You are on page 1of 12
Dezvoltarea limfocitelor T si B (limfopoieza) Hematopoieza este initiata in sacul vitelin, dar, pe masura ce procesul de embriogeneza avanseaza, aceasta functie este preluata de catre ficatul fetal si, in final, de catre maduva hematopoietica. Limfocitele care vor rezulta in etapele precoce de viata intrauterina in tesuturi hematopoietice Primitive sunt diferite de cele care deriva din maduva hematogena si vor migra la nivelul epitelillor si mucoaselor. Astfel de celule limfoide, care vor reprezenta la organismul adult doar o minoritate, vor participa la raspunsurile sistemului imun innascut. Celulele stem hematopoietice care vor da nastere ,elementelor figurate” ale sangelui sunt multipotente i au capacitatea de a ,insamanta” alte organe. In plus, aceste celule au o capacitate practic nelimitata de a se auto-reinnoi, astfel ca un organism poate fi protejat impotriva efectclor letale ale iradierii prin injectarea de celule stem care vor repopula sistemele mieloid si limfoid. Totusi, capacitatea de autoreinnoire nu este absoluta si descreste odata cu varsta, in paralel cu o scurtare a telomerilor si o reducere a telomerazei (enzima care repara scurtarea cromosomilor — fenomen care altminteri s-ar produce dupa fiecare diviziune celulara), Celulele stem hematopoietice multipotente se vor diferentia inifial in celule stem mieloide si celule stem limfoide. Acestea din urmé, fie vor fi rejinute la nivelul miduvei osoase si se vor diferentia in limfocite B, fie vor migra, datorita actiunii unor factori chemotactici, Ia nivelul timusului si se vor diferentia in limfocite T. Maduva osoasd si timusul sunt organele limfoide primare, la nivelul cirora este desivarsita formarea majoritajii limfocitelor B si respectiv T, pnd la stadiul in care acestea sunt mature si functionale, deci exprima si un receptor pentru antigen complet si corect format. Productia de limfocite T este mult diminuat& la adult, in schimb limfocitele B sunt produse in continuu, Dezyoltarea limfocitelor T La inceput, timusul ¢ doar un rudiment derivat din a 3-a gi a 4-a pungi faringeald. in a 6-a siptimand de sarcind, invazia celulelor dendritice, a macrofagelor si a unor precursori T transforma aceasta glanda intr-un organ limfoid primar. Adevarata migratie a progenitorilor celulelor T citre timus va avea loc ins incepand cu a 8-9-a séptamand de sarcina. Precursorii T suferd o maturatie rapid la nivelul timusului, care devine astfel locul celei mai intense activitati mitotice din tot organismul. Dupa 20 de séptimani de sarcini, limfocitele T mature incep si migreze cétre organele limfoide secundare. in SCID (Severe Combined Immunodeficiency ~ imunodeficienta sever combinati), timusul nu reuseste si devind un organ limfoid primar. Rolul timusului era necunoscut inainte de anul 1960, cénd Jacques Miller si colaboratorii sii au observat, in cadrul unor experimente care vizau virusuri ce induceau limfoame i leucemii la soareci, cd timectomia conducea la infectii generalizate si la moartea animalelor, inclusiv ale celor din grupul de control. Simptome similare au fost ulterior descrise in cazul asa numifilor soareci ,nuzi". Acestia prezinti 0 mutafic autosomala recesiva nu/nu, responsabila pentru blocarea dezvoltari foliculilor pilosi, dar si pentru dezvoltarea timusului'. Nu in ultimul rand, importanfa timusului in imunitate a fost subliniata si de sindromul DiGeorge, descris pentru prima oari in 1954, afecjiune in care demonstrat ca, printre alte malformatii, timusul este hipoplazic sau chiar aplazic’ Diferentierea limfocitelor in timus se produce de-a lungul intregii vieti a unui individ, dar dimensiunea timusului sade la mamifer odata cu pubertatea (si astfel si limfopoieza limfocitelor T se reduce dramatic), probabil datorita sintezei de hormoni steroizi. ‘Timusul este un organ retro-sternal bilobat, fiecare lob fiind la randul sau organizat intr-o serie de obuli. Stroma timica este formata din celule