ACADEMIA ROMANA snecnh- canstel oe 207) FAUNA ROMANIEI MAMMALIA VOLUMUL XVI FASCICULA 1 INSECTIVORA DE DUMITRU MURARIU Hl (Ly EDITURA ACADEMIEI ROMANE Bucuresti, 2000Copyright © Editura Academiei Romane, 2000. Toate drepturile asupra acestei edifii sunt rezervate editurii. ‘Adresa: EDITURA ACADEMIEI ROMANE Calea 13 Septembrie, nr. 13, sector 5 P.O. Box 5-42, RO-76 117 Bucuresti, Romania Tel. 401- 41190 08, 401-410 32.00 Fax 410 3448 e-mail: edacad @ear.ro COMITETUL DE REDACTIE Redactor responsabil: academician Nicolae BOTNARIUC. dr. Irina TEODORESCU. Secretar de redactie: dr. Stefan NEGREA. Membri: Petru BANARESCU, membru corespondent al Academiei Romine; dr. Raoul CONSTANTINEANU; dr. Dan MANOLELI; dr. Stefan NEGREA; EDITAT CU SPRIJINUL AGENTIEI NATIONALE PENTRU STIINTA, TEHNOLOGIE $I INOVARE Redactor: ing. MARIANA-SIMONA GIDEA Tehnoredact ILVIA DEOCLETIAN Bun de tipar: 10. 8. 2000. Format: 16/70x100 Coli de tipar: 9. C. Z. pentru biblioteci mari: 591.9 (498) 599 (498). C. Z. pentru biblioteci mici: 59. ISBN 973-27-0755-0 973-27-0050-5 Imprimat in Romania Tipografia: SEMINI: ‘94 CUPRINS CLASA MAMMALIA - CARACTERE GENERALE Istoricul cercetarii mamiferelor .. Caracterizarea clasei mamiferelor Morfologia externa. Anatomia intern Biologia mamiferelor. Ecologia mamiferelor... Cheie pentru determinarea ordinelor de mamifere din Romania .. ORDINUL INSECTIVORA ~ CARACTERE GENERALE, Istoricul cercetarii insectivorelor. Morfologia externa Morfologia interna Reproducerea ..... a Forma de organizare a populatici Importanta practica Rispandirea geografica. Paleontologie. Metode de colectare gi cercetare a insectivorelor SISTEMATICA ORDINULUI INSECTIVORA. INDEXUL SISTEMATIC AL SPECIILOR DE INSECTIVORE DIN FAUNA ROMANIEL.... Cheie pentru determinarea familiilor de insectivore din fauna Romaniei..... Familia ERINACEIDAE. Genul Erinaceus sess Erinaceus concolor ... ‘Familia TALPIDAE ...... Genul Talpa Cheie pentru determinarea speciilor genului Talpa Talpa europaea Talpa caecaFamilia SORICIDAE ...... Cheie pentru determinarea genurilor de soricide din Romania Genl Sorex essere Cheie pentru determinarea speciilor genului Sorex Sorex araneus Sorex minutus Sorex alpinus .. Genul Neomys sessossscsserssssesnetnesntinsts Cheie pentru determinarea speciilor genului Neomys Neomys fodiens Neomys anomalus Genul Crocidura .. Cheie pentru determinarea speciilor genului Crocidura Crocidura leucodon Crocidura suaveolens Crocidura russula .... BIBLIOGRAFIE .. INDEXUL ALFABETIC AL TAXONILOR 93 94 95 95 101 105 108, 108 108 113 116 116 117 121 124 128 139 CLASA MAMMALIA - CARACTERE GENERALE ISTORICUL CERCETARI. MAMIFERELOR Mamiferele au fost importante pentru om inci de pe cand acesta traia in cete, iar cu circa 10 000 de ani in urma, unele dintre ele au inceput a fi domesticite. Aceste vietuitoare, incluse (de Aristotel) in grupul vertebratelor cu sange cald — erau desemnate prin cuvintele: patrupede, animale cu patru picioare si de cele mai multe ori — animale. Abia in anul 1695, naturalistul englez John Ray, in lucrarea sa Synopsis Methodica Animalium Quadrupedum et Serpentini Generis numeste mamiferele patrupede vivipara, in antitezi cu pasarile — ovipara. Astfel, ideea de mamifer a fost lansaté cu 63 de ani inainte ca acest nume sa fie adoptat de comunitatea stiintifica. Primul care a numit stiintific aceasta clas& de vertebrate a fost naturalistul suedez Carl von Linné (1707 — 1778), autorul nomenclaturii binare pentru plante si animale, descriind mai multe zeci de mii de specii. Numele latinizat al lui Linné este Linnaeus. El a separat pestii de cetacee (balene si delfini), pe care le-a asezat impreuna cu patrupedele cu par, in clasa Mammalia. Prin analogie cu latinescul anima (animal) din care a derivat numele regnului Animalia, Linné a inventat cuvantul mammalia. nceputul secolului XX a fost marcat prin valoroase lucrari de theriologie. in Europa, Miller (1912) a publicat Catalogue of the mammals of western Europe, cu valoroase descrieri morfologice si chorologice, utilizabile si in prezent, Dupa anul 1955 apare lucrarea lui Van den Brink — Zoogdierengids, tradusa in 1967 in limba englezi de Krunk si Southern — A field guide to the Mammals of Britain and Europe. In Austria, Rebel (1933) publicase Die freilebende Stiugetiere Osterreichs als Prodromus einer heimischen Mammalien Fauna, iar Wettstein — Westerheimb (1955) — Mammalia — Scugetiere in Catalogus faunae Austriae. Schaffer (1911) a publicat in Germania Die wildlebenden Séugetiere Deutschland, iat Gaffrey (1961) ~ Merkmale der wildlebenden Stiugetiere Mitteleuropas. Mohr (1954) a publicat Die freilebenden Nagetiere Deutschlands und der Nachbarlinder. Zimmermann (1966) publica Taschenbuch unserer wildlebenden Séugetiere. in Anglia, Corbet6 Caractere generale (1966) a publicat The terrestrial Mammals of western Europe, iar Southern (1964) — The handbook of British Mammals retiparita in anul 1965 si o alta editie in 1977, in colaborare cu Corbet. in Elvetia, Baumann (1949) a publicat Die freilebenden Sdugetiere der Schweiz. in Italia, Toschi si Lanza (1959) au publicat Fauna d'ttalia, Mammalia, vol.V1, Generalitati despre ordinele Insectivora si Chiroptera, dupa care, Toschi (1965) a publicat Fauna d'Italia, Mammalia, vol.VIl, Lagomorpha, Rodentia, Carnivora, Ungulata, Cetacea. in Spania, Cabrera (1914) a publicat Fauna iberica, Mamiferos, iar in Belgia, Frechkop (1958) publica Faune de Belgique, Mammiferes. Dintre autorii si lucrarile privind mamiferele Frantei, notim: Didier si Rode (1935) — Les Mammiféres de France, Rode si Didier (1946) — Atlas des Mammiferes de France, Cantuel (1949) — Faune des Vertébrés du Massif Central de la France, Saint-Girons (Marie-Charlotte) (1973) a publicat Les Mammiféres de France et du Benelux (faune marine exceptée) — 0 lucrare remarcabild prin bogiitia datelor de sistematica, raspindire, morfologie si biologie a speciilor de mamifere prezentate. dn Rusia, Ognev a publicat intre anii 1928 - 1950, mai multe volume privind mamiferele din Europa de Est si nordul Asiei (vol. I — Insectivora si Chiroptera — 1928; vol. Il — Carnivora — 1931) sau mamiferele (fostei) URSS si tarilor invecinate (vol. III — Carnivora — 1935; vol.VI - Rodentia — 1948; vol. VII — Rodentia — 1950) — cele mai multe traduse deja din anii "60 in Ierusalim. Recent, prin grija directorului stiintific al Muzeului National de Istorie Naturala din Washington, D.C, (Smithsonian Institution) au fost traduse vol. I din Mamiferele (fostei) URSS de Heptner si colab. — Artiodactyla si Perissodactyla (in 1988), vol. Il - Carnivora (in 1992) si vol. Ill, nr. 8 din Fauna de mamifere (a fostei URSS) de Gromov si Polyakov (1992). Vladimir Sokolov a fost unul dintre cei mai activi mamalogi in Rusia. Pentru America de Nord, intre lucrarile de sintezi citim: The mammal of North America a lui Hall si Kelson (1959), in doua volume, reeditata in anu! 1981 R. S. Hoffmann a incurajat cercetirile mamalogice din $.U.A. si de pe glob, publicénd singur, dar gsi in colaborare, lucrari de sistematica, ecologic, zoogeografie, genetica, biochimie etc. Pentru America de Sud, Eisenberg (1989) a publicat Mammals of the Neotropics (vol. 1 - Panama, Columbia, Venezuela, Guyana, Surinam si Guiana Franceza). Pentru Africa, Halternorth si Diller (1977) au publicat Saugetiere Afrikas, iat Kingdon (1971 — 1974) a publicat East African Mammals (vol. I. si II. A—B), care au fost reeditate gi ele ulterior. Despre mamiferele din Asia, Allen (1938 - 1940) a publicat The mammals of China and Mongolia, iar Harrison a publicat Mammals of Arabia in anul 1964, vol. I: Insectivora, Chiroptera, Primates; in 1968, vol. II: Carnivora, Hyracoidea, Artiodactyla; in anul 1972, vol. I: Lagomorpha, Rodentia). Clasa Mammalia 7 in sfarsit, pentru continentul australian, Ride (1970) a publicat A Guide to the native Mammals of Australia. Cea mai mare parte din lucrarile citate au fost reeditate, Bineinfeles c4, pe langa aceste citari exist numeroase contributii valoroase la cunoasterea mamiferelor din diferite puncte de vedere. Daca la