the outlaw movement led by Pintea Viteazul had a profound orthodox
character, clearly depicted form the history of the Romanian church in
Transylvania from the balance of the 7th and 8th centuries. The memories of
this ortodox character are cherished by the local tradition.

Keywords: The Romanian church, Transylvania, Pintea Viteazul,

the human treatment, religious proselytism, clearly orthodox,
the memories, local tradition.

91

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Pentru a înŃelege mai bine mişcare haiducească a lui Pintea Viteazul şi a

argumenta conotaŃiile confesionale ale acesteia, trebuie să pornim de la
evenimentele care au marcat Transilvania la sfârşitul secolului al XVII-lea şi
începutul secolului al XVIII-lea şi să reconstituim, pe scurt, întregul tablou al
epocii.
Astfel, după înfrângerea otomanilor sub zidurile Vienei în 1683, Imperiul
austriac condus de dinastia Habsburgilor a cucerit treptat teritorii din Europa
Centrală, aflate până atunci sub dominaŃia otomană.. Principatul Transilvaniei s-a
aflat şi el în această situaŃie, iar Dieta sa a fost nevoită să accepte „protectoratul”
împăratului Austriei, la 9 mai 1688. La 4 decembrie 1691 împăratul Leopold I a
sancŃionat „Diploma Leopoldină”, în 18 puncte, care a reprezentat o adevărată
constituŃie a Transilvaniei până în 1867. Principatul urma să fie condus de un
guvernator ales de Dietă şi confirmat de Curtea din Viena. El era ajutat de un
Gubernium (guvern) format din 12 membrii. Aceeaşi Diplomă acorda şi privilegii
celor „trei naŃiuni politice” existente pe atunci în Transilvania precum şi
drepturile celor „patru religii recepte”. În Diploma respectivă nu se făcea nici o
menŃiune despre români, care erau consideraŃi ca „toleraŃi” la fel ca şi credinŃa lor
ortodoxă.
Prin tratatul de la Karlowitz (Voivodina) din 1699, otomanii recunoşteau
trecerea Transilvaniei în stăpânirea Habsburgilor. Nobilimea maghiară nu vedeau
alt mijloc de scăpare în faŃa năzuinŃelor anticonstituŃionale ale Vienei decât o
acŃiune revoluŃionară pentru eliberarea Ardealului care să-l aibă în frunte pe
Francisc Rákóczi. IniŃial acesta a ezitat, fapt pentru care, în toamna anului 1700,
regele FranŃei, Ludovic al XIV-lea, l-a trimis în solie pe contele Feriol, cel care l-
a asigurat pe principele maghiar că va fi susŃinut substanŃial cu bani şi arme.
Acum Rákoczi şi contele Miklós Bercsényi au considerat că a venit momentul
oportun să pornească războiul împotriva Habsburgilor.

* * *

Odată cu ocuparea Transilvaniei de către habsburgi, raportul de forŃe

trebuia schimbat în favoarea catolicismului. Recâştigarea poziŃiilor economice,
politice şi religioase se putea face mai ales prin sporirea numărului credincioşilor
catolici.

92

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Întrucât „recatolicizarea” luteranilor, calvinilor şi unitarienilor era practic

imposibilă, misionarii iezuiŃi şi-au îndreptat atenŃia spre românii ortodocşi, care
erau mai numeroşi decât toate celelalte naŃiuni sau confesiuni „recepte” la un loc.
Prin atragerea românilor ortodocşi la unirea cu Biserica Romei se urmărea, pe de
o parte, înmulŃirea numărului catolicilor şi, implicit, creşterea rolului politic al
„statului catolic” transilvănean (reprezentanŃii catolici din Dieta), căci membrii
acesteia se alegeau după numărul credincioşilor fiecărei confesiuni, iar pe de altă
parte, ruperea oricăror legături ale românilor din Transilvania cu fraŃii lor din
Tara Românească şi Moldova.
Istoricii iezuiŃi au susŃinut că unirea românilor cu Roma s-ar fi hotărât
într-un sinod întrunit de mitropolitul Teofil la Alba Iulia, în februarie 1697, când
s-ar fi acceptat aşa-numitele „puncte florentine” - primatul papal, împărtăşirea cu
azimă, filioque şi purgatoriul. Cercetările ulterioare au dovedit însă că n-a avut
loc niciun sinod de unire la acea dată, iar actele prezentate de iezuiŃi erau false.
După moartea mitropolitului Teofil 1 al Ardealului, în vara anului 1697, în
locul său a fost ales Athanasie Anghel, cel care la 7 aprilie 1701 a semnat o
declaraŃie umilitoare 2, în 16 puncte, prin care promitea să fie supus papei şi
arhiepiscopului primat din Esztergom, să accepte teologul iezuit, să întrerupă
orice legături cu łara Românească, să-i rehirotonească pe toŃi preoŃii din
Transilvania etc. De cele mai multe ori „catolicizarea” a fost făcută şi raportată
doar formal fără ca „preoŃii de la sate şi oamenii din popor să ştie ce târguieli se
fac între marii lor bisericeşti pentru schimbarea credinŃei” 3.
În aceşti parametri trebuie să privim mişcarea haiducească condusă de
Pintea, care s-a raliat la răscoala curuŃilor 4(a fost primul război semnificativ al
Regatului Ungar împotriva regimului Habsburgic desfăşurat între 1703-1711) cel
puŃin din patru motive, şi anume: tratamentul uman manifestat de PrinŃul Francisc
Rákóczi al II-lea faŃă de iobagi, speranŃa îndreptării poziŃiei lor social-economice,

