CUS + eee ELEMENTELE COMPONENTE ALE HARTILOR, Foarte util pentru cunoasterea si analiza hartilor este faptul c acestea pot fi descompuse in parti, in elemente, diferite dupa rolul lor. Toate hartile cuprind trei categorii de,elemente - matematice, de continut si elemente ale intocmirii $i editarii in uncle cazuri adfugindu-se si o a patra categorie — elementele de caracterizare complementara. ~ elementele matematice ~ aleatuiese baza geometric’ pe care se inscriu elementele de continut, fiind reprezentate de: proiectia cartografic’, cadrul gradat, seara de proportie (elemente comune tuturor hartilor), la care se adaugi, in cazul hartilor topogratice, si punctele de sprijn si caroiajul rectangular. = elementele de conjinut — figureaz& aspectul terenului sau fenomenului cartografiat. Pe hairtile generale deosebim sapte grupe de elemente sau detalii: relieful, hidrografia, vegetatia si, uneori, solurile, asezarile omenesti, cAile de comunicatie, detalii economice, politico-administrative, culturale ete. - elemente ale intocmirii si editdrit ~ cuprind titlul (cu specificarea tipului legenda, scrierea, autorul, editura, tirajul etc. = elemente de caracterizare complementard — harti in medalion, profile, diagrame, date cifrice sau chiar texte etc., care completeaz confinutul hartii si sunt incluse in interiorul cadrului acesteia. hari Elementele matematice ale hartilor (baza matematici)) Pentru a fi utild, orice reprezentare cartograficd trebuie s& fie nu numai esteticd ci sa aiba si un caracter net stiintific, s& fie cat mai exact, si se sprijine pe reguli matematice care s& excluda orice indoiala asupra pozitiei si dimensiunilor obiectelor si fenomenelor reprezentate. Cea mai importanta regula este plasarea simbolurilor cartografice pe suprafata de desen intr-o ordine riguroasa, in pozitii bine precizate, care 4 oglindeasca perfect situarea lor in teren. in acest scop, refeaua imaginara de linii de referintA (meridianele si paralelele) de pe globul terestru este transpusa pe planul hari prin intermediul unei proiectii cartografice, care constituie cel mai important element matematic al oricarei hati Alituri de aceasta, baza matematicd a harfilor este completaté de alte celemente, deja mentionate si a c&ror detaliere se va face in continuare. 1, Seara de proportie este unul din elementele matematice specifice nu num: hartilor ci si altor produse cartografice. Reprezinta raportul constant de micsorare prin care se face trecerea de la dimensiunile masurate pe teren la cele de pe plan sau hart Cu cat suprafata de teren reprezentata pe hartd este mai Intinsd, cu atat scara este mai mica si gradul de generalizare mai mare. Sara de proporfie se poate exprima numeric (scara numeried) ~ sub forma uunei fractii ordinare (1:25.00, 1/25.000 ete.), grafic (scara grafted) - sub forma unei Jinii imparjite in segmente cu valoare constanta (Fig. 1), si direct - prin indicarea ungimii de pe hart& si a corespondentului ei din teren (I cm = 100 m pe teren, etc.) 2. Crdrul gradat margineste cdmpul hari, flind reprezentat printr-o linie dubla, segmentata in diviziuni cu valoarea unor minute sau grade de latitudine si longitudine, in functie de scar, valoare care apare inscrisk pe marginea cadrului gradat, in dreptul segmentelor respective.7 talon sau baza ~— modul —4— modul ——7 wipepere ner’ ios om \ ™ 1090 250 _sgo_730_9 = 1 2km miopo seo gd gum Fig. 1 Exemple de seari grafice Astfel, pe hartile la scaré mijlocie si micd, valoarea segmentelor este de ordinul gradelor, in timp ce pe hartile la sear mare (topografice) valoarea acestora este (oldeauna de 1 minut (Fig. 2). Desi, in cadrul unei aceleiasi hari, segmentele au valoare constant, acestea apar mai lungi in latitudine si mai scurte in longitudine, datorita convergenjei meridianelor spre poli. Cadrul gradat joaed un rol important: in fazele de elaborare a hartii ajuta la plasarea in pozitii corecte si exacte a detaliilor pe suprafata acesteia (de aceea se deseneaza imediat dupa trasarea retelei cartografice), iar pe o hart terminata, ajutd la efectuarea de calcule precise privind pozitia oricdrui detaliu de pe ea. 380 | B Asie 3 les [seas ca — 2ehoy _ ses be 2605" Fig. 2 Fragment de harta topografiea: I — cadrul gradat; 2 ~ caroiajul rectangular; 3 ~ puncte de sprijin 3. Caroiajul rectangular (refeaua kilometried) este un element matematic ific planucilor si hartilor topogratice (Fig. 