Ce faci aici?

Cuprins
Stătea tăcut, cu cap plecat,
În peştera rece, pustie,
De multe gânduri frământat...
Şi obosit... şi nemâncat 3 Editorial
Fă până poți! – Editorii
Un om... Ilie.

Căci e fugar... şi viaţa lui

Ameninţată e de spadă.
I se părea că nimănui
Nu-i pasă-acum de viaţa lui,
Ce să mai creadă?
Cerul... părea că-i numai nor,
Nicio lumină nu zăreşte,
Fără speranţă... fără dor...
4 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
Pericolul afirmării pentru slujitorii tineri –
Darius Ocnean
6 Familia, cuibul credinței
La timp și ne la timp – Emanuel Nemeș
8 Doctrine biblice

Cea mai înaltă și eternă slujbă sfântă –

„Un singur lucru-aş vrea:
Iosif Anca
Să mor”... gândeşte.
12 Cuvânt pentru slujitori
Din cer, doi ochi îl urmăresc Locuri vacante în Biserica zilelor noastre –
În drum spre peştera pustie. Simion Buzduga
Când gânduri negre-l copleşesc,
Aude clar un glas ceresc: 16 Biografii

„Ce faci aici, Ilie?” Minerva Varga – Fănel Șuteu

Şi el răspunde încurcat:
„O, Doamne, plin de râvnă-am fost
18 Experiențe

Cu Dumnezeu în permanență (partea a III-a) –

Şi credincios... H.A.
Şi-am ascultat...
Şi m-ai găsit când m-ai chemat, la post.”
20 Meditație

Drumul supunerii – Ioan Zlibuț

„Întoarce-te `napoi grăbit,
Să-l ungi pe Iehu împărat,
C-acest Ahab nelegiut
Va fi de Mine pedepsit,
Că-i lepădat.”
(continuare în pagina 11)
Fondurile necesare editării şi distribuirii re-
vistei „Dragoste pentru Adevăr”, se constituie din
donaţii din ţară şi străinătate. Cei care doresc să
sprijine această lucrare pot depune bani în contul
Asociaţiei Creştine de caritate Gosen, deschis
la BCR Arad, având codul IBAN: RO 62RNCB 0015
0303 1877 0001.
Vă mulţumim în Numele Domnului Isus!
Colectivul redacţiei

ISSN: 1841-1185

„Ai dat celor ce se tem de Tine un steag, ca să-l
Înţeleptul scria la bătrâneţe că „toate lucrurile
îşi au vremea lor.” (Eclesiastul 3:1). Din aceeaşi carte a
lui aflăm că a avut multe realizări, dar pe unele dintre
lucrările ce şi le-a dorit, mai târziu le-a regretat, ceea
ce înseamnă că altceva trebuia să facă. Într-o altă carte
a lui face o trimitere la furnică pentru o încercare de
mobilizare a celor ce pierd vremi preţioase: „Leneşule;
uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!”
(Proverbele 6:6). Aşadar, bătrâneţea, unele preocupări
neînţelepte sau lenea, nu ne (mai) lasă să facem ceea
ce ar trebui să facem. Domnul Isus, ca unul care a venit
la „împlinirea vremii” (Galateni 4:4) şi a îndeplinit „tot
ce trebuie împlinit” (Matei 3:15), spunea despre Sine,
enunțând totodată un principiu al posibilităţilor de a
face sau a mai putea face: „Cât este ziuă, trebuie să lucrez
lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu
mai poate să lucreze.” (Ioan 9:4).
Fratele Titus Ghica, în cântarea Este atât de crudă
vremea are şi strofa: „Timpul merge înainte / Şi cu vorba
nu-l poţi duce. / Nu-i poţi pune beţe-n roate, / Să-l
întorci nici că se poate, / Nici să-l faci să se usuce.” El
exprimă prin aceste cuvinte imposibilitatea valorificării
ulterioare a timpului. Copilăria nu poate fi retrăită la
tinereţe şi nici tinereţea mai târziu în viaţă. Drept urmare
a acestei realităţi incontestabile şi ireversibile, este
imperativ ca fiecare dintre noi să trăiască activ clipa,
dar nu aşa cum îndeamnă reclamele vremii noastre,
ce sugerează să te distrezi sau să faci împrumuturi azi.
Dacă pătrundem mai adânc în sensul celor transmise
prin reclamele audio‑video, ni se cere să le dăm lor clipa,
fie cumpărându-le marfa, fie acceptându-i să profite în
diverse moduri de viaţa noastră.
Pentru a nu ne dicta alţii orarul şi activităţile, iată
câteva moduri de a face ce trebuie făcut, cât se pot face:
Fiecare familie, în primul rând părinţii, dar într-o
anumită măsură şi fraţii mai mari, să se ocupe de cei
mici. Pe de-o parte pentru a-i învăţa la timpul cel mai
preţios, la vârsta de aur a memoriei, pe de altă parte
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Editorial
înalţe spre biruinţa adevărului” (Psalmul 60:4)
FĂ PÂNĂ POȚI!
pentru a nu fi preluaţi de tehnologia vremii noastre şi
educaţi în scop distructiv, atât prin afectarea funcţiilor
creierului cât şi prin pervertirea morală.
Fiecare credincios să se dedice celor sfinte printr-o
prezenţă maximă la slujbele sfinte ale adunărilor,
într-o vreme cu restricţii care prevestesc posibile
restricţii totale. Dacă nu suntem atenţi, multe activităţi
suprimă timpul sacru al părtăşiilor sfinte din familie.
De asemenea, timpul personal de lectură şi studiu
biblic şi bineînţeles de rugăciune, sunt o necesitate
zilnică.   „Stăruieşte asupra (Cuvântului) la timp şi ne la
timp.” (2 Timotei 4:2) „De aceea orice om evlavios să se
roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape
mari, pe el nu-l vor atinge de loc.” (Psalmi 32:6)
O altă activitate ce nu poate fi amânată este
ajutorarea celor din jurul nostru. Aici este locul unei
vorbe de suflet, al unei mângâieri sau mustrări, după caz.
„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din
aur într-un coşuleţ de argint.” (Proverbe 25:11) Ajutorarea
are şi ea vremea şi posibilităţile specifice.  „Să nu obosim
în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera,
dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)
Slujitorii Bisericii sunt cei mai datori să administreze
bine timpul şi alte resurse disponibile, atât în ceea ce-i
priveşte pe ei cât şi pe cei cărora le slujesc. Domnul a zis
ucenicilor Săi: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept,
pe care-l va pune stăpânul său peste slugile sale, ca să le
dea partea lor de hrană la vremea potrivită?” (Luca 12:42).
Deci „Fă până poţi!” înseamnă fă la timp, dar şi fă
când ai posibilități materiale, cât eşti încă în putere sau
autoritate şi cât ai drept să acţionezi. Nu uita că nimeni
nu este stăpân pe suflarea lui sau pe ziua de mâine. Să
nu uităm binecuvântata recomandare apostolică: „Tot
ce faceţi, să fie făcut cu dragoste!” (1 Corinteni 16:14) În
dragoste, toate lucrurile se fac desăvârşite şi se răplătesc
pe deplin.
Editorii
3
 Cunoștință și pricepere pentru cei tineri
„să dea celor neîncercați agerime de minte, tânărului
cunoștință și chibzuință” (Proverbe 1:4)
PERICOLUL AFIRMĂRII PENTRU
SLUJITORII TINERI
Având în vedere că trăim o vreme cu foarte multe
modificări într-o perioadă foarte scurtă de timp, este
ușor să observăm că și la nivelul slujirii și al slujitorilor
se observă o schimbare de generație, de atitudine și de
poziție. Frații despre care auzeam, când eram copii că
erau evangheliști, proroci sau păstori, astăzi nu mai sunt;
fie au trecut din viață, fie au ajuns la vârste înaintate, cu
neputințele de rigoare. Odată cu trecerea timpului, cu
schimbarea vremurilor și cu schimbarea slujitorilor, au
survenit si alte modificări la care luăm parte și care pot fi
observate ușor. Suntem martori la modificarea conceptului
de autoritate, la o dezvoltare tehnologică nemaîntânită și
la o schimbare a modului de comunicare. Lupta pentru
sufletele oamenilor s-a diversificat și se dă pe alte fronturi
comparativ cu perioada generațiilor anterioare. Având în
vedere aceste modificări, personal cred că și pentru tânăra
generație de slujitori, chemați de Dumnezeu în slujire, apar
noi forme de luptă și de ispitire. În câteva rânduri mă voi
referi la una dintre ele.
Când Biblia amintește despre vulpile mici care strică
viile, amintește şi în ce stadiu al dezvoltării viei apare
stricăciunea, și anume când: „sunt în floare.” (Cântarea
Cântărilor 2:15). Este perioada de început, când fructele
nu au ajuns încă la maturitate. De aceea, se cere veghere
la acest stadiu al dezvoltării! Dacă într-un an vine înghețul
peste florile pomilor, toată cultura va fi compromisă.
Eu cred că diavolul știe acest lucru. Dacă reușește să
compromită „floarea”, roadele ulterioare sunt de la sine
compromise. Din acest motiv consider că lucrarea tinerilor
slujitori trebuie abordată cu mare preocupare.
Una din ispitele vremii pentru ei este cea a afirmării.
În nicio altă perioadă nu a fost mai facil să te faci cunoscut,
să fii văzut și revăzut. Am ales să vorbesc despre această
ispită și prin prisma faptului că foarte multe priviri se
îndreaptă spre cei făcuți cunoscuți prin intermediul
mijloacelor de comunicare. În vremea trecută informația
că un slujitor va ajunge într-o anumită zonă sau adunare
se răspândea într-un mod natural, din vorbă în vorbă.
Aceste limitări îl protejau oarecum de luptele și ispitele
specifice slujirii. În schimb, vremea de azi oferă cu totul
alte „posibilități” și „orizonturi” în ce privește slujirea și
consider de datoria noastră să fim vigilenți. Poate vă
întrebați ce e rău în aceste metode care fac ca predicile
și cuvântul propovăduit să fie răspândit peste tot fără
4
prea multe îngrădiri!
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Va trebui să fim atenți la un aspect. Să reflectăm
puțin la spusele Bibliei despre Anania și Safira. Au
„ascuns” prețul exact al moșiei pe care au vândut-o.
Judecata divină a intervenit fără zăbavă și a fost dusă
la îndeplinire sentința dată pentru fapta lor. Însă de
multe ori omitem fondul de acțiune al acestei familii.
Abordând contextul, observăm că mulțimea era o inimă
și un suflet, niciunul nu zicea că averile sunt ale lui; nu
duceau lipsă pentru că vindeau ce aveau și aduceau
totul la apostoli. Dacă citim cu atenție, vom observa
că nu apare numele niciunei persoane, cu excepția lui
Iosif, care, datorită acțiunilor lui de binefacere, a ajuns
să fie numit „fiul mângâierii”. Biblia continuă cu cazul
„Anania și Safira” și cu finalul tragic al acestora. Care este
legătura între cele două situații? Oamenii care au făcut
acest lucru de jertfire deosebită, vânzând și renunțând
la posesiunile lor pentru cei în nevoie, au ajuns să fie
apreciați de frați pentru că mângâiau pe alții prin faptele
lor. Pe acest fond al aprecierii, oferită celor care au făcut
astfel de lucruri, probabil Anania și Safira au dorit să fie
și ei văzuți bine și lăudați pentru „jertfa” lor. Problema
era că ei nu erau ajunși la un nivel de dăruire totală.
Ei doreau în același timp și aprecierea de a fi în rândul
celor ce fac asemenea jertfe, dar și oportunitatea de a se
bucura de o parte din banii obținuți.
Am folosit această ilustrație pentru că există pericolul
ca pe fondul aprecierii de care au parte frații care, poate de
cele mai multe ori fără voia lor, sunt promovați în mediul
online (lucru foarte ușor în vremea noastră, având în vedere
şi implicaţiile finaciare ale administratorilor de canale de
transmisie), să fie ispitit și tânărul predicator să creadă că
importanța chemării și manifestarea deplină a darului lui
Dumnezeu trebuie să treacă și prin „râșnița disipatoare” a
popularizării, realizată cu astfel de metode. În unele situații,
predicatorii locali nu atât de populari, au ajuns să fie
înlocuiți de cei mai bine văzuți, iar participarea la serviciile
bisericii locale a ajuns să fie înlocuită cu participarea pasivă
la slujbele transmise online. Pe acest fond al „abundenței de
predici de calitate” a scăzut numărul mijlocitorilor pentru
tinerii slujitori care sunt la început și lucrează după măsura
de credință specifică vârstei și maturității lor. Oarecum fără
să ne dăm seama, cred că transmisiile asistate de tehnologie
urmează un anumit șablon de la care nu se poate face
prea mare rabat pentru că se încearcă să se mulțumească
o audiență din ce în ce mai pretențioasă. Dacă totuși se
 că problema este că nu se apelează la cele „brute”, ci la
cele „finite”. Materialul constituent al unei predici este
astăzi la îndemâna multora, fiind predici multe atât în
limba română, cât și în engleză sau alte limbi. Ispita
constă în a nu mai munci, a nu mai cere de la Dumnezeu
lumină din Cuvânt și a nu mai căuta apă proaspătă de la
Duhul Sfânt pentru nevoia exactă a poporului pe care
îl slujim. Există pericolul să ne umplem mintea cu idei
gata preparate, dar care nu ne aparțin și nici nu ni le-a
descoperit Domnul nouă. Evident că sunt situații în care
Dumnezeu se folosește de frații mai maturi, puși de El
pentru creșterea și maturizarea poporului - și implicit a
tinerilor sau viitorilor slujitoritori - și aceasta înseamnă
că învățătorul își va lăsa amprenta asupra ucenicilor. Dar
în vremea de azi, consider că întâlnim mai mult decât
întâmplă aceasta, riști să te supui unui torent de critici din
până acum fenomenul „fraudei” în slujire. Tendința este
partea celor care își alocă timpul lor doar unor lucruri care
de a elimina munca, cercetarea Scripturilor, rugăciunea,
pot să captiveze și să încânte. Cred că dacă vor observa o
pentru că ideile și informațiile necesare se pot însuși
slăbiciune la un predicator în timpul unei transmisii, nu vor
fără prea mult efort din „biblioteca online”.
pleca capul ca să înalțe o rugăciune pentru el ca „Domnul
Am auzit un predicator care-l cita pe un scriitor
să îi dea biruință”, ci probabil vor râde de „calitatea slabă a
creștin și spunea așa: „Dacă un predicator nu se roagă două
predicatorului” sau vor căuta o altă slujbă transmisă online.
ore pe zi nu valorează nici cât 10 bani.” La început mi s-a
În acest context, al cererii tot mai mari de elemente care
părut puțin cam exagerată afirmația. Apoi am reflectat
să uimească, pentru a fi prezentate publicului pretențios,
la cele spuse și le-am analizat, concluzionând că, dacă
se naște și crește tânărul predicator. Trebuie să fim foarte
vrem să atingem urechile sau doar sa gâdilăm auzul, nu
atenți că diavolul știe să speculeze slăbiciunile din viața
e necesar să ne rugăm. Trebuie doar să impresionăm, să
noastră și lucrurile cu care ne confruntăm, ca să ne facă să
avem idei bombastice, să deținem calități și aptitudini
cădem în cursa lui. Ispita afirmării și a etalării rezultatelor
omenești, poate chiar actoricești și să folosim un limbaj
din domeniul slujirii, într-o anumită perioadă a vârstei și
dezinvolt. Dacă se dorește „mai mult” sunt necesare și
într-un context asemănător, reprezintă o mare provocare.
anumite cunoștințe de psihologie, întâmplări dramatice și
Ce este de făcut? Dumnezeu are metodele Lui
probabil câțiva muzicieni. În felul acesta se pot manipula
de a crește slujitori și de a nu-i expune la ceva care să le
mase de oameni. Dar dacă ne pasă de cei cărora le slujim,
dăuneze; mai ales în perioada când cu greu pot face față
nu ne va păsa de noi și nici de imaginea noastră. Atunci ne
ispitei ce vine în urma unui torent de aprecieri, sau a
vom ruga pentru cei slujiți și, simțind nevoia și poverile lor,
suprasolicitării în slujire, sau a însoțirii Domnului într-un
vom vorbi altfel sau poate vom vorbi mai mult Domnului
mod evident. Câteva din metodele pe care Dumnezeu le
pentru cei slujiți. În acest fel ne vom adânci tot mai mult
folosește le întâlnim în viața unor oameni din Scriptură. Să
în voia Domnului și vom semăna mai mult cu El și cu
ne gândim la Iosif, care apare „pe scenă” o scurtă perioadă
adevărații slujitori ai Domnului. Unii au influențat poporul
de timp, apoi este luat și crescut de Dumnezeu într-un
lui Dumnezeu și poate au rămas necunoscuți de marea
anonimat greu de înțeles și acceptat. Când erau întrebați
masă de oameni și nevăzuți în lume, deoarece au slujit cu
frații lui despre familia lor, la capitolul „dispăruți” sau
smerenie în lucrul încredințat lor.
„inexistenți” era Iosif. Când citesc aceste lucruri din Biblie,
Tineri dragi, nu uitați că Dumnezeu are școala Lui
nu pot să nu îmi pun întrebarea cum se pot pune alături
în care Își crește slujitorii. Vă îndemn din toată inima să
metodele lui Dumnezeu de a crește slujitori cu cele cu
căutăm cu toții să accedem spre această școală, simplă în
care uneori suntem îmbiați în aceste vremuri. Când citim
felul ei, dar totuși adâncă și tainică. Să nu forțăm lucrurile
despre Ioan Botezătorul, nu ne este scris aproape nimic
cu infuzii artificiale, ci, așa cum a afirmat apostolul Pavel,
despre perioada dinaintea slujirii publice. Probabil s-a axat
să acceptăm că „fiecare îşi primește creșterea pe care i-o dă
pe lucrurile spirituale și cu adevărat importante, pentru ca
Dumnezeu.” (Coloseni 2:19). Cred că nu există creștere mai
atunci când avea să iasă înaintea noroadelor lui Israel, să
bună decât cu Domnul în părtășie, în post, în rugăciune și
poată să își atingă scopul profețit de Dumnezeu cu privire
în cercetarea Scripturilor. Atunci vom deveni ceea ce au
la el. E de remarcat că atunci când a intrat în lucrare, nu
devenit cei ce au absolvit această școală. „Tu cine ești?”, a
a jertfit adevărul pentru popularitate. Cred că aceasta
fost întrebat Ioan Botezătorul. (Ioan 1:19). El nu era copia
se datora faptului că avea creșterea dată de Dumnezeu
vreunui om, nici suma predicilor ori a gesturilor unui
în frumoasa și sigura școală a anonimatului. Aceasta nu
preot celebru. A putut să răspundă atât de frumos: „«Eu»,
înseamnă că nu vei sluji sau nu vei răspunde solicitărilor.
a zis el, «sunt glasul celui ce strigă în pustiu:» «Neteziţi calea
Atenționarea este de a lua seama la dorințele ce se nasc în
Domnului!»” (Ioan 1:23). El era glasul lui Dumnezeu. Acest
inima noastră.
lucru îl doresc pentru tinerii slujitori!
O altă ispită care se „însoțește” bine cu prima este

