c

 





   


  





Pentru a studia problemele date este necesar de a analiza noţiunile care
derivă din fenomenele examinate şi anume termenii de rasă şi fobie. 
 



 
Să începem cu noţiunea de rasă. Rasă este un concept de origine engleză. Se
presupune că sensul originar al acestui concept se refereă la o întrecere sau la un
concurs de viteză. Într-o accepţiune particulară conceptul se utiliză pentru apa care
curgea rapid printr-un canal îngust, sensul acesta este păstrat şi astăzi în engleză.
Dar, sub influenţă franceză, în epoca modernă, termenul a fost utilizat pentru a
denumi o mulţime de indivizi care se trag dintr -un izvor comun, adică au o origine
comună, deci au o descendenţă comună în linie directă.
Pentru prima dată termenul este utilizar în domeniul biologiei. Rasa fiind
considerată o subdiviziune a speciei şi care grupează indivizi din aceeaşi specie,
care au anumite caractere distincte, rezultate ale selecţi ei naturale sau ale selecţiei
artificiale (efectuate de om).
Uneori, noţiunea de xenofobia este corelată cu termenul de rasă, care, în
limbajul şi în conştiinţa comună se referă la grupuri sociale diferite între ele, sursa
diferenţelor fiind redusă la atr ibuirea unor strămoşi comuni, deseori subiect de
speculaţii mitice. Confuziile şi prejudecăţile legate de această accepţie a termenului
de rasă sînt întreţinute şi amplificate de ideologiile rasiste. Conform acestor
ideologii, diferenţele de rasă, presupus e ca evidente şi imutabile, stau la baza
diferenţelor culturale dintre grupurile sociale şi sînt, ca urmare, aspectul esenţial al
sistemului de stratificare socială. Rasa de apartenenţă este considerată ca
superioară tuturor celorlalte grupuri etnice, ling vistice, religioase, socotite ca
aparţinînd unor rase inferioare, impure. Această inferioritate Änaturală" justifică şi
presupune măsuri de protejare a raselor superioare prin izolarea, segregarea şi
eventual exterminarea raselor inferioare.
 Conceptul central, rasa, are o dimensiune socială şi nu biologică, deoarece
caracteristicile prin care sînt identificate rasele nu sînt, de regulă, relevante din
punct de vedere biologic (de exemplu, culoarea pielii, este biologic puţin
importantă în definirea raselor faţă de multe alte caracteristici anatomice, care,
nefiind atît de vizibile, nu sînt luate în calcul). Cercetările recente arată că rasa este
o entitate imaginată, astfel ea nu are baze biologice, ci este mai mult centrată pe cel
social şi cultural.
În sociologie, termenul de rasă a căpătat o accepţiune socială, în special în
secolul XIX, sub influenţa evoluţionismului. Astfel conţinutul social al termenului
este dat de definirea grupurilor rasiale în baza unor caracteristici culturale, iar
caracterisicile biologice sunt considerate secundare. Datorită conotaţiilor negative
date de ideologiile rasiste conceptului de rasă, în sociologia contemporană există
tendinţa de evitare a folosirii acestui concept considerat de A. Montagu drept Äcel
mai periculos mit" inventat de om. Pentru denumirea proceselor sociale prin care
se condiţionează alegerea partenerului de mariaj sînt folosite conceptele de grup
etnic, naţionalitate, clan, comunitate.
Unii savanşi consideră că diferenţele dintre rase au o bază genetică, în
sensul unei tendinţe de variabilitate pentru un anumit grup de gene. Variabilitatea