2). Este constituit din doud grupe de drepte paralele, reciproc perpendiculare, formand pitrate prin intersectarea lor.Distanfa dintre ele pe harti reprezinté unul sau mai mulji kilometri, in functie de scara. La capetele liniilor apare scris8 in kilometri o ciffd care reprezint& departarea fata de axele-origine. Scopul esential al caroiajului rectangular este de a ajuta, in fazele de elaborare a planurilor si hartilor topografice, la plasarea in pozitii corecte si exacte a detaliilor pe suprafata acestora, conform coordonatelor lor rectangulare, iar pe hartile finite permite efectuarea de calcule vizind aceste coordonate. Coordonatele rectangulare sunt ugor de determinat si raportat gi, la randul lor, permit determinarea unor distante, unghiuri etc. 4. Punetele de sprijin stau la baza intocmirii hargii, reprezentand o serie de puncte alese, de obicei, in pozitii dominante din teren, a c&ror pozitie in spajiu (in plan si in altitudine) este determinata, cu maximum de precizie, prin masuritori si calcule (Fig. 2). Ele sunt de trei categorii: astronomice (determinate prin metode astronomice), geodezice (determinate prin metode geodezice, tinandu-se cont de forma sferic’ a suprafetei terestre) si topografice (de mai mica precizie, la determinarea carora nu se mai tine cont de sfericitatea globului terestru). 5, Proiectia cartograficd sau sistemul de reprezentare cartograficd. Obiectul principal al reprezentarilor cartografice il reprezint suprafata terestra (suprafata topografica). Cunoasterea formei s lor reale ale Pamantului a progresat continuu de-a lungul istoriei, incepdnd cu ideile mai mult sau mai putin corecte din Antichitate, perpetuate in Evul Mediu, continuate in perioada moderna (prin calcule de triangulatie si masuritori geodezice) si terminand cu observatiile realizate cu ajutorul satelijilor artificieli si a navelor cosmice, din perioada contemporana. S-a demonstrat astfel ca forma si, implicit, suprafata Paméntului sunt departe de a fi uniforme, cu mari variatii pe verticald, ceea ce face imposibila aproximarea lor prin modele matematice rezonabile. De aceea, pentru necesitatile cartografiei, a pentru transpunerea suprafe(ei reale a Pamantului pe suprafata plana, bidimensionala, a haitii, este nevoie de un cadru de refering’ geometric, de o forma care s& poatd fi ‘exprimata prin formule matematice. in consecinfd, s-a trecut la calcularea unor astfel de corpuri care s& aproximeze forma reald a PamAntului si anume, geoidul (utilizat ca suprafafi de refering numai pentru determinari altimetrice) gi elipsoidhl de rotatie sau de referina (folosit ca suprafata de refering pentru determinarile planimetrice). Pentru anumite sarcini de intocmire a hartilor este suficienti considerarea Pamdntului drept o sférd, aplicarea acesteia ca suprafat’ de referint’ fiind recomandata pentru intocmirea hartilor la scar mic& si foarte mica, de cel putin 1:5.000.000. Acest model redus conserva toate proprietatile necesare pentru a obtine o reprezentare cit mai apropiat& de realitate, proprietaile retelei geografice se pastreazi nealterate. Erorile care se produc prin considerarea suprafe(ei terestre drept o sfera, in loc de elipsoid, sunt neglijabile, intrucat scarile la care se confectioneaz’ globurile geografice sunt foarte mici (de exemplu, la scara 1:10.000,000, turtirea de 20 km la poli reprezinté cca. 2 mm; acesti 2 mm sunt neglijabili fata de cei 637 mm care reprezinta raza globului geogratic la scara mai sus mentionat). Prin comparatie ins, 0 hart trebuie si reprezinte, cat mai fidel posibil, pe o suprafafa plana, bidimensionald, suprafata curbi a Pamantului, In timpul producerii unei hrti, trebuie si ne asigurim c& fenomenele geografice sunt bine transcrise pe aceasta, Transpunerea in plan a suprafetei elipsoidului terestru presupune insa 3problema matematicd cea mai dificila a hartii si anume proiectia cartografied. Astfel, proiectia cartografica constituie prima etapa in realizarea unei hari. Modul sau procedeul matematic folosit pentru transpunerea in plan a suprafe(ei elipsoidale a Paméntului, in scopul reprezentarii acesteia, poarta numele de proiectie cartograficd, Numele de “proiectie” se datoreaza faptului c& transpunerea s-a obfinut initial printr-o proiectare propriu-zis8, adicd prin transferarea punctelor de pe clipsoid direct pe planul harjii cu ajutorul unor proiectante, fiecdrui punct de pe elipsoid corespunzandu-i