epiteliale dendritice alcatuind o retea tri-dimensionala, iar " Sonrecii muzi prezintd o mutatie a genei care codeazi pentru faetorul de transcriptie Foxn 1, responsabil pentru dezvoltarea celulelor epiteliale dendritice corticale si medulare. Aceasta mutatie este foarte rara la om si se asociaza, pe langa imunodeficienta, cu alopecie congenitala si distrofie a unghiilor * Sindromul sau boala DiGeorge apare ca urmare a unei deleti Ia nivelul CRS 22qII si este caracterizat prin ‘malformati faciale, cardiace si endocrine, la care se adauga imunodeficienta generata de afectarea timica. printre aceste celulele se gasese limfocitele T in dezvoltare; astfel, timusul este un organ limfo- epitelial, Fiecare lobul este constituit dintr-o regiune corticala si una medulara, separate prin asa numita jonctiune cortico-medulara. Celulele epiteliale dendritice din regiunea corticala si cele din regiunea medulara sunt diferite atat dpdv morfologic (lungime si latime a dendritelor) cat si dpdv al moleculelor sau cantitatii de molecule exprimate. Se remarca de asemenea ca celulele epiteliale ale medularei, celulele din regiunea subcapsulara si cele perivasculare prezinta molecule comune, distincte insa de moleculele exprimate de celulele epiteliale corticale. Jonetiunea cortico-medulara este in schimb populata cu celulele derivate din maduva hematogena, cum at fi macrofagele ,,santinela” sau celulete dendritice interdigitate (celule prezentatoare de antigen), acestea din urma find de asemenea presente sin medulara. regiunea extern’ a cortexului se gasese asa numitele ,celule doic au capacitatea de prelua intre prelungirile lor un numir de pan’ la $0 de timocite, impreund cu care formeazi complexe multicelulare. fn regiunea medulara se gasesc in schimb ,,corpusculii Hassal”, formati, cel mai probabil, din aglomerarea celulelor epiteliale degenerate. Natura distinct’ a celor dou’ compartimente, corticala si medulara, este subliniati si de atrofia selectiva indusd de un numar de factori: organotina actioneazé primordial asupra celulelor T imature dioxina actioneaza asupra unui receptor prezent pe suprafata celulelor epiteliale corticale; ciclosporina A determina atrofia clementelor medulare, blocdnd diferentierea celulelor T corticale in celule T medulare; in schimb, prin productia de 20a-hidroxil steroid dehidrogenaz, limfocitele T ‘medulare sunt relativ rezistente la actiunea steroizilor. Interactiunea dintre celulele stromale timice si celulele T in formare este esentiala pentru dezvoltarea acestora din urma, dar aceasta interactiune este de asemenca vitala si pentru celulele epiteliale Fibroblastele, a ciror organizare tridimensionala s-a dovedit de asemenea critic pentru dezvoltarea timocitelor, sintetizeazi produsi precum fibronectina, colagenul si laminina, Acestia sunt probabil responsabili pentru formarea unor structuri la nivelul c&rora si se poati concentra factori solubil, intre care se remarcd interleukina-7 (IL-7). Exist, de asemenea, interactiuni subtile intre proteinele matricii extracelulare si 0 varietate de molecule de adeziune (integrine) prezente pe suprafaja unor subpopulatii de limfocite, molecule produse prin ,.matisare” (splicing) diferenfiata si glicozilare post- translational. © menfiune speciala se adreseazi receptorilor Notch 1 de pe suprafaja timocitelor, pentru care celulele stromale furnizeaza o serie de liganzi. Prin asocierea direct cu o serie de factori transcriptionali, Notch 1 stimuleaza dezvoltarea limfocitelot T si inhibi dezvoltarea limfocitelor B. Semnalizarea prin Notch induce expresia factorilor transcriptionali GATA-3 si TCF1 (TI cell factor-1), fiecare dintre acestia fiind necesari pentru dezvoltarea limfocitelor. Astfel, TCF1 si GATA-3 impreuna initiaza expresia CD3 si RAG-1. Cu toate acestea, TCF-1 si GATA-3 nu sunt suficiente si blocarea programelor de diferentiere alternativa necesita factorul transcriptional Bel 11b. Dezvoltarea timicd impune si interactiuni