legată de materialul pentru alcătuirea predicilor. Cel
Darius Ocnean
5
puțin în aparență, resursele sunt nelimitate. Eu cred

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
 Familia, cuibul credinței
„...Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”
(Iosua 24:15b)
LA TIMP ȘI NE LA TIMP
Argument
Una dintre cele mai mari binecuvântări din viața
mea este că m-am născut și am crescut într-o familie
credincioasă, unde am cunoscut de mic copil Cuvântul
lui Dumnezeu. Nu îmi mai aduc aminte când am auzit
prima dată de Daniel în groapa cu lei sau despre tinerii din
Babilon în cuptorul încins, pentru că ele mi-au fost puse
în minte de către părinții mei cu mult timp înainte ca eu
să pot realiza. Copil fiind, mi se părea normal să știu cine
este David sau Samson și să cunosc minunile Domnului
Isus. Doar după ce am mai crescut am început să înțeleg
cât de mare este binecuvântarea pe care am primit-o, ca
să fiu de mic copil în contact cu Sfânta Scriptură. Mi-am
dat de asemenea seama acum, când sunt și eu la rândul
meu părinte, că nu este ceva care vine de la sine, ci trebuie
depus un efort susținut pentru a semăna în mintea copiilor
noștri Cuvântul lui Dumnezeu. Se dă o luptă crâncenă
pentru timpul nostru și pentru atenția noastră, ca să fim
împiedicați în împlinirea acestei chemări. Cea mai eficientă
soluție este să stăruim împreună cu copiii noștri asupra
Cuvântului la timp și ne la timp.
1. „La timp”
Prima mea Biblie am câștigat-o în cadrul unui
concurs biblic organizat de către o mătușă, când am
petrecut vacanța de vară la bunici. Mătușa Lavinia s-a
ocupat de noi aproape zi de zi, o vară întreagă. Eram
mulți la bunica: eu și frații mei, verișorii mei și câțiva copii
din satul bunicii au fost incluși. Ne-a ținut lecțiuni biblice
din cartea Faptele Apostolilor, folosindu-se de materiale
concepute de ea și bătute cu multă migală și efort la
mașina de scris. Iar la final ne-a testat cunoștințele în
cadrul unui concurs organizat cât se poate de oficial,
cu afișarea rezultatelor pe ușa de la intrarea casei. Apoi
a organizat un eveniment în care am fost premiați
pentru efortul nostru. Toate acestea au lăsat o impresie
adâncă în inima mea, dovadă faptul că amintirea acestor
evenimente este încă vie în memoria mea. Bineînțeles
6 că de o valoare mult mai mare sunt cunoștințele biblice
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
care mi-au fost puse în minte atunci și disciplina de a
studia Cuvântul lui Dumnezeu.
Este nevoie să se acționeze la timp și să se depună
un efort susținut. Este nevoie de o planificare a timpului
în care familia să stea în jurul Cuvântului lui Dumnezeu.
Să nu ne mulțumim cu o citire superficială a Bibliei, seara,
când toți sunt obosiți și nu mai pot fi atenți. Așa cum mama
se ocupă în general de pregătirea mesei și este atentă ca
fiecare să primească o hrană potrivită vârstei, tot așa cred
că este în primul rând responsabilitatea tatălui să se ocupe
de hrana spirituală a membrilor familiei și să se asigure că
fiecare primește o hrană potrivită. Pentru copiii mai mari
poate fi o idee bună citirea unui pasaj biblic și dezbaterea
lui. Pentru copiii mai mici, Biblii ilustrate sau jocuri biblice
pot fi de un mare ajutor.
Avem timp pentru ceea ce ne facem timp și dacă
pe agenda noastră de părinți nu apare și un timp special
pentru a învăța pe copiii noștri Cuvântul lui Dumnezeu,
aceasta nu va veni de la sine.
2. „Ne la timp”
Nu voi uita niciodată diminețile de toamnă când,
imediat după începerea școlii, trebuia să intrăm din
nou în rutina anului școlar. Primele două-trei săptămâni
erau cele mai grele. În fiecare dimineață, sub presiunea
timpului, casa noastră devenea un zumzet de activitate
care creștea tot mai mult pe măsură ce se apropia
ora limită la care trebuia să ieșim din casă pentru a
nu întârzia la școală. Îmi aduc bine aminte acel du-te
vino care domina atmosfera în acele minute: unul își
verifica ghiozdanul, altul își curăța pantofii, iar ceilalți,
de obicei cei mai mici, mestecau încă somnoroși micul
dejun. Dar peste toate acestea, familia noastră avea
un obicei bun de a citi în fiecare dimineață capitolul
din Proverbe corespunzător zilei respective: în prima
zi a lunii primul capitol, în a doua al doilea, și așa mai
departe, astfel încât ajungeam ca în fiecare lună să
trecem o dată prin cartea Proverbelor. Și mama era cea
care ținea foarte mult la acest bun obicei. Ea, tata sau