1
După toate datele istoriografice, mitropolitul Teofil a murit şi a fost înmormântat după datina
ortodoxă.
2
Marele istoric Nicolae Iorga numeşte această declaraŃie semnată de către Atanasie Anghel ca
pe „cel mai înjositor act public” din istoria neamului românesc.
3
Ioan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, 1918, p. 111. (reeditată în 1995)
4
CuruŃi (din maghiară kuruc, în traducere „haiduc") este numele dat iniŃial în Ungaria şi
Transilvania cetelor de răsculaŃi conduse de Gheorghe Doja (1514). Ulterior au primit aceeaşi
denumire participanŃii de diferite etnii la lupta antihabsburgică (antiaustriacă) de la începutul
secolului al XVIII-lea sub conducerea lui Francisc Rákóczi al II-lea.

93

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

povara noii fiscalităŃi promovate de austrieci şi, nu în ultimul rând, necesitatea

stopării prozelitismului religios 5.
Ca atare, poporul de etnie valahă (Ńărani, juzi săteşti, preoŃi, mici nobili)
din satele româneşti şi mixte din partea de nord-vest a Transilvaniei a aderat la
această răscoală, în primul rând pentru a pune capăt acŃiunilor de convertire la
catolicism. De aceea în armata curuŃilor au fost semnalaŃi, alături de unguri, în
special români ortodocşi care doreau să-şi dovedească stăruinŃa neclintită în legea
strămoşească 6. „Un număr foarte mare de români ortodocşi din Ardeal şi
Maramureş au devenit curuŃi, fiindcă au fost nemulŃumiŃi cu stăpânirea austriacă,
care sprijinea cu toată puterea de stat acŃiunea pentru convertirea Românilor la
catolicism” 7.
Cu privire la principele Rákóczi trebuie avute în vedere câteva aspecte:
Prin corespondenŃa sa cu suveranii ortodocşi - voievodul Munteniei şi
Ńarul Rusiei - cărora le-a arătat intenŃiile sale binevoitoare faŃă de ortodocşii din
Transilvania şi Ungaria, principele a urmărit, pe lângă consolidarea raporturilor
de bună vecinătate şi a sentimentelor de reală simpatie pentru cauza sa, să
păstreze nealterat ataşamentul Românilor ortodocşi, curuŃi numeroşi şi viteji, şi să
câştige pentru aceeaşi cauză şi pe sârbii ortodocşi, care însă erau partizani ai
imperiului 8.
În timpul răscoalei sale, Francisc Rakoczi, recunoscut principe al
Transilvaniei de o dietă întrunită la Târgu-Mureş, l-a numit episcop al românilor
ortodocşi din Ardeal pe Ion Circa, vechiul candidat pentru scaunul vlădicesc, în
locul lui Atanasie, care s-a refugiat cu imperialii la Sibiu 9.
În Memoriile redactate în pribegie, principele precizează şi idealul său
religios şi condiŃiile pentru concretizarea lui. După cum vom vedea, el nu avea de
gând să renunŃe la unitatea catolică. „Am convingerea că dacă voi ajunge în
posesiunea paşnică a principatului meu ardelean, voi avea atâta înrâurire la curtea
viitorului rege maghiar, încât voi putea curma atacurile îndreptate împotriva
religiei ortodoxe şi restabilindu-se cu timpul pacea şi armonia aş fi putut readuce

5
Călin Felezeu, Pintea Viteazul între legendă şi adevăr istoric, Ed. Proema, Baia Mare, 1988,
p. 26.
6
Andraş Toth, Az erdélyi román kérdés a 18 században (Problema românilor ardeleni în
secolul al XVIII-lea), Budapesta, 1938, p. 21.
7
Ibidem, p. 16.
8
Liviu Patachi, prof. dr., Românii ortodocşi în revoluŃia rakocziană, cauzele religioase ale
participării lor, în „Revista Teologică”, anul XXXVII, 1947, nr. 11-12, p. 425.
9
S. Reli, Biserica ortodexă din Maramureş, CernăuŃi 1938, p. 113; numirea lui loan Circa a
însemnat un succes deosebit al Românilor ortodocşi din Ardeal împotriva unirii.

