Senzații și percepții

Senzatiile si perceptiile, dupa cum aratam, au un rol comun: acela de preluare a

informatiilor din mediu, din aceasta cauza adeseori ele se confunda. In realitate nu
este vorba de doua procese separate ci de doua etape (subprocese) succesive ale
aceluias tip de operare informationala, una analitica alta sintetica, separate doar din
ratiuni didactice. Intr-o prima etapa sistemul psihic preia o serie de amanunte
izolate despre mediu (senzatiile) urmand ca apoi detaliile sa fie ansamblate, ca intr-
un puzzle, rezultand imagini ale unitatilor lumii sau a obiectelor (perceptii). Viteza
cu care cele doua etape se succed este foarte mare (privind un brad de ex. nu
realizam ca inainte de a avea imaginea lui ca intreg mintea noastra a combinat
informatia despre culoarea si mirosul sau) iar limita unde se sfarseste si unde
incepe cealalta este neclara.
Senzatiile pure se intalnesc foarte rar in natura, doar la animalele inferioare si
la nou nascuti, al caror creier nu este pregatit complet sa faca asocierea de
informatii in scopul obtinerii de percept Preluarea informationala este conditionata
de contactul nemijlocit al acesteia cu analizatorii, substratul biologic al senzatiilor
si perceptiilor. Analizatorii, porti de intrare a informatiei in blocul cognitiv al
sistemului psihic, au in componenta lor urmatoarele segmente: receptorul, calea de
conducere aferenta, componenta cerebrala si calea eferenta (conexiunea inversa).
1.Receptorul, segmentul periferic al analizatorului, este alcatuit din numeroase
celule senzoriale al carui rol este sa preia diferitele forme de stimulari din mediu si
sa le transforme intr-un limbaj universal, recunoscut de sistemul nervos: impulsul
nervos. Formele de stimulare ale mediului sunt extrem de variate - unde luminoase,
unde sonore, substante chimice cu gust si miros, deformari superficiale sau
profunde ale tegumentului, modificari ale pozitiei corpului si a chimismului sau,
etc. Pentru economia actiunii, fiecare tip de stimulare se adreseaza unui receptor
specific, raspunzator doar de ea, si este insensibil pentru celelalte forme de
stimulare.
Codarea nervoasa (transformarea stimulilor in impuls nervos) este prima codare la
care informatia este supusa in lantul procesarilor din cadrul blocului cognitiv.
Influxul nervos odata format, este preluat de fibrele nervoase ale caii aferente si
transmise componentei cerebrale a analizatorului.
2. Caile aferente sunt si ele specifice fiecarui tip de informatie (exista cai de
conducere aferente pentru vaz, altele pentru auz, etc). Pe traseul cailor aferente
exista numeroase intreruperi sinaptice la nivelul carora informatia codata este
filtrata astfel incat dintr-o imensa cantitate de informatie (100 de milioane
biti/secunda) la cortex ajung doar aproximativ 100 biti/s, ceea ce reprezinta
capacitatea de prelucrare corticala. Aceasta inseamna ca la cortex ajung numai
semnalele cu cea mai mare valoare informativa, deci cele mai semnificative din
punct de vedere adaptativ.
3. Destinatia finala a tuturor informatiilor senzoriale este cortexul cerebral, la
nivelul caruia informatia sufera o multime de procesari. Initial fiecare tip de
informatie este proiectata in aria sa corticala primara(lobul occipital pentru vaz,
temporal pentru auz, in girusul postcentral pentru gust etc), arie ce prelucreaza
doar informatia specifica propriului tip de receptori, dar exista fibre nervoase ce se
vor proiecta si in ariile corticale secundare si tertiare, arii resposabile cu
ansamblarea si sinteza informatiilor provenite de la toti analizator Diferentele
dintre senzatii si perceptii se realizeaza la acest nivel – senzatiile iau nastere in
ariile primare de prelucrare informationala, in schimb perceptiile sunt rezultate ale
prelucrarilor ariilor secundare si tertiare.