unul dintre frații mai mari citea tare și răspicat versetele
capitolului. Fără această declamare a Bibliei, tabloul de
dimineață al familiei noastre nu era complet. Fie că eram
atenți sau nu, pildele lui Solomon ajungeau la urechile
noastre. Pe atunci consideram nepotrivită, uneori chiar
lipsită de reverență, citirea Cuvântului lui Dumnezeu
în asemenea condiții, când nu toți erau atenți. Uneori
chiar ne exprimam vocal dezaprobarea, dar mama nu se
lăsa înduplecată. Abia mai târziu am înțeles că mama ne
ajuta practic să stăruim asupra Cuvântului la timp și ne
la timp. Pe parcurs, pe măsură ce ne intram în program,
diminețile deveneau bineînțeles mai liniștite, când toți
ascultam atenți citirea Bibliei și ici- colo unul dintre
noi puneam întrebări sau comentam pe marginea unui
proverb. Crescând, am realizat ce mult rod a adus în
viața noastră efortul susținut al mamei și acum apreciem
mult mai mult valoarea lucrării ei. De mai multe ori,
Domnul mi-a vorbit personal la problemele cu care
mă confruntam prin faptul că un proverb îmi stăruia în
minte zile la rând, până când îmi dădeam seama că este
răspunsul așteptat.
Dacă este nevoie de perseverență pentru a stărui
asupra Cuvântului la timp, cu atât mai mult este necesar
să stăruim asupra Lui și ne la timp. Fiecare zi este plină de
perioade mai lungi sau mai scurte de „timp mort”, timp care
nu este fructificat. Dacă la acest timp se adaugă și cel în
care se fac activități care permit minții să fie liberă – cum ar
fi condus, curățenie sau grădinărit, se poate ajunge foarte
ușor la mai multe ore în care mintea poate fi preocupată cu
Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, făceam săptămânile
trecute focul în șemineu și, ca de obicei, băiețelul meu de
trei ani și jumătate mă ajuta. El a observat că într-o bucată
de lemn era bătut un cui de fier și a început să mă întrebe
dacă și cuiul va arde împreună cu lemnul în foc. Inspirat
de întrebarea lui, i-am povestit despre cei trei tineri din
Babilon care au fost aruncați în cuptorul de foc și cum pe
ei focul nu i-a ars. M-am coborât la nivelul lui de înțelegere,
demonstrându-i practic ce înseamnă să te închini cu fața
la pământ; am îngenunchiat și m-am aplecat până când
am atins podeaua cu fruntea. Bineînțeles că m-a imitat și el
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
bucuros și o face de fiecare dată când povestește și el mai
departe întâmplarea. Și așa, pregătind focul și apoi privind
flăcările arzând, am pus în mintea fiului meu Cuvântul lui
Dumnezeu. Și ceea ce am semănat astfel în mintea lui, îl va
însoți toată viața.
Dacă suntem atenți, putem găsi și folosi aceste
momente în fiecare zi în interacțiunea cu copiii noștri. Și
când am reușit să identificăm aceste momente, trebuie să
știm să ne folosim îndată de ele, dar mai ales trebuie să fim
în fiecare moment pregătiți pentru ele.
Îmi aduc aminte de un joc biblic, potrivit pentru toate
vârstele, pe care îl jucam des în copilărie, mai ales când ne
aflam în călătorie. Se alegea o literă a alfabetului, apoi, într-
un timp limită, fiecare scria pe o foaie toate numele proprii
din Biblie pe care le știa – nume de oameni sau de orașe,
râuri sau forme geografice. Foarte constructive și plăcute
erau discuțiile și căutările noastre prin Biblie pentru a
demonstra că un nume mai puțin cunoscut se găsește cu
adevărat în Biblie. O mătușă de-a mea s-a hotărât chiar să
citească toată Biblia și să noteze toate numele proprii pe
care le găsește.
3. Cuvânt din inimă
În Deuteronomul 6:6 este scris că Dumnezeu
poruncește părinților să aibă poruncile Lui în inima lor. Pe
atunci Cuvântul scris al lui Dumnezeu îl aveau doar preoții,
astăzi noi îl avem scris și îl putem citi zi de zi. Dar dacă nu
este în inimă, este de puțin folos, dacă vrem să stăruim
asupra lui și ne la timp. Nu avem întotdeauna posibilitatea
sau timpul necesar să deschidem Biblia și putem astfel
pierde ocazii prețioase de a ne educa copiii învățându-i ce
spune Biblia. Doar când avem cuvântul în inimă putem să îl
întipărim în mintea copiilor noștri, așa cum ne învață Biblia:
„când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca
și când te vei scula.” (Deuteronom 6:7). Când copilul nostru
ne întreabă, să fim gata să răspundem cu Scriptura, iar
când nu ne întreabă să fim gata, în funcție de nevoile lui, să
îi oferim sfatul Scripturii.
O preocupare zilnică și constantă a părinților cu
Cuvântul lui Dumnezeu, o stăruință asupra Cuvântului la
timp și ne la timp nu doar că ne pregătește pe noi ca părinți,
dar le dă copiilor noștri un exemplu demn de urmat. Pentru
că, așa cum bine știm, faptele noastre și exemplul personal
sunt mai importante decât vorbele noastre. Dar este de o
importanță vitală ca atunci când vorbim, vorbele noastre
să fie ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu.
7
Emanuel Nemeș
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
CEA MAI ÎNALTĂ ȘI ETERNĂ
SLUJBĂ SFÂNTĂ
„Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!”
(Psalmul 150:6)
Când a instituit cultul laudelor sfinte de la Sfântul
Locaş din Ierusalim, David „a dat leviţilor sarcina să facă
slujba înaintea chivotului Domnului, să cheme, să laude şi să
slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.” (1 Cronici 16:4).
El a făcut lucrul acesta prin inspiraţie profetică, conform
2 Cronici 29:25 și tot el chema pe toţi oamenii la această
slujbă sfântă: „Familii de popoare, daţi Domnului, daţi
Domnului slavă şi cinste! Daţi Domnului slavă pentru Numele
Lui! Aduceţi daruri şi veniţi înaintea Lui, închinaţi-vă înaintea
Domnului cu podoabe sfinte.” (1 Cronici 16:28-29).
În actualul aşezământ, închinarea în „duh şi adevăr”
transferă slujba slăvirii lui Dumnezeu de la Templul din
Ierusalim în orice loc unde există un templu al Duhului
Sfânt, care poate fi constituit dintr-o adunare sau chiar şi
nu numai dintr-un singur om în care locuieşte Duhul lui
Dumnezeu. Cred că este necesară o evidenţiere a acestei
slujiri de mare importanţă, nu doar pentru că lui Dumnezeu
I se cuvine mare slavă şi cinste, ci şi pentru că stăpânirea
demonică ce se va instala în viitorul apropiat pe pământ are
ca şi caracteristică fundamentală batjocorirea lui Dumnezeu
şi a lucrurilor sfinte. „Împăratul (ultimul împărat pământesc,
ultimul corn al fiarei) va face ce va voi; se va înălţa, se va slăvi
mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite
împotriva Dumnezeului dumnezeilor... nu va ţine seamă de
niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi.”
(Daniel 11:36-37). Slava acestui antihrist, care va rosti „hule
împotriva lui Dumnezeu” (Apocalipsa 13:6) va fi de foarte
scurtă durată, dar slava Dumnezeului nostru (şi a Hristosului
Său) este eternă şi-I va fi dată de toate fiinţele create, după
cum a văzut şi a auzit Ioan în viziunile sale cereşti: „Şi pe toate
făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi
tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: «A Celui ce
şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea,
slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apocalipsa 5:13).
I. Motive pentru care Dumnezeu merită să fie
slăvit
1.1. Pentru creaţie
În Scripturi, îngerii sunt prezentaţi ca un cor ce aduce
8 în permanenţă laudă lui Dumnezeu pentru toate cele create:
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava,
cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta
stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:1). Cu siguranţă că
ei cunosc creaţia mult mai bine decât noi. Ei sunt prezentaţi
lăudându-L pe Dumnezeu încă din zorii creaţiei. (Iov 38:7)
Gândindu-ne la creaţia cerurilor, „la tunetul lucrărilor Lui
puternice” (Iov 26:14) ne putem doar imagina amplitudinea
admiraţiei lor. Ca oameni, ne limităm la ceea ce ştim, la ceea
ce se vede, spunând ca David „Doamne, Dumnezeul nostru,
cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul! Slava
Ta se înalţă mai presus de ceruri.... Când privesc cerurile. -
lucrarea mâinilor Tale...” (Psalmul 8:1-3); „Cerurile spun slava
lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor
Lui.” (Psalmul 19:1) Tot de la David ne-a rămas o motivaţie
puternică în a-L lăuda pe Domnul pentru preocuparea Lui
pentru viaţa omului, de la concepere la ultima suflare. Din
Psalmul 139 amintesc doar versetul 14: „Te laud că sunt o
făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce
bine vede sufletul meu lucrul acesta!”
1.2. Pentru mântuire
Aici se includ toate lucrările planului divin - în mod
deosebit viaţa şi lucrarea ispăşitoare a Domnului Isus
Hristos - până la încorporarea deplină şi definitivă a celor
mântuiţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Finalitatea mântuirii
prin intrarea în prezenţa slavei lui Dumnezeu, odată cu
inaugurarea veacului viitor, ne va oferi ocazia proslăvirii
lui Dumnezeu în asociere vizibilă cu „îngerii aleşi”. Da, noi
am fost rânduiţi „spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a
dat în Preaiubitul Lui.” (Efeseni 1:6), „ca să slujim de laudă
slavei Sale.” (Efeseni 1:12). Pentru o „mântuire aşa de mare”,
pentru un aşa Mântuitor „orice limbă să mărturisească,
spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.”
(Filipeni 2:11).
Evreii erau mereu îndemnați să-I aducă slavă lui
Dumnezeu pentru că i-a izbăvit din robie şi I-au văzut
slava pe Sinai. (Deuteronom 5:24) La sfârşitul vieţii, după
experienţe unice în care a văzut lucrările lui Dumnezeu,
Moise spunea poporului: „Daţi slavă Dumnezeului nostru!”
(Deuteronom 32:3). Cu cât mai mult cei mântuiţi prin Cel
care este mai mare decât Moise trebuie să-L slăvească
pentru acest har, ca primii ucenici care „tot timpul stăteau în
Templu şi lăudau şi binecuvântau pe Dumnezeu.” (Luca 24:53).
Când Evanghelia a atins noi tărâmuri, „au slăvit pe Dumnezeu
şi au zis: «Dumnezeu a dat deci şi neamurilor pocăinţă, ca să
aibă viaţa.»” (Fapte 11:18). Atunci au înţeles evreii că ei aveau
locul lor în planul mântuirii, dar că slava Domnului este mai
mare decât graniţele lor, după cum a fost profeţit: „Israele,
Tu eşti Robul Meu, în care Mă voi slăvi.” (Isaia 49:3) sau „Toate
neamurile pe care le-ai făcut, vor veni să se închine înaintea Ta,
Doamne şi să dea slavă Numelui Tău.” (Psalmul 86:9). Planul
mântuirii în derularea lui tainică face să sporească slava
Domnului, căci nu se poate inventaria în realitatea noastră
terestră „bogăţia slavei Lui.” (Romani 9:23). Aşadar, creaţia
în complexitatea ei este un motiv de proporţii cosmice în a
lăuda pe Dumnezeu, dar recuperarea creaţiei este un motiv
etern. „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească
puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!”
(Apocalipsa 5:12).
1.3. Pentru lucrările / minunile Sale
Domnul Și-a prezentat disponibilitatea de a ne veni în
ajutor, când a zis: „Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi
izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmul 50:15). Evanghelistul
Luca prezintă o înşiruire de minuni ale Domnului care au
fost tot atâtea ocazii ca oamenii, beneficiari sau martori
ai lor, să slăvească pe Dumnezeu: „Slăbănogul s-a sculat,
în faţa lor, a ridicat patul pe care zăcea şi s-a dus acasă,
slăvind pe Dumnezeu. Toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe
Dumnezeu.” (Luca 5:25); „Toţi au fost cuprinşi de frică, slăveau
pe Dumnezeu şi ziceau: «Un mare proroc s-a ridicat între
noi; şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.»” (Luca 7:16);
„Şi-a întins mâinile peste ea: îndată s-a îndreptat şi slăvea
pe Dumnezeu.” (Luca 13:13); „Unul din ei, când s-a văzut
vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca
17:15); „Numaidecât, orbul şi-a căpătat vederea şi a mers
după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, când a văzut
cele întâmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.” (Luca 18:43) În
urma unuia dintre cazurile menţionate, când nu toţi cei ce
au avut parte de îndurare L-au slăvit, Domnul a zis: „Nu s-a
găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui
Dumnezeu?” (Luca 17:18). Dacă este drept să-i mulţumim
unui om pentru un serviciu sau un dar, cum ar trebui să ne
raportăm la Dumnezeu pentru toate serviciile şi darurile
Sale de care beneficiem în fiecare zi? Lucrările realizate de
Dumnezeu vorbesc de la sine: „Toate lucrările Tale Te vor
lăuda, Doamne!” (Psalmul 145:10). Lauda noastră este doar
o acompaniere naturală.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
1.4. Pentru sfinţii Săi
Oamenii transformaţi de Dumnezeu, din păcătoşi în
sfinţi, atât de drept cât şi de fapt, sunt un miracol. Ei sunt o
imagine ce nu poate fi trecută cu vederea, de aceea Domnul
spunea ucenicilor: „Să lumineze şi lumina voastră înaintea
oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească
pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16); „Dacă
aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit;
şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.” (Ioan 15:8). Apostolul Pavel
îndemna pe cei credincioşi să conștientizeze faptul că
orice activitate putea fi, atât pentru ei cât şi pentru cei din
jur, o ocazie prin care să fie slăvit Dumnezeu. „Deci, fie că
mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru
slava lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 10:31).
Pentru sfinţi au motive să mulţumească toţi cei ce
beneficiază de slujirea şi serviciile lor, aşa cum argumenta
apostolul în vederea împăcării celor din Corint: „Căci toate
aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare,
căpătat prin mulţi, să facă să sporească mulţumirile spre
slava lui Dumnezeu.” (2 Corinteni 4:15).
II. Forme de (pro)slăvire a lui Dumnezeu
2.1. Prin cântare
Prima ocazie de slăvire prin cântare a numelui lui
Dumnezeu de către oameni apare în drumul spre Canaan,
după eliberarea deplină din robia egipteană. Aceasta nu
înseamnă că până atunci patriarhii nu au lădat pe Cel ce
a devenit Dumnezeul lor, dar aici mă refer la cele scrise în
Scripturi. Evreii au zis: „Voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat
slava.” (Exodul 15:1).
Nu se poate vorbi despre lauda prin cântare fără
a se face referiri la David, la psalmii lui şi la felul în care
a organizat slujba prin care o bună parte dintre leviţi au
fost aşezaţi în această lucrare. El i-a şi motivat, afirmând
că la o îndurare eternă se cuvine a se aduce Domnului
o laudă eternă: „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci
îndurarea Lui ţine în veac! Ziceţi: «Mântuieşte-ne, Dumnezeul
mântuirii, strânge-ne şi scoate-ne din mijlocul neamurilor,
ca să lăudăm Numele Tău cel Sfânt şi să ne punem slava în
a Te lăuda!» Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui
Israel, din veşnicie în veşnicie! Şi tot poporul a zis: «Amin!» şi
lăuda pe Domnul! David a lăsat acolo, înaintea chivotului
legământului Domnului, pe Asaf şi pe fraţii lui, ca să slujească
9
 Doctrine biblice
„Cuvântul Tău este adevărul.” Ioan 17:17)
necurmat înaintea chivotului, împlinindu-şi datoria zi de
zi.” (1 Cronici 16:34-37). Cartea Psalmilor cheamă în mod
repetat oamenii să laude prin cântări pe Dumnezeu
pentru diferite lucrări ale Sale: „Cântaţi Domnului, voi cei
iubiţi de El, măriţi prin laudele voastre Numele Lui cel Sfânt!”
(Psalmul 30:4); „Cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui
prin laudele voastre.” (Psalmul 66:2). Alte referinţe prezintă
angajamente ale psalmiştilor, prin care, îşi arătau dorinţele
de nestrămutat de a slăvi pe Dumnezeu prin cântările lor:
„Doamne, Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!” (Psalmul
30:12); „Atunci voi lăuda Numele lui Dumnezeu prin cântări
şi prin laude Îl voi preamări.” (Psalmul 69:30); „Voi cânta
Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.”
(Psalmul 104:33).
Una dintre cântările cele mai bogate în prezentarea
meritelor divine este Psalmul 145, o cântare de laudă a lui
David, care începe cu angajamentul ce trebuie să-l luăm
fiecare dintre noi: „Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu
şi voi binecuvânta Numele tău în veci de veci. În fiecare zi Te
voi binecuvânta şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci. Mare
este Domnul şi foarte vrednic de laudă şi mărimea Lui este
nepătrunsă.” Psalmul se încheie în acelaşi ton: „Gura mea să
vestească lauda Domnului şi orice făptură să binecuvânteze
Numele Lui cel Sfânt în veci de veci!”
Învăţătura apostolilor, după practica biblică şi
bineînţeles exemplul Mântuitorului, care a cântat şi El
cu ucenicii „cântările de laudă” (Marcu 14:26), cuprinde
referiri concrete la slăvirea lui Dumnezeu prin cântare:
„Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări
duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă
Domnului.” (Efeseni 5:19). „Cuvântul lui Hristos să locuiască
din belşug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-
vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări
duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima
voastră.” (Coloseni 3:16)
2.2. Prin proclamare
Exemplul lui David poate fi preluat în manifestarea
acestei slujiri de către cei ce conduc slujbele din adunări şi
de către toţi cei ce fac o lucrare înaintea poporului. „David
a binecuvântat pe Domnul în faţa întregii adunări. El a zis:
«Binecuvântat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul
părintelui nostru Israel! A Ta este, Doamne, mărirea, puterea
şi măreţia, veşnicia şi slava, căci tot ce este în cer şi pe pământ
este al Tău; a Ta, Doamne, este domnia, căci Tu Te înalţi ca un
stăpân mai pesus de orice! De la Tine vine bogăţia şi slava,
Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta este tăria şi puterea, şi
mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.
Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm şi preamărim Numele
Tău cel slăvit.»” (1 Cronici 29:10-13). Tot el spunea: „Şi eu
Te voi lăuda în adunarea cea mare şi Te voi slăvi în mijlocul
unui popor mare la număr.” (Psalmul 35:18) Cinci sute de
ani mai târziu, leviţii întorşi din robie au zis poporului:
„Sculaţi-vă şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru,
din veşnicie în veşnicie! Binecuvântat să fie Numele Tău
10
cel slăvit, care este mai presus de orice binecuvântare şi de
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
orice laudă!” (Neemia 9:5) Fiecare dintre cei din popor
care receptează corect aceste apeluri de proslăvire a lui
Dumnezeu, ar fi drept să spună: „Să mi se umple gura de
laudele Tale şi-n fiecare zi să Te slăvească!” (Psalmul 71:8);
„Voi lăuda foarte mult cu gura mea pe Domnul, Îl voi mări în
mijlocul mulţimii.” (Psalmul 109:30); „Voi lăuda pe Domnul
din toată inima mea, în tovărăşia oamenilor fără prihană şi
în adunare.” (Psalmul 111:1).
Proclamările sunt o prezentare a lucrărilor Domnului,
însoţite de laudele şi mulţumirile cuvenite: „Cine aduce
mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte şi celui ce
veghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mântuirea lui
Dumnezeu.” (Psalmul 50:23); „Te voi lăuda din toată inima
mea, Doamne, Dumnezeul meu şi voi preamări Numele Tău
în veci!” (Psalmul 86:12). Psalmul 107 este un exemplu de
proclamări motivate de anumite izbăviri din situaţii fără
ieşire. Refrenul psalmului exprimă o realitate asupra căreia
ar trebui să medităm profund: „O, de ar lăuda oamenii pe
Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă
de fiii oamenilor!” (Psalmul 107:8). Cât adevăr exprimă şi
Psalmul 147:1 - „Lăudaţi pe Domnul! Căci este frumos să
lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut şi se cuvine
să-L lăudăm.”
III. Atitudini ale oamenilor
3.1. A nu da slavă lui Dumnezeu
Profeţii au sesizat în mod repetat evreii referitor la
abandonarea relaţiei cu Dumnezeu şi nerecunoaşterea
meritelor Lui. Starea lor era foarte vinovată şi în raport cu
popoarele din jur ce-şi cinsteau zeităţile lor false. (Ieremia
2:11) Cei ce cunosc pe Dumnezeu pot păşi pe treptele
căderii şi pe drumurile înstrăinării de El, după cum este
scris: „Fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au
proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat
la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.”
(Romani 1:21).
Alţii, în loc să dea slava Domnului, îşi iau singuri slava.
Domnul Isus spunea iudeilor de slava pe care oamenii şi-o
dau „unii altora. ” (Ioan 5:44). Nebucadneţar a fost atras
de „slava măreţiei” lui (Daniel 4:30), până când a învăţat
lecţia proslăvirii pe drept a lui Dumnezeu. El a zis: „Am
binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce
trăieşte veşnic, Acela a cărui stăpânire este veşnică şi a cărui
împărăţie dăinuieşte din neam în neam.” (Daniel 4:34).
Când Dumnezeu a zis: „Eu sunt Domnul, acesta este
Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea
idolilor.” (Isaia 42:8), n-a spus-o cu egoism, căci a acceptat
să fie dată slavă şi Fiului şi ne-a învăţat cum să cinstim pe
fiecare om potrivit cu meritele lui.
3.2. A da slavă lui Dumnezeu
Oamenii, ca şi îngerii, au fost creaţi cu atributul
înţelegerii realităţii şi posibilitatea recunoaşterii
meritelor cuiva, ceea ce, asociat cu respectul cuvenit, (continuare din pagina 2)
duce la slăvirea lui Dumnezeu pe drept, nu doar pentru
că El este Şeful cel mare. În raport cu El, noi, oamenii,
nu putem pretinde nicio slavă, în primul rând datorită
păcatului, apoi pentru că tot ceea ce avem este de la El
şi păstrat prin grija Sa „Din El, prin El şi pentru El sunt toate
Ce faci aici?
lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.” (Romani 11:36).
Providenţa divină este o exprimare a bunătăţii, ceea ce
înseamnă a da fără merit, iar credincioşia înseamnă a
da în permanenţă. Este drept să spunem din inimă: „Nu
nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă pentru
bunătatea Ta, pentru credincioşia Ta!” (Psalmul 115:1)
Azi... te privesc cu cap plecat,
Slăvirea în acord cu oştirea cerurilor şi o viaţă care Pe tine-n peştera pustie,
aduce laude Domnului ne va învrednici să cântăm şi să Un glas te-ntreabă răspicat:
proclamăm laudele Domnului pentru vecii vecilor, la
împlinirea celor profeţite: „După aceea am auzit în cer „Ce faci aici, „Ilie”?”
ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: „Aleluia!
A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava,
cinstea şi puterea!... Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, Vei spune şi tu: „Doamne-am fost...
care zicea: «Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi Şi plin de râvnă, credincios,
care vă temeţi de El, mici şi mari!»... Să ne bucurăm, să ne
Dar nu ştiu de mai am vreun rost...
veselim şi să-I dăm slavă!” (Apocalipsa 19:1-7)
Nu se vor încheia cele prezise în Scripturi fără să Atâtea rugăciuni şi post...
ajungă toţi oamenii să dea slavă lui Dumnezeu, dar pentru Şi sunt fricos.
unii va fi prea târziu, ca pentru Acan, căruia după ce i s-a
rostit sentinţa de condamnare la moarte, Iosua i-a zis: Căci ochii mei cândva au plâns
„Fiule, dă slavă Domnului Dumnezeului lui Israel.” (Iosua Pentru Israel cel căzut.
7:19) „Fiindcă este scris: «Pe viaţa Mea Mă jur, zice Domnul,
că orice genunchi se va pleca înaintea Mea, şi orice limbă va
Acum cu ei închişi, ascuns...
da slavă lui Dumnezeu.»” (Romani 14:11) La finalul istoriei Îmi ceri din peşteră răspuns?
umane, se va zice: „Cine nu se va teme, Doamne şi cine nu va Sunt abătut...”
slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti Sfânt şi toate neamurile
vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale
au fost arătate!” (Apocalipsa 15:4). Doi ochi te urmăresc pe drum
Ca să te vadă iar la post.
Concluzii Poţi spune Tatălui acum
Ahaşveros şi-a „arătat bogăţia strălucită a împărăţiei lui şi Ce faci, ce simţi, ce eşti? Acum!
slava minunată a mărimii lui, în multe zile, timp de o sută optzeci
de zile.” (Estera 1:4). Mai mult poate că ar fi fost plictisitor, căci Şi nu ce-ai fost!
nu mai avea ce să arate în plus, dar Dumnezeul nostru ne va
uimi pentru eternitate, căci Îşi va arăta „în veacurile viitoare
nemărginita bogăţie a harului Său faţă de noi în Hristos Isus.”
Căci n-are rost ce-ai fost cândva,
(Efeseni 2:6). Cei mai motivaţi să dea slavă Domnului sunt Nici ce-ai simţit, nici cât ai plâns,
cei înfiaţi în familia acestui Tată slăvit. „Fiii lui Dumnezeu, daţi Căci Dumnezeu e-un foc.... şi vrea
Domnului, daţi Domnului slavă şi cinste. Daţi Domnului slava
cuvenită Numelui Lui! Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi Să arzi şi tu pe calea Sa,
cu podoabe sfinte!” (Psalmul 29:1-2) Să nu fii stins.
Îmi doresc să putem spune - şi să fie o realitate -
cuvintele psalmistului: „Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu
Dumnezeu şi pururea slăvim Numele Tău. (Oprire).” (Psalmul Ce faci aici, ce simţi, ce crezi?
44:8). Fie ca oprirea inserată aici să fie pentru noi un moment
Să te întreb mai are rost?
de reflecţie profundă în a ne reevalua şi relua cu o mai mare
motivaţie şi plăcere această slujire, ce va continua pentru Eşti viu? Eşti mort? Sau cum te crezi?
eternitate. „A lui Dumnezeu, care singur este înţelept, să fie Mai lupţi să birui, sau cedezi?
slava, prin Isus Hristos, în vecii vecilor! Amin.” (Romani 16:27)
Eşti tu la post?
Iosif Anca
Nicolae Bec