acestea adaugim si periodicele (Journal of Mammalogy al Societatii mamalogilor americani, fondat din anul 1919, astazi find la al 78-lea volum, fiecare cu cate 4 numere; Mammalia din Franta, la al 61-lea volum; Acta Theriologica din Polonia, la al 42-lea volum; Zeitschrift fur Sdugetierkunde din Germania, la al 62-lea volum) fara a mai considera numeroasele jurnale si buletine de zoologie sau de biologie in care apar si lucrari despre mamifere, intelegem interesul tot mai mare de a cunoaste cele aproape 4 200 de specii. Mamiferele globului sunt putine, in comparatie cu cele aproape 8 500 specii de pasiri sau cu peste 23 000 specii de pesti, Descrierile de speci fosile indici faptul ca, datorité profundelor schimbari climatice din Cuaternar, numaj rozatoarele si artiodactylele nu au scazut ca numar de specii. Din celelalte ordine au mai ramas aproximativ o treime dupa drasticele perioade glaciare, sau au disparut ordine intregi (Multituberculata, Triconodonta, Pantotheria, Dymetrodonta, Tillodontia, Taeniodontia, Condylarthra s.a.). in acest fel, se explicd raportarea a numai 20 de ordine actuale din cele 32 cunoscute. Istoricul cercetarilor mamalogice in RomAnia. in Romania oamenii au adunat cunostinte despre mamifere, inaintea aparitiei documentelor scrise. Multe specii erau stiute din povestiri si credinte populare; unele erau importante de Crescut pentru hrand, tractiune, paza, iar altele erau daunatoare, dijmuind recoltele si rezervele din cimari, prin invazii periodice. Printre primele scrieri despre mamiferele din Roménia se situeazi raportarile privind o serie de specii de interes yaniitoresc. Cu aproximativ 100 de ani fnaintea devastatoarelor invazii ale mongolilor de la 1241, regele Béla al I-lea cerea locuitorilor Transilvaniei (la 1138) biruri constand din piei de jder si corn de zimbru. Unii calatori straini (Albert Magnus , 1207 — 1280) relatau, de asemenea, prezenta unor specii de interes cinegetic: cerbi lopatari, zimbri si chiar elani, in anul 1261. Mai tarziu (1591 — 1594), Giovanni Francesco-Baviera da Senigallia vorbea despre ursi, mistreti, cerbi, capre. in anul 1612, negustorul venetian Tommasso Alberti era surprins de bogaitia in iepuri pe teritoriul Moldovei. Suedezul Paul Strasbourgh, trecdind prin provinciile romanesti in anul 1632 nota: multimea fiarelor din padurile si codrii lor. Despre bogitia vanatului din Moldova si Muntenia a scris italianul Bandi (1646) si francezul Delacroix (1615), iar polonezul Rafael Lescynski (1650) mentiona marile carduri de mistreti din Moldova. Lista altor straini (polonezi, francezi, suedezi, germani, italieni) este lunga, cu documente relevante asupra cerbului, cApriorului, ursului, mistretului, Iupului, caprei negre, iepurelui, vulpii s.a. care, constituiau, asa cum nota Andreas Wolf in anul 1805, ,,...vanatul din Moldova, ca 0 gradina zoologica lasata de natura”,3 Caractere generale Dar, nici una din referirile despre mamifere n-a fost att de clara ca acelea lasate de domnitorul si carturarul Dimitrie Cantemir, in capitolul VII Despre animalele séilbatice si domestice din Descriptio Moldavie (1714) — lucrare care i-a adus faima mondialé dupa traducerea in limbile german, englez si franceza. Vorbind despre ...trei soiuri diferite de oi, arata: cu mult deosebite de acestea (cile de munte gsi cele de Soroca — n.n.) sunt oile sdilbatice, asa cum nu cred cit se mai pot gaisi printr-alte locuri, Au buza de jos atdrndnd in jos de doud palme si din aceasta pricind, cand pasc sunt nevoite sd caute hrana dandu-se inapoi. Grumazul lor, care este foarte scurt, nu are nici un fel de articulafii si de aceea ele nu pot intoarce capul la dreapta sau la sténga; au picioare scurte, intr-adevar, dar foarte iufi, asa inedt cdinii, gonindu-le, cu greu le pot ajunge; pe langd aceasta au un simt al mirosului atat de bun, incdt pot adulmeca pe vanditori sau vreun animal care vine din directia in care bate vantul de la o milé nemfeascd distanta si pot scdipa prin fugd. Este desigur vorba despre antilopele saiga, astazi ramase in stare liber’ numai in nordul Caucazului, in Kazakhstan, sud-vestul Mongoliei si provincia Sinkiang din China. Dupa ce descrie zimbrii $i marile herghelii de cai sdlbatici, Cantemir lasd la 0 parte rasii, jderii si vulpile ...ale cdror blani servesc mai ales spre a ne apdra de ger si se referd la albine si ierunci. Sutu (1830), Nordman (1841), Thomas (1854), Allard (1864) si Cornescu (1874) se inscriu in seria acelorasi consemnari, cu precdere de interes vanatoresc sau pentru alte foloase. Aparitia universitatilor din Lagi (1860), Bucuresti (1864), Cluj (1872), a unor societati (Societatea medicilor si naturalistilor din Iasi, fondata incd din 1830; Societatea de Stiintele Naturii din Transilvania, fondata in anul 1849 la Sibiu), infiintarea de muzee de stiintele naturii (la Iasi si Bucuresti in 1834, la Sibiu in 1895 etc.) au permis initierea unor cercetiri stiintifice asupra mamiferelor din Romania, valorificate si prin publicarea in reviste ca: Verhandlungen um Mitteilungen des Siebenburgischen Vereins fiir Naturwissenschafte zu Hermannstadt, Annales de Bilogie, Annales scientifiques de l'Université de Jassy, revista stiintificd Vasile Adamachi $i altele. Astfel, Herman (1869) a inventariat 0 serie de rozdtoare din Romania. Csato (1866) a semnalat soarecele-pitic (Micromys minutus) din Transilvania. Dobay (1885) a publicat primele informatii despre liliecii din Romania. Bielz (1887) a semnalat cateva specii de lilieci din Transilvania, iar in anul 1888 a publicat o sintezi asupra vertebratelor din Transilvania, incluzand si mamifere. Mehely (1900) a publicat monografia chiropterelor, iar in anul 1913 — lucrari privind sicistinele din Europa si despre speciile genului Spalax. Monumentala lucrare a lui Miller (1912), intitulat& Catalogue of the mammals of western Europe include mai multe referiri la mamiferele din Romania (Hateg, Gageni — Prahova, mai multe localitati din Oltenia). Clasa Mammalia 9 La inceputul secolului XX, Botezat (1903, 1904, 1923, 1914) a publicat valoroase lucrari de anatomie comparati, sistematicd si evolutionism asupra cervidelor, bovidelor si asupra unor canide din Roménia. fn 1907, ornitologul Dombrowski a scris despre Mesocricetus newtoni. Dar, prima lucrare de sintezd si cu date din biologia mamiferelor din Romania a fost publicati de Simionescu in anul 1920. Nu ne propunem sa evidentiem speciile de mamifere fosile descrise de Gregoriu Stefinescu despre Camelus alutensis si Deinotherium gigantissimum, de Sabba Stefainescu, Sava Atanasiu, lon Simionescu, Mircea Pauc&, Ion Barbu, Virginia Barbu, Nicolai Macarovici sau Costin Radulescu, Petre Samson, Elena Terzea si altii, Vom spune c&, pe ling’ valoroasele monografii paleontologice asupra faunei mezozoice din Dobrogea si asupra faunei sarmatiene din tot spatiul romanesc, Ion Simionescu a descris ca nimeni altul si mamiferele actuale din Romania. Au urmat numeroasele lucrari ale lui Calinescu, notand pe aceea din anul 1931 — Mamiferele Roméniei. Repartitia si problemele lor biogeografice — economice, ‘in care a citat 95 de specii si subspecii actuale, si opt specii disparute in timpurile istorice gi recente. Este vorba despre doua specii de marmote, castorul, bourul salbatic, zimbrul, capra ibex, saiga si tarpanul. Din numeroasele lucrari ale lui Vasiliu, se remarca: Rozdtoarele din Roménia si combaterea lor (1937), apoi Vertebrata Romaniae (1939) i Fauna Vertebratica Romaniae (Index), in colaborare (1968). in paralel cu lucrarile stiintifice, Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania a favorizat publicarea mai multor consemnari cinegetice, semnate de: Hevey (1921), Gociman (1924), Gheorghiu (1928), Ghica (1926), Pinchas (1930), Hoenike (1930), Witting (1940), Armasescu (1942), Goanta (1942), Piper (1942), Proca (1942), Comsia (1940, 1961), Cotta (1965), Almasan (1954-1967), Nesterov (1966), Decu (1958) si alfii. Viorica Simionescu (1987) distingea 4 perioade in istoricul cercetarilor mammalogice din Romania, ultima perioada, cu precddere a doua jumatate a