Parazitozele sângelui la cabaline

Parazitozele sângelui la cabaline sunt următoarele: Parafilarioza; Oncocercoze;

Dirofilarioza;

Parazitozele menţionate mai sus sunt biohelmintoze produse de nematode din

familiile Filariidae şi Onchocercidae care se localizează în sistemul vascular, tendinos,
pe seroase, şi în ligamente la cabaline şi bovine.

Taxonomic paraziţii fac parte din încrengătura Nemathelminthes, clasa Nematoda,

subclasa Secernentea, ordinal Spirurida, superfamilia Filaroidea familia Filariidae,
genul Parafilaria şi familia Onchocercidae, genurile Onchocerca, Setaria, Dirofilaria.

Parafilarioza

Etiologie: Parafilaria multipapillosa sin. P. Hemoragica are corpulegal calibrat,

de culoare albicioasă şi cuticulafin striatătransversal, cu excepţia extremităţii cefalice,
care este acoperită cu numeroase papile eliptice.Esofagul este scurt. Masculul măsoară
40 – 70 x 0,25 mm. Extremitatea caudală este rotunjtă, mărginită de aripi caudale bine
dezvoltate şi papile pre- şi post cloacale pedunculate. Spiculii sunt inegali: unul măsoară
170 µm şi celălalt, 700µm.

Femela măsoară 40 – 70 x 0,45 mm. Orificiul bucal este prevăzut marginal cu

lame chitinoase tăioase (12) cu ajutorul cărora perforează pielea subiectului gazdă.
Extremitatea caudală este rotunjită, iar orificiul genital este situat în apropierea
orificiului bucal şi orificiul anal este situat la extremitatea caudală, subterminal. Este
ovovivipară; oul măsoară (45 – 55 x 23 – 33 µm) şi este embrionat în momentul pontei.
Ponta are loc numai când subiectul gazdă este expus la soare. Microfilariile măsoară
160 – 190 x 4,8 µm.

Nematodele parazitează în ţesutul conjunctiv subcutanat din regiunile spetei,

greabănului şi toracelui, unde femelele se fixează cu partea cefalică, la cal, măgar, catâr.
Gazda intermediară este reprezentată de dipterele: Musca domestica, Haematobia
atripalpis.

Ciclul biologic este heteroxen. Femela parazită perforează pielea animalelor

gazdă cu ajutorul lamelor tăioase dispuse în jurul orificiului bucal şi depune ouă
embrionate în sângele care extravazează în urma lezionării tegumentului. Larvele
eclozionează imediat în timpul hrănirii cu sânge. În corpul dipterelor larvele năpârlescşi
ajung infestante în 15 zile.
 În timpul hrănirii, muştele depun larvele infestante prin înţeparea pielii, infestând
gazda definitivă. Perioada prepatentă este de 7 – 10 luni. Longevitatea nematodelor este
apreciată la 2 – 3 ani.

Epidemiologie. Sursele de paraziţi sunt animalele bolnave şi gazdele inermediare.

În zonele geografice cu climă caldă parafilarioza evoluează enzootic, iar în zonele
temperate evoluează sporadic, rareori enzootic. În ţara noastră parafilarioza a fost
diagnosticată mai des în regiunile sudice, la cabaline şi bovine în perioada de vară,
condiţionată de prezenţa gazdelor intermediare. Apariţia sezonului rece determină şi
amendarea simptomelor. În zonele montane cu altitudine de peste 1300 m parafilarioza
nu a fost semnalată.

Patogeneză. Nematodele acţionează traumatic şi iritativ prin perforarea pielii cu

ajutorul lamelor tăioase peribucale şi toxic prin inocularea secreţiilor bucale. Femela
determină distrugeri tisulare mai grave odată cu secţionarea pielii şi pătrunderea prin
înşurubare în ţesutul conjunctiv unde îşi depune ponta, determinând reactivitatea
organismului prin formarea de noduli. Spargerea nodulilor determină dermatoragie;
complicarea septică induce apariţia flegmoanelor.

Clinic şi morfopatologic. La animalele bolnave, în timpul verii, apar pe suprafaţa

pielii din regiunile spetelor, greabănului, toracelui, sau alte regiuni corporale, noduli de
4 – 5 mm, duri, inodori, care se sparg foarte uşor la atingerea harnaşamentelor la cai sau
în timpul tracţiunii. Din noduli se prelinge sânge care coagulează repede şi în locul
nodulului rămâne o excavaţie. În apariţia dermatoragiilor se observă o ritmicitate
circadiană, fiind mai intense în timpul zilei însorite şi mai reduse până la dispariţie, spre
seară şi în timpul nopţii.