„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
11
 Cuvânt pentru slujitori
„Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care
v-a pus Duhul Sfânt episcopi...”(Faptele Apostolilor 20:28)
POSTURI VACANTE ÎN BISERICA
ZILELOR NOASTRE
Un educator creștin, acum aproape un sfert de veac, a
făcut un sondaj în rândul copiilor, adolescenților și tinerilor din
ciclurile școlare, din care să rezulte preferințele pentru slujirile pe
care doresc să le desfășoare în viitor. Aceasta pentru a observa
tendințele acestora cu privire la ce tipuri de slujbe se orientează,
pentru a le exercita în viața spirituală. Astfel, din cei care au
participat la sondaj, din ciclul primar, marea parte dintre băieți și-
au manifestat dorința în mod preponderent de a sluji pe viitor în
zona pastorației, și numai foarte puțini dintre ei au ales să devină
predicatori, evangheliști, profeți etc. La ora aceea, doar o parte
neînsemnată dintre băieți își doreau să devină cântăreți – dorință
exprimată într-un număr apreciabil din rândul fetelor, în schimb.
Toți și toate, în majoritate covârșitoare, doreau să lucreze pentru
Domnul. Aceleași sondaje au continuat și peste ani, de-a lungul
celor aproape trei decenii. În ciclurile gimnazial și liceal, ceea ce
a fost important de reținut era creșterea numerică și interesul
vădit spre zona muzicii – vizat era mai ales interpretul de muzică
creștină. Unii visau să poată participa cel puțin într-o formație
sau grup de muzică creștină, cu rezonanță pe plan local și zonal.
Dorința de a predica a fost afirmată de un număr mai restrâns
dintre participanții la sondaj. Problema o constituie sondajele din
ultimii ani, care arată o schimbare de proporții față de preferințele
celor de acum peste două decenii. Astfel, o mare parte, mai ales
din rândul celor numiți „mileniali”, au ales să slujească prin cântare,
iar doar o parte neînsemnată dintre cei de ciclu primar, gimnazial
sau liceal au menționat slujirea preferată de confrații lor din urmă
cu aproape o generație. Numai un foarte mic segment, aproape
neglijabil, și-a dezvăluit înclinația de a sluji cu unele daruri ale
Duhului Sfânt sau în unele din slujbele deja amintite. Aceaștia
reprezintă, desigur, rămășița din evenimentele finale, în vederea
biruinței lucrării Domnului. S-ar putea ca în alte locuri, lucrurile să
arate altfel, însă e greu de crezut că rezultatele ar avea prea mari
marje de eroare. Pentru a contura mai bine viziunea care creionează
cum va arăta slujirea în viitorul apropiat, e nevoie de răspunsul la o
întrebare presantă: „Spre ce se îndreaptă noua generație?” Privind la
răspunsurile subiecților pe tema prezentată, este de înțeles de ce
este atât de important să se învețe corect noțiunea de slujbă din
Biserică. Să se rețină clar că este, de fapt, o lucrare încredințată de
Domnul Isus apostolilor și urmașilor Săi, pentru edificarea lucrării
de lărgire a Împărăției lui Dumnezeu, într-o vreme și o lume cu mari
tulburări și cu o totală nesiguranță la nivel global. Iată de ce, vom
arunca o scurtă privire asupra slujirilor vacante, care sunt mai puțin
vizibile în ochii lumii sau a credincioșilor de astăzi, însă de o mare
importanță în ochii lui Dumnezeu.
I. Lucrători împreună cu Dumnezeu
„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi
dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.”
(Luca 10:2) Suntem în fața unei declarații a Domnului Isus, mai
actuală ca niciodată, în care ni se cere nouă, celor de azi, să
ne rugăm ca Domnul secerișului să scoată lucrători, dar cu
Dumnezeu. Punct! Nu-i așa că este o slujire intreresantă? Cine
12
alege? Domnul secerișului! Deci nu familiile mari care cuprind
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
și rudeniile care reprezintă un segment important din biserica
locală; nu alte interese obscure și nici egoismul sau aspirația
credinciosului de rând sau vreo categorie de slujitori, care, de
obicei, sunt și ei aleși, la rândul lor, de către alți credincioși.
(Fapte 6:3) De reținut este faptul că lucrătorii lui Dumnezeu
pot fi aleși prin intermedierea postului și a rugăciunii, așa
cum s-a întâmplat cu anumiți apostoli. (Fapte 14:2,3) Pot fi
aleși și prin însărcinarea și autorizarea unor oameni sfinți din
Casa lui Dumnezeu, așa cum a procedat Pavel cu Tit, care a
primit sarcina de a rândui prezbiteri în fiecare cetate. (Tit 1:5)
Absența acestui criteriu biblic în alegerea lucătorilor poate
escalada în dorințe pasionale, egocentrice, care pot conduce
la tulburarea liniștii unei biserici și nu doar. Nu excludem că
din rândurile celor aleși de oameni nu sunt rezultate, însă
adevărații lucrători cu Dumnezeu pot fi identificați mai ales
pe cerințe limpezi în Scriptură. Reverbațiile veacului apostolic
au strălucit, au licărit și prin lucrătorii ce au luminat pe cerul
ultimelor veacuri sau decenii. O analiză atentă a acestora
dezvăluie câteva caracteristici:
1. Au chemare de la Domnul Isus:
„Apoi, Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi.” (Matei
10:10) Ceea ce putem afla din Evanghelii și în Biserica primară
este că Domnul Isus i-a chemat pe apostoli în mod special. Există
și opinii care susțin că Iuda ar fi cel care s-a oferit să-L urmeze și
nu a fost chemat în mod individual, atunci când a spus lui Isus:
„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” (Luca 9:57). Și aceasta
deoarece Domnul nu-i răspunde afirmativ, știind că în capul lui
erau vizuini de vulpi și cuiburi de păsări, așa încât, El, Mântuitorul,
nu avea unde să-Și plece capul. El Își pleacă capul doar acolo
unde viața este guvernată de legile Sale, care sunt scrise în minte
și sunt puse în inimă. Nu-l acceptă, dar nici nu-l respinge. Se crede
că de obicei, mulți din cei fără chemarea Sa, sfârșesc prin a-L
vinde sau prin a se lepăda de El. Totuși, Domnul i-a chemat pe cei
doisprezece, inclusiv pe Iuda, pentru împlinirea scopului pentru
care a venit în lume.
2. Au putere și autoritate prin darul vindecării, al
credinței și al minunilor
„... le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să vindece
bolile.” (Luca 9:1b) În general, sunt deținători de daruri ale Duhului
Sfânt. Cu excepția unor daruri ale Duhului Sfânt – al vorbirii
despre înțelepciune și al profeției, celelalte daruri, precum cele de
putere: darul credinței ,al vindecărilor, al minunilor, sunt extrem
de rare în creștinismul apostolic de astăzi. O familie credincioasă
din Roma a mărturisit cum fetița lor de cinci ani și jumătate care
era mută, a vorbit la intervenția unui lucrător al lui Dumnezeu
care nu dorește să fie amintit. Primul cuvânt rostit a fost chiar
numele fratelui lucrător prin care Dumnezeu S-a proslăvit. Faptul
acesta poate fi dovedit. O altă mare necesitate de lucrători ai lui
Dumnezeu, din rândul păstorilor, este și din cauză că majoritatea
bolnavilor îi întreabă pe cei chemați pentru ungere sau rugăciuni