cu. mediatori non-timici. Acestia sunt reprezentati_ de citokine (interleukine, CSF-uri, IFNy). Rearanjarile genice intracelulare si interactiunile intercelulare din timpul proceselor de selecfie (procese ce vor fi descrise mai jos), acompaniate de moarte celulars sau supravietuire si proliferare, sunt reglate att de hormonii timici cdt si de interleukine. Pe Ling toate aceste clemente structurale, trebuie menfionata lamina bazali care separa spatiile epiteliale si perivasculare si care este denumité bariera hemato-timicd. Rolul ei critic este acela de impiedica patrunderea macromoleculelor din exterior la nivelul stromei timice si astfel de a preveni contactul dintre antigenele circulante si limfocitele T imature. Timusul joaca si rol de glanda, celulele epiteliale fiind capabile de a sintetiza o serie de peptide (hormoni), care par sa joace un rol in diferentierea celulelor T, in sensul stimularii aparitiei unor molecule pe suprafata acestora. Dintre acesti hormoni, patru au fost complet caracterizati, cunoscandu- se inclusiv secventa lor: timulina, a, timozina, By timozina si'timopoietina (si pentapeptidul sau activ TP-5). Dintre acestia, doar timopoictina si timulina au origine exclusiv timica. Timulina (un nonapeptid zine-dependent) tinde, pe de o parte, sa norimalizeze balanta raspunsurilor imune prin restabilirea aviditatii anticorpilor si productiei de anticorpi la soarceii batrani, iar pe de alta parte wuleaza activitatea supresorie Ia animalele cu anemie hemolitica autoimuna indusa cu ajutorul eritrocitelor cross-reactive de sobolan. Timulina poate fi astfel privita ca un adevarat hormon, actionand la distanta de timus ca un adevarat imunoreglator fiziologic, care contribuie la mentinerea homeostaziei limfocitelor T. Timusul are o inter-relatie complexa cu sistemul nervos (inclusiv prin intermediul unei axe ce il leagt direct de glanda pituitara), fiind foarte bogat inervat, atat cu fibre colinergice cat si adrenergice. In plus, celulele epiteliale medulare, celulele subcapsulare, perivasculare si celulele doica sunt capabile sa sintetizeze oxitocina, vasopresina si neurofizina, Stress-ul acut conduce la o scadere dramatica a numarului de celule T din cortex si la o crestere a numarului de celule epiteliale care exprima atat markeri corticali cat si medulari (probabil celule stem epiteliale intratimice). Distrugerea celulelor T corticale se datoreaza, cel putin partial, actiunii citolitice a steroizilor; limfocitele T medulare fiind, asa cum mentionam anterior, relativ rezistente la actiunea steroizilor ca urmare a 20a-hidroxil steroid dehidrogenazei. Evolutia timusului Timusul uman este pe deplin dezvoltat Ia nastere si cantdreste aproximativ 10 g. Exist’ doud curente de opinie, semnificativ diferite, referitoare la evolutia timusului odata cu inaintarea in varsta. Dupa unii autori, la om, involufia timica incepe dupa primele 12 luni de viafa, reduedindu-se cu cca. 3% pe an pana la varsta mijlocie si cu cca. 1% pe an de aici incolo. Dupa alti autori, timusul urmeaza 0 Perioada de crestere continua pang la varsta de 2 ani, cand va atinge un platou si va incepe din now si creased intre 7 si 12 ani, La aceasta varstd, greutatea timusului se va fi dublat, cApdtind totodata forma ingusta si alungita cunoscuta. Incepind de la pubertate, va incepe un proces de inlocuire progresiva a majoritatii spatiilor perivasculare cu tesut adipos i fibros, astfel cd in jurul varstei de 50 de ani, grisimea reprezinté mai mult de 80% din totalul volumului timic. Ca urmare, timusul igi schimba aspectul macroscopic dintr-o glanda de culoare gri-roz se transforma intr-o masa glbuie, care ar fi dificil de identificat in ansamblul grisimii mediastinale ffir ajutorul capsulei. Dup& aceasta varstd, procesul de modificare continua intr-un ritm mult mai lent. Pierderea tesutului glandular este descrisd ca ,,involutie” si conduce la pistrarea unui minimum de {esut cortical si medular. Dimensiunea organului nu este