94

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

prin mijloace blânde şi paşnice confesiunile divizate la adevărata unitate catolică"

10
.
Iată de ce mişcarea haiducească condusă de Pintea s-a aliat cu răscoala
curuŃilor. Această mişcare a fost atent sprijinită de către preoŃimea satelor
româneşti 11, fără de ajutorul căreia cetele haiduceşti ar fi întâmpinat serioase
greutăŃi în a rezista şi a se reface în urma unor pierderi suferite din cauza
diverselor confruntări.
PreoŃii ortodocşi erau evident nemulŃumiŃi de noua stăpânire, care, prin
politica sa, a înŃeles să folosească orice metode pentru a promova catolicizarea
românilor şi rutenilor 12.
PreoŃii nu erau străini de acŃiunile întreprinse de Pintea Viteazul şi
haiducii săi, ba mai mult îl sprijineau în ceea ce făcea, fapt cunoscut şi de către
autorităŃile timpului. Acest lucru rezultă şi din ordinul împăratului Leopold I 13 cu
privire la prinderea sau asasinarea căpeteniei haiduceşti, pe capul căreia a pus o
recompensă de 500 taleri imperiali. Astfel, apelul transmis de acesta, la data de 23
aprilie 1701, se adresează nu numai nobililor şi autorităŃilor din subordine, ci şi
preoŃilor din părŃile valahice: „...o răsplată imperială de o valoare de 500 taleri,
aceluia care îl predă pe zisul Pintea, viu sau mort, ... prin părŃile valahice chiar şi
preoŃii trebuie să proclame aceste sugestii prin biserici, şi noi hotărâm cu
bunăvoie că acest lucru trebuie răspândit” 14. Este adevărat şi faptul că
oficialităŃile austriece au încercat să folosească biserica şi preoŃimea ortodoxă ca
pe un mijloc de influenŃă asupra haiducilor, de intermediere cu aceştia, preoŃii
fiind cei care se bucurau de mare încredere în rândul lor.
Din studiul documentelor pe care le-am avut la dispoziŃie nu am întâlnit
cazuri în care oamenii bisericii să-i fi trădat pe cei în care-şi puneau mari

10
Thaly Kálmán, II. Rákóczi Ferencz fejedelem emlékiratai a magyar haborurol 1703-tol vegeig
1711, Budapesta, 1872.
11
A se vedea exemplul preotului Pap Kozma din Ungureni, tăinuitor al mai multor haiduci – în
Susana Andea, Avram Andea, Documente privind mişcarea lui Pintea 1693-1703, Ed.
Supergraph, Cluj-Napoca, 2003, p. 303, 402.
12
Susana Andea, Avram Andea, Haiducul Pintea şi lumea sa: 1693-1703, Ed.Supergraph, Cluj-
Napoca, 2003, p.48.
13
Leopold I (n. 9 iunie 1640, Viena - d. 5 mai 1705, Viena) din Casa de Habsburg a fost împărat
al Sfântului Imperiu Roman între 1658-1705. A fost de asemenea rege al Ungariei, Boemiei,
CroaŃiei etc.
14
Coloman Oszoczki, Documente inedite referitoare la Pintea Viteazul în Arhivele
maramureşene, în „MarmaŃia”, II, Baia Mare, 1971, p. 112-113. Documentul se află la S.J.A.N.
Maramureş, fond Prefectura jud. Maramureş, anul 1701, fasc.1, nr. 3. El a mai fost publicat şi în
Susana Andea, Avram Andea, Documente privind mişcarea lui Pintea 1693-1703, p. 196-198.