Prelingerea şi coagularea sângelui pe piele produc iritaţii şi prurit. Totodată sunt

atrase şi muştele care pot complica septic leziunile prin flora bacteriană transportată în
calitate de vectori, generând abcese sau flegmoane. Spre toamnă simptomele se
ameliorează şi leziunile dispar, dar reapar în următorul sezon cald.

Paraclinic se efectuează examenul direct al sângelui prelins din noduli hemolizat

cu apă distilată în care se evidenţiază ouăle embrionate de Parafilaria sau microfilariile.

Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice şi se confirmă prin examenul

microscopic al sângelui prelins pe piele, în care se identifică microfilariile.

Prognosticul este favorabil; vindecarea poate să apară spontan.

Tratamentul curative se face cu antihelmintice administrate pe cale orală sau

injectabilă, după cum urmează:

2
 - Avermectinele (Equalan), în doză de 0,2 mg/kg corp, pe cale bucală;

- Neguvon, în doză de 30 – 40 mg/kg corp pe cale bucală, sau sol 2%

aplicaţii locale;

- Fenbendazol, în doză de 5mg/kg corp, pe cale bucală, timp de cinci zile

consecutiv.

Profilaxia vizează respectarea măsurilor de igienă în adăposturi şi în taberele de

vară, dezinsectări periodice a adăposturilor şi animalelor prin aspersarea soluţiilor pe
bază de organofosforice pe suprafaţa corpului la animale în perioada de activitate
maximă a dipterelor gazdă intermediară.

Onchocercoza cervicală a cabalinelor

Onchocercoza cervicală este o biohelmintoză estivală care afectează cabalinele

produsă de Onchocerca cervicalis care se localizează în ligamentul cervical şi în zona
greabănului, caracterizată clinic prin evoluţie cronică, asimptomatică.

Etiologie. Onchocerca cervicalis are corpul de culoare albicioasă, filiform, uşor

aplatizat la extremităţi. Extremitatea cefalică este rotunjită, simplă. Masculul măsoară
6 – 7 cm x 0,17 mm. La extremitatea caudală prezintă papile şi doi spiculi inegali. La
fiecare 3 – 4 striuri cutilulare se află câte un inel cuticular.

Femela măsoară 30 – 40 cm. Cuticula este striată transversal, cu îngroşări

cuticulare oblice. Repartiţia inelelor inelelor cuticulare este asemănătoare cu cea de la
mascul. Orificiul genital se află la extremitatea cefalică. Este vivipară; microfilariile
măsoară 180 – 220 x 2 – 4 µm şi au extremitatea caudală recurbată, răspândite la locul
de parazitare a nematodelor adulte şi în ţesutul conjunctiv subcutanat, în vasele
sanguine şi în piele la cabaline.

Nematodele adulte parazitează printre fibrele ligamentului cervical, la locul de

inserţie al acestora pe procesele spinoase şi în ţesutul conjunctiv limitrof ligamentului
cervical la cal. Gazda intermediară: ţânţarii din genul Culicoides, specia Culicoides
nubeculosus.

Ciclul biologic este heteroxen. În timpul hrănirii cu sânge, ţânţarii preiau şi

microfilariile care ajung în corpul gazdei şi prin năpârliri succesive devin infestante
după 25 de zile. Microfilariile au densitatea mai mare în pielea de pe faţa ventrală a
corpului, zona ombilicală şi pleoapa inferioară.
3
 Cabalinele sunt infestate de către ţânţari prin inoculare larvelor în timpul hrănirii
cu sânge. În gazda definitivă nematodele ating maturitatea sexuală după 8 – 10 luni de
la infestare.

Epidemiologie. Parazitoza este larg răspândită cu incidenţă ridicată în perioada

verii. Receptivitatea este mai mare la cabalinele în vârstă de peste şase ani, la care s-a
observat o incidenţă variabilă de 50 – 80% în timp ce, la cabalinele în vârstă de 1 – 5
ani, incidenţa a fost de 29%.

Patogeneză. Nematodele acţionează mecanic, traumatic, iritativ, inflamator,

asupra ligamentului cervical provocând tumefacţii difuze, în regiunea greabănului.
Microfilariile se aglomerează formând noduli care, în timp, se calcifică, afectând
elasticitatea fibrelor.

Prin acţiunea inoculatoare, paraziţii vehiculează floră bacteriană care complică

septic procele locale, generând flegmonul greabănului, necroze ale fibrelor ligamentului
sau a proceselor spinoase vertebrale, cu fistulizări.

Microfilariile cauzează erupţii cutanate sub formă de papule sau dermatoze,

dispuse în regiunile cervicală, scapulară, auriculară sau provoacă leziuni ale ochiului
(cherato – conjunctivită, uveită, scleroza coroidei)

Clinic, se observă apariţia unei tumefacţii calde, dureroase, în zona greabănului.