elocventa pentru acest fenomen, ca urmare a inlocuirii cu {esut adipos. Diminuarea celularitijii se produce in special datorita faptului cd timocitele dublu negative’ sunt impiedicate sa mai prolifereze si apoi si se diferentieze, ceea ce are drept consecinfa (si explica) scdderea diversitati repertoriului TCR pe masuri ce organismul inainteaza in varsta. Ceea ce s-a putut dovedi experimental cu claritate a fost faptul ca involutia timica nu se datoreaza influxului unui numir mai mic de progenitor’ ai limfocitelor T si nici unui defect intrinsec al acestora. Procesul de involufie este un proces controlat/reglat prin intermediul a numerogi hormoni gonadali, corticosteroizi si timici, precum si a unui set de citokine. Experimental s-a putut demonstra ca involufia timici nu este un proces intrinsec si nici ireversibil, ci este rezultatul unor dereglari progresive ale interactiunilor neuroendocrine-timice (inclusiv pe axa glanda pituitar’-timus), ce apar dati cu inaintarea in varsta. Dezvoltarea timusului si imbatrdnirea sa sunt probabil influenjate de hormonul de crestere din glanda pituitard, care este controlata, la randul ci, de hipotalamus. Semnalele pozitive inifiale, receptionate de la hipotalamus dup nastere, se vor diminua odata cu inaintarea in varstd, conducind la atrofierea timusului. Cel pujin teoretic, procesul ar putea fi reversat cu GH, TSH, 3, T4 si LH-RH. Micromediul timic este semnificativ afectat de sciderea cu varsta a niveletor de IL- 2, IL-3 si IL-7, aceasti din urmé citokind find probabil implicata in stimularea expresiei bel-2, necesara timocitelor care incearca si produc primu! lant al TCR-ului. Expresia altor citokine, precum LIF (leukemia inhibitory factor), IL-4, IL-5 sau IL-6, pare si creasc& odata cu inaintarea in varst ‘Timusul adult pare s& defind in continuare capacitatea de a contribui la producerea de limfocite T. Date recente arati ci timusul functioneazA normal chiar si in a sasea decad de viaf’, dupa cum exist dovezi chirurgicale care atest absenta unei involufii complete a timusului chiar si la batréni. in plus, este important de menjionat ci timusul adult retine capacitatea de a stimula recuperarea limfocitelor T dup transplantul medular si este responsabil pentru recuperarea acestora dup chimioterapia oncologica sau anti-retrovirald administrata pacientilor HIV-pozitivi. * Nofiunea de timocit dublu negativ va fi explicata in subcapitolul dedicat formatii limfocitelor T. Totusi, timectomia la adult, spre deosebire de cea surveniti la varste mici, nu are urmari dramatice pentru sistemul imun. O ipotez care a fost avansati in acest context se referi la posibilitatea ca in viaja adulta alte organe limfoide sa preia, ce! putin partial, rolul timusului. O alté explicatie se referd la ‘mecanismul homeostatic prin intermediul céruia numarul de limfocite este menfinut in limite normale, chiar in absenfa timusului adult. Scdderea efluxului de limfocite T din timus le va obliga ca in periferie, atunci cind rispund la antigen, si prolifereze mult mai mult, astfel c& limfocitele cu ‘memorie se vor alla aproape de limita lor replicativa. La varste inaintate, se constata insi ca aceasta capacitatea de rispuns a limfocitelor T din circulatia petifericd este mai scdzuti ca urmare a diferentelor de expresic a unor varii molecule, transmiterii de semnale, productiei de citokine ete. Formarea limfocitelor T Dezvoltarea LyT in timus este un proces complex, multistadial. Celulele stem limfoide migreaza din ‘maduva osoasa in timus in a 8-a sau a 9-a saptamana a sarcinii. Precursorii T sufera o maturatie rapida la nivelul timusului, care devine astfel locul celei mai intense activitati mitotice din tot organismul. Dupa 20 de saptamani de sarcina, LyT mature incep sa migreze catre organcle limfoide secundare. LyT in dezvoltare poarta numele de timocite. Ele se vor afla in contact permanent cu celulele epiteliale care formeaza stroma timica. Initial, celulele stem limfoide