genetică dintre rase este comparabilă cu cea existentă în interiorul acestora. Pe de
altă parte, nu există rase pure şi nici limite precise de diferenţiere între ele.
Clasificarea rasei este dificilă şi datorită faptului că nu există un singur criteriu de
clasificare, ci o multitudine de criterii relativ autonome. Spre exemplu, o anumită
configuraţie a feţei poate fi asociată cu mai multe tipuri de culoare a pielii.
Conceptul de rasă, fiind conceptul central pe care se bazează conceptul de
rasism. Există numeroase definiţii ale rasismului. Cuvîntul rasism este folosit
pentru a descrie un comportament abuziv sau agresiv, îndreptat împortiva
membrilor unei aşa numite rase inferioare.
Rasismul este considerat ca fiind credinţă a unei rase conform căreia
anumiţi oameni se consideră superiori, deoarece aparţin unei anumite rase.
 Unii cercetători presupun că de la natură anumite rase sunt superioare s au
inferioare altora, potrivit ideii cărora trăsăturile fiziologice sau biologice moştenite
determină personalitatea, intelectul şi cultura. Însă nu există diferenţe clare, în
special diferenţe semnificative care să demonstreze aceasta.
Rasismul reprezintă o discriminare. Discriminarea presupune inegalitatea
socială, care generează credinţe şi atitudini negative. Este un fenomen social care
se învaţă prin familie, educaţie, religie legislaţie şi mass -media. Rasismul
presupune noţiunea de inegalitatea socia lă, aceasta evidenţiază deosebirile între
poziţiile ocupate de indivizi sau grupuri sociale pe o scară ierarhică, ataşată unei
caracteristici (variabile) sociale, ierarhizarea socială poate fi privită ca un aspect
particular de diferenţiere socială, specif icul său constînd în aceea că presupune o
comparaţie între elemente ierarhizabile.
Caracteristicile indivizilor umani, în raport cu care este posibil să se
vorbească despre ierarhizare, sînt extrem de numeroase şi diverse ca natură. De
regulă, se face distincţia între ierarhiile naturale şi cele sociale. Primele rezultă pe
baza unor factori înnăscuţi, conducînd deci la ierarhie de natură fizică, psihică,
celelalte sînt instituite şi consacrate de către societate, prin instituţii, norme (morale
şi juridice), valori etc. Ierarhiile Änaturale" sînt, cel puţin parţial, determinate de
factori sociali.
Ierarhizarea raselor a fost o preocupare majoră în secolul trecut şi în prima
parte a acestuia, este şi ea privită astăzi cu mult scepticism. Una din diferenţe ar fi
coeficientul de inteligenţă, alta ar fi adaptarea la condiţii în primul rînd ecologice
dar şi socio-culturale distincte. Ca urmare a ierarhizării raselor apare fenomenul
rasismului şi a xenofibiei.
Rasism sau i se mai spune segregare (separare) este un proces de
discriminare conform căruia rasele omeneşti pot fi clasificate de la inferior la
superior, în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care ele sînt
înzestrate sau a credinţelor şi ideologiilor diferite pe care le posedă.
Ca doctrină, rasismul este creaţia a epocii moderne. În antichitate, religia era
unicul criteriu de discriminare, cei care aveau o altă religie erau priviţi
nediferenţiat. Creştinismul a continuat aceeaşi tradiţie, un bun creştin putînd fi
oricine primea botezul sfînt. Ideea creştinării lumii, fundamentală pentru această
religie, nu s-ar fi putut împăca în nici un fel cu rasismul. După Robert A. Nisbet
(@