secolului XX, ni se pare cea mai consistenté in contributiile romanesti la cunoasterea mamiferelor. Evident, o serie de lucrari au fost continuate de autori citati deja, dar si de cercetatori tineri. Simionescu (op. cit.) mentioneaza rezultatele cercetarilor paleontologice ale lui Macarovici, Radulescu, Samson, E. Terzea, Saraiman, O. Necrasova, Haimovici, A. Bolomey, Bulai-Stirbu, Udrescu si alfii. Feider, L. Solomon, Hamar, E. Chiriac, M. Suciu, A. Popescu au studiat ecto- si endoparaziti la diferite specii de mamifere din ordinele: Insectivora, Chiroptera, Rodentia si Carnivora. in sfargit, studiile de morfologie, sistematica, zoogeografie, ecologie au presupus contributiile unui mare numéar de specialisti, dintre care o parte s-a referit la mamiferele cu valoare cinegeticd: Almasan, Scdrlitescu, Popescu, Nesteroy,10 Caractere generale Cotta, Bodea, Babutia, Ene, Andone, Donciu, Decu, Filipescu, Tie, Comsia. Altii au lucrat pe mamifere, facand cercetiri de laborator: Dornescu, Nitescu-Andreescu, Miscalencu, Raicu, D. Duma, Gavrilé, A. Lungeanu, Nicolaescu, Kirilova, lonescu-Varo, Borsan, Bratosin, Teodoreanu, Voiculescu etc. O alta parte din cercetatori a aprofundat aspectele sistematice, de raspandire gi ecologice. Astfel, Hamar (1958) a semnalat in fauna Roméaniei Apodemus uralensis (=A. microps) $i Cricetulus migratorius (in 1962). in anul 1963 a descris din Carpati subspecia Microtus arvalis heptneri si a contribuit la cunoasterea raspandirii speciilor: Microtus agrestis, Microtus nivalis, Apodemus sylvaticus si A flavicollis, Rattus rattus si R. norvegicus, Arvicola terrestris si Pitymys subterraneus. in colaborare cu Simionescu si Theiss, cu Sutova si Ghizelea, cu Tuta, Suteu si Ticu, cercetatorul ungur Nechay gi cu cel din Slovacia— Grulich, sau cu geneticianul roman Raicu, Hamar a adus valoroase contributii la cunoasterea genurilor Crocidura (1966), Cricetus (1977), Spalax (1964 si 1974) , Pitymys (1970), a comentat raspandirea geografica a rozatoarelor din RomAnia (1960) gia analizat gradul de stabilitate al diferitelor populatii de rozatoare din agrobiocenoze (1968), densitatea lor numericd in agroecosisteme (1968, 1969, 1971), rata metabolismului energetic la unele rozatoare (1969). fn articolele sale a inclus si metode de combatere, avind in vedere pagubele produse la timpul-respectiv de Microtus arvalis (1963 si 1964), Ratths norvegicus (1964, 1968 si 1973), Arvicola terrestris (1965), Cricetus cricetus (1970). in acelasi timp, in mod complementar, dar cu multa perseverenta, Marches s- a impus cu cercet&ri mamalogice in Romania, atat pe linia combaterii rozAtoarelor daunatoare agriculturii (1955, 1957, 1959, 1960, 1963, 1964), cAt si cu aspecte epidemiologice (1964, 1965 §.a.). Alexandrina Popescu, Profira Barbu si $t. Torcea au lucrat pe specii de rozitoare din Dobrogea, caracterizand biotopii, stabilind fluctuatia numerica si relatiile gazda-parazit la speciile Apodemus sylvaticus, A.agrarius, Mus musculus (1960, 1964, 1968, 1974), Spalax leucodon (1968), Spermophilus citellus (1972). Unele citari sunt reluate pe larg la partea special — Ordinul Rodentia, din aceasta fascicula. Mentionam totusi ca, pe baza acestor cercetari s-au inventariat speciile din diferite zone ale f&rii, s-au semnalat specii noi, s-a revizuit apartenenta unor populatii la specii si subspeci Cercet&ri complexe din zona Portile de Fier, efectuate pe o perioada de sase ani (1966-1971), privind fauna din spatiul cuprins intre Orsova si Moldova Veche au permis colectivului (A. Popescu, Pr. Barbu, M. Hamar si M. Sutova) sa identifice fauna de rozatoare insectivore din zona, semnaland prezenta sobolanului negru (Rattus rattus). Schnapp, Hellwing, Papadopol, Auslinder au publicat mai multe situatii faunistice din Campia Romana si din Moldova, precum gi o lucrare de sinteza (in 1963) despre pasarile si mamiferele din Romania. Murariu a cercetat mai multi ani, Clasa Mammalia u din punct de vedere faunistic, dar si ecologic, mamiferele mici din Campia Romana, Oltenia si Moldova. Lucrarile elaborate de Pr. Barbu aduc importante date privind biologia si raspandirea unor specii de chiroptere in fauna tari. Institutul de Speologie Emil Racovita” din Bucuresti, prin Margareta Dumitrescu, Traian Orghidan si Jana Tanasache (1953 — 1963) a dezvoltat studi de sistematica, ecologie si ocrotirea chiropterelor din Romania. in Moldova, Valenciuc gi Ion (1958, 1960, 1961, 1962, 1968) au semnalat noi locuri de raspandire a liliecilor si au studiat respectivele populatii prin metode statistice, pentru aspecte de variabilitate si stabilirea statutului sistematic al speciilor: Myoris mystacinus, Myotis ikonnikovi, Barbastella barbastellus, Nyctalus leisleri, Plecotus austriacus, Miniopterus schreibersi, Eptesicus serotinus, Pipistrellus nathusii §.a. Tot la Universitatea din Iasi, Simionescu (1965 — 1977) a studiat variabilitatea unor insectivore (Sorex araneus, S. minutus), a semnalat specia noua pentru Romania — Talpa caeca (in anul 1971), a revizuit specia Micromys minutus (in 1974), a studiat sistematica si raspandirea rozatoarelor din Moldova (1965). Straton (1969 — 1972), Danila (1962 — 1980), Torcea (1971 — 1976), Nitescu- Andreescu (1968 — 1979), Paspaleva (1975), Bazilescu (1969 — 1973) si alti au dezvoltat teme mamalogice, unele finalizate prin valoroase teze de doctorat. Dar, poate in nici un alt grup de vertebrate nu se simte astazi lipsa de specialisti cum este in cazul mamiferelor, Deteriorarile habitatelor i restrangerile de areal, poluarea mediului si instalarea unor dezechilibre ecologice aduc in mare pericol speciile de mamifere din Romania. De aceea, este necesara o legislatie de ocrotire a faunei si formarea de colective de cercetatori care sa estimeze corect starea in natura a celor aproximativ 100 de specii de mamifere din fauna Roménici. CARACTERIZAREA CLASEI MAMIFERELOR Avand in vedere scopul fasciculelor de fauna, vom incerca si evidentiem trasaturile ajutatoare pentru diagnoza clasei Mammalia pe de o parte, si de a ilustra caracteristicile folositoare in determinarea speciilor, pe de alti parte. Aceste caracteristici vor ajuta cititorul s& inteleaga mai bine biologia speciilor. Acceptand explicatia originii mamiferelor din infloritorul grup de reptile synapside, cu aproximativ 200 milioane de ani in urma (Triasicul erei secundare), foarte curdnd (in Jurasic) din acele reptile s-a desprins o linie evolutiva la care aparusera caracteristici mamaliene. Monotremele (Platypus, Tachiglossus), Marsupialele si Placentarele (Eutheria) au evoluat divergent, din aceeasi linie de synapside, pistrand insa o serie de caractere comune mamiferelor si diferite atat de stramosii reptilieni, cat si de reptilele si pasdrile actuale. Homeotermia este una din trasaturile fundamentale ale mamiferelor, fiind caracteristica $i pasarilor, care au evoluat tot din reptile, independent de mamifere.2 Caractere generale Pastrarea temperaturii constante a corpului a fost probabil singurul atribut pe care s-a bazat succesul universal in evolutia acestor doua clase de vertebrate. Desigur, homeotermia trebuia corelaté si cu alte caracteristici, ca de exemplu, prezenta parului si penelor; in cazul mamiferelor, pe langa faptul cd le permite continuarea activitatilor fizice in conditii fluctuante de temperatura ambientala, a favorizat si dezvoltarea unor procese mentale (memoria si invatarea), caracteristice intregii clase. Placentarele, in majoritatea lor, au temperatura corpului de 36°C, cu variatii de la 32°C la tatuui, pana la 39°C la iepuri, in functie de specie. intre mamiferele homeoterme exista si exceptii. Este cazul celor mai multi lilieci care, in zonele temperate, hiberneaza. La speciile de lilieci nehibernanti termoreglarea nu este perfecta si in consecin{4, temperatura corpului scade in orele de odihna. Aceasti scadere este pusa si pe seama suprafetei mari a patagiilor necesare pentru zbor. in afara chiropterelor, exist si alte mamifere tipic- hibernante: Erinaceus concolor, Dryomys nitedula, Eliomys quercinus, Myoxus glis, Muscardinus