vor ajunge in sinusul subcapsular iar de aici isi vor incepe drumul care va strabate mai intai corticala apoi jonctiunea cortico-medulara si ‘medulara, com Enea /Proane SK Sheena A Saray La inceputul formaii lor, timocitele sunt denumite dublu negative (DN) deoarece nu exprimé nici una dintre moleculele co-receptor*. Precursorii celulelor T care ajung in timus necesita cca o saptamana de diferentiere pentru ca apoi, in cortexul extern, sa inceapa un proces de proliferare rapida. Initial, pe suprafata celulelor apar moleculele c-kit, care reprezinta receptorul pentru SCGF (stem cell growth * La randul ei, etapa DN poate fi subimpariti in DN, (c-kit+, CD44+, CD25-) ~ progenitor timiei; DNz (c-kit*, CD44, CD25+) ~ pro-T (in aceasta etapa incep rearanjarile DJ pt TCR-B); DNs e-it-, CD44-, CD25+) ~ pre-T pprecoce (in aceasta etapa continua rearanjarile V-DJ, iar lanturile i exprimate se asociaza cu lantul pre-T-a); DN, (cekit-, CD44-, CD25-) — pre-T tardiv (in aceasta etapa, celulele prolifereaza). factor), apoi exprima CD44, 0 molecula de adeziune, iar apoi CD25 (lantul «al IL-2 R). Pe parcursul acestci perioade, celulele prolifereaza, dar genele TCR raman ne-rearanjate (celule pro-T). De asemenea, celulele exprima CD34 si este prezenta enzima TdT. Urmeaza expresia moleculelor CD2 si CD7, apoi sunt exprimate moleculele CD1, CDS si CD3 Genele B si y incep sa se rearanjeze, mai mult sau mai putin simultan, Daca genele y sufera 0 reasortare productiva, incepe si rearanjarea genelor 8. Daca atat genele pentru lanturile y cat si cele pentru lanturile 6 sunt rearanjate productiy, cu alte cuvinte transcriptia poate avea loc si are loc sinteza lanturilor, alte rearanjari nu vor mai avea loe si acele timocite vor ramane 76 si se vor dezvolta, pe 0 cale diferita, in celule DN, CD3+ TCR 78. Mai pujin de 5% dintre timocite ajung la rearanjéri productive ale genelor TCR y $i 8° care si le permit si evolueze astfel incat sa se formeze limfocite T 78°. Apoi, celulele isi pierd expresia c-kit, expresia CD44 scade foarte mult si incep sa-si rearanjeze genele pentru TCR. Majoritatea timocitelor DN aleg insa 0 alta cale de dezvoltare. Daca rearanjarile ¥ si/sau 8 nu sunt functionale, vor continua rearanjarile | Celulele se opresc din proliferare si incep sa-si rearanjeze mai intai genele DJ, simultan pe ambit CRS, apoi procesul de rearanjare V-DJ va continua, conform procesului de excluzie alelica, doar pe unul dintre cei doi CRS. Acele celule care nu reusesc sa ajunga la rearanjari productive vor muri, Celulele care reusese insa, vor incepe productia acestui lant. Aceste timocite DN se numese pre-T. Lantul B va fi asociat pe membrana cu o glicoproteina cu 0 GM de 33kDa, numit lant pre-Ta: si, impreuna cu lantul f si molecula CD3 vor forma receptorul celulei pre-T (pre-TCR). Nu este inca foarte clar daca semnalul necesar pentru diferentierea in continuare a celulei provine din interactiunea pre-TCR cu liganzi necunoscuti sau daca simpla exprimare pe suprafata a acestui receptor surogat este suficienta A doua ipoteza ramane favorita, dat fiind faptul ca lantul pTa conduce la dimerizarea pre-TCR in absenta unui ligand, iar consecinta ar fi un semnal transmis prin complexul CD3, care activeaza ick (0 PTK), Transduetia semnalului prin pre-TCR are cateva efecte. Odata ce celula a ajuns la 0 rearanjare TCRB productiva sunt suprimate alte reanjari ale lanturilor B-TCR (componenta a fenomenului de excluzie alctica). Sunt astfel selectate acele timocite care exprima lantul B pentru o expandare si maturare ulterioara. Din acest moment pot fi declansate rearanjarile pentru lantul a, Totodata, incepe diferentierea catre stadiul Dublu Pozitiv (DP — CD4+ CD8+). data ce semnalul a fost transmis prin pre-TCR, rearanjarile fi sunt stopate, moleculele CD4 si CD8 se exprima simultan si, ca urmare, celulele sunt denumite dublu pozitive (DP), Timocitele incep sa prolifereze din nou. In timpul acestei faze proliferative, rearanjarile