stăruitoare în vederea vindecării: „Ați avut ceva de la Domnul
pentru mine?” Câți pot răspunde afirmativ la această întrebare?
Realitatea este tristă, pentru că asistăm la o mare penurie de
daruri. Domnul să le reverse peste Biserica Sa!
3. Sunt trimiși
„Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i
trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.”
(Marcu 6:7)
În Evanghelii, există trimiteri cu diverse scopuri:
- pentru propovăduirea pocăinței și a Evangheliei (Marcu
6:12; 16:15);
- pentru vindecare (Luca 10:9);
- pentru a deschide ochii celor dintre neamuri „ca să se întoarcă
de la întuneric la lumină și de sub puterea Satanei la Dumnezeu și să
primească, prin credința în Domnul Isus, iertare de păcate și moștenirea
împreună cu cei sfințiți.” (conform Fapte 26:18). Cei chemați de
Dumnezeu, când stau la dispoziția Lui, sunt trimiși și astăzi. Un frate
lucrător mi-a spus cum auzea vocea Duhului Sfânt: „Trebuie să mergi
în familia cutare, este cineva acolo care are nevoie de intervenția
Mea! Are de gând...” Și așa era. Zilele din urmă poartă amprenta
acestor apăsări ale celui rău.
În ce situații speciale Și-a trimis Dumnezeu oamenii Săi?
Citind în istoria Bisericii primare, întâlnim cel puțin trei situații:
a. În timpul citirii Sfintelor Scripturi.
Domnul îl trimite pe Filip în timp ce famenul citea din
cartea profetului Isaia. (Fapte 8:26)
b. În timpul rugăciunii, împletite cu post.
Anania este trimis la Pavel în timp ce acesta se ruga. (Fapte
9:11) Nu mâncase și nu băuse nimic timp de trei zile.
Într-una din zile, un grup de frați se aflau într-o sală de
rugăciune a unei biserici, împreună cu slujitorul acesteia. Acolo
era venit și un grup de frați din Bistrița. Un frate pe nume A.B. a
început să deruleze o mărturisire rar întâlnită în vremea de astăzi.
El spunea că în anul 2016, a fost martor personal următoarea
întâmplare: conducătorul bisericii din localitatea C., împreună cu
soția sa, au venit la un cerc de rugăciune, albiți de post (al Esterei)
și au cerut să se facă o rugăciune specială pentru fiica lor, care era
surdă. Erau prezente câteva zeci de persoane. În timpul rugăciunii
stăruitoare, a ieșit un cuvânt prin Duhul Sfânt: „Muții vorbesc, surzii
aud, așa vorbește Domnul, femeie: «Ţi-am vindecat copila!»” În
secundele următoare fetița de șase ani a început să țipe și a fugit
afară; auzea deja... nu putea suferi decibelii strigătelor insistente:
„Doamne, vindecă-o!” Când prezbiterul prezent a desfăcut sticluța
cu untdelemn, în vederea ungerii, profetul revine cu același mesaj
profetic, adăugând doar că „lucrarea nu se face prin ungere, ci
prin Duhul Sfânt!” Plecând de acolo, fetița a început să țipe iarăși.
Când au ajuns la un unchi al ei, au oprit să intre la el. Aflându-se în
capătul scării, unchiul a chemat-o să vină la el. Deodată, fetița pe
nume Timeea strigă bucuroasă: „Unchiule, ce voce frumoasă ai!” Era
de acum vindecată. După o săptămână, cânta deja o cântare. La
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
scurt timp, în timp ce de la amvonul bisericii unde se afla fetița se
făcea mărturisirea acestei vindecări, au urmat alte minuni, tot atât
de mari, chiar foarte mari: niște suflete nemântuite au părăsit calea
pierzării și au ales să meargă pe calea mântuirii. Iată, doar una din
metodele prin care lucrează Dumnezeu împreună cu lucrătorii Săi.
c. Când cineva face milostenii și se roagă.
Rugăciunile ajung până la Dumnezeu – Petru este trimis
în casa lui Corneliu, deoarece acesta practica în mod constant
milostenia și rugăciunea. (Fapte 10:2)
În ce condiții putem deveni lucrători împreună cu
Dumnezeu?
a. Când se dorește prezența darurilor Duhului Sfânt.
Este limpede că întâi credincioșii trebuie să dorească această
lucrare în viața lor și a bisericii. Viața acesteia depinde în mare
măsură de acest aspect, care influențează creșterea calitativă și
cantitativă. Atunci rugăciunea este una care exprimă mărturisirea
sinceră că darurile amintite sunt absente și este nevoie de ele, așa
cum s-a exprimat profetul Isaia, într-o rugăciune cutremurătoare:
„Priveşte din cer şi vezi, din locuinţa Ta cea Sfântă şi slăvită: unde este
rîvna şi puterea Ta? Fiorul inimii Tale şi îndurările Tale nu se mai arată
faţă de mine!” (Isaia 63:15). Așa s-a rugat și Daniel în rugăciunea
sa din capitolul 9, atunci când s-a identificat cu poporul său, cu
păcatele acestuia și mai ales atunci când a realizat din profeții că
era urgent să intervină înaintea Domnului – se apropia vremea
eliberării din captivitatea babiloniană.
b. Când trezirea spirituală începe în viață și familie și
continuă în biserică.
Mai întâi, slujitorul va trebui să dea tonul trezirii din neveghere.
De ce tocmai el? Pentru că el este chemat să stea în turnul de veghe
și să sune din trâmbiță, atunci când scrutează pericolul. O latură
importantă a trezirii spirituale este mărturisirea păcatelor. Aceasta
va avea în vedere recunoașterea sinceră a păcatului, regretul
și plânsul adânc față de păcatele comise, repararea obligatorie
a daunelor, începând de la lucrurile mici, ca returnarea cărților
împrumutate și nerestituite până la tâlharii care au intrat în popor,
care au jefuit timpul, și au produs întinarea cugetului, și desigur tot
ce trebuie de mărturisit, culminând cu renunțarea la păcat. Astăzi,
când asistăm la derularea evenimentelor finale, este o nevoie
grabnică de trezire, pentru că se aud și deja se văd caii apocaliptici,
care au început să necheze și să iasă din ocolul vremii pentru a
galopa pe suprafața pământului. Vor lăsa în urma copitelor lor
dezastre - conflagrații, martiri, tulburări, foamete, secetă, ciumi
și moarte, inclusiv moarte spirituală. Este clar că schimbarea va
începe atunci când se va suna din trâmbiță deșteptarea poporului,
când acesta va fi chemat la post și rugăciune. Vor fi implicate toate
categoriile de vârstă pentru ca Domnul să dea biruință bisericii.
Asemeni profetului Ioel, slujitorii sunt chemați să plângă între tindă
și altar și să zică: „Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară
moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor! Pentru ce să se zică
printre neamuri: „Unde este Dumnezeul lor?” (Ioel 2:17). Cu astfel de
inimi sfâșiate și smerite, Dumnezeu intră la lucru.
c. Când se va trece la reforme concrete.
Domeniile în care trebuie să aibă loc o schimbare radicală
în viețile slujitorilor sunt: în primul rând, trăirea unei vieți în
sfințire. Aceasta va viza puritatea interioară, adică un cuget
curat, închinarea printr-o muzică teocentrică, sacră, limbajul,
relaționările bazate pe sfințire, vestimentația și tot ceea ce ne ne
poate depărta de Dumnezeu. Toate acestea presupun eforturi,
dar se merită, ca Domnul să poată să ne recunoască drept
lucrători ai Săi și nu ai fărădelegii.
II. Mijlocitorii
Pe parcursul Bibliei, întâlnim o pleiadă de mijlocitori.
Aceștia susțin lucrarea Domnului, bunul mers al bisericii și pot
avea un rol deosebit în lucrarea de zidire a bisericii. Există mai
multe tipuri de mijlocitori.
13
 Continuare de articole
„...dacă s-ar fi scris cu deamăruntul,...în lumea aceasta n-ar fi
putut încăpea” (Ioan 21:25)
1. Mijlocitori pentru cei din linia întâi a frontului
spiritual
Iată o situație inedită în care îi întâlnim pe Aaron și pe Hur,
care susțineau mâinile lui Moise în sus, atunci când poporul era în
luptă cu Amalec. „Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră,
au pus-o sub el şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile,
unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până
la asfinţitul soarelui.” (Exodul 17:12). Uneori, Dumnezeu numai
în felul acesta aduce biruință. Recent un frate mărturisea că în
sondajul făcut de el în rândul celor ce urmau să se boteze, la
întrebarea: în ce domeniu al slujirii își doresc să activeze, ce daruri
sau slujbe ar dori să aleagă pe viitor - cei intervievați fiind tineri -
într-o majoritate copleșitoare au ales cântarea, foarte rar slujirea
Evangheliei, la fel ca în situația descrisă mai sus – cu diferența
că o parte însemnată dintre ei își doreau să fie pastori, când vor
ajunge mari. Cel mai trist – aproape nimeni nu și-a dorit să fie un
mijlocitor pentru bunul mers al lucrării Domnului.
2. Mijlocitori ai rugăciunii pentru slujitorii bisericii
„Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne
deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos.”
(Coloseni 4:3) Mijlocitori ai rugăciunii sunt cei care se roagă mai
ales pentru cei chemați în slujire. Și nu numai. Îmi amintesc că
la scurt timp după ce am fost ales slujitor, ori de câte ori se ivea
un obstacol în fața bisericii, exista o soră în vârstă, cu numele
Bety, care în astfel de situații venea și-mi spunea: „De mâine
intru înaintea Domnului!” Și se cunoșteau imediat rezultatele
intervenției cu greutate ale acestei surori care, din nefericire,
astăzi este trecută la Domnul. S-a simțit lipsa ei pentru mult timp.
Unde sunt astfel de suflete în zilele noastre?
3. Mijlocitori pentru suflete aflate în situații critice
Un segment important dintre aceștia sunt implicați în
mijlocire într-un mod aparte, pentru o cauză specială sau pentru
o persoană care are nevoie de ajutor divin. Biserica primară este
un exemplu, când mijlocea pentru cauza apostolului Petru: „Deci
Petru era păzit în temniţă şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni
către Dumnezeu pentru el.” (Fapte 12:5). Îl mai întâlnim în vechime
pe Iuda, care intermediază în fața lui Iosif pentru Beniamin
(Geneza 44:18-34); apoi pe Ionatan, care intervine la tatăl său
- regele Saul, pentru David (1 Samuel 19:1-7); și nu în ultimul
rând, pe Abigail, care intervine în fața lui David pentru a acoperi
nebunia soțului său. (1 Samuel 25:14-35) Când Petru și Ioan au
fost somați să nu mai predice în numele Domnului Isus, Biserica a
început să mijlocească către Dumnezeu:
„Când au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi
împreună către Dumnezeu, şi au zis: „Stăpâne, Doamne... Tu ai zis
prin Duhul Sfânt: „Pentru ce se întărâtă neamurile şi pentru ce cugetă
noroadele lucruri deşerte? Împăraţii pământului s-au răsculat şi
domnitorii s-au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său...
Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi
să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala şi întinde-Ţi mâna,
ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău
celui Sfânt, Isus. După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde
erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul
lui Dumnezeu cu îndrăzneală.” (Fapte 4:24-31).
4. Mijlocitori pentru popor sau țară
Biblia conține diverse cazuri de oameni ai lui Dumnezeu
care și-au iubit neamul din care proveneau până acolo că erau
gata să-și dea viața pentru ea. Două cazuri dintre acestea rețin
atenția într-un mod special: Iată una din rugăciunile lui Moise:
„Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, şterge-mă din cartea Ta
pe care ai scris-o!” (Exodul 32:32). Iar o altă dorință, exprimată
de apostolul Pavel, este aceasta: „Căci aproape să doresc să fiu
14
eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
mele trupeşti.” (Romani 9:3). Oare câți astfel de iubitori de neam
sunt astăzi? Să nu uităm și de mijlocirea făcută de Avraam pentru
Sodoma. (Geneza 18:22) Este interesant că Avraam nu mijlocește
doar pentru Lot, ci și pentru ceilalți oameni pe care el îi considera
ca fiind buni. Moise, de asemeni, a intervenit la Faraon pentru
poporul evreu care era rob în Egipt. (Exodul 5-10) Urmează
Samuel, Ieremia și alții. Apostolul Ioan încurajează mijlocitorii
să se roage, mai cu seamă pentru cei care nu au comis păcate
care duc la moarte, însă le cere să n-o facă dacă acele păcate
duc la moarte. (1 Ioan 5:16) Rugăciunea „Tatăl nostru”, care în
majoritatea absolută a bisericilor este cerută să fie rostită doar
de către copii - are o foarte mare însemnătate, deoarece are un
puternic mesaj de mijlocire pentru ceilalți credincioși, nefiind o
rugăciune individualistă, prin faptul că este adresată la plural,
atunci când zice: „Pâinea noastră”; „dă-ne-o nouă”; „ne iartă precum
și noi iertăm”, „nu ne duce pe noi în ispită; ne izbăvește pe noi de Cel
rău.” Oare cum ar fi arătat realitățile din teren, dacă ne-am fi rugat
„Tatăl nostru” cu toată Biserica? În concluzie, dacă te consideri
un șomer spiritual abandonat, nu uita: există locuri vacante în
slujirea de mijlocire. Nu este vizibilă, așa cum sunt altele, nu este
în centrul atenției oamenilor de astăzi, dar este în centrul atenției
lui Dumnezeu și de foarte mare importanță în vremea din urmă.
III. Binefăcătorii - descoperitorii fericirii
Slujba ajutorării – prin fapte bune și milostenii
„Ea (Tabita) făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.”
(Fapte 9:36) Această slujire se concentrează pe cei în nevoi, așa
cum a făcut-o această uceniță. Nu are riscul căderii în mândrie,
atunci când evită publicitatea, așa cum se poate întâlni în alte
daruri, cum ar fi cel al cârmuirilor, datorită faptului că slujitorii
sunt expuși în mod vizibil înaintea oamenilor, iar tentația pentru
faimă poate fi pe măsură. Însă, nu e la fel când binefacerile sunt
direcționate spre cei mai neînsemnați - frații Domnului Isus. Ei
trebuie să aibă prioritate și lor trebuie mai întâi să li se acorde
o importanță mai deosebită, deși trebuie incluși toți oamenii
care sunt în nevoie. Puțini știu ce bogăție de binecuvântare se
revarsă peste cei care se preocupă de săraci. Binefacerea, dărnicia
– într-un cuvânt, ajutorarea - vin în ajutorul celor cu posibilități
pentru a le oferi fericirea. Este evident că pentru unii n-are
căutare, deoarece caută fericirea în poziții vizibile și de aceea
este tot mai ocolită de ei în zilele noastre. Cu excepția chemării
de a fi la dreapta Domnului Isus, în vederea răsplătirii. (Matei
25:34-40) Psalmul 41, în versetele 1-4, ne prezintă șapte dintre
binecuvântările generate de slujirea celor săraci:
a. Devenim oameni fericiți pe pământ;
b. Suntem izbăviți în ziua nenorocirii;
c. Avem parte de protecția lui Dumnezeu;
d. Suntem ţinuți în viaţă, adică vindecați;
d. Nu suntem lăsați la bunul plac al vrăjmaşilor noștri;
e. Domnul ne sprijineşte când vom fi pe patul de suferinţă:
f. Domnul ne uşurează durerile în toate bolile noastre. Și
când ne gândim cât de mulți caută fericirea pe căi greșite, în timp
ce este și poate fi atât de aproape de noi. Așadar, dăruind sau
ajutorând pe cei în nevoie, descoperim fericirea și devenim cu
adevărat fericiți.
IV. Unșii Domnului
Cei umpluți de Duhul Sfânt: „Duhul Domnului Dumnezeu
este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia;
M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc
robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii; să dau
drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului.”
(Luca 4:18). Desigur, puterea Duhului Sfânt are drept scop
mărturia Cuvântului prin propovăduirea Evangheliei. (Fapte 1:8).
Însă, asemeni Domnului Isus, această putere care este în și peste
cei umpluți de Duhul Sfânt, trebuie folosită! Sunt atât de mulți
care de obicei șomează spiritual. Ei spun: „nu sunt cârmuitor,
învățător, proroc etc. Mă mulțumesc cu rugăciunea și cântarea
în comun / individuală din biserică – nu am alte slujbe!” Domnul
spune: Nu! Dacă Domnul Isus le-a împlinit atât literal, cât și
spiritual, trebuie să trăim asemeni Lui! Privind la apusul anului de
har, de îndurare și care va face schimb cu ziua răzbunării, a nopții,
când nimeni nu va mai putea lucra, iată urgența câtorva slujiri
vacante pe care Biblia le oferă celor fără lucru, direcționate către
câteva categorii care așteaptă a fi slujite și au grabnică nevoie de
angajarea noastră, în vederea slujirii prin puterea (în limba greacă
- dunamis) și ungerea primită de la Duhul Sfânt:
- Să ducem vești bune celor săraci spiritual - adică să ducem
vestea bună a Evangheliei, a mântuirii prin jertfa Domnului Isus;
- Să-i vindecăm și să-i îmbărbătăm pe cei îndurerați, cu
inima zdrobită de durerile sufletești;
- Să propovăduim eliberarea robilor din războiul spiritual;
- Să deschidem ochii orbilor - orbiți de păcat (Fapte 26:18),
de lăcomie – Balaam (Numeri 22:31), de disperare (Geneza 21:19),
de frică – slujitorul lui Elisei (2 Regi 6:17) și de autoînșelăciune.
(Apocalipsa 3:18);
- Să oferim calea spre libertate celor apăsați de poverile
vieții.
Niciodată nu s-a deschis un front mai mare de lucru
pentru cei care nu lucrează pe ogorul Evangheliei. Într-o lume
debusolată, plină de suferințe și boli, într-o lume amenințată
de crize, în care este amenințată pacea, liniștea, sănătatea, este
nevoie de asfel de lucrători, care să ocupe aceste locuri de muncă
spirituală.
V. Străjerii din turnuri
Pământul nostru este teatrul de luptă dintre forțele
binelui și ale răului. Iov îl percepe pe Dumnezeu ca fiind –
Păzitorul oamenilor (Iov 7:20). David declară că Dumnezeu
este supraveghetorul poporului Său: „nu dormitează, nici nu
doarme, Păzitorul lui Israel” (Psalmul 121:3,4). La rândul Lui,
El are deasemeni santinele spirituale investite și așezate în
Observatoarele Bisericii Sale. În limbaj biblic, ei mai sunt numiți
străjeri sau veghetori, pentru că au fost special instruiți pentru
a veghea și păzi credincioșii zilelor noastre, în vederea biruinței
asupra cumplitului dușman multimilenar – Satan. Iată câteva
categorii de străjeri, care au misiunea de a supraveghea Turma Sa:
1. Străjerii profetici, autentici – cei care sunt chemați
de Dumnezeu (1 Corinteni 12:28), pentru a trâmbița Cuvântul
care iese din gura Lui (Ezechiel 33:7), adică pentru a înștiința atât
poporul cu privire la pericolele spirituale care îl pândesc, în care se
află, dar și pe cei care se îndreaptă spre prăpastia păcatului. În caz
că nu o fac, răspund de sângele celor neînștiințați (Ezechiel 33:1-
20; Fapte 20:26-28). Iată de ce, profetul din turnul de veghe nu va
tăcea, va fi neodihnit și într-un permenent duh de rugăciune și
trâmbițare a adevărului rostit de gura Domnului (Isaia 62:6). Peste
toate trebuie ca glasul lor să răsune atât pentru veghere, cât și
de bucurie, datorită întoarcerii a doua oară cu slavă și putere a
Domnului Isus Hristos pe norii cerului (Isaia 52:8).
2. Străjerii prezbiteri – episcopi și păstori autentici
- care în mod implicit sunt autorizați de Duhul Sfânt, atît ca
supraveghetori, cât și ca păstori. Ei au un grad maxim de
responsabilizare personală și colectivă: „Luaţi seama, deci, la voi
înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi
(sau: priveghetori.), ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a
câştigat-o cu însuşi sângele Său.” (Fapte 20:28). Misiunea lor bază
este să asigure hrană turmei, să ofere o învățătură sănătoasă
care să conțină tot planul lui Dumnezeu; învățătură care să
conțină mustrare, certare, îndemnare, dar cu toată blândețea.
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Trebuie să fie conșientizați că turma îi aparține Domnului Isus și
ca atare nu vor căuta să placă oamenilor. De asemeni trebuie să
păzească turma de lupii răpitori, de învățătorii și de profeții falși,
de duhul muzicii liturgice a lui Baal, de conturul duhului izabelic.
Acesta îi poate influența să accepte desfrâul spiritual și hrana
lucrurilor jertfite idolilor și astfel Biserica să nu apară în lumina
vestimentației Miresei lui Hristos, ci într-o turnură, mai degrabă
izabelică – firească și lumească. Slujitorii trebuie să fie curați de
sângele tuturor (Fapte 20:26; Ezechiel 3:20,21; 34:1-10).
3. Credincioșii - străjeri autentici: „Să veghem unii asupra
altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.” (Evrei
10:24). Vegherea reciprocă presupune modalități de încurajere și
ajutorare a celor ce trec prin nevoi, de ridicare a celor căzuți, fapte
pe care le face dragostea, care este mai curând un act al voinței.
Prezența acesteia în credincioșii autentici, lucrează în inimile lor.
Acestea nasc gândurile bune ce izvorăsc din milă și prind rădăcini
în rondul de flori al iubirii divine, și care mai apoi, fac să rodească
faptele sau roada Duhului Sfânt. Este mare nevoie de astfel de
credincioși care să vegheze, nu doar pentru a critica, ci mai ales
pentru a ai salva pe frații și surorile noastre de credință care se
zbat în multe necazuri.
Concluzii
Nu este imposibilă întrezărirea direcției spre care ne
îndreptăm. Cei de atunci - primii din sondaj - adică cei din
deceniile trecute, astăzi sunt implicați în diverse laturi ale slujirii.
Marile probleme sau concurențe din biserici au fost mai ales
pentru slujbele de slujitori, adică în perimetrul darului cârmuirilor
și nu pentru cele din zona unor daruri de mare valoare, după care
nu se înghesuie mai nimeni. În ultimii ani, pe care îi parcurgem,
problemele ascuțite sunt pe terenul închinării prin muzică.
Soluția? Fiecare generație trebuie să predea noii generații
ștafeta unei credințe apostolice curate, originale. Copiii fac
ceea ce văd la părinți. Un exemplu: unde au fost coruri, copiii
s-au făcut coriști și dirijori. Unde au fost instrumentiști, copiii
au devenit la fel, unde s-a pus baza pe învățături sănătoase și
pe sfințenie, copiii au preluat ștafeta acestora, chiar dacă nu în
totalitate. Pentru vremurile de azi și cele care vin, avem nevoie ca
Duhul Sfânt să lucreze cu minuni și semne. Aceste daruri trebuie
căutate și dorite cum nu au mai fost și nu s-a mai întâlnit în vreo
altă perioadă a istoriei Bisericii. E nevoie de rugăciuni fierbinți ca
Domnul să-Și reverse darurile Sale peste slujitorii Săi, mai mult ca
oricând în vremea de azi.
Trăim o vreme când ochii celor ce vor să facă o slujire pentru
Domnul Isus sunt îndreptați spre slujiri care se bucură de un grad
accentuat de spectaculozitate, care implică vizibilitate și aprecieri
ale oamenilor, adică cele care vizează mai degrabă poziții sau
ierarhii; cu alte cuvinte acele slujbe care prin poziția lor devin
vizibile. Este mai mult decât necesar să se accentueze valoarea
slujirilor de mare folos, chiar dacă azi nu au o foarte mare căutare.
Să nu uităm că darurile din Biserică trebuie să fie date de Duhul
Sfânt (1 Corinteni 12:4); slujbele din Biserică trebuie să fie date
de Domnul Isus (1 Corinteni 12:5), deoarece ale lui Dumnezeu,
care lucrează totul în toți sunt planurile și lucrările. Un poet și
compozitor creștin suna din trîmbița deșteptării prin refrenul
unei cântări cu titlul: „Azi Domnul caută lucrători”:
Azi să lucrăm cu înflăcărare,
E-aproape noaptea, să nu uităm!
Că secerișul este mare:
Cât ține ziua să lucrăm!”
Așa că: „Spor la lucru!” tuturor celor ce vor înțelege nevoia
de implicare în slujirile vacante – cele mai răsplătite. Domnul să
ne ajute pe toți! Amin.
Simion Buzduga
15
 Biobragii
„Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri,...şi urmaţi-le
credinţa!” (Evrei 13:7)
MINERVA VARGA
Învățătoarea lui Isus de la Școala Duminicală
Mă simt profund dator să scriu despre Dumnezeul
unei femei dragi sufletului meu. Între atâția bărbați
destoinici pe care i-am întâlnit, ființa ei neînsemnată
rămâne ca o imagine a unui ghiocel răsărit între versanții
unor stânci maiestuoase. Ce înseamnă fragilitatea lângă
vigoare, micimea lângă masivitate și efemerul lângă
statornicie? Pentru noi nimic; însă pentru Dumnezeu, totul.
Așa s-a folosit El de un Abel firav ca o suflare, de un Moise
elocvent ca o gângăvire, de un Ieremia fragil ca un miel dus
la măcelărie și de alții pe care unii dintre noi i-am cunoscut.
Varga Minerva s-a născut la 2 Martie 1948 în satul
Gura Arieșului, judeţul Alba. Între cei unsprezece frați, patru
băieți și șapte fete, s-a distins prin înclinația predilectă
spre meditație și studiu. Iubirea de Dumnezeu a înscris-o
încă de atunci în rândurile Oastei Domnului, iar mai târziu
între câștigătorii de suflete de la frații penticostali. După ce
a absolvit școala primară și gimnazială în satul natal și în
Lunca Mureș, și-a finalizat studiile cu liceul și școala tehnică
de laborant la Câmpia Turzii. La începutul anilor `70 s-a
stabilit împreună cu mama ei, Anica, în Câmpia Turzii, unde
a lucrat în laborator la Industia Sârmei. Tot în acea perioadă
a frecventat slujbele divine ale bisericii penticostale din
Sâncrai, unde conducea fratele Ionică Berar și unde a primit
atât botezul în apă cât și botezul cu Duhul Sfânt. Cum a
ajuns acolo? La serviciu a auzit că există un coleg pocăit cu
numele de Ion Andruș. L-a căutat, l-a găsit, și cu seriozitate
profundă, i-a spus: „Te rog, spune-mi, cum pot să fug de
focul care vine?” Fratele Andruș și-a dat seama că are în fața
lui pe o căutătoare a Adevărului, care vrea să scape de focul
iadului. A invitat-o la biserica penticostală, unde a și rămas.
Dumnezeu avea un plan minunat cu privire la viața ei.
Dragostea față de Dumnezeu i-a format atât de mult
viața de slujire încât încă de la începutul anilor `80 și până
după 2010 a slujit la Școala Duminicală, formând caracterul
multor copii, care au devenit astfel fiii ei de suflet. O viață
întreagă de slujire și dedicare! Domnul o va răsplăti pentru tot
ceea ce a făcut! După o lungă perioadă de zbucium și boală
(circa cinci ani), sora Minerva a plecat la Isus, la Domnul ei
pentru care a luptat, a plâns, s-a rugat și a așteptat. O cântare
dragă inimii ei, preluată din Harfele Oastei Domnului și care
a caracterizat-o, cântare pe care o cânta mereu împreună cu
copiii de la Școala Duminicală, spunea printre altele:
„Departe eşti încă curată fecioară / Şi ape şi codri şi
munţi te-nconjoară / Şi munca-ndelungă te ţine, te ţine /
Şi dulcele Mire nu vine, nu vine...
16
Mai coase, mai ţese, mai cântă, mai plânge / Mai ai
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
încă puține podoabe a-ţi strânge / Puţine suspine şi tot mai
puţine / Căci dulcele Mire grăbeşte spre tine.”
Și până la urmă, Mirele ei a venit! Când îngerul Domnului
a venit să o ia, în 14 septembrie 2020, era pregătită. Mare har
să fii gata de plecare!
Îmi amintesc de zilele minunate în care i-am fost elev
la Școala Duminicală. Extrag din această comoară care este
istoria, câteva gânduri practice dedicate învățătorilor de la
Școala lui Isus.
1. Un învățător de Școală Duminicală trebuie să predea
copiilor Biblia. Ne aflăm într-o perioadă în care învățătorii
sunt asaltați de o multitudine de posibilități de predare.
Este uimitor cum putem să ne rătăcim printre minunățiile
de materiale ajutătoare, de la cele imprimate pe suport
textil, hârtie, piatră etc și până la cele oferite de internet prin
platforme virtuale specializate sau nu. Cred că în educația
copilului creștin, învățătorii și părinții din familiile noastre
trebuie să audă mai mult ca niciodată strigătul Reformei:
„Sola Scriptura!” Suntem îngropați în informații și totuși
nu mai formăm închinători. Sora Minerva a știut ca nimeni
altul să îi motiveze pe copii să se apropie de Biblie. Organiza
misiuni în care copiii trebuiau să slujească. În prealabil îi
pregătea cu mare minuțiozitate. Învățau versete de aur,
încercau să predice, se organizau concursuri de recitare a
Scripturilor, se rosteau cuvintele vieții veșnice cu o intonație
solemnă și profundă (adesea se reluau aceste sesiuni până
totul mergea bine), erau mustrați batjocoritorii și chiar
pedepsiți, iar cei mai bine văzuți de învățătoare erau cei care
învățau constant Biblia; ea îi numea „bibliașii Domnului”.
Acolo am învățat pe de rost „Firul roșu” din Matei 1, Isaia
capitolul 53, Ioan capitolul 1, Psalmul 139, o mulțime de
psalmi și alte texte utile pentru mântuirea omului și slujirea
Domnului. Începusem chiar să învățăm Psalmul 119, cel mai
lung text din Scriptură! Iar învățătoarea știa foarte bine cum
să ne cucerească și folosea cuvinte de încurajare, zâmbete
și cadouri pentru a ne ajuta. Și a reușit! Prima mea predică
am rostit-o la vârsta de circa 10-12 ani, când am fost la
Soporu de Câmpie cu grupa noastră și cu sora Minerva. Am
tremurat până am fost chemat la amvon. Predica mea a fost
cea mai scurtă predică din viață: vreo 20 de secunde. Am
vorbit două-trei fraze despre învierea lui Lazăr. Dar cine m-a
încurajat în continuare? Învățătoarea lui Isus.
2. Un învățător de Școală Duminicală trebuie să se
roage pentru copii. Învățătoarea lui Isus se ruga și postea