4. Preluare stimulilor din mediu, codarea lor in impuls nervos, conducerea si
filtrarea de-a lungul caii aferente si proiectia si sintezele in ariile corticale primare
si secundare fac obiectul procesarilor ascendente de informatie. Fiecare dintre
etapele parcurse de informatie pana acum este insa influentata de elementele
ansamblului psihic deja constituit – reprezentari, gandire, memorie, limbaj,
motivatie, emotii etc. prin intermediul conexiunii inverse deci a prelucrarilor
descendente de informatie.
Dupa cum se observa, preluarea informationala nu este un proces pasiv, nu toata
informatia preluata de receptori este transmisa centrilor corticali spre prelucrare.
Caracterul activ al acestui stadiu se releva in interventia unor procesari
informationale care selecteaza ceea ce este esential indepartand neesentialul si in
acelasi timp sunt puse in evidenta primele sinteze informationale. La randul sau
prelucrarea descendenta, implicand interventia celorlalte procese cognitive, are un
caracter activ.
Importanta preluarii informatiei din mediu, deci a senzatiilor si perceptiilor, se
releva in special cand din motive diferite, actiunea acestora este diminuata sau
anulata. Deprivarea senzoriala totala, chiar din momentul nasteri echivaleaza cu
blocarea dezvoltarii psihice. Chiar daca individul ar putea sa supravietuiasca,
existenta sa ar fi limitata la vegetare, neputandu-se vorbi despre umanitatea sa,
despre constituirea unui sistem psihic. Experientele de claustrare indelungata
(navigatorii solitari, speologii izolati in pesteri) dovedesc si ele importanta
afluxului informational pentru creier. In lipsa lui, subiectul este cuprins de o
adevarata foame informationala, ceea ce determina prin compensare, o
intensificare a activitatii psihice a creierului manifestata prin generarea unei
productii fantasmatice de imagini care sa suplineasca vidul informational.
 Cele mai frecvente situatii sunt acelea in care doar o parte din caile de acces
informational spre creier sunt blocate – este cazul persoanelor cu deficiente
senzoriale. Cu cat numarul cailor obturate este mai mare cu atat se vor constata
dificultati mai mari in constituirea echilibrata a psihicului , de ex. surdocecitatea
congenitala sau suferita in copilaria timpurie altereaza semnificativ viata psihica,
tocmai ca efect al izolarii informationale. Chiar in aceste conditii, luarea unor
masuri adecvate psihopedagogice care sa valorifice la maximum caile valide de
acces informational, precum si resturile valide ale cailor afectate, pot, prin
compensare, sa asigure un aport informational corespunzator pentru o viata psihica
situata in limitele normei.
Daca la nivelul substratului biologic, al stimulilor care declanseaza
mecanismele, al traseului pe care informatia il parcurge, ca sa nu mai vorbim
despre importanta, senzatiile si perceptiile sunt identice, diferentele dintre cele
doua etape ale preluarii informationale se releva in profunzimea procesarilor
implicate si in caracteristicile produsului lor. Sa le luam pe rand:
1. Senzatiile (subprocesul analitic al preluarii de informatie)
Senzatiile sunt reflectari in plan psihic a insusirilor separate a obiectelor si
fenomenelor in conditiile contactului direct dintre acestea si receptorii
analizatorilor specifici. Elementul de diferentiere fata de perceptii este dat raportul
parte/ intreg. Senzatiei ii revine partea, detaliul in timp ce pornind de la parti,
perceptia, printr-un demers sintetic, re-creeaza in plan psihic ansamblul. Perceptia
consta deci, in cunoasterea obiectelor si fenomenelor in integritatea lor in
momentul in care ele actioneaza asupra organelor senzoriale. Putem spune despre
perceptie ca este o etapa succesiva, calitativ superioara a senzatiei in demersul
operarii informationale specific blocului cognitiv.