95

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

speranŃe. Dimpotrivă, aceste documente dovedesc fără tăgadă o serie de

complicităŃi ale preoŃilor şi ale unor membrii ai familiilor acestora cu Pintea şi
haiducii săi.
Este evident că principala cauză a acestei complicităŃi trebuie extrasă din
starea generalizată de nemulŃumire din rândul preoŃimii ortodoxe, generată de
acŃiunile legate de atragerea la catolicism. Creştinii ortodocşi din părŃile
Transilvaniei de nord-vest, până acum „relativ liniştiŃi, încep să fie agitaŃi de
mişcările confesionale violente provocate de Contrareformă” 15. Nu excludem
nici cauza referitoare la nemulŃumirile preoŃimii de origine nobilă faŃă de
conscripŃia fiscală adoptată de habsburgi în 1696.
Pe de altă parte, frământările de ordin confesional au avut la bază şi
atitudinea potrivnică unirii religioase a nobililor şi dregătorilor reformaŃi din
zonă, a căror nemulŃumire consta în promovarea preferenŃială în anumite funcŃii a
catolicilor. RestricŃiile politice impuse reformaŃilor calvini le-au sporit acestora
neliniştea, iar ostilitatea manifestată faŃă de românii ortodocşi, cu precădere faŃă
de cler, „a amplificat starea de agitaŃie a preoŃimii şi a apropiat-o, în anumite
situaŃii, de mişcarea lui Pintea” 16, ajungându-se uneori în extremis.
Şi dacă încercarea de colaborare a autorităŃilor cu preoŃimea ortodoxă nu
s-a putut materializa din motivele lesne de înŃeles, atunci atenŃia acestora s-a
îndreptat spre reprezentanŃii celorlalte religii din nord-vestul Transilvaniei, ostile
credinŃei strămoşeşti. În acest sens, o nouă poruncă a Guberniului în vederea
prinderii şi pedepsirii haiducilor a reprezentat-o cea din 4 octombrie 1702,
adresată nu doar comitatelor, ci şi celor patru episcopi din principat, respectiv
superintendenŃilor calvin, luteran, unitarian şi proaspătului episcop unit, Atanasie
Anghel. Nu putem să nu amintim şi ajutorul special solicitat de Guberniu, la data
de 5 martie 1701, episcopului catolic de Oradea, Augustin Benkovics. Acesta
avea şi calitatea de comite suprem al Bihorului în a cărui jurisdicŃie existau locuri
în care haiducii îşi petreceau iernile 17.
Din multitudinea cazurilor de complicitate ale preoŃilor cu Pintea şi
haiducii săi, se cuvine să le exemplificăm pe cele mai semnificative. Identitatea
acestora a rezultat din unele documente arhivistice, fie referitoare la audierea unor
martori, haiduci etc., fie din corespondenŃa purtată de către autorităŃile imperiale
şi ale comitatelor.
15
Susana Andea, Avram Andea, PreoŃimea românească şi haiducii lui Pintea. Ancheta oficială
din 1701, în Nicolae Bocşan, Mircea Păcurariu, Ioan Vasile Leb, coordonatori, „In memoriam
Mitropolitul Andrei Şaguna: 1873-2003”, Cluj-Napoca, 2003, Ed. Renaşterea, p. 314.
16
Ibidem, p. 315.
17
Susana Andea, Avram Andea, Haiducul Pintea şi lumea sa: 1693-1703, p. 294-295.

96

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Astfel, din interogarea haiducilor, efectuată la Satu Mare în iulie 1701, a

rezultat identitatea următorilor preoŃi sau rude ale acestora:
Preotul din localitatea Bichigiu din łara Lăpuşului şi ginerele acestuia,
haiducul IonuŃ Orosz, au fost complicii lui Pintea şi ai celorlalŃi haiduci,
sprijinindu-i în atacul de la Hordou, BistriŃa, din 10 iulie 1699. Pintea a avut
relaŃii strânse cu acest preot şi familia sa, precum şi cu călugării de la mănăstirea
ortodoxă din Bichigiu. De la acest preot haiducii au primit cai şi alte lucruri de
trebuinŃă. Nobilul Balaş, alias Ioan Zab din Maramureş, dezvăluia, fără a fi
supus torturii, conlucrarea dintre Pintea şi haiduci cu preotul din Bichigiu şi
ginerele acestuia. El mărturisea că „ştie doar că Pintea, preotul român din
Bichigiu, pe deasupra şi cu ginerele acestuia, erau întovărăşiŃi şi care preot şi
ginerele erau părtaşi din prada adusă...”. Haiducul IonuŃ Orosz îi mai avea
tăinuitori pe preotul din Surdeşti şi pe popa Cosma din Ungureni, districtul
Chioarului. Este foarte posibil ca IonuŃ Orosz, în calitatea sa de ginere de preot,
să se fi bucurat de o mai mare recunoştinŃă din partea preoŃimii satelor româneşti.
ToŃi cei trei preoŃi i-au ocrotit în mod direct şi pe Pintea şi pe camaradul său,
Lupu Ravasz.
Dintre haiducii intervievaŃi în acest episod îi amintim pe următorii:
nobilul Balaş, alias Ioan Zab din Maramureş, Ioan Sipos din Târgu Mureş,
LaurenŃiu Flora din Iadăra, Iacob Borşa şi Iosif Nicora, ambii din Ardusat, Toma
Fodor din Firiza, Todor Botizai şi Gheorghe Tott 18.
Un alt preot care a colaborat direct cu Grigore Pintea a fost Pap Damian,
preot în satul Sârbi, comitatul Satu Mare. Despre acest preot martorul Todor
Batizai a declarat: „preotul român din Sârbi, românul zis Pap Damian, a
procurat pentru doi fraŃi buni, Ioan şi Iosif, ce erau la fel tâlhari (a se citi
haiduci) graŃierea, cât şi pentru Pintea însuşi, şi care Pap Demian este vechi
tăinuitor al lui Pintea”. Din audierile haiducilor reŃinuŃi şi a altor martori rezultă
fără îndoială complicitatea îndelungată a preotului ortodox Pap cu Pintea şi
oamenii lui. Totodată, este pusă în valoare trecerea de care se bucură preotul
român pe lângă colonelul Lowenburg, de la care reuşeşte să obŃină graŃierea sau
eliberarea sub jurământ sau chezăşie a multor haiduci întemniŃaŃi în Satu Mare, în
frunte cu Pintea. Este preotul cel mai implicat în acŃiunile haiduceşti asumându-şi
şi calitatea de „chezaş” în vederea obŃinerii eliberării unor haiduci 19.