unul de pe hart. Proiectantele pleacd dintr-un punct mai apropiat sau mai departat de planul de proiectie, numit punct de perspectiva sau de vedere. Proiectiile astfel objinute, prin proiectare propriu-zisd, se numesc proiectii perspective sau adevarate. Ulterior trecerea de la elipsoid la plan s-a facut si cu ajutorul unor formule, printr-o proiectare teoretic’, proiectiile astfel objinute numindu-se proiectii neperspective sau conventionale. Trecerea suprafefei Paméntului pe plan nu se realizeaz& proiectind fiecare detaliu, punct cu punet, ci se proiecteazi doar liniile geometrice esentiale ale suprafejei acestuia, respectiv, refeaua de meridiane si paralele. Acestea permit apoi reprezentarea pe plan, cu precizie matematicd, a oricaror contururi, detalii si fenomene geografice. De aceea, printre primele elemente trasate in intocmirea unei harti sunt meridianele si paralelele. Amintim faptul c& ansamblul, imaginar, al meridianetor si paralelelor de pe Glob aleatuieste refeaua geograficd. Transpus pe hartd, acelasi ansamblu constituie refeaua cartografica. Deci, simplificdnd definitia, putem considera proiectia cartografica drept procedeul matematic de transformare a unei refele geografice intr- 0 refea cartograficd. Cum se realizeazi 0 proieetie cartograficd? Anticipdind cele ce urmeaza a fi prezentate, facem menfiunea e8, in practic’, drumul parcurs de la suprafafa real a Pimantului la harta este unul extrem de laborios si complex (Fig. 4). ay - o> = ? °SNeicocs — GtEraieyenie apbutep Smit Sipe x oe 1) Sena de erin sso: oni +) Pri catograie ssn de rpeentire ig. 4 Transpunerea suprafetetreale a Péimantulul pe planed hail 4in termeni de geometrie, Pamantul, ca elipsoid, este o forma ne-desfagurabila, un corp care nu poate fi depliat pentru fi intins in plan, astfel ca pentru a deveni harta, suprafata curb a acestuia se proiecteaz pe alte forme geometrice, care pot fi ap. desfaigurate. Planul, conul si cilindrul sunt exemple de astfel de forme, care reflect aceasta proprietate (de notat c& planul este deja o suprafata...plana!), Pentru realizarea acestui sistem de proiectie se face apel la geomettie si cel mai adesea la formule matematice. [n acest sens, proiectia cartografica reprezintd un set de ecuafii care permit transformarea unui set de coordonate geografice elipsoidale (9, 4), reprezentand poziti pe suprafata de refering a Pamantului, intr- un set de coordonate carteziene (x,y), reprezenténd pozitii pe suprafata bidimensionalé a hartii (Fig. 5). Sopa de refering (clini) Fig. 5 Protectia cartografiea(transferarea unui punct P de pe elipsold pe planul hari) Pentru proiectiile cartografice sunt valabile ecuafiile urmatoare: X, Y=f (oA) ~ eoualia directa @, 22 f(y) ~ecuatia inversa Ecuatiile directe sunt folosite pentru a transforma coordonatele geografice - latitudinea (9) si longitudinea (2) ~ in coordonate carteziene (x.y), in timp ce ecuasiile inverse ale unei proiectii cartografice sunt folosite pentru a transforma coordonatele carteziene in coordonate geografice Ecuatiile proiectiilor au un numar de parametri, precum: -raza_sferei (R) - In cazul in care Paméntul este considerat o sferd, sau raza ‘ecuatoriala (a) si raza polara (b) —in cazul in care Pamantul este considerat ca elipsoid -sisternul de referinta;, -originea sistemului de coordonate; -Aistantele fat de axele de coordonate; -meridianul central (io), paralela(lele) standard (o,, o:), centrul proiectiei (p, -factorul scard pe meridianul central sau pe paralela(lele) standard, Datele privind parametrii proiectiei sunt necesare pentru a de! spatial de referinja al unei zone, fari ete. Pentru fiecare tip de proiectie aceste ecuafii au un confinut specific, mai mult saul mai putin complex. De exemplu, in cazul unei proieetii azimutale stereografice polare, considerand Pamantul drept o sferd, se pot folosi ecuatiile urmatoare: sistemul 5ecuatii directe: X= 2+ +tan (w/4 - 9/2) + sin -ad 2+Retan (zd - 9/2) > cos (A-2d 2 arctan x" + y') / 2R]) - 90° i arctan (x/y) , Pentru 0 proiecfie cilindricd Mercator, considerdnd, de asemenea, Pamantul drept o sferd, se pot aplica ecuatiile: ecuafii directe: X= R+ (i-%) Y= Re Inftan (x/4 - 9/2)] -/2—2+aretan (e°?'