pentru noi. Eram neastâmpărați, neatenți, certăreți, dar ea
calma grupa noastră gălăgioasă cu rugăciunile fierbinți din
odăiță. Ne-a învățat și pe noi să ne rugăm. Scria numele
noastre pe bilețele și aveam datoria să ne rugăm pentru
cel care ieșea la sorț. Am plecat la școală departe de casă.
Au trecut anii și ne-am reîntâlnit. Ea continuase să se roage
pentru mine. În marea ei dorință de înaintare a Evangheliei,
mă întreba de lucruri mari, despre care nu auzisem: „Știi ce
înseamnă slujba de eliberare?” Nu știam. „Știi ce înseamnă
predare totală?” Nu știam. Și mi-a adus carnețelele ei, pe
care le scria cu lacrimi, inspirate din predici, din poezii și din
lecturi sfinte. A căutat să mă ajute, deoarece Dumnezeu îi
vorbea să o facă. Domnul să îi ajute pe toți învățătorii lui
Isus să se roage pentru copiii încredințați lor!
3. Un învățător de Școală Duminicală trebuie să predea
copiilor materia „Naștere din nou”. Tu, care ești învățătorul
lui Isus, ești oare născut din nou? Tu știi drumul spre cruce?
Cunoști drumul spre Sânge? Îl cunoști pe Mântuitorul? Cum
vei putea să-l călăuzești pe un copil orbit de patimi spre
Calvar, spre locul unde se șterg păcatele, se iau poverile, se
limpezesc privirile și se iau noi hotărâri și direcții de viață,
dacă tu nu ai bătătorit drumul spre cruce? Să nu uităm că
noi nu formăm în școlile noastre oameni ai înțelepciunii și ai
cunoștinței care îngâmfă, ci oameni ai lui Dumnezeu! Întâi,
copiii noștri trebuie să-L cunoască pe El, apoi să cunoască
puterea minunilor Sale! Învățătoarea lui Isus a fost cea care
îi chema pe copii deoparte și le vorbea despre sufletele lor.
Îi întreba dacă se simt păcătoși, dacă au nevoie de iertarea
lui Dumnezeu, dacă vor să se schimbe, dacă doresc să Îl
cunoască pe Dumnezeu… Ea a fost cea care, atunci când
s-a organizat stăruința după Duhul Sfânt în biserica din
Câmpia Turzii, a anulat toate proiectele de lecție pe care
intenționa să le parcurgem și a făcut prima stăruință cu noi
la subsolul bisericii. Toate aceste lucruri au desemnat-o în
ochii noștri ca pe o ființă căreia îi păsa de sufletele noastre.
4. Un învățător de Școală Duminicală trebuie să le arate
copiilor dragoste. Nu voi uita niciodată seara aceea specială în
care ne-a invitat acasă la ea și ne-a servit un ceai. Am cântat
cântările noastre, pe care le știam pe dinafară: Mielușel divin,
vestitor al iertării, Toți ar trebui să știm cine-I Isus și altele,
ne-am rugat și am discutat. Apoi, cu un aer misterios, ne-a
spus: „Prăjitură nu am făcut, dar am să vă servesc o tavă de
prăjituri pe care o veți ține minte toată viața!” Și ne-a adus o
tavă pe care erau întinse hârtii de o sută de lei; acolo era tot
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
salariul ei, dar acolo era și inima sa. Cel mai minunat lucru din
lume este să îți torni inima ca o jertfă de băutură în sufletul
altora. Atunci inima ta devine dragoste, o dragoste fierbinte,
fluidă, care ia forma inimii altora și îi câștigă pentru cer. Cum
putem oare să arătăm copiilor noștri dragoste, câtă vreme
nu o avem decât în teorie? Dragostea înseamnă sacrificiu.
Înseamnă slujbă înaltă. Înseamnă totul. Căci Dumnezeu este
iubire. A trecut vremea… S-a îmbolnăvit… Am vizitat-o cu
ceva timp înainte să moară. Încă era conștientă. Mi-a făcut
semn să iau și să servesc un pahar de suc. Atâta mai avea
atunci acasă. Era încă obișnuită să dea, deoarece s-a dăruit
Celui care i S-a dăruit.
5. Un învățător de Școală Duminicală trebuie să-și
recunoască slăbiciunile în fața copiilor. Pe Damiens de
Veuster nu l-au ascultat leproșii din Molokai până când nu
a devenit lepros ca ei. Un învățător adevărat este cel care se
recunoaște adesea ca neștiutor, greșitor și ca cel care poate
să învețe chiar de la un copil. Un învățător al lui Isus este
un om. Iar om înseamnă slăbiciune. Am descoperit printre
hârtiile mele o poezie compusă de această umilă slujitoare
a lui Dumnezeu. Mi-a dăruit-o odată, zâmbind cu stângăcie
și mi-a spus să o „dreg” să sune bine. În anii mei de zbatere
și căutare a harului divin, versurile ei m-au îmbărbătat
să știu că orice om al lui Dumnezeu își are clipele sale de
agonie, fiecare își are propriul Ghetsimani, însă trebuie să îl
caute pe Cel care a plâns și S-a rugat în grădină. Iată aceste
versuri; le redau în forma lor șchioapă pe alocuri, din punct
de vedere metric. Am vrut într-o vreme să le retușez, dar
am considerat că cel mai bun untdelemn iese din măslinele
care și-au pierdut forma. Și știm că dintr-un Iacov șchiop,
Dumnezeu poate face un instrument al Harului.
„Suspină marea și se zbate, / Vântul vuiește ne-ncetat.
Se clatină barca vieții / Dusă de valu-nfuriat…
E greu să lupți cu valul vieții / În noaptea-ntunecoasă,
Cu vânturile ce izbesc / Să smulgă orice șansă.
O, câți din cei care-au plecat / Lăsând țărmul în urmă,
Rămas-au teferi, fluturând / Drapelul în furtună?
Când te uiți ’nainte, cu credință / La ținta care o dorești,
Pot să izbească cu furie / Oricâte valuri te lovesc.
Isus e Ținta. El așteaptă / S-ajungă-n port și barca ta.
Auzi-L, șoptindu-ți peste valuri: / «Destinul tău e-n
Mâna Mea!
’Nainte, rezistând furtuna! / Iubește, rabdă ne-ncetat!
Vei fi cu Min` pe totdeauna! / Mai ai puțin, doar, de
luptat!»”
Versurile ei își au ecou în călătoria emblematică pe
marea vieții a fiecărui credincios. Punctul cel mai important
al călătoriei noastre este Isus, Cârmaciul. Învățătoarea lui Isus
a plecat la Cel pe care L-a iubit și pe care L-a dorit toată viața,
la Mirele ei, la Isus al ei, la Iubitul ei din ceruri. Dumnezeu să
ne binecuvânteze pe toți, pe malurile râurilor sfinte, să ne
revedem în dimineața fără nori a primăverii veșnice!
Fănel Șuteu
17
 Experienţe
„Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,
nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni
care va veni...” (Psalmul 78:3-4)
CU DUMNEZEU
ÎN PERMANENȚĂ
(PARTEA A III-A)
Dumnezeu este totul pentru mine
Era luna noiembrie și pe strada noastră se făceau
branșamente la gaz. Doream foarte mult să ne branșăm
și noi și plătisem prima rată. Peste trei zile trebuia să o
achităm pe a doua. La recomandarea unei surori, m-am
dus la o familie din biserica noastră care împărțea partea
Domnului a unui frate din străinătate, pentru că ei mai
împrumutaseră şi pe alţii. Aveam mare nevoie de bani, că
altfel trebuia să cumpărăm două mașini mari de lemne
pentru foc.
A fost prima dată când am intrat în acea casă și era
doar sora acasă. I-am spus cine m-a trimis și că acea sumă
de bani o putem returna în două săptămâni. Sora mi-a zis:
„Avem banii cumnatului în casă, este partea Domnului,
vino mâine când este și soțul acasă și îți dăm, că avem.”
M-am bucurat crezând că am rezolvat problema, dar a
doua zi când am plecat spre ei și eram pe la colțul străzii
lor, Domnul mi-a vorbit că nu o să primesc bani împrumut.
Atunci am zis: „Doamne, dar au și spus că îmi dau. Mă
duc până acolo să mă conving.” Am ajuns și sora îi spune
fratelui: „A venit sora să-i dăm bani împrumut și știi că
i-am spus că îi dăm.” El, în prezența mea, din mers așa prin
cameră, îi spune: „Nu te sfătuiesc să-i dai.” Cu vocea stinsă
am întrebat: „Frate, dar de ce spui asta? Am nevoie mare de
banii aceștia doar pentru două săptamâni, că altă soră îmi
dă atunci și ți-i aduc înapoi.” El a răspuns: „De unde știu eu
că sora aceea îți dă?” Atunci am zis: „Dacă nu mi-i dă, acum
e luna noiembrie, eu am porci grași de vânzare, nu-i pot
vinde până peste o lună și jumătate și atunci o să ai banii
sigur de la mine.” Replica lui a fost: „De unde să știu eu că tu
poți vinde porcii?” Aşa că nu am primit banii, exact așa cum
îmi vorbise Domnul. Probabil că, dacă banii au fost partea
Domnului, nu era corect să mă împrumute.
M-am simțit neplăcut şi m-am descurajat, dar
m-am alipit tot mai mult de Dumnezeu, pentru că El nu
mă refuzase niciodată. Dumnezeu ne învață să iubim, să
ajutăm, să acceptăm şi să încurajăm. Aici se vede cât suntem
de maturi spiritual și câtă dragoste din Dumnezeu avem
în noi. Se cunoaște după priceperea de care dăm dovadă
în cele mai speciale situații. Dumnezeu să binecuvânteze
această familie! Dar frumusețea dragostei lui Dumnezeu
s-a arătat fără întârziere, fără ajutorul nimănui și fără niciun
ban împrumutat sau primit de la vreun om, am putut plăti
branșamentul. Slăvit să fie Numele Lui! Amin.
18 „Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
Seara, când a venit soțul de la serviciu, a adus o
primă – un bonus – la care nu ne gândeam, cel puțin în
acea seară, dar banii tot nu au fost suficienți. A doua zi
dimineața, la ora 8, un vecin ne-a adus niște bani pentru
că alt vecin s-a legat la aceeași țeavă de gaz cu noi și ne
revenea câte o sumă la fiecare familie, dar tot nu au fost de
ajuns. La ora 9 am scos alocațiile copiilor și am completat
suma necesară, plecând apoi direct la birou și, încadrându-
mă în timp, problema noastră a fost rezolvată. Multumesc
lui Dumnezeu pentru toate, nu am avut rezerve pe care să
ne bazăm și să stăm liniștiți, dar am văzut implicarea lui
Dumnezeu la fiecare pas, bunătatea Lui înnoindu-se în
fiecare dimineață. În veci să fie binecuvântat Numele Lui!
Dumnezeu ne dă pâinea cea de toate zilele
Era o zi de luni când am plecat să cumpăr pâine.
Cinci franzele mari era porția pentru o zi. Venind pe stradă
repede să nu îmi las copiii prea mult timp singuri, spuneam
Domnului că aceştia au fost ultimii bani pentru pâine, iar
până vineri, când soțul urma să primească salariul, alți bani
nu mai aveam. Am zis: „Doamne, Tu știi că nu îmi place să
împrumut şi nu ştiu de la cine să iau bani împrumut, iar
cine mi-ar da, nu au nici ei. Tu vezi că eu mă organizez cât
se poate de corect, dar acum banii nu ajung! Tu mi-ai dat
copiii, dă-le Tu pâinea, că știu și cred că Tu poți. De luni
până vineri pâinea mea nu s-a terminat. Am tot luat pâinea
din dulap și puneam la școală și grădiniță la copii. Mâncam
cu toată familia și acasă. În acele zile a venit la noi un frate și
încă o familie la care le-am arătat pâinea cumpărată de luni
și le-am spus cum am cerut pâinea de la Domnul, slăvit să
fie Numele Lui! Vinerea, pâinea noastră s-a terminat, când
salariul deja a ajuns acasă și am cumpărat pâine în fiecare
zi, ca mai înainte.
Copiii m-au întrebat mai târziu cum a fost cu pâinea?
S-au îmulțit pâinile în dulap? Eu le-am spus și spun oricui
minunea Lui Dumnezeu: „Eu nu am văzut mai multe pâini
în dulap, dar am tot luat din ea și nu s-a terminat. Slavă
Tatălui ceresc! Amin.”
S-a întâmplat din nou ca banii pentru pâine să nu
ajungă, iar Dumnezeu a lucrat în alt mod și nu ne-a lăsat
să apelăm la nimeni și nici să ducem lipsă. Aveam câteva
rețete gratuite pentru tratamente la copii și când fetele
au mers la farmacie să le scoată, pe drum au găsit ceva.