18
Idem, PreoŃimea românească şi haiducii lui Pintea. Ancheta oficială din 1701, p. 315-318. A se
vedea şi Călin Felezeu, Pintea Viteazul între legendă şi adevăr istoric, p. 56.
19
Ibidem, p. 319. A se vedea şi Călin Felezeu, Pintea Viteazul între legendă şi adevăr istoric,
p. 55.

97

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Există unele mărturii din care rezultă că înşişi unii dintre preoŃi români au
fost haiduci în ceata lui Pintea. Un astfel de caz este cel al haiducului Costin Pap
din Ghilvaci, despre care un tovarăş de-al său, Iosif Nicora, mărturisea sub
tortură că: „… în Fizeş tăinuitorul tâlharului Costin din Ghilvaci este însuşi
preotul”. Acesta se bucura de complicitatea preotului din Şişeşti, Ioan Pap, şi a
celui din moşia Buzeşti 20.
Din ancheta respectivă şi alte documente ale vremii au mai fost
identificaŃi şi alŃi preoŃi complici, astfel: preotul din satul Sindreşti, care găzduia
haiduci; preoŃii români din localităŃile Săsari şi Ardusat, ce găzduiau şi
aprovizionau cu alimente ceata haiducească, preotul Nemeş Ianoş din Ketzer
alias Ionutz, preotul român din satul Negreia, preotul din Libotin etc. 21
Cu siguranŃă au mai fost şi alŃi preoŃi sau membrii ai familiilor acestora
implicaŃi, sub o formă sau alta, în mişcarea haiducească, identitatea lor urmând să
fie descoperită prin aprofundarea unor investigaŃii arhivistice viitoare.
Pentru a fi mai convingători în privinŃa evidenŃierii caracterului
confesional al mişcării haiduceşti, vom continua studiul nostru cu unele clarificări
efectuate în această direcŃie de către unii istoriografi şi scriitori români.
În 1889, în revista băimăreană „Gutinul”, Vasile Vaida a publicat un
articol intitulat „NotiŃă istorică”, în care explica alăturarea lui Pintea şi-a
oamenilor săi la mişcarea curuŃilor. În concepŃia sa, principalul motiv al
participării masive a românilor din Transilvania de nord-vest la această mişcare s-
a datorat acŃiunilor în forŃă întreprinse de episcopul unit de la Munkaci, Ioan Iosif
de Camillis 22, şi de vicarul acestuia, călugărul grec Isaia Karoly (după Alexandru
Filipaşcu numele călugărului era SfetagoreŃ 23), şi a metodelor lor abuzive
folosite în vederea realizării prin orice mijloace a UniaŃiei 24. Cu alte cuvinte,
Reforma catolică promovată de episcop şi vicar era puternic apreciată din punctul
de vedere al prozelitismului catolic, dar atentă la valorile tradiŃionale ale
ortodocşilor aşa-zişii „schismatici”. În asemenea condiŃii erau de aşteptat şi unele
rezistenŃe şi ostilităŃi manifestate în rândul românilor ortodocşi, pe care vicarul
Isaia s-a străduit să-i treacă la uniaŃie folosind de foarte multe ori, aşa cum am
20
Ibidem, p. 320. A se vedea şi Călin Felezeu, Pintea Viteazul între legendă şi adevăr istoric,
p. 56.
21
Călin Felezeu, op. cit., p. 56.
22
A dus o politică constantă de denigrare a preoŃilor ortodocşi maramureşeni şi în special a
Episcopului Maramureşului Iosif Stoica - a se vedea Livia Ardelean, Istoria economică şi socială
a Maramureşului între 1600 -1700, Ed. Ethnologică, Baia Mare, 2012, p. 215.
23
Alexandru Filipaşcu, Istoria Maramureşului, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1997, p. 109.
24
Vasile Vaida, Moartea lui Pintea. NotiŃă istorică, în „Gutinul”, I 1898, nr. 38, p.2-3. A se
vedea şi Susana Andea, Avram Andea, Haiducul Pintea şi lumea sa: 1693-1703, p.17-18.