Starea generală a animalului bolnav se modifică, apar subfebrilitate, sensibilitate, şi
durere în timpul tracţiunii. După scurt timp zone delimitate din regiunea greabănului
devin fluctuente şi se deschid şi fistulizează, lăsând să se scurgă un conţinut purulent.
Perii se aglutinează datorită secreţiilor, apar burjeoni superficiali, sau depilaţii.

În unele zone corporale (laturile gâtului, spată, abdomen, pe urechi) pot să apară
eroziuni papuloase, pruriginoase cauzate de microfilariile din sânge. Ca urmare a
gratajuluiapar depilaţii zonale şi hipercheratoză. Manifestările se atenuează toamna şi
dispar iarna.

Paraclinic, se face biopsie cutanată din zona corporală afectată, se lasă

fragmentele bioptice în ser fiziologic timp de şase ore la 37º C şi se examinează la
microscop, pentru identificarea microfilariilor.

Morfopatologic se constată leziuni nodulare de dimensiuni variabile, de la câţiva

mm până la câţiva cm diametru, diseminaţi în structura ligamentului cervical, mai
frecvent, în zona funiculară a acestuia. Se observă fibre necrozate şi nematode întregi
sau sub formă de fragmente insinuate printre fibre. În jurul paraziţilor se consată
infiltrat inflamator polimorf, predominant eozinofilic.

4
 Complicaţiile septice determină neroze ale rpoceselor spinoase vertebrale,
miozite şi colecţii purulente care comunică cu exteriorul prin fistule. Se constată erupţii
cutanate sau dermatoze pe conchia auriculară, în regiunea cervicală, scapulară sau
leziuni oculare cu infiltraţii limfohistiocitare predominant eozinofilice şi microfilarii.

Diagnosticul clinic al afecţiunii greabănului este uşor de suspicionat dar etiologia

este dificil de precizat, fiind polifactorială. Se recurge la biopsie cutanată din zonele de
elecţie a microfilariilor şi se precizează etiologia parazitară.

Diagnosticul diferenţial al formei cutanate se face faţă de dermatite alergice,

erupţii urticariforme determinate de înţepăturile ectoparaziţilor hematofagi.

Prognosticul este în general, favorabil şi devine rezervat spre grav, în forma

complicată.

Tratamentul curativ se aplică în funcţie de starea evolutivă a bolii, în forma

simplă de evoluţie se folosesc antihelmintice: Avermectine (Equalan), în doză de 0,2
mg/kg corp, pe cale orală, cu eficacitate asupra microfilariilor; Dietilcarbamazin, în
doză de 5 – 8 mg/kg corp subcutanat, timp de trei săptămâni.

Se poate interveni chirurgical prin extirparea nodulilor care exercită compresiune

asupra filetelor nervoase. În forma complicată cu flegmon se recomandă intervenţia
chirurgicală asociată cu antibiotice, sulfamide, antiinflamatoare.

Profilaxia vizează măsuri de limitare a populaţiilor de ţânţari prin dezinsectizări

pe suprafeţe întinse şi în zonele păşunabile, protejarea cabalinelor în perioada verii
împotriva atacului cu ţânţari prin aducerea la adăpost, igienizarea corporală riguroasă a
cabalinelor, evitarea traumatismelor cutanate, aspersiuni pe suprafaţa corpului cu soluţii
insecticide care să prevină infestarea cabalinelor.

Setarioza

Setarioza este o biohelmintoză asimpomatică produsă de specii din genul Setaria,

care parazitează pe seroasele cavitare şi în diferite organe la ecvine şi bovine.

Etiologie. Setaria equina are corpul filiform, cu striaţii cuticulare transversale

fine şi de culoare albicioasă. Orificiul bucal este circular şi înconjurat de un inel
chitinos, prevăzut cu patru proeminenţe şi 12 papile.

5
 Masculul măsoară 5 – 8 cm x 0,4 – 0,6 mm. Extremitatea caudală este spiralată,
prevăzută cu aripi cuticulare. Preanal se găseşte o papilă impară şi patru perechi de
papile laterale. Postanal este o papilă impară şi cinci perechi laterale. Spiculii sunt
inegali: de 280 µm şi respectiv, de 640 µm.

Femela măsoară 7 – 15 cm 0,7 – 0,9 mm. Extremitatea caudală este spiralată,

terminată printr – un buton şi două proeminenţe conice laterale. Este vivipară. Orificiul
genital se deschide aproape de orificiul bucal la distanţă de 410 µm. Este vivipară;
microsetările măsoară 190 – 250 x 6 – 8 µm.

Nematodele adulte parazitează în cavitatea peritoneală, in testicule şi mai rar în

cavitatea pleurală, în pulmoni sau în camera anterioară; larvele parazitează în sângele
periferic, la cal şi măgar. Gazda intermediară este reprezentată de ţânţari, aparţinând
genurilor Culex, Aedes.