Psihicul uman dispune, la nivel constient, de posibilitatea receptarii doar a
catorva categorii de semnale din bogatia informationala a lum Aceste semnale sunt
legate de lumea exterioara (vizuale, auditive, gustative, olfactive, tactile), de lumea
interioara a propriului organism si de pozitia si miscarea corpului. Lumea in care
traim, fie exterioara fie interioara, este cu certitudine mult mai complexa decat atat
(sa ne gandim doar la incapacitatea receptarii ultrasunetelor, a unor tipuri de
radiatii luminoase, la experientele paranormale, la miraculoasa forfota din fiecare
celula a corpului etc). Imposibilitatea cunoasterii ei se datoreaza inainte de toate
lipsei unor analizatori specializati pentru preluarea lor sau probabil informatiile de
acest tip sunt preluate intr-un anume fel, necunoscut inca pentru noi, dar nu intra in
campul constientei ci raman inconstiente. Particularitatile biologice impun deci
limitari cunoaster In consecinta, chiar daca informatia exista, vine in contact cu
persoana noastra accesul nostru la informatie este blocat, deci imaginea pe care noi
o avem asupra lumii este cu siguranta una simplificata.
1.a. Tipuri de senzatii
Fiecarui tip de semnale la care organismul are acces prin receptorii sai specializati
ii corespund un tip de senzat Distingem astfel urmatoarele tipuri de senzatii sau
imagini asupra detaliilor lumii:
1.Senzatii interoceptive, cenestezice (ce privesc modificarea starii interne a
corpului) nu sunt foarte clare, foarte distincte, de multe ori nici nu pot fi localizate
cu precizie. In situatiile de functionare normala a organismului accesul lor in sfera
constienta nu are loc (nu ne gandim in fiecare moment al vietii la modul in care ne
bate inima sau ne digera stomacul) preluarea si prelucrarea lor ramanand
inconstiente. Le dam importanta doar atunci cand prin intensitatea sau forma
manifestarii creeaza o stare de disconfort intregului organism. Doar in aceste
cazuri informatia furnizata de ele este preluata de catre constient. Probabil, aceasta
masura luata de psihic este una economica, de distribuire de responsabilitati intre
constient si inconstient in scopul facilitarilor procesarilor informationale.
Tipurile de senzatii cenestezice pe care constientul le are sunt legate de deficientele
ce apar (foame, sete, sufocare, etc) de excese (imbuibare, greata, oboseala) de stari
patologice (leziuni, tulburari de functionare, inflamatii, modificari ale chimismului
etc) sau de orientarea voluntara a atentiei asupra unor segmente ale corpului
(putem sa ne concentram asupra modului in care ne bate inima sau a felului
respiratiei noastre etc).
2.Senzatiile proprioceptive se impart in trei categorii: somatoestezice
(cunoasterea pozitilor propriilor membre), kinetoestezice (legate de miscarile
membrelor) si statice sau de echilibru (care furnizeaza informatii despre pozitia
capului si a corpului in spatiu). Stimulii pentru aceste tipuri de senzatii sunt
reprezentati de miscarea sau nemiscarea corpului si a capului iar receptorii pentru
stimuli sunt amplasati in zone diferite si functioneaza distinct. Primele doua tipuri
de senzatii au receptori in muschi, tendoane, ligamente, iar ultima ii are localizati
in canalele semicirculare ale urechii interne. Rolul acestor tipuri de senzatii este
deosebit de important permitandu-ne efectuarea miscarilor grosiere si fine ale
corpului si segmentelor sale precum si a echilibrului acestuia. Lezarea
analizatarilor are consecinte grave in planul motricitatii si echilibrului persoanei.
3. Senzatiile exteroceptive sunt imagini fragmentare a lumii exterioare corpului.
Organismul uman este receptiv pentru cinci categorii de stimulari- unele venite din
contactul si imediata proximitate a corpului (tactile si gustative) iar altele preiau
informatii din zonele indepartate ale acestuia (olfactive, auditive si vizuale).

3.a.Senzatiile tactile ofera informatii despre lumea imediat adiacenta corpului

nostru, semnaland deformarile profunde si superficiale ale pielii, temperatura
mediului sau a corpurilor cu care organismul vine in contact, caracterul nociv al
unor excitanti prea puternici (durerosi).

Receptorii acestor categorii de stimulari, diferiti structural, se gasesc in piele, sunt

inegal distribuiti pe suprafata ei, si cum este firesc, densitatea cea mai mare a lor se
gaseste in acele zone implicate mai mult in explorarea lumii apropiate – mana cu
degetele, buzele, limba. Distributia inegala a receptorilor pe suprafata pielii isi
gaseste corespondenta in proiectia corticala (homunculusul senzitiv) a diferitelor
zona ale corpului – proiectie in care zonele corporale amintite au o pondere mult
mai mare decat spatele, picioarele, etc.