98

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

arătat, constrângerea prin forŃă sau brachioque militari, după cum o spuneau
călugării bazilitani. Prin acest articol Vasile Vaida evidenŃiază „valenŃele
ortodoxe ale mişcării haiducilor lui Pintea” 25.Cu privire la moartea acestui
călugăr Isaia, devenit între timp şi primul arhimandrit sau abate al mănăstirii
Bixad din comitatul Satu Mare, Nicolae Nilvan a descoperit în vara anului 1894,
cu ocazia unei vizite întreprinse la mănăstirea în cauză, un tablou ce reprezenta
scena uciderii lui Isaia, înainte de 12 aprilie 1701 (data rezultă din declaraŃiile
unor martori) de către haiducii lui Pintea. Acelaşi Nilvan, interpretând acest
incident, reliefează caracterul potrivnic UniaŃiei, arătând „că poporul român din
acele părŃi s-a opus şi cu forŃa propagării unirii şi ca şi conducător cunoscut al
opoziŃiei a fost Pintea Viteazul” 26.
Referitor la asasinarea călugărului, implicat în acŃiunile desfăşurate în
forŃă, de Unire cu biserica catolică a românilor ortodocşi, din depoziŃiile unor
martori, înregistrate în aprilie 1701, rezultă că autorii acestui asasinat sunt
haiducii Girasin din Groşi, Olexa din Cicârlău, George Suhaj, Csontoş, Ion Pop
şi Ursu din Chechiş. Foarte interesantă este depoziŃia haiducului întemniŃat
Simeon Thuro, care face precizarea că printre cei care l-au asasinat pe vicar se
aflau şi două cătane. Acelaşi haiduc mai menŃionează că tovarăşii lui Pintea au
„adus şase perechi de pistoale de la vicar (Isaia), cele două cătane au luat şi ei
câte o pereche de pistoale” 27. Din întregul declaraŃiilor, luate cu forŃa sau de
bună voie de la haiducii arestaŃi, nu rezultă faptul că atacul şi uciderea
călugărului la Bixad ar fi fost făcute în scop de jaf. Am văzut foarte clar că de la
mănăstirea respectivă a fost luat de către haiduci doar armamentul, pe care
călugărul îl deŃinea.
Şi învăŃătorul Dariu Pop28 din Satu Mare aduce în discuŃie anumite
legături ale lui Pintea cu acŃiunile potrivnice unirii religioase din partea de nord
vest a Transilvaniei, atunci când afirmă că Pintea „s-ar fi făcut haiduc de necazul
că vedea prea multă fărădelege împotriva fraŃilor lui de sânge, spoliaŃiune şi
25
Susana Andea, Avram Andea, Haiducul Pintea şi lumea sa: 1693-1703, p. 18.
26
Nicolae Nilvan, Pintea Vitezul, în revista „Familia”, anul XXXI (1895), nr. 22, p.255. A se
vedea şi Avram Andea, prof.univ.dr.,Unirea religioasă în Transilvania de nord vest şi uciderea
vicarului episcopal Isaia la Bixad (1700), în „Slujitor al bisericii şi al neamului. Părintele prof.
univ. dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, la împlinirea vârstei de
70 de ani”, Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2002, p. 248-249.
27
Susana Andea, Avram Andea, PreoŃimea românească şi haiducii lui Pintea. Ancheta oficială
din 1701, p. 320.
28
Dariu Pop (n. 1887, Măgura Ilvei, jud. BistriŃa - d. 1965) a fost învăŃător, poet, organist,
romancier, inspector şcolar, ofiŃer voluntar în războiul de întregire a neamului. A întemeiat ziare
şi reviste - łara de Sus şi ViaŃa şcolară, fondate în 1921 şi 1925.