, 1982) rasismul îşi are originea în reformă şi în iluminism. Reforma a
spart unitatea creştinismului şi a distrus ideea genezei unice, legînd totodată grupul
religios de etnie. Iluminismul a adus ideea evoluţiei şi implicit a dezvoltării inegale
a etniilor şi a raselor. Desigur, o contribuţie însemnată la constituirea rasismului au
avut-o şi descoperirile şi contactele cu alte tipuri de societăţi umane (considerate
primitive) în secolul XVIII şi mai ales XIX.

 
   



Pentru a înţelege conceptul de xenofobie este necesar de a analiza noţiunea

de fobie. Termenul de fobie semnifică o frică de o intensitate extremă, persistenţă,
sesizată de către subiect ca fiind irational. Aceasta este determinata de prezenta sau
doar anticiparea prezentei unui obiect, vietate sau situatie. Fobia poate fi definită
ca fiind o teamă iraţională, foarte persistentă, dusă uneori la extreme şi totuşi
inofensivă.
Fobie este o stare patologică, de nelini-te -i de frică obsedantă, lipsită de o
cauză obiectivă sau precisă. Repulsie, antipatie pentru ceva. Stare de frică
bolnăvicioasă -i nemotivată.
Xenofobia este un fenomen similar rasismului. Xenofobia este teama de
străini sau de necunoscuţi şi este adesea manifestată prin respingere, ostilitate sau
violenţă împotriva unui anume grup. Acest tip de discriminare, corelat cu rasismul,
decurge dintr-o percepţie a superiorităţii etnice sau culturale ca rezultat al unei
viziuni etnocentriste, acesta manifestându -se atunci când cineva priveşte lumea
exclusiv din perspectiva propriei culturi şi consideră că tot ceea ce se află în afara
culturii de apartenenţă este necesar inferior. Astfel, oamenii care au o viziune
etnocentrică judecă celelalte culturi cu standarde proprii şi nu pot trece peste
diferenţele culturale, aşa cum nici nu pot înţelege alte concepţii despre lume şi
viaţă.
Conceptul de xenofobie provine din două cuvinte greceşti. Din greacă
xenos înseamnă Ästrăin" şi phobos- Äspaimă", Äteamă". Astfel xenofobia este
definită ca ură faţă de străini şi faţă de tot ce este străin, necunoscut. Dar xenofobia
nu presupune doar ură faţă de străin, dar şi teamă faţă de stăin.
Xenofobia reprezină o atitudine de teamă, respingere şi ură faţă de
persoanele străine de grupul etnic din care face parte subiectul, suspiciune,
respingere faţă de comportamente, instituţii, forme culturale (obiceiuri, limbă, idei)
considerate a fi străine în raport cu ceea ce este nativ, autohton. Definiţia
Ästrăinului" ca persoană sau grup depinde de criteriile de identificare operante în
relaţiile dintre grupuri sociale la un moment dat. Străini, ca obiect al atitudinilor
xenofobe, pot fi persoanele aparţinînd unor popoare sau entităţi politico -statale
diferite de ale subiectului (de ex. cetăţeni ai altor state) sau concetăţeni de altă rasă,
naţionalitate, etnie în cadrul aceleiaşi entităţi statale.
Xenofobia este un fenomen individual şi colectiv, o componentă a relaţiilor
interetnice, o formă particulară, extremă, de manifestare a prejudecăţilor şi
discriminărilor etnico-rasiale, a etnocentrismului.
În Antichitate xenofobia avea o bază culturală, de exemplu Grecii şi
Romanii îi socoteau a a  pe toţi cei care nu le împărtăşeau limba, religia şi
forma de civilizaţie.
În Evul Mediu, xenofobia avea adesea o bază religioasă: credincioşii unei
religii se temeau de oricine nu le împărtăşea credinţa.
Xenofobia este asociată în unele situaţii cu manipularea politică a
sentimentelor de nativism, etnocentrism, ataşament faţă de tr adiţiile culturale
autohtone.
Xenofobia este opusul etnocentrismului, se poate manifesta în raport cu un
alt grup din cadrul unei societăţi sau în raport cu altă societate. Însă, aceasta
semnifică o stare de neadaptare socială, de refuz total sau parţial al simbolurilor,
valorilor şi normelor unui grup sau chiar ale unei societăţi.
 Atitudinile faţă de cei identificaţi ca străini sînt ambivalente, implicînd şi
recunoaşterea contribuţiilor sociale pozitive, acordarea de privilegii, toleranţa faţă
de diferenţele culturale etc. Atitudinile xenofobiei apar frecvent în situaţii de
schimbare socială rapidă, de crize economice şi politice, în perioade de război etc.
În astfel de situaţii, străinilor le sînt atribuite uneori roluri specifice instituţiei
sociale a Äţapului ispăşitor". ³Ţap ispăşitor ³ este considerat o persoană sau un
grup social, caracterizat prin posibilităţi reduse de apărare, asupra căruia se revarsă
agresiunea acumulată. În sociologie spre exemplu, ³ţapul ispăşitor´ este considerat
o modalitate de manifestare a agresivităţii şi, în consecinţă, este folosit ca indiciu al
nivelului de agresivitate într-un grup sau colectivitate. Tapul ispăşitor este
sindrom al unei antropologii victimare, reprezentînd anumite arhetipuri
comportamentale formate de către societatea modernă în care trăim.
 O