Importanta acestor informatii este majora pentru adaptarea organismului la mediu.

Chiar durerea, atat de neplacuta, are rolul ei. Prin caracterul sau discomfortant, ea
semnalizeaza pericolele, disfunctionalitatile aparute, starile patologice instalate.
Experienta arata ca persoanele, in special copiii, a caror sensibilitate dureroasa este
diminuata sunt mult mai expusi ranirilor, arderilor, etc pentru ca organismul lor nu
sesizeaza in timp util perturbarile aparute, dand astfel posibilitatea de interventie
imporiva cauzei generatoare.

3.b.Senzatiile gustative au ca receptori mugurii gustativi, situati in papilele

gustative,inegal distribuite in anumite regiuni ale cavitatii bucale, preponderent pe
limba. Stimulii pentru acesti receptori sunt substantele chimice dizolvate in apa sau
saliva, care au o anumita concentratie si vin in contact direct cu mugurii gustativi.
Exista patru categorii de senzatii gustative-dulce, amar, acru si sarat. Receptorii
pentru dulce sunt localizati pe varful limbii, pentru sarat pe partea sa anterioara,
pentru amar la baza ei iar pentru acru pe marginile limb Stimularea in proportii
variate a acestor tipuri de receptori genereaza gama gusturilor existente.

3.c.Mirosul, olfactia are receptorii situati in mucoasa olfactiva aflata in treimea

posterioara a foselor nazale. Stimulii, ca si in cazul gustului sunt reprezentati de
substantele chimice odorante care vin in contact, aduse de aer, cu mucoasa
olfactiva. Ca si in cazul gusturilor, se presupune existenta a catorva categorii,
numar variabil in functie de teorie, de mirosuri – parfumate (florile), condimentate
(chimenul), putrede, respingatoare (ouale clocite) etc. Nu se cunosc diferente de
alcatuire a receptorilor pentru fiecare dintre aceste categorii de substante odorante,
mai degraba se vorbeste de existenta unui singur tip de celule receptoare dar de
paternuri diferite de excitare de catre diferitele tipuri de substante odorante.
In cazul omului mirosul are un rol mai putin important decat in cazul multor
animale. S-a constatat, prin masuratori psihofiziologice, ca sensibilitatea olfactiva
a unui caine este de o mie de ori mai puternica decat a omului, mirosul indeplinind
aici variate functii- de orientare, de gasire a partenerului si a hranei, aparare de
dusmani etc. Pentru multe specii de animale mirosul indeplineste, dincolo de
rolurile amintite, si pe acela de forma primitiva de comunicare. Feromonii,
substante chimice odorante, secretate si eliminate (adesea prin urina) in mediu
trezesc reactii specifice in congeneri. Unii feromoni afecteaza comportamentul
reproductiv. Pentru multe mamifere femelele, prin intermediul substantelor pe care
le secreta isi semnalizeaza disponibilitatea sexuala, iar masculii la randul lor, pe
aceeasi cale odoranta raspund mesajelor primite. Alti feromoni semnalizeaza
alarma- sobolanii expusi unor socuri electrice, prin substantele pe care la elimina,
induc teama celorlalti sobolani care vin in contact cu aerul din aceeasi camera. Tot
pentru sobolani mirosul este un indiciu al apartenentei la aceeasi comunitate.
Comportamentul pe care il au fata de membrii aceleasi comunitati sunt modele de
virtutii sociale, in schimb confruntarea cu membrii altei comunitati ii transforma in
animle sangeroase. Impregnarea experimentala a unui sobolan cu mirosul altei
comunitati atrage dupa sine haituirea si uciderea acestuia de catre membrii
propriului grup, ceea ce dovedeste ca recunoasterea apartenentei la un grup are la
baza olfactia.
In cazul omului s-au pastrat doar rudimente ale feromonilor. Ele au fost puse in
evidenta doar prin fenomenul de sincronicitate menstruala. Femeile care traiesc
impreuna – de ex. colegele de dormitor- tind sa –si sincronizeze perioadele
menstruale, chiar daca ele fusesera foarte diferite la inceputul anului scolar.