99

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

catolicizare” 29 sau atunci când menŃionează că „Pintea ar fi fost cel mai mare
vrăjmaş al catolicizării românilor” 30.
Publicistul Corneliu Diaconovici, redactorul principal al primei
enciclopedii române apărute la Sibiu, în 1904, face precizarea în lucrarea sa că
Grigore Pintea „s-a amestecat şi în luptele religioase, apărând ortodoxia contra
unirii cu Roma”31. Pe aceeaşi tonalitate se situează şi istoriograful Lucian
Petrescu, care, în Enciclopedia sa „ Enciclopedia Cugetarea. Material românesc.
Oameni şi înfăptuiri”, ne spune că haiducul nostru „a luptat şi pentru apărarea
Bisericii Ortodoxe contra Unirii, iarăşi alăturea cu curuŃii lui Rakoczi, care şi ei
îşi apărau în acelaşi timp biserica lor reformată contra propagandei catolice”32.
Academicianul Silviu Dragomir, fără a vorbi în mod expres despre locul
şi rolul mişcării haiduceşti conduse de Pintea, legăturile militare strânse dintre
acesta şi curuŃi, se rezumă doar la afirmaŃia că „deodată cu îndepărtarea lui
Rakoczi din Ńară se încheia şi această încercare de a reînvia vechea mitropolie
ortodoxă din Ardeal”33.
Profesorul NuŃu Roşca sintetizează ideile enunŃate până aici şi arată că
Pintea a fost un erou al luptelor de apărare a tuturor valorilor etnice împotriva
asupririlor habsburgice. Lupta lui „avea drept scop obŃinerea de drepturi naŃionale
şi sociale, precum şi dreptul la credinŃa strămoşească” 34.
De asemenea, juristul Vasile Gaftone, într-un articol publicat în revista
Memoria Ethnologică, preluând unele idei ale istoricului şi academicianului
David Prodan, arată faptul că Pintea nu a cerut grade militare ci „slobozenia
iobagilor şi pământ fiecăruia, dreptul de a avea gospodărie proprie fără să
plătească nobililor porŃii şi să facă robotă, deplina neatârnare religioasă”35.
Din cele expuse mai sus, fără a avea pretenŃia unei rezolvări exhaustive a
problemei tratate, rezultă cu certitudine faptul că mişcarea haiducească condusă

29
Dariu Pop, Pintea Viteazul. Cele dintâi documente, în revista „Familia”, Seria III, I (1934),
nr. 8, p. 85.
30
Ibidem, p. 94.
31
Corneliu Diaconovich, dr., Enciclopedia Română, tomul III, Editura şi tiparul lui W. Krafft,
Sibiu, 1904, p. 604.
32
Lucian Predescu, Enciclopedia României - Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ed.
Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1940, p.661, reeditată în 1999.
33
Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, Ed.
Dacia, Cluj- Napoca, 2002, p. 133.
34
NuŃu Roşca, prof. dr., Sfântul ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, tipografia Marinex
Print, Baia Mare, 2000, p. 102.
35
Vasile Gaftone, Pintea Viteazul - oştean, în Memoria Ethnologică, anul III, nr. 6-7, ianuarie-
iunie 2003, Baia Mare, p. 744.

100

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

de Pintea Viteazul a avut un profund caracter ortodox, foarte clar desprins din
istoria frământărilor bisericii româneşti din Transilvania de la cumpăna secolelor
al XVII-lea şi al XVIII-lea. Amintirea acestui caracter ortodox este păstrată şi de
către tradiŃia locală. De asemenea, el este sugerat şi de memoriile revendicative
formulate în toamna anului 1701 de către nobilul Gabriel Nagszegi în numele
clerului neunit.
Mai trebuie să menŃionăm faptul că după moartea lui Pintea şi înăbuşirea
revoluŃiei, „acŃiunea de prozelitism religios, întreruptă de această răscoală, a fost
reluată de guvernul austriac şi de agenŃii lui din Transilvania, unguri şi nemŃi,
pentru ca spre mijlocul secolului al XVIII-lea să fie transformată în prigoană
sălbatică, îndreptată împotriva preoŃilor şi Ńăranilor ortodocşi, dintre care mulŃi au
fost curuŃi în revoluŃia rakocziană” 36.
Indiferent de judecăŃile mai mult sau mai puŃin drepte dar aspre adresate
de-a lungul timpului de către diferiŃi istorici şi cercetători români şi străini asupra
faptelor haiducului Pintea, figura sa strălucită a rămas bine întipărită în conştiinŃa
poporului maramureşean şi în creaŃiile poetice autentic populare ca un simbol al
luptei pentru credinŃa strămoşească şi al dragostei de neam.