avellanarius, Spermophilus citellus etc. Asemenea speci sunt perfect homeoterme cand sunt active, si devin hipoterme in anotimpul de iarna P&rul — formatiune cornoasa a tegumentului mamiferelor— are rol senzitiv si protector. Structura firului de par, ca si lungimea, culoarea si inclinarea lui sunt caracteristice grupului sistematic si pot varia de la un individ la altul, Parul mamiferelor reprezinté structuri cheratinoase dezvoltate in straturile superficiale ale pielii. Unii autori considera perii mamiferelor omologi cu penele pasarilor. Dar, in nici un caz perii nu pot fi considerati solzi reptilieni modificati, deoarece ei se dezvolt4 in mod suplimentar invelisului solzos. Vibrizele, mustitile si alti peri senzitivi sunt peri modificati, iar unii autori considera, dimpotriva, ca parul de pe corp reprezint& vibrize modificate. Ultima speculatie se bazeazi pe faptul ca, primordiile perilor de sub solzii reptilelor nu puteau avea rol in reglarea temperaturii, pentru cd nu formau o bland protectoare, si nu aveau rol tactil Prezenta glandelor mamare este o particularitate exclusiva a mamiferelor. Aceste glande a caror origine a fost disputati, find structuri combinate ale ectoblastului si mezoblastului, secret& laptele, un produs bogat in proteine, lipide i glucide, care serveste ca hrana puilor dupa nastere. Ele pot avea o structura simpla, cu un singur canal galactofor, sau sunt compuse dintr-un numar mai mare de acini, ale c&ror canale excretoare converg c&tre un mamelon, Pozitia lor este ventrala, cu mici exceptii. Nutria (Myocastor coypus) prezint& 5 perechi de glande pe partile laterale ale corpului pentru a putea alZipta puii cénd se aflé in apa. Originea glandelor mamare este ined disputaté. Nu se stie exact daca provin din glande sebacee sau din glandele sudoripare, hipertrofiate. Sigur este cd, ele se dezvolti independent de foliculii firului de par, iar dupa ultimile pareri, provin din structuri combinate ale celor doud tipuri de glande tegumentare comune. Numiatul si pozitia glandelor mamare difera dupa speciile la care ne referim. in privinta structurii scheletului, monotremele (singurele ovipare intre mamifere) se deosebesc de ceilalti reprezentanti ai clasei (theriene), deoarece Clasa Mammalia 13 pastreaz4 unele caractere comune cu reptilele. Datoritd acestor deosebiri importante in continuare ne vom referi la caracterele therienelor, si in special ale placentarelor. Articulafia craniului cu prima vertebra (atlasul) se face prin doi condili occipitali, La pasari gi la cele mai multe grupe de reptile exista un singur condil occipital, cu pozitie mediand, permitand migcarea capului in toate directiile. Prezenta a doi condili occipitali la mamifere restrange miscarea capului in plan vertical, iar miscarile in plan orizontal si de rotire a capului sunt preluate de articulatia dintre prima gi a doua vertebra cervicala, Mandibula const& dintr-un singur os, dentarul (fig. 1). Aceasta trasatura deosebeste grupul mamiferelor de toate celelalte animale vertebrate, la care, in alcdtuirea mandibulei mai intra cAteva oase situate posterior dentarului. Este vorba, in special, despre articularul de la reptile, care se interpune cu osul patrat al maxilarului la nivelul articulatiei mandibulei la craniu. Aceste oase devin la mamifere ciocanul si respectiv nicovala din structura urechii medii, si, impreund cu scdrita, asigurA transmiterea vibratiilor spre urechea interna; scarita exista la toate vertebratele, cu exceptia pestilor. O alt’ component a mandibulei primitive — osul angular — are ca omolog la mamifere membrana timpanicd. De aceea, articulatia mandibulei mamiferelor la neurocraniu se face direct la osul squamosal (fig. 2). Fig. 1. Dentarul — singurul os din ale&tuirea mandibulei Fig. 2. Articulajia mandibulei direct a~ariei; b— lilac; c—iepute; d—soarece; e—dihor; f—cer’. Ia osul squamozal (craniul de Cervus elaphus) Tnima are patru compartimente, septul ventricular fiind complet la mamifere, in timp ce la reptile el este incomplet si permite amestecul sAngelui pulmonar (oxigenat) cu cel venos. Inima tetracamernala exist gi la pasar, si la crocodili, iar pozitia arterelor adiacente indica originea lor, diferita de cea de la mamifere.14 Caractere generale Diafragma, musculoasa separa cavitatea toracicd si abdominala. Muschii diafragmatici sunt atasati de stern, coaste si vertebrele lombare, si au rol in procesul respiratiei, mai ales la speciile patrupede. La speciile cu adaptari pentru jnot, zbor gi cAtarat in arbori, muschii diafragmatici raman cu un rol secundar in respiratie, dupa muschii toracici. Aceast4 situatie este si in cazul procesului respirator la om. Heterodontia presupune specializarea dintilor la diferite functii. O asemenea specializare a condus la deosebirea incisivilor de canini, care impreund, diferé de premolari si molari. Cele mai multe cetacee odontocete sunt 0 exceptie intre mamifere, avand dintii homodonti, aceasta fiind o trasatura secundara, rezultaté din heterodontie. De altfel, cetaceele, sunt adaptate si la mediul acvatic, provenind din specii terestre, Inlocuirea dinfilor se face o singura data in viata therienelor, iar molarii nu se schimba. in plus, dintii schimbati nu cresc din rudimentele celor inlocuiti sau cazuti, ca la reptile, ci din alte structuri care coexista cu dintii caduci. Schimbarea o singura data a dintilor se numeste difiodontie, in antitezd cu polifiodontia, care inseamné inlocuirea succesiva a dintilor, cum este in cazul reptilelor. La cateva grupe de mamifere lipseste dentitia de lapte, sau nu este functionala. Asa este cazul la chitcani dintre insectivore, si la mai multe specii de rozatoare care, tind s& devina monofiodonte. Viviparitatea este prezenta la theriene, iar fetusul este hrénit, partial prin placenta, care asigura o legatura fizic strans& intre tesuturile materne si fetale. Ca rezultat al acestei legaturi, produsele de catabolism ale fetusului pot fi eliminate sub forma lichida (uree) in sangele mamei si nu se depun sub forma solida (acid uric) cum este in cazul fiziologiei puilor de pasari si reptile. Fetusul este atasat la peretii uterului printr-o placenté alantoida care inlocuieste sau mareste placenta vitelina, existent numai la marsupiale. Placenta vitelina deriva din sacul vitelin, un organ care se intalneste la embrionii tuturor vertebratelor si const din evaginarea canalului alimentar al embrionului, pentru a inconjura gi devora galbenusul oului. Pe de alta parte, placenta alantoida deriva dintr-o alta excrescenfa a canalului alimentar embrionar —alantoida — care, la unele vertebrate actioneaza ca vezicd excretoare si numai la placentare indeplineste rol nutritiv, prin realizarea unirii cu tesuturile materne. Urechile au pavilion extern, desi in mod secundar, el poate fi redus, cum este la balene si cartite. Urechea medie este protejaté de osul timpanic, care formeaza un inel, adesea cu forma de cup, acoperind cele trei osicule si cohlea. Emisferele cerebrale ale encefalului sunt mari. Ele sunt parti ale creierului, implicate in procesele de corelare a stimulilor gi de invatare. La placentare lipseste cloaca propriu-zisd, orificiile anal si urogenital avand deschideri separate. Clasa Mammalia 15 Membrele sunt aduse sub corp, cu labele orientate anterior gi nu lateral cum sunt la cele mai multe reptile. Canalele galactofore ale glandelor mamare se termina in mameloane perechi, Vertebrele si oasele lungi au epifize — separate de osul central prin zone cartilaginoase, de crestere, care se osific’ dupa ce intregul os a atins marimea definitiva. in centura scapulard lipsesc coracoidele si interclavicularul. Pe cap si mai ales pe bot exist peri tactili specializati (vibrize). Din cele dou infraclase ale subclasei Theria, marsupialele, desi originare din America de Nord, au raspandire restransa la Australia, Noua Guinee si America de Sud. in Australia, ele sunt grupul dominant de mamifere, intrunind aproximativ 100 de specii si rivalizdnd, ca diversitate de forme, cu placentarele. Se stie ins& c& in Australia exista si rozdtoare, chiroptere si