®) /R+ do Exemplele de ecuatii prezentate sunt relativ simple, ele ins pot pot fi considerabil mai complicate, mai ales in cazul in care drept suprafata de referint’ este considerat elipsoidul (si nu sfera). ‘ecuatii inverse: ecuati inverse: Dupa cum am mentionat deja, hartile se obtin prin proiectarea Globului terestru pe alte suprafele geometrice, desfisurabile: cfnd suprafafa Globului este proiectatd pe un plan se obtine o proiectie planied sau azimutald; cand este proiectata pe suprafala unui con care infiigoara Globul rezulta o proiectie conied, iar cand este proiectatd pe un cilindru care infasoara Globul, rezulta o proiectie cilindried (Fig. 6) Fig. 6 Proiectarea elipsotdulutterestru pe suprafete geometrice desfgurabile: a) pe un plan, 2) pe suprafata unui con; ¢) pe suprafata unui cilindru De asemenea, suprafata geometrica pe care se face proiectarea (adicd planul, conul sau cilindrul) poate avea diferite pozifii si orientari fata de Glob. In acest sens, se deosebesc trei categorii de proiectii cartografice: normale, transversale si oblice Intr-o proiectie normali, axa suprafejei de proiectare este orientati paralel sau coincide cu axa Pmantului, intr-o proiectie transversalé aceasta are 0 pozitic 6perpendicular pe axa Paméntului, iar in cazul unei proiectii oblice axa suprafatei pe care se realizeaza proiectarea face un unghi ascujit cu axa Globului terestru (Fig. 7).. LIP A a) » Fig. 7 Poziia fa de Glob a suprafejei geometrice pe care se face protectarea (eazul prolectilor conice gi cilindrice): a) normale; 6) transversale; c) oblice in cazul proiectiilor planice (azimutale) se consider’ c o proiectie este normali atunci cand planul de proiectare este perpendicular pe axa polilor, transversala, ciind planul este paralel cu axa polilor si oblica, atunci cand planul face un unghi oarecare cu axa polilor. Terminologia proiectiilor azimutale este de obicei ‘modificata, in sensul c& cele normale poarta numele de polare, pe motivul c& au in centrul lor polul, cele transversale se numesc ecuatoriale, avénd in centru Ecuatorul, iar cele oblice se numesc orizontale, planul de proiectare coincizénd cu orizontul punctului central (Fig. 8). Fig. 8 Pozijia fat de Glob a planutul de proiectare (cazul proiectiitor azimutale): a) polare; b) ‘ecuatoriale;c) orizontalein toate cazurile descrise, in fiecare din cele trei forme (normala, transversal si oblica), centrul refelei cartografice se giseste in alta pozitie pe glob. Mai departe, proiectiile cartografice pot fi diferentiate si prin faptul cd suprafala geometrica pe care se realizeazi proiectarea poate fi pozitionata in aga fel incat sa fie tangent la Glob, caz in care putem vorbi de proieefii tangente, sau si intersecteze suprafaja Globului, caz in care se poate vorbi de proiectii secante (Figurile 7 si 8 ilustreaz4 exemple de proiectii tangente, iar Figura 9, exemple de proiectii secante). La proiectiile tangente, planul, conul sau cilindrul nu ating Pamantul decat {ntr-un punct (in cazul planului) sau de-a lungul liniei unui cere mare (in cazul conului si cilindrului). La proiectiile secante, planul, conul sau cilindrul sectioneaz’ globul terestru fie in lungul unui cere (cazul planului), fie de-a lungul a dou cercuri (cazul conului sau cilindrului). Cereuri de secant (Gn hungul lor au au lo nici ua fl de deforma’) Fig. 9 Tret proieciii normale secante:ellindried, coniea si azimutala Fie ci este tangent, fie c& este secant, locul de contact dintre suprafata Globului si suprafata geomettica pe care se face proiectarea este important pentru ci el defineste punctul sau linia unde nu se produc nici un fel de deformari pe proiectia cartografica. in cazul proiectiilor planice (azimutale) acest punct de contact devine centrul proiectiei, fiind numit punct de deformare zero sau punct de referinté. in cazul proiectiilor conice sau cilindrice, linia de contact este numita linie de deformare zero sau paralelé de referinfa sau paraleli standard. Amintim, de asemenea, faptul c& atunci cand conul sau cilindral este tiat in Jungul generatoarei pentru a fi desfasurat in scopul obtinerii proiectiei finale, ‘meridianul opus liniei tiate se numeste meridian central. Asadar, pe orice retea cartografica existi fie un punet, fie una-doua linii pe care nu au loc deformari de nici un fel. Astfel, la proiectiile azimutale tangente exist un singur punct de deformare zero (fie polul, fie un punet de pe Ecuator, fie un punct situat intre pol si Ecwator), iar la cele secante, o linie de deformare zero (cereul de secant). La proiectiile conice sau cilindrice tangente apare cate o linie de deformare