Ciclul biologic este heteroxen. Microsetările sunt preluate odată cu sângele

periferic de către ţânţari din genurile Anopheles,Aedes,Culex şi muşte înţepătoare,
speciile Haematobia stimulus, Stomoxis calcitrans. În corpul gazdei intermediare au loc
năpârliri succesive şi deyvoltare până la stadiul infestant L3 în timp de 12 – 20 de zile.

Infestarea animalelor gazdă se face transcutanat prin înţeparea pielii în timpul

hrăniri cu sânge şi depunerea larvelor infestante L3 . În gazda definitivă nematodele
ating maturitatea sexuală după 8 – 10 luni de infestare.

Clinic, setarioza, în general evoluează asimptomatic. În infestările masive

setarioza se manifestă în fucţie de localizarea nematodelor adulte, deosebindu – se mai
multe forme clinice: oculară, cerebro – spinală, neurologică.

Forma oculară este produsă de localizarea nematodelor adulte în camera

anterioară a ochiului,vizibile, prin umoarea apoasă, în timpul deplasării lir ondulante.
Ulterior umoarea apoasă se tulbură, urmată de fotofobie, durere
locală,conjunctivită,cheratită,irido – ciclită, sfârşită prin panoftalmie şi pierderea
ochiului. Tulburările oculare sunt însoţite adesea de stări de irascibilitate.

Forma cerebro – spinală apare la cai cu localizare lombară, caracterizată clinic

prin încoordonarea mişcărilor în deplasare, pareze, paralizii ale membrelor, orbire.

Forma neurologică se întâlneşte la tineretul ovin şi caprin, caracterizată prin

pareze, deplasare dificilă, paralizii ale membrelor anterioare sau şi posterioare,
incontinenţă urinară,defecare continuă, cheratită hemoragică, stare letargică.

6
 Paraclinic, se execută examenul direct al sângelui prelevat din vasele periferice
pentru evidenţierea microsetările;deseori reyultatele sunt incerte.

Morfopatologic, în setarioza simplă,se constată nematodele libere, mobile,în

cavitatea peritoneală, ca o surpriză la examenul necropsic sau la abator.Nematodele vii,
mobile,mai pot fi relevate pe seroasele abdominale abordate în timpul operaţiei de
castrare la armăsar.În infestaţiile masive, complicate ocular, cerebro – spinal şi
neurologic, leziuniile sunt aferente localizării setariilor, consând din distrugeri tisulare,
infiltraţii serohemoragice, necroze focale cerebrale şi prezenţa setariilor adulte.

Diagnosticul clinic în forma asimtomatică este imposibil; în forma oculară se

identifică nematodul adult.

Diagnosticul diferenţial al formei oculare se face faţă de oftalmopatii cu altă

etiologie; al formei neurologice se diferenţiază faţă de cenuroză,oestroză, listerioză şi
alte sindroame neurologice cu altă etiologie.

Prognosticul este favorabil, în mod obişnuit şi rezervat spre grav , în infestaţii

masive.

Tratamentul, în formele clinice, se face cu antihelmintice: Dietilcarbamazina, în

doză de 25 – 100 mg/kg corp, subcutanat; Avermectine, în doză de 0,2 – 0,5 mg/kg
corp, subcutanat, cu eficacitate asupra microsetariilor.

Profilaxia constă în măsuri de dezinsectizare aplicate periodic pentru reducerea

populaţiilor de ţânţari şi muşte înţepătoare, aspersiuni ale corpului la animale cu soluţii
de insecticide care să le protejeze de atacul insectelor hematofage, igiena corporală a
animalelor, igienizarea adăposturilor.

Durina

Durina este o mastiforoză venerică, specifică cabalinelor, cu evoluţie, de obicei,

cronică, produsă Trypanosoma equiperdum, caracterizată clinic prin edeme ale
organelor genitale externe, plăci,ulcere cutanate, pareză şi paralizie. La noi in ţară a fost
eradicată in deceniu şapte .

7
 Etiologie . Trypanosoma equiperdum este un flagelat cu corpul alungit, fuziform,
uşor rasucit, de 18 – 28 x 1 – 2 µm, cu extremitate anterioară uşor efilată şi cea
posterioară boantă. Uneori are doup vârfuri. Nucleul este mare, situat central şi de
formă rotundă sau ovală. Lângă nucleu se găseşte centrosomul. Membrana ondulantă
este mărginită de un flagel, al cărui capăt liber depăşeşte corpul cu 6 – 7 µm.
Citoplasma conţine granulaţii cromofile, mai ales în partea sa anterioară. Parazitul se
dezvoltă în lichid de edem sau în sânge, medii în care prezintă mişcări vioaie.
Înmulţirea se face prin diviziune binară şi nu necesită trecerea prin gazde intermediare.
Se dezvoltă şi prin celulele mucoasei organelor genitale. Se hrăneşte prin osmoză.
Mobilitatea sa foarte accentuată se datorează flexibilităţii mari a flagelului, a
membranei ondulante şi plasticităţii corpului. Prin diviziune binară longitudinală se
formează grupe de câte 4 – 8 paraziţi, formând o rozetă.