carnivore, dintre placentare. in America de Sud, marsupialele coexistand cu majoritatea grupelor de placentare (cu exceptia insectivorelor), au suferit 0 presiune competitiva mai mare si de aceea, gama diversititii de forme este mai restransa, desi numarul de specii este considerabil (aproape 100). Mamiferele actuale raspandite pe suprafata globului sunt incluse in 20 de ordine si totalizeazA aproape 4200 specii. Multe dintre acestea nu se intalnese in fauna Roméaniei: Monotremata, Marsupialia, Edentata, Scandentia, Dermoptera, Sirenia, Proboscidea, Perissodactyla (exceptind formele domestice), Hyracoidea, Tubulidentata, Pholidota, Macroscelidea si Primates, daca facem abstractie de om. Altele au putini reprezentanti (Lagomorpha cu doua specii, Cetacea cu trei specii) Ordinele bine reprezentate in fauna tari sunt: Insectivora, Chiroptera, Rodentia si Carnivora. MORFOLOGIA EXTERNA Forma gsi miarimea. Forma externa a mamiferelor este determinaté in principal de lungimea relativa a gatului, membrelor anterioare gi posterioare, cozii, urechilor si botului. in cadrul marilor grupe de mamifere (ordine, familii si chiar in genuri) forma trunchiului este relativ constant&, dar variaz considerabil de la un ordin la altul. Luand ca exemplu doua situatii extreme, corpul este cilindric la mamiferele galericole si cu pieptul dezvoltat, si spatele suplu la mamiferele foarte bune alergatoare si saritoare (cerbii, caprioarele, iepurii). Marimea corpului mamiferelor se apreciaz pe criterii speculative, considerand raportul intre talie si temperatura corpului. La mamiferele mici se consider’ ci exista o mare suprafati a corpului gi in consecinta se pierde foarte multi céldura, La unele specii s-a constat o tending de crestere a taliei in corelatie cu latitudinea.16 Caractere generale Explicatia ar consta in faptul c&, in finuturile reci, la organismele mai mari se conserva mai bine caldura. Acest fenomen este cunoscut sub numele de legea lui Bergman. De fapt, trebuie admis c& talia mamiferelor este influentata de mult mai multi factori. Mai intai, marimea unui animal a fost determinati in decursul evolutiei, prin interactiunea a doi factori principali. Este vorba despre relatiile, si in primul rand despre competitia intra- i interspecifica. In cazul soarecelui (Mus musculus), concurenta intraspecifica se manifesta in perioada reproducerii si in marcarea teritoriului individual. Este lesne de inteles cA indivizii mai puternici vor avea mai mult succes in reproducere decat cei slabi. De aceea, exista tendinta ca de la o generatie Ja alta si se modifice talia; dar, talia mare nu inseamn’ numai avanataje, ci si dezavantaje. in galeriile cu diametrul ceva mai mare de 2,5 cm, pot ptrunde cu ugurinta nevastuicile (Mustela nivalis), pe cAnd in cele cu diametrul mai mic de 2,5 cm, soarecii vor fi in mai mult sigurant&. Apare deci un echilibru intre doua forte selective, opuse: pe de o parte competitia sexuala care favorizeaza talia mai mare, iar pe de alta parte, relatia pridator-prada care avantajeaz4 talia mai mica. in galeriile mai stramte ale rozatoarelor pot intra viperele; soarecii de talie mai mare pot fugi mai repede decat cei de talie mica; rezistenta la foame si frig poate fi corelaté cu marimea corpului, toate sugerand complexitatea relatiilor inter- si intraspecifice. In consecinta, tendintele pe care le putem constata in studiile populationale pot avea numeroase exceptii. in insule, intre altele si datorita lipsei pradatorilor terestri, anumite tendinte evolutive ale mamiferelor mici au foarte pufine reductii. De aceea, si speciatia in insule este mai spectaculoasa. La speciile de mamifere mari, factorii care influenteaza talia indivizilor sunt diferiti si complecsi. in cazul carnivorelor, talia mare este avantajoasa la fugaritul vanatului, dar talia mica permite intrarea in ascunzisurile prazii. Cerbii si c&priorii mari sunt avatajati in relatiile de dominanta pentru reproducere, dar platese un efort fiziologic mai mare pentru cresterea coarnelor. Membrele anterioare si posterioare diferé mult sub aspectul lungimii lor relative gi absolute. Apoi, marimea relativa a partilor lor componente este si ea larg variabila. In general, speciile bune alergatoare au membrele lungi. Cu toate acestea, la mamiferele mici, care fug mai mult printre plantele de pe sol decat peste ele, membrele raman scurte. Mamiferele cu membre scurte, indiferent daca sunt de talie mare sau mica, tind s& aiba talpa lata si s4 calce pe toata suprafata ei; ele se numese plantigrade (fig. 3 A-A’). Ca exemple, sunt dou’ cazuri extreme sub aspectul taliei: (chiteanii si cartitele din ordinul Insectivora, si ursii — ordinul Carnivora), Pe de alti parte, mamiferele cu membre lungi tind sa calce numai pe degete si se numesc digitigrade (fig. 3 B-B’) cum sunt de exemplu cAinii, Iupii, vulpile. La artiodactile (cerbul, cépriorul) gi la perisodactile (calul), se calcd numai pe copite si este vorba de unguligrade (fig. 3 C-C’). Clasa Mammalia 7 Fig. 3, Tipuri de locomotie: A-A’ ~ plantigrad (A — cértifa; A’ — pavian); B-B’ - digitigrad (B — vulpe; B’ — edine); C-C’— unguligrad (C— caprioard; C’— cal) Usurarea mersului la speciile cu membre lungi, este prin concentrarea musculaturii la nivelul bratului si nu a autopodului. La mamiferele cu membre lungi exist gi tendinta de reducere a numarului de degete. La fiecare membru de la cerbi existi doar doud degete functionale si alte doua rudimentare, pe cand multe rozatoare au 4 degete la membrele anterioare si 5 la cele posterioare, iar insectivorele au cate 5 degete la ambele perechi de membre. La mamiferele plantigrade, de regulé talpa este golasa, iar pielea este puternic cornificaté. Omul, plantigrad si el, am putea spune cd tine de un grup minoritar, impreund cu urgii $i maimutele, la care cornificarea talpii este uniforma sau foarte putin variabila. Dar, la cele mai multe specii, cornificarile de pe talpa sunt restranse la mici suprafete numite pernite plantare. De obicei, la speciile plantigrade, cu cate 5 degete, exist 6 pernite plantare. Patru dintre ele sunt situate intre bazele degetelor si doua — posterior, cum este cazul la chitcani si sobolanii de apa18 Caractere generale (fig. 4 a gi b). Adeseori, asemenea pernite cornificate se dezvolta gi pe partea ventral a ultimelor falange, alcatuind pernitele digitale. Deoarece in mers, contactul cu solul este realizat numai prin asemenea pernife, ele sunt mai importante la speciile digitigrade (canide) (fig. 4 c si d). Exista mai multe situatii in care aranjamentul pernitelor plantare, precum si numarul lor reprezinté un important criteriu in clasificarea si determinarea speciilor m_ id di sed iS oo 2, a b c Fig. 4. Modificarea pernitelor plantare a mamifere; a —chiteanul — comun; b= sobolanul de apa; c—lup; d— sacal; m— pernite metatarsale: id — pernite interdigitale; di — pemite digitale. La mamiferele amfibii, membrele posterioare sunt frecvent modificate, pentru a indeplini rolul de vasla. Modificari pot fi: latirea talpii; dezvoltarea unei membrane interdigitale; dezvoltarea pe marginile degetelor a unor franjuri de peri mai lungi si mai aspri decat cei comuni. Dac omului ii este caracteristica eliberarea mainilor de functia locomotorie (exceptie fiind cdnd inoata) si folosirea lor la confectionarea si manuirea diferitelor obiecte, membrele anterioare ale mamiferelor sunt utilizate in locomotie, dar si in alte scopuri suplimentare (apucarea si ducerea la gura a hranei, scarpinat, apasare) La insectivore, cel putin la cele din fauna Roméniei, singurul rol al membrelor anterioare in timpul hranirii este de a fixa prada, pana este sfasiati cu dintii. O situatie similar exist si la cele mai multe carnivore. Pe de alta parte, rozitoarele sunt mult mai adaptate si manevreze hrana cu ajutorul membrelor anterioare. Speciile arboricole (Sciurus vulgaris) au labele anterioare adaptate la prinderea de ramuri, in timpul c&faratului. De aceea, ele pot manui cu usurintd si hrana, Clasa Mammalia 19 ajutandu-se de labele anterioare, foarte mobile, capul ramanand nemigcat; numai