pentru TCR a nu pot apare, desi atat genele RAG-1 si RAG-2 sunt active dpdv transcriptional. Rearanjarea a nu poate avea loc in aceasta etapa deoarece proteinele RAG-2 sunt degradate rapid in celulele care prolifereaza. Accasta faza proliferativa contribuie la diversitatea limfocitelor T prin generarea de clone cu un singur lant rearanjat. Ulterior, aceste lantui vor fi asociate cu diferite lanturi a. La un moment dat, proliferarea timocitelor DP se opreste si nivelul de RAG-2 creste. In acest moment, incep rearanjarile genelor a, iar acele timocite care vor ajunge la rearanjari productive vor fi capabile sa exprime pe suprafata un TCR of complet format, chiar daca la nivele scazute (TCR). Timocitele sunt in continuare DP si se gasese la nivelul corticalei profunde. In acest stadiu de dezvoltare, expresia CD44 si CD25 s-a pierdut complet. De aici incolo, aceste celule vor suferi o serie de procese complexe, cunoscute sub numele de selectie pozitiva si negativa, Nu este clar daca timocitele 78+ sufera procese similare inainte de a parasi timusul. * Exista un , silencer” TCRy, cu un rol esential in dezvoltarea limficitelor Tap. * Limfocitele Tyé si respectiv af se formeazi urmand cai de dezvoltare distincte. Majoritatea limfocitelor Ty8 ‘or pirisitimusul in stadiul DN. Cele care ajung in stadiul simplu pozitiv sunt CD8+ Procesele de selectie Selectia pozitiva fn acest stadiu de diferentiere, celulele T vor incepe s& sufere procese denumite de ,,selectie”, rolul acestora fiind accla de a inlatura atat limfocitele care prezinté un TCR nefunetional, in sensul c& mu sunt capabile si recunoasci moleculele MHC self, cat si limfocitele care recunose complexele MHCipeptid self. Soarta timocitelor este decisa de nivelul semmalului receptionat, care, la randul lui, este dat de forja global a interactiunii (aviditate), la care contribuie nu doar receptorul pentru antigen ci si un intreg set de molecule accesorii, O aviditate moderati asigura disocierea in timp util a timocitelor, ceea ce impiedica asamblarea unui complex de semnalizare complet, dar asigura totusi un nivel de semmalizare care s& conducé la transcriptia de gene responsabile pentru salvarea si inducerea proliferarii celulelor respective. Este posibil de asemenea ca celulcle epiteliale corticale s exprime gi un set de molecule accesorii responsabile pentru transmiterea si/sau modelarea unui semnal necesar pentru supraviefuire ‘Acele timocite DP care recunose si leagd cu o forta moderati moleculele MHC I sau II vor fi selectate pozitiv”. Astfel, procesul de selectie pozitiva asigura restrictia MHC”, cu alte cuvinte, capacitatea TCR de a interactiona doar cu molecule MHC self, Daci insi receptorii timocitelor se leagi cu o aviditate crescuti la complexele MHC/peptide si rata de disociere este scazuti, atunci va fi transmis un semnal putemnic si clonele respective vor fi deletate prin apoptozi. Procesul de selectie pozitiva are loc la nivelul corticalei profunde si implica interactiuni ale timocitelor DP, TCR" cu celulele epiteliale corticale. Consecinta acestui fenomen denumit restrictie MHC, va permite LyT sa recunoasca Ag-nele prezentate doar in contextul MHC-urilor self. Astfel, pentru restul vietii sale, un LyT (nu numai in timus, dar si in periferie) va raspunde la un Ag doar daca acesta este legat de tipul de molecula MHC pe care |-a intalnit (in acest stadiu de dezvoltare) in timus. ‘Numarul celulelor care poseda un receptor corespunzator din acest punct de vedere este mic si, ca urmare, o serie din celulele care nu au fost selectate pozitiv au posibilitatea sa isi reia rearanjarile Pentru lantul a. Daca noua rearanjare va fi productiva exista potentialul de a conduce la 0 noua specificitate. Acest fenomen este denumit ,editare” iar timocitul caruia i se ofera aceasta sansa va ‘rebui sa treaca din nou prin procesul de selectie pozitiva. Daca celula nu reuseste sa produca un TCR corespunzator, va muti prin apoptoza in decurs de 