zero (cere de secanja), iar la cele secante, cate doua linii de deformare zero (cercuri de secanta), De la aceste puncte sau linii, deformarile crese spre exterior, de aceea, atunci cand se intoemeste © harti, ele se plaseaz’ in mijlocul ei, incdt spre margini deformatile s& aib& aceeasi marime.in fine, problema deformarilor introduse de proiectiile cartografice furnizeazi un at criteriu de analiza si clasificare a acestora. Asa cum am menfionat, transpunerea clipsoidului terestru pe suprafata plana, bidimensionald, a harjii introduce, in mod inevitabil, deformari (de distante, unghiuri si suprafete). Mai corect spus, fiecare proiectie este un compromis, pastrand anumite proprietati si permitand, in acelasi timp, ca altele sa fie alterate. Ceea ce conserva insa toate proiectiile este un element extrem de important, si anume precizia localizdrii. Prin transformarea rejelei geografice (adicd a refelei de meridiane si paralele de pe Glob) intr-una cartograficd, de pe suprafata hartii, relatia spatiala dintre punctele de pe cele dou’ suprafeje se pastreaza, Cunoasterea problemei deformarilor introduse de proiectiile cartografice este absolut necesara pentru a putea alege proiectia cea mai favorabila la intocmirea unei harfi. Proprietatile si aspectul unei proiectii sunt determinate de cumulul de factori si elemente pe care le-am mentionat, adicd de forma suprafetei geometrice alese pentru a se face proiectarea Globului, de pozitia si orientarea acesteia fai de Glob, de faptul dacdi este tangent sau secant in definitiv, in alegerea unei proiectii pentru o hart, ceea ce se urmareste este obtinerea acelei proprietati care si corespunda cel mai bine scopului pentru care este Jntocmiti harta. Dac& se doreste reprezentarea corecté a raportului lungimilor, distantelor, atunci se va alege o proiectie care si aibi proprietatea de echidistanti. Daca se doreste objinerea unei hiirti care s4 reprezinte corect raporturi unghiulare, si conserve forma contururilor geografice, atunci se va alege o proiectie care si aiba proprietatea de conformitate. Daca se doreste evidentierea unor fenomene cu raspindire in suprafata si a raportului dintre diferitele arii reprezentate, atunci se va alege proiectie care sa nu modifice ariile, adicd sa aiba proprietatea de echivalenti. in fine, dacd se urmireste obfinerea unei harfi pe care ortodroma, adica drumul cel mai scurt dintre dowd puncte (care, pe Glob, este un arc de cere mare) s& apara pe hart sub forma unei linii drepte, atunci se va alege o proiectie care si aiba proprietatea de ortodromie. Din pacate, echidistanta, conformitatea, echivalenta si ortodromia sunt proprietati incompatibile una cu alta, ele nu pot apdirea simultan pe cuprinsul aceleasi harfi. De exemplu, orice proiectie conforma deformeazd ariile, lungimile si ortodroma; orice proiectie echivalenta deformeazi unghiurile, lungimile si ortodroma samd. Deformarile introduse de proiectiile cartografice Orice contur de pe suprafata terestrd poate fi descris pe baza a trei elemente geometrice: distanfe (Iungimile dintre diversele puncte), forme (date de unghiurile dintre laturile contururilor) si ari (Suprafate). Proiectiile cartografice introduc deforma care constau in modificarea totald sau partiald a acestor elemente. Pentru a infelege mai clar producerea acestor deformari, trebuie cunoscuta in prealabil modificarea searii de proportie pe cuprinsul unei hair. Variatia scairii de proportie. Aceasta variajie are loc atat de la punct la punct ‘in lungul aceleiasi linii cat si pe diferitele directii care tree printr-un punt. Pentru a ilustra aceasta modificare, ne putem imagina un arc de meridian, de 90°, proiectat ortogonal pe o linie tangenta la Glob intr-un punct a, corespunzator capatului acestui are. Dac& se imparte arcul in sase segmente egale de cate 15°, proiectiile acestor segmente pe linia tangent& apar din ce in ce mai scurte cu cat ne departim de punctul de tangenta. Daca vom considera scara de proportie a Globului egal cu o unitate, ea va apirea nemodificata in lungul intregului are de 90° luat in 9considerate, dar se micsoreaz continuu pe linia de tangent, de fa 1 in punctul a spre in punctul g, deci practic, fiecare punct al acestei linii are o alté scara (Fig. 10). ft cele mai mar cole mai mar format ebm daha aes vr. apie a oe GY -e— Fig. 10 Proiectarea ortografica (a) si central (b) a segmentelor unul arc de 90° pe o