Nu știam ce au în mână. Era niște valută pe care soțul meu
a schimbat-o la un coleg de serviciu, căci era pe vremea
comunismului.
În 44 de ani de căsnicie s-a întâmplat de două ori,
copiii să găsească bani pe drum. Lăudat să fie Domnul,
care lucrează când într-un fel, când într-altul!
Aveam dați ceva bani împrumut unei surori care a
avut nevoie și ea ne-a spus o anumită dată când ni-i dă
înapoi. Era o zi de sâmbătă și sora nu a mai ajuns cu banii.
Având mulți copii, nu puteam rămâne fără pâine până luni,
așa că, stând în curte și vorbind cu soțul despre aceasta,
i-am spus că mai aștept până la ora 18, iar dacă nu vine sora
cu banii, va trebui să apelez la cineva pentru împrumut să
iau pâine, că atunci magazinele nu erau deschise tot timpul
și era problemă dacă nu aveam de unde să cumpărăm. Am
spus că dacă sora avea banii, ni-i aducea, așa că nici nu mă
gândesc să-i cer, pentru că e destul de necăjită că nu-i are.”
Cum vorbeam noi așa, se deschide poarta și intră o
soră cu două plase în mâini și spune că Domnul a trimis-o
la noi. Într-o plasă avea două pâini mari și într-o plasă
carne. Eu am întrebat-o dacă sigur la noi trebuia să vină. Ea
a spus că Dumnezeu a trimis-o la noi și a specificat că așa
trebuie, că avem nevoie de pâine și ea ne-a adus și carne
– nici carne nu aveam – nu-i de mirare, aveam un singur
salariu, copii mulți și mulți și la școală. I-am mulțumit și sora
a plecat, apoi am mulțumit Domnului așa cum numai El
ne-a auzit.
Într-o zi am întâlnit-o la biserică pe sora care ne-a
adus pâinea și i-am spus care a fost situația noastră în acel
moment. S-a bucurat că făcuse ce Domnul o îndemnase,
dar m-a certat de ce nu i-am spus atunci, ca ea să se
întărească. I-am răspuns cu drag și sincer că nu i-am spus
atunci ca nu cumva din dragoste și bunatatea ei de a face
bine pentru Dumnezeu să creadă că e nevoie să mai vină
și altă dată tot la noi. Atunci a fost nevoie și Dumnezeu a
trimis-o. Să asculte cu atenție unde este îndemnată pentru
că acolo este nevoie. Slăvit să fie Dumnezeu, care știe cum
să procedeze în momente speciale!
Dumnezeu vorbește și prin vis
Pe vremea când casa în care locuiam era a statului şi
plăteam chirie, nu aveam apă, ci o aduceam de la o pompă
de la colțul străzii. Aveam mai mulți copii și era greu fără
„Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui!" (Isaia 12:4)
apă. Fiindcă nu puteam face nicio schimbare la casă pentru
că statul era proprietar, l-am trimis pe soțul meu să depună
o cerere să ni se introducă apă în curte și de acolo puteam
noi să o tragem în casă.
Soțul a mers la birou, dar cum era luna noiembrie,
cel cu care a vorbit i-a spus că doar la primavară se mai
fac șanțuri. M-am necăjit, dar într-o noapte am avut un
vis: se făcea că în cutia poștală am găsit un bilețel pe care
scria: „Aprobare apă în curte.” Atunci i-am spus soțului ce
am visat și i-am zis să se ducă din nou la birou pentru a-i
fi aprobată cererea pentru branșament. El a spus că până
la primavară i s-a spus ferm că nu se mai fac lucrări. Am
mers împreună cu el. Când am spus ce dorinţă am, mi
s-a răspuns: „Doamnă, luni vă trimit oamenii și începem
lucrarea.”
Luni s-a făcut ora 8, apoi 9 și nu mai apăreau
muncitorii, iar soțul meu zicea că o să vină ei într-o luni,
așa îndoielnic. La ora 10 au apărut și lucrarea s-a făcut,
iar apoi am transformat un colț al holului într-o băiță și
mare bucurie am mai avut că ne-a fost cu mult mai ușor.
Dumnezeu schimbă chiar și regulile oamenilor pentru
copiii Lui. Slăvit să fie în veci Numele Lui!
Dumnezeu ne-a ajutat
În timp familia a crescut, venea deja al doisprezecelea
copil, iar locuința avea doar două camere. Adunând
materiale timp de cinci ani, am hotarât să extindem locuința.
Am vorbit cu un frate care era zidar şi construcția s-a finalizat
cu bine, ceea ce pentru noi a fost o mare realizare. La început
nu ne-am consultat cu fratele cât o să plătim pentru această
lucrare, pentru că nu ştiam cât şi cum va putea face, dar
eram hotărâți, ca de obicei, să nu rămânem datori nimănui
niciodată. La sfârşit l-am întrebat cât ne costă, iar el a zis că,
dacă e bine, 30.000 lei – așa erau banii atunci. Eu i-am spus
că noi credem că nu e bine, noi am calculat că el a lucrat la
noi pentru 50.000 lei, iar acum îi dăm 30.000 lei, iar până la
sfârșitul anului, îi mai dăm 20.000 lei.
Trebuia să vedem acum cum vom face acești bani
pentru că nu-i aveam, dar trebuia să-i dăm. La fabrica unde
eu lucrasem se făceau acte pentru șomaj și eu i-am spus
soțului meu că aș încerca și eu, pentru că am întrerupt
lucrul pentru creșterea copiilor, dar soțul îmi zice: „Nu are
rost să mergi pentru că ai întrerupt lucrul de mulți ani.” El
a plecat dimineața la ora 5 la serviciu, iar eu m-am rugat
Domnului, așa cum eram, în pat. Priveam la aceste acte și
am spus: „Doamne, te rog să-mi vorbești printr-un verset,
că dacă nu se aprobă și pentru mine și nu trebuie să mă
duc, nici nu mă scol din pat.” Am luat Biblia de pe lada
patului unde o pusesem seara, iar versetul spunea așa: „Tu
scoală-te și du-te”, ceea ce am şi făcut. Peste câteva luni,
toți banii au ajuns odată prin factorul poștal acasă la mine,
iar înainte de sfârşitul anului am invitat pe fratele la noi la
masă și i-am plătit ceea ce i se cuvenea pentru munca lui.
Dumnezeu lucrează cum nu ne așteptăm noi.
H.A.
19
 Drumul supunerii
„Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!” (Matei 5:5)