labele si falcile ,,lucreaz&”, La insectivore si unele rozitoare, membrele anterioare sunt adaptate pentru saparea galeriilor, iar la chiroptere — pentru zborul activ. Scarpinatul la mamifere este foarte important, deoarece prin el se limiteazd inmultirea excesiva a ectoparazitilor (Siphonapterele). fn acest scop, se folosesc mai mult dintii si membrele posterioare. Cele anterioare sunt uneori folosite pentru spalare (pisicile silbatice, soarecii). Coada este, desigur, o parte integrant a corpului, cu rol in locomofie, asa cum bine este cunoscut la vidri — groas& si musculoasa, aproape cilindrica (fig. 5 a). Dar, la majoritatea mamiferelor, coada este in mod secundar adaptata la diverse alte functii. fn primul rand, asigura echilibrul corpului in timpul salturilor (veveritele, soarecii) (fig. 5 ¢), iar in al doilea rand, cénd animalele se odihnese si stau pe membrele posterioare, ea are rol de contragreutate si punct de spri fauna Roméniei exista soarecele-pitic (Micromys minutus) la care coada este prehensibila si fi serveste la c&taratul pe tijele plantelor. La speciile amfibii (Lusra lutra, Ondatra zibethicus) coada este bine dezvoltata si serveste drept cérma. La unele specii (bizam, nutrie) coada este turtitd latero-lateral. La castor este turtita dorso-ventral, Astazi, se incearca reintroducerea castorului in fauna Romaniei, de exemplu, pe Valea Oltului, au fost lansate opt exemplare in anul 1998, pe fondurile de vandtoare ale Facultatii de Silvicultura si Cinegeticd din Brasov (in verbis, dr. ing. Ovidiu Ionescu/1999 ). La cartita, peri de pe coada au rol tactil si de aceea, prin galerii este tinuta in sus, ca un troliu (fig. 5 b), iar Ia chiteanii cu dinti albi, printre peri obignuiti ai cozii exist& si vibrize. La chitcanul-de-apa (Neomys fodiens), pe laturile cozii exista siruri de franjuri de peri; acestia se desfac in apa, , Fig. 5. Forma cozii la mamifere: a— vidra; b — c@rtit&; c — soarecele-de mesteacn; d — iepure. marese suprafata cozii si sporesc eficienta la inot. La cele mai multe ungulate, coada are rolul principal de alungare a insectelor de pe corp, desi la cerb este de 1215 om, iar la cdprioara — de numai 2-3 cm. Este redusd la arici, soareci-de-camp,20 Caractere generale iar la iepure (fig. 5 d) serveste si ca mijloc de comunicare intre indivizi. La multe rozatoare, pielea cozii este deseori cornificatd, solzoas4. Solzii sunt aranjati sub forma de inele regulate, iar numarul de inele pe centimetru de lungime este folosit drept criteriu de identificare (fig. 6). Fig. 6. Solzi dispusi in inele regulate pe coada unor rozatoare (Rattus norvegicus). GAtul, desi de lungimi variabile, cu putine exceptii are un numar constant de vertebre cervicale. Atat la girafe ct si la cArtite exista doar 7 vertebre cervicale. La speciile de mamifere mici, gatul este scurt. La speciile cu membre lungi, si gatul este lung, pentru a ajunge cu gura la sol si la apa (Cervus elaphus). La acestea din urma, alungirea gatului se datoreste alungirii corpului fiecdreia dintre cele 7 vertebre cervicale. Capul are forme variabile, dupa gradul de dezvoltare a maxilarului, mandibulei si a organelor de simf. Botul, cuprins intre ochi si gura are lungimea corespunzatoare dezvoltarii falcilor. La o serie de specii se mai deosebeste ratul, care este situat intre buza superioara si regiunea nazala (fig. 7 a, b, c, d). Ratul este © zona specializata, cu rol senzitiy si cu pielea cornificata, ingrosaté, numinduc-se si rhinarium. Suprafata sa are o serie de striatii reticulare care, cel putin in cazul unor bovide sunt trasaturi individuale, comparabile cu amprentele digitale de la om. La arici si chitcani, in rhinarium exista organe senzitive, cu rol tactil. La unele specii de lilieci (fam. Rhinolophidae), tegumentul din regiunea nasului formeaza cute care dau aspect de potcoava, cu rol in dirijarea ultrasunetelor emise. Dacé in mucoasa nazalé existé organul simtului olfactiy, deosebit de important pentru cele mai multe mamifere, pe suprafata exterioara a nasului exist structuri tactile cu care, de exemplu, chitcanii pipaie, asa cum omul simte cu ajutorul varfurilor degetelor. Desigur, la mamifere, simtul pipaitului este mult sporit de mustiti sau vibrize. Cele mai multe sunt pe laturile botului si rhinariumului, find numite vibrissae mystaciale, dar acesti peri sensitivi pot fi situati si in alte zone ale capului (fig. 8) si, desigur, gi in alte zone ale corpului. Clasa Mammalia 2 Fig. 7. Varful botului la: a—pisica-salbatica; b ~ foca-din-Marea Neagra; ¢ — iepure: stanga ~cu narile si incisivii acoperii de pliurile buzei superioare; dreapta — tot bot de iepure, dar cu pliurile buzei retrase; d —harciog, Fig. 8. Vibrizele facialela lup: m— mistaciale; ‘sm —submentale; i — interramale (neperechi); sc— superciliare; gs — genale superioare; gi — genale inferioare. Ochii difer mult ca marime. La mamiferele nocturne, care trebuie s& se miste rapid si cu precizie, at&t pentru a vana ct si pentru a scdipa la randul lor de pradatori, ochii sunt mari (Apodemus sylvaticus, Felis silvestris). Situarea laterala a ochilor confer animalelor expuse predatiei (soarecii) posibilitatea de a vedea in spate si in fata. La pradatori (pisicile-salbatice) ochii sunt orientati anterior si confera animalelor un foarte larg camp vizual, cu o vedere binoculara. Vorbind despre marimea ochilor, trebuie spus cd eficienta lor in vedere depinde mai mult de marimea lor absolut, decat de proportia dintre ochi si intregul corp al animalului. intre alti factori, acuitatea vizuala, depinde si de numarul de celule senzitive din retina, iar acestea nu sunt mai multe la urs sau fa zimbru decat la soarece.22 Caractere generale Partea externa, (vizibila) a urechii se numeste pina sau pavilion. Ea a devenit © structura auxiliaré atat de obignuité, incat adeseori uitam ca este specifica mamiferelor. Este redusi sau lipseste la speciile de mamifere cavernicole si la unele specii acvatice (delfini, balene). Rolul urechii externe este de a creste sensibilitatea urechii interne, captand si dirijand prin conductul auditiv vibratii sonore c&tre membrana timpanicd. La mamiferele s&lbatice, un rol poate si mai important este de a detecta directia sursei de sunete. Dimensiunea si forma pinei prezinta variatii adaptative de la un grup de mamifere la altul; este mai dezvoltata la animalele nocturne si de desert. La chiroptere, in legatura cu fenomenul Fig, 9, Urechi de lilieci, pentru evidentierea formei tragusului a— Myotis nattereri; b — Vespertilio murinus; © ~ Eptesicus serotinus; d—Nyctalus noctula ecolocatiei este foarte dezvoltat tragusul, incat uneori da aspectul de ureche dubla si devine un important criteriu taxonomic. Tepurii de tundra au urechile mult mai scurte decat iepurii-de-camp. Pe de alta parte, in conditiile de desert (la iepurii din Arabia) sunt mai mari atat urechile, cat si bulele timpanice. in acest ultim caz este vorba si de marimea suprafetei urechilor, cu rol in termoreglare, dar si de crestere a acuitatii auditive. Explicatia ar consta in faptul ca, pe de o parte populatiile respective au foarte putini indivizi si deci comunicarea intraspecifick se face mai greu, iar pe de alta parte, traind in locuri deschise, fara invelis vegetal si fara prea multe ad&posturi, pot transmite mai repede semnalele de alarm in caz de pericol. Clasa Mammalia 23 Reamintim prezenta la om a unor muschi vestigiali (rareori functionali), care pot migca urechile. Mamiferele isi pot misca urechile, iar la carnivore (Iupi, vulpi, ursi) si artiodactile (cerbi, capriori), pot realiza un control foarte precis asupra pozitiei urechilor. Dar, la nici un alt grup de mamifere nu exista o acuitate a simtului auditiv comparabila cu a liliecilor. Ei pot detecta ecourile ultrasunetelor emise de ei insisi. Acest ,,al gaselea simt” le permite s& ,navigheze” cu 0 extraordinara precizie prin intuneric. Se pare ca si la chitcani exist un sistem structural pentru ecolocatie. Urechile chitcanilor sunt complexe, cu doi lobi accesori care patrund si ating suprafata interna a melcului. Unii specialisti