Flagelatul se transmite prin contact sexual. Din punct de vedere patogenetic se

cunosc două varietăţi ale acestei specii; una africană şi una europeană. Varietatea
europeană este mai puţin patogenă, nu produce tripanosomie, iar timpul de menţinere în
laborator pe câine şi pe iepure, inoculaţi intratesticular, este de câteva zile. Varietatea
africană este intens patogenă, produce tripanosomie şi se menţine în laborator pe
şobolan, cobai, iepure şi şoarece. Antigenic, ambele varietăţi se comportă la fel.

Epizootologie. Sursa de infestare o constituie equiedele bolnave şi în

covalescenţă, cele aflate în forma latentă şi atipică de boală. Întreţinerea la păşune a
iepelor împreună cu tineretul, circulaţia nesupravegheată a asinilor şi catârilor, care pot
fi rezervoare de paraziţi, pot, de asemenea, difuza boala. Difuzarea bolii este favorizată
şi de nomadism şi monte necontrolate.

Calea naturală de contaminare este sexuală. Animalele transmit infestaţia prin

contact sexual, tot timpul de evoluţie a bolii, mai puţin în stadiile iniţiale, când sunt
prezente fenomene acute ce fac imposibil actul sexual. Tripanosomele sunt mai
frecvente în spălatul vaginal la iepele recent infestate şi mai rare la cele cu evoluţie de
lungă durată. Experimental, s – a putut transmite durina prin însămânţări, pe conjunctivă
sau pe mucoasa bucală cu leziuni. Transmiterea pe cale placentară nu este sigură. Se
susţine că tripanosomele s – ar putea transmite şi prin lapte, de la iapă la mânz. Pisica a
putut fi infestată cu Trypanosoma equiperdum varietatea africană prin consumul de
şobolani infestaţi în laborator. În cazul tulpinei europene posibilitatea transmiterei prin
artropode hematofage este foarte problematică, deoarece nu produce tripanosomie.

Patogenie. Patogenia tripanosomelor se exercită prin mecanisme toxice,

hipoglicemice şi asfixice. Tripanosomele produc o tripanotoxină cu proprietăţi
caraacteristice endotoxinelor. Toxina produce leziuni necrotice, infiltraţii, congestii şi
manifestări clinice ca: astenie, cefalee, febră, somnolenţă, procese alternative şi
8
moartea. Toxina intervine în perturbarea echilibrului potasiului din plasma sangvină şi a
mecanismului excretor renal. Această toxină este mai patogenă în cazul bolii produsă de
varietatea europeană.

În cazul trepanosomiei zahărul sangvin este transformat în acid lactic,

producându-se o lactacidemie crescută de 3 – 4 ori faţă de normal, în ajunul morţii.
Astfel, se produce o epuizare a rezervoarelor de glycogen. Tulburările metabolismului
hidraţilor de carbon duc la imposibilitatea eliminării produşilor de descompunere a
proteinelor, ajungându-se la intoxicare. Se instalează anoxiemia care este considerată
cauza morţii. Lipsa oxigenului ar genera alterări degenerative hepatice, care se suprapun
hipoglicemiei conducând la moarte.

Dezvoltarea leziunilor nervoase este asociată cu prezenţa parazitului în lichid

cefalo-rahidian, parazitul putând penetra bariera hemato-encefalică. După inocularea
flagelatului în LCR din spaţiul subarachnoidian prin puncţie lombo-sacrală, s-a obţinut
tripanosomie şi declanşarea fenomenelor clinice. Îndepărtarea unui volum mare de LCR
ameliorează starea clinică a animalului, datorită eliminării unui mare număr de
tripanosome. Electroforeza LCR a relevant o modestă hipergammaglobulinemie.

Modificările morfoparologice. Durina evoluează, de obicei, cronic, traducându-

se morfopatologic prin caşexie, hemoragii în ţesutul conjunctiv subcutan, adenopatie,
cicatrici peniene sau pe labiile vulvare, edemul organelor genitale, atrofia unilaterală a
musculaturii crupei. Cea mai pronunţată şi cea mai constant leziune este limfadenita,
care afectează cea mai mare parte a ganglionilor limfatici interni. Aceasta este mai
prnunţată în ganglionii limfatici care drenează zonele afectate de edem din regiunea
inghinală şi pelvină. Cutanat se constată ulcere ale extremităţilor, ale buzelor şi ale
limbii.