Cuvântul blând se poate traduce prin 3. Voia Sa trebuie să aibă prioritate.

expresii ca: bun, blajin, pașnic, domol, liniștit
sau plăcut. Fericirea aceasta nu are de-a face
cu cel ce din natură este introvertit și pare
mai liniștit, moale sau pașnic. Nu se referă
nici la oameni care prin disciplină pot să-și
stăpânească reacțiile și acțiunile.
Blândețea la care face referire Cuvântul
are de-a face cu îmblânzirea și supunerea
față de Domnul. În general, voința omului,
din pricina căderii lui, nu este în armonie
cu voința divină. Ucenicul crede că ceea ce
dorește Dumnezeu este mult mai bun decât
ceea ce vrea el și decide de bună voie să
asculte, chiar dacă lucrul acesta nu e ușor.
Pentru dobândirea blândeții, este necesar
să fie parcurse câteva etape:
1. Procură-ți o inimă supusă Cuvântului!
Această „îngenunchere” a dorințelor și a
voinței personale față de voia lui Dumnezeu
prezentată în Cuvântul Său, este blândețea
care ne oferă această minunată promisiune:
„Lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare
de răutate şi primiţi cu blândeţe Cuvântul
sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.”
(Iacov 1:21).
2. Ia jugul Lui pe umeri și învață că nu
tu ești stăpânul!
Domnul spunea: „Luaţi jugul Meu asupra
voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt
blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă
pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu
este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei
11:29‑30).
Omul, în natura lui, seamănă cu un cal
sălbatic, care, după ce a fost îmblânzit, poate
fi folositor. Dacă acceptăm ca El să ne conducă
unde vrea El și noi ne supunem la cea dintâi
poruncă, viața sub acest jug al supunerii poate
fi foarte frumoasă. Să învățăm de la El, care
zicea: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui
ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.”
(Ioan 4:34).
Adesea observ în mine cum voința mea
dorește să-L oblige pe Dumnezeu să facă ce
vreau eu. Și mă rog, postesc, strig și caut să
câștig. Totuși, în sanctuarul sufletului, simt că
trebuie să zic ca Domnul meu: „Totuşi facă-se
nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42).
De obicei, sărbătorim lunar Cina Domnului
și ne aducem aminte de frângerea lui Hristos
pentru noi. El a zis Tatălui Său: „Vin să fac
voia Ta, Dumnezeule!” (Evrei 10:7) Să ne
ajute Dumnezeu să zicem din adâncul ființelor
noastre: „Facă-se voia Ta!”
4. Întoarce-te în ascultare!
Mă trezesc luptând în tainele sufletului
împotriva voii Sale. Duhul Sfânt îmi arată ce
vrea Domnul de la mine și eu mă trezesc ca
Iona fugind „departe de fața Domnului”. Și
dacă continui în nebunia mea, sfârșesc și eu
ca Iona, la strâmtorare și pocăință, până la
ceasul izbăvirii.
5. Acceptă să fii rob!
În viața aceasta ni se fac multe
nedreptăți. Cel blând le ia toate ca din mâna
Domnului. Cel ce luptă pentru drepturile lui
aici, va pierde, dar cel ce acceptă să fie rob
fără drepturi aici, „va moșteni pământul”.
Domnul Isus a fost făcut rob, fără să aștepte
ceva de la oameni. A început în iesle, a fost
batjocorit, nedreptățit, jignit, apoi chinuit
și omorât, pentru că a acceptat să fie „blând
și smerit”. Dar, prin supunerea lui, a primit
cel mai mare Nume, iar ca moștenire a primit
totul.
„Doamne, deschide-mi urechea să ascult cum
ascultă un ucenic.” (Isaia 50:4-5), ca să ajung
și eu să mă bucur cu sfinții pe noul pământ.
Amin!
Ioan Zlibuț

Adresa la care ne puteţi contacta pentru abonamente,

răspunsuri la întrebări, articole, sugestii, reclamaţii este:
Revista „Dragoste pentru Adevăr”
Calea Aurel Vlaicu, Nr. 121-125, Arad, cod 310365, România,
www.dragostepentruadevar.ro
e-mail: dragoste_adevar@yahoo.com
Mobil: 0740 437777, 0746 046080