considera o analogie intre acesti lobi si tragusul urechii liliecilor (fig. 9 a, b, c, d). Coarnele perechi sunt caracteristice artiodactilelor sau mamiferelor cu copite perechi. Ele pot fi permanente sau caduce. Cele permanente constau dintr-o teacd cornoasd, reprezentand pielea modificaté, pentru a acoperi excrescentele oaselor frontale (fig. 10 a). La capra neagra (Rupicapra rupicapra) si zimbru (Bison bonasus), coarnele existi la ambele sexe, in timp ce la muflon si alte speci de ovine, cel putin ocazional, coarnele lipsese la femele. Coarnele ciizitoare (fig.10 b) existé numai la masculii de cerbi (Cervus elaphus) si caprior (Capreolus capreolus). Exceptie fac renii (Rangifer tarandus), la care coarne cAz&toare exist si la femele. O femela de ren vazuta fara coarne, inseamna c& se aflA in perioada imediat de dupa caderea anual si inainte de regenerarea lor. La asemenea mamifere, coarnele sunt in intregime de origine dermica, fird excrescente ale oaselor frontale, # ic b tc ef Fig. 10. Coane permanente la capra neagra (a) si edzdtoare la cerb (b): f—osul frontal; ef excrescentd a frontalului; ie —invelis comos/teacd; ld ~ locul desprinderii anuale a cormului: ed -comnul de origine dermica; te - tegumentul catifelat, prezent numai in perioada de crestere a coamelor cAzatoare Blana reprezint& invelisul pros care are rolul de protectie a pielii si de gpistrare a caldurii; prin culoarea sa dominamti — uneori cu pete si dungi determina aspectul exterior al mamiferelor. Secretia glandelor sebacee da blanii un aspect unsuros si asigura protectia contra apei. fn general. blana este de culoare24 Caractere generale cafenie, roscaté sau neagrA pe spate gi cenusie, albicioasi sau cafenie-deschis ventral. In aceasta descriere generala se incadreazi mai multe specii de soareci (genul Microtus) si vulpea (Vulpes vulpes). Culorile necontrastante, care nu reflect’ puternic lumina au rol de camuflaj, necesar in modul lor de viata. Pe de alti parte, in timp ce majoritatea mamiferelor nu-si pot schimba coloritul dupa cum se schimba conditiile de mediu, exist totusi cazuri de variatii ale culorii blinii (hermelina), in functie de anotimp. Desi camuflajul nu este perfect, in fata selectiei naturale, culorile respective confera o mai buna adaptare decat cele tari, frapante, care ar atrage un mai mare risc in fata rapitoarelor si deci o mortalitate mai ridicat. De altfel, se stie c& selectia nu cere adaptari perfecte, ci favorizeazA intr-o anumita populatie, variantele mai bine adaptate. Pe culorile generale, amintite anterior, pot apirea pete, dungi, modele cu efect criptic si care, in plus, servesc la comunicarea intraspecificd. Aga este cazul petelor de pe blana cerbului-lopatar (Cervus dama) si a rasului (Lynx lynx). Desi se cunoaste rolul oglinzii” — petei albe de la baza cozii cerbului-lopatar si la alte cervide, ciotul alb al cozii iepurelui sau cearcinele parsilor-de-stejar —, se poate totusi spune c& la mamifere, modelele vizuale cu rol in comunicare sunt cu mult mai putine decat la pasari Asemenea culorilor si modelelor de pe bland, textura insasi a blanii este foarte variabila, La arici (Erinaceus concolor), perii sunt transformati in tepi si au rol protector. in acelasi sens sunt modificarile blinii la speciile semiacvatice (Neomys fodiens, Lutra lutra, Ondatra zibethicus), la care, sub perii de contur exist peri subtiri, desi, lanogi, cu rol de a impiedica apa sii ajunga la piele. Putem humi cazuri extreme de bland deasa, neteda, moale, catifelata la Talpa europaea gi de blana zbarlita, cu peri aspri la Cervus elaphus. Detaliile in structura firelor de par sunt de o varietate extrem de larga. fn general insd existi dou tipuri diferite de peri. Unii, care se vad la suprafata bl&nii si sunt mai rari si mai aspri - numiti peri de contur (fig. 11). Ei au partea bazalé mai subtire si albicioasa, iar cea distal devine mai rigida, cu varfull ascutit si orientat caudal, fie zbarlit, fie lins. Perii de contur dau fondul de culoare al blinii, din combinatiile in procente diferite a doi pigmenti: eumelanina de culoare cafenie si neagra, si feomelanina de culoare galbena si rosie. Gradul lor de concentrare sau de dispersie in par, pozitia parului si pozitia diferitelor feluri de peri dau varietatea de culoare a blanii mamiferelor. A doua categorie de peri, diferiti de cei de contur sunt peri linosi sau puful (fig. 11). La cele mai multe carnivore ei sunt subtiri, catifelati, iar la unele insectivore sunt asemanatori cu perii de contur, dar nu au partea distala aspra. Peri lanosi lipsesc la cobai. La cerbi si c&prioare, perii Janogi sunt prezenti iarna si absenti vara dupa naparlire. Clasa Mammalia 25 3.45 245 245 a b e d Fig. 11. Tipuri de par la mamifere: a — Erinaceus concolor; b — Felis silvestris; c— Sus scrofa; d—Rupicapra rupicapra: 1 ~ peri transformati in tepi: 2— peri setifomi: 3 — peri de contur, cu spic: 4 —de acoperire/contur; 5 — Iénosi in structura interna a unui fir de par se disting dowd principale zone: maduva central, constand de obicei din celule pline cu aer gi scoarta care contine si ea celule cu aer. Celulele din cortex (teacd) formeazi modele caracteristice pe suprafata externa a parului, dandu-i aspectul de structura serata sau articulata, cum este cazul la cele mai multe specii de lilieci, Asemenea modele sunt folositoare la identificarea perilor izolati, de exemplu din ingluviile sau din fecalele rapitoarelor. Culoarea blanii nu se schimb’ dupa moartea animalelor. Ocazional, s-a observat decolorarea perilor de pe coada veveritei. Parul creste rapid pand la lungimea definitiva, dup care riméne un timp fara s mai creasca si apoi cade, fiind inlocuit de un nou fir de par, din acelasi folicul. La multe speci de mamifere inlocuirea perilor este sincronizati, avand loc naprlirea la o anumit& varsta sau dup’ anotimp (frecvent primavara si toamna). Napérlirea este rareori sincronizaté pe tot corpul, dar poate fi zonala. inainte de naparlire, pielea devine neagr&, datorits acumularii melaninei tn rudimentele noilor26 Caractere generale peri. Pigmentarea pielii in negru se observa si mai bine pe partea ei dermica, dup jupuire. Iarna si vara, blana are peri de lungimi diferite, adeseori find diferite si culorile, iar un caz extrem in acest sens este blana alba, iarna, la nevastitici gi hermine. Regiunea genitald este importanta din punct de vedere morfologic, nu atat pentru studiile de anatomie comparatd, cét mai ales pentru cercetirile practice, in teren, unde naturalistul trebuie sa faci aprecieri asupra structurii populatiei unor specii si stadiului de varsta a indivizilor respectivi. intre mamiferele insectivore, chitcanii sunt unici printre placentare, avand orificiul anal si urogenital inconjurat de un sfincter comun, formand 0 cloaca. La celelalate mamifere, cele doua deschideri sunt separate, orificiul urogenital fiind situat anterior gi in imediata vecinatate a orificiului anal la femele gi la oarecare distant de acesta, la masculi. in cazul exemplarelor juvenile, distanta dintre cele doua orificii este singurul criteriu de determinare a sexului (exceptie fiind in cazul chitcanilor). in privinta pozitiei testiculelor existé o largi variatie. La masculii de insectivore, rozAtoare si unele carnivore testiculele sunt situate intraabdominal la indivizii juvenili si strapung peretele abdominal numai la maturitate. La ungulate, primate si cdini (dintre carnivore) testiculele se aflé permanent intr-un scrotum extraabdominal. La alte mamifere (iepurele), ele descind intr-un scrotum, numai la atingerea maturitatii sexuale gi se retrag la sfarsitul perioadei de reproducere. La majoritatea ordinelor de mamifere (exceptie facdnd primatele, chiropterele si perisodactilele), penisul nu este evident la exterior. Detaliile de structura ale penisului sunt adesea specifice si pot constitui criterii de separare a speciilor inrudite. La cele mai multe insectivore, rozatoare si carnivore, penisul este sustinut si de un os numit baculum sau osul penian, de asemenea, cu rol in taxonomic, La femele, deschiderile urinare