    
 
    

Xenofobia nu se referă doar la nesuferirea unei etnii, unei culturi sau unei
religii diferite, dar şi la frica de oameni necunoscuţi şi de concepte necunoscute.
Forme ale xenofobiei pot include rasismul sau homofobia. Există însă o diferenţă
între rasism şi xenofobie. Pe când xenofobia este o p  sau o   faţă de
străini,neacceptarea celui necunoscut, rasismul este convinger ea că oamenii sunt
inegali în funcţie de etnia căreia îi aparţin sau de culoarea pielii. Există xenofobie
fără rasism atunci când urăm străinii dar fără să-i socotim inferiori sau superiori
nouă şi rasism fără xenofobie, atunci când avem convingerea inega lităţii între
popoare, dar fără să ne temem de străini.
Xenofobia poate fi reprezentată ca o formă slabă de manifestare a rasismului.
Ea este adesea provocată şi înteţită de inegalităţile sociale când acestea se cuplează
cu diferenţe de etnie sau de reli gie. Rasismul la rîndul său este mai agresiv, urmat
adesea de violenţă frecventă. Xenofobia spre deosebire de rasism nu provoacă
apariţia sau accentuate conflicte politice şi sociale.
Ideologiile rasiste au primit o prioritate teoretică şi o aplicare pra ctică dusă
pînă la genocid în politica nâţiorial -socialismului german. Reproducerea
inegalităţilor economice, politice, de clasă socială dintre grupurile sociale
constitutive majorităţii societăţilor contemporane, duce şi la menţinerea
prejudecăţilor şi a discriminărilor rasiale, la generarea conflictelor rasiale, ca formă
specifică de manifestare a conflictelor sociale.
Rasismul şi xenofobia sunt concepţii social-politice antiştiinţifice şi
reacţionare care susţin ideea nefondată a inegalităţii biologice şi intelectuale a
raselor, precum şi caracterul determinant, în istorie, al particularitaţilor rasiale ale
oamenilor, al luptei dintre rase şi teama de acceptare a celuilalt, nesuportarea celui
care este diferit.
În anumite experienţe istorice, rasismul, se manifestă slab, limitat, secundar
şi uneori este mai corect să vorbim de xenofobie sau tensiuni interculturale decît de
rasism propriu-zis. În altele, din contra, el mătură totul în calea sa, structurează
viaţa politică şi socială, însufleţeste schimbările, cuceririle, războiul. Putem
recunoaşte diferite niveluri de manifestare ale fenomenelor, diverse modalităţi de
întegrare, de prezenţa şi intensitate a formelor sale elementare.
Fenomenul poate să apară în acelaşi timp minor şi aparent dezarticulat. Se
remarcă prezenţa doctrinelor, propagarea prejudecaţilor şi a opiniilor, adeseori mai
degrabă xenofobe deît cu adevarat rasiste, sau legate mai mult de identitaţi
comunitare decît rasiste. Violenţa poate să apară, difuză, segregarea se poate
contura atît în formă socială, cît şi rasială.
Fenomenul rasismului reflectă o violenţă mai frecventă, fiind o acţiune a
unor dezechilibraţi, efect al unei situaţii în mare masură întimplatoare, al unei
conjuncturi foarte speciale. Segregarea sau discriminarea sînt şi ele marcate,
perceptibile în diferite domenii ale vieţii sociale sau înscrise vizibil în spaţiu.
Rasismul devine principiul de acţiune al unei forţe politice sau parapolitice,
cînd devine el însuşi politică, însufleţind dezbateri şi manifestări de violenţă
mobilizînd sectoare ample ale populaţiei, creînd contextul favorabil unei violenţe
amplificate sau utilizînd el însuşi această violenţă ca instrument într -o strategie de
preluare a puterii. Mişcarea politică aflată în acest stadiu capitalizează opiniile şi
prejudecătile, dar, în egală măsură, le orientează şi le dezvoltă, ea se prevalează de
