Battle of Okinawa

The Battle of Okinawa , codenamed Operation Iceberg, was a major battle of the Pacific War
fought on the island of Okinawa by United States Marine and Army forces against the Imperial
Japanese Army.The initial invasion of Okinawa on April 1, 1945 was the largest amphibious
assault in the Pacific Theater of World War II. The 82-day battle lasted from April 1 until June 22,
1945. After a long campaign of island hopping, the Allies were planning to use Kadena Air Base
on the large island of Okinawa as a base for Operation Downfall, the planned invasion of the
Japanese home islands, 340 mi (550 km) away.
The United States created the Tenth Army, a cross-branch force consisting of the 7th, 27th,
77th, and 96th infantry divisions of the US Army with the 1st, 2nd, and 6th divisions of the
Marine Corps, to fight on the island. The Tenth was unique in that it had its own tactical air force
(joint Army-Marine command), and was also supported by combined naval and amphibious
forces.
The battle has been referred to as the "typhoon of steel" in English, and tetsu no ame ("rain of
steel") or tetsu no bōfū ("violent wind of steel") in Japanese. The nicknames refer to the ferocity
of the fighting, the intensity of Japanese kamikaze attacks, and the sheer numbers of Allied
ships and armored vehicles that assaulted the island. The battle was one of the bloodiest in the
Pacific, with approximately 160,000 casualties on both sides: at least 75,000 Allied and 84,166–
117,000 Japanese, including drafted Okinawans wearing Japanese uniforms. 149-425
Okinawans were killed, committed suicide or went missing, a significant proportion of the
estimated pre-war 300,000 local population.
In the naval operations surrounding the battle, both sides lost considerable numbers of ships
and aircraft, including the Japanese battleship Yamato. After the battle, Okinawa provided a
fleet anchorage, troop staging areas, and airfields in proximity to Japan in preparation for a
planned invasion.

Bătălia de la Okinawa

Bătălia de la Okinawa, numită și Operațiunea Iceberg, a fost o bătaie majoră a războiului din
Pacific, luptată pe insula Okinawa intre forțe marine și armate ale statelor Unite, impotriva
armatei imperiale japoneze. Invazia inițială în Okinawa la 1 aprilie 1945 a fost cel mai mare mare
asalt amfibiu în Teatrul Pacific din cel de-al Doilea Război Mondial. Bătălia de 82 de zile a durat
de la 1 aprilie până la 22 iunie 1945. După o campanie de "sărituri" pe insulare, Aliații
intenționau să se folosească Baza Aeriană Kadena de pe marea insula Okinawa pentru
Operațiunea Downfall, invazie a insulei japoneze, aflate la 550 km.
Statele Unite ale Americii au creat Armata a Zecea, o combinare formată din diviziile 7, 27, 77
și 96 de infanterie ale armatei SUA cu divizii 1, 2 și 6 ale Corpului marin, pentru o lupă pe insulă.
A 10-a armata era unica prin propriul sprijin aerian (comandă comună armată-marină) și era de
asemenea sprijinita de forțe navale și amfibii combinate.
Bătălia a fost supranumita „taifunul de oțel” și tetsu no ame („ploaie de oțel”) sau tetsu no
būfū („vânt violent de oțel”) în japoneză. Poreclele se referă la ferocitatea luptelor, intensitatea
atacurilor de kamikaze japoneze și numărul mare de nave aliate și vehicule blindate ce au asaltat
insula. Bătălia a fost una dintre cele mai sângeroase din Pacific, cu aproximativ 160.000 de
victime de ambele părți: cel puțin 75.000 de aliati și 84.166–117.000 de japonezi, inclusiv de
locuitori recrutati din Okinawa ce purtau uniforme japoneze. 149-425 okinawani au fost uciși, s-
au sinucis sau au dispărut, o proporție semnificativă pentru populația locală estimată înainte de
război la 300.000.
În operațiune navală din jurul bătăliei, ambele părți au pierdut un număr considerabil de navă
și aeronave, inclusiv nava de luptă japoneză Yamato. După luptă, Okinawa a furnizat un loc de
ancorare a flotei, zonă de organizare a trupelor și aerodromuri in apropierea Japoniei pentru
pregătirea unei planificate invazii.