si genitale se pot jntalni intr-o cavitate comuna, numitd vulva, cum este cazul la cele mai multe artiodactile si primate. La insectivore si rozitoare cele doua orificii sunt separate, cel urinar fiind la varful unui preput proeminent, identic cu cel de Ja masculii juvenili. Confuzia cu masculii este sporita si de faptul cd orificiul genital femel nu se deschide pana nu se atinge maturitatea sexuala. Adeseori, glandele odorante ale mamiferelor sunt asociate cu regiunea genitala, dar ele exist si in alte zone ale corpului. Mamelele sunt variabile ca numar, de la o pereche la peste 10 perechi. Dar numérul si pozitia lor sunt constante la indivizii aceleiasi specii, extrem de rare fiind modificarile care fin mai mult de fenomenul anomaliilor; ® liliacul de seara (Nyctalus noctula) = 2 - pectorale; © foca (Monachus albiventer) = 2 - abdominale; © delfinul (Delphinus deplhis) = 2—abdominale; Clasa Mammalia 27 caprioara (Capreolus capreolus) = 4—inghinale; cartita (Talpa europaea) = 6 — pectorale; iepurele (Lepus europaeus) = 6 — pectorale si abdominale; vulpea (Vulpes vulpes) = 6 — pectorale si abdominale; ursul (Ursus arctos) = 6 — pectorale gi abdominale; chitcanul comun (Sorex araneus) = 6-8 — pectorale si abdominale; pisica salbatica (Felis silvestris) = 6-8 — pectorale si abdominale; veverita (Sciurus vulgaris) = 8 — pectorale si abdominale; soarecele de cmp (Microtus arvalis) = 8 — pectorale si abdominale; lupul (Canis lupus) = 8-10 — pectorale si abdominale; mistretul (Sus scrofa) = 8-12 — pectorale si abdominale; ariciul (Erinaceus europaeus) = 10 — pectorale si abdominale; soarecele de casa (Mus musculus) = 10 — pectorale si abdominale; sobolanul de casa (Rattus norvegicus) = 10-12 — pectorale gi abdominale Mamelele pot fi dispuse intr-un grup compact, fie in regiunea inghinala (la chitcani si cerbi), fie in regiunea pectorala (la primate), fie cd sunt impartite in doua grupe (pectorale gi inghinale sau inghino-abdominale), cum este cazul la soarecele- de-padure (Apodemus sylvaticus), cu o pefeche pectoral si doua perechi inghinale. in sfarsit, la unele specii mamelele sunt dispuse la distante egale, pe doud siruri, din regiunea inghinala pani pe piept sau chiar pe gat (la Erinaceus concolor). O adapatare interesanta este la nutrie (Myocastor coypus), la care cele cinei perechi de mamele sunt situate aproape pe laturile corpului, pentru a fi accesibile puilor cand mama se afla in apa. Glandele odorante au rolul de a produce secretii, importante in comunicarea intraspecificd. Mirosul la mamifere este asemenea cAntecului si coloritului penajului la pasari, La pasari este recumoscut& acuitatea vizual& si auditiva. Omul, de asemenea poate inelege mai multe din mesajele vizuale gi auditive. Nu aceeasi cantitate de informatie poate percepe omul, in comparatie cu mamiferele. Mirosul omului este foarte slab, nasul fiind echipat cu structuri receptoare ale mirosului mai putin perfectionate gi de aceea, nu poate infelege limbajul mamiferelor — in general macrosomatice. La mamifere, mirosul are rolul de a mentine legatura intre indivizii speciilor gregare, de a evita teritoriul individual, de atragere i stimulare sexuala. Mirosul este produs de secretia glandelor tegumentare modificate. Ele pot proveni din glande sebacee (cu secretii uleioase), sudoripare (secretie mai fluida, asemanatoare cu transpiratia) sau provin din combinatii ale celor doua tipuri de glande ale pielii. in raport cu aceast& situatie general, trebuie spus ca la unele speci, sunt rare zonele de piele in care s& nu existe glande specializate pentru a produce secretii mirositoare. Cunoasterea pozitiei acestor glande gi a semnificatiei lor sexuale sunt utile naturalistului aflat in teren, pentru estimarea varstei sau a starii reproductive a exemplarelor observate sau colectate.28 Caractere generale in figura 12 a si b sunt indicate localizarile glandelor specializate, la chifcani si la vulpe, dar trebuie stiut c& si secretiile glandelor sebacee si sudoripare comune, raspiindite pe toata pielea, dau un miros care poate fi semnificatiy in obieciurile animalelor. Fig, 12, Localizarca glandelor tegumentare specializate la: a—chifcani; b—vulpe; 1 ~glandele rhinariumului; 2—circumorale; 3 —auriculare; 4 mamare; 5 — laterale; 6, 7 $i 8 —circumanale, anale si proctodeale; 9 — preputiale si perivulvare; 10— plantare; 11 ~ supracaudale (glanda violeta la vulpe). Glandele anale pot fi structuri discrete, cu deschidere in vecinatatea orificiului anal (insectivore si carnivore) sau pot fi difuze, acoperind partea distala a rectului (la masculii de soarece-de-cémp - Microtus arvalis). La trecerea fecalelor prin acele zone sunt unse cu secretiile respectivelor glande si se pastreazi mirosul specific. Exist insi gi cazuri (nevastuica dintre carnivore) in care obiectele inconjuratoare sunt marcate prin frecarea de ele cu zona anala, in care se afla glandele specializate. Glandele genitale sunt mai greu de identificat datoritd asocierii lor cu alte structuri care au rol in reproducere, Se stie ins ca, la multe specii ele se afla in pielea preputului (cerbi, bizami) si prezenta lor este indicaté de dezvoltarea unui Clasa Mammalia 29 smoc de peri mai lungi. La cerbul-lopatar (Cervus dama) exista smocuri de peri la ambele sexe. Mirosul secretiilor glandelor tegumentare patrunde in urina, iar peri mentin urina pentru a se asigura raspandirea mirosului prin evaporare. Glandele caudale — diferite de cele anale — se deschid fie pe partea ventrala a cozii (Ondatra zibethica), fie pe partea sa dorsal (Vulpes vulpes) (fig. 12 b). Glandele inghinale au deschiderile in regiunea dupa care li s-a dat numele. Ele exista la cartita si la mai multe specii de bovide. La cartite sunt difuze, iar la oi formeaza o punga care se deschide aproape de varful mamelonului. Glandele ventrale existé la grivanul-cenusiu (Cricetulus migratorius) din fauna Roméniei si la unii soareci-saritori (Gerbillus), situate pe centrul abdomenului. Mirosul secretici acestor glande este transmis prin atingerea pamantului cu zona abdominal. Glandele laterale sunt dispuse pe fiecare latura a toracelui sau abdomenului la chitcani dintre insectivore, dar si la unele rozAtoare (Arvicola) Glandele dorsale lipsesc de la speciile din Romania si Europa. Le au in schimb hiracgii din Arabia si Africa, si peccarii din America de Sud — care ajung pana in statul Texas din S.U.A. Glandele interdigitale, metatarsale si tarsale sunt frecvente la speciile cu membre lungi (Cervus elaphus, C. dama). Prezenta lor este marcata printr-o grupare de peri lungi si desi. Cele interdigitale formeaza o mica punga intre copite (oi, capre, cerbi), Cele metatarsale sunt pe fata externa a fiecirui metatars, iar cele tarsale — pe fata interna, chiar la nivelul articulatiei cu tarsienele. Glandele occipitale exista numai la capra-neagra (Rupicapra rupicapra) din fauna Romaniei. Sunt perechi, situate in spatele coarnelor. Glandele auriculare sunt situate in spatele urechilor la 0 serie de Microtidae, mai bine studiate fiind la lemingi (Lemmus). Glandele frontale exist’ mai ales la unele cervide asiatice (Muntiacus), situate pe frunte si au deschiderile in santurile de la baza coarnelor. Secretia lor este aplicataé pe ramuri, prin frecarea fruntii. Glandele faciale sunt prezente la toate cervidele din fauna Romaniei, cu exceptia c4prioarei. Situate in canalul lacrimal al craniului, au deschiderile la baza ochiului. Secretia lor este rispandit& prin frecarea capului de trunchiuri si ramuri, ca in cazul secretiei glandelor frontale. Glandele mentoniere sunt situate sub barbie la mistreti si la 0 serie de cervide: Desi exist’ cercetiri privind structura, histochimia si functiile glandelor tegumentare specializate, informatiile nu sunt suficiente pentru a le corela cu sexul, varsta gi cu activitatea de reproducere a mamiferelor. Pentru speciile de chitcani din Romania se cunoaste ca glandele laterale existé la ambele sexe (Murariu, 1976), dar perii lungi si rigizi din jurul acestor structuri sunt numai la masculii care au atins maturitatea sexuala.