elementele doctrinare care incetează să mai fie marginalizate, atrage intelectuali
autentici, se înscrie într-o tradiţie ideologică sau o crează, făcînd în acelaşi timp
apel la măsurile concrete discriminatorii sau la un proiect de segregare rasială.
Uneori statul însuşi se organizează pe baza unor orientări rasiste, dezvoltă
activităţi politice şi programe de excludere sau de discriminare masivă, face apel la
savanţi sau intelectuali care sînt chemaţi să contribuie la acest efort, mobilizează
resursele sistemului judiciar pentru a-şi afirma categoriile rasiale, structurează
instituţiile în funcţie de aceste categorii. Rasismul devine total dacă cei care
conduc statul reuşesc sa-i subordoneze totul: ştiinţa, tehnica, instituţiile, dar şi
economia, valorile morale şi religioase, trecutul istoric, expansiunea militară; dacă
aceasta pătrunde în toate domeniile vieţii politice şi sociale, la toate nivelurile, fară
dezbatere sau contestare posibilă. Rasismul total nu este desăvîrşit decît atunci cînd
personifică statul. El poate fi însă întîlnit în grupuri care funcţionează după
modelul său, reproducîndu-i principiul la scară redusă şi, de aici, într-un registru în
acelaşi timp terorist şi sectar.
Întreaga comunitate internaţională trebuie să se mobilizeze pentru a combate
aceste manifestări şi pentru a evita ca aceste manifestări să devină o cauză pent ru
tulburări sociale şi violenţă.
Performante notabile, în ultimul timp are un subiect nu mai puţin discutabil
ca, rasismul în competiţiile sportive, victime ale acestui fenomen sînt îndeosebi
rromii, dar şi fotbaliştii de culoare.
Problema rasismului şi xenofobiei pe stadioanele  este o problemă serioasă.
În ultimii ani, manifestările rasiste au devenit foarte prezente pe stadioanele
romîneşti. Exemplele sunt destule, dar în bună măsură sunt ignorate de lumea
sporului.
Rasismul de pe stadioane este o problemă veche. Fotbalul a fost la origini un
sport al claselor de jos, preluat ulterior de clasele de mijloc. Acestea i -au imprimat
obsesia pentru forme precum corectitudinea politică. Fotbalul a pierdut după
revoluţie publicul serios şi a început să fie ur mărit de un public restrîns şi de
proastă calitate.
De regulă, originea manifestărilor rasiste este cam aceeaşi: ³cei şapte ani
de-acasă´, iar a xenofobiei se bazează pe etnocentrism, adică considerarea propriei
naţiuni sau etnii, ca fiind cea mai superio ară . Astfel prin care se creiază intoleranţa
şi neacceptarea străinului. Cel mai adesea, aceaste ³maladie a spiritului´sunt într -o
stare latentă şi pasivă, dar care poate fi uşor activată. Cei ³afectaţi´ pot fi lesne
manipulaţi de lideri politici ultranaţionalişti. Grav este faptul că tribunele
stadioanelor au devenit un loc în care adolescenţi şi tineri inocenţi pot fi
contaminaţi cu morbul (virusul, boala) rasismului.
Uneori nu ne dăm seama că rasismul are forme adesea mai subtile decît
violenţa fizică şi verbal directă. Uneori în subconştientrul nostru suntem ³farisei´
rasişti.
 Cei ce simt discriminarea sunt în special negrii şi vecinii de la graniţă de sud
a statelor unite (sau cei ce seamănă cu aceştia). Negrii au în special probleme cu
poliţia sau prin magazine, paznicii sunt cu ochii pe ei şi sunt mereu suspecţi. Copii
mexicanilor sunt uneori trataţi diferit de învăţatoari, profesori, colegi, doar din
cauza faptului că mexicanii sunt prost vazuti în SUA.
Una din cauzele care a provocat cel de -al doilea razboi mondial pot fi
considerate în primul rînd  
 şi manifestarea 