În măduva lombo-sacrală se întâlnesc hemoragii punctiforme şi infiltraţii seroase.

Aceleaşi leziuni se întâlnesc şi în treimea proximală a nervului sciatic, la care se adaugă
polinevrite cu infiltraţii celulare, degenerescenţa şi atrofia filetelor nervoase. Leziunile
dispar pe măsura îndepărtării de măduvă.

Manifestările clinice. Evoluţia frecventă a bolii este cea cronică, dar se întâlnesc
şi formele acută, atipică şi inaparentă clinic.

Forma cronică se manifestă după o perioadă de incubaţie de 10 – 15 zile sau mai

mult şi durează 5 – 18 luni cu afebrilitate.

Tablou clinic. Poate fi divizat în trei perioade evolutive: perioada tulburărilor

organelor genitale, perioada leziunilor cutanate şi ganglionare şi perioada tulburărilor
nervoase.
9
 Perioada tulburărilor organelor genitale este diferită clinic la mascul de femelă.
Comun este numai edemul organelor genitale şi al regiunilor limitrofe. Armăsarul
devine serologic pozitiv după 29 de zile de la infestare, moment în care tripanosomele
se găsesc în sânge.

La mascul boala începe cu un edem ventral pronunţat, edemul furoului şi al

scrotului. Aceste edeme apar la 32 de zile de la infestare, avansează şi în 9 zile cuprind
regiunea perineală, iar anterior se extind până la apendicele xifoid. Edemul este
fluctuant, indolor, rece, sau cu fibrozări. Organele afectate sunt mărite în volum de peste
trei ori. Edemul nu cuprinde penisul, nu afectează libidoul şi nici erecţia. Boala nu pare
a afecta fertilitatea armăsarilor şi a iepelor. Mânjii proveniţi din iepele infestate nu sunt
bolnavi. Edemul este precedat de uretrită, observabilă mai ales la extremitatea liberă a
penisului, prin scurgerile mucoide. Mucoasa uretrală este răsfrântă spre exterior.
Micţiunea este dureroasă. Apetitul este neregulat timp de câteva zile. După retragerea
edemului nu se mai observă semne clinice până în a 206 – a zi de la infestare.

Hematocritul este de 40% în a 40 – a zi, 34% în a 101 – a zi şi 31% în a 188 – a zi

de la infestare. Tripanosomele se găsesc în sânge (varianta africană) până în a 19 – a zi,
după care, prezenţa lor este neregulată. Ele pot fi, ocazional, întâlnite până în a 250 – a
zi.

După 22 de zile de evoluţie edemul dispare, creând impresia vindecării. Sunt şi

cazuri la care edemul pote persista mai mult, chiar 18 luni, iar când dispare animalul
pare vindecat timp de şase luni. Edemele fluctuante dispar după câteva săptămâni,
pentru a reapărea după alte câteva săptămâni, asociindu-se cu emacierea musculară.

La orificiul furoului rămâne un inel dur după retragerea edemului.

La femelă, perioada de incubaţie este de 5 – 7 zile sau 29 de zile. Edemul

perivulvar apare după 35 de zile de la infestare şi difuzează cuprinzând perineul,
regiunea mamară, subabdominală şi torcică inferioară. Edemul se retrage în 48 de ore
sau în câteva zile sau chiar după 2 – 3 săptămâni şi în urma lui, rămâne un edem dur în
jurul comisurii inferioare a vulvei. Se mai constată asimetria labiilor vulvare, care poate
dăinui şi după vindecarea animalului. Emacierea musculară a femelei este mai accntuată
comparativ cu a masculului şi durează câteva luni. Iniţial apare vulvo-vaginita şi o
scurgere de mucus clar, filant, alb-gălbui. Această secreţie se poate usca la comisura
inferioară a vulvei, formând cruste văroase.

Mucoasa vulvară prezintă pete roşii sau mici ulceraţii. Vulvo-vaginita dispare
după 10 – 14 zile, dar se măreşte edemul şi pe labiile vulvare o erupţie veziculoasă
trecătoare. Vindecarea veziculelor se face prin cicatrici decolorate şi cu contur

10
neregulat. Aceste cicatrici decolorate sunt caracteristice durinei şi dau impresia că
labiile sunt acoperite de o “ piele de broască “ (vitiligo).

Perioada leziunilor cutanate şi ganglionare poate dura mai mult de un an, fiind
cea mai lungă perioadă în evoluţia durinei, mai ales în durina africană. În durina
europeană se întâlnesc doar foarte rar leziuni cutanate.