dreapta tangent a capatul arcului in cazul supunerii aceluiasi arc de 90° unei proiectari centrale, se observa cA pe linia de tangenta are loc o crestere continua a scarii, de la | in punctul a la co in punctul g’, ceea ce duce la marirea continua a lungimilor, deci si in acest caz, fiecare punet al liniei af are alta scar de proporfie (punctul g nici macar nu mai poate fi proiectat pe linia respectiva. Deformarea lungimilor pe harti. Din cele ardtate anterior, se poate constata c& prin proiectarea liniilor de pe globul pamantease pe un plan, scara de proportie de pe aceste linii se modificd (descresterea sc&rii inseamn& comprimarea lungimilor iar cresterea ei inseamna marirea lungimilor). De asemenea, se poate constata c& scara se modifica pe toate directiile din jurul unui punct. Exista inst si cazuri (precum proiectile echidistante) cdnd pe anumite ditecti ale proiectiei, scara riméne uniforma si de aceeasi valoare cu scara globului proiectat. Specificdm c& scara si lungimile se pastreazi nemodificate doar pe anumite directii (de exemplu, numai in cazul meridianelor sau numai in cazul paraleletor).. Deformarea unghiurilor pe harti se produce prin trecerea lor de pe suprafata clipsoidului terestra pe un plan. Deformarea se explicd prin modificarea scarii lungimilor, modificare produsa prin intinderile si comprimarile inevitabile care apar in urma proiectari Daca exist’ 0 modificare uniforma a searii pe directiile din jurul unui punct (cazul proiectiilor conforme), atunci toate unghiurile din jurul acestui punt rman constante, forma figurilor pastrindu-se nemodificati. Trebuie precizat inst ca nemodificarea formelor este valabila numai pentru figuri infinit de mici. Deformarea ariilor pe hirti. Deoarece pa harti deformarile de tungimi sunt inevitabile si intrucat valoarea ariilor depinde de cele ale Jungimilor, deformarile ariilor sunt si ele inevitabile. Din cele prezentate anterior, se poate constata ca modificarea searii in jurul unui inegala sau uniform, duce deformarea ariilor. Pentru sesizarea deformarii putem compara ariile diverselor ochiuri ale retelei cartografice cu ariile trapezelor sferive corespondente de pe glob. Astfel, in proiectia stereogratica ecuatoriala, ariile trapezelor sferice din Iungul Ecuatorului 10apar marite continuu de la centrul rejelei spre periferie, in timp ce pe un glob geografic aceleasi trapeze au ariile egale intre ele (Fig. 11). Proiecfiile care nu deformeaza ariile sunt proiectii echivalente, insd echivalenta se obtine prin deformari de unghiuri si lungimi, prin modificarea evidenta a formei. Agadar, din punctul de vedere al deformatilor, proiectiile cartografice pot fi grupate in. proiectii echidistante, conforme si echivalente. O proiectie este echidistanta dacd ea conserva o scar constanta, ins§ acest lucru nu este posibil decat pentru distante plec&nd din centrul proiectiei sau pentru distanje din lungul cercurilor mari care tree prin acest punct. De exemplu, o proiectie azimutala echidistanta centrati pe orasul Fagiras va indica distanta corect pana la oricare alt punct de pe harta, plecdnd numai din Fagiras. Pentru a indeplini aceasti proprietate de echidistangi, unghiurile, respectiv, forma teritoriilor reprezentate, cat si directiile suferd alterari, modificari proiectie cartografica este conforma (sau echiunghiulara) cénd unghiurile dintre oricare clit sunt prezervate sau cand scara se pastreazA aceeasi in toate directiile. in felul acesta meridianele si paralelele de pe hart se intretaie in unghiuri corecte, iar forma teritoriilor reprezentate este conservati (nu in totalitate inst, c&ci, asa cum am mentionat, nemodificarea formelor este valabilé numai pentru figuri infinit de mici). Cu toate acestea, proiectiile conforme sunt singurele proiectii pe care formele contururilor geografice (continente, mari, oceane etc.) se apropie cel mai mult de formele corespunzitoare de pe glob. in restul proiectiilor, formele diferitelor contururi de pe glob sunt mult modificate. proiectie care este echivalenta reprezinta ariile pe toata harta in asa fel ineat este conservati aceeasi proportie a suprafetelor pe care ele le reprezinté pe Glob. Objinerea acestei proprietiti ins se face prin alterarea puternica a lungimilor si a unghiurilor, prin modificarea evidenta a formelor. Deformarile crese odata cu distanfa fafa de punctul central al proiecti Mijloace de evaluare a deformirilor pe