Studiile recente pun acest fenomen pe seama factorilor olfactivi.
Dupa cum se observa in lumea umana mirosul isi pierde din importanta, dar nu
de tot. Cu ajutorul sau ne protejam impotriva pericolelor (scaparilor de gaz),
imbunatateste calitatea mancarii, sta la baza industriei de parfum si deodorant
(functii secundare nou create!). Si in cazul omului mirosul permite identificarea
celorlalte persoane. Experimental s-a cerut unor subiecti sa poarte 24 h un tricou
fara a folosi parfum sau deodorant. Apoi, tricourile au fost luate si introduse in
sacose separate. Sarcina subiectilor a fost sa miroase trei sacose: una ce continea
propriul tricou iar celelalte, una cu un tricou masculin si una cu un tricou feminin,
urmand ca pe baza mirosurilor sa-si identifice tricoul si care dintre ele a fost purtat
de un barbat si care de o femeie. Trei patrimi dintre subiecti au raspuns corect,
dovedind ca in orientarea noastra in lume folosim si mirosul.
Sensibilitatea mirosului uman debuteaza in stadiul de nou nascut. Bebelusii par a
raspunde pozitiv la mirosul sanului matern n timp ce se retrag la mirosul sanului
unei mame straine.
3.d. Sensibilitatea auditiva este rezultatul actiunii undelor sonore(stimulii) asupra
receptorili analizatorilor auditivi. Undele sonore au anumite proprietati ce se
reflecta in calitatea senzatiei: amplitudinea si lungimea de unda ce va determina
intensitatea senzatiei, frecventa manifestata in inaltimea sunetului receptat(auzim
sunete inalte sau joase, grave) si forma (puritatea sau complexitatea) undei regasita
in timbrul senzatiei auditive. Pe baza timbrului putem sa identificam daca acelasi
sunet este generat de instrumente muzicale diferite sau de voci umane diferite.
Cand sunetele produse impreuna produc o impresie placuta se vorbeste de
consonanta iar distonanta este corespunzatoare imbinarii lor nepotrivite. Disonanta
creeaza impresia de zgomot.
Nu toate undele sonore sunt receptate de catre receptori ci doar acelea a caror
frecventa este cuprinsa intre 20 si 20000 de hertzi. Acuitatea auditiva maxima se
afla in jurul valorii de 1000 de Hz. Sunetele a caror frecventa este inferioara sau
superioara intervalului prezentat anterior nu sunt receptate.
Receptorii analizatorului auditiv se afla in urechea interna, in cohlee si sunt
reprezentate de celule specializate, a caror cili, prin miscarea imprimata de undele
sonore, vin in contact cu o membrana si vor fi deformati, generand impulsuri
nervoase. Fiecare zona a cohleei este responsabila de receptarea sunetelor de o
anumita calitate, astfel incat lezarea acestor zone nu determina anularea completa a
auzului ci doar imposibilitatea receptarii sunetelor aferente lor.

3.e. Sensibilitatea vizuala este prin excelenta una de distanta. Stimulii vizuali sunt
reprezentati de undele luminoase cu lungimi de unda cuprinse intre 390-780
nanometri. Cele mai scurte lungimi de unda corespund culorii violet iar cele mai
lungi culorii ros Ultravioletul (sub 390 nm) si infrarosul (peste780nm ) nu este
receptat de ochiul uman, primul putand chiar produce leziuni retinei. Ca si in cazul
undelor sonore, undele luminoase au cateva proprietati: tonul culorii, determinat de
lungimea de unda a radiatiei emise, luminozitatea data de intensitatea radiatiei si
puritatea, in raport cu cantitatea de alb amestecata cu culoarea dominanta.
Receptorul analizatorului vizual este reprezentat de retina ce are in componenta sa
celule cu conuri si celule cu bastonase. Celulele cu conuri, in numar de 6 milioane,
sunt responsabile de vederea diurna, colorata. Celulele cu bastnase, (115 milioane),
au o sensibilitate mai mare, sunt adaptate vederii nocturne dar nu disting culorile.
Ochiul uman, prin consitutia sa, similar unei camere a aparatului fotografic, are
rolul de a focaliza (prin sistemul sau de lentile) direct pe retina imaginile
obiectelor, favorizand obtinerea unor detalii clare a obiectelor iar prin substantele
fotosensibile permit vederea colorata.
2. Perceptiile (subprocesul sintetic al preluarii informationale)
Dupa cum aratam anterior, diferenta dintre cele doua etape ale preluarii
informationale (analitice si sintetice) se bazeaza pe profunzimea prelucrarilor
reflectate in superioritatea calitativa a imaginii perceptive comparativ cu cea
senzoriala. Trecerea de la reflectarea detaliilor obiectelor lumii la reflectarea
intregului se realizeaza prin interventia unor mecanisme complexe iar imaginea
nou creata dobandeste calitati noi fata de a partilor componente.
2. a. Procese cognitive implicate in realizarea imaginii perceptive
In cazul senzatiilor, un rol important in crearea imaginii psihice a detaliilor
obiectelor revenea procesarilor ascendente de informatie (de la receptori spre
cortex). Pornind de la procesarile ascendente, sprijinindu-se pe ele, in formarea
imaginilor perceptive procesarile descendente joaca un rol major. Peste activitatea
sintetica a patternurilor innascute, ale gestalturilor, in formarea imaginilor
perceptive, se suprapune influenta procesarilor descendente de informatie, a
activitatii proceselor supraordonate fiecare dintre ele (reprezentarea, limbajul,
gandirea, memoria, atentia, motivatia, afectivitatea, sistemul de valori) creeaza o
stare de spirit, o predispozitie de a percepe selectiv informatia lumii, stare
denumita montaj perceptiv.
Astfel, experientele stocate in memorie, creeaza premise pentru perceptia selectiva
a realitat Studiile experimentale arata ca indienii Cree traitori in mediul lor
traditional, au o mare abilitate de solutionare a problemelor perceptive ce implica
discriminari fine intre liniile paralele inclinate sub diferite unghiuri pentru ca
mediul structurat in acest fel I-a obisnuit cu aceste perspective. Spre deosebire de
ei, indienii Cree din mediul urban au performante mai ridicate in rezolvarea
problemelor perceptive cu linii orizontale si verticale de care mediul urban este
suprasaturat.
Experienta avuta creeaza reprezentari si expectante specifice care si ele
influenteaza noua perceptie. Prezentarea experimentala a unui sir de litere sau de
cifre in care se insereaza un semn ambiguu (o linie separata printr-un spatiu de o
linie curba care poate fi interpretat atat ca un B cat si ca un 13)este perceput ca un
B daca se insereaza in sirul de litere si ca numarul 13 daca este inclus printre cifre,
demonstrand primatul expectantei in maniera de a recepta lumea. Expectantele
avute pot sa aiba un rol benefic, favorizand viteza de desfasurare a perceptiei, dar
in aceeasi masura pot sa aiba un efect nefast, denaturand realitatea. O excesiva
cantonare in experienta anterioara si in expectantele pe care ea le produce
impiedica uneori posibilitatea de schimbare a perspectivei si in acelasi timp
determina o rigidizare excesiva a gandir Adeseori rezolvarea problemelor se
realizeaza exclusiv prin adoptarea unui alt punct de vedere asupra lor, sarcina
dificila pentru o minte cantonata in stereotipuri
 Influenta motivatiilor in formarea imaginilor perceptive se manifesta atat in
selectarea, din multimea stimularilor cu care suntem bombardati in fiecare
moment, doar a celor care au o semnificatie pentru persoana noastra dar si in
recunoasterea stimulilor. Discriminam cu mare usurinta dintr-o masa de oameni la
gara persoana pe care o asteptam pentru ca ea este importanta pentru noi si in
acelasi timp avem tendinta sa atribuim figurilor ambigue un sens care ne satisface.
(cand suntem flamanzi suntem predispusi sa vedem in orice stimul neclar alimente)
In stransa legatura cu motivatiile, emotiile, prin aceleasi mecanisme, influenteaza
perceptiile noastre. Copiii, pe masura ce Mos Craciun se apropie, au tendinta de a-l
desena din ce in ce mai mare, cu mai multe cadouri, pentru ca starea lor emotionala
si motivationala are o intensitate crescuta, dar dupa Craciun, acesta revine la
dimensiuni normale si nu mai are cadouri. La fel, persoanele cu predispozitii
agresive vor absorbi si-si vor insusi cu mai multa usurinta scenariile agresive din
filmele cu violenta, pentru ca montajul lor perceptive (emotiile agresive) le
predispune perceptia spre aceste scene, in timp ce persoanele nonagresive vor avea
tendinta de a selecta din acelas film preponderent scenele nonagresive.
Fiecare dintre noi simtim aceste influente pe care dispozitiile noastre afective le
au asupra perceptiilor. In viata cotidiana cand suntem tristi vedem lumea “in
cenusiu” pe cand veseli fiind o vedem “in roz”. Influentele reciproce dintre
cognitie si afectivitate stau la baza asa numitei “gandiri pozitive”. Exigentele
impuse propriei persoane de a selecta din multimea informatiilor cu care ne
confruntam doar pe cele pozitive, atrage dupa sine creerea unei stari afective
favorabile, care la randul sau, prin recul, va selecta natural si va determina
prelucrarea informatiilor pozitive s.a.
La fel cum procesarile descendente antreneaza si solicita adeseori intrarea de noi
informatii in spatiul nostru psihic, in mod similar aceleasi procesari au rolul de a
apara sistemul psihic de invazia stimulilor necorespunzatori, care ne lezeaza, care
ne perturba echilibrul emotional, care vin in contradictie cu sistemul de valori ai
personalitatii etc, instituind un filtraj senzorial, denumit aparare perceptiva. In
acest caz informatia, prin aport ascendent, ajunge in sistemul psihic, este analizata,
evaluata si daca se considera ca e nepotrivita sau daunatoare (prelucrare
descendenta deci) intrarea ei e blocata pe mai departe.
Apararea perceptiva se manifesta prin ezitari, nevoia unui timp mai indelungat
pentru a recunoaste ceea ce nu ne corespunde, distorsionari ale mesajului in
favoarea noastra, etc. Cand auzim un diagnostic nefavorabil sau un rezultat negativ
la un examen, informatia ajunsa si evaluata in sistemul psihic poate produce
perturbari ale echilibrului emotional, asa incat psihicul, prin procesari descendente,
se apara recurgand la blocarea intrarii noilor informatii, astfel la inceput ni se pare
ca nu am auzit corect, ezitam apoi sa credem cele auzite sau chiar auzim altceva
etc. Toate mecanismele defensive au loc cu o viteza foarte mare, adeseori nici nu
ating pragul constient de procesare informationala ci raman inconstiente din care
cauza nu le realizam prezenta.
Dupa cum se observa formarea imaginii perceptive este un loc de intalnire al
afluxului informational senzorial cu ansamblul procesarilor descendente.
Multitudinea de informatii disparate, ascendente, apartinand diverselor tipuri
senzoriale, sunt “turnate” intr-o prima faza in gestalturile innascute, ce le
sistematizeaza primar in vederea facilitarii prelucrarilor viitoare, tipare peste care
se adauga modularile descendente de informatie.
In acest fel se realizeaza fiecare dintre etapele actului perceptiv: detectie (faza
initiala, in care subiectul este in stare sa constate prezenta sau absenta stimulului),
discriminarea (deosebirea unui anumit obiect de celelalte, fapt ce presupune
stabilirea clara a contururilor si formelor fiecarui obiect), identificarea si
recunoasterea obiectului perceput.
Ultimele doua etape perceptive sunt prin excelenta rodul prelucrarilor descendente
de informatie. Ele realizeaza punerea in acord a imaginii perceptive (formate prin
aflux informational) cu imaginea vizuala sau lingvistica (reprezentarea sau
notiunea) stocate deja in memoria de lunga durata. Concordanta dintre cele doua
tipuri de imagini duce la identificarea obiectului si se continua cu recunoasterea lui
(stabilirea denumirii si includerea obiectului intr-o clasa de obiecte percepute
anterior).