Armăsarul bolnav poate prezenta semne generale ca inapetenţă, slăbire şi uneori

tulburări nervoase după 236 de zile de la infestare, în final, apar pareze sau uşoare
paralizii ale urechilor, buzelor, acestea deviind spre lateral. Frecvent apare paralizia
apiglotei ceea ce duce la cornaj. Cornajul se vindecă în momentul tratării durinei. În mai
multe cazuri manifestările acestei perioade sunt trecătoare. Tripanosomele se găsesc în
LCR în a 259 – a zi, realizând o populaţie de 3740 tripanosome la 1 ml LCR.

La iapă, ganglionii limfatici, mai ales cei parotidieni, sunt măriţi, turgescenţi,
indolori.

Leziunile cutanate rare în durina europeană, sunt caracteristice pentru durina

africană. Acestea constau în apariţia unor plăci de 5 cm diametru, reliefate pe piele, cu
părul horipilat. Acestea se întâlnesc pe regiunea cervicală, toracică inferioară sau
dorsală şi apar, la iapă, după 69 de zile de la infestare şi persistă 72 de ore, timp în care
iapa prezintă semne nervoase. Tripanosomia este neregulată. După 82 de zile, starea
generală se alterează, iar în a 83 – a zi apar şchiopături la membrul stâng anterior şi
edemul ventral al toracelui. În a 84 – a zi edemul cuprinde şi membrul anterior drept.
Edemul membrului stâng anterior se retrage în a 91 – a zi. În a 107 – a zi edemul
dispare şi apare conjunctivita unilaterală cu epiforă însoţită de fotofobie în a 112 – a zi,
emacierea este foarte accentuată şi apare o uşoară ataxie a trenului posterior. Situaţia
persistă până în a 166 – a zi când apare pareza nervului sciatic drept.

În durina europeană au fost descrise leziuni cutanate sub forma de ulcere ale
buletului şi ale buzelor, cu evoluţia extrem de gravă şi care se vindecă numai prin
tratamentul specific durinei. Animalele slăbesc progresiv, semnele se accentuează, iar
boala intră în ultima fază.

Perioada leziunilor nervoase se manifestă printr-o scurtă perioadă de hiperestezie,

urmată de hipoestezie ce dureză până la moarte. Predomină semnele de paralizie
parţială, bilaterală a abductorilor membrelor posterioare, care se instalează în a 168 – a
zi. Vulva este flască şi apare incontinenţa urinară. Mişcările sunt dureroase, iar capul şi
gâtul sunt lăsate în jos. Apetitul este diminuat. După 230 de zile subiectul bolnav
păstrează decubitul, din cauza lipsei unui control muscular al picioarelor. Din a 160 – a
zi şi până la moarte (care are loc în a 231 – a zi) nu se depistează tripanosome în sânge,

11
dar sunt prezente în LCR. Postmortem se constată o infiltraţie seroasă în zona lombară a
măduvei şi treimea proximală a nervului sciatic cât şi în zona musculară adiacentă.

La armăsar, în a 265 – a zi, se alterează intens echilibrul şi starea generală.

Echilibrul şi deplasarea sunt dificile. Calul nu mai poate ridica capul şi nici gâtul.
Semnificativ este modul de întoarcere al subiectului bolnav. Acesta se face prin
încrucişarea puternică a membrelor posterioare în timp ce păstrează contactul cu
pământul. În mers, animalul bolnav, şterge pământul cu fruntea copitelor posterioare, iar
la opriri se produce o bruscă flexare a buletului. Apariţia semnelor nervoase semnifică
evoluţia spre sfârşitul fatal al bolii.

Forma acută nu se întâlneşte în Europa, ea se întâlneşte în durina africană şi

evoluţia ei este asemănătoare primei perioade a formei cronice, cu menţiunea că
paraliziile se instalează foarte repede.

Forma atipică evoluează fie numai cu semnele primei perioade, fie că leziunile
nervoase apar destul de rapid. Uneori apar ulcere cutanatesau ulcere pe mucoasa labială
sau linguală, tumefacţii asimetrice vulvare şi sensibilitate renală.

Forma inaparentă nu se manifestă clinic, ea putând fi depistată numai prin RFC şi

prin detecţia tripanosoamelorîn primele 111 zile de la infestaţie.

În infestaţia experimentală, cu evoluţie asimptomatică, s-a observat într-un singur

caz, febră 40,3º C timp de 48 de ore, plăci cutanate tranzitorii. Plăcile cutanate conţin
puţin fluid, iar tripanosomele vii absentează. Tripanosomele apar şi dispar în 72 – 96
ore şi sunt rare. Dacă apar semne clinice, ca preludiul al morţii, acestea sunt întotdeauna
nervoase.

Forma inaparentă clinic are o importanţă epizootologică deosebită, deoarece

subiecţii aflaţi în această formă evolutivă sunt focare de menţinere şi de difuzare a bolii,
cu atât mai mult cu cât animalul aflat în această stare nu poate fi tratat datorită absenţei
semnelor clinice.