- 14 august 1703 –

310 ani de la uciderea haiducului Pintea Viteazul

de către numitul Dessi Iştvan, proconsul în magistratura oraşului Baia Mare,
ales ulterior, ca recompensă pentru fapta sa mişelească,
în funcŃia de “judex primarius”.

36
Liviu Patachi, prof. dr., Românii ortodocşi în revoluŃia rakocziană, cauzele religioase ale
participării lor, în „Revista Teologică”, anul XXXVII, 1947, nr. 7-10, p. 337.

101

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Ordinul Împăratului Leopold I pentru

asasinarea lui Pintea Viteazul – 23 aprilie 1701

102

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

Bibliografie

Lucrări generale:

1. Andras Toth, Az erdélyi román kérdés a 18 században (Problema românilor

ardeleni în secolul al XVIII-lea), Budapesta, 1938.
2. Călin Felezeu, Pintea Viteazul între legendă şi adevăr istoric, Ed. Proema,
Baia Mare, 1988.
3. Corneliu Diaconovich, dr., Enciclopedia Română, tomul III, Editura şi
tiparul lui W. Krafft, Sibiu, 1904.
4. Filipaşcu Alexandru, Istoria Maramureşului, Ed. Gutinul, Baia Mare, 1997.
5. Ioan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, 1918.
(reeditată în 1995).
6. Livia Ardelean, Istoria economică şi socială a Maramureşului între 1600 -
1700, Ed. Ethnologică, Baia Mare, 2012.
7. Lucian Predescu, Enciclopedia României - Material românesc. Oameni și
înfăptuiri, Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, Bucureşti, 1940, p.661, reeditată în
1999.
8. NuŃu Roşca, prof. dr., Sfântul ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş,
tipografia Marinex Print, Baia Mare, 2000.
9. Păcurariu Mircea, pr. prof. dr., UniaŃia în Transilvania în trecut şi astăzi,
Ed. Andreiana, Sibiu, 2010.
10. Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în
secolul XVIII, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
11. Susana Andea, Avram Andea, Documente privind mişcarea lui Pintea
1693-1703, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2003.
12. Idem, Haiducul Pintea şi lumea sa: 1693-1703, Ed.Supergraph, Cluj-
Napoca, 2003.
13. S. Reli, Biserica ortodexă din Maramureş, CernăuŃi 1938.
14. Thaly Kálmán, II. Rákóczi Ferencz fejedelem emlékiratai a magyar
haborurol 1703-tol vegeig 1711, Budapesta, 1872.

Lucrări speciale:

1. Avram Andea, prof.univ.dr., Unirea religioasă în Transilvania de nord vest

şi uciderea vicarului episcopal Isaia la Bixad (1700), în „Slujitor al bisericii şi al
neamului. Părintele prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru corespondent al
Academiei Române, la împlinirea vârstei de 70 de ani”, Ed. Renaşterea, Cluj-
Napoca, 2002.

103

CEEOL copyright 2020

CEEOL copyright 2020

STUDIA UNIVERSITATIS SEPTENTRIONIS –THEOLOGIA ORTHODOXA

2. Coloman Oszoczki, Documente inedite referitoare la Pintea Viteazul în

Arhivele maramureşene, în „MarmaŃia”, II, Baia Mare, 1971.
3. Dariu Pop, Pintea Viteazul. Cele dintâi documente, în revista „Familia”,
Seria III, I (1934), nr. 8.
4. Liviu Patachi, prof. dr., Românii ortodocşi în revoluŃia rakocziană, cauzele
religioase ale participării lor, în „Revista Teologică, anul XXXVII, 1947, nr. 7-10,
11-12.
5. Nicolae Brânzeu, dr., Unirea cu Roma, în „Cultura Creştină”, anul XVI, mai
1936, nr. 5.
6. Nicolae Nilvan, Pintea Vitezul, în revista „Familia”, anul XXXI (1895), nr.
22.
7. Susana Andea, Avram Andea, PreoŃimea românească şi haiducii lui Pintea.
Ancheta oficială din 1701, în „In memoriam Mitropolitul Andrei Şaguna: 1873-
2003”, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003.
8. S.J.A.N. Maramureş, fond Prefectura jud. Maramureş, anul 1701, fasc.1, nr.
3.
9. Vasile Gaftone, Pintea Viteazul - oştean, în Memoria Ethnologică, anul III,
nr. 6-7, ianuarie-iunie 2003, Baia Mare.
10. Vasile Vaida, Moartea lui Pintea. NotiŃă istorică, în „Gutinul”, I 1898, nr.
38.

104

CEEOL copyright 2020