3-4 zile, Selectia pozitiva conduce din nou la proliferare, la expansiunea timocitelor DP, ca si la stoparea transcriptici genclor RAG-I si RAG-2, astfel incat si rearanjarile pentru TCR sunt oprite. Selectia pozitiva reprezinté totodata si un moment crucial de evolufie a timocitelor, in sensul c& acestea se vor diferentia in celule simplu pozitive (SP). Maniera exacta in care se realizeaza inhibarea expresiei unuia dintre co-receptorii CD4 sau CDS nu este cunoscuta si existi' mai multe modele care incearca sa explice acest fenomen. Modelul stochastic sustine c& procesul de pierdere a moleculelor CD4 sau CD8 in cursul selectici este unul aleatoriu, In contrast, modelul instructiv sustine ci dac, de exemplu, TCR-ul leag’ un peptid prezentat de o moleculi MHC I, este angajat si co-receptorul CD8 care transmite un semnal Fesponsabil pentru inhibarea expresiei CD4. Specificitatea TCR-urilor de pe suprafata timocitelor care au supravietuit selectici pozitive este diversa, Unele TCR-uri au recunoscut MHC 1, altele MHC Il; in plus, unele sunt capabile sa ecunoasca peptide self, prezentate in cupele acestor MHC-uri,altele nu, Pentru a impiedica patrunderea LyT cu potential autoreactiv in periferie, timocitele DP sufera un nou proces de selectie. Selectia negativa Acest proces are loc prin interactiunea timocitelor DP cu celulele de origine hematopoietica de la nivelul jonctiunii cortico-medulare: macrofage santinela, celule dendritice interdigitate si continua in ‘medulara, sub influenta celulelor epiteliale, Un timocit care exprima TCR capabil sa recunoasca cu prea mare afinitate combinatia MHC-peptid (in timus toate peptidele din cupele MHC sunt self) este deletat prin apoptoza. Astfel, din aceste procese de selectic vor supravictui doar acele LyT care au o afinitate potrivita pentra MHC self si recunose Ag ‘care nu sunt self. Eliminarea prin procesul de selectie negativa a timocitelor care poarta receptori de mare afinitate pentru molecule MHC self singure sau pentru Ag self prezentate de MHC, conduce la toleranta fata de self. Deoarece procesul are loc in timus, este denumit soleranta centrala. Acest proces nu este perfect; va continua in periferie, dar aici vor fi implicate mai degraba alte mecanisme decat indueerea apoptozei celulelor. Totusi, nu este inci elucidat pe deplin mecanismul prin care o gama uriasi de peptide din intregul organism ajung si se cantoneze intr-un organ destul de izolat ca timusul, care nu este nici macar conectat la circulatia limfatica. Este foarte probabil ca celulele prezentatoare de antigen de la nivelul Jonctiunii cortico-medulare $i medularei sa transporte astfel de structuri la nivelul timusului. Alte structuri, cum sunt citokeratinele si mielina sunt exprimate la nivelul celulelor care formeazd stroma organului. In plus, la nivelul medularei, a fost identificat un grup de celule epiteliale care pot exprima, de o maniera tranzitoric, molecule specifice unor diverse fesuturi. A fost identificat ARN-ul care codeaza pentru o serie de molecule membranare gi secretate (inclusiv hormoni), factori de transcriptie ete. in exprimarea acestora pare si fie implicat un factor transcriptional numit AIRE (autoimmune regulator), Timocitele SP sunt refinute céteva zile in medulari, unde primese un semnal ce induce 0 now proliferare, Totodata, celulele ajung la deplina maturitate si astfel vor putea fi exportate in periferie ca limfocite mature, naive, in stadiul Go al ciclului celular. Acestea se vor indrepta catre organele limfoide secundare, unde vor popula ariile T-dependente. Din timus vor pleca valuri succesive de focite T, intr-un ritm care este mult mai alert la varste tinere, procesul menfindndu-se insd gi la vvarsta adultd, cénd, la nivelul timusului pot fi identificate in continuare timocite affate in toate stadi de dezvoltare. NEGLECT ext ED wz OK wis YKOO = OX a TOR ning SF poor secon aaa cou : {Bho} oe, SKE) ea Ew rhea wou secre aaa En my IKE

You might also like