Diagnosticul. Diagnosticul se poate preciza pe baza semnelor clinice din prima şi

a treia perioadă, pe baza anamnezei, în durina europeană şi pe baza manifestărilor din
perioada a doua în cea africană. Plăcile cutanate pot dispărea în câteva ore sau zile,
pentru a fi înlocuite cu altele. În forma africană semnele clinice pot fi mai accentuate la
iapă şi pot lipsi la armăsar.

Confirmarea diagnosticului se obţine prin reacţia de fixare a complementului

(RFC). Anticorpii apar în sânge după 20 – 29 zile de la infestare şi se menţin până la
231 – 265 zile sau chiar până la 20 de luni de la infestare. Anticorpii pot fi depistaţi şi

12
după câteva luni după tratament. Reacţia de fixare a complementului poate depista 85%
din cazurile pozitive la un prim control şi 99% din cazurile negative. Posibilitatea
apariţiei erorilor în reacţia pozitivă face necesară coroborarea rezultatelor serologice cu
cele ale examenului clinic, cu starea generală a animalului. După tratament este necesar
controlul serologic prin RFC, la 3 – 4 luni interval. Animalul se consideră vindecat dacă
a reacţionat negativ la RFC de 3 ori consecutiv la interval de câte o lună.

Examenul microscopic permite depistarea tripanosomelor, în frotiurile de sânge,

în prima fază a bolii, în lichid cefalo-rahidian (LCR), în lichid de edem şi organele
genitale. Pentru recoltarea lichidului de edem se puncţionează regiunea edemaţiată,
după o prealabilă aseptizare. Picăturile de lichid recoltate se pun între lamă şi lamelă şi
se examinează imediat la microscop, cu condensatorul coborât. Paraziţii sunt detectaţi
pe baza mişcărilor lor. Metoda nu este sigură.

Din mucoasa organelor genitale tripanosomele pot fi recoltate prin raclaj, sau
spălături uretrale, sau vaginale. Raclatul de culoare roz se diluează sau nu cu ser
fiziologic la 37º C şi se fac imediat frotiuri. Dacă examenul a fost negativ se repetă la 24
de ore, deoarece în urma iritării mucoasei prin raclaj, tripanosoamele se înmulţesc foarte
mult şi foarte repede.

Diagnosticul experimental constă în inocularea intratesticulară la iepuri a

raclatului uretral sau vaginal. În caz pozitiv după 4 – 6 ore apare orhita, care dispare
spontan după 10 – 14 zile. Se inoculează un singur testicul, congenerul servind ca
martor. În locul iepurelui se poate folosi calul, la care infestarea experimentală se poate
face pe cale uretrală, vaginală sau conjunctivală. Calea conjunctivală a dat rezultate
foarte bune.

Prognosticul. Este grav în perioada leziunilor nervoase şi favorabil în primele

două perioade.

Tratamentul. Se utilizează antricidul metil-sulfat inoculat subcutan, în doză de

0,5 g pentru un animal până la 150 de kg viu, 1 g până la 200 de kg viu, 1,5 g până la
350 kg viu şi 2 g peste 350 de kg viu. Soluţia 10% se prepară extempore, în apă
distilată. După administrare unele animale pot prezenta o uşoară stare de nelinişte, colici
violente, alteori mucoasele sunt injectate şi respiraţia este dispneică. După tratament
animalele vor fi plimbate la pas. Înainte de tratament caii se supun unei diete de 12 – 24
ore şi se cântăresc. Tripanosoamele dispar după 24 – 48 de ore.

În scop terapeutic s-a mai folosit preparatul MSbE în doză de 10 mg/kg viu.
Medicamentul se dizolvă înainte de tratament 2,0 g MSbE în 20 ml de apă sterilă,
apiretogenă. Soluţia, preparată extempore, se injectează în muşchiul brahiocefalic din
jumătatea inferioară a gâtului, după ce animalul a fost cântărit cu exactitate.
13
 Pentru chimioprevenţie se foloseşte antricidul clorat. Acesta se absoarbe lent şi
formează un depozit la locul de inoculare.

Practic, chimioprevenţia se face cu un amestec din cele două săruri în proporţie

de trei părţi antricid metil-sulfat şi patru părţi antricid clorat, amestecat cunoscut sub
numele de “Antricid pro salt”. Soluţia de antricid pro salt se prepară în momentul
antricizării, a întrebuinţării astfel: 120ml apă distilată, 25 g antricid pro salt, se
amestecă, se agită şi se completează cu apă distilată până la completarea volumului de
150 ml. Din această soluţie se injecteză subcutan 3 ml/ 100 kg viu. Oferă protecţie 90 de
zile.

14