 à

,
pe lîngă nationalismul, eşecurile încercarilor de restabilire a păcii,  

fascismului, formarea coalitiilor etc.
Perspectiva care se oferă deci minoritaţilor rasiale, etnice, sexuale sau
religioase, este aşadar aceea a unei lupte susţinute şi continue pentru apărarea
drepturilor lor, şi asta tocmai pentru că în contrast cu ceea ce se cunoştea în trecut,
ştim azi că rasismul, xenofobia, nu sunt si mple accidente datorate unei culturi
alienante sau purei întamplări istorice, ci fenomene perene şi general umane ale
căror surse se află în abilităţile ultra-adaptative cultivate îndelung de mecanismele
minimaliste legate de funcţiile elementare de suprav ietuire ale lui Homo sapiens.
Fapt care în sine nu trebuie, evident, să sugereze defetismul, ci dimpotrivă,
combativitatea celor pe care natura îi dezavantajează prin aceste fenomene parazite
ale modului în care creierul uman a fost forţat cîndva să evolue ze. Efectele
negative ale naturii noastre umane trebuie combătute prin cele doua instrumente pe
care societatea modernă ni le pune la dispoziţie, anume educaţia şi legislaţia.
Rasismul rezistă tuturor asalturilor. Eroarea intelectuală care a generat
rasismul a fost repede dublată de o abordare etică. Iar cultura democratică nu a
reuşit să mobilizeze împotriva rasismului nici ştiinţele, nici politica. Rasismul
relevă ceea ce sociologii numesc « un fenomen social total », care pune în joc atît
realitatea, cît şi imaginarul şi care este sindromul unei societăţi producătoare de
excluziune: cea a ghetourilor, a somajului, a eşecului scolar, ele exprimă
deasemenea incertitudinile identităţilor naţionale mostenite de la secolul al XIX -
lea.
 Manifestări violente de rasism şi intoleranţă în Statele membre, descrie
situaţia de ansamblu cu privire la formele contemporane de rasism şi discriminare
rasială calificând-o ca fiind Äcomplexă şi neliniştitoare´. Ea este alarmată  de
intensificarea climatului de ostilitate împotriva persoanelor care  sunt musulmane
sau considerate ca atare. Ea este îngrijorată şi de  antisemitismul din ce în ce mai
răspândit, de încălcările drepturilor omului  ale căror victime sunt romii şi
discriminarea rasială faţă de persoanele de culoare. 
ECRI este neliniştită, de altfel, de existenţa unui climat negativ în opinia 
publică, care joacă un rol central în apariţia manifestărilor de rasism în societăţile
europene şi sunt agravate frecvent de mass - media sau de discursul xenofob al
anumitor grupuri politice. ECRI, totuşiconstată că la nivelele naţional, european şi
internaţional există probe  încurajatoare că Statele membre sunt determinate pentru
a combate aceste tensiuni interculturale.
 XIX IOGRAFIE

1. o

 . ³Rasa şi istoria´ / Rasismul în faţa ştiinţei. Xucureşti,
Ed.Politică, 1982
2. o



 ³Rasă şi civilizaţie / Rasismul în faţa ştiinţei. Xucureşti,
Ed.Politică, 1968
3. o
 . Rasism, xenofobie. Xucureşti, 1987
4. 

 
 !
 . Cultura civică. Xucureşti, Ed.Dustil, 1997,
pag. 18-23.
5. >. Ştiinţă şi rasism. Xucureşti, 1992
6. lll.monde-diplomatique.ro/Rasismul.