harti. Valorile diferitelor feluri de deformari pot fi determinate fie cu ajutorul unor formule, fie pot fi obtinute din tabele de deformare calculate pentru fiecare proiectie, fie pot fi sesizate vizual din grafice special figurate in diferite puncte ale refelei cartografice. a) Indicatoarea lui Tissot. Acest matematician francez a dezvoltat legea deformarilor intr-o lucrare publicata in 1881. El aratd ca printr-un punct de pe o ster pot fi duse un numdr infinit de lini perpendiculare doud cate doud, ins, prin proiectarea lor pe un plan numai doua din ele raman perpendiculare, celelalte unghiuri din acelasi punct fiind puternic modificate. Dac& se proiecteaza, odati cu cele doua linii ortogonale, si un cere infinit de mic de pe sfer’, cu centrul in punctul de intersectie a celor doud linii, acesta va apare pe plan aproape totdeauna sub forma unei elipse (cu exceptia cazului proiectiilor conforme, care nu deformeazi unghiurile, deci proiectia cercului va aparea tot sub forma unui cere mai mare sau mai mic), Din Figura 12 se observa. cum, prin proiectare, cercul a devenit elipsd, datoriti alungirii Fig. 12 Indicatoarea deformarilor distantelor pe directia OA si a comprimarii lor pe in cazul unei proictiiechivalente Wldirectia OB, axele elipsei (a, b) fiind constituite din cele doua perpendiculare. Pe aceste doua lini, numite directii principale se produc deformirile extreme (maxima pe directia OA’ si minima pe directia OB’). Toate celelalte lungimi care tree prin punctul sufera si ele deformayi dar nu mai mari decat cele din lungul celor dou’ directii principale. Aceste dou directii corespund cu direcfiile meridianelor si paralelelor in cazul tuturor proiectiilor in care meridianele si paralelele se intretaie ortogonal prin proiectare. Valoarea deformarilor de lumgimi se poate afla ficdnd raportul dintre 0 lungime deformata si corespondentul ei de pe glob. Marimea deformdrilor de arii poate fi demonstrat prin compararea ariei cercului (#R’) cu aceea a elipsei (nab), iar marimea deformarilor unghiulare produse jin punctul O poate fi aflata compardnd pozitia fiecdrui punct de pe cere cu cea a proiectiei acestuia de pe elipsa. b) Tabelele de deformare insojesc unele harti ori sunt anexate manualelor sau tratatelor de cartografie cu scopul de a indica deformarile de lungimi, arii si unghiuri pentru principalele puncte de intersectie a meridianelor si paralelelor sau numai pentru prineipalele cercuri paralele, cand deformarile cresc numai in latitudine. Deformarile lungimilor se exprima prin valorile lui a sib, cele ale ariilor prin valoarea lui S iar cele unghiulare prin valoarea ©. ©) Locolit (gr. izos = la fel, kolos = deformat, trunchiat) sunt finiile care unese punctele cu aceeasi valoare a deformarilor de pe o retea cartografica. intrucat exist deformari de unghiuri, arii si lungimi, exist. si izocoli ai unghiurilor, ariilor gi lungimilor. Asa cum pe ee < hart in curbe de nivel putem afla valoarea altitudinii yg 13 eocoll aw 10 yi 4” reliefului in oricare punct al ei, asa gi pe o hart& cu izocolipeniru 0 portiune a_proleciel rea deformarilor in oricare pune. Mollweide oblice au forme diferite in finetie de sistemul de proiectie ales. Pe ei se inscriu valorile deformarilor, la fel cum se noteaza valoarea curbelor de nivel (Fig. 13). 4) Elipsa deformarilor. Din demonstrajia ficuti anterior, rezulté. c&, prin proiectare pe un plan, un cere infinit de mic de pe o sferd se transforma intr-o elipsa. Pornind de la acest fapt, cartografii deseneazit in diferite puncte de pe hart, elipse cu dimensiuni finite, de ordinul milimetrilor, pe care le denumese elipse ale deformérilor, pentru c& demonstreazi deformarile produse prin trecerea de la suprafata sferica la plan, Axele elipselor simbolizeaza cele doua direcfii principale In proiectiile echidistante, una din axe raméne nemodificata prin proiectare, iar aria si forma elipselor va creste pe misura departarii de a punetul sau linia de deformare zero (de exemplu proiectia cilindrica patratica, Fig. 14) deformarilorin proiectiile conforme, lungimile se deformeaza identic pe ambele direct {neat nu vom avea elipse ci tot cercuri, da cu arii din ce in ce mai mari cu cat sunt situate mai departe de punctul sau linia de deformare zero (de exemplu, proiectia cilindricd Mercator, cu latitudini crescande, Fig. 15). co z co Fig. 15 Proiectiacilindriea Mercator si elipsele deformarilor (linia MP reprezinta loxodroma dirre Mogadiscio si Perth) La proiectiile echivalente axele elipselor se modifica in sens invers, incat forma acestora se schimba evident de la punct la punct, dar aria lor riméne constant (de exemplu, proiectia cilindricd echivalenta Lambert, cu latitudini descrescinde, Fig. 16). Fig. 16 Harta lumii tn proiectiacilindried echivatenta Lambert si elipsele deformarilor Directia si gradul de alungire ale acestor elipse araté directia si gradul de extensiune sau comprimare a formelor contururulor geografice, iar aria lor ne indica deformarea ariilor acestor conturuti Clasificarea proiectiilor cartografice Avand in vedere faptul c& numdrul proiectiilor cartografice imaginate pan: prezent este foarte mare gi findnd cont de cele prezentate mai sus, putem concluziona prin a incerca o clasificare a acestora, in scopul intelegerii, recunoasterii si alegerii proiectiei cele mai potrivite pentru intocmirea unei anumite hati Dupit modul in care s-a realizat proiectarea se deosebesc, dup cum am mentionat: proiectii perspective (adevarate), obtinute printr-o proiectare propriu-zisa, adica prin transferarea punctelor de pe Glob direct pe un plan, respectiv, pe suprafaga laterala a unui con sau cilindru, cu ajutorul unor proiectante (proiectiile azimutale, conice, cilindrice $.a.); proiectii neperspective (conventionale), objinute printr-o proiectare teoretica, trecerea de la suprafafa sferica la cea plana ficdndu-se cu ajutorulunor formule matematice (proiectiile pseudo care se poate adauga grupa proiectiilor derivate). Dupa natura supraferei geometrice pe care se face proiectarea se disting urmatparele clase: planice (azimutale), conice, cilindrice $i poliedrice (la acestea din rma, suprafaja Globului este proiectata, evident, pe suprafata laterala a unui poliedru inscris sau circumscris elipsoidului terestru). Tot in aceast categorie mentionam proiectiile policonice si policilindrice, la care Globul, mai exact, portiuni ale acestuia, sunt proiectate, separat, pe suprafefele mai multor conuri sau cilindri cu diferite orientari (Figura ). in fapt, aceste proiectii sunt doar variante ale claselor principale, pistrdnd acelasi aspect si aceleasi proprietafi, find ins mult ameliorate in ceea ce priveste deformarile. Dupa pozitia si orientarea fata de Glob a suprafetei geometrice pe care se face proiectarea, care determina, in esent’, aspectul rejelei cartografice, proiectiile pot fi: normale — cénd axa suprafefei pe care se face proiectarea este paralela sau coincide cu axa polilor, transversale — cand axa suprafejei respective este perpendiculara pe axa polilor si oblice ~ cdnd axa suprafetei respective face un unghi ascutit cu axa polilor. in cazul proiectiilor azimutale terminologia este de obicei modificata, in sensul cA cele normale poarta numele de polare, cele transversale se numese ecuatoriale iar cele oblice se numesc orizontale. Dupa pozitia pe Glob a centrului retelei cartografice proiectiile pot tangente, avand in centrul lor punctul, respectiv, linia de tangent dintre Glob si suprafala geometricd pe care se face proiectarea (reprezentind punctul/linia in care nu au loc nici un fel de deformari) si seeante, avand fie o linie, fie doua linii de secant’ (la nivelul edrora, de asemenea, nu au loe nici un fel de deformari). Dupa caracterul deformarilor se deosebesc proieetii echidistame ~ care pistreazi nedeformate lungimile pe una din directiile principale, conforme (echiunghiulare) - care nu deformeazi unghiurile si deci, nu modified formele, echivalente (homalografice) ~ care nu deformeaza ariile si ortodromice — care au proprietatea de a proiecta ortodroma sub forma unei linii drepte. in fine, o clasificare a proiectiilor s-ar putea face si dupd numele autorului, care a imaginat proiectia respectiva, de exemplu, Mercator, Lambert, Robinson, Mollweide, Sanson, Eckert etc. Din pacate, acest lucru nu ajuta prea mult deoareve, ‘in multe eazuri, acelagi autor a imaginat mai multe proiecfii, sau mai multi autori au propus 0 aceeasi proiectie. De exemplu, Lambert a creat sase proiectii, deci fiecare din ele poate fi numita “proiectia Lambert”, dar pentru a le putea identifica pe flecare este necesari adiugarea unor descriptori suplimentari (de ex.: proiecfia azimutal echivalent’ Lambert, proiectia cilindricd echivalenta Lambert, proiectia conica conforma Lambert etc). indrice, pseudoconice, circulare, la