Neconcordanta imaginilor antreneaza dupa sine reinceperea procesului
exploratoriu, cu solicitarea de noi informatii senzoriale ce duc la formarea unei noi
imagini mentale a obiectului. Astfel includem informatii de la receptorii care nu au
fost valorificati anterior in explorarea perceptiva - de ex luam obiectul necunoscut
in mana, il investigam si prin mijloace tactile, rotim obiectul pentru a avea o noua
perspectiva vizuala, modificam distanta fata de el, etc. Noua imagine este supusa
din nou comparatiei cu o reprezentare deja existenta sau cu notiunea pe care o
avem, procesele investigatorii si comparative continuand pana la recunoasterea
obiectului.
Uneori comparatiile repetate intre imaginile perceptive, continuu ajustate, si
reprezentarile existente deja in memorie (imaginative sau lingvistice) se soldeaza
cu esec, intre cele doua neexistand relatii de similitudine. Este cazul primului
contact cu obiectul sau cu notiunea aferenta lui; in memoria de lunga durata nu
exista deci reperele necesare recunoasterii sale. In aceasta situatie demersul
procesarilor informationale este diferit, imaginea perceptiva a obiectului este
stocata in memoria de lunga durata si va deveni la randul sau reper pentru
imaginile perceptive viitoare. La randul sau, noua imagine perceptiva va suferi
ajustari pe masura ce subiectul va lua contact cu noi obiecte din aceeasi categorie,
se va supune influentelor notelor definitorii ale notiunilor asimilate, va retine doar
elementele definitorii ale clasei de obiecte pe care le reprezinta, indepartand
elementele neesentiale, aleator Acest proces de ajustare permanenta a imaginilor
mintale sub influenta contactului repetat cu stimulii sta la baza formarii
reprezentarilor (si implicit a notiunilor), esential in procesul de invatare.
2.b. Particularitati ale imaginii perceptive
Pornind de la imagini senzoriale disparate, realizarea imaginii unitare perceptive
presupune confluenta procesarilor complexe ascendente cu cele descendente.
Plusul de procesare ce intervine se va reflecta in calitatea imaginii perceptive ce
dobandeste calitati noi fata de cele ale imaginilor senzoriale. Aceste proprietati noi
dobandite sunt:
1 Obiectualitatea, care consta in raportarea perceptiei la obiectele lumii reale, nu
este o capacitate innascuta, ci rezultatul unui proces investigativ complex bazat pe
experienta tactila, vizuala ce duce treptat la delimitarea conturului obiectelor si a
delimitarii obiectelor de campul perceptiv, actiune ce se soldeaza cu constiinta
faptului ca lumea este alcatuita din oiecte si cu obisnuinta de a le recepta ca atare.
2. Integralitatea bazata pe obiectualitate, permite receptarea obiectelor ca pe niste
entitati chiar daca parti ale acestei entitati sunt ascunse si nu pot fi percepute in
momentul respectiv. De ex. daca privim pe fereastra si vedem capul unui trecator
stim, in virtutea integralitatii sale si pozitia trunchiului, membrelor, etc.
3. Structuralitatea indica organizarea ierarhica a imaginii perceptive. In structura
unei imagini perceptive elementele componente nu comunica aceeasi cantitate
informationala, unele sunt mai saturate informational decat altele. Astfel in
imaginea unui chip uman ochii dau mai multa informatie decat un rid de ex. La fel
ascultatorul intelege o bucata muzicala nu fiecare nota muzicala in parte.
4.Constanta perceptiei se manifesta ca o relativa stabilitate a insusirilor percepute
ale obiectelor (marime, forma, culoare etc) chiar daca se modifica conditiile in care
are loc perceptia. Aceasta constanta e posibila gratie prelucrarilor descendente ale
informatiei.
5. Inteligibilitatea In virtutea prelucrarilor descendente ale informatiei orice obiect
perceput capata un sens, o semnificatie. Perceperea unui obiect necunoscut pentru
care nu avem inca o semnificatie antreneaza un efort de stabilire a acestuia prin
raportare la modele posibile asemanatoare.
6.Aperceptia, trebuie inteleasa ca fiind dependenta perceptiei de experienta si de
continutul vietii psihice a omului. Indiferent de ce imaginea perceptiva sugereaza,
vom avea tendita de a atribui o semnificatie ce va fi influentata